Institute, The Magazine No. 3/2011 full version

Page 1

————————— ————————— ————————— —————————

RUSU+BOR}UN BRAND GROWERS CELE MAI FRUMOASE LOGO-URI, AD-URI ȘI PAGINI DE REVISTĂ — 036

WHITE BUILDING UN SIMBOL ASOCIAT ARHITECTURII DE CALITATE — 088

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES MODĂ DE ROMÂNIA — 107

HARLEY {I DUCATI DESPRE CUM E CU DRAGOSTEA DE DOUĂ ROŢI — 134




COFFEE TIME

Fotografie: CIRCUS RUG BY CAMPANA BROTHERS ©ESTUDIO CAMPANA / NODUS

004 — Numărul 03

010

DE CITIT – 5 lumi utopice și un paradox în 6 cărţi

012

DE URMĂRIT – Expoziţie ICR la PHotoEspana, Madrid

014

DE VĂZUT – Banderas prin ochii lui Almodovar

016

DE APLAUDAT – Concerte pe alese

018

DE ÎNVĂŢAT – Go - artă și exerciţiu mental deghizate sub forma unui joc

020

DE CUMPĂRAT – Who, what, when, where, why pentru 4 gadget-uri

022

DE IEȘIT – O friptură, un episod din M.A.S.H și o limonadă

024

DE ÎNDRĂGIT – Institute, The Café, după chipul și asemănarea noastră

026

DE CĂUTAT – 8 site-uri pentru inspiraţii de moment


LUNCH TIME

TEA TIME

031

COMUNICARE – 38 de Effie Awards pentru cele mai eficiente campanii

088

ARHITECTURĂ – Se poartă alb și sustenabil cultural

034

TEHNOLOGIE - Prima platformă pentru aplicaţii mobile

094

DESIGN – Mix de mobilier iconic

036

BRANDING - 3 ani de Rusu+Borţun Brand Growers

100

DIALOG – Despre arhitectura autohtonă și responsabilitate

043

FESTIVALURI – Best of AdPrint

107

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES – Modă de România

064

SOCIAL - Binele capătă formă la Gala Societăţii Civile

124

VOLUNTARIAT – Pentru o cauză umanitară sau pentru o dezvoltare durabilă

080

PROIECT – Fundaţia Friends for Friends

128

ARTĂ – Pictură, gravură, sculptură și televiziune

083

MULŢUMESC – Maria Apostol

134

MOTO – Ups and downs pentru Harley și Ducati

138

AUTO – Lotus, o marcă născută din pasiune

140

SPORT – Bouldering, escaladă și dor de munte

144

TURISM – Planeta subacvatică din Marea Roșie

Numărul 03 — 005


CONTRIBUTORS

Cătălin Varbiu – pasionat de muzică și fondator al Neon Entertainment, companie specializată în organizare de evenimente și activări de brand; a lucrat cu artiști precum Placebo, Muse, Massive Attack, Noisettes sau Mika, în calitate de Hospitality Manager.

Cătălin Rusu – Copywriter & Brand Consultant; în 2008 fondează Rusu+Borţun Brand Growers – agenţie de strategie și manifestare de brand, unde este Creative Director & Managing Partner

Liviu Redeleanu - Managing Partner WebTailors. Poate vorbi sute de ore despre mașini unor oameni total neinteresaţi de auto iar ei vor asculta cu plăcere și interes.

Marcel Borţun – arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Mihaela Iacob - PR Executive United, vorbește despre branduri, conturându-le personalitatea și oferindu-le culoare.

Simon Frison – graphic designer și pasionat de GO

Sorin Trâncă - Creative Director și Managing Partner Friends Advertising

Publisher ANDREI BORŢUN Editors IRINA FLOREA IOANA PÎRVU Writers ALEX MIHAI DINU ANDREEA DRĂGUŢ DIANA ANGHEL FLORENTINA LOLOIU MARIA NENECIU Creative Director CĂTĂLIN RUSU Design RUSU+BORŢUN BRAND GROWERS Guest Designer SIMON FRISON

Oana Tănase – art director & critic, căutătoare de talente încă nedescoperite. Oficial, curator la MNAC.

Dragoș Borcănea - absolvent de Politehnică, și-a întors atenţia și creativitatea de de la știintele fixe către arta fotografică. În prezent este co-propietarul D-Studio, unde continuă să-și perfecţioneze munca.

DTP ANCA USCĂTESCU Advertising Director SILVIA FLOAREȘ Corectur` www.corectura.ro Distribu]ie

Tipar

Hârtie oferit` de:

Un proiect

Adresa redac]iei Știrbei Vodă 104 – 106 010108 București office@institute.ro

006 — Numărul 03




COFFEE TIME

Interviu închipuit // Antonio Banderas a mai îmbătrânit //se făcea că Almodovar mi-a mulţumit // La Piel que Habito

Utopii filă cu filă // lumi imaginate // să ne iubim, dar scuturaţi de fantasme

Friptură suculentă // leneveală // câte două episoade din M.A.S.H. în fiecare luni // grădina din spatele zgomotului // mâncăruri pe alese

Rememorări, investigaţii și reconstrucţii cenzurate // confruntare arhitecturală // un București paradoxal tras în poze

Snapshots la modul cool // dezordine ordonată // manifest grafic // surprize din meandrele internetului

Numărul 03 — 009


CULTURĂ

BOOK FUN*

* Rubrică dependentă de cărţi în care prietenii noștri de la bookaholic.ro ne vor confirma, lună de lună, că „a citi e bine”.

DE CE NU MAI DUREAZĂ DRAGOSTEA ALINA PURCARU

Text

Paradoxul Iubirii de Pascal Bruckner, trad. Irina Mavrodin Editura Trei, București, 251 p., 29.00 RON

Alina Purcaru scrie de mult, foarte mult timp despre literatură, în publicaţii precum Observatorul Cultural, Cotidianul, Dilema, Dilemateca. Pentru bookaholic.ro, ea e vocea critică ce vorbește cu pasiune despre cărţi și autori cunoscuţi sau de-abia descoperiţi.

010 — Numărul 03

De la psihologi, sociologi sau critici ai culturii, la mătuși derutate de „noua dezordine amoroasă“, un detașament eterogen de indivizi tot mai îngrijoraţi se întreabă de ceva vreme de ce se spulberă azi mai repede ca oricând relaţiile, de ce cuplurile cu greu trec de pragul celor 3 ani, profeţit de Beigbeder, pe scurt, de ce dragostea nu mai durează și nu ne mai salvează. În Pardoxul iubirii, Pascal Bruckner, un scriitor care nu e tocmai la primul flirt cu subiectul, încearcă un răspuns, mult mai nuanţat, mai așezat și mai cuminte decât ne-am fi așteptat, măcar după experienţa cinismelor hard-core din Luni de fiere sau din Hoţii de frumuseţe. După ce face – din mers, citeţ și erudit – o istorie culturală a relaţiilor amoroase (inclusiv matrimoniale) din Occident, Bruckner spune ceva de foarte mult bun simţ: am idealizat atât de mult dragostea, i-am supralicitat atât de mult forţa și am așteptat așa de multe de la ea, că nu e de mirare să fi sucombat sub toate proiecţiile noastre. Nu spune asta din punctul de vedere al unui psiholog, eseul lui are ancore istorice, religioase, antroplogice, inclusiv literare. O spune invocând secole în care mișcări, inclusiv politice, (a se vedea, mai aproape de noi, comunismul) au mizat de forţa iubirii de a coagula grupuri și au încercat să s-o arondeze priopriei ideologii. Nici religia n-a făcut altceva, iar creștinismul îi oferă eseistului francez material stufos de analiză. Nu sunt lucruri necunoscute, sunt doar aduse la un loc sub un unghi de sinteză care, de astă dată nu mai șochează prin iconoclasm, ci prin ... cuminţenie. Iubirea nu face minuni, ea leagă oamenii, dar ca să crească, o relaţie are nevoie de mult mai mult decât de senzaţiile tari ale primelor întîlniri: de grijă, de respect, de atenţie, plus multe altele. Nu există efect de 3 în 1, există în schimb multe utopii, naivitate cât încape, confuzie generalizată și infinit de multe fantasme. Mai rar interogaţii la rece și încă și mai rar indivizi care, dispuși să fie onești cu ei înșiși, nu confundă adrenalina începuturilor cu viaţa mai amplă a unei relaţii cu un om imperfect și capricios, cum e fiecare dintre noi. Criza din relaţii vine la pachet cu una mai

amplă. Instituţiile prin care societate a încercat, de-a lungul secolelor, să normeze haosul iscat de eros în numele stabilităţii și al respectabilităţii sunt în plin impas de la mai ’68 încoace. Mariajul e una dintre ele, iar noile forme de coabitare, alternative la certificatul de căsătorie, sunt, după Bruckner, dovezi în plus ale unui paradox reactualizat: vrem și libertăţile celibatului, și confortul cuplului, dar nu ne mai convine rigiditatea convenţiilor. S-au câștigat nenumărate libertăţi, s-au spart tabu-uri, dar o dilemă mai veche apasă astăzi la fel de greu: să fii liber și singur, sau ocrotit, dar constrâns de un set de legi nescrise ale traiului în doi? „ Libertatea noastră în iubire are un preţ ce trebuie bine circumscris“, atenţionează Bruckner. „ (...) Libertatea nu este relaxare, ci un surplus de responsabilităţi. Ea rezolvă puţine probleme, dar multiplică paradoxurile. Această lume pare uneori brutală pentru că este «emancipată» și pentru că autonomia fiecăruia se ciocnește de autonomia celorlalţi și se rănește: niciodată constrângeri mai numeroase nu au împovărat umerii fiecăruia dintre noi. Această povară explică în parte o anumită duritate a poveștilor de dragoste contemporane“. Nimic nou, s-ar putea spune, dar când au fost ideile déjà connu și băgate în seamă, și aplicate la viaţa noastră de zi după zi? Nu la creștinescul „iubiţi-vă unii pe alţi“ își îndeamnă Bruckner cititorii, ci la mai prudentul „fiţi realiști!“! Să ne iubim, dar scuturaţi de fantasme și utopii, să ne construim propriul model, mai degrabă decât să ne forţăm poveștile în tipare moștenite, și, în general, să preţuim, în dragoste, ce-a fost al ei dintotdeanua, paradoxul inclusiv: „vitalitatea, puterea de a ţese legături, aprobarea dionisiacă a vieţii, minunată și totodată dureroasă.“ Paradoxul iubirii nu vehiculează teorii avangardiste în legătură cu tectonica vieţii nude, ori cu managementul crizelor în amor. E o carte cinstită, necesară fără îndoială, care te face atent la propriile pre-setări – și e foarte sănătos să le verifici din când în când. În plus, tonul cu care e scrisă, potolit, atent cântărit (tema obligă, ce-i drept) și empatic, lucrează clar în avantajul ei. Plus că un fost teribilist, acum sfătos și cuminţit nu e un spectacol care ţi se oferă chiar zilnic.


Bookaholic.ro înseamnă cărţi multe, o atitudine relaxată și un pic de umor : « Nu vrem să vorbim despre cărţi cu mâna la tâmplă, nici să scriem comentarii literare. Cărţile ne sunt prietene și așa vrem să le tratăm. »

Fahrenheit 451 Ray Bradbury Ușor moralizator, ușor nostalgic, Bradbury rămâne unul dintre poeţii science fiction-ului. Lumea lui este una a hedonismului datorat întreruperii relaţiei dintre om și ceea ce îl face cu adevărat uman – de unde și necesitatea arderii cărţilor, proces de care au grijă cei numiţi, ironic, „firemen”. Romanul de căpătâi al lui Bradbury este trist; însă el demonstrează exact opusul teoriei lui Orwell, și anume faptul că spiritul uman nu poate fi înfrânt. Nici măcar dacă-l lipsești de cărţi.

Deposedaţii Ursula K. Le Guin

5 LUMI IMAGINATE IOANA EPURE

Text

Insula Aldous Huxley Pe insula Pala, locuitorii își construiesc lumea ideală, bună și luminoasă, preocupată de desăvârșirea spirituală, departe de organizarea societăţilor normale. Totuși, ultima carte a lui Huxley nu e doar o poveste frumoasă despre o societate ideală, este testamentul lui, o meditaţie profundă și tulburătoare asupra lumii în care trăim și asupra lucrurilor esenţiale în viaţă. Este o carte despre bunătate și cunoaștere. Pianul mecanic Kurt Vonnegut

Ioana Epure este pasionată de SF, muzică și cultura pop. Îi place la nebunie să scrie despre cărţi, oameni și tot ce o înconjoară și face asta foarte bine pentru bookaholic.ro. Dacă ar fi trăit în anii 60, sigur ar fi fost o beatnică adevarată.

În stilul lui Vonnegut - nu tocmai science fiction, nu tocmai mainstream – poţi să simţi mereu o undă de ironie fină și, în același timp, de melancolie. Pianul mecanic nu face excepţie. Vonnegut ne propane o lume puternic industrializată, în care oamenii au fost înlocuiţi de mașini. Sună familiar, nu? Spre deosebire de alte distopii, care șochează prin brutalitate, romanul lui Vonnegut, e mai degrabă o metaforă împotriva industrializării și nu-și scoate ochii cu dictaturi și violenţă, ci te bate prietenește pe spate și-ţi spune, cu aerul unui prieten care-ţi poartă de grija: Păi, vezi? 1984 George Orwell Imaginează-ţi o lume care se află în permanenţă în război cu un dușman fictiv, în care ţi se interzice să scrii, să citești, să gândești. 1984 a fost unul dintre cele mai mari semnale de alarmă din literatură împotriva totalitarismului. “Big Brother” face deja parte din limbajul cotidian, ca și termeni precum “newspeak”, „thoughtcrime” sau „doublethink”. Orwell știe, ca orice scriitor bun, că dacă vrea cu adevărat să demonstreze o idee, nu există metodă mai bună decât să-și transforme personajele în martiri. Nu există speranţă, nu există salvare – acolo unde acestea încă n-au dispărut, înseamnă că spiritul nu a fost încă înfrânt. Iar în 1984, tocmai asta e miza: dincolo de ororile dictaturii și ale opresiunii nu trebuie să rămână nimic, nici măcar o fărâmă de umanitate.

Subintitulată "o utopie ambiguă", Deposedaţii este mai puţin o lecţie cât un exerciţiu intelectual. Se dau două planete diferite, în același sistem solar. Una asemănătoare Pământului, alta aridă, populată de coloniști cu principii total diferite. În Deposedaţii, Le Guin încearcă să răspundă la întrebarea: ce-ar fi dacă anarho-comunismul n-ar fi doar o tentativă eșuată a istoriei? Ce-ar avea de câștigat și ce-ar avea de pierdut o societate în care primești după nevoi și oferi după posibilităţi, lipsită de guvern, de legi și de noţiunea de proprietate privată, în care unica putere reală este opinia publică și unica pedeapsă posibilă e izolarea de societate? Deposedaţii aproape că-ţi oferă o lume perfectă – până când începi să înţelegi că perfecţiunea e ceva ce poţi păstra doar dacă nu te apropii prea mult.

PLAY BY THE… BOOKS Vrei să faci un party cu temă literară? Nimic mai simplu. - Spune-le invitaţilor să se îmbrace conform unei perioade literare sau ca un personaj dintr-o carte. Nu-i așa că ai vrea să-ţi vezi prietena îmbrăcată în Lolita? Sau prietenul pus la patru ace ca hedonistul Dorian Gray? - Pregătește cocktailuri cu nume de scriitori. Știai că există Hemingway Daiquiri? -Decorează locul cu citate alese cu atenţie. Evită-l pe Eminescu, mai bine un Henry Miller. - Jucaţi mima pe teme literare - personaje, nume de cărţi, scriitori, tot ce vă trece prin cap. De exemplu: Bisisica, Cetăţeanul Turmentat, Veronica Micle, Beigbeder, Dacia Literară, Minunata lume nouă. - Scrieţi poezii dadaiste - pentru asta, trebuie să aveţi pregatite dinainte câteva sute de cuvinte decupate. Luaţi câteva și le combinaţi apoi. Absurd să fie! - Faceţi mici lecturi. Nu multe, că nu suntem la cenaclu, ci la party, dar ar putea fiecare să citească jumătate de pagină din cartea lui preferată. Cu cât mai inedit fragmentul, cu atât mai bine. - Schimbaţi cărţi între voi. Fiecare vine cu câte o carte și apoi trage la sorţi una din cărţile aduse de ceilalţi. Numărul 03 — 011


O expoziţie cu lucrări de Călin Dan, Ion Dumitriu, Bogdan Gîrbovan, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Andrei Pandele, Vlad Nancă, Mircea Nicolae, Mona Vătămanu și Florin Tudor

CULTURĂ

BUCURE{TI. ORA{ PARADOXAL OANA TĂNASE

Text

PHotoEspaña, Festivalul Internaţional de Fotografie și Arte Vizuale, a fost inaugurat în 1998 iar anul acesta a avut loc cea de-a 11-a ediţie, în perioada 1 iunie – 12 iulie. De la prima ediţie și până astăzi, sute de expoziţii au fost organizate de muzeele, centrele de artă si galeriile Madridului, Cuença devenind încă de acum trei ani o locaţie privilegiată a festivalului. Înscrisă în selecţia oficială a PHotoEspaña, expoziţia "București. Un oraș paradoxal" (găzduită de Museo de la Ciudad până în 12 septembrie și organizată de ICR Madrid) selecţionează lucrări ce umăresc angajarea unui dialog asupra realităţilor orașului, așa cum sunt ele identificate de generaţii distincte de artiști români. Am revăzut de curând un scurtmetraj documentar realizat de Paul Călinescu în 1936, “București, orașul contrastelor”, primul film produs de Oficiul Naţional de Turism; deși nu l-am inclus în expoziţia prezentată la PHotoEspaña, el ar fi putut funcţiona ca introducere cinematografică a unei teme de discuţie asupra realităţilorde azi ale orașului, un oraș rând pe rând

02

012 — Numărul 03

construit și abandonat, confiscat și eliberat, chestionat și arhivat. O parte din lucrările selectate pentru expoziţia de la Museo de la Ciudad se adresează în bună măsură și celor interesaţi de istoria recentă a arhitecturii ori de antropologia spaţiului, și celor ce-l echivalează mental drept tribună principală a exerciţiului ideologic totalitar ori victimă pasivă a tranziţiei din ultimii 20 de ani. Sunt așadar selectate lucrări realizate în anii ’70 – ’80, fie cenzurate, fie ţinute secrete pe-atunci; investigaţii, reconstrucţii și rememorări declanșate odată cu debutul anilor ’90; proiecte recente de documentare a straturilor arhitecturale și sociale pe care Bucureștiul le conţine; mici întâmplări umane sau erori conjuncturale. Perspectiva artiștilor invitaţi nu este nicidecum cea a călătorului străin de istoria și de viaţa orașului; în plus, am evitat fotografia locurilor comune, discursul luminos-ilustrativ, farmecul unui „mic Paris“, în favoarea unor imagini adeseori paradoxale, deloc confortabile, polemice chiar. Expoziţia devine astfel scena unei confruntări.

03

01


01

Vedere din expoziţie – lucrări de Andrei Pandele, anii ’70-‘90

02

Vedere din expoziţie – lucrări de Bogdan Gîrbovan, seria 10/1, 2008

03

Vedere din expoziţie – lucrări de Iosif Kiraly, seria Reconstructions, după 2000

04, 05, 06 07

Vlad Nancă - Bukreș, serie de fotografii, 2007-2011 Mona Vătămanu și Florin Tudor – Halele Obor, serie de fotografii, 2003

04

05

06

07

Numărul 03 — 013


CULTURĂ

LA PIEL QUE HABITO PEDRO ALMODOVAR ALEX MIHAI DINU

Text De obicei, îmi e la îndemână să scriu. În scris sunt ceva mai deștept, mai coerent, mai raţional și cred că și un pic mai frumos. Doar de obicei, pentru că sunt momente în care degetele mi se blochează pe tastatură: când scriu despre ceva/ cineva care îmi place cu adevărat. Atunci îmi e cel mai greu să îmi ordonez ideile, să îmi găsesc abordarea, să nu mă pierd. Atunci mă gândesc și mă răzgândesc, aleg cuvinte și le pierd, găsesc rapid insighturi la care renunţ în secunda următoare. Cele câteva rânduri de mai sus le-am scris în mai mult de o jumătate de oră, pentru că mă aflu exact în situaţia asta: Almodovar e regizorul meu preferat și am de scris un articol despre ultimul lui film. Auzisem că lansează un nou film. Pe toate celelalte le-am urmărit cu religiozitate și toţi apropiaţii mei știu că atunci când vine vorba de Almodovar mă port ca un fan Michael Jackson. Așa că, în ultima ședinţă de redacţie, când a venit vorba de rubrica de film, am zis că pagina o să fie despre alt film peste cadavrul meu. Din ce se vede, n-a trebuit să mor, dar mă văd nevoit să scriu despre regizorul meu preferat și despre ultimul lui film, pe care n-am apucat să îl văd. Pentru că n-am fost la Cannes, acolo unde a fost proiectat prima oară, iar producătorii spanioli au amânat lansarea de la începutul verii pentru toamnă. Așa că tot un fel de sinucidere scriitoricească e pentru mine. L-am descoperit pe Almodovar acum cinci ani, i-am văzut toate filmele pe nerăsuflate, i-am citit toate interviurile, am făcut prozeliţi pentru el și am așteptat entuziasmat în fiecare an un nou film de-al său. Așa că în cele mai frumoase vise ale 014 — Numărul 03

mele, materialul ăsta era un interviu cu el. Eu eram îmbrăcat drăguţ și emoţionat, și el avea aerul și lejeritatea unui geniu. Întrebările mele ar fi sunat ușor prostește, pentru că mi-ar fi tremurat vocea și aș fi vorbit cu prune în gură, dar el, ca un geniu ce e, ar fi văzut scânteia din spatele întrebărilor mele și m-ar fi dat și pe mine, și pe voi, pe spate cu răspunsurile. Și cum limitele acestui articol sunt cerul și cele 4.000 de semne, m-am gândit să îi pun întrebările. Și să răspund eu în locul lui. Pentru că eu zic că îl cunosc destul de bine. EU: Un horror despre trădare, anxietate,

singurătate, identitate sexuală, totul cu elemente de SF. Până aici sună a Almodovar, dar unde e Penelope? ALMODOVAR: Ha-ha. Păi tocmai asta e, că nu vreau ca Penelope să sune a Almodovar. EU: Eu cred că vrei. ALMODOVAR: Bine, m-ai prins. 1-0 pentru tine. Următoarea întrebare. EU: Un chirurg inventează un fel de piele super-rezistentă ca să-și ajute nevasta care a suferit arsuri grave într-un accident de mașină. Sună a temă anunţată anterior...


ALMODOVAR: Nu chiar, Robert (n.red.: chirurgul) n-are nimic din Beningno (n.red.: personajul principal din "Hable con ella"), dacă aici baţi. Subconștientul lucrează cumva înaintea mea și, întradevăr, temele pe care le abordez sunt anunţate în filme anterioare, dar nu e și cazul "La Piel que Habito". Am vorbit despre filmul ăsta încă din 2002. EU: "La Piel que Habito" e inspirat de o carte, "Tarantula", a lui Thierry Joquet. De ce ai făcut asta? N-ai tu destule idei? ALMODOVAR: Nu prea îţi înţeleg întrebarea. Cred că n-ai citit nimic care să îţi placă, până acum, cu adevărat.

EU: Mda. 1-1. ALMODOVAR: Ha-ha. EU: Banderas? După 21 de ani? Cât de schimbat ţi se pare? Cum a fost să lucrezi cu el după două decenii? ALMODOVAR: Nu mai e atât de frumos. În schimb, talentul îl mai are. EU: În Volver îţi aduni toate "chicas de Almodovar" (n.red.: actriţele fetiș ale lui Almodovar). În "La Piel que Habito" l-ai vrut pe Banderas. Mi se pare că încerci o structură ciclică. ALMODOVAR: Îmbătrânesc. La un moment dat, îţi dai seama că nu mai ești

sus, acolo în vârful valului, și tot ce îţi mai rămâne de făcut ca să salvezi aparenţele e să dai o aură de ciclicitate lucrurilor pe care le faci. Te ajută să dormi mai bine noaptea. EU: De ce n-ai câștigat niciun Palme d'Or până acum? ALMODOVAR: Nu știu nici eu. Mă întreb constant, an de an. I-am mulţumit, mi-a strâns mâna, mi-a zâmbit și m-a felicitat. Și am plecat fericit. Serios, mergeţi să vedeţi "La Piel que Habito". Din toamnă, în cinematografe. Vă rog! Numărul 03 — 015


CULTURĂ

DON’T STOP THE DANCE CĂTĂLIN VARBIU

Text Am dat recent peste un reportaj al unei televiziuni britanice, filmat în România în zilele care-au urmat Revoluţiei. Autorul lui spune povestea organizării primului concert cu trupe “de-afară”, intitulat “British Rock For Romania”*. O iniţiativă a British Council, concertul i-a adus atunci pe scena Polivalentei pe Jesus Jones, Skin Games și Crazy Head. Îmi amintesc foarte bine momentul, pentru că am fost și eu printre românii care au umplut atunci Polivalenta cu sentimentul că trăiesc o eliberare spirituală. Până la urmă, veneam după mulţi ani de dictatură comunistă care se străduise să ne înveţe că muzica rock era chiar mai rea decât Tic-Tac, Coca-Cola și Toblerone la un loc. Puţini s-ar fi gândit atunci că, 21 de ani mai târziu, vor avea de ales între concerte cu Jamiroquai, Suede, Skunk Anansie, Hooverphonic, Interpol, Plan B, Bon Jovi, Prodigy, Hurts, Hercules And Love Affair și încă mulţi, mulţi alţii. Cu atât mai puţin că vor trece cu o stranie indiferenţă pe lângă afișele unor astfel de concerte. Astfel, ce altceva ar putea explica faptul că un concert Suede la Arenele Romane adună un public mult subdimensionat faţă de așteptări? Exact, la acei Suede mă refer – una dintre trupele stindard ale britpop-ului, cu hit-uri cât să te ţină în priză o noapte întreagă și cu un solist vocal ultracharismatic. Exemplele sunt multe, din pacate, și se referă la artiști de toate calibrele, de la newcomeri care vin să cânte în cluburi de 300 de locuri, până la nume consacrate. Judecând după numărul de participanţi la diverse concerte de anul ăsta, publicul român a devenit eminamente nostalgic, 016 — Numărul 03

lipsit complet de curiozitate. Doar artiștii cu vechime pe scenă se bucură de audienţe decente. Chiar și în cazul lor însă, lucrurile scârţâie, dacă luăm în calcul faptul că ediţia românească a Sonisphere-ului de anul trecut a adunat sub jumătate din publicul prezent la același eveniment în Bulgaria, o ţară cu 7,3 milioane de locuitori. Așa stând lucrurile, m-am tot gândit ce să răspund la întrebările pe care le aud tot mai des legate de (ceea ce mulţi consideră a fi) Sfânta Treime a rockului modern: Kings of Leon – Coldplay – U2. “Chiar nu înţelege niciun organizator de concerte, niciun sponsor că publicul român tremură la unison din dorinţa de a-i vedea pe scenele patriei?”. Realitatea e că – pentru ca aceste dorinţe să devină realitate – nu sunt de ajuns doar curajul aproape inconștient al unui organizator și viziunea sau deschiderea unui sponsor generos. Mai e nevoie de 30.00040.000 de oameni care să fie dispuși să plătească între 100 și 400 de lei pentru un bilet și să renunţe la confortul unei dupăamiezi pe canapeaua din faţa televizorului sau la tura de window shopping la Mall. Iar dacă mersul la concerte nu va deveni rapid o normalitate, riscăm să ne întoarcem în timp, într-o ţară vitregită de astfel de evenimente necesare, unice și absolut memorabile. Și dacă în ‘90 reporterul britanic putea să spună că “we found out that one of the victims of the previous regime’s oppression was rock music itself”, în 2020 vom putea să dăm vina doar pe regimul propriei noastre comodităţi. * http://www.myspace.com/adamleemusiccom/videos/ british-rock-for-romania-1990/37197901



Dacă am trezit curiozitatea cuiva, îi sugerez acest simpatic tutorial interacitv: www.playgo.to/iwtg/

CULTURĂ

Am văzut de curând filmul "Pi", regizat de Darren Aronofsky. Personajul principal e un tânăr matematician în căutarea unui număr-cheie ce stă la baza patternurilor universale din natură. E un tip încordat, ermetic, paranoic și cam fanatic în căutarea sa. Mai trece din când în când pe la fostul său profesor de matematică și joacă Go, în timp ce i se confesează tensionat despre numărul

lui de negasit. În ciuda puterii sale de calcul, nu reușește niciodată să câștige la Go. Profesorul i-a zis că pe tabla de Go este ca în viaţă, pierde fiindcă nu se relaxează, nu-și folosește intuiţia, sugerându-i aceeași soluţie și în căutarea numerelor. La sfârșitul filmului, profesorul moare și îi lasă pe tabla de Go - unde piesele sunt aranjate într-o spirală frumoasă - un bileţel cu numărul pe care îl caută.

GO SIMON FRISON

CLUBUL DE GO IAȘI

Text

Foto

Ca orice tânăr post-post-modernist, crescut cu muzica electronică și simpatizând cu zona artistică, nu m-aș fi văzut pasionat de șah sau de un alt joc din aceeași categorie. Mi s-ar fi părut o experienţă pur matematică și plictisitoare. Însă, cu doi ani în urmă, un prieten mi-a făcut cunoștinţă cu un joc pe care japonezii și vesticii îl numesc Go. Entuziasmat, tipul mi-a zis tot felul de povestioare fascinante: partide care durau zeci de ore, mutări geniale care făceau urechile adversarilor să se înroșească, călugări budiști care îl considerau o activitate transcendentală pentru perfecţionare interioară; generali puși în faţa unor dileme strategice găseau răspunsul într-un joc de Go, împăraţi ce îl foloseau pentru a-și iniţia copiii în etică și strategie. M-am simţit ca un copil, savurând un basm. În contextul simpatiilor pe care deja le aveam pentru cultura asiatică, a fost ușor să mă las sedus. De atunci joc zilnic minimum trei partide și mă plimb pe la concursuri, chiar dacă se desfășoară în celălalt capăt al Europei. Nu sunt vreun maestru, mă duc din simplă pasiune. În acest timp 018 — Numărul 03

am observat un fenomen interesant: cei mai mulţi cunoscători de șah pe care i-am întâlnit joacă foarte rar, parcă ar fi o ultimă opţiune pe lista de hobby-uri. În schimb, când vine vorba de Go, mai toţi pe care îi știu sunt foarte activi, merg la concursuri și joacă aproape în fiecare zi, indiferent de performanţă, vârstă, profesie, personalitate. Parcă ar avea un ingredient secret care îi ţine agăţaţi ! Iniţial am crezut că este un joc nipon, fiindcă toţi eroii din povestioarele prietenului meu erau din Japonia. De fapt, Go a fost adus în Japonia de călugării budiști când se întorceau din internship de la mânăstirile taoiste. Deci a fost inventat de chinezi, acum vreo 4000 de ani; este cel mai vechi joc, iar istoricii îl considerau una dintre marile reușite ale culturii lor. Un chinez civilizat trebuia să cunoască poezie, caligrafie, muzică și Go. Este și o artă, și un exerciţiu mental, ingenios deghizate sub forma unui joc. Ca să înveţi regulile trebuie să investești câteva minute: ai niște pietricele albe sau negre pe care le pui una câte una, pentru a înconjura un teritoriu. Dacă ai înconjurat și piesele adversarului e și mai bine, vei

avea mai multe puncte. Nimic mai simplu, doar că aici simplitatea este sinonimă cu complexitatea. Este atât de sinonimă încât niște maeștri taoiști vedeau tabla de Go ca fiind Universul în miniatură. În sfarșit, pe ei îi înţeleg, mai toată ziua vorbeau despre Univers, dar mă surprinde că paralela între Go și viaţa în sine este foartă populară și în rândul articolelor actuale despre acest joc. De unde atâta spirit filozofic la tinerii de azi? Încă o consecinţă misterioasa a acestui joc. Dar într-adevăr, Go-ul cultivă în mod subtil echilibrul și încurajează niște principii nobile pe care, dacă nu le respecţi, aproape că te baţi singur. Lăcomia și agresivitatea sunt sancţionate aproape organic. Dacă tot sunt la capitolul complexitate, trebuie să pomenesc de prea-dezbătutul subiect al inteligenţei artificiale în șah vs Go. Știam de la șah că, dacă joci cu calculatorul, n-ai nicio șansă. În a doua lună de jucat Go, am triumfat în faţa calculatorului, care era setat la nivel mediu. Oare oi fi vreo samânţă de geniu, m-am întrebat? Nu a durat mult entuziasmul, fiindcă am aflat că softurile de Go au o reputaţie chiar proastă. Dacă la șah cel


mai tare jucator este un computer, la Go, în ciuda strădaniilor programatorilor și matematicienilor, computerul este un jucător mediocru. Și s-au făcut eforturi mari: cine va reuși să programeze un soft care să bată un jucător profesionist de Go va primi un premiu de un milion de dolari, oferit de o fundaţie educaţională din Taiwan. Banii sunt în bancă de 15 ani. Asta se întâmplă fiindcă șahul este un joc exclusiv tactic, pe când Go-ul este și tactic și strategic. OMNI Magazine a estimat in cifre numărul posibilităţilor pentru ambele

La table te lup]i cu norocul, la [ah cu adversarul iar la Go te lup]i cu tine însu]i. jocuri: la șah 10120, la Go 10761. Probabil contează și faptul că Go-ul îţi stimulează ambele emisfere cerebrale, șahul doar pe cea stângă, iar aceasta este ușor de simulat virtual. Oricum, e cam ciudată ideea unui jucător virtual; conceptul jocului

e atât de uman tocmai pentru că și intuiţia are un rol important, alături de procesul analitic. La masa 35 începe partida dintre mine și Alice, al cărei zâmbet îmi sugerează că este o fetiţă foarte simpatică. Dar cum începe jocul, expresia ei devine foarte matură si profundă - o adevarată metamorfoză. Parcă se teleportează pe tabla de joc. Un prieten a venit să mă viziteze în timpul unui concurs de la Tg. Mureș și a fost impresionat de intensitatea jocului, de expresiile oamenilor din timpul partidelor. Se întâmplă să vezi un puști implicat într-un meci cu un om în toată firea. Parcă ar avea aceeași vârstă! Jocul te absoarbe și poate asta explică expresivitatea mutărilor. Am găsit la un moment dat un citat simpatic despre acest aspect: se zice că doar uitându-se la un joc înregistrat, maestrul de Go poate să își dea seama când elevul a devenit lacom, când a obosit sau când a venit servitoarea cu ceaiul. Eu nu pot să zic câţi fraţi are sau ce notă a luat la licenţă adversarul meu necunoscut de pe internet, dar simt că fac cunoștinţă cu el la un nivel mai personal. Unii par bădărani iar pentru

alţii am sentimente de admiraţie, indiferent cine câștigă. E ca și cum ai avea o discuţie: pe lângă calitatea ideilor contează și cum le formulezi. Când se comentează un joc profesionist, în paralel cu eficienţa mutărilor se specifică și frumuseţea lor. Era un tip la o televiziune coreeană care m-a lasat puţin mască. Comenta un joc profesionist și zicea despre un grup de piese că are "o formă ce ar vrea sa plângă dar nu poate să genereze lacrimi." Sunt aspecte ale jocurilor de șah și Go care trădează principiile psihologice specifice zonelor în care sunt populare, respectiv Vest și Est. La șah, piesele sunt ierarhizate și au funcţii individuale, o singură piesă mai ţanţoșă poate să facă ravagii. Ierarhia caracterizează în mod subtil societatea vestică, la fel și ideea preferată a lui Descartes ce ilustrează individualismul într-un mod aparent profund: "gândesc, deci exist". La asiatici s-ar traduce "noi gândim, deci existăm", filozofia lor punând accentul pe egalitate, interconexiune și introspecţie nefiltrată de gândire dualist-abstractă. Pe tabla de Go nu există ierarhii, iar o piesă are valoare doar dacă se conectează cu celelalte. Numărul 03 — 019


CEI 5 W PENTRU CELE 4 GADGETURI În momentul în care scriu materialul ăsta sunt undeva pe lângă Alexandria, într-un sat oarecare, cu oarecare treabă. Iar singurul gadget din camera de unde scriu e laptopul meu. Dacă în mod curent mă poziţionez ca rebel fără cauză, care luptă din interior împotriva globalizării, gadgetizării, capitalizării și a altor mârșăvii care se termină în "zării", eh, acum trăiesc câteva revelaţii. În primul rând, că mi-ar trebui un aer condiţionat sau măcar un ventilator. În al doilea rând, că luptele mele sunt un pic degeaba. În al treilea rând, că n-are sens să te lupţi, când poţi să te bucuri. Faptul că urmează să scriu despre patru gadgeturi ar trebui să mă facă mândru. Și un pic superficial, dar, în

020 — Numărul 03

principal, mândru. Pentru că până acum n-au murit degeaba atâţia amar de oameni, că ei au lăsat ceva în urma lor, ceva care mie îmi face viaţa mai frumoasă și mai ușoară. Și, în ultimul rând, că nu e deloc constructiv să nu îţi accepţi prezentul. E mai constructiv să-l înţelegi și să fructifici ce îţi poate oferi. Spre exemplu:

Cine: ToyWatch Ce: ToyWatch a lansat și în România colecţia de ceasuri care te fac din non-cool totally-cool Cum: Simplu, doar le porţi. Pentru că aceste ceasuri arată incredibil și, prin asociere, vei fi și tu incredibil. ToyWatch sunt ceasuri colorate, îndrăzneţe, extravagante, adică exact așa

cum ai vrea tu să fii, dar n-ai întotdeauna curaj. De ce: "Suntem aici să indicăm ora exactă cu un zâmbet larg pe faţă”, a declarat Andreea Badran, Marketing Director Rayphi Solutions, distribuitor oficial al brandului ToyWatch în România, într-un comunicat de presă. Unde: La boutique-ul ToyWatch din Afi Cotroceni și la The Place Concept Store. Cât: ToyWatch Velvety – 833 lei, ToyWatch Fluo Aluminium – 677 lei (dimensiune mică) și 720 lei (dimensiune mare), ToyWatch Metallic – 745 (mic) și 833 lei (mare), ToyWatch XL – 702 lei (time-only) și 1.030 lei (cronograf), ToyWatch Flash – 833 lei, ToyWatch New Total Stones – 1.310 lei

ALEX MIHAI DINU

Text

Cine: LOGITECH Ce: Logitech a lansat camera web portabilă Logitech HD C615 care te ajută să realizezi apeluri video și înregistrări HD din mers, folosind un PC sau un Mac. Adică acum poţi fi și o imagine, nu numai o voce sau o înșiruire de litere, pentru oricine, oriunde ai fi. Cum: Designul compact, fold-and-go al camerei, cuplat cu funcţii de autofocus și posibilitatea de rotaţie de 360 de grade te ajută să îţi apelezi video prietenii, sau familia, sau șefii sau pe cine vrei tu, la o calitate care te va surprinde. În plus, pentru o flexibilitate mai mare, camera web este însoţită de un cablu USB de 90 cm cu un extender și dispune de un mic tripod care ajută la captarea de


filme din orice poziţie. De ce: Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte. Deci un video cât un roman. Când: Logitech HD Webcam C615 va fi disponibil în Europa începând cu luna septembrie Cât: 79,99 euro Cine: GARMIN Ce: Garmin a lansat Montana, cel mai avansat GPS handheld, cu multiple opţiuni de montare, durabilitate mărită a bateriei, opţiuni de orientare duală a ecranului și suport pentru o gamă largă de produse de cartografiere Garmin. Adică un GPS pentru aventurierul din tine. Cum: Montana dispune de un altimetru barometric pentru măsurarea altitudinii și are abilitatea de a previzualiza

ruta folosind un model global de elevaţie. Busola în trei axe integrate afișează direcţia de parcurs chiar și în repaus. Ecranul tactil, rezistent la apă și lizibil în bătaia puternică a soarelui are o dimensiune de 4 inch (10,2 cm), iar fotografiile de 5 megapixeli captate de camera foto cu autofocus de pe modelele 650 și 650t sunt afișate în culori vii. Atât de complicat. De ce: Pentru că în fiecare dintre noi trăiește ascuns un aventurier. Iar cei mai aventuroși dintre noi îi dau drumul câteodată. Pentru că poţi să-l folosești în mașină, pe bicicletă, pe ATV sau când te plimbi pe jos. Cât: Garmin Montana 600 va avea un preţ recomandat de 499,99 euro, modelul Montana

650 și Montana 650t – un preţ de 599 euro. Cine: SAMSUNG ELECTRONICS Ce: Samsung Electronics România a lansat noua serie de televizoare Smart TV. Gama Samsung Smart TV include seriile premium LED D8000, LED D7000 și LED D6500, Plasma D8000, D7000 și D6900(6910), dar și seriile LED D6000 și D5500. Cum: Noile Smart TV sunt dispozitive inteligente care vor revoluţiona modul în care utilizatorii folosesc televizorul, dar și maniera în care gândesc despre el. Aceste aparate nu au doar funcţia pasivă de a reda conţinut oferit de o terţă parte, precum canalele TV sau providerii de servicii de

televiziune, ci și de a selecta în mod activ conţinutul multimedia cel mai potrivit pentru utilizatori. În plus, Smart TV poate deveni un veritabil „entertainment hub” pentru întreaga locuinţă, prin posibilitatea de conectare la alte dispozitive. De ce: Pentru că, vrem sau nu, televizorul a devenit parte a familiei. Și diferenţa dintre un televizor normal și un Smart TV e aceea dintre un copil cu opt clase și unul cu masterat. Cât: Preţul Samsung LED D8000 variază, în funcţie de diagonală, de la 7.400 lei pentru modelul de 44” la 12.600 Lei pentru modelul de 55”. Preţul Samsung D8000 variază, în funcţie de diagonală, de la 8.500 lei pentru modelul de 51” la 14.990 lei pentru modelul de 64”. Numărul 03 — 021


DE IEȘIT

OSHO, FRIPTURĂRIA PREFERATĂ De cele mai multe ori când mi se face o poftă imensă de o friptură adevărată de vită, ajung la Osho. Restaurantul-magazin din Primăverii știe destul de bine care e treaba cu fripturile: 100% Angus, maturate sau nu, tăiate perfect și pregătite exact cum le ceri (medium rare for me). În plus, au un vin roșu ales care merge de minune. Nu e de lepădat nici Cheesburgerul lor, cu carne suculentă acoperită de felia de Cheddar topit... Dacă te gândești să ajungi acolo pentru un mic dejun leneș sâmbăta, află că te vei simţi cel mai bine dacă ai copii: locul e plin, plin de ei și au și meniuri dedicate lor. Osho arată prietenos, are un aer de restaurant new-yorkez, cu mese simple, decorat minimalist, iar un perete este acoperit în întregime de frigiderele în care se maturează minunatele fripturi. Chelnerii sunt amabili și prompţi și, lucru destul de rar - știu să-ţi povestească despre toate lucrurile din meniu și să îţi facă recomandări avizate. Osho completează experienţa din restaurant cu magazinul aprovizionat cu tot felul de bunătăţi – de la carne și specialităţi din carne pe care să ţi le pregătești acasă, la tot felul 022 — Numărul 03

de condimente. Pe lângă asta, este disponibilă o ofertă de catering - dacă vrei să te bucuri de un grătar perfect fără vreo bătaie de cap. Încă nu am reușit să mănânc suficient de puţin la Osho încât să am loc și pentru desert, dar cu siguranţă mă voi întoarce să testez cheesecake-ul lor. *** Later edit: fripturăria a deschis chiar lângă ea o pescărie-soră – Osho Fish. Conceptul este același, de restaurantmagazin. Bd. Primăverii nr. 19-21, sector 1, București

COOL CAT Cool Cat a însemnat, încă de la început, un spaţiu avangardist într-un oraș în care noţiunea de artă e relativă. La Cool Cat puteai să mergi și să faci din pereţi pânza ta de desen. Sau puteai să faci graffiti relaxat. Asta până când prea mulţi nonartiști au descoperit locul și au început să scrijelească statusuri neinteresante de facebook pe pereţii pe care stătea arta. Așa că locul s-a mutat într-o casă veche, în care acum doi ani s-a ţinut un revelion undercover. Casa e acum pictată de Radu (owner) și e loc de întâlnire al artiștilor din oraș. În fiecare luni se proiectează câte trei episoade dintr-un serial (momentan, M.A.S.H.). Tot aici au loc întâlniri cu coregrafi și dansatori profesioniști în cadrul cărora se discută – pe baza unor

documentare - despre cum privesc diverse comunităţi din București dansul. La fiecare două duminici se gătește și de asta se poate bucura oricine e prezent. Și toate astea, fiindcă la Cool Cat s-a format o comunitate de artiști pentru care arta înseamnă mai mult decât un pretext de afișare la diverse evenimente din oraș. Str. General N. Dona nr. 18, sector 2, București

GRĂDINA VERONA Cu siguranţă toată lumea știe deja de Grădina Verona. De data asta nu vreau să semnalez un loc nou, vreau doar să îl mai ridic puţin în slăvi. Și când zic asta, mă gândesc că primul loc care îmi trece prin cap atunci când am chef să ies pe undeva e locul din spatele librăriei Cărturești. Mă fascinează total cum e la doi pași de cel mai zgomotos bulevard din București și totuși... e atât de retras. Sau cum e în permanenţă forfotă și, cu toate astea, zgomotul de fundal e extrem de plăcut. Ca să nu mai zic că nu cred să fi existat vreo zi în care să nu fi dat peste cineva cunoscut la vreo masă. Ceea ce e plăcut, fiindcă de fiecare dată când ajung acolo am senzaţia aia de familiaritate. Senzaţie rară în București. Str. Arthur Verona nr. 15, sector 1, București Pagină realizată de DIANA ANGHEL & MARA DĂNILĂ



INSTITUTE, THE CAFÉ DIANA ANGHEL

Text

MISIUNE: crearea unui spaţiu în care publicitarii să fie familiari cu contextul TITLURI DIN CAFENEA: signcafe, WAD, i-D, Media&Rating, Monocle, The Institute PREFAŢĂ: Despre locuri demne de a fi vizitate vorbim în fiecare număr. Dar când vine vorba despre locul proaspăt creat după chipul și asemănarea noastră tragem aer în piept, clipim des și ne străduim să nu vă copleșim cu entuziasm. Ce se întâmplă când se aduc la un loc titluri de la Cărturești și Igloo într-un decor aparent nefinisat, în care exerciţiul de stil nu e vizibil studiat? Răspunsul e Institute, The Café, un loc deschis recent pe Știrbei Vodă 104-106. Într-un oraș în care locurile de ieșit sunt ori așa-numitele malluri ale cafenelelor, ori sunt prea îndepărtate ca să poţi ajunge la ele cu ușurinţă, alternativa pentru socializare discretă apare sporadic și niciodată nu își confirmă stabilitatea. Așa că, pe lângă aceste inconveniente se suprapune surpriza de a nu ști niciodată dacă locul consacrat ieșirilor de socializare mai e sau nu ce a fost cu o săptămână în urmă. Institute, The Café îţi asigură confortul de a întâlni la cafenea numai oameni care îţi plac și cu care ai ceva în comun. Pe lângă albumele de artă și titlurile internaţionale care tratează subiecte precum design, artă, cultură, marketing și comunicare, la Institute, The Café poţi bea rapid shot-ul-drog de cafea dimineaţa, poţi răsfoi relaxat una din reviste în timp ce iei clasicul mic-dejun franţuzesc sau poţi veni aici la prânz, pentru supa zilei. În plus, șansele să te întâlnești cu prieteni din agenţii, pe care în mod normal nu ai timp să îi vezi, sunt mari și asta fiindcă întotdeauna la mesele de lângă vei da peste vreun om de creaţie sau planner. 024 — Numărul 03


INSTITUTE, THE CAFÉ poate fi și locul unde să îţi bei cafeaua în pauza conferinţei pe care trebuie să o organizezi luna asta. Două etaje mai jos poţi închiria o sală de conferinţe cu tot dichisul. Trebuie doar să îi contactezi pe cei de la Litexco Știrbei Center: 021 313 60 39; stirbeicenter@litexco.com.

Numărul 03 — 025


LOVE CLICK

thecoolhunter.net radiografia globală a tot ce

Din meandrele internetului deslușim câte un click pentru fiecare zi a săptămânii plus încă unul pentru cool victims.

înseamnă termenul “cool”

DIANA ANGHEL

Text

casperfitzhue.co.uk tânăr din spaţiul mioritic emigrat în UK care are drept cuvânt preferat “to mesmerize”, cuvânt ce a devenit și crezul său artistic

garancedore.fr iubita deja ultra-celebrului Sartorialist, posesoare a unui site de street-style cu o abordare franţuzească din taste până în vârful fonturilor

doitreisi.ro periodic on-line de expresii estetice

026 — Numărul 03


banksy.co.uk pentru inspiraţie sporadică venită din partea unui gigant al artei stradale

wolvesandbucks. blogspot.com jurnal vizual, fascinant, ţinut de un cuplu francez

lorinix.net fotograf care nu aleargă după subiect, ci își creează singur cadrele, inspirate din picturile clasice cu peisaje

parisvsnyc. blogspot.com clișee surprinse de un iubitor al Parisului în New York

Numărul 03 — 027



LUNCH TIME

Despre cum am sărbătorit AdPrint chiar de revelion // 258 de printuri cool

Căminul și familia fac toţi banii // o mică schimbare răstoarnă monotonia mare // contrastele se atrag // bravo McCann

Creativitatea e la putere // ca sa câștigi Pulitzer trebuie să fii bun la creative writing // te simţi prost când n-ai idei // un proiect care ne ajută să gândim diferit // FFFF

Binele învinge, și nu, nu trăim în basme // Gala Societăţii civile e un fel de Sfânta Duminică a zilelor noastre

3 ani de brainstorminguri // multe identităţi desenate // oameni de bine // design, strategie și creaţie // amintiri cu grătare // Rusu+Borţun Brand Growers sărbătoreşte

Numărul 03 — 029



Cum definești eficienţa în comunicare în 2011? RUI COSTA - Marketing Manager, UPC

EFICIEN}A ÎN COMUNICARE Mai mult de 80 de oameni de marketing și comunicare au jurizat, timp de două zile 79 de campanii de comunicare. Acesta a fost unul dintre puţinele momente în care reprezentanţi ai tuturor companiilor și agenţiilor și-au dedicat timpul și energia unui scop ce nu ar trebui ignorat: susţinerea evoluţiei industriei prin puterea exemplului. Romanian Effie Awards, cea de-a opta ediţie, a numărat 38 de trofee: marele premiu - Grand Effie, 10 trofee de aur, 18 de argint și 10 de bronz. Toţi câștigătorii au fost aplaudaţi în cadrul Galei de premiere organizate de The Institute, la Ateneul Român, la mijlocul lunii iunie. Premiile Effie recompensează în fiecare an campaniile care au obţinut rezultate excelente bazându-se pe idei creative și pe strategii inovatoare. Effie România este un proiect derulat de

"Consumatorii din ziua de astăzi vor să fie implicaţi și să interacţioneze într-un mod relevant cu brandul. Trebuie, deci, să încercăm să creăm o relaţie de comunicare reciprocă și să construim relaţii puternice. Cu cât menţii mai bine această relaţie, cu atât comunicarea va fi mai eficientă."

ANDREEA DRĂGUŢ

Text International Advertising Association (IAA), în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), fiind un festival internaţional sub licenţă Effie Worldwide, Inc. Anul acesta, competiţia a cuprins și două noi categorii speciale: Shopper Marketing și Media Efficiency – introduse în concurs și la nivel global. În categoria Shopper Marketing s-au înscris campaniile de comunicare integrată instore care s-au adresat în mod special cumpărătorului (nu consumatorului final) și care au fost concepute pentru a influenţa procesul de cumpărare. În categoria Media Efficiency s-au înscris campaniile ale căror rezultate au derivat mai ales din eficienţa strategiei media, campanii al căror „motor” au fost ideile și strategia media. Toate cazurile participante au fost evaluate din perspectiva rezultatelor de vânzări și a obiectivelor de comunicare atinse și depășite.

OANA COCIAȘU - Managing Director, Lowe "Adaptarea la cerinţe mult mai mari, cu bugete mult mai mici, din toate punctele de vedere (clienţi, agenţii, cumpărători, vânzători, media etc.)." ȘTEFAN CHIRIŢESCU President, APG România "Brandurile sunt în suferinţă de câţiva ani buni, pe de o parte pentru că democratizarea tehnologiei face din consumatori niște cumpărători mult mai bine informaţi, mult mai atenţi la valoarea unui produs/ serviciu dincolo de logo-ul unei firme, iar pe de altă parte criza a redefinit multe obiceiuri de cumpărare. Astfel, eficienţa în comunicare ar trebui să se refere la branduri solide care vând."

Numărul 03 — 031


Cum ai apreciat campaniile jurizate la Effie anul acesta? Rezultate vs bugete, faţă de anii anteriori? Ce tendinţe ai identificat în comunicarea companiilor participante anul acesta în competiţia Effie? ȘTEFAN TEODORESCU Group Brands Director Volume Brands, Sab Miller "Effie de anul acesta a fost o competiţie mult mai animată decât anul trecut. Criza nu a trecut, dar industria dă semne că a trecut de faza de văicăreală. Ne-am adaptat și începem să vedem și mai ales să speculăm oportunităţile. Am constatat un accent mult mai mare pus pe campaniile promoţionale, lesne de înţeles de ce. Au apărut de asemenea mai multe abordări inovatoare și neconvenţionale - vezi cazul Rom. Să sperăm că aceasta din urmă este o tendinţă pe care o vom regăsi și în anii următori." ANCA ALDEA – Senior Brand Manager Skol, Carlsrom Beverages "Remarca generală cu privire la briefurile citite este o slabă fundamentare strategică a ideii campaniei. Am observat un focus foarte mare în susţinerea rezultatelor de vânzări, prea puţine obiective de brand și o neclaritate în argumentarea importanţei și puterii ideii. Am încercat să-mi dau singură răspunsuri la întrebări precum «cum a luat naștere ideea?», «de ce este ea inovatoare?» și «cum a schimbat atitudini sau comportamente?». O altă observaţie se referă la puterea crescută a campaniilor online. Acest mediu a crescut foarte mult și și-a demonstrat, prin cazurile din acest an, succesul chiar și pentru produse mainstream și de low involvement."

032 — Numărul 03

GRAND PRIX ROMANIAN EFFIE AWARDS 2011 CAMPANIA DEDEMAN 2010 Dedeman și McCann Erickson România au obţinut trofeul Grand Effie pentru campania “Every Change Helps”, după ce au câștigat și trofeul de aur în categoria Retail.

Obiectivele campaniei Să devină lider în categoria Do It Yourself (DIY) până la finalul anului trecut, în ciuda declinului pieţei, prin creșterea cifrei de afaceri și a vânzărilor cu cel puţin 15%. Rolul campaniei a fost acela de a face brandul cunoscut și plăcut de public. Cu noua campanie, Dedeman a avut ca obiectiv să devină brandul cu cea mai bună performanţă de pe piaţă, înregistrând cele mai mari rate de creștere în termeni de imagine (sursa: IMRCG Consulting). Unde se afla Dedeman în momentul în care s-a decis realizarea acestei campanii (cotă de piaţă, notorietate)? La începutul anului 2009, Dedeman era cunoscut doar în estul României, numărând 12 magazine. Totul s-a schimbat în momentul în care au deschis

primul magazin în București, tărâmul brandurilor multinaţionale. Însă inaugurarea unui magazin nu a fost suficientă. Dedeman avea nevoie să se impună în acest oraș mare și aglomerat. În acest moment, fiind prinși în războiul preţurilor, cei de la Dedeman s-au hotărât să devină "retailerii dedicaţi cuplurilor interesate de o gamă cât mai largă de produse DIY". Această campanie a propulsat Dedeman pe poziţia a doua pe piaţa de DIY, dovedind că DIY nu este dedicat doar bărbaţilor. Criza economică a afectat serios principala sursă de business pentru sectorul DIY: piaţa construcţiilor a pierdut 24,3%, iar procentul de renovări a scăzut și el cu 13,8% în ianuarie - septembrie 2010 faţă de perioada similară din 2009 (sursa: Statistic Institute Study, 2010). Declinul pieţei a declanșat o luptă acerbă pentru consumator, majoritatea jucătorilor de pe piaţă recurgând la campanii de reduceri. Competitorii și-au pus bugetele generoase de media în spatele unei singure promisiuni: “cele mai mici preţuri”. În acel moment, Dedeman a decis să acţioneze împotriva acestei tendinţe: a investit într-o campanie de comunicare pe termen lung, a construit un limbaj unic al brandului, pentru a câștiga noi clienţi și a deveni brandul numărul 1 de DIY în România. Care erau competitorii din acel moment ai lui Dedeman? Praktiker, Bricostore, Hornbach, MrBricolage și OBI. În acest moment, Dedeman este brandul numărul 1 pe piaţa de DIY.


Agenţiile și companiile premiate în cadrul EFFIE 2011 sunt: 23 Communication Ideas&Heineken România, BrandTailors, Bridge Communication, CAP, Cohn & Jansen JWT, Cohn&Jansen on behalf of Scala JWT, GAV, GMP Advertising, Graffiti BBDO, Grey Worldwide România, Leo Burnett & Target România, McCann World Group Romania, Next Advertising, Odyssey Communication, Ogilvy&Mather România, OgilvyOne, Papaya Advertising, Propaganda, Publicis România, Sister & Co, Webstyler. Poţi vedea câștigătorii EFFIE 2011 pe www.effie.ro

Pentru majoritatea cuplurilor românești, problemele sunt cele care le ţin împreună. Folosirea contextului crizei economice ca pe o oportunitate de creștere – Criza economică a schimbat vieţile de cuplu ale românilor: au început să cheltuiască mai puţin pe entertainment și să petreacă mai mult timp acasă. Pentru a combate rutina zilnică, au început să investească în îmbunătăţirea casei. Dedeman a decis să expună problemele cuplurilor și nevoia lor de schimbare. Dar în felul Dedeman, cu sinceritate brutală și umor. Dedeman a decis să expună problemele de zi de zi ale cuplurilor normale și nevoile lor de schimbare! Și a facut-o în stilul Dedeman. Publicul-ţintă În loc să vorbească cu bărbaţii, ca toate celelalte branduri de DIY, Dedeman a observat că peste 50% dintre cumpărături se fac în urma unor decizii luate în familie. Astfel, am decis să vorbim cu cuplurile tipice românești (25-50 de ani), care sunt obișnuite cu gustul dulce-amărui al vieţii și apreciază sinceritatea și umorul. Durata campaniei 1 an - 2010 Mediile pe care s-au derulat mesajele TV – spoturi publicitare, Radio – spoturi publicitare, Reţea permanentă OOH

Cum s-a ajuns la conceptul campaniei? Pe această piaţă aglomerată, unde fiecare companie afișează preţul, noi am modificat modalitatea de abordare și am inventat un nou limbaj emoţional. Acesta s-a adresat în mod direct cuplurilor, despre modul în care Dedeman se diferenţiază pe piaţă de concurenţă: diversitatea. Ideea creativă Totul a plecat de la câteva idei de bază: Emoţii, în locul preţurilor - Pe o piaţă extrem de aglomerată, unde toată lumea comunica preţuri, am schimbat abordarea raţională și am inventat un limbaj emoţional care vorbește direct cuplurilor, despre beneficiul care face diferenţa dintre Dedeman și restul pieţei: diversitatea. Strategia Dedeman a fost cu totul nouă și neprevizibilă. Cupluri, nu doar bărbaţi De-a lungul anilor, publicitatea în categoria DIY a fost funcţională și determinată de preţ. Pentru noi, a fi mers pe același drum ar fi însemnat să aruncăm banii pe fereastră. Știam că, pentru oameni, căminul lor este cea mai mare avere, nu doar din punct de vedere financiar, ci și emoţional. Dedeman urma să fie primul brand DIY din România care să pună emoţia înaintea preţului. Cupluri din viaţa reală, nu cele din povești - în publicitate, familiile trăiesc în pace și armonie, toată lumea zâmbește, iubirea e eternă. Noi am căutat cuplurile reale, emoţiile adevărate. În viaţa reală, relaţiile dintre oameni nu sunt întotdeauna perfecte.

ALINA TUDOSE - Managing Director, Cohn & Jansen JWT "Faţă de anul trecut, sunt clar mai multe, faţă de anii anteriori, au părut mai slabe, per total. Părerea mea este că nu au fost la fel de multe research-uri ca până acum și a fost mai greu să dovedești rezultatele. Au fost însă cazuri foarte puternice, construite mai mult cu date de brand și din ce în ce mai multe cazuri cu piloni importanţi în online, ceea ce este îmbucurător. Sunt din ce în ce mai multe campanii cu componentă online, campanii cu adevărat integrate, mult mai multe execuţii decât în anii anteriori. Am văzut mai multe branduri mari, care și-au dovedit încă o dată eficienţa, și mai puţine branduri mici, locale, faţă de anii anteriori. În rest, campaniile de la Effie reflectă nivelul publicităţii din 2011 din România, nu musai cel mai creativ an din istorie."

Echipa de la Dedeman și de la McCann care a realizat această campanie Din partea Dedeman: Cătălin Ivan – Director de Marketing, Mărioara Dospinescu – Asistent Marketing Din partea McCann Erickson: Adrian Boţan – Creative Partner, Adela Dan – Senior Copywriter, Ela Cioriţă – Art Director, Raluca Iacob – Senior Strategic Planner, Anamaria Ioniţă – Account Manager, Alexandru Roșca – Senior Account Executive, Alina Carasol – Senior Media Planner Rezultatele campaniei Dedeman a devenit lider în categoria DIY până la finalului anului tercut. Succesul este cu atât mai remarcabil cu cât s-a întâmplat în ciuda declinului rapid al pieţei (sursa: Statistics Institute Study, 2010) și în ciuda reţelei mai mici de magazine a Dedeman. Performanţa Dedeman a fost constantă pe toţi indicatorii de business, care au crescut dincolo de orice previziune: cifra de afaceri și vânzările, cu 43% mai mari în Q4 2010 faţă de Q4 2009. În urma campaniei din 2010, Dedeman a devenit brandul cu cea mai bună performanţă de pe piaţă, înregistrând cele mai mari rate de creștere în termeni de imagine. Indicatorul de brand awareness a crescut cu 81,4% într-un singur an (Q3 2010 faţă de Q3 2009) Numărul de persoane care preferă Dedeman s-a dublat în Q3 2010 faţă de Q3 2009. Dedeman a înregistrat cele mai mari rate de creștere în ceea ce privește preferinţa de brand.

MAX PALLA - CEE Coordinator Jung von Matt, Președintele juriului Effie 2011 "Pentru comunitatea internaţională de business, Effie este cea mai valoroasă distincţie din industria publicităţii. De ce? Pentru că oferă un răspuns la declaraţia lui Henry Ford: «Jumătate din publicitate este o risipă de bani; doar că nu știm care jumătate.» Acum știm: o campanie câștigătoare la Effie demonstrează clar puterea publicităţii în atingerea obiectivelor de marketing. De aceea este ca un far pentru toţi advertiserii care ţintesc spre succes!"

Numărul 03 — 033


APPSCEND SAU CUM S~ Î}I CONSTRUIE{TI SINGUR APLICA}II MOBILE ALEX MIHAI DINU

Text

E clar că e doar o chestiune de timp până când vom avea cu toţii câte un smartphone. E doar o chestiune de timp până când aplicaţiile mobile vor face parte din mixul de marketing al fiecărei campanii. E doar o chestiune de timp până când aplicaţiile mobile vor fi la fel de populare și de multe precum website-urile. E doar o chestiune de timp până când baieţii de la Vitality Media vor fi milionari. Pentru că ei au intuit corect tendinţele și s-au apucat de construit prima platformă care te ajută să îţi construiești tu singur aplicaţii mobile și să le monetizezi. Pentru că sună complicat, l-am rugat pe Sebastian Văduva, CEO Vitality Media să ne explice ce fac ei și ce face aplicaţia lor.

SEBASTIAN VĂDUVA, CEO Vitality Media Alex Mihai Dinu: Ce e Appscend și ce face? Pe înţelesul profanilor... Sebastian Văduva: Appscend este o platformă web-based ce permite crearea, administrarea și monetizarea de aplicaţii mobile dintr-o interfaţă simplu de înţeles atât pentru developeri, cât și pentru oameni fără cunoștinţe tehnice de programare. AMD: Când s-a născut ideea unei astfel de platforme? SV: Anul trecut, în 2010, ne-am decis să schimbăm modelul de business și dintr-o companie axată pe servicii am hotărât să investim toate resursele pentru a crea un produs vandabil pe o piaţă internaţională și o platformă pe măsură. Am decis să atacăm piaţa de mobile pentru că este piaţa cu cea mai mare creștere. AMD: De ce s-a născut? Aţi răspuns unei nevoi încă nestrigate? SV: Cu siguranţă că nevoia de a interacţiona cu posibili clienţi și cu utilizatori prin intermediul aplicaţiilor

034 — Numărul 03

mobile este o nevoie reală în piaţa internaţională. Din păcate, costul de dezvoltare al unei astfel de aplicaţii este extrem de mare, undeva în jurul valorii medii de 6.500 de dolari, iar perioada de dezvoltare se ridică la minimum 30 de zile. Folosind Appscend, aceste cifre sunt scăzute considerabil cu câteva ordine de mărime, deci cred că putem spune că rezolvăm cea mai mare problemă legată de această piaţă. AMD: Cine ar trebui să vă mulţumească pentru efortul vostru? Care e targetul? SV: Publisherii si ownerii de content digital sunt cei care pot profita cel mai mult de existenţa acestei platforme acum. Imaginează-ţi că se pot crea aplicaţii similare cu cele mai faimoase aplicaţii de publishing din lume în câteva ore. Spre exemplu, aplicaţia oficială New York Times a fost replicată pe Appscend în trei ore. Mai mult decât atât, este foarte simplu să monetizezi aplicaţiile construite integrate. AMD: De ce aplicaţii pentru iPhone? Acolo e viitorul? SV: O bună parte din viitorul mobil stă în aplicaţii. Nu doar pentru iPhone, ci și pentru alte sisteme de operare, cum ar fi Android și Windows Phone 7. Am ales să începem cu iOS pentru că este cel mai popular sistem de operare în ceea ce privește consumul de aplicaţii mobile.


AMD: Nu e o nișă prea periculoasă? Nu e produsul vostru prea dependent de alt brand? SV: Ar putea fi o nișă periculoasă dacă brandul de care suntem legaţi ar fi unul creat artificial și ușor de perimat. Din fericire pentru noi însă, Apple este la momentul actual cel mai puternic și mai valoros brand din lume. AMD: Cât de bogaţi vă vedeţi în cinci ani? SV: Judecând după planul de afaceri pe care îl am în faţă zi de zi, răspunsul ar fi "foarte". Suntem însă extrem de realiști și ne dăm seama cât de multe obiective avem de îndeplinit până la momentul la care să ne gândim realmente la bani și mai ales la bogăţie. Focusul principal ar trebui să fie pe dezvoltarea unui produs excepţional, urmând ca banii să îl urmeze la scurt timp după. AMD: Vă pare rău ca v-aţi născut în România? Cât de internaţional vă vedeţi produsul? SV: Nu ne pare rău după lucruri și fapte care nu ţin de noi. Acest produs are o adresabilitate internaţională, România este în momentul de faţă, pentru noi, o piaţă bonus. Însă faptul că ne-am născut aici contribuie cred foarte mult la ambiţia și dorinţele noastre de a dovedi că și România poate naște proiecte valoroase și recunoscute pe plan internaţional.

AMD: Cum ajută Appscend comunitatea de marcom? Ce efect ar trebui să aibă asupra publicitarilor? Dar asupra advertiserilor? SV: Cred ca tot mai multe agenţii de marketing și comunicare ar trebui să ia în calcul canale alternative de comunicare și de interacţiune cu clienţii brandurilor pe care le reprezintă. Mobile-ul este unul dintre cele mai importante și e un produs care coboară extrem de mult barierele de intrare. AMD: Cui aţi luat pâinea de la gură? SV: Nu cred că am luat pâinea de la gura nimănui, dimpotrivă. Vrem să oferim cât mai multă pâine de mâncat pentru developeri sau companii care pot folosi această platformă în favoarea lor. Mai exact, pot folosi Appscend pentru a construi aplicaţii mobile pentru clienţii lor, simplu și eficient. AMD: Cât costă? SV: Depinde pentru cine... Clienţii care se înregistrează direct în platformă și îsi construiesc singuri aplicaţia trebuie să plătească doar o taxă lunară ce este cuprinsă între 29 și 99 de euro pentru toată durata de viaţă a aplicaţiei. Pentru companiile mari și pentru parteneri există pachete construite pe nevoile acestora care diferă ca preţ, deci îmi este greu să vin cu o cifră exactă. AMD: Ce ar trebui să mai știm despre Appscend?

SV: Cred că cel mai important lucru care ar trebui știut este că industria digitală se mută încet-încet din web-ul tradiţional către "mobile" și în cel mai scurt timp acest mediu nu va mai putea fi ignorat în nicio campanie și în niciun mix de marketing. Appscend există pentru a face această trecere cât mai simplă și mai eficientă. AMD: Cum urmează să se dezvolte proiectul vostru? SV: Momentan colectăm feedback de la utilizatori și îmbunătăţim cât mai mult experienţa utilizatorilor cu platforma. O documentaţie bine făcută reprezintă cel mai important factor cu privire la rata de conversie. Urmează sa portăm platforma astfel încât aplicaţiile construite să fie compatibile și pe alte sisteme de operare, prioritatea numărul 1 fiind Android. În același timp, în fiecare lună oferim noi funcţionalităţi astfel încât să punem la dispoziţia clienţilor noștri cât mai multe instrumente pentru a obţine exact ce își doresc. AMD: Ce altceva mai face Vitality Media? SV: Nimic altceva! Și nici nu credem că va mai face. Ne vom concentra 100% forţele ca să dezvoltăm acest proiect pentru a-l transforma într-un succes internaţional. Dorim ca în cinci ani să avem cel puţin 50.000 de aplicaţii construite pe platforma noastră. Numărul 03 — 035


MAI MARI SAU EGALI CU AȘTEPTĂRILE CĂTĂLIN RUSU

Text

TUDOR NĂSTASE

Ilustra]ii

Povestea Rusu+Borţun Brand Growers începe oficial pe 1 iunie 2008 însă își trage seva dintr-o excursie în Serbia, de prin 2006. Eu și Marc1 eram echipă de creaţie la Cohn&Jansen (actualmente Cohn&Jansen JWT) și-am plecat cătinel cu mașina la Belgrad să ţinem o prezentare pentru un client regional. Ghinionul a făcut să rămânem înzăpeziţi și fără benzină, într-o localitate sumbră numită Maidanek. A colo, împingând mașina pe minus 15 grade, am simţit că putem fi o echipă și putem face cu drag lucruri importante împreună. În 2007, Marc "mă părăsea" și se întorcea la Millenium Communications pe post de Creative Director. Cu toate că era demisionar, n-am să uit niciodată ultimele 2 săptămâni în care nu cred c-am plecat vreodată mai devreme de 2 noaptea. Speram și simţeam că aceste nocturne n-o să fie ultimele... Cu Andrei2 am tot vorbit despre proiectele lui, mai în glumă, mai în serios, și prin aprilie 2008, după o noapte de brainstorming la Marc și o cafea cu Andrei la Planter's, ne-am zis c-am putea pune de-un start-up. Eram de 5 ani jumate la Cohn&Jansen și mi se rupea inima că plec, pe de altă parte, simţeam că putem fi un trident ofensiv, care poate face performanţă. Norocul a făcut ca în mai 2008 să lucrăm la un proiect în provincie, unde ne-am legat pentru ce avea să înceapă. La sfârșit de mai am avut primul interviu de angajare, cu Florina3. Eram La Rocca și făceam planuri peste planuri. Am râs mult și, pe 1 iunie, copiii ședeau deja într-o cămăruţă în Gh. Lazar 21 și se băteau pe sala de meeting. În vara aia eram doar trei și aveam deja o groază de proiecte: lansam Gillette Fusion pentru P&G, o campanie de CSR pentru Coca-Cola Hellenic, campanii pentru Gala Societăţii Civile și Internetics, pregăteam rebrandingul AdPrint și desenam identităţi pentru Identis, Notting Hill, Acasa.ro, Markit și Greenworks. Marc nu se mai putea clona, așa că în

036 — Numărul 03

1

2

3

4

5

6

august am decis să luăm primul designer, pe Tudor4, care venea de la Sister&co. Îmi plăcuse mult un logo desenat de el și graţie lui Costin Radu, ne-am întâlnit. Mulţumim, Costin! Tot în august a venit și Andra5 de la Leo Burnett. Îmi amintesc cu drag de un branding de mașină pentru Mercedes-Benz și pentru Copacul de Hartie, gândite de ea. Și de multe pitch-uri și prezentări făcute de Suzandra, printre care și Cupa Balcanică a Talentelor Gillette. La "piengi", cum scria Alexandra Lungeanu, am lucrat cu oameni foarte drăguţi și profi. Mulţumim pentru încredere Mirunei, lui Narcis, lui Costin și lui Sergiu. La 1 octombrie eram în plin mercato și ne mutam într-un lăcaș nou, primul nostru sediu de pe Știrbei Vodă 61. Atunci ne-am luat primele monitoare Mac, la care s-au distrat Anca și Francisc. Anca6 venea de la Cohn&Jansen, ca DTP Manager iar Francisc7, Senior Designer de la Friends Advertising. Pe lângă puzderia de proiecte impecabil lucrate, pe lângă ordinea făcută în jur, Anca a fost și este "conștiinţa" agenţiei. Ne bucurăm zi de zi de câte o discuţie la marginea unei cafele opărite. În prag de Internetics, Raluca și Alina ne-au făcut cunoștinţă cu Flaviu de la Hostway, unul dintre clienţii noștri deja istorici. Prin noiembrie, Silvia de la Millenium îmi recomanda o fată cu un zâmbet foarte cald în CV. Era Alexandra8 de la Leo care, la început, s-a șocat de ritmul în care lucram, iar apoi ne-a înţeles, corijat și ajutat ca nimeni alta. Merci, Silvi! După succesul campaniei virale de la Internetics, filmată cu Boogie și Gontz, ne-am pus la masă cu Hostway să construim împreună un brand pentru bloggerii români. Așa s-a născut Blogway, desenat de Tudor și modelat de Francisc. Cu așa designeri talentaţi, eram un copywriter fericit. O altă identitate desenată a fost ornitorincul celor de la Conformist - No Concept Store, care aduceau Marite et Francois Girbaud în România. Pe sfârșit de an, am luat niște ţepe de la niște oameni reputaţi ai pieţei și am învăţat să zâmbim amar, iar eu am devenit control freak. Crisis was all around. Cum Criza se uită și la oameni, mă trezesc într-o dimineaţă cu un telefon de la Unilever, că ne dorea la un pitch. Noi nu prea gustăm pitch-urile, dar am băgat și-am câștigat Rama. A fost meritul lui Andrei și al lui Marc. Între timp, eu cu Tudor făceam Smark, comunitatea oamenilor de marketing care crede că feedback-ul creează studii de caz. A fost foarte haios la filmare cu Naumovici, Ţugu, Alina Gavrilă și Cohn regizor. Masa dinaintea vacanţei ne-a prins la modernul restaurant de pe Berzei numit Codrii Cosminului, cu icre de crap, pâine prăjită și ciorbă de perișoare printre vedetele festinului. Eram nouă: Florina, Tudor, Andra, Anca, Francisc, Alexandra, Andrei, Marc și cu mine. În 6 luni agonisisem deja venituri de 200.000 de euro. 4,3,2,1,0 la mulţi ani 2009! În ianuarie am fost super și-am crescut Tabărama, o platformă de activare pentru mame și copii, care asocia Rama cu educaţia. Margarina care "hrănește buna creștere" oferea superexperienţe care cresc supercopii. Printre picături, am dat o fugă la AdPrint-ul din Poiană care făcea 10 ani și le-am făcut cadou un rebranding. La petrecerea de după, mi-am cerut iubita de soţie și spre bafta mea, a zis DA! Abia acum va scriu din semiluna de miere...


7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

Apoi au urmat pitch-uri peste pitch-uri, dintre care am luat un brand foarte important pentru noi, bărbaţii - Gillette. Tot legat de Gillette, nu pot uita ședinţa foto cu Hagi, Popescu și Petrescu. Campania s-a desfășurat sub parasolarul “Starurile de ieri susţin starurile de mâine”. În primăvară am lansat Blogway, pentru cei care vor să-și facă blogul după cheful și asemănarea lor. Mai apoi ne-am întâlnit cu un antreprenor alături de care lucrăm multe proiecte cu mare drag: Cristi Olaru de la Auto1one. Prin mai, a venit, pe producţie și project management, "colega Luiza"9, cum îi zice Ionescu, și-am început să zâmbim mai mult și mai cu poftă. Întrucât nu mai puteam duce toate conturile pe copy, oricât m-ar fi ajutat Marc, am angajat primul junior copywriter din istoria agenţiei, pe tânărul Alex10, 'nalt la stat și degrabă vărsătoriu de entuziasm. Eram deja 11, la un an de la lansare. Apoi a plecat Flo, care s-a lăsat de publicitate și studiază știinţe sociale la Londra. Vara ne-am dus în Tabărama și copii din tabără ne-au încărcat cu o energie extraordinară. Unul dintre proiectele care merită să existe și de care suntem foarte mândri. Mulţumim Anei și colegelor de la Unilever pentru o relaţie atât de frumoasă între un client și o agenţie de brand. În august s-au petrecut două lucruri: venirea pe online a lui Gabi11, care ne-a deschis calea spre digital cu R+B CyberGrowers, și mutarea pe Mircea Vulcanescu 27, la Tomiţă. Viaţa mea se schimbase, lucram în curte, sub vișin și făceam grătar colegilor, de multe ori pe săptămână. Tot atunci am desenat multe identităţi și-am început parteneriate noi, cum ar fi cel cu Daniel Ghilinţă de la Italoparts. Anul ăla am mers în primul teambuilding la Cerașu unde, printre altele nedetaliate aici, Francisc a desenat și niște Omega Friends pentru Unilever. La sfârșit de toamnă a venit Luca12 tot pe online și Andra ne-a anunţat că vrea să schimbe industria. "2009 fu an bun, identităţi se făcu, advertising se făcu" și începură să încolţească și niște firicele zdravene de online. După un an plin, ne dublasem cifra de afaceri, depășind 400.000 de euro și continuam să investim în oameni și în proiecte. Și așa am ajuns și în 2010. Rebranding Italoparts Group în The Parts, rebranding Explore Travel, campanie AdPrint, exportăm Tabarama și în Bulgaria, pentru brandul Kaliakra. Printr-un neconvenţional făcut pentru Auto1one l-am cunoscut pe Danu Temelie de la Euro Mini Storage. Ne ocupam 360 de acest brand și avem o relaţie plină de umor, de libertate absolută și de responsabilitate absolută. Din ianuarie, suntem agenţia de brand a Medicover, frumoasă revedere pentru mine! Desenăm și comunicăm Petprod după o experienţă savuroasă cu dl. Jack Cutișteanu, facem rebranding la Auto Club Contact în 9695 alături de Horaţiu Nicolau și exportăm design, strategie și creaţie la P&G Geneva pentru un proiect Old Spice. Apoi vine proiectul gigant ANOFM, un cont foarte pe poziţionarea noastră - identitate și comunicare. Desenăm Club Fiat.ro și stabilim "accesul pe bază de pasiune". În primăvară câștigăm ING Mid Corporate și facem o campanie foarte frumoasă cu cei de la Carioca. La 2 ani de Rusu+Borţun dădeam un interviu Mirei de la IQads și ne

desfătam strașnic la Hanul Haiducilor. Sezonul estival a fost plin ochi: campanie Becel, excursie în Tabărama, finalizare rebranding grup în MilleniumnPeople, începem să lucrăm la Revista asta pe care o citești, băgăm campanie aniversară Internetics și campanie optimistă pentru Gala Societăţii Civile. Mai lucrăm o campanie pentru ING pe corporate și în sfârșit, filmăm ANOFM cu Laura Baron, Cristi Puiu și Andreea Păduraru. În prag de 30 de ani, eram un copywriter ferice din nou. 2010 a fost anul încercărilor pe HR. Unele ne-au ieșit, altele, dimpotrivă. Toate au fost experienţe memorabile și utile. Au venit: Mihnea13 , Radu14 , Anca T.15 , Ileana16 , Sonia17, Anca M.18 , Corina19 și Simon20. Au facut sărbătorile cu noi, cam jumate. Spre iarnă au plecat Gabi, pe online, la Valvis Holding și Luca, la Aeroport, trupa Aeroport. Participăm cu "Aleea Scriitorilor" la Teacher's Film Festival şi câştigăm două premii alături de vreo 100.000 de vizualizări pe YouTube. Mulţumim, Costas! Lucrăm Gillette la greu și pentru toată regiunea. Deja nu prea mai încăpem în casa lui Tomiţă, căruia îi mulţumim nespus, numărăm vreo 14 suflete, așa că Marc are inspiraţia să caute un sediu nou. Și așa, pentru ianuarie, ne pregătim de Strada Corbeni nr. 3. Ne mutăm și ne crește numărul de fani de pe facebook.com/ rusuplusbortun. Mergem în teambuilding cu un client căruia i-am dublat cota de piaţă. Foarte frumos gestul lor, mulţumim! Înainte de sărbători aflăm că suntem invitaţi la un pitch european pentru Baumax. Adio vacanţă liniștită! Irina Tudor de la financiar mă anunţă că depășim 800.000 de euro cifra de afaceri. Yes, we did it again! 2011 profesional începe la Viena în Muzeul Essl. Prezentări, decizii, amânări. Pierdem Baumax în faţa unei agenţii din Viena, dar câștigăm o nouă abordare de new business. Marc se reapucă de pictat la mansardă. Pereţii casei se bucură, ca în reclame. Începem rebrandingul Medicover, pentru care lucrăm zi lumină, de la strategie la packaging, de la signalectică la OOH, and so on. Plâng după Medicul meu personal și-i zâmbesc Grupului European dedicat sănătăţii mele. Începem o colaborare frumoasă cu o echipă de consultanţi și dezvoltăm branduri importante pentru ţară. Nu zicem mai mult acum. Desenăm încă o identitate pentru ANOFM și ne pregătim pentru alt proiect european. Ah, băgăm Cosmote și Unilever pe Social Media. Plecăm în teambuilding la 2 mai și facem foc pe malul mării. Încercăm să ne strângem portofoliul, deretecăm prin casă, facem brainstorming pentru conceptul petrecerii de 3 ani. Ne salvează Ionescu, cu o idee foarte sensibilă. Dăm petrecere cu vreo sută de oameni care ne-au fost alături în acești 3 ani. Privim înapoi cu mândrie și înainte cu speranţă. It was a great ride!

Numărul 03 — 037


RUSU+BOR}UN = BRAND GROWERS IRINA FLOREA

RUSU+BORŢUN

Text

Foto

Am o prietenă bună care, de multe ori când ieșeam în oraș, mă ducea să ne mai uităm puţin la casa ei favorită din București, pe Corbeni nr.3. Ne duceam, ne așezam pe trotuarul de vizavi și visam la ce era înăuntru. Anul ăsta am fost la ziua unor prieteni chiar în casa de pe Corbeni. Pentru că acolo locuiesc ei acum și pentru că au împlinit 3 ani de realizări. Rusu+Borţun sunt agenţia de branding și creaţie care desenează cele mai frumoase logo-uri, ad-uri și pagini de revistă pentru noi. Ei sunt Cătălin Rusu, Marc și Andrei Borţun, iar plusul dintre ei sunt oamenii pe care au reușit să-i coopteze în călătoria zilnică în căutare de idei, pe care o presupune munca lor. Acum îmi place să cred că, de fapt, acum câţiva ani nu făceam decât să așteptăm ca prietenii noștri de acum să se mute în casa cu aer de sinagogă și, cu mult șarm, să ne ofere un cocktail Rusu, sau un cocktail Borţun.

Te bucuri de independenţa "promisă" ? Mă bucur din plin și mă apasă din plin - adică sunt un antreprenor fericit. Faptul că suntem o agenţie condusă de un om de competenţă ne ajută să nu facem compromisuri în ceea ce privește portofoliul de lucrări. Vindem și trăim din lucrările cu care ne și lăudăm. Mă mai bucur zilnic de o "dependenţă sănătoasă" de Marc, de Andrei și de colegii care sunt plusul dintre Rusu și Borţun. Care sunt cele mai neplăcute aspecte ale antreprenoriatului? Contextul economic extrem de tracasant, dar pe care-l tratăm cu seninătate. Ne-am născut

CĂTĂLIN RUSU, creative director & managing partner

038 — Numărul 03

Cum va fi Rusu+Borţun la aniversarea de 10 ani? Abia aștept să-i vad pe cei de la petrecerea din 1 iunie 2018!!! Sper să se strângă mulţi oameni încântaţi de alegerile lor profesionale care să se simtă bine împreună și să vorbească despre lucruri frumoase și bine făcute. Eventual de noi…

MARC BORŢUN, creative director & partner

De ce ai ales antreprenoriatul? Sper să mă fi ales el pe mine… Glumesc doar pe jumatate când mă gândesc că la 16 ani vindeam produse Amway mai ceva decât vând acum ad-uri sau logo-uri. Eram antreprenor "schizofrenic", la o scară mult mai mică dar la fel de serioasă, încă din 2005. Ziua eram angajat la creaţie, iar de cu seara eram antreprenor-începător, făcând branding. În 2008 m-am hotărât să am o viaţă normală noaptea, iar ziua să mixez brandingul și advetisingul într-o singură agenţie. Mă felicit c-am pornit pe acest drum cu Marc și Andrei, iar lor le foarte mulţumesc. De ce branding? Pentru că am vrut și vreau să fac creaţie à la long, iar ideile fără strategie sunt flori de-o zi. Apoi ţine și de un proces de maturizare, strategia și designul de brand trăiesc mai mult, îţi provoacă alte satisfacţii. Pentru că iubesc mult advertisingul am învăţat branding și invers. Sunt două discipline care, alături de online, te pot face să-ţi câștigi independenţa profesională. Asta încerc să le transmit zilnic și colegilor noștri.

și în asumarea cu sportivitate a victoriilor și a eșecurilor, aceste năzuinţe puse în practică au dus la rezultatele de azi. Am auzit acum vreo 5 ani de la un om de creaţie important că pentru a face o agenţie de succes ai nevoie de 3 lucruri: bani, oameni și clienţi. Noi n-am avut niciunul dintre ele, am avut un pic de viziune, toate celelalte au venit firesc.

Cine/ce e plusul dintre Rusu și Borţun? Semnul că se adună energii, valori, talent, caractere, cunoștinte, lucruri diferite de la oameni diferiţi. E tot ceea ce ne însumează pe mine, pe Andrei și pe Cătălin dar și tot ceea ce nu suntem. Din fericire, nu prea suferim de autosuficienţă, așa că plusul ăsta îi mai reprezintă și pe toţi oamenii pe care încercăm să-i adunăm între noi, să ne completeze, să crească odată cu noi și să ne challenge-uiască.

în criză și așa ni se pare o piaţă normală. Dar dincolo de asta, alegerea oamenilor potriviţi e procesul cel mai important și mai stresant. Am avut și eșecuri de HR, dar privind în urmă sunt pe plus și încă bine. Care au fost principalele 3 "ingrediente" care au pus Rusu+Borţun pe picioare? Ca să răspund ca la o auditare de brand, am crezut și credem în rigoarea gândului strategic, în manifestarea talentului fiecăruia

Care e povestea și rolul fiecăruia dintre voi trei în Rusu+Borţun? Andrei e cel mai creativ manager pe care îl cunosc. Și un mare iubitor de relaţionare cu oamenii... O face de când îl știu și o face și acum. Așa că rolul lui e să ne facă prieteni noi, să ni-i păstreze pe cei vechi, să gândească chichiţe de management și să ne ajute cu câte o idee tare din când în când, când îl întrebăm. Cătălin e fostul tânăr copywriter talentat, care făcea din pasiune și branding, transformat într-un ciclon creativ-


managerial-intempestiv, care învarte și împinge și vuiește, încărcat de ambiţia și voinţa de a duce lucrurile mai departe. Dacă nu vorbește la telefon, dă sms-uri, sau mailuri, sau se vede cu clienţii, sau merge în prezentari, sau gătește ceva, sau își trage un scaun lângă câte un coleg, sau râde, sau e nervos, sau se consultă cu mine, sau cu Andrei, sau se însoară... Îi admir forţa dar mă tem pentru sănătatea lui! Cred ca e clar care e rolul lui, nu? Eu, cu voia dumneavoastră ultimul pe pistă, mă consider un produs al epocii căreia i-am fost repartizat... Am "învăţat" grafică și pictură și am ajuns să fac design și publicitate. Din fericire mă mai bucur din când în când de libertatea absolută pe care mi-o dă pictura, căpăcind astfel posibile regrete. În ceea ce privește munca de birou de zi cu zi, încerc să-mi contrazic firea artistico-lenicoasă și să mă organizez, să-i învăţ pe cei din jurul meu tot ce-am învăţat la rândul meu în 10 ani, să-mi pun "senioratul" la bătaie. Și să continui să învăţ și să mă distrez. Cum va fi Rusu+Borţun la aniversarea de 10 ani? Habar n-am. Probabil că o să facem ceva frumos cu cifra 10. Probabil că ne va trebui un spaţiu uriaș, fiindcă anul acesta, la 3 ani, au fost prezenţi colegii, foștii colegi, clienţii, partenerii, prietenii... și au fost mulţi. A fost cu multă bucurie și multe amintiri. Probabil că peste 7 ani vom fi cu toţii mai deștepţi, mai orgolioși, mai bogaţi, mai bolnavi, mai bătrâni. Probabil că vom avea motive să ne sărbătorim.

Care este povestea casei în care aveţi acum sediul? Nu am reușit să aflam exact ce și cum dar știm că e construită înainte de 1895. Oamenii se referă la ea în diverse feluri... casa olandeză, biserica, sinagoga, casa cu fantome. Primăvara, studenţii de la arhitectură o desenează de pe trotuarul de vizavi. E clar că e o casă specială care înflăcărează imaginaţia. Mie îmi place că are caracter, e o casă făcută cu grijă pentru detalii și cu intenţia clară de a fi deosebită. Tipul ăsta de demers se aseamănă cu cel la care ne raportăm și noi în meseria noastră, mai ales în contextul general românesc care nu valorizează atenţia la detalii, dedicarea și

particularitatea actului de creaţie autentică. M-am bucurat enorm când am găsit-o, când i-am cunoscut pe cei mai eleganţi proprietari la care puteam spera, când am început să o amenajăm și să ne bucurăm de ea. Povestea casei nu e doar o proiecţie dinspre trecut, povestea se scrie încă, și astăzi facem și noi parte din ea.

foarte lungă. Este fratele meu geamăn și astfel avem o istorie comună de 34 de ani. Eu și geamanul meu suntem însă foarte diferiţi, iar când eram mult mai tineri ne făceam reproșuri de personalitate, fiecare considerând că anumite atribute ale celuilalt reprezintă un defect, o carenţă de caracter... Astăzi vedem aceleași atribute ca fiind calităţi importante, fie și doar pentru relaţia noastră de bussiness, dacă nu mai mult. Dar avem și câţiva numitori comuni puternici și, într-un fel, completarea a ceea ce avem în comun eu și Marc vine din povestea lui Cătălin. Pe el l-am cunoscut acum vreo 10 ani, când eu eram în juriul unei competiţii pentru studenţi, iar el încerca, pe o mică scenă atunci, să câștige, NEAPĂRAT locul 1. Atunci nu a reușit, mie și altora din juriu ni s-a părut că își dorește prea mult lucrul ăsta. Ca și în povestea de mai devreme, astăzi mă bucur că vrea să fie foarte bun, cel mai bun. Dintre toate business-urile în care ești implicat, ce are particular Rusu+Borţun? Încrederea pe care mi-o dă prezenţa fratelui meu, în acte și în faţa biroului, și dinamica pe care o generează entuziasmul, pasiunea și disponibilitatea întru schimbare a lui Cătălin.

Cât de important este sediul pentru business-ul pe care îl aveţi, în industria în care activaţi? Importante în bussiness-ul nostru sunt multe alte lucruri până la sediu. Oamenii, talentul lor, documentarea, aspiraţiile, team work-ul, atmosfera, relaţia cu clienţii, managementul. Sediul, locul în care toate cele de mai sus se manifestă, e important dar nu esenţial. Un "nice to have" binevenit atunci când e frumos, funcţional și bine plasat în oraș. Am văzut în câteva rânduri sedii ultra cochete, în care se investise mult, dar nu erau mobilate cu lucruri esenţiale: viziunea creativă și oameni care s-o împlinească. Concluzia e că un spaţiu de work și business, oricât de fandosit ar fi, nu-ţi aduce reputaţie pe termen lung. Mă bucură să merg în fiecare zi într-un spaţiu care a căpătat acea personalitate și acea degajare creativă specifică breslei noastre. Nu aș fi putut schimba atelierul de pictură cu un cubical. Lucrez totuși out of a box!

Care sunt diferenţele dintre cum îţi imaginai Rusu+Borţun acum 3 ani și ce a ajuns el să fie acum? Îmi imaginam că vor avea mult timp liber care, cumulat cu talentul, inteligenţa și cunoașterea partenerilor, va face ca toate bussiness-urile și proiectele mele să se bucure de atenţie la detalii din partea lor, să beneficieze de consultanţa care să mă facă pe mine și pe clienţii grupului și mai fericiţi decât suntem acum. Din păcate pentru scenariul ăsta, din fericire pentru scenarii viitoare, Rusu+Borţun a crescut foarte repede, foarte mult și cred că și foarte bine, făcând din mine clientul care trebuie să se resemneze, zâmbind însă, în faţa P&L-ului.

Cum va fi Rusu+Borţun la aniversarea de 10 ani? Rusu va fi neschimbat în bine iar Borţun tot 2, deci foarte bine.

ANDREI BORŢUN, partner Tu povestești mereu despre oameni și despre cât de importanţi sunt ei. Spune povestea oamenilor Rusu+Borţun. Despre Marc am multe povești sau o poveste

Pentru ce client ţi-ai dori să lucreze Rusu + Borţun, dintre cei pe care nu îi are deja în portofoliu / de ce? Pentru o Românie mai mulţumită de ea însăși. Pentru că astăzi nu o avem în portofoliu și pentru că astăzi, tocmai pentru că nu o avem în portofoliu încă, este neliniștită și frământată mai mult decât este cazul. Și asta nu e bine pentru fetele mele care într-o zi nu vor mai fi copii. Numărul 03 — 039



Numărul 03 — 041



Participanţi în cifre: 72 de echipe 17 ţări

COMUNICARE

BEST OF ADPRINT IRINA FLOREA

Text

45 de agenţii 258 printuri 37 de trofee decernate

AdPrint 2011 a început pe întregul glob cu artificii, pahare pline de șampanie, îmbrăţișări și săruturi sub vâsc, pe 1 ianuarie, la miezul nopţii. Întreaga lume a sărbătorit alături de noi începutul perioadei de înscrieri. Au participat lucrări din Austria, Bulgaria, Cipru, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Spania, Ucraina. Câștigătorii s-au regăsit într-o expoziţie care a avut loc în perioada 20 aprilie – 19 mai pe un suport neconvenţional - gardul ce înconjoară Muzeul Naţional de Artă al României. Îi puteţi revedea și în următoarele pagini, dar și pe www.adprint.ro.

JURIU ADPRINT

AdPrint este singurul festival european de publicitate care premiază cele mai bune echipe de creaţie pentru excelenţă

în print. Misiunea AdPrint Festival este de a promova printul și valorile sale la nivel internaţional.

Cea de-a 12-a ediţie a festivalului european ce premiază exclusiv printul a avut un juriu prezidat de Carl Le Blond - Deputy Executive Creative Director of Ogilvy Group Rusia, care l-a avut coleg de echipă pe Tony Strong, Copywriter, AMV BBDO, London. Anul acesta competiţia a fost restructurată în AdPrint BEST USE OF, susţinut de Lürzer's Archive, AdPrint Press & Magazine și AdPrint Outdoor & Poster, pentru a sublinia pasiunea și respectul pe care le avem pentru print. Ne-am bucurat și la această ediţie de suportul Lürzer’s Archive, partener tradiţional alm festivalului, căruia i s-au alăturat în 2011 Art Directors Club of Europe (ADC*E) și Berlin School of Creative Leadership.

Carl Le Blond - Deputy Executive Creative Director of Ogilvy Group Russia – Jury President

Tony Strong Copywriter, AMV BBDO, London

Paola Manfroni Founding Partner and Creative Director, Marimo, Italy

Assunta Squitieri Creative Director, Marimo, Italy

Peter Ampe Creative Director, Duval Guillaume Brussels

Katrien Bottez Creative Director, Duval Guillaume Brussels

Stefan Schmidt Creative at Large\ TBWA Europe and Chief Creative Officer TBWA\ Germany

Kurt Georg Dieckert Chief Creative Officer TBWA\ Germany and Managing Director TBWA Berlin

Stefan Wübbe Creative Director, Kolle Rebbe, Hamburg

Rolf Leger Creative Director, Kolle Rebbe, Hamburg

Gideon Amichay Chief Creative Officer and Partner, Shalmor Avnon Amichay/Y&R Interactive Tel Aviv

Tzur Golan Executive Creative Director and Partner, Shalmor Avnon Amichay/Y&R, Tel Aviv

Michael Weinzettl Editor-in-chief, Lürzer’s Archive

Martin Spillmann Creative Director, Spillmann/Felser/Leo Burnett, Zürich

Peter Brönnimann Creative Director, Spillmann/Felser/Leo Burnett, Zürich

Xavier Beauregard Vice President and Executive Creative Director, Draft FCB Paris

Laurent Bodson Creative Director, Young&Rubicam France

Dă pagina să vezi câștigătorii AdPrint 2011

Numărul 03 — 043


COMUNICARE

01

01

ECHIPĂ: Mark Fairbanks AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Fingers PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

044 — Numărul 03

02

02 ECHIPĂ: Mark Fairbanks AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Minds PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment


03

03 ECHIPĂ: Mark Fairbanks AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Plasticine PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

04

04 ECHIPĂ: Mark Fairbanks AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Teacher PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment Numărul 03 — 045


05

06

05 ECHIPĂ: Jamie Marshall, Gary Turner, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: Be The Difference EXECUŢIE: Plasticine PREMII: Best Use of Copywriting, Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness

046 — Numărul 03

07

06 ECHIPĂ: Jamie Marshall, Gary Turner, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: Be The Difference EXECUŢIE: Tea PREMII: Best Use of Copywriting, Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness

07 ECHIPĂ: Jamie Marshall, Gary Turner, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: Be The Difference EXECUŢIE: Crisp PREMII: Best Use of Copywriting, Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness


08

08 ECHIPĂ: Jamie Marshall, Gary Turner, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: Be The Difference EXECUŢIE: Dolly House PREMIU: Silver Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness

09

09 ECHIPĂ: Jamie Marshall, Gary Turner, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: Be The Difference EXECUŢIE: Bouncy Ball PREMIU: Silver Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness Numărul 03 — 047


11

12

10

10

ECHIPĂ: Robert Amstell, Matthew Lancod, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: The Megane Experiment (Launch Press) EXECUŢIE: Kisses PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Automotive and automotive products

048 — Numărul 03

11

ECHIPĂ: Robert Amstell, Matthew Lancod, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: The Megane Experiment (Launch Press) EXECUŢIE: Lingerie PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Automotive and automotive products

12

ECHIPĂ: Robert Amstell, Matthew Lancod, Tom Ewart, Adam Kean AGENŢIE: Publicis London PRINT: The Megane Experiment (Launch Press) EXECUŢIE: Seafood PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Automotive and automotive products


13

14

13

ECHIPĂ: Alexandra Offe, Véronique Sels, Frédéric Royer AGENŢIE: Publicis Conseil Paris PRINT: Asphaltisation EXECUŢIE: Woman PREMII: Best Use of Photography, Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness, Grand-Prix Category B: Outdoor&Poster, Gold Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness

14

15

ECHIPĂ: Alexandra Offe, Véronique Sels, Frédéric Royer AGENŢIE: Publicis Conseil Paris PRINT: Asphaltisation EXECUŢIE: Young Man PREMII: Best Use of Photography, Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness, Grand-Prix Category B: Outdoor&Poster, Gold Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness

15

ECHIPĂ: Alexandra Offe, Véronique Sels, Frédéric Royer AGENŢIE: Publicis Conseil Paris PRINT: Asphaltisation EXECUŢIE: Old Man PREMII: Best Use of Photography, Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness, Grand-Prix Category B: Outdoor&Poster, Gold Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness Numărul 03 — 049


COMUNICARE

16

17

16

ECHIPĂ: Emanuel Borcescu, Cristian Scurtu, Liviu Turcanu, Adi Păsărică AGENŢIE: Mercury360, România PRINT: Longer day EXECUŢIE: Street PREMII: Best Use of Illustration, Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Fast Moving Consumer Goods

050 — Numărul 03

17

ECHIPĂ: Emanuel Borcescu, Cristian Scurtu, Liviu Turcanu, Adi Păsărică AGENŢIE: Mercury360, România PRINT: Longer day EXECUŢIE: Office PREMII: Best Use of Illustration, Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Fast Moving Consumer Goods


18

19

18

ECHIPĂ: Alexander Schmid, Sascha Petersen, Eva Salzmann, Olaf Oldigs, Arne Salz AGENŢIE: Kolle Rebbe Hamburg PRINT: Guided Tours Through Great Art EXECUŢIE: Morgenstern PREMIU: Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment

19

20

ECHIPĂ: Alexander Schmid, Sascha Petersen, Eva Salzmann, Olaf Oldigs, Arne Salz AGENŢIE: Kolle Rebbe Hamburg PRINT: Guided Tours Through Great Art EXECUŢIE: Mayer PREMIU: Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment

20 ECHIPĂ: Alexander Schmid, Sascha Petersen, Eva Salzmann, Olaf Oldigs, Arne Salz AGENŢIE: Kolle Rebbe Hamburg PRINT: Guided Tours Through Great Art EXECUŢIE: Rottmann PREMIU: Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment Numărul 03 — 051


COMUNICARE

21

21

ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu, Vlad Tomei, Andrei Tripșa AGENŢIE: Propaganda, România PRINT: Drifting Away EXECUŢIE: Diana PREMIU: Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment

052 — Numărul 03

22

22

ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu, Vlad Tomei, Andrei Tripșa AGENŢIE: Propaganda, România PRINT: Drifting Away EXECUŢIE: Dr. Poenaru PREMIU: Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment


23

23

ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu, Vlad Tomei, Andrei Tripșa AGENŢIE: Propaganda, România PRINT: Drifting Away EXECUŢIE: Nora 1 PREMIU: Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment

24

24 ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu, Vlad Tomei, Andrei Tripșa AGENŢIE: Propaganda, România PRINT: Drifting Away EXECUŢIE: Nora 2 PREMIU: Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment Numărul 03 — 053


COMUNICARE

25

26

25

ECHIPĂ: Philippe Boucheron, Patrice Lucet, Olivier Altmann AGENŢIE: Publicis Conseil Paris PRINT: Goodbye Autumn! EXECUŢIE: Blower PREMIU: Silver Angel Category B: Outdoor&Poster - Durables and Other Consumer Goods

054 — Numărul 03

26 ECHIPĂ: Sébastien Boutebel, Jean-Laurent Py, Andréa Stillacci, Luc Wise AGENŢIE: Herezie, France PRINT: Ramadan billboard EXECUŢIE: Ramadan billboard PREMIU: Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Fast Moving Consumer Goods


27

28

27

ECHIPĂ: Gregory Jeanjacquot, Nicolas Gerard, Les Six AGENŢIE: Y&R Paris PRINT: Supermarket EXECUŢIE: Supermarket PREMIU: Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Social services, Public Awareness

28

ECHIPĂ: Cătălin Popescu, Dan Gherman, Corina Bompa, Dani Macarie, Albert Nica AGENŢIE: Ogilvy&Mather Bucharest PRINT: Destinations EXECUŢIE: Destinations PREMIU: Gold Angel Category B: Outdoor&Poster - Services

Numărul 03 — 055


COMUNICARE

29

30

29 ECHIPĂ: Flavio Mainoli, Cristiana Boccassini, Paolo Cesano, Bruno Bertelli AGENŢIE: J. Walter Thompson Italy PRINT: Comic-Strips EXECUŢIE: The Fart PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

056 — Numărul 03

31

30 ECHIPĂ: Flavio Mainoli, Cristiana Boccassini, Paolo Cesano, Bruno Bertelli AGENŢIE: J. Walter Thompson Italy PRINT: Comic-Strips EXECUŢIE: The Look-out PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

31

ECHIPĂ: Flavio Mainoli, Cristiana Boccassini, Paolo Cesano, Bruno Bertelli AGENŢIE: J. Walter Thompson Italy PRINT: Comic-Strips EXECUŢIE: The Strip Poker PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment


32

33

32

ECHIPĂ: Hans Bolleurs, Billy Witbraad, Vanessa Burgmans, Marcel Hartog AGENŢIE: Publicis Amstelveen PRINT: Machine to Machine communication EXECUŢIE: Let your machines communicate 1 PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

33

34

ECHIPĂ: Hans Bolleurs, Billy Witbraad, Vanessa Burgmans, Marcel Hartog AGENŢIE: Publicis Amstelveen PRINT: Machine to Machine communication EXECUŢIE: Let your machines communicate 2 PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

34 ECHIPĂ: Hans Bolleurs, Billy Witbraad, Vanessa Burgmans, Marcel Hartog AGENŢIE: Publicis Amstelveen PRINT: Machine to Machine communication EXECUŢIE: Let your machines communicate 3 PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods Numărul 03 — 057


COMUNICARE

36

35

35

ECHIPĂ: Nathan Freifeld, Oz Frenkel, Yaneev Avital, Gideon Amichay, Tzur Golan AGENŢIE: Shalmor Avnon Amichay / Y&R Interactive Tel Aviv PRINT: Security Camera EXECUŢIE: Security Camera PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Fast Moving Consumer Goods

058 — Numărul 03

36 ECHIPĂ: Sebastian Krayer, Peter Brönnimann, Martin Spillmann AGENŢIE: Spillmann/Felser /Leo Burnett Zürich PRINT: Listen to our Newspaper EXECUŢIE: Listen to our Newspaper PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment


37

38

37

ECHIPĂ: Giovanni Settesoldi, Luissandro Del Gobbo AGENŢIE: Grey Paris PRINT: Asonor - Anti-Snoring drops EXECUŢIE: Asonor Baywatch Dream PREMIU: Silver Angel Category C: Press&Magazine - Fast Moving Consumer Goods

38

ECHIPĂ: Giovanni Settesoldi, Luissandro Del Gobbo AGENŢIE: Grey Paris PRINT: Asonor - Anti-Snoring drops EXECUŢIE: Asonor Chippendale Dream PREMIU: Silver Angel Category C: Press&Magazine - Fast Moving Consumer Goods

Numărul 03 — 059


COMUNICARE

39

40

39 ECHIPĂ: John Pallant, Roger Kennedy, Derek Green, Jorg Riommi, Irina Popp, Philippe Zell, Carolyn Dateo, Thijs Hoogenboom, Liana Petrascu, Flavia Engelmann, Danielle Etzin, Tania Retchisky, Monica Garbur, Vitalie Brega, Lucian Cernat, Daniela Nedelschi, Carioca AGENŢIE: Saatchi & Saatchi România & Saatchi & Saatchi Geneva PRINT: Skin Sensations EXECUŢIE: Tickle PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

060 — Numărul 03

41

40 ECHIPĂ: John Pallant, Roger Kennedy, Derek Green, Jorg Riommi, Irina Popp, Philippe Zell, Carolyn Dateo, Thijs Hoogenboom, Liana Petrascu, Flavia Engelmann, Danielle Etzin, Tania Retchisky, Monica Garbur, Vitalie Brega, Lucian Cernat, Daniela Nedelschi, Carioca AGENŢIE: Saatchi & Saatchi România & Saatchi & Saatchi Geneva PRINT: Skin Sensations EXECUŢIE: Burn PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

41

ECHIPĂ: John Pallant, Roger Kennedy, Derek Green, Jorg Riommi, Irina Popp, Philippe Zell, Carolyn Dateo, Thijs Hoogenboom, Liana Petrascu, Flavia Engelmann, Danielle Etzin, Tania Retchisky, Monica Garbur, Vitalie Brega, Lucian Cernat, Daniela Nedelschi, Carioca AGENŢIE: Saatchi & Saatchi România & Saatchi & Saatchi Geneva PRINT: Skin Sensations EXECUŢIE: Scratch PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods


42

43

42 ECHIPĂ: John Pallant, Roger Kennedy, Derek Green, Jorg Riommi, Irina Popp, Philippe Zell, Carolyn Dateo, Thijs Hoogenboom, Liana Petrascu, Flavia Engelmann, Danielle Etzin, Tania Retchisky, Monica Garbur, Vitalie Brega, Lucian Cernat, Daniela Nedelschi, Carioca AGENŢIE: Saatchi & Saatchi România & Saatchi & Saatchi Geneva PRINT: Skin Sensations EXECUŢIE: Sting PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

43 ECHIPĂ: Felix Schulz, Dennis Krumbe, Rolf Leger, Jöerg Dittmann, Florian Ludwig AGENŢIE: Kolle Rebbe Hamburg PRINT: Partner Programs EXECUŢIE: Partner Programs PREMIU: Gold Angel Category C: Press&Magazine - Services

Numărul 03 — 061


COMUNICARE

45

44

46

44 ECHIPĂ: Rene Pichler, Alistair Thompson, Markus Thums, Lukas Hueter, Aron Cserveny, Stefan Loeffler AGENŢIE: Demner, Merlicek & Bergmann Vienna PRINT: Security Windows EXECUŢIE: Living Room PREMIU: Silver Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

062 — Numărul 03

45 ECHIPĂ: Rene Pichler, Alistair Thompson, Markus Thums, Lukas Hueter, Aron Cserveny, Stefan Loeffler AGENŢIE: Demner, Merlicek & Bergmann Vienna PRINT: Security Windows EXECUŢIE: Bedroom PREMIU: Silver Angel Category C: Press&Magazine - Durables and Other Consumer Goods

46 ECHIPĂ: Sébastien Boutebel, Jean-Laurent Py, Andréa Stillacci, Luc Wise AGENŢIE: Herezie, France PRINT: Unrippable EXECUŢIE: Unrippable PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Fast Moving Consumer Goods


47

48

47

ECHIPĂ: Ant Nelson, Mike Sutherland AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Tower Hamlets Print Campaign EXECUŢIE: Boy PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness

49

48 ECHIPĂ: Ant Nelson, Mike Sutherland AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Tower Hamlets Print Campaign EXECUŢIE: Boy PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness

49 ECHIPĂ: Ant Nelson, Mike Sutherland AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Tower Hamlets Print Campaign EXECUŢIE: Boy PREMIU: Bronze Angel Category C: Press&Magazine - Social services, Public Awareness

Numărul 03 — 063


BINELE CAP~T~ FORM~ LA GALA SOCIET~}II CIVILE FLORENTINA LOLOIU

Text

Într-o lume în care se întâmplă din ce în ce mai mult rău, într-o ţară ce pare de multe ori uitată de lume, cuprinsă de deznădejde și părăsită de oameni de valoare, se întâmplă mult Bine. Poate că am uitat să îl recunoaștem, poate că nu știm să îl recunoaștem, poate ne-a cuprins și pe noi deznădejdea. Antidotul este în fiecare an un eveniment care îi prezintă, dar îi și premiază pe cei care au ales să lupte de partea Binelui și să încline balanţa în favoarea optimismului. Gala Societăţii Civile nu dă un singur exemplu de urmat, ci nenumărate, retrezind aplauzele tuturor celor care se adună în jurul scenei ce freamătă sub pașii Binelui.

064 — Numărul 03


„Nu mă ignora!” Asociaţia Salvează Vieţi

OANA GHEORGHIU, Vicepreședinte Asociaţia Salvează Vieţi „«Nu mă ignora!» – acesta a fost îndemnul pe care l-am adresat noi societăţii civile. În 2010, lucrând cu copiii bolnavi de cancer și încercând să le găsim soluţii în ţară, am înţeles că este foarte greu, că România are mari probleme cu sistemul medical, are mari probleme cu diagnosticarea. Ne-am dat seama că trebuie să facem ceva, să aducem măcar o rază de speranţă în viaţa acestor copii. Aflasem cu câţiva ani în urmă că există în codul fiscal o facilitate adresată companiilor, prin care ele pot decide ce se întâmplă cu o parte din impozitul lor pe profit. Ne-am zis atunci că, probabil, nimeni n-a făcut-o cunoscută pentru că asta era treaba noastră și trebuia să ne-o facem. Așa că ne-am gândit să facem această campanie prin care, pe de o parte, să începem un Centru de Excelenţă în Diagnosticarea și Tratarea Cancerului la Copii, iar pe de altă parte, să facem cunoscută facilitatea fiscală. Primii la care am fost a fost Fundaţia Vodafone, pentru că aveam în rândurile noastre un voluntar de profesie din programul «Voluntar de Profesie», Simina Mistreanu. Împreună cu ea am mers la Fundaţia Vodafone și le-am prezentat proiectul cerându-le cumva să ne fie parteneri, să ne sprijine. Ideea noastră era ca toţi banii strânși prin această campanie să meargă direct către proiect și să nu cheltuim niciun leu în alte scopuri. Așa că ne căutam parteneri. Am prezentat proiectul nostru celor de la Graffiti; au spus că se gândesc și că ne vor da un răspuns. Ne-au chemat peste o săptămână, ne-au prezentat ideile lor, dar la fel nu credeau foarte tare că o să reușim să strângem banii, așa că ne-au propus să continuăm acţiunea cu o campanie de sms. Campania a fost lansată pe 2 decembrie 2010. În trei săptămâni am reușit să strângem 400.000 de euro printr-un parteneriat cu MediaPro, care ne-a sprijinit și care

ne-a ajutat să facem cunoscută atât facilitatea fiscală, cât mai ales cauza pentru care lucrăm. Ne propuneam prin această campanie să strângem un milion de euro. Ni s-a părut dificil, o sumă prea mare pentru noi, care făceam pentru prima oară acest lucru. Ne doream foarte tare să reușim să ducem la bun sfârșit proiectul. În decembrie am strâns cei 400.000 de euro, campania a continuat cu o strângere de fonduri prin sms. A fost o campanie de succes și cea de sms, suma totală adunată este de 1.122.000 de euro, bani cu care am început deja lucrările la Timișoara și sperăm să nu dureze foarte mult până când copiii bolnavi de cancer vor avea întradevăr șanse la viaţă. A fost, considerăm noi, o campanie de succes și le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi.”

OANA NĂSTASE, Director de Comunicare și Afaceri Corporative Grupul Rompetrol “Prin programele de responsabilitate socială dezvoltate în mod susţinut la nivelul companiei, ne dorim să contribuim semnificativ la îmbunătăţirea aspectelor sociale specifice comunităţilor în care ne desfășurăm activitatea. Prin implicarea în proiecte de susţinere a sectorului medical, Grupul Rompetrol se alătură eforturilor depuse de echipele medicale în fiecare zi pentru a salva vieţi și a îmbunătăţi condiţiile și standardele de tratament ale pacienţilor. Suntem conștienţi că un act medical de calitate implică deopotrivă perfecţionarea profesională continuă a personalului și accesul la resurse materiale și tehnologii de ultimă generaţie. În ultimii trei ani am investit peste un milion de dolari în sectorul de sănătate; în urma parteneriatului încheiat cu SMURD în 2010 și 2011, Rompetrol asigură necesarul de combustibil pentru operarea elicopterelor ce asigură intervenţiile de urgenţă pe cale aeriană, a deplasării personalului medical și transportarea victimelor. În 2011, Grupul Rompetrol a donat aparatură medicală în valoare de 75.000 de dolari Spitalului pentru Copii «Grigore Alexandrescu» din București. Mai mult, prin programul naţional «Împreună pentru Fiecare», în 2009 și 2010 Rompetrol a reabilitat parţial sau total 21 de unităţi medicale din mediul urban și din cel rural, iar pentru 2011 avem aprobate alte zece proiecte similare.” Numărul 03 — 065


„Closer to Oxford” Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR)

066 — Numărul 03

MONICA MOCANU, Președinte executiv ARDOR ”Programul are trei mari componente, fiecare dintre ele aducându-ne surprize și conducându-ne la forme ulterioare de dezvoltare. Platforma online pe care studenţii sunt invitaţi să expună opinii pro și contra pe anumite subiecte este nouă pentru România, dar și pentru Europa, în spaţiul dezbaterilor. Într-o anumită măsură seamănă cu un joc de șah, în sensul în care, dacă faci mișcări greșite în sistemul de argumentare, lucrurile pot fi recuperate cu greu. Ce am considerat că se poate acoperi cu acestea este lipsa de rigoare care copleșește într-o anumită măsură spaţiul educaţional și lipsa de exerciţiu prin care tinerii să poată să își dezvolte aceste abilităţi de argumentare. Al doilea lucru s-a referit la seminariile de lectură critică. Acestea acoperă o lipsă majoră în sistemul de educaţie și anume faptul că nu există în

programele academice structuri bine formalizate, bine amenajate, astfel încât să acopere nevoia de a lectura critic un articol într-o lume în care informaţia și viteza cu care se schimbă sunt atât de copleșitoare, încât spiritul critic este aproape anesteziat. În ultimă instanţă, conferinţele publice, care închid acest cerc al celor trei secţiuni ale programului, aduc în spaţiul public subiecte de interes general. Am putea spune că, în România, aproape totul e de discutat, pentru că dezbaterile publice sunt capturate cumva de o formulă parţială în spaţiul televiziunilor și cam atât. Nu există spaţii în universităţi, unde, cu o anumită periodicitate, tinerii să poată să ajungă în faţa unor oameni cărora să le expună ideile și cu care să și le confrunte. Din toate aceste motive, considerăm că programul aduce un plus de valoare, originalitate și noi sperăm să nu fie doar o ambiţie și un pariu al unui grup de oameni format din mine și prietenii mei din ARDOR.”


„Clasic e Fantastic” Grupul de iniţiativă „Clasic e Fantastic”

LAURA KUNGL, Președinte Grupul de iniţiativă „Clasic e Fantastic” “«Clasic e Fantastic» este primul proiect educaţional ce are ca scop promovarea actului cultural în rândul copiilor și tinerilor și oferirea accesului gratuit către acte sau activităţi, acţiuni culturale destinate exclusiv publicului tânăr. «Clasic e Fantastic» a fost iniţiat anul trecut, în 2010, de către mine (n.red., Laura Kungl) și de către o altă doamnă de la Filarmonica George Enescu. Ne-am hotărât să încercăm să oferim, în primă fază a acestui proiect, respectiv în stagiunea 2010-2011, un număr de concerte și acţiuni cu scop educativ-cultural, copiilor și tinerilor. Am transformat acest proiect în 16 concerte și 16 spectacole gratuite pentru cei mici și tineri. O trupă de actori și muzicieni l-au jucat pe micul Mozart, l-au adus la viaţă pe micul Bach, apoi pe

micul Beethoven, pe Vivaldi, pe Enescu, Paganini… Am adus în sălile Ateneului și ale Conservatorului Român peste 10.000 de copii și de tineri care s-au bucurat de toate aceste manifestări. Deși știu că nici cultura, nici educaţia nu reprezintă nevoile primare ale unei societăţi așa cum este cea românească, ci nevoile de bază, respectiv sănătatea, accesul la hrană, la locuinţă, acestea fiind cele mai importante nevoi, probabil că actul cultural este cel care va reuși sau va demonstra că putem să trecem cu un pas mai departe spre ceea ce ne dorim cu toţii, spre o societate civilizată, spre o viitoare generaţie care poate să facă diferenţa cu adevărat între ce este bine pentru locul în care trăiește și ce este bine să trăiască în locul în care se naște.“

Numărul 03 — 067


"Let`s Do It, Romania!"

Campania „Infertilitatea este o boală” (2010) Asociaţia SOS Infertilitatea

Câștigător

Premiul I: Apărarea drepturilor individuale Premiul I: Buget - / Eficienţă +

068 — Numărul 03

ANCA BANIŢĂ, Communication manager Grupul de initiaţivă „Let`s Do It, Romania”

"«Let’s Do It, Romania!» a fost cel mai mare Grupul de initiaţivă proiect de implicare socială din România și "Let`s Do It, Romania" primul de acest gen la noi în ţară. A fost un proiect nebunesc pentru că ne-am propus să curăţăm întreaga ţară de gunoaie într-o singură Câștigător zi. Proiectul a avut foarte multe provocări pe Premiul I: parcursul lui și au fost foarte multe momente Comportament civic și în care nu credeam că va ieși, și asta pentru că Participare publică Premiul I: Proiecte era un proiect cu totul unic în ţară, se întâmpla și campanii de pentru prima oară și foarte mulţi oameni l-au voluntariat privit reticent. A fost un proiect care a implicat întreaga societate civilă, dar și foarte mulţi parteneri - operatori de salubritate, companii, ONGuri, cât și mass media, pentru că mesajul nostru – vrem să curăţăm ţara de gunoaie – trebuia să ajungă în toată ţara. Nouă ne place să spunem despre «Let’s Do It, Romania!» că a adunat toţi oamenii de acţiune din ţară, și asta pentru că am avut nevoie de ELENA MICLEA, Director executiv Asociaţia SOS sprijinul tuturor. Noi, împreună cu alţi 200.000 Infertilitatea de români, "doers", cum ne place să le spunem, am ieșit pe 25 septembrie și am arătat că se "Campania «Infertilitatea este o boală. A avea un poate și în România; și acesta este numai primul copil nu trebuie să fie un lux» a început în anul 2008, în luna martie. Această campanie a luat pas. Let’s Do It, Romania! continuă și în 2011." fiinţă din dorinţa de a atrage atenţia autorităţilor și a opiniei publice asupra infertilităţii. În acel moment am trimis 54 de petiţii la Ministerul Sănătăţii, iar răspunsul Ministerului Sănătăţii a fost că infertilitatea nu este o boală în România și ca atare nu se poate implica. Demersurile noastre au continuat, astfel încât în decembrie 2010 Ministerul Sănătăţii a lansat programul de fertilizare in vitro și embrio transfer, în care vor fi finanţate 800 de cupluri (li se va finanţa o procedură de fertilizare in vitro). De asemenea, am reușit să aducem pe agenda opiniei publice ALEXANDRA CRĂSNARU-DRAGOMIR, problema infertilităţii, astfel având o mediatizare Brand Manager MIC.RO foarte bună. În toamna anului trecut, a fost depus la Senat, proiectul pentru reproducerea umană asistată medical, mai exact în acest moment “Sectorul privat joacă un rol extrem de aflându-se în curs legislativ pentru a aprobare. important pentru viaţa comunităţii, fie că Avem o platformă web, www.infertilitate.com, privim strict din punct de vedere al influenţei unde persoanele afectate de infertilitate pot găsi pe care îl are fiecare business în societate, toate informaţiile necesare pentru a merge la fie că ne lărgim perspectiva și ne gândim clinici – au o listă cu toate clinicile acreditate, cu inclusiv la programele de implicare socială ale procedurile pe care le efectuează acestea și cu companiilor. Sectorul privat este parte din viaţa costurile lor și informaţii despre afecţiunile care comunităţii. cauzează infertilitatea. Pe forumul nostru de pe Asumarea unui rol activ de cetăţean www.infertilitate.com se desfășoară un program instituţional - prin parteneriate cu organizaţiile de sfaturi medicale, unde 25 de medici specialiști neguvernamentale sau prin programe proprii oferă raspunsuri la întrebările pacientelor. Tocmai - este așadar o atitudine firească. Fiind prin am atins numărul de 100 de persoane care au natura conceptului său o prezenţă conectată primit răspunsuri la întrebările lor. De asemenea, permanent la viaţa și nevoile comunităţii din asociaţia noastră a organizat în primăvară un care face parte, MIC.RO își propune să fie grup de suport pentru persoanele afectate de cât mai aproape de oameni și să ia parte la infertilitate, suport psihologic, care a avut un schimbările care le pot face viaţa mai bună. real succes; s-a desfășurat pe parcursul a trei Este încurajator să vedem că tot mai multe luni și au participat 20 de cupluri care au fost companii își asumă misiunea de a găsi soluţii la consiliate.” nevoi ale comunităţii.”


"Abilităţi de viaţă independentă și integrare socială la copii și tineri cu dizabilităţi senzoriale" Fundaţia Light into Europe

„Hospice Sfânta Irina - o provocare pentru fiecare!” Fundaţia Sfânta Irina

ANDREEA BĂNDOIU, Director Fundaţia Sfânta Irina “Proiectul «Hospice Sfânta Irina - o provocare pentru fiecare», finanţat de Fundaţia United Way, vine în sprijinul bolnavilor de cancer și leucemie aflaţi în stadii avansate ale bolii. Asistenţa medicală, socială, spirituală și psihologică oferită acestor oameni într-un moment greu al vieţii lor are menirea de a oferi sprijin atât familiei, cât și acestor bolnavi. Proiectul derulat a avut ca scop sensibilizarea societăţii civile vizavi de acești oameni, antrenarea instituţiilor cu competenţă în domeniu și atragerea de voluntari. Au fost îngrijiţi circa 500 de bolnavi și familiile acestora.“

ADELA SANDU, Coordonator proiecte deficienţă de vedere Fundaţia Light into Europe "Dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Fundaţiei Light into Europe și toate programele și proiectele pe care le-am dezvoltat în ultimii ani au urmărit acest obiectiv. Mai concret, acest proiect vizează atât lucrul cu copiii cu dizabilităţi senzoriale și accesibilizarea materialelor educaţionale în formate potrivite pentru ei, Braille, audio, Big Print sau limbaj mimico-gestual, cât și formarea actorilor importanţi. Am reușit să punem bazele unor studiouri de dezvoltare a acestor abilităţi în trei școli din România pentru deficienţi de vedere și într-o școală pentru deficienţi de auz, în care elevii realizează săptămânal diverse activităţi prin care învaţă să devină cât mai independenţi. Toate aceste activităţi, realizate atât în cadrul școlii, cât și în afara ei, au contribuit în mare măsură la socializarea lor, la o schimbare a atitudinii faţă de propria vizibilitate, dar totodată a fost o forţă motivatoare, atât pentru părinţi, cât și pentru cadrele didactice, care au văzut că se poate."

ANDREIA CUCU, PR & Communication Manager GlaxoSmithKline România "Mediul de afaceri are un rol important de jucat în societate. De aceea, implicarea companiilor în sprijinirea cauzelor sociale din comunitatea în care își desfășoară activitatea ar trebui să reprezinte o normalitate pentru că, doar astfel, putem contribui la construcţia unei societăţi sănătoase și prospere, ceea ce, în final, duce la un mediu de afaceri sănătos. Mai mult decât atât, companiile care sunt responsabile social, pe de o parte, susţin iniţiativele civice și, pe de altă parte, printr-o astfel de implicare beneficiază de îmbunătăţirea reputaţiei și de creșterea moralului angajaţilor, care se vor simţi mândri să lucreze într-o organizaţie care înţelege nevoile comunităţii și care își dorește să fie un partener valoros al societăţii civile. În GlaxoSmithKline, spre exemplu, oamenii au fost întotdeauna în centrul activităţii noastre, astfel că ne-am angajat să îmbunătăţim calitatea vieţii acestora, pentru ca ei să realizeze mai multe, să se simtă mai bine și să trăiască mai mult." Numărul 03 — 069


"Temerarii știu că se poate - Poţi Și Tu!" Asociaţia Little People Romania

070 — Numărul 03

FLORIN, BENEFICIAR

"Numele meu este Florin și în urmă cu doi ani am fost diagnosticat cu cancer. Impactul cunoașterii membrilor Clubului Temerarii asupra mea a fost unul deosebit de puternic, ei m-au învăţat să preiau exemplul lor și acum, din dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi tineri, mă implic tot mai mult în activităţile Clubului și în proiectele iniţiate. Clubul Temerarii este clubul adolescenţilor supravieţuitori cancerului, iar sarcina lor este aceea de a răspândi speranţa în rândul celorlalţi bolnavi. Activităţile proiectului au vizat: conștientizarea populaţiei

cu privire la cancerul la copii și încurajarea tinerilor aflaţi în secţiile de oncopediatrie din ţară. Beneficiarii proiectului la nivel naţional au fost în număr de 25.000, iar fondurile strânse în urma acestei campanii au vizat strict adolescenţii care suferă de cancer, în special din Iași, dar și pe ceilalţi din întreaga ţară. Pentru a se putea realiza acest lucru, temerarii au pornit în anul 2010 campania «Poţi și tu» – campanie de conștientizare și de sensibilizare a populaţiei cu privire la cancerul la copii. Aceasta a constat în vânzarea de brăţări galbene inscripţionate cu mesajul «Temerarii știu că se poate - Poţi Și Tu!»."


"Atelier de inserţie" Samusocial din România

„Adoptă un copac! campania 2010” ViitorPlus

SABINA NICOLAE, Director executiv Samusocial din România "Proiectul «Atelier de inserţie socioprofesională» este finanţat prin POSDRU din Fondul Social European. În România, Samusocial implementează acest proiect în parteneriat cu Ateliere fără Frontiere. Proiectul de adresează în mod deosebit celor aproximativ 5.000 de persoane adulte fără adăpost din București. Cea mai mare realizare a acestui proiect este faptul că, în decursul celor doi ani de implementare, deja am reușit să ajutăm foarte mulţi dintre beneficiarii noștri. Am reușit să angajăm 62 de persoane pe piaţa reală a muncii, 27 dintre acestea au fost angajate în cadrul atelierului de inserţie socio-profesională. Acest proiect, dincolo de șansa pe care o oferă persoanelor adulte fără adăpost de a-și găsi un loc de muncă pe piaţa reală, oferă și servicii sociale, servicii psihologice, servicii medicale. Am avut un buget estimat de 1.200.000 euro."

TEODORA PĂLĂRIE, Vicepreședinte ViitorPlus asociaţia pentru dezvoltare durabilă "«Adoptă un copac!», proiectul ViitorPlus - asociaţia pentru dezvoltare durabilă, s-a născut dintr-o problemă reală: România are trei milioane de hectare de teren agricol degradat și, dacă am atrage toate fondurile disponibile pentru împădurirea acestor terenuri, nu am rezolva nici măcar 2% din probleme. De aceea, am iniţiat proiectul în ideea de a strânge fonduri din surse private și de a ajuta împădurirea acestor terenuri agricole degradate. Campania 2010 a început în primăvară cu împădurirea a opt hectare de teren agricol degradat lângă Autostrada Soarelui, în comuna

Dragoș-Vodă. În primăvară am realizat împădurirea celor opt hectare, s-au plantat 40.000 de puieţi, au participat peste 600 de voluntari, iar în total, de-a lungul anului, am realizat activităţile de întreţinere pentru 21 de hectare împădurite de-a lungul timpului prin «Adoptă un copac!». Am avut susţinerea a peste 17 companii, care au finanţat proiectul. De asemenea, «Adoptă un copac!» reușește să atragă susţinere financiară și prin evenimente sportive. Aici este vorba de «Crosul Pădurii», de «Triatlonul de la Mamaia» și de «Maratonul Internaţional al Bucureștiului», evenimente în care ViitorPlus și «Adoptă un copac!» sunt parteneri și beneficiari pentru strângerea fondurilor necesare proiectului «Adoptă un copac!»." Numărul 03 — 071


„Cicloteque” Asociaţia MaiMult Verde

Câștigător

Premiul I: Dezvoltare economică și socială

DORU MITRANĂ, Director executiv Asociaţia MaiMultVerde "În anul 2008 porneam proiectul «Cicloteque» pentru a demonstra că mersul pe bicicletă nu este doar un mijloc de agrement, ci poate fi foarte bine și un mijloc de transport. UniCredit Ţiriac Bank a crezut în ideea noastră și am pornit acest proiect și cu sprijinul Universităţii București, care ne-a permis amplasarea primului centru de închirieri de biciclete în curtea Facultăţii de Drept. Doi ani mai târziu, în 2010, am trecut la pasul următor: am vrut să demonstrăm că putem forma o reţea de biciclete și că pe bucureșteni îi interesează mersul nu doar prin parcuri, ci și pe stradă. Astfel, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) am deschis centrele din Herăstrău și din Parcul Tineretului, iar utilizatorii «Cicloteque» au putut astfel iniţia trasee între cele trei puncte de închiriere. Sfârșitul anului 2010 ne-a adus încă o satisfacţie și cred că acesta este principalul merit al proiectului «Cicloteque» în acest moment: a demonstrat că bucureștenii sunt nu numai dispuși să se plimbe pe bicicletă, dar să și plătească pentru un astfel de serviciu, dovedind că un sistem de bikesharing în România, în București, este un proiect viabil din punct de vedere financiar. La sfârșitul anului trecut, «Cicloteque» a reușit să își acopere cheltuielile recurente, lunare, din încasările pe serviciile de închiriere. De aceea, începând cu acest an, orice fonduri obţinute cu titlu de finanţare, de sponsorizare, din nou de la UniCredit Ţiriac Bank, pentru că rămâne alături de noi, vor fi folosite exclusiv pentru dezvoltarea serviciului, urmând ca tot ce înseamnă cheltuieli lunare, recurente să fie acoperite din închirieri. Ţine de noi în continuare și de partenerii noștri să dezvoltăm acest sistem și împreună să avem în București, în următoarea perioadă, un adevărat sistem de bikesharing similar celor din orașele mari ale Europei." DIANA KLUSCH, Corporate Affairs Director - Ursus Breweries "Strategia de dezvoltare durabilă a SABMiller, în general, și a Ursus Breweries în particular se bazează pe ideea de a fi o «forţă a binelui» în societate, de a face o diferenţă în bine prin toate acţiunile companiei. Practic asta merge în orice zonă a activităţii noastre, de la sprijinirea furnizorilor locali, la producţia de bere economisind apă și energie, până la comercializarea berii și comunicarea responsabilă cu consumatorii noștri. Nu degeaba spunem că «facem o diferenţă prin bere». În România priorităţile noastre sunt în special în zona de responsabilitate în ce privește consumul de alcool, prin programul «Află-ţi echilibrul» și website-ul www.desprealcool.ro, prin care ne încurajăm consumatorii să ia decizii informate despre consumul de alcool și despre sprijinul comunităţilor locale, în care avem o prezenţă activă."

072 — Numărul 03


„Abordări integrate de prevenire HIV/ SIDA în România” Fundaţia Tineri pentru Tineri

MIHAI DIACONIUC, Coordonator program Fundaţia Tineri pentru Tineri "Proiectul «Abordării integrate de prevenire HIV-SIDA în România» a început ca un răspuns la o nevoie existentă și observată în statistici. Peste 60% din cazurile noi de infectare cu HIV în România erau în rândul tinerilor, între 15 și 25 de ani, cu calea de transmitere contact sexual neprotejat. Motiv pentru care ne-am gândit că este nevoie de o campanie puternică de resonsabilizare a tinerilor în ceea ce privește HIV-SIDA. Tot din statistici am observat că 80% din informaţiile pe care le au tinerii în ceea ce privește folosirea prezervativului veneau de la prieteni, părinţi, profesori, medici, mass-media și Internet. Din acest motiv ne-am gândit să dezvoltăm campania bazată pe aceste elemente. Și am răspuns principalului element de informare a tinerilor prin voluntari instruiţi în programele noastre, capabili să ţină sesiuni de comunicare pentru colegi, prietenii lor. Acest lucru s-a întâmplat în școli și voluntarii noștri, 1.700 la număr, au reușit să ajungă la peste 25.000 de tineri. Am instruit profesori, medici, jurnaliști, am organizat conferinţe de presă, am avut apariţii online, iar programul a fost acreditat de Ministerul Educaţiei. În general, au fost foarte multe lucruri care să arate, să poată să creeze o campanie coerentă. Și studiul pe care l-am efectuat ulterior a arătat faptul că programul a fost eficient, a dispărut rușinea de a cumpăra un prezervativ, a dispărut teama de a pune o întrebare în cuplu legată de prezervativ."

ANDREI POPESCU, Coordonatorul Departamentului Tineret în Acţiune, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei și Formării Profesionale (ANPCDEFP) "În acest moment, sectorul de tineret (cel puţin văzut prin prisma proiectelor și a programului Tineret în Acţiune) este în plină efervescenţă. Numărul de proiecte depuse crește de la an la an, astfel încât am ajuns să depășim ţări precum Franţa, Spania sau Marea Britanie, ceea ce arată că potenţialul este destul de mare și este nevoie de finanţări alternative în sector (care, din păcate, este extrem de limitat). Pe de altă parte, încep să apară din ce în ce mai multe iniţiative de «profesionalizare» a lucrătorilor de tineret și, implicit, de creștere a calităţii proiectelor și a activităţilor. Educaţia nonformală și voluntariatul sunt companioni omniprezenţi pentru atingerea acestui scop. Este îmbucurător de observat că ele capătă o recunoaștere din ce în ce mai mare în ceea ce privește competenţele pe care le dezvoltă, însă aici mai este mult de lucru pentru a schimba mentalităţi și pentru a demonstra adevărata valoare a lucrului cu tinerii." Numărul 03 — 073


"Servicii integrate pentru vârstnici în judeţul Bacău" Fundaţia de Sprijin Comunitar

074 — Numărul 03

IONUŢ CHIRIŢĂ, Coordonator fundraising&PR Fundaţia de Sprijin Comunitar “Proiectul «Servicii integrate pentru vârstnici în judeţul Bacău» și-a propus să rezolve una dintre problemele dramatice ale României: accesul persoanelor în vârstă la servicii medicale și servicii de îngrijire de calitate. Sunt câteva cifre îngrijorătoare care se referă la această problemă. Jumătate din vârstnicii din România trăiesc în mediul rural. Cu toate acestea, sub 25% din medicii de familie activează în această zonă. Punând aici la socoteală și drumurile proaste, accesul scăzut, transport limitat al acestor persoane către cabinetele medicilor de familie, avem o imagine destul de sugestivă a ceea ce înseamnă viaţa de bătrân, în special la sat. Proiectul s-a desfășurat atât în municipiul Bacău, cât și în zona rurală de est a judeţului, la Podu Turcului, un sat extrem de sărac, cu multe probleme sociale. Au fost create echipe mixte de îngrijitoare la domiciliu, asistente medicale, asistenţi sociali, care au lucrat în colaborare cu medicii de familie sau cu medicii specialiști și au oferit asistenţă medicală și îngrijire la domiciliu pentru aproximativ 1.750 de bătrâni în cadrul întregului proiect. Au fost cazuri în care am descoperit în toiul iernii bătrâni aproape morţi de foame și de frig în casă. Îmi amintesc cazul absolut îngrozitor al unei bătrâne, pe care echipa de îngrijire la domiciliu din comuna Stănișești a descoperit-o graţie autorităţilor de acolo. În momentul când echipa a intrat în curte, câinii erau morţi de foame în lanţ, iar

bătrâna era în casă și nu mai avea mult până când să împărtășească aceeași soartă. Era imobilizată, casa era într-o mizerie totală, nu avea încălzire, nu avea absolut nimic de mâncare. Echipele noastre au identificat multe astfel de cazuri și au însemnat, repet, șansa la viaţă pentru mulţi dintre acești vârstnici rămași ai nimănui pe această lume."

LAURA SGÂRCITU, PA&C Specialist, Community Programs - Coca-Cola HBC România "Cred că pentru succesul unui proiect, cea mai importantă caracteristică este durabilitatea, capacitatea lui de a se autoreplica după încheierea finanţării. Asta înseamnă că în acea comunitate ai învăţat oamenii să se descurce singuri în loc de a le face mereu donaţii, ceea ce e un pas înainte. Imediat după durabilitate urmează în importanţă impactul, modul în care proiectul produce rezultate măsurabile, cuantificabile și felul în care schimbă semnificativ viaţa comunităţii respective."


"Clubul cu Lipici șansă la educaţie pentru copii defavorizaţi" Fundaţia de Sprijin Comunitar

IONUŢ CHIRIŢĂ, Coordonator fundraising&PR Fundaţia de Sprijin Comunitar "Proiectul «Clubul cu Lipici» s-a născut din nevoia de a oferi copiilor din mediul rural accesul la educaţie de calitate. Vorbim despre copiii din una dintre cele mai sărace zone din România, în partea de est a judeţului Bacău, cunoscută și sub numele de zona Podu Turcului. Aici, copiii își petrec în mod obișnuit timpul liber muncind cot la cot cu părinţii pentru a-și asigura hrana pentru ziua de mâine sau ajutând la treburile din gospodărie. Imagini cu copii pe câmp muncind în condiţii rudimentare sunt absolut obișnuite în acest loc. Prin urmare, efectele asupra educaţiei au fost o bună perioadă dezastruoase, la un moment dat pe la începutul anilor 2000 rata abandonului școlar, după clasa a VIII-a, era în proporţie de 80% în această zonă. Practic, ce se întâmplă în aceste cluburi «cu lipici», așa cum ne place să spunem? Noi luăm copilul de mic și îl asistăm în mod complex până la terminarea liceului. Pentru cei care termină clasa a VIII-a sau se apropie de absolvirea clasei a VIII-a, am iniţiat un program special de pregătire pentru liceu. Oferim burse, un lucru foarte important deoarece părinţii din aceste zone, cei mai mulţi dintre ei, trăiesc de pe urma ajutoarelor sociale sau din agricultura rudimentară practicată în jurul gospodăriilor. Ei nu și-ar permite cheltuielile pentru liceu, pentru internat, masă, transport la oraș. Credem noi că acest proiect este un model de succes pentru că reprezintă șansa dezvoltării comunităţilor rurale sărace. Fără educaţie, aceste comunităţi vor continua să dea generaţii întregi de asistaţi sociali, care nu vor avea altă ieșire decât să trăiască din ajutoarele oferite de stat sau de diverse ONG-uri. Prin educaţie, vom crește calitatea resursei umane în aceste locaţii și putem, atunci, vorbi de un mediu în care investiţiile să fie posibile."

FLORIAN ALDEA, Director General Carpatcement Holding "De peste zece ani, Carpatcement sprijină dezvoltarea comunităţilor locale, prin implementarea unor proiecte de CSR. Ne implicăm în aceste proiecte pentru că vrem să minimizăm impactul negativ adus de activitatea companiei, să creștem businessul într-un mod etic, sustenabil și responsabil faţă de mediu. Credem că dezvoltarea sustenabilă a societăţii românești poate deveni posibilă numai printr-un strâns parteneriat între mediul privat și societatea civilă, între motorul ce ajută la dezvoltarea economică și la creșterea calităţii vieţii și iniţiativele ONG-urilor ce susţin dezvoltarea societăţii în care trăim. Doar lucrând în echipă putem construi viitorul pe baze solide și ne putem bucura de o creștere de ale cărei efecte pozitive să se poată bucura și generaţiile viitoare."

Numărul 03 — 075


„Educaţie prin solidaritate” Asociaţia Centrul de Studii și Programe pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale Comunitare ASCENDENT

„Telefonul Copilului 116 111” Asociaţia Telefonul Copilului

076 — Numărul 03

MARIAN CONSTANTIN, Director executiv Asociaţia Centrul de Studii și Programe pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale Comunitare ASCENDENT "Proiectul «Educaţie prin solidaritate» s-a născut la iniţiativa unui grup de adolescenţi și tineri din câteva comune din sudul judeţului Ilfov, pentru că au realizat că sunt diferiţi, că le lipsesc anumite abilităţi, anumite cunoștinţe faţă de alţi tineri. Ideea pe care a fost construit acest proiect este una simplă, dar de foarte mare impact. O echipă de 20 de adolescenţi și tineri cu rezultate școlare foarte bune, premianţi, elevi care participă la olimpiade, dar care provin din familii cu dificultăţi sociale, și-au ocupat cel puţin o zi în fiecare săptămână pentru a ajuta, a dezvolta și a socializa un grup format din 20 de copii din clasele I-IV."

CĂTĂLINA FLOREA, Director executiv Asociaţia Telefonul Copilului "«Telefonul copilului 116 111» este singurul serviciu telefonic de informare și consiliere gratuit la nivel naţional adresat părinţilor și copiilor. El funcţionează din anul 2001, de când a fost lansată campania «Casa de copii nu e acasă», iar în ultimii doi ani cei mai mulţi apelanţi au fost copiii. Ei sună fie pentru a-și împărtăși temerile, fie pentru a solicita informare și consiliere cu privire la drepturile lor, dar și pentru a vorbi despre cazuri grave, de abuz sexual sau tentative de suicid. De aceea există «Telefonul Copilului», pentru a veni în sprijinul celor mici și pentru a ajuta la rezolvarea cazurilor lor. Cei care se ascund în spatele «Telefonului Copilului» sunt asistenţi sociali și psihologi, personal pregătit permanent pentru a face faţă tuturor cazurilor pe care noi le înregistrăm. Zeci de mii de apeluri au fost înregistrate și anul trecut, iar cele mai multe au vizat sărăcia, dar și cazurile de abuz sub toate formele îndreptate către copii. Existenţa serviciului «Telefonul Copilului» se datorează în principal parteneriatului cu compania Romtelecom, colaborare care durează încă de la înfiinţarea acestui serviciu, în anul 2001."

La categoria "Proiecte de Educaţie financiară", nou introdusă în acest an în cadrul competiţiei și realizată în parteneriat cu ING Asigurări de Viaţă, câștigător a fost proiectul "GROW 1.0 ediţia 2011" al Asociaţiei Școala de Valori.

CARMEN SOARE, Director de Marketing ING Asigurări de Viaţă “Educaţia financiară în rândul tinerilor, prin crearea unor surse obiective de informare, e un demers vital pentru orice societate, pentru că tinerii de azi sunt «motorul» evoluţiei societăţii noastre în viitor. Ajutându-i să fie mai bine pregătiţi atunci când aleg un serviciu financiar, să înţeleagă noţiunile financiare esenţiale și să își răspundă la întrebările firești de la începutul vieţii independente, precum cele legate de planificarea financiară, de sursele și obiectivele importante de economisire pe termen lung, de riscurile potenţiale în viaţă și diminuarea lor, îi ajutăm, de fapt, să își construiască în mod responsabil propriul viitor financiar. Conștientizarea nevoii de a-și asuma responsabilitatea și de a economisi pentru o viaţă independentă din punct de vedere financiar chiar din anii tinereţii este încă la un nivel redus în România și, de aceea, trebuie să reprezinte un obiectiv strategic pentru anii ce vin." În cadrul Galei Societăţii Civile 2011 s-au mai acordat: Premiul Dan Manoleli pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) Premii Speciale Millenium People – Institutul Cultural Român, Fundaţia Principesa Margareta a României, RFI România


Numărul 03 — 077


{TIU CE O S~ FACI TOAMNA ASTA MARIA NENECIU

Text

10 ani de creativitate românească 10 ani de creativitate românească, eveniment organizat de The Institute și Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), sărbătorește 10 ani de realizări în publicitatea autohtonă. Evenimentul va premia cele mai bune reclame românești din perioada 20022011 și va acorda distincţii advertiserilor care s-au remarcat în ultimii 10 ani prin susţinerea creativităţii din publicitatea românească. Toate lucrările înscrise în competiţie vor fi incluse într-o arhivă, astfel încât să poată fi consultate pe ador.ro începând cu luna octombrie. De asemenea, ele vor aparea într-un album dedicat publicităţii românești din ultimii 10 ani. Câștigătorii fiecărei secţiuni și categorii de concurs (TV, Radio, Print, Outdoor, Online și Campanii Integrate) vor fi premiaţi în cadrul Galei ce va avea loc la Opera Română. Așa că, pe 18 octombrie ne punem jobenurile și papioanele și sărbătorim tot ce a avut publicitatea românească mai bun în ultima decadă.

Află mai multe pe www.zeceani.ro

078 — Numărul 03

Internetics În 2010, festivalul a aniversat cea de-a zecea ediţie, iar campaniile Concert la injectoare (Odyssey pentru Rompetrol), TuborgSound.ro (Kinecto pentru URBB), Nae Pop (Webstyler pentru Pfizer), Fotbal adevărat (Webstyler pentru Ursus Breweries), Șofer de România (Apropo Media & Aegis Media pentru Promotor. ro) au făcut vâlvă în mediul viral și au fost câștigătoarele celor trei categorii de concurs: Site-uri, microsite-uri și bloguri de promovare, Best Use of, Campanii interactive. Festivalul include, de anul acesta, un premiu special de web design pentru lucrăriile înscrise în categoria Site-uri, microsite-uri și bloguri de promovare, care aleg să fie evaluate separat de către un juriu format din specialiști în web design. De asemenea, structura competiţiei a fost updată pentru a analiza și premia campaniile / execuţiile realizate pentru zona de mobile. Perioada de înscrieri în competiţia de anul acesta este între 1 septembrie și 3 octombrie. Jurizarea lucrărilor va avea loc în perioada 1 – 18 noiembrie, iar procesul va cuprinde doua etape: online și offline.

Noaptea agenţiilor Anul trecut am băut bere la meciul AS Roma – CFR Cluj proiectat de Webstyler în grădină, am dansat pe muzica celor de la Rain District, Toulouse Lautrec și Jukebox la Grey, am meșteșugărit la GreenPixel, am inspectat monitoarele angajaţilor la Leo Burnett, am vizitat exponatele umane și inumane la Headvertising și ne-am distrat la Paarty&Paarty, la Saatchi&Saatchi în parcare, ne-am bătut în like-uri la IDEALIST & BrandUP, ne-am jucat la simulator la Wunderman, am băut punch & limonadă la MB Drăgan și am sfârâit grătarele la Rusu+Borţun Brand Growers. Anul ăsta așteptăm concerte peste concerte, cooking sessions, bere și white russians la discreţie, concursuri cu premii care să nu fie sub capac, tururi cu ghid prin cotloanele sediilor și o noapte albă de amabilităţi.

Intră pe noapteaagentiilor.ro, desenează-ţi harta de insomniac pasionat de publicitate și fă-ţi programul pentru 17 octombrie, noaptea.


PRINTCO MACHETA

Numărul 03 — 079


PENTRU C~* *Rubric` în care invita]ii no[tri vor povesti despre pasiunile lor, vor c`uta sus]in`tori pentru proiectele lor sau vor pleda o cauz` drag`

SORIN TRÂNCĂ Creative Director și Managing Partner Friends Advertising, despre Fundaţia Friends For Friends

Fundaţia Friends For Friends (FFFF) este un loc de întâlnire. Eu cred foarte mult în întâlniri, în valoarea lor de a amplifica idei. Lumea subestimează valoarea împărtășirii ideilor și, din acest punct de vedere, Fundaţia ar trebui să pună în faţa celor de caută idei alţi oameni cu idei, cu preocupări similare. Într-un anumit sens, Fundaţia are rolul unei Agore, a unui loc în care dezbaterea accelerează nașterea 080 — Numărul 03

ideilor. Există și această înţelegere greșită, o perspectivă mult supralicitată de romantici, a creatorului monolitic, izolat în turnul lui de fildeș, în lumea lui, de unde aruncă cu gânduri maiestuoase din când în când. E doar o parte a procesului creativ și poate nu cea mai importantă. Fundaţia e o idee mai veche, care s-a născut cu icnete, pentru că baza ei materială și de minimă dezvoltare cere un efort financiar egal cu acela al unei afaceri de mici dimensiuni. Când au fost bani nu a fost timp, când a fost timp nu mai erau bani... și tot așa. Într-un final, mi-am luat inima în dinţi și am zis că trebuie făcută, cu orice preţ. În momentul ăsta mănâncă resurse și, ca fapt divers, consumă, cu activităţile din acest moment, câteva zeci de mii de euro anual. Misiunea Fundaţiei, ca să ne exprimăm pompos, e să creeze un trib de oameni care înţeleg creativitatea în sensul ei practic, contemporan, iar mai apoi să le pună la dispoziţie provocări și mijloace pentru ca ei să devină mai repede și mai

bine ceea ce-și doresc. Am această mică ambiţie, pe parcurs, să fac oamenii să înţeleagă corect creativitatea, care după mine nu este o atitudine, ci o sumă de acţiuni cu final practic, folositor oamenilor. Creativitatea publicitară, mai trebuie spus, nu e deloc în centrul acţiunii. La FFFF discutăm despre creativitate atât în sens artistic, să spunem tradiţional (design, arte plastice ș.a.m.d.), cât și în sens utilitar - inginerie, inovaţie în business, jurnalism. Dacă vreţi să trivializăm un pic, am să spun că văd creativitatea ca pe o marfă, ca pe un ingredient care adaugă valoare tuturor activităţilor umane. Și nu doar valoare, ci și calitate, energie. Cum vă simţiţi într-o zi în care nu aveţi vreo idee? Prost vă simţiţi, vă spun eu. Asta e frumos la creativitate, că pe lângă necesitate mai e și acel lucru mic, de zi cu zi, în care reușim să gândim diferit și, prin asta, să fim mai buni decât eram ieri. Creativitatea poate fi și factor de progres, și dragoste. Cu referire la ce spuneam anterior, gândirea asta se regăsește în primul


proiect al Fundaţiei, respectiv "Bibilioteca" (http://biblioteca.ffff.ro), care a trecut în acest moment de 1.000 de titluri și va depăși, sper, până la sfârșitul anului, 3.000, atât în format “hard-copy”, cât și electronic. Biblioteca adună, așadar, titluri din cele mai variate domenii, de la design, arhitectură, fotografie, publicitate, ilustraţie și până la sociologie, psihologie behaviorală, economia cunoașterii sau biografii ale unor oameni recunoscuţi ca fiind “creativi”. Dintre proiectele care-mi sunt mie dragi la Fundaţie, rămân la ideea că "Biblioteca" e cel mai valoros pe termen lung, mai ales dacă va crește așa cum îmi doresc. Însă aș menţiona, pe lângă asta, și "Lobul Creativ", e emisiune online despre creativitate, pe care o iubesc foarte mult și unde, fără implicarea celor de la "Decât o Revistă", nu am fi avut chiar ce trebuia. E o serie de mărturii-interviu unde până acum aţi putut afla părerea unor oameni din diverse domenii legate de creativitate și care, pas cu pas, fac demonstraţia că

latura practică a lucrurilor e, probabil, preocuparea cea mai importantă a unui creativ autentic. Pe ffff.ro/interviuri puteţi vedea ce e creativitatea pentru Chirilă, Frolu, Naumovici, Gheorghe, Ana Ularu, Mugur Ciumăgeanu și așa mai departe. E fascinant cum toate aceste păreri converg, la un moment dat. Pe lângă toate astea, organizăm niște evenimente. Am avut o expoziţie în care am lansat "Trisec", o familie românească de fonturi, apoi una de jucării de vinil, care sunt punctul de plecare în creaţia multor artiști contemporani. Urmează o expoziţie de ciorne, unde veţi putea vedea drumul de la schiţă și mâzgâleli până la produsul final, fie el o clădire, o mașină, o afacere, un film sau o pereche de pantofi. Și, nu în ultimul rând, anul acesta organizăm o competiţie pe care am numit-o “Premiile Superscrieri”. E o celebrare a genului cunoscut afară drept “creative writing” sau “narrative journalism”, gen care dă majoritatea câștigătorilor Pulitzer și care se remarcă prin aceea că autorul spune o

poveste non-ficţională care rămâne, care sapă în mintea cititorului și pune binele și răul la locul lor. Cred în puterea cuvintelor de a schimba lumea. Fără să vreau să fac un comentariu politic sau social, cred că presa din România are nevoie să înţeleagă că jurnalismul de calitate e frate bun cu creativitatea, iar creativitatea în sens înalt presupune și discernământ. Mai avem, pe lângă toate astea, o grămadă de planuri. Sigur că toate ţin de o bucătărie internă și de un răspuns al celor pe care îi servim. Până acum am avut feedbackuri bune și mi-aș dori ca ele să se propage și să atragă mai multă lume de partea demersului nostru. Fundaţia are un drum lung de străbătut până să ajungă în postura de a-și materializa toate programele, iar contextul nu e întotdeauna favorabil. Însă visez la ziua în care vom putea descoperi mici creativi în școli, pe care să-i putem susţine să-și urmeze chemările. Iar în zece ani aș vrea să fim în stare să aducem României un Centru Pompidou. Numărul 03 — 081



MARIA APOSTOL 5 ROMÂNI CĂRORA VREAU SĂ LE MULŢUMESC Am ezitat câteva zile înainte să încep să scriu acest articol. După ce m-am apucat să scriu, m-am blocat de fiecare dată după introducere, pentru că nu știam cui să mulţumesc, fără să supăr pe nimeni. Apoi, după ce reușeam să mă decid, nu știam în ce ordine să-i așez pe cei cinci. Voi începe direct, mulţumindu-i, hors concours, echipei care mi-a propus să scriu, din două motive: vanitate și șansa de a mă radiografia, de a-mi aminti și de a decide pe cine pun în lista celor cinci. Vanitatea o înţelegeţi cu toţii, este "my favorite sin", retrospecţia mea interioară o voi devoala parţial în cele ce urmează. Oamenii pe care i-am ales nu sunt singurii cărora trebuie să le mulţumesc și nici ocupanţii unor locuri într-o ierarhie pe care aș putea așeza viaţa mea de până acum, indiferent care ar fi conceptul ierarhizarii. Ei reprezintă tipologii umane cu care sper ca v-aţi întâlnit și voi și sunt șase (sîc!) dintre oamenii pe care eu îi preţuiesc.

ALEXANDRA TÎNJALĂ Am cunoscut-o în urmă cu câţiva ani în preajma unui eveniment caritabil la care participam și eu. Mi s-a părut un amestec nedefinit de femeie și copil, bărbat capabil să conducă militărește un șantier, mica divă elegantă și alintată, personaj ușor dramatic și desuet combinat cu o făptură extrem de trendy, puţin artistă. Am fost

bulversată. Mă enervau încrederea de sine și puterea ei de concentrare. Sau nu mă enervau. Îmi doream să găsesc și eu reţeta. O invidiam pentru energia fabuloasă (pentru care o invidiez și astăzi) și mi se părea (așa cum mi se pare și astăzi) un fel de juke-box de idei, căruia dacă îi dai play, nu se va mai opri niciodată. Prima impresie pe care mi-a făcut-o Alexandra s-a reconfirmat în mai multe situatii și, la ea, s-au mai adăugat felurite nuanţe. Îi mulţumesc Alexandrei pentru că mi-a dat puterea să cred că o femeie poate să facă, așa cum spun teoriile psiho-comportamentale, mai multe lucruri în același timp, din registre diferite, care presupun abilităţi diferite, care pot fi duse până la bun sfârșit și care, chiar dacă nu schimbă lumea, o fac pe alocuri mai bună. Îi mulţumesc Alexandrei pentru că are generozitatea de a-și transforma propria firmă într-un depozit, de a munci până la epuizare pentru a așeza lucruri în ordine ca să facă niște copii și niște bătrâni fericiţi. Îi mulţumesc că a creat Our Big Day Out (www.obdo.ro) și că ne ţine pe toţi aproape, activându-ne atunci când

are nevoie de noi, scoţându-ne din vieţile noastre confortabile și obligându-ne să facem un exerciţiu simplu de altruism, ca o cură de normalitate. Vă mulţumesc tuturor celor care veţi intra pe acest site și veţi fi alături de noi la următoarele evenimente.

ANA MARIA TOPOLICEANU și TUDOR BREAZU Cu nick name-urile lor: Angela și Cici. Pentru că-mi sunt alter-ego și pentru că au grijă ca busola existenţei mele să arate numai drumul cel bun. Le mulţumesc pentru că îmi înţeleg glumele, privirile, nuanţele și pentru că-mi dau posibilitatea să mă așez în faţa lor fără măști sociale și eschivări, pentru că sunt infiniţi și inepuizabili în iubirea lor pentru mine, că mi-au înţeles taina și că nu-mi dau voie să abdic de la definiţia mea. Le mulţumesc pentru că mi-au dat șansa să stochez atâtea amintiri unice și valoroase, că mă fac să râd, că m-au lăsat să plâng confortabil de câte ori am simţit asta, că Numărul 03 — 083


îmi păstrează secretele, că mi-au creat rădăcini. Ei sunt prietenii mei dintotdeauna și nu trișez ca să câștig spaţiu și să nu respect regula acestui articol, când îi privesc ca pe un întreg. Fără ei, povestea mea nu ar avea intrigă (în sensul teoriei literare, desigur). Le mulţumesc pentru ca mi-au dat posibilitatea să-mi îngrop deziluziile în mici slujbe de înmormantare private, la care au participat doar ei, dar și pentru că m-au încurajat, fiecare în registrul lui, să fiu așa cum sunt și să-mi trăiesc zgomotos fericirile.

LORI Este o artistă perfectă pentru că personalitatea ei artistică este dublată de un om excepţional, perfect articulat, valoros și creativ. Îi mulţumesc Loredanei pentru o lecţie de o mare profunzime, pe care mi-a dat-o în urmă cu câţiva ani, atunci când mi-a dat o nouă definiţie a prieteniei. Nu voi rememora momentul, cu toate detaliile lui, pentru că e din trecut și acolo trebuie să rămână. Voi spune doar că Loredana e mult mai mult decât ce vedeţi în concerte sau la televizor sau prin ziare sau pe net. Probabil mulţi dintre fanii ei intuiesc asta și din acest motiv o adoră. Fascinaţia pe care o generează ea vine dintr-o forţă interioară de care nu ai bănui-o pe această fată veselă și aparent fragilă. Eu sunt fericită că e româncă și că am putut să o încadrez în tema articolului, că o cunosc și că mă pot bucura de ea. Sunt convinsă că dacă s-ar fi născut în altă ţară, ar fi avut succes internaţional și aș fi admirat-o doar pe coperţi de reviste glossy, așa am șansa să o admir la ea pe terasă, în mediul ei, cu oamenii care o fac fericită. Îi mulţumesc și pentru aceste întâlniri, pentru energia pozitivă pe care o împarte și cu mine, pentru felul în care mă inspiră și pentru că am învăţat de la ea că nu e chinuitor să fii curios și să cauţi.

PAULA HERLO Dacă aș face un exerciţiu de imaginaţie și m-aș întoarce în adolescenţă și, dacă Paula ar fi ce e astăzi, pot să spun fără dubiu că aș vrea să fiu ea…când voi fi mare. Paula este, fără îndoială, cel mai dedicat om pe care l-am întâlnit. Este dedicată valorilor ei, prietenilor ei, iubitului ei, familiei ei, job-ului ei, universului ei. Asta se vede cu 084 — Numărul 03

ochiul liber în tot ce face. În Paula sunt mai multe Paula: cea care identifică traumele acestei naţiuni și ni le arată la televizor cu emoţie și respect, copilul bulversat care s-a trezit cu o statuetă Emmy în mână și a uitat discursul în faţa unui public new-yorkez extrem de sofisticat, o femeie care a venit parcă cu o lecţie învăţată în altă viaţă și care tratează cu înţelepciune și umor "cele lumești" - cu care noi ne consumăm nepermis de mult timp, prietena care ar veni oricând să te ajute cu orice, chiar dacă asta ar însemna să-ţi dea propria casă, omul cu o voce interioară mai puternică decât o goarnă, care o trimite fără greș către lucruri care au substanţă și valoare, iubita "femme enfant" care-l face pe bărbatul pe care îl iubește să se simtă centrul universului. Mulţumesc, draga mea Paula, că mi te-ai dat model și că m-ai lăsat să văd personalitatea ta cameleonică de aproape.

MARINA STURDZA Este româncă. În sensul cel mai profund al acestui cuvant și până în cel mai mic detaliu. Am cunoscut-o pe Prinţesa Sturdza la un eveniment caritabil, în care această făptură diafană, aproape ireală, a vorbit despre copiii din România. Toată sala o privea halucinată, ca pe o româncă venită din altă lume. Desigur, Marina chiar vine dintr-o altă lume. Viaţa ei, ca o poveste, s-a petrecut pe mai multe continente, unde ca orice alt om însemnat, nu a trecut fără să lase semne. În urmă cu 20 de ani a decis să se întoarcă în ţara din care istoria a alungat-o și să facă ceva pentru românii ei. Proiectele ei au fost importante, dar discrete. Puţină lume știe câtă energie a pus Marina în proiectul Hope and Homes for Children (www.hhc.ro), în Hospice Casa Speranţei și în mulţi români, pe care i-a selectat după propriile ei criterii și i-a ajutat să se facă cunoscuţi, să-și facă un "network", în ţări în care nu are nimeni timp să vadă ce fel de român ești. Pentru delicateţea cu care îi pune în valoare pe români, pentru dragostea cu care îi ajută pe copii, pentru înţelepciunea cu care privește deopotrivă lucrurile complicate, cât și pe cele simple, îi mulţumesc Marinei. Nu voi uita niciodată o seară magică, în Turnul Londrei, în care un Lord mi-a spus că s-a simţit "blessed" atunci când a cunoscut-o pe Marina. Mi s-a părut că mi-a furat trăirea și a redat-o cu singurul cuvânt potrivit.

Am crezut că un CV obișnuit, după template-urile consacrate, este ceea ce doresc editorii de la mine. După ce am scris cele de mai sus, mi-am dat seama că ei caută o altă definiţie și că nu îi interesează neapărat ce studii am. Pentru că presupun că nu am fost aleasă la întâmplare, ci după job-ul pe care îl am astăzi (Maria este PR and Corporate Affairs Director Media Pro, n.red.). Și, pentru că fiecare dintre voi trăiește mult la birou, mă voi defini din această perspectivă. Eu sunt ceea ce este echipa mea. În ultimii 11 ani din viaţa mea, fetele mele, zise și "fetitzele", m-au ajutat să-mi gasesc drumul, să fiu curajoasă și precaută, agitată și calmă, să râd, să plâng, să am răbdare să înţeleg mai mult, să nu mă plictisesc de ceea ce fac, să nu-mi pierd instinctul, să am informaţia la timp și să mă simt în siguranţă. Cei din industrie înţeleg ce înseamnă brandul PRO în toate exprimările lui din perspectiva PR-ului. Cei care nu lucrează în industrie, au auzit despre acest brand. O parte din el suntem și noi, "fetele de la PR".

PS: vă mulţumesc și tuturor celor care aţi înţeles că nu sunteţi aici. Voi toţi știţi că sunteţi câte o parte din mine. Maria Apostol




TEA TIME

Cine n-are stâncă de căţărat, să nu-și cumpere // să se ducă la bouldering mai întâi

Desene suprarealiste // mesaje la vedere // finetul face impresie bună // PRAF de ironie // tricouri à la Laura Vărgălui

Lămpi cu etichetă // sa mergi la Intro e ca și cum te-ai uita pe tehcoolhunter // mix de design britanic, italian și scandinav

Design de București // ateliere de idei și branduri valoroase // o tură prin conceptstore-urile din oraș

Voluntariatul nu este un comportament burghez și nu înseamnă sa dai “join cause” pe Facebook

Numărul 03 — 087


SUSŢINE PROIECTUL WHITE BUILDING Ca sponsor al White Building: Vei deveni un susţinător al esteticii arhitecturii, al valorii sale culturale și al durabilităţii acesteia;

Vei lua parte la un dialog pe teme de arhitectură cu elita culturală din România. Află mai multe: scrie-i Silviei la silvia.floares@ milleniumpeople.ro

SE POART~ ALB IRINA FLOREA

Text

Gândește-te la clădirea ta favorită. Gândește-te acum la clădirea ta favorită care este, în același timp, elegant integrată în spaţiul în care a fost construită. Gândește-te acum la clădirea ta favorită care va avea șanse să rămână și favorita nepoţilor tăi, tocmai pentru că nu îi va fi greu să își păstreze locul alături de casele lor. Acum, dacă ar fi ca această clădire să fie o culoare, ce culoare ar fi ? Nu, nu mă refer la vopsea, mă refer la ce culoare ar reprezenta-o cel mai bine într-un cod al culorilor. Cei de la Igloo Media cred că albul. Și pentru că o cred cu tărie au lansat anul acesta proiectul "White Building". Și-au propus ca an de an să caute clădiri sustenabile din punct de vedere cultural și să le acorde distincţia "White Building". "Așa cum Green Building certifică arhitectura responsabilă faţă de mediul natural, White Building își propune să recompenseze valoarea culturală pe care orice fel de clădire o aduce spaţiului în care se inserează. Certificarea White Building reprezintă o marcă a sănătăţii culturale a unui edificiu, o metaforă a excelenţei, un simbol asociat arhitecturii 088 — Numărul 03

de calitate", explică arh. Bruno Andreșoiu, director Igloo Media. Pentru prima ediţie a evenimentului White Building, care va avea loc în decembrie 2011, o echipă de specialiști de la Igloo Media a făcut o selecţie de 15 proiecte care vor concura pentru a obţine certificarea "White Building". Cele 15 proiecte, publicate deja în revista igloo (www.igloo.ro), vor fi și subiectul website-ului www.whitebuilding. ro, ce va fi lansat în luna septembrie. Decizia în ceea ce privește certificarea clădirilor va aparţine unui juriu format din personalităţi culturale. Publicul larg va putea vota pentru favorite pe site-ul mai sus amintit, iar rezultatul vox populi va fi de asemenea făcut public, în cadrul evenimentului de anunţare a câștigătorilor. "Înţelegem prin sustenabilitate culturală crearea de valoare culturală durabilă, capacitatea unei acţiuni de a răspunde la nevoile culturale ale prezentului fără prejudicierea viitoare. Dificultatea de a găsi o sumă de repere măsurabile, pozitive, general valabile pentru recunoașterea sustenabilităţii culturale ne-a condus către o abordare mai puţin obișnuită în domeniu. Propunem, ca atare,

definirea arhitecturii sustenabile cultural nu printr-o sumă de calităţi pozitive, ci printr-o sumă de negaţii a ceea ce cu siguranţă nu poate fi", explică Bruno. "Astfel, o clădire, pentru a putea fi considerată cultural sustenabilă și certificată "White Building", trebuie: să nu ignore și să nu afecteze semnificativ valorile preexistente ale locului; să nu producă dezechilibre nestudiate și neasumate în structura urbană sau mediul natural în care se inserează; să nu fie rezultatul exclusiv al constrângerilor economice și tehnice, lipsită de concept, de fundamentare ideatică; să nu se facă purtătoarea unor mesaje derizorii, lipsite de profunzime, valoare culturală și contemporană; să nu folosească materiale precare, ieftine, care îmbătrânesc repede și urât și schimbă necontrolat aspectul iniţial al clădirii", detaliază el. Proiectul "White Building" continuă direcţia deja pornită de revista “Igloo. Habitat & Arhitectură”, editată de Igloo Media, și anume cea de a construi o platformă de comunicare între breaslă și publicul larg, platformă care să promoveze calitatea în arhitectură și design, dar și nevoia de patrimoniu și de cultură urbană.


MNAC Proiect: Arh. Adrian Spirescu Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

CASĂ FLOREASCA Proiect: HAX, Arh. Viorel Hurduc, Arh. Diana Hurduc, Arh. Dana Cheţea Loc: București Foto: Ana Ariadna Hurduc

OLYMPIA TOWER Proiect: PZP Arhitectura / Aukett Fitzroy Robinson; Arh. Liviu Zagan, Arh. Costin Beekman, Arh. Robert Popescu, Arh. Marian Mihaescu, Arh. Octavian Gugu / Arh. Paul Phillips, Arh. Monika Mayova Loc: București Foto: Cosmin Dragomir

SEDIU UAR Proiect: Arh. Dan Marin, Arh. Zeno Bogdănescu Loc: București Foto: George Vasilache

Numărul 03 — 089


PENSIUNE TURISTICĂ SĂLCIUA Proiect: SKBD, Arh. Attila Kim, Arh. Tiberiu Bucșa, Arh. Adriana Deaconu Loc: Sălciua de Jos, Jud. Alba Foto: Dacian Groza, Zoltania

CASA NT1 Proiect: Igloo Architecture, Arh. Bruno Andreşoiu, Arh. Ana Diaconu, Arh. Mircea Stroescu Loc: Jud. Buzău Foto: Șerban Bonciocat

THE ARK – BURSA MĂRFURILOR Concept: Arh. Teodor Frolu Proiect: Re-Act Now Studio, Arh. Mario Kuibus, Arh. Irina Plesnilă, Arh. Roxana Dumitriu, Arh. Elena Toader, Arh. Cristina Chivu, Arh. Adela Toma Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

CASA TALEA Proiect: Arh. George Bălan Loc: Talea, Jud. Prahova Foto: Șerban Bonciocat

090 — Numărul 03


OLYMPIC HOUSE Proiect: Graphic Studio, Arh. Dragoș Perju, Arh. Remus Hârșan, Arh. Nemes Karoly; Coordonator proiect complex: Prof. Dr. Arh. Barbu Emil Popescu Loc: București Foto: Arh. Radu Malașincu

BANCA TRANSILVANIA Proiect: DSBA, Arh. Dorin Ștefan, Arh. Emil Burbea, Arh. Ștefan Firmiţă, Arh. Irina Dragomir, Arh. Ioana Ardelean Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

CRAMA AVINCIS Proiect: BBM Group, Arh. Alexandru Beldiman Loc: Jud. Vålcea Foto: Cosmin Dragomir

CASA DE LÂNGĂ LAC Proiect: Artline, Arh. Radu Teacă, Arh. Peter Marx, Arh. Liviu Fabian Loc: Jud. Buzău Foto: Peter Marx

Numărul 03 — 091


CLUB BOSCO Proiect: SYAA, Arh. Eliza Yokina, Arh. Adrian Soare Loc: Neptun Olimp Foto: Andrei Mărgulescu

CASĂ STRADA CANTILLI Proiect: Arh. Șerban Sturdza, Arh. Andreea Hangiu Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

IMOBIL DE APARTAMENTE MCN Proiect: ADN BA, Arh. Andrei Şerbescu, Arh. Adrian Untaru, Arh. Sebastian Șerban, Arh. Bogdan Brădăţeanu Loc: București Foto: Andrei Mărgulescu

IGLOO MEDIA

societate care își caută

În afara revistei lunare

igloo pocket, igloo profil,

Editura Igloo Media este

încă reperele în domeniu.

Igloo habitat & arhitectură,

igloo guide, iglooart,

specializată în publicarea

Pe langă activitatea de

situată la interferenţa

igloo books, Anuala de

cărţilor de arhitectură,

editură, Igloo Media a

dintre arhitectură, design,

Arhitectură a Municipiului

design interior și

fost de-a lungul anilor

cultură urbană și artă

București și Arhitecturi

patrimoniu, iar misiunea sa,

foarte activă in breaslă,

contemporană, editura

văzute prin Igloo, toate

declarată încă de la început,

organizând expoziţii,

mai numără următoarele

cuprinzând titluri care se

este ridicarea standardelor

conferinţe și concursuri

serii editoriale – igloo

adresează specialiștilor, dar

culturii vizuale într-o

de arhitectură și design.

patrimoniu, igloo best,

și publicului larg.

092 — Numărul 03



DESIGNUL CONTEMPORAN LA INTRO ACAS~ DIANA ANGHEL

Text INTRO

Foto

Intro înseamnă alternativa la showroom-urile de mobilă care prezintă în special design italian, pentru că Mihai Gurei și Claudia Chirilescu au vrut să aducă un suflu nou: design contemporan, de avangardă, cu accente nordice și britanice. Așa că la Intro găsești mereu – în afară de oameni cool – produse noi, descoperite la târgurile de profil.

094 — Numărul 03

Târgul de la Milano, la care Mihai Gurei și Claudia Chirilescu merg în fiecare an, a servit drept pretext pentru o întâlnire între decoratori, arhitecţi și presă. S-au întors de acolo cu fotografii și filme cu produse care nu se regăsesc neapărat în portofoliul furnizorilor lor, le-au sortat și le-au expus astfel încât participanţii la eveniment să aibă acces la tot ce au văzut ei la Milano. Invitaţii au putut să voteze obiectele care le-au plăcut cel mai mult prin niște buline lipite direct pe fotografii. Ca într-un facebook cu like-uri de intensităţi diferite, bulinele spuneau: "questioned", "liked" sau "loved". "Feedbackul este foarte bun în fiecare an, pentru că stabilim în felul acesta un dialog mult mai deschis între ceea ce înseamnă un retailer de mobilier și de accesorii pentru casă și comunitatea arhitecţilor și a designerilor. Astfel, putem să discutăm

despre design, să oferim alternative, să aflăm opiniile și impresiile lor despre ce se întâmplă în designul de actualitate și în felul acesta să știm unde ne situăm și încotro mergem. Selecţia obiectelor din showroom o fac eu, împreună cu Claudia; selectăm brandurile care considerăm că se potrivesc cu profilul businessului nostru și cu imaginea noastră și, după aceea, încercăm să creăm un ambient pornind de la o varietate foarte mare de produse pe care ni le propun furnizorii noștri", povestește Mihai.

Mai multe informaţii despre Intro puteţi găsi la introdesign.ro sau pe 43bis Strada Roma, București.


ROBERT MARIN, ARHITECT De ce îţi place la Intro? Găsesc atât design britanic cât îmi doresc. Găsesc atât design scandinav cât îmi doresc. Până și design italian exact cât îmi doresc. E cea mai fresh ofertă de design de pe piaţa românească. Cum te-au inspirat fotografiile din expoziţie ? M-au inspirat deplin. O parte din ele am văzut-o și la târg. Mi se pare o trecere în revistă corectă, se suprapune destul de bine felului în care și eu am înregistrat eforturile designerilor de anul acesta. Și, de fapt, asta îmi place cel mai tare la ei: că mă potrivesc cel mai bine cu ei. ANDREI EGLI, ARHITECT De ce îţi place la Intro? E un spaţiu în care se concentrează foarte

multe chestii mișto și poţi să le vezi într-un mediu foarte firesc. E o casă în care vezi cum stau anumite chestii pe pereţi, cum interacţionează unele cu altele și cu tine. Cum te-au inspirat fotografiile din expoziţie ? Îmi place foarte mult faptul că s-au adunat chestii destul de inegale valoric și, ca tendinţe, chestii foarte diferite, care dau măsura teritoriului în care se mișcă designul de mobilă. Sunt și chestii evolutive în sensul ăsta futurist și altele reinterpretate, vintage, care dau măsura varietăţii. IULIA GAL, PUBLICITAR De ce îţi place la intro? E prima oară când vin aici, deși am mai urmărit pe site noutăţile. Îmi place designul în general, acesta ar fi unul dintre motivele pentru care voi urmări în continuare

noutăţile de la ei. Îmi plac obiectele de design, îmi plac lucrurile frumoase și cam atât. Cum te-au inspirat fotografiile din expoziţie ? Conceptul mi s-a părut foarte interesant și eu oricum sunt adepta analogului și a tot ce înseamnă mai puţin abrutizat de tehnologie și de digital. Mi-a plăcut și chiar m-am jucat. ALEXANDRU BELDIMAN, ARHITECT De ce îţi place la Intro? I-am descoperit din întâmplare, dar pentru că am văzut lucruri foarte interesante aici, am intrat în legătură și sperăm să îi avem ca parteneri în continuare pe diverse proiecte. Deci interesul nostru este să găsim un mobilier care să fie în concordanţă cu ceea ce iubim noi. Numărul 03 — 095


Marie Coquine

Mindstream

Creată de designerul francez Philippe Starck pentru Baccarat, "Marie Coquine" este o lampă de podea compusă dintr-un candelabru de cristal, o umbrelă suspendată, un sac de box (contragreutatea) și un picior inspirat de industria filmului - o prezenţă aproape dadaistă.

Comoda cu design semnat de cei de la Diesel a fost concepută pentru Moroso. Un design intrigant și unic.

Bågar

Chesterfield

Această unitate de depozitare este creată de Frederik Hansson pentru Brikolor. Forma acestui obiect de mobilier este similară și aduce aminte de vechile structuri ale clădirilor Imperiului Roman.

Face parte din colecţia brandului Poltrona Frau de canapele tapiţate în plastic transparent pentru a ilustra produsul brut, nefinisat și terminat cu noduri strânse manual și arcuri din metal, toate elemente reprezentative ale brandului.

096 — Numărul 03


RememberMe

Workshop

Este un scaun ce întruchipează actuala concentrare asupra durabilităţii și reciclării, făcut în totalitate din blugi vechi. Cursa spre viitor și dorinţa de a menţine în viaţă trecutul coexistă în această piesă interesantă, creată de Tobias Juretzek pentru Casamania.

Semnată de Sami Kallio, lampa are structura din metal și lemn de frasin și ascunde un cablul în interiorul braţului îndoit. Baza este din metal și abajurul din aluminiu. Se poate ajusta înălţimea rotind de șurubul de la bază. Abajurul este și el ajustabil și se poate muta pe toată lungimea braţului.

Klara

Quilt

Colecţia "Klara" a Patriciei Urquiola pentru brandul Moroso este manufacturată utilizând atât procese industriale, cât și tehnica tradiţională a lucrului de mână, din zona Manzano, Italia.

Reprezentativa serie de canapele "Quilt" a cuplului Bouroullec este acum disponibilă într-o gamă mai mare de culori, fiind inspirată de personajul Thing din Fantastic Four. Canapeaua include o tapiţerie sub formă de fagure de miere și o ţesătură hi-tech stretch cu inserţii individuale de spumă, ce este montată peste o carcasă din fibră de sticlă. Creată pentru Established & Sons, "Quilt" este o reinterpertare a unei canapele Chesterfield.

Sliced Creat de Sami Kallio, Sliced este u șor inspirat de clasicul scaun Windsor. Este lucrat din lemn masiv de frasin.

Numărul 03 — 097


Tourbillon

Cellular Chair

Acest vas este împărţit în două: primul compartiment ţine apa, iar al doilea susţine floarea. Creat de A+A Cooren, forma acestui vas este inspirată de mișcarea apei, care se aseamănă cu un vortex.

Semnat de Mathias Bengtsson, scaunul are o structură din rășină epoxy, creată cu ajutorul unui program ce simulează creșterea ţesutului de os. Prototipul a fost prezentat la expoziţia Mindcraft 11.

Bigknit

Cookie Drawer

Reprezintă ultimul design al Patriciei Urquiola pentru brandul contemporan Moroso. Disponibil în varianta de scaun sau șezlong, colecţia iese în evidenţă prin ţesătura supradimensionată, ca un tricotaj.

Cu sertarul mic în contrast cu picioarele înalte are un design ce include un element nostalgic ce amintește de tradiţionalul Cookie Drawer. Această piesă face parte din colecţia Oak, o colaborare dintre 18 studenţi la universitatea Lund din Suedia.

Maritime Cu un design semnat de Benjamin Hubert și creat pentru Casamania, scaunul "Maritime", inspirat din lumea maritimă, este construit din elemente de lemn masiv de stejar și lemn stratificat.

098 — Numărul 03


ADVERTORIAL

Numărul 03 — 099


DESPRE ARHITECTURA AUTOHTONĂ ȘI RESPONSABILITATE

ARH. MARCEL BORŢUN în dialog cu ARH. ADRIAN SOARE

Marcel Borţun, arhitect la Studio Borţun, continuă dialogul cu arhitectul Adrian Soare pornit în numărul trecut al revistei, care, de această dată, dezbate așezarea creaţiei de arhitectură între gestul eminamente artistic și asumarea unei responsabilităţi fără rest.

Marcel Borţun: Prima parte a conversaţiei noastre se încheia cu dorinţa ta – aș zice paradoxală la un arhitect – și anume să vină cât mai curând momentul când beneficiarul îi va spune arhitectului: fii mai responsabil! Adrian Soare: Absolut. Arhitectul trebuie să se comporte mai responsabil, dar nu doar el, căci este oare arhitectul singurul creator al spaţiului construit ? MB: Singurul răspunzător... AS: Nu doar răspunzător, ci... exact așa: singurul creator al spaţiului construit? Orașul este, în cele din urmă, expresia construită a nivelului de evoluţie al întregii societăţi, iar arhitectul poate fi la înălţimea așteptărilor sau nu... MB: Totuși, relaţia creaţie-responsabilitate rămâne de discutat – în ideea că arhitectul este ajutat mult de un background cultural structurat pe o moralitate superioară. AS: Da. Eu văd arhitectura, care este fără-ndoială un act cultural, în primul rând ca pe un act cultural–etic, decât ca pe unul în primul rând artistic și mai cred că se insistă prea mult pe latura artistică a meseriei și că de aici vin libertăţi greșit înţelese... și odată cu ele, o diminuare a responsabilităţii arhitectului. Dacă acceptăm că responsabilitatea creatorului ca artist este doar faţă de propria conștiinţă și, să zicem, de propriul talent, exercitarea arhitecturii presupune mult mai mult decât atât și, din păcate, asistăm la prea multe derapaje. MB: Percepţia, din interiorul și din afara profesiei, moștenită probabil și din Istoria Artei, este aceea că arhitectura este o artă între celelalte – doar că ea se realizează cu banii altora... AS: Și nici acest fapt, căci este un fapt, nu ne responsabilizează întotdeauna și îndeajuns! MB: Eventual ne plângem de constrângeri... amplasament, beneficiar, buget...

100 — Numărul 03


AS: Exact! Constrângerile au însă o valoare edificantă în orice act creator, te pun pe un drum care altfel ar fi mult prea personal și, deci, arbitrar. MB: Putem spune că orice limitare, să-i zicem de temă, are darul să structureze creativitatea pe verticală, ferind-o de orizontalitatea amorfă a anarhiei – algoritm care funcţionează similar și în ceea ce privește libertatea individuală care, fără limitări, devine agresivă și entropică. Când se întâmplă, în proiectare, să nu am suficiente constrângeri, sunt nevoit să mi le inventez pentru a ajunge la concept... AS: Aș reveni la carenţa de responsabilitate, pentru că în primul rând ea creează un peisaj urban – și în general, construit – care întreţine și amplifică, la rândul său, disoluţia socială: comunitatea nu se regăsește în acest peisaj. MB: Să recunoaștem însă că această carenţă de responsabilitate a arhitectului ţine de carenţa de responsabilitate generală. Ceea ce este într-adevăr grav este că aceea a arhitecturii – înţeleasă ca oglindă a timpului trăit de o societate – o întreţine și o justifică pe cea generală... Faptul că aproape tot ce s-a construit la noi în ultimii 20 de ani nu a ţinut cont de ce e în stânga și în dreapta, de legi, norme sau cutume este expresia – dincolo de incompetenţa instituţiilor – a unui individualism primitiv și gregar care sabotează coabitarea. AS: Ah! Individualismul românesc! Are cauze adânci, probabil istorice... MB: Constantin Noica, în Spiritul românesc la cumpăna vremii din 1978, îl pune pe seama latinităţii noastre, în interiorul dihotomiei Individual-General. AS: Nu-mi permit acum să-l contrazic pe Noica, dar mi-e greu să accept că individualismul ca lipsă a spiritului civic și comunitar ar fi o caracteristică a lumii latine! Marcel, tot ceea ce s-a edificat durabil în lumea asta s-a edificat sub semnul lui “împreună” și având conștiinţa posterităţii! MB: Aici trebuie să-ţi dau dreptate! Când am văzut Roma – de fapt eram împreună, după Bienala din 2004 – am înţeles aproape tactil câtă rigoare are, de fapt, latinitatea... AS: O rigoare, în primul rând, a spiritului comunitar.

MB: Îţi dau iarăși dreptate... Dar eu am fost impresionat mai ales de fondul construit ca expresie finită care nu lasă loc aproximării... Sigur că, în astfel de evaluări, are rolul său și parfumul timpului – acesta din urmă resimţit ca istorie, ca bloc cultural – care face ca lucrurile să fie “perfecte”, dar cred că așa ceva este posibil tocmai pentru că ele au fost de la început... perfecte. AS: Dar poate că am moștenit și noi această rigoare și am pierdut-o, am pierdut-o acum 500 de ani sau acum 50 de ani, oricum, undeva pe drum... Uneori sunt foarte critic, dar asta nu înseamnă că nu înţeleg dificultăţile prin care trecem și am trecut, cauzele lor deseori obiective, încercările meritorii care au existat și există, în schimb cred că spiritul critic treaz și mereu reformulat este singura resursă în identificarea, acceptarea și înţelegerea problemelor cu care ne confruntăm, cât și pentru găsirea rezolvărilor. Dacă dăm vina mereu pe alţii sau pe altceva – vezi istoria poporului român etc. - înseamnă doar să ascundem aceste probleme sub preș... MB: Adică să eludăm, în loc să rezolvăm... AS: Exact! Trebuie să fim conștienţi de ceea ce continuăm, deci, pe lângă greșelile din dreptul nostru și de greșelile trecutului, care ne urmăresc și ca neam, și ca grup, și ca indivizi... să putem vedea încotro... De exemplu, eu pun semnul egal între civilitate și arhitectura medie – aceea care nu ne deranjează și care, exersată cu suficientă consecvenţă, poate produce și valori peste medie și poate da în primul rând o coerenţă a ansamblului. Dar văd aici două probleme: beneficiarul, care se vrea unic și care consideră normal să beneficieze de avantajele orașului, dar nu și să se supună unor constrângeri ale acestuia, redescoperind bucuria și responsabilităţile de a locui și de a trăi împreună – dar și arhitectul, care se consideră singurul cunoscător în arta construirii, demiurgul care trebuie să ofere supușilor „artă” cu fiecare ocazie... MB: Tema asta ar putea susţine singură o discuţie!... Discursul arhitecţilor noștri este rareori captivant, iar cei mai mulţi, atunci când vorbesc despre proiecte – ale lor sau ale altora – nu fac decât să le “povestească”, așa cum povestesc criticii de teatru germani spectacolele... La unele dintre academiile de artă există facultăţi de critică. N-ar fi utilă o astfel de structură și în cadrul Universităţii de Arhitectură și Urbanism? AS: Se simte nevoia. Proiectarea ne-a atras pe toţi ca un magnet...

Numărul 03 — 101


102 — Numărul 03


Există totuși câteva reviste, câteva persoane... MB: Câteva persoane știu și eu, dar mă gândeam la un fel de desant în forţă, care să zguduie atât mica lume a autorilor de proiecte, cât și pe cea mai largă – a instituţiilor de stat, a primăriilor, a constructorilor, a furnizorilor de materiale și, de ce nu, până la mass-media și la omul de pe stradă. AS: Sunt, în lumea dezvoltată, cotidiene cu rubrică de arhitectură, unde se dezbat ultimele creaţii din domeniu așa cum se dezbat ultimele filme, spectacole, concerte. MB: Este incitantă ideea sugerată de tine – de a scoate activitatea de arhitectură din turnul său de fildeș și de a o transfera către diverse niveluri ale societăţii. Știu din Statutul Ordinului Arhitecţilor că acesta are posibilitatea să propună și să promoveze legi... AS: Are această atribuţiune, dar din păcate nu și-a creat structurile și resursele necesare pentru asta. După zece ani de funcţionare, nu avem nici măcar un jurist angajat! Ne-ar ajuta pe toţi – arhitecţi, beneficiari și instituţii – o legislaţie a domeniului mai fermă ca normare a construirii și, în același timp, mai laxă în zona birocratică a acestuia. O prioritate ar fi de exemplu Regulamentele de Arhitectură așa cum există Regulamentele de Urbanism. În București, sunt vreo 90 de zone protejate, dar niciun regulament, nicio normă de arhitectură pentru ele și de aceea se produc enormităţi. Există în cadrul OAR un grup de lucru care încearcă să elaboreze criterii care să definească calitatea în arhitectură, un prim pas spre un astfel de regulament și spre a defini un deziderat al tuturor, dar înţeles diferit de fiecare în parte – calitatea arhitecturii. În Austria, cam 95% dintre clădiri se proiectează fără arhitect, dar ele respectă întocmai un Regulament de Arhitectură. Celelalte 5 procente reprezintă lucrări de o anumită importanţă sau beneficiari care își doresc anume clădiri semnate de arhitecţi. Ceea ce se regăsește ca procentaj și în România, unde cam 95% dintre autorizaţii se iau pentru locuinţele individuale – cele care în Austria nu necesită obligatoriu arhitect. Restul se referă la locuinţele colective sau la alte programe. MB: Procentul referitor la Austria mi se pare uluitor! Dar știu – din auzite – că situaţii similare se întâlnesc în Italia și în Grecia, iar în nordul Germaniei am văzut birouri ale primăriei care expun cele

câteva proiecte de locuinţe care se pot realiza într-o anumită zonă: alegi un proiect și-l respecţi până la materialele de finisaj stabilite contractual. AS: Și avizarea casei, când este finalizată, devine doar o bifare de rubrici... Dar ce mi se pare foarte important este că astfel de regulamente stăvilesc nu atât aplombul clientului, cât mai cu seamă pe cel al arhitectului care, de cele mai multe ori, este cel care plusează și-și pune o amprentă mult prea personală. Iar monopolul pe care statul l-a acordat arhitecţilor de a semna orice lucrare de arhitectură din România elimină nefericit, de cele mai multe ori, și acele cutume regionale care creează spiritul arhitecturii locale. MB: Una dintre căutările mele atunci când mai umblu prin ţară este aceea de a descoperi case cu spirit – dar neproiectate de arhitect – și, din păcate, nu mă bucur prea des... AS: Dar ţi s-a întâmplat să vezi multe case frumoase făcute de arhitecţi? Cred că la fel de rar... N-ar fi mai potrivit să-i ajutăm pe oameni să-și redescopere o tradiţie de care să fie mândri și pe care s-o păstreze, pentru noi toţi? MB: Hai să reinventăm școlile de meșteșugari, de la dulgheri și zidari până la sobari și ceramiști! AS: Școlile de Arte și Meserii? Uite, Șerban Sturza promovează, printr-o serie de proiecte personale sau ale unor asociaţii, salvarea sau reapariţia meșteșugurilor tradiţionale. Cred că jumătate din Bucureștiul – acela care ne place, ţesutul general, nu acele câteva land-mark-uri ce apar in ilustratele poștale – este făcut de meșteri! Ce e mai rău este că toate lucrurile bune care dispar gradual, în timp, sunt foarte greu de recuperat... Noi trăim, de fapt, o convalescenţă la nivelul întregii societăţi, care nu cred că va dura mai puţin decât a durat boala, adică vreo 40 de ani... și asta dacă ne acceptăm diagnosticul și urmăm medicaţia corespunzătoare. MB: Ca să schimbăm tonul discuţiei într-unul mai optimist, vreau să vorbim despre Balul Arhitecţilor din această primăvară, care a avut, mai mult ca oricând, un halou de evenimente – toate subsumate unei teme de mare și gravă actualitate: arhitectura spaţiului public. Ai fost implicat serios, prin Ordinul Arhitecţilor, în organizare – despre care am auzit că a fost de excepţie. AS: Ca organizatori, am încercat să deschidem acest eveniment

Numărul 03 — 103


anual cât mai mult spre societate. Am invitat personalităţi proeminente din zona culturii ca să ne vorbească despre spaţiul arhitectural din perspective cât mai diverse, pe de o parte în ideea de a-i sensibiliza pe arhitecţi, o dată în plus, faţă de complexitatea meseriei lor, punându-le în faţă o oglindă – acea privire de dincolo, dar a unor persoane care pot înţelege un fenomen de creaţie cum este arhitectura, iar pe de altă parte sperând să apropiem mai mult acest tip de personalităţi de problematica profesiei noastre, să le implicăm într-un discurs comun. Simpla enumerare a celor care au participat poate fi elocventă pentru diversitatea abordărilor: Andrei Pleșu, Cristi Puiu, Dan Perjovschi, Gabriel Liiceanu, Alexandru Bălășescu, Ciprian Mihai, Mircea Cărtărescu și Dumitru Borţun. MB: Chiar și ieșirea – din nou – din București a Balului mi se pare un pas spre deschidere, spre colegii noștri din provincie... AS: Mă bucur că se poate interpreta așa, dar a doua cale spre deschidere pe care am avut-o în vedere a fost intenţia de a lăsa ceva în locul în care am mers... Au fost create trei instalaţii de arhitectură. Platforma de Arhitectură, cu trasee ghidate ale orașului Sinaia pentru localnici, turiști și pentru arhitecţii veniţi la eveniment a lăsat în urmă câteva hărţi frumoase și bine documentate, aflate acum la primăria orașului. De la workshop-ul cu elevii de școala primară, care au construit – după o minimă iniţiere în organizarea spaţiului – un sat în miniatură pe o mare planșetă desenată cu drumuri și parcele, a rămas o machetă în toată regula, expusă în foaierul Cazinoului în seara Balului și dusă ulterior în holul primăriei. În Parcul Central s-a delimitat prin coloane de lemn o suprafaţă de 900 mp – atât cât îi revine unui locuitor din spaţiul orașului – pentru conștientizarea localnicilor de responsabilitatea pentru ceea ce le aparţine, dincolo de propria casă și de propria curte. Instalaţia cu “obiecte nomade”, vernisată cu fast în foaierul Cazinoului, a constat în 22 de sculpturi – 22 de căţei maidanezi din gips, care, după încheierea evenimentului, au plecat în cele 22 de filiale ale Ordinului, urmând să fie amplasaţi fiecare în câte un spaţiu public neglijat în care se va dezveli Monumentul Câinelui Maidanez; căţelul va fi recunoscut stăpânul acelui loc, al acelui maidan, până ce acesta din urmă va ajunge să fie un... spaţiu public. Cum spuneam, am încercat să lăsăm niște urme în locul care ne-a găzduit, dar și în arealul preocupărilor noastre. În fine. Trebuie să ne întâlnim cât

104 — Numărul 03

mai des cu beneficiarul cel mare, care este societatea, sub toate formele ei. MB: Mă gândesc că, după această discuţie, în proiectele mele voi scrie cuvintele proiectant și beneficiar cu litere mici... AS: Ha, ha...păi până acum cum ai făcut? MB: Până acum am vrut să evidenţiez importanţa fiecăruia în parte. AS: Înţeleg ce vrei să spui și-ţi dau dreptate. Am fi pe o cale mai bună dacă am fi cu toţii mai smeriţi în faţa interesului public... Și mai împreună. MB: Și să scriem cu majusculă doar cuvântul Arhitectură... AS: Să scrie alţii cu majuscule despre arhitectura produsă de noi! MB: Este o frumoasă propoziţie de final. AS: Dar realitatea nu este... Mă simt și eu vinovat când văd cum arată mediul construit, în mare parte construit legal și asumat de arhitecţi care altfel declamă că-și iubesc cu pasiune meseria, când ne propunem strategii la Ordin – pentru arhitectură, nu pentru arhitecţi – și nu știm câţi dintre ei înţeleg și sunt de acord cu direcţia pentru care ne zbatem, când constat aproape zilnic indiferenţa, comoditatea și ignoranţa celor din instituţiile publice sau când mă lovesc de o legislaţie confuză și nerealistă care naște, cum este și normal, corupţie și tot soiul de alte fenomene ciudate... MB: Spiritul tău critic este, într-adevăr, debordant și oarecum emoţionant, având în vedere că ești printre puţinii răsfăţaţi – împreună cu Eliza – ai concursurilor de arhitectură, un nume respectat și admirat în interiorul breslei. Vezi și rezolvări ale acestor frustrări de arhitect? AS: Sintetic și global: realism în legislaţie – printr-o rigoare mai mare a regulamentelor și printr-o simplificare a procedurilor de natură birocratică, creșterea rolului Ordinului Arhitecţilor de formator al eticii profesionale și de garant al unei concurenţe profesionale reale și, deci, al calităţii produsului de arhitectură, îmbunătăţirea comunicării dintre arhitecţi și societate, precum și programe de formare a unui public de arhitectură și de artă în general – începând din școala primară. Le putem face pe toate, dar, repet, doar împreună... Inclusiv cu cititorii acestei reviste.



106 — Numărul 03


Ateliere pline de idei și de branduri valoroase, haine inspirate din basme, tricouri cu tăieturi pe inimă şi dorinţe împlinite, așa se traduce designul vestimentar contemporan românesc. Am strâns povești despre boutique-uri chic, am făcut apologia tricoului basic à la Laura Vărgălui, am aflat despre tendinţe de la Li Edelkoort și le-am împachetat pe toate într-un dosar special de modă MADE in RO.

Numărul 03 — 107


LAURA VĂRGĂLUI, Q&A Care e implicarea Laurei Vărgălui în povestea PRAF ? Este un proiect iniţiat și coordonat de mine. De ce T-shirts? Noi vrem să spunem ceva, vrem să ne manifestăm credinţele și trăirile și aveam nevoie să proiectăm toate acestea pe ceva. Este cea mai facilă cale de a ajunge la oameni și, prin ei, către lume. Cum ţi-a venit ideea numelui? Numele îi aparţine partenerului meu, Paramon Ditu, cel care a realizat și etichetele. Cum alegi colaboratorii? Nu îi aleg, cine are ceva de spus și vrea să o facă prin Praf este binevenit. Colaboratorii noștri sunt oamenii din jurul nostru.

ARTA DE A FACE TRICOURI Material realizat de DIANA ANGHEL

Foto

D-STUDIO

108 — Numărul 03

E greu să scrii despre Laura Vărgălui. Nu la fel de greu însă precum e să o faci să-ţi zâmbească, spre exemplu. Ce m-a fascinat întotdeauna la ea a fost nonșalanţa cu care își asumă orice face. De la ţinute suprarealiste în contexte cel puţin închistate până la homemade video-uri à la Almodovar postate pe youtube. Oricum, cred că e imposibil să n-o vezi pe Laura Vărgălui la vreun party de nișă. Va fi întotdeauna îmbrăcată cu totul altfel decât oricine de acolo. Și asta fiindcă Laura este un personaj. E imposibil însă să preconizezi din ce poveste va ateriza data viitoare.

Memorabil este episodul în care a apărut la o petrecere simandicoasă îmbrăcată într-o rochie albă pe care scria cu cifre mari portocaliifosforescent „-70”. În modă, Laura a trecut prin mai multe etape: a fost (și încă este) stilist, a avut conceptstore-ul Cochet sau a (re)creat haine inspirate din poveștile pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului. Acum, împreună cu Paramon Ditu, a scos o linie de tricouri - PRAF. 100% à la Laura Vărgălui.

Pe Laura o puteţi găsi pe General Budișteanu 18, pe www.praf.co sau la numărul de telefon 0754999400.

Tricoul preferat? Am mai multe: tăieturile pe inimă, God, Noi ăștia câţiva, Fiica ploii. Dar toate modelele noastre rezonează undeva cu mine, cu un moment din viaţă, cu o realitate, cu un adevăr. Care e filozofia PRAF? Un brand-manifest, un mod de a privi realitatea dincolo de aparenţe. Planurile Laurei: "Mă simt împlinită de când am decis să descopăr frumosul în interior. Să îl creez și să îl șlefuiesc până o să ajung să îl consider divin. Legat de asta, îmi doresc să lucrez la o colecţie în care să scot din interior în exterior opera mea de artă în variantă completă."


ALEXANDRU CIOMÂRTAN barman Îmi place să amestec băuturi. Îmi place să cred că atunci când fac un cocktail am mai pus o cărămidă împotriva globalizării gustului. Termenul îmi pare și mie puţin exagerat uneori, dar încă nu am găsit altul care să esenţializeze ceea ce vreau să spun. Încerc să aduc și să integrez în cultura de bar arome românești, precum siropul de brad, socată sau vișinată, arome ce rezonează până la ultimul fir de păr cu noi, românii. Iubesc diversitatea aproape religios. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o ţară în care oamenii preferă gustul în detrimentul brandului, în care oamenii nu mai beau ambalaje desenate frumos și în care zâmbesc mai mult. Îmi plac tricourile PRAF pentru că se ghidează după principiul “puţin, dar bun”. T-shirturile Laurei Vărgălui înseamnă diversitate, iar diversitatea este „the very spice of life. That gives it all its flavour”.

Numărul 03 — 109


IULIA DOFIN personal shopper Urmez Facultatea de Știinţe Politice la Universitatea din Toronto și îmi ocup o parte din timpul liber ca personal shopper. Asta înseamnă că-mi place să umblu în toate magazinele din Toronto, să tocesc străzile pieţelor de vechituri sau să urmăresc site-uri de cool-hunting. La același nivel pe scara pasiunilor este căţăratul, mai specific, "bouldering-ul". Sper ca la terminarea facultăţii să îmi pot lua un an sabatic și să merg să mă caţăr în câteva zone recomandate de fanaticii acestui sport. Mă fascinează să călătoresc. Am călătorit în Namibia, Pakistan, Thailanda, Dubai, Spania, Austria, Grecia, SUA și Cuba. Și dacă ar fi să mă mut mâine din Toronto, m-aș muta înapoi în Windhoek. Îmi plac tricourile PRAF. Cel care mi-a atras în primul rând atenţia a fost materialul. Apoi mesajele și designul tricourilor. Cred că se potrivesc foarte bine pe diverși oameni cu diverse personalităţi.

110 — Numărul 03


DIANA MĂRĂȘOIU redactor Joy La început am fost o intrusă în lumea presei. Ziua eram contabil part-time, seara traduceam diverse texte pentru a ajuta la scrierea unor articole din Bolero. Germana, limba pe care o studiez de la trei ani și pe care am detestat-o multă vreme, m-a ajutat să ajung în universul la care nici măcar nu îndrăzneam să visez. Astăzi sunt redactor la revista Joy. Aici îmi beau cafeaua rece cu cele mai calde colege din lume. Am acces la reviste lucioase și îndrăzneţe, care trezesc wanderlustul chiar și celor mai stabile persoane de pe Pământ și cunosc oameni despre care aș putea scrie romane. Îmi plac tricourile PRAF pentru că sunt mereu în căutarea acelui detaliu "la vedere", care va face diferenţa între oamenii de pe stradă sau dintr-un club. Iar mesajele imprimate pe ele și, mai ales, povestea materialului lor, din care se fabrică scutecele de bebeluș, le-au transformat pentru mine în cadoul perfect oferit persoanelor care se deschid inocent în faţa mea. De ce "Fiul stelelor"? Pentru că, lucrând într-un mediu cu atât de mult estrogen în aer, îmi mai schimb din când în când sexul, pentru a contrabalansa discuţiile care se îndreaptă spre pante roz. Ceea ce nu-mi voi schimba niciodată însă este spiritul ludic, care-mi aduce de multe ori eticheta "cu capul în nori". Numărul 03 — 111


BOGDAN VOICU ofiţer consular la Ambasada Danemarcei Mă ocup, ca toţi ceilalţi, cu făcutul vieţii mele mai frumoase. Numai că mie îmi place să cred că prin făcutul vieţii mele mai frumoase îi ajut și pe alţii să își facă viaţa mai frumoasă. Adică design de interior. Eu îmi fac viaţa mai frumoasă amenajând și celorlalţi le fac viaţa mai frumoasă amenajându-le interiorul. Win-Win situation. Mă fascinează tot universul pe care ţi-l poţi construi acasă și mă mai fascinează cum unii pot trăi în case urâte sau cel puţin nebăgate în seamă. Mie îmi place să le bag în seamă. Și pentru asta

112 — Numărul 03

am lansat și un proiect online - ochisoru13.com, nu dau detalii, că n-am plătit spaţiu publicitar în revistă. Și dacă viaţa mea pare boemă, ţin să demontez asta, pentru că de design de interior mă ocup doar în timpul liber. În timpul ocupat sunt ofiţer consular la Ambasada Danemarcei. Imi plac tricourile PRAF pentru că fac praf industria tricourilor de la noi. De mult timp voiam poezie pe tricouri, iar ei nu cred neapărat că mi-au intuit mie nevoia, ci doar au avut sensibilitatea pe care o așteptam. Pentru că sunt croite mișto și pentru că cineva are curajul să facă tricouri pe bune și în Ro.


ALINA GAVRILĂ-BORŢUN Managing Partner & Creative Director Gavrilă&Asociaţii Mie nu-mi plac tricourile. Nu m-am dus niciodată special să-mi cumpăr un tricou. Și în rarele dăţi în care achiziţionez totuși unul, e alb. Și mă uit foarte atent la material, croi, finisaje. Adică alb, alb, dar care-i inovaţia, care-i treaba, pentru ce bag mâna în buzunar? Din atelierul Laurei Vărgălui am achiziţionat două bucăţi deodată și am revenit pentru al treilea. Destul de repede. Ce m-a secerat? Nu e un tricou. Și doar prin faptul că nu e confecţionat din "material de tricou" și e "treabă". Și asta mi se pare o temă. Frumos rezolvată folosind un material banal și "so passé" din care mamele acum niște zeci de ani făceau scutece pentru bebeluși. Adică FINET. 100% bumbac, ieftin, moale și confortabil, rezistent la spălări repetate, alb. Adică toate răspunsurile la întrebarea: "Cum trebuie să fie un material de tricou?". Tricourile Laurei ridică curajos statutul finetului, iar acesta, recunoscător, răspunde dându-le o ţinută aparte, cu un soi de demnitate modestă, aproape japoneză. Apoi un croi frust și simplu, mai simplu, un strop mai abrupt, cu mâneci suflecate ușor, cu nonșalanţă. Completat de grafică și typography ok. De mesaje à la Vărgălui ironice, autoironice. Dar din astea, bune, vezi, găsești, te poţi plictisi de ele. Ce rămâne însă e finetul, Finetul cu "F", tricoul din 2011 din finet! Și, câteodată, acesta este decorat din nou curajos, cu un guler de matelot sau de regină, depinde cine-l poartă. He he he... și Laura merge până la capăt ca un adevărat samurai al Finetului, iar într- un buzunar secret, în spatele tricoului îmi strecoară cu umor o sabie strălucitoare... de jucărie! Ce mai e de zis? Poate doar: trăiască tricoul din finet!

Numărul 03 — 113


IULIA BURTEA blogger (www.dreamsize.ro) și freelancer copywriter Am haine care-mi sunt atât de dragi încât nu le port ca să nu le accidentez. Iar Dreams Size Zero, blogul meu, se referă la vise, speranţe, așteptări schiloade, mărunte. Cred că e o boală de care suferim mulţi dintre noi din teama de eșec sau de judecăţile celor din jur. Am creat blogul chiar din nevoia de a surprinde în fotografii și cuvinte slăbiciunile mele și fericirea care îmi scapă printre degete. Fiecare post unește într-o poveste hainele și stările mele de spirit dintr-o zi anume. Aș vrea să rămână reprezentativ pentru felul meu de a fi, ca un jurnal amoros și vestimentar cât se poate de sincer, simplu și direct. Fără artificii, pentru că lucrurile profunde mă deprimă. Revenind la haine, îmi plac diverse piese în sine la fel de mult cât îmi plac combinaţiile dintre ele. Îmi plac texturile naturale și aparenţa lor organică, dar îmi place în același timp minciuna lucioasă pe care o spun texturile sintetice. Hainele mă inspiră să mă port într-un anume fel, să dansez sau să mă retrag într-un colţ, îmi dau curaj sau mă împing spre melancolie. Tricourile PRAF îmi plac pentru că pot fi purtate cu egală lejeritate în pat, la brutărie, când te faci praf sau când te aduni din bucăţi.

114 — Numărul 03


Numărul 03 — 115


WHAT EVERYONE HAS SEEN BUT NOT YET NOTICED DIANA ANGHEL

Text INSTITUTUL FRANCEZ BUCUREȘTI STUDIO EDELKOORT

Foto

Când am aflat de conferinţa de presă susţinută de Gert van de Keuken (Creative Director la Studio Edelkoort) la București, în cadrul evenimentului Pasarela, organizat de Institutul Francez, nu eram sigură dacă am înţeles bine. Exista cineva care putea să anticipeze – chiar și cu câţiva ani înainte – care vor fi următoarele tendinţe? Uimirea a fost și mai mare când am aflat că aceste previziuni despre care urma să aud nu erau numai pentru modă, ci și pentru călătorii, design interior sau agricultură. Toate astea sunau intrigant. În plus, stârneau controverse precum: "nu e oare posibil ca, formulând care sunt tendinţele pentru sezoanele următoare, să fie tocmai aceasta cauza pentru care vor fi acele tendinţe și nu altele?". 116 — Numărul 03

Dilemele au devenit rapid forme fără fond, fiindcă studioul Edelkoort din Paris se ocupa, încă din 1991, de astfel de studii și expertize. Studioul a avut clienţi din domenii diverse: industria auto, industria hârtiei, industria cosmetică, accesorii și bijuterii, textile. Asta a însemnat experienţă acumulată de-a lungul anilor și concretizată apoi în previziunile despre care ziceam. Într-adevăr, o parte dintre acestea sunt formulate și pe baza studiilor de piaţă, însă pentru a face astfel de prognoze – pentru următorii ani – e nevoie de mai mult de atât. E nevoie de o intuiţie fantastică și de un simţ al observaţiei remarcabil. A reuși să te detașezi cu atât de multă luciditate de contextul social e cu adevărat impresionant. Iar dacă are cineva

Li Edelkoort Născută în Olanda, în anul 1959, Li Edelkoort a studiat modă și design la School of Fine Arts, în Arnhem. După absolvire a devenit așa-numitul “trend forecaster” în departamentul de conducere al magazinului olandez De Bijenkorf. Acolo și-a descoperit talentul de a simţi trendurile ce urmau să vină și și-a dezvoltat abilitatea de a face previziuni despre ceea ce consumatorii ar vrea să cumpere în sezoanele următoare. Asta a adus-o în 1975 la Paris, unde a fost mai întâi consultant independent. Ulterior a creat Trend Union.


Trend Book La fiecare șase luni, Lidewij Edelkoort concepe publicaţia generală Trend Book, care vorbește despre principalele tendinţe cu doi ani în avans. Printată în ediţie limitată de numai 250 de exemplare, această carte prezintă tendinţele în imagini, cuvinte și materiale care provin de peste tot din lume și sunt atent asamblate de echipa Trend Union.

impresia că seminariile ţinute de Studio Edelkoort nu sunt mai mult decât o prezentare în care nu se spune nimic concret greșește. Cei care au fost la seminariile susţinute chiar de Li Edelkoort – la care intrarea costă 300 de lire – spun că ceea ce ai de făcut în timpul prezentării, dar și după, este să gândești lateral: "Lasă-ţi imaginaţia să rătăcească. Ce înseamnă pentru cultura spălatului/gătitului/ mâncatului/comunicării faptul că suntem obsedaţi de fosile? Sau de apă? Sau de păsări? Nu e atât de simplu precum pare, dar când Li dezvoltă fiecare temă, apar imediat și tiparele" (Collyn Ahart, strateg și scriitor în domeniul culturii și al designului). Pe trendtablet.com – platforma de social media curatată de Lidewij

Edelkoort – sunt explicaţii despre cum se nasc tendinţele și despre cum evoluează și, în plus, detaliază modurile în care acestea interacţionează cu viaţa noastră zilnică. De exemplu, mișcarea slowfood a fost inspirată din viaţa păsărilor migratoare care folosesc produsele locale pentru a se hrăni sau a-și construi cuibul. Tot pe trendtablet.com există imagini care arată modul în care resurse naturale precum apa, piatra, nisipul și creta influenţează creaţiile designerilor. O altă creaţie marca Edelkoort este revista Bloom, care analizează prin fotografii inspiraţionale principalele tendinţe ale sezoanelor următoare din grădinărit, botanică și floristică și felul în care acestea interacţionează cu moda, modul de a ambala produsele sau designul interior.

Pentru mai multe informaţii despre Studioul Edelkoort și activităţile adiacente acestuia intraţi pe www.edelkoort.com

Numărul 03 — 117


UNDE G~SIM MOD~ ÎN BUCURE{TI DIANA ANGHEL

Text Pentru o capitală europeană aflată încă în tranziţie și invadată de ciudăţenii vestimentare "made in china", moda de bun-gust și, totodată de bun-simţ e ca o gură de aer proaspăt într-un oraș plin de smog. Cele câteva concept-store-uri apărute timid în ultimii ani înseamnă mai mult decât un colac de salvare. Înseamnă speranţă.

HOBIRAMA Str. Hanul cu Tei 23 Acum 5 ani, Alexandra Paven a făcut Créateur D'Émotions - parfumerie artizanală. Și fiindcă în toate călătoriile îi ieșeau în cale lucruri deosebite pe care nu le putea aduce în spaţiul restrâns din Strada Doamnei, a decis să deschidă un nou loc. Așa s-a asociat cu Ana Stănescu și au deschis Hobirama, un spaţiu născut din pasiune și creat în primul rând pentru a experimenta. Printre brandurile de la Hobirama găsești Anniel, Best Behavior, Barbara I gongini, 7 moods, Novemb3r, Murmur, Maracuja. 118 — Numărul 03


PORTOBELLO Str. Episcopiei 2-4 "Ideea acestui «atelier-magazin» e simplă. Am vrut să mă implic într-un proiect, singură, de la început până la sfârșit, de la amenajarea spaţiului, proiectarea mobilierului, etichete, pungi, până la alegerea materialelor, schiţarea hainelor și grafica de pe tricouri (eu fiind de fapt graphic designer și interior designer). Nu pot spune că am fost vreodată fascinată de modă și nici nu numesc ceea ce fac creaţie de modă. Ci doar un mod de exprimare artistică, prin care vreau să ofer ceva nou, ce mi s-a părut că lipsește în București: un segment cu produse foarte simple, în general tricouri, dar și câteva rochii, fuste, jachete, care pot fi ușor adaptate în funcţie de personalitatea fiecăruia, de ocazie (de zi, seară, birou etc.) și indiferent de anotimp. Materialele folosite sunt toate naturale: bumbac, mătase, lână. Principalul articol

vestimentar de la care am plecat este tricoul simplu de bumbac, pe care îl poartă oricine și oricând și care mi se pare greu de găsit. Ori este ieftin și de calitate îndoielnică, ori este produs de vreun brand celebru și atunci este foarte scump. Un alt element important al conceptului este faptul că articolele sunt produse la vedere, în același spaţiu unde sunt și vândute, în serii mici, nu importate și vândute pe bandă rulantă. Diferenţa faţă de o croitorie obișnuită este că nu se fac haine pe comandă, dar pot fi adaptate în funcţie de dimensiunile și dorinţele clienţilor. Omul de bază în acest mic angrenaj este doamna «modistă», cea care produce tiparele, croiește și apoi coase produsele, cea care reușește să transforme ideile în realitate. În concluzie, aș putea adăuga că Portobello nu este doar o afacere sau o manifestare artistică, ci și proiectul meu de suflet." (Nadia Popescu, owner Portobello) Numărul 03 — 119


ENTRANCE Str. Brezoianu 23-25 Entrance a apărut din dorinţa de a arăta publicului o lume nouă, avangardistă. De aceea, pentru a surprinde de fiecare dată, Entrance aduce în fiecare sezon câte un brand nou. Definindu-și publicul, Entrance spune că se adresează unui public educat, cunoscător și pasionat de modă. La Entrance se găsesc branduri precum Monies, bijuterii realizate personal în atelierul din Copenhaga de Gerda și Nikolai Monies – proprietarii brandului, sau Momotaro jeans, care folosește bumbac din Zimbabwe (cunoscut ca fiind unul dintre cele mai de calitate tipuri de bumbac din lume) pentru fabricarea blugilor. Pe lângă acestea două, la Entrance mai sunt: Lost&Found, Charles Nastase, Ivan Grundahl, Giuliano Fujiwara, Comme des garçons, Osklen, Rick Owens, 08 sircus, Marsell, Guidi, Yoji Yamamoto, u-ni-ty, Peachoo, Rosa Maria, Disce Mori, Cutler and Gross, Illesteva.

120 — Numărul 03


RAIONUL 4 Str. Nicolae Golescu 14-16 "Raionul 4 s-a deschis în 2007. Numele l-am pus dintr-o joacă, amintind de raioanele magazinelor universale, de pe vremuri, fără vreo aluzie ostentativă sau pompoasă. Principala regulă după care ne ghidăm și după care ne selecţionăm brandurile este discreţia, astfel încât mărcile au fost alese pentru povestea din spatele fiecăreia, o poveste în care designul, atenţia la detaliu și calitatea primează. Nu s-a vrut nimic ostentativ, ci doar un magazin unde cei care împărtășesc anumite valori le pot regăsi aici. Raionul 4 se adresează în primul rând celor pasionaţi de designul piesei și care sunt mai puţin interesaţi de părerile celor care o văd când e purtată." (echipa Raionul 4) La Raionul 4 se găsesc: Maison Martin Margiela, Dries Van Noten, Ann Demeulemeester, Brunello, Cucinelli, Neil Barrett, ACNE, Haider Ackermann, Anne Valerie Hash, Undercover, Isaac Sellam, Experience, Tom Binns Design, Mawi, Thimister, Dareen Hakim. Numărul 03 — 121


IDÉLIER Bd. Lascăr Catargiu 1 "Se spune că nu realizăm nimic în viaţă din ceea ce nu ne dorim. Eu mi-am dorit. În facultate am auzit că în anii '30 existau spaţii, în special cluburi, baruri, în care artiștii nu foarte consacraţi găseau un loc în care își exprimau ideile, în special în teatru, muzică, balet, grafică... Mi-a sunat foarte interesant, special și «mereu nou», ceea ce m-a atras cel mai mult. Idélier a apărut în 2007, asta probabil și pentru că se spune că nu realizăm nimic decât în momentul cel mai potrivit, în forma cea mai potrivită. Și cred că asta s-a demonstrat deja. Idélier este primul concept store din România, în sensul în care este definit un concept store. Spaţiul 122 — Numărul 03

din centrul orașului, o vilă interbelică cu propria istorie, a reușit să se adapteze la evenimente de modă, design, teatru, muzică, expoziţii. Aici câteva nume de designeri sau artiști plastici și-au primit «botezul», iar acum sunt deja cunoscuţi. Misiune îndeplinită! Acum primim săptămânal propuneri de evenimente de expunere ale unor tineri la început de carieră, iar formularea cu care ni se adresează este, de obicei, «am auzit că Idélier promovează tinerii cu idei». Iar când peste asta se așază și exprimarea clienţilor care vin și întreabă «ce idei aţi mai adus?», consider încă o misiune îndeplinită. Am transmis corect mesajul. Idélier înseamnă «atelier de idei», este atelierul pictorului, designerului, actorului,

în care își poate permite să se exprime, să pună culoare, să taie materialul, să șteargă ce nu-i place, pentru că uneori mai greșim, nu? Planul a fost ca în Idélier hainele și accesoriile să fie unicat sau de serie foarte mică, în timp ce evenimentele vor promova idei, experimente. În 2007, pentru asta nu era suficientă «materie primă», așa că am făcut un mic compromis și am inclus în selecţiile noastre și câteva branduri internaţionale, dar am căutat să fie din zona de nișă la momentul respectiv. Astfel, aici au fost pentru prima dată în România Irregular Choice, Melissa, designeri din Polonia, Franţa, Spania. Acum este un spaţiu dedicat designerilor și artiștilor români". (Silvia Șerban, owner Idélier)


Numărul 03 — 123


CULTURĂ

LUMEA PU}IN V~ZUT~ A VOLUNTARILOR DIANA ANGHEL

Text

Umblă atâtea prejudecăţi despre voluntariat în România precum umblau Daciile 1310 pe șosele în anii ’90. Iar asta nu aduce nimic bun. Într-un sistem și-așa firav, în care nivelul de trai lasă de dorit, iar oamenii trebuie să aibă și câte două joburi pentru a trăi decent, ideea de voluntariat și-a făcut loc timid. În afară de câteva categorii sociale, românii resping din start voluntariatul. Îl privesc ca pe o muncă prestată gratuit pentru alţii, despre care se crede că au cu siguranţă beneficii materiale. Acest material nu doar că vorbește despre voluntariat, ci vorbește despre români care au ales să facă voluntariat în alte ţări. Bonus: voluntarii vorbesc despre beneficiile acestui voluntariat. Alexandra Panaite este o fostă colegă de liceu care a ales să urmeze un master la Kent University - filiala de studii internaţionale. Asta în timp ce lucrează ca voluntar pentru ECRE - European Council on Refugees and Exiles pe politici și programe de integrare a refugiaţilor la nivel UE, precum și la dezvoltarea unei reţele de organizaţii de refugiaţi. Proiect despre care îmi spune că este unul cu totul nou la nivel european. În cadrul proiectului, cei implicaţi încearcă să facă auzite vocile refugiaţilor, să le creeze posibilitatea de a avea o influenţă și un impact mai puternic la nivel de lobby și advocacy, nu numai prin intermediul ONG-urilor care lucrează și le reprezintă interesele, de obicei. "E activitate care solicită multă creativitate, mult networking, am posibilitatea de a merge în diferite ţări pentru a mă întâlni cu aceste organizaţii, 124 — Numărul 03

precum și pentru a lua parte la diferite seminarii și conferinţe în domeniul integrării", după cum explică Alexandra. Când o întreb care sunt planurile ei de viitor, îmi spune: “Intenţionez să mai stau un an aici și să mă implic mai mult în domeniul refugiaţilor, iar apoi să merg doi-trei ani să fac voluntariat în Africa sau în Orientul Mijlociu – evident, visez la o tabără de refugiaţi. Nu știu ce îmi va aduce această experienţă sau dacă sunt potrivită pentru ea. Vom vedea. Drumurile sunt deschise". Cât despre momentul în care a simţit nevoia de a-i ajuta pe alţii, Alexandra îmi povestește despre o întâmplare din copilărie, de pe vremea când era în spital pentru o operaţie de apendicită. "Am întâlnit acolo un copil care fusese abuzat de familie - otrăvit cu sodă caustică, abandonat în spital de


Înainte să plece din România, Ioana a început să cerceteze care sunt opţiunile pentru voluntariat în Africa, iar DNS este singura oportunitate în care studenţii nu trebuie să primească bani de acasă. O echipă are un cont comun în care se strâng banii obţinuţi de studenţi, din care aceștia primesc bani de buzunar, mâncare, cazare, transport etc. și pentru cheltuieli de urgenţă (dacă i se strică laptopul cuiva ori trebuie să se ducă acasă de urgenţă), iar din restul economiilor se plătesc vaccinurile, pastilele de malarie, vizele și celelalte lucruri legate de călătorii.

părinţi. Pentru lumea mea confortabilă, în care aveam toată familia lângă mine pentru o zi de stat în spital, pentru o intervenţie banală, a fost șocant, m-a speriat, m-a durut și a schimbat pentru totdeauna modul meu de a vedea lumea. Am hotărât că niciodată nu trebuie să se mai întâmple așa ceva și că trebuie să fac ceva, să contribui la schimbare. Ușor, ușor am început să citesc, să mă documentez și să învăţ mai multe despre acest subiect - am descoperit o întreagă lume în care se întâmplă așa ceva - copii orfani, conflicte armate și victimele lor, copii traficaţi etc. Nu am putut să rămân indiferentă". Simţi un fior în stomac când citești lucrurile astea. Și în momentul următor, voluntariatul nu ţi se mai pare un moft sau un comportament burghez, ci o iniţiativă firească. Numai că de multe ori e mai ușor să dai "join cause" pe Facebook. Despre pașii care au adus-o în activitatea de voluntariat spune că nu au fost complicaţi. A căutat pe site-ul Salvaţi Copiii sesiunile de recrutare. S-a dus la ei la sediu, a completat un formular și mai apoi au ales-o. A continuat cu diferite traininguri prin care învăţa cum să interacţioneze cu copiii, traininguri de dezvoltare personală. Apoi a venit munca efectivă: jocuri, ajutor la teme, meditaţii

cu copiii și campanii de awareness în școli, antidiscriminare, informare asupra problemei refugiaţilor. M-am întrebat de unde dorinţa asta de a merge tocmai în Africa - sau în Orientul Mijlociu – pentru a ajuta niște oameni de care nu te leagă nici măcar proximitatea. La asta mi-a răspuns Ioana Zvâc, o cursantă a programului DNS din Danemarca (Det Nødvendige Seminarium - The Necessary Teacher Training College): "La momentul actual, planul meu este să acumulez o experienţă care să îmi permită ulterior să vin înapoi în România și să pun în practică un proiect care să ajute cu adevărat la dezvoltarea unei anumite comunităţi. Însă pentru asta nu cred că e de ajuns doar ceea ce am făcut deja". Îmi completează gândul cum că, deși noi privim cu lejeritate anumite probleme ale comunităţilor de aici, colegi de-ai ei din cadrul DNS – care vin din Elveţia, Lituania, Anglia, Slovenia – privesc cu multă seriozitate întreaga situaţie. Cât despre plecarea în Africa, o privește ca pe o etapă în dezvoltarea ei personală și profesională: "Scopul meu pentru moment este să ajung în Africa și mi-ar plăcea, într-adevăr, ca ultimul an să mi-l petrec într-o școală de acolo. Însă acest lucru este doar un pas intermediar pentru

a-mi împinge propriile limite și pentru a strânge o sumă de experienţe pe care să le pot împărtăși ulterior. Pe lângă munca socială, sunt interesată de cunoașterea altor culturi și de călătorii și DNS îmi oferă posibilitatea asta". Și fiindcă programul nu a început propriu-zis, ci este iniţiat la 1 septembrie anul acesta, Ioana îmi povestește că în momentul de faţă este într-una din perioadele de economisire pentru următorii ani. De aceea, își petrece o mare parte din timp în centrul de informare al școlii, iar faptul că vorbește zilnic despre DNS o face din ce în ce mai nerăbdătoare să demareze activităţile la 1 septembrie: "Organizăm întâlniri lunare în echipă, timp în care discutăm despre rute, mijloacele de transport, securitatea noastră ș.a.m.d., împreună cu profesorii noștri care ne vor însoţi pe parcursul tuturor activităţilor". În plus, între ședinţe și muncă își petrece o parte din timp cu studenţii cu dificultăţi din campus : "Trebuie să menţionez că educaţia în DNS este axată și pe munca cu tineri cu diferite probleme (abuz în familie, abuz de droguri sau de alcool) sau cu adulţi cu diferite probleme mentale. De aceea, în campusul din Danemarca, alături de casele noastre se află și un orfelinat, școli pentru copiii din orfelinatele din jur sau adăposturi pentru acești adulţi cu probleme. Sistemul este creat de așa natură încât să le ofere acestor persoane un mediu normal și energetic pentru dezvoltare și pentru a-i ajuta pe DNS-eri să își îmbunătăţească abilităţile sociale lucrând cu ei". Tot ca parte a pregătirii ei, a început să petreacă timp cu toţi acești oameni. Fiecare săptămână e diferită de cealaltă: "Uneori, facem meditaţii la matematică cu cei care au nevoie, alteori petrecem pur și simplu o seară făcând clătite și uitându-ne la un film. Nimeni nu cere neapărat asta de la DNS-eri, însă odată ce te-ai implicat și cineva te-a strigat «mama» în sala de mese sau Numărul 03 — 125


WWOOF este o reţea de organizaţii la nivel mondial, care face legătura între fermierii de la fermele organice și voluntari și ajută oamenii să-și împărtășească diverse moduri de viaţă. WWOOF este un schimb - în schimbul ajutorului voluntar, gazdele WWOOF oferă mâncare, cazare și oportunitatea de a învăţa despre mâncarea organică.

ţi-a sărit în braţe dimineaţa în drumul tău către birou, nu te mai lasă inima să renunţi. În plus, pragmatic vorbind, abilităţile tale sociale și de formare se îmbunătăţesc consistent pentru viitoarea carieră de profesor și activist. După numai cinci luni de când am început să lucrez cu astfel de tineri, am încetat să îi privesc ca pe o entitate separată, iar asta ajută enorm când îl cunoști pentru prima dată pe unul dintre ei". Ce îmi povestește Ioana pare desprins din cel mai bine conturat vis al unui altruist pur-sânge. Când o întreb unde se află originea dorinţei ei de voluntariat, îmi spune că în liceu, atunci când a fost atrasă de sloganele care promovau voluntariatul și care făceau apel numai la beneficiile personale ale celor înscriși în astfel de programe. La început, și ea voia să înveţe cum să administreze o organizaţie de tineret. Abia după ce a fost implicată efectiv și a participat la traininguri, conferinţe și dezbateri, a început să descopere voluntariatul propriu-zis: "Pentru cei care se dedică, voluntariatul înseamnă să îţi pui surplusul, de orice natură ar fi, la dispoziţia cuiva care poate face ceva extraordinar din el. Mai mult decât atât, voluntariatul te învaţă cât de mult depindem unii de alţii în general și că ciclul banilor lasă unele spaţii libere care nu pot fi acoperite decât de o acţiune comună a unor cetăţeni care sunt deciși să schimbe ceva în comunitate". Și dacă e cineva curios ce a făcut-o să continue, ei bine, răspunsul e destul de simplu: "Experienţa obiectivului atins. Toate activităţile pe care ni le-am propus în cadrul unei organizaţii, fie că implicau o vizită la un orfelinat, împărţitul de cadouri 126 — Numărul 03

de Crăciun sau curăţarea unui parc, atât timp cât au fost încheiate cu succes, mi-au oferit motivaţia să continui în același sens". Dacă unii optează pentru voluntariatul umanitar, alţii aleg munca la fermele organice din toată lumea pentru a călători, învăţa și a cunoaște diverse culturi. Adina Scorţescu, food editor al revistei BBC Good Food, este un altfel de exemplu. Adina a fost în Scoţia timp de o săptămână prin WWOOF (World Wide Opportunities on Organic Farms), la o familie cu trei copii dintr-o zonă izolată în nord-vestul Scoţiei: "Înţelegerea este că tu muncești (6-8 ore pe zi, noi lucram și 4-5, în funcţie de vremea de afară) zilnic, în schimbul mesei și cazării". Cum te simţi când prestezi muncă agricolă pentru străini – fie ea și într-o grădină mică?

"N-am simţit că fac voluntariat, m-am simţit în vacanţă (și, când am venit la birou, aveam atâta energie!); de fapt, de asta m-am și dus, pentru că voiam un alt fel de vacanţă și voiam să învăţ despre legume și despre alte plante (eu fac jurnalism culinar și sunt pasionată de tot felul de ingrediente; dar n-am crescut niciodată la ţară, așa că - atunci când ajung într-o grădină - totul îmi pare atât de interesant!)". În plus, a învăţat o groază de noi cuvinte în engleză, mai ales că serile și le petrecea luând cina cu familia sau jucându-se cu copiii gazdelor. Motivaţia care a condus-o către acest tip de voluntariat: își dorea să vadă cum e să dea de mâncare la găini, să culeagă roșii, să planteze salată sau să smulgă buruieni. Chiar dacă unii prieteni au luat-o peste picior și au invitat-o la ei la


ţară să muncească la câmp, Adina și-a dorit o vacanţă activă, dar care "să nu implice bifarea de obiective turistice sau scufundări regulate în mare, urmate de sesiuni de bronzat". Scoţia a fost o întâmplare. Iniţial, își dorea să meargă în Italia ("pentru mâncare și pentru cea mai frumoasă limbă din lume"), dar cum prietena ei trebuia să ajungă imediat după vacanţă la Edinburgh, și-a schimbat destinaţia. Cât despre cea mai pregnantă amintire din experienţa ei de voluntar, Adina vorbește despre o după-amiază ploioasă și rece de septembrie (în Scoţia, septembrie e ca noiembrie la București), petrecută în faţa șemineului, cu o cană fierbinte de Earl Grey, câteva cărţi de povești și cei trei copii ai familiei, atât de obișnuiţi să aibă străini în casă, încât îţi sar imediat de gât și-ţi spun "citește-mi o poveste !". Adina ar recomanda și altora experienţa de voluntariat la o fermă organică pentru că este un prilej să înveţi "o groază" (cuvinte noi, reţete de gem, cântece la chitară și mers în caiac) și să te întorci acasă "cu aripi (da, ăsta este efectul roșiilor proaspăt culese asupra minţii racordate la deadline-uri, ședinţe și PowerPoint-uri)". Sam Wilson (îl știţi sigur pe fratele lui, dj-ul și editorul Tom Wilson) este

proprietarul unei ferme organice. Sam locuiește împreună cu soţia lui în Japonia. În fiecare an primesc voluntari, care în schimbul locului de dormit și al hranei plantează orez, culeg cireșe, mere, porumb etc. S-au hotărât să primească voluntari la propria lor fermă de când au vrut să plece două luni în luna lor de miere, însă neavând bani de stat la hotel o perioadă atât de lungă, au ales fermele din Noua Zeelandă. În anul următor au primit și ei voluntari la fermă. De atunci au venit oameni din Franţa, Scoţia, SUA, Polonia și Noua Zeelandă. Munca la fermă este diferită în funcţie de sezon. În mod obișnuit, se trezesc la 5.00 dimineaţa și încep lucrul înainte de micul-dejun, pe care îl iau la ora 7.00. Apoi lucrează până la prânz la câmp și după prânz până când se lasă întunericul. În sezonul cireșelor, munca e mult mai dificilă. Sam și soţia sa, împreună cu voluntarii, se trezesc încă de la 3.30 dimineaţa. Încep culesul la ora 4.00. Și asta fiindcă un kilogram de cireșe costă în Japonia aproximativ 100 de euro. Sam povestește că e foarte atent cu persoanele pe care le primește la fermă. Familia lui e formată din opt persoane, care fac parte din patru generaţii diferite, așa că își dorește ca voluntarii care vin la ei să fie prietenoși, cinstiţi și sociabili. "Nu

vreau să creez probleme familiei mele. Comunicăm cu oamenii prin e-mail și dacă par oameni în regulă, pot veni. Dar dacă am vreun dubiu în privinţa lor, atunci nu-i putem primi". Până acum nu a avut vreo experienţă neplăcută. "Toată lumea a fost minunată și îmi doresc ca lucrurile să rămână la fel”. Pe lângă munca propriu-zisă, Sam și soţia sa încearcă să facă împreună cu voluntarii veniţi la fermă și alte activităţi de relaxare: mers la izvoarele de apă fierbinte, vizite la gheișe, îi învaţă să facă tofu și să pună murături, să facă bere, cidru și sake sau sandale tradiţionale din sfoară. "Yamagata este un loc atât de minunat și ne place să îl arătăm și altor oameni și să ne bucurăm împreună cu ei de acest loc. De fiecare dată când vin voluntari noi, munca plictisitoare de la fermă devine din nou fresh și pentru noi".

DNS este o școală pentru voluntari și activiști sociali. Programul durează patru ani, pe parcursul cărora se fac călătorii de studiu pe o perioadă de patru luni în partea de nord a Africii și sunt ajutate diferite comunităţi vizitate. În plus, pe parcursul programului are loc un proiect de nouă luni în Europa, perioadă în care cei înscriși se implică activ în comunitate și organizează diferite evenimente, practică în calitate de profesori în Europa, Danemarca (cu copii cu diferite probleme: abuz în familie, abuz de droguri și de alcool, probleme psihologice etc.) și oriunde altundeva în lume (școala are colaborări cu alte instituţii din Africa și Asia, dar studenţii pot aplica pentru un post oriunde altundeva, dacă doresc). DNS își propune să educe profesori, însă ideea de profesor este aceea a unei persoane implicate în comunitate și nu una a unei persoane care stă în faţa clasei și predă după metoda clasică. Atmosfera din cadrul echipei nu este una comună. Cei mai mulţi care se înscriu sunt backpackeri, hitchhikeri și couchsurferi. Iar cei care nu sunt familiari cu asta, se acomodează pe parcurs, pentru că studiile implică foarte multe călătorii și se preferă ca în general să se facă economii în călătoriile în Europa, ca să se poată cheltui apoi pentru proiectele din Africa. Doar că o parte a perioadei în care se câștigă bani pentru studii, se călătorește deja în alte ţări.

Mai multe informaţii despre cum puteţi ajunge sa faceţi voluntariat la o fermă organică găsiţi pe www.wwoof.org

Numărul 03 — 127


CULTURĂ

THE BLUE SCARF (lucrare publicată în catalogul oficial al Bienalei de la Chainciano, Italia) – Acrilic pe pânză ; 50x80x4cm Privirea te va urmări multă vreme după ce o prinzi în căuşul ochilor. Știi că nu vei scăpa de această senzaţie, imediat ce ţi-a intrat în creier. Iar eşarfa... e chiar atât de importantă?

ARTISTUL — OM DE TELEVIZIUNE DIANA ANGHEL în dialog cu BOGDAN CHIRIŢOIU

De multe ori, refuzăm să ne gândim că sunt oameni care fac mai multe lucruri deodată şi le fac şi bine. Bogdan Chiriţoiu este un exemplu că aceşti oameni există. El a reuşit să construiască proiecte de succes, atât în artă cât şi în televiziune. De cât timp pictezi? Pictez, desenez, gravez și sculptez de mic, de prin ‘77-’78, așa că pot spune că sunt în bussinessul ăsta de 30 de ani. În perioada liceului m-am concentrat pe artă, în special pe zona de grafică și alb-negru, și asta din cauza faptului că nu aveam un spaţiu dedicat, un atelier. Mai mult, nu dispuneam nici de bani să îmi cumpăr materiale. Neputând să îmi cumpăr hârtie bună sau suporturi adecvate, în perioada anilor ‘88-’90, am făcut multă grafică pe diverse suporturi, destul de atipice la momentul respectiv. Am desenat pe reviste, pe ambalaje și pe tot ce am găsit la îndemână. Cum îmbini cele două joburi? Am început prin a fi comentator și redactor de sport la vechiul post Canal 31 prin 1993, timp în care am continuat să-mi cultiv pasiunile din copilărie, respectiv desenul și sportul. Cu sportul de performanţă s-a terminat repede, rugby-ul mi-a afectat gradual toate articulaţiile, însă cu pictura am continuat indiferent de ce tip de 128 — Numărul 03

bussines am dezvoltat în paralel. În ultimii ani sunt mai concentrat pe pictură, probabil și datorită acumulării de experienţă și de viziune. Și ca o meteahnă veche, ţin cu mine caietul de schiţe și, dacă am jumătate de oră liberă, în loc să mă uit la TV, prefer să desenez. Pasiunile au mers în paralel mereu. În trecut, televiziunea îmi mânca 90% din timp și restul de 10% îl dedicam artei. Însă, în ultimii ani, lucrurile s-au schimbat și pictura a câștigat din ce în ce mai mult din timpul meu. Și până acum, unde ai expus? De expus nu prea am expus fiindcă nu am ţinut să intru în circuitul galeriilor, nu am fost interesat de asta până acum. Însă de câţiva ani, pentru că am fost sfătuit de colecţionarii și cumparătorii lucrărilor mele, am început să cochetez cu ideea. Dacă până acum mă rezumam la a oferi lucrările mele prietenilor și celor care se bucurau de ele, de anul acesta am început să expun. Local, am participat la o expoziţie de grup tematică, Parfumul,

care a cuprins lucrările a 15 artiști ce au creat pe marginea unei senzaţii olfactive. Evenimentul de la Iqonique Class Studio a inclus lansarea unui parfum de nișă și o expoziţie de 3 săptămâni cu toate lucrările. În septembrie voi participa pentru prima oară în cariera mea de artist plastic la o expoziţie internaţională care va avea loc la Chianciano, în Toscana. Am fost invitat cu 3 lucrări și cred că voi fi singurul român de la Bienală. Care e amintirea cea mai puternică pe care o ai legat de pictură? Deși sunt pasionat de artă de când mă știu, amintirea cea mai puternică este una recentă și este legată de artistul meu preferat, Brâncuși. Cu toate că nu sunt un apropiat al sculpturii sale esenţializate, sunt mare admirator al filozofiei lui, iar anul acesta i-am dedicat un portret. Emoţia finalizării acestui proiect a fost atât de puternică, încât atunci când l-am terminat am plâns de bucurie. I-am simţit prezenţa atât de real încât m-a cutremurat. La pictura asta am lucrat mai mult decât de obicei,


URSA MAJORIS SI NOI DOI (UM2) (expusă la Iqonique Class Studio și la Atelier 030202)–Acrilic și cerneală pe pânză ; 50x60x4cm Cea mai simplă poveste de dragoste. Noi doi și constelaţia preferată. Universul s-a curbat, anulând linia orizontului și aducând-o în situaţia de leagăn-protecţie-casă. "Noi doi și cerul înstelat doar cu ce vrem noi" este povestea tuturor îndrăgostiţilor. Noi, voi...

cam o săptămână. În ea predomină auriul din bronzurile lui patinate, iar când lucram la ea, emoţia și prezenţa lui Brâncuși în minte și în suflet au fost extrem de pregnante. A trebuit să mă reîntorc de mai multe ori și să retușez detaliile pe care le resimţeam. Da, Brâncuși este cea mai puternică emoţie pe care am avut-o ca artist. Cât îţi ia să termini un tablou? Ţinând cont că stilul meu este unul foarte repezit și că îmi place să nu pierd timpul asupra unui subiect, lucrez între o zi și două săptămâni la un tablou. Depinde de senzaţie. Am tablouri pe care le-am terminat într-o zi fiindcă senzaţia a fost foarte puternică, viziunea finală a fost foarte prezentă și am știut ce am de făcut. Însă sunt tablouri pe care le retușez și le modific în mod repetat pentru că, ori îmi modific viziunea, ori nu am starea de a termina. Și atunci pot să opresc un tablou, să mă apuc de altă lucrare și să revin asupra lui în momentul în care mi se clarifică ideile în cap. În principiu, lucrul în acril mă obligă să

fiu foarte rapid. Prefer suprafeţe mari, care depășesc un metru pătrat, lucrez din picioare și foarte repede, cu ambele maini, nu pierd timpul în faţa șevaletului. Când lucrezi cu cuţit și paletă nu ai foarte mult timp să te gândești. De unde te inspiri? Sunt lucrări care au stat la dospit în minte mulţi ani. De exemplu, am lucrări inspirate de cărţile pe care le-am citit, mai ales din zona de science-fiction de care am fost pasionat în copilărie și în tinereţe. Lucrarea Vries, de exemplu, este făcută după un personaj al lui Isaac Asimov pe care nu l-am văzut niciodată ilustrat în vreo carte. L-am pictat acum așa cum mi l-am închipuit în urmă cu 20 de ani. Personajul este un tehnician al manipulării timpului, influenţează trecutul și prezentul prin mici modificări spaţiale. Orice intervenţie genera o înșiruire de modificări în viitor. De exemplu, personajul punea o sticlă pe colţul mesei și știa că cineva va trece pe acolo, o va lovi, o va sparge și se va tăia în ea iar, în loc să ajungă la o întâlnire, ajungea

la spital ca să se panseze. Astfel, tot lanţul evenimentelor se modifica. Eu l-am imaginat cu un chip straniu, vectorizat. Pentru mine, inspiraţia vine din lecturi, din experiente și senzaţii, toate acestea îmi imprimă în minte o imagine care se proiectează pe pânză. Un tablou care este destul de controversat, cel puţin în sfera mea privată de discuţie, este Îngerul îngerului meu. În iconografia de până acum, îngerii sunt fiinţe diafane și foarte pozitive și sunt reprezentate în culori deschise. Îngerii mei sunt un pic mai speciali, sunt eterici, dar se așază pe fonduri atipice: negru, antracit, argintiu - dens. Iar povestea acestor doi îngeri este pentru mine aproape un crez: dacă chiar credem că avem un înger păzitor, atunci cu siguranţă și el are un înger păzitor al lui care îl reflectă. Iar între ei, dacă există acest precedent, înseamnă că există o infinitate de îngeri. Drept pentru care, în lucrarea Îngerul îngerului meu am reprezentat o infinitate de îngeri. Mai am un înger care e special din două motive: în primul rând pentru că are o reprezentare un pic atipică, privirea e destul de răutăcioasă, mai degrabă pusă pe șotii, iar în al doilea rând pentru că l-am gândit pe altă structură. Iniţial trebuia să stea pe verticală, însă agresivitatea din privirea lui era mult prea evidentă și șocantă, așa că, într-un final, l-am realizat așezat ușor pe spate. Astfel, toată atmosfera s-a modificat: dintr-una agresivă a devenit una melancolică. Fondul este și el atipic, Numărul 03 — 129


desprins de background-ul alb, totul este suprapus pe unul negru-roșu și dur. Mi-am dorit să fie o invitaţie la reflecţie pentru toată lumea, îngerul este în prim-plan, este acorat în prezent, stă într-o poziţie foarte delicată și te invită în lumea lui. Dacă în spatele acestui zâmbet există și alte conotaţii, aici e interpretarea fiecăruia. Ce părere ai despre arta contemporană ? Fiind un părtaș al artei contemporane, mi-e greu să comentez obiectiv. Sunt foarte multe lucruri care îmi plac și foarte multe lucruri care nu îmi plac. Deunăzi am avut o discuţie cu un coleg de breaslă mult mai tânăr decât mine care a fost foarte ofensat în momentul în care i-am spus că nu înţeleg de ce la Berlin, unde am fost anul ăsta, mi-a fost foarte greu să găsesc o galerie de artă contemporană care să nu aibă conţinut interzis minorilor și o artă absurdă, dusă la un extrem. Mi s-a părut că lucrările pe care le-am văzut într-o săptămână în Berlin sunt un pic cam îndepărtate de arta pe care ar trebui să o exprime contemporanii. Suntem mult prea ancoraţi în instalaţie și în newmedia și uităm să transmitem un mesaj ușor descifrabil pentru restul lumii. Mi se pare că arta contemporană, în nișa asta ultra modernă, uită să comunice pentru mase, e foarte restrictivă din punctul 130 — Numărul 03

ăsta de vedere. Dar sunt și contemporani pe care îi apreciez foarte mult și cu care mi-ar plăcea să intru în dialog, am o serie de artiști asiatici pe care îi admir. Dintre români îl admir pe Mladin, de exemplu. Dar arta stradală… este ea artă? Eu zic că orice exprimare a unui sentiment, în canoane estetice, ar putea fi artă, iar despre aceasta s-a scris foarte mult în ultimii ani. Până la urmă ce este arta? De unde începe kitsch-ul? Cum catalogăm frumosul? Artă stradală, da, dacă ne referim la teatrul jucat în stradă sau la pictura transpusă pe un alt suport decât pânza sau hârtia. O manifestare artistică are avantajul că se autointitulează artă în momentul în care reușește să exprime un sentiment într-un mod ușor descifrabil pentru ceilalţi. Atât timp cât reușești să transmiţi ceva, atunci ai creat cu adevărat. Iar pentru că societatea actuală e foarte prezentă pe stradă, aceasta a devenit un mediu favorabil artei. Deci da, arta există și pe stradă. Și nu mă refer doar la arhitectură! Ce crezi tu că ar mai fi de făcut în arta românească? Arta românească, în primul rând, ar trebui să-și continue evoluţia. Atât artiștii cât

și publicul. Mă refer strict la reperele estetice. Ce simt eu în momentul de faţă e o revigorare a acestei pieţe, iar ultimele evenimente fericite din zona comercialeconomică a artei, mă refer aici la licitaţii, au arătat că interesul pentru arta românească a crescut din partea colecţionarilor și a curatorilor. Am asistat cu entuziasm la un moment istoric pentru România: vânzarea celui mai scump tablou românesc din istorie - 260.000 de euro un Grigorescu la licitaţia din martie a Casei Artmark. Și am fost surprins să văd multe mâini ridicate la 260.000 de euro. În indexurile de licitaţie, arta începe să își recapete poziţia pe care o merită, cel puţin la nivel de balans economic. Eu zic că arta contemporană începe să crească din punctul de vedere al aprecierii celor care investesc în ea. Pentru că în ultimă instanţă, istoria picturii a fost făcută de contemporani. Michelangelo a fost contemporanul lui Lorenzo De Medici, cel care a crezut și a investit în el la un moment dat. În orice caz, curentul contemporan românesc începe să se așeze și să creeze valori, iar oamenii care au puterea de înţelegere în direcţia asta construiesc viitorul artei.


TEATRU Acrilic și cerneală pe pânză ; 150x50x4cm Nouă actriţe pe sârma dramaturgică a teatrului antic și modern. Foarte antic, prea modern.

Îţi dorești să intri într-un sistem de licitaţii de artă? Da, m-am gândit la asta. Sunt în discuţie cu Artmark pentru o licitaţie de artă contemporană, probabil în toamna acestui an. Licitaţia e foarte importantă pentru că îţi dă o etichetă de valoare la un moment dat. Poate fi foarte bine un joc al norocului, dar de cele mai multe ori, licitaţia este cea care îţi stabilește valoarea de moment a lucrărilor. Sunt interesat de licitaţie fiindcă arta în general trebuie văzută, iar aceasta este una dintre pârghiile cele mai importante în zona asta: lucrările tale obţin o plus valoare care va contribui pozitiv la portofoliu. Ce planuri ai tu pentru viitor? Planurile mele de viitor se concentrează, cel puţin în zona artei, în intrarea într-o sferă de exprimare ușor mai esenţializată decât este în momentul de faţă. Cred că mi-am găsit ritmul în spaţiul expresionist abstract, unde îmi doresc să îmi creez cu putere linia de expresie. Iar ca obiective, îmi doresc foarte mult participarea la Bienala de la Berlin de anul viitor, de unde aștept un răspuns, și m-ar interesa foarte mult și Bienala de la Veneţia. Mă interesează spaţiul de expunere internaţional și intrarea într-o competiţie cu artiști de afară.

Povestește-mi despre televiziune… După perioada ’93-’94, am lucrat în televiziune: ProTV, ca producător, comentator, redactor și apoi, de 10 ani încoace, ca project manager, de la partea de creaţie până la implementare de proiecte. Unul dintre primele mele proiecte a fost Acasă TV, apoi au urmat proiecte solitare, gen Antena 2, la care am participat cu un proiect în zona de licitaţie, Boom Tv, am lucrat împreună cu echipa mea la construcţia canalelor proprii și în mod deosebit la crearea canalului de sport Boom Sport One. De 3 ani, împreună cu Roxana (n.r. – soţia), facem canalele CineStar de la Realitatea, pe care le și conducem în momentul de faţă. În televiziune, ești creativ până într-un punct, apoi intri într-o rutină, mai ales când nu facem altceva decât să întreţinem o calitate și o senzaţie pozitivă pe care ţi-o dă un canal la un moment dat. Partea de creaţie pură e momentul în care inventezi mecanismul media și îl așezi pe piaţă, după care urmează doar mici ajustări. Una e când te chinuiești la un lucru o zi și alta e când te chinuiești la el un an. Senzaţia și bucuria sunt mult mai mari la un proiect la care ai muncit foarte multă vreme. Da, în principiu, satisfacţiile sunt asemănătoare în zona asta ca și în artă și cred că d-aia am și

rămas ancorat în spaţiul vizual. Televiziunea este un generator de senzaţii. Televiziunea e o pictură în mișcare, fără îndoială. E ceva ce, dacă reușești să înţelegi mai mult decât ca pe o ecuatie economică șau eșantionare demografică, e fantastic. Cel puţin la canalele noastre de film, am încercat prin toate pârghiile pe care le are o televiziune către public, și aici mă refer în principal la modul în care interacţionezi vizual și auditiv cu publicul, să inducem mai mult decât îţi induce un canal de film. Am creat un spaţiu de confort, ne-am gândit că cei care urmăresc filme, chiar dacă le-au mai văzut, chiar dacă nu, au nevoie de confortul pe care-l oferă propria casă. Am încercat să imprimăm o senzaţie de calm și relaxare, visare și magie, am vrut să oferim altfel confortul și bucuria de a petrece o oră, două, liniștit, am încercat să le inducem, prin mesagistică, coloristică, prin întreaga abordare audio-video a canalului o nouă senzaţie media. Și aici, în zona asta, faptul că am reușit să distilăm un pic modul în care ne ducem în casa telespectatorului a fost și datorită faptului că aproape toată viaţa am încercat să găsesc în fiecare obiect, spaţiu, colţ, pe care l-am văzut, ceva frumos. Și atunci a fost relativ ușor să identific în spaţiul ăsta destul de restrictiv Numărul 03 — 131


RED COMPOSITION Cerneală și acrilic pe pânză; 50x140x4cm O apariţie incertă, dar reală, fantastică, enigmatică, fără chip, dar nicidecum neutră. Picioarele "defecte" păstrează "doza" de sexism feminin, dar generează paradoxul: frumuseţe şchioapă!

și de tern, ceva deosebit. Și eu zic că Cinestar-ul, la nivel vizual, e altfel decât competitorii noștri. Cum vezi tu viitorul televiziunii ? Televiziunea, sub forma pe care o știm, n-o să reziste foarte mult. Suntem într-o migraţie către spaţiul media virtual și mobil, încât este o blasfemie să stai pe loc și să te încrâncenezi să faci televiziune ca acum zece ani. Eu zic că televiziunea și media se vor modifica substanţial în următorii cinci ani. Expansiunea tehnologică e dovada clară că televiziunea n-o să mai rămână doar în televizor. Va merge către diversele device-uri care acum ne complică viaţa. Că sunt ele smartphone-uri, că sunt tablete sau alte invenţii care vor urma, eu zic că televiziunea, dacă vrea să reziste, trebuie să se adapteze la spaţiul de comunicare cel puţin bidirecţional. Dacă televiziunea până acum câţiva ani era unidirecţională, doar transmitea și receptorul înghiţea marfa, în momentul de faţă ea trebuie să se adapteze total cerinţei publicului, care este capabil să ceară conţinut. Iar conţinutul este atât de selectat și de nișat, încât a generat transformarea televiziunilor generaliste în mii de televiziuni de nișă. Iar această transformare este departe de a se fi terminat. Părerea mea este că televiziunile generaliste vor rămâne sub 1% din totalul posturilor. Nișarea va merge până într-acolo încât vei fi în stare să alegi programul, genul personalizat pe dorinţa de moment. Vei putea să îl vizualizezi în orice punct al casei îţi dorești. Televizorul este centrul media al casei și va fi corelat din ce în mai mult cu Internetul. Îţi va da posibilitatea să trimiţi feedback și să ceri via internet anumite tipuri de programe. Codarea, criptarea și comprimarea vor fi din ce în ce mai sofisticate și calitatea semnalului va fi din ce în ce mai bună pe toate device-urile pe care le vom avea în jurul nostru. Utilizarea unui telefon smart va deveni o obișnuinţă. 132 — Numărul 03

Deja telefoanele care nu au acces wi-fi sau bluetooth sunt din ce în ce mai puţine, drept pentru care televizorul va veni în câţiva ani pe toate terminalele electronice din jurul nostru. Cred chiar că vom putea vedea televiziune și pe display-ul de la frigider. Nu cred că vor exista device-uri care să nu permită conectarea. În media, dacă nu te adaptezi, ajungi să faci același lucru încontinuu și mori, n-ai șansa să evoluezi. Iar evoluţia e ceva natural în toată treaba asta, nu trebuie decât să deschizi ochii și să visezi, cum spunem noi la Cinestar. Știm că somnul raţiunii creează monștri, și de aceea e bine să nu dormim decât cu un ochi închis, ca să vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Prezenţa mea la târgurile de programe în mod repetat m-a dus foarte aproape de spaţiul media modern. La Cannes, de exemplu, sunt conferinţe de toate tipurile, iar eu am participat la aproape toate care tratează subiecte de conţinut și de filozofie 360 grade în jurul produsului: am învăţat cum un produs poate fi exploatat în toate mediile. Politica de a avea conţinut propriu este o tendinţă care s-a generalizat de câţiva ani. Dacă acum 2 sau 3 ani auzeam la Cannes, la târgul din octombrie, că regele televiziunii este conţinutul, acum această "deviză" a devenit atât de răspândită, încât a devenit o sintagmă general valabilă. Cine are conţinut, face legea în media. Este exact același lucru și în pictură. Cine creează un produs atractiv din punct de vedere filozofic, al mesajului, rămâne pe piaţă. Cine nu, ajunge în spaţiul deco. Ajunge să decoreze hoteluri de 2 stele la Mangalia și… asta e viaţa. Trebuie și alea decorate în ultimă instanţă. Există o nișă și pentru ele. În televiziune, canalele de calitate se vor duce către marii distribuitori. Mă refer la distribuitorii de DTH, satelit, cablu. Micii distribuitori de nișă vor avea și ei conţinut adaptat puterii lor financiare și a cererii scării blocului unde li se întâmplă distribuţia. Dar oricum, ca domeniu, media este probabil unul dintre cele mai agitate și expansioniste domenii ale momentului. Ah, cât mă bucur că lucrez în industria asta! Nu ai cum să îmbătrânești urât într-o chestie care evoluează! Născut în februarie 1970, Bogdan Chiriţoiu a fost consilier de imagine corporate business pentru Ion Ţiriac sau Crin Antonescu, a fost Account Manager la D’Arcy și Image Promotion și a proiectat, demarat și coordonat proiecte precum AcasăTV, Antena2, BoomSportOne, CineStar. În plus, Bogdan Chiriţoiu e pasionat de pictură, grafică și sculptură. Lucrările sale constituie colecţii private din Italia, Grecia, UK, SUA și România. În septembrie 2011 va participa la Bienala de la Chianciano (Italia) și de curând a semnat pentru reprezentare și expoziţie permanentă cu Agora Gallery, Chelsea – New York, SUA.


THE FIRST SNOW (face parte dintre cele trei lucrări selecate la Chianciano, care vor fi expuse în cadrul Bienalei) – Acrilic pe pânză ; 80x50x4cm Povestea unui cuplu. Zborul unui copil cu dizabilităţi fizice și mentale, în toată puritatea lui de copil. Drumuri gri care se îngustează și un dialog surd care-i asurzește. Orizontul ar trebui să pună punct și să o ia de la capăt.

THE ELEPHANT (face parte dintre cele trei lucrări selecate la Chianciano, care vor fi expuse în cadrul Bienalei) – Acrilic pe pânză ; 70x50x4cm Un elefant roşu cu ceva mai multe picioare, nu foarte precis, însă elefant - de necontestat. În spate, oraşul nepregătit să "preia" elefantul, de fapt nepregătit în general. Elefantul însă vrea să existe în acest univers dual, actual. Alegerea îi aparţine lui, elefantului, oraşul fiind un spectator de peluză. În cele din urmă creatura învinge şi va deveni gri, odată cu intrarea în oraş... Sau poate Oraşul este învingătorul?

DESPRE BOGDAN CHIRIŢOIU Artă Domeniu artistic: pictură, grafică, sculptură Media preferată: pânză, acrilic, cerneală, mixuri inventate (praf de ciment, piatră etc.) Unealta preferată: cuţitul (de pictură) Stilul: expresionist abstract Tema preferată: portret și "stare de spirit" Televiziune / Media / Marketing / Imagine Proiecte: AcasăTV, Antena2, BoomSportOne,

CineStar (pachetul de canale PayTV CineStar, ActionStar, ComedyStar) Activitate: colaborare cu trusturi de media ca MediaPro, Intact, Realitatea Media Account Manager (BTL) pentru D'Arcy și Image Promotion Consilier imagine corporate business: Ion Ţiriac, Crin Antonescu, Dinamo București Personal Absolvent Academia de Educaţie Fizică și Sport (1994) Căsătorit, fără copii

Fost sportiv de performanţă: rugby - Dinamo București Pasionat de scufundări libere fără oxigen Membru activ WWF (eco-activist) Adeptul unei nutriţii macrobiotice

Pe Bogdan Chiriţoiu îl găsiţi pe www.pictura-bogdanchiritoiu.com sau la bogdanc@me.com

Numărul 03 — 133


134 — Numărul 03


DRAGOSTE DE DOU~ RO}I IRINA FLOREA

Text Ce se discută la o masă unde stau umăr la umăr un harleyist melancolic și un ducatist sportiv? Se evocă vremuri demult apuse, se visează la Vama Veche, se străbat, în vorbe, kilometri de libertate, apoi se încing șeile și se pun la bătaie caii putere. Bogdan Naumovici, director de creaţie 23 Communication Ideas și posesor al unui Harley Davidson Rocker C, și Răzvan Vâlceanu, General Manager România BitDefender și posesor al unui Ducati Monster 696 povestesc în cafenea despre cum e cu dragostea de două roţi. Cum ar arăta Easy Rider pe Ducati și Top Gun pe Harley? Răzvan Vâlceanu: Caraghios. Nu s-ar potrivi. Bogdan Naumovici: Pe Easy Rider nu îl văd pe unul de viteză, indiferent că e Ducati sau ce vrei tu, ar fi arătat oarecare. Rider e o poveste despre libertate, despre decizii proprii, despre o viaţă pe care ţi-o asumi, despre America…e o legendă foarte frumoasă. Tom Cruise cred că ar fi fost memorabil și pe Harley. Și nu, nu datorită lui Tom Cruise. Lucky Strike sau Marlboro? BN: Între Lucky Strike și Marlboro o să aleg întotdeauna Marlboro. Cel puţin Marlboro cum era pe vremea mea, pe vremea când era cu cowboy-ul. Între timp, Marlboro a făcut nebunia să

renunţe la cowboy și să tragă alături de toate celelalte branduri de ţigări: către clubbing, către lifestyle. Era leading brand mondial, acum va fi o ţigară ca toate celelalte. RV: Au omorât cowboy-ul… n-au mai avut ce face. BN: Nu, nu. Cowboy-ii erau câte șase în fiecare an, erau alţi șase în fiecare an. Șase luni de zile… toate pozele alea pe care le vedeaţi frumoase pe outdoor erau făcute în șase luni, cât stăteau în Utah. Scoteau 1.000-2.000 de fotografii în șase luni. Trecând prin râu, adăpostindu-se de zăpadă într-o peșteră… toate poveștile alea frumoase. Apoi, toţi oamenii care au crescut Marlboro au ieșit la pensie și au venit puștii din urmă, care crescuseră cu disco în cap și l-au făcut brand de discotecă. RV: În liceu fumam Lucky Strike foarte mult. Pentru liceu a fost ok. Nu s-au ridicat mai mult de atât. BN: În afara de faptul că au intrat în Formula 1, nu mai știi mare lucru despre ei. Pe vremea aia, Button avea Lucky Strike pe mașină când s-a lansat. RV: Marlboro e un brand frumos. Nu îl consum dar dintre cele două, clar îl prefer. Ce traseu se vede cel mai bine de pe Ducati/Harley? BN: Niște serpentine. Drum de munte… poveste de genul ăsta. RV: Autostradă, cu viteză și cu linii drepte. Numărul 03 — 135


Recomandă un traseu unui Harley/ Ducati ! BN: Germania. Autobahn fără limită de viteză. RV: Vama Veche. Mergi frumos, poţi să parchezi pe plajă, bei prima bere… BN: Da, clar, mergem des acolo. Harleyul de obicei preferă să o ia pe lângă autostradă. Din păcate, mai nou, nu prea avem termeni de comparaţie. Ca să mergi la mare și să eviţi autostrada trebuie să o iei pe drumuri praf. Dacă ai avea alternativă, e mult mai mișto să mergi pe drumul "celălalt": e mai gol, e mai pitoresc, mai treci printr-un sat, mai ai serpentine. Cum salută un ducatist un harleyist și vice versa? BN: Ca toată lumea, ori din cap, ori cu mâna. RV: Depinde cum poţi. Ori lași mâna jos, ori, dacă nu poţi, dai din cap. Câţi kilometri pe motocicletă ai la activ? RV: 5.000. Mă dau de trei ani. BN: 25.000-30.000. Eu de cinci ani. Eu am mai fost cu băieţii de la Harley, în Grecia, în Austria. De acolo s-au adunat kilometri mulţi. Și acum doi ani am stat 45 de zile la Vamă. De ce ai ales Ducati/Harley? BN: Eu nu voiam o motocicletă, eu voiam un Harley. Mi-am cumpărat dinainte să am motor toate accesoriile, tricourile, hainele. Știi… încercai să te apropii de povestea asta… Până la urmă, întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu prima mea motocicletă. 136 — Numărul 03

Chiar întâmplarea. Cei care aduceau hainele Harley în România își luaseră trei motociclete să decoreze magazinele. Au rămas cu motocicletele pe stoc și, pentru că eram prieten cu directorul de marketing de acolo, am zis: "Nu-mi dai mie una dintre ele ?". Nu aveam carnet. Un an și jumătate nu am avut timp să îmi iau carnetul. Stăteam cu ea în curte și înnebuneam de oftică. Dar de ce ai vrut Harley? BN: Pentru că vorbește despre libertate, despre America, despre masculinitate. Eu sunt mai curios să-mi spună cineva de ce îl atrage Kawasaki sau Suzuki sau cum face diferenţa între ele. Dar Harley… cred că e destul de banal de ce te atrage. Are o poveste… de la motocicleta soldaţilor americani în Al Doilea Război Mondial până la toate filmele, toate Easy Rider-ele, toate Hell’s Angels-urile, toate poveștile sunt cu Harley. Eu despre restul motocicletelor nu știu povești. RV: Eu am pornit invers. Am văzut niște motocicliști, am văzut ce fac, ce stil de viaţă au și am zis: "trebuie să îmi iau motor, să mă oblige să merg la sală, să rămân fit pentru următorii 10-15 ani". Am căzut în timpul școlii de șoferi de m-am săturat și am zis: "N-o să-mi iau motor

second-hand, o să-mi iau ceva la care să ţin, că poate o să am mai multă grijă". Și am văzut toate modelele noi. Mi-a plăcut Monster-ul, nu era nici mare, nici mic, era destul de mare pentru începători. BN: Cât are? 800? RV: Da, 784 de cai. Mi-a plăcut cel mai mult design-ul, când l-am văzut în showroom. Văzusem tot ce era pe piaţă. După aceea am descoperit că trage ca dieselul din ture joase, că demarează repede, că e sportiv și performant. Dar iniţial a fost designul. Am vrut să am motor și să am motiv să fiu în formă să pot să-l călăresc cum trebuie. Primele dăţi mă urcam și mă cam durea spatele când mă aplecam brusc. Îţi exersează niște mușchi pe care nu îi faci în mod normal la volan, la birou… Dacă ţi-ai lua o a doua motocicletă, ce ar fi ea? BN: Ar fi un Harley Electra Glide. Prima mea motocicletă a fost Touring, de drum lung, cu parbriz, cu șa comodă. O regret câteodată. Rocker-ul e mai chopper, arată mai bine, e mai sport, mai puternică, dar n-are confortul celeilalte. Aș păstra Rocker pentru distanţe scurte și Electra Glide pentru distanţe lungi


- are antenă, casetofon, e o mașină pe două roţi. RV: Ducati 848 se numește și e super sport. Viteză pură. Ce întâmplare ai de povestit de pe drumurile străbătute pe motocicletă? BN: Când am fost anul trecut în Grecia, mergeam la o întâlnire Harley de 10.000 de oameni. La un moment dat, prin munţi, ne rupsesem de grupul cu care am plecat din România (18 motociclete). Am rămas doar cu un prieten și începuse ploaia. I s-a desprins schimbătorul de viteze și nu putea să mai meargă. La prima benzinărie ne-am oprit și ne-am întâlnit cu un grup care venea la aceeași întâlnire. Toţi aveau 70-80 de ani, niște bărbi lungi, unii și cu nevestele după ei… Noi ne-am dus să ne luăm niște imbusuri să încercăm să reparăm motorul. Dar motorul fiind american, imbusurile nu se potriveau pentru că nu erau în inchi, erau în centimetri. A venit unul dintre nemţii din grup, a văzut ce problemă avem, și-a adus imbusul, a pus mâna, i-a reparat motocicleta. Noi i-am zis: "Dăm și noi o bere?". El: "Lasă, ne vedem pe acolo". Normal că nu ne-am văzut acolo, erau 10.000 de oameni. Și asta este

doar una dintre poveștile astea, în care cei cu Harley se ajută. Asta e legenda: nu trece niciun harleyist pe lângă tine, dacă te vede oprit pe marginea drumului cu orice problemă. Se oprește și te întreabă de sănătate. În Austria, când am fost în 2007, erau 60.000 de Harley. Parada dura o zi întreagă, în jurul unui lac care avea vreo 30 km. Și era plin, câte 3-4 pe un rând. GPS-ul ne-a dus pe un drum greșit, ne-a prins ploaia și am ajuns în pădure. Eram 11-12 Harley din România. Într-un final, am găsit satul unde trebuia să ajungem. Era cald și frumos și noi aveam costume de ploaie… Le-am lăsat pe toate acolo și am plecat unde era adunarea, la vreo 20 km. Am plecat liniștiţi și, cât eram noi la adunare, mâncam, beam o bere, a început ploaia. Era septembrie, ploaie rece rău. Am plecat înapoi. Unul dintre noi avea costumul de ploaie la el. Totuși nu și l-a pus, că i-a fost rușine: "sunteţi toţi despuiaţi, rămân și eu fleașcă". Solidaritate. RV: Primul weekend în care mi-am luat eu motocicleta e memorabil. De-abia îmi luasem permisul miercuri. Vineri mi-am ridicat din showroom motorul. Era cea mai călduroasă zi din 2008 și eu aveam costumul de piele pe mine.

L-am dus acasă. A doua zi, cu încă opt ducatiști, am plecat la Cheia. Până atunci mersesem doar prin poligon. Am mers, mai mult sau mai puţin escortat de ei, cu maxim 80-90 km la oră, am trecut de DN1. Când au început primele curbe, cei doi care erau ultimii în spate au trecut rapid pe lângă mine. Eu am încetinit și am rămas singur. Mi-am dat seama ce am de făcut. Prima curbă, viraj la 90 de grade. De acolo m-am văitat tot drumul… Din când în când, ceilalţi mă mai așteptau. Pe drumul spre București am rămas singur. Am avut o mână înţepenită o săptămână. Atunci mi-am dat seama de limitele mele. Cum e comunitatea? RV: Eu nu cred că, fiind vorba despre același brand, deodată te unește ceva când te întâlnești cu un om. Când ai aflat că are motor, atunci se simte o apropiere. Deja ai subiecte de conversaţie. BN: Harley e organizat. Există și Harley Owners Group în București. Există mai multe cluburi, dar ăsta e clubul oficial de Harley. Toată vara, aproape în fiecare săptămână, e o acţiune. Am fost în câteva plimbări cu ei. Numărul 03 — 137


SIMPLIFY AND ADD LIGHTNESS LIVIU REDELEANU

Text

Când am început să scriu articolul ăsta, a trebuit să pornesc computerul, să introduc parola, să deschid un document Word… m-am conectat la internet, am verificat e-mailul, am citit știrile, m-am enervat citindu-le… Toate aceste lucruri nu au făcut decât să mă distragă de la scopul meu iniţial, acela de a scrie articolul. Dacă aș fi avut o mașină de scris, doar asta făceam: scriam. Nu știu dacă aţi folosit vreodată o mașină de scris, dar este un sentiment foarte plăcut. Este o mașinărie simplă, construită cu un singur scop, acela de a așterne litere pe hârtie. Experienţa de a bate la mașina de scris mecanică este una foarte senzorială, atingerea unei taste este însoţită de un sunet aparte și face ca un mic braţ de fier să lovească foaia de hârtie și să lase acolo o literă… Dar să revenim… La sfârșitul anului trecut, am participat la un eveniment Lotus pe circuitul de la Nurburgring. Am suportat cu plăcere cei 2000 km de la București la Nurburg la volanul Lotusului Elise pentru două zile de condus pe ambele circuite din Nurburg, cel pe care se desfășoară în fiecare an marele premiu de Formula 1 și celebrul Nurburgring Nordschleife, considerat cel mai dificil circuit din lume. Când am ajuns în locul cu pricina, am fost surprins să găsesc mai mult de 80 de Lotusuri, împreună cu proprietarii lor care străbătuseră un număr mare de kilometri doar pentru a fi acolo. Ce îi strânsese pe toţi acolo era pasiunea pentru Lotus, pasiunea pentru condus. Lotus este o marcă născută din pasiunea (pe alocuri obsesivă) unui om: Anthony Colin Bruce Chapman. Chapman a înfiinţat Lotus în 1952 într-un garaj din Londra. În 1950, Marea Britanie avea 33 de mărci de mașini, era al doilea producător (după SUA) și cel mai mare exportator de mașini din lume. O perioadă 138 — Numărul 03

prolifică pentru industria auto britanică. Dar mașinile pe care le producea erau învechite în concepţie, grele și conservatoare. Chapman voia să producă mașini moderne, ușoare și agile. Principiul în jurul căruia s-a construit marca Lotus a fost acela că dacă vrei să faci o mașină mai rapidă, nu trebuie să crești puterea, ci să reduci masa. Modul de gândire a lui Chapman a dominat motorsportul în anii ’60-’70 și i-a adus lui Lotus șapte titluri de campion mondial în Formula 1. Această filozofie aplicată cu succes în Formula 1 a fost respectată și la mașinile de stradă. Mașinile Lotus au devenit cunoscute pentru performanţele pe care le ofereau prin soluţii inovatoare, pentru designul modern și pentru dinamica de neegalat. Lotus a devenit echivalentul celei mai pure senzaţii de condus pe care

o poţi avea la volanul unei mașini. Sigur, obsesia pentru reducerea masei face ca mașinile să fie ușor fragile pe alocuri, mici piese se vor desprinde, o parte le vei pierde…. în timp, mașina va deveni și mai ușoară. Deci respectă ceea ce a spus Chapman ca răspuns la neliniștile unor piloţi care, probabil din spital, se plângeau că mașinile sunt prea fragile și e chiar neplăcut să ţi se desprindă o roată la viteze de peste 160 km/h: “Dacă o mașină termină o cursă cu toate piesele pe ea, e prea grea”. După moartea lui Colin Chapman în 1982, Lotus a avut mai mulţi proprietari, printre care General Motors, Romano Artioli (Bugatti), pentru ca în prezent să fie deţinută de Proton, o companie malaeză. A rămas un producător de mașini în serii mici, aproximativ 2.000-


3.000 mașini pe an. Dar vremurile s-au schimbat. Pentru a avea bani de dezvoltare trebuie să produci în serii mari. Sau să vinzi foarte scump. Lotus nu face nici una, nici alta. Ca să poţi vinde mai mult de 2.000-3.000 pe an, trebuie să produci mașini care nu sunt doar pentru entuziaști hardcore și care sunt dispuși să călătorească cu o mașină lipsită total de confortul și dotările pe care le poate oferi aproape orice mașină azi. În 2010, Lotus a venit cu un plan pe zece ani care ar trebui să transforme compania într-una profitabilă. A prezentat la Salonul de la Paris cinci modele noi, pentru dezvoltarea cărora în mașini de producţie are nevoie de finanţare de 770 de milioane de lire sterline. Până în acest moment, niciuna dintre mașinile prezentate nu a intrat în producţie, Lotus

fabricând în continuare doar două modele: Elise și Evora. Presupunând că va avea finanţarea necesară, mai rămâne totuși o întrebare: vor rămâne viitoarele mașini Lotus fidele filozofiei lui Colin Chapman, “Simplify and add lightness”? Toate mașinile prezentate vor fi mai grele, mai puternice, cu dotări complete de confort și siguranţă. Și vor fi mai scumpe. Porsche scumpe, cu mici derapaje spre Ferrari… Teritoriu periculos. Dar asta se va întâmpla nu neapărat pentru că oamenii de la Lotus au luat-o razna, ci pentru că se pare că există din ce în ce mai puţini care să accepte că ești singurul responsabil de ceea ce faci la volan, de inputurile pe care le transmiţi mașinii și că, atunci când vei face ceva aiurea, vei face accident pentru că nu există un creier electronic mai deștept

și mai talentat decât al tău, care să te salveze. Și aparent la fel de inacceptabil este și să mori pentru că nu s-a deschis airbagul, pe motiv că nu există. Am fost la două evenimente Lotus și în România… Pentru că de la începutul anului marca este prezentă și aici. Evenimentele nu au fost pe vreun circuit, pentru că nu există vreunul pe plaiurile noastre, ci au fost mai degrabă cocktailuri destul de elegante, unul chiar în grădina reședinţei ambasadorului Marii Britanii în România. Foarte plăcut. Dar la evenimentul de la Nurburgring, cei prezenţi au stors timp de două zile tot ce s-a putut din Lotusurile lor, au uzat anvelopele, au încins asfaltul… Iar vreo opt dintre ei au plecat pe jos acasă, după ce au trecut dincolo de limitele talentului sau norocului lor. În România, o parte dintre invitaţi aveau dificultăţi majore în a se urca în mașini, pentru că nu încăpeau, alţii erau ușor dezamăgiţi de interiorul spartan al lui Elise/Exige… Evora este o mașină genială, la fel de utilizabilă ca un Porsche 911 și cu același tip de dotări. Dar tocmai asta este problema: de ce ar alege, în schimbul unui Porsche făcut de un neamţ obsedat de perfecţiune, un Lotus făcut de un englez obsedat de masă?… Și așa am ajuns la concluzia că planul Lotus de a face mașini mai scumpe, ultraperformante, dar mai confortabile și mai luxoase, este corect. Cred… și sper. Un lucru este sigur: puritatea condusului unui Lotus va rămâne, prin inovaţie și ingeniozitate, indiferent de regulile impuse de autorităţi sau de necesitatea de a avea un business profitabil. Una dintre știrile pe care le-am citit pe internet înainte de a scrie articolul spunea că ultima fabrică din lume care producea mașini de scris s-a închis în India. Mașina de scris a intrat în categoria “mașinăriilor romantice”. Computerul i-a luat locul și îi face treaba mai departe. Numărul 03 — 139


C~}~RATUL, CA SPORT EXTREM DIANA ANGHEL

Text MIRCEA STRUŢEANU

Foto

Căţăratul în copaci e una dintre fascinaţiile copilăriei. Nu cred că există cineva care să nu fi făcut asta vreodată. Probabil că adulţii – deveniţi nostalgici – s-au hotărât să facă din pasiunea asta un sport. Unul extrem chiar: cu reguli, concursuri naţionale și internaţionale, cu organizări de grupuri de căţărat și cu adrenalină. Cei care s-au apucat de acest sport au devenit atât de pasionaţi de el, încât vorbesc mereu despre antrenamente, prize și noi trasee.

CLAUDIU MIU, antrenor Ecran Club și Campion Naţional și Balcanic la Bouldering 2010 De ce te-ai apucat să practici escaladă? Am început să practic escaladă acum aproape 12 ani, împreună cu fratele meu mai mare, care m-a dus la sala de căţărare de la Ecran Club. Încă din primii ani, am participat la concursuri naţionale avându-l antrenor pe Ionel Ene, unul dintre cei mai mari căţărători la vremea respectivă. Cum ai căpătat experienţă? Ceea ce m-a ajutat foarte mult în evoluţia mea și în obţinerea acestor performanţe au fost perioadele când m-am căţărat în Anglia și SUA alături de căţărători buni. A fost un salt din punct de vedere al mentalităţii legate de performanţă. De exemplu, când am plecat eu prima oară în Colorado, nimeni în România nu căţărase vreun traseu de gradul 8A (pe o scară de la cel mai ușor la cel mai greu, la bouldering gradele încep de la 4 140 — Numărul 03

și ajung până la 8C+) de boulder și nici nu intenţiona să facă asta prea curând. Eu am reușit din prima vară să fac un traseu de 8A, iar în a doua vară am căţărat chiar 8B, celebrul "Freaks of the Industry", din Munţii Stâncoși. Experienţa din SUA mi-a dat încredere să particip la concursurile internaţionale, să câștig Campionatul Naţional și Balcanic, iar într-un final să particip în circuitul Cupei Mondiale. Unde ai fost să te caţeri până acum? Am fost în cele mai mari zone de căţărare din Europa și Statele Unite: Indian Creek, Utah, este denumită capitala lumii la căţăratul în fisuri cu asigurări mobile; Parcul Naţional Munţii Stâncoși, Colorado - una dintre zonele cele mai mari zone de bouldering din SUA (aici am căţărat și cele mai grele trasee de bouldering); Ticino, Elveţia - una dintre cele mai importante din Europa ; Glenmore Lodge, Scoţia, zonă renumită pentru alpinism de iarnă, o combinaţie extraordinară între căţărarea pe gheaţă și stâncă. Tot în Elveţia am fost în Alpi pentru alpinism de altitudine, unde am urcat pe Matterhorn. Care a fost cea mai frumoasă experienţă a ta legată de căţărat? Una dintre cele mai frumoase experienţe ale mele este legată de competiţia unde am câștigat și cel mai important trofeu al meu, titlul de campion balcanic la seniori în 2010. Dacă în 2009 am fost aproape de titlul

balcanic, fiind devansat de bulgarul Blagovest Lazarov, în 2010 am triumfat după mulţi ani de dominaţie bulgară în acest sport. Ce are sportul ăsta special ? Căţăratul în natură face ca acest sport să fie minunat. La stâncă nu ai competitor, ești într-o luptă cu tine însuţi pentru a-ţi depăși limitele, la competiţie trebuie să ţii cont și de cei cu care concurezi, trebuie să fii cu un pas înaintea lor și asta face ca acest sport să avanseze într-un ritm rapid. Ce ai recomanda: bouldering sau escaladă? Care e diferenţa dintre cele două sporturi? Recomand căţărarea, indiferent că e bouldering sau escaladă, eu le practic pe amândouă. Desigur, boulderingul este special pentru mine, chiar dacă ambele au ca numitor comun mersul pe verticală. La escaladă ai nevoie de ceva mai mult echipament: ham, coardă, bucle. Înălţimea unui traseu de escaladă poate ajunge până la 40 m. La bouldering traseul nu depășește 4-5 m, iar echipamentul de protecţie de care ai nevoie este doar o saltea care să asigure aterizarea. Faptul că ești aproape de sol îţi permite o mai mare libertate și să perfecţionezi fiecare mișcare, să duci la extrem corpul din punct de vedere fizic și tehnic. La escaladă, traseele sunt mai lungi, efortul este de anduranţă și este mai greu să perfecţionezi o mișcare la 30 m de sol. Deși traseele de boulder


sunt mai scurte, fiecare mișcare este la intensitate mare, explozivă, fie că ai un dyno (săritură) sau un element foarte tehnic de echilibru și nu ai locuri în care te poţi relaxa. Mai multe informaţii despre sala unde Claudiu Miu este antrenor găsiţi pe www.carpatic.ro

IULIA DOFIN, student Știinţe politice De ce ai început să practici bouldering/ escaladă? Am început să practic escaladă în ianuarie 2011. Este un sport pe care voiam să-l practic de mult. Îmi place pentru că este plin de adrenalină, dar în același timp cere multă muncă și concentrare. Îmi place foarte mult sentimentul pe care îl am când ajung să cuceresc acel perete, simt că am realizat ceva, este bucuria zilei. Ce planuri de viitor ai cu acest sport ? Momentan am foarte mult de muncit la tehnică și la condiţia fizică, dar pe viitor sper să practic mai mult "bouldering" și să ajung în toate locurile frumoase din lumea astea pe care visez să le caţăr. De ce ai recomanda acest sport? Pentru că este plin de adrenalină și pentru că te învaţă cum să îţi sincronizezi foarte bine corpul și mintea.

SORINA DĂESCU TOPCEANU, PR Manager Borţun Olteanu

De ce ai început să practici bouldering/ escaladă? În urmă cu câteva luni, am realizat că toată mișcarea mea fizică se reducea la plimbările pe care le făceam la birou, pe holuri, în timp ce vorbeam la telefon. Sala de forţă sau aerobicul nu mi-ar fi menţinut viu interesul mai mult de o lună și asta o spun din experienţă. Așa că am hotărât să merg la căţărat. Sportul acesta nu-mi era cu totul necunoscut, câtă vreme Toma, un prieten din industria comunicării, se căţăra de când îl știu. Mult timp nu am crezut că este un sport pentru mine, deoarece trăiam cu impresia că necesită multă forţă, forţă de care eu n-aș fi putut da dovadă. În prima zi am încercat boulder, iar faptul că nu am reușit să mă ridic de pe saltea pentru a începe un traseu m-a ambiţionat să tot revin la panou. Nu a trecut mult și mă găseam în faţa unei stânci adevărate, o primă experienţă

în natură, care nu a fost dintre cele mai plăcute, dat fiind că era frig. Nu reușeam să simt prizele și, pe deasupra, prinsesem și frică de înălţime. Tocmai dorinţa de a scăpa de frica de înălţime m-a făcut să mă apuc și de escaladă. De atunci și până acum m-am găsit în repetate rânduri căţărându-mă pe stânci, la Zărnești, Buzău sau Tabaska (Bulgaria). Ce planuri de viitor ai cu acest sport? Să merg în curând la o sesiune de deep water solo în Bulgaria și să nu-mi fie frică. De ce ai recomanda acest sport? Pentru că te poţi deconecta în timp ce te caţeri (chiar nu ai timp să te gândești la altceva). Pentru mine e ca și cum aș da restart la laptop și ar merge mai bine pe urmă. La birou trebuie să vin constant cu idei noi, iar aici mi se pare că îmi împrospătez gândurile. Bonus, condiţie fizică îmbunătăţită. Numărul 03 — 141


Pentru escaladă ai nevoie de mai mult echipament: ham, coardă, bucle. Înălţimea unui traseu de escaladă poate ajunge până la 40 m și are drept scop realizarea unor trasee cât mai dificile și spectaculoase.

MIRCEA STRUŢEANU, fotograf și instructor escaladă la Ecran Club De ce ai început să practici bouldering/ escaladă? Am avut o pasiune și o mai am faţă de natură și faţă de munte, încă din copilărie. La mine e clasică și aproape genetică pasiunea asta. Am mers pe munte de mic copil și am început să îmi pun probleme de inaccesibilitate, provocări. Care e provocarea ? Să ajung cât mai sus, cât mai greu, cât mai spectaculos. Asta a însemnat apropierea mea de stânci. Și apoi, invariabil, am ajuns să mă caţăr pe ele. La început o făceam haotic și copilărește, iar acum vreo 12 ani am descoperit că există un sport foarte bine pus la punct care se ocupă cu asta. Ce planuri de viitor ai cu acest sport? Momentan sunt instructor (în 2010 am fost campion naţional la escaladă indoor) și teoretic sunt în continuare campion până la toamnă, când se va ţine următorul campionat, din 2011. Merg frecvent la concursuri de bouldering. De vreo trei ani sunt instructor și de bouldering, și de escaladă. O fac în primul rând din pasiune. De ce ai recomanda acest sport? Este un sport complex și hrănitor, și pentru minte și pentru corp. Te dezvoltă complet, armonios. Psihic, cel puţin, mi se pare că ai parte mereu de nou și de provocări noi. Îţi poţi ridica mereu nivelul, fără să te plafonezi, chiar dacă ajungi la o aparentă limitare fizică. Atunci începi să diversifici pe alte laturi: tehnică, nivel de abordare, curaj. Mi se pare unul dintre cele mai deștepte și mai grele sporturi.

Boulderingul este căţărarea liberă la mică înălţime, fără coardă, pasajele fiind de dificultate foarte mare. Boulderingul este o formă de căţărare limitată la rute foarte scurte, astfel încât căderile să nu producă răniri grave (pentru atenuare se utilizează saltele). Elementele de bază în bouldering sunt forţa, rezistenţa și dinamica. Se axează pe mișcări individuale sau scurte secvenţe de mișcări, spre deosebire de formele tradiţionale de alpinism, care necesită mai multă anduranţă.

142 — Numărul 03

CRISTINA PAVELESCU, urbanist M Design De ce ai început să practici bouldering/ escaladă? Mie îmi place și mi-au plăcut dintotdeauna muntele și tot ce ţine de munte, dar căţăratul e un pic diferit faţă de drumeţii, de exemplu. Eu sunt mai fricoasă din fire și am zis că metodă cea mai bună ca să scap de asta e să mă pun în situaţii-limită, care să mă solicite. Nici nu știam că există sportul ăsta, am aflat de el din întâmplare și mi s-a părut ceva ce aș putea face. La munte, când mă duc de obicei, îmi plac foarte mult porţiunile mai stâncoase. Mă plictisește mersul monoton. Ce planuri de viitor ai cu acest sport? Nu am o conformaţie foarte atletică și nu știu dacă aș putea ajunge la nu știu ce

performanţă în concursuri. Mi-ar plăcea în schimb să ies cât mai mult la stâncă, în natură. De ce ai recomanda acest sport? Mi se pare important că înveţi lucruri care ţin de echilibru, cum să treci peste anumite limite ale tale. E un sport care ţine foarte mult de concentrare, în care ești foarte mult tu cu tine.


Numărul 03 — 143


EGIPTUL DE SUB APE PLANETA SUBACVATICĂ DIN MAREA ROȘIE MIHAELA IACOB

Text AUTORITATEA EGIPTEANĂ DE TURISM UNITED.

Foto

Nu știu de ce ne chinuim să ajungem pe Marte sau de ce ne încăpăţânăm să trimitem nave în spaţiul cosmic în căutarea unor noi planete și a unor noi forme de viaţă. Trebuie doar să ne uităm în jurul nostru și descoperim lumi și planete incredibile. În grădina din spatele casei. Unul dintre ele este planeta subacvatică din Egipt, pe coasta de sud-sud-vest a Peninsulei Sinai, sub apele turcoaz ale Mării Roșii. Îmi place să privesc staţiunile din zonă drept porţi intergalactice spre această planetă fantastică. Dintre ele, Sharm el Sheikh este cea mai populară, fiind locul unde Marea Roșie a format un acvariu natural pentru turiști. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: zborul! Crezi că am putea zbura fără aripi? “Da”, “Nu”, “Nu știu”, indiferent de răspunsul care îţi vine în minte, până nu ai încercat snorkelingul sau scuba divingul într-una dintre aceste staţiuni de la Marea Roșie, răspunsul nu este valabil. Înotul aici este precum zborul: trebuie doar să-ţi cobori capul sub oglinda limpede și albastră a mării. Deodată ești undeva sus, deasupra unei planete incredibil de frumoase, tăcute, dar, paradoxal, pline de mișcare și de viaţă. De sus poţi surprinde geografia planetei, care abundă în dealuri, munţi, câmpii nisipoase și pe alocuri în abisuri abrupte. Observi inevitabil, încă din 144 — Numărul 03

primele momente, că planeta este împrejmuită de “ziduri” și de “turnuri” care pornesc de la un metru lângă mal și se termină undeva la 1.000 de metri în adâncuri. Zidurile sunt de fapt recifuri de corali multicolori formaţi în decursul multor secole și apără comorile “planetei”, îngheţată parcă de propria frumuseţe. Lumea care trăiește printre și în apropierea zidurilor de corali formează un mozaic multicolor. De departe, poţi observa peștele fluture mascat, care este unul dintre cei mai frumoși și eleganţi locuitori, colorat cu un galben puternic. Probabil cel mai cunoscut și cel mai fotografiat pește din Marea Roșie este peștele clovn, zis Nemo. El își poartă jucăuș “hainele” de un portocaliu strălucitor, marcate cu trei dungi albe, care sunt adesea mărginite de culoarea neagră. Ușor de observat sunt peștii Angelfish. Pe tinerii familiei îi poţi distinge printre corali pentru că poartă veșminte în dungi negre cu alb, iar cei maturi au un colorit diferit - în dungi


galbene, albe, albastre, negre și albe. Trebuie să faci neapărat cunoștintă cu peștele papagal, care a primit acest nume datorită formei dentiţiei, asemănătoare cu un cioc de papagal, dar și culorilor vibrante - nuanţe de albastru, verde, roșu și galben. Spre larg, printre firele de iarbă de mare, se ascund locuitorii mai mici și mai timizi ai planetei: aricii sau stelele de mare. O prezenţă aparte, dar ferită de ochii intrușilor, o are peștele leu. Dacă reușești să-l surprinzi în zonele cu ape de mică adâncime, poţi observa cum își poartă maiestuos veșmintele ameninţătoare, colorate în dungi roșii, albe și negre, cu ţepi dorsali alungiţi și aripioare pectorale alungite. Unul dintre cei mai de temut locuitori ai acestei planete este rechinul. Sunt mai mult de 30 de specii de rechini, care trăiesc în larg, departe de zona de coastă. Dacă ai noroc, aproape de mal poţi fi salutat de o broască ţestoasă verde sau de ţestoasa cioc de șoim, care înoată

de obicei agale, în căutare de mâncare printre corali. Sunt membri importanţi ai societăţii, pentru că ajută la păstrarea unui mediu sănătos și curat, iar prin ritmul lor aparte de viaţă pot ajunge la sute de ani, fiind “bătrânii” societăţii. În adâncuri poţi întâlni și epave ale unor nave, printre care faimoasa SS Thistlegorm, o navă de transport britanică, din al doilea Război Mondial, care s-a scufundat în octombrie 1941 lângă Parcul Naţional Ras Muhammad din Sharm el Sheikh. Ea păstrează încă intacte cutiile de muniţii, bombe și mașini de teren, care nu au mai ajuns vreodată pe câmpul de luptă, ci au devenit casa a sute de specii de pești exotici. Lângă Insula Tiran, din Golful Gordon, din Sharm el Sheikh, se află epava vasului Loullia, o fregată din Panama, construită în Suedia. Loullia a eșuat în septembrie 1981, rămânând intactă și cocoţată în vârful unui recif pentru mai mult de 20 de ani, până ce o altă navă a intrat în ea și a rupt-o în două. Numărul 03 — 145


EDITORIAL

ANDREI BORŢUN

Pre[edinte Millenium People

146 — Numărul 03

Publicitatea şi arhitectura au luat un avânt semnificativ în deceniul trecut, ajutate de domeniile marketing-ului şi construcţiilor. Dezvoltarea acestor domenii nu a fost însă urmată îndeaproape şi de democratizarea lor. Mă refer la dezbaterea publică, pe care o întâlnim în jurul nostru doar sub forma unui val unanim şi constant de nemulţumire şi dezamăgire care generează bombăneli, înjurături, ţipete. Ne place să fim doar pasiv nemulţumiţi, în timp ce dezbaterea publică este insuficient compensată de diverse competiţii, de la campanii electorale până la festivaluri de publicitate sau concursuri de arhitectură. Ne-am decis să facem ceva. În acest număr al Institute, The Magazine veţi citi despre un nou proiect gândit de igloo şi dezvoltat împreună cu The Institute. White Building caută cu tot dinadinsul corectul şi normalul, frumosul şi excelenţa, cu scopul de a ne face pe cât mai mulţi dintre noi atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru şi la ce ne vom dori când vom sta următoarea dată în faţa unui arhitect. Lipsa unor reguli clare care să privească dezvoltarea oraşelor noastre din ce în ce mai curate, dar din ce în ce mai urâţele, ar trebui să preocupe pe cât mai mulţi dintre noi şi nu doar pe arhitecţi. În arhitectură, însă, e linişte. Între arhitecţi nu apar tensiuni în public, dar între timp se demolează frumosul şi se construieşte urâtul sau ciudatul sau nelalocul lui.

În schimb, între oamenii de publicitate există tensiuni şi conflicte, există scandal bazat sau nu pe teorii, principii şi abordări diferite. Tipul ăsta de energie din publicitate a dus în anii trecuţi la performanţă, iar anul ăsta performanţa a fost reeditată şi recunoscută plenar la Cannes. Un alt proiect la care lucrăm urmează să vă arate ce s-a întâmplat mai bun şi mai corect, eventual mai frumos sau excepţional în publicitatea românească în ultimii zece ani. Este un proiect care va închide un deceniu de timiditate, urmată de exaltare, urmată de resemnare şi teamă şi va starta un nou deceniu de decenţă seniorială, talent confirmat şi recunoaştere, admiraţie reciprocă între concurenţi direcţi, între oamenii de creaţie şi cei de marketing, între tineri şi bătrânii, deja, ai industriei. Premiile "10 ani de creativitate românească" vor fi acordate de toţi directorii de creaţie români, reuniţi într-un juriu ce va urmări toate lucrările înscrise în concurs pentru a căuta campaniile şi lucrările care, fiecare la vremea ei, a făcut DIFERENŢA într-o categorie sau în interiorul breslei. Ce bine ar fi ca tensiunile publicitarilor de care vorbeam mai sus să existe şi în breasla arhitecturii şi din asta să reiasă standarde şi din asta să iasă nişte case şi pieţe şi oraşe care peste 100 de ani să fie vizitate de milioane de turişti chemaţi aici de o campanie publicitară bine gândită.


Numărul 03 — 147



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.