Sãgetãtorul Nr. 733 6 septembrie 2011 Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“
Experimentul But e „Experimentul” ce se face cu noi, românii, ºi despre care se tot vorbeºte în presã (ultima oarã ºi în „România liberã” din 29 august, sub semnãtura universitarului clujean Ovidiu Pecican) este de fapt unul singur: dacã se poate extermina un popor ºi altfel decât prin metodele hitleriste. itler ºi-a demonstrat nu numai nebunia, dar mai ales imbecilitatea care l-a fãcut sã termine cum a terminat, atunci când a crezut cã poate câºtiga acolo unde însuºi Napoleon pierduse, dar mai ales când a crezut cã poate reuºi „soluþia finalã” în condiþiile în care masa ºi forþa maximã a poporului evreu se gãseau exact în afara bãtãii armelor sale: în SUA ºi URSS! Cã s-au gãsit ºi printre noi câþiva care sã creadã în ºansele lui, în primul rând nefericiþii omonimi Antonesci, cu atât mai rãu pentru noi, dintre care numai unul singur a spus ºi a demonstrat din primul moment ce va urma ºi cum se va sfârºi totul. Dar el nu era nici militar, nici om politic, ci... literat. Ce-i drept de geniu: G. Cãlinescu. Este însã o realitate cã românii ca popor au reuºit sã saboteze „soluþia finalã” ca nimeni alþii, legându-i mâinile lui Ion Antonescu (ceea ce
n-au reuºit nemþii cu Hitler) prin mitropolitul Nicolae Bãlan ºi Regina-mamã Elena, dar ºi prin mulþi alþii, ceea ce le-a adus în schimb confirmarea celui mai sinistru dintre
H
proverbele lor, perechea celui ce pune semnul egalitãþii între facerea de bine ºi incestul cel mai grav. Dar asta e altã problemã. xterminarea neamului românesc, experienþã în curs la care FMI ºi alte ºtreanguri financiare internaþionale îºi dau concursul, este însã perfect posibilã, având în vedere cã obiectul este concentrat la un loc ºi cã i-au fost smulse treptat ºi sistematic aproape
E
toate mijloacele de rezistenþã economicã, într-o lume în care banul, economicul dicteazã totul. Dar cu toate acestea, prioritarã s-a arãtat de la început ºi continuã sã fie demoralizarea, adicã distrugerea armelor morale cu care s-a câºtigat biruinþa asupra primului asemenea program, pornit de Stalin, dar terminat nu numai cu victoria românilor, dar ºi cu pãrãsirea voluntarã a teritoriului de cãtre cei ce-i fuseserã principalii regizori ºi executanþi. Acum însã, dupã douã decenii de acþiune neobositã, aceastã distrugere a fiinþei morale româneºti pare sã fi reuºit, sã fi ajuns la paroxism. Distrugerea principalei pârghii ce a stat la baza renaºterii ºi biruinþei noastre în toatã epoca modernã, ºcoala, din care s-a scos Istoria românilor ca materie de studiu, este în curs de finalizare. Iar actuala guvernare culege vrândnevrând cununa de premiant în materie, deºi nu este decât „beneficiara” intrãrii pe scenã dupã alte guvernãri cu nimic mai puþin catastrofale, începând cu a domnului Petre Roman. O singurã, dar ºi ea limitatã excepþiei a fost a celui
Rememorãri
ION BARBU (1895-1961)
(II)
„Neputând sã apar înaintea concetãþenilor mei ca poeþii de altãdatã, cu lira în mânã ºi florile pe cap, mi-am poleit versul cu cât mai multe sonoritãþi.“ – Ion Barbu –
Între vis ºi abis Euterpe avea sã fie, volens-nolens, abandonatã din raþiuni prozaice, prin excelenþã... Bacalaureatul – susþinut în sesiunea din 1914 – îi va orienta opþiunea universitarã spre matematici. Preºedintele comisiei de examinare, renumitul profesor Gheorghe Þiþeica, nu va fi fost, probabil, strãin de decizia tânãrului absolvent de liceu, care, în toamna aceluiaºi an, va frecventa cursurile secþiei de matematici a Facultãþii de ªtiinþe din Bucureºti. Dar intrarea României în Primul Rãzboi Mondial îl va smulge cu brutalitate din sfera preocupãrilor sale ºtiinþifice. Dan Barbilian este nevoit sã-ºi întrerupã studiile în anul 1916 ºi sã se refugieze în Moldova, unde va fi repartizat, în urma absolvirii unei ºcoli de geniu, ca plutonier stagiar la Regimentul de pontonieri cantonat pe Prut. În anul 1918, dupã încheierea ostilitãþilor pe frontul din Moldova, aproape abrutizat psihic, revine la Bucureºti, cu sufletul învolburat de imagini apocaliptice, dar dominant eroice din rãzboiul pentru întregirea neamului...
Dând curs vocaþiei sale lirice înmugurite în timpul liceului, încredinþeazã mentorului „Literatorului”, Alexandru Macedonski, prima sa poezie, «Elan», care va apãrea, sub titlul «Fiinþa», în numãrul din 28 septembrie 1918 al revistei, constituind, de fapt, debutul sãu literar. Ion Barbu va publica, ulterior, poezii ºi articole în revistele vremii: „Sburãtorul”, „Contimporanul”, „Viaþa româneascã”, „Umanitatea”, „Hiena”, „Revista românã”, „Cugetul românesc”.
Amfitrionul „clasic” de la „Sburãtorul” Analizându-ºi, apoi, la maturitate, cu exigenþã ºi luciditate, versurile prezentate în Cenaclul „Sburãtorul” condus de Eugen Lovinescu, poetul le va aprecia consecvent, ori de câte ori îºi va retrospecta debutul publicistic, drept „simple exerciþii de digitaþie pentru poeziile de mai târziu”…
Despre filarmonicã
ce ne-a dezvãluit, la Piteºti, secretul cã „România trebuia distrusã înaintea Iugoslaviei”. S-a întâmplat însã ca tocmai în aceastã guvernare socotitã apocalipticã sã aibã loc ºi un alt „experiment”. El a fost menit sã testeze dacã întradevãr naþia noastrã a ajuns în halul de paralizie a „puterii sufleteºti” (Constantin Rãdulescu-Motru) în care sã nu mai trãiascã decât sentimentul neputinþei ºi al disperãrii. adevãrat, chiar ºi persoana cãreia îi datorãm acest „experiment” va fi trãit, mãcar pentru o clipã, acest sentiment, ascultând huiduielile cu care o salã întreagã îi mulþumea fiindcã dintr-o întreagã clasã politicã în pantaloni fusese singura în stare sã aibã ideea ºi capacitatea de a-l aduce pe Lucian Bute sã boxeze în faþa celor de acasã. Dar pentru cine nu este orbit de urã s-a vãzut limpede cã ceea ce reuºise femeia-ministru de la alt departament decât al sportului era tocmai demonstraþia cã în Domnia Sa existã o genã de Teodorã a Bizanþului sau de Evita Peron, sau, de ce nu, de Margaret Thatcher sau Angela Merkel. Viitorul ne va arãta dacã greºesc sau am fost profet. Deocamdatã mãrturisesc imensa bucurie de a fi putut citi cu oarecare întârziere, ºi dupã apariþia articolului meu anterior, un articol pe care îmi
E
Sugestii la-nceput de stagiune Salutãm, desigur, orice schimbare în bine. Îndeosebi la filarmonica loco. Ce are, se ºtie, locul ei solid în viaþa atâtor din urbe. Aºa cã reluarea lucrului constant ne este pe plac. Numai cã dorim ca joia sã fie doar pentru orchestre. Care mai de care. Ca ºi pentru jazz, o datã pe lunã. ªi fiindcã sala de la Sindicate aptã-i ca mãrime, clar, pentru concerte, eu vãd nimerit amfiteatrul universitar de pe bulevard. Recitalurile multe sã le gãzduiascã. Acusticã are, locuri, de ajuns, ºi intimitate, pianul e nou, lipseºte acordul. Realizabil uºor, ambelor instituþii benefic... Pe de altã parte, nu ezit sã spun cã ºi pe la alþii se cântã de zor în rãstimpul ãsta. La Sibiu, de pildã. Conectat cu folos la „Enescu”. Prin patru concerte, atractive foc. Cu trupa localã, de calibru, cert. ªi-ncã trei strãine. Invitate-n festival, da’ ºi-n burgul transilvan, vrednic de culturã. Felicitându-l pe directorul Bojin pentru performanþã, dânsul s-a arãtat receptiv la propunerea unei cântãri la Piteºti a orchestrei sale. Un triumf ar fi, nu mã-ndoiesc, dacã s-o-ntâmpla... Pân’ atuncea, însã, poimâine-n amurg îi ascultãm pe ai noºtri cu ce s-or duce apoi la Bucale, în piaþã. Nu înãuntru, la Ateneu, printre granzi. Unde s-ar descurca pe mãsurã de-ar fi pe mâine potrivite. Ne (re)întâlnim cu Ioana Goicea ºi ªtefan Cazacu. Tineri ºi entuziaºti, ne-or bucura, sunt convins, zburdând pe strune dibaci... Adrian SIMEANU permit sã-l reproduc integral, deoarece îl purtam în minte de ani de zile, urmãrind fenomenul Bute cu certitudinea cã acest „român absolut” (Petre Þuþea) este menit sã ne trezeascã într-o zi „din somnul cel de moarte” cu pumnii, dacã altfel nu se mai poate. L-am gãsit scris admirabil de cãtre altcineva ºi publicat la rubrica „Editorialul cititorului” din „Adevãrul” de vineri, 12 august. Sper sã nu-l supãr pe
În «Memoriile» pãrintelui spiritual al Cenaclului „Sburãtorul”, imaginea tânãrului poet care îi încredinþeazã creaþia liricã spre analizã, sub un nume fictiv – Ion Popescu –, pentru ca eul sãu, oscilând între ºtiinþã ºi literaturã, sã aibã o direcþionare certã sub girul unei competenþe incontestabile, este surprinsã în detalii sugestive: „Un tânãr subþiratic, tip oriental, smolit, cu ochii vegetali de plante acvatice, cu pasul precipitat ºi decis, cu glas profund, cavernos, cu gesticulaþii ºi izbucniri, fãrã sã pot distinge amestecul de sinceritate, de pozã, de retoricã studiatã sau de simplã improvizaþie…”. Impresionat de profunzimea analizei criticului care îi salutã cordial, în articolul «Un poet nou» – publicat în „Sburãtorul” din 8 decembrie 1919 – prezenþa sa generatoare de speranþã în peisajul liricii naþionale, Ion Barbu va evoca figura de „amfitrion clasic” a lui Eugen Lovinescu, exprimându-ºi regretul cã nu existã un „joc de întrecere” între „acest veºnic tânãr Lovinescu ºi ceilalþi confraþi de criticã”, deoarece, conchidea el: „În epoca noastrã, personalitatea d-sale se detaºeazã grozav de izolatã pe un neant critic nemaipomenit”. ªocat de „tânãrul bizar” ale cãrui „versuri impuneau prin expresia lapidarã ºi vocabularul colorat”, Eugen Lovinescu îi publicã, în revista „Sburãtorul”, poeziile: «Lava», «Munþii», «Copacul» ºi «Banchizele», pe care le va aprecia obiectiv drept „versuri de formã parnasianã, de facturã largã, cu strofe ca arcuri puternice de granit, cu un vocabular dur, nou însã, cu un ton grav de gong masiv, într-un cuvânt, o muzicã împietritã…”
autor, care semneazã Florin Frãþilã, ºi nici pe cei care l-au publicat în paginile „Adevãrului”, dacã-l pun ºi la dispoziþia cititorilor „Argeºului”, spre a le prilejui aceeaºi bucurie cu care l-am citit ºi eu. Dan ZAMFIRESCU (continuare în pagina 10) N. red. De acelaºi autor, citiþi în numãrul viitor al ziarului articolul „Omul ºi antiomul în era globalizãrii”.
Un celebru pseudonim literar Pseudonimul care îl consacrã pe tãrâm literar, disociind personalitatea poetului de cea a matematicianului rãmas la numele iniþial – Dan Barbilian, va fi, aºadar, Ion Barbu. Geneza pseudonimului literar adoptat de poet ºi eternizat printr-o creaþie liricã de referinþã în literatura naþionalã are o motivaþie particularã: „Numele de Ion Barbu nu este un pseudonim întâmplãtor. Aºa l-a chemat pe bunicul meu, maistru zidar ºi mahalagiu bucureºtean... Lui îi datorez atmosfera balcanicã din ultimele mele poezii... I-am luat ºi numele, deci, eram dator sã las ca glasul lui sã se facã auzit !…”. Spirit complex, de o mobilitate surprinzãtoare, Ion Barbu impresiona prin observaþii pertinente, verbul sãu având autoritatea pe care o conferã competenþa… Solicitat sã „analizeze” creaþia liricã a unor prieteni debutanþi, debutã el însuºi în critica literarã: „Dacã ar fi sã cred pe d. Dragomirescu, debutul meu a fost în critica literarã – observa poetul. Prietenul meu, Barbu Solacolu, mã rugase sã-i fac o oarecare atmosferã volumaºului de versuri «Umbre ºi lumini», ºi s-a gândit atunci la d. Dragomirescu… Expunerea mea a fost primitã cu laude, proorocindu-mi-se o strãlucitã carierã în domeniul criticii… La Capºa, d. Dragomirescu m-a bãtut pe umeri: «Mã, desigur ai ieºit critic, pentru cã tatãl tãu era cel mai genial jucãtor de panþarolã la Rucãr»… Grigore CONSTANTINESCU (va urma)
Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■
8
ARGEªUL
● săgetătorul
Lector
Plaiuri argeşene Istoria României – poate mai puþin cea recentã – rãmâne mãrturia izbitoare a unui popor care a ºtiut în vitrege condiþii sã-ºi pãstreze identitatea culturalã, afirmându-ºi neîncetat obiceiurile ºi tradiþiile imuabile, ele devenind oglinda sufletului de român. Din pãcate, astãzi asistãm la o destructurare a patrimoniului nostru spiritual, existând riscul ca, pentru urmaºii noºtri, aceste tradiþii ºi obiceiuri simple, de veacuri, sã devinã niºte probleme controversate. În sprijinul cunoaºterii bogatului tezaur de datini ºi obiceiuri practicate pe plaiurile argeºene, dar ºi a cunoaºterii acestei zone folclorice însemnate, a specificului etnocultural, începând cu secolul al douãzecilea s-au publicat o serie de lucrãri precum: „Argeº - Dicþionar etnocultural”, „ Curtea de Argeº - Istoria oraºului prin monumentele lui”, „Ion Arsene ºi Ion Rodoº - Artiºti ai lemnului”, „Istoria Municipiului Piteºti”, „Mausoleul de la Valea Mare”, „Civilizaþia pietrei Arealul etnocultural Argeº - Muscel”, „Râul Doamnei ºi legendele sale” etc., alãturi de o serie de monografii din spaþiul rural (de pildã, Albota, Siliºteni, Poiana Lacului, Bascov, Cuca, Nucºoara, Corbi, Domneºti, Pietroºani, Bãdeºti, Jupâneºti, Coºeºti, Mãrãcineni º.a.). Cea mai recentã lucrare de acest gen este „Monografia comunei Bãbana” (Editura „Paralela 45”, 2011), având ca autor pe Viorel-Rafael Cãrãmizaru ºi colaborator principal pe profesorul Vasile Ghiþescu. Lucrarea nu numai cã e bine documentatã, dar în plus unele rânduri sunt scrise din suflet, ca atunci când domnul Vasile Ghiþescu face o incursiune în trecutul comunei, evidenþiind starea învãþãmântului prin rememorarea unor amintiri personale în legãturã cu ºcoala. Documentaþia lucrãrii este susþinutã de tabele, diagrame, imagini, fotografii, denumirea ºtiinþificã în limba latinã a speciilor vegetale din pãdurea de gorun din comunã sau a ornitofaunei, la care se adaugã o hartã a comunei, cât ºi o hartã a judeþului Argeº. Obiectul studiului ºtiinþific al comunei are în vedere o serie de aspecte: atestarea documentarã din 1570, aºezarea geograficã, clima, apa, vegetaþia, fauna, solul, toponimia, timpul, istoricul bibliotecii, ºcoala, biserica, elemente de etnografie ºi folclor º.a. Organizarea administrativã prezintã, printre altele, recensãminte ale populaþiei, nivelul de trai, distribuþia pãmântului, preþuri la alimente în trecut. Din punct de vedere toponimic, cercetãrile întreprinse de autori dovedesc ambiguitatea denumirii comunei, care s-ar fi format de la apelativul „babã” ºi sufixul augmentativ „–eanã”, fie „baban” poate indica dimensiunea aºezãrii; fie termenul provine de la Baba Ana, o bãtrânicã din Ardeal care, potrivit legendei, s-ar fi retras cu oile pe aceste meleaguri. Lucrarea reuºeºte sã surprindã evoluþia fondului material ºi spiritual, moravurile ºi felul de vieþuire din trecut al locuitorilor Bãbanei ºi, implicit, al argeºenilor. Dorina TRIFU
6 septembrie 2011
O sărbătoare domnească Duminicã, 28 august 2011, în holul Casei de Culturã din Domneºti s-a desfãºurat festivitatea de premiere a câºtigãtorilor Concursului naþional de poezie, prozã, eseu, epigramã, picturã, fotografie artisticã, heraldicã ºi vexilologie „Pe aripi de dor domnesc”, ediþia a IV-a. Organizat de cãtre Fundaþia „Petre Ionescu-Muscel”, colectivul de redacþie al revistei „Pietrele Doamnei”, Casa de Culturã Domneºti, Liga Scriitorilor din România – Filiala Argeº, Asociaþia Naþionalã „Cultul Eroilor” – Filiala Argeº, Asociaþia Naþionalã de Vexilologie „Tricolorul”, Primãria Domneºti, Cenaclul „Nicolae Velea” din Curtea de Argeº ºi Biblioteca Municipalã din Curtea de Argeº, concursul a avut ca temã universul satului românesc. Peste 70 de participanþi la toate secþiunile au luptat strâns pentru a câºtiga un loc pe podium, fapt ce a îngreunat misiunea juriului format din dr. Sorin Mazilescu, director al Centrului Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº – preºedinte (locul sãu la festivitate a fost þinut de prof. Constantin Cârstoiu, unul dintre marii cunoscãtori ai tradiþiei populare argeºene), prof. Ion C. Hiru, scriitor – vicepreºedinte, Denisa Popescu, poetã, membrã a USR, asist. univ. dr. Denisa Oprea, SNSPA Cluj, prof. Daniel Dejanu, Nicolae Cucu Ureche, artist plastic, membru al
UAP, Marian Ghiþã, director Biblioteca Municipalã Curtea de Argeº ºi prof. George Baciu, scriitor – secretar. Manifestarea a debutat cu lansarea celor douã volume din cartea „Celebritãþi din negura uitãrii”, scrisã de profesorul Ion C. Hiru. Directorul editorial al Editurii „Tiparg” – cea care a dat viþã cãrþii – lect. univ. dr. Adrian Sãmãrescu, a subliniat faptul cã „acest abecedar de personalitãþi face cinste culturii româneºti, arãtându-ne cã dincolo de preocupãrile zilnice nu trebuie sã uitãm pe cei care au trudit la identitatea neamului românesc”. Profesorii Constantin Voiculescu ºi Daniel Dejanu au vorbit despre cele douã volume subliniind faptul cã trebuie citite la lumina sufletului ºi cu multã luare aminte. Actorul Puiu Mãrgescu, de la Teatrul „Al. Davila” din Piteºti, a încântat publicul prezent cu superbele sale recitãri „În vestiarul inimii” (poeme din cartea cu acelaºi titlu semnatã de George Baciu). Primarul Nicolae Smãdu – mereu prezent la acþiunile culturale ale celor doi domniºani, prof. Hiru ºi Baciu – a precizat cã „Domneºtiul este o cetate a culturii ºi a faptelor spirituale mãreþe, o localitate care face cinste Argeºului ºi României”. Zicerea sa are relevanþã în multitudinea manifestãrilor culturale desfãºurate de vreo cinci ani încoace, în cea mai frumoasã comunã de pe valea Râului Doamnei, de cãtre
Fundaþia „Petre Ionescu-Muºcel”. Amintim numai revista „Pietrele Doamnei”, o publicaþie lunarã ce concureazã marile reviste culturale ale þãrii. Partea a doua a festivitãþii a cuprins decernarea premiilor Concursului naþional „Pe aripi de dor domnesc”, câºtigãtorii fiind din toate colþurile þãrii, chiar ºi din Republica Moldova. Academicianul Gheorghe Pãun – cea mai importantã personalitate ºtiinþificã a judeþului în prezent – a fost distins de cãtre Consiliul director al Fundaþiei – prin vicepreºedintele acesteia, istoricul George Rotaru cu Diploma „Opera Omnia” (în fapt o plachetã ºi o medalie) pentru activitatea de pãstrare, conservare ºi promovare a culturii româneºti ºi pentru întreaga activitate ºtiinþificã. Au mai primit distincþia „Opera Omnia” prof. Costin Alexandrescu (director vreme de 41 de ani al Centrului pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº), ambasadorul Radu Boroianu (personalitate importantã a culturii ºi diplomaþiei româneºti), Mihail Diaconescu (romanicer, critic ºi istoric literar, cel mai reprezentativ scriitor al spiritualitãþii româneºti contemporane), Gheorghe Mencinicopschi (unul dintre cercetãtorii români prezent în multe tratate de pe mapamond referitoare la alimentaþie), Constantin Voiculescu (dascãlul din Cetatea Basarabilor pentru care limba românã ºi tradiþia popularã sunt douã mari valori pe care le-a promovat în cei peste 50 de ani de activitate
intelectualã ºi profesionalã) ºi Marin Toma (scriitorul din Dor Mãrunt, Cãlãraºi, un promotor, prin revista pe care o conduce, „Dor de Dor”, al culturii tradiþionale româneºti). Prezenþa meºterului popular Ion Rodoº de la Nucºoara, îmbrãcat în costum popular, însoþit de doi dintre tinerii sãi ucenici, a înnobilat atmosfera de mare încãrcãturã spiritualã, iar publicul a putut vedea „pe viu” cum se nasc diverse obiecte populare. Nu au lipsit nici momentele vesele. Epigramistul Gheorghe Popescu-Ger, nãscut la Retevoeºti, dar trãitor la Bucureºti, a descreþit la maximum frunþile auditoriului, fãcându-l sã râdã în hohote. George Rotaru, preºedinte al Asociaþiei Naþionale de Vexilologie „Tricolorul”, a medaliat câteva personalitãþi ale judeþului care militeazã pentru reintroducerea stemei pe drapelul naþional: senatorul ªerban Valeca, Ioan Georgescu, primarul oraºului Mioveni, Cornel Popescu, asistent univ. la Universitatea din Piteºti, ºi Nicolae Smãdu, primarul comunei Domneºti. O delegaþie de scriitori membri ai Ligii Scriitorilor, Filiala Vâlcea, condusã de Petre Petria, a fost prezentã la acest act de culturã, donând cãrþi pentru biblioteca fundaþiei ºi iniþiind un parteneriat cultural cu domniºanii. La sfârºitul manifestãrii de la Domneºti profesorii Ion C. Hiru ºi George Baciu au fost onoraþi de cãtre George Rotaru, un mare susþinãtor moral ºi material al culturii româneºti, cu diploma „Omnia” pentru laborioasa activitate în domeniul creaþiei ºi pentru pãstrarea ºi conservarea culturii tradiþionale argeºene. O sãrbãtoare domneascã pe potriva sufletului românesc. George BACIU
Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria
Nicolae C. Eremia (n. 3 august 1948, comuna Teiu, Argeº) Poet, prozator, publicist, redactor, fondator de cercuri literare. Studii: Institutul de Învãþãmânt Superior din Piteºti, Facultatea de Învãþãmânt Tehnic - T.C.M. promoþia 1980. A publicat poezie, prozã, cronici ºi medalioane literare în revistele „Argeº”, „Cafeneaua literarã” (redactor), „Societatea literarã”, în „Sãgetãtorul” (supliment literar al cotidianului „Argeºul”) ºi în volume colective: „Atelier de creaþie literarã”, versuri, Piteºti, 1980; „Anii devenirii noastre”, Piteºti, 1983; „Arc peste timp”, versuri, Bucureºti, 1977. În anul 1980 obþine premiul revistei „Argeº” la Festivalul de Poezie „Traian Demetrescu” de la Craiova, iar în 1983 - Premiul I pentru poezie la Festivalul interjudeþean „Argeºule, plai de dor”. Este membru al Cenaclului literar „Liviu Rebreanu”, Piteºti (din 1967), membru fondator al cercurilor literare „Ion Pillat” (ªtefãneºti, 1967),
„Erou Ion ªtefãnoiu” (1980, în timpul stagiului militar), „Metamorfoze” (1976), „Arpechim” Piteºti ºi autorul volumului de versuri „Roþile de osândã”, Editura „Tiparg”, 2007, inclus în „Enciclopedia valorilor argeºene - Cine e cineva în Argeº”, 2004.
Grigore I. Constantinescu (n. 5 august 1933, Poenãrei-Corbi, jud. Argeº) Clasele primare ºi gimnaziale - în satul natal, cele liceale - la Câmpulung - Argeº (Liceul „Dinicu Golescu”, 1953), cele superioare - la Facultatea de Filologie a Universitãþii din Bucureºti (1958). Om de culturã, publicist, editor, etnograf. Dupã absolvirea facultãþii - profesor de limba românã ºi istorie la Pãtroaia - Dâmboviþa, Ciomãgeºti - Argeº, Întorsura Buzãului - Covasna, unde fondeazã, împreunã cu Eugenia Constantinescu (soþia sa) revista „Lira nouã” a cenaclului literar ºcolar; din 1967 - muzeograf la Complexul Muzeal Goleºti. Vreme de 22 de ani coordoneazã Oficiul Judeþean Argeº pentru Patrimoniul Cultural Naþional. A organizat expoziþii dedicate caselor memoriale „Vladimir Streinu”
(Teiu), „Ion Pillat” (Izvorani), „George Topârceanu” (Nãmãieºti), „Liviu Rebreanu” (Valea Mare - Podgoria) etc. Interesat de literatura ºi etnografia locurilor, a elaborat studiile: „Argeº. Ghid turistic al judeþului” (1979, în colaborare); „Destine literare” (1999); „Confesiuni literare” (2003); „Solilocvii” (2004); „Stanþe din circumstanþe” (2005); revista „Poenãrei, strãbunã vatrã natalã” (Piteºti, 2004-2005) etc. Este redactor la „Cartea Eroilor Argeº” (1984); a redactat cinci volume ºi publicaþii religioase - culturale pentru Episcopia Argeºului ºi Muscelului. Alte lucrãri importante: „Monumente memoriale din Argeº. Cruci de piatrã” (1999); „Ceramica din Argeº ºi Muscel” (2001); „Corbi–Muscel. Monografie etnoculturalã” (2006); „Rezistenþa armatã anticomunistã de pe versanþii sudici ai Munþilor Fãgãraº” (2006); „Argeº – Dicþionar etnocultural” (2008); „Poenãrei–Muscel. Monografie etnoculturalã” (2008); „Epopeea Rezistenþei anticomuniste din Poenãrei–Muscel” (2009); „Stâlpeni – Argeº – România. Carte de identitate europeanã” (2009, în colaborare) etc.
Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
9
ARGEªUL
● săgetătorul
6 septembrie 2011
Un alt poet al „pătimirii noastre”
P
rintre argeºenii purtaþi de valurile vieþii pe întinsul patriei strãbune, afirmânduse atât în plan profesional, cât ºi cultural, se aflã ºi contemporanul nostru Gelu Oproiu, nãscut la Bãiculeºti, pe 15 februarie l929. Din 1941 urmeazã cursurile Liceului comercial „Regele Mihai I”, unde l-a avut profesor de limba românã pe Al.T. Stamadiad, apoi pe ale Institutului agronomic „Nicolae Bãlcescu”. Prin natura profesiei de inginer agronom, dar cu înclinaþii literare (poezie ºi publicisticã), a desfãºurat o intensã activitate în domeniul agricol, trudind însã, cum zic poeþii, pe ogorul literelor, fiind, rând pe rând, redactor la Editura „Agrosilvicã”, ºeful secþiei agrare a ziarului „Steagul roºu” al regiunii Bucureºti, redactor-ºef adjunct la ziarul „România liberã”, redactor-ºef la ziarul „Teleormanul”, redactor-ºef adjunct la revista „Agricultura socialistã”, secretar general de redacþie la revista „Agricultura României”, redactor la revista „Lumea satului”, unde a rãmas colaborator. A fost decorat cu „Ordinul Muncii” clasa a III-a ºi cu Steaua Republicii Socialiste România clasa a V-a. Articolele, reportajele ºi notele de cãlãtorie în urma vizitelor de documentare în Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Gruzia, Iran, Polonia, Rusia, Ungaria, Uzbechistan ºi Iugoslavia, dar ºi cele de specialitate au stat la baza publicisticii sale în perioada de înflorire a celei mai importante ramuri a economiei naþionale – agricultura, pe vremea când încã nu se importau produse agro-alimentare de la pãtrunjel, pânã la alimentele de bazã:
carne, peºte, lapte, brânzã, ouã... Talentul literar al domnului Gelu Oproiu s-a confirmat prin publicarea unor poezii în diverse reviste, cititorii argeºeni întâlnindu-i-le ºi în paginile „Sãgetãtorului”. Editorial i-au apãrut volumele „Prin viaþã cãlãtor” (Ed. Fundaþiei Naþionale „Satul Românesc”- 2004) ºi „Þarã, Þarinã, Þãran” (Ed. Alt Press Tour-2011). În ambele volume, poetul Gelu Oproiu foloseºte „dulcele stil clasic”, invitându-l pe cititor la o lecturã agreabilã, atunci când trãirile autorului sunt ºi ale lui, ca în fascinantul poem „ Acasã”: „ACASÃ – ce magic, ce dulce cuvânt, ªi câte-nþelesuri cuprinde!... Rostindu-l, se-ndreaptã întâiul tãu gând La þarã, la brazda acestui pãmânt, La vatra cu pâinea fierbinte. Iubirea de glia strãbunã, de sat, C-o mie de fire te leagã ªi-oriunde baþi drumul în lung ºi în lat, ªi-oricâte furtuni peste tine se-abat, Rãmâne în suflet întreagã. Poþi oare vreodatã uitãrii sã dai Cãsuþa cu flori la ferestre? Acolo e leagãnu-n care-ai prins grai, Acolo-s pãrinþii (ce noroc cã-i mai ai!), Dar rar le trimiþi câte-o veste. Nu uiþi nici cum iarna, pe când erai mic, Mergeai prin omãt cu colindul,
Nici holdele verii cu aur în spic, Ciobanii cu turma pãscând pe colnic, ªi râul sclipind ca argintul. ªi alte imagini în minte-þi rãsar De unde e-a ta rãdãcinã: Biserica albã, cu sfântul altar, Din care-ai primit de la Domnul în dar Nestinsa credinþei luminã. Întâiul tãu dascãl ce-n mânã þi-a pus Condeiul ºi abecedarul, ªi-n cuget tãria de-a nu fi rãpus, ªi-aprinsã dorinþa sã zbori cât mai sus, Pe cât îþi sunt visul ºi harul. ................................................. Române, plecat peste mãri, peste þãri, ªtiu bine cã dorul te-apasã, Ai ochii în lacrimi, te ard remuºcãri... Ajunge! Întoarce-te din depãrtãri Cãci nu-i nicãieri ca ACASà ! (Din vol. „Þarã, þarinã, þãran”) in perspectiva dorului numit „acasã”, fiecare dintre noi, cãzând pradã sentimentului de nostalgie dupã anii copilãriei ºi dupã tot ce-nseamnã dor, lãcrimãm, cum ar spune maestrul muzicii culte contemporane Doru Popovici, împreunã cu autorul. Dar amarul sufletesc e determinat de toate poemele din ciclul „Pe firul anilor potrivnici”, în care poezia devine expresia „pãtimirii noastre”, ca la Octavian Goga . Însãºi titlurile lor sugereazã revolta poetului faþã de degradarea agriculturii postrevoluþionare din urã ºi lãcomie, furându-se instalaþiile de irigat, pârjolindu-se câmpiile lãsate pradã
D
Dorina C. Mihai (6 august 1975, Piteºti, Argeº) Profesoarã de francezã, traducãtoare din ºi în limba francezã, publicistã, poetã, prozatoare (prozã scurtã). Liceul „Zinca Golescu”, Piteºti, Secþia real, matematicã-fizicã (1994); Facultatea de Teologie Ortodoxã – Limba ºi Literatura Francezã, Universitatea din Piteºti (licenþiatã în traductologie, 2002); absolventã, Colocviul de ºtiinþa ºi practica traducerii (traduceri literare, francezã-românã, 2001). Profesoarã de francezã la Colegiul „Alexandru Odobescu”, Liceul „Ion Barbu”, Piteºti (2002-2003), ªcoala Generalã Dobrogostea, ªcoala Generalã Meriºani (2003-2004), Liceul Industrial Nr. 8, ªcoala Generalã „Ion Minulescu” (20042005), Liceul CFR Piteºti (2005-2006); interpret, traducãtor, francezã-românã (din 2006). Publicã studii, traduceri prozã scurtã, articole ºi recenzii în presa localã. Cronicar literar la Cenaclul „Liviu Rebreanu”, Piteºti, pentru suplimentul literar „Sãgetãtorul” al cotidianului „Argeºul” (din 2006). Lucrare reprezentativã: „Jean Nicolas Arthur Rimbaud ºi traducerile poetice în limba românã” (2002).
Traduce din Andrei Chouraqui – „Iubirea puternicã precum moartea” (1994, în manuscris). În curs de apariþie: „Mã dor strãbunii!”, traducere din autorii Patrice Van Eersel ºi Catherine Maillard. Laureatã a Concursului judeþean „Pe aripile poeziei”, 2005. Referinþe critice: Magda Grigore.
Marin Z. Mocanu (6 august 1926, Mozãceni-Deal, Argeº) Cadru didactic universitar doctor, lingvist, rector, fondator al învãþãmântului superior argeºean, redactor, publicist, lector la universitãþile din Torino ºi Milano. Studii: Liceul „I.C. Brãtianu”, Piteºti (1946); Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureºti; doctorat cu teza „Influenþa italianã asupra limbii române”. Activitate profesionalã, de cercetare ºi publicisticã: asistent, Catedra de limba românã (1950-1952) condusã de Al. Rosetti; profesor de românã la ªcoala Generalã Costeºti, Argeº (19521955); profesor ºi director, Liceul Seral de pe lângã Liceul „N. Bãlcescu”, Piteºti (1955-1959); inspector ºcolar, Secþia de Învãþãmânt a regiunii Argeº, obþine toate gradele didactice (1959-1962),
Poezie Când va fi din nou toamnã…
buruienilor, nimicindu-se pãdurile ºi câte alte fãrãdelegi sãvârºite de cãtre rãufãcãtori plini de urã ºi egoism faþã de tot ceea ce s-a construit în jumãtate de secol. Cârmuitorii unui popor dezamãgit ºi înºelat prin nechibzuitele reforme ºi pãguboasele privatizãri ºiau dezvãluit incompetenþa, ignoranþa ºi egoismul, interesaþi fiind numai de afaceri în interesul mãririi propriilor averi, nicidecum de bunãstarea celor care i-au ales sã le conducã destinele. Pentru a nu se repeta degradare vieþii, poetul ne îndeamnã sã fim chibzuiþi când suntem chemaþi la vot: „Nu te vinde pe un mic ºi-o bere, N-aºtepta sã þi se dea vreun dar, Nu te amãgi cu vorbe goale, Cã va fi iar jale ºi amar! Sã-i întrebi pe cei ce vor sã fie, Mâine, senator sau deputat: „ªtiþi voi, oare, cum o duc þãranii, Cât de grea e viaþa azi?” („Chibzuieºte bine cui dai votul”) ulte s-ar mai spune despre cãrþile de poezie ale domnului Gelu Oproiu. Sunt tentat a retranscrie integral opera Domniei Sale, nu neapãrat fiindcã poetul se solidarizeazã cu patimile nemeritate ale lumii din care face parte, „cântându-i bucuria ºi-amarul” (G. Coºbuc), ci ºi pentru respectul manifestat faþã de limba românã ºi de frumuseþea creaþiei, pe care-þi vine s-o foloseºti ca balsam pe rana suferinþelor de tranziþie - de la perioada pe care cei care au trãdat interesele celor mulþi o numesc „de tristã amintire”, spre direcþia crizelor de toate felurile ºi spre sãrãcie. Cãci ºi poetul, dupã fiecare poem al dezamãgirii, îºi exprimã încrederea în venirea unor altor vremuri. Gheorghe MOHOR
M
prorector, Institutul Pedagogic de 3 ani, Piteºti (1962-1967), lector de limba românã la universitãþile din Torino ºi Milano, Italia (19671969), rector, Institutul Pedagogic de 3 ani din Piteºti (1970-1974); ºeful Catedrei de limba ºi literatura românã ºi limbi strãine (1974-1986, anul pensionãrii); titular al cursurilor de limba românã contemporanã, istoria limbii române, gramatica comparatã a limbilor romanice (rechemat în învãþãmântul superior argeºean în 1992, Universitatea din Piteºti). Lucrãri reprezentative: „Fonetica limbii române” (1969); „Lexicologie. Vocabularul limbii române contemporane” (1970); „Exerciþii pentru învãþarea limbii italiene” (1978); „Probleme de morfologie a limbii române” (1993); „Probleme de foneticã, lexicologie ºi formarea cuvintelor” (1994); cursurile de foneticã, lexicologie, istoria limbii române ºi gramatica
Când va fi din nou toamnã, nu voi plânge cu lacrimile norilor, voi scãlda amintirile în apa sufletului, lacul ochilor se va hrãni cu verdele aceleiaºi poieni iar buzele vor înflori în petalele sãrutului tãu pictat în roºul înfocat al apusului; apusul nu e sfârºitul luminii, este fereastra nopþii care deschide poarta unui nou rãsãrit unde timpul îºi ascunde anii în oglinda nemãrginitã a cerului. Când va fi din nou toamnã, ne vom îmbrãca trupurile în culorile frunzelor adunate cu mâinile noastre din suferinþa copacilor iar adierea uºoarã a vântului va împleti braþele în lanþul unei iubiri diverse. Legaþi de trunchiul copacului nostru, vom privi cum rãsare o altã primãvarã pe obrajii aceluiaºi chip… Marilena Rodica CHIREÞU
Flori de neuitare Se aprinde cerul neamului român, Râuri de speranþe se ascund în hãu, Deznãdejdea noastrã strânge, an de an, Flori de neuitare pentru Chiºinãu. Ninge ºi iar ninge, vârtejind în gol Lacrimi de iubire pentru zile triste, Lupii dau târcoale, sfâºie-n ocol Oile pierdute printre acatiste. Unde eºti UNIRE sfântã ºi-nþeleaptã, Golgotã de vise, Rai de suferinþi, Dunãre de doruri – limpede ºi dreaptã? Unde este þelul Domnilor Pãrinþi? Se aprinde cerul neamului român, Râuri de speranþe se ascund în hãu, Deznãdejdea noastrã strânge, an de an, Flori de neuitare pentru Chiºinãu. Gheorghe Ion PÃUN
comparatã a limbilor romanice, 2000-2002 (în colaborare) etc. Redactor responsabil al revistei „Cum vorbim”, 1950-1952; participant la anchetele dialectale în Þara Haþegului, Bucovina ºi Maramureº, în colectivele de elaborare a lucrãrilor academice „Gramatica limbii române”, 1954; „Dicþionarul limbii române contemporane”, 1956-1957; colaborator cu articole în „Studii ºi cercetãri lingvistice”, revistã a Academiei Române, lucrãri consemnate ºi în revista americanã „Language and Languange Behavoir Abstracts”, San Diego (S.U.A.); membru în colectivul de redactare a „Tratatului de istorie a limbii române”, vol. IV, „Limba românã între anii 1640 ºi 1780”, „Limba românã între 1780 ºi 1880”, „Limba românã dupã 1880 pânã astãzi”. Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA
N
OTÃ: Tirajul ediþiei I a Dicþionarului biobibliografic „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului”, de Marian Stoica ºi Margareta M. Onofrei, apãrut la Editura „Argeº Press”, s-a vândut în totalitate. Se aflã în pregãtire ediþia a II-a adãugatã ºi revãzutã, care va apãrea pe piaþã în lunile urmãtoare. Cei care doresc sã-ºi rezerve un exemplar o pot face la secretariatul cotidianului „Argeºul”, la telefon 0248/217704, sau luând legãtura cu autorul Marian Stoica.
Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
10
ARGEªUL
● săgetătorul
6 septembrie 2011
Câmpulung Muscel, capitala umorului românesc!
Catrene VI
Mottoul festivalului a fost: „Viitorul te trage de mânã ºi trecutul de mânecã.” (Tudor Muºatescu)
Î
n perioada 1-4 septembrie s-a desfãºurat la Câmpulung Muscel ediþia a 16-a a Festivalului de Umor „Tudor Muºatescu”. Tema concursurilor din cadrul festivalului a fost promovarea produselor turistice specifice municipiului Câmpulung Muscel pornind de la aforismul „Viitorul te trage de mânã ºi trecutul de mânecã”, folosind imaginea celor 13 obiective promovate prin proiect: Primãria Municipiului Câmpulung, Muzeul Municipal de Istorie, Muzeul de artã popularã ºi etnografie musceleanã, Mausoleul eroilor de la Mateiaº, Grãdina „Merci” din Câmpulung Muscel, Casa memorialã „George Topîrceanu”, Mânãstirea Cetãþuia „Negru-Vodã”, Castrul roman Jidava, Ansamblul Bisericii Catolice „Sfântul Iacob” - Bãrãþia, Mânãstirea Negru-Vodã, Mânãstirea Nãmãeºti, Biserica Domneascã, Complexul Balneoclimateric Bughea de Sus. Au participat cei mai cunoscuþi umoriºti ºi caricaturiºti din þarã. Premiile acordate au fost: I. Secþiunea CARICATURà Juriu: Bogdan Muºatescu, Gh. Paulian, Ligia Irimescu, Sergiu Cicu, Carmen Bârloiu 1. Nicolae Ioniþã - Ploieºti 2. Leonte Nãstase - Constanþa 3. Costel Pãtraºcan - Brãila
Premii Speciale ale Juriului: Mario Lupulescu ºi Teodor ªipoteanu (copii) Au mai participat: Aurel ªtefan Alexandrescu (Bucureºti), Cristian Mihãilescu (Bucureºti), Octavian Onea(Ploieºti) II. Sectiunea FOTOGRAFIE UMORISTICÃ Juriu: Norris Mãgeanu, Gh. Paulian, Ligia Irimescu, Ioan Crãciun, Carmen Bârloiu 1. Marian Rãþulescu - Craiova 2. Nicolae Ioniþã - Ploieºti 3. Andrei Onofreiciuc – Câmpulung Muºcel Premii Speciale ale Juriului: Alin Ionuþ Vârºescu, Marius Nicolae Toader, Viorel Gârtan (toþi Câmpulung Muscel)
Au mai participat: Costel Pãtrãºcan (Brãila), Sorin Durdun (C-lung), Cercul Militar Iaºi III. Secþiunea CREAÞIE EPIGRAME ºi FABULE Juriu: Bogdan Muºatescu, Viorel Martin, Gh. Paulian, Sergiu Cicu, Gh. Zarafu 1. Petru Ioan Gârda – Cluj Napoca 2. Cãtãlin Ion Butoiu – Câmpulung Muscel 3. Vasile Larco - Iaºi Menþiune specialã a juriului: Ioan Puiu Marinescu
Doi ochi blânzi viseazã alin Îndemnaþi de-un rosmarin Dreptul sã se uite-n jos, Stângul sã plângã frumos.
VII
Au mai participat: Gh. Vintilã (C-lung), Octavian Onea (Ploieºti), Ioan Marinescu (Cluj), Nicuºor Constantinescu (Bucureºti). IV. Secþiunea INTERPRETARE Juriu: Bogdan Muºatescu, Gh. Paulian, Cristina Necula, Sorin Durdun, Carmen Bârloiu a. Individual Marele Premiu „Tudor Muºatescu”: Constantin Tiron - Câmpulung Moldovenesc 1. Nu s-a acordat! 2. Ioan Toderaºcu - Vaslui 3. Niki Ursei – Vâlcea b. Grupuri Premiul Special al Juriului: Grupul Universitãþii „Spiru Haret” – Bucureºti 1. Experiment ‘77 - Fãgãraº 2. Haz 1 - Eforie 3. Biss – Sibiu Marius TOADER
Experimentul But e (urmare din pagina 7)
Lecþia lui Bute În ziua în care a avut loc meciul de box al lui Lucian Bute am simþit, dupã mutã vreme de deznãdejde, cã naþia noastrã nu este încã pierdutã. L-am vãzut pe campion vibrând cu lacrimi în ochi la intonarea Imnului naþional, l-am vãzut luptând exemplar, pentru ca, la sfârºit, înfãºurat în drapelul patriei, sã spunã cu mare mândrie cã a încasat pumni pentru bucuria românilor ºi pentru þara sa. Dincolo de succes în plan sportiv, bani ori publicitate, Lucian Bute a predat, în direct, o lecþie despre ceea ce ar trebui sã însemne a fi român într-o Românie în care cei care se cred români se muºcã între ei, se înºalã unul pe altul, se batjocoresc ºi, ceea ce este mai grav, se afundã într-o laºitate periculoasã, susþinutã din umbrã de o gaºcã de politruci nenorociþi.
Ioana Goicea
România lui Bute cred cã a existat doar pentru câteva ore, când poporul privitor la televizor a simþit cã se poate trãi ºi altfel, cu demnitate, în propria þarã. Însã, odatã cu încheierea transmisiei televizate, fiecare dintre noi s-a întors la sânul cãlduþ al laºitãþii sale, mai mici sau mai mari. De a doua zi, România lui Bute a rãmas doar o poveste urbanã pe care o comentãm cel mult cu admiraþie, fãrã sã avem curajul sã-i urmãm exemplul. În cele câteva reprize în ring, Lucian Bute, acest om simplu, ne-a învãþat cã pentru a învinge, în cazul nostru un sistem nenorocit, trebuie sã lupþi pentru drepturile tale, trebuie sã-þi respecþi obligaþiile, trebuie sã fii modest, cu bun-simþ ºi trebuie sã-þi iubeºti patria chiar ºi atunci când ea, prin conducãtorii ei nevolnici ºi vremelnici, nu-þi oferã mare lucru în schimb. Sigur cã este greu ºi pentru unii chiar imposibil sã urmeze
exemplul lui Bute, însã doar asta este calea spre normalitate. România lui Bute existã undeva, bine ascunsã, în fiecare dintre noi ºi iese la ivealã din când în când în timpul unei transmisii televizate în direct, fie cã este vorba de o revoluþie ori de un meci de box. Piatra de moarã care stã bine fixatã la gâtul poporului nostru este, de fapt, laºitatea prin care acceptãm tot ceea ce ni se întâmplã în oraºul nostru, pe strada noastrã ºi uneori chiar în familia noastrã.
Florin Frãþilã Douã neconcordanþe cu realitatea îmi permit sã semnalez în cele de mai sus: una, ºi cea esenþialã: „gaºca de politruci nenorociþi” nu este decât una de marionete, ale cãror sfori sunt în mâinile mult mai înalte ale celor care au ajuns la concluzia lui
Oamenii ca frunzele, Frunzele la vremi de toamne. Doar pãmânt din noi rãmâne; De ne-ai face la loc, Doamne!
VIII Lacrima mea, învaþã sã dansezi! Învaþã în zâmbet sã crezi! Viaþa-i ciudatã poveste! Aºa-i este numele, dar altfel ea este!
IX Pe cumpãnã de fântânã Coboarã floare de lunã Sã vindece cu iubire Tot ce-n lume-i despãrþire.
X Pe-o covatã de vegheri Râde azi ºi plânge ieri Lângã-o pâine jigãritã ªi-o lampã închipuitã.
XI Oamenii, când stau pe gânduri, Par sã aibã acelaºi chip, Doar cã unii scot din gânduri Aur pur, alþii nisip.
XII Engels cã „dispariþia românilor de pe lume va fi un pas înainte”. Chiar dacã unul spre prãpastie! A doua, precum mulþi alþii, ºi autorul articolului a ajuns sã creadã cã am fi laºii lumii ºi cã acceptãm totul neputând face nimic. S-a mai crezut ºi spus asta ani în ºir, pânã la 21-22 decembrie 1989. ªi tocmai fiindcã s-a vãzut cã nu e adevãrat se îndârjesc acum sã ne lichideze definitiv, lovindu-ne cu toþi pumnii cu care se sconteazã cã vom fi în sfârºit nimiciþi. Dar tocmai fiindcã existã Lucian Bute ºi oameni în stare sã „conspire” la aducerea lui printre noi spre a ne face sã trãim cele descrise de cel mai strãlucit „cronicar” al evenimentului, ºi cã existã însuºi domnul Florin Frãþilã ºi cei care l-au publicat, ne dovedeºte cã „România lui Bute” existã încã (acesta este experimentul reuºit!) ºi meciul nu este jucat. S-ar putea de aceea ca poporul român întreg sã se dovedeascã în cele din urmã ºi nu peste multã vreme a fi un Lucian Bute. Adicã, cel puþin deocamdatã, neînvins ºi invincibil.
Se joacã vântul de-a pitita Pe toamna adormitã-n ulmi Iar eu pãtrund în searã - rugã Îngenunchind la margine de culmi.
XVI Astãzi citesc o carte rarã, O carte ca pãdurea-n primãvarã. Se zice c-ar fi scris-o un înþelept Ce-ºi purta crucea - ochiul drept.
XVII Când pentru unii fi-voi doar pãrere, Gãsi-voi mângâiere în tot ce las pe tinã, Cãsuþa mea de versuri ºi crezul ce nu piere Cã voi mai fi în viaþã, iubire ºi luminã.
XVIII ªi fiecare an ce vine E uºa ce-o deschidem doar o zi Cãtre splendorile promise, Apoi o-nchidem pentru a ne pãzi.
XIX Îmi spun toþi brazii care mã privesc De pe-un tãpºan cu ciute ºi mioare, Cã nu ºtiu de-am sã pot, aºa cum îmi doresc, Sã fiu în lume versul ce nu moare.
Filarmonica Piteşti, la Festivalul „George Enescu”
XX
Filarmonica Piteºti este invitatã pentru a doua oarã consecutiv la prestigiosul Festival internaþional „George Enescu” din 11 septembrie. În cadrul acestui eveniment organizat la Bucureºti, orchestra noastrã dirijatã de Tiberiu Oprea, violonista Ioana Goicea ºi violoncelistul ªtefan
XXI
Cazacu vor prezenta urmãtorul program: Dmitri Shostakowich – „Uvertura Festivã”, Tiberiu Brediceanu – „Patru dansuri simfonice”, George Enescu – „Balada”, Constantin Dimitrescu – „Dans þãrãnesc”, Edward Grieg – „Dansuri norvegiene”, Pablo de
Îmbracã-te în veghe de cu searã ªi nu dansa cu sufletul uºor! Cât timp minciuna încã e reginã, Cât timp de oameni, oameni tot mai mor!
Sarasate – „Fantezia Carmen”, D. Popper – „Rapsodia ungarã”, George Enescu – „Rapsodia românã I”. În avanpremierã pentru publicul meloman piteºtean, acelaºi program va fi prezentat joi, de la ora 19, la Casa de Culturã a Sindicatelor. M. NEAGOE
Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro
Deºi nu mai exiºti, tot îþi mai scriu poeme, Cãlãtorind cu tine prin vreme, Ca o corabie pe-o mare nebunã, Ca un fluture vrãjit de lampa din lunã! Zina PETRESCU
Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU