Vocea Străzii #8

Page 1

ANUL I

Nr. 8

16 februarie 2016

16 pagini

1 LEU

voceastrazii.com

office@voceastrazii.com l 0040 726 191 341

”De fapt mă întorc în partidul în care am fost, în urma consultărilor pe care le-am avut și cu colegii mei consilieri. Și sigur, pentru că este cea mai bună variantă, din punctul meu de vedere, pentru Petroșani și pentru ceea ce înseamnă Consiliul Județean în perspectiva următoare”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.

Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a trecut la PNL

„Valentine’s day” – între mit şi realitate

voceastrazii.com

Ajunge! Cimitirele sunt pline cu nevinovați!


2 | 16 februarie 2016

DE ZI CU ZI

voceastrazii.com

IPJ Hunedoara: „Mugurel Teodosiu este împuternicit

adjunct la Poliția municipiului Lupeni” Mugurel Teodosiu a fost numit adjunctul comandantului în cadrul Poliției municipiului Lupeni. „Este o măsură administrativă pentru a întregi echipa managerială și a desfășura activități potrivit cu calificarea și modul de pregătire pe care îl are. Este o funcție pe care a îndeplinit-o și în trecut, are capacitățile profesionale și cunoștințele necesare pentru a gestiona cum se cuvine situația administrativă din municipiul Lupeni”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Deocamdată, conducerea a luat decizia ca Mugurel Teodosiu să fie împuternicit adjunct la Poliția Municipiului Lupeni pentru o perioadă de maximum șase luni. În tot acest timp, la Poliția municipiului Lupeni au loc verificări referitoare la modul de acțiune în cazul incidentului din Straja, în care o salvamontistă a fost bătută de un interlop într-un bar din stațiunea montană Straja. Oficiali IGPR: Control la Poliția Lupeni. Se verifică modul de acțiune în cazul Palesică „Polițiștii Direcției de Control Intern au fost la

Expertiză tehnică pentru lotul II al autostrăzii Lugoj-Deva, de peste 130.000 lei Reprezentanții CNADNR au anunţat, luni, că au semnat un contract de expertiză tehnică în valoare de 133.100 de lei, fără TVA, pentru lotul doi al autostrăzii Lugoj-Deva, urmând să obţină date despre calitatea execuţiei acestei porţiuni. Expertiza tehnică constă în determinarea stabilității și calității materialului de umplutură, folosit la execuția rambleurilor în cadrul Contractului "Proiectare și execuție Autostrada Lugoj - Deva, lotul II, de la kilometrul 27+620 până la kilometrul 56+220.

Lupeni și au verificat modul de intervenție la acel eveniment( n.r.- evenimentul din Straja). Sunt polițiștii prezenți, fac verificări și la finalizare vă spunem și ce măsuri s-au luat”, a declarat, Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General de Poliție. Teodosiu a fost inițial, adjunctul comandantului la Poliția Vulcan, după care a fost desemnat șef interimar la Uricani în anul 2013. În prezent, reprezentanții IPJ Hunedoara au decis că este oportun ca Teodosiu

"După experiența cu lotul III al autostrăzii SibiuOrăștie, am hotărât ca pentru lotul II al autostrăzii Lugoj - Deva, km 27+620 - km 56+220, să facem o expertiză tehnică care să ne dea date exacte asupra execuției și calității acestui lot. Așteptăm detaliile acestei expertize, astfel încât să putem lua deciziile cele mai corecte și mai bune pentru derularea într-un ritm susținut a contractului, în vederea finalizării acestui lot", a declarat Cătălin Homor, director general al CNADNR SA. Contractul a fost semnat cu firma SC GEOTESTING C.I. S.R.L, valoarea acestuia este de 133.100 RON fără TVA și are o durată de două luni. Iulia BĂLUȘĂ

să fie la Lupeni. Potrivit IPJ Hunedoara, Dănuț Mocanu, actualul comandant al Poliței Lupeni nu a fost suspendat din funcție. Iulia BĂLUȘĂ


voceastrazii.com

POLITICA LOR

16 februarie 2015

|3

Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a trecut la PNL

Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani,

și-a anunțat, luni, candidatura la primărie din partea Partidului Național Liberal, renunțând la UNPR.

”De fapt mă întorc în partidul în care am fost, în urma consultărilor pe care le-am avut și cu colegii mei consilieri. Și sigur, pentru că este cea mai bună variantă, din punctul meu de vedere, pentru Petroșani și pentru ceea ce înseamnă Consiliul Județean în perspectiva următoare”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi. Acesta mai spune că șefii UNPR au aflat doar luni dimineață, decizia lui. ”Eu l-am sunat doar de dimineață (pe Haralambie Vochițoiu, liderul UNPR Hunedoara – n.r.). Nu m-a supărat cu nimic echipa de la UNPR. Repet, a fost o decizie pe care am luat-o fără să fie vreo problemă legată de UNPR, ci pentru ceea ce urmează să facem ca proiecte și ca dezvoltare a municipiului Petroșani”, mai spune Ridzi. Fericire de liberal Bogdan Țîmpău, președintele filialei județene a național liberalilor susține că venirea lui Ridzi în partidul lor este un câștig. ”Este un om care are experiență în administrație, în care cetățenii din Petroșani au încredere, este un om fundamental de dreapta și cu care sunt convins că vom face o echipă bună la nivelul județului Hunedoara. Este un câștig major pentru echipa PNL din județul Hunedoara”, susține Țîmpău. Încântat de venirea lui Ridzi la PNL se declară și Adrian David, președintele Consiliului Județean Hunedoara. ”Domnul primar Tiberiu Iacob-Ridzi și-a manifestat intenția de a candida din partea PNL pentru alegerile din iunie

2016, lucru care pe mine, unul, mă onorează atât în plan personal, cât și în plan profesional. În plan personal pentru că îl cunosc de mulți ani și pot să spun că ne leagă o relație de prietenie, iar în plan profesional mă bucur să fiu coleg cu unul dintre cei mai puternici și mai solizi oameni politici din județul Hunedoara. E cât se poate de clar că luăm o opțiune serioasă pentru a câștiga alegerile fără să fim nevoiți să facem înțelegeri mai mult sau mai puțin obscure cu partide de balama, iar ținta pe care PNL-ul o are în alegerile din vară este peste 50%”, a declarat Adrian David. Vochițoiu se simte trădat Trădat se simte liderul UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochițoiu, care precizează că Tiberiu Iacob-Ridzi a făcut o greșeală majoră prin plecarea lui la PNL. ”Consider că Tiberiu Iacob-Ridzi, prin această neinspirată mutare, a ales să își încheie într-un mod abrupt cariera politică. Nu a avut niciun motiv coerent să plece din partidul nostru. Eu nu am știut nimic până azi, am fost luat prin surprindere. Acest sentiment de înșelăciune, de trădare și de gust amar

cred că îl au toți cei care l-au girat cu încredere de-a lungul acestor ani pe domnul Tiberiu Iacob-Ridzi”, declară Vochițoiu. Vochițoiu mai crede că Ridzi a trecut la PNL fiindcă este posibil ca acesta ”să aibă anumite vulnerabilități”. ”Poate are ceva vulnerabilități, lucruri pe care nu le cunoaștem, poate îl au la mână cu ceva, poate îl șantajează cineva. Nu văd alt motiv pentru care ar pleca din UNPR. În UNPR a fost bine primit, am luat deciziile împreună. Eu nu am ce să-i reproșez, cât a activat în UNPR am colaborat, dar ceea ce a făcut astăzi mi-a lăsat un gust amar”, mai spune Haralambie Vochițoiu. La rândul lui, Adrian Rus, cel care știa până luni că este candidatul PNL la Primăria Petroșani, se declară umilit și dezamăgit de cele întâmplate. ”Probabil asta e un alt fel de politică despre care se discuta. Umilință și dezamăgire, asta simt. Cu asta am spus totul! Plec din PNL, e chestiune de scurt timp. Asta e viața, ce să facem? Așa se face politica... ce să mai zic?" Tiberiu Iacob-Ridzi este soțul fostului ministru al Tineretului și Sporturilor, Monica Iacob-Ridzi, aflată acum în închisoare pentru abuz în serviciu, în scandalul privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Națională a Tineretului. Primarul Petroșaniului a trecut de la PDL la UNPR la mijlocul lunii octombrie 2014. Anamaria SANDA


4 | 16 februarie 2016

ROMANIA MAGICA

voceastrazii.com

Straja. Festivalul Oamenilor de Zãpadã Sute de oameni au muncit, sâmbătă, pentru a prezenta turiștilor veniți la distracție în stațiunea montană Straja cei mai frumoși oameni de zăpadă. Totul, în cadrul Festivalului Oamenilor de Zăpadă, aflat la ediția cu numărul 13. Minerul regenerabil, Ziua Îndrăgostiților, schiori sau nuntași. Acestea au fost temele abordate de cei care s-au străduit să aibă cele mai frumoase creații de zăpadă din stațiune. ”Noi am luat startul un pic mai devreme, cu două zile înainte. Nu l-am fi băgat în concurs, dar dacă organizatorii au vrut. Ce reprezintă? Este un om de zăpadă supradimensionat, pe schiuri. Acum se cam înclină într-o parte, sper să nu cadă”, ne povestește un tânăr care înfruntă frigul în pantaloni scurți, sperând ca astfel să-și călească organismul. Ne-am întâlnit și cu Oana, care spune că oamenii lor de zăpadă sunt cei mai frumoși, mai ales că ideea este una inedită: un urs care mănâncă un turist. ”Sincer, e o idee mai ciudată. Ne-am gândit aseară la ceva unic legat de concursul acesta. Și am zis că dacă toți oamenii fac oameni de zăpadă pe schiuri, noi am vrea ceva inedit. Eu anul trecut am organizat cu ceva prieteni ceva similar și am făcut ideea asta ca un om de zăpadă să mănânce un copilaș. Ar fi fost ok să semene mai mult cu un urs omul nostru de zăpadă. Eu zic că merităm un loc fruntaș. Am fost patru adulți, două fetițe și am lucrat în jur de două ore la el”, spune ea. Minerit, Ziua Îndrăgostiților și nuntă Omul de afaceri Emil Părău, parte din echipa organizatoare, precizează că la acest concurs au

luat parte sute de oameni, care s-au dovedit a fi foarte creativi. ”Suntem la a 13-a ediție a Festuvalului Oamenilor de Zăpadă. După cum vedeți, avem foarte multă zăpadă în Straja. De joi a tot nins, am avut zăpadă și dinainte, deci materie primă a fost și s-au făcut niște creații interesante. Au participat câteva sute de concurenți, pentru că la multe creații au fost și câte 20-30 de concurenți. Taberele de schi au făcut fiecare câte ceva. Au fost grupuri din Valea Jiului, din Cluj, București, Hunedoara, care au făcut anumite teme. Toate creațiile sunt deosebit de interesante, printre care o nuntă în realitate, la care participanții au cântat, au jucat. Mireasa era abandonată, pentru că mirele o trădase, era cu altcineva la masă de Ziua Îndrăgostiților și așa și-a înecat amarul în băutură. Au fost și teme din minerit. Cei din Vale nu au rămas indiferenți, chiar dacă suntem la 1500 de metri altitudine, au protestat în felul lor și au făcut mineri cu pancarde sau una și mai interesantă, minerul regenerabil, prin care arăta că putem face și altceva în Valea Jiului în afară de minerit”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Emil Părău. Câți turiști au fost sâmbătă la Straja? ”Stațiunea este plină, ceea ce este un lucru bun. Sperăm ca până la sfârșitul sezonului să avem o afluență de turiști în Straja. Pârtiile sunt bune, zăpada este multă, sperăm să avem tot așa mulți turiști și în perioada următoare”, mai spune Emil Părău. Anamaria SANDA

În rândul turiștilor o găsim și pe o doamnă de 74 de ani, iubitoare înfocată a schiului. Nu vrea să-și dea numele, dar stă la un ceai cu noi, să ne povestească de ce vine la Straja de mai bine de 50 de ani. E stațiunea ei de suflet, locul în care a bătut pârtii cu schiurile ei pentru a-și iniția copiii în tainele acestui sport frumos. ”Eram câțiva oameni de suflet, care veneam cu trenul de la Deva și ne învățam copiii să schieze. Am luat un monitor, l-am plătit să ne învețe copiii să schieze, dar, ca să îi învețe, trebuia să batem pârtia. Pe vremea aceea, în urmă cu 50 de ani, nu era nimic aici. Era o stână. Băteam pârtia, schiam și după aceea mergeam la tren. Am trecut prin peripeții foarte multe”, povestește doamna. Și acum, după atâția ani, vine aici cu prietenii ei vechi, câți au mai rămas, fiindcă sfârșitul nu iartă pe nimeni. ”Am mai rămas doar câțiva, domnișoară. Dar nu ne lăsăm. Venim aici, la Straja, mergem peste tot unde-i zăpadă, mergem după zăpadă. Încă mai schiez la cei 74 de ani ai mei, chiar dacă am un infarct la bord și un stent. Suntem puțini și ne împuținăm de la an la an. Poate că anul ăsta va fi ultimul an petrecut la Straja. Și atunci de ce să nu profităm? Orice om din lumea asta ar trebui să învețe să schieze. E cel mai frumos sport”, ne mai spune ea, emoționată.


voceastrazii.com

EVENIMENT

16 februarie 2016

|5

Sute de oameni au participat la mitingul „Hunedoara suntem NOI” Sute de persoane, majoritatea mineri, au participat, sâmbătă la Petroșani, la un miting pentru salvarea mineritului. Liderii sindicali ai minerilor au cerut ajutorul guvernanților pentru a salva Valea Jiului. Acțiunea de protest a fost inițiată de Sindicatul Muntele, având ca obiectiv găsirea de soluții pentru salvarea locurilor de muncă în județul Hunedoara. Mineritul este activitatea de bază a locuitorilor din Valea Jiului și oamenii sunt nemulțumiți pentru că se închid tot mai multe exploatări miniere și tot mai mulți oameni sunt disponibilizați. Complexul Energetic Hunedoara se află în acest moment în insolvență, iar sindicaliștii au cerut implicarea politicienilor în rezolvarea problemelor. La miting au fost prezenți și reprezentanți ai Sindicatului Cartel Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, dar și liderii sindicali ai energeticienilor de la Termocentrala Mintia.

P

Oamenii au scandat lozinci precum: „Hoții”, „Unitate”, „La pușcărie!”, „ V-am votat cu speranță, ne tratați cu ignoranță” Vremea ploioasă nu i-a împiedicat pe mineri să protesteze. Aceștia au făcut un apel la prim-ministrul Dacian Cioloș, căruia i-au cerut să găsească soluții pentru salvarea locurilor de muncă din minerit. Acest miting face parte din campania „Hunedoara suntem noi” și se desfășoară pentru a treia oară la Petroșani. Acțiunea de protest a debutat în fața Casei de Cultură din municipiul Petroșani, iar la finele discursurilor liderilor sindicali, minerii au mărșăluit pe bulevardul 1 Decembrie până au ajuns în fața sediului Complexului Energetic Hunedoara, acolo adunându-se în jur de 2000 de persoane. Președintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, a declarat că nu s-au

găsit soluții la nivel guvernamental și că dacă nu se rezolvă imediat situația, mii de oameni vor rămâne șomeri. „Dacă 2000 de hunedoreni au înfruntat ploaia, și-au sacrificat mai bine de trei ore într-o zi de sâmbătă, înseamnă că ne pasă de Hunedoara. Dacă 2000 de hunedoreni nu înseamnă pentru guvernanți nimic, le atragem acestora atenția că au fost doar 2000, dar pot fi oricând 20.000 în situația falimentului CEH!

P

CEH nu poate să evite falimentul doar din reduceri de salarii și drepturi, CEH are nevoie de recunoaștere în privința siguranței energetice naționale”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Petre Nica, liderul Sindicatului Muntele. Liderii minerilor spun că economia Văii Jiului și a întregului județ va avea de suferit dacă nu se găsesc soluții pentru a salva mineritul. Iulia BĂLUŞĂ


6 | 16 februarie 2016

DE ZI CU ZI

voceastrazii.com

„Valentine’s day” – între mit şi realitate Vă povestesc şi vouă, în speranţa că voi completa nişte lipsuri din gânduri şi păreri. Întâmplarea face că doi din corespondenţii voceastrazii.com din străinătate (Rodica, Diana şi subsemnatul) locuiesc în apropierea oraşului Terni (Regiunea Umbria, Italia). Terni este locul în care se află Basilica lui San Valentino. De aici au plecat toate legendele dragostei, acum mai bine de o mie de ani, ca să ajungem astăzi la o aşa comercializare necontrolată şi „made in China” – ca în Londra, unde tot în aceasta perioadă este ziua sexului. Şi să nu mă contraziceţi, vă rog, cu argumente din poze de pe Facebook. E suficient că văd inimioare, în fiecare zi, pe toate gardurile din oraş. De multe ori în istoria poporului nostru, s-a considerat realitatea un mit şi s-a agăţat realitatea de-un mit. Dragobetele este o poveste, un fiu al Babei Dochia, un zeu tradiţional – o divinitate mitologică de pe urma căruia ne-am făcut nişte tradiţii. Ne-am înţeles până aici? Valentin, însă, a fost responsabilul Evanghelist pentru comunitatea „Umbră” şi s-a născut în Spovletum (Spoleto - provincia Terni), în secolul al II-lea. Valentin chiar a existat. Sunt nişte oase în biserică, nişte cărţi prăfuite, sute de scrisori şi mii de istorici care pot justifica poveştile astea. Tânăr diacon, faima lui s-a întins pe tot teritoriul Umbru pentru că organiza nunţi şi căsătorea tineri îndrăgostiţi în secret (senatul nu permitea căsătoriile între convertiţi) şi în anul 203 e.n., la cererea orăşenilor, a fost declarat „Vescovo da San Feliciano”. Numele Valetin provine din latină şi înseamnă „valere” adică „valoros”, a sta bine în sănătate. Avea, spun biografii, darul de a vindeca oameni prin credinţă. Poveste oficială: În ziua împlinirii a 100 de ani, Vescovul din Terni a fost chemat la Roma la căpătâiul fiului celebrului orator şi filozof atenian Cratone, care suferea de o boală cumplită, unde acesta (foarte natural) îl face bine pe bolnav după o noapte de rugăciune. Când fiul lui Cratone apare în faţa familiei complet vindecat, toţi membrii acesteia dar şi toţi discipolii se convertesc la Creştinism, botezaţi de Valentin. Faptul ăsta face ca în casa romană a lui Valentino să năvălească tot felul de bolnavi, într-un număr însemnat de

convertiţi şi prozeliţi. Printre cei ce s-au convertit la Creştinism s-a aflat şi fiul prefectului de Roma - om important în senat. Prefectul îl arestează pe Valentino, iar în tribunal îl invită să se sacrifice zeilor. Valentino refuză categoric, iar asta îi aduce moartea. Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopţii, pentru a evita o răscoală populară. Corpul acestuia a fost purtat pe Via Flaminia înapoi la Terni. Via Flaminia, cel mai important drum al imperiului atunci, singurul care făcea legătura între Senat şi Viena de astăzi. Episoadele care i-au adus faima mondială prin intermediul turiştilor, apoi adaptările făcute pentru ca să ajungem acum la „Valentine’s day”, se găsesc pe toate gardurile din Terni – şi în toate pliantele care te invită să vizitezi oraşul. Într-o zi, trecând prin faţa mormântului martirului Valentin, doi tineri logodiţi se certau de mama focului. Valentin li se înfăţişează şi le dă un trandafir cerând celor doi: „strângeţi floarea, fără să vă înţepaţi”. Cei doi se împacă şi nu numai, se unesc şi prin căsătorie. Veştile au mers repede, iar din ce în ce mai multe cupluri în dificultate vin la mormântul său. Venind într-un număr foarte mare, responsabilii bisericii au decis ca să acorde populaţiei o singură zi pentru a vizita

mormântul sfântului: 14 februarie (ziua decapitării, la Roma). În anul 245 e.n., Sabino, un centurion roman în trecere prin Terni se îndrăgosteşte de creştina Serapia, iar ca s-o ia de soţie se converteşte. În noaptea nunţii, se descoperă că tânăra suferea de o boală în fază terminală. Atunci când viaţa ei se apropia de final, Sabino cere lui Valentin să nu fie separaţi. Aşa au fost găsiţi, adormiţi pe veci ţinându-se în braţe. Cu toate astea, ziua şi sărbătorirea sfântului Valentin sunt două lucruri diferite. Italienii dezmint restul legendelor şi susţin cu stoicism că multe s-au născut numai în dorinţa comercializărilor de tot felul. Toţi au auzit de „Valentine’s day”, prea puţini însă de viaţa acestuia. Ziua de 14 februarie a fost scoasă din calendarele Creştine şi Catolice, pentru că datele referitoare la viaţa sa (în anul 1969) erau ambiguităţi. Vizitaţi pagina noastră de Facebook

https://www.facebook.com/vocea.strazii.2015 şi o să vedeţi cum se sărbătoreşte „Valentine’s day” în oraşul medean, centrul înamorărilor, locul în care s-a sărbătorit pentru prima dată „Ziua Îndrăgostiţilor” şi din care au deviat atâtea şi atâtea şi atâtea legende. Sergiu BALABAN-DUCK


voceastrazii.com

REVOLTE

16 februarie 2016

|7

Ajunge! Cimitirele sunt pline cu nevinovați! Privesc, cu sufletul răpus de durere și cu ochii împăienjeniți de lacrimi cum, în ultimele zile, mai mulți bebeluși din România sunt răpuși de un virus ucigaș. Privesc, cum cu trupurile lor mici luptă pentru viață… cu câtă demnitate își duc suferința! Simultan, amintirile prind voce, durerea se intensifică și mintea îmi este dominată de imaginea băiețelului meu, Giovanni Octavian, copil care a fost răpus și el, în urmă cu un an și două luni, de un virus ucigaș. Un virus căruia, la vremea aceea, medicii nu i-au dat niciun nume. Un virus pe care l-a luat din spital, imediat după naștere. Povestea începe în 8 decembrie 2014, zi în care, după 37 de săptămâni de sarcină cu risc crescut de avort, Dumnezeu mi-a zâmbit… Am dat naștere unei fetițe și unui băiețel. Amândoi aveau peste două kilograme și erau sănătoși. Au avut indicele Apgar 9. Bucuria m-a năpădit în așa măsură încât nici durerea nu o mai simțeam. După opt ore de la operație m-am ridicat din pat și am plecat să-mi văd comorile. Să le ating, să le spun cât de mult le iubesc! Erau amândoi într-un incubator, parcă mai mici decât îi văzusem în sala de naștere, aveau însă o frumusețe pe care doar o mamă când își privește copilul o poate vedea. Radiam de fericire și nu credeam nicio clipă că, după câteva zile fericirea va deveni coșmar. Așa cum spuneam, după trei zile de la naștere, o asistentă m-a chemat de urgență în salonul copiilor, salon din care mă întorsesem cu câteva minute înainte. M-am dus sperând că mă cheamă să îmi aduc bebelușii cu mine în salon, însă nu a fost așa… Băiețelul meu era cu masca de oxigen pe față și respira doar stimulat. Atunci am simțit că mi se prăbușește întreg cerul în cap. Durerea îmi mușca din suflet fără milă, iar lacrimile îmi curgeau necontrolat pe obraji. În salon era forfotă, asistentele fugeau dintr-o parte în alta, iar un medic pediatru începuse deja să întocmească actele pentru a-mi trimite copiii la Clinica de prematuri ”Luis Țurcanu” din Timișoara. Menționez că, totul s-a petrecut la Spitalul de Urgență Petroșani. Inițial, mi s-a spus că vor trimite copiii cu elicopterul, însă din cauza vremii capricioase, pilotul SMURD a refuzat să decoleze. Atunci, medicii au încercat să găsească o ambulanță care să ne transporte la Timișoara. După ore de așteptare, ore în care starea copilului se agrava văzând cu ochii, a venit o salvare, din Lupeni. Totuși, în timp ce micuții erau aduși spre ambulanță, în lift, copilul meu a mai făcut o criză respiratorie și a fost resuscitat în Unitatea de Primiri Urgențe, de către medicul Liliana Dumitru și echipa de asistente din serviciu. În tot acest timp, eu așteptam lângă ambulanță și nu înțelegeam de ce durează atât de mult până ajung medicii cu incubatorul. Intrând în Urgență să mă încălzesc, am văzut personalul medical cum se chinuia să îmi salveze copilul. A fost a doua oară, în doar câteva ore când durerea m-a răpus. Simțeam cum îmi cedează genunchii, cum tremuram necontrolat și totuși îmi impuneam să rezist, pentru ei, pentru îngerașii mei scumpi. În tot acest timp, o infirmieră de pe secția de ginecologie, Gizella Fulop, mi-a fost alături. Deși avea multe de făcut, femeia, mă mângâia ca o mamă, îmi ștergea lacrimile și mă încuraja… Îmi repeta necontenit că totul va fi bine însă, nu a avut dreptate.

Deși micuțul a fost stabilizat, medicii au înțeles că nu poate rezista 250 de kilometri, câți sunt până la Timișoara, într-o ambulanță dotată doar cu un balon pentru ventilație artificială, fără oxigen și aparatură de terapie intensivă, fapt pentru care, ne-am întors înapoi în secția de neonatologie, unde, medicul Carmen Bursesc, a chemat de urgență Ambulanța de Terapie intensivă Neonatală din Timișoara. Au trecut cu greu cele aproape patru ore până când au intrat în secție un întreg alai de medici și asistenți din Timișoara, cu o targă dotată cu tot ce este nevoie pentru transportul nou născuților aflați în stare critică. Priveam, printre lacrimi, cum mi-au așezat copiii în incubator, conectându-i la aparatele de monitorizare. Atunci, pentru prima dată de când a început agonia, Giovanni a plâns, iar eu, interpretam acest lucru ca pe o binecuvântare, știind că plânsul e semn că începe să respire singur. Am plecat în spatele ambulanței, cu mașina personală și tot drumul am ținut legătura cu medicul din ambulanță, care știind cât sunt de disperată îmi trimitea periodic mesaje prin care mă liniștea că totul este bine. După ce am ajuns la Timișoara, la Clinica de Prematuri ”Luis Țurcanu”, medicii mi-au spus că fetița este bine, însă o vor ține sub tratament cu antibiotic, preventiv, având în vedere că a stat în același incubator cu fratele ei, care este in Terapie Intensivă, în stare gravă. A doua zi, am aflat că micuțul a fost infectat cu un virus, însă nu se știa nici numele virusului și nici locul în care a fost contactat, însă cel mai probabil, micuțul l-a luat imediat după naștere. Deși speram că eforturile medicilor vor fi răsplătite și micuțul meu va învinge boala, nu a fost așa. La fiecare trei ore, când mergeam la alăptat aflam că starea lui s-a agravat. Avea trombocitele mici, fapt pentru care i se administra masă trombocitară în fiecare zi. Virusul nu răspundea la cocktail-ul de antibiotice și a început să îi atace organele interne. Prima dată a făcut hemoragie digestivă, apoi o formă severă de icter, apoi medicii mi-au spus că a făcut blocaj renal și că micuțul are septicemie. Realizând gravitatea bolii, speram într-o minune. Ajunsesem să mă rog la Dumnezeu, cu voce tare, pe stradă, plângând, când mergeam să îmi cumpăr cele necesare în spital. Treceam de la o extremă la alta când plecam de la băiat, la fetiță. Treceam automat de la durere la bucurie, mai ales atunci când medicii îmi spuneau că fata nu are acel virus, iar analizele ei sunt bune. Așa au trecut alte trei zile, era 14 decembrie, seara la ora 21:00. Deși în acea zi, medicii mi-au spus că băiatul pare să răspundă la tratament, că rinichii au început să funcționeze, hemoragia digestivă se oprise, că sunt speranțe să-și revină, plămânii micuțului au cedat, iar doctorul de gardă mi-a spus că sunt nevoiți să-l intubeze. Zis și făcut. Au trecut alte zeci de minune care mi-au părut o eternitate, minute în care am bătut holul spitalului de la un capăt la altul implorând pe Dumnezeu să nu îmi ia copilul. Ușile care mă despărțeau de micuț s-au deschis, a ieșit doctorul de gardă și se îndrepta înspre mine. Mi-a spus că deși cu dificultate, procedura a reușit, iar acum, totul depinde de copil. Am îmbrățișat-o sperând că puiul meu va reuși să învingă boala. Atunci, doctorul, probabil și ea mamă, m-a întrebat

dacă vreau să intru la micuț. Bineînțeles, că am acceptat cu bucurie. Parcă și acum văd corpușorul lui mic, întins pe un pătuț, conectat la aparate și acea mască de oxigen, mare pentru obrăjorul lui. Părea că doarme atât de liniștit, când, deodată a deschis ochii și și-a întors privirea înspre mine. Doctorul a sărit să îi imobilizeze căpșorul, să nu-și smulgă tubul din plămân. M-a urmărit preț de câteva secunde cu privirea, apoi, l-am mângâiat și și-a închis ochișorii. Am vrut să îl sărut, dar îmi era parcă teamă să nu-l trezesc și atunci, l-am mai atins odată, ușor pe picioruș, într-un loc mic, care scăpase neînțepat. Nam știut că sunt ultimele minute din viața lui… Am ieșit din salon, iar după nici jumătate de oră m-a chemat doamna doctor să-mi iau rămas bun de la el. Făcuse hemoragie pulmonară. Nu știu cum am ajuns înapoi în salon, nu-mi amintesc reacția pe care am avut-o, știu doar că am simțit cum se scurge viața din mine. Atunci am murit și am și înviat de dragul micuței mele rămase în viață, în salonul învecinat, dar și a surioarei ei, rămase acasă. Am trecut de la o stare la alta. Am avut momente în care imploram medicul să-l salveze dar și momente când îl rugam să oprească aparatul să-i curme suferința. Nu-mi amintesc prea multe… Știu doar că atunci țineam căpșorul băiețelului în mâini și-l sărutam necontenit… Mi-a murit în mâini! Ieșind din salon, pe pervazul geamului am văzut o lumânare. O aprinseseră asistentele, impresionate de durerea mea. Acum, după un an și două luni de întrebări, zbucium și suferință nu pot decât să mă întreb din nou, văzând cazurile copiilor din Pitești și Dolj (cazuri similare cu cel al copilului meu), văzând medicii cum bâjbâie neștiind exact cauza apariției infecțiilor, de ce la noi, în România se așteaptă să se stingă zeci de suflete nevinovate până se recunoaște că este o problemă, până se recunoaște că în spitale problema majoră este igiena, nicidecum dotarea precară a secțiilor sau profesionalismul cadrelor medicale. Nu înțeleg teama medicilor de a semnala rapid forurile abilitate, când sunt înregistrate astfel de cazuri grave. Nu înțeleg DE CE mor oameni care au toată viața înainte. Nu aș vrea ca acum, când mi-am scris povestea să se înțeleagă greșit că vreau să-mi plângă cineva de milă sau că vreau să acuz pe cineva. Vă asigur că nu! Dacă doream asta, o făceam în urmă cu un an. Tot ce vreau acum este să trag un semnal de alarmă, că s-a murit și înainte de această ”epidemie”, cu aceleași simptome, din cauza aceluiași virus cu proveniență necunoscută. Vreau să arăt durerea pe care o simte o mamă când moartea îi smulge puiul de la sân. Vreau să se facă ceva să nu mai moară alte suflete nevinovate. Ajunge! Cimitirele sunt pline cu nevinovați! Rodica MUNTOI


8 | 16 februarie 2016

Noaptea la o stână în Retezat În numeroasele peregrinări prin Retezat am trecut adesea prin sau pe marginea imensei căldări glaciare pe care tumultuosul Râu Bărbat o străbate, sus la obârşia sa, atunci când de abia se înfiripă prin împreunarea apelor ce se scurg din Tăul Adânc, Tăul Ţapului, Tăul Custurii şi Tăurile Ciumfului. Am admirat de fiecare dată poiana largă şi stâna înconjurată de brazii seculari, la care din vechi timpuri, vin vară de vară oierii din Ţara Hațegului să-şi îndestuleze turmele cu iarbă grasă crescută din belşug pe tăpşanele şi plaiurile alpine. Drumurile noastre începeau şi se terminau însă la cabanele Baleia, Pietrele sau Buta, până când într-o

voceastrazii.com

ROMANIA MAGICA

zi, am hotărât cu Tomiță - veteran al munţilor - să rămânem peste noapte la Stâna din Râu din marginea căreia am admirat o după-amiază întreagă pereţii nordici, incredibil de abrupţi ai vârfurilor Păpuşa Mare, Păpuşa Mică şi Ţapului. Spre seară, pe poteca ce cobora din căldarea Ciumfului au început să apară oile - vreo nouă sute la număr – pe care baci Filip şi mai tinerii ciobani Ion şi Dumitru le struneau cu îndemânare îndreptându-le spre târla din mijlocul poienii. După cunoştinţa făcută sub privirile şi lătratul nu prea prietenos al celor şapte câini am fost poftiţi în stâna. În preajma focului care în curând avea să înveselească

atmosfera destul de monotonă în care îşi petrec zilnic viaţa aceşti bărbați, au început să curgă – mai ales - întrebările ce le puneam gazdelor noastre. Un păhărel două de coniac i-au dezvelit baierele …gurii lui baci Filip de la care aveam să aflăm multe din întâmplările muntelui, mai ales din cele pe care aproape noapte de noapte sunt nevoiţi să le petreacă la vizitele nedorite ale lui Moş Martin. Odată cina terminată ne-am retras pentru odihnă în stâna nouă de alături. Spre surpriza noastră, baciul şi cei doi feciori s-au îndreptat cu cojoacele ocrotitoare în spate, spre un fel de adăposturi cu numai trei pereţi, deschise spre turmă, suspendate puţin faţă de sol şi dispuse simetric în jurul turmei. Câinii, fără să fie dirijaţi, închideau cercul de pază menit să prevină pătrunderea şireată şi mai ales năprasnică a înrăitului duşman: ursul! Nişte biete lanterne şi nelipsitele boate cu nod în cap constituiau singurele arme cu care era aşteptat duşmanul. Mai era însă şi curajul demn de admirat şi experienţa pe care bacii Filip, Ion şi Dumitru le dobândiseră în nopţile anterioare, precum şi isteţimea câinilor, aproape toţi însemnaţi de ghearele necruţătoare ale puternicului animal. Nu cred că apucaseră să aţipească ciobanii, obosiţi de trudă unei zile întregi când, dintr-o dată, fulgeră atacul copleşitor al ursului, aflat din câţiva paşi în mijlocul turmei!

Reacţia lor, la fel de violentă, prima dată a câinilor şi apoi a oamenilor, ne-a rămas – probabil pentru multă vreme – întipărită în memorie. Ieşiţi la rândul nostru cu lanternele în mâini n-am riscat decât o urmărire vizuală din preajma stânii, într-un moment când ursul, deja cu prada în gură se afla acum sub scutul pădurii. Zadarnice au fost strigătele ciobanilor, de un dramatism zguduitor în care se strânsese parcă revolta atâtor jertfe pierdute, teama de neprevăzut în fața unei reacţii neaşteptate a sălbăticiunii, dorinţa de a recupera nefericitul berbec, încă viu. Strigăte şi lătrături, icneli, mârâituri, schelălăit de câine lovit, iată fundalul sonor care a însoţit retragerea încununată de succes a ursului cel mare şi negru, atât de puternic, pe care trei oameni şi şapte câini nu l-au putut împiedica să-şi ia prada aproape cotidiană. Urmărirea a mai durat o vreme, fără succes, şi în cele din urmă slujbaşii muntelui s-au întors la locurile de veghe, aşteptând poate un nou “raid” al ursului din muntele vecin... Text: Aurel Dula (1934-1993) Foto: Aurel Dula şi Dragoş Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

O perlă a Parângului - Lacul Câlcescu

Sezonul frunzelor ruginii este, pe minunatele meleaguri ale Parângului, unul dintre cele mai fermecătoare. Şi aceasta nu numai prin prisma amatorilor de drumeţie. Mai accesibili din partea lor sud-estică, prin şoseaua ce leagă Petroşaniul de cabana Rusu, munţii Parângului sunt mai puţin cunoscuţi în zona opusă, peste creasta principală pe care o admirăm zilnic, plimbându-ne pe artera principală a oraşului.

În această zonă, într-una din spectaculoasele căldări glaciare ce impresionează prin grandoare şi linişte neverosimilă, îşi unduie molcom valurile Lacul Câlcescu. Îl vizitasem în atâtea rânduri, dar de data aceasta l-am regăsit parcă mai atrăgător ca oricând. Albastrul ireal al cerului de octombrie se reflectă în el cu nuanţe controversate, influenţate de verdele viu al jneapănului de pe maluri sau de verdele gălbui al păşunilor arse de soare o vară întreagă… În acest iezer alpin, unul dintre cele mai mari din ţară, ”bătaia” păstrăvilor este în toi. Urmărindu-i de pe margine cum “muncesc” fascinaţi, îţi vine greu să le tulburi clipa şi te retragi cu blândeţe. Dealtfel riscul de a fi observat este ca şi inexistent căci păstrăvii în perioada fecundaţiei cad într-un soi de transă, rămânând nemişcaţi ore întregi.

ROMANIA MAGICA

Cu timpul După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță, și așa, omul începe să învețe… că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg

Aventură de 1 Mai pe Jiu,

în Retezat și în Vâlcan

Nu departe de lac, dominând triumfător

Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

Te invităm de pe acum să te înscrii în cea mai frumoasă aventură, pe care am gândit-o special pentru tine, în perioada 29 aprilie – 2 mai 2016! Te așteaptă zile pline, cu rafting pe Jiu, cel mai tehnic râu din țară, canyoning în sălbaticele canioane ale Retezatului, stand up paddle, tiroliană, peșteri de o frumusețe nemaivăzută și tir cu arcul. l rafting pe jiu – 200 lei/pers.; l canyoning – 100 lei/pers pentru un canion sau 150 de lei/persoană pentru două canioane; l stand up paddle – 40 lei/pers.; l peșteră semitehnică+tiroliană 100 m lungime – 100 lei/pers. (din munții Retezat în munții Vâlcan); l tir cu arcul – 30 lei/pers.;

o capră neagră. Ne văzuse, dar parcă intrigată de prezenţa noastră refuza să fugă, dându-şi seama că o asemenea soluţie nu era demnă şi în orice caz incompatibilă cu postura sa de..stapână a înălţimilor. Întocmai ca toate lucrurile care te impresionează şi te îndeamnă să le revezi,

Tarif special, dacă se aleg toate serviciile de mai sus: 450 lei/pers. Grup minim: 8 persoane Pentru serviciile separate se respectă tariful afișat.

Lacul Câlcescu este un adevărat magnet al turiştilor şi… pescarilor. Este ceea ce vrem să demonstrăm în rândurile

Contact:

de faţă prin invitaţia ce o facem tuturor de a porni pe cărările Parângului...

P

|9

Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. …Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi așa cum sperai. …Cu timpul îți dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt… Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar din păcate, se învață doar cu timpul… – Jorges Luis Borges – Text şi foto: Bogdan Dan

Oferta include:

zările de pe vârful unui colţ de stâncă am zărit

Text: Aurel Dula (1934-1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate pe ASTĂZI și ACUM, pentru că terenul lui MÂINE este prea nesigur pentru a face planuri… și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului. …Și după un timp, omul învață că dacă e prea mult, până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează. Așa că începe să-și planteze propria grădină și-si împodobește propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros, și omul învață și învață … și cu fiecare zi învață. Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. …Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoană doar pentru a-ți întovărăși singuratatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. …Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați, și că cel care nu luptă pentru el, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieții să facă rău celui rănit.

16 februarie 2016

tel.: 004 07200 156 46/004 0726 191 341 transilvania.adventure@gmail.com office@transilvania-adventure.com www.transilvania-adventure.com


8 | 16 februarie 2016

Noaptea la o stână în Retezat În numeroasele peregrinări prin Retezat am trecut adesea prin sau pe marginea imensei căldări glaciare pe care tumultuosul Râu Bărbat o străbate, sus la obârşia sa, atunci când de abia se înfiripă prin împreunarea apelor ce se scurg din Tăul Adânc, Tăul Ţapului, Tăul Custurii şi Tăurile Ciumfului. Am admirat de fiecare dată poiana largă şi stâna înconjurată de brazii seculari, la care din vechi timpuri, vin vară de vară oierii din Ţara Hațegului să-şi îndestuleze turmele cu iarbă grasă crescută din belşug pe tăpşanele şi plaiurile alpine. Drumurile noastre începeau şi se terminau însă la cabanele Baleia, Pietrele sau Buta, până când într-o

voceastrazii.com

ROMANIA MAGICA

zi, am hotărât cu Tomiță - veteran al munţilor - să rămânem peste noapte la Stâna din Râu din marginea căreia am admirat o după-amiază întreagă pereţii nordici, incredibil de abrupţi ai vârfurilor Păpuşa Mare, Păpuşa Mică şi Ţapului. Spre seară, pe poteca ce cobora din căldarea Ciumfului au început să apară oile - vreo nouă sute la număr – pe care baci Filip şi mai tinerii ciobani Ion şi Dumitru le struneau cu îndemânare îndreptându-le spre târla din mijlocul poienii. După cunoştinţa făcută sub privirile şi lătratul nu prea prietenos al celor şapte câini am fost poftiţi în stâna. În preajma focului care în curând avea să înveselească

atmosfera destul de monotonă în care îşi petrec zilnic viaţa aceşti bărbați, au început să curgă – mai ales - întrebările ce le puneam gazdelor noastre. Un păhărel două de coniac i-au dezvelit baierele …gurii lui baci Filip de la care aveam să aflăm multe din întâmplările muntelui, mai ales din cele pe care aproape noapte de noapte sunt nevoiţi să le petreacă la vizitele nedorite ale lui Moş Martin. Odată cina terminată ne-am retras pentru odihnă în stâna nouă de alături. Spre surpriza noastră, baciul şi cei doi feciori s-au îndreptat cu cojoacele ocrotitoare în spate, spre un fel de adăposturi cu numai trei pereţi, deschise spre turmă, suspendate puţin faţă de sol şi dispuse simetric în jurul turmei. Câinii, fără să fie dirijaţi, închideau cercul de pază menit să prevină pătrunderea şireată şi mai ales năprasnică a înrăitului duşman: ursul! Nişte biete lanterne şi nelipsitele boate cu nod în cap constituiau singurele arme cu care era aşteptat duşmanul. Mai era însă şi curajul demn de admirat şi experienţa pe care bacii Filip, Ion şi Dumitru le dobândiseră în nopţile anterioare, precum şi isteţimea câinilor, aproape toţi însemnaţi de ghearele necruţătoare ale puternicului animal. Nu cred că apucaseră să aţipească ciobanii, obosiţi de trudă unei zile întregi când, dintr-o dată, fulgeră atacul copleşitor al ursului, aflat din câţiva paşi în mijlocul turmei!

Reacţia lor, la fel de violentă, prima dată a câinilor şi apoi a oamenilor, ne-a rămas – probabil pentru multă vreme – întipărită în memorie. Ieşiţi la rândul nostru cu lanternele în mâini n-am riscat decât o urmărire vizuală din preajma stânii, într-un moment când ursul, deja cu prada în gură se afla acum sub scutul pădurii. Zadarnice au fost strigătele ciobanilor, de un dramatism zguduitor în care se strânsese parcă revolta atâtor jertfe pierdute, teama de neprevăzut în fața unei reacţii neaşteptate a sălbăticiunii, dorinţa de a recupera nefericitul berbec, încă viu. Strigăte şi lătrături, icneli, mârâituri, schelălăit de câine lovit, iată fundalul sonor care a însoţit retragerea încununată de succes a ursului cel mare şi negru, atât de puternic, pe care trei oameni şi şapte câini nu l-au putut împiedica să-şi ia prada aproape cotidiană. Urmărirea a mai durat o vreme, fără succes, şi în cele din urmă slujbaşii muntelui s-au întors la locurile de veghe, aşteptând poate un nou “raid” al ursului din muntele vecin... Text: Aurel Dula (1934-1993) Foto: Aurel Dula şi Dragoş Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

O perlă a Parângului - Lacul Câlcescu

Sezonul frunzelor ruginii este, pe minunatele meleaguri ale Parângului, unul dintre cele mai fermecătoare. Şi aceasta nu numai prin prisma amatorilor de drumeţie. Mai accesibili din partea lor sud-estică, prin şoseaua ce leagă Petroşaniul de cabana Rusu, munţii Parângului sunt mai puţin cunoscuţi în zona opusă, peste creasta principală pe care o admirăm zilnic, plimbându-ne pe artera principală a oraşului.

În această zonă, într-una din spectaculoasele căldări glaciare ce impresionează prin grandoare şi linişte neverosimilă, îşi unduie molcom valurile Lacul Câlcescu. Îl vizitasem în atâtea rânduri, dar de data aceasta l-am regăsit parcă mai atrăgător ca oricând. Albastrul ireal al cerului de octombrie se reflectă în el cu nuanţe controversate, influenţate de verdele viu al jneapănului de pe maluri sau de verdele gălbui al păşunilor arse de soare o vară întreagă… În acest iezer alpin, unul dintre cele mai mari din ţară, ”bătaia” păstrăvilor este în toi. Urmărindu-i de pe margine cum “muncesc” fascinaţi, îţi vine greu să le tulburi clipa şi te retragi cu blândeţe. Dealtfel riscul de a fi observat este ca şi inexistent căci păstrăvii în perioada fecundaţiei cad într-un soi de transă, rămânând nemişcaţi ore întregi.

ROMANIA MAGICA

Cu timpul După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță, și așa, omul începe să învețe… că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg

Aventură de 1 Mai pe Jiu,

în Retezat și în Vâlcan

Nu departe de lac, dominând triumfător

Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

Te invităm de pe acum să te înscrii în cea mai frumoasă aventură, pe care am gândit-o special pentru tine, în perioada 29 aprilie – 2 mai 2016! Te așteaptă zile pline, cu rafting pe Jiu, cel mai tehnic râu din țară, canyoning în sălbaticele canioane ale Retezatului, stand up paddle, tiroliană, peșteri de o frumusețe nemaivăzută și tir cu arcul. l rafting pe jiu – 200 lei/pers.; l canyoning – 100 lei/pers pentru un canion sau 150 de lei/persoană pentru două canioane; l stand up paddle – 40 lei/pers.; l peșteră semitehnică+tiroliană 100 m lungime – 100 lei/pers. (din munții Retezat în munții Vâlcan); l tir cu arcul – 30 lei/pers.;

o capră neagră. Ne văzuse, dar parcă intrigată de prezenţa noastră refuza să fugă, dându-şi seama că o asemenea soluţie nu era demnă şi în orice caz incompatibilă cu postura sa de..stapână a înălţimilor. Întocmai ca toate lucrurile care te impresionează şi te îndeamnă să le revezi,

Tarif special, dacă se aleg toate serviciile de mai sus: 450 lei/pers. Grup minim: 8 persoane Pentru serviciile separate se respectă tariful afișat.

Lacul Câlcescu este un adevărat magnet al turiştilor şi… pescarilor. Este ceea ce vrem să demonstrăm în rândurile

Contact:

de faţă prin invitaţia ce o facem tuturor de a porni pe cărările Parângului...

P

|9

Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. …Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi așa cum sperai. …Cu timpul îți dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt… Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar din păcate, se învață doar cu timpul… – Jorges Luis Borges – Text şi foto: Bogdan Dan

Oferta include:

zările de pe vârful unui colţ de stâncă am zărit

Text: Aurel Dula (1934-1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate pe ASTĂZI și ACUM, pentru că terenul lui MÂINE este prea nesigur pentru a face planuri… și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului. …Și după un timp, omul învață că dacă e prea mult, până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează. Așa că începe să-și planteze propria grădină și-si împodobește propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros, și omul învață și învață … și cu fiecare zi învață. Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. …Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoană doar pentru a-ți întovărăși singuratatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. …Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați, și că cel care nu luptă pentru el, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieții să facă rău celui rănit.

16 februarie 2016

tel.: 004 07200 156 46/004 0726 191 341 transilvania.adventure@gmail.com office@transilvania-adventure.com www.transilvania-adventure.com


10 | 16 februarie 2016

Aur Amar Nu mi-a plăcut gimnastica. A fost doar dorinţa prostească a părinţilor mei de a-şi trăi visele lor prin mine. Nu m-au iertat niciodată că am renunţat „înainte de vreme”, când ei „trei ani au mâncat doar cartofi şi fasole ca să mă ţină pe mine în şcoală”. Şi azi îmi reproşează că aş fi putut ajunge un nume mare, dacă aş fi îndurat totul. „Dar nu, tu de mică ai fost răzvrătită. Nu puteai lua câteva palme peste bot şi gata”, mormăie tata când se mai chercheleşte şi-şi aminteşte că „mi-am ratat viitorul”. Povară mai grea decât a căra în spate vise care nu-s ale tale – străduindu-te să le îndeplineşti – nu cred că există-n lumea asta. Primele trei clase, la Liceul Sportiv din Deva, pentru mine, au însemnat durere, spaimă, frică şi abandon. Şi acum, la 20 de ani distanţă, asociez, fără să vreau, performanţa cu bătaia, chiar dacă am întâlnit, datorită meseriei mele, oameni minunaţi, care au reuşit să şlefuiască talente în diverse sporturi cu dragoste, răbdare şi profesionalism. Prima palmă peste faţă, care m-a şi trimis la pământ, am primit-o în cea de-a doua zi de şcoală, la antrenamentul de după ore. O antrenoare roşcată, cu părul permanent şi cele mai lungi unghii roşii pe care le văzusem vreodată ne punea să facem rostogoliri pe un şir de saltele. A venit şi rândul rostogolirilor cu picioarele depărtate, fără să ai genunchii îndoiţi. Eu, moartă de frig, numai în chiloţi, nu pricepeam ce vrea femeia aia de la mine şi mă întrebam, disperată, de ce nu mai vine taică-meu să mă ia acasă, că trecuse deja o noapte fără ei. Mie mi se părea că fac rostogolirile bine; antrenoarea nu era de aceeaşi părere şi m-a strigat: – Tu, vino aici! Cum te cheamă? – Anamaria – Şi mai cum? – Nedelcoff

OAMENI

– Ţi-am zis să nu mai ţii genunchii îndoiţi? Ţi-am zis?!, a zbierat la mine. – … dar nu ţin… Jap! O palmă peste ochi de am văzut stele verzi m-a proiectat la pământ. – Tu mie să nu-mi răspunzi! Marş la loc, pe saltea! Să nu te prind că plângi! Auzi? Dacă plângi să vezi ce îţi iei! Fă rostogolirile cum trebuie! Fără genunchii îndoiţi! A zbierat tot antrenamentul, m-a mai urecheat de vreo două ori de credeam că o să-mi smulgă urechea cu totul, le-a mai plesnit pe vreo două colege peste ochi şi asta a fost pe ziua respectivă. Au mai urmat şi alte zile de palme, certuri, urecheli, până am fost împărţite, în funcţie de aptitudini, în două grupe: performanţă şi neperformanţă. Eu la neperformanţă, evident. Antrenor: Maria Neculiţă, proaspăt retrasă după Mondialele din 92, împreună cu una, Camelia Nu-Mai-Ştiu-Cum. Cea mai rea persoană din viaţa mea de elev la Deva. Maria Neculiţă, la fiecare exerciţiu mai greu reuşit – de exemplu la primul flic pe bârna mare – îmi dădea câte o ciocolată Kiss, cealaltă, Camelia, ne plesnea la fiecare exerciţiu greşit. La început a fost urecheala, mai apoi palmele peste cap, au urmat cele peste faţă şi, cum a dat primăvara, au apărut şi joardele rupte din sălciile de afară. „Da? Nu poţi să faci sfoara? Chiar nu poţi?! Ia să vedem dacă acum poţi!” ne spunea. Şi te plesnea cu joarda, care se înfăşura în jurul tău ca un şarpe, lăsându-ţi pe trup o dârâ subţire, roşie, din care ţâşnea sângele. Nu aveai voie să plângi. Cel puţin, nu tare. Lacrimile ţi se înnodau sub bărbie într-un sughiţ ciudat şi făceai exerciţiile, mai departe. „Nu mă impresionează lacrimile tale, împuţito! Chiar deloc!”, striga şi mai tare, în timp ce cu talpa adidasului te apăsa de fund până atingeai pământul în sfoara perfectă. Durerea era şi mai mare, îţi venea să leşini, iar în unele zile nu ştiai ce doare mai mult: urma lăsată de nuia sau cea dobândită în urma antrenamentului. Ni se spusese din start, de la prima palmă, că este interzis ca ceea ce se întâmplă la antrenamente să fie spus afară. Nu aveam voie nici părinţilor să ne plângem. „Noi ştim tot, vom şti dacă spuneţi. O să fie şi mai rău. Dacă aflăm că aţi pârât, nu veţi fi pedepsite numai voi, ci toată grupa”. Într-un final, s-a aflat. De unde? Mă schimbam în cameră şi a intrat o pedagogă. „Domnişoara Carmen”, îi spuneam noi. Înaltă, brunetă, frumoasă cu ochii albaştri, care ne spunea poveşti, ne ţinea în braţe, ne pupa, nu ţipa niciodată şi ne dădea bomboane. Era tare diferită de cealaltă pedagogă, „doamna Szekely”, o scorpie care zbiera de parcă erai la armată şi te urechea până nu mai auzeai nimic.

voceastrazii.com Mi-a observat dungile vinete, de parcă eram zebră. Aveam multe. Unele vechi, altele proaspete, cu sângele uscat pe ele. Înseamnă că nu fusesem prea silitoare, nu făceam exerciţiile corect. A trebuit să-i spun ce s-a întâmplat. Ziua următoare s-a dezlănţuit potopul asupra noastră. „Cine a pârât că vă batem? Cine a pârât să facă un pas în faţă, altfel veţi fi pedepsite toate”, ne-au avertizat antrenoarele. Cu inima în gât, cu stomacul strâns de emoţii, nu am zis nimic. Am fost laşă atunci. Lor le-a căşunat pe o colegă, Laura Stoica se numea, ca artista. Era slăbuţă, negricioasă cu ochii mari, iar ele nu o scoteau din „ţigancă”. „Numai tu puteai să spui. Că tu eşti o ţigancă. Ţiganii spun!”, ţipau ele în timp ce noi aveam de făcut 300 de genuflexiuni, iar ea 500, fără întrerupere. La început, biata Laura ţipa plângând că ea n-a spus nimic, nimănui, că da, e ţigancă, „dar nu-s ţigancă din aia”. Au mai tras-o de urechi, de păr, i-au mai dat două palme, un şut în fund, apoi din nou genuflexiuni cât cuprinde, până când, într-un final, biata fată le-a spus, plângând: „Da, eu am fost. Eu am fost! Vă rog să mă iertaţi! N-o să mai spun niciodată!”. Satisfăcute, cele două au trimis-o la loc, nu înainte de a-i mai trage două şuturi în fund, „gata, s-a terminat antrenamentul, puteţi pleca”. La ieşire, Maria Neculiţă îmi spune, zâmbind, „Ana, mă bucur că n-ai fost tu. Că dacă erai tu, nu ştiam ce-ţi făceam”. Am privit-o buimacă şi am fugit într-un suflet spre internat, unde m-am închis în baie, plângând pentru Laura, pentru mine, pentru laşitatea mea. Am vomitat până am leşinat, de au trebuit să mă ducă la infirmerie, unde le-am spus că mi-e rău fiindcă mi-e dor de părinţi. La opt ani nu aveam mai mult de 15 kilograme, iar asistentele îi spuneau mamei că sunt subnutrită. Mama nu înţelegea de ce, deoarece la internat aveam trei mese pe zi. Însă eu nu-i spuneam că fetele mai mari, mai înfipte, mâncau mâncarea celor mai mici. În restul timpului, după antrenamente, ne puneau să le spălăm şosetele, chiloţii, să le facem curăţenie în camere, să le aranjăm hainele şi să le dăm dulciurile pe care ni le aduceau părinţii când veneau în vizite. Odată am îndrăznit să fiu curajoasă şi să refuz. Pentru asta m-au ţinut atârnată cinci minute cu capul în jos, între etaje, prefăcându-se că-mi dau drumul să-mi frâng gâtul. Aceleaşi fete aflate în clasele mai mari ne dădeau pastile de slăbit, de la care ne era rău tot timpul şi vomitam într-una, după fiecare masă. Dacă refuzai, una te ţinea şi alta ţi le băga cu forţa pe gât, în timp ce râdeau isteric. Eu, atunci. Anamaria SANDA Material reeditat, publicat în 15-martie-2015 pe http://cioaravopsita.ro/aur-amar/


voceastrazii.com

REVOLTE

16 februarie 2016

| 11

Valea Jiului face turism. Ce glumã bunã! Încă de la primele disponibilizări, la sfârşitul anilor 90, se vorbea despre „alternativa viabilă la minerit”. Făcuseră politicienii vremii, la fel de hoţi ca ăştia de azi (unul dintre ei, fost ministru al Economiei, e astăzi la pârnaie) , un fel de strategie cu mii de pagini, ce vorbea despre „reconversia” minerilor. Adică, din fotoliile lor de la Bucureşti şi de la înălţimea diurnelor şi salariilor plătite de poporul român, erau ferm convinşi că ortacii Văii Jiului, marea majoritate cu nici 12 clase, după ce ieşeau din sistem, puteau fi mari oameni de afaceri, cu banii obţinuţi în urma disponibilizărilor. Istoria a arătat tot ce scriam eu la acea vreme, în calitate de jună jurnalistă la un ziar local, care abia învăţase ce-s alea „diacritice”. Adică ceea ce e pe hârtie în strategia guvernanţilor nu are cum să bată cu realitatea. Un simplu miner, care şi-a rupt ani în şir spinarea în măruntaiele pământului, nu putea deveni peste noapte om de afaceri. Dacă ar fi avut stofă de aşa ceva, nu şi-ar mai fi făcut praf cârca dând la lopată. Şi, dacă tot îl bate gândul să încropească ceva, nu poate gândi dincolo de deschiderea unui birt sau a unui magazin cu de toate şi atât. Ei, guvernanţii, au tot insistat. „Facem turism! Valea Jiului va creşte! Avem cu ce!”. Da, Valea Jiului e superbă. Dumnezeu ne-a înzestrat cu de toate, cu munţi, cu zeci de peşteri, una mai frumoasă decât alta, cu lacuri unicat în lume, care îi fac să plângă pe turiştii străini care străbat traseele montane. Însă n-avem minte. Vorba aia, Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă. De turism s-au ocupat, de-a lungul vremii, doar politicienii locali, ăia care au ajuns în marea lor majoritate în funcţii prin fraude sau cumpărându-şi voturile pe sticle de ulei, kile de făină şi zahăr. Au promis câte-n lună şi în stele. Ba chiar au şi făcut proiecte, unele pe bani europeni, altele pe bani de la guvern, de dezvoltare a acestei ramuri care ar aduce laptele şi mierea în zonă. Totul, însă, din ce dezvăluie DNA-ul zilele astea, pentru a fura ei. Pentru ei, pentru neamuri, pentru fostul preşedinte, pentru fiica lui, pentru şefii de partid, în timp ce micii investitori, care şi-au folosit economiile de-o viaţă pentru a-şi crea un vis, sunt călcaţi pe cap.

Ei, politicienii Văii Jiului, distrug totul, inclusiv mineritul şi turismul. În prim plan au stat, întotdeauna, interesele personale. Astfel, la Uricani, un site – un template gratuit de wordpress, pe care îl găseşti la orice căutare pe google în nici cinci minute, costă peste 500 de milioane de lei vechi. Tot aici, în oraşul aflat la poalele Retezatului, s-au dat alte 6,5 miliarde de lei vechi pentru un proiect „de susţinere a turismului”; proiect care include mii de hărţi, broşuri şi flyere cu greşeli, aflând din hârtii că avem spital şi gară, în condiţiile în care spitalul s-a închis în 1989, iar gară nu a fost niciodată în oraş, întrucât calea ferată se termină la Lupeni, în oraşul vecin. La Lupeni, proiectul de dezvoltare a staţiunii montane Straja se anunţa unul benefic pentru turismul Văii Jiului. Nu a fost aşa. Din fotografiile alăturate se poate observa cum telescaunul, nou-nouţ, e acoperit cu un strat imens de gheaţă. A funcţionat, în total, doar vreo trei săptămâni, ne spun cabanierii din zonă, care mai precizează că nu-i înţeleg utilitatea, întrucât în zona în care e amplasat bate tot timpul vântul şi nu poate funcţiona. Însă aici n-au contat interesele turiştilor şi dezvoltare alternativei la minerit, ci au contat banii ăia mulţi ajunşi în poşetele Elenei Udrea, neţinându-se cont de vreo culoare politică. Furtul din banii publici nu ţine cont de partide şi duşmănii declarate public între oamenii politici. La Vulcan, lucrurile sunt şi mai minunate. S-au dat milioane de euro pe o telegondolă ce duce spre o staţiune pustie, cu o pârtie

de 300 de metri şi un teleschi care merge doar când are chef cineva să şi bată pârtia, fără canalizare, fără pensiuni şi fără utilităţi ce fac viaţa turistului mai frumoasă; practic, s-a pus carul înaintea boilor. Staţiunea montană Parâng, în Petroşani, şi-a cunoscut gloria în anii trecuţi, când mii de turişti chiar veneau la schi pe pârtiile din zonă. De vreo cinci ani, a început declinul, cu toate investiţiile trâmbiţate (care, de fapt, au fost doar o modalitate de spălare a multor bani), investiţii care au folosit doar unora, ce s-au trezit cu un telescaun în curte, mai scurt decât cel făcut de Ceauşescu şi a cărui oprire e în mijlocul unei pârtii. Tot aici, în Parâng, unul dintre teleschiuri – culmea, cel închiriat de Primăria Petroşani de la colegii de partid ai lui Ridzi – funcţionează când şi când, responsabilii precizând că „da, mai sare din când în când cablul de pe role, cu tot cu baterii, dar să sperăm că n-o să se întâmple nimic”. Turismul, în Valea Jiului, nu există. Nici mineritul nu mai există. Şi lucrurile nu se vor schimba, atâta vreme cât aceste două domenii sunt conduse de politicieni măcinaţi de corupţie, care distrug, cu bună ştiinţă şi fără remuşcări, o zonă ce, dacă ar fi fost în altă ţară, ar fi cunoscut o dezvoltare extraordinară. Cine sunt vinovaţii? De la est la vest, toţi primarii, în frunte cu deputaţii şi senatorii, mai vechi sau mai noi, care-şi strâng mâinile cu putere când vine vorba de folosirea în interes propriu a banilor publici. Anamaria SANDA Materialul poate fi citit şi pe http://cioaravopsita.ro


12 | 16 februarie 2016

OAMENI

voceastrazii.com

O noapte furtunoasă. La Motelul “Valea de Pești”

Motelul de la ”Valea de Peşti”, situat în partea de apus a Văii Jiului, a fost proiectat de o arhitectă care, pentru frumuseţea construcţiei şi încadrarea ei perfectă în peisajul montan şi acvatic, a primit Premiul de Stat. Cei care i l-au acordat au regretat, foarte repede, alegerea pe care au făcut-o. Pentru că doamna arhitectă a reuşit să fugă în Elveţia şi să se stabilească acolo pentru totdeauna. O legendă rurală, care circula printre angajaţii motelului, spune că, într-o bună zi, Nicu Ceauşescu s-ar fi întors de la cabana Câmpu lui Neag (care era patronată, neoficial, de inginerul Carol Schreter - directorul minei cu acelaşi nume) şi, în drum spre Petroşani, ar fi pus următoarea întrebare: - A cui e cabana care se vede la orizont? - A celor de la Comerţ…, i-ar fi răspuns Şmilu Schreter. - Da? De mâine va fi a BTT-ului! Nicu Ceauşescu s-a ţinut de cuvânt. Nu s-a întâmplat într-o zi dar, într-o lună, motelul era, deja, în patrimoniul Biroului de Turism pentru Tineret. Companionul din acea zi al Prințișorului roșu, inginerul Carol “Şmilu” Schreter, era un om uns cu toate alifiile Ţării Sfinte. Când în comerţul socialist nu se găsea mai nimic, la cabana minei, unde Şmilu era director, găseai de toate. De la coniacul Carmel, la rodii şi portocale Jaffa, smochine şi mango, curmale şi avocado, kiwi şi fructul pasiunii, pască, vin, măsline şi ulei extravirgin, până la păstrăvii apelor repezi de munte (prinşi cu mâna de momârlani agili şi afumat în cetină verde de brad), totul se regăsea în frigiderul şi lada lui frigorifică. Cabana sa era un fel de tărâm (comunist) intrat sub influenţa definitivă a lui Ali Baba. Toate delegaţiile venite de la Bucureşti să constate dacă minerii dau “ţării cât mai cărbune” îşi sfârşeau programul de analize partinice, de trasare a noii directive şi planuri mobilizatoare, într-un mod absolut inevitabil, la cabana lui Şmilu. Credem că şi Nicu, atunci când a ales motelul, a visat să aibă pentru tineretul său revoluţionar o cabană precum a directorului Şmilu. Motelul lui Nicu era, însă, mult mai bine amplasat. El se găsea în vecinătatea unui lac de acumulare, ce se întindea pe mai bine de 10 hectare. Volumul de apă era de evaluat la vreo patru milioane şi jumătate de metri cubi iar, de la baraj până în capătul lacului, apa se întindea, ca un şarpe unduitor, pe o lungime de aproape trei kilometri. În apa profundă a acestui lac oamenii locului pescuiau somn, mreană, oblete, clean şi crap românesc. De aici, cei îndrăzneţi se puteau avânta chiar şi la Peşterea de Gheaţă.

Academicianul Pora şi familia se relaxează, la motel, în interes preponderent ştiinţific Tânărul utecist Erno Ferdinand Stummer s-a angajat recepţioner la Motelul “Valea de Peşti” din vara anului 1981, chiar în ziua când acesta a trecut sub egida Biroului de Turism pentru Tineret. Totul a fost minunat pentru “neamţul” nostru până într-o zi (nefastă) când profesorul Macea Liviu, ginerele tovarăşului Pardos (un om greu în ierarhia partidului, era ditamai şeful de la “Industria Cărnii” Petroşani), a hotărât să-l cazeze pe academicianul Eugen A. Pora, împreună cu familia, la motel. Tânărul Macea urma să-şi susţină doctoratul cu academicianul Pora şi, în perspectiva unei bune colaborări științifice ulterioare, i-a reţinut două camere. Una era pentru tovarăşul academician şi alta - pentru nevasta şi fiica lui. Întâmplarea face că, în prima noapte, era programat şi banchetul unei clase terminale a unui liceu din Petroșani. În plus, fiind sfârşit de săptămână, mai erau cazate, la motel, și mai multe grupuri de tineri din Craiova şi din judeţul Gorj. Diriginta clasei care sărbătorea terminarea liceului, profesoara H., a vorbit, în prealabil, cu academicianul Pora avertizându-l, respectuos, că la parter va avea loc un banchet de absolvire a liceului. Academicianul Pora s-a arătat înţelegător spunând ceva în sensul că şi domnia sa a fost, odată, tânăr şi că nu va fi deranjat de o asemenea petrecere. Scripta manent: Academicianul Pora una a zis la motel şi alta a scris în revista “Flacăra” Dar iată că, după puţin timp, apare în revista “Flacăra” un articol plin de indignare, scris şi semnat de acad. Eugen A. Pora, prin care autorul se arăta extrem de deranjat de faptul că nu a putut să se odihnească în noaptea banchetului. Ernest Stummer nu a putut să ne lămurească dacă a fost sau nu a fost aşa pentru că, în seara aceleiaşi zile, el a coborât la Petroşani. Recepţionerul a fost adus, cu maşina, de profesorii Dima şi Tocaci de la Institutul de Mine care, zic gurile rele, trecuseră pe la motel tot în interes ştiinţific. Motivul pentru care d. Stummer a coborât, seara, la oraş era pe deplin întemeiat. A doua zi trebuia să se prezinte, la Deva, pentru a-și susţine testul psihologic în vederea obţinerii permisului de conducere. Articolul academicianului Pora, publicat într-un organ de presă aparţinând Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, a stârnit, atât în Capitală cât şi în judeţul nostru de munte, o adevărată furtună. La Bucureşti a fost convocată o şedinţă-fulger prezidată de însuşi Nicu Ceauşescu. S-a hotărât, ca măsuri imediate, demiterea şefului de motel Ionel Marcău şi a recepţionerului Ernest Ferdinand Stummer. Nimeni nu a avut curaj să meargă și să vorbească cu Nicu Ceauşescu Disperat, Stummer merge la București și îl caută pe Sică Mărculescu, un petroşenean ajuns faimos ca antrenor al echipei de handbal - fete “Progresul” Bucureşti (un club finanțat de Banca Națională a României!). Împreună au mers până la uşa lui Vasile

Goga, care era şeful Biroului de Turism pentru Tineret din România. Goga ocupa, după aprecierea d-lui Stummer, “cam a treia funcţie din C.C. al U.T.C.”. După ce a ieşit de la tovarășul Goga, Sică Mărgulescu i-a zis textual: “Erno, ăsta nu te poate ajuta. Şedinţa a fost prezidată de însuşi Nicu Ceauşescu!” “Dar eu nu am lucrat în acea noapte!”, a protestat Stummer. “Şi cine are curaj să-i spună lui Nicu Ceauşescu că tu n-ai lucrat atunci şi că tu nu eşti vinovat?!”, i-a zis prietenul său. Erno Stummer s-a dus, atunci, la Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde director-adjunct era îndrăgitul actor Silviu Stănculescu. Pe Stănculescu, îl ştia de pe vremea când actorii săi au fost cazaţi la Motelul “Valea de Peşti” în zilele de după greva din 1977, când ei dădeau spectacole, pe bandă rulantă, în toată Valea Jiului. Amabil, Silviu Stănculescu i-a dat o scrisoare în care povestea cât de bine au fost primiți actorii de la “Comedie” la “Valea de Peşti”. Ştummer şi-a mai adus aminte că maestrul sportului Emilian Cristea, un speolog de marcă, a fost oaspetele Văii de Peşti. Omul i-a dat o altă scrisoare de recomandare. Dacă tot era la Bucureşti, Stummer a mai bătut şi drumul până Casa Scânteii unde lucra Constantin Moraru, un fiu al Văii, care ajunsese ditamai redactorul - şef adjunct al “Scânteii”, oficiosul Partidului Comunist Român. Nea Costică fusese, în mai multe rânduri, la Valea de Peşti (însoţit, uneori, chiar de Dumitru Tinu) şi se cunoştea bine cu Erno. Moraru l-a chemat pe şeful uteciştilor de la “Scânteia” şi i-a cerut să intervină mai sus pentru prietenul său aflat la mare ananghie. După un timp, acesta vine şi raportează ceea ce Stummer a mai auzit anterior: “Nu se poate face nimic. Şedinţa a fost prezidată de însuşi Nicu Ceauşescu şi nimeni nu poate să-i spună că nu e aşa cum a hotărât el”. Acum jocurile păreau, definitiv, făcute. “După ce am auzit asta chiar în redacţia Scânteii bătrâne (așa era alintat oficiosul comunist în raport cu Scâteia tineretului, oficiosul uteciștilor) am renunţat. Am constatat că nimeni nu se putea bate cu Nicu Ceauşescu. Aşa că m-am întors, abătut, la Petroşani”, ne-a recunoscut d. Stummer. Pe de altă parte, nevasta lui Erno a fost personal, la Cluj, să explice familiei academicianului Pora câte trebuie să pătimească soţul ei din cauza acelei nopţi furtunoase de la motel. Dar, între timp, tovarășul academician murise. Familia îndurerarată a fost de acord să repare nedreptatea iscată de articolul din “Flacăra” şi i-au dat o scrisoare de bună purtare d-lui Stummer. O femeie frumoasă, avocată de meserie, are curajul să se bată, la bară, cu CC al UTC La Petroşani, pe centrul vechi, Erno Stummer se întâlneşte, întâmplător, cu o femeie frumoasă. Era avocata Tabita, soţia unui dentist din Haţeg pe nume Liviu Ştefoni. Îi povesteşte tot ceea ce i s-a întâmplat. “Ce zici, nu vrei să dăm în judecată C.C. al U.T.C.?” Propunerea d-nei Ştefoni îl ia prin surprindere pe d. Stummer dar bărbatul se hotărăşte repede: “Hai s-o facem!” După doar două-trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă,


voceastrazii.com Stummer e căutat de juristul C.C.-ului. Ăla îi zice că ar fi mai bine să renunţe la proces dar Erno se ţine tare. Nu vrea, în ruptul capului, să renunţe. Atunci juristul, venit tocmai de la Bucureşti, i-a aranjat o audienţă la tovarăşul Pantelimon Găvănescu, ministrul Tineretului. Stummer a plecat cu o zi înainte din Petroşani, s-a cazat la hotel şi întrevederea cu ministrul a durat o oră şi 45 de minute. În final, tov. Găvănescu îl trimite la tov. secretar Lungu de la judeţeana Hunedoara a P.C.R. Lungu îl convoacă la discuţii şi pe Ilie Lavu, primul secretar al UTC-ului hunedorean. (Azi, d. Lavu e, potrivit lui Stummer, şeful poliţiei locale din Deva.) Sunt ascultate ambele părţi. (Anterior, petentul a fost în audienţă şi la tov Viorel Faur, primul secretar al PCR pe toată Valea Jiului. Acolo, Stummer şi-a permis să fie oarecum irevenţios zicând, în esenţă, că “asta nu-i dreptate”. Tov. Faur a fost, parţial, de acord cu constatarea lui Erno pentru că nici el nu a putut face mare brânză. “Dacă Nicu Ceauşescu a hotărât asta…”) La judeţ, tov. secretar Lungu i-a zis să-i lase lui toate actele că va face, personal, o anchetă. Urma ca petentul să mai revină... Lovitură de teatru. Din opoziție, bucătăresele Popescu şi Tolea au trecut de partea CC al UTC Între timp, la Valea de Brazi, şeful motelui devenise tov. Petre Puşcaş. Un instructor al CC al UTC, însoţit de tov. Ilie Lavu şi tov. Grigore Cosma, şeful BTT-ului pe judeţul Hunedoara, au convocat o şedinţă la organizaţia de bază a tineretului comunist de la motel. Propunerea centrului era ca tov. Ernest Ferdinand Stummer să fie exclus din rândurile uteciştilor. Măsura avea logica ei. Una era ca un utecist să dea în judecată Comitetul Central al UTC şi cu totul altceva era să facă acest lucru un om fără căpătâi. Cele mai aprige acuzatoare ale utecistului Stummer au fost bucătăresele Popescu şi Tolea. Fochistul Laczi Vejdel a afirmat că Erno Stummer era un băiat bun şi că e, totuşi, recuperabil. La fel au susţinut şi ospătarii, în frunte cu d-ra Nuţa Ciurea. Când propunerea a fost supusă la vot, şase uteciști au fost de partea lui Stummer iar trei - împotriva lui. Instructorul de la CC s-a înfuriat foarte tare şi a zis că “fie că vrea, fie că nu vrea organizaţia de bază de la motel, noi tot îl vor da afară pe Stummer”. Şi i-au promis, ca măsură de consolare, că se poate recalifica în meseria de “ajutor de fochist”. De la motelul lui Nicu Ceauşescu la căminele pentru şoferi, escavatorişti şi tractorişti Stummer, eliminat acum din rândurile uteciştilor, a fost invitat să vină la tov. secretar Lungu la judeţ. “Nu se poate face nimic cu dosarul dv. Şedinţa a fost prezidată de tov. Nicu Ceauşescu…”, s-a scuzat Lungu. “Mergeţi la secretară să vi se comunice oficial”. S-a dus. “Vreau să-mi daţi şi actele de la dosar”, a insistat Stummer. “Ce acte? N-am nici un fel de act!”, i-a zis, ofuscată, tovarăşa secretară şi nici nu l-a mai lăsat să intre la şeful ei. “M-am întors la Petroşani şi am căutat-o pe avocata Ştefoni. I-am povestit toată tărăşenia de la Deva. Tabita s-a uitat la mine şi a zis că, acum, procesul nu mai are nici un sens. Fără acte nu mai putem dovedi nimic…” Stummer nu a mai ajuns să se recalifice ca ajutor de fochist. Veturia Modoi şi Wilhelm Keleibel l-au angajat, tot la Valea de Peşti, ca “administrator cazare” în spaţiile unde fusese, până nu demult, sediul unei tabere internationale de pioneri şi şcolari. Acum, acolo, erau căminele pentru şoferii,

OAMENI

escavatoriştii şi tractoriştii care lucrau la extracţia de huilă. “Am stat un an. Apoi am fost angajat recepţioner la Hotel Central din Petroşani. Sigur, că transferul s-a făcut cu acordul tovarăşului Faur…”, recunoaşte Erno. Era logic. N-am învăţat, oare, la şcoală că “ partidul e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare”? După Revoluţie, eroii noștri au ales liberatatea: Tabita Ştefoni s-a stabilit în Germania iar Ernest Stummer a stat, vreme de câţiva ani buni, în Statele Unite. Epilog mioritic sau… Un omagiu adus femeii române. De ieri și de azi… (Acum e momentul oportun să o introducem în scenă portăriţa Oiţa, domnişoara care a salvat onoarea tuturor bărbaţilor politici din judeţul nostru şi de la centru) La Petroşani a avut loc, nu de mult, întâlnirea de 50 de ani a promoţiei 1963-1964 a Liceului din Petroşani. La întâlnire a venit şi d. Sică Mărgulescu. Amintindu-şi de vremurile de odinioară, Mărgulescu i-a povestit lui Stummer o întâmplare petrecută pe vremea “Progresul”-lui bucureștean. Pe atunci, clubul “Progresul”, situat în “Parcul cu platani”, avea cele mai bune terenuri de tenis pe zgură din ţară. Administratorul bazei nu lăsa să intre pe oricine în interiorul acelui complex sportiv exclusivist. Când Sică pleca undeva, el o lăsa la poartă pe tovarăşa Oiţa. În altcineva nu avea încredere. Fata era o domnişoară hotărâtă care nu-i ieşea niciodată din cuvânt. Întâmplarea face ca la clubul “Progresul” să vină, chiar în absenţa administratorului, o maşină care îl aducea pe însuşi Nicu Ceauşescu. Pe bancheta din spate erau tolăniți fraţii Marcu, doi tenismeni în vogă. Cum maşina nu avea însemnele clubului “Progresul”, d-ra Oiţa s-a opus, cu vehemenţă, trecerii ei dincolo de barieră. Nicu Ceauşescu s-a dat jos din maşină şi, făcând abstracţie de protestele d-rei Oiţa, a ridicat bariera. -Măi, fetiţo, eşti cam prostuţă!, i-ar fi zis fiul Dictatorului.. D-ra Oiţa a stat un moment, a judecat situaţia la rece şi i-a dat celui din fața sa următoarea replică: -Prostuţă-i mă-ta! Nicu Ceauşescu nu a reacţionat deși era vorba chiar de tov. acad. dr. ing. Elena Ceaușescu. A zâmbit și a intrat, calm, pe terenul de tenis. El s-a

16 februarie 2016

| 13

comportat firesc, ca şi cum nu ar fi auzit replica Oiţei. Administratorul bazei, la auzul celor întâmplate în absența lui, s-a internat, urgent, într-un spital de boli nervoase. Dar, o altă legendă ne spune că d-ra Oiţa nu a păţit nimic şi că a rămas, neclintită, de strajă la poarta de acces în “Progresul”. Unii zic că Nicu Ceauşescu nu şi-a pus mintea cu ea. Alţii înclină să creadă că, la urma urmei, tovarăşa Oiţa nu şi-a făcut decât datoria şi că Nicu Ceauşescu ar fi apreciat foarte tare destoinicia fetei. Despre motelul de care v-am povestit, el a intrat - încă din anul 1990 - în patrimoniul firmei “Microcomputer” din Craiova. Azi, motelul e o unitate turistică privată, cu circuit închis. Hotelul “Central” a fost demolat şi-n locul lui e, în chiar centrul Petroşaniului, o pârloagă înconjurată cu garduri de plasă. Un perete al fostului “Central” serveşte periodic ca suport pentru afişe electorale de mari dimensiuni. Acum, acolo e lipit un afiș ce ne îndeamnă să ne sortăm, cu responsabilitate, deșeurile. Dl. Şmilu Schreter, unul din cei cinci evrei din Petroşani, a fost ales, după Revoluţie, în două rânduri primar al municipiului nostru. A murit la mijlocul celui de-al doilea mandat, pe când făcea o şedinţă de dializă la Spitalul municipal şi citea, liniştit, ziarul local. După moartea sa, str. Ioan Budai-Delanu a devenit str. Carol Schreter iar Parcul Central se numește, de atunci încoace, tot Carol Schreter. Fostul prim-secretar, Viorel Faur, a ajuns, după 1989, responsabil peste aspersoarele care udau un câmp arid din Ţara Haţegului. A murit, după câteva luni, de inimă rea. La Revoluție, Nicu Ceaușescu a fost pălmuit, în direct și la o oră de vârf, de Mihai Tatulici, un aprig fost pupincurist. Nicu a făcut pușcărie (de unde a fost scos de avocata Paula Iacob) și a murit relativ tânăr. Dl. Stummer e un cetățean american care trece zilnic, cu câinele său huskie, pe lângă locul unde a fost, în anii tinereții sale, Hotelul “Central”. Huskie e un câine bătrân și bolnav care și-a însoțit stăpânul, la bine și la rău, atât în America cât și-n România. Cel mai bun prieten al omului are ochii mari și albaștri. E un fel de albastru infinit pe care nimeni din Valea noastră nu mai are puterea să-l caute… Mihai BARBU


14 | 16 februarie 2016

voceastrazii.com

POLITICA LOR

PSD Vulcan aruncă BOMBA: Semnături false pe demisiile membrilor

ce au plecat cu Marin Coltescu

Demisiile PSD-iștilor de la Vulcan, îndesate cu membri „fictivi”. Această afirmație a fost făcută, joi, de executivul Partidului Social Democrat de la Vulcan, după ce Marin Coltescu a venit cu 120 de demisii ale membrilor PSD. În urma verificărilor zecilor de demisii înaintate de Marin Coltescu, în cursul zilei de marți, social-democrații au constat că multe din acestea nu coincid cu realitatea.

„La 16:30 a avut loc întrunirea biroului PSD Vulcan și s-a făcut analiza demisiilor. Sunt cinci care nu sunt membri de partid, cinci care au renunțat la demisie în urma discuțiilor care au avut loc ieri. Surpriza apare la cel puțin 13 persoane sunt plecate în străinătate, iar unii ne-au și confirmat că nu sunt în țară și nu au semnat niciun fel de demisie”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Cristian Merișanu, președintele executiv al PSD Vulcan. Reprezentanții PSD Vulcan spun că

„Vom contacta conducerea de la

conducere a partidului și care vizează

județ să vedem ce decizie se ia în

promovarea membrilor de partid pe

continuare”, mai spune Merișanu.

criterii de profesionalism și

Organizația PSD Vulcan nu moare.

integritate”, se arată în comunicatul de

Acest lucru îl susțin tinerii social

presă transmis de biroul executiv al

democrați, numărul membrilor noi

PSD Vulcan.

fiind în creștere.

Membri PSD Vulcan susțin și că în ultimele două săptămâni peste 100 de membri noi au depus adeziuni. Iulia BĂLUȘĂ

„Ca urmare a acestei decizii numărul de membri de partid ai organizației noastre este de 623, cu tendință de creștere ca urmare a solicitărilor de intrare în partid exprimate periodic de cetățenii Vulcanului. Precizăm faptul că cele 120 de cereri de demisie corespund întru totul strategiei de întărire și

vor lua legătura și cu reprezentanții

dezvoltare a PSD în perioada imediat

filialei județene a partidului.

următoare, strategie adoptată de noua

Cristian Merișanu: „Din totalul de demisii, în cazul câtorva zeci, nu coincid semnăturile cu cele de la adeziune”

De ce a plecat Marin Coltescu din PSD:

”M-au marginalizat” Marin Coltescu, împreună cu alți 120 de oameni, au plecat din PSD. El spune că în perioada imediat următoare se va înscrie în PNL și că speră să aducă în organizație mai mulți oameni decât cei care au plecat odată cu el. Marin Coltescu a precizat, pentru Vocea Străzii, că a el a plecat de la social democrați fiindcă s-a simțit marginalizat. ”Eu am plecat din PSD după alegerile când a fost conferința și a ”câștigat”, că nu a fost o luptă corectă. După ce a câștigat alegerile (Gheorghe Ile – n.r.) și-a făcut echipă și eu nu am mai făcut parte din ea. De atunci și până acum am fost chemat doar la o singură ședință. M-au marginalizat, nu numai pe mine, ci și pe alții. Eu am fost un soldat bine instruit și credincios. Niciodată nu am... ce mi s-a spus a trebuit să fac. Am avut șefii la Deva, eu am executat”, a declarat Marin Coltescu. Ce are de gând să facă în PNL, având în vedere că surse social democrate susțin că, de fapt, Marin Coltescu vrea să candideze împotriva lui Gheorghe Ile și prin asta intenționează s-o dea la o parte pe Alina Cîrstoiu, validată drept candidat pentru Primăria municipiului Vulcan. ”Eu în PNL voi fi simplu membru. Deci dacă mă voi ridica în organizație - și nu mă gândesc spre primărie – și consideră organizația în care merg că pot să ocup o funcție în acea organizație, e ok.

Cât de repede vreau să urc, că, dacă mă duc, eu municipiului Vulcan. E foarte important modul în vreau și să muncesc. Am discutat cu doamna Alina care noii membri se vor integra în echipă și cum (Alina Cîrstoiu – n.r.), eu nu mă duc cum a venit Ile vor lucra împreună. Asta cred că e definitoriu în PSD, impus de undeva. Sper ca în PNL să duc pentru perioada care urmează. Era de notorietate mai mult decât cei 120 de oameni care au plecat competiția dintre Coltescu și Ile și era clar că la un odată cu mine”, mai spune Coltescu. moment dat se va finaliza fie cu plecarea lui Ile, fie Alina Cîrstoiu a declarat că, deocamdată, nu a cu plecarea lui Coltescu. Fără doar și poate e un primit nicio adeziune. câștig cel puțin statistic pentru PNL”, a declarat, ”Eu știu, la acest mpment, că domnul Marian pentru Vocea Străzii, Adrian David. Coltescu, împreună cu 120 de membri, și-au dat sursa foto: www.glasul-hd.ro demisia din PSD, noi așteptăm să vedem cine vrea Anamaria SANDA să își exprime opțiunea să treacă la PNL. Nu am primit deocamdată nicio adeziune, în momentul în care le vom primi și vom face primirea oficială și noi, vă vom anunța”, spune ea. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian David, a precizat că venirea lui Marin Coltescu este un câștig pentru partidul pe care-l reprezintă. ”Alina Cîrstoiu rămâne, cu siguranță, candidatul nostru. Știam că domnul Coltescu se va înscrie în PNL. Faptul că dânsul cu 100 de membri vor să facă același gest, „Comitetul Local Executiv al Partidului Național este clar că nu mai privesc cu ochi Liberal – filiala Vulcan a validat un număr de 145 de buni politica pe care PSD o face în adeziuni. Printre noii membri PNL se regăsesc Vulcan și, din punctul nostru de domnii Marin Coltescu, și Sorin Rosmenteniuc. vedere, noi ne întărim organizația, Validarea unui număr atât de mare de noi membri fără doar și poate. Nimeni nu e de ne determină să fim încrezători în abordarea viitoarelor alegeri locale”, a declarat Alina Cîrstoiu, neînvins și domnul Ile poate să președinte PNL Vulcan. piardă lupta pentru Primăria


voceastrazii.com

REVOLTE

16 februarie 2016

| 15

ODI PROFANUM VULGUS – de ce nu tac...

…sau urăsc mulţimea ignorantă Am căutat întotdeauna să fiu un om bun, să tac din gură şi să-mi cântăresc atent cuvintele. Nu reuşesc. Nu pot. Am învăţat să spun întotdeauna ce gândesc, ce-i adevărat, ăsta-i „eu”-l bun din mine - antipatic. Dacă vor fi oameni cărora n-o să le placă, doar răbdare le recomand. M-am născut aşa şi voi muri mai rău. N-o să tac. Mă mai trădează gura, dar nu şi creierul. Ignoranţi sunt acei oameni (care se pretind a fi) drepţi întotdeauna, chiar şi atunci când se strâmbă cu zgomot. Ignoranţi sunt acei oameni care se prezintă la magazin cu un minut înaintea orei de închidere, cumpără ceva inutil care cu siguranţă n-o să le trebuiască în imediatul viitor şi pe care după ce-i serveşti,

pleacă fără să salute, ba chiar îţi bombănesc şi vreo două de neam. Ignoranţi sunt acei oameni care ştiu mereu mai multe decât tine, în orice argument, în orice împrejurare, cărora nu le pasă că tu ai studii în domeniu – aşa a zis Gîdea la televizor, deci aşa e normal. Ignorantă este lumea prost educată, care se loveşte de tine la poştă, se bagă în faţa ta la supermarket şi se ceartă cu toţi casierii pentru acei zece bani care-i ajută să plece pe croaziere în Mediterană, câte-un sezon. Ignoranţi sunt acei oameni care spun „Nuuuu, fata mea? Fata mea a absolvit cu 10+, în numai trei ani, în Ştiinţele Comuncării”. Aceeaşi fată pe care o găsesc certându-se cu toţi clienţii din magazin pentru că nu înţelege bonul fiscal şi habar nu are să comunice – tot ignorantă şi ea. Ignoranţi sunt cei care te întreabă „Ah? Când termini studiile? Câte examene ai dat?” şi adaugă „Ah, eşti abia în al treilea an? Păi băiatul meu pe vremea asta se pregătea de teze”, iar când îi aduci la cunoştinţă că tu urmezi de fapt medicina, nu ştiinţe şi păcănele, îţi răspunde „Ah, la farmacie? O să ajungi vânzător.” Ignoranţi sunt toţi acei oameni care fac din toată iarba un mănunchi: musulmanii sunt toţi terorişti, moldovenii sunt toţi beţivi, bucureştenii sunt toţi fiţoşi, hunedorenii sunt toţi mineri, nemţii sunt toţi nazişti. Ignoranţi sunt toţi ăia care se improvizează doctori, nutriţionişti, epidemiologi, numai pentru că au auzit ceva vorbind şi au căutat repede explicaţiile pe Youtube – „să se informeze” cit. Ignoranţi sunt toţi cei care se aruncă pe o greşeală de tastare şi nu se lasă până nu-ţi arată că-i ca ei, iar dacă te uiţi pe la ei prin carnete,

RECLAMA TA AICI

Pentru detalii referitoare la oferta de publicitate ne puteți contacta la nr. de telefon 0040726191341

sunt mai analfabeţi ca preşedintele PSD Hunedoara. Ignoranţi sunt ăştia care-ţi dau peste bot cu expresii bazate pe zeci de ani de jurnalism, neştiind că tu, de fapt, la 13 ani scriai în cel mai cumpărat cotidian din Bucureşti, că ai făcut zeci de cursuri ale academiilor de formare, că ai fost invitat (nu de puţine ori) în emisiuni ale televiziunilor naţionale, că ai dat mâna cu cei mai influenţi şi sinceri oameni pe care ţara asta îi are, că ţi-a zis Teo „bă, mai taci. Asta e emisiunea mea, mai lasă-mă şi pe mine să zic ceva” – considerând că dacă nu ai o facultate şi un master, eşti şeful proştilor. Ignorantă este lumea care dacă vede un băiat vărsând o lacrimă, îl derâde, îl insultă. Să ai o sferă emotivă superioară celei a unei meduze, nu este motiv de derâdere. Ignoranţi sunt acei oameni care te critică pentru că nu te uniformizezi restului. Ignoranţi sunt oamenii care-ţi urlă „Mergi să studiezi!”, iar când le motivezi educat că tu ai studiat câte ceva, îţi urlă şi mai tare „Degeaba! Experienţa contează!”. Ignorantă este lumea care trebuie să spună ceva, chiar şi atunci când opinia ei nu este cerută. Ignorantă este lumea care nu are niciodată o opinie proprie. La fel de ignorantă este lumea care nu te lasă să ai o opinie proprie, atunci când îţi este cerută. Ignoranţi sunt ăia care dramatizează metafore, în loc să vadă comploturile şi conspiraţiile de peste tot. Ignoranţi sunt ăia care spun că o bucată de carne pe care (ş’aşa) o mănânci o dată pe an – îţi provoacă boli incurabile. La fel de ignoranţi sunt ăia care spun că dacă nu mănânci carne, o să mori de foame. Ignoranţi sunt oamenii care nu citesc, nu se informează, dar te contrazic cu argumente din desenele animate. Ignorantă este lumea care te judecă fără să te cunoască. Ignoranţi sunt oamenii care spun că eşti greşit şi gândeşti prost, că modul tău de viaţă e greşit, care te fac să te simţi o greşeală. Pentru că pentru ei nu contează că tac eu din gură. Restul e mut. Sergiu BALABAN-DUCK


16 | 16 februarie 2016

voceastrazii.com

OAMENI

Valentin Vrabie

– premiantul de sâmbătă

Am cumpănit mult înainte de a lua decizia prin care să includem pe agenda campaniei pe următorul protagonist. Este vorba despre un primar, unul independent, care a reușit, cel puțin până acum, să dovedească faptul că administrația se poate face în mod frumos, util și constructiv. Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera din județul Constanța, a devenit cunoscut la nivel național pentru modul în care și-a administrat comuna. Acum, el vine la Deva pentru a fi premiantul ediției cu numărul 93 a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII. Ajuns primar pe filieră de partid, Valentin Vrabie și-a dat demisia din formațiunea politică și a ales să meargă independent în luarea deciziilor. De fapt, tot Consiliul Local din Peștera este independent, iar singurul om politic de acolo este viceprimarul, contracandidatul lui, care și el l-a votat pe actualul edil. Când a ajuns primar, comuna arăta ca o ruină, în câțiva ani a reușit să-i schimbe fața în mod radical și să ofere populației servicii sociale demne de invidiat. Metrul cub de apă costă un leu, cei care au sere sau solarii plătesc doar 50 de bani pentru un metru cub de apă, cei care cresc animale primesc apa gratis, gratis fiind și serviciul de salubritate pentru toți cetățenii. A reușit să renoveze toate școlile din comună, a cumpărat biciclete pentru toți copiii de acolo, a investit masiv în procesul de ecuație și instruire a copiilor, iar lucrul ăsta s-a văzut. Dacă la începutul primului mandat erau doar doi studenți în comuna Peștera,

acum sunt peste 20 de tineri care studiază la facultăți diferite, iar pentru aceștia au oferit burse de studiu și transport gratuit de acasă la Universitate. Rezultate deosebite s-au înregistrat și în domeniul economic, aici nu există niciun șomer, iar asistați sociali nu sunt, de fapt există doar 21 de persoane care se bucură de sprijinul statului, dar acestea nu pot munci, din păcate, din cauza stării de sănătate. L-am întrebat pe Valentin Vrabie dacă a avut sau are probleme cu justiția, dacă a fost cercetat penal, dacă, dacă… Ne-a asigurat că nu, cel puțin până acum… "Vă mărturisesc că această nominalizare, care mă onorează și mă emoționează în același timp, reprezintă o confirmare a faptului că drumul ales de mine este cel corect. Într-o societate mediocră și obedientă, în care valorile adevărate sunt trecute pe linie moartă, iar nonvalorile sunt ridicate la rang de cinste, campania dumneavoastră PREMIANȚII FĂRĂ PREMII ne aduce o rază de speranță. Deși primim în fiecare zi doar pâine și circ, sunt convins că încă mai există printre noi mulți OAMENI valoroși care demonstrează prin puterea exemplului că societatea în care trăim se poate schimba. Vă mulțumesc pentru această idee extraordinară, prin intermediul căreia ne putem cunoaște mai bine semenii și vă mărturisesc că intenționez ca în următoarea perioadă să preiau și în județul Constanța această campanie. Întreaga mea activitate de până acum a fost bazată pe ideea că administraţia publică locală există pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. De aceea, am

Prognoza meteo întrerupe activitatea

la Ski Resort Transalpina Oficialii Ski Resort Transalpina anunță că activitatea în cadrul domeniului schiabil va fi întreruptă până vineri, 19 februarie. ”Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, anunțate pentru perioada următoare, respective căderi masive de ploi, temperaturi ridicate, vânt și ceață, suntem nevoiți să întrerupem temporar activitatea în cadrul Domeniului Schiabil Voineasa – Ski Resort Transalpina. Reluarea activității se va face în data de vineri, 19 februarie 2016”, a anunțat Ramona Fodor, directorul de marketing al SRT.

P

lasat politica la uşa primăriei şi am depus toate eforturile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea locală din comuna Peștera, județul Constanța. Încrederea se câștigă pas cu pas, în fiecare zi, prin acțiuni finalizate, prin rezultate pozitive, palpabile. Mi-am asumat de-a lungul anilor obiective realiste și realizabile, de care comunitatea mea avea atâta nevoie, am încercat împreună cu echipa formată în primărie să găsim soluțiile cele mai bune și să luăm deciziile cele mai înțelepte. Și eu consider că am și reușit. Trebuie să conştientizăm că vom reuşi să aducem schimbarea doar investind răbdare şi energie pentru a educa generaţiile următoare. Marile reforme cer timp şi consecvenţă pentru a putea fi duse la bun sfârşit. Eu am considerat că am şi puterea şi motivaţia de a-mi asuma responsabilitatea acestei schimbări, iar crezul meu va rămâne întotdeauna binele cetăţeanului”, a mărturisit domnul Valentin Vrabie. Pentru toate acestea, pentru cele arătate mai sus, ne-am propus să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă, un exemplu de om. Astfel, sâmbătă, 13 februarie 2016 l-am cunoscut pe Valentin Vrabie, în fața statuii lui Decebal din centrul Devei. Acesta a fost premiat cu o diplomă și un buchet de flori.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.