Publicaţia Casa Artelor nr. 9/2021

Page 1

CONSILIUL JUDEłEAN BRĂILA

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII „VESPASIAN LUNGU

70 ani

1951-2021

Casa

Artelor N U M Ă R Anul IX ANIVERSAR Nr. 9/2021 PublicaŃie anuală realizată de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila, cu sprijinul Consiliului JudeŃean Brăila


A

niversarea a 70 de ani de la înfiinŃarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila reprezintă un moment deosebit în existenŃa acestei instituŃii care, cu implicare şi eforturi deosebite, şi-a câştigat un prestigiu ridicat la nivel local, naŃional şi chiar internaŃional. łinem să aducem mulŃumiri tuturor celor care au contribuit la acest parcurs neîntrerupt al instituŃiei, timp de şapte decenii: generaŃii de elevi de diferite vârste, familii ale acestora, cadre didactice şi personalul administrativ, colaboratori locali şi naŃionali, autorităŃi publice judeŃene şi locale care susŃin financiar şi logistic desfăşurarea activităŃii educative şi cultural-artistice. Un gând pios de recunoştinŃă se îndreaptă către predecesorul manager, domnul George-Romeo Bunea. Prin aportul tuturor, Şcoala a reuşit să treacă, cu bine, prin diverse încercări, să reprezinte un punct de reper pentru cei care au dorit să-şi pună în valoare

Şcoala Populară de Arte şi Meserii - arc peste timp Cristian MOROZAN, Manager anumite aptitudini, să îşi descopere şi cultive vocaŃia (unii devenind chiar profesionişti în muzică, arte vizuale, coregrafie, teatru etc.), să studieze din şi cu pasiune, să petreacă într-un mod util şi plăcut timpul liber, îndrumaŃi de profesori foarte bine pregătiŃi şi dedicaŃi, în condiŃii materiale adecvate şi într-un cadru propice pentru performanŃă şi afirmare. Suntem recunoscători tuturor celor care au susŃinut realizarea acestui număr aniversar al publicaŃiei culturale anuale „Casa Artelor“, transmiŃându-ne mesaje, gânduri, articole de apreciere. Ne dorim ca Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila să îşi continue, cu succes, misiunea primită şi asumată în peisajul educativ şi cultural-artistic brăilean şi chiar naŃional. Succes şi „La mulŃi ani“, dragă Şcoală!

SUMAR: 3

4 5 6 8 9 11 12

13 14

15

2

La mul+i ani cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate neîntreruptă! Francisk-Iulian CHIRIAC, Preşedintele Consiliului Jude'ean Brăila „Vespasian Lungu” rămâne un proiect ambi#ios al comunită#ii Viorel-Marian DRAGOMIR, Primarul Municipiului Brăila După 70 de ani... în slujba culturii Conf. univ. dr. Costin CROITORU Mesaje din partea managerilor instituŃiilor publice judeŃene de cultură Mesaje din partea managerilor/directorilor centrelor culturale / şcolilor populare de arte din Ńară Aniversările – prilej de bilan+, dar și de angajament pentru viitor Prof. Ioan MUNTEANU Şcoala de arte - file de istorie Exp. Gheorghe CHITARU Un loc special în inima mea Prof. dr. Mariana MIHAI-ZOETER Amintiri Compozitor şi interpret Adrian ORDEAN De la elev, la dascăl Exp. Ana-Maria BACIU Lucrurile mari se fac cu începuturi mici Mezzosoprana Ramona ZAHARIA O şcoală ca lumea Prof. dr. Viorel MORTU Fiecare om se naşte cu destinul propriu Mezzosoprana Florentina SOARE La mul+i ani Şcolii de Arte „Vespasian Lungu”! Pianist-concertist Ioana-Maria LUPAŞCU O institu+ie profesionistă Dr. Zamfir BĂLAN

16 Clasa de canto a fost o adevărată pepinieră de artiști Soprana Nicoleta ALEXE-CHIRILĂ 17 O şcoală a cetăŃii, la aniversare Prof. Veronica DOBRIN 18 ImportanŃa artelor în dezvoltarea personală şi contribuŃia şcolii populare Exp. Cristian RADU 19 O (posibilă) biografie muzicală Prof. Marcica LUPU 20 „Am băut apă din Dunăre şi n-am mai putut pleca“ Vespazian IONESI 22 Cu dragoste pentru elevi şi pentru muzică Prof. Laura-Vioara VERMEŞAN 23 Şcoala de Arte mi-a schimbat destinul Tenor Cristian BĂLĂŞESCU PersonalităŃile definesc întreaga viaŃă socială 24 şi culturală Instr. Viorel NEAGU Copiii care cântă sunt mai aproape de soare Exp. Marieta ION 25 Arta plastică - un talent care poate fi descoperit la orice vârstă Prof. Steliana RADU 26 A fost odată... Prof. Nicoleta BRÂNZIA 27 Destinul meu profesional a început şi s-a sfârşit la Şcoala Populară de Arte Prof. Gheorghe VASILE 28 BucuraŃi-vă de această institu+ie! PercuŃionist Alex MUŞAT Oriunde mă va purta viaŃa, muzica mă va urma Bianca-Florentina BĂNICĂ 29 Concursuri naŃionale organizate de Şcoală 30 Evenimente de referinŃă 2021 34 Premii şi distincŃii 2021 38 Calendar cultural 2022


Viorel-Marian DRAGOMIR Primarul Municipiului Brăila

Francisk-Iulian CHIRIAC Preşedintele Consiliului Jude&ean Brăila LA MUL#I ANI CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 70 DE ANI DE ACTIVITATE NEÎNTRERUPTĂ!

A

rta creează valori și simboluri, arta cultivă, arta fortifică rela'iile sociale și ajută comunită'ile locale. Arta este un pilon important al societăŃii, reușind cu ușurin'ă să supravie'uiască într-o lume ce tinde spre tehnologizare. Așadar, este de datoria noastră, atât a autorită'ilor locale cât și a comunită'ii, să protejăm „arta” și institu'iile care o deservesc. Închin aceste rânduri, alături de sincerele mele aprecieri către instituŃia care a reușit să creeze un liant puternic între artă-elevi-cetă'eni. În cei 70 de ani de activitate, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila a reprezentat primul pas spre o carieră artistică de succes pentru multe nume sonore ale culturii românești şi institu'ia care a răspuns nevoilor artistice ale elevilor brăileni printr-un act pedagogic de nivel superior. Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila este o şcoală a pasiunilor, cu cadre didactice cu o temeinică pregătire profesională, cu un remarcabil elan de muncă şi cu o activitate artistică recunoscută. Această școală oferă educa'ie culturală la un înalt standard de calitate pentru dezvoltarea intelectuală, socială, culturală și profesională a copiilor, tinerilor și adul'ilor, punând la dispoziŃie oportunită'i de educa'ie și instruire de înaltă calitate în domeniul cultural, pentru a pregăti actualii şi viitorii artiști din comunitatea brăileană și nu numai. Un alt aspect care trebuie menŃionat este şi oportunitatea pe care Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ o oferă cetăŃenilor judeŃului nostru de a-şi petrece timpul liber într-un mod plăcut, înconjuraŃi de frumos şi de dorinŃa de autodepăşire. Ne bucurăm că, prin deschiderea şi către domeniul cultural a Consiliului JudeŃean Brăila, putem sprijini instituŃii precum Şcoala Populară de Arte, reuşind, astfel, să contribuim din plin la dezvoltarea comunităŃii noastre. Nu pot decât să vă doresc via'ă lungă, încununată de aprecieri și succese și să vă asigur de întreg sprijinul meu și al Consiliului Jude'ean Brăila!

„VESPASIAN LUNGU” RĂMÂNE UN PROIECT AMBI%IOS AL COMUNITĂ%II

I

mpactul educaŃiei prin artă asupra dezvoltării copiilor arată că aceasta are un potenŃial benefic asupra tuturor, principala sa valoare fiind reprezentată de beneficiile instrumentale pe care le generează, dar și de latura intrinsecă a participării la activităŃi artistice. Timpul a demonstrat că implicarea în anumite forme de educaŃie artistică conduce la dezvoltarea unor abilităŃi specifice şi că există o corelaŃie între participarea în programe artistice şi existenŃa lor. Încă de la înfiinŃarea sa, Școala Populară de Arte și Meserii „ Vespasian Lungu” s-a concentrat pe dezvoltarea resurselor pentru diversificarea activită'ii pentru copii și adul'i, reușind în prezent să activeze cu cinci programe de educaŃie artistică ce dezvoltă creativitatea și un total de 22 de cursuri, de la muzică și coregrafie până la arte plastice, teatru și arte cine-foto. Școala Populară de Arte și Meserii ”Vespasian Lungu” reprezintă pentru comunitatea noastră un etalon de afirmare şi educaŃie artistică a cursanŃilor, fie că sunt copii, tineri sau adulŃi, elevi sau oameni din diverse domenii de activitate, iar rezultatele ob'inute sunt dovada clară că aptitudinile speciale sunt evantaiul de calită'i ale fiecărui om, care favorizează ob'inerea succesului său în anumite domenii de activitate, dar și adevărate trăsături care influen'ează succesul omului pe plan profesional sau social. Este o onoare și satisfac'ie pentru mine, ca Primar și ca cetă'ean, să pot transmite câteva gânduri pentru cei care slujesc în cadrul școlii reușind să şlefuiască talente, dar și celor care își dau întâlnire în CasaArtelor. De peste şapte decenii „Vespasian Lungu” înseamnă artă sub toate aspectele ei, sensibilitate, talent şi, mai ales, emo'ie, creativitate și participări la numeroase concursuri, festivaluri, expoziŃii sau gale, înseamnă profesionalism în adevăratul sens al cuvântului, dedicare și dorin'a de a iniŃia, promova și valorifica talente. „Vespasian Lungu” rămâne un proiect ambi'ios al comunită'ii din care facem parte cu to'ii, fiind cea mai mare, complexă, importantă și accesibilă școală de arte și meserii din jude'ul nostru. Vă doresc via'ă lungă de acum înainte, succes deplin în tot ceea ce întreprinde'i, sănătate cadrelor didactice, echipei de management, dar și tuturor cursan'ilor!

3


Casa Artelor Nr. 9/2021

Vespasian Lungu - „Case dincolo de pod“

DUPĂ 70 DE ANI... ÎN SLUJBA CULTURII pronun'at „temperament liric” (Constantin Prut) – care azi se Managerul Muzeului Brăilei „Carol I” conservă în cadrul Sec'iei de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I”. Și așa calitatea actului educa'ional, ilus- am ajuns la reiterarea acestui fericit trată cât se poate de elocvent fie doar binom, colaborarea dintre două și prin apelul la numele multora institu'ii semnificative în peisajul dintre absolven'i, care și-au început cultural-artistic brăilean. Cu preoparcursul spre notorietate pe băncile cupări fundamentale în ceea ce acestei Școli –, nu lasă loc de privește memoria locului, înregisinterpretări, ci doar de felicitări, trarea, păstrarea și valorificarea evident, nu numai la ceas aniversar. patrimoniului nostru comun – fie că Pentru a legitima cumva cele este vorba de cel material sau afirmate am să amintesc doar una imaterial, cultural sau uman etc. –, dintre personalită'ile indisolubil Muzeul Brăilei „Carol I” re'ine legate de destinele acestei institu'ii valorile și recunoaște faptul că, nu voca'ionale, fapt reclamat încă din pu'ine dintre acestea, au parcurs titulatura pe care o poartă astăzi: etape ini'iatice în cadrul Școlii Școala Populară de Arte și Meserii P o p u l a r e d e A r t e ș i M e s e r i i „Vespasian Lungu”. Fără a abuza de „Vespasian Lungu”. Mai mult decât spa'iul editorial cu note biografice atât, absolven'i ai Școlii întregesc despre acesta, aș remarca exclusiv colectivul de specialiști ai Muzeufaptul că destinul său a fost practic lui, după cum specialiști ai noștri au împletit cu cel al Școlii: întâi elev devenit profesori ai Școlii. Un moment aniversar reprezintă, (până în 1958), apoi profesor (19681987), director (1979) și mai apoi pe de o parte, un moment de bilan' „patron spiritual”. Sigur, nu aș putea dar, vrând-nevrând și un moment în omite aportul lui Vespasian Lungu care privim spre viitor. Analizând la patrimoniul local și na'ional, însă trecutul și prezentul Școlii – printr-un portofoliu de lucrări – de defect profesional! – viitorul nu poate fi decât optimist. Coordonatele pe care diriguitorii institu'iei îi plasează actualmente parcursul educa'ional (Muzică, Arte Plastice, Coregrafie, Teatru și Arte cine-foto) sunt cred, unele dintre cele mai semnificative din peisajul cultural. Modelarea spiritului, dezvoltarea unor abilită'i în aceste domenii, chiar dacă pentru cei mai mul'i vor rămâne la stadiul de amator (și este firesc să fie așa!), este fundamentală în devenirea noastră a tuturor. Prin urmare, prezen'a și aportul Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” sunt fundamentale în domeniile enun'ate și, peste trei decenii, la centenar, unii dintre cei prezen'i, dar mai ales Vespasian Lungu în curtea Casei „Embiricos” viitori, am încredere că vor depune (astăzi, Centrul Cultural „Nicăpetre”), anii 1980 mărturie în acest sens.

Conf. univ. dr. COSTIN CROITORU

L

a jumătatea veacului al XX-lea, lua fiin'ă la Brăila Școala Populară de Artă. Nimic excentric, nimic spectaculos, doar confirmarea institu'ionalizată a unui fond preexistent, a unei apeten'e a brăilenilor de orice etnie vor fi fost ei, spre instruc'ia voca'ională. Sigur, căutări documentare pot coborî preocupările în acest sens cu încă un secol, undeva spre anul 1853, când sunt atestate primele forme educative în domeniu, fără a avea, însă, un caracter organizat. Este vorba despre instruc'ia particulară a copiilor, pe care familiile înstărite și-o permiteau, în special pentru pian și vioară. Acești germeni vor coagula, în timp, sub forma unor reuniuni cu caracter muzical, de notorietate fiind, de pildă, cele la care participa George Enescu în casele familiei Ștefănescu (părin'ii baritonului Petre Ștefănescu-Goangă pe care, de altfel, compozitorul Rapsodiei române l-a îndemnat să își continue studiile la Paris). Nelipsi'i de la astfel de manifestări, să le spunem „familiale”, vor fi fost și al'i talenta'i brăileni pe care azi îi (re)cunoaștem ca nume de referin'ă ai scenei lirice românești (și nu numai românești!): George Cavadia, Liviu Macedonescu (cel care va urma studii de canto la Milano, la recomandarea lui I.L. Caragiale) sau Hariclea Hartulari devenită Darclée, spre a-i enumera doar pe cei mai proeminen'i. Iată, prin urmare, cât se poate de succint, funda'ia pe care s-a edificat, începând din anul 1951, Școala Populară de Arte și Meserii din Brăila. Despre parcursul acesteia ce poate fi spus? Cele două coordonate esen'iale – vârsta septuagenară și (fotografie din arhiva Muzeului Brăilei „Carol I”).

4


Casa Artelor Nr. 9/2021

Dragoş-Adrian NEAGU Managerul Bibliotecii JudeŃene „Panait Istrati“ Brăila Școala Populară de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu” a devenit, de-a lungul timpului, spa'iul magic în care se formează ,,suflul” nou al Brăilei în activitatea artistică, prin munca neobosită desfășurată de oameni pasiona'i. Brăilenii cu cele mai variate vârste au găsit aici, întotdeauna, locul în care dorin'a și pasiunea pot prinde via'ă, în care plăcerea se transformă în artă, iar arta se transformă în voca'ie. Toate concursurile, spectacolele, expozi'iile și manifestările artistice create de colectivul Școlii Populare de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu” înseamnă continua reîmprospătare a vie'ii culturale nu numai pe plan local, dar și pe plan na'ional, având în vedere numeroasele premii cu care a fost încununată această muncă asiduă. În cei 70 de ani de existen'ă, Școala Populară de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu” a reușit să formeze mii de elevi, dar mai ales a reușit să formeze mii de oameni. Pentru că, prin dezvoltarea aptitudinilor artistice, mintea și sufletul ajung la un nou nivel, acela al în'elegerii fenomenului cultural ca factor de progres. Școala Populară de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu” rămâne rampa de lansare a tuturor celor care sunt pasiona'i și cred în șansa lor, terenul fertil pe care talentul poate crește. Biblioteca Jude'eană ,,Panait Istrati” Brăila se mândrește că poate fi partenerul local al unui creuzet al talentelor ce integrează comunitatea locală în atât de necesarul fenomen artistic și urează Școlii Populare de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu” Brăila „La mul'i ani“ și la cât mai multe activită'i desfășurate cu succes!

Alina SULICU Managerul Centrului JudeŃean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii TradiŃionale Brăila Cu ocazia aniversării, Colectivul Centrului JudeŃean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii TradiŃionale Brăila vă urează LA MULłI ANI!, alături de multă sănătate şi toate cele bune! Vă dorim ca toate lucrurile minunate care au împlinit activitatea Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila - atât în domeniul profesional, cât şi în universul spiritual - să cunoască o continuitate frumoasă, care să ofere mari perspective pentru viitor, iar bunătatea şi frumuseŃea să vă însoŃească pretutindeni, fiind generatorii tuturor faptelor extraordinare pe care le lăsaŃi în urmă, cu un ecou răsunător pentru toŃi cei care vă trec pragul. Vă urăm, dragi colegi, să fiŃi sănătoşi, plini de energie şi inspiraŃie, să vă simŃiŃi mereu apreciaŃi! Să obŃineŃi rezultate maxime în tot ceea ce faceŃi! Să aveŃi căldură şi dragoste în suflet, cu multe realizări profesionale! Şi pentru că nimic nu este imposibil, să prindeŃi de aripi Timpul şi firele anilor să se scurgă într-o clepsidră a eternităŃii, iar dumneavoastră să trăiŃi în cel mai frumos anotimp, pe care, cândva, Cineva vi l-a ascuns în palme, ca pe un dar de începuturi.

Col. (r) Petrea GOGU, Managerul Filarmonicii „Lyra-George Cavadia“ Brăila Asistăm la un moment important atât pentru istoria și evolu'ia Școlii Populare de Arte “Vespasian Lungu”, cât și pentru Brăila. Înfiin'area institu'iei, în anul 1951, a creat premisele conștientizării nevoii de cultură și de creștere a acesteia, aportul pe care a reușit să îl aducă fiind unul existen'ial, deoarece acesta a reprezentat locul în care s-au format atâtea elite ale culturii românești. Aniversarea de 70 de ani a institu'iei nu este doar un prilej de a privi către trecut, ci este, în egală măsură, punctul în care se îmbină experien'a, tradi'ia, cu viziunea inovativă, pentru a continua acest parcurs excep'ional, atât în domeniul educa'ional, cât și în cel artistic. Filarmonica „ Lyra - George Cavadia” Brăila dorește să transmită un mesaj simplu, dar sincer, către conducerea și profesorii Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”: „Să ave'i cursan'i pe măsura profesionalismului și dăruirii dumneavoastră, să fi'i încununa'i de succese! La mul'i ani!“

5


Casa Artelor Nr. 9/2021

Liviu ANDRONIC Managerul Şcolii Populare de Arte "George Enescu" Botoșani 70 de ani de educaŃie artistică a Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ din Brăila lui Panait Istrati, Fănuş Neagu, Hariclea Darclée sau Johnny Răducanu, înseamnă, statistic vorbind, peste 250.000 de ore de educaŃie muzicală, plastică sau de arte tradiŃionale! Înseamnă dăinuirea acestei instituŃii în cumpăna a două secole şi chiar a două milenii! Înseamnă, de asemenea, un loc unde, generaŃii după generaŃii, au simŃit cu toŃii fiorul sublim al artei în starea ei primară, dar pură şi învăluitoare pe veci a sufletelor tuturor celor ce au călcat pragul sfânt al acestui lăcaş de cultură. Ce ar fi fost toate acestea fără ei, fără cei care, cu infinită răbdare şi nemărginită pasiune, au modelat în aceşti 70 de ani, lutul moale al vocaŃiei artistice a miilor de cursanŃi ai şcolii? Da, fără talentul, rigoarea, pasiunea şi truda profesorilor, această şcoală ar fi însemnat doar nişte ziduri! De aceea, vă spun mai întâi vouă, dragi profesori, „la mulŃi ani“ şi să fiŃi mereu aceeaşi oameni dedicaŃi ca până acum! Un gând pios pentru fostul manager, prietenul nostru GeorgeRomeo Bunea, o urare de perseverenŃã şi viziune pentru domnul manager Cristian Morozan şi o nesfârşită îmbrăŃişare pentru voi, dragi colegi brăileni, din partea noastrã, a botoşănenilor de la Şcoala Populară deArte „George Enescu“! „LA MUUULłI ANI !!!“

6

Ion BĂIłAN Directorul Şcolii Populare de Artă "Ion Irimescu“ Suceava

Elena IAGĂR Managerul Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești

Cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înfiin'area “Școlii Populare de Arte și Meserii “Vespasian Lungu” Brăila”, în semn de respect și aleasă pre'uire pentru strădania și perseveren'a întregii activită'i desfășurate în beneficiul educa'iei artistice și promovarea valorilor culturale na'ionale și interna'ionale, vă felicităm pentru întreaga activitate și dăruire și vă urăm mult succes pe viitor ! Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava apreciază buna colaborare cu Școala Populară de Arte și Meserii “Vespasian Lungu” Brăila, precum și rezultatele excelente ob'inute de ambele școli și își dorește și ca pe viitor să rămănă parteneri și colaboratori în activită'ile ce vor urma.

Îi felicit pe colegii noștri de la Brăila că au reușit să păstreze și să facă din Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ o școală în care copii, tineri și adul'i, înva'ă să iubească arta în toate formele ei. Rezultatele deosebite ob'inute de ei de-a lungul timpului au contribuit la prestigiul de care această institu'ie se bucură, atât la nivel naŃional, cât și interna'ional. Școala Populară deArte și Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila rămâne, așadar, o alternativă accesibilă oricui dorește să se ini'ieze în arte, dar și celor interesa'i de artă și cultură doar ca hobby sau ca activitate cu miză de dezvoltare personală. Noi le urăm mult success și îi asigurăm că le vom fi în continuare parteneri și prieteni în proiectele frumoase cu care ne-au obișnuit.

Mircea DEAC - Manager Florin POP - Director Școala de Arte Satu Mare Gânduri bune, cu urări de sănătate și spor în toate, colegilor de la Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila, prestigioasă institu'ie de învă'ământ artistic, la anivesarea a 70 de ani de existen'ă! Vă dorim să vă bucura'i pe deplin de toate rezultatele ob'inute de cursan'ii dumneavoastră și vă îndemnăm să continua'i în aceeași notă de profesionalism munca depusă în beneficiul educa'iei artistice și culturii românești. „LA MUL,I ANI”, dragi colegi!

Carmen MORUZ Managerul Școlii Populare de Arte și Meserii ,,Tiberiu Brediceanu” Brașov Școala de Arte brașoveană este onorată să exprime cele mai înalte sentimente de admira'ie unei institu'ii partenere și prietene, aflată în prag de mare sărbătoare, Aniversarea a 70 de ani de la înfiin'area Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila. Felicitări întregului colectiv de dascăli și Domnului manager Gigi-Cristian Morozan pentru prestigioasa activitate educa-


'ională și artistică, pentru rezultatele remarcabile ob'inute, pentru dăruirea și devotamentul dedicat acestei minunate institu'ii de învă'ământ artistic. Totodată, adresăm o adâncă plecăciune și omagiu tuturor înaintașilor și celor care au creat istoria celor 70 de ani de existen'ă și care au lăsat moștenire un minunat așezământ cultural recunoscut la nivel na'ional și interna'ional. La mulŃi ani Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ din Brăila!!!

Conf. univ dr. LIVIU NEDELCU Ex managerul Centrului Cultural Vrancea Școala brăileană, cu cele trei direc'ii artistice pe care le promovează prin clasele sale – arte vizuale, coregrafieteatru și educa'ie muzicală, continuă o tradi'ie artistică bine definită. Dacă aruncăm o privire retrospectivă, la ceas de sărbătoare, putem constata că cea mai dinamică dezvoltare institu'ională s-a realizat în ultimele decenii, prin efortul ultimilor trei conducători ai institu'iei și cărora brăilenii ar trebui să le fie profund recunoscători. Bogatei istorii a singurei institu'ii de educa'ie voca'ional-alternativă a jude'ului, înfiin'ată acum 70 de ani, îi putem lesne asocia o serie de personalită'i locale și na'ionale care au contribuit și contribuie substan'ial la tezaurul cultural local și na'ional. Trebuie remarcată, de asemenea, contribu'ia deosebită a institu'iei la promovarea artei contemporane de amatori, prin organizarea unor manifestări de talie na'ională, precum concursurile na'ionale de artă vizuală, pian şi muzică uşoară. Activ și bine ancorat în prezent, colectivul institu'iei devine o legătură firească între trecutul valoros și viitorul pe care, cu responsabilitate și dăruire, și-l construiește. Cu siguran'ă, școala brăileană este și va fi un ferment și un catalizator pentru dezvoltarea multor genera'ii de iubitori ai frumosului. La mul'i ani, Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu“!

Casa Artelor Nr. 9/2021

Olgu&a PÂ'U (Carmen VOISEI) Managerul Școlii Populare de Arte și Meserii Bacău Suntem onoraŃi să vă transmitem că este de bun augur, fructuoasă şi de durată colaborarea cu Şcoala Populară de Arte "Vespasian Lungu" Brăila. Spre exemplu, la festivalul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Bacău, "ARMONII IN TIMP", festival de interpretare vocală - muzică uşoară şi muzică populară, s-au evidenŃiat mulŃi elevi talentaŃi de la şcoala dumneavoastră, câştigând premii în bani, diplome şi medalii. Vă felicit cu această ocazie, domnule manager, pentru tradiŃia dusă mai departe de la fostul manager George-Romeo Bunea, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Spiritul dumnealui a rămas în sufletul celor care l-au cunoscut. La ceas aniversar vă îmbrăŃişez cu mare drag, urându-vă un sincer LA MULłIANI întregului colectiv!

Iuliu PRAJA Managerul Centrului Jude&ean pentru Cultură Tradi&ională și Educa&ie Artistică Mureș 70 de ani de existen'ă a Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila înseamnă 70 de genera'ii, 70 de ani de muncă, în care profesorii de ieri și de azi au clădit valori.

Gânduri bune și felicitări adresăm colectivului de ieri și de azi din cadrul acestei renumite institu'ii, pentru dăruirea, perseveren'a, pasiunea, devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă în întreaga activitate dedicată modelării tinerelor genera'ii. Aprecierile noastre se îndreaptă și către cursan'ii școlii dumneavoastră care s-au remarcat prin rezultate excelente și care au făcut cinste acestei școli. La mul'i ani, dragi colegi! Sănătate, inspira'ie, putere de muncă și succes pe mai departe!

Viorel SANDU Managerul Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ GalaŃi Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ a ajuns în al șaptelea deceniu de existen'ă. E un drum lung, presărat cu lumină și cunoaștere, cu lumi în care se zidesc zi de zi idei și se educă genera'ii , s e clădesc destine și caractere. Arta este sufletul și inima celor care respiră în acest spa'iu, elevi și profesori deopotrivă. De-a lungul timpului, institu'iile noastre au colaborat și au ini'iat proiecte interesante, au realizat schimburi de experien'ă și fiecare dintre cei implica'i a câștigat ceva: cunoștin'e, idei, experien'ă, profesionalism. Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ GalaŃi vă transmite felicitări și urări de bine la ceas aniversar. Vă urăm via'ă lungă, plină de succese și proiecte frumoase! La mul'i ani!

7


Casa Artelor Nr. 9/2021

Vespasian Lungu - „PortiŃa spre grădină“

ANIVERSĂRILE – PRILEJ DE BILAN%, DAR ȘI DE ANGAJAMENT PENTRU VIITOR Prof. Ioan MUNTEANU

C

ălăuzit de îndemnul marelui istoric Nicolae Iorga – Aniversările trebuie să însemne două lucruri: un „certificat de muncă“ pentru trecut și un solemn angajament pentru viitor, am consemnat „istoria” primelor șase decenii din via'a Școlii Populare de Arte cu maximă obiectivitate, având a da samă de cele scrise. Am consemnat avatarurile organizatorice ale institu'iei și ale sediului acesteia, consolidarea sec'iilor conduse de profesori renumi'i ai Brăilei, listele eleviloraspiran'i la însușirea unei arte, portretele unor dascăli hărăzi'i să nască talente, care au rămas atașate școlii și idealului ei de a înrădăcina tainele artelor în miile de absolven'i, desăvârșindu-le înclina'iile și ridicându-le adesea la nivelul marii arte. Ca un impuls pentru viitorii candida'i, am men'ionat numele unor foști absolven'i care au devenit profesori ei înșiși în școala care i-a format, între care se cuvine a-l aminti pe George-Romeo Bunea, director dăruit, care a înscris numele școlii pe frontispiciul artei amatoare chiar înaintea unor centre cu universită'i de artă.

8

Publicist - Cetă&ean de Onoare al Municipiului Brăila Am consemnat dezvoltarea școlii de la cele patru sec'ii ini'iale (muzică, actorie, pictură și coregrafie), la starea de astăzi, când acestora li s-a mai adăugat sec'ia cine-foto , iar oferta sec'iei de muzică cuprinde canto clasic; canto muzică ușoară; canto muzică populară; pian; vioară și violă; ansamblu coral; chitară clasică, folk, electrică, bas; orgă electronică; acordeon; percu'ie, dar și teorie și solfegii/istoria muzicii, acoperind toate gusturile și cerin'ele actuale. Școala „Vespasian Lungu” a demonstrat și demonstrează an de an că nevoia de frumos, de artă se manifestă la toate vârstele, oferindu-le tuturor cursan'ilor șansa de a-și împlini personalitatea, așa cum vedem în spectacolele-examen de sfârșit de an sau de la lansarea revistei, sugestiv intitulate, „Casa Artelor”, când „se produc” pe scenă elevi din ciclul primar, gimnazial, dar și oameni maturi afla'i în prag de pensionare ca în cazul ansamblului coral „Trison”. Într-o lume dominată de consumism, elevii școlii și-au demonstrat dorin'a de libertate chiar în perioada pandemiei, reușind să se

salveze prin „consumul” artelor, deoarece politica, știin'a (medicală) au dat greș, iar credin'a religioasă se manifesta în intimitate, dat fiind restric'iile cunoscute chiar în noaptea Învierii. S-au găsit „alt fel” de formule, în acord cu rigorile stării de alertă, putându-se desfășura, la standardele cele mai înalte, cea de a XXV-a edi'ie jubiliară a Concursului na'ional de pictură și grafică „Vespasian Lungu”. Aniversarea a șapte decenii ne oferă prilejul să constatăm contribu'ia Școlii de Arte la creșterea și afirmarea unor genera'ii care să întregească dragostea de frumos și de artă a brăileanului, dornic să revadă sutele de cursan'i pe scenele cetă'ii oferindu-ne momente de frumos și armonie, de care toată lumea are nevoie în această pandemie care nu se mai sfârșește. Dincolo de festivismul prezent în orice aniversare, doresc Școlii Populare de Arte să-și continue drumul ascendent, înscriindu-și în excelentul palmares noi succese spre satisfac'ia și bucuria cursan'ilor, a profesorilor îndrumători și a spectatorilor, din Brăila și din 'ară, unde elevii din școală sunt o prezen'ă constantă pe podium, aflată mereu în cursă de autodepășire. Vivat, crescat, floreat!


Casa Artelor Nr. 9/2021

Johann Wolfgang von Goethe „Fiecare om ar trebui să asculte puŃină muzică, să citească puŃină poezie şi să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viaŃa sa, astfel încât îngrijorările lumeşti să nu-i oblitereze simŃul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman.“

ŞCOALA DE ARTE - FILE DE ISTORIE -

C

erute de societate ca o necesitate vitală pentru existenŃa şi dezvoltarea acesteia, instituŃiile de cultură s-au impus în viaŃa culturală a naŃiunii, reuşind să pună laolaltă frumosul din sufletul omului şi necesitatea continuităŃii culturale a poporului român. Putem afirma faptul că, încă de la declararea Brăilei ca Porto Franco la 13 ianuarie 1836, prosperul oraş de la Dunăre va deveni un important reper economic al zonei, la care, odată cu trecerea timpului, se va evidenŃia şi o componentă culturală importantă la nivel naŃional. Anii care au urmat şi, cu precădere, perioada interbelică au adus Brăila în galeria oraşelor importante şi din punct de vedere al vieŃii culturale. „Emblema culturală definitorie a Brăilei a fost muzica”, afirma Dumitru Anghel, un împătimit cronicar al fenomenului cultural brăilean. Aşa se face că acum 70 ani, după un lung război şi după ocupaŃia sovietică care au lăsat urme adânci în societatea românească şi au avut ca efect inclusiv un regres al vieŃii culturale, prin Deciziunea nr. 20401 din 25 aprilie 1951 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului de Subordonare Regională Brăila, s-a luat hotărârea înfiinŃării Şcolii Populare deArtă. Astfel, la data de 1 mai 1951, are loc deschiderea Şcolii Populare de Artă în primul sediul al acesteia,

Gheorghe CHITARU Expert, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila situat în clădirea actualului Palat al Copiilor din B-dul Alexandru Ioan Cuza. Entuziasmul şi profesionalismul corpului profesoral au făcut ca, în scurt timp, noua instituŃie de cultură să devină un important şi apreciat reper al vieŃii culturale brăilene. Anul 1955 aduce pentru Şcoală un nou sediu situat la etajul al doilea al Palatului Culturii (actualmente clădirea Teatrului „Maria Filotti“), unde îşi va desfăşura activitatea până în anul 1977, când Şcoala se mută într-o nouă locaŃie, respectiv Clubul Navrom din str. Danubiului, nr. 12, până în anul 1985. După anul 1982, au urmat ani grei pentru Şcoală, în principal datoraŃi trecerii la autofinanŃare integrală, ani de căutări din partea personalului Şcolii pentru a-şi asigura resursele financiare necesare desfăşurării în condiŃii normale a activităŃii şi cu rezultate cu mult peste nivelul resurselor avute la dispoziŃie. Aşa se face că, în aceşti ani, veniturile proprii erau asigurate, pe lângă cele din taxe şcolare, din: bilete la spectacole, vânzarea lucrărilor de pictură, sculptură, artizanat realizate de elevii şcolii, închirierea de spaŃii şi materiale din patrimoniul propriu etc.

În anul 1986, urmează o nouă mutare a sediului în clădirea din PiaŃa Lenin nr. 1 (sediul actual al Centrului Jude'ean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradi'ionale), de unde se va muta pentru doi ani, în perioada 1990-1992, în clădirea Fostul Cabinet JudeŃean (actualul sediu al UniversităŃii „Constantin Brâncoveanu”), revenind în sediul din PiaŃa Lenin, actualmente PiaŃa Traian, până în anul 2006. După RevoluŃia din 1989, au urmat ani dificili pentru Şcoală, în care autofinanŃarea integrală şi, mai apoi, cea parŃială impusă de legile în vigoare, cât şi problemele economice la nivel naŃional s-au datorat tranziŃiei către economia de piaŃă. Acestea au marcat profund activitatea Şcolii prin lipsa dotărilor materiale, prin întârzierea repetată în plata salariilor angajaŃilor, prin restructurările de personal impuse, toate culminând cu ideea vehiculată în unele medii cu privire la posibila desfiinŃare a instituŃiei. În anul 1997, în memoria talentatului pictor şi profesor al Şcolii Populare de Arte, Vespasian Lungu (n.1927 - d.1994), Şcolii îi este atribuit numele lui VESPASIAN LUNGU, după ce în anul 1995 luase fiinŃă Concursul NaŃional de pictură şi grafică

9


„Vespasian Lungu” care, cu timpul, se va remarca şi impune în peisajul de profil Nr. 9/2021 la nivel local, cât şi naŃional. Anul 2000 a dat startul unui reviriment în activitatea Şcolii. Astfel, se fac paşi importanŃi în dotarea acesteia, în încadrarea cu personal de specialitate şi administrativ, aspecte care au dus la mărirea prestigiului acesteia la nivel local şi naŃional, prin creşterea considerabilă a numărului şi calităŃii manifestărilor culturale în care a fost implicată şi prin creşterea de la an la an a numărului de elevi scolarizaŃi, cât şi a rezultatelor obŃinute de aceştia la numeroasele concursuri la care au participat. Un pas important va fi făcut în anul 2006, când Şcoala Populară de Arte primeşte în administrare noul şi actualul sediu, spaŃiile generoase şi dotările acestora permiŃând desfăşurarea activităŃii la un standard mult mai ridicat şi apropiat de cerinŃele obiectivelor şi sarcinilor primite, în concordanŃă cu rolul său de importantă instituŃie de cultură cu profil de învăŃământ artistic şi de însuşire a meşteşugurilor tradiŃionale la nivel judeŃean. Tot în această perioadă pornesc la drum alte două concursuri pentru copii, de nivel naŃional, respectiv Concursul naŃional de pian pentru copii „VIRTUOZII” - în anul 2009 şi Concursul naŃional de muzică uşoară pentru copii „ARMONIILE DUNĂRII” - în anul 2010. Istoria unei instituŃii de cultură, aşa cum este şi Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila, poate fi întregită doar prin amintirea personalităŃilor a căror paşi au putut fi auziŃi de a lungul timpului pe holurile acesteia, în calitatea lor de dascăli sau elevi, care au devenit, cu trecerea anilor, figuri emblematice ale culturii româneşti. Trebuie să amintim aici numele unor dascăli care, prin profesionalism şi devotament faŃă de cultura românească, au contribuit în timp la formarea multor generaŃii de elevi ca buni consumatori, dar şi

Casa Artelor

10

făuritori de artă, astfel: Victor Ardelean, Elena Aron, Cristofor Barbatis, Constantin Boer-Dondoş, Nicoleta Brânzia, George-Romeo Bunea, Adriana Burcă, Nicolae Carandino, Lucia Cervini-Harden (Grossu), Liliana ChiriŃă, Florin Chirpac, Galina Cojocari, Trandafira Cojocaru, Elena Cursaru, Anghel Deac, Maria Dohatcu, Carmen Dragomir (Musceleanu), Emilia Dumitrescu, Şerban Ichim, Ionel Filip, Anghel Furtună, Mihail Gavrilescu, Mihail Gavrilov, Costică Gănescu, Leonarda GheŃ, Mariana Iordache, Nicolae Ivanov, Emil Ionescu, Vespasian Lungu, Liviu Macedonescu, Hugo Mărăcineanu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Paraschiva Moise, Gheorghe Mosorescu, Gheorghe Naum, Cătălina Nedelea, Marilena Niculescu, Mircea Petrescu, Ioan Popescu, Monica Repanovici, Liliana Stan, Paula Stoia, Maria Stoica, Adriana Toma, Mihai Tonu, Gheorghe Vasile, Gheorghe-Petre Vasile, Laura Vermeşan şi mulŃi alŃii... În albumul creatorilor de artă formaŃi într-o etapă a devenirii lor în Şcoala de Arte brăileană s-au strâns, de-a lungul anilor, nume importante ale culturii româneşti ca: artistul plastic ConstanŃa Abălaşei-Donosă, soprana Nicoleta Alexe-Chirilă, tenorul Aurel Bălae, tenorul Cristian Bălăşescu, mezzosoprana DanielaCamelia Burlacu, soprana Ana Condrea, actriŃa Ileana Cernat, soprana Elena Dumitrescu-Nentwig, violonistul Alexandru Diaconu, dirijoarea Marcica Lupu, artistul plastic Ion Radu, mezzosoprana Ionela-Florentina Soare, soprana Angelica Mecu-Solomon, tenorul Ionel Voineag, mezzosoprana Ramona Zaharia, soprana Mariana Mihai-Zoeter etc. Rândurile de mai sus se constituie ca fiind tot atâtea motive, alături de multe altele, care dau profunzime şi justificare necesităŃii şi importanŃei existenŃei acestui gen de instituŃie de cultură la nivel judeŃean şi chiar naŃional. La mulŃi şi frumoşi ani Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” în peisajul cultural brăilean.

CONDUCEREA ŞCOLII de-a lungul timpului Spânu Georgeta, 1 mai – 30 oct. 1951 Popescu Melania, 1 nov 1951 - 31 dec. 1952 Toia Aurel, 1 ian. – 30 mai 1953 Enică Alexandru, 1 iun. 1953 – 6 iun. 1958 Prof. Apostolescu Ecaterina, 1958-1959 Prof. Dohatcu Maria, 1959-1960 Prof. Moise Paraschiva, 1960-1970 Prof. Ionescu Emil, 1970-1977 Prof. Radu Nicolaie, 30 iul. 1977 – 30 mar. 1979 Prof. Lungu Vespasian, apr. – mai 1979 Prof. Goşman (Lupu) Marcica, 1 iun. 1979 – 31 dec. 1982 Prof. Furtună Anghel, 1 ian. 1983 – 31 aug. 1985 Prof. Bărguanu Gheorghe, 1 sept. 1985 – 31 aug. 1990 Prof. Ionescu Emil, 1 sept. 1990 – 10 mar. 1992 Prof. Gavrilescu Mihail, 11 mar. 1992 – 31 aug. 1993 Prof. Furtună Anghel, 1 sept. 1993 – 23 mai 2001 Puşcaciu Maria (cu delegaŃie), 24 mai 2001 – 27 iunie 2001 Prof. ec. Bunea George-Romeo, 28 iun. 2001 – 28 aug. 2016 Ec. dr. Morozan Gigi-Cristian, 1 sept. 2016 – prezent


Casa Artelor Nr. 9/2021

UN LOC SPECIAL ÎN INIMA MEA

Î

n această zi importantă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” aş vrea să-mi alătur vocea de cea a colegilor mei şi împreună să spunem „La mulŃi ani, şcoală dragă!”, La mulŃi ani cu sănătate tuturor profesorilor şi întregului colectiv care, de peste 70 de ani, sunt în serviciul nostru, al brăilenilor. Era septembrie 1983 când păşeam pentru prima dată pragul Şcolii Populare de Arte. Îmi amintesc fiecare clipă trăită în acea zi, când am dat examen pentru clasa de canto a Doamnei Mariana Iordache. Şcoala de Arte se afla pe str. Danubiului, într-o clădire veche cu scări în spirală care scârŃâiau numai dacă te uitai la ele, darămite să fi călcat pe ele. În clasa de examen, o sală mare, cu geamuri generoase, cu un pian „cu coadă” şi un dulap plin cu partituri, erau profesorii examinatori: D-na profesor Iordache, D-na corepetitor Bucşe care stătea alături de Doamna, aşa o numeam noi, elevii, pe D-na Iordache şi D-nul profesor Petrescu la pian. Am cântat, am executat ritmul dat de d-nul Petrescu şi am reprodus câteva intervale muzicale care mi-au fost cântate la pian de către dumnealui. A urmat întrebarea Doamnei: „Muzică uşoară?”. Eu care eram foarte hotărâtă de ce mă aflam acolo am răspuns categoric: -„Nu! Muzică clasică!” Pe atunci nu ştiam că acest examen era de fapt începutul unui lung şir de examene, audiŃii, concerte, recitaluri,

Prof. dr. Mariana MIHAI-ZOETER Soprană, profesor de canto, dirijor de cor, prezentator de master classes şi workshopuri, regizor, director la „Mariana's Vocal Arts- Sing. Soar. Succeed"

spectacole de operă, operetă pe importante scene ale Ńării şi ale lumii, master classes, workshopuri, prezentări de pedagogie vocală, turnee în diferite colŃuri ale lumii etc. Totul a început în acea sală mare, slab încălzită iarna, cu nişte bănci vechi la care stateam să-mi copiez de mână cântecelul sau aria pe care trebuia să le învăŃ, unde îmi ascultam colegii cântând, unde am învăŃat să cânt, dar şi cum să mă port în societate. Doamna a fost un exemplu extraordinar pentru mine şi sunt convinsă că şi pentru toŃi ceilalŃi elevi care au studiat cu dumneaei. Doamna (chiar şi la pensie) continuă să fie dăruită sută la sută pentru elevi, aşa cum a fost şi pentru noi. Era un vulcan clocotind cu energie pozitivă, totdeauna pregătită cu sfaturi constructive, într-un cuvânt, o INSPIRAłIE pentru mine! Chiar şi acum, după 36 de ani de la absolvirea Şcolii Populare de Arte, urmez sfaturile primite în acea vreme, execut vocalizele învăŃate de la Doamna şi încerc să transmit toate acestea mai departe studenŃilor mei. Şcoala Populară de Arte este foarte importantă pentru cetăŃenii oraşului Brăila pentru că este locul unde mulŃi

dintre ei îşi descoperă talentul care, cu ajutorul profesorilor extraordinari ai şcolii, poate fi transformat într-o meserie. Este o instituŃie serioasă de învăŃământ care deŃine un loc special în inima mea. De fiecare dată revin cu emoŃie şi mult drag. Am fost onorată să cânt în câteva recitaluri organizate de către Şcoala de Arte şi administraŃia acesteia (d-nul George-Romeo Bunea Odihnească-se în Pace! - şi d-nul Morozan), iar în 2017 am revenit la Brăila cu un proiect mai amplu de master class canto şi clarinet, workshop pentru voce care a fost organizat cu deosebit profesionalism. Acest proiect a fost unic şi a fost primul de acest gen din istoria școlii. Sper că în următorii 10 ani, când şcoala va împlini 80 de ani, să continuăm colaborarea noastră, oferindu-le brăilenilor concerte de neuitat şi multe master classes şi workshopuri care să îmbogăŃească nivelul artistic şi intelectual al elevilor. Îi doresc Şcolii Populare de Arte mulŃi ani de activitate şi mulŃi elevi cu deosebite succese! La mulŃi ani profesorilor, elevilor şi tuturor acelora care fac posibilă funcŃionarea acestei minunate şcoli! Sunt fericită şi onorată să fac parte din „familia” Şcolii Populare de Arte! La MulŃi Ani, draga mea şcoală!

11


Casa Artelor Nr. 9/2021

DE LA ELEV, LA DASCĂL Ana-Maria BACIU

AMINTIRI Adrian ORDEAN Compozitor şi interpret

M

ă răscolesc amintirile din adolescen%ă, atunci când, datorită pasiunii mele pentru muzică, am pășit în Casa de cultură pentru prima dată. Datorită ei, am trecut mai ușor peste momentele specifice traiului comunist și am ocolit pe cât am putut contactele cu ideologia. „Casa de cultură a tineretului din Sibiu“ a fost locul din care am plecat, cu lec#ia învă#ată, spre ceea ce mi-am dorit să fac mereu, muzică. Păcat că acest loc încărcat de speran#ă, ca și multe altele din România, s-a năruit după anii '90. Dar tot ce am văzut la Brăila cu câ#iva ani în urmă, când regretatul meu prieten George-Romeo Bunea m-a invitat la concursul „Armoniile Dunării“, a întrecut toate așteptările pe care le aveam eu de la o „casă de cultură”… Astăzi, mi se pare incredibil să citesc asemenea titlu: Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila - 70 de ani de la înfiin%are. Fantastic! Oameni buni, trebuie păstrată școala asta ca pe o comoară, ca pe ceva magic. Acolo sar putea să întâlni%i oamenii de care ave%i nevoie, oamenii care pot să vă îndrume pașii către o meserie, către un ideal, oamenii alături de care ve%i avea nevoie să străbate%i mai lin și mai frumos drumul care vă așteaptă în via%ă.

12

Şcoala Populară de Arte şi Meserii "Vespasian Lungu" Brăila este unul din pu%inele lăcașuri de cultură din %ară rămase peste timp, întinerind parcă de la an la an. Avem nevoie de muzică, arte plastice, coregrafie, teatru, canto, vioară, pian, balet, dans popular, modern etc. Oricare din aceste alegeri vă va face via%a mai frumoasă. Concursul „Armoniile Dunării“… nu ne-am mai văzut „live“ de doi ani din cauza situa%iei sanitare globale… Mi-e dor de voi copii, de glasurile voastre deosebite, de emo%iile scenei și de momentul când ridica%i premiile deasupra capului. Mi-e dor de oamenii care se ocupă cu sinceritate de op%iunile voastre și de părin%ii care își îndrumă copiii să aleagă această cale minunată în via%ă: arta. Concursul „Armoniile Dunării“ este locul unde ne întâlnim cu concuren%i din toată %ara. An de an, copiii intră în această competi%ie încărca%i de talent, cu demnitate și curaj, ca să ne arate că au învă%at să cânte. Ne încântă cu glasurile lor cristaline, cu entuziasmul lor, se îmbracă frumos și ne bucură existen%a încercată a acestui început de secol. Acum la 70 de ani, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila….î%i doresc “LAMULłIANI !!!”

Expert, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

C

ei 70 de ani de existen%ă demonstrează că, în timp, Școala Populară de Arte și Meserii ”Vespasian Lungu” nu și-a pierdut identitatea, nu a intrat în negura uitării, ba, dimpotrivă, a știut să se redescopere, să %ină pasul cu societatea aflată într-o continuă mișcare și transformare. Cu mare mândrie și gratitudine în suflet spun că am absolvit cursurile școlii, la specializarea canto muzică ușoară, elevă la clasa doamnei profesor Mariana Iordache, care a reușit să-mi sădească în suflet dragostea pentru această „bucată” de artă. Prin dăruirea pentru activitatea pe care o desfășoară, doamna profesor este un model pentru orice tânăr dascăl. Dostoievski afirma că „tămăduirea sufletului constă în a petrece cât mai mult timp în mijlocul copiilor”, astfel că, dacă am ales profesia de dascăl, atât de nobilă și atât de frumoasă, aceasta mă face fericită și împlinită și îmi tămăduieşte sufletul. Fiecare zi care se scurge mă umple cu frumos, îmi oferă energia pe care nu o întâlneam dacă aș fi ales să fac altceva în via%a mea... În Şcoala Populară de Arte am învă%at să recunosc, să ascult, să dăruiesc, să iubesc oamenii, ca elev și, mai apoi, ca dascăl. Acum, misiunea mea este să descopăr fiecare cursant, să îi clădesc încrederea în sine, să-i acord învă%ătură sufletească, pentru a-i lumina calea devenirii în via%ă... Dorin%a mea este ca școala noastră să rămână o emblemă în formarea unor deprinderi artistice, chiar în formarea de artiști, fără ca acest lucru să sune preten%ios sau exagerat.


Casa Artelor Nr. 9/2021

LUCRURILE MARI SE FAC CU ÎNCEPUTURI MICI

M

ă gândesc ce turnură ar fi luat via'a mea dacă n-ar fi existat Școala de Arte „Vespasian Lungu“ din Brăila. E greu de spus, dar, cu siguran'ă, nu aș fi devenit ceea ce sunt acum - cântărea'ă de operă. Muzica și dansul m-au atras ca un magnet încă din „grădini'ă“, de aceea, atunci când, în clasa a doua, am fost selectată să încep orele de vioară în cadrul școlii „Vespasian Lungu“, am fost foarte fericită. Din clasa a patra am început cursurile de pian, în cadrul aceleiași Şcoli, la clasa domnului profesor Mircea Petrescu. Cu timpul mi-am dat seama că ceea ce îmi doream cu adevărat era să cânt cu vocea. O cunoșteam pe doamna profesoara de canto Mariana Iordache și o admiram în tăcere de fiecare dată când o întâlneam pe holurile școlii, era frumoasă, drastică (știam de la elevii săi), elegantă, diferită de to'i oamenii pe care îi cunoscusem până atunci în scurta mea via'ă. De-abia așteptam să încep orele de canto clasic cu dumneaei și fiecare an care trecea însemna că sunt mai aproape de împlinirea visului meu. Am așteptat, cu stoicism, să împlinesc 15 ani pentru că numai după acea vârstă puteai începe orele de canto clasic. Primii doi ani de canto, au fost foarte grei pentru mine, pentru că mi se părea

Ramona ZAHARIA Mezzosoprană, solistă a Operei din Düsseldorf (Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf) totul îngrozitor de complicat, rigoarea în dic'ie, exerci'iile de respira'ie, vibratto și eram ferm convinsă că am făcut o greșeală și de fapt nu mi se potrivește canto clasic. Am avut noroc de „încăpă'ânarea“ și munca titanică a doamnei Iordache să mă facă să în'eleg tot ceea ce mi se părea de neîn'eles și imposibil, iar acest lucru l-a făcut cu to'i colegii mei și cu toate genera'iile care i-au „trecut prin mână“. Tehnica de predare era gen masterclass, în care cinci ore, de luni până vineri inclusiv, împreună cu ceilal'i colegi, îndruma'i de d-na Iordache, descopeream încetul cu încetul, tehnica vocală. După patru ani de canto deja puteam cânta arii grele și mă bucuram de fiecare sunet frumos emis în îndrumarea doamnei profesoare, însă o știre care circula prin școală ne întrista pe to'i Şcoala „Vespasian Lungu“ urma să fie închisă pentru că „cineva“ din minister considera că nu își justifică existen'a. Am fost printre cei aleși să „pledeze“ (o cauză care părea pierdută din start), pentru existen'a în continuare a acestei minunate școli care a transformat vise în realitate. Am avut succes și „doamnele“

și „domnii“ din minister veni'i să ne audieze și vizioneze, erau contraria'i de calitatea înaltă a presta'iei noastre, nu le venea să creadă că nu suntem absolven'i de Conservator, ci doar elevi ai unei școli populare de arte de provincie. De atunci, nimeni nu și-a mai manifestat dorin'a de a desfiin'a sau a pune sub semnul întrebării valoarea școlii. Au trecut mul'i ani și în via'a mea profesională multe lucruri s-au întâmplat: absolvirea unui Conservator, a unui master, coristă în corul Operei Na'ionale din Iași, solistă a Operei Na'ionale din Timișoara, actualmente solistă a Operei din Düsseldorf (Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf) și de'inătoarea unei cariere interna'ionale. Sunt fericită să mă numesc absolventă a Şcolii de Arte „Vespasian Lungu“, le mul'umesc dascălilor acestei institu'ii și, în mod special, d-nei profesor de canto Mariana Iordache, pentru succesul meu și să nu uităm că lucrurile mari se fac cu începuturi mici. Îi urez cu drag și recunoștin'ă, cât mai mul'i ani de existen'ă Școlii de Arte „Vespasian Lungu“!

13


Casa Artelor Nr. 9/2021

FIECARE OM SE NAŞTE CU DESTINUL PROPRIU Florentina SOARE mezzosoprană

O ŞCOALĂ CA LUMEA Prof. dr. Viorel MORTU

L

a aproape trei sferturi de veac, Şcoala Populară de Arte are nu numai o bogată tradiŃie, ci este şi profund implicată în memoria şi conştiinŃa brăilenilor. Avem de-a face cu un tip de şcoală diferit de instituŃiile „clasice” – e opŃională, oferă servicii la cerere, pe o singură ofertă vocaŃională, punând la dispoziŃia cursanŃilor opŃiuni pentru iniŃiere în domenii ale artelor şi dezvoltare profesională. În timp, Şcoala Populară de Arte a contribuit substanŃial la formarea unui important număr de artişti – în zona muzicală, mai ales, a dansului, a artelor plastice, specializând până la rafinament acolo unde şcoala obişnuită oferea doar iniŃiere. Neîndoielnic, şcoala şi-a fixat un loc important în istoria oraşului şi judeŃului Brăila, căci, prin activităŃile din cele aproape trei sferturi de veac, le-a sporit cultura şi civilizaŃia. De cele mai multe ori, tineri, dar şi persoane pe diferite trepte profesionale doreau să înveŃe tainele unei profesii noi. RevelaŃia unei vocaŃii este o poveste mai complicată decât se vede îndeobşte.

14

A învăŃa tainele unui dans modern sau popular, a te iniŃia în arta actoriei, a deprinde folosirea culorilor în pictură sau a creionului în grafică au exercitat, întotdeauna, o fascinaŃie. De foarte multe ori, găsim în CV-ul celor care sporesc viaŃa artistică a oraşului această treaptă – a absolvit sau a frecventat cursurile Şcolii Populare de Arte. Au urmat trepte înalte de profesionalizare: Conservator, Universitate, Institut de Arte Grafice etc., care au desăvârşit vocaŃia. Unii au rămas aici, pe alŃii viaŃa i-a dus în diferite locuri din Ńară sau din Europa. Urmărind istoria şcolii, se remarcă evoluŃia opŃiunilor, diversitatea ofertelor. Apar, periodic, cursuri noi. Disponibilitatea la nou, la schimbare, la modernizare şi adaptare este ireproşabilă. Apar mereu, funcŃie de cerinŃele pieŃei, profesii noi. Şcoala Populară de Arte este, în ansamblul instituŃiilor culturale ale judeŃului, un centru de lumină către care au migrat, an de an, valorile. Aici s-au descoperit vocaŃiile, s-au împlinit aspiraŃiile. La urma urmei, aceasta e marea misiune a şcolii.

S

e spune că fiecare om se naște cu destinul propriu „scris în stele“. Aşa a fost și în cazul meu când, elevă fiind în școala generală, am ales să fac parte din corul şcolii, ulterior ajungând să frecventez cursurile de canto clasic la clasa doamnei profesor Mariana Iordache pe care am descoperit-o la Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ unde își desfășura frumoasa activitate de pedagog renumit, specializată în arta cântului cult: Opera. Nu pot decât să fiu extrem de recunoscătoare Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ pentru to%i anii în care am urmat cursurile de canto și datorită căreia am putut îmbră%ișa aceasta frumoasă carieră. Dacă această institu%ie nu ar fi existat în Brăila, iar doamna profesor Iordache nu ar fi predat acolo, destinul meu ar fi fost categoric altul! Pe această cale doresc să-mi exprim recunoștin%a, stima și iubirea faŃă de o institu%ie de prestigiu a orașului natal, Brăila, urându-i la aniversarea celor 70 de ani de la înfiin%are via%ă lungă, dascăli dedica%i și dărui%i artei de bună calitate, sănătate tuturor și putere de muncă pentru a clădi în continuare destine și a da șanse tuturor celor care doresc să îmbră%ișeze acest frumos „mariaj“ cuArta. La mul%i și prosperi ani!!!


Casa Artelor Nr. 9/2021

O INSTITU#IE PROFESIONISTĂ Dr. Zamfir BĂLAN

Muzeul Brăilei „Carol I“

Ș

coala Populară de Arte „Vespasian Lungu” a împlinit șaptezeci de ani. E o vârstă frumoasă, demnă de tot respectul, fără a fi, însă, neobișnuită. Multe alte institu%ii au în palmaresul lor o asemenea cunună venerabilă. De pe băncile Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” s-au ridicat nenumărate valori ale muzicii, artelor plastice, dansului, artelor dramatice. Din nou, o istorie demnă de admira%ie, dar nicidecum singulară. Cine privește, însă, în urmă, de-a lungul celor șapte decenii, cărora le poate fi adăugată tradi%ia autentică a sfârșitului de secol XIX și a începutului de secol XX, nu poate trece peste o realitate fundamentală: înfiin%ată în condi%iile social-politice ale anilor ’50, apăsată, ca toate institu%iile statului, mult timp, de emana%ia proletcultistă a „programelor ideologice” ale acelor vremuri, Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” a reușit, poate, cea mai mare transformare a sa: a devenit, dintr-o școală a cărei %intă era „să formeze elemente noi în artă și cultură”, o institu%ie profesionistă, cu un palmares greu de egalat. Cine are curiozitatea să-i răsfoiască istoria va în%elege câte dificultă%i, cât efort și câte sacrificii s-au adunat de-a lungul timpului; dar și câtă dăruire, câtă pasiune, cât talent și câte izbânzi ale profesorilor și ale elevilor, deopotrivă. La mul%i ani!

LA MUL#I ANI ŞCOLII DE ARTE „VESPASIAN LUNGU”! Ioana-Maria LUPAŞCU Pianist-concertist la Filarmonica „Paul Constantinescu“ Ploieşti

N

ăscută la Brăila și petrecând aici primii 12 ani din viaŃă și multe din vacanŃele școlare de după aceea, orașul are un loc aparte în sufletul meu. Propunerea colaborării anuale cu Şcoala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” a venit în 2009 și m-a entuziasmat într-o măsură deosebită. An după an, m-am bucurat să văd copii talenta'i ai şcolii. Fiecare an de existenŃă a şcolii a adăugat experienŃă și a îmbogă'it sufletul unui copil cu învă'ătură, cunoaștere, creativitate, frumos. Fiecare cărămidă ce s-a așezat la temelia zidirii educaŃionale, a fortificat bazele de folosire a talantului de mai târziu, indiferent de domeniul de activitate unde au activat elevii şcolii. Am să vă dau un exemplu din viaŃa mea personală. Colega mea de bancă din Liceul de Muzică „George Enescu“, deși o foarte talentată pianistă, a ales ca, la finalul anilor de liceu, să nu urmeze muzica, ci un alt domeniu. CalităŃile ei, munca disciplinată, dar și ceea ce muzica i-a dăruit în anii de școală, au ajutat-o să ajungă printre cei mai buni din Ńară în domeniul ales. Creativitatea, puterea de focalizare, capacitatea de multitasking sub presiune, controlul emo'iilor,

libertatea exprimării, cultivarea spiritului, emo'iilor și a laturii estetice, independenŃa locomotorie sunt doar câteva aspecte pe care le câștigă cineva care studiază muzica. Deși şcoala voastră, dragi brăileni, are un spectru mai larg de activitate, mă refer doar la latura muzicală, deoarece aici s-au intersectat drumurile noastre. Din cei 70 de ani serbaŃi în 2021, mă simt parte a ultimilor 12, număr cu o puternică semnificaŃie în ortodoxie, dacă ne referim la cei 12 Apostoli. Ocrotirea lor să o ave'i și pe mai departe în următorul deceniu și după aceea, să aduce'i bucurie și șlefuirea darurilor în sufletul a cât mai multor copii.

15


Casa Artelor Nr. 9/2021

CLASA DE CANTO A FOST O ADEVĂRATĂ PEPINIERĂ DE ARTIȘTI Nicoleta ALEXE-CHIRILĂ Soprană, prim-solist Opera Braşov

A

cum, la ceas aniversar, când am bucuria, datoria şi onoarea de a fi alături de oameni deosebi'i ce sărbătoresc 70 de ani de la înfiin'area Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila, mă simt foarte emo'ionată! Emo'ionată de faptul că aceasta mă poartă în timp, la începuturile mele ca tânăr învă'ăcel. Școala de Arte a reprezentat pentru mine o bornă importantă în evolu'ia mea ca om, ca artist în devenire. A fost singura mea posibilitate (şi nu numai a mea) de a studia muzica, în acea tristă, cenușie perioada comunistă, în care nu era în Brăila liceu de muzică sau Filarmonică. Eram prizonierii dogmelor comuniste și, totuși, se făcea cu multă pasiune, bucurie dăruire şi seriozitate, ARTĂ în adevăratul sens al cuvântului, în toate clasele funcŃionale atunci: arte plastice, teatru, instrumente (pian, vioară), canto clasic, muzică uşoară, muzica populară. Şcoala a reprezentat o ancoră, un punct determinant de plecare pentru toŃi cei ce doreau să-şi descopere voca'ia şi să-şi ducă spre desăvârșire talentul nativ. Am întâlnit aici (mă refer la perioada în care am fost eu elevă, 1986-1988) OAMENI în primul rând, artiști cu justa pregătire profesională pentru postul pe care îl ocupau, cu studii universitare specifice disciplinei pe care o

16

predau mai precis, nu altfel. Important acest aspect, pentru că, din păcate astăzi acest lucru este trecut în derizoriu! Oameni minunaŃi care îşi iubeau profesia şi elevii deopotrivă, dedica'i acesteia! Am avut șansa să fiu eleva doamnei Iordache Mariana, un suflet deosebit care mi-a modelat atât vocea, cât şi caracterul, pregătindu-mă pentru scenă, pentru via'ă... Şi nu voi avea, niciodată, suficiente cuvinte pentru a-i mulŃumi! Mentor rafinat, pedagog desăvârșit, a reuşit, cu mult tact, să mă determine să-mi însușesc o tehnică vocală temeinică ce m-a ajutat să îmi clădesc întreg repertoriul de 50 de roluri de operă şi operetă, cântate atât în 'ară cât şi în străinătate, roluri multe dintre ele de o dificultate remarcabilă. Amintesc aici Lucia din Lucia di Lammermoor de Donizetti, Olimpia din Povestirile lui Hoffman de Offenbach, rolul Lackme din opera Lackme de Leo Delibes, Regina nopŃii din Flautul fermecat de W.A. Mozart, roluri pe care nu le-aș fi putut interpreta fără o tehnică vocală şi o disciplină impecabilă.

Clasa de canto pe care doamna Iordache a coordonat-o, „păstorit-o“ şi, cu atâta pasiune, a menŃinut-o (fiind singura profesionistă valabilă a acestei discipline) a fost o adevărată pepinieră de artiști, de care s-au bucurat toate teatrele lirice şi operele din Ńară, dar şi din străinătate. Pot spune, fără să exagerez, că nu există scenă lirică din Ńară pe care să nu cânte cel puŃin doi elevi ai doamnei Iordache! Îi doresc pe această cale, multă sănătate și vie recunoștin'ă! Mă înclin! Doresc mult succes, pasiune nestinsă, dedicare, putere şi frumoase realizări tuturor celor care acum, au onoarea şi bucuria de a duce mai departe lumina şi destinele acestui Sfânt Altar al Artelor, de a men'ine vie flacăra pentru cei ce vor veni! La mul'i şi frumoşi ani!

Profesor canto Mariana Iordache, Mezzosoprana Carmen Topciu, Baritonul Cătălin Petrescu, Soprana Nicoleta Alexe-Chirilă, Profesor pian Marilena Niculescu pe scena Teatrului „Maria Filotti“ Brăila, cu prilejul Concertului extraordinar de muzică clasică „Brăileni... ACASĂ“ din 26 aprilie 2018


Casa Artelor Nr. 9/2021

Veronica Dobrin împreună cu Nicolae-Dan Fruntelată, Victor Tulbure, Anghel Furtună, Nicolae-Grigore Mărășanu, Lucian Chișu, Gheorghe Lupașcu (1982)

O ŞCOALĂ A CETĂłII, LA ANIVERSARE

S

unt bucuroasă că pot fi părtaşă la un eveniment unic în viaŃa Şcolii de Arte, cu atât mai mult cu cât îi cunosc activitatea demult. În 1961, proaspătă învăŃătoare într-un sat depărtat din judeŃul Brăila, am fost selecŃionată să particip la cursurile externe ale clasei de coregrafie - dans popular de pe lângă Şcoala Populară de Arte. Cursurile se desfăşurau în vacanŃele şcolare şi aveau ca scop formarea animatorilor culturali la sate. Atunci am cunoscut profesori importanŃi dedicaŃi acestor activităŃi. Amintesc pe prof. Moise Paraschiva, directoarea şcolii în acea vreme, prof. Vasiliu, prof. Catrava. Şcoala funcŃiona în actuala clădire a teatrului, la ultimul nivel. IniŃierea în tainele dansului popular mi-a permis să mă ocup de formaŃii de dansuri din şcolile şi la căminele culturale la care am funcŃionat ulterior: Dudescu (Zăvoaia), Vădeni, Şcoala Nedelcu Chercea. Mai târziu, ca slujitor în domeniul culturii, m-am implicat direct în viaŃa şcolii colaborând cu directori ca domnul Furtună Anghel şi, mai târziu, cu inimoasa Marcica Goşman (Lupu). Şcoala nu avea un sediu propru şi funcŃiona într-o aripă a unei clădiri de pe strada Danubiului. După revoluŃia din 1989, şcoala a intrat în declin, neavând spaŃiu corespunzător şi nici finanŃare. Taxele elevilor nu puteau acoperi cerinŃele şcolii. Profesorul de artă plastică Vespasian Lungu şi profesoara de canto Mariana Iordache au

Prof. Veronica DOBRIN Director al FundaŃiei Darclée reuşit să menŃină atunci prestigiul şcolii. IntervenŃia guvernului în anul 1994, prin Hotărârea 442, a creat un suflu nou pentru toate instituŃiile de cultură prin acordarea de subvenŃii. A fost momentul diversificării activităŃii şi implicării la cote maxime. Momentul culminant al dezvoltării Şcolii de Arte a fost acordarea actualului spaŃiu în care funcŃionează datorită hărniciei şi priceperii fostului meu elev, directorul George-Romeo Bunea. Astăzi, cu adevărat influenŃa Şcolii de Arte în toate mediile sociale şi la toate vârstele este atestată de numărul mare de cursanŃi într-o diversitate de cercuri, cursuri şi alte activităŃi. O spun şi rezultatele obŃinute la concursurile interjudeŃene sau naŃionale. Numele şi performanŃa şcolii sunt legate de mari personalităŃi ale artei ale căror începuturi se leagă de şcoala brăileană: Cătălina Buzoianu, celebra regizoare care a înŃeles tainele acestei vocaŃii aici, la Brăila, tenorul Ionel Voineag, cunoscut pe marile scenele lumii şi mai târziu profesor la Academia de

Muzică, Elena DumitrescuNentwig, soprană valoroasă, cunoscută în Germania şi în majoritatea teatrelor de operă europene. La acestea se adăugă nume valoroase formate de profesoara Mariana Iordache care, astăzi, strălucesc în Ńară şi peste hotare: soprana Ramona Zaharia, mezzosoprana Florentina Soare, baritonul Cătălin Petrescu, tenorul Cristian Bălăşescu, mezzosoprana Carmen Topciu şi mulŃi alŃii. Un gând pios pentru artistul Vespasian Lungu a cărui viaŃă s-a contopit cu Şcoala deArte. Felicit din inima pe toŃi cei care, de-a lungul timpului, au fost alături, implicându-se în bunul mers al acestei prestigioase instituŃii.

Forma&ia de dansuri populare a Școlii Dudescu-Zăvoia. Instructor Veronica Dobrin (1960)

17


Casa Artelor Nr. 9/2021

Cristian Radu - „Landscape 2022"

Cristian Radu - „Morning"

IMPORTANłA ARTELOR ÎN DEZVOLTAREA PERSONALĂ ŞI CONTRIBUłIA ŞCOLII POPULARE Cristian RADU

I

ncluderea diferitelor forme de artă (pictură, muzică, dans, teatru) în via#a elevului brăilean conduce la o deschidere către nou, la întărirea stimei de sine, la sporirea dorin#ei, precum și a capacită#ii de a fi creativ. Arta a avut mereu rolul de a lăsa omul să fie creativ, să se descopere pe el, să își descopere aptitudinile, abilită#ile și capacită#ile, arta a reușit mereu să ne facă să comunicăm, să fim deschiși, fără prejudecă#i, ne-a ajutat mereu să îl în#elegem mai bine pe cel de lângă noi. Să excludem arta din via#a copiilor este ca și cum ai exclude educa#ia din vieŃile lor. Aici a intervenit Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Brăila prin cursurile şi profesorii săi în cei 70 de ani de la înfiinŃare. Succesul se raportează la totalitatea rezultatelor elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinŃifică, cât şi dezvoltarea capacităŃii intelectuale, precum şi la formarea unor trăsături de personalitate, a interesului şi a motivaŃiei tinerilor faŃă de artă, a capacităŃii de a se instrui. Nu o dată m-am întrebat dacă succesul nu depinde în mare măsură și de cadrele didactice din rândul cărora, în cei 70 de ani de la înfiinŃarea Şcolii, îi putem aminti pe Vespasian Lungu, Constantin BoerDondoş sau Trandafira Cojocaru şi mulŃi alŃii, cadre didactice ce au performat atât la catedră, cât şi în via Ńa artistic ă brailean ă ,

18

Expert, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila fiind prezenŃi mereu pe simezele galeriilor de artă şi dând un exemplu pozitiv. În „epoca vitezei”, părin#ii parcă nu ar mai avea timp suficient pentru copii, iar aceştia nu mai știu să comunice, preferând să rămână în zona lor de confort, pe re#elele de socializare. De aceea, școala trebuie să găsească noi căi de abordare a tânărului, folosind metode alternative de învă#are, să fie creativă, profesorul să îl stimuleze continuu pe elev, să îl valorizeze în func#ie de poten#ialul și aptitudinile pe care le are. Arta dezvoltă gândirea, sensibilitatea senzorială, comportamentală, îl pregătește pe copil să traiască în frumuse#e și armonie. Gesturile, culorile, cuvintele, mișcările, sunetele, sunt mijloace de exprimare, exteriorizare a dorin#elor și așteptărilor. Arta de orice fel, şi aici Şcoala Populară de arte a venit mereu cu o ofertă variată, are rolul de a sensibiliza, de a socializa și comunica, indiferent de limba vorbită, de a exprima bucuria, triste#ea, iubirea sau dorin#a. Emo#ional, dansul poate fi un remediu împotriva timidită#ii, tulburărilor de comportament, depresiei, reprezentând o descărcare prin ritm și mişcare. Se formează și se întărește spiritul de echipă, barierele etnice şi culturale pot fi depășite, comunicându-se prin intermediul mișcărilor.

Muzica declanșează unele dispozi#ii, sentimente, emo#ii, stimulând gândirea, memoria, imagina#ia, aten#ia, creativitatea, ajutând copilul să persevereze, cultivând unele trăsături morale și de caracter. Dramatizările au un rol deosebit de important în stabilirea rela#iilor și interrela#iilor, asigurând participarea afectivă a elevilor în comunicare, îmbogă#ind vocabularul, dezvoltând spontaneitatea, autocunoașterea, abilitatea de învă#are, autocontrolul, cultura generală, precum și motiva#ia pentru lectură. Predarea şi învă#area prin activită#i teatrale și joc asigură o atmosfera motivantă şi relaxantă. Arta, în general, educă ambi#ia, curajul, aten#ia distributivă, fermitatea, hotărârea, onestitatea, calmul, modestia, dezvoltă spiritul şi intelectul elevilor, ajutându-i să fie mai sociabili, le dezvoltă creativitatea, îmbunătă#ind rela#ia dintre elevi, precum și cea dintre profesori și elevi. Copiii care practică un instrument, dansul, artele dramatice sau cochetează cu arta plastică în mod constant sunt mai energici, mai sociabili, comunicativi și disciplina#i, beneficiind de un echilibru psihic mai stabil şi obŃin rezultate la diferite concursuri şi competiŃii, dovada fiind numeroasele premii obŃinute de elevii Şcolii Populare din Brăila în cei 70 de ani de la înfiinŃare şi, sperăm, şi pe viitor.


Casa Artelor Nr. 9/2021

O (POSIBILĂ) BIOGRAFIE MUZICALĂ

Î

ncă din liceu, chiar dacă studiam la clasa de matematică-fizică, eram îndrăgostită de muzica populară. Am cântat în concursuri de profil alături de Ansamblul profesionist „Pandelașul”, iar premiile nu se lăsau așteptate. Am avut parte și de un premiu, ob%inut la Festivalul de Muzică Ușoară „Lotca deAur”… Toate acestea pentru că, în perioada claselor a X-a, a XI-a și a XII-a de liceu, am fost eleva Școlii Populare de Arte brăilene la clasa de canto clasic a doamnei prof. Șerbănescu; de asemenea, am făcut teorie și solfegii la clasa doamnei prof. ElenaAron. Următoarea „haltă” a fost Facultatea de pedagogie muzicală de la Universitatea Transilvania din Brașov, unde am avut fericirea să fiu studenta unei mari personalită%i a canto-ului classic - Lia Hubic de la Opera Română din Cluj-Napoca!... Devenind profesor de educa%ie muzicală la Brăila, m-am integrat în via%a culturală a municipiului, formând și conducând un cor de copii la Școala Generală nr. 28 – cor care „urca” pe scenă până la o sută de persoane! Corul a ob%inut premii la festivaluri și concursuri na%ionale din acele timpuri – cu precădere locul I… În anul 1978, am fost numită director al Școlii Populare de Arte, unde am avut prilejul să rela%ionez cu un colectiv de profesori deosebi%i, precum Vespasian Lungu – artist plastic de renume care l-a avut elev pe Nicăpetre; Mihai Tonu și George-Romeo Bunea (instrumente de suflat și de percu%ie), Gheorghe Vasile, Viorel Ardelean și Ionel Filip (vioară), Mircea Petrescu și Monica Repanovici (pian), Gheorghe Petre Vasile (acordeon) sau – de ce nu –

Prof. Marcica LUPU Dirijor al Corului Mixt „TRISON“ Ștefan Lupu (vioară și pian), proaspăt absolvent de la Cluj repartizat la Brăila… Aici am început alcătuirea altui cor care prevestea, parcă, nașterea noului TRISON, petrecută la Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius”, unde am câștigat concursul de numire în func%ia de profesor de educa%ie muzicală. La început pe voci egale, cor de fete, dar, odată cu înfiin%area în cadrul Liceului a Școlii de Cântăre%i Bisericești, Corul TRISON a devenit mixt și, de aici, a început o frumoasă activitate soldată cu participări la festivaluri și concursuri de profil, atât în România, cât și în străinătate!... Din anul 2011, Corul mixt a fost integrat în Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” unde directorul de atunci, vrednicul de pomenire George Romeo Bunea, dar și succesorul, prof. Gigi-Cristian Morozan, au contribuit din plin la saltul muzical și calitativ al Corului Mixt TRISON! Aș dori să men%ionez că mul%i „trisoniști“ au devenit nume sonore pe firmamentul muzicii românești, strălucind ca soliști pe scenele teatrelor de operă sau ca dirijori de orchestră!... Câteva nume se impun: Angelica Solomon - soprană la Opera Română din Iași; Aurel Bălae - tenor și dirijor la Opera Română din Iași; Marius Eftimie - bas la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constan%a și, nu în ultimul rând, Angelica BaciuAlexandru, soprană în Corul Na%ional de Cameră „MADRIGAL-

MARIN CONSTANTIN”. Să amintesc și din „ultimul val”: Cristina Matei – soprană, actualmente studentă la Facultatea de Muzică (sec%ia canto) a Universită%ii Transilvania din Brașov, George Holban, student la Conservatorul de Arte din Iași (chitară clasică) și Giulia Beliciu, sudentă la Universitatea Na%ională de Muzică din București, participantă la edi%ia 2022 EUROVISION. Suntem un cor de amatori cu vârste și profesiuni diverse (cadre didactice, studen%i, ingineri, pensionari), care nu am încetat lucrul nici măcar în „vremea pandemiei”, astfel că presta%ia amatorilor noștri se apropie mult de un nivel care frizează profesionismul! „Antecedente“: premii și diplome ob%inute în România, Grecia, Federa%ia Rusă, Italia, Polonia, Macedonia de Est. Ultimele participări au fost la: FestivalulConcurs Coral Interna%ional de la Chanakkale (Turcia), Festivalul de Advent de la Praga (Rep. Cehă) amândouă în 2019 - și Festivalul Interna%ional Coral de la CracoviaPolonia (2021). Nu în ultimul rând, amintesc de prestigiosul Festival Coral Interna%ional „Ioan D. Chirescu” de la Cernavodă, on-line în 2020 și fizic în 2021. Toate aceste fapte minunate s-au petrecut și se petrec în primitorul spa%iu al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, la șaptezeci de ani de la înfiin%are!...

19


Casa Artelor Nr. 9/2021

Artistul plastic Vespasian Lungu

„AM BĂUT APĂ DIN DUNĂRE ŞI N-AM MAI PUTUT PLECA“ Vespazian IONESI Nepot al pictorului VESPASIAN LUNGU —Totuși, de ce ai rămas la Brăila, ce te-a 'inut aici? Pe fa'a lui Vespasian a înflorit un zâmbet poznaș: —Am băut apă din Dunăre și nam mai putut pleca ... —O fi valabil și pentru bragă? am râs eu sorbind o înghi'itură zdravănă din licoarea parfumată, cu gust dulce-acrișor. —Cine știe ... Dacă tot cu apă din Dunăre-i făcută se poate întâmpla. Te vei întoarce ... A avut dreptate unchiul, am tot revenit de atunci în orașul de pe Dunăre. Am venit aici pentru el, apoi în amintirea lui și acum pentru a revedea oameni deosebi'i pe care i-am cunoscut datorită lui. —Când ai călcat prima dată în oraș? A urmat un moment de tăcere. Gândurile lui Vespasian au călătorit treizeci și trei de ani în urmă, până la sfârșitul lui martie 1949. —Am fost repartizat în Brăila la terminarea școlii militare. Eram locotenent. Urma să mă prezint la unitate pe 1 aprilie, dar am venit cu două zile mai devreme. Gara m-a întâmpinat cu forfotă, lume de tot felul... O 'igancă ochioasă mi-a întins un buchet de ghiocei:„... pentru fata matale, hai că nu-i scump...”. Am zâmbit și am plecat în treaba mea. Șapte ani am fost ofi'er. Trei, aici la Brăila și patru la Drobeta. Când m-au mutat, că așa era regula pe atunci, nu te lăsau prea mult într-un loc, parcă nu-mi venea să plec, aveam inima îndoită ...

20

Mioara cu Vespasian Lungu, 1952

Am revenit la Brăila în vara lui 1956, când tu încă nu erai născut, zâmbi el privindu-mă cu gândurile departe. Nostalgia unchiului meu privind plecarea din Brăila poate fi explicată de fotografia alăturată. Pe verso scrie „Mioara cu Vespasian Lungu, 1952”. Era anul când a plecat la Drobeta. Cine știe ce poveste de dragoste s-a stins... Am întrebat-o pe mătușa Zamfira, sora pictorului, singura care mai este în via'ă din genera'ia lor, cine era Mioara. Nu știe. Pe altcineva nu mai am pe cine întreba ... —Am revenit fiindcă aici era via'a mea, aici erau oamenii pe care-i cunoșteam, care mă cunoșteau. Mi-am găsit o gazdă pe strada Cazărmii, zâmbi el. Ce ironie, tocmai îmi dădusem demisia din armată! —Cât ai fost ofi'er ai mai pictat?

—Hm, și da și nu! Caietele mele de programe erau pline de schi'e. Creionam chipuri ale colegilor la interminabilele adunări de partid. Chipuri și mâini. Sim'eam că aici este calea spre suflet... Când ieșeam în teren, orice oprire era motiv de a face schi'e, dar nu eram mul'umit. Nu-mi plăceau. Ori perspectiva nu era bună, ori subiectul părea anost ... Luna august a anului 1956 a fost pentru mine una de răscruce. Nu mai eram ofi'er, pu'inii bani economisi'i erau pe sfârșite. După câteva zile de zbucium am încropit un plan. Un plan simplu. Trebuia să-mi găsesc de lucru, ca să am din ce trăi, după care să mă apuc de învă'at. Plecarea din armată a fost un duș rece, rece de tot. Am fost obligat să plec fiindcă nu aveam studii. M-am angajat sudor la șantierul naval. Calificarea am făcut-o la locul de muncă și din februarie '57 lucram cu acte în regulă. Miile de desene făcute mi-au prins bine, aveam mâna sigură și liniile mele de sudură erau perfecte.

Locotenentul Vespasian Lungu în patrulă


Am fost repartizat să lucrez la iahturi și bărci cu finisare înaltă. Pe lângă laude, veneau și bani mai mul'i. Via'a a redevenit frumoasă. Mi-am găsit o gazdă mai bună, am trimis câ'iva bănu'i acasă mamei și surorilor mele așa cum făceam când eram ofi'er. În starea asta de bine mi-a revenit dorin'a de a picta. M-am înscris la Școala Populară de Artă. Recunosc, înainte de a începe cursurile eram un pic prea mândru de mine. To'i se minunau ce frumos desenez și mi se părea că le știu pe toate. Ei, cursurile care au durat trei ani m-au trezit la realitate. Trebuiam șlefuit! Au început treaba asta profesorii de la școală și au continuat-o cei de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Doamne, cu câtă recunoștin'ă privesc spre oamenii aceștia! —După facultate, de ce nu te-ai retras la Suceava? I-am tot auzit pe mama și pe tata discutând că poate o să vii mai aproape de Costișa ...

Privind de pe Dealul Crucii, acuarelă de Vespasian Lungu

—Spuneam cuiva: „Când merg în Bucovina mi-e dor de Dunăre, cu peisajul său fără egal, care nu-'i dă pace toată via'a; aici la Brăila, tânjesc după „dulcea Bucovină”, care a rămas în mine, fără s-o pot uita”. Poate, cândva, la bătrâne'e, mă voi retrage în căsu'a de la Sucevi'a, în căsu'a de pe Dealul Crucii. Acum însă, aici este casa mea! Și nu este vorba de apartamentul din Hipodrom. Mă refer la Școala Populară de Artă, la colegii mei, la elevii mei, la via'a mea din ultimii douăzeci și ceva de ani. Nimic nu mă împiedică să-mi pun geanta pe umăr și să plec. Chiar așa fac. Urc în tren și cobor la Rădău'i sau la Sibiu, sau la București, unde vreau eu... Dar, totdeauna revin aici cu bucurie. Am zis despre căsu'a de pe Dealul Crucii. Am acolo tot ce-mi trebuie: pat, masă, două scaune și un dulap pentru haine. Nu este curent elec-

tric, dar nu-mi face trebuin'ă. În fiecare zi imi iau șevaletul și mă așez unde doresc, pictez cât vreau ... Ce să mai spun de răsfă'ul ce vine de la soră-mea Zamfira, care știe cu ce bunătă'i să mă îmbie ... Dar, împlinirea mea ca om, ca profesor, ca pictor aici s-a făcut, în Brăila. Nu în altă parte. În timp ce vorbea și-a întins mâna dreaptă spre geanta din piele pe care o purta permanent cu el, a scos un caiet și a început să creioneze. Discret, să nu stric ceva, m-am întors. La masa din spatele meu se așezase un om în vârstă. Avea și el în fa'ă un pahar de bragă ... Am revenit și-l priveam pe Vespasian, cumva, din semiprofil. Era foarte concentrat, privirea-i fugea de pe caiet spre bătrân, creionu-i alerga. Pe filă se contura un chip din ai cărui ochi răzbătea triste'ea, mâinile cu degete nodu-roase păreau tremurânde arătând neputin'a. Cum reușea din câteva linii să surprindă esen'a vie'ii!? ... Las imaginea lui Vespasian, a bătrânului și a mea să călătorească în timp, să se întoarcă la locul ei în vara lui 1982 și revin în vremurile noastre. Brăila și-a găsit locul ei bun și în inima mea. Vin aici cât de des pot pentru a pune câteva flori de câmp pe mormântul lui Vespasian. Privesc cu înfiorare valurile Dunării, mă odihnesc pe o bancă în parcul Traian... Gândurile mele se îndreaptă spre oamenii care l-au cunoscut pe Vespasian și pe care-i știu și eu. Pe fostul director GeorgeRomeo Bunea mi-l amintesc venind spre mine cu o bucurie frumoasă în ochi. Interesant a fost faptul că atunci când ni s-au întâlnit privirile, deși nu ne cunoșteam, amândoi am sim'it că trebuie să ne salutăm și

Doamna Marilena Ioanid, Doamna Maria Stoica și Domnul Constantin Boer-Dondoş, mai 2011, Muzeul Brăilei

fiecare a făcut lucrul acesta întrebându-se de ce. Pu'in mai târziu, când, cu emo'ie ne-am Nr. 9/2021 strâns mâinile, am în'eles că legăturile de suflet se stabilesc și pe căi subtile. Era în mai 2011. Tot atunci am cunoscut-o pe doamna Maria Stoica, critic de artă și sef sec'ie la Casa Colec'iilor de Artă. Rar mi-a fost dat să asist la o prezentare atât de plină de suflet, emo'ionantă a pictorului Vespasian Lungu, ca cea pe care pe care ne-a făcut-o domnia sa atunci. Domnul director Gigi-Cristian Morozan mă impresionează prin modestia, discre'ia și tenacitatea în promovarea imaginii pictorului Vespasian Lungu. Este o onoare să întâlnești astfel de oameni.

Casa Artelor

Sala „Vespasian Lungu” din Muzeul Brăilei „Carol I”, mai 2011

Cu respect și pre'uire o salut pe doamna Veronica Dobrin și-i mul'umesc pentru tot ce a făcut pentru Vespasian. La Brăila, eu și so'ia mea ne sim'im răsfă'a'i. Bineîn'eles, răsfă'a'i de domnia sa. Nu în ultimul rând, îndrept un gând de frumoasă apreciere pentru doamna Silvia-Lumini'a Cărbunaru, om de o veselie molipsitoare, cu o pricepere deosebită în ale scrisului dar și în domeniul editării online. Nu l-a cunoscut pe Vespasian Lungu într-o rela'ie directă, dar am descoperit în inima sa o admira'ie frumoasă pentru pictor și opera sa. Tuturor le mul'umesc! Pentru gândurile îndreptate spre amintirea lui Vespasian Lungu dar mai ales pentru faptele lor.

21


“Tot ceea ce este de o supremă valoare în artă demonstrează intervenŃia atât a inimii, cât şi a intelectului”. Arnold Schönberg – compozitor vienez

Casa Artelor Nr. 9/2021

CU DRAGOSTE PENTRU ELEVI ŞI PENTRU MUZICĂ Prof. Laura-Vioara VERMEŞAN

A

stfel mi-am desfăşurat activitatea mai bine de douăzeci de ani la Şcoala de Arte şi Meserii ” Vespasian lungu” Brăila. Profesor la catedra de Pian şi disciplina de Teorie şi Solfegii şi I storia M uzicii, beneficiind de condiŃii foarte bune, cu material muzical suficient, cu elevi dornici să pătrundă în labirintul melodiei clasice, romantice sau populare, am avut satisfacŃii şi împliniri. Ştiind că arta rămâne singurul adăpost al sufletului, în mâinile şi inima noastră se află puterea de a o promova şi de a o înŃelege, de aceea mulŃi elevi au fost atraşi să se înscrie la cursurile şcolii noastre. Unii dintre tineri, dezvoltându-şi talentul, având parte de o îndrumare corectă, devin muzicieni, iar alŃii devin iubitori de muzică, spectatori, buni cunoscători în sălile de concerte. Este o mândrie pentru profesorii Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, care de curând a împlinit vârsta de şaptezeci de ani. Prestigiul şcolii constă în pregătirea foarte bună a cadrelor didactice, în existenŃa materialului muzical necesar, mereu verificat şi în stare de funcŃionare, dar şi în dragostea pe care o oferim elevilor, pentru că în domeniul muzicii sensibilitatea este primordială şi exercită asupra noastră, profesori şi elevi, o înrâurire absolută. Avem nevoie de căldura muzicii, de ritmuri, de şiraguri de note

22

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila care să lumineze realitatea cotidiană şi să ne redea optimismul unui nou început, de aceea frecventarea cursurilor înseamnă relaxare, plăcere, bucurie după ore tensionate la şcoală sau la serviciu. Elevii, tinerii, dar şi mulŃi invitaŃi au avut posibilitatea de a participa, în sala de festivităŃi a şcolii, la concerte de pian, de muzică de cameră, de operă şi alte manifestări muzicale, cu prilejul aniversărilor istorice. Toate s-au bucurat de aprecieri, ele au dus la formarea unor judecăŃi estetice personale asupra operelor muzicale audiate şi la identificarea relaŃiilor între creaŃii aparŃinând diferitelor arte. În acest sens, conducerea şcolii ne coordonează activitatea şi organizează des astfel de manifestări muzicale care, de fiecare dată, s-au bucurat de un real succes. Muzica este un act al minŃii omeneşti care pune ordine în lumea sunetelor. Prin audiŃiile muzicale efectuate la clasele de instrumente şi canto, dezvoltăm la elevi curajul cântatului, încrederea în puterile proprii, arătându-le mereu necesitatea de a acŃiona hotărât, fără şovăire sau tatonări. Ne preocupă formarea unor deprinderi corecte, dezvoltarea tehnicii vocale şi instrumentale care merge în avans faŃă de dificultatea repertoriului ales. În acest sens, a fost bine primită prezenŃa elevilor noştri, ca exemplu, la Muzeul Brăilei şi la Biblioteca

JudeŃeană „Panait Istrati” unde au interpretat la pian piese româneşti în memoria poetului naŃional „Mihai Eminescu”. Pianul este instrumentul cel mai cunoscut şi poate cel mai răspândit pentru limbajul universal al muzicii, de aceea şi la şcoala noastră sunt mulŃi elevi doritori să studieze acest instrument complet şi desăvârşit. O tradiŃie a şcolii noastre o constituie şi Concursul NaŃional de Pian „Virtuozii” la care se prezintă elevi foarte bine pregătiŃi, la un nivel pianistic ridicat. Elevii şcolii noastre au obŃinut şi aici un număr mare de premii şi menŃiuni, ca rezultat al muncii lor, dar şi a profesorilor care îi coordonează. La aniversarea celor şapte decenii de existenŃă rodnică a şcolii „Vespasian Lungu”, putem spune că orice copil care are aptitudini sau cel puŃin părinŃi energici, poate urma cursurile şcolii noastre. Aici alături de celelalte arte, muzica răsună pretutindeni, pentru că ea apropie, înfrăŃeşte şi uneşte oamenii. Cu ajutorul ei „se poate” face să iasă soarele din nori sau ploaia să înece grânele, căci ea este un bun al zeilor fără de care omul nu poate trăi, ea îl ajută în muncă, îi exaltă bucuria şi-i face mai suportabilă durerea.


Casa Artelor Nr. 9/2021

„Brăila a rămas pentru mine, întotdeauna, ’acasă’.“ Mihail Sebastian

ŞCOALA DE ARTE MI-A SCHIMBAT DESTINUL

S

unt foarte bucuros că Școala Populară de Arte și M e s e r i i „ Ve s p a s i a n Lungu” aniversează 70 de ani de la înfiin'are și ma simt onorat să scriu câteva cuvinte despre această iubită institu'ie și extraordinarii oameni care își desfășoară activitatea aici, fie ei profesori, îndrumători sau cei care fac parte din corpul administrativ. În peisajul cultural-educativ al oricărui oraș care se respectă ar trebui să existe o astfel de Școală populară de arte și asta pentru că aceste institu'ii nu sunt doar pentru copii, așa cum majoritatea adul'ilor cred, sunt și pentru „oamenii mari”. Ca adult poate ai avut un vis neîmplinit în copilărie, poate ai dorit să pictezi sau să cân'i la un instrument sau să interpretezi muzică vocală, ai dorit să știi cum să fotografiezi, să înve'i balet sau dansuri de societate, să croiești, să faci cursuri de design și multe altele. Toate acestea se pot face foarte ușor înscriindu-te la cursurile pe care le dorești, cursuri oferite de o astfel de Școală populară de arte și meserii. Cât despre copiii noștri, ei au o curiozitate ne'ărmurită, doresc enorm să știe tot, să facă tot, să facă și ei ce fac prietenii lor. Unde crede'i că pot ei descoperi, experimenta și învă'a lucruri noi, toate acestea fără a le fi afectată activitatea școlară ? Unde crede'i, ca adult, că pute'i beneficia de îndrumare profesionistă, de multe ori în func'ie de programul personal ? Bineîn'eles că în cadrul unei Școli populare de arte! Vorbesc despre acest lucru deoarece în copilărie doream să fiu actor, astfel devenind elev al Liceului Industrial „Panait Istrati”, am activat, ca actor

Cristian BĂLĂŞESCU Tenor, prim solist al Operei Na%ionale Române din Timişoara amator, în Brigada Artistică și în Grupul Satiric al liceului. Aici am făcut cunoștin'ă cu domnul Gheorghe Mușat care, ascultândumă cântând cuplete umoristice, a realizat că am voce. În discu'iile avute cu dumnealui m-a întrebat dacă nu m-am gândit vreodată să urmez o carieră artistică, i-am răspuns că nu cred că părin'ii ar fi de acord, dar dumnealui a insistat cu întrebările, dacă îmi place să cânt, i-am răspuns că da, dacă aș vrea să cânt mai frumos, răspunsul meu a fost că aș dori și lucrul acesta. După câteva zile de la discu'ie, ne-am întâlnit și m-a condus la Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu”, unde m-a prezentat Doamnei Profesoare Mariana Iordache. Din acel moment, via'a mea s-a schimbat. E adevărat că părin'ii nu au fost de la început de acord cu acest lucru, dar am continuat să perseverez și să am note bune la liceu, așa că, încetul cu încetul, au acceptat. Nu pot să nu vă povestesc pu'in despre atmosfera extraordinară și plină de entuziasm din școală, despre expozi'iile și spectacolele din cadrul școlii pe care le sus'ineam și în cadrul evenimentelor culturale sau artistice ce se desfășurau în orașul nostru Brăila, participări apreciate atât de edilii orașului, dar, mai ales, de publicul spectator. Poate că nu realiza'i, dar pentru noi, copiii de atunci, să urci pe o scenă, aplauzele și admira'ia publicului, să fii recunoscut pe stradă și felicitat erau și sunt și acum pentru cel ce le

trăiește, nişte lucruri fantastice, uimitoare. Nici nu ști'i ce curaj cape'i când te vezi în fa'a atâtor oameni care te privesc, ce încredere în for'ele proprii sim'i atunci când aceștia te aplaudă. Pentru mine, aceste lucruri au însemnat o copilărie fericită, o adolescen'ă plină de experien'e minunate și definitorii pentru omul și artistul care sunt acum. Aten'ia cu care am fost îndrumat de către Doamna Profesoară Mariana Iordache, modul în care m-a sus'inut și încurajat să exersez, m-a ajutat să evoluez, să-mi doresc să devin mai bun, să devin un tenor pe care publicul să-l iubească. Astfel că, după un timp, mi-am început activitatea artistică în cadrul Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Gala'i, actualmente fiind prim solist al Operei Na'ionale Române din Timişoara și colaborator al multor Opere Na'ionale și Filarmonici din 'ara noastră, dar și din străinătate. Și nu sunt singurul care, datorită Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” din Brăila, am reușit în via'ă, pute'i afla despre ei foarte ușor vizitând site-ul școlii. De aceea, cu riscul de a mă repeta, sunt bucuros și foarte fericit că școala mea dragă, Școala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” din orașul meu natal a împlinit 70 de ani de existen'ă. Să dea Bunul Dumnezeu să aibă mereu oameni dedica'i, profesori extraordinari, întru propășirea ei și a orașului nostru iubit. LAMUL0IANI !

23


Casa Artelor Nr. 9/2021

Grupul vocal folcloric „Flori Dunărene“

PERSONALITĂłILE DEFINESC ÎNTREAGA VIAłĂ SOCIALĂ ŞI CULTURALĂ Viorel NEAGU Instructor, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

P

rin toamna anului 1986 păşeam pentru prima dată pragul Şcolii Populare de Arte, aflată în PiaŃa Traian. Pe atunci eram elev la gimnaziu şi singurul fel în care mă gândeam că poate fi o şcoala era aşa cum era şcoala unde învăŃăm eu. Aici am întâlnit „ o altfel de şcoală”, unde nu era forfota elevilor pe holuri, unde elevii erau însoŃiŃi de părinŃi/bunici, iar atmosfera te făcea să vorbeşti în şoaptă, chiar dacă se auzeau vocalize, sunetul pianului, al tobelor, al acordeonului... răsunând pe holuri. Nu ştiam că poate exista acel loc, intrând din stradă, cu forfota ei, în clădirea veche din centrul oraşului, cu cât urcam spre mansardă cu atât simŃeam că păşesc în altă lume. Sunt amintirile unui copil care îşi trăia copilăria printre blocuri şi nu avea cu ce să compare această experienŃă Nu venisem pentru cursuri, un alt motiv m-a adus acolo şi pentru un timp scurt, dar amintirea a rămas vie pentru că nu avea echivalent. Anii au trecut, tânăr fiind, urmărind o dorinŃă şi, printr-o întâmplare, ajung să particip la orele de artă fotografică. Nu îmi era străin ce se întâmplă la ore, dar nici nu mă aşteptam să fie o atmosferă atât de prietenoasă. Nu eram mulŃi, dar ca şi acum, bucuria împărtăşirii aceleiaşi pasiuni a creat prietenii. Împreună am organizat prima expoziŃie de grup şi tot împreună ne-am gândit să reînfiinŃăm ceea ce a fost

24

cândva în Brăila interbelic ă , Fotoclubul Lumina. O misiune dificilă pentru care încă nu s-a găsit o soluŃie. Anii trec, conducerea şcolii se schimbă. Un nou suflu în managementul şcolii, noi profesori, o nouă atitudine. Şi clasa de Artă Fotografică se schimbă. La solicitarea conducerii şcolii şi la propunerea colegilor de pasiune, preiau activitatea de predare. O dată cu schimbarea profesorului la clasă, s-a început şi migrarea către era digitală. Filmul pe peliculă devenise o amintire, iar aparatul digital pătrundea adânc în activităŃile noastre. În trendul schimbărilor se înscrie şi mutarea sediului Şcolii Populare de Arte într-un nou imobil, în care şi astăzi îşi desfăşoară activitatea şi misiunea. Nu îmi aduc aminte să îmi fi dorit să predau fotografie în această instituŃie, dar, cu siguranŃă, pasiunea de a împărtăşi din această cunoaştere celor care sunt pasionaŃi de fotografie s-a datorat atmosferei întâlnite la primele cursuri urmate în cadrul Clasei de Artă Fotografică. Probabil că a fost suficient. Într-un an aniversar nu putem să ne gândim şi să scriem despre viitor pentru că nu-l cunoaştem, putem scrie despre trecut pentru că l-am trăit şi îl putem reda mai uşor, chiar dacă o facem într-o manieră personală. Până la urmă, personalităŃile noastre definesc întreaga viaŃă socială şi culturală.

COPIII CARE CÂNTĂ SUNT MAI APROAPE DE SOARE Marieta ION

Expert, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

C

a absolventă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, profesor de cânt popular, dar şi ca solistă în cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Covurluiului” din GalaŃi, rolul meu este acela de a promova portul şi cântecul popular şi să fac cunoscută bogăŃia şi varietatea tezaurului folcloric zonal şi naŃional. În activitatea desfăşurată la clasă, copiii şi tinerii au posibilitatea de a cânta individual, dar şi în grup, prilej cu care încheagă prietenii, îşi întăresc încrederea de sine, dezvoltă colaborări atât de frumoase, cum doar prin muzică este posibil. În acest sens, a luat fiinŃă, în urmă cu aproximativ şase ani, în cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, grupul vocal folcloric “Flori Dunărene”, care se poate mândri, în prezent, cu un repertoriu valoros şi autentic. În cei peste 10 ani de activitate în această prestigioasă instituŃie, elevii pe care i-am format au obŃinut nenumărate premii importante, atât pe plan local, dar şi în cadrul unor mari festivaluri şi concursuri din Ńară. Am participat la evenimentele culturale organizate în oraşul nostru, dar şi în emisiuni destinate copiilor la TVR sau la televiziuni de specialitate. Mai mult decât atât, mulŃi dintre elevi sunt solişti ai unor cunoscute şi reprezentative ansambluri folclorice din judeŃ, unii urmează cursurile unor facultăŃi de profil, alŃii şi-au început deja o carieră de succes în domeniul muzicii populare. La ceas aniversar, urez Şcolii noastre mulŃi ani înainte de activitate şi de îndrumare a mii de cursanŃi spre descoperirea pasiunilor şi împlinirea visurilor lor. La mulŃi ani!


Casa Artelor Nr. 9/2021

Pictura este nepoata naturii! Este relaŃionată cu Dumnezeu” Rembrandt van Rijn

ARTA PLASTICĂ - UN TALENT CARE POATE FI DESCOPERIT LA ORICE VÂRSTĂ

A

rta plastică, una dintre cele mai vechi expresii artistice umane, este o categorie universală care include toate creaŃiile artistice făcute pe suprafeŃe în funcŃie de concepŃia artistului. O concepŃie deosebită asupra picturii a fost lansată de artistul Vespasian Lungu, un nume de referinŃă în pictura românească şi brăileană datorită activităŃii artistice şi didactice desfăşurată la Brăila, lăsând o bogată colecŃie de lucrări de acuarelă, uleiuri, schiŃe şi crochiuri etc. Picturile sale prezente în numeroase expoziŃii personale şi de grup în România şi în străinătate s-au bucurat de aprecieri prin tehnicile abordate, prin faptul că exprimă poezia spiritului românesc, bucuria infinită în faŃa materiei. Ca semn de recunoştinŃă, Școala Populară de Arte şi Meserii Brăila poartă numele pictorului Vespasian Lungu, ceea ce dă senzaŃia unei atmosfere benefice pentru cei care studiază fenomenul artistic în domeniul plastic. Această senzaŃie am trăit-o şi eu, ca şi cursantă a acestei şcoli care mi-a susŃinut, dezvoltat curiozitatea estetică şi dorinŃa de a mă exprima şi în plan artistic, într-o manieră cât mai personală. Astfel, arta plastică a devenit o piesă din puzzle-ul vieŃii mele, asigurându-mi un alt drum de cunoaştere. În căutările mele pe acest palier al ideilor artistice, am simŃit nevoia să ştiu mai mult, să-mi îmbogăŃesc experien Ń a artistico-plastică, iar

Prof. Steliana RADU Absolventă clasa de grafică, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu ” m -a ajutat să descop ă r multe taine din domeniul graficii, picturii, iconografiei, tehnici de prelucrarea imaginilor reale prin stilizări, abstractizări , simetrie, interpretări, structuri compoziŃionale cu proporŃii, echilibru, amestecuri şi armonii cromatice, expresivităŃi ale culorilor prin contraste de cantitate, de calitate clarobscurul, rece-cald, complementaritate, juxtapuneri. De asemenea, am exersat valenŃele artistice ale elementelor plastice, punctul şi linia ca elemente constructive, linia ca echivalent grafic pentru realităŃi din afară vizibilului (stări sufleteşti) prin posibilitatea de a sugera prin valoarea şi mişcarea ei, ideea de formă, de spaŃiu şi, de ce nu, şi de culoare. Aşa s-a eliberat mai mult energia mea creatoare, transfigurând lumea naturii din universul meu de lumini şi culori în lucrări de grafică şi pictură, având o contribu Ń ie important ă îndrumarea teoretică şi practică dată de domnul expert Cristian Radu. Astfel de lucrări prin care am evocat îmbinarea dintre realitatea materială şi spirituală, o anumită stare sufletească din jocul liniilor şi culorilor, au fost prezente şi premiate la 15 concursuri naŃionale, la expoziŃii de grup şi în patru expo-

ziŃii personale la Cluj şi Brăila (Seara Artelor, Fantezie florală, Grafică şi pictură, Stări), în perioada 2016-2021. Şcoala de arte mi-a oferit oportunitatea de perfecŃionare prin participarea la trei tabere de creaŃie la Oradea şi Botoşani, unde am întâlnit diferite experienŃe artistice foarte interesante, unde profesorii coordonatori au fost alături de fiecare participant în aprofundarea tehnicilor specifice actului artistic plastic, astfel că am plecat de fiecare dată mult mai bogată p entru a demara noi idei plastice. Acum, pictura îmi completează viaŃa, mă ajută să mă bucur când redau diferite aspecte din universul meu natal, din cel în care trăiesc acum. Dacă n-ar fi fost arta plastică, limbajul sufletului meu ar fi rămas necunoscut. MulŃumesc domnului Cristian Radu pentru modul cum a ştiut să dezvolte la fiecare cursant aptitudinile specifice graficii şi picturii. Felicit colectivul Şcolii de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila pentru contribuŃia adusă în cei 70 de ani la descoperirea şi cultivarea talentelor atât în arta plastică, cât şi în celelalte domenii artistice, aceasta însemnând investiŃie cu iubire şi din iubire pentru frumos.

25


Casa Artelor Nr. 9/2021

Clasa de balet (2012)

A FOST ODATĂ... Prof. Nicoleta BRÂNZIA Liceul de Arte „Hariclea Darclée“ Brăila

O

PETRE CURSARU, actor la Teatrul „Maria Filotti”). Ceea ce sunt în prezent, datorez familiei CURSARU, cei de la care am învă'at să fiu, să cred în ceea ce pot să fac, să-mi asum deciziile luate în via'a personală, precum și în cariera profesională de: profesor, coregraf și actri'ă. În 1983, so'ii Cursaru au hotărât să părăsească orașul Brăila, retrăgându-se în localitatea Bolintinul din Vale, jud. Giurgiu (locul natal al d-nei Cursaru), unde au fost angaja'i la Casa Pionierilor din Bolintinul din Vale, ca profesori de Balet (Elena) și Teatru (Petre). Acolo, ca și aici la Brăila și-au dus până la capăt MISIUNEA de a modela suflete și de a fi model pentru mul'i copii și tineri, așa cum au fost pentru mine. A fost anul care mi-a deschis drumul către pedagogia coregrafică, preluând, ca profesor asociat, catedra de coregrafie din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii, la recomandarea minunatului meu MENTOR. Mul'umesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat șansa de a cunoaște în via'a și cariera mea profesională oameni minuna'i în domeniul coregrafic și teatral care m-au profesionalizat, m-au marcat și cu care am avut oportunitatea de a Clasa de balet (1983), ne fi intersectat, la Teatrul „Maria Filotti“

DOAMNĂ CU SUFLET MARE, frumoasă, minionă, delicată, plină de energie, imagina'ie, multă iubire și dedica'ie pentru profesia sa de profesor de balet și coregraf pentru copiii și tinerii pe care i-a motivat în tot ceea ce visau, credeau și realizau în cadrul cursurile de dans clasic, modern sau contemporan pe care le preda ca pedagog la început, la Palatul Culturii Brăila, mai apoi, la Școala Populară de Arte și Meserii și Casa Pionierilor Brăila. Această minunată DOAMNĂ, pe nume ELENA CURSARU, a fost și va rămâne cea mai minunată persoană care m-a ghidat și mi-a netezit drumul carierei mele profesionale. Pentru mine, pentru mul'i al'i copii și tineri care am trecut prin via'a domniei sale NU0I CURSARU (așa cum i se mai spunea de către prieteni), a fost și va rămâne pentru toată via'a mea MODEL, PROFESOR, PRIETENĂ, o a doua MAMĂ și o a doua mea familie (împreună cu so'ul său

26

oameni minuna'i care, pentru comunitatea brăileană și na'ională, au fost și vor rămâne pietre de temelie în artele spectacolului. În cadrul Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” am func'ionat ca profesor asociat de balet și dans contemporan, sub conducerea d-lui director Ionescu, apoi, mai târziu sub conducerea directorului și prietenului meu George-Romeo Bunea (Dumnezeu să-l odihnească în pace!), am reluat colaborarea ca profesor de coregrafie și, tot în această perioadă, împreună, am înfiin'at catedra de TEATRU PENTRU COPII, catedră la care am predat, în paralel, cu cea de coregrafie și unde (până când am încetat activitatea în această institu'ie), m-am intersectat cu un număr mare de copii, tineri și adul'i care au trecut prin via'a mea și eu prin via'a lor și cărora le-am împărtășit cunoștin'ele mele în cele două domenii artistice, încercând, la rându-mi, să descopăr talente și să trasez cursul unui drum profesional multor cursan'i. Mul'umesc Școlii Populare de Artă „Vespasian Lungu” că mi-a oferit oportunitatea de a fi elev, profesor, colaborator și sus'inător al întregii activită'i minunate ce se desfășoară în acest lăcaș de artă și cultură brăileană, fiind mai mult decât o institu'ie de formare și cizelare de aptitudini artistice. Este ȘCOALAcare descoperă talente! Cu deosebit respect mă înclin în fa'a tuturor pedagogilor și întregului personal al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” și mul'umesc că ODATĂ... am făcut parte din acest colectiv minunat!


Casa Artelor Nr. 9/2021

Compozitorul Marius łeicu, Prof. dr. Teodor łuŃuianu, Prof. Gheorghe Vasile

DESTINUL MEU PROFESIONAL A ÎNCEPUT ŞI S-A SFÂRŞIT LA ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE

D

e Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” mă leagă o bogată experienŃă personală, dar şi profesională. Pe când aveam opt ani (1952 – la un an după înfiinŃarea Şcolii de Arte), eram atras de muzică populară pe care o ascultam cu parinŃii mei la radio. Dar, în mod excepŃional, sunetele acordeonului lui Marcel Budală erau cele care mă fascinau. Văzând apetitul pentru muzică în general şi pentru că vremurile pe care le trăiam alături de părinŃii mei, modeşti de altfel, în acele timpuri grele, aceştia au considerat că nu ar fi rău să studiez şi eu un instrument. Astfel, mama a fost cea care m-a luat de mână şi m-a dus la sediul şcolii de arte din Bulevardul Al. I. Cuza (actualmente sediul Palatul Copiilor). Ajunşi aici, greu m-am lăsat convins că în loc de acordeon să mă înscrie la vioară. Argumentul părinŃilor mei a fost cel pecuniar, bineînŃeles, şi anume că preŃul pe o vioară era mult mai mic decât preŃul unui acordeon... Aşa am ajuns să studiez la clasa profesorului Constantin Cosăceanu, asta după o testare a auzului muzical. La început a fost mai greu, deoarece dintre toate instrumentele, vioara este instrumentul cel mai greu de stapânit. După un an de zile, au urmat alŃi dascăli care mi-au îndrumat paşii: profesorul Stan Pârlog şi profesorul Vasile Oprea. Cel din urmă a fost cel cu care am desăvârşit studiul viorii timp de 5 ani la categoria copii şi alŃi 4 ani la categoria adulŃi. Orele alături de profesorul Vasile Operea mă fascinau... ExecuŃiile mele a unor piese de muzică populară au fost apreciate de către specialişti şi, astfel, am fost solicitat la diferite manifestări culturale ale Brailei să reprezint Şcoala Populară

Prof. Gheorghe VASILE de Arte. A fost perioada în care am dobândit multe cunoştinŃe tehnice, de virtuozitate şi de teorie muzicală, dar şi multă pasiune pentru vioară, fără de care nu aş fi putut progresa. După absolvirea şcolii populare de arte, în pragul examenului de maturitate, prin anul 1963, am hotărât să dau admiterea la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” Bucureşti. Eram tânăr, încrezător în forŃele şi cunoştinŃele mele muzicale căpătate la Şcoală Populară de Arte din Brăila, alături de profesorii mei. După un examen greu şi cu o concurenŃă acerbă, cu nişte contracandidaŃi care aveau deja un nume în domeniu sau cel puŃin făceau parte din pleiada artistică a capitalei (ex: Marius łeicu, prof. univ. dr. Teodor łuŃuianu - cel care a dat numele acestei publicaŃii în 2013 - fost rector al UNM Bucureşti, doamna muzicolog LuminiŃa Vartolomei, realizator de emisiuni muzicale TVR etc). După absolvirea facultăŃii, am fost repartizat la Ploieşti, iar după aproximativ opt ani m-am întors în oraşul meu natal, Brăila, că profeor de vioară la Şcoala generală de muzică, actualmente Liceul de Arte „Hariclea Darclée”. ViaŃa a fost foarte darnică cu mine, astfel că, în jurul anilor 1980, am putut să mă reîntorc la Şcoala Populară de Arte din Brăila, în calitate de dascăl, de această dată. Mai apoi, au urmat ani în care am renunŃat la învăŃământul de stat şi cel nonformal de la Şcoala de Arte şi am decis să îmi câştig existenŃa ca artist liber profesionist alături de „Color”, trupă cu care am întreprins turnee în Ńară, dar şi în străinătate.

Toate aceste provocări pe care le-am trăit ca elev la Şcoala de Arte, mai apoi ca dascăl şi ca artist liber profesionist, au făcut că soarta şi destinul să lucreze pentru mine, iar în anul 2015 am revenit „acasă”, ca profesor la Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu”. Am încercat să transmit aceeaşi dragoste şi pasiune pentru studiul viorii eleviilor mei, lucru pe care l-am reuşit în oarecare măsură cu câŃiva dintre aceştia care au urmat aceeaşi profesie: Alexandra Satnoianu, Victor Caparnagiu, Roxana Ilaş, Bogdan Petrescu, Cristian Istrati,Alexandru Murgu. După cum reiese, viaŃa mea personală, dar şi cea profesională s-au împletit şi s-au intersectat pe parcursul vieŃii, de nenumărate ori, cu Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu”. Fac parte din prima generaŃie de absolvenŃi ai şcolii din Brăila, chiar de la înfiinŃarea ei. Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila pregăteşte artişti amatori, dar să nu uităm că orice profesionist, mai întâi de toate, a fost doar un amator. Un exemplu elocvent sunt chiar eu. De la înfiinŃarea ei, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” a fost, întotdeauna, o pepinieră pentru viitorii artişti profesionişti; este un reper important în viaŃa culturală a Brăilei prin organizarea de cursuri din domeniul cultural-artistic, prin organizarea de concerte, expoziŃii... La ceas aniversar îi doresc şcolii mele dragi ani mulŃi în slujba culturii!

27


Casa Artelor Nr. 9/2021

BUCURAłI-VĂ DE ACEASTĂ INSTITU%IE!

lurilor de profil. În plus, prin intermediul domnului profesor Mircea Petrescu, am descoperit tainele pianului și ale solfegiului, dezvoltându-mi abilită#i pe care orice percu#ionist ar trebui să le cultive. Îmi voi aduce aminte mereu cu plăcere de repeti#iile nocturne, de orele petrecute în fa#a calculatorului, uitându-mă la videoclipuri și încercând să „fur meserie”, de concertele organizate impecabil, dar și de încurajările primite constant din partea tuturor profesorilor. La ceas aniversar, urez un sincer „La mul#i ani” Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” și îmi doresc ca genera#iile următoare de elevi să se bucure de această institu#ie, la fel cum am făcut-o și eu, pe tot parcursul anilor de studiu.

Alex MUŞAT Percu%ionist, absolvent al Universită%ii Na%ionale de Muzică, București

Î

nainte de a începe studiul la Școala Populară de Arte și Meserii “Vespasian Lungu”, muzica nu îmi era cu totul străină, deși era evident faptul că aveam nevoie de o mică șlefuire a crudei mele obsesii legate de ritm. Am fost cât se poate de norocos, deoarece, la vârsta de 7 ani, am descoperit profesorul care avea să facă pu#ină ordine în haosul muzical ce îmi ocupase mintea, în persoana regretatului George-Romeo Bunea, un om a cărui pasiune pentru setul de tobe îmi era nemaiîntâlnită. Am străbătut împreună lumea jazz-ului, a pop-ului și a rock-ului, descoperind artiști care rămân, până în ziua de astăzi, puncte de reper ale compasului meu muzical. Totodată, mi-am deschis apetitul pentru improviza#ie și am început, încetul cu încetul, să îmi construiesc un vocabular muzical cât se poate de bogat. În sălile de repeti#ii ale școlii de artă am pus bazele tuturor proiectelor rock ale adolescen#ei, de la Sub Tensiune până la Addiction, proiect care s-a dezvoltat sub aten#ia constantă a domnului profesor Romeo Bunea și care a culminat cu turnee na#ionale și numeroase premii în cadrul festiva-

28

ORIUNDE MĂ VA PURTA VIAłA, MUZICA MĂ VA URMA Bianca-Florentina BĂNICĂ Absolventă a claselor de canto, pian şi chitară Elevă a clasei de vioară

M

uzica reprezintă sunetul sentimentelor. Ea ne provoacă și ne inspiră așa cum nimic altceva nu o poate face, reflectă ceva profund despre cine suntem și percep%ia noastră despre lume. M-am convins de acest lucru de mică, în momentul în care am decis să fac muzica parte din via%a mea. Această hotărâre a marcat începutul unui drum lung, uneori anevoios, dar plin de satisfac%ii și bucurii ce nu au întârziat să apară în urma efortului depus sub îndrumarea profesorilor iubitori de muzică. Pe zi ce trecea, dragostea mea pentru muzică prindea dimensiuni

din ce în ce mai mari și lua forma unei adic%ii. Tânjeam să mă înconjor cât mai mult cu muzică și să învă% cât mai mult. După câ%iva ani de canto alături de doamnele profesoare Liliana Chiri%ă și Mariana Iordache, am sim%it că trebuie să fac ceva mai mult, așa că mi-am continuat drumul în sala de pian a doamnei profesor Marilena Niculescu, unde îndrumată cu măiestrie am învă%at arta cântului la regele instrumentelor. Totuși, nici asta nu mi-a potolit setea de muzică și, având ca modele cântăre%i pe care îi admiram, pasul de a învă%a să cânt la chitară a fost unul firesc. Așa am ajuns la clasa de chitară a domnului profesor Florin Lazăr. Ini%ial, am vrut doar să învă% să mă acompaniez la câteva melodii, dar odată ce am primit o chitară de ziua mea și am luat-o în mână, nici că am mai lăsat-o. Au fost zile în care am cântat până când sim%eam că degetele mele iau foc, dar asta nu m-a oprit, pentru că acele zile erau cele pe care le trăiam din plin. Acest moment avea să fie unul revelatoriu, ce avea să revolu%ioneze felul în care eu mă raportam la muzică. Îndemânarea ce a venit ca rezultat în urma exerci%iului mi-a dat o libertate extraordinară. Am putut să învă% cât mai multe melodii, să le cânt în stilul meu și să experimentez bucuria de a fi pe scenă: numai eu și chitara mea. Am reușit să particip și la concursuri și să iau premii, însă, deocamdată, cea mai mare realizare pentru mine este faptul că am compus o melodie, ca o manifestare a libertă%ii mele prin muzică. Dar nu m-am oprit aici... Am ales altă provocare, pentru că drumul meu ca muzician nu se va opri niciodată. În prezent, studiez vioara la clasa domnului profesor Ștefan Lupu. Fiind clasa a 12-a, timpul nu este mereu de partea mea, dar cel pu%in orele rămase neocupate de teme și studiu sunt dedicate acestui instrument. Oriunde mă va purta via%a, sunt sigură ca muzica mă va urma, deoarece am fost inspirată și îndrumată de profesori minuna%i, pe care i-am îndrăgit. Ea este prezentă în tot ceea ce fac și îmi dă puterea să ma exprim liber, fără constrângeri. Dacă sentimentele mele ar avea sunete, acestea cu siguran%ă ar crea muzică.


CONCURSURI NAłIONALE organizate de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

Casa Artelor Nr. 9/2021

26 CONCURSUL NA!IONAL DE

ediŃii

12 ediŃii

Marele Premiu (ediŃia a XII-a) - Pavaluca Diana (13 ani), Şcoala de Arte „Valeriu Poleakov” Chişinău

11 ediŃii

Marele Premiu (ediŃia a XI-a) - Holingher Anka-Andreea-Bryana (13 ani) , Palatul Copiilor Craiova

29


Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila

EVENIMENTE

Nr. 9/2021

IANUARIE Organizarea Spectacolului muzical-literar „Dor de Eminescu”, dedicat Zilei culturii naŃionale şi aniversării a 171 de ani de la naşterea luceafărului poeziei româneşti Participarea la Evenimentul „Cultură fără frontiere”, edi'ia I, organizat de Asocia'ia Identitate Culturală Contemporană Centrul de Informare al României din Ismail (Ucraina) Organizarea Spectacolului muzical-coregrafic „Unire pe vecie”, prilejuit de aniversarea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române Participarea la Concursul naŃional de tehnică pianistică, ediŃia a XXI-a, Bucureşti FEBRUARIE Organizarea ExpoziŃiei de pictură şi grafică a elevilor Organizarea Spectacolului muzical „Întâlnire cu dragostea” Participarea la International Competition for Young Musicians, Xth edition, Citta di Massa, Italia Participarea la Festivalul naŃional „Dumitru Karacsony”, Târgu Jiu, ediŃia I Participarea la Festivalul-concurs naŃional „Ion Dumitrescu”, ediŃia a II-a, Bucureşti Organizarea recitalului vocal-instrumental „Armonia iubirii” Organizarea Spectacolului muzical-coregrafic „Cânt şi joc de Dragobete” Participarea la Concursul naŃional de artă plastică „Ion Irimescu”, Suceava, ediŃia a XIV-a Organizarea Serii de folk „Florin şi prietenii”, ediŃia a V-a Participarea la Festivalul naŃional de interpretare şi creaŃie "Dragobete pupă fete", Ploieşti, ediŃia a III-a MARTIE Organizarea Spectacolului muzical "MărŃişoare pe portativ" Organizarea ExpoziŃiei de pictură „Picătura de... culoare” cu lucrări ale elevilor Organizarea ExpoziŃiei de fotografie „Flori” cu lucrări ale elevilor Participarea la Festivalul naŃional de muzică pop pentru copii şi adolescenŃi „MulŃumesc, iubită mamă!", Slobozia Participarea la Festivalul-Concurs na'ional „Stelele Muntene”, Bucureşti Organizarea Spectacolului muzical online "Flori de ziua ta", dedicat zilei internaŃionale a femeii Participarea la 2021 American Music Talent Competition, Washington D.C., S.U.A. Organizarea Concursului naŃional de muzică uşoară pentru copii „Armoniile Dunării”, Brăila, ediŃia a XI-a (online) Participarea la Concorso Pianistico Internazionale „Citta di Arona”, edizione speciale online Participarea la Concursul naŃional de arte plastice „Nicolae Milord”, Piatra-NeamŃ, ediŃia a V-a Lansarea publicaŃiei culturale anuale „Casa artelor” nr. 8 Participarea la Concursul naŃional de interpretare „Şansa egală”, clasele 0-XII, Târgu Mureş, ediŃia a VII-a

30

C

A


DE REFERINłĂ

2021

Casa Artelor Nr. 9/2021

C

A

APRILIE Participarea la Festivalul-concurs internaŃional „Primăvara talentelor”, Reghin, ediŃia I online Participarea la Concursul interna'ional de artă „Ion Popdan”, Satu Mare, ediŃia a III-a Organizarea ExpoziŃiei de artă fotografică „Natura în obiectiv” cu lucrări ale elevilor şi absolvenŃilor Participarea la Concursul „Giroc Music Art”, ediŃia I, Timişoara Participarea la Concursul naŃional de pricesne „Glas de slavă", ediŃia I, Sibiu Organizarea Spectacolului muzical „Flori în dar” Participarea la Concursul na'ional de arte vizuale „Nicolae Mantu“, edi'ia a XIV-a, GalaŃi Participarea la Festivalul naŃional online de interpretare vocală „Flori de cântec, flori de dor”, ediŃia a II-a, GalaŃi Participarea la Concursul naŃional de interpretare „Scherzo”, ediŃia I, Ilfov Organizarea Concursului naŃional de pian „Virtuozii”, ediŃia a XII-a (online) Participarea la Festivalul naŃional de creaŃie şi interpretare „Artă de Primăvară”, ediŃia I, online, Bucureşti Participarea la Festivalul naŃional „Victoria luminii”, ediŃia a VIII-a, Timişoara Participarea la Concursul na'ional de pictură și grafică „Emancipare”, ediŃia I, Târgu Jiu Participarea la Concursul internaŃional online de muzică „#Stauacasăşicâştig“, din cadrul Festivalului internaŃional „HermannstadtFest“, ediŃia a II-a, Sibiu MAI Participarea la Programul de cântece religioase la slujba din a doua zi de Paşti de la Catedrala „Naşterea Domnului” Participarea la Festivalul naŃional "Coşul de Paşti", ediŃia I, Târgu Jiu Participarea la Concursul naŃional de muzică folk „Sunetul muzicii“, ediŃia a XX-a, Sibiu Participarea la Concursul naŃional de interpretare pianistică „Carl Czerny“, ediŃia a XXX-a, Piatra-NeamŃ Organizarea Spectacolului „Seara operetelor româneşti” Participarea la Festivalul naŃional de muzică pop şi populară pentru copii şi adolescenŃi „Magia copilăriei”, ediŃia I, Slobozia Participarea la Festivalul "Mai cu FOLK", ediŃia a VII-a, Vaslui Participarea la Elite Piano International Competition, ediŃia I, Iaşi Participarea la Festivalul naŃional de interpretare „Glasul Valahiei”, Târgovişte Participarea la Concursul internaŃional de interpretare instrumentală şi vocală „Tinere talente“, ediŃia a XX-a, Bucureşti Participarea la Concursul internaŃional de interpretare pianistică „Pianul fermecat“, ediŃia a VI-a, GalaŃi Participarea la Festivalul naŃional de muzică pop şi populară „Topul mini vedetelor”, ediŃia a II-a, Slănic Moldova

31


Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila

EVENIMENTE

Nr. 9/2021

Participarea la Concursul naŃional de interpretare pianistică "Legendele pianului", ediŃia I, Argeş IUNIE Participarea cu un program artistic la Festivitatea de lansare de carte organizată de Liga Scriitorilor Români - filiala Iaşi Organizarea Spectacolului muzical-coregrafic „Bucuria copilăriei” Participarea la Concursul naŃional de muzică populară „Cântec drag din plai străbun“, ediŃia a XVII-a, Vaslui Participarea la Proiectul educaŃional „Cultură şi civilizaŃie europeană”, organizat de Colegiul economic „Ion Ghica” Brăila; tema lunii Iunie „Grecia – cultură şi civilizaŃie” Organizarea Recitalului vocal-instrumental „Bucuria muzicii” Participarea la Festivalul concurs naŃional de muzică populară şi uşoară pentru copii şi tineret „Cânt şi joc de la moşii noştri“, ediŃia a VII-a, Târgu Ocna Participarea la Noaptea muzeelor, eveniment organizat de Muzeul Brăilei „Carol I” Participarea la Festivalul „Vocea copilăriei” Bucureşti Organizarea Concursului NaŃional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”, Brăila, ediŃia a XXVI-a Participarea la Festivalul „Barca Talentelor“ ConstanŃa Participarea la Concursul de interpretare pian - online „Piano top music“, Tecuci Participarea la Festivalul de tradiŃii populare, ediŃia I, Brăila Participarea la Festivalul internaŃional Hermannstadtfest, ediŃia a IX-a, Sibiu Participarea la Festivalul naŃional de folclor „Inimi fierbinŃi în Ńara de piatră“, ediŃia a XXXVII-a, Abrud, jud. Alba Organizarea ExpoziŃiei de fotografie cu prilejul Zilei internaŃionale a Dunării IULIE Participarea la Festivalul concurs internaŃional „Vara talentelor", ediŃia I, Floreşti, Cluj Participarea la Festivalul de muzică uşoară şi populară „Tinere speranŃe“, ediŃia a IX-a, Medgidia AUGUST Participarea la Tabăra internaŃională de artă plastică „Lumina Nordului“, ediŃia a XV-a, Putna – Suceava Participarea la Concursul naŃional de fotografie „Păzitorii momentelor” Sfântu Gheorghe Participarea la Festivalul „România“ ConstanŃa Participarea la Festivalul concurs naŃional de copii şi tineret „Din Dobrogea-n toată Ńara“, ediŃia I, ConstanŃa Participarea la Festivalul naŃional de creaŃie şi interpretare „Artă de Vară“, ediŃia I, Bucureşti Participarea la Concursul interna'ional de muzică ușoară și folclor „Festivalul tinere'ii“, ediŃia a XVII-a, Mangalia SEPTEMBRIE Participarea la Festivalul naŃional de muzică populară pentru copii şi adolescenŃi „Dor de cântec românesc“, ediŃia a IX-a, Buzău

32

C

A


2021

DE REFERINłĂ

Casa Artelor Nr. 9/2021

Participarea la Cracovia Music Festival – International Festival of Choirs and Orchestras, 12th edition OCTOMBRIE Participarea la Concursul internaŃional online de muzică uşoară pentru copii şi tineret „Bucuriile muzicii”, ediŃia a IV-a, Botoşani Participarea la Festivalul naŃional de interpretare „Am un vis – să fiu artist”, ediŃia a IV-a, Şag, Timiş NOIEMBRIE Participarea la Festivalul-concurs internaŃional „Toamna talentelor 2021", ediŃia I online, Reghin Participarea la Concursul naŃional de interpretare „Scherzo”, ediŃia a II-a, Bucureşti Participarea la Festivalul-concurs naŃional de folclor „Cunună de Cântec Românesc”, ediŃia a VI-a, Ploieşti Organizarea ExpoziŃiei de pictură cu lucrări ale elevilor clasei prof. Nela Constantinescu Participarea la Festivalul naŃional „Stele de mâine”, Timişoara Participarea la Festivalul naŃional „Un copil - o stea“, ediŃia a IX-a, Timişoara Participarea la Festivalul Na'ional de Folk „Chira Chiralina“, edi'ia a XIV-a, Brăila DECEMBRIE Organizarea Spectacolului „România Unită în sărbătoare”, dedicat Zilei NaŃionale a României Organizarea Microrecitalului susŃinut cu prilejul Zilei NaŃionale a României de Corul mixt „Trison“ Participarea la Festivalul internaŃional „Armonii în timp”, ediŃia a IV-a, Bacău Participarea la Festivalul Şanselor Tale, ediŃia a XI-a – Concursul naŃional de pictură şi grafică, ediŃia a VII-a, Sibiu Organizarea ExpoziŃiei „Poveşti la gura sobei” cu lucrări ale elevilor claselor de pictură şi grafică Participarea la Festivalul-concurs internaŃional de muzică pop-rock „Muzica inimii mele”, ediŃia a XIV-a, Satu Mare Participarea la Festivalul InternaŃional de Interpretare Corală "I.D. Chirescu", ediŃia a XL-a, Cernavodă Participarea la Programul cultural „Promovarea tradiŃiilor specifice Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou“ Participarea la Proiectul educaŃional „Cultură şi civilizaŃie europeană”, organizat de Colegiul economic „Ion Ghica” Brăila; tema lunii Decembrie „Simfonia colindelor” Organizarea ExpoziŃiei online de fotografie „Peisaje de iarnă” Participarea la Festivalul online naŃional de colinde „După datini colindăm”, ediŃia a V-a, Târgu Ocna Organizarea Spectacolului de tradiŃii şi obiceiuri „E vremea colindelor” Participarea la Concursul „Colind pentru suflet“, Piatra NeamŃ Organizarea audiŃiilor de iarnă la clasele de canto şi instrumente Participarea la Festivalul-concurs internaŃional „Iarna talentelor”, Floreşti - Cluj, ediŃia I online

C

A

33


Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila

PREMII ŞI

Nr. 9/2021 LUNA IANUARIE

FEBRUARIE

PREMIU

Prof. Ciucă Raluca

Premiul III

Pricop Aron-Toni

Prof. Ciucă Raluca

Locul II, 16-20 ani

Moise Răzvan-IonuŃ

Exp. Toader Viorel

Premiul I

Bîrlă Xara-Ioana

Prof. Ciucă Raluca

Marele Premiu - Pictură MenŃiune - Grafică

Andronoiu Maria Nicolescu-Veselu Călina

Prof. Constantinescu Nela Exp. Radu Cristian

Premiul I

Vizureanu Andreea

Exp. Ion Marieta

Moisescu Andra-Maria Drăgănică Maria

Exp. Baciu Ana-Maria

Spînochi Alexandra

Exp. Ion Marieta

Şerbu Andreea

Exp. Ion Marieta

Prof. Ciucă Raluca

Premiul III, 7-9 ani

Bunea Antonia-Cătălina

Exp. Baciu Ana-Maria

Pricop Aron-Toni Manea Rareş-Ştefan Andronoiu Maria Nicolescu-Veselu Călina

Prof. Ciucă Raluca Prof. Constantinescu Nela Exp. Radu Cristian

Bârlă Xara-Ioana

Prof. Ciucă Raluca

łigănuş Diana-Andreea Vizureanu Andreea ChiriŃă-Cană Maria Bîrsan Rareş

Exp. Ion Marieta Exp. Ion Marieta

Ivan Robert

Exp. Baciu Ana-Maria

Prof. Constantinescu Nela Exp. Radu Cristian

łigănuş Diana

Exp. Ion Marieta

Bîrlă Xara-Ioana Prof. Ciucă Raluca

MenŃiune

Munteanu Sara-Maria

Prof. Stoian Marian

Premiul II - Pictură Premiul III - Grafică

Liga Ioana Nicolescu-Veselu Călina

Prof. Constantinescu Nela Exp. Radu Cristian

SecŃiunea Muzică populară Premiul I

łigănuş Diana

Exp. Ion Marieta

Beliciu Leonard-Daniel Ivan Robert-Ioan Petre Maria-Antonia Bunea Antonia-Cătălina Puiu Andrei Calută CondruŃ-Andrei Mircea Miruna Bîrlă Xara Bârlă Xara-Ioana Beliciu Leondard-Daniel Lazăr Marian Giol Andreea Ilie Miruna Brăilescu Mihai MustaŃă Ariela Gherghişan Amalia Bîrlă Xara-Ioana Beliciu Leonard-Daniel Lazăr Marian

Prof. Ciucă Raluca Exp. Toader Viorel

Premiul II Premiul III Premiul I

Premiul II Premiul III Premiul special

Festivalul-Concurs Na'ional „Stelele Muntene”, Bucureşti 2021 American Music Talent Competition, Washington D.C., S.U.A. Concursul naŃional de muzică uşoară pentru copii „Armoniile Dunării”, Brăila, ediŃia a XI-a Concorso Pianistico Internazionale „Citta di Arona”, Italia, edizione speciale online Concursul naŃional de arte plastice „N. Milord”, Piatra-NeamŃ, ediŃia a V-a Concursul naŃional de interpretare „Şansa egală”, clasele 0-XII, Târgu Mureş, ediŃia a VII-a

Festivalul-concurs internaŃional „Primăvara talentelor”, Reghin, ediŃia I online

Exp. Toader Viorel

Călin Andreea Andronoiu Maria Nicolescu-Veselu Călina

Beliciu Leonard-Daniel Pricop Aron-Toni Manea Ştefan-Rareş

Premiul I

EVENIMENT Concursul NaŃional de Tehnică Pianistică, Bucureşti, ediŃia a XXI-a International Competition for Young Musicians, Citta di Massa - Italia, Xth ed. Festivalul naŃional „Dumitru Karacsony”, Târgu Jiu, ediŃia I Festivalul-concurs naŃional „Ion Dumitrescu”, ediŃia a II-a, Bucureşti Concursul NaŃional de Artă Plastică „Ion Irimescu”, Suceava, ediŃia a XIV-a Festivalul NaŃional de Interpretare şi CreaŃie "Dragobete pupă fete", Ploieşti, ediŃia a III-a Festivalul naŃional de muzică pop pentru copii şi adolescenŃi "MulŃumesc, iubită mamă!", Slobozia

Exp. Ion Marieta Pricop Aron-Toni

Marele Premiu Premiul III - Grafică SecŃiunea Şcoli generale, pian Premiul I Premiul de excelenŃă Premiul I Premiul de excelenŃă Premiul II Premiul de excelenŃă, Premiul I şi Premiul II Premiul I Premiul II - Pictură Premiul III - Grafică SecŃiunea Canto popular Premiul I SecŃiunea „Instr. clasice - pian” Premiul de excelenŃă Premiul I Premiul II Premiul III

34

Bounegru Jocelyn

Diplomă de onoare

Diplomă de participare

APRILIE

ÎNDRUMĂTOR(I)

Pricop Aron-Toni

SecŃiunea Pop românesc Trofeul grupei, 13-15 ani Premiul I, 13-15 ani Premiul III, 9-10 ani SecŃiunea Muzică populară Premiul I, 12-14 ani SecŃiunile „Muzică populară”, „Doină” şi „DedicaŃie specială” Locul I Premiul de excelenŃă MARTIE

CÂŞTIGĂTOR(I)

Premiul III

Exp. Baciu Ana-Maria Instr. MîŃă Gigi

Concursul interna'ional de artă „Ion Popdan”, Satu Mare, ediŃia a III-a

Concursul „Giroc Music Art”, ediŃia I, Timişoara

Concursul NaŃional de Pricesne „Glas de slavă", ediŃia I, Sibiu Concursul Na'ional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu”, edi'ia a XIV-a, GalaŃi Festivalul naŃional online de interpretare vocală „Flori de cântec, flori de dor”, ediŃia a II-a, GalaŃi

Concursul naŃional de interpretare „Scherzo”, ediŃia I, Ilfov

Exp. Baciu Ana-Maria Prof. Ciucă Raluca Prof. Ciucă Raluca Prof. Vermeşan Laura Prof. GheŃ Leonarda Prof. Niculescu Marilena Prof. GheŃ Leonarda Prof. Ciucă Raluca Prof. Vermeşan Laura

Concursul NaŃional de Pian „Virtuozii”, ediŃia a XII-a


2021

DISTINCłII

Casa Artelor Nr. 9/2021

LUNA

PREMIU SecŃiunea „Muzică populară” Trofeu

APRILIE

ÎNDRUMĂTOR(I) Exp. Ion Marieta

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Festivalul naŃional „Victoria luminii”, ediŃia a VIII-a, Timişoara

Nicolescu-Veselu Călina

Exp. Radu Cristian

Andronoiu Maria

Prof. Constantinescu Nela

Concursul Na'ional de Pictură și Grafică „Emancipare”, ediŃia I, Târgu Jiu

SecŃiunea Muzică populară MenŃiune

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Locul II

Orășanu Giulia

Exp. Ion Marieta

SecŃiunea Folclor Trofeul, Premiul special pentru promovarea folclorului autentic, Premiul special pentru interpretare vocală expresivă Diploma de merit Sec'iunea Pictură Premiul I - Grafică, peste 16 ani Premiul II - Pictură, peste 16 ani

Exp. Ion Marieta

Instr. Lazăr Florin

Premiul I

Beliciu Leonard-Daniel

Prof. Ciucă Raluca

SecŃiunea „Pop românesc” Premiul II

Panait Denisa-Marina

Exp. Vizuroiu Gabriela

Premiul II

Bănică Bianca-Florentina

Instr. Lazăr Florin

Furcoiu Adina-Rebeca

Exp. Baciu Ana-Maria

Spînochi Elena-Alexandra

Exp. Ion Marieta

Categoria "Voice Pop" Premiul III SecŃiunea "Muzică populară vocală" Premiul I

Concursul internaŃional online de muzică „#Stauacasăşicâştig”, din cadrul Festivalului internaŃional „HermannstadtFest”, ediŃia a II-a, Sibiu Festivalul NaŃional „Coşul de Paşti”, ediŃia I, Târgu Jiu

Bănică Bianca-Florentina Baciu Anda-Ştefania Ciucă IonuŃ-Alexandru Mălâia Ştefania

Călin Andreea-Alexandra MenŃiune

Moise Razvan

Exp. Toader Viorel

Concursul naŃional de muzică folk „Sunetul muzicii”, ediŃia a XX-a, Sibiu Concursul naŃional de interpretare pianistică „Carl Czerny”, ediŃia a XXXa, Piatra-NeamŃ Festivalul naŃional de muzică pop şi populară pentru copii şi adolescenŃi „Magia copilăriei”, ediŃia I, Slobozia Festivalul „Mai cu FOLK”, ediŃia a VII-a, Vaslui Elite Piano International Competition, ediŃia I, Iaşi Festivalul naŃional de interpretare „Glasul Valahiei”, Târgovişte Concursul InternaŃional de Interpretare Instrumentală şi Vocală „Tinere talente”, ediŃia a XX-a, Bucureşti Concursul internaŃional de interpretare pianistică „Pianul fermecat”, ediŃia a VIa, GalaŃi

Lazăr Marian Ilie Miruna-Nicoleta Brăilescu Mihai

Prof. Vermeşan Laura

Panait Denisa-Marina

Exp. Vizuroiu Gabriela

Mirică Iuliana-Bianca

Exp. Ion Marieta

Premiul I

Bănică Bianca

Prof. Niculescu Marilena

Concursul NaŃional de Interpretare Pianistică „Legendele pianului", ediŃia I, Argeş

Trofeul categoriei, 14-17 ani Premiul I Premiul II Premiul II Premiul III Premiul I, 12 ani

Mirică Iuliana-Bianca Spînochi Elena-Alexandra Şerbu Andreea Orăşanu Giulia łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Concursul naŃional de muzică populară „Cântec drag din plai străbun", ediŃia a XVII-a, Vaslui

Exp. Ion Marieta

Festivalul concurs naŃional de muzică populară şi uşoară pentru copii şi tineret „Cânt şi joc de la moşii noştri”, ediŃia a VII-a, Târgu Ocna

Ivan Robert

Exp. Toader Viorel

Festivalul „Vocea copilăriei” Bucureşti

Andronoiu Maria

Prof. Constantinescu Nela

Măcrineanu Silvia-Nicoleta

Exp. Radu Cristian

Liga Ioana

Prof. Constantinescu Nela Exp. Vizuroiu Gabriela

Festivalul „Barca Talentelor” ConstanŃa

Premii I

Panait Denisa-Marina Beliciu Leondard-Daniel Manea Ştefan-Rareş Pricop Toni-Aron

Prof. Ciucă Raluca

Concursul de interpretare pian - online „Piano top music”, Tecuci

SecŃiunea Muzică folk remember Adrian Păunescu Premiul II şi Premii speciale

Bănică Bianca-Florentina

Instr. Lazăr Florin

Festivalul internaŃional Hermannstadtfest, ediŃia a IX-a, Sibiu

Premiul III MenŃiune SecŃiunea interpretare „Pop românesc” Premiul I SecŃiunea „Interpretare muzică populară" Premiul I

Premiul I, 14 ani

IUNIE

EVENIMENT Festivalul naŃional de creaŃie şi interpretare „Artă de Primăvară”, ediŃia I, online, Bucureşti

łigănuş Diana-Andreea

Premiul I şi Premiul special Domy Music Star Premiul II Premiul III MenŃiune

MAI

CÂŞTIGĂTOR(I)

SecŃiunea interpretare „Pop românesc” Premiul I SecŃiunea Seniori Premiul Special - Pictură MenŃiune - Grafică SecŃiunea „Juniori” Premiul III Trofeul categoriei, 10 ani

Prof. GheŃ Leonarda

Şerbu Andreea Mirică Bianca-Iuliana

Festivalul naŃional de muzică pop şi populară „Topul mini vedetelor”, ediŃia a II-a, Slănic Moldova

Concursul NaŃional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”, Brăila, ediŃia a XXVI-a

35


Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila

PREMII ŞI

Nr. 9/2021 LUNA

PREMIU Premiul I de excelenŃă

IULIE Premiul I

Trofeul

AUGUST

Categoria Natură Premiul I Trofeul, 9 ani Trofeul, 16 ani SecŃiunile "Muzică populară" şi "Baladă" Premiul I Premiul II SecŃiunea „Muzică populară” Premiul I

CÂŞTIGĂTOR(I) Calotă CodruŃ-Andrei Smochină Victor-Andrei Dumitru Andrei-Valentin Puiu Andrei IoniŃă Cristian-Adrian Dumitru Cristian Dobrotă Gabriel-Alexandru Pleşea Elena-Mihaela Puiu Andrei FormaŃia şcolii

ÎNDRUMĂTOR(I)

Instr. MîŃă Gigi

Gherghiceanu Leonard

Instr. Neagu Viorel

Ivan Robert-Ioan Lupu Oana-Verginica

Exp. Toader Viorel

Festivalul „România” ConstanŃa

Exp. Ion Marieta

Festivalul concurs naŃional de copii şi tineret „Din Dobrogea-n toată Ńara", ediŃia I, ConstanŃa

Mirică Iuliana-Bianca Şerbu Andreea

SecŃiunea Muzică populară Trofeul

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Premiul I

Ivan Robert

Exp. Toader Viorel

Locul I, 13-16+ ani

Mirică Iuliana-Bianca

Exp. Ion Marieta

Diploma in nomination „Choral Arts”

Corul mixt „Trison”

Dirijori: prof. Lupu Marcica şi prof. Lupu Ştefan

SecŃiunea Pop românesc Premiul III, 10-11 ani

Mircea Miruna-Ioana

Exp. Baciu Ana-Maria

Trofeul categoriei

Stoian Robert-Iulian

Exp. Vizuroiu Gabriela

Premiul I de excelenŃă

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Categoria „Pian complementar” Premiul I ExcelenŃă

Puiu Andrei

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

SecŃiunea Solişti instrumentişti Premiul I SecŃiunea "Folclor" Premiul I SecŃiunea "Colinde" Premiul II SecŃiunea Folclor Trofeul Diplomă de excelenŃă pentru interpretare vocală Premiul II Diplomă de excelenŃă Premiul pentru cea mai bună crea'ie

36

Festivalul de muzică uşoară şi populară „Tinere speranŃe", ediŃia a IX-a, Medgidia Concursul naŃional de fotografie „Păzitorii momentelor” Sf. Gheorghe

Exp. Ion Marieta

Exp. Toader Viorel

Premiul I special Categoria „Voce – muzică populară” Premiul I

Festivalul concurs internaŃional ,,Vara talentelor", ediŃia I, Floreşti, Cluj

Mirică Iuliana-Bianca

Lupu Oana

Premiul I

EVENIMENT

CreŃu Tudorel Dumitru Andrei Pleşea Elena IoniŃă Cristian Codrescu Ştefan

Festivalul NaŃional de CreaŃie şi Interpretare „Artă de Vară", ediŃia I, Bucureşti Concursul interna'ional de muzică ușoară și folclor „Festivalul tinere'ii", ediŃia a XVII-a, Mangalia Festivalul naŃional de muzică populară pentru copii şi adolescenŃi „Dor de cântec românesc", ediŃia a IX-a, Buzău Cracovia Music Festival – International Festival of Choirs and Orchestras, 12th edition Concursul internaŃional online de muzică uşoară pentru copii şi tineret „Bucuriile muzicii”, ediŃia a IV-a, Botoşani Festivalul naŃional de interpretare „Am un vis – să fiu artist”, ediŃia a IV-a, Şag, Timiş Festivalul-concurs internaŃional „Toamna talentelor 2021", ediŃia I online, Reghin

Instr. MîŃă Gigi Concursul naŃional de interpretare „Scherzo”, ediŃia a II-a, Bucureşti

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Ciauşu Cristian-Andrei

Exp. Ion Marieta

Festivalul-concurs naŃional de folclor „Cunună de Cântec Românesc”, ediŃia a VI-a, Ploieşti

Ivan Robert

Exp. Toader Viorel

Festivalul naŃional „Stele de mâine”, Timişoara

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Ion Marieta

Ivan Robert

Exp. Toader Viorel

Bănică Bianca-Florentina

Instr. Lazăr Florin

Festivalul naŃional „Un copil - o stea", ediŃia a IX-a, Timişoara

Festivalul Na'ional de Folk „Chira Chiralina", edi'ia a XIV-a, Brăila


2021

DISTINCłII

Casa Artelor Nr. 9/2021

LUNA

PREMIU SecŃiunea Muzică populară MenŃiune, 11-14 ani Premiul Radio România Iaşi Premiul Apollonia TV Categoria peste 18 ani Premiul Exclusiv TV Categoria Grupuri vocale Premiul III SecŃiunea Muzică uşoară Premiul I, 7-9 ani Premiul special de popularitate Premiul special de popularitate, 10-12 ani Premiul Radio România Iaşi MenŃiune, 13-15 ani Premiul special de popularitate Premiul Radio România Iaşi Premiul Exclusiv TV Premiul special de popularitate, 16-18+ ani Premiul Apollonia TV Premiul Exclusiv TV

DECEMBRIE

CÂŞTIGĂTOR(I)

ÎNDRUMĂTOR(I)

Orăşanu Giulia Mirică Iuliana-Bianca Spînochi Alexandra

Exp. Ion Marieta

Stan Maria-Alexia Grupul vocal „Flori dunărene” Petre Maria-Antonia Exp. Baciu Ana-Maria Bunea Antonia-Cătălina Drăgănică Maria Mircea Miruna-Ioana Munteanu Maria-Alessia Popoacă Alex-Gabriel Maftei Alisia-Andreea Cheleş Miruna-Alexandra Stoian Robert-Iulian Tîrîlă Alexia-Denisa Plopeanu Sabina-Diana Chiriac Ingrid Iancu Andreea-LuminiŃa

Exp. Baciu Ana-Maria

Exp. Vizuroiu Gabriela

FrăŃilă Delia-Maria Exp. Baciu Ana-Maria Exp. Vizuroiu Gabriela

SecŃiunea Pictură Premiul II

Andronoiu Maria

Prof. Constantinescu Nela

Premiul II, 10-12 ani Premiul III Premiul III, 13-15 ani MenŃiune Premiul III, 16-18 ani MenŃiune

Drăgănică Maria Munteanu Alesia Iancu Andreea Gugiu Irene FrăŃilă Delia Voicu Andreea

Exp. Baciu Ana-Maria

Premiul I

Şerbu Andreea

Exp. Ion Marieta

Ivan Robert

Exp. Toader Viorel

Şerbu Andreea Mirică Bianca-Iuliana

Exp. Ion Marieta

Premiul I, 13-15 ani Premiul I, 16-18 ani SecŃiunea Muzică instrumentală – duet Premiul I de excelenŃă, 10-12 ani Premiul I, 10-12 ani Premiul I, 13-15 ani SecŃiunea Muzică vocalinstrumentală Premiul I

Festivalul internaŃional „Armonii în timp”, ediŃia a IV-a, Bacău

Exp. Vizuroiu Gabriela Exp. Baciu Ana-Maria Exp. Vizuroiu Gabriela

Vasile Daria-Ioana PanŃîru Andrada-Maria

SecŃiunea Muzică tradiŃională Premiul I, 9-11 ani Trofeul, 12-14 ani Premiul I, 12-14 ani SecŃiunea Muzică instrumentală – duet Premiul I de excelenŃă, 10-12 ani Premiul I de excelenŃă, 13-15 ani SecŃiunea Muzică instrumentală – instrumente cu clape – duet Premiul I, 10-12 ani Premiul I, 16-18 ani SecŃiunea Muzică instrumentală – instrumente cu clape Premiul I de excelenŃă, 13-15 ani

EVENIMENT

łigănuş Diana-Andreea

Exp. Vizuroiu Gabriela Exp. Baciu Ana-Maria Exp. Vizuroiu Gabriela Exp. Baciu Ana-Maria

Festivalul Şanselor Tale, ediŃia a XI-a – Concursul naŃional de pictură şi grafică, ediŃia a VII-a, Sibiu Festivalul-concurs internaŃional de muzică pop-rock „Muzica inimii mele”, ediŃia a XIV-a, Satu Mare Festivalul online naŃional de colinde „După datini colindăm”, ediŃia a V-a, Târgu Ocna Concursul „Colind pentru suflet”, Piatra NeamŃ

Dumitru Cristian Dumitru Andrei Radu Iulian IoniŃă Cristian CreŃu Florin Dumitru Andrei Puiu Andrei

Instr. MîŃă Gigi

Festivalul-concurs internaŃional „Iarna talentelor”, Floreşti - Cluj, ediŃia I online

Codrescu Ştefan Pleşea Mihaela IoniŃă Cristian Smochină Victor Calotă CodruŃ Radu Iulian Pleşea Elena FormaŃia şcolii

37


Casa Artelor Nr. 9/2021 PERIOADA

IANUARIE

FEBRUARIE

Şcoala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila

CALENDAR CULTURAL ACTIVITATEA “Dor de Eminescu” - spectacol literar-muzical, omagiind poetul naŃional Mihai Eminescu. “Unire pe vecie” - spectacol literar-muzical, evocator, aniversării a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. „Întâlnire cu dragostea” – spectacol muzical – coregrafic dedicat Zilei ÎndrăgostiŃilor “Valentine’s day”, cu participarea unor personalităŃi artistice.

Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online

« Ghiocei de ziua ta ! » – spectacol muzical dedicat Zilei InternaŃionale a Femeii. Concursul NaŃional de Muzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, ediŃia a XII-a cu participarea unor personalităŃi artistice. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. ExpoziŃie de Icoane pe sticlă “Suflet şi credinŃă” cu ocazia Sfintelor Sărbatori de Paşte. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. Spectacol muzical-coregrafic “9 Mai - Ziua Europei”

Concursul NaŃional de Pian “Virtuozii”, ediŃia a XIII-a, cu participarea unor personalităŃi artistice.

IUNIE IULIE

AUGUSTSEPTEMBRIE

Concursul NaŃional de Pictură şi Grafică “Vespasian Lungu” ediŃia a XXVII-a, cu participarea unor personalităŃi artistice. “Festivalul Florilor de Primăvară” - spectacol muzical-coregrafic, expozitie de fotografie şi pictură. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. “A sosit vacanŃa mare!” - Spectacol festiv al Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” cu ocazia încheierii anului şcolar. “Şcoala de vară”, ediŃia a V-a - eveniment de promovare a ofertei educaŃionale pentru anul şcolar 2022-2023. Participarea la diverse proiecte şi schimburi culturale organizate în parteneriat cu instituŃii publice, alte organizaŃii / operatori culturali; participarea cursanŃilor, formaŃiilor, ansamblurilor instituŃiei la diferite evenimente cu caracter judeŃean, naŃional, internaŃional, precum şi la evenimente şi aniversări ale şcolilor populare de artă din Ńară. “Zilele porŃilor deschise” - eveniment de promovare a ofertei educaŃionale pentru anul şcolar 2022-2023. Tabără de creaŃie artistică cu participarea elevilor şi profesorilor şcolilor populare de artă din Ńară şi a unor personalităŃi artistice. Deschiderea festivă a noului an şcolar 2022-2023 - spectacol muzical-coregrafic.

OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE PERMANENT PERMANENT PERMANENT

38

Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online

Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale.

Lansarea numărului 9 al publicaŃiei anuale “CASA ARTELOR” realizată de Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu” Brăila, publicaŃie cu caracter cultural-artistic şi educaŃional.

MAI

Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online

Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online

ExpoziŃie de Pictură « Picătura de... culoare »

APRILIE

LOCA#IA

„Cântând de Dragobete” – spectacol tradiŃional românesc de muzică şi dans dedicat “Zilei dragostei la români” cu participarea unor personalităŃi artistice.

ExpoziŃie de Artă Fotografică « Flori »

MARTIE

2022

“Festivalul Florilor de Toamnă” - spectacol muzical-coregrafic, expozitie de fotografie şi pictură. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale.

Concursul NaŃional de Muzică Populară “Dunărea mea”, ediŃia I, cu participarea unor personalităŃi artistice.

Desfăşurarea cursurilor de învăŃământ artistic în domeniile: muzică, coregrafie, arte plastice, teatru, arte vizuale. Spectacol de muzică tradiŃional românească prilejuit de Ziua NaŃională a României. “E vremea colindelor!”- Spectacol muzical-coregrafic de tradiŃii şi obiceiuri româneşti. Participarea la diverse proiecte şi schimburi culturale organizate în parteneriat cu instituŃii publice, alte organizaŃii / operatori culturali (Zilele Brăilei, festivaluri de folclor, festivaluri de muzică uşoară, aniversări ale unor localităŃi din judeŃ etc.) Participarea cursanŃilor, formaŃiilor, ansamblurilor instituŃiei la diferite concursuri, festivaluri, expoziŃii, spectacole etc. cu caracter judeŃean, naŃional, internaŃional. Participarea la evenimentele şi aniversările şcolilor populare de artă din Ńară prin implicarea cursanŃilor, profesorilor şi reprezentanŃilor instituŃiei în schimburi culturale, tabere de creaŃie, workshop-uri etc.

Casa Tineretului / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii /online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / Casa Tineretului / Filarmonica „Lyra - George Cavadia” / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / Galeriile de Artă / online Grădina publică / alte scene în aer liber Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte scene Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» Local, judeŃean, naŃional, internaŃional Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte locaŃii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / alte scene Parcul Monument / alte scene în aer liber Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Casa Tineretului / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / online Local, judeŃean, naŃional, internaŃional Local, judeŃean, naŃional, internaŃional NaŃional şi internaŃional


COLECTIVUL ŞCOLII POPULARE DE ARTE ŞI MESERII „VESPASIAN LUNGU“ BRĂILA ÎN ANUL 2021 Manager: Cristian Morozan Cadre didactice / Profesori, experŃi, instructori:

Casa Artelor Nr. 9/2021

SECłIA MUZICĂ: Canto clasic: Mariana Iordache, Ana-Maria Baciu Canto muzică uşoară: Ana-Maria Baciu, Gabriela Vizuroiu, Marian Stoian Canto muzică populară: Marieta Ion, Marian Stoian, Viorel Toader Pian: Marilena Niculescu, Leonarda GheŃ, Raluca-Daniela Ciucă, Laura-Vioara Vermeşan, Ştefan Lupu, Geanina Onodi Vioară, violă: Gheorghe Vasile, Ştefan Lupu Ansamblu coral: Marcica Lupu Chitară (clasică, folk, electrică, bas): Florin Lazăr, Cristian Piron Orgă electronică: Cristian Şonea, Nicolae Mircea, Viorel Toader, Gigi MîŃă Acordeon: Nicolae Mircea, Cristian Şonea, Viorel Toader, Florinel Stoian PercuŃie: Gigi MîŃă Teorie şi solfegii / Istoria muzicii: Laura-Vioara Vermeşan SECłIA ARTE PLASTICE: Pictură şi grafică: Cristian Radu, Nela Constantinescu Artă decorativă / Iconografie: Nela Constantinescu SECłIA COREGRAFIE: Dans popular: Georgeta Lungu, Marcela Crăciun, Marian Rusu SECłIA TEATRU: Actorie copii: Silvia Iuly-Ana Tariq SECłIA CINE-FOTO: Artă fotografică: Viorel Neagu

Personal administrativ: Contabil şef: Rodica BuŃincu Şef birou: Mariana Chitaru Referent de specialitate: Silvia-LuminiŃa Cărbunaru Expert: Gheorghe Chitaru Referent de specialitate: Ionică Popescu Referent de specialitate: Nicu Sava Referent de specialitate: Vasile Apostu Îngrijitor: Valentina Prozan „Casa Artelor“, nr. 9, anul IX - fondată în anul 2013. PublicaŃie culturală anuală realizată de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“, instituŃie subordonată Consiliului JudeŃean Brăila ISSN 2344 - 6463 Editura PROILAVIA Fondator: George-Romeo Bunea Autorii articolelor îşi asumă deplina responsabilitate cu privire la conŃinutul acestora. Coordonator şi tehnoredactor: Cristian Morozan

Colaboratori: Nicoleta Alexe-Chirilă, Ana-Maria Baciu, Zamfir Bălan, Cristian Bălăşescu, Bianca-Florentina Bănică, Nicoleta Brânzia, Gheorghe Chitaru, Costin Croitoru, Veronica Dobrin, Marieta Ion, Vespazian Ionesi, Ioana-Maria Lupaşcu, Marcica Lupu, Viorel Mortu, Ioan Munteanu, Alex Muşat, Viorel Neagu, Adrian Ordean, Cristian Radu, Steliana Radu, Florentina Soare, Gheorghe Vasile, Laura-Vioara Vermeşan, Ramona Zaharia, Mariana Mihai-Zoeter

Redactori: Silvia-LuminiŃa Cărbunaru Andreea Dănilă

Fotograf: Viorel Neagu

Str. Mărăşeşti nr. 1, Brăila tel./fax: 0239/612.104 e-mail: vespasianlungu@yahoo.com web: www.vespasianlungu.ro fb: scoalapopularadearte.vespasianlungu

39


BRĂILA, str. Mărăşeşti nr. 1

0239/61.21.04 vespasianlungu@yahoo.com

f

/scoalapopularadearte.vespasianlungu www.vespasianlungu.ro


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.