Sãgetãtorul Nr. 726 19 iulie 2011 Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“
Des tine par alele D
upã absolvirea Facultãþii de Medicinã din Bucureºti, în 1910, poetul Vasile Voiculescu a fost numit medic de circumscripþie, îndeplinindu-ºi obligaþiile profesionale cu deplinã seriozitate ºi desãvârºit sentiment umanitar. Era însã deseori mutat de la o circumscripþie ruralã la alta, nu din pricini disciplinare, ci pentru a face ordine acolo unde era nevoie de sârguinþa ºi de priceperea sa. vând harul poeziei, V. Voiculescu tânjea dupã un loc stabil undeva la oraº, poate chiar în capitalã, la Bucureºti. Aºa se face cã, la 20 oct. 1910, a expediat o cerere de transfer cãtre directorul general al Serviciului Sanitar, tânãrul licenþiat în medicinã aflându-se repartizat în satul PetreºtiiVãrsãturi. Dar nu o cerere obiºnuitã sau tipizatã, ci una originalã, în versuri, aflatã astãzi în custodia Muzeului Naþional al Literaturii Române din Bucureºti. În cele ce urmeazã, reproducem fragmentar versificatele tânguiri ale autorului „Ultimelor sonete închipuite ale lui W. Shakespeare”, menite sã-ºi înduplece ºeful a-i asculta dorinþa. Recurge, în primul rând, la descrierea relelor condiþii, pe care nici mãcar nefericitul Ovidiu nu le-a îndurat atâta pe þãrmurile Tomisului, exilat din porunca împãratului roman Octavian August: Când în exilu-i de la Tomis scria plângând a sale Tristii (ªtiþi „ille ego”) bietul Ovidiu, victima negrelor zavistii, Avea dreptate mai puþinã ca mine ce glumesc acum! El sta pe plajã lângã mare, nu rãtãcea mereu pe drum Ca mine, pururea prin plasã bravând epidemii, infecþii, ªi nu scria, ce chin, procese-
verbale-n condici de inspecþii, Bãtându-ºi capul sã adune „metamorfoze”-n primãrii... Ci paºnic îi bãteau cadenþa ritmate valuri azurii – Când tacticos ieºea la curã de aer proaspãt, bãi de mare...
apãrutã prima oarã în „Almanah literar pe anul 1969”, strãbãtând filele volumului „Jurnal de la Filipeni”, file de viaþã petrecute în anii de stagiaturã (1970-1973) de cãtre distinsul nostru contemporan, medicul-scriitor Viorel Pãtraºcu.
A
Muzica zilelor noastre
3.000 de locuitori, un jurnal pãstrat în sertar timp de 30 de ani, þinut din nevoia de a avea zilnic alãturi un prieten cãruia sã îi destãinuie toate gândurile, întâmplãrile, problemele, supãrãrile ºi bucuriile”, ci ºi „atmosfera, oamenii ºi viaþa unui trist sat moldovean (...), cu toatã sãrãcia ºi suferinþa, cu mizeria materialã, fizicã ºi moralã, care nu fac decât sã acutizeze la maximum sensibilitatea doctorului, transformându-l ºi formându-l, implicit ºi inevitabil, în scriitor, în autorul unor pagini de cea mai autenticã literaturã...”. tras de mirajul cãrþilor, tânãrul stagiar Viorel Pãtraºcu îºi trata singurãtatea ºi dorul de tot ºi de toate câte-i erau dragi prin lectura a numeroase volume din literatura naþionalã ºi universalã. Pe toate le împrumuta de la biblioteca satului. „Exilatul” de pe tãrâmurile olteneºti trãia drama neputinþei de a-ºi reînnoi vraful de cãrþi, aflându-se departe de sursele luminii spirituale: „Vreau viaþã, muzicã, luminã, vitrinele din librãrii Cu cãrþi ce râd, ca flori la geamuri, albastre, roºii, aurii... Am ºi eu cãrþi de medicinã, dar stau grãmadã, parcã zac, Am poezii, poveºti, romane, de la Omer pân’ la Balzac, Dar Sand, Flaubert, Hugo ºi alþii dorm muceziþi ca facle stinse... Vreau miros proaspãt de hârtie, cãrþi noi cu foile ne-atinse, Vreau ºi dorinþa mã sugrumã, clocotitoare, grea ca lava, Sã mã mutaþi acolo-n Ilfov, e locul liber la Jilava, ªi din Jilava sã-mi daþi voie sã viu mai des la Bucureºti... Am ºi eu, Domnule Director, adânci cerinþe sufleteºti”.
A
Vasile Voiculescu
ªi totuºi a umplut o lume cu tânguirile-i amare. Nu zic acestea sã-i iau locul, nu cer sã transferaþi statuia ªi sã mã treceþi la Constanþa, cãci nu vreau rãul nimãnuia ªi nici n-am dreptul, fie vorba, cãci nu sunt medic de oraº, Deºi mi-ar conveni Constanþa, nu sap statuia, nu-s pizmaº... Conchid doar numai - a mea soartã e mult mai tristã, vreau o altã: Pe mine, Domnule Director, m-aþi exilat lângã o baltã De-mi trec viaþa cu brotacii, cu raþele ºi anofelii, Sunt disperat ºi mã tenteazã sfârºitul tragicei Ofelii. Vai, cãrei soarte-nverºunate, cãrui blestem ºi cãrei uri Am meritat exilul, Doamne, tocma-n Petreºtii-Vãrsãturi!... Mi-am amintit despre emoþionanta petiþie de transfer,
Viorel Pãtraºcu
Subintitulat „Apostolatul unui medic în epoca de aur”, „ Jurnalul...” consemneazã, dupã aprecierea editorului Cãlin Vlasie, „experienþa sa de medic de þarã din anii ’70. El reconstituie, în spiritul adevãrului, cu o ironie uºor mascatã, atmosfera unui sat moldovean din timpul defunctei «epoci de aur». Proaspãtul medic avea sã se confrunte în satul îndepãrtat cu viaþa ordinarã, dominatã de toate lipsurile ce caracterizeazã perioada: frig, beznã, mizerie, birocraþie, mijloace medicale rudimentare etc”. n alt comentariu întâlnit în postfaþa semnatã de cãtre reputatul cãrturar Ovidiu Drimba aduce lãmuriri concise ºi obiective asupra conþinutului memorabilului document, reprezentând nu doar „o autobiografie a celor trei ani de stagiaturã la þarã, într-o comunã amãrâtã din Moldova, cu 8 sate ºi
U
Rememorãri
ION PILLAT (VIII) (1891-1945) Acolo unde-n Argeº se varsã Râul Doamnei, ªi murmurã pe ape copilãria mea, Ca Negru Vodã, care descãlecând venea, Mi-am ctitorit viaþa pe dealurile toamnei. – Ion Pillat –
Influenþa idealului de artã clasic Perioada „tradiþionalistã” ilustratã prin volumele: Pe Argeº în sus [1923], Satul meu [1925], Biserica de altãdatã [1926] ºi Limpezimi [1928] este urmatã de etapa pe care poetul însuºi o socotea „mai rodnicã în creaþii originale ºi în strãdania de a da un stil clasic sau neoclasic operei. Toatã poezia mea de la «Caietul verde» încoace a fost influenþatã de miracolul elin”.
Gheorghe MOHOR
(continuare în pagina 10)
fost un eveniment capital în viaþa mea. Influenþa idealului de artã clasic, a Acropolei ºi a Parthenonului dateazã din 1927, cãlãtoria mea în Grecia fiind o revelaþie sufleteascã”. Cãlãtoriile au constituit pentru poet „experienþe sufleteºti” care „mai mult decât orice carte sau învãþãturã” i-au durat „temeliile poeziei”. „Din modulaþia coloanelor – observa Cella Delavrancea –, din rotunjimea mãrii, din graiul solemn al stâncilor, s-au desprins lapidarele sonete din «Scutul Minervei», elegiile din «Caietul verde» ºi evocãrile din «Þãrm pierdut»”.
Florica, Miorcani, Balcic – triptic de lirice inspiraþii Concepând „arta clasicã în opoziþie cu cea romanticã fecundatã de vis” drept o artã care „îþi pretinde experienþa vieþii reale ºi care se cere desãvârºitã prin studii ºi lecturi”, poetul se confeseazã: „Descoperirea Helladei ºi a artei sale, a sculpturii eline ºi a teatrului grec, în special, a
În conceperea operei sale, tripticul: „Florica – Miorcani – Balcic” a constituit un nesecat izvor de inspiraþie liricã: „Dacã trupeºte m-am nãscut la Bucureºti, sufleteºte – se va destãinui poetul la maturitate – sunt produsul corcit al dealului de la Florica, al podgoriei din preajma Argeºului piteºtean cu stepa ondulatã din marginea Prutului, cu pãmântul negru de la Miorcanii Dorohoiului...
Schiţă de portret: Dumitru Goia De la Alex Ganea ºi Pedro Negrescu am aflat despre el. Le fusese dascãl, i-a-nvãþat cu spor, îi poartã respect. Deplin ºi pe merit. Cãci ºi ei, ºi Steve, americanu’ cu drag de Piteºti, alþii pretutindeni sunt roadele sale într-ale baghetei. De care e mândru ºi-o sã-i lase-n loc peste niºte ani. Împãcat cã truda nu i-a fost în van... Când l-am întâlnit, sincer l-am rugat sã dea sprijin dârz tinerei orchestre. Ea având nevoie de „locomotive”, ca s-o instruiascã ºi s-o dirijeze. Cât i s-a permis, a fãcut ceva. A realizat un concert model. Vãdit, onorant. Da’ ºi douã masterclass-uri, de þinutã, clar. Zilnic le-am urmãrit curios. Fascinat adânc. Pentru cã are ce arãta, categoric. Citeºte pe portativ fãrã greº. Transmite la fix ºi pe înþeles mesajul din ºtime. Atent la fiece notã, nu lasã nimic la voia-ntâmplãrii. Gestica-i te prinde ºi te copleºeºte. Este riguroasã ºi impunãtoare. Revelând subtil ºi mãreþ frumuseþea celestã din capodopere. Intransigent cu neaveniþii, da’ rãbdãtor cu-nzestraþii. Dându-i pe brazdã benefic pe-aceºtia. Spre mãiestrie ºi performanþã ducându-i. Spre certitudini ºi confirmãri. D-aia-i ºtiut, cãutat ºi stimat. Înconjurat de discipoli din atâtea þãri. Dornici sã-i iniþieze, siguri c-or merge pe drum ascendent. Aºa cã zic înc-odat’: sã-l cooptãm în echipa d-aici. Sã scoatã untu’ din trupã muncind-o. S-o-nnobileze cu meºteºugu-i savant, ca preþuire înaltã sã aibã. Vestea sã zboare cã printre lalele se cântã divin. Graþie ºi lui, maestrului Goia. Straºnic dirijor, puþini depãºindu-l. Neîndoielnic, un virtuoz. Profesor cu har, vivace, tenace. Indicutabil, un mentor. Cu muzica-n sânge, în suflet, în minte ºi-n mâini. Cu zâmbet ferice pe chip rãspândind-o în jur, ales, sublim ºi peren... Adrian SIMEANU
Balcicul mi-a fost hãrãzit ca încununare a dragostei mele pentru mãrile sudice ºi cerul mediteranean... Mi-a fost o încântare pentru ochi, o iniþiere pentru suflet ºi, pentru minte, un învãþãmânt... Balcicul mi-a dãruit legenda biblicã ºi mitul elin... La Balcic, am scris mai toate versurile din volumul cu acelaºi nume ºi multe altele... El a inspirat soþiei mele, pe lângã ilustraþiile cãrþii, luminoase acvarele.”. Poetul Vasile Voiculescu considera, în impresiile sale despre acest popas liric pillatian, cã: „Balcicul era o prorã îndreptatã spre largurile Greciei”, iar pastelul balcician al lui Pillat „fecundat de exotism, de aspiraþie spre marile umbre ale Greciei antice”... În vila construitã dupã planurile arhitectei Riri Delavrancea-Gibory, Pillat pãrea complet subjugat de mitul elin. Spaþiul liric de inspiraþie pillatian se situa pe coordonatele geografice ºi spirituale ale Floricãi, Miorcanilor ºi Balcicului... Grigore CONSTANTINESCU (va urma)
Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■
8 ● săgetătorul Literatura română văzută de epigramişti Eugen Albu Epigramistului Efrim Talapan, care scoate multe antologii Efrim, când are insomnie De seara pânã mai în zori, Mai face o antologie ªi-o vinde-apoi la autori!
Gh. Bâlici Unui poet Citindu-þi versurile-alese, Avui impresia ciudatã: Erau atât de ne-nþelese, Cã mi-a fost clar de prima datã!
Poetul ºi muza lui La tristeþea-i toatã Îl omoarã-un dor... Muza e plecatã Cu un prozator.
Unui scriitor anonim Ai scris mult, de bunã seamã, Nimeni însã nu le ºtie, Eu – doar câte-o epigramã ªi mã ºtiu duºmani o mie!
Sorin Beiu Stihuitoarea Tânãrã, cochetã, Dar în vers confuzã, Dacã nu-i poetã, Cel puþin e... muzã!
Gheorghe Zarafu
Criticul despre talentul poetului Nu-i cumpãr cartea... Mi-o trimite Chiar el, acasã, la adresã, Putând doar astfel sã evite O criticã severã-n presã.
Epigrama În grãdina poeziei Epigrama-i trandafirul Care îºi înalþã firul Plin cu ghimpii ironiei!
Scriitorul execrabil Pe coperta cãrþii sale Scrie: 20 de lei! Vai! O groazã de parale Pentru lipsa de idei!
La apariþia culegerii „Zece ani de epigramã“ Culegerea de epigrame A noii isteþimi române Încearcã astãzi sã destrame Zicala: „Tot ce-i scris rãmâne”.
Epigramiºtilor sibieni Ovidiu – faptul e precis – În Tomis „Tristele” le-a scris, Dar despre Marþial nu ºtiu Sã fi trecut pe la Sibiu!
În volumul „Epigramiºti români de azi“ sunt primul M-am bucurat enorm Cã-s primul ºi mi-am zis: „Mã vor citi precis Toþi care-apoi adorm!”
Excursie cu scriitori în Deltã Vãzând cã în pãdurea Letea E cald ºi nu gãseºti un suc, Aduse „Apa” Ivasiuc Lui Popovici sã-i stingã „Setea”!
Între scriitori Nu vreau sã ai bãnuieli, Dar nevasta dumitale E pornitã pe greºeli... - De-ar fi doar gramaticale! Selecþie de G. ZARAFU
ARGEªUL 19 iulie 2011
Dans
Dansul american modern „Forma se exprimã prin dans; eliberarea prin formã în timp se exprimã tot prin dans – dansul timpului etern vibreazã în fiecare atom al universului.” Rabindranath Tagore
A început Festivalul American de Dans Modern 2011 în Statele Unite. Este sãrbãtoritã cea de-a 78-a stagiune a dansului modern. Spectacolele se desfãºoarã, conform tradiþiei dobândite, în lunile iunie ºi iulie ale fiecãrui an, în sãlile: „Performing Arts” Center ºi „Reynolds Industries” Theater – Duke University, din oraºul Durham, Carolina de Nord. În data de 9 iunie a avut loc spectacolul de Galã, la Centrul Artelor Performante, iar în zilele 10, 11 ºi 12 iunie pe scena Teatrului Universitãþii din Duke s-a desfãºurat spectacolul ROSAS, primul din suita de spectacole ale acestei sesiuni, reprezentaþii ale culturii coregrafice care fac parte din cultura noastrã spiritualã. Pentru spectacolul din seara zilei de 12 iunie am plecat de acasã pe o vreme de furtunã. Dintr-odatã cerul devenise mohorât, trist, iar noi ne doream sã învingem aceastã tristeþe cu muzicã ºi dans. A plouat intens pe o porþiune a ºoselei, dar, aºa cum ne-a obiºnuit vremea în acest spaþiu al lumii, furtunile vin rapid, se desfãºoarã turbulent ºi foarte curând trec, cerul înseninându-se, nelãsând loc tristeþii sã pãtrundã în suflet. Spectacolul intitulat ROSAS DANST ROSAS îl are coregraf pe Anne Teresa De Keersmaeker, cu studiile de dans absolvite la ºcolile de Artã din New York, ºi creatori pe Adriana Borriello, Anne Teresa De Keersmaeker, Michele Anne De Mey, Fumiyo Ikeda. Dansul este executat de patru tinere dansatoare: Tale Dolven – nãscutã în 1981 în Norvegia, SueYeon Youn – nãscutã în 1981 în Coreea de sud, Elisaveta Penkova – nãscutã în 1981 în Rusia ºi Sandra Ortega Bejarano – nãscutã în 1984 în Spania. ROSAS DANST ROSAS a dobândit un imens succes internaþional, a devenit clasic ºi a
rãmas un numãr permanent în repertoriul trupei Rosas. De la debutul acestui dans - 1983 - el a fost învãþat de noi grupe de dansatori. În 1997, Tierry De Mey a realizat un film despre desfãºurarea interpretãrii dansului respectiv în fiecare variantã de distribuþie a generaþiilor de interpreþi. Dansul începe cu cele patru femei care stau pe scenã cu spatele la audienþã; primul moment al miºcãrii este cãderea pe spate a dansatoarelor (în ordine inversã) ºi imediata rostogolire totalã, adicã fãcutã aproape ca o rãsturnare ºi înaintare. În primele momente de rostogolire muzica executã bãtãile din ce în ce mai intense ale ceasului, dansatoarele realizând necesitatea trezirii la lucru, dar oboseala le prelungeºte chinul sculãrii. Ceasul a încetat sã mai sune, trupurile se rostogolesc, executând superbe figuri de gimnasticã, femeile realizeazã ivirea zorilor, „gimnastica dimineþii” continuã. O singurã muzicã se aude, este cea a trupurilor umane, rãsuflând din greu, în timp ce ele gliseazã pe pardoseala scenei. Apoi începe ritmul instrumentelor, lovind perpetuu, obsedant, sincronizânduse astfel cu miºcãrile trupurilor. Muzica din cea de-a doua parte este compusã de Thierry De Mey, nãscut în 1956, compozitor ºi producãtor de film, ºi Peter Vermeersch - compozitor, clarinetist, saxofonist. Este o muzicã intens ritmatã, adecvatã
perfect miºcãrilor de dans. Dansul prefigureazã tensiunea caracteristicã acestei piese, contrastul dintre structura raþionalã ºi cea emoþionalã, dialectica dintre agresiune ºi sensibilitate, interacþiunea dintre unison ºi contraargument, dintre uniformitate ºi individualitate. Unele femei obosite de ritmul intens al vieþii adorm, se trezesc, îºi reiau activitatea, zâmbesc celor din jur pentru comunicare, încearcã sã iubeascã ºi sã mulþumeascã pe toatã lumea; dansând energic ºi graþios în acelaºi timp, exprimã felul cum sunt antrenate în ritmul vieþii (îl putem numi „dansul vieþii”). Energia le invadeazã din nou fiinþa, dar egoul simte alte chemãri, el doreºte ºi altceva de la viaþã: îmbrãcãmintea, oglinda, frumuseþea, distracþia… Egoul este cel care cautã satisfacerea poftelor, în general strict materiale, ºi totodatã cautã impunerea individualitãþii în faþa semenilor. Dorinþele sunt cele care-l hrãnesc în permanenþã, urmând a se resimþi consecinþele. Ele sunt cele care blocheazã, de cele mai multe ori, dezvoltarea în continuare a fiinþei, dar fiinþa se pare cã nu este încã pregãtitã a se descotorosi de ele. Egoul este plin de ambiþii, dorind sã fie mai presus decât ceilalþi din jurul sãu. Pe mãsura ce nivelul dorinþelor creºte, el se manifestã mai puternic, mai energic. Se trãieºte într-o fericire iluzorie. ªi… dorinþa nu e satisfãcutã nicicând,
rãmâne mereu ceva neatins, neexperimentat, apar conºtientizarea neîmplinirii, oboseala, suferinþa, durerea, frustrarea, uneori conflictul, nebunia etc. În acest dans, încercând sã facã faþã tuturor chemãrilor din afara ºi din interiorul fiinþei lor, femeile îºi consumã toatã energia ºi, în final, una dintre ele, reprezentând o parte a fiinþelor, clacheazã… fiindcã aºa este în viaþã, mai sunt ºi învinºi pe lângã învingãtori sau, mai bine zis, printre supravieþuitori. Dacã stãm sã ne gândim, dupã cum fiecare cuvânt scris este o clipã de viaþã, fiecare poem sau paginã scrisã - un timp dãruit inimii, tot aºa dansul este poemul, pagina de viaþã transcrisã în miºcare, fiecare miºcare exprimând un gând sau un cuvânt, în limbajul sãu ascuns, dar atât de expresiv! ªi fiecare înþelegând, în felul sãu, expresia dansului, imaginaþia celui care l-a creat. În salã a fost o liniºte perfectã în timpul celor 45 de minute în care s-a desfãºurat dansul, fãrã pauzã. Dupã terminarea spectacolului, întorcându-ne spre casã, noaptea se oprise în parbrizul maºinii, aducând cu ea misteriosul oaspete al cerului, îmbrãcat în odãjdii albe, transparente, sã-l putem privi o clipã, sã putem gândi asupra acestei vieþi pãmântene, acest dar, aceastã „nebunie” de a trãi într-o lume în care ordinea a fost perturbatã de haos, în care se amestecã nãucitor luminile cu umbre, în care drumul spre descoperirea adevãratei noastre fiinþe este încã departe... Vavila POPOVICI, SUA
● Agendã culturalã ●
„Agapă evreiască” Piteşti, 7 iulie 2011 Centrul Cultural Piteºti a gãzduit joi, 7 iulie, o „agapã” (în sensul vechi, de „freundlichs Mahr/Festessen” - masã prieteneascã a termenului „agapã”) în memoria unor filologi ºi scriitori români de origine evreiascã. Onoratã de prezenþa în salã a Excelenþei Sale Aurel Davidovici, preºedintele Federaþiei Comunitãþii Evreieºti (Mozaice) Piteºti, manifestarea literar-muzicalã, organizatã, în colaborare, de Cenaclul literar „Liviu Rebreanu” al fundaþiei omonime, condus de prof. Allora
Albulescu-ªerp, ºi Salonul literar-muzical „Katharsis” (Bucureºti) al prof. Eugen Cojocaru, a însemnat un veritabil symposium, în cadrul cãruia intervenþiilor substanþiale ºi amplu documentate ale oaspeþilor bucureºteni asupra fenomenului intelectual evreiesc, la care adãugãm cele trei piese muzicale rituale evreieºti în interpretarea doamnelor Allora Albulescu-ªerp ºi Cellina Bechªerp, precum ºi luãrile de cuvânt ale Excelenþei Sale Aurel Davidovici, a d-lui Mihail Ghiþescu, preºedinte onorific al Fundaþiei „Liviu Rebreanu”, ºi a d-lui Gheorghe Mohor, scriitor ºi gazetar de vazã al municipiului-gazdã. Intervenþiile oaspeþilor bucureºteni au aruncat un arc peste timp asupra literaturii comunitãþii
Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Valentin PREDESCU (28 iunie 1946, comuna Bascovele, Cotmeana, Argeº) Prozator, poet, memorialist. A urmat clasele VIII-X la Liceul „Nicolae Bãlcescu”, apoi s-a transferat la „Al. Odobescu”, Piteºti, absolvindu-l în 1965. Începe mai multe facultãþi, însã nu finalizeazã studiile universitare. Lucreazã temporar la mai multe întreprinderi argeºene. A debutat în revista „Luceafãrul” cu povestirea „Moartea puiului de ºarpe” (1969). Continuã ºi publicã povestiri în „Luceafãrul” (1991,2007). Debutul poetic are loc în 1970 în revista „Argeº”, sub entuziasta „descoperire” a poetului Gheorghe Tomozei. Volume de autor reprezentative: „Gustul ierburilor” („Biblioteca Argeº”, Piteºti, 1971), „Gustul ierburilor”, antologie din 4 volume (Editura „Litera”, 1988). În volume colective: „Caietul debutanþilor” (1975, Editura „Albatros”, Bucureºti), „Gândind ode patriei”
(1977, Editura „Albatros”, Bucureºti), „Cântecul patriei” (1986, Editura „Albatros”, Bucureºti). Referinþe critice: Gheorghe Tomozei în revista „Argeº”, 1970, Victor Felea, „Tribuna”, 1971, Negoiþã Irimie, „Tribuna”, 1971, Cezar Ivãnescu, „Luceafãrul”, 1981, Marin Ioniþã, revista „Argeº”, 2/2004, „Sãgetãtorul” – supliment literar al cotidianului „Argeºul”, 27.V.2003. În prezent publicã în revistele „Argeº” ºi „Paradigma XXI”, memorialisticã ºi poezie.
Marin Radu ENE (n. 30 aprilie 1933, Tãtuleºti, Olt) ªcoala Pedagogicã Mixtã Nr. 3, Bucureºti, cursul complet (1955). Cadru didactic, ªcoala de 7 ani Strãjeºtii de Sus, Olt (1955-1957), instructor artistic, Casa de Culturã Regionalã Drãgãºani (1957-1959), actor, Secþia de estradã, Teatrul „Al. Davila”, Piteºti (20 aprilie 1959), membru al Cenaclului literar „Liviu Rebreanu”, Piteºti (1960), învãþãtor, actor categ. I, prozator, dramaturg, membru UNITER ºi al Uniunii
Scriitorilor din România (2006). Autor de literaturã pentru copii, schiþe, povestiri: „Pintenul de aur” (Bucureºti, 1985), „Soarele din casã” (Bucureºti, 1991). Colaborator permanent al Radiodifuziunii Bucureºti, emisiunea „Noapte bunã, copii!” (1972). Publicã piese de teatru pentru copii, în Colecþia „Micul actor”, Bucureºti: „Unde-i melodia Iepuraºului?” (jucatã la „Aºchiuþã”, Piteºti, 1973, Arad, 1975), „Cãmaºa bunicului” (1983), „Melodia ºi cele ºapte zâne” (1985). O activitate bogatã care, din 1960, s-a împletit armonios cu cea de actor.
Sandu D. BARBU (n. 1 iulie 1932, Cervenia, Teleorman) Studii: Liceul „Alexandru Ghica” (1950); Facultatea Energeticã, Institutul Politehnic, Bucureºti, specializare în electroenergeticã (1965). Activitate profesionalã: tehnician, utilizare energie electricã (1953-1956); inginer principal cu derogare de studii, Târgoviºte (1956-1965), Întreprinderea Reþele Electrice Târgoviºte,
Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
9
ARGEªUL
● săgetătorul
19 iulie 2011
Haz de necaz
Ar hivă sentiment ală Fantastica nuntire
Hollywood
Maestrului Alexandru (Sandu) Repan Vom face, astãzi, stranie nuntire, Promisa nuntã-n stil total galant, Nuntaºi sunt Shakespeare, Pann, Byron ºi Kant; Miracolul e strop de nemurire.
Ex-colegului meu de bancã de la liceul din Turda, actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (de acum in memoriam)
Vom închina din vinul cel ºarmant (Întregii asistenþe dau de ºtire), Ales chiar de mireasã pentru mire, Trecut prin sfânta slovã de psaltire – ªi vraja musichiei din Levant.
Oh, Hollywood, cetate de mister, Duratã-n plastic, fard, ceva speranþã; Tu mai stârneºti ºi vis ºi cutezanþã De-o fi, cândva, alesu-þi cavaler.
Vor fi prezenþi mãrimi din lumea-ntreagã; Emiri, sultani, regenþi ºi preºedinþi ªi staruri, dive, ca sã se-nþeleagã – Nuntirile sunt clipele fierbinþi Pe-altarul vieþii, vreau sã se mai ºtie – Vom plânge toþi, în dor de VEªNICIE.
Ne cucereºti cu-atâta nonºalanþã, Nu prospeþimi ºi-arome de Prier – Au câte dintre nãluciri nu pier În drumul lung ºi greu la performanþã?
P.S. Mi-s dragi actorii, o, ce scenã-i ARCA – So, say something, my Prince of Danemarca!... Sau vrei ca-n loc de nobila nuntire Mireasa sã-mi trimiþi la... mãnãstire?!
În vremea noastrã, drept e, cam mizerã – Mã credeþi demodat, vetust probabil – Râvnind atâtea din vetusta erã, Cu fascinaþii Dolly – ce himerã! – ªanton, un frac albastru impecabil, Garoafa albã la butonierã...
Situaþie ciudatã: Traian Gãrduº, în posturã de actor, iar actorul Sandu Repan, în cea de spectator, dupã un spectacol susþinut la Montreal în 15 aprilie 2011
Actorul Sandu Repan ºi prof. Traian Gãrduº cu nepoþica sa Iulia, dupã acelaºi spectacol din aprilie
P.S. Cu freza trasã bine-n briantinã, Rãmâi mereu de nostalgie plinã, Tu eºti o lume veºnic în miºcare, ªi totuºi, ce constanþã mare are! (Lanseazã-n lume mode ºi valoare...). Traian GÃRDUª
Mircea Diaconu, argeºeanul actor ºi parlamentar, înconjurat de admiratoare ºi posibile votante
Iatã cã argeºenii se întâlnesc ºi pe malul fluviului St. Laurent: Traian Gãrduº, oferindu-i una dintre cãrþile sale marelui actor ºi director al Teatrului „Nottara” Mircea Diaconu
● Agendã culturalã ● evreieºti din România; de la capitole ale Bibliei (preoþii Radu Omãt ºi Victor Oºan au vorbit despre „Proverbele”, „Ecleziastul” ºi „Cântarea cântãrilor” ºi, respectiv, despre cartea „Rut”; tânãra Andreea NãstaseIacob - despre cartea „Ester”; dl Constantin Ghiþã despre psalmi, dând citire ºi unui psalm în creaþie proprie), s-a ajuns la literatura scrisã de evrei-români (prof. Grigore Hampu a conferit asupra lui Cilibi Moise; d-na Marilena Caraghiaur a evocat personalitatea sciitoriceascã a lui Mihail Sebastian); s-au amintit, în context, numele unor mari filologi ºi universitari evrei în marea lor parte foºti „dascãli” ai prof. Eugen Cojocaru: Al. Graur, Jaques Byck, Vicu Mândra, Ovid S. Crohmãlniceanu etc., ale altor prestigioase personalitãþi scriitoriceºti de origine judeþul Dâmboviþa; inginer principal Exploatare Reþele (1966); ºef de secþie, Protecþie prin Relee ºi Automatizãri – PRAM (1966-1973), director adjunct (1973-1984), inginer ºef (1984-1990), director tehnic de dezvoltare ºi retehnologizare (1990-1994) la Întreprinderea de Reþele Electrice Piteºti. Studii ºi lucrãri tehnice: „Protecþia de distanþã a liniilor electrice aeriene cu Relee D III” (1966); „Verificarea montajului contorilor cu douã elemente wattmetrice, cu instalaþiile în funcþiune, prin diagrama vectorialã a curenþilor” (Editura „Tiparg”, Piteºti, 1959); „Microhidrocentralele pe râurile Limpeda ºi Topolog” (idem, 1985); autor a unei invenþii brevetate ºi aplicate; are peste 200 de inovaþii privind mãsurãri energie electricã ºi protecþie prin relee ºi automatizãri în instalaþiile electroenergetice. Lui Sandu D. Barbu i se datoreazã iniþierea, promovarea (introducerea în plan, finanþare, proiectare) ºi execuþia investiþiilor: Centrul de Telemecanizare a Staþiei de Transformare (sediul nou al IRE Piteºti) – 1979-1982; Staþia de 110 kv, în clãdire cu spaþii închise, Piteºti, care va rezolva alimentarea cu energie electricã a oraºului pentru încãlzire electricã, dupã abandonarea termoficãrii. Activitate literarã: „Lunca Burnazului”
evreiascã (ªalom Alehem, Iosif Peltz, Ury Benador, Felix Aderca etc.), iar d-na Olga Jacola (Biserica Evreilor Mesianici) a citit poemul creaþie proprie „Te iubesc, Israele!”. Scriitorul Gheorghe Mohor a evocat compoziþii muzicale ale maestrului Doru Popovici închinate victimelor de la Auschwitz ºi unor „vârfuri” evreieºti ale Avangardei (Tristan Tzara, Beniamin Fundoianu, Saºa Panã, Miron-Radu Paraschivescu etc.). În scurte alocuþiuni de încheiere, Aurel Davidovici, Marghita Naumescu (Biserica Evreilor MesianiciBucureºti) ºi Mona Vâlceanu, Marin Ioniþã ºi Traian Gãrduº (rezident în Canada) au fãcut elogioase aprecieri asupra acþiunii desfãºurate la Centrul Cultural Piteºti. Prof. Eugen COJOCARU
(„Tiparg”, 2001, 2006); „Lumea în schimbare” (idem, 2002, 207); „Lumea în migraþie” (idem, 2003, 2007); „Lumea prometeilor” (idem, 2004); „Lumea fãurarilor” (idem, 2005); „Lumea “Epocii de aur”” (idem, 2008). Referinþe: „Dicþionarul personalitãþilor teleormãnene” (Alexandria, 2004). În aprilie 1994, Sandu D. Barbu a conferenþiat în englezã la Congresul Mondial al Energiei de la Huston, Texas, S.U.A., prezentând Sistemul energetic românesc ºi realizãrile în teleconducerea sistemului energetic. A publica 12 volume cu mãsuri tehnice de reformare a sistemului energetic românesc, în urma schimbului de experienþã la CZGB, Anglia, din aprilie 1972 - iulie 1973.
Constantin MÂNDRUÞÃ (n. 1 iulie 1957, Sârbii-Mãgura, judeþul Olt) Liceul Silvic - Brãneºti, Ilfov (1976); ªcoala de Ofiþeri Activi ai M.I. din Bucureºti (1979) ºi
„Cununa succesului e talentul, cununa talentului – caracterul”. Este fraza care-l defineºte pe Daniel Militaru, umorist fin, care în cele trei lucrãri minuscule, apãrute la Editura „Sesam”, 2011 („Fabrica de gânduri”, „Umor din culpã”, „ªah la creier”), porneºte de la premisa cã râsul e bun oricând, dar mai ales în aceste vremuri tulburi, de crizã, fiind un leac sporadic antistres: „Cine nu râde face riduri mult mai adânci” (Daniel Militaru).
● Agendã culturalã ●
Lansare de carte Luni, 25 iulie, la ora 18, în Sala „Ars Nova” a Centrului Cultural Piteºti, sub egida Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu”, va avea loc lansarea volumului „Ard în silabe”, de Sorin Calea.
Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova (1996); ofiþer în M.I. (1979-2002). Poet, epigramist, editor. Colaboreazã la revistele „Epigrama” (Bucureºti), „ACUS” (Sibiu), „Haz de necaz” (Câmpina), „Hohote” (Târgu-Jiu), „Aripi” (Piteºti) etc. A apãrut în volume colective de epigrame ºi poezie. În perioada 2000-2007 a publicat volumele: „Urmã de lunã”, versuri; „Cu ºi fãrã arþag”, epigrame; „Emanuel”, poezii creºtine; „Cu satira printre noi”, poezie satiricã; „Gânduri de cernealã”. Este membru al Uniunii Epigramiºtilor din România, editor ºi redactor-ºef al revistei de umor „AG PE RIME”, preºedinte al Asociaþiei Culturale „Gh. Ionescu-Gion” din Piteºti. În 1999 a obþinut Premiul de excelenþã „Cel mai bun epigramist”, oferit de cotidianul „Argeºul”; în 2000 - Premiul I la Concursul de poezie „Mãrþiºor”, organizat de ziarul „Curierul zilei”. Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA
NOTÃ: La Editura „Argeº Press“ din Piteºti a apãrut volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului (de la Neagoe Basarab pânã azi)“, dicþionar biobibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul“.
Cele trei lucrãri formeazã un tot unitar, prezentând o serie de „umorisme, aforisme, ironisme”, ce presupun la lecturã un complicat raþionament inductiv, ca ºi proverbele. Tematic, fie cã este vorba despre biciuirea unor vicii ºi defecte omeneºti, despre ireversibilitatea timpului, moarte, involuþia societãþii, cãsãtorie, arta culinarã etc., umorismele, aforismele, ironismele, cu conþinut ideatic subiectiv, subliniazã gânduri profunde ale lui Daniel Militaru, care devine prototipul scriitorului atins de o patologie a râsului. Ele ne apar ca o sentinþã asupra vieþii, o interpretare a realitãþii cotidiene, evidenþiind adevãruri incontestabile într-un limbaj sec, metaforic ºi lapidar. Unele aforisme relevã forme de încãlcare a legislaþiei umane, fie ea ºi nescrisã, izvorând din enciclopedia sui-generis de viaþã a emiþãtorului lor, a cãrui minte a devenit, la modul simbolic, „o fabricã de gânduri”. Altele uimesc prin turnura neaºteptatã pe care o îmbracã la sfârºit enunþul (de exemplu: „Primele ei sarmale au fost fãcute în foi de caiet”). Fie sunt o redimensionare a aforismelor mai vechi, fiind modificat contextul (de pildã: „Fuga e ruºinoasã, dar uneori este ºi premiatã”). În timp ce unele sunt truisme („Nu e în rând cu lumea cel cu un pas înainte”), altele devin simple definiþii („O artã pe gustul tuturor: arta culinarã”). Meritul scriitorului este de a ne uimi prin asocierea ironicã a cuvintelor cu sens opus, prin jocul de limbaj: („ªi-a gãsit o rochie de mireasã pe mãsurã, dupã ce le-a probat pe toate. Acum încep probele pentru a-ºi gãsi bãrbatul”). Ar fi de reproºat unele umorisme ºi ironizãri la adresa divinitãþii, pentru cã nu e de glumit cu Dumnezeu, cel puþin aºa cred eu. Dar de remarcat este cã Daniel Militaru priveºte viaþa cu ochii unui critic sensibil la aspectele neplãcute ºi reuºeºte sã scoatã un dram de umor din orice eveniment, fie el ºi tragic. Citind aceste cãrþulii, vei descoperi în spatele lor un cugetãtor, o persoanã contrariatã de paradoxurile existenþei umane, oferind cel mai simplu mod de a face faþã momentelor neplãcute, multe astãzi: cu zâmbetul pe buze. În mod surprinzãtor, autorul poate sã fie comic, intenþionat, într-o lume care adesea se face de râs când discutã lucruri serioase. Face, ca tot românul, haz de necaz. Prof. Dorina TRIFU
Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
10
● săgetătorul
ARGEªUL 19 iulie 2011
Oameni care au fost
Romulus Zar oni* Dupã luarea puterii de cãtre comuniºti, în perioada 1945-1952, guvernul României l-a avut ca prim-ministru pe dr. Petru Groza, un intelectual de formaþie veche. El era cunoscut ºi pentru stilul lui de viaþã, destul de burghez, ºi pentru tabieturile sale: gimnastica de dimineaþã, plimbãri lungi pe jos, tenis. Îi plãcea sã joace cãrþi ºi adora femeile frumoase din Bucureºti, pe care le cucerea rând pe rând, pe unele doar datoritã poziþiei sale politice. A destrãmat multe familii, cazul cel mai rãsunãtor fiind al tenismenei Irina Teodorovski, cea care s-a despãrþit din cauza lui de soþul ei, cel mai bun jucãtor de volei din toate timpurile, doctorul Jean Ponova. Groza a fãcut multe lucruri rele din punct de vedere politic: a intrat cu pistolul în palat, ameninþându-l pe regele Mihai ºi impunându-i sã abdice sau sã nu semneze graþierea lui Antonescu. Are pe conºtiinþã zecile de mii de intelectuali exterminaþi de regimul Dej. Una dintre puþinele fapte bune pe care le-a fãcut a fost aceea de a recupera Bricul „Mircea”, vasul fanion al Marinei Române, confiscat ca despãgubire de rãzboi de cãtre Stalin. La moartea lui Groza, în ianuarie 1958, conform dorinþei lui, slujba a fost þinutã de un sobor de preoþi, oferindu-se Bisericii Ortodoxe Române, pe cale de a fi desfiinþatã de regimul comunist, o binevenitã gurã de oxigen. El a fost fiu de preot ardelean, doctor în filozofie, cunoscãtor de germanã ºi maghiarã. Nu a fost membru al Partidului Comunist, dar s-a bucurat de sprijinul sãu ºi, mai ales, al sovieticilor. Dar nu despre el mi-am propus sã scriu, ci despre Romulus Zaroni, vizitiul ºi omul de casã al lui Groza, þãran chiabur cu ºapte clase dintr-o comunã de lângã Hunedoara, Nadastia de Sus, un om isteþ ºi cu mult bun-simþ, fãcut de Groza ministru al Agriculturii ºi, mai apoi, al Cooperaþiei. Gafele pe care le-a fãcut Zaroni l-au transformat într-un fel de Bulã avant la lettre, el intrând, ca un personaj de un comic burlesc, în folclorul urban. Toatã lumea se amuza de trãsnãile fãcute de þãranul ajuns ministru. Doar Corneliu Coposu are ceva cuvinte de laudã pentru Zaroni, spunând cã e isteþ, vorbeºte germana, citeºte („am gãsit la el o bibliotecã de vreo 700-800 de volume de cãrþi, printre care ºi politice”). Dupã ce a ajuns ministru, Zaroni a divorþat de soþie, cãsãtorindu-se cu o femeie mai tânãrã decât el cu douãzeci de ani. A locuit în casa din Bucureºti a marelui ziarist, aflat în exil, Pamfil ªeicaru. Cea mai mare „realizare” a lui ca ministru a fost sã vinã în comuna sa natalã cu avionul. Pe seama lui au circulat sute de bancuri - unele reale, altele nu - din care o sã redau câteva. „Zaroni îl însoþeºte pe Groza la un chef. Dupã servirea mesei copioase, ministrul se duce la toaletã. Dupã câteva minute, din
Romulus Zaroni
toaletã se aud strigãte disperate: - Aoleu, mã þine! Aoleu, mã þine! Premierul Groza, obiºnuit cu nãzdrãvãniile lui Zaroni, trimite doi dintre oamenii din garda personalã sã vadã ce i s-a mai întâmplat, eventual sã-i vinã în ajutor. Cei doi au deschis uºa de la toaletã, au privit înãuntru ºi s-au întors la Groza râzând în hohote. - Ce s-a întâmplat?, întreabã Groza. - Nimic, domnule prim-ministru, domnul ministru Zaroni s-a încheiat la pantaloni cu nasturii de la hainã, ºi-l þineau!”. ªi o altã întâmplare hazlie, povestitã de tatãl meu, care avea un talent deosebit la spus bancuri: „Lângã prim-ministrul Groza, la ºedinþele guvernului stãtea întotdeauna Romulus Zaroni, ministrul Agriculturii. Deodatã, în timpul ºedinþei, lui Groza îi vine un miros greu, aproape insuportabil. κi aruncã ochii sub masã, de unde pãrea cã vine mirosul, ºi vede piciorul drept al lui Zaroni descãlþat, pentru cã-l strângea pantoful. Discret, Groza îi face semn sã se încalþe. Zaroni nu pricepe, Groza insistã. Într-un târziu, pricepe ºi Zaroni ºi se încalþã. În pauza dintre partea întâi a ºedinþei ºi partea a doua, Groza îl ia de-a parte ºi-i zice: - Bã, îþi put îngrozitor picioarele, ce dracu, du-te ºi schimbã-þi ciorapii! Zaroni pleacã într-o camerã alãturatã, scoate din geantã o pereche de ciorapi noi-nouþi, se încalþã ºi vine înapoi la ºedinþã. Dupã pauzã, mirosul greu persistã parcã ºi mai puternic. Groza, aproape leºinat, îºi cere scuze de la membrii guvernului, îl ia pe Zaroni în altã camerã ºi-i zice, zgâlþâindu-l: - Mãi Romicã, ce dracu’, mãi, þi-am spus doar sã-þi schimbi ciorapii, de ce nu m-ai ascultat?! Acesta îi rãspunde calm primministrului, scoþând tacticos din buzunar ciorapii murdari: - Eram convins cã n-o sã mã credeþi ºi de aceea am luat cu mine ºi ciorapii vechi...”. Petru Groza era un om hazliu, cu simþul umorului, îi plãcea sã facã farse. Odatã l-a luat pe Zaroni sã-l vadã cum joacã tenis ºi l-a pus sã se aºeze pe o bancã ce avea picioarele din spate din cauciuc. Când Zaroni s-a aºezat, banca s-a înclinat în spate ºi acesta a cãzut cu picioarele în sus. S-au auzit o serie de
înjurãturi sãnãtoase, ardeleneºti, acoperite de râsul celorlalþi. Pânã la urmã, s-a amuzat ºi Zaroni, cãci ºi el ºtia de glumã. Dar cele mai multe ºi mai savuroase bancuri pe seama lui Zaroni le-a fãcut Pãstorel Teodoreanu. Apropo de lipsa de carte a lui Gheorghiu-Dej, a lui Teoharie Georgescu ºi a lui Zaroni, Pãstorel a scris: „Geo, Teo ºi Romeo / Stau pe brânci ºi scriu o carte, /Amintiri din facultate”. Odatã, Pãstorel fiind în biroul lui Groza, acesta pune sã fie chemat Zaroni, pentru a se amuza de replicile celor doi. Zaroni, de cum intrã, îl întreabã rãstit pe epigramist: - Dumneata eºti ãla care face bancuri pe seama mea? - Da, rãspunde Pãstorel amuzat. - Cum îþi permiþi, domnule, cã eu sunt ministru?!
cu unul maro. Petru Groza îl vede, îi face observaþie ºi-l trimite acasã sã se schimbe. Dupã o orã, Zaroni apare tot cu un pantof negru ºi celãlalt maro. Groza se enerveazã, þipã la el, dar Zaroni se scuzã nevinovat, susþinând cã nu a avut încotro, cã ºi acasã a gãsit tot un pantof negru ºi altul maro. Se mai spune cã guvernul s-a întrunit într-o ºedinþã pentru a se discuta ceva ultrasecret ºi nimeni nu avea voie sã pãrãsescã sala pânã nu se finalizau dezbaterile. Zaroni nu scãpa de vreo trei zile de o diaree. Deci, neavând voie sã iasã din salã, a fãcut pe el. Peste o orã, când s-a terminat ºedinþa, pe hol îl aºtepta ºoferul cu schimburi. Petru Groza, care observase totul, l-a întrebat cum de aflase familia de ruºinea de a fi fãcut pe el ºi cum de i-au trimis aºa repede schimburi. Zaroni a
„Pe pãmântul împãrþit þãranilor R. Zaroni ministrul agriculturii trage prima brazdã“ - 1945
- A, bancul ãsta nu l-am fãcut eu, ci domnul Petru Groza!, a rãspuns prompt mucalitul scriitor, spre marele amuzament al primministrului. Se mai spune cã, vrând sã-ºi cumpere maºinã nouã, Zaroni merge la un salon de prezentare de automobile ºi vânzãtorul începe sã-i laude maºina: - Maºina asta e performantã, meritã s-o cumpãraþi, domnule ministru. Prinde chiar 100 de kilometri pe orã. Dacã porniþi acum spre Ploieºti, chiar pe circulaþia asta, vã garantez cã într-o orã sunteþi acolo! - Ascultã, omule, îi replicã Zaroni, de ce mã trimiþi dumneata pe mine la Ploieºti, când eu am treabã la Hunedoara!? La un consiliu al miniºtrilor, Zaroni a venit cu un pantof negru ºi
rãspuns: „Pãi, de unde sã afle, domnule prim-ministru, de la Europa liberã!” Petru Groza i-a pus în vedere lui Zaroni sã-ºi completeze studiile, sã aibã ºi el pregãtire politicã. La unul dintre examene, Zaroni este întrebat de profesor: - Cum se numeºte statul condus de un împãrat? - Împãrãþie, rãspunde Zaroni. - Dar dacã este condus de un rege sau o reginã? - Monarhie! - Dar dacã þara este condusã de Guvernul Groza? - Atunci ar fi „grozãvie”! Într-o dupã-amiazã a verii anului 1946, Petru Groza îi propune lui Zaroni sã iasã la plimbare prin mai multe cartiere din Bucureºti, dar în haine ponosite ºi cu niºte pãlãrii pleoºtite pe cap. Voia, la fel cum
fãcea domnitorul Cuza, sã asculte direct opiniile oamenilor, sã-i audã ce vorbesc despre noul regim comunist, despre lipsurile care mãcinau þara dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Au cutreierat parcuri, cartiere, s-au urcat în tramvaie pentru a ajunge ºi în cartierele mãrginaºe. Se pãrea cã nimeni nu-i recunoºtea. Într-o staþie de tramvai, cea de la „Sfântul Gheorghe”, aglomeraþie mare. Cei doi îºi fac loc, dau din coate, dau peste paporniþele precupeþelor care vânduserã în piaþã flori ºi zarzavaturi. Reuºesc sã se urce, dar stãteau aproape pe scara tramvaiului. Zaroni o calcã pe pantof pe o doamnã bine îmbrãcatã, care se întoarce spre ei ºi le zice: - Uitaþi-vã, boilor, pe unde mergeþi! N-auziþi, mãi boilor, ãºtia cu pãlãriile pleoºtite, faceþi loc! Zaroni îºi ridicã piciorul greu de pe pantoful doamnei, se întoarce ºi îi zice calm prim-ministrului: - Aþi auzit, domnule primministru, ne-au recunoscut! Acesta a fost Romulus Zaroni, þãranul ardelean ajuns ministru. El nu se putea dezbãra de unele proaste obiceiuri, de pe vremea când era doar vizitiul lui Groza. Venea la Parlament în costum naþional, dar cu pantofii nefãcuþi, nebãrbierit. Groza a încercat sã-l facã sã renunþe la unele obiceiuri, dar nu reuºea sã-l convingã sã nu mai scuipe pe jos. Într-o zi l-a chemat la el pe un om de serviciu de la guvern ºi i-a dat ordin sã se þinã dupã Romulus Zaroni, ministrul Agriculturii, având la el o scuipãtoare ºi sã i-o þinã de câte ori voia sã scuipe. Acesta se conformeazã, dar Zaroni scuipa tot pe jos, pânã când, exasperat de omul care-l urmãrea, a strigat la el, spre marea distracþie a celor din jur: „Ia ascultã, bã, dacã te mai þii mult dupã mine cu cratiþa aia cu picior, sã ºtii cã scuip în ea!”. Nu a avut ce-i face Groza, cãci greu se învaþã calul bãtrân în buiestru. Am sã închei cu epigrama pe care Pãstorel Teodoreanu a scris-o atunci când Zaroni a fost fãcut ministru de Petru Groza ºi care a circulat apoi, fãcând deliciul publicului: „Caligula Imperator ªi-a fãcut din cal senator. Petru Groza, mai sinistru, A fãcut din bou ministru”. Prof. Ion C. HIRU * Din volumul „Celebritãþi din negura uitãrii“
Des tine par alele (urmare din pagina 7) ai norocos decât marele sãu înaintaº, dr. Viorel Pãtraºcu obþine transferul dupã trei ani de stagiaturã, ºi, fericit, pe 13 noiembrie 1973, declara: „De astãzi începe o nouã etapã în viaþa mea. Am posibilitatea sã fac naveta cu rata de Videle”. I se deschisese adicã ºansa revederii cu cei dragi, pãrãsind totodatã infernul rural, pe care avea sã-l evoce, totuºi, de-a lungul carierei medicale, ca pe o bogatã experienþã de viaþã ºi de muncã.
M
Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro
A
ltfel s-a întâmplat cu medicul Vasile Voiculescu, rãspunzându-i-se : „...Sunteþi transferat pe ziua de 1 noiembrie 1910 în postul de medic la circ. vacantã Câmpu din jud. Bacãu”. Nici vorbã de Constanþa sau de Jilava, cu atât mai puþin de Bucureºti. Nu ºtim câtã experienþã a dobândit ºi V. Voiculescu, cert este cã atât rolul unuia, cât ºi al celuilalt în cultura ºi viaþa medicalã româneascã s-au dovedit benefice. Stau mãrturie scrierile lor - ambii reputaþi scriitori ai literaturii române ºi excelenþi profesioniºti într-un domeniu exercitat sub Jurãmântul lui Hipocrat.
Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU