Sãgetãtorul Nr. 716 10 mai 2011 Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“
Onoare şi răzbunare „O
sama bin Laden a fost capturat, ucis, aruncat în mare, iar acum organizaþia teroristã condusã de el vrea rãzbunare”, se specificã în publicaþiile zilnice.
Ceea ce s-a întâmplat ºi se întâmplã cred cã trebuie privit sub douã aspecte. Primul ne aminteºte de faptul cã onoarea este o virtute, o îndatorire, un sentiment pe care-l avem noi oamenii ºi care nu trebuie uitat, neglijat. Întrucât calea ei nu este uºoarã, onoarea trebuie sã fie însoþitã de înþelepciune, pricepere ºi curaj, considerate ca mijloace de atingere a scopului. Onoarea reprezintã unul din principiile de bazã dupã care se ghideazã oamenii unui stat, fie ei preºedinþi, premieri, miniºtri etc. Opusul onoarei este laºitatea. Scriitorul român Octavian Paler (1926-2007) spunea cã laºitate nu înseamnã numai sã eviþi sau sã fugi, tot laºitate este ºi dacã nu-þi pasã. Iar despre curaj, poetul englez William Blake (1757-1827) spunea cã cel lipsit de curaj e tare în înºelãciune. Soldaþii din cele mai vechi timpuri respectau un Cod de Onoare. Pentru ei onoarea era o îndatorire sfântã ºi aºa
trebuie sã rãmânã. Onoare ºi curaj au dovedit cei care au capturat pe cel care a instrumentat groaznicul mãcel din data de 11 septembrie 2001, când cele douã Turnuri gemene au fost distruse ºi au
murit zeci de mii de oameni nevinovaþi. Al-Qaida a fost creaþia lui bin Laden, iar el a fost autorul principal al atacurilor. Al doilea aspect este cel al dorinþei de rãzbunare a islamiºtilor fundamentaliºti.
Or, rãzbunarea nu duce niciodatã la liniºtire, ci din contrã, ea antreneazã ºi intensificã emoþiile cele mai negative. Sfântul Ioan Gurã de Aur spunea: „Crezi cã te rãzbuni asupra aproapelui, dar te chinuieºti pe tine însuþi. Te dai în braþele pornirii ca unui
cãlãu lãuntric care te împresurã din toate pãrþile, ºi-þi sfâºii liniºtea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stãpânit de mânie? Ca ºi nebunul furios care nu se bucurã niciodatã de liniºte…” Ca atare, ar trebui, în orice
Rememorãri
ELENA PERTICARI – DAVILA 1865-1951 „Inima mea este un locaº închis al amintirilor trecutului.“
Opera memorialisticã Deºi n-a fost fecundã, activitatea publicisticã a Elenei Perticari-Davila constând din elaborarea versiunii în limba românã a eseurilor Crinul vieþii ºi Regina cea rea, semnate de A.S. Regalã Principesa Maria ºi din traducerea operei lui Robert Dubarle, apãrute la Iaºi, în 1917, sub titlul Þãrii mele – a avut o incontestabilã profunzime, prin volumul cu caracter memorial Le Général Dr. Carol Davila. Sa vie et son oeuvre d’après sa corespondence, publicat în 1930, cu ocazia aniversãrii ilustrului organizator al serviciului sanitar militar ºi al ocrotirii sãnãtãþii publice în þara noastrã.
Amintiri din copilãrie Opera Amintiri din copilãrie a fost zãmislitã în atmosfera atât de evocatoare a castelului PerticariDavila din Izvoru-Argeº, în anul 1905, la o vârstã când intensitatea sentimentelor autoarei se accentuase, iar numele lui Alexandru Davila, fratele memorialistei, cãpãtase contururi definitorii în dramaturgia
naþionalã. Structuratã în secvenþe autobiografice, opera Amintiri din copilãrie se constituie într-un autentic scenariu de viaþã evocator al formãrii personalitãþii autorului dramei istorice Vlaicu-Vodã. Succesiunea de naraþiuni care compun Amintiri din copilãrie prezintã momente semnificative ale evoluþiei lui Lilicã – numele diminutivat al viitorului dramaturg – direcþionate afectiv ºi efectiv de o familie în care excesiva dragoste maternã este, în mod compensatoriu, echilibratã de o conduitã paternã fermã, dar nu rigidã. De altfel, pentru determinarea genezei Amintirilor, este revelatorie mãrturisirea autoarei redatã sub forma unui patetic apel matern adresat micilor lectori ai volumului: „Haideþi repede de vã strângeþi pe lângã mine, ca puiºorii pe lângã cloºcã, sã vã istorisesc despre un frãþior cu care am copilãrit ºi pe care l-am iubit mult de tot.”
situaþie ivitã, sã se reziste împotriva rãzbunãrii, în favoarea iubirii. Vor putea înþelege oamenii cuprinºi de furie ºi dorinþa de rãzbunare acest sentiment înãlþãtor al vieþii – Iubirea - care ar putea aduce liniºtirea pe întreaga planetã? La acea datã de 11 septembrie 2001 mã aflam în Statele Unite. Despre ceea ce am simþit am scris într-unul din jurnale. Evenimentul mi-a inspirat ºi poemul „Marþea neagrã” publicat tot atunci: O pasãre de foc, oarbã,/ spintecã vãzduhul ºi Turnul cu o sutã etaje./ Este ora opt ºi patruzeci ºi cinci de minute./ Flacãra roºie devine cianoticã,/ ciuperca neagrã se umflã;/ unii vãd chipul Satanei, imaginea se repetã.../ Mii de hârtii, dar ºi trupuri,/ ca niºte pãsãri mici, albe, nevinovate,/ cu aripi întinse zboarã din turn ºi cad pe pãmânt.../ Oamenii fug, unii se transformã în scrum,/ alþii delireazã sub dãrâmãturi./ Moartea cade neagrã,/ ªerpuind pe zidurile care se dãrâmã/ ca niºte castele de nisip.../ Ochiul galben al soarelui priveºte neputincios/ pãmântul acoperit cu aripi sumbre,/ aripi ce nu se mai zbat.../ Liniºtea dimineþii fuge pulverizatã/ de zecile de mii de
Structura „Amintirilor” Secvenþele autobiografice – ale cãror generice reproduse în ordine Lilicã, Câinii curþii, Jocuri copilãreºti, Stafia, Paharul cu apã, ªerbetul de zahãr ars, Pãpuºa, Alviþa, Hengherii, Tarbacul, O varã la Brebu, Culesul viilor, Iarna ºi Paºtele reproiecteazã, în memoria colectivã, universul familial ºi familiar al celor doi protagoniºti: Lilicã ºi Elenuþa – un tandem de o superbã coeziune spiritualã. Naraþiunea introductivã – Lilicã – se deruleazã în atmosfera idilicã a conacului Goleºtilor, cadrul intim existenþial fiind sugerat prin notaþii succinte, nuanþate succesiv: „Noi trãiam cu pãrinþii noºtri într-o casã frumoasã, cu ferestre mari, prin care lumina ºi soarele pãtrundeau în odãi vesele ºi sãnãtoase...”. Reconstituirea imagisticã a parcului conacului se realizeazã într-o autenticã frescã, inimitabilã, ale cãrei valenþe, strict documentare – prin consemnarea
Muzica zilelor noastre
Ganea şi Maxim Ambii, la Piteºti, joia ce trecu. Tãlmãcind cu trupa pagini de þinutã din muzica rusã. Cu pana eternitãþii-nsemnate de Glinka, Rachmaninov ºi Ceaikovski. „Kamarinskaia”, poem simfonic reper. Concertu’ doi, diamant vestit. Strãlucitor prin lirism ºi tumult. „Francesca da Rimini”, copleºitoare. Dramaticã ºi tulburãtoare. Infernal de frumoasã, de-aceea parcã divinã. Demnã de Dante, fãrã-ndoialã. Cert izbutitã de Ganea. Care, cu sârg a muncit pentru asta. Confirmându-ºi rostu’ pe aici, din nou... Cât despre solist, a fost cum îl ºtim. Maxim, pur ºi simplu. Straºnic ºi atent pe claviaturã. Riguros, cu nerv’, da’ ºi delicat. Ducând impecabil cântu’ la sfârºit. Minunat, acesta, în cazu’ de faþã... N-am sã uit orchestra. Are resurse, neîndoielnic. Da-i necesar sã se implice sporit. Mai mult sã repete ºi pasiune sã punã mereu în lucrare. Sã se impunã prin calitate tot timpu’. Numai aºa demonstrând permanent ce respectabilã e. Altfel, iar s-o scrie cã bugetul ei ar fi mai util în calorifere, când e frig afarã... Adrian SIMEANU fragmente de geamuri/ prin care au trecut odinioarã/ atâtea priviri, atâtea gânduri, atâtea vise.../ Pe strãzi, în biserici, lumea se roagã.../ Alb, negru, roºu./ Lacrimi, durere, sânge. Vise ucise./ Înnebunit, soarele pleacã./ Amurgul cade peste sângele colorat în mov,/ câinii scormonesc printre ruine.../ Întunericul devine din
ce în ce mai negru./ Luna apare curioasã, glacialã, distantã./ Legile urii au învins pentru o clipã./ Sufletele ucigaºilor împreunã cu cele ale victimelor/ se-nalþã spre cer pentru judecatã./ „Cu ce-am greºit? - se-ntreabã sufletele curate,/ Noi am muncit, am clãdit, am iubit... Dar voi?” Vavila POPOVICI, SUA
Notaþia finalã este susþinutã prin detalierea aspectului sãu vestimentar: „Îmbrãcat întotdeauna þãrãneºte, într-o cãmaºã albã cusutã cu râuri; un brâu de lânã roºie îi încingea mijlocelul ºi pe deasupra, ca sã-l þie strâns, avea Conacul Goleºti - schiþã de arh. Eugeniu Ivãnescu un chimir de piele sau niºte bete subþiri ºi înguste, speciilor arboricole – sunt evidente: chenãrite cu mãrgele, pe care le „Grãdina minunatã era plinã cu flori, înnoda într-o parte ºi care se sfârºeau cu arbori mari de soiuri alese, aduºi cu ciucuri la capete. Mai avea o de pretutindeni: paltini, stejari, sofori, pãlãrie mare mocãneascã, pe care o platani, catalpa, brazi cãtinaþi, ulmi ºi svârlea prin tufiºuri, cãci îi plãcea sã carpeni, sãlcii pletoase, ienuperi umble cu capul gol, ºi o cãciulã de scunzi ºi stufoºi, plopi înalþi ºi care se despãrþea mai anevoie, cãci o mesteceni cu coaja albã, atât de bine orânduiþi, încât pãreau un izvod lucrat purta numai iarna... Era drãguþ de pica în portul lui de la þarã...”. Portretul pe pãmântul viu cu feþe deosebite, fizic este completat cu un succint, dar cãci fiecare pom îºi are portul lui, iar condensat „portret” comportamental: frunzele nu se aseamãnã unele cu altele, nici ºoaptele lor când foºnesc la „Ce fire veselã avea! Cu zâmbetul pe buze, se deºtepta, cânta, râdea, juca, adierea vântului”. zburdalnic ca un mânz; toþi înnebuneau dupã el!... Lilicã era bucuria casei!” Secvenþa autobiograficã Lilicã proiecteazã, în spaþiul familial, Amplul portret fizic al lui Lilicã, micile aventuri ale cuplului Lilicã ºi pe care autoarea îl redã din memorie Elenuþa – autoarea Amintirilor, al sau inspirându-se din cunoscutul cãrei autoportret are evidente tente tablou al lui Sava Henþia, reprezintã picturale: „Avea ochi verzi, sub un model de descriere, relevând niºte sprâncene negre ºi subþiri ca calitãþi literare incontestabile: „Lilicã, trase cu condeiul ºi un pãr ca o fratele meu, aºa-i ziceau pãrinþii, cu coamã aurie, încârlionþat, lung ºi toate cã-l chema Alexandru, era un frumos, de care tatãl ei zicea: bãieþel frumos, vioiu, cu ochi albaºtri, «Periºor aurel / ca mãtasea subþirel / cu pãrul plãviþ, retezat pe frunte pânã trage ochiul dupã el!»…”. aproape de sprâncene, cu plete lungi (continuare în numãrul urmãtor) lãsate pe spate, cum erau pe atunci Grigore CONSTANTINESCU toþi copiii de la sate”.
Lilicã, un personaj aparte
Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■
8 ● săgetătorul Ochii mei au luat-o înainte, trezi mã aºez cu faþa spre ziua care n-a început ºi seara este deja pe rafturi, în fiecare dintre cãrþi începutul zilei nu mã lasã sã ies din casã, dintre coperte ºi e ca întâlnirea unde ai prevãzut cã va veni singurã singurãtatea. ceara înserãrii ne sapã altã ºi altã galerie în tãcere ºi cãrbunele din ea apasã pe tâmplã ºi pe coaste numai o liturghie a inimii ne mai scoate din noi de unde ieºim încet cu pietre peste aripi.
ARGEªUL 10 mai 2011
Carte
De ce se ucid oamenii? Bogdan Ficeac a lucrat 17 ani ca jurnalist la „România Liberã”, a realizat emisiuni de televiziune ºi este invitat frecvent ca analist politic ºi comentator pe micul ecran. A scris science-fiction, cãrþi de cãlãtorie, povestiri ºi romane poliþiste, scenarii pentru filme de lungmetraj ºi seriale de televiziune. În urma unei burse de un an academic la Universitatea „Stanford” din California s-a dedicat psihologiei sociale ºi a scris volumul „Tehnici de manipulare”, urmat de „Cenzura comunistã ºi formarea omului nou”. Este lector la Institutul Diplomatic Român, doctor în ºtiinþe sociale ºi politice, teza sa de doctorat fiind reflectatã în cartea „De ce se ucid oamenii”, lansatã sãptãmâna trecutã la Piteºti. Demersul multidisciplinar al autorului porneºte de la genocid ºi ajunge pânã la funcþionarea structurilor neurale, chiar la nivel de sinapsã, iar finalul cãrþii propune o viziune surprinzãtoare asupra viitorului imediat, pentru care omenirea s-ar putea sã fie prea puþin pregãtitã…
Trecerea la un nou nivel de conºtiinþã
Alexandru MÃRCHIDAN
Cu îngerii eternitatea s-o-mpărţim Cel care picurã cu roºu în tablourile sale ascunde un romantic fãrã îndoialã, într-o lume care nu mai ºtie sã iubeascã, sã admire ºi sã preþuiascã valoarea... ªi iatã cum pictorul-poet ne dezvãluie, misterios, în aceastã plachetã de poezii, cu o muzicalitate proprie, lumea sa de vis, cu rãdãcini în lumea realã, o lume pe care o sorbi, o cugeþi ºi care te liniºteºte, care te îmbatã cu aromele de ceai ºi cu mirosul cald al florilor dansatoare. Domnul Gheorghe Dobricã nu se dezminte nici în poezie. Se lasã frãgezit de puritatea iubirilor adolescentine, cu care se înveºmântã bãrbatul în a doua perioadã, etapã a marilor izbucniri. Izbucniri, vâlvãtãi care-l fac vulnerabil ºi totodatã atrãgãtor, pentru cã ºtie nu numai sã iubeascã, ci ºi sã se dãruiascã. Acesta este acum pictorul ºi poetul Gheorghe Dobricã, o emoþie profundã - ºi culoare, ºi slovã: nu-mi risipi sãrutul/ pãstreazã-l între sâni/ sã stea acolo timpul/în amintiri ºi ploi/ iar ramuri rãcoroase/ sã-ºi verse peste noi/doar adierea lunii/ în nopþi fãrã scântei/ ºi dacã poþi, iubito, ºi vrei,/ aprinde tu lumina/ sã curgã peste noi. A acumulat Gheorghe Dobricã atâta tandreþe ºi atâta dorinþã, încât, ca un bãrbat autentic, nobil ºi stãpân pe sine, se lasã cotropit, dar nu învins, de marile iubiri: pendula tristã/ zace într-un cui/ cãci nu mai bate noaptea/ când somnul arde/ vreascuri de mãslin,/ iar amintirea coase/ aceleaºi vechi poveºti/ eu... plec departe.../ sã uit cã nu mai pot/ sã scot din mine timpul/ cu horoscop cu tot. E o armonie între ce a fost, ce vrea sã fie, între melancolie ºi trezie, în aºteptarea, cu pieptul gol a tristeþilor de zahãr pudrã la fereºti, când pe strãzi tãcute se ascund poveºti ºi când paºii de dor, melancolii mã-ndeamnã/ singur sã stau în aºteptarea/ ocultelor iubiri... Este bucuria cã a trãit clipe frenetice, clipe care poate cã se vor întoace ºi sã dea Domnul ca timpul sã stea în loc ºi sã îl îmbrãþiºeze în tremurul lui de tãceri, de vibraþii ºi arome moi! Un fluviu fãrã vârstã este domnul Gheorghe Dobricã ºi cine palpitã asemenea lui este astãzi un învingãtor. Domnule Dobricã, bine aþi venit, cu îngerii eternitatea s-o-mpãrþim! Prof. Catrinel POPESCU
Gheorghe Dobricã
Numai în secolul XX au fost uciºi 200.000.000 de oameni Torturarea semenilor, omuciderile ºi masacrele în masã au marcat întreaga istorie a omenirii. Numai în secolul XX au fost uciºi circa douã sute de milioane de oameni în rãzboaie sau de cãtre propriile guverne. În acelaºi secol, omul a inventat arme teribile ce pot provoca nu doar extincþia speciei umane, ci ºi distrugerea întregii planete. ªi totuºi, omul este o fiinþã uimitoare, singura înzestratã cu raþiune, un explorator înnãscut care a ajuns deja pe alte corpuri cereºti, un creator de excepþie, un univers unic ºi irepetabil de emoþii ºi sentimente nobile. Dar ºi un rezervor de pasiuni mistuitoare, de urã ºi de cruzime. Cum se împacã aceste extreme ale naturii umane? Este omul un ucigaº înnãscut sau învaþã sã ucidã de la semenii sãi? Cum funcþioneazã mintea umanã de face posibile orori inimaginabile? De fapt, de ce se ucid oamenii? Este întrebarea fundamentalã la care îºi propune sã rãspundã aceastã carte.
Cartea „De ce se ucid oamenii” îºi propune sã ofere o viziune unitarã, sinteticã asupra naturii intime a agresivitãþii umane ºi asupra funcþiilor sociale
Psihicul uman, un univers misterios; Funcþiile sociale ale agresivitãþii; Violenþã ºi societate. Saltul uriaº în domeniul cunoaºterii pe care urmeazã sã-l facã omenirea (sau pe care a început deja sã-l facã) presupune imperativ trecerea la un nou nivel de conºtiinþã: planetarã sau chiar la o conºtiinþã cosmicã, în mãsurã sã reflecte comuniunea omului nu doar cu ceilalþi semeni ai sãi, ci ºi cu toate formele de viaþã ale planetei, cu planeta însãºi, cu Universul în care trãim - iatã una dintre concluziile cãrþii.
Un fenomen social Citind cartea aflãm cã în epoca modernã, când spiritul democratic a produs mutaþii fundamentale asupra înþelerii puterii, când puterea nu mai era apanajul unor lideri autoritari, ci putea fi exercitatã ºi de o largã majoritate, violenþa a devenit obiect de studiu
Fiecare þarã, fiecare comunitate umanã, fiecare om se confruntã permanent cu violenþa sub diversele ei forme. Definiþia violenþei, oricare ar fi sursa ei, nu se mai referã doar la un comportament uman individual, ci ºi la un fenomen social. ale acesteia, precum ºi asupra premiselor ºi cauzelor comportamentului violent specific omului, cu ajutorul unei abordãri multidisciplinare. Volumul are patru pãrþi în care sunt reflectate, pe larg, temele: Teorii despre agresivitate;
pentru sociologi, psihologi, istorici, politologi, biologi, neurologi; înþelegerea rãdãcinilor ei înnãscute sau dobândite social ºi cultural, la nivel de individ, va permite tratarea ºi de multe ori vindecarea unor bolnavi psihic, altãdatã excluºi, pur ºi simplu, din societate, sau nuanþarea
consistentã a pedepselor pentru cei vinovaþi de crime cu violenþã; prin extinderea cercetãrilor la nivel societal studiile vor putea aduce contribuþii majore asupra cauzelor revoluþiilor, asupra caracterului coercitiv al guvernelor ºi asupra conflictelor interne, asupra relaþiilor dintre conflictele interne ºi dezvoltarea economicã, asupra rãzboiului ºi a pãcii. n Prof. univ. Dumitru Constantin Dulcan: „Nu ºtiu sã mai fie publicatã o altã lucrare de o asemenea anvergurã ºi atât de interesantã prin conþinutul sãu de adevãratã enciclopedie a psihologiei moravurilor umane ºi de aceea cred cã un astfel de demers este absolut necesar în peisajul ºtiinþific ºi spiritual de la noi. Cartea lui Bogdan Ficeac este o tezã de doctorat, iar eu sunt primul ei cititor. De ce se ucid oamenii? Este una dintre gravele întrebãri care se pun astãzi. Sunt agresivitatea ºi violenþa proprietãþi fundamentale ale omului? Ucide omul pentru cã a fost, mai întâi, un animal? Ce rãspunsuri poþi da la asmenea întrebãri? Suntem agresivi pentru cã noi, oamenii, moºtenim o genã a agresivitãþii. Asta este indiscutabil...’” n Prof. univ. Octavian Sachelarie: „«De ce se ucid oamenii» este cea mai completã carte pe domeniul acesta pe care eu am lecturat-o. Omul este, în general, într-o mare crizã. Ne trebuie un nou început, o nouã purificare, iar în cartea sa domnul profesor a deschis, poate, un drum pe care mulþi dintre noi ar trebui sã-l urmãm.” Fototext: M. NEAGOE
● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● Agendã culturalã ● n Joi, 12 mai 2011, la ora 17,30, la Biblioteca Judeþeanã „Dinicu Golescu”, la Fundaþia literarã „Liviu Rebreanu”, va citi versuri ing. Dan Gumã. n Astãzi, la ora 18, la Casa de Culturã a Studenþilor, în cadrul Programului „Tineri în România”, se va dezbate tema „Ziua Europei”. Allora ALBULESCU-ªERP n Vineri, 13 mai, la Centrul de Culturã ºi Arte „George Topîrceanu” din municipiul Curtea de Argeº, vor avea loc festivitatea de premiere a lucrãrilor din cadrul Expoziþiei-concurs naþionale de icoane „Rugãmu-ne Þie”, ediþia a XIII-a, ºi Festivalul-concurs al filmului cu tematicã religioasã „Luminã din Luminã”, ediþia a XVIII-a.
Juriul format din specialiºti în domeniul artei plastice sacre, în urma vizionãrii a 112 icoane pe lemn ºi sticlã, lucrãri aparþinând celor 55 de participanþi, a stabilit acordarea a 19 premii. Marele Premiu oferit de Consiliul Judeþean Argeº a revenit Aureliei Florentina Cãþoi din Bucureºti pentru icoana „Sfânþii Împãraþi Constantin ºi Elena”. La Festivalul-concurs al filmului cu tematicã religioasã participã 15 filme (din care 12 au fost selecþionate pentru concurs), reprezentând studiouri de profil din toate judeþele þãrii, inclusiv din Bucureºti. Sorin-Dãnuþ RADU, referent, C.J.C.P.C.T. Argeº
Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria
Ilie Florin Dragomir (20 aprilie 1940, Beleþi-Negreºti, Muscel) Publicist, biolog. Liceul Pedagogic/Colegiul „Carol I”, Câmpulung, Argeº (1957); Facultatea de Filozofie, Bucureºti (1974). Institutor, funcþionar în Olt ºi Dâmboviþa (1957-1990); bibliotecar, Biblioteca Judeþeanã din Târgoviºte (1990-2005). Vol. Publicate: „Tradiþii de lecturã în judeþul Dâmboviþa” (1993); „Ghidul bibliotecarilor din judeþul Dâmboviþa”, în colaborare (1993), „Lectura publicã târgoviºteanã” (1998). Colaboreazã cu studii, portrete, articole, recenzii, comentarii în publicaþiile „Dâmboviþa”, „Curier”, „Biblioteca”.
Elena Stăncescu (27 aprilie 1937, Domneºti, Muscel) Absolventã a ªcolii Pedagogice din Câmpulung, Argeº (1955) ºi a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, Bucureºti (1965).
Prof. ªcoala Generalã Stâlpeni, Argeº (din 1965), interpretã de muzicã popularã, culegãtoare de creaþii populare, membrã fondatoare a Ansamblului folcloric „Carpaþi” ºi a Asociaþiei Folcloriºtilor Argeºeni „C. Rãdulescu Codin” (1973). Cetãþean de Onoare al comunei Stâlpeni (2006). Dirijeazã formaþii de amatori (Stâlpeni, Bãlileºti, Argeº), realizeazã întregistrãri la radio ºi Tv (din 1960), turnee în state ale Uniunii Europene. In memorim
Tudor TeodorescuBranişte (12 aprilie 1889, Piteºti – 23 martie 1969, Bucureºti) Studiazã la Facultatea de Drept din Bucureºti. Între 1933-1936 conduce sãptãmânalul democratic antifascist „Cuvântul liber”. Desfãºoarã activitate gazetãreascã la „Adevãrul”, „Dimineaþa”, „Facla”, „Facla literarã” ºi „Chemarea”. Publicist, prozator, critic ºi istoric literar, eseist.
În 1915 debuteazã cu schiþe ºi cronici literare. Au urmat volumele inspirate din viaþa social-politicã: „Suflet de femeie”, schiþe ºi nuvele (1920); „ªovãiri”, nuvele (1927); „Domnul Negoiþã”, roman (1932); „Oameni ºi cãrþi”, note critice (1932); „Oameni ºi paiaþe (1967) - eseuri ºi articole; „Clemenceau, viaþa ºi opera lui” (1931).
Ion Trivale / Iosef Netzler (13 aprilie 1889, Piteºti – 11 noiembrie 1916, Zimnicea) Este elevul lui Mihail Dragomirescu. Critic literar. A colaborat, alãturi de Slavici, Coºbuc, Mihail Dragomirescu, la „Noua revistã” (1900-1902; 1908-1916), scoasã de C. Rãdulescu-Motru; a publicat la „Convorbiri critice” (1907). Unicul sãu volum – „Cronici literare” (1914), cuprinde articole publicate în „Noua revistã românã”. „Cronicile lui reprezintã pentru anii când au fost scrise (1912, 1913) cele mai serioase ºi
Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
ARGEªUL
● săgetătorul
9
10 mai 2011
Artã
Respectul şi triumful VALORII
A doua zi din „luna florilor”. Una cu deosebite semnificaþii pentru sculptorul popular în lemn ION RODOª care vieþuieºte „sub munþi”, la Nucºoara. Venea la Piteºti miercuri, 4 mai, bucuros, dar emoþionat. Aducea în amfiteatrul Muzeului Judeþean Argeº aerul pur al raiului peisagistic propriu celei mai înalte aºezãri din aceastã parte a locurilor. Venea cu valoarea sa de artist-creatormeºter care face lemnul dãltuit sã impresioneze pe oricine, prin capodopere sculptate cu pasiunepatimã, ales, de-a dreptul, multe, nespus de multe – incrustaþii gingaºe (icoane, îngeri, cãuºe, cocoºi de munte ºi alte zburãtoare, figuri din literaturã, folclor, mitologie, dar ºi portrete, obiceiuri, îndeletniciri, imagini ale interiorului domestic), închipuite cu migalã ºi trudã, cu mãiestrie-destoinicii, mereu mai bine primite în lumea iubitorilor de artã popularã autenticã. Le-a plãmãdit ºi continuã s-o facã în ceasuri de logodnã cu frumosul, sensibilitatea ºi adevãratã apropiere-dibãcie de cultura noastrã milenarã, de arta fãrã sfârºit.
Îmbrãca mândru strai de sãrbãtoare din care nu puteau lipsi cioarecii, vesta, cãmaºa cu alesãturi, pãlãria, chimirul ºi... respectul tot pentru cei care îl vedeau ºi admirau pentru a câta oarã? Artistul popular originar din Pietroºanii de mai jos pe Râul Doamnei, care de veacuri îºi bolboroseºte, în apele potolite, ºoptitoare, tainele nemuritoarelor legende, sosea în oraºul-municipiu, unde avea onoarea sã fie primit în Academia de Arte Tradiþionale din România cu sediul în Sibiu. Pentru momentul solemn, profesorii universitari doctori Cornel Bucur, decenii bune directorul Muzeului ASTRA, respectiv Ilie Moise poposeau la Piteºti, primul aducând un ales laudatio, privire subiectivã în obiectivitatea ei – analizã pertinentã, suavã ºi de neuitat asupra contribuþiei fãrã istov a creatorului argeºean la pãstrarea, îmbogãþirea ºi ducerea mai departe a meºteºugului artistic neostoit – o autenticã, irepetabilã, exemplarã Lecþie, unicã de Omenie, Delicateþe, Bun-simþ,
● Agendã culturalã ● Sub egida Cenaclului Literar ºi de Jurnalism „Sind”, la Editura „Pãmântul”, a apãrut volumul „Ucenicii vrãjitori”, vol. IX. Cartea reuneºte creaþiile literare ale elevilor ºi studenþilor cenaclului coordonat de scriitorul ºi profesorul Marin Ioniþã. Prefaþa volumului
Diafan, Preþuire pentru calitãþile artistului aflat la hotarul celor 55 de ani. Participanþii la eveniment erau înºtiinþaþi astfel de primirea creatorului popular nucºorean în rândul membrilor activi ai Academiei de la Sibiu, apreciindu-i-se pe de-a-ntregul calitãþile artistice, moralitatea, setea mistuitoare de adevãr ºi perfecþiune, dragostea molipsitoare de viaþã, istorie, curãþenie, artã, carte, naturã, casã, cântec, familie, sport. Subliniem frumuseþea pilduitoare, consistenþa, nobleþea, eleganþa, gingãºia excursului realizat de prof. univ. dr. Cornel Bucur, demers care s-ar cuveni reluat in extenso în aceste pagini din prestigiosul Sãgetãtor, fãcând onoare cotidianului Argeºul. Acþiunea se înscria firesc, armonios, în suita sãrbãtorilor cinstind împlinirea a 55 de ani de cãtre Centrul Creaþiei Populare Argeº. Au vorbit, dupã lect. univ. dr. Sorin Mazilescu, directorul C.J.C.P.C.T. Argeº (autorul momentelor faste, benefice, optimiste): Simona Bucura Oprescu,
vicepreºedinte al Consiliului Judeþean Argeº, precum ºi conducãtorii unor instituþii culturale finanþate de C.J. Argeº; Muzeul Judeþean Argeº (conf. univ. dr. Spiridon Cristocea), Biblioteca Judeþeanã „Dinicu Golescu” din Piteºti (dr. Octavian Mihail Sachelarie), Muzeul Viticulturii ºi Pomiculturii din Goleºti (dr. Filofteia Pally). Toþi evidenþiau generozitatea evenimentului de notorietate pentru oamenii acestor locuri, cumulul de valori ale proaspãtului academician Ion Rodoº în procesul necontenit al transmiterii îmbogãþite a tradiþiei scumpe care ne identificã, ne recomandã ºi ne legitimeazã printre seminþiile de vazã ale acestui pãmânt bun, rãbdãtor, fertil ºi darnic. Vãdit emoþionat – de înþeles pe deplin – vorbea ºi eroul întâlnirii, exprimându-ºi adeziunea la curgerea fãrã oprire a culturii noastre populare, încrederea neþãrmuritã în puterea ei de a merge necontenit înainte, cu alte ºi alte note, adãugându-se acestei zestre cãreia i se revendicã, hotãrârea de a ne pune la dispoziþie noi creaþii artistice dãltuite în fibra materiei vegetale dense asupra cãreia se apleacã de multã vreme Ion Rodoº, într-un dialog tainic, neîntrerupt. Era prezentã în amfiteatrul Muzeului Judeþean Argeº ºi Adela, soþia noului academician argeºean, fãpturã care îi este mereu alãturi nu doar în gospodãrie, dar ºi în atelierul de lucru, ajutându-l efectiv sã explice tainele artei sculpturale „ucenicilor” clasei externe a ªcolii Populare de Arte ºi Meserii din Piteºti, sã dea iubitorilor de frumos minuni de lemn vorbitor, podoabe de preþ pentru sufletul curat, limpede, neîntinat, nãzuind mereu cãtre perfecþiune. Prof. Constantin CÂRSTOIU Foto: Sorin-Dãnuþ RADU
Nicolae Velea (13 aprilie 1936, Cepari, Argeº – 29 ianuarie 1987, Bucureºti) Liceul „Vlaicu Vodã”, Curtea de Argeº, Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureºti (1958). Redactor, „Gazeta literarã”; la Secþia scenarii, Studioul cinematografic din Bucureºti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1960), prozator. Debuteazã în „Viaþa studenþeascã” (1957), cu un reportaj. Autorul volumelor de prozã: „Poarta” (1960, Premiul Academiei Române), „8 povestiri” (1964), „Paznic la armonii” (1965), „Zbor jos” (1968), „În rãzboi un pogon de flori” (1972), dezvoltare a nuvelei anterioare „Alãturi”; „Vorba-n colþuri ºi rotundã” - aforisme reluate în „Cãlãtor printre înþelepciuni” (1957). Referinþe critice: Marian Popa, „Dicþionar de literaturã românã contemporanã”, coord. Dim. Pãcurariu, „Dicþionar de literaturã românã contemporanã”, ediþia a II-a, 1977, Eugen Simion, „Dicþionar de literaturã românã”, 1979.
Dan Horia Mazilu (20 aprilie 1943, Piteºti – 16 septembrie 2008, Bucureºti) Prof. univ. dr. în filologie, Universitatea din Bucureºti (1972), critic ºi istoric literar, decanul Facultãþii de Litere, Universitatea din Bucureºti, din 1994, membru al Uniunii Scriitorilor din România, academician. Finalizeazã studiile secundare în oraºul natal (1961), urmeazã apoi Facultatea de Limbi Slave din Bucureºti, unde îºi ia licenþa în 1967. Publicã în revista „Argeº” ºi la Editura „Minerva” prima monografie despre „Udriºte Nãsturel” (1974) – „o analizã criticã ºi filologicã remarcabilã” (Marian Popa, „Dicþionar de literaturã românã contemporanã”, 1977, p.341). Alte lucrãri: „Barocul în literatura românã din secolul al XVII lea” (1970) - studiu despre barocul românesc; traduceri din proza scurtã ucraineanã, din Evhen Huþalo; „Prozã artisticã în literatura românã veche” (vol. I-II, 1986, 1987); „Recitind literatura românã veche” (1994, Premiul
Gheorghe Ion Pãun
Elegie Ninge lacrimã de cânt Peste prundul ars de varã, Ninge-n suflet ºi cuvânt Flori de dragoste amarã... Luncile se pierd în zãri, Albãstrite de poveste, Potcovind cu nerãbdãri Fiecare zvon de veste... La ce bun atât trifoi Unde se cãta norocul, Am gãsit ºi patru foi, Dacã am rãmas cu jocul?
Caii sorţii Cai sorþii, cai nebuni, Cai de zbor hoinar, Mai opriþi-vã-n pãºuni, Cã vom merge iar ºi iar... Caii sorþii, cai de fum, Cai de dor sprinþar, Mai opriþi-vã din drum Doar o zi mãcar... Ape limpezi de izvor Sã ne stingã focul, Vis de dragoste ºi dor Sã ne-aprindã jocul...
este semnatã de poeta Nicoleta Popa, membrã a USR. Cu sfiala care-l caracterizeazã, poetul Florian Stanciu ne-a pus în braþe, la redacþia „Sãgetãtorului”, florilegiul liric intitulat „ECLOGA vs MACHINA vs NIHIL”, tipãrit de Editura „Juventus Press”, editor fiind Adrian Sãmãrescu.
substanþiale foiletoane critice” (G. Cãlinescu, „Istoria literaturii române de la origini pânã în prezent”,1982). „S-a remarcat ca un bun exeget al prozei ºi al teatrului” (I.V. ªerban, „Dicþionar de literaturã românã”, 1979).
Poeme
Cai sorþii, cai nebuni, Aripi norocoase, Poate veþi fi fost mai buni Dar la alte oase...
Sonetul 3 Academiei Române); „Noi despre ceilalþi: Fals tratat de imagologie”, 1999 º.a.
Gheorghe Tomozei (29 aprilie 1936, Bucureºti – 28 martie 1997, Bucureºti) A absolvit Liceul „N. Bãlcescu” din Târgoviºte ºi ªcoala de Literaturã „Mihai Eminescu” din Bucureºti. Redactor la „Gazeta literarã” ºi „Luceafãrul”; la conducerea revistelor „Argeº” (1969-1972) ºi „Almanahul literar”. Poet, prozator, publicist, memorialist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debuteazã în revista „Tânãrul scriitor” (1953), tipãreºte volumele de versuri: „Pasãrea albastrã” - carte de debut (1957); „Poezii de dragoste” (1970); „Tanit” (1972); „Cele mai frumoase poezii” (1973); „Moartea unui poet” culegere de amintiri ºi mãrturisiri despre Labiº (1972). „Muzeul ploii” (1973) etc.
Ovidiu rãtãcise peste mare În mantia regescului destin ªi-n valuri, rãsãrite din uitare, Doinise ca un geniu carpatin... Zadarnic mai cânta Titanu-acela De multã mãreþie ºi frãmânt, Baloanelor de vis urzind nacela ªi aruncând-o-n suliþe de vânt... Venise o scrisoare de la Roma, S-a dat o graþiere la ocnaºi... Lãmâii ºi smochinii strâng aroma S-aline cu sãruturi ucigaºii... Ovidiu mai ºtia ºi dinainte Cã binele trãieºte în morminte...
Zâmbet de nălucă Viaþã – zâmbet de nãlucã, Ce vãpaie te usucã? Care dragoste de floare Te cuprinde cu dogoare?
Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA
NOTÃ: Recent, la Editura „Argeº Press“ din Piteºti a apãrut volumul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului (de la Neagoe Basarab pânã azi)“, dicþionar biobibliografic de Marian Stoica (redactor coordonator) ºi Margareta M. Onofrei. Relaþii – la secretariatul cotidianului „Argeºul“.
Pentru care zbor nebun Gem pãdurile-n taifun? Pentru care vis de foc Plâng izvoarele-n noroc? Gheorghe Ion PÃUN
Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
10
● săgetătorul
ARGEªUL 10 mai 2011
● Agendã culturalã ●
O lege a destinului românesc
POZITIVAREA NEGATIVITĂŢII (II) (urmare din numãrul trecut)
P
rima uriaºã manifestare a legii de care vorbim a ilustrat-o Biserica grecocatolicã din Transilvania, cu titanii renaºterii românismului în „epoca fanarioþilor”. Începând cu Ion Inocenþiu Micu-Klein, cel pe care David Prodan l-a numit „cea mai puternicã personalitate politicã a poporului românesc din secolul al XVIII-lea”, ei au fãcut din proiectul vienezo-iezuit de ºtergere a identitãþii religioase ºi – în perspectivã – naþionalã, a românilor ardeleni prin unirea cu Roma catolicã, tocmai punctul de sprijin ºi pârghia întregii evoluþii din care s-a nãscut România modernã. „Marii Ardeleni” s-au ridicat nu doar la înãlþimea provocãrii, ci atât de sus încât au înfrânt-o definitiv. Ei au avut parte ca la AlbaIulia, la 1 Decembrie 1918, actul de întemeiere a „României Mari” ºi pe ruinele Imperiului Habsburgic sã fie citit chiar de unul de-ai lor, episcopul Iuliu Hossu. Aceastã Românie înãlþatã pe umerii celor care luptaserã ºi se jertfiserã pentru ea de la Posada ºi pânã pe drumul Budapestei în 1919 a fost împinsã în prãpastie de clasa politicã interbelicã ºi de regele Carol II, dupã care a fost vândutã lui Stalin, în procente de influenþã, de cãtre Winston Churchill. Ca urmare, atât ceea ce rãmãsese din ea, cât ºi ceea ce i se smulsese au devenit obiectivul primului program de lichidare a noastrã, inaugurat de Stalin cu holocaustul bucovinenilor din nord ºi al basarabenilor, peste care a pus stãpânire directã în 1940 ºi 1944. urmat cel pentru a cãrui îndeplinire ºi-a trimis oamenii în celebrul avion aºteptat de Gheorghiu-Dej la Bãneasa ºi despre care, vãzându-i coborând din avion pe trimiºii Moscovei, zicea cã s-a gândit cã s-ar fi umplut cu ei un anumit locaº de cult, ºi ar mai fi rãmas ºi pe dinafarã! Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer ºi Petru Groza, flancaþi de patriarhul Justinian, au schimbat însã direcþia loviturii, ca pe vremuri Ion Inocenþiu Micu-Klein, Petru Pavel Aaron, Gheorghe ªincai, Samuil Micu ºi Petru Maior. Înlãturând pas cu pas pe executorii kominterniºti ai acestui program de lichidare, ei au reuºit sã trimitã acasã, cu flori, pe „ostaºul eliberator” în 1958, au dat liberã trecere talentelor ºi geniilor autohtone începând din 1960 (de unde numele celei mai importante „generaþii” dupã aceea a lui Mircea Eliade, Emil Cioran ºi Constantin
A
Tinerii vor afla, în felul acesta, cã nu suntem un popor în genunchi ºi nici incapabil sã se ridice din þãrânã. as cu pas însã, folosind iarãºi o inteligenþã destructivã ce întrece ºi pe a celor care au lichidat pe Ceauºescu, ni s-a pus în cap o clasã politicã ce a reuºit sã ducã naþia acolo unde o descrie ºi o caracterizeazã unul dintre cei mai avizaþi istorici ai noºtri. Dar Domnia Sa uitã esenþialul: cã exact atunci când vezi în români un „popor vegetal”, ei îþi pot demonstra cã sunt în stare sã punã þenchi unui imperiu ºi unei întregi epoci istorice ºi cã pot face ca ziarele italiene sã declare revoluþia românã ca a treia mare revoluþie, dupã cea creºtinã ºi cea francezã. ªi cã pot uimi, la Paris, pânã ºi pe Emil Cioran, care ne probozise o viaþã întreagã! u întâmplãtor am ajuns la Emil Cioran. Cel mai mare dar fãcut de profetul care tot în 1960, în Histoire et utopie, ne avertiza cã Occidentul este incapabil sã-i elibereze pe estici ºi cã aceºtia se vor libera singuri într-o zi, prin forþa lor moralã de care Occidentul nu mai dispune, a fost – pe lângã opera ºi gloria sa – demonstraþia cã neamul acesta nu este mort. ªi cã nici nu este condamnat de Dumnezeu sã stea la nesfârºit în genunchi. Un om numit George Brãiloiu a fãcut aceastã demonstraþie capitalã, dupã ce alþi doi, de prin aceleaºi locuri de unde a apãrut ºi dânsul, o fãcuserã în cãrþile lor, ºi mã refer la domnii Ovidiu Hurduzeu ºi Mircea Platon: cã sub mizeria de la suprafaþã se ridicã, la fel ca un atol din apele oceanului, o realitate româneascã ce va mãtura implacabil catastrofa în care ne zbatem, la fel ca în 1989. De data asta însã fãrã a fi nevoie sã-ºi mânjeascã mâinile cu sânge nelegiuit (chiar dacã atunci nefericitul ucis la 25 decembrie ajunsese sã fie condamnat la moarte de 23 de milioane de juraþi). m luat astfel cunoºtinþã cã existã pe lume o românime capabilã sã cumpãneascã aparent iremediabila noastrã mizerie. Capabilã sã dea pe cei în stare sã înþeleagã ºi sã acþioneze, cu ceea ce au învãþat ºi dobândit pe unde se aflã (ca odinioarã paºoptiºtii) pentru refacerea României la standardele veacului. Dar existã ºi în þara asta, încã vie, o românime în care nici iubirea de neam ºi nici dorinþa de a i se devota lui nu s-au stins. ªi care sub agitaþia ºi reclama din mass-media acumuleazã deocamdatã o bibliotecã de cãrþi pline de tot ceea ce poate servi o nouã
P
Dan Zamfirescu
Noica, „generaþia 60”) ºi au pus capãt, în 1964, „comunismului de puºcãrie” adus de Ana Pauker ºi Nicolschi. Ei au reuºit sã scrie cel mai greu, dar ºi cel mai extraordinar capitol din întreaga istorie a românilor: capitolul terminat cu biruinþa în încleºtarea cu „imperiul rãului” la 21/22 decembrie 1989. Nefericirea lui Ceauºescu a fost cã, dintr-un simbol ºi artizan suprem al acestei epoci, a fost transformat, printr-o alchimie a cãrei mãiestrie nu putem s-o contestãm, în cel cãruia propriul popor, cu sutele de mii de muncitori veniþi în 22 decembrie fãrã sã fie înþepaþi în fund de „turiºtii” ruºi, nici regizaþi pentru un film de Sergiu Nicolaescu, i-au pus capãt existenþei politice, deschizând totodatã calea pentru lichidarea unui regim ºi unei istorii de 45 de ani. in nenorocire, precum de pe corãbiile de piraþi la pândã, s-au instalat la putere cei care aºteptau ceasul acestei prãbuºiri a lui Ceauºescu cu mâna alor sãi, ca sã punã în aplicare al doilea program de lichidare a noastrã, mai radical chiar decât cel al lui Stalin. Cum a ieºit de curând la ivealã, generalul Militaru, scãpat cu viaþã de osânda pentru trãdare de þarã ºi ajuns în situaþia de a putea organiza asasinarea celui care-l descoperise ºi-i fãcuse dosarul, mãtura pista aeroportului unde urma sã aterizeze avioanele sovietice pentru o invazie la care erau de altfel invitate de cãtre secretarul de stat al SUA (în vreme ce Lyndon Johnson îi oprise în 1968!). Istoria acestor primi ani, când a fost dejucat planul sovietooccidental de „distrugere a României” înaintea Iugoslaviei, trebuie scrisã urgent, cu cãrþile date pe faþã. Poate avem norocul sã o facã tot domnul Larry Watts, având în vedere cã actorii ei preferã sã-ºi punã pielea la adãpost prin tãcere.
D
Un regal sufletesc Filiala Piteºti a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Centrul Cultural Piteºti, a organizat, în Sala „Ars Nova”, lansarea volumului de poezie „Rãstignirea timpului”, semnat de Maria Alexandra Iliescu, o tânãrã de 25 de ani, aflatã la cel de-al treilea volum de poezie. Prietenii, pãrinþii, bunicii poetei i-au stat alãturi, dar ºi oameni de culturã ºi jurnaliºti care o îndrãgesc pe Alexandra, directorul Editurii „Tiparg”, Adrian Sãmãrescu, Marin Ioniþã, Augustin Doman, Alexandru Mãrchidan, Denisa Popescu ºi jurnalista Televiziunii „Etalon” din Râmnicu-Vâlcea, Diana Deleanu.
N
A
Recitând din poezia „Departe de noi”, poeta Denisa Popescu a spus: „Tânãra poetã ne apare precum o balerinã imaterialã, muzicalã... Ea revine cu o anumitã intensitate, cu temele copilãriei, în cãutarea inocenþei. Poezia Alexandrei respirã seninãtate, acea împãcare cu sine care trece prin responsabilitate. Ea dovedeºte cã poetul este poet pânã în adâncul celulei sale”. Scriitorul Marin Ioniþã ºi-a fãcut prezenþa în mod neaºteptat ºi a vorbit despre autoare, odinioarã elevã în Cenaclul literar „Sind Junior”. Adrian Sãmãrescu a vorbit publicului despre copilul, omul ºi poeta în devenire Maria Alexandra Iliescu, al cãrui început poetic este... conjugarea verbului „a fi”. Fiecare poezie din volumul „Rãstignirea timpului” este datatã ºi ne apare ca fãcând parte dintr-un jurnal metafizic. Flavia JINGA
Recital cameral cu Fonetic Quintet Miercuri, la ora 19, Filarmonica Piteºti organizeazã la Casa de Culturã a Sindicatelor recitalul cameral susþinut de Fonetic Quintet. Flautista Gabi Petecilã, oboistul Valentin Ghita, clarinetistul Bogdan Gugu, fagostistul Ionuþ Mardare, cornistul Andi Andrieº ºi alþi artiºti instrumentiºti ai filarmonicii vor interpeta melodii de Vasile Jianu, W. A. Mozart, P. I Ceaikovski, Ferenc Farkas, Kharp Ots ºi Jacques Ibert. (M.N.)
Turneul „Stradivarius” la Piteºti În aceastã sãptãmânã, îndrãgitul violonist Alexandru Tomescu va încânta, din nou, publicul meloman piteºtean (ºi nu numai). Dupã cum am mai anunþat, joi va interpreta, la celebra vioarã „Stradivarius”, „Capriciile” lui Niccolò Paganini, în cadrul Turneului naþional „Stradivarius” desfãºurat sub genericul „Paganini – înger sau demon?”. Recitalul extraordinar începe la ora 19 ºi are loc la Casa de Culturã a Sindicatelor Piteºti, fiind organizat de Filarmonica Piteºti. În timpul spectacolului se vor derula, pe un ecran special, proiecþii privind viaþa compozitorului, unele ilustrând modul de realizare a unei viori. (M.N.) sintezã despre noi, în care sã nu ne mai preocupe mai mult „gãlbeaza mioriþei” fiindcã aºa vrea ºi aºa plãteºte domnul Soros. Nu mai avem un mare proiect? Dar ce proiect poate fi în acest moment mai mare decât a contracara ºi înfrânge pe cel al „distrugerii României” sub bagheta FMI-ului ºi dictatul celor cãrora neamul românesc le stã precum sarea-n ochi? a pe vremuri, când cei care au lucrat ºi au pregãtit România Mare s-au adunat în cuprinsul celebrei Ligi pentru unitatea culturalã a românilor, a devenit imperativul categoric al ceasului de faþã fondarea unei Ligi pentru supravieþuirea ºi renaºterea românilor, cu scopul de a-i face sã se ridice din genunchi, mai întâi sufleteºte, iar apoi sã-ºi recâºtige locul ºi rolul într-o istorie contemporanã din care academicianul Florin Constantiniu ne vede dispãruþi pentru multã vreme. asemenea Ligã va face ca picãturile de energie româneascã împrãºtiate acum pe toatã planeta ºi izolate chiar între hotarele þãrii, dar capabile sã se manifeste precum domnul Brãiloiu, sã devinã un torent, un veritabil (dar benefic) tsunami, în stare sã mãture de pe noi „lumea de hoþie, ticãloºie ºi nevolnicie” în care ne-a fost transformatã România de azi de cãtre cei care ne-au pus pistolul la tâmplã sã ne spolieze de petrol, de gaze, de tot sistemul bancar naþional, iar acum ºi de aurul Munþilor Apuseni. ªi pentru care propovãduitorul „gãlbezei mioriþei” pare cã nu are ochi. Acestui cel mai cumplit asalt asupra noastrã, ºi care a descoperit (precum odinioarã împãratul Traian drumul de tainã spre Sarmisegetuza) secretul cã românii nu pot fi distruºi decât „prin ei înºiºi”, stã în legea destinului nostru istoric sã i se opunã implacabil o replicã mai presus de aceea a ardelenilor secolului al
C
O
Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro
XVIII-lea ºi a românilor anilor 19441989. ªi ea se aflã pe drum! Ea se cristalizeazã în adânc, tocmai sub imperiul exasperãrii la care actuala clasã politicã are harisma de a-ºi aduce conaþionalii, precum odinioarã cuplul Ceauºeºtilor sfârºit la zidul de la Târgoviºte. ât priveºte „marea idee” care ne-ar lipsi, aniversarea lui Emil Cioran vine tocmai la timp sã ne readucã în raza interesului cartea lui nemuritoare ºi genialã din 1936, Schimbarea la faþã a României, în care declara cã ºi-ar dori „o Românie cu populaþia Chinei ºi destinul Franþei”, adicã o Românie capabilã sã aducã omenirii o contribuþie capitalã, menitã sã o aºeze în rând cu neamurile ºi þãrile cãrora specia umanã le datoreazã înaintarea ei în timp ºi perfecþionarea fiinþei umane. ândva, în 1960 (ºi data asta, crucialã în istoria noastrã, nu e probabil întâmplãtoare), Vintilã Horia scria: „Într-un proces de perfecþionare a omenirii în care eu cred, noi vom fi oamenii ultimului cuvânt”. Iar Constantin Noica a rostit profeþia: „Va veni o zi când cel care se va dori mântuit întru culturã va trebui sã înveþe româneºte”. Ziua aceasta stã sã rãsarã la orizont, tocmai în urma provocãrii la care suntem supuºi. Tocmai fiindcã din nou suntem obligaþi de negativitatea cu care ne confruntãm sã ne depãºim pe noi înºine ºi fiindcã avem în noi înºine ceea ce ne trebuie pentru aceastã depãºire! ubite maestre omonim, iubitã ºi minunatã doamnã Mirela Fugaru, a mai rãmas puþin pânã când nu veþi mai dori sã muriþi ºi pânã când veþi afla ºi dumneavoastrã cã îngenuncherea – temporarã – este, la români, o tehnicã de luptã, neuzitatã în artele marþiale japoneze. Dar cu care au îngropat pânã acum pe toþi cei care le-au urzit pieirea!
C
C
I
Dan ZAMFIRESCU
Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU