Studenţii Facultăţii de Matematică şi Informatică la Imagine Cup

Page 1

ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA Facultatea de Matematică şi Informatică Str. Mihail Kogãlniceanu, nr. 1, 400084 Cluj-Napoca Tel. (00) 40 – 264 – 40.53.00 Fax: 40 – 264 - 59.19.06

Cluj-Napoca, 14 mai 2010

Studenţii Facultăţii de Matematică şi Informatică, Universitatea Babeş-Bolyai au cucerit podiumul finalei naţionale Imagine Cup, secţiunea Software Design Imagine Cup este cea mai importantă competiţie de tehnologie adresată studenţilor din întreaga lume, organizată de compania Microsoft. În cadrul evenimentului ce a găzduit finala națională a competiției, desfăşuat în perioada 11-12 mai la Bucureşti, s-a ales echipa care va reprezenta anul acesta România la finala mondială ce va avea loc în Varşovia, Polonia. Echipa câştigătoare este formată din studenţi ai Facultăţii de Matematică şi Informatică, Universitatea Babeş-Bolyai. Însă nu doar locul întâi a fost ocupat de studenţi ai Facultăţii de Matematică şi Informatică, ci toate cele trei echipe care au reprezentat Universitatea au ocupat podiumul, astfel: •

Locul I – echipa Simplex, formată din Alina CĂLIN, Andrei CANTEA, Andrei DASCĂLU, Cosmin MIHAIU şi mentor lect. Dan SUCIU. Soluţia câştigătoare, Caregamer, se foloseşte de popularitatea jocurilor online pentru a direcţiona fondurile obţinute din publicitatea online înspre soluţionarea cazurilor sociale ridicate de ONG-urile partenere.

Locul II – echipa Dream Team, formată din Roxana CHELEMEN, Cătălina HARASIM, Oana IOVA, Tania NEMEŞ şi mentor Conf. Dr. Simona MOTOGNA. Proiectul aSIGNment adresează problema copiilor cu deficiențe de auz din mediul preşcolar şi propune o idee inovativă în procesul de învăţare a limbajului semnelor, urmând trei direcţii de bază: predare, învăţare şi evaluare.

Locul III – echipa Team Flux, formată din Florin BUNĂU, Rareş MUSINA, Alexandru SPIRIDON, Vasile TOFAN şi mentor Lect. Dr. Dan SUCIU. Prin programul Flux, echipa încearcă să încurajeze voluntariatul şi iniţiativele individuale înspre soluționarea unor probleme care nu sunt uşor accesibile autorităţilor competente.

Pe lângă locurile fruntaşe studenţii din Cluj-Napoca au câştigat şi premiul pentru perseverenţă şi tenacitate (echipa Dream Team), premiul pentru cea mai bună prezentare tehnică (echipa Team Flux) şi premiul pentru cel mai bun prezentator (Tania NEMEŞ). Juriul care a ales proiectele câştigătoare, precum şi premiile speciale a fost alcătuit din Călin Tatomir – General Manager Microsoft România, Valy Greavu – FEAA, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, Cosmin-Viorel Ilie – Synygy Europa şi George Pristavu – Microsoft România. Echipa Simplex va concura în perioada 3-8 iulie cu echipe din peste 100 de ţări cu scopul de a repeta succesul României de anul trecut, când echipa Sytech (de la Facultatea de Informatică din Iaşi) a câştigat etapa mondială Imagine Cup. Persoane de contact: Conf. Dr. Simona Motogna – motogna@cs.ubbcluj.ro, 0745600151 Ioana Ficuţ, Microsoft Student Partner - ioana.ficut@student-partners.com, 0747242552 Mihai Nadăş, Microsoft Student Partner – mihai.nadas@student-partners.com, 0742117996




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.