Sagetatorul Nr. 720

Sãgetãtorul Nr. 720  7 iunie 2011  Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Dacă păsările nu v or cânt a, ciorile v or cr oncăni! „Fãrã Dumnezeu, omul rãmâne un biet animal raþional ºi vorbitor, care vine de nicãieri ºi merge spre nicãieri.“

Petre Þuþea

F

iecare om are o concepþie despre lume ºi viaþã, exprimatã sub formã de convingere sau ipotezã, care poate fi adevãratã sau falsã ºi conform cãreia îºi desfãºoarã viaþa.

Filosoful român Petre Þuþea susþinea cã înapoia lucrurilor omul pune douã concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sã cred cã materialismul ºi cinismul ce pãreau sã flancheze postmodernismul nu au câºtigat definitiv, cã foamea exageratã de concret în detrimentul misterului va dispãrea curând ºi un nou umanism se va întrezãri la orizont, cã lumea va reveni la anumite sentimente ºi valori fundamentale, precum Iubirea.

Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umaniºti cã ei sunt singurii depozitari ai tradiþiei demnitãþii ºi frumuseþii omului. unt atâtea întrebãri pe care oamenii ºi le-au pus de-a lungul timpului ºi continuã sã ºi le punã: De ce suntem aici pe aceastã planetã? Sunt fiinþe pe altã planetã? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestraþi cu spirit, aceastã formã de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? ªi multe altele. Alcãtuirea omului din corp ºi suflet creeazã un adevãrat cutremur în mintea lui, neîmpãcat fiind cu moartea

S

trupului ºi cu misterul ei. e la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au rãmas celebrele versuri: „Când? Cum? ªi Unde? – în zei tãcere e!

Rãmâi la pentru cã ºi nu-ntreba de ce.” Oamenii totuºi cautã rãspunsuri, cei credincioºi ºtiu unde sã le gãseascã, ateii se zbat în necredinþã toatã viaþa. rãim în acest univers care ne este ºcoalã-laborator pentru ridicarea fiinþei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limitã materialã, deºi el pare nelimitat. În plan spiritual nu existã nici început ºi nici sfârºit. Individual ºi în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sã cunoaºtem drumul pe care trebuie sã mergem în viaþã, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea ascultã de legile universale ale haosului. Principiul cãlãuzitor, cel al luptei între benefic ºi malefic, face parte din dialectica universului, el existã deci la scarã cosmicã, precum ºi la scara infimei celule vii din orice organism nãscut cu viaþã.

Trebuie sã ºtim cã omul este compus din înveliºuri energetice în afara corpului fizic, asemenea pãmântului din care este fãcut.

La ora actualã, din cauza degradãrii progresive a Pãmântului, înveliºurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintã ca o plasã cu multe

D T

ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei.

Este vorba de pãduri, mãri, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energeticã, dovadã sunt bolile, suferinþele ºi scurtarea vieþii. Oamenii cu viaþã matusalemicã, descendenþii imediaþi ai lui Adam trãiau sute de ani, pãmântul se rotea invers, iar rotaþia în jurul axei se desfãºura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede cã specia umanã a suferit atunci o mutaþie geneticã esenþialã, dirijatã de forþele nevãzute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea cã omul va deveni nemuritor printr-o mutaþie iraþionalã. În Biblie se spune: „Celor care îºi vor pãstra

Rememorãri

ION PILLAT (1891-1945) Acolo unde-n Argeº se varsã Râul Doamnei, ªi murmurã pe ape copilãria mea, Ca Negru Vodã, care descãlecând venea, Mi-am ctitorit viaþa pe dealurile toamnei.

– Ion Pillat – (urmare din numãrul trecut)

Origini; orizonturi existenþiale (II) Asistând la naºtere, Sabina Cantacuzino – sora mai mare a mamei poetului – consemna „evenimentul”: „Naºterea fu teribilã !... Dupã treizeci ºi ºase de ore, în fine, veni pe lume Ion Pillat, aproape fãrã viaþã ºi cu capul deformat de forceps”. Memorialista familiei Brãtienilor îºi va tachina permanent nepotul, insinuând cã „acelei presiuni asupra craniului se datora talentul lui de poet”.

Crescut împreunã cu fraþii sãi, Nicolae ºi Pia, în spiritul veneraþiei

strãbunilor în „aceastã Floricã familiarã tradiþiei româneºti, care se practica acolo, dupã expresia poetului, cu stricteþe religioasã”, „Omul mic” – cum se autodefinea el în copilãrie – se dovedi, în înfruntarea cu viaþa, un demn urmaº al iluºtrilor sãi înaintaºi.

Fascinanta atmosferã a Floricãi i-a înrâurit puternic copilãria lipsitã,

credinþa pânã la sfârºitul Apocalipsei li se va da sã guste din pomul vieþii”. Or, pomul vieþii nu este altceva decât schema structurii ADN, modificatã, care poate oferi omului o viaþã din ce în ce mai lungã. ândurile oamenilor pline de urã se spune cã afecteazã straturile geologice ale pãmântului prin vibraþii negative provocând cutremure, inundaþii, surpãri de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamnã a trãi în armonie perfectã cu toate legile Universului ºi cu toate principiile morale pozitive, a trãi sub însemnul spiritualitãþii benefice, conform legilor Divine ale Creaþiei, spiritul benefic

G

totuºi, de farmecul inegalabil al deprinderii tainelor alfabetului, într-un colectiv de copii de aceeaºi vârstã.

Absolvind, cu note maxime, cursul primar, în anul 1901, ca elev particular, continuã, în aceeaºi ipostazã, primele trei clase de liceu la Piteºti. Contactul cu un învãþãmânt riguros, care impunea punctualitate ºi disciplinã, îl schimbã radical.

Devenit elev în clasa a IV-a a Liceului „Sf. Sava” din Bucureºti, simte influenþa beneficã a cursurilor ºcolare în comun, iar editarea unei reviste literare ºapirografiate, „Luminãtorul”, va constitui „o adevãratã sãrbãtoare”, întrucât articolele, nuvelele ºi poeziile au fost „comentate cu pasiune” de cãtre colegi. ªansa de a-l avea ca profesor de limba românã, pe Ion Suchianu va influenþa hotãrâtor destinul literar al elevului: „Mi-aduc ºi astãzi recunoscãtor aminte – mãrturiseºte Ion Pillat – de excelentul sãu învãþãmânt ºi de interesul pentru scriitorii noºtri pe care ºtia sã-l trezeascã în mintea elevilor sãi”.

Elevul de la Liceul „Sf. Sava” din

Muzica zilelor noastre

Fusei şi la Vâlcea s-aud...

Doresc, ºi nu sunt singuru’, cert, s-ascult pe viu ºi-alte trupe. Aºa cã sãptãmâna trecutã luai cu mine niºte prieteni ºi-am poposit la Râmnicu-Vâlcea. La Filarmonica „Ion Dumitrescu“. Sã îi vedem la lucru orchestra. Unii dintre ai sãi componenþi cântând constant ºi la noi. Ceea ce ne-a stârnit mai abitir interesu’... ªi ei, ca toþi de pe scenã, au fost la mâna unui... american.

Robert Gutter, septuagenar. Vioi, deschis ºi simpatic. Umblat cu spor pe la multe pupitre. În lung ºi în lat, pe-ntreg globu’.

Gata sã dirijeze ºi la Piteºti, când i-am vorbit de ai noºtri.

Omu-a croit un program variat. Cu autori pe sprânceanã.

Verdi, Puccini ºi Offenbach. Ceaikovski, Sibelius, Chabrier.

Bernstein ºi Rodgers. ªi cel mai la sufletu’ nostru, firesc, Constantin Dimitrescu. „Dans þãrãnesc“, evident. I s-au alãturat, inspirat, „Nabucco“, „Manon“ ºi „Orfeu în infern“. „Capriciu italian“, „Finlandia“ ºi „Espana“. „Poveste din cartierul de vest“ ºi „Sunetul muzicii“. Numa’ splendori, categoric. Pe zi ce trece mai minunate. Mai încãrcate de faimã. Nemuritoare, cu siguranþã. Atrãgãtoare, nespus.

Aplauze vii inevitabil smulgând. Rãsplatã, deopotrivã, ºi pentru cum au fost tãlmãcite. Entuziast ºi precis. Motiv s-afirm cã bine-venit ºi p-aci ar fi colectivu’ vâlcean. Ca sã nu mai zic ce-ar ieºi dacã s-ar reuni cu cel piteºtean. Într-un concert muc ºi sfârc. Poate chiar cu Gutter la pult. Ar merita, îs convins, ºi-n salã urale-ar þâºni triumfal. Muzica de soi câºtig ar avea, la fel melomanii. ªi ambelor oraºe falã le-ar crea. Ce nu-i de colea, desigur...

Adrian SIMEANU însemnând accesul la o înaltã spiritualitate ºi ordine moralã, o apropiere a omului de Absolut. isus Hristos a fost cel care a reabilitat Pãmântul, energetic ºi spiritual, dovadã cã omenirea mai trãieºte ºi evolueazã. Dacã n-ar fi fost reechilibrat, sunt de pãrere unii, acest strat energetic al Pãmântului, planeta noastrã s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul ºi psihiatrul elveþian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principalã a vremurilor noastre este goliciunea spiritualã.” Toþi ne dorim din suflet ca viaþa noastrã sã aibã sens, sã aibã profunzime.

Ei bine, Iisus ne oferã o astfel de

I

Bucureºti se maturizeazã evident, iar conduita sa relevã capacitatea de a face, din perspectivele pe care i le oferã poziþia socialã, certitudini valorice. Imaginaþia fecundã a copilului dominat de mediul familial ºi natural va fi amplificatã de pasiunea pentru lecturã, ecourile acesteia regãsindu-se în creaþia sa liricã.

Cartea care a constituit un „ferment puternic pentru tânãra imaginaþie” a poetului ºi care a generat înclinaþia spre „poezia stepei” vãditã de volumul Cântecele stepei a fost romanul de aventuri istorice evocând perioada lui Gingis Han, „La Banieré bleue” de Leon Cahun.

Mediul moral aproape puritan, ambianþa naþionalistã (fãrã nici o notã patriotardã) de la Florica unde „se pãstrau cu sfinþenie tradiþiile trecutului” au fost hotãrâtoare pentru formarea sa spiritualã, pentru „însãºi partea din care ºi-a închegat mai târziu universul poetic”. Imaginea patriei „obrazul adevãrat ºi ascuns al þãrii, acela de dinaintea lui Traian” – cum se exprima plastic poetul – i se releva prin excursiile efectuate în tot

viaþã, bogatã, plinã de sens, printr-o relaþie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sã aibã viaþã ºi s-o aibã din belºug” (Ioan 10:10). nton Pascale, autorul cãrþii „Sã nu cãdem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptãm privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; ºi pãmântul se va crãpa ºi vom cãdea privind cerul”, ne vorbeºte despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special

A

(continuare în pagina 10) Vavila POPOVICI – Raleigh, North Carolina

Ardealul pânã în Maramureº, prin Þara Bârsei, Bucovina, prin Bãrãgan ºi în Deltã – „muntele, podgoria ºi stepa” constituind – alãturi de Florica ºi Miorcani – „doicele adevãrate la care i-au supt muzele flãmânde”. În peregrinãrile sale din copilãrie, Ion Pillat a parcurs trasee pitoreºti incluzând: Munþii Fãgãraº, Bucegii, Ciucaºul, Ceahlãul, Retezaþii, Cindrelul, Godeanu, toate orizonturile de simþire naþionalã, ochii sãi fiind „deprinºi” cu „o singurã þarã româneascã”, în ciuda ruperii samavolnice a unor provincii din trupul patriei. Ghid în acele veritabile expediþii ºtiinþifice ºi promotorul lor entuziast a fost Ionel Brãtianu – „pasionat al naturii ºi al muntelui”, de la care viitorul poet îºi va însuºi pe deplin marea lecþie a iubirii de neam. „Savoarea lucrului trãit ºi autenticitatea experienþei poetice” îºi vor gãsi ecou liric în operele: Pe Argeº în sus, Satul meu, Biserica de altã datã ºi Limpezimi.

Grigore CONSTANTINESCU (va urma)

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■

8

ARGEªUL

● săgetătorul

Plasticã

Poveşti pe pânză Lumea din picturile lui Costel Butoi - numitã „Peisaje”, reunind lucrãrile într-o expoziþie deschisã la Galeria „Metopa” din Piteºti - ne priveºte ea pe noi. Tema cãlãtoriei, a explorãrii, a pierderii în naturã, a reveriei... iatã doar câteva dintre poveºtile nemuritoare de pe pânza pictorului adoptat de piteºteni - care îºi... denunþã identitatea: „M-am nãscut în nordul þãrii la miezul nopþii, când urlau lupii, am abolvit Liceul de Artã la Craiova ºi Facultatea «Ion Andreescu», la Cluj.”

„Nud tãvãlit în iarbã“

Magia acestei lumi Nãscut în anul 1955, maestrul se autodenumeºte ca fiind un artist liber profesionist. A pictat chiar ºi la... 9 grade Celsius, scrie poezii, iubeºte cinematografia, e pasionat de biografia pictorilor mari, de istorie, de simþire, de muzicã, de naturã. Iubeºte viaþa cu fiecare fibrã a fiinþei sale ºi o picteazã în fiecare strat al lumii proaspãt nãscute pe pânzã.

Lucrãrile par incluse într-o enciclopedie istoricã, cinematograficã. Pulsaþiile liniilor, multitudinea de nuanþe ºi forme, personajele, portretele – cel al bãtrânului marinar, al lui Esop, fabulistul grec, ori al lui Parmenide, filozoful grec - peisajele sunt tangibile sau nu, viaþa pare o nesfârºitã cãlãtorie...

Expoziþia primãverii de la „Metopa” mai are însã un nume nãscut în inima artistului Costel Butoi, „Magia acestei lumi”. Din tablourile sale parcã-ºi ia zborul, ca o pasãre, vibraþia culorilor. „Un om are dreptul uriaº de a inventa, de a crea o lume.

Nimeni nu-i poate lua fiinþei umane acest drept!”, se confeseazã maestrul.

7 iunie 2011

Regal concertistic cu doi fii ai Piteştiului Prezenþa din nou la Piteºti, pe scena Teatrului „Alexandru Davila”, a orchestrei de camerã „Petru Ghenghea” a inginerilor din Bucureºti, majoritatea matematicieni ºi automaticieni, a fost din nou un real eveniment artistic. Întâmpinat cu cãldurã de un public în general matur, ºlefuit în ale muzicii culte prin concertele care aveau loc la Palatul Culturii ºi acum prin cele ale filarmonicii locale. Concert cu un repertoriu excelent ales ºi colmatat spre sentimentalism prin reproducerea pe scenã a doi fii ai oraºului, dirijorul Andrei Iliescu ºi soprana Mãdãlina Nicoleta Stan. Primul, ºcolit la Colegiul Naþional „I.C. Brãtianu”, soprana la Liceul de Artã „Dinu Lipatti”. Concert ce a urmat celui din luna aprilie, susþinut la Ateneul Român, cu un alt repertoriu. Mai ales partea a doua a lui a fost superbã, ºi aplauzele nesfârºite dupã „Exultate Jubilate”, de W.A. Mozart cu soprana Mãdãlina Stan în primplan ºi Variaþiunile pentru orchestrã de coarde pe tema „Happy Birthday” de Peter Heidach prezentatã în premierã naþionalã ducând sala în delir. Iar cuvântul, nearanjat dinainte, al celebrului profesor piteºtean Eduard Minasian, cãruia Andrei Grigorescu i-a fost elev, sprijinit în baston, a dat o coloraturã în plus actului artistic, fiind sorbit pur ºi simplu ºi de public, ºi de membrii orchestrei. De reþinut fiind afirmaþia lui „numai oamenii de valoare se apropie de muzicã”. Aluzia fiind în special la cei care concertaserã, netrãind pe spezele muzicii, ci din profesii de specialiºti în domeniile amintite, sacrificându-ºi pentru pasiunea de

Amprentele talentului „Chipul uman este o mare realizare a Domnului! Pictorul are cel de-al ºaselea simþ, acea capacitate intuitivã de a discerne adevãrurile existenþiale, dãruite de Dumnezeu nouã, oamenilor”, spune pictorul invitat, parcã, la dialog de propria sa creaþie, privind cu nostalgie fiinþa din spatele pânzei în care l-a pictat pe Parmenide. În tabloul „Amprentele verii” surprinde o tânãrã care a adormit pe plajã; scoicile ºi nisipul i s-au imprimat pe pielea ei roºiaticã.

Iar imediat lângã ea, o pasãre se îndreaptã spre fiinþa umanã, cãutând protecþia acesteia. Ne întrebãm de unde vin aceste teme când privim lucrarea „Reverie - Nud tãvãlit în iarbã” ºi primim rãspunsul autorului: „Din strãfundul imaginaþiei ºi culturii mele!”

Universul unui artist În universul acestui artist, misterul domneºte ºi se aºterne ca un împãrat peste regatul lumii sale imaginate, plãsmuite cu atâta dragoste, dor ºi dãruire. În împãrãþia misterioaselor personaje nãscute pe pânzele lui Costel Butoi ne întâlnim cu fãpturi ce vin dintr-o altã lume, cu noi valenþe ºi multitudini de nuanþe, ce formeazã ele însele universuri, cu poveºti din trecut, cu regãsiri ale unor amintiri, cu lumi ºi personaje fantastice, domestice. Iatã magia gesturilor umane, a scenelor care se întâmplã înainte de istorie! Este taina obiectelor ºi fiinþelor mai mult sau mai puþin umile, pe care artistul o apreciazã.

Lucrarea la care þine cel mai mult maestrul Costel Butoi este „Peisajul cu stejari”, pictatã dintr-o rãsuflare, o „pulsaþie a naturii”, un peisaj plin de sevã.

Fototext: F. JINGA

„Am îndrãgit toþi Piteºtiul“

care sunt pãtrunºi timpul lor liber.

De 12 ani la conducerea orchestrei pe care i-a lãsat-o pe mânã chiar fondatorul ei Petru Ghenghea, înainte fiind concert-maestru, inginerul Andrei Iliescu se dovedeºte un demn urmaº al lui, iar Mãdãlina Stan, aflatã la început de carierã dupã absolvirea a douã facultãþi din cadrul Academiei de muzicã din Bucureºti, cã are în faþã un viitor deosebit, acutele sale fiind deja desãvârºite, la o piesã interpretatã în primã audiþie la Piteºti. În prima parte, auditorul s-a întâlnit sau reîntâlnit cu uvertura la opera „Ifigenia în Aulida” de Gluck ºi cu concertul pentru douã chitare ºi orchestrã de camerã de Antonio Vivaldi, chitariºtii Alina Ciolacu ºi Mihai Cojocaru fiind ºi ei la înãlþimea evenimentului, la o piesã cu caracter luminos ºi deosebit de melodioasã.

Numeroasele buchete ºi coºuri de flori primite de oaspeþi, diplomele de excelenþã înmânate orchestrei ºi dirijorului ei de cãtre directorul Teatrului „Alexandru Davila”, Sevastian Tudor, prezentarea repertorului din concert fãcutã profesional de prof. Magdalena Ioan, vorbele profesorului Minasian, i-au dat acestuia o eflorescenþã în plus în anul în care orchestra - cu concerte ºi în þãri precum Anglia sau USA ºi consiliatã de Filarmonica „George Enescu” împlineºte 55 de ani de la înfiinþare.

„Sunt fericitã astãzi“ Soprana Mãdãlina Stan

Mãdãlina Stan: „Sunt într-adevãr fericitã astãzi, când am cântat, pentru a doua oarã, sub privirile ºi

auzul foºtilor mei concetãþeni. Dl. Iliescu m-a atras în aceastã frumoasã aventurã, sper sã mã mai solicite ºi sã pot veni în fiecare an la Piteºti. Vã spun cã am avut emoþii sporite, sala are o acusticã foarte bunã. Prima datã am cântat «Gloria», de Vivaldi. Astãzi am avut ºi bucuria revederii cu câþiva dintre profesorii pe care i-am avut la «Dinu Lipatti». Am cântat sub bagheta domnului Iliescu ºi la Ateneu ºi vã spun cã este o mare plãcere sã colaborez cu dânsul.

Publicul piteºtean este cald, chiar foarte cald, ca artist te stimuleazã prin atitudinea lui. Meritã sã beneficieze de cât mai multe concerte”.

Andrei Iliescu: „Revenirea mea pe aceastã scenã atât de bine cunoscutã de mine a Teatrului «Alexandru Davilla» este o realã bucurie. N-o spun din complezenþã.

Vin în faþa unui public în marea lui parte avizat, mã reîntâlnesc cu foºti profesori ºi colegi, cu fratele meu, medic, cu prietenii care mi-au rãmas aici. Încerc sã mã debarasez totuºi de latura emoþionalã a reîntâlnirii.

De vreo 5 ani încoace este ºi acea provocare pozitivã pentru noi conturatã de filarmonica localã, de care eu nu am avut parte odinioarã.

De aceea ºi alcãtuiesc un program deosebit. Automat, melomanii piteºteni ne pun în balanþã cu aceasta, deºi, firesc, deosebiri existã.

Ei au compartiment de suflãtori, eu împrumut suflãtori – astãzi am avut patru – pentru anumite piese. Toþi din orchestrã am îndrãgit Piteºtiul ºi revenim de fiecare datã cu mare plãcere. Am vrut, ca oricare dirijor, sã avem un concert increscendo din punctul de vedere al afinitãþii publicului, iar Mãdãlina, o fire ambiþioasã, este un real câºtig pentru noi, deja avem un proiect comun pentru perioada care urmeazã”.

Dorel ªTEFÃNESCU Foto: M.C.

Lucian Costache, izvor de cuvânt Pe Lucian Costache l-am zãrit cu uºurinþã, pentru cã s-a postat vizibil pe treptele inteligenþei emoþionale. E drept ºi verde. Strãluceºte în plan cognitiv, dar se detaºeazã prin acþiune.

Cunoaºterea, fãrã de acþiune, rãmâne ºtearsã, incolorã, inodorã… Profesorul Lucian Costache a rupt lanþul. El cunoaºte succesul.

Nu am nici timp ºi nici tupeul necesar pentru o Lucian Costache cronicã a operei scriitorului Lucian Costache. Cu vânã de muntean argeºean, atlet din fire, bãtãtor de mingi pe maidanuri ºi gazon, înfipt în viaþã cu trup ºi suflet, sensibil, dar ºi arþãgos, cercetaº în laboratoarele înþelepciunii, Lucian Costache a sculptat la Eminescu, cu dalta ºi ciocanul românului ºcolit la Iaºi. Aceste detalii conteazã!

Costache scrie cu poftã, de sete ºi iubire de cuvânt. Cuvântul este hrana lui de bazã. Dinamic, colcãie de verb! Scriitorul Lucian Costache are deja un soclu. Costache este lucid („Mulþi oameni importanþi sunt neimportanþi”), multidimensional („A trecut timpul prin dreptul lunii”), haios (Gânditoarea de la Hamangia era blondã?) ºi de-a dreptul robust, trãitor, bio… fãrã perdea (O precupeaþã þinea un zemos între picioare.).

Ce complex! De zilele Colegiului „Brãtianu” a mai marcat trei cãrþi! O lansare neîncãpãtoare în spaþiul ales…Dar despre asta, cu detalii, va curge „timpul, ca un hoinar absolut” ce e…

Nicolae BADIU

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria

Traian Gãrduº (n. 26 mai 1939, comuna Luncani, judeþul Cluj) Poet, epigramist, traducãtor, profesor de enlezã, gradul didactic I. Studii: ªcoala Medie Mixtã – Turda ºi ªcoala Medie Mixtã – Câmpia Turzii (1959), Facultatea de Filologie, Secþia limba ºi literatura englezã, secundar limba ºi literatura românã, Universitatea „Babeº Bolyai”, Cluj (1965); gradul didactic I (1980), Universitatea din Bucureºti. Între anii 1968 – 1976 predã limba englezã la Institutul Pedagogic din Piteºti; inspector de specialitate (voluntar) la I.S.J. Argeº (1970 – 1980); profesor de englezã (din 2003) la Comunitatea Românilor din Montreal, în cadrul Centrului Cultural Românesc „pr. Petre Popescu”. Colaboreazã cu versuri în mai toate publicaþiile de specialitate ale vremii, mai ales în paginile revistei „Argeº”, „Catedra”, cotidianul „Argeºul” ºi în suplimentul cultural al acestuia, „Sãgetãtorul”. Profesor de englezã la Colegiul „I. C. Brãtianu” ºi membru activ al Cenaclului literar

„Liviu Rebreanu”, Piteºti, în prezent „autoexilat” în Canada. T. Gãrduº este „un Omar Khayyam balcanic” (Marian Barbu, „Traian Gãrduº, bibliofilia candorii”, „Sãgetãtorul”, 11. II. 1997, p. 2), un menestrel al sonetelor ºi rondelurilor „cel de pe urmã menestrel/ªi curtezan al morilor de vânt/Sunt paznic fãrã soldã la Cuvânt/Iubind poemul scris încetinel” („Eu sunt”), autor al volumelor „Poemele Afroditei”, Editura „Zodia Fecioarei”, Piteºti, 1996, „Caleidoscop epigramatic”, idem. 2000. Traduce volumul „Domnul Teste în America”, de Andrei Codrescu, în colaborare, Editura „Dacia”, Cluj, 2003.

Ion (Puiu) Stoicescu (n. 31 mai 1941, comuna Rucãr, Muscel) Membru al U.S.R. ºi al Uniunii Ziariºtilor Profesioniºti din România.

Studii: Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, Argeº; Universitatea din Bucureºti.

Regizor de teatru, Piteºti ºi Botoºani; regizor, realizator, redactor-ºef TVR ºi TVRM; realizator de emisiuni TV. Premii obþinute: Premiul pentru Poezie

(1987); Ordinul Ziariºtilor clasa I; Diploma Academiei Române.

Lucrãri reprezentative: „Astã searã se întoarce Dracula”, film; „Clipa fãrã umbrã”, roman; „Vâslaº pe Rubicon”, roman; „Lebãda cu ochii verzi”, roman; „La marginea timpului”, versuri º.a. Realizeazã la TV „Imaginea României în lume”. Membru în juriul internaþional de film TV, Budapesta (Ungaria). Director (realizator) de programe culturale TVR ºi TVRM de promovare ºi conservare a culturii naþionale în context european.

Daniela Manoliu (n. 31 mai 1981, Piteºti, judeþul Argeº) Studii, activitate profesionalã ºi publicisticã: Colegiul „Al. Odobescu”, Piteºti (2000); Facultatea de Istorie, Filozofie ºi Jurnalism, Specializarea istorie-muzeologie, Universitatea din Piteºti (2004), cursurile de masterat la Universitatea din Piteºti, Facultatea de Istorie, Filozofie ºi Jurnalism (din 2005). Referent de specialitate la Centrul de Studii ºi Pãstrare a Arhivelor Militare Istorice din Piteºti. Publicã studii ºi articole în reviste de specialitate.

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■

9

ARGEªUL

● săgetătorul

7 iunie 2011

Turneu

Aceşti tineri minunaţi şi condeiele lor fermecate

Am fost şi noi la Padova În cadrul schimburilor culturale între Corala „D.G. Kiriac” din Piteºti ºi corul „La Valle” din Padova Italia, la începutul lunii mai, corala bãrbãteascã din Piteºti, la invitaþia corului bãrbãtesc din Padova, a susþinut mai multe concerte, corala bucurându-se de aprecieri atât la concertul din Abana-Terme –hotel „Petrarca” din 6.05.2011, cât ºi la concertele C. Pollini Conservatorii Auditorium (sala în audiþii a conservatorului din localitate ) sau ,,S. Gregorio” (biserica româneascã). În cele patru zile petrecute la Padova, corala a mai susþinut miniconcerte la sala mare a primãriei - cea mai mare salã din Europa, cu picturi de Giotto ºi sculpturi celebre - la Clubul Vânãtorilor alpini sau la sala de conferinþe a complexului sportiv din localitate.

Comunitatea româneascã din Padova, reprezentatã de Asociaþia Columna, a fost prezentã la majoritatea concertelor, bucurându-se mai ales de tradiþia cântecului coral inspirat din folclorul românesc. Concertul final din sala Auditorium ,,C. Pollini” a reunit trei coruri.

Spectacolul a fost deschis de corul de copii, dirijat de maestrul Nicola Rampezzo. A urmat Corala „DG Kiriac”, dirijatã de maestrul George Paraschivescu, iar închiderea spectacolului i-a revenit corului gazdã „La Valle”, dirijat de maestrul Luciano Pengo.

A urmat Corala „DG Kiriac”, cea care a deschis concertul cu cele douã imnuri de stat: ale României ºi Italiei.

Repertoriul Coralei „DG Kiriac” a fost divers, el cuprinzând piese religioase, piese de inspiraþie folcloricã ºi piese din coruri celebre, din repertoriu nelipsind cântecele „Rugãciune” de Popescu Pasãre, „Deschide mari a cerului porþi” de Gh.W. Gluch, sau cântecele de inspiraþie folcloricã, precum „În poieniþã” sau „Hora cu strigãturi” de Gh. Danga, „Jieneasca” de G. ªoima, sau coruri celebre din opere precum „Corul Vânãtorilor” de K.M. von Weber, sau ,,Marºul Gloriei” de Verdi, care au ridicat sala în picioare.

Concertul coral care a cuprins 11 piese s-a încheiat cu compoziþiile „ªi-asearã” ºi „Vino, lele” de I. Vidu, asigurându-se o atracþie

sporitã a publicului cãtre melodii româneºti, de inspiraþie folcloricã, melodii ce au fost îndelung aplaudate.

La Padova, pe lângã concertele susþinute, s-au vizionat obiective turistice sau de interes istoric, artistic ori religios, precum ºi Catedrala „Justina”, „Sf. Antonie” de Padova, „Baptisteriul”, „Domul”, Biserica „San Nicola”, Piaþa Signioriei, Capela „Degli Scrovegni” cu picturi originale, aparþinând lui Giotto, catedrala din sec XVII pictatã în întregime de Giovani de Firenþe, precum ºi casa ºi universitatea de studii, unde a predat Galileo Galilei ºi unde în anul 1787 a studiat românca Elena Lucreþia Cornaru-

● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● * Joi, 9.06.2011, la ora 17,30, la Biblioteca Judeþeanã „Dinicu Lansare de carte Miercuri, 8 iunie, la ora 17, la Biblioteca judeþeanã „Dinicu Golescu“ Piteºti, profesoarele Steluþa Istrãtescu ºi Ana Stan îºi vor lansa „Cartea pentru preºcolari... ºi mai mari“, un ghid de conversaþie român-englezgerman pentru copii.

Golescu“, în cadrul Fundaþiei literare „Liviu Rebreanu“ va citi versuri Mihaela Sandu. * Astãzi, 7.06.2011, la ora 18,00, la Casa de Culturã a Studenþilor, în cadrul proiectului „Tineri în România“, va fi dezbãtutã tema „Ziua Mondialã a Mediului“.

Allora ALBULESCU

Victor Neagoe (n. 31 mai 1947, Piteºti) Inginer electronist, publicist, doctor în electrotehnicã, profesor universitar.

Studii: Liceul „Unirea”, Turnu-Mãgurele, Teleorman (1965, ºef de promoþie); Facultatea Electrotehnicã a Institutului Politehnic Bucureºti (1970, ºef de promoþie). În 1976 îºi ia doctoratul în electrotehnicã. Absolvent al cursului postuniversitar UNESCO, în „Applied Mathematics for Reserach”, Facultatea de Matematicã a Universitãþii din Bucureºti (1981). Asistent universitar (1970-1978), ºef de lucrãri (1978-1991), profesor universitar (din 1991), Catedra de electrotehnicã aplicatã a Universitãþii Politehnice din Bucureºti; visiting professor, Universitatea din Gent (Belgia), în cadrul departamentului de electrotehnicã ºi sisteme informatice, invitat al Fundaþiei Naþionale pentru ªtiinþã a Belgiei (1995); autor a numeroase lucrãri ºtiinþifice publicate (peste 75) apãrute în reviste internaþionale (Las Vegas, 1982; Montreal, 1984; Grenoble, 1988; Barcelona, 1990; Bruxelles, 1991; Haga, 1991; Edinburg, 1994; Gent, 1995); autor a 5 brevete de invenþii; membru al unor societãþi internaþionale (IEEE, 1978-1984; membru al Academiei de ªtiinþe din New York, 1992); nominalizat pentru Who’s Who in the World (1996). Contribuþii originale în domeniile

compresiei imaginilor, reprezentãrii optime a semnalelor, recunoaºterii formelor ºi reþelelor neuronale. Opera: „Teoria recunoaºterii formelor”, Editura Academiei Române”, Bucureºti, 1997, 400 p., cu ilustraþii, în colaborare cu O. Stãnãºilã.

In memoriam

Vladimir Streinu (23 mai 1902, Teiu, Argeº – 26 noiembrie 1970, Bucureºti) Vladimir Streinu (Nicolae ª. Iordache) urmeazã liceul în Piteºti, Facultatea de Litere ºi Filozofie în Bucureºti (1924). S a înrolat voluntar în armata românã, în Primul Rãzboi Mondial. Specializare în filologie romanicã - Franþa, 1926-1928. κi ia doctoratul la Universitatea din Iaºi (1947), cu teza „Versificaþia modernã”, publicatã în 1966 (Premiul Uniunii Scriitorilor). Profesor secundar de francezã la Turnu-Severin, Piteºti, Gãeºti, Bucureºti (19241925); scoate revista „Kalende”, împreunã cu Tudor ªoimaru, ªerban Cioculescu ºi Pompiliu Constantinescu (seria I, 1928-1929, Piteºti; seria a II a, 1943-1944, cu Virgil Tempeanu). Lucreazã la

Pricopie, obþinând titlul de doctor în filozofie.

De la Padova, corala a pornit spre Florenþa, de unde, dupã o scurtã vizitã a centrului, cu paºi repezi s-a îndreptat spre cetatea eterna Roma, unde satisfacþiile au fost fãrã egal.

Centrul Romei, vizitat timp de 3 zile numai „la picior”, începând cu piaþa ºi biserica „Santa Maria del Papulo”, Piaþa Spaniei cu faimoasa fântânã a lui Bernini ºi fascinantele trepte, Piaþa Veneþia sau Fontana Trevi – fântâna îndrãgostiþilor, precum ºi Piaþa Bernini, Panteonul, Forumul Roman, Piaþa lui Traian, cu faimoasa columnã, Coloseumul, Piaþa Navona cu fântâna celor 4 continente (Europa fiind reprezentatã prin Dunãre), totul culminând cu Piaþa ºi Bazilica „Sf. Petru” ºi muzeele Vaticanului, din care Capela Sixtinã nu poate fi ocolitã, ne-au procurat satisfacþii fãrã egal.

Centrul istoric al Romei nu poate fi total admirat decât dacã îl parcurgi pedestru ºi cu încãlþãri comode ºi solide.

Ne-am îndreptat apoi spre casã, trecând prin alte locuri, precum San Marino, Treviso, Liubliana, Balaton, Budapesta, aºa încât la miezul nopþii de sâmbãtã, 15 mai, sã fim la locul de unde am plecat, demonstrând cã „pãmântul e rotund”.

Nu pot încheia aceste rânduri fãrã a aduce mulþumiri dirijorului George Paraschivescu ºi directorului Casei de Culturã a Sindicatelor, Dan Chivu, care au demonstrat cã o acþiune de o asemenea amploare nu se poate finaliza decât cu o anumitã afecþiune, multã muncã, spirit de iniþiativã, toate pentru cunoaºterea tradiþiei coralei româneºti în lume.

C. SAMOILÃ, membru al corului

Institutul de Lingvisticã al Academiei, la Institutul de Istorie ºi Teorie Literarã, la Editura Univers, din 1969, ca director. Debuteazã cu versuri, în „Adevãrul literar ºi artistic” (13.II.1921); editorial – „Pagini de criticã literarã” (1938), retipãrit în 1968, în douã pãrþi. Conduce revista „Gazeta”; redactor la „Viaþa literarã” ºi „Revista Fundaþiilor Regale”, secretar de redacþie (19231924) la „Cugetul românesc”, revistã a lui T. Arghezi ºi I. Pillat; colaboreazã la „Sburãtorul”, redactor al acestei reviste (1924-1926), la „Cetatea literarã”, „Gândirea”, „Contemporanul”, „Azi”, „România literarã”, „Viaþa româneascã”, „Amfiteatru”, „Luceafãrul” etc. Membru fondator al Academiei de ªtiinþe Sociale ºi Politice.

Alte volume: „Clasicii noºtri” (1943); „Literatura românã contemporanã” - antologie (1944); „Pagini de criticã literarã” (I-IV, 19681977); „Calistrat Hogaº” (1968) ºi „Ion Creangã” (1971); „Studii de literaturã universalã” (1973); „Ritm imanent” (1971) - versuri. A tradus din Shakespeare ºi Marcel Proust.

Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA

NOTÃ: Recent, la Editura „Argeº Press“ din Piteºti a apãrut volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului (de la Neagoe Basarab pânã azi)“, dicþionar biobibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul“.

Aveam de gând sã scriu despre acest subiect încã de acum o lunã ºi jumãtate, înainte de sãrbãtorile Paºtelui, îndatã ce se terminase etapa naþionalã a Olimpiadei de limbã, comunicare ºi literaturã românã, desfãºuratã la Ploieºti.

Acolo, reprezentanþii judeþului, Sorin Marian Iagãru-Dina ºi Alexandra Crai, elevi ai Colegiului Naþional „Ion C. Brãtianu” din Piteºti, au luat tot ce se putea obþine într-un atât de elevat concurs, premiile I pe þarã pentru ultimele clase de liceu, a XI-a ºi, respectiv, a XII-a, cu aprecierea maximã de 120 de puncte. Meritau de atunci, alãturi de alþi tineri remarcabili ai Argeºului, cele mai înalte aprecieri ºi popularizarea, prin presã, a acestor rezultate notabile.

Prilejul s-a ivit din nou acum câteva zile (ºi nu aº vrea sã-l ratãm din nou), când, de la Piatra Neam, de astã datã de la Olimpiada Internaþionalã de limbã, culturã ºi literaturã românã, am primit veºti faste, anunþând succese ºi mai mari ºi, de altfel, pentru cine îi cunoaºte pe concurenþi, previzibile: premiul I ºi, în aceeaºi ordine a citãrii anterioare, al III-lea, acum însã la competiþia cea mai înaltã la care se poate angaja un elev la disciplina fundamentalã a învãþãmântului românesc, limba ºi literatura românã.

Cine sunt aceºti tineri care au adus cele mai importante premii în ultimii ani la prima disciplinã din catalog? O privire în urmã aratã cã un succes de asemenea proporþii se pregãteºte în timp, prin acumulãri treptate, prin perseverenþã, prin depãºirea unor eºecuri parþiale ºi, în cele din urmã, prin cuvenitele împliniri. Amândoi provin de la ºcoli ai cãror profesori de limba ºi literatura românã se dedicã pregãtirii elevilor pentru olimpiadã: Alexandra a venit la Colegiul Naþional „I.C. Brãtianu” de la ªcoala Nr. 11 „Mihai Eminescu”, Sorin - de la ªcoala Nr. 13 „Mircea cel Bãtrân” din Piteºti. Ambele ºcoli au avut, de-a lungul anilor, locuri fruntaºe la etapele judeþene ale olimpiadei ºi numeroase participãri la întrecerile pe þarã. S-au regrupat apoi ºi au format o echipã de succes la un colegiu în care profesorii au pus în continuare preþ pe competiþie ºi pregãtire performantã.

Alexandra Crai a participat în toþi cei patru ani de liceu la olimpiada pe þarã, obþinând ºi în clasa a X-a un premiu I naþional ºi unul la olimpiada internaþionalã. Sorin Iagãru s-a calificat la etapa naþionalã încã din clasa a VI-a, când a obþinut premiul al II-lea, situaþie repetatã ºi în clasa urmãtoare, cu prima participare, în 2007, datoritã acestui rezultat, la olimpiada internaþionalã, apoi, în anii ce au urmat, a obþinut premii întâi pe judeþ ºi locuri fruntaºe pe þarã, între primii ºapte-opt concurenþi, un punct cumninant fiind în anul acesta, cu rezultatele menþionate mai sus. Între timp, în 2010, a obþinut câte un premiu I pe judeþ ºi pe þarã ºi la Olimpiada de limba latinã, lucru devenit imposibil în anul acesta, printr-o nedoritã suprapunere a datei la care s-au desfãºurat cele douã olimpiade.

Pentru ei, Alexandra ºi Sorin, anul 2011 reprezintã încununarea, cu prisosinþã, a unei statornice iubiri pentru limba ºi literatura românã. Sau, cum ar spune latinii, „finis coronat opus”.

Profesor Gheorghe SOARE

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■

10

● săgetătorul

ARGEªUL 7 iunie 2011

Dacă păsările nu v or cânt a, ciorile v or cr oncăni!

D C A

(urmare din pagina 7) apologetica, ºi ºtiinþã.

Afirmaþiile despre alcãtuirea omului din trup ºi suflet, sau din trup, suflet ºi duh pot fi armonizate considerând cã prin actul de creaþiune omul a fost fãcut, din punct de vedere substanþial, din douã pãrþi – materie ºi spirit, iar funcþional din trei pãrþi, sufletul rezultând din interacþiunea materiei ºi duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directã a lui Dumnezeu ºi poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o altã menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, voinþã ºi capacitate emoþionalã (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rãscumpãrare.

Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informaþia AND-ului primordial (principiul vieþii) ºi alte informaþii cãtre corpul fizic ºi pentru a asigura viaþa sentimentalã ºi mentalã a omului. Prin legãtura dintre duh ºi trup, asiguratã de suflet, omul devine în totalitatea sa o fãptura vie. Sufletul este viu, se perpetueazã cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulþi ºi a fi folositor creatorului. Biblia accentueazã cã sufletul este în ochii divinitãþii averea care trebuie crescutã, pãzitã ºi curãþitã în cursul vieþii pãmânteºti de încercãrile de corupere ale Satanei. utorul mai vorbeºte despre descoperirea importantã fãcutã de cãtre fizicianul german Max Plank (1858-1947), ºi anume aceea a conceptului de „cuantã” de energie, adicã cea mai micã cantitate de energie care poate fi emisã sau absorbitã de un sistem atomic, demonstrând cã în lumea subatomicã domneºte discontinuitatea (materieantimaterie; corpuscul-undã; fizic-spiritual) ºi confirmând teoria specialã a relativitãþii, dezvoltatã de Einstein (1879-

A

1955), precum ºi teoria generalã a relativitãþii publicatã ceva mai târziu. Teoria generalã a relativitãþii renunþã la noþiunile de spaþiu ºi timp absolut ºi rãstoarnã teoria mecanicã cereascã clasicã a unui univers infinit cu aceeaºi densitate a materiei, cât ºi teoria newtonianã a unui univers în care lumea stelelor ar fi o insulã finitã (cu materie mai densã în centru) în vidul infinit al spaþiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spaþio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic ºi nelimitat, în continuã expansiune. Aceastã tezã, se spune în continuare, a fost doveditã de astronomul american Edvin Hublle (18891953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului. Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatãl meu lucreazã pânã acum; ºi Eu, de asemenea, lucrez” (Ioan 5:17), „ªi am vãzut un cer nou ºi un pãmânt nou…” (Apocalipsa 21.1). ormula energiei demonstrate prin teoria relativitãþii speciale (E=m.c2) unificã conceptele de energie ºi materie. Materia este energie condensatã ºi energia este materie disociatã. Acest lucru l-a fãcut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost fãcut din lucruri care se vãd” (Evrei 11:3). Descoperirile fizicii moderne au impus ºi noþiunile de materie negativã, formatã din particule non-fizice (energie purã) ºi de materie pozitivã, formatã din energie condensatã în particule, demonstrând faptul cã universul cunoscut are un bing-bang ºi va avea un sfârºit prin disiparea într-o noapte veºnicã, datoritã expansiunii continue.

onform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitivã, ce evolueazã cu viteze pânã în preajma vitezei luminii, se transformã în fotoni în dreptul pragului ºi trec apoi în universul spaþiutimp negativ, sub formã de particule non-fizice tahionice (douã lumi distincte). e presupune de cãtre unii cercetãtori cã tahionii ar oferi posibilitatea percepþiei, în acelaºi moment temporal, a trecutului, prezentului ºi viitorului, putând reprezenta o posibilã structurã a lumii spirituale. Se demonstreazã chiar cã particulele tahionice constituie substratul radiaþiei electromagnetice ce caracterizeazã materialul negativ (spiritul), particule care

ceastã concepþie a fost acceptatã de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiinþei umane, dar alþii o resping pentru cã ar putea conduce la concluzia cã Dumnezeu este energie fizicã purã. Se poate accepta însã cã Dumnezeu este spirit, deci energie inteligentã divinã, având legile ei proprii, încã nedesluºite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu uºurinþã energia fizicã care sã stea la baza creaþiei universului ºi a vieþii pe pãmânt. Spiritul divin poate îmbrãca formã materialã, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formã a materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divinã (suflarea lui Dumnezeu).

ar cãlãtori mai repede decât lumina. În legãturã cu aceastã idee, un alt cercetãtor concepe omul ca un conþinut de materie pozitivã ºi negativã, sau altfel spus, de materie ºi energie. Se sperã ca legile ce guverneazã lumea non-fizicã sã fie descoperite. Astãzi se bãnuieºte cã timpul are o curgere linearã, uniformã în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizicã este neuniformã.

edicul, neurologul român Constantin Bãlãceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeºte într-o carte a sa despre evoluþia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existenþei unor «suflete» extraterestre nu este exclusã, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însã ca ele sã aparã pe un «suport» material identic ca cel al inteligenþelor terestre este foarte micã, deoarece biogeneza ºi apoi evoluþia materiei organice (odatã constituitã) e puþin plauzibil sã se repete în acelaºi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia «organicã» sã fie bazatã pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta-stânga sã fie înlocuitã cu o organizare radialã, pentru ca întreaga materie sã se structureze diferit. Mitul ºi realitatea ºtiinþificã nu sunt chiar atât de îndepãrtate, mai ales când este vorba de o problemã atât de complexã ca aceea a suportului material al vieþii psihice.” cademicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viaþa extraterestrã atrãgându-ne atenþia cã extratereºtrii pot avea un corp asemãnãtor corpului nostru, dar cu particularitãþi anatomice ºi fiziologice corespunzãtoare altor activitãþi ºi funcþii; din câte am înþeles, cu o gândire care poate diferi sau depãºi gândirea noastrã, adicã o altã formã a gândirii.

S

F

● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● * Sâmbãtã, 4 iunie, la Casa de Culturã a Sindicatelor din Mioveni s-a desfãºurat a VII-a ediþie a Festivalului-concurs de poezie, cântec ºi teatru francez „Ana de Noailles”.

Marele premiu al festivalului a fost câºtigat de tânãrul ªtefan Iordache, care a impresionat publicul ºi juriul format din specialiºti ºi francezi.

Organizatori: Asociaþia de Prietenie Mioveni-Landerneau, în colaborare cu ªcoala „George Topîrceanu” din Mioveni, Centrul Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº, Centrul Cultural ºi Casa de Culturã a Sindicatelor din Mioveni. * Consiliul Judeþean Argeº, Centrul de Conservare ºi Promovare a Culturii Tradiþionale Argeº ºi Comisia Naþionalã de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, din subordinea Ministerului Culturii ºi Patrimoniului, vã invitã la o întâlnire cu folclorul, arta popularã ºi bucãtãria þãrãneascã din zonele etnografice de mare prestigiu Muscel ºi Argeº prilejuite de participarea la evenimentul organizat de Muzeul Etnografic în Aer Liber din Szentendre – Budapesta, în sãptãmâna Rusaliilor (11-13 iunie 2011).

Manifestarea este menitã sã promoveze tradiþia Cãluºului, înscrisã din 2005 pe lista valorilor reprezentative ale patrimoniului cultural intangibil, alcãtuitã de UNESCO. Vor fi prezenþi vestiþii cãluºari din Stolnici – Argeº care vã vor încânta cu prestaþia lor elegantã ºi plinã de vivacitate.

Alãturi de ei vor efectua demonstraþii meºteri populari renumiþi. Va fi organizatã o expoziþie de costume ºi accesorii tradiþionale realizate de Cooperativa „Marama Musceleanã” din Câmpulung Muscel, precum ºi o alta de produse alimentare specifice zonelor desemnate. În cursul zilei de 11 iunie a.c., la workshop-ul organizat în incinta muzeului din Budapesta vor fi prezentate rezultatele cercetãrilor recente în vetre cãluºãreºti din Argeº, Dolj, Olt ºi Teleorman, precum ºi cele mai importante realizãri ale Comisiei Naþionale în domeniul salvgardãrii cãluºului.

S.D.R.

M

A

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

Tot el ajunsese la concluzia cã dupã destrãmarea corpului fizic, materia noesicã, câmpul noesic, adicã câmpul gândirii poate persista în spaþiu, fãrã a ºti cât timp ºi ce l-ar putea face sã disparã total. „Vãd creierul asemenea unui computer care va înceta sã lucreze atunci când componentele sale se defecteazã. Nu existã Rai sau viaþã de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”. ar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circulã doar electricitate, ci semnale electrochimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu funcþioneazã ca tranzistorii. În creier existã miliarde de miliarde de celule ºi interacþiuni. Este adevãrat, afirmã profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931), cã „în ceea ce priveºte efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizãrile unui calculator. Dar creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitãþi pe care calculatoarele nu le pot egala.

Omul poate lua decizii în condiþii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obiºnuim sã numim «intuiþie», de a face legãturi între diverse noþiuni abstracte. Posedãm un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale cãrui structuri profunde ne sunt încã necunoscute.” Roger Penrose mai considerã cã „existã în mintea noastrã (sau mai curând în conºtiinþa noastrã) ceva nematerial…” ºi „ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de funcþionare a calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performanþele gândirii ºi nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice ºi ce fel de reacþii chimice însoþesc gândirea umanã!” reierul se poate reface dupã anumite traume.

Unii considerã cã putem transplanta orice organ, cu excepþia întregului creier, fãrã a transplanta sau fãrã a ucide în principiu persoana. Chiar ºi atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sã distingem între absenþa vieþii personale ºi viaþa umanã personalã compromisã (de exemplu, o persoanã aflatã în comã). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupatã a unei persoane a fost distrusã. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet ºi duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar dacã dorm sub anestezie profundã sau în comã, sufletul se gãseºte în tot trupul.

D

C

octorul în ºtiinþe din România Adrian Iosif, într-un articol intitulat „Creierul ºi conºtiinþa”, aminteºte dezminþirea unei afirmaþii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, înþelegându-se cã mesajele cãlãtoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasã numitã „psihic”, primesc ordine de la aceasta ºi apoi îºi continuã cãlãtoria. Dar psihicul nu are o poziþie în spaþiu, ca atare nu are sens sã se vorbeascã despre semnale fizice care sã ajungã la el. De aici presupunerea cã memoria ºi conºtiinþa nu pot fi localizate pe scoarþa cerebralã, deºi existã zone ºi formaþiuni cerebrale care intervin în aceste procese ºi cea mai mare probabilitate este cã „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legãturã cu alte structuri sau entitãþi energo-informaþionale!”

Conºtiinþa nu se supune calculului matematic! Foarte mulþi cercetãtori sunt neîncrezãtori cu privire la pãtrunderea în esenþa fenomenului. De ce oare?

Concepþia la care a ajuns neurofiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetãri îndelungate este extrem de interesantã pentru atmosfera ºtiinþificã a secolului nostru: „Mintea conºtientã de sine este o entitate distinctã de creier; ea «baleiazã» suprafaþa creierului, în care citeºte diverse date.”

Creierul, dupã pãrerea lui John Eccles, este un organ de legãturã între mintea conºtientã de sine ºi corpul fizic. Cercetãrile l-au condus la concluzia cã la moartea creierului, când toatã activitatea cerebralã înceteazã complet, mintea conºtientã de sine nu mai recepþioneazã niciun fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat ºi l-a controlat aºa de eficace o viaþã întreagã.

Dar, deºi creierul a murit, mintea conºtientã de sine continuã sã existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravieþuieºte morþii creierului pentru a dobândi o altã existenþã care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!” „Nu existã Rai sau viaþã de apoi pentru computere stricate.

Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking. etre Þuþea povestea despre sfârºitul unui vãr de-al sãu, un om simplu, dar înþelept, care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea ºi o þinea ascunsã la spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fã, cã eu ºtiu unde mã duc!” „Dumnezeu trebuie primit ºi nu înþeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate” - Petre Þuþea. „Nu mi-e teamã de moarte, dar nici nu mã grãbesc sã mor.

Am atâtea de fãcut înainte” Stephen Hawking. „Sunt unii care înlocuiesc nemurirea realã cu iluzia nemuririi, adicã cu gloria” Petre Þuþea.

P

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU