Revista de sănătate: Pentru viață! Zi de zi nr. 1

Page 1

Ghid: Cum prelungim viaţa Toate tratamentele oncologice, adică citostaticele, hormonalele, radioterapia sunt gratuite, fiind derulate prin Programul Naţional de Oncologie.

Controlul ecografic al sânului, recomandat anual Problemele de vedere, diagnosticate la timp, pot fi vindecate Osteoporoza, inamicul din umbră, poate fi prevenită


ESENŢIAL Arina MOLDOVAN

DACĂ sănătate nu e, nimic nu e

S

Este o vorbă transmisă din bătrâni. Fără sănătate nu ne putem bucura de viaţă, de familie, prieteni, nu putem performa la locul de muncă. Sănătatea este vitală şi cu protejarea sănătăţii începe totul. Pentru asta este nevoie de informaţie şi una din marile probleme cu care se confruntă românul este accesul la informaţie. Are nevoie să ştie un minim de informaţii despre cum se poate proteja împotriva unei boli, ce este fiecare afecţiune în parte, de ce este necesară prevenţia în sănătate şi, dacă Doamne fereşte deja a fost atins de boală, să ştie că totul are un leac, că există tratamente, că tehnologia modernă permite dacă nu vindecarea, măcar şansa la tratament şi, implicit, prelungirea vieţii. Deşi ideal ar fi, aşa cum şi medicii recomandă, la primele simptome de boală, să ne prezentăm la consult. Totodată, dacă nu avem simptome, acest lucru nu înseamnă că în organismul nostru nu se pregăteşte ceva şi, tocmai de aceea, apelarea la un screening, un consult preventiv, ne poate scuti, pe viitor, de intervenţii dureroase şi tratamente costisitoare. Pentru că, depistate în faza de debut, anumite afecţiuni pot fi vindecate. Ce este cancerul la sân, osteoporoza, sănătatea mentală, durerea sau bolile oftalmologice, ce

înseamnă prevenţia lor sau tratamentele care le implică sunt câteva subiecte tratate în primul număr al revistei ”Sănătate Zi de zi. Pentru viaţă”. O revistă care continuă tradiţia, sub cupola publicaţiilor Transilvania Business, a transmiterii informaţiilor către clientul, în cazul nostru pacientul, care trebuie să fie informat. În fiecare lună, pentru anumite afecţiuni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi anumite organisme naţionale şi internaţionale ale lumii medicale au decretat o zi pentru marcarea luptei împotriva unei boli. Revista ”Sănătate Zi de zi. Pentru viaţă” va dezbate lunar aceste subiecte, medicii specialişti venind în ajutorul pacientului cu informaţia bine documentată şi construită cât mai pe înţelesul fiecărui pacient. În România, speranţa medie de viaţă este pe penultimul loc în Europa. Din lipsă de informaţie şi chiar din nepăsare ignorăm, de multe ori, semnalele pe care organismul nostru ni le dă în anumite situaţii şi trecem cu vederea simptome care ne atenţionează că ceva nu este în regulă. Revista îşi doreşte ca fiecare pacient, indiferent de gradul de educaţie pe care îl are, să găsească informaţia interesantă şi să o folosească cât mai util pentru sănătatea sa.

INVESTIGAŢII

CHIRURGIE

Controlul ecografic al sânului, recomandat anual

Consilierea ajută bolnavele de cancer să se reintegreze în societate

4

U NUTRIŢIE

Sănătatea, menţinută printr-o alimentaţie adecvată

M 3

A R

OFTALMOLOGIE

13

octombrie 2012

10 TERAPII ALTERNATIVE

Problemele de vedere, diagnosticate la timp, pot fi vindecate

Produs marca Transilvania Grup Business fondator Aurelian Grama

2

7

Coordonator proiect: Arina MOLDOVAN DTP: Raluca ROGOZ

Reflexoterapia, tratamentul durerii pe cale energetică

Director publicitate: Nicolae POP


INVESTIGAŢII MEDICALE Controlul ecografic al sânului, recomandat anual

Dr. Podeanu: ”Multe femei vin pentru că sunt trimise de către propriii copii” O inflamare neobişnuită, căldură sau roşeaţă la nivelul sânului, modificarea mărimii sau formei sânului, adâncituri sau încreţituri ale pielii, mâncărime, crustă, durere sau erupţie în zona sfârcului, înfundarea mamelonului sau a altor părţi ale sânului, scurgeri spontane din mamelon, durere localizată şi persistentă într-un punct fix ar trebui să alarmeze orice femeie, de la adolescente până la cele vârstnice, că au o problemă de sănătate a sânului şi este recomandat să apeleze la un consult ecografic pentru a li se determina şi cea mai mică formaţiune care în timp poate să ducă la complicaţii. Despre cât de important este controlul ecografic anual al sânului pentru femeile cu vârsta sub 40 de ani şi mamografia pentru femeile care au depăşit această vârstă, oferă mai multe detalii conf. dr. Daniela Podeanu, medic primar radiolog la Clinica de Radiologie şi Imagistică Medicală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Reporter: De ce este important ca femeile să apeleze anual la un consult ecografic al sânului? Conf.dr. Daniela Podeanu: Consultul ecografic anual al sânului se referă la examenul de primă intenţie, dinaintea vârstei de 40 de ani, pentru că este vorba de sâni mai denşi la femeile tinere şi este o examinare care dă mai bine informaţii. Este bine de ştiut faptul că, dacă ai un sân mai dens, mamografia, spre exemplu, poate să dea mai puţine detalii. Pe de o parte, pentru că pe de altă parte şi în situaţia sânilor denşi, mamografia, după 40 de ani, urmăreşte să evidenţieze alte modificări cum sunt calcificările sau modificări de arhitectură ale sânilor. Primul pas care se face la persoanele tinere este ecografia pentru a găsi eventualele modificări anormale, de cele mai multe ori chisturi, leziuni benigne sau chiar noduli şi mai rar cancere de sân. Şi tinerele adolescente care simt dureri în sân, o anomalie în sân, liniştite pot veni să îşi facă o ecografie pentru că nu este nocivă, nu este cu raze X. Dacă este ceva suspect acolo cerem şi o mamografie. Sau putem să cerem o examinare prin rezonanţă magnetică, depinde de specificul şi leziunea pe care o ridică examenul ecografic. Rep.: Ce implică aceste investigaţii? Care este procedura?

D.P.: Ecografia nu este o examinare nocivă, toxică. Se lucrează cu ultrasunete. Pacienta vine, se aşează pe patul de examinare, se aplică un strat de gel pe piele în locul regiunii de examinat ca să intre ultrasunetele mai uşor în ţesuturi. Se examinează sânul, în ansamblul lui, şi nu se uită niciodată zona axilară sau a subraţului unde, câteodată, mai rar, poţi să ai surpriza să vezi ganglioni suspecţi ca primă manifestare a unui cancer de sân, fără să ai vizibilă leziunea în sân. Uneori ganglionii suspecţi sunt singurii care se văd într-un sân şi de aceea insistăm foarte mult asupra axilei şi dacă ai această situaţie şi nu vezi nimica ecografic în sân atunci faci mamografie, rezonanţă magnetică, următorii paşi ca să găseşti leziunea suspectă. Mamografia este protocolul standard care se face peste tot în lume după 40 de ani, este prima examinare imagistică după această vârstă, asociată foarte frecvent cu ecografia pentru că ambele reprezintă examinările de bază. La mamografie se văd cel mai bine acele microcalcificări (n.r.-mici depozite de calciu în canalele de lapte, de cele mai multe ori benigne) şi în faza de debut este cel mai bine să fie descoperite pentru că se poate şi vindeca dacă sunt tratate corect.

Rep.: În ce stadii este diagnosticat cel mai frecvent cancerul la sân? D.P.: Marea majoritate sunt descoperite în stadii avansate, dar începem să avem şi cazuri în care cancerul de sân este diagnosticat în fazele incipiente, la debut. Ne bucurăm de fiecare dată când se întâmplă aşa ceva şi ne întristăm de fiecare dată când descoperim în stadii avansate, pentru că femeile nu vin, uneori, din ignoranţă sau de frică. Dar trebuie să se gândească la faptul că, dacă ştiu că au un nodul de mai mulţi ani şi începe să se modifice şi există o leziune canceroasă în sân, acel nodul va evolua şi mai bine. Şi decât să îi fie frică şi să plângă mai târziu, să vină mai repede pentru că îl prindem poate într-un stadiu mai de debut şi prognosticul şi şansele de vindecare şi supravieţuire sunt mai mari. Rep.: Au început femeile să acorde atenţie acestor probleme? D.P.: Da. Cu trecerea timpului, de la an la an, de la lună la lună adresabilitatea este din ce în ce mai mare. Tot nu este ceea ce ne-am dori noi, pentru că informaţia ajunge greu. Dar mă bucură faptul că adresabilitatea este mai mare pentru că se întâmplă următorul lucru: multe femei vin pentru că sunt trimise de către proprii copii, care deja sunt informaţi, sunt responsabili.

octombrie 2012

3


CHIRURGIE

INTERVENŢIILE CHIRURGICALE la nivelul sânului, doar în stadii incipiente Diagnosticul de cancer mamar se pune cu o certitudine de 99% în urma efectuării unei puncţii biopsie mamară, rezultatul oferind specialistului informaţia exactă dacă este cancer de sân, ce tip de cancer de sân este şi, în funcţie de stadializarea bolii, se poate recomanda sau nu intervenţia chirurgicală. „Cele mai importante două sunt aşa numitele carcinoame (n.r. - cancer) invazive şi carcinoame în situ. Carcinoamele în situ sunt cancere care nu invadează ţesuturile învecinate şi care pot fi vindecate, practic, chirurgical. Cancerele invazive sunt cele care au străbătut anumite bariere, membrana bazală şi, ca urmare, poate să dea metastază. În general, în aceste cazuri vorbim de supravieţuire şi nu chiar de vindecare. Lucru şi mai important, această puncţie care ne spune diagnosticul ne spune dacă, cancerul invaziv este ductal sau lobular. Aceste două forme beneficiază de tratament diferit, lucru care este foarte bine să îl ştim prin puncţie”, a explicat dr. Rareş Georgescu, medic primar chirurgie la Spitalul Clinic Judeţean Mureş. În momentul în care există un diagnostic de cancer de sân pacienta este stadializată. În cazul în care tumora este incipientă, adică până la stadiul II – IIA, fără ganglioni în axilă, poate beneficia de tratament chirurgical. Peste stadiul II A, dacă tumora prinde pielea, peretele toracic sau sunt ganglioni atunci pacientul face prima dată un tratament chimioterapeutic înainte de operaţie pentru a reduce tumora respectivă la dimensiuni la care operaţia decurge în condiţii mai bune. „De aceea trebuie să ştim ce tip de

Dr. Rareș Georgescu, medic primar chirurgie Spitalul Clinic Județean Mureș cancer este. Ductalul răspunde la chimioterapie, lobularul nu răspunde. Ductalul dacă este în fază avansată îl tratăm înainte, lobularul îl operăm la început”, a completat medicul chirurg.

„Salvarea sânului este o metodă foarte sigură de tratament în acest moment” O altă problemă sunt ganglionii de sub braţ, deoarece cancerul de sân metastazează în principiu ganglionii de sub braţ din aceeaşi parte a sânului, dar poate da metastază şi pe partea cealaltă, supraclavicular, stern. „În funcţie de stadiul şi ce tip de tumoră are pacienta, îi propunem variantele terapeutice. Pentru că chirurgia

sânului se referă la glanda mamară şi ganglionii de sub braţ. Pe de o parte glanda mamară poate fi scoasă sau salvată în totalitate, iar ganglionii de sub braţ pot fi scoşi în totalitate sau foarte puţini dintre aceştia”, a explicat chirurgul. Studiile arată că în cazul extirpării unei bucăţi de sân fără să invadeze cancerul marginea rămasă, plus efectuarea radioterapiei pe sânul respectiv, există aceeaşi rată de supravieţuire ca în cazul exciziei întregului sân. Studii făcute în Italia, în urmă cu 30 de ani, arată o rată de supravieţuire de 5, 10, 20 de ani pe 30.000 de paciente. „Salvarea sânului este o metodă foarte sigură de tratament în acest moment. Sigur, în mai multe condiţii: dorinţa pacientului, acceptarea radioterapiei şi lipsa unor factori suplimentari de risc, printre care antecedentele familiale, pentru că foarte mult cancer în familie duce la riscul să facă cancer fie pe sân restant, fie pe celălalt, şi cu atât mai mult prezenţa unor anomalii genetice, pe care din păcate noi nu le putem determina în România şi care ne arată riscul de apariţie a cancerului, în general, la un pacient. În cazul în care pacienta preferă mastectomia (n.r. - excizie), tumora este foarte mare şi invadează pielea şi sunt antecedente familiale putem opta pentru excizia întregului sân, care din păcate este operaţia standard în România dar pentru că mulţi pacienţi se prezintă tardiv şi foarte mulţi chirurgi nu acceptă această nouă opţiune a salvării sânului”, a conchis dr. Georgescu. Bineînţeles, după intervenţia chirurgicală se poate face reconstrucţia sânului prin mai multe metode recomandate de chirurg.

Bolnavele de cancer ajutate să se reintegreze in societate Asociaţia Română de Cancer Grupul “Destine Comune” oferă recuperare fizică şi psihică persoanelor cu cancer, respectiv consiliere privind importanţa tratamentului alopat, explicarea la nivel de cunoştinţă individuală a procesului fizic şi psihosomatic a tot ceea ce se întâmplă în organism pe perioada tratamentelor, explicarea importanţei exerciţiilor fizice privind recuperarea organismului după traumele suferite şi care anume sunt aceste exerciţii, terapie de grup, precum şi informaţii şi sprijin privind edemul limfatic secundar, umflarea mâinii sau a piciorului, edem care poate să apară în urma tratamentelor. “Traumatismul diagnosticului, al tratamentelor chirurgicale şi oncologice, lipsa totală de consiliere a acestor persoane pretratament, în timpul tratamentului traumatizant şi postratament, sunt factori care duc la degradarea stării de sănătate a pacientului. Un management corect psihic şi fizic a acestora ar putea duce la reintegrarea persoanelor care trec prin experienţa

4

octombrie 2012

cancer, în familie şi societate, reintegrare care ar putea conduce la vindecarea persoanei, implicit la succesul total al tratamentului”, a explicat Stella Hanusz, preşedintele Asociaţiei Române de Cancer-Grupul “Destine Comune”.

“Cele mai frecvente preocupări ale femeilor diagnosticate cu cancer de sân pe care leam observat sunt: anxietatea legată de procedurile terapeutice, tulburările de somn, gândurile intruzive despre boală/anxietate persistentă, deteriorarea imaginii corporale, disfuncţia sexuală asociată, comunicarea cu partenerul de viaţă, necesitatea informării despre o alimentaţie sănătoasă, tratamente complementare, frica de recurenţă, afectarea la nivel ocupaţional şi familial, îngrijorare existenţială legată de momentul morţii. Într-o anume măsură aceste preocupări sunt prezente la toate femeile diagnosticate cu cancer la sân într-un anumit moment al evoluţiei, ceea ce diferă este capacitatea acestora de a se adapta şi de a accepta, de a trăi cu un grad variabil de incertitudine în ceea ce priveşte viitorul”, Sabina Cozma, psiholog Asociaţia Română de Cancer-Grupul „Destine Comune”.


ONCOLOGIE

Tratamentele oncologice prelungesc viața Tratamentul oncologic pentru tumorile de sân cuprinde chimioterapia, radioterapia şi hormonoterapia. Aceste tratamente sunt prescrise în funcţie de stadiul de boală, respectiv factorii de prognostic şi receptorii hormonali.

rii estrogeni sau progesteroni, cunoscut fiind faptul că estrogenii sunt implicaţi în determinarea cancerului de sân. Aceste medicamente sunt uşor de administrat, fiind sub formă de tabletă, durata tratamentului fiind de cinci ani. La pacientele în premenopauză de obicei este necesară castrarea medicamentoasă cu inhibitor LHRH. La pacientele în postmenopauză tratamentele hormonale includ inhibitori de aromataze. Sunt medicamente bine tolerate, cu efecte secundare minime.

Chimioterapia reduce dimensiunea tumorii Pentru tumorile de sân operabile avem două situaţii: intervenţii chirurgicale conservatoare care presupun îndepărtarea tumorii cu păstrarea sânului şi intervenţii chirurgicale radicale, care îndepărtează sânul în totalitate. În cazul ambelor recomandări de tratament chirurgical, de cele mai multe ori acesta este asociat cu chimioterapia. Chimioterapia poate fi administrată înainte de intervenţia chirurgicală cu scopul de a reduce dimensiunea tumorii şi de a elimina micrometastazele, reducând astfel riscul de diseminare şi în acelaşi timp permiţând intervenţii chirurgicale cu rezultate estetice mult îmbunătăţite, datorită volumelor mai mici de ţesuturi care trebuie îndepărtate. În anumite cazuri, chimioterapia se administrează după intervenţia chirurgicală, tipul şi numărul de cicluri administrate fiind determinate de factorii de risc care se regăsesc în rezultatul histopatologic al piesei operatorii.

Efectele secundare, mult diminuate Pacientele trebuie să ştie că efectele secundare ale acestor tratamente cum ar fi greţurile, vărsăturile, au fost mult diminuate prin asocierea de antiemetice (n.r. - medicamente care opresc

Teste de osteodensitometrie, indicate anual vărsăturile) de ultimă generaţie de tip palonosetron, granisetron, astfel încât la multe paciente simptomatologia este complet controlată. Alopecia care apare postchimioterapie este reversibilă fără a deteriora calitatea părului care va creşte la loc postchimioterapie, chiar mai frumos decât înainte de tratament. Tratamentele chimioterapice sunt extrem de importante, reducând mult riscul de apariţie al metastazelor la distanţă.

Radioterapia împiedică recidiva locală Radioterapia este un tratament local cu rol de a împiedica recidiva locală, la nivelul sânului restant, sau în cazul mastectomiei la nivelul peretelui toracic. Nu este un tratament dureros, aparatele nici măcar nu ating pacienta. Datorită aparaturii de înaltă performanţă pe care o deţinem de

exemplu: accelerator liniar de particule, simulator computer tomograf, calitatea acestor tratamente este deosebită, de obicei singura reacţie locală apărută postratament fiind o uşoară culoare rozalie a tegumentului. În timp, după aproximativ şase luni, un an poate apărea o uşoară reacţie fibrotică, care este mult diminuată, prin folosirea post tratament a cremelor hidratante de tip unguent cu gălbenele, unguente vitaminizante. Şi acest tratament este indicat de factorii de prognostic ai rezultatului histopatologic. În cazul pacientelor operate conservator, cu păstrarea sânului, este întotdeauna indicat adjuvant post intervenţie chirurgicală, pentru a reduce riscul de recidivă la nivelul sânului restant.

Este necesară efectuarea testelor de osteodensitometrie, o dată pe an, pentru a preveni osteopenia şi osteoporoza care pot fi întâlnite la acele paciente. Sigur că niciun tratament în medicină nu este perfect să-ţi ofere numai avantaje, fără niciun efect secundar. În cazul pacientelor cu tumori mamare beneficiul obţinut prin aceste tratamente este cu mult deasupra efectelor secundare ale acestora şi acest beneficiu se referă la controlul local şi la distanţă al bolii, precum şi reducerea riscului de recidivă, de metastază şi creşterea supravieţuirii. Toate tratamentele oncologice, adică citostaticele, hormonalele, radioterapia sunt gratuite, fiind derulate prin Programul Naţional de Oncologie.

Tratamentele hormonale se prescriu în funcţie de statusul menopauzal şi prezenţa sau absenţa receptorilor hormonali. Ele au rolul de a bloca recepto-

Prof. univ. dr. Cornelia Togănel Şef Clinica Oncologie medicală şi compartimentul radioterapie Spitalul Clinic Judeţean Mureş

Spitalul PULS-Târgu-Mureş,

Centru integrat de diagnosticare şi tratament al cancerului de sân

Pacienta, la recomandarea medicului de familie, a medicului specialist de specialitate clinică (endocrinologie, medicină internă etc.), sau din propria iniţiativă, se prezintă la departamentul de radiologie-imagistică din cadrul Centrului Medical Puls, dotat cu mai multe ecografe, un mamograf

şi un computer tomograf de 16 slice-uri de ultimă generaţie pentru efectuarea unei ecografii şi/sau mamografii. Dacă medicul radiolog sau chirurg, cu competenţă în ecografie, constată o anomalie, pacientei i se recomandă efectuarea unei puncţii/ biopsii de către un medic chirurg. Aceasta se poate efectua, cu bilet de trimitere sau cu plată, în cadrul ambulatorului de specialitate al Centrului Medical Puls. Ţesutul prelevat este trimis la laboratorul de anatomie patologică unde medicul anatomo-patolog, pe baza unor investigaţii complexe, eliberează rezultatul histopatologic. Pe baza rezultatului histopatologic

şi a explorărilor paraclinice, Comisia Multidisciplinară, din care fac parte medici endocrinologi, chirurgi, radiologi, anatomo-patologi şi oncologi, stabilește tratamentul adecvat pentru fiecare caz în parte. În cazul în care este recomandată intervenţia chirurgicală, aceasta se poate realiza în cadrul secţiei de

chirurgie din cadrul spitalului Puls. În tot acest centru integrat, un rol important îi revine Computerului tomograf de 16 slice-uri din cadrul departamentului de Radiologie şi Imagistică Puls, deoarece asigură extensia din aproape în aproape a structurilor (organelor din jur), dar şi stadializarea tumorilor.

CENTRUL MEDICAL PULS – Spital privat – www.medicpuls.ro Tg. Mureş, Gh. Marinescu nr. 4 Mail: office@medicpuls.ro

Tel/Fax: 0265.256.256 Mobil: 0751.199.709

octombrie 2012

5



NUTRIŢIE

Nutriţionistul Plopeanu recomandă Dacă reuşim să găsim echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici prea mult nici prea puţin, am reuşi să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii, susţinea părintele medicinii, Hipocrate, în urmă cu 500 de ani î.e.n. De altfel şi nutriţioniştii din zilele noastre susţin că alimentaţia are un rol deosebit în prevenirea şi tratamentul bolilor. Deşi alimentaţia este variată, trebuie să primeze în primul rând produsele naturale, neprocesate, iar dacă necesită preparare să se opteze pentru metodele care permit păstrarea cât mai optimă a conţinutului lor nutriţional, susţine Mihai Plopeanu, nutriţionist la Centrul de Medicină Integrativă Lotus Life. “Un aliment corespunde unui număr de calorii şi unui conţinut precis de nutrienţi necesari organismului” Reporter: Ce rol joacă alimentaţia în menţinerea unui echilibru sănătos al organismului? Mihai Plopeanu: Alimentaţia trebuie abordată din mai multe puncte de vedere: sub aspectul cantităţii, echilibrului, varietăţii, urmărind prin toate acestea conservarea sănătăţii. Alimentaţia echilibrată se raportează în funcţie de vârstă, sex, muncă, climă. Un aliment corespunde unui număr de calorii şi unui conţinut precis de nutrienţi necesari organismului. Grija calităţii acestora devine primordială pentru a-şi îndeplini rolul în creşterea şi dezvoltarea corespunzătoare organismului, în asigurarea unei activităţi fizice şi intelectuale normale şi în asigurarea şi menţinerea unei bune stări de sănătate. Alimentaţia este un act indispensabil menţinerii vieţii. Prin conţinutul lor în micro şi macronutrienţi în proporţii variate, alimentele asigură un aport nutritiv adecvat, satisfăcător nevoilor zilnice ale organismului. Alimentele diferă între ele, la aceeaşi greutate, prin conţinutul în principii nutritive şi în calorii. Produsele animale şi cele rafinate au o densitate calorică mai mare, iar consumul exagerat al acestora induce în eroare mecanismele de control ale aportului energetic, care de-a lungul mileniilor au fost concepute ţinând cont de raportul volum/calorii.

“Persoana care se confruntă cu o patologie trebuie informată şi orientată nutriţional” Rep.: Ce este important să ştie pacientul atunci când are o problemă de sănătate, referitor la modul de alimentaţie? M.P.: Primordială este acceptarea problemei de ă ăt t f tă i t b i ă fi

informat că din echipa de medici specialişti care investighează, diagnostichează, tratează şi urmăresc evoluţia pacientului un rol deosebit de important revine nutriţionistului, respectiv dieteticianului. În sarcina acestuia revine stabilirea, împreună cu pacientul, a dietei individualizate care trebuie să îmbine mai multe aspecte: alegerea alimentară individuală este un act liber, limitarea consumului unor alimente şi remodelarea comportamentului alimentar trebuie explicate pe înţelesul pacientului, având la bază o informaţie ştiinţifică reală în cazul persoanelor la risc vis a vis de dezoltarea unor patologii, expunerea la alimente cu potenţial favorizant trebuie limitată riguros, dar atent, asigurând din alte surse nutrienţii conţinuţi. Persoana care se confruntă cu o patologie trebuie informată şi orientată nutriţional, trebuie educată în vederea aplicării în viaţa de zi cu zi a noilor cerinţe impuse de necesitatea schimbării stilului de viaţă şi împreună cu pacientul, trebuie găsită formula cea mai potrivită de prevenire, depistare şi îngrijire a tulburărilor nutriţionale care pot însoţi patologia de bază. Rep.: Persoanele bolnave de cancer au nevoie de o dietă specială? De ce trebuie să fie atente la ce alimente consumă? M.P.: Rolul alimentaţiei în inducerea cancerului poate fi caracterizat prin aport excesiv de alimente, prea bogate în proteine de origine animală şi grăsimi, aportul insuficient al anumitor nutrienţi, formarea în organism a unor metaboliţi incriminaţi în favorizarea şi dezvoltarea diverselor maladii canceroase, substanţele cu efect cancerigen prezente în alimente, fie în mod natural, fie ca o consecinţă a proceselor de prelucrare, conservare, poluare, etc. Există cercetări care au demonstrat că o serie de substanţe de origine alimentară pot avea însă un rol invers, de inhibare a maladiei canceroase atât în faza de iniţiere cât şi în faza de dezvoltare. Aş ntesc vitaminele C, E, retinoizii, fibrele unele tipuri de lactobacillus şi bifidoAportul acestor nutrienţi prin alimente nă cont de complicaţiile secundare ale oase şi care impun uneori consumul or sub o anumită formă de preparare. mandările generale, privind corelaţia cancer sunt: reducerea consumului grăsimi în favoarea cărnii slabe şi a proeor degresate, în special cele lactate, inuarea consumului de ulei, sosuri, deuri foarte grase şi renunţarea definitiv prăjirea alimentelor. centul se pune pe consumarea cu eponderenţă a unor cantităţi mari de cte, legume şi cereale integrale, care

Mihai Plopeanu, nutriţionist la Centrul de Medicină Integrativă Lotus Life conţin o mare diversitate de factori anticancerigeni.

“Trebuie să acordăm o prioritate consumului de fructe, legume, cereale integrale şi alimente cât mai puţin procesate industrial” Rep.: Ce alimente sunt indicate şi din ce motiv să fie consumate? M.P.: Nu ne putem imagina compoziţia unei diete ideale care să corespundă tuturor indivizilor. În epoca modernă, mai puţin de jumătate din aportul alimentar este reprezentat de produsele naturale, neprelucrate. Cele mai multe alimente suferă unul sau mai multe procese de prelucrare industrială. Compoziţia acestora este diferită sau foarte diferită, comparativ cu produsul de la care s-a pornit. În aceste condiţii alimentaţia trebuie să aibă la bază criterii ştiinţifice, precise, nerespectarea lor putând favoriza apariţia tulburărilor nutriţionale, fie prin deficit, fie prin aport excesiv. Produsele de origine animală pe bază de lapte, carne, peşte, ouă vor acoperi 20% din totalul de calorii şi 48-53% din totalul proteinelor. Legumele, leguminoasele uscate, cartofii şi fructele vor deţine o pondere de 15-17% din totalul caloriilor şi 12-14% din totalul proteinelor. Produsele din cereale vor participa în proporţie de 34-42% din necesarul de calorii şi 32-39% din totalul proteinelor. Alte produse-ulei, untură, unt, margarină, zahăr vor asigura 21-24% din necesarul de calorii şi 7% din necesarul proteic. Aşa cum am precizat la întrebarea anterioară, trebuie să acordăm o prioritate consumului de fructe, legume, cereale integrale şi alimente cât mai puţin procesate industrial şi preparate prin metode gastrotehnice care să permită păstrarea cât mai optimă a conţinutului lor nutriţional, cum ar fi prepararea la abur.

octombrie 2012

7


PSIHOLOGIE Sănătatea mentală, componentă esențială a sănătății organism

”Totul depinde de capacitatea de regenerare și de voința fiecăru Organizația Mondială a Sănătății a dat o definiție oficială a ceea ce reprezintă sănătatea unui individ: “Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal și social și nu constă numai din absența bolii și a infirmității”. Păstrând linia impusă de această definiție, sănătatea mentală nu înseamnă doar absența unei boli psihice, certificată de avizul unui medic psihiatru. Chiar dacă nu suntem diagnosticați cu o boală psihică, totuși, unii sunt mai sănătoși decât alții din punct de vedere mental.

Dacă pentru toată lumea este foarte clar că trebuie să apeleze la ajutorul unui specialist atunci când e vorba de durere, greață, palpitații, lipsa poftei de mâncare, etc., pentru foarte puțini însă sunt lămurite motivele pentru care trebuie să apeleze la ajutorul unui psihiatru sau al unui psiholog.

”De multe ori debutul unei boli psihice este legat tocmai de acest lucru: cât de mult reușim să depășim momentele grele” Există câteva caracteristici care au fost avansate ca fiind definitorii în stabilirea gradului de sănătate psihică a unei persoane. Printre ele se numără capacitatea fiecăruia de a se bucura de viață. Foarte des ne cramponăm de trecut, de evenimentele mai mult sau mai puțin traumatizante care există, cu siguranță, în viața fiecăruia, de eșecurile sau momentele de nefericire prin care am trecut. Istoria fiecăruia trebuie să fie doar un rezervor de amintiri din care să reușim să tragem învățăminte pentru viitor. Și foarte des suntem prea mult ancorați în

prezent, în grijile de zi cu zi, în problemele cotidiene fără a mai putea găsi în noi resurse pentru a aștepta cu nerăbdare ziua de mâine. Și astfel ajungem la o altă caracteristică a sănătății mentale: rezistența, capacitatea de a depăși obstacolele. De multe ori debutul unei boli psihice este legat tocmai de acest lucru: cât de mult reușim să depășim momentele grele și să ne adaptăm la situația nou creată, chiar dacă aceasta presupune mai multă suferință, ne solicită mai mult timp și mai multă emoție. Nu toți cei care suferă un eșec vor urma aceeași direcție. Unii pot ajunge pacienți ai spitalelor de psihiatrie, alții pot deveni oameni de succes. Depinde de capacitatea de regenerare și de voința fiecăruia.

”Nu este suficient doar să nu fim triști, ci trebuie și să ne bucurăm de viață” O altă caracteristică este păstrarea echilibrului. Toți cunoaștem expresia “Ce-i prea mult strică”. Avem nevoie de singurătate, dar și de timp petrecut cu prietenii. Avem nevoie de muncă, dar și

de distracție. Avem nevoie de calculator, dar avem nevoie și de excursii. Flexibilitatea și capacitatea de toleranță sunt alte caracteristici ale sănătății mentale. Suntem cu atât mai sănătoși din punct de vedere psihic cu cât reușim să fim mai puțin rigizi în părerile noastre, mai deschiși la dorințele altora, mai atenți la nevoile celor din jur, mai puțin disponibili de a judeca și de a corecta. Și, în final, o altă trăsătură care definește un individ ca fiind sănătos din punct de vedere mental este capacitatea de autodepășire, capacitatea de căutare a ceea ce este nou, capacitatea de a depăși limite. În concluzie, nu este suficient doar să nu fim triști, ci trebuie și să ne bucurăm de viață, nu este suficient să ne consolăm cu pierderea locului de muncă, ci și să ne găsim resursele de a căuta altul, nu este suficient să muncim, trebuie și să ne odihnim, nu este suficient să nu criticăm, trebuie și să înțelegem. Dr. Daniela Pop, medic specialist psihiatrie, Spitalul Municipal ”Dr. Gh. Marinescu” Târnăveni

Consilierea genetică poate determina riscul de a dezvolta cancer Consilierea genetică reprezintă un domeniu interdisciplinar în care tehnicile de consiliere psihologică utilizează conținuturi genetice, de exemplu modificarea stilului de viață pentru a evita apariția unor tulburări pentru care există un risc genetic crescut etc. Consilierul genetic este persoana care vine în deschiderea pacientului atunci când are o problemă ce poate fi asociată cu o moștenire genetică, adică s-ar putea transmite de la o generație la alta, existând posibilitatea să afecteze într-un mod mai mult sau mai puțin profund actualii sau viitorii urmași ai familiei. Prin tulburări genetice se înțeleg, în primul rând, acele tulburări care sunt transmise ereditar (ex. fibroza chistică, unele tipuri de cancer, sindromul Down etc.); există însă o serie de tulburări genetice în cazul cărora nu se realizează transmisia ereditară, adică ele pot să apară fără a fi întâlnite în istoricul familiei. Rolul consilierului genetic este să explice termenii medicali într-un limbaj cât mai accesibil, să îndrume pacientul în descrierea istoricului familiei, întocmind așa numitul arbore genealogic. Are un rol foarte important în educarea pacienților despre boală, ce înseamnă ea, cum a apărut în familie, cum anume poate să evolueze, ce testări se pot face, metode de prevenție, adică să încerce să ajute atât pacientul cât și familia acestuia la înțelegerea și ac-

8

octombrie 2012

ceptarea bolii, prin parcurgerea a câtorva ședințe în care sunt învăluiți în multă răbdare, înțelegere și un flux de informații concrete și bine documentate. Din studiile de până acum putem afla că din totalul ce reprezintă cancerele de sân, un procentaj de 5 până la 10 % pot fi ereditare, cauzate de gene anormale care au fost transmise de la o generație la alta. Să ne gândim puțin la genele noastre ca și cum ar fi un manual cu instrucțiuni pentru construcția și funcționarea corectă a organismului nostru. O mică eroare de tipar poate da cu totul altă semnificație instrucțiunilor și construcția să nu mai fie la fel de solidă iar această eroare se poate repeta în mai multe celule și apoi transmise urmașilor, ca și cum am distribui manuale cu greșeli. Dacă aveți o suspiciune, o nelămurire în privința prezenței acestor gene ,,eronate,, în familia dumneavoastră, poate doriți să analizați următoarele aspecte și să apelați cu încredere la sfatul unui medic sau consilier genetic: - Aveți rude apropiate, indiferent că sunt din partea mamei sau a tatălui, care au fost diagnosticate cu cancer la sân înaintea vârstei de 50 de ani, femeile au prezentat cancer de sân bilateral; - În familia dumneavoastră există cazuri atât de cancer de sân cât și ovarian, în special dacă este la aceeași persoană;

- Au fost prezente și alte forme de cancer, de exemplu, tiroidian, de colon sau pancreas; - Un bărbat din familia dumneavoastră a fost diagnosticat cu cancer de sân. Simona Molnar, psiholog clinician, consilier genetic, specializare psihologia copiilor



TERAPII ALTERNATIVE

Reflexoterapia, tratamentul durerii pe cale energetică Insomnii, tulburări digestive, tulburări gastro-intestinale, afecţiuni hepato-biliare, ciroză, boli autoimune, imunitate scăzută, sindrom de oboseală cronică, afecţiuni ORL, afecţiuni reno-urinare, afecţiuni ale colonului, pot fi tratate cu succes cu ajutorul terapiilor alternative. Acestea încearcă să ajute trupul şi mintea să îşi redobândească echilibrul şi să purifice energiile interioare aducând astfel sănătate. Organele corpului uman sunt componente inseparabile ale organismului, cu legături energetice şi nervoase directe cu punctele reflexogene corespunzătoare. Reflexoterapia este utilizată în terapia durerii ca tehnică de vindecare prin reechilibrarea unei anumite funcţii fizice, psihice, mentale sau emoţionale, având darul de a induce o stare de relaxare, de a ne elibera de tensiunile şi stresul lumii

Afecţiuni tratate cu succes Printre afecţiunile tratate cu rezultate la Centrul de Medicină Integrativă Lotus Life amintim: stresul, insomniile, tulburările digestive, tulburările gastro-intestinale, afecţiunile hepato-biliare, ciroză, boli autoimune, imunitate scăzută, sindrom de oboseală cronică, afecţiuni ORL, afecţiuni reno-urinare, afecţiuni ale colonului. Reflexoterapia este indicată şi copiilor, însă întrr un timp relativ mai scurt, în cadrul unei şedinţe, decât pentru adult. În cazul copiilor s-au obţinut rezultate privind imunitatea scăzută, afecţiunile ORL, hiperactivitate, colici abdominale (balonări).

Contraindicaţii Reflexoterapia, deşi este o terapie alternativă, benefică în tratamentul multor afecţiuni, este contraindicată pacienţilor cu neoplasm, în cazul sarcinii şi alăptării, bolilor infectocontagioase, la pacienţi care au suferit de infarct miocardic, pacienţilor cu aritmii.

10

octombrie 2012

moderne, de vindecare a trupului, minţii şi a sufletului, pentru prevenirea şi tratatea bolilor cronice şi acute.

Tratarea blocajelor energetice previne apariţia blocajelor organice Orice deficit energetic sau boală la nivelul unui organ determină o acumulare de toxine în zona organului afectat. Reflexoterapia se ocupă cu tratamentul prin masajul plantar al punctelor reflexe, diagnosticate ca fiind sensibile şi dureroase. În urma evaluării energetice, stabilite de terapeut, pacientul este îndrumat la medicul de specialitate pentru a i se pune diagnosticul, deoarece tratamentul este început în funcţie de diagnostic şi numărul de şedinţe este stabilit de terapeut în funcţie de gravitatea situaţiei. „Dacă sunt blocaje la nivel energetic, un număr de cinci şedinţe ar fi suficient. Dar dacă vorbim de un blocaj la nivel organic se recomandă un număr de 10-15 şedinţe. Dacă se tratează blocajele energetice se previn blocajele organice”, a explicat Cristina Negrea, terapeut reflexoterapie şi masaj la Centrul de Medicină Integrativă Lotus Life.

Echilibrul energetic recuperat prin eliberarea toxinelor În timpul tratamentului se poate observa că zonele în care s-au acumulat toxine devin sensibile şi dureroase, iar terapeutul poate depista microdepozite de cristale la nivelul de proiecţie reflexogenă. Prin masarea acestor zone, toxinele sunt mobilizate către circulaţia sanguină şi se eliberează pe cale reno-urinară şi într-o mai mică măsură prin transpiraţie şi respiraţie. Odată cu eliberarea toxinelor, organul care a fost curăţat se reechilibrează

Terapeutul Cristina Negrea recomandă tratarea blocajelor energetice pentru a se preveni apariția blocajelor organice energetic, îmbunătăţindu-şi funcţia până la vindecare. Pentru o bună reuşită a tratamentului este necesară stabilirea cauzei producerii perturbării, deoarece un organ bolnav sau o funcţie dereglată atrage după sine alte tulburări. Profilactic pot beneficia de această metodă toţi oamenii care aderă la protecţia împotriva îmbolnăvirilor dorind să îşi menţină o energie bună. „Ca terapeut, sfatul pe care îl dau pacienţilor pentru a fi sănătoşi este să prevină apariţia stresului, dieta nesănătoasă, mediile depresive şi, cel mai important, stările sufleteşti negative. Reflexoterapia constituie o punte de legătură între medicina clasică şi cea orientală. Din acest punct de vedere sunt mândră că lucrez în Centrul de Medicină Integrativă Lotus Life lângă o echipă cu medici profesionişti fără de care, recunosc, nu aş fi fost în stare să obţin rezultatele benefice la pacienţii pe care i-am tratat”, a precizat Cristina Negrea.



LASERTERAPIA

Durerile provocate de afecţiuni precum spondiloza cervicodorso-lombară, periartrită scapulohumerală, durerile articulaţiei temporomandibulare, sinuzitele cronice, chiar durerile de dinţi de tip parodontoză, artrozele pot fi eliminate cu succes cu ajutorul laserterapiei. Metoda este folosită pe scară largă în Statele Unite şi Europa, însă în România nu se foloseşte încă de rutină. Pacienţii cu dureri cronice pot scăpa mult mai uşor de ele cu ajutorul şedinţelor de laserterapie, acest tratament nedureros având efect antiinflamator şi de refacere a ţesuturilor degenerate. La Policlinica Hipocrate 2000, prof. dr. Mircea Chiorean a tratat multe astfel de cazuri, rata de succes după zece şedinţe de laser terapie de joasă frecvenţă fiind de 97-98%. „Laserterapia este o metodă de tratament a durerilor, în special cronice, a celor neuropate. Aparatul emite radiaţia laser exact pe locul dureros. Aparatele sunt computerizate adaptând în mod automat parametrii de tratament la specificul fiecărei afecţiuni. De regulă durează între 3 şi 5 minute un punct de laser, dar merge şi până la 10 minute”, a explicat prof. dr. Mircea Chiorean.

Tratamentul medicamentos asociat cu laserterapia Pentru ca rezultatele să fie cu efect şi de lungă

durată, medicul asociază terapia cu tratament medicamentos. Durererea poate să dispară pentru ani de zile, chiar şi până la cinci ani. „Se poate asocia în perioada primelor şedinţe cu antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente antidureroase, cu vitamine din grupul B şi la durerea neuropată medicamente antiepileptice. Medicamentele antiepileptice sau anticonvulsivantele ajută foarte mult la durerea cronică. Şi atunci, în afară de medicamentele antiinflamatoare, medicamente din grupul B, laserterapia, seara eu administrez şi astfel de medicamente anticonvulsivante care produc o uşoară hipnoză şi ajută la calmarea durerii”, a precizat medicul. În general pacienţii care adoptă această terapie suferă de gonartroză, spondiloză cervico dorso lombară şi periartrită scapulohumerală. Metoda nu are efecte adverse, însă este contraindicată persoanelor care suferă de afecţiuni canceroase. Recent, prof. dr. Mircea Chiorean, aflând de re-

CENTRUL MEDICAL CARDIOMED

Dr. Chiorean “Aparatul de laserterapie adaptează automat parametrii de tratament la specificul fiecărei afecţiuni“ zultatele obţinute de Academia de Medicină din China, care a stabilit că laserterapia are şi efecte sistemice de regenerare, a început un tratament pentru stimularea imunităţii, pentru scăderea colesterolului din sânge, antidiabetic şi antiaging.

Bolile cardiovasculare reprezintă duşmanul tăcut al sănătăţii noastre, care seceră în fiecare an milioane de vieţi, răpindu-le familiilor sau transformându-le în persoane care nu pot fi integrate social. Centrul medical Cardiomed, centru privat de excelenţă în bolile cardiovasculare, în care activează specialişti în domeniul de vârf al cardiologiei intervenţionale, aniversează 3 ani de activitate intensă şi celebrează acest moment printr-o campanie de depistare a pacienţilor de risc cardiovascular înalt, în care promovează diagnosticarea şi explorarea angiologică invazivă (coronarografia) şi neinvazivă (Angio CT Coronarian) pentru orice pacient cu risc crescut şi indicaţie de explorare invazivă. Pacienţii pot beneficia în cadrul acestei campanii de reducerea costului acestei investigaţii de diagnostic la 500 de lei (explorare invazivă) şi 800 de lei (explorare neinvazivă), la recomandarea medicului specialist. Campania se va desfăşura în perioada 01.11.2012 - 15.12.2012, iar pentru programări şi informaţii suplimentare cei interesaţi sunt rugaţi să ne contacteze la nr. telefon: 0743.105.234. Gianina Colcer, administrator

12

octombrie 2012


OFTALMOLOGIE

PROBLEMELE DE VEDERE, diagnosticate la timp, pot fi vindecate Durerile de cap, sensibilitatea la lumină intensă, înroşirea ochilor sunt câteva dintre simptomele care ar trebui să-i alerteze pe părinţi pentru a-şi duce copiii la un control oftalmologic. Copilul mic nu realizează că nu vede bine. Pentru el lumea este așa cum o percepe. Efectuarea unui control oftalmologic până la vârsta de trei ani permite diagnosticarea din timp a afecțiunilor oculare, în special a ambliopiei, a ochiului leneş, afecţiune ce poate fi vindecată la o vârstă fragedă, susţine dr. Dacia Hâncu, medic oftalmolog la Vizual Med.

”Se recomandă primul control oftalmologic la copii după vârsta de şase luni” Reporter: Cât de importante sunt controalele oftalmologice şi când ar trebui să fie ele efectuate pentru prima dată? Dr. Dacia Hâncu: Nu este o limită de vârstă. Se pot face de la începutul vieţii până la vârstele înaintate. Se recomandă primul control oftalmologic la copii după vârsta de şase luni, mai ales că există aparatură de specialitate care poate detecta din timp diferenţa de dioptrii dintre cei doi ochi. Astfel, putem preveni prin corecţia adecvată, adică prin ochelari sau alte proceduri, ambliopia, ochiul leneş. Dar important este ca acest lucru să se facă înainte de vârsta de trei ani şi să fie ţinut sub observație de medicul oftalmolog, cu controale, conform unui program bine stabilit de acesta. Pentru că mult mai repede recuperăm vederea la copii dacă urmează tratamentul, din timp, decât dacă se face după vârsta de cinci ani. Astfel, putem recupera o vedere într-o lună, o lună şi jumătate de tratament la vârsta de trei ani, pe când la vârsta de cinci, şase ani durează şi un an, doi până ce recuperăm ca şi egalitate de vedere între cei doi ochi. Important este pentru copii acest control pentru că se instalează vederea binoculară, adică vederea în spaţiu. Părinţii nu au cum să aprecieze vederea copilului, numai în caz de strabism, vederea încrucişată le atrage atenţia, dacă se înroşesc ochii sau au o secreţie la ochi. Şi aceste aparate depistează din timp diferenţele de dioptrii.

”La adulţi este absolut necesar controlul oftalmologic după vârsta de 40 de ani” Rep.: Persoanele adulte când ar trebui să se adreseze medicului oftalmolog? D.H.: La adulţi este absolut necesar controlul oftalmologic după vârsta de 40 de

ani, nu numai pentru corectarea vederii de aproape. Sunt afecţiuni care pot să apară odată cu vârsta. De exemplu glaucomul. De obicei merge fără simptome şi atunci pacientul ajunge la noi într-o stare destul de avansată, când deja sunt modificări de câmp vizual periferic, pe care omul nu le vede. Dar oftalmologul le poate pune în evidenţă cu o anumită aparatură. Glaucomul este boala cea mai periculoasă. Nu este vindecabilă, ci doar tratabilă. Depistat din timp, și cu tratamentul adecvat poţi să rămâi cu un câmp vizual foarte bun şi o vedere perfectă până la vârstă înaintată. Glaucomul înseamnă tensiune prea mare în ochi. Umoarea apoasă apasă pe nervul optic dacă nu se scurge cum trebuie în sistemul de drenaj şi determină erodarea fibrelor nervoase şi atunci nervul optic începe să se atrofieze. Şi degeaba prescriem noi tratament pentru că rămâne cu acel câmp vizual cu care a rămas iniţial.

”Să nu luăm ochiul ca un organ separat de celelalte organe din organism pentru că multe afecţiuni care sunt generale, diabet, tensiune, cardiopatie ischemică, tumori pot avea manifestări oculare şi pot fi depistate prin examenul de fund de ochi” Rep.: Care sunt cele mai frecvente afecţiuni? D.H.: Cele mai frecvente afecţiuni apar la diabetici, care necesită anual un control făcut de medicul oftalmolog, din momentul în care este depistat, deoarece apar modificări la fundul de ochi ce pot fi tratate cu anumite

proceduri: laser, injecţii, medicamente. Să nu luăm ochiul ca un organ separat de celelalte organe din organism pentru că multe afecţiuni care sunt generale, diabet, tensiune, cardiopatie ischemică, tumori pot avea manifestări oculare şi pot fi depistate prin examenul de fund de ochi

”În alte ţări este obligatoriu examenul la copii până la vârsta de trei ani, cu o evaluare anuală. La noi nu există un program stabilit în sensul acesta” Rep.: Ar fi util un screening ocular la noi în țară? D.H.: Peste tot există probleme. Dar în alte ţări este obligatoriu examenul la copii până la vârsta de trei ani, cu o evaluare anuală. La noi nu există un program stabilit în sensul acesta, iar procentul de pacienţi găsiţi în screeningurile mele, copii care au nevoie de ochelari, este asemănător cu cel din străinătate. Eu mă bucur că i-am depistat din timp şi atunci va scădea procentul acela de ambliopie, ochi leneş, în viitor. Iar la glaucom poate este o rată mai scăzută decât în alte ţări. Rep.: Screening-ul l-aţi început în urmă cu mai bine de un an. Care sunt rezultatele tratamentelor indicate de dumneavostră? D.H.: Mulţi părinţi nu ştiau că copiii lor au probleme şi au fost chiar bucuroşi că s-a făcut acţiunea aceasta. Iar recuperările sunt extraordinare: de la copii care nu au citit primul rând (n.r.-pe tabloul oftalmologic) văd până jos ultimul rând, cu ochelari. Pot să spun că peste 90% s-au recuperat într-un an de zile. 10% sunt cei care au dioptrii foarte mari, la care s-au încercat toate procedeele.

octombrie 2012

13


ENDOCRINOLOGIE Dr. Gabriela Madaras: “Fracturile din osteoporoză se produc prin căderi banale, lovituri ușoare“

Prevenirea osteoporozei prin DIETĂ şi MIŞCARE FIZICĂ Osteoporoza, supranumită şi “inamicul din umbră” înseamnă “os poros”. Este considerată o boală caracterizată prin reducerea densităţii minerale osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase trabeculare, ceea ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia. Osteoporoza se întâlneşte mai ales la femei, dar nici bărbaţii nu sunt cruţaţi. Riscul de a dezvolta osteoporoză creşte cu înaintarea în vârstă.

Fracturile membrelor superioare, primele semne “Modificarea structurii osului duce la creşterea fragilităţii acestuia şi deci a riscului ca el să se fractureze. Fracturile de la nivelul membrelor superioare apar de regulă primele, ele semnalând prezenţa bolii, care evoluează fără simptome timp îndelungat. Alte situsuri frecvente pentru fracturi sunt cele de la nivelul coloanei vertebrale, aşanumitele tasări vertebrale, precum şoldul, fracturile de col femural. Caracteristica fracturilor din osteoporoză este faptul că ele se produc prin căderi banale, lovituri uşoare”, a explicat dr. Gabriela Madaras, medic endocrinolog la Dora Medicals. Dacă un os se fracturează printr-o cădere de la o înălţime mai mică decât înălţimea persoanei respective, aceasta poate însemna că respectiva persoană suferă de osteoporoză. Fracturile de şold duc de regulă la spitalizări prelungite. Fractura de col femural este cea mai de temut complicaţie a osteoporozei deoarece poate duce la deces sau la imobilizări îndelungate la pat, aceasta soldându-se cu apariţia unor afecţiuni cardio-pulmonare sau a escarelor de decubit. Tasările vertebrale se asociază cu dureri intense la nivelul coloanei vertebrale care se agravează cu mişcarea şi se ameliorează în repaus. Pacientul scade în înălţime, până la 18 cm, apare aşa-numitul ghibus, membrele par mai lungi şi abdomenul apare proeminent, toate acestea însoţindu-se de dificultăţi de respiraţie şi afectarea mobilităţii generale a corpului.

Alimentaţia corectă previne osteoporoza O alimentaţie sănătoasă este una în care principiile alimentare, lipide, proteine şi glucide, sunt echilibrat reprezentate şi în care există un aport corespunzător de vitamine şi minerale. Cel mai important pentru oase este calciul. Un adult sănătos are nevoie de 1-1,5 g de calciu pe zi. Acesta se absoarbe din intestin cu ajutorul vitaminei D, de aceea se impune un aport de vitamina D de 800-1000 UI/zi. Surse alimentare bogate în calciu sunt produsele lactate. Se recomandă produsele lactate degresate, lapte cu 1,5% grăsime, iaurt dietetic, brânza dietetică etc. Alte alimente cu conţinut ridicat de calciu sunt: pâinea neagră, cerealele integrale, conservele de peşte gras- somon, de exemplu se recomandă conservele de peşte cu oase cu tot, sucurile de fructe, soia, apa minerală, legumele verzi ca broccoli şi spanac, tofu, migdalele, etc.

14

octombrie 2012

Recomandarea medicilor este ca femeile peste 65 de ani, dar şi cele care nu au această vârstă dar au factori de risc, sunt la menopauză şi au suferit o fractură, menopauza s-a instalat sub vârsta de 50 de ani să se adreseze pentru investigaţii în sensul depistării unei osteoporoze. Şi bărbaţii se pot prezenta la investigaţii dacă au suferit de o lipsă de hormoni sexuali, au avut imobilizări prelungite sau au suferit fracturi în urma unor traumatisme minore. Vitamina D ajută organismul să absoarbă calciul şi poate fi produsă în organism prin expunerea la soare. În intervalul martie - octombrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mâinilor de 3-4 ori/ săptămână este suficientă pentru a obţine întregul necesar de vitamina D. În schimb, în perioada noiembrie - februarie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă pentru a acoperi necesarul. Având în vedere că vitamina D se găseşte numai în alimente de origine animală, în acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate, fie din suplimente vitaminice. Produsele care conţin vitamina D sunt: gălbenuşul de ou, peştele de apă sărată precum hering, sprot, ton, somon, ficatul.

Factori nocivi Alimentele bogate în fosfaţi trebuie evitate, deoarece fosfaţii scot calciul din oase. Exemple de astfel de alimente sunt cofeina şi semipreparatele. De asemenea se vor evita alimentele bogate în proteine animale, precum şi cele bogate în sare, deoarece acestea grăbesc eliminarea calciului din organism. Alcoolul este un alt duşman al oaselor. El reduce absorbţia intestinală a calciului şi prin efectul toxic pe care îl are asupra ficatului blochează transformarea vitaminei D în forma sa activă. Fumatul trebuie sistat. Nicotina blochează capacitatea estrogenilor de a proteja oasele. Folosirea unor medicamente predispune la osteoporoză: antiinflamatoarele steroidiene, hormonii tiroidieni în doze mari, anticoagulantele orale, anticonvulsivantele, litiul, chimioterapicele etc. Anumite boli endocrine pot duce la osteoporoză: hiperfuncţia glandei tiroide şi a glandelor paratiroide, hiperfuncţia glandelor suprarenale sau insuficienta funcţionare a acestora, diabetul zaharat de tip I, rahitis-

mul. Trataţi aceste boli din timp, nu le neglijaţi! Alte boli cronice ce se pot însoţi de osteoporoză: insuficienţa renală cronică, poliartrita reumatoidă, demenţa etc. Dacă suferiţi de aceste boli întrebaţi-vă medicul în legătură cu pericolul de a dezvolta osteoporoză!

Mişcarea menţine osul sănătos Osul rămâne puternic şi sănătos doar dacă zilnic este supus acţiunii unor forţe mecanice rezultate în principal din purtarea greutăţii propriului corp. Sedentarismul, imobilizarea duc la pierdere de masă osoasă. Plimbarea zilnică de cel puţin o oră sau 6 km, alergatul uşor (jogging), tenisul, aerobicul de intensitate medie sunt indispensabile pentru menţinerea sănătoasă a osului. Sporturile care nu necesită menţinerea greutăţii corpului (înot, ciclism, etc.) nu contribuie la creşterea densităţii osoase, dar aduc alte beneficii privind menţinerea sănătăţii.

Cum diagnosticăm osteoporoza? Dintre investigaţiile pe care medicul le poate recomanda amintim radiografiile care sunt utile doar târziu în osteoporoză, când au apărut fracturile. Ele nu pun diagnosticul de osteoporoză decât în stadiile avansate ale acesteia. Osteodensitometria cu ultrasunete ajută doar în orientarea diagnosticului şi depistarea în masă a osteoporozei (screening). Se măsoară densitatea osoasă la periferie (călcâi, antebraţ, degete, etc). Cel mai important criteriu de diagnostic este o investigaţie denumită DXA, care măsoară densitatea minerală osoasă la nivelul şoldului şi coloanei vertebrale folosind razele X. Este o investigaţie neinvazivă, deci nedureroasă, metoda fiind asemănătoare efectuării unei radiografii.


INTERVIU

Obezitatea. Flagel al lumii moderne în atenția specialiști Obezitatea este o problemă de sănătate publică, tot mai multe persoane şi este factorul declanşat afecţiuni. Ultimele noutăţi în domeniu privind m abordare a pacientului obez de către medicul pra tehnicile de tratament chirurgical a acestei patol vor fi dezbătute de lumea medicală în cadrul cele a VI-a ediţii a conferinței medicale organizată de Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” Reghin, în data de 9 noiembrie, susţine managerul instituţiei, dr. Iuliu Moldovan.

Reporter: Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” Reghin respectă o tradiţie de ani de zile privind organizarea unei conferinţe medicale în această perioadă a anului. Povestiţi-ne vă rog despre această tradiţie şi implicarea spitalului. Dr. Iuliu Moldovan: Este a VI-a ediţie a Conferinţei Spitalului Municipal „dr. Eugen Nicoară” Reghin. În urmă cu şase ani directorul medical, dr. Farcaş Narcisa, a venit cu ideea de a organiza o Conferinţă a spitalului, idee agreată practic de toţi colegii din spital. Am dorit să arătăm că putem organiza un eveniment medical la nivelul unui spital municipal, că putem face şi altceva pentru lumea medicală reghineană. Pentru a putea fi creditată cu puncte de educaţie medicală continuă a fost nevoie de sprijinul Colegiului Medicilor Mureş şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, sprijin pe care l-am avut de la început. Datorită faptului că suntem un spital de tip general, în fiecare an am ales o temă generală în care să se prezinte lucrări din mai multe specialităţi. Lucrările sunt realizate în primul rând de către medicii din spital şi apoi de către

invitaţi. Referitor la invitaţi, dacă la început au fost cadre didactice de la UMF Târgu Mureş, ulterior au răspuns invitaţiei noastre şi cadre didactice din alte centre universitare Cluj, Bucureşti, Braşov iar anul acesta şi Sibiu, astfel încât să venim în fiecare an cu ceva nou. Un alt aspect pe care aş dori să-l punctez este publicul căruia ne adresăm. Dacă la început au fost medicii din spital, medicii specialişti din ambulatoriul de specialitate din Reghin, medicii de medicină generală din Reghin şi împrejurimi, astăzi participă medici din tot judeţul, dar şi din judeţele limitrofe: Bistriţa, Braşov, Harghita. De câţiva ani există şi o sesiune dedicată asistenţilor medicali în care sunt prezentate lucrări de către cadrele medii din spital. Având susţinerea Ordinului Asistenţilor Medicali Mureş manifestarea este creditată şi pentru cadrele medii. Rep.: În acest an tema o reprezintă “Obezitatea-flagel al lumii moderne”. Care este premisa de la care aţi pornit când ați ales acest subiect? I.M.: În urma consultării medicilor din spital, după mai multe propuneri, s-a decis ca obezitatea să fie tema din acest an. Este o temă actuală din multe puncte de vedere. Este considerată o problemă de sănătate publică la nivel mondial, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii peste 1 miliard de oameni fiind supraponderali şi peste 500.000 de persoane declarate obeze, cu implicaţii psiho-sociale, financiare, etc. Rep.: Ce speraţi să obţineţi în urma acestei conferinţe şi ce cunoştinţe vor fi puse în practică de personalul medical, având în vedere că evenimentul li se adresează şi este creditat EMC? I.M.: Sper ca lucrările care se vor prezenta

să ne aducă ultimele noutăţi în domeniu de la modul de abordare a pacientului obez de către medicul practician, la tehnicile de tratament chirurgical ale acestei patologii. Sunt mulţi pacienţi supraponderali care ni se adresează în special datorită complicaţiilor care apar: hipertensiune arterială, dislipidemii, etc. Rep.: Ce servicii noi sunt oferite din acest an pacienţilor? Ce dotări noi aveţi la unitatea spitalicească? I.M.: Ca noutate, în acest an am deschis un cabinet de neurologie în ambulatoriul de specialitate al spitalului şi care asigură consultaţii de specialitate atât pentru pacienţii internaţi în spital, cât şi celor din ambulatoriul de specialitate. În ceea ce priveşte dotările, în acest an am achiziţionat un ecocardiograf pentru cabinetul de cardiologie din ambulatoriu, o masă de operaţie şi o lampă de operaţie pentru secţia chirurgie şi am pus în funcţiune un aparat Roentgen digital în spital. Toate au fost finanţate din fonduri ale Ministerului Sănătăţii în cofinanţare cu Consiliul Local. Rep.: În ce măsură putem spune că spitalul a evoluat, în ultimii ani, din punctul de vedere al infrastructurii? Există specialişti care să lucreze cu aparatura existentă? I.M.: În ultimii ani spitalul a beneficiat de investiţii în aparatură, practic fiecare secţie sau compartiment, ambulatoriul de specialitate au fost dotate cu aparatură nouă din finanţări de la Consiliul Local, unde în permanenţă am avut şi avem un sprijin, şi Ministerul Sănătăţii. În ceea ce priveşte infrastructura au fost reabilitate secţiile de boli infecţioase, pediatrie şi maternitatea, laboratorul Roentgen diagnostic.

octombrie 2012

15


EDITORIAL

Dr. Corneliu Florin Buicu

„Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează” Arthur Schopenhauer

Schopenhauer, în „Arta de a fi fericit”, în regula de viaţă nr. 32, ne spune: “Nouă zecimi, cel puţin, din fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate. Căci, în primul rând, buna noastră dispoziţie de ea depinde. E imposibil să ne bucurăm de orice fericire aparentă fără sănătate și, prin urmare, fericirea e absentă la omul copleșit de boală. Cu ea, totul e o sursă de plăcere, de aceea un cerșetor sănătos e mai fericit decât un rege bolnav. E cea mai mare nebunie să ne sacrificăm sănătatea, oricare ar fi motivul: să dobândim bunuri, să devenim savanţi, pentru glorie, avansare profesională și chiar pentru bucuriile lui Venus și plăcerile fugare. Din contră, totul ar trebui să i se subordoneze.” „Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează.” Asta stă scris la etajul 3 al Ministerului Sănătăţii, deasupra listei miniștrilor pe care Româ-

16

octombrie 2012

nia i-a avut la sănătate în ultimii zeci de ani. Și sunt multe figuri. Multe figuri au ocupat acest post pentru perioade scurte de timp, alţii, puţini la număr, au avut acest portofoliu pentru perioade mai lungi de 1 an. Și poate și acesta este motivul pentru care în momentul de faţă vorbim despre NEMULŢUMIRE în sănătate. Nemulţumirea pacienţilor faţă de serviciile medicale, nemulţumirea profesioniștilor din sistem pentru salarizare, nemulţumirea privatului din sistem faţă de încercarea statului de a menţine pe linie de plutire ce mai poate fi salvat, nemulţumirea sistemului public faţă de concurenţa neloială a sistemului privat. Lipsa unor politici de sănătate care să se deruleze pe perioade rezonabile de timp au determinat schimbări frecvente, dependente de abordările și viziunea pe care diverși miniștrii le-au avut asupra

sănătăţii. Atâta timp cât sănătatea va fi o prioritate doar declarată, nu şi asumată de un guvern, nemulţumirile vor persista. Poate este timpul unei poziţii transpartinice faţă de sistemul de sănătate, al unei strategii pe o perioadă de 10 ani, aprobată de Parlament. Această strategie şi etapele ei să rămână şi să fie implementată de partidele de la putere, indiferent cine este puterea şi cine este opoziţia. Dar pentru asta, pentru ca politicul să ia o asemenea decizie, este necesar ca populaţia să ceară acest lucru. Şi urmează momentul în care politicul se uită către electorat şi către solicitările acestuia. Poate că propunerile de finanţare a sănătăţii cu procente de 5-6% din PIB trebuie să fie pe buzele alegătorilor la întâlnirile electoratului cu viitorii candidaţi. Haideţi că se poate!


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.