Viata crestina, nr. ian-feb/2008

E DITORIAL

Din sumar: Cei trei aºtri ai Bisericii pagina 6 “Pacea mea o dau vouã” pagina 8 “Rugaþi-vã neîncetat” pagina 10 Ziua Vieþii Consacrate p a g i n a 11 Bilanþ 2007 pagina 12 Cardinalul Dr. Iuliu Hossu un uriaº predestinat pentru lucruri mari pagina 14 Ierarhizare pagina 16 “Crezi cã Fiul Omului, venind, va gãsi credinþã pe pãmânt?” pagina 18 Locul nostru în Europa pagina 22 Episcopul Mihai Pavel ziditor de Bisericã ºi Neam pagina 24 NU hotãrât eutanasiei! pagina 26 Monseniorul Grigore Zãgrean o evocare sentimentalã pagina 28 Postul Mare, “un spaþiu de tãcere pentru noi înºine, fãrã imagini” pagina 34

2

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

SPERANÞE REÎNNOITE „Nu te teme, turmã micã, pentru cã Tatãl vostru a binevoit sã vã dea vouã împãrãþia” (Lc 12, 32). Începutul unui an nou reprezintã întotdeauna un moment de bilanþ ºi analizã a împlinirilor trecute, a neîmplinirilor sau insucceselor avute, dar ºi un moment de renaºtere a noilor speranþe. „Criza religiozitãþii actuale nu este o crizã a credinþei”, ne spune Sfântul Pãrinte Papa Benedict al XVI-lea în enciclica Spe Salvi, „ci este mai degrabã o crizã a speranþei care motiveazã credinþa”. Iatã de ce noi, creºtinii, ºi în mod particular Biserica noastrã Greco-Catolicã, ce luptã încã pentru reintrarea deplinã în propriile drepturi, nu avem voie, în niciun fel, sã ne pierdem speranþa. Mai mult decât atât, noi trebuie sã fim martori ai speranþei pentru a fi mereu gata sã rãspundem celor ce ne vor întreba despre nãdejdea noastrã.

Spre aceste speranþe ce renasc în acest nou an care ne stã în faþã, ne îndreptãm cu încredere privirea ºi pornim la drum cu dorinþa de a împlini mai mult ºi mai bine voia Domnului. Împotriva tuturor dificultãþilor, barca Eparhiei noastre merge în continuare spre limanul neînviforat, iar revista Viaþa Creºtinã, trecutã ca ºi aurul prin focul purificator, dorim sã rãmânã în continuare o luminã cãlãuzitoare pe drumul enoriaºilor turmei noastre în pelerinajul lor pãmântesc spre mântuirea sufletelor.

Fie ca harul Spiritului Sfânt, luminãtorul ºi de viaþã dãtãtorul, prin puterea Sa lucrãtoare în noi, sã lucreze mai presus decât tot ceea ce noi cerem sau înþelegem (cf. Ef. 3, 20). „Harul Domnului nostru Isus Hristos ºi dragostea lui Dumnezeu ºi împãrtãºirea Sfântului Spirit sã fie cu voi cu toþi!” (2 Cor. 13, 13). † Florentin CRIHÃLMEANU, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla

1 5 0 d e a n i de la apariþiile Maicii Domnului la Lourdes Printr-un Decret Pontifical emis la sfârºitul anului trecut, Sfântul Pãrinte Benedict al XVI-lea acordã credincioºilor indulgenþã plenarã cu ocazia celei de-a 150-a aniversãri a apariþiei Fecioarei Maria la Lourdes: "Pentru a obþine roade mai multe de reînnoitã sfinþenie din aceastã sfântã aniversare", se aratã în decret, "Pontiful Suprem Papa Benedict al XVI-lea a decis sã acorde darul indulgenþei plenare credincioºilor sub condiþiile obiºnuite: spovada sacramentalã, împãrtãºirea cu Trupul ºi Sângele Domnului ºi rugãciune dupã intenþiile Sfântului Pãrinte, dacã între 8 decembrie 2007 ºi 8 decembrie 2008 ei viziteazã sanctuarul marian din oraºul Lourdes, Franþa". "A 150-a aniversare a zilei în care Preasfânta Fecioarã Maria, prezentându-se în faþa Bernadettei Soubirous ca fiind Neprihãnita Zãmislire, a dorit sã fie ridicat ºi venerat un sanctuar în locul numit `Massabielle` în oraºul Lourdes", se aratã în decret, "ne aduce aminte seria nenumãratã de minuni prin care viaþa supranaturalã a sufletelor ºi sãnãtatea trupurilor au primit mult folos, din bunãtatea atotputernicã a lui Dumnezeu".

Conform Decretului amintit, indulgenþa plenarã poate fi, de asemenea, obþinutã de credincioºi, dacã între 2 ºi 11 februarie 2008 - Sãrbãtoarea Fecioarei Maria de la Lourdes ºi a 150-a aniversare a apariþiilor, viziteazã, în orice bisericã, grotã sau loc amenajat, imaginea binecuvântatã a Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes, expusã solemn pentru venerare publicã, ºi înaintea imaginii participã la o devoþiune marianã, sau cel puþin se opresc pentru un timp suficient de lung în rugãciune, încheind cu recitarea rugãciunii Tatãl nostru, a Crezului ºi cu invocarea Sfintei Fecioare Maria.

Cu ocazia Jubileului celei de-a 150-a aniversãri a apariþiei Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes, celebrat în Biserica Catolicã de-a lugul întregului an 2008, dar mai cu seamã între 2-11 februarie, Preasfinþia Sa Florentin Crihãlmeanu a invitat în aceastã perioadã toþi preoþii ºi credincioºii de pe teritoriul Eparhiei sã facã pelerinaje în locurile unde existã grote consacrate Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes, pentru dobândirea indulgenþei plenare: “Indulgenþa plenarã este iertarea pedepsei vremelnice datoratã pãcatelor sãvârºite, a cãror vinã a fost ºtearsã prin mãrturisirea sacramentalã.

Fiecare pãcat are o dublã dimensiune: o dimensiune a iertãrii, care se primeºte prin dezlegarea sacramentalã, ºi o dimensiune a reparãrii, care trebuie ispãºitã prin suferinþã, sau aici, pe pãmânt, sau, dacã nu, dincolo de aceastã viaþã, în locul purificator pe care Biserica, prin doctrina ei, îl numeºte purgatoriu. Prin aceastã binecuvântare sacramentalã în condiþiile impuse de Bisericã, pe care le-am amintit, se obþine, în condiþiile determinate, pentru propriul suflet sau pentru rãposaþii care se aflã în purgatoriu, prin intermediul Bisericii, care împarte tezaurul meritelor rãscumpãrãtoare ale lui Hristos ºi ale sfinþilor, iertarea acestei pedepse reparatoare, totalã în cazul indulgenþei plenare, sau parþialã în cazul indulgenþei parþiale. Indulgenþa plenarã este iertarea totalã a pedepsei reparatoare pe care o datorãm lui Dumnezeu pentru pãcatele noastre.”

Duminicã, 3 februarie a.c., o mulþime de credincioºi clujeni ºi din împrejurimi, persoane consacrate din ordinele cãlugãreºti din Cluj-Napoca, au sosit în pelerinaj la grota Preasfintei Fecioare din parohia Grigorescu (B-dul 1 Decembrie f.n.), unde, dupã rugãciunile rânduite, PS Florentin a dat binecuvântarea pentru dobândirea indulgenþei plenare acordatã de Sfântul Pãrinte la împlinirea a 150 de ani de la apariþia Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes.

Sfânta Liturghie arhiereascã a fost celebratã, în continuare, în biserica parohialã „Sfânta Maria”, la masa altarului fiind opt preoþi, între care preoþii parohi Marius Popa ºi Iosif Popa. În cadrul celebrãrii liturgice, un moment emoþionant a fost hirotonirea întru Sfânta Preoþie a diaconului Bogdan Lucian Blaga, la încheierea studiilor teologice încununate prin obþinerea, la Viena, a Doctoratului în Teologie Pastoralã. În faþa celor prezenþi, Episcopul Eparhial a fãcut o expunere a evenimentelor care au consacrat localitatea Lourdes drept cel mai mare sanctuar marian din toate timpurile. Între altele, Preasfinþia Sa a subliniat: „Care este importanþa ºi mesajul acestei apariþii? Este, în primul rând, invitaþia de a înþelege cã existã o lume dincolo de ceea ce avem ºi percepem pe pãmânt. Este invitaþia de a o cinsti pe Preasfânta Fecioarã Maria ca ºi Neprihãnita Zãmislire, este ºi invitaþia de a ne însuºi mesajul pe care Preasfânta Fecioarã Maria îl transmite ºi care este, în aparenþã, un mesaj simplu, adicã: “Ruga-þi-vã pentru pãcãtoºi, veniþi sã vã spãlaþi, sã vã purificaþi, sã începeþi o viaþã nouã. Convertiþi-vã ºi credeþi în Evanghelie.” Sunt, de fapt, primele cuvinte pe care Isus le rosteºte la Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

3

începutul misiunii Sale publice: “Convertiþi-vã ºi credeþi!”.

Este o invitaþie la convertire, la rugãciune, la rugãciunea pentru convertirea pãcãtoºilor, aºa cum Biserica ne invitã dintotdeauna. Este interesant faptul cã Preasfânta Fecioarã Maria a ales o smeritã ºi umilã persoanã pentru a i se descoperi. Nu s-a descoperit marilor teologi, nu s-a descoperit unui episcop sau unui preot, i s-a descoperit unei tinere copile dintr-o familie sãracã ºi umilã, care culegea vreascuri pentru foc. Dumezeu îi alege pe cei smeriþi, pe cei umili, Dumnezeu care se îndreaptã spre toþi aceia care îºi recunosc neputinþa cu smerenie, Dumnezeu care ºi astãzi, prin Neprihãnita Zãmislire, la Lourdes ºi peste tot unde este cinstitã statuia Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes, oferã harul celor smeriþi. Preasfânta Fecioarã Maria a confirmat, la Lourdes, glasul magisteriului Bisericii. De asemenea, Preasfânta Fecioarã Maria a dorit ca acest loc sã rãmânã un loc de vindecare sufleteascã, în primul rând, ºi apoi – uneori – ºi trupeascã.

Meditând asupra acestor apariþii ale Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes, vedem cum Dumnezeu a dorit sã punã în mâinile Mamei Sale bogãþia harurilor pe care noi, oamenii, le cerem prin rugãciune. Minunile de la Lourdes ºi de la celelalte sanctuare mariane, trebuie sã ºtim cã reprezintã mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, iar izvorul tãmãduirilor este unul ºi acelaºi, unicul Dumnezeu. De aceea, Preasfânta Fecioarã Maria, tãmãduitoarea bolnavilor, mângâietoarea mâhniþilor ºi scãparea pãcãtoºilor, este mijlocitoarea noastrã la Dumnezeu pentru dobândirea acestor haruri. De aceea, ºi actualmente, la Lourdes, procesiunile se fac cu Sfântul Sacrament, pentru a pune în evidenþã aceastã mijlocire a Preasfintei Fecioare Maria la Domnul nostru Isus Hristos pentru obþinerea harurilor necesare.” În aceeaºi zi, duminicã, 3 februarie a.c., de la ora 9.00, o Sfântã Liturghie festivã, celebratã de Mons. Mihai Todea, Vicar general eparhial, ºi de pãrinþi ai Ordinului "Sfântului Vasile cel Mare" (OSBM), împreunã cu pr. sperior provincial, Laurean Daboc, a avut loc în capela cãlugãrilor bazilieni situatã pe str. Gheorghe Lazãr, lângã care, de asemenea, se aflã o cunoscutã grotã a Sfintei Fecioare.

Este un loc special de evlavie ºi de rugãciune fierbinte, din perioada persecuþiei comuniste. Aici, în locuinþa pãrintelui bazilian Silvestru-Augustin Prunduº, preoþi ºi credincioºi greco-catolici se întâlneau, înfruntând ochii vigilenþi ai Securitãþii ºi celebrau în tainã Sfânta Liturghie, dar aveau ºi alte „activitãþi clandestine” – rugãciune ºi meditaþii, chiar cursuri de pregãtire pentru preoþie, þinute de personalitãþi ale Bisericii Române Unite. Grota Sfintei Fecioare de pe str.

Gheorghe Lazãr – îngrijitã ºi mereu frumos împodobitã de ultimul locatar al acestui centru de rezistenþã ºi spiritualitate, pr. Grigore Arieºan, cãlugãr pe care ceasul persecuþiei comuniste l-a gãsit la Mãnãstirea Nicula – dovedeºte marea evlavie faþã de Preasfânta Fecioarã Maria de la Lourdes care a existat mereu în Biserica Greco-Catolicã.

De asemenea, în data de 11 februarie a.c., PS Florentin a celebrat Sfânta Liturghie la biserica din parohia Sângeorz-Bãi, unde este expusã la loc de cinste cunoscuta imagine a Neprihãnitei Fecioare Maria apãrutã în faþa micuþei pãstoriþe Bernadette, cum s-a întâmplat la Lourdes, în urmã cu 150 de ani.

Biroul de presã 4

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

Istoria apariþiilor Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes este foarte bine cunoscutã ºi foarte amplu documentatã. La 11 februarie 1858, Preasfânta Fecioara Maria, neprihãnit zãmislitã, i-a apãrut unei copile, pe nume Bernadette Soubirous, împrejurul grotei Massabielle, nu departe de Lourdes. Între 11 februarie ºi 16 iulie 1858, Sfânta Fecioarã i-a apãrut Bernadettei de 18 ori. În timpul apariþii, Sfânta Fecioarã a recitat împreunã cu Bernadette o treime din rugãciunea Rozariului. Într-una dintre apariþiile urmãtoare, copila a fost invitatã sã sape cu mâna un izvor ºi sã bea apã din el.

Aºa a apãrut izvorul cu apã miraculoasã de la Lourdes.

Prin Bernadette, Sfânta Fecioarã i-a invitat pe cei pãcãtoºi la convertire ºi la însuºirea unui spirit mai adânc de rugãciune ºi caritate, mai ales faþã de cei care au mare nevoie. A recomandat cu multã grijã recitarea Rozariului, rugãciunea cu care apelãm la Mama noastrã cereascã, la fel ca niºte copii mici ºi nevoiaºi.

Cu ocazia acestor apariþii care au avut loc la patru ani dupã definirea dogmei Neprihãnitei Zãmisliri, Sfânta Fecioarã s-a autodefinit, zicând: „Eu sunt Neprihãnita Zãmislire”, sugerându-ne titlul cu care vrea sã fie invocatã.

Papa Leon al XIII-lea a aprobat celebrarea unei sãrbãtori în amintirea acestor aparþii ale Sfintei Fecioare. În 1907, Papa Pius al X-lea a stabilit aceastã sãrbãtoare pentru data de 11 februarie ºi a extins-o la toatã Biserica. În calendarul liturgic latin actual, este o memorie facultativã ºi este unica celebrare a Bisericii Universale legatã direct de o apariþie.

„ E u s u n t N e p r i h ã n i t a Z ã m i s l i re ” – o formulã enigmaticã?

La împlinirea celor 150 de ani de la prima apariþie a Fecioarei Maria la Lourdes, se impune o meditaþie mai atentã asupra expresiei cu care Preasfânta Fecioarã se autoreveleazã Bernadettei. În data de 25 martie 1858, de sãrbãtoarea Buneivestiri, Bernadette întreabã cine este aceastã Doamnã pe care o vedea – este a ºaisprezecea apariþie – ºi primeºte urmãtorul rãspuns: „Eu sunt Neprihãnita Zãmislire”.

Neînþelegând aceste cuvinte ºi pentru a nu le uita, copila le va repeta fãrã încetare pe drumul ce o duce de la grotã la preotul paroh, pãrintele Peyramale.

Aceastã formulã, numitã ºi „formula de la Lourdes”, este, în esenþã, foarte simplã ºi scurtã. Dificultatea ei, însã, rezidã în faptul cã Maria se autodefineºte cu titlul abstract ce se referã la primul ei privilegiu. În alþi termeni, conceperea neprihãnitã a Mariei, concepere în sens pasiv, este un eveniment istoric ce þine de trecut. Asociat verbului a fi, conjugat la prezent, acest eveniment capãtã o expresie abstractã ce-i conferã un caracter de supratemporalitate. În acest context este interesant de subliniat faptul cã în Bula Ineffabilis Deus din 8 decembrie 1854, Papa Pius al IX-lea defineºte dogma Neprihãnitei Zãmisliri fãrã a utiliza, în sens strict, aceste douã cuvinte: „Noi definim… cã Preasfânta Fecioarã Maria, încã din prima clipã a Conceperii sale, printr-un har special de la Dumnezeu ºi printr-un privilegiu, în vederea meritelor lui Isus Hristos mântuitor al neamului omenesc, a fost prezervatã de orice patã a pãcatului strãmoºesc”.

Chiar dacã în aceeaºi Bulã expresia „Neprihãnita Zãmislire” apare de mai multe ori, ea nu este niciodatã subiectul unui verb. Noutatea ºi caracterul surprinzãtor al formulei cu care Fecioara Maria se descoperã Bernadettei þin nu atât de cuvintele folosite ci de turnura lor. Maniera în care se autodefineºte Maria este cu totul nouã. Se spunea despre ea cã este conceputã fãrã de pãcat, se vorbea despre neprihãnita sa zãmislire. Nimeni nu s-a gândit vreodatã cã se poate spune despre ea cã este Neprihãnita Zãmislire.

Cum poate fi, aºadar, înþeleasã aceastã formulã enigmaticã?

Este de la sine înþeles cã cuvintele Mariei în cea de-a ºaisprezecea sa apariþie la Lourdes nu pot fi înþelese ca atare. Strict vorbind, Fecioara Maria nu este conceperea, zãmislirea sa. Avem de-a face mai degrabã cu o figurã de stil proprie limbajului uman.

Aceastã modalitate de a identifica un subiect concret cu o calitate abstractã are valoare de superlativ. Astfel, despre o stofã albã ºi curatã se spune cã este puritatea însãºi; despre o persoanã foarte frumoasã, cã este frumuseþea întruchipatã… Fundamentul acestei figuri de stil constã în aceea cã o anume persoanã întruchipeazã perfect esenþa unei calitãþi.

Conform acestui principiu, prin Neprihãnita Zãmislire se înþelege cã Preasfânta Fecioarã Maria realizeazã perfect esenþa zãmislirii neprihãnite, fapt pentru care ea poate fi definitã cu ajutorul acestui prim privilegiu.

Limita, însã, a acestei interpretãri constã în aceea cã se accentueazã cu preponderenþã adjectivul „neprihãnitã” în defavoarea substantivului „zãmislire”, acesta din urmã referindu-se nu la o calitate sau esenþã ci la un eveniment istoric.

Pentru a depãºi aceastã limitã trebuie sã punem sub semnul întrebãrii tocmai figura de stil sub forma cãreia subliniasem cã se defineºte pe sine însãºi Fecioara Maria. Dacã formula de la Lourdes nu conþine nicio figurã de stil? Poate cã ea nu spune nimic altceva decât ceea ce spune. În acest sens, trebuie subliniat faptul cã acest „eu sunt” iniþial, ce exprimã identitatea, exclude de fapt orice abordare metaforicã. Atunci care este înþelesul profund al formulei cu care se autoreveleazã Fecioara Maria la Lourdes?

Neprihãnita Zãmislire nu se referã doar la conceperea Mariei de cãtre pãrinþii ei, ci ºi la acþiunea creatoare ºi mântuitoare a lui Dumnezeu. Conceperea Mariei se datoreazã, în ultimã instanþã, intervenþiei creatoare a lui Dumnezeu, care o prezervã de orice patã a pãcatului strãmoºesc, dãruindu-i ºi harul sfinþeniei Lui. Actul creator al lui Dumnezeu nu se limiteazã doar la primul moment al existenþei Mariei, ci rãmâne mereu actual. Neprihãnita Zãmislire a Mariei nu este doar un eveniment istoric ce þine de trecut, ci un har ce izvorãºte fãrã încetare din Dumnezeu. Din aceastã perspectivã, a intervenþiei harice necontenite a lui Dumnezeu în favoarea creaturii sale, Neprihãnita Zãmislire a Mariei se plaseazã într-o continuã actualitate. De aceea, nu ne va mai mira modalitatea Mariei de a conjuga la prezent verbul a fi din formula cu care se autodefineºte. Încã din primul moment al vieþii Mariei, dragostea dumnezeiascã este prioritatea absolutã a ei. A spune: „Eu sunt Neprihãnita Zãmislire”, înseamnã a recunoaºte tocmai aceastã prioritate; înseamnã a recunoaºte cã întreaga existenþã se datoreazã exclusiv lui Dumnezeu ºi iubirii sale gratuite ºi milostive.

Maria este chematã sã colaboreze în mod liber cu acest har dumnezeiesc ºi gratuit al neprihãnitei zãmisliri, identificându-se cu el ºi devenind astfel ea însãºi: cea care exista din veºnicie în gândul ºi voinþa lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Maria este chematã sã trãiascã deplin din harul neprihãnitei sale zãmisliri, fãcându-i-se întru totul ascultãtoare. Aceasta este misiunea întregii sale vieþi: necontenita actualizare a harului primit de la Dumnezeu încã din primul moment al existenþei sale. În concluzie, formula de la Lourdes descoperã faptul cã fiinþa Mariei consistã într-o permanentã armonizare a sa – liberã ºi consimþitã – cu harul primit dintru începuturi. Aceastã permanenþã este una dinamicã, activã, mereu mai actualã ºi mai adevãratã, pentru cã tot mai mult primitã ºi acceptatã. Iatã ceea ce ni se descoperã la Lourdes: Maria se identificã necontenit ºi în mod liber neprihãnitei sale zãmisliri.

Spunând aceasta, nu înseamnã cã am epuizat misterul Nãscãtoarei de Dumnezeu, ci, dimpotrivã, ne regãsim, de fapt, în prezenþa „misterului” celei ce se autoreveleazã cu cuvintele: „Eu sunt Neprihãnita Zãmislire”.

Pr. Dc. Daniel AVRAM Bibliografie: “La formule de Lourdes: «Je suis l’Immaculée Conception»”, in Nouvelle Rêvue Théologique, 130 (2008), pp. 65-78.

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

5

CEI TREI AªTRI AI BISERICII

Sfântul Vasile cel Mare

În data de 30 ianuarie a fiecãrui an, calendarul liturgic face pomenirea celor trei Sfinþi Pãrinþi, Dascãli ai Bisericii ºi Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Purtãtorul de Dumnezeu ºi Ioan Gurã-de-Aur. Este o sãrbãtoare care dateazã din sec. al XI-lea ºi a fost stabilitã ca urmare a unei discuþii dintre credincioºi, în Costantinopolul, în sec. al XI-lea, care doreau sã cinsteascã, fiecare separat, pe unul dintre acei trei sfinþi. Tocmai pentru cã fiecare avea importanþa lui ºi argumente de cinstire – ei formând ºi o parte din acei Pãrinþi ai Epocii de Aur ai Bisericii Creºtine din sec. al IV-lea – s-a ivit aceastã contradicþie: cine este mai mare, cine este mai important, cine este acela care trebuie celebrat? Oare Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei din Capadocia, care deja era cinstit de Bisericã la 1 ianuarie în fiecare an? Sau Grigorie Teologul, Episcopul de Nazianz, mare apãrãtor al dreptei credinþe, onorat de Bisericã în 25 ianuarie? Sau Sfântul Ioan Gurã-de-Aur, Arhiepiscopul Constantinopolelui, mare Teolog ºi Apostol al Cuvântului Scripturii, celebrat de Bisericã în 13 noiembrie? Se spune cã Mitropolitul locului, pe numele sãu Ioan, a avut dupã rugãciune un vis, o viziune luminoasã a celor trei Ierarhi care erau în discuþie ºi care i-au spus un cuvânt: „Spune creºtinilor sã înceteze polemica inutilã. În faþa lui Dumnezeu suntem cu toþii priviþi la fel, între noi nu este nici discordie ºi nici diviziuni. De aceea, ridicã-te ºi spune-le sã rãmânã împãcaþi ºi în bunã înþelegere între ei. Iar tu, alege o singurã zi în care sã celebrezi 6

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

Sfânta Liturghie în onoarea noastrã, în semnul unitãþii credinþei noastre ºi a mulþumirii adusã lui Dumnezeu pentru harurile pe care le-am primit”. Iatã, deci, cum s-a stabilit aceastã sãrbãtoare în onoarea celor trei Ierarhi.

Despre Sfântul Vasile cel Mare se spune cã s-ar fi nãscut probabil în 330, în Cezareea Capadociei, în partea de centru-est a Turciei de astãzi. A murit la 50 de ani, dupã cum spun scrierile. Copilãria ºi-a petrecut-o într-o familie profund creºtinã, în care au existat mai mulþi sfinþi ai Bisericii. A primit o educaþie creºtinã, în mod particular de la bunica sa, Macrina, ºi ea ucenicã a celebrului Sfânt Grigorie Iluminãtorul.

A avut multe modele de sfinþenie în familie, urmând împreunã cu Grigorie, viitorul Episcop de Nazianz, ºcolile înalte de oratorie din Constantinopol ºi Atena.

La întoarcerea acasã, dupã discuþiile pe care le-a avut în familie, mai ales cu sfânta lui sorã, Macrina, Vasile a renunþat la oratorie, una dintre cele mai apreciate meserii în vremea aceea. El se retrage, cãutând dimensiunea adevãratei vieþi cu Dumnezeu.

Merge în zona Egiptului, în zona Palestinei ºi apoi în Peninsula Anatoliei. Acolo îºi începe viaþa de ascezã, împreunã cu prietenul sãu, Grigorie, care între timp îl pãrãseºte. Mergând mai departe în timp, în 370 este numit Episcop al Cezareei, la 41 de ani. Se angajeazã puternic în lupta pentru credinþã, mai cu semã împotriva ereziei arienilor, care în vremea respectivã fãcea ravagii în Bisericã. În mod particular amintim Tratatul despre Spiritul Sfânt, scriere în care vorbeºte despre divinitatea Spiritului Sfânt. Este cunoscut ca ºi fondator al monahismului oriental, iniþiatorul vieþii cenobitice, a vieþii de comunitate. Se detaºeazã de eremiþi, de pustnici, de cei care trãiau singuratici, spunând cã aceºtia sunt lipsiþi de posibilitatea de a face caritate fraternã. De aceea, considerã cã viaþa comunitarã este superioarã vieþii eremitice. El este iniþiatorul marilor baziliade. În jurul comunitãþilor monastice înfiinþeazã spitale unde are grijã de bolnavi, de copii pãrãsiþi, de bolnavi, de bãtrâni, de strãini de pelerini. Este una dintre primele activitãþi sociale, caritative, în cadrul Biserici creºtine.

Rãmâne, deci, în cadrul Bisericii cu supranumele de „cel Mare” pentru cã a fost mare prin modelul vieþii proprii, prin învãþãturã ºi înþelepciune, prin caritate ºi milostenie.

Sfântul Grigorie de Nazianz, ºi el Sfânt Pãrinte ºi Doctor al Bisericii, s-a nãscut la Arianz, lângã Nazianz, în 328, ºi a murit în al 62-lea an, în 390. A studiat, aºa cum aminteam, împreunã cu Sfântul Vasile cel Mare la Alexandria ºi Atena. De asemenea, a parcurs o perioadã de timp viaþa asceticã împreunã cu Vasile, fiind hirotonit preot de cãtre tatãl sãu, care era în vremea aceea Episcop. A fost numit Episcop de Sasima, fiind hirotonit de Sfântul Vasile cel Mare, iar mai târziu a fost Episcop de Nazianz. El luptã prin scrierile sale teologice împotriva arienilor, participã la Conciliul Ecumenic din 381 de la Constantinopol, este cunoscut ca ºi excelent orator, scriitor bisericesc, un

om de mare culturã. De asemenea, adaugã elemente noi la doctrina Preasfintei Treimi, fiind cunoscut prin multele sale lucrãri teologice, dintre care amintesc doar cele cinci Cuvântãri teologice. Sfântul Grigorie a fost supranumit Teologul – este unul dintre cei trei sfinþi pe care Biserica i-a numit teologi, începând cu Sfântul Ioan, Apostolul iubit, numit Ioan Teologul, ºi alãturi de cel care va fi numit mai târziu Sfântul Simeon, noul Teolog.

Ultimul dintre sfinþii celebraþi la aceastã sãrbãtoare, Sfântul Ioan Gurã-de-Aur, s-a nãscut la Antiohia, în 354, ºi a murit la 52 de ani, în 407. Începe ºi el sã trãiascã viaþa asceticã ºi apoi viaþa cenobiticã.

Pe motive de sãnãtate se reîntoarce la Antiohia, este hirotonit diacon ºi apoi preot, iar în 398 devine Episcop de Constantinopol. A fost un luptãtor prin cuvânt ºi rugãciune împotriva aceleiaºi erezii a arienilor,fiind exilat de mai multe ori din tronul episcopal; un mare exeget ºi eminent teolog, autor a numeroase omilii cu caracter exegetic, catehetic ºi moral. Mãrturie sunt tratatele, scrierile, tãlmãcirile sale despre Sfânta Scripturã. Sunt multe volume în care Sfântul Ioan Gurã-de-Aur analizeazã întreaga Sfântã Scripturã, în mod particular Noul Testament.

De asemenea, prin cuvântul sãu i-a întors pe mulþi la credinþã. A fost supranumit Ioan Gurã-de-Aur tocmai pentru cã era un mare orator ºi un recunoscut tãlmãcitor al tainelor dumnezeieºti. Ultimele sale cuvinte, la plecarea din aceastã lume, au fost: „Mãrire lui Dumnezeu în toate lucruril!”.

Iatã câteva cuvinte despre aceºti trei stâlpi ai Bisercii ºi despre contribuþia lor cu totul deosebitã la istoria Bisericii. De aceea, imnografia Sãrbãtorii celor trei Ierarhi îi laudã prin cuvinte cu totul deosebite,

Sfântul Ioan Gurã-de-Aur

care reflectã în primul rând importanþa vieþii lor, dar ºi unitatea lor. Ei sunt numiþi în imnografie „aºtri strãlucitori ai Bisericii, albinele care culeg mierea Scripturii ºi oferã dulceaþa ei credincioºilor, instrumente ale harului divin, armurile Spiritului, trâmbiþe binevestitoare ale predicãrii, apãrãtorii Preasfintei Treimi, pãzitori ai dreptei-credinþe, purtãtori de Dumnezeu întocmai ca Apostolii, turnurile cele mari ale Bisericii, stâlpii dreptei-cinstiri de Dumnezeu, întãrirea credincioºilor, îngeri pãmânteºti în cer cântãtori, râurile Spiritului, razele cele noi ale luminii celei de trei ori mai strãlucitoare decât soarele, candelabrul cu trei lumini al Bisericii, spadã cu trei tãiºuri ºi cu trei vârfuri pentru a apãra Preasfânta Treime” – iatã cum au rãmas cei trei sfinþi în imnografia sãrbãtorii, din partea celor care au cunoscut ºi au cinstit personalitãþile lor.

Sãrbãtoarea „Sfinþilor Trei Ierarhi” este o invitaþie la a cunoaºte scrierile acestor pãrinþi ai Bisericii, care contribuie semnificativ la doctrina creºtinã, ºi, de multe ori, o reîntoarcere la izvoare este binefãcãtoare pentru credinþa noastrã de astãzi, din nefericire mult mai superficialã decât a acelor oameni care erau trãitori ºi cuvântãtori de Dumnezeu. Nouã, tuturor, ne rãmâne astãzi modelul celor trei aºtri ai Bisericii, pentru ca sã fim ºi noi luminã în lume, aºa cum Isus le recomandã apostolilor: „ca ei, vãzând faptele voastre bune, sã preamãreascã pe Tatãl care este în ceruri” (Mt 5, 16). Amin. † Florentin CRIHÃLMEANU (Cuvânt de învãþãturã la Sãrbãtoarea „Sfinþii Trei Ierarhi”)

Sfântul Grigorie de Nazianz Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

7

“Pacea mea o dau vouã” «Pacea mea o dau vouã» (Ioan 14, 27), spune Isus în cuvântarea despãrþirii de ucenicii Sãi. «Pace vouã!» (Ioan 20, 19) este salutul de întâmpinare al lui Hristos Isus cel înviat din morþi; pace, pacea lui Hristos.

«Din plinãtatea Lui, noi toþi am primit, har peste har» (Ioan 1, 16), scrie, simþindu-se gratificat dumnezeieºte, teologul Ioan. Am primit toþi din plinãtatea pãcii dumnezeieºti a lui Hristos Isus.

Existã o potenþialitate realã a pãcii în inima noastrã, care aºteaptã sã fie activatã.

Pacea este un mediu indispensabil vieþii, creºterii, dezvoltãrii, atât la nivel biologic, cât ºi, evident, la nivel spiritual. Dumnezeu este definit cu prioritate ºi în mod esenþial iubire. Pacea Sa izvorãºte din iubire, ºi ca un ocean infinit, devine mediu al comuniunii cu tot ceea ce a primit viaþã din mâinile Lui.

«Sã nu se tulbure inima voastrã» (Ioan 14, 27).

Existã în fiinþa omului o sfâºiere fundamentalã produsã de pãcatul originar. Dar, deºi omul este sfâºiat, el nu moare, suferã în schimb. Fiecare om suferã. Sã înþelegem propria noastrã neliniºte ºi sfâºiere, originar neculpabilã ºi neimputabilã nici

8

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

unuia dintre noi. Sã înþelegem de ce ne stãpâneºte nemulþumirea, setea de tot mai mult ºi mai rafinat.

Sã înþelegem de ce reacþionãm, din ce ranã deschisã ne vine instinctul sã ne apãrãm muºcând necontrolat în jur. Sã înþelegem cã nu purtãm noi toatã responsabilitatea ºi vinovãþia manifestãrilor noastre de rãutate. Trãim ca ºi fiinþe sfâºiate în interior, noi, oamenii toþi. Avem dorinþe contradictorii, dorim lucruri ce nu pot fi puse împreunã, suntem ciudaþi. Aceastã stare este caracteristicã tuturor oamenilor, indiferent de religie, vârstã sau stare de viaþã.

Viaþa supranaturalã din care trãim, nu distruge natura, o presupune ºi o poartã progresiv la desãvârºire; dacã aceasta se lasã purtatã. Lupta noastrã spiritualã, este o realitate pe care nu o putem ocoli. Dacã o ocolim, nu creºtem. Cât timp n-am evadat din vocaþie, chiar dacã am cãzut ºi suntem rãniþi, lupta nu este încheiatã ºi avem meritul de a nu fi capitulat. Dar, lupta presupune efort, convulsii, cãzãturi ºi rãni – mai mult la nivel interior-sufletesc –, ºi de aici rezultã reacþiile noastre violente acute, de aici vine agresivitatea noastrã.

Iatã de ce este de înþeles cã trebuie sã ne acuzãm mai puþin ºi sã ne iertãm mai ieftin. Iatã de ce suntem chemaþi sã-l înþelegem pe celãlalt, chiar dacã nu vedem de ce acþioneazã agresiv; în majoritatea cazurilor verbal.

Dumnezeu creeazã fiinþele în fundamentalã liberate, chiar dacã acestea sunt destinate sã trãiascã din relaþia cu El, deci dependente de El; este atât de valabil pentru om acest lucru.

Folosindu-se rãu de libertatea primitã, omul îºi pierde pacea, deoarece pãrãseºte mediul (fecund ºi de creºtere, natural lui) iubirii Divine, fie pierzând sensul ºi þelul vieþii sale, îndepãrtându-se de voinþa lui Dumnezeu, fie pãcãtuind grosolan. Asta ni se întâmplã tuturor adesea, trebuie sã o recunoaºtem cu onestitate.

Pierdem pacea din fricã, din frica de a nu corespunde aºteptãrilor lumii, semenilor, concurenþilor, superiorilor; din frica de a nu suferi umiliri ºi ruºine. În realitate, cu Dumnezeu ºtim cã rezolvãm relaþia mai uºor: El ne cunoaºte, El iartã, El are rãbdare, fiindcã ne iubeºte, ºtim asta din experienþã.

Pierdem pacea din cauza exagerãrilor. Mai binele este duºmanul binelui. Când suntem pasionaþi sau orbiþi de o patimã sau idee exagerãm, vrem sã facem lucrurile chiar mai bine decât vrea Dumnezeu. Atunci pierdem timp inutil, timp ce ar trebui sã-l folosim în alte scopuri, pierdem proporþiile lucrurilor, valoarea pe care meritã sã o acordãm lucrurilor sau persoanelor ºi pierdem preþioasa pace.

Despre nemurire i-am fãcut propriu faptul cã, în mãsura în care cred într-o transcendenþã, teologic vorbind, aceastã transcendenþã trebuie sã-mi fie accesibilã prin mine însumi în ea însãºi, deci prin ceva din mine care este transcendenþã ºi, aºadar, cã nu mã rezolv în întregime într-o imanenþã fãrã ieºire. Cred cã ceva în mine, ºi nu mã refer la informaþia particulelor mele materiale, în direcþia legii conservãrii masei ºi energiei sau a „paradoxului informaþiei” lui Stephen Hawking, ceva din mine care îmi e cel mai propriu, mai intim, supravieþuieºte morþii organice. Aceasta nu mã face, totuºi, sã cred într-o lume dincolo de lume, datoritã faptului cã accept revelaþia ºi gândul despre unitatea creaþiei ºi, de asemenea, pe cel cu privire la diversitatea planurilor pe care aceasta se desfãºoarã. Cred cã viaþa de dupã moarte nu e o "altã lume" ci însãºi transcendenþa care face posibile atât orice imanenþã cât ºi discursul referitor la aceasta. Mai mult, ºi aici sunt subiectiv, desigur, intuiesc, în mod mai degrabã voalat, în mine însumi ceva, sau mai curând pe acel cineva, nu altul decât mine, care mã constituie ca fiinþã personalã, mã face sã-mi fiu identic ºi, în genere, sã fiu, care nu mã lasã sã pot concepe cu suficientã sinceritate, ºi cu atât mai puþin sã simt, cã

nu voi mai fi deloc. În plus, relaþia mea cu Dumnezeu, desigur, cu totul neobiectivã din perspectiva gândirii speculative sau ºtiinþifice de orice fel, nu este una doar conceptualã; eu nu îl „concep” pe Dumnezeu decât ca joc interpretativ. Pretind însã cã îl experimentez. În acest sens sunt mai degrabã de concepþia credo ut experiar decât de concepþia credo ut intelligam. Iar, ca sã închei, acest experiar îmi interzice în mod fundamental sã cred în Ganztod. De altfel, nu aº adera sub nicio formã la un dumnezeu al simplei ºi totalei imanenþe, chiar dacã el însuºi ar fi transcendent. Nu m-ar interesa prea mult niciun dumnezeu care mã creeazã, dupã care mã lasã în întregime pradã neantului ºi care la sfârºit „mã” învie, sau mai exact ar fi sã spun „mã” recreeazã.

Ghilimelele nu sunt o greºealã! Cine, în afara acelui dumnezeu, ar mai putea ºti cã e vorba de acelaºi „mine” însumi?

G.M.

«Pacea mea o dau vouã, nu precum o dã lumea».

Potenþialul pãcii inimii noastre are nevoie sã fie restabilit. „Taci cu mama.” O expresie, sau mai degrabã atitudine aparent atât de banalã, de uzualã ºi necesarã „ogoierii” copiilor înspãimântaþi, care plâng. Mângâierea mamei are rolul de a reda ritmul normal al vieþii tulburat de fricã, durere, sau, concret, de o cãzãturã a copilului. Dupã acest model, ºi în viaþa spiritualã avem nevoie de restabilirea pãcii pierdute.

M

Lumea poate oferi doar o pace interesatã, de tip comercial, o pace limitatã, inconsistentã, o pace care nu presupune sacrificii din partea „dãruitorului”.

Hristos oferã o pace consistentã, care rãmâne – atâta timp cât nu este alungatã – o pace la baza cãreia El pune cu generozitate ºi conºtient sacrificiul Sãu, al voinþei Sale umane, al sentimentelor Sale, al trupului Sãu, al fiinþei Sale.

Lumea nu se ºtie jertfi pentru pace, deºi în toate epocile istoriei au existat ºi eroi ai pãcii, puþini autentici, evident. Lumea face tratate diplomatice – desigur, bune ºi cu un anumit efect – dar nu ºtie face dreptate pentru cã nu ºtie jertfi din al sãu. Lumii îi este fricã sã jertfeascã din al sãu, crezând cã astfel pierde ºi piere, nu ºtie ce potenþial de dãruire poartã în sine. Lumea are tendinþe mari spre rãutate, egoism, orgoliu, de aceea eroii pãcii sunt puþini, dar sunt.

«Veniþi la Mine toþi cei osteniþi ºi împovãraþi [...] ºi veþi gãsi odihnã sufletelor voastre» (Matei 11, 28-29).

Potenþialul pãcii inimii noastre are nevoie sã fie pãzit ºi alimentat. Aceasta se poate realiza prin grija faþã de acest mediu necesar vieþii spirituale.

Consecvenþa ºi calitatea vieþii de rugãciune contribuie substanþial la pacea inimii ºi vieþii noastre.

«Fericiþi fãcãtorii de pace» (Matei 5, 9).

Potenþialul pãcii inimii noastre cere sã fie fructificat. Fericiþi cei ce aduc ºi rãspândesc pacea in inimile semenilor lor, inspirându-se din viaþa lui Hristos ºi apelând la potenþialul interior al propriei inimi. Comuniunea dintre noi are ca ºi condiþie pacea inimii fiecãruia în parte. Comuniunea este esenþialã, dar fãrã contribuþia „fãcãtorilor de pace”, a creatorilor de pace, comuniunea dragostei creºtine – mediu al vieþii, al creºterii, al libertãþii, al desãvârºirii omului – nu se poate realiza. Dumnezeu vrea sã realizeze înfrumuseþarea, desãvârºirea lumii prin contribuþia noastrã; El a creat lucrurile într-un stadiu intermediar, menite sã creascã, de aceea «l-a aºezat pe om în grãdina Edenului s-o pãzeascã ºi s-o [mai] lucreze» (Cf. Facere 2, 15).

Iatã sugestia mea, iatã gândul meu, iatã rugãciunea mea pentru voi ºi cu voi.

Pr. Cãlin BOT Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

9

DIN VIA[A EPARHIEI

„RUGAÞI-VÃ NEÎNCETAT” (1 Tes 5, 17) OCTAVA DE RUGÃCIUNE

PENTRU

UNITATEA CREºTINILOR, 18-25

În Cluj-Napoca, Octava de Rugãciune pentru Unitatea Creºtinilor a avut în centrul acþiunilor Seara Ecumenicã ce s-a desfãºurat în Capela "Sfântul Iosif" din Piaþa Cipariu, marþi, 22 ianuarie a.c., în prezenþa Preasfinþiei Sale Florentin Crihãlmeanu. La oficiu au participat reprezentanþi ai mai multor confesiuni creºtine: Protopopiatul romano-catolic Cluj, doi preoþi din Biserica Ortodoxã, Asociaþia Oastea Domnului, Bisericile Baptistã ºi Penticostalã. Au fost prezenþi ºi Mons. Mihai Todea, Vicar general, pr. Cristian Sabãu, protopop greco-catolic de Cluj, preoþi din parohiile clujene, veniþi împreunã cu credincioºii lor.

Oaspeþii, întâmpinaþi în acorduri de orgã de cãtre copiii corului Allegria al parohiei „Andrei Mureºanu”, care au dãruit invitaþilor flori ºi au cântat deschizând inimile, au fost în continuare invitaþi la cuvânt de cãtre pr. Mircea Marþian, gazda manifestãrii.

Mai întâi a vorbit pr. protopop Laszlo Orban, reprezentant al Bisericii Romano-Catolice: „Oare ce ne mai desparte, când toþi avem acelaºi Tatã, acelaºi Dumnezeu care ne-a spus: Voi sã mã iubiþi cum Eu v-am iubit, sã-mi împãrtãºiþi zi de zi bucurii ºi dureri.

Toþi avem comori de împãrþit, toþi avem un zâmbet de dãruit, noi, toþi cei reuniþi în El. Iatã minunea pe care o trãim, pentru care vrem sã-I mulþumim!”.

A urmat un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, pr.

Emil Hossu, din Boiu-Mare, Maramureº, iubitor al ecumenismului, care a spus: „Avem nevoie de forþa Duhului Sfânt, care sã schimbe inima omului ºi sã ne îmbrãcãm cu putere de Sus, sã înþelegem cã fãrã dialog nu existã speranþã, cã dialogul nu este o slãbiciune, ci înþelepciunea celor care ºtiu sã se încreadã în puterea lui Dumnezeu. Dialogul nu slãbeºte identitatea nimãnui, ci ne provoacã dorinþa de a ne privi faþã în faþã ºi de a ne pleca împreunã în faþa marelui Creator, care are putere sã schimbe lumea.”

Pastorul Liviu Raica, din Biserica Baptistã, a arãtat în meditaþia sa faptul cã rugãciunea este sufletul ecumenismului ºi sufletul fiecãrui creºtin: „Dacã ne rugãm astfel încât prezenþa divinã sã învãluie fiinþa noastrã ºi sã pãtrundã adânc în noi, scopul rugãciunii 10

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

IANUARIE

2008

a fost atins. Sã realizãm dimensiunea superbã a rugãciunii în care ne regãsim cu toþii”.

A urmat meditaþia rostitã de d-na Lidia Dan, tot din Biserica Baptistã. Menþionãm faptul cã, odatã cu centenarul Octavei de Rugãciune pentru Unitatea Creºtinilor, s-au împlinit 10 ani de când d-na prof. Lidia Dan ºi d-na prof. Valeria Puºcãu au întemeiat grupul „Veghere Împreunã”, primul grup ecumenic de rugãciune din Cluj-Napoca.

Pastorul Tibi Apolzan, din Biserica Penticostalã, a adus un îndemn practic referitor la rugãciune, amintind pilda evanghelicã a vameºului ºi a fariseului, pentru a atrage atenþia asupra respectului reciproc pe care ºi-l datoreazã creºtinii ºi a atitudinii corecte în rugãciune. În continuare, diaconul Valentin Tartamuº, din Biserica Baptistã, a meditat asupra bucuriei ca ºi condiþie esenþialã pentru a intra în rugãciune. A urmat la cuvânt pastorul Gusti Raþiu, din Biserica Penticostalã, invitând întreaga asistenþã la un moment de dialog cu Dumnezeu. Sora Prunean Florica, tot din Biserica Penticostalã, a recitat un poem religios ºi a cântat Domnului.

Biserica Eklesia - Federaþia Bisericilor Independente din Cluj-Napoca, a fost reprezentatã de sora Firuca Dumbravã, care la rândul sãu a rostit o rugãciune.

A urmat confratele Aurel Bocãnealã, din Asociaþia Oastea Domnului, care a exprimat bucuria de a petrece acest timp împreunã: „Vãd pe feþele dvs. strãlucirea Domnului nostru Isus Hristos. El este cu noi!”.

Pr. Ioan Bodea, din Biserica Ortodoxã din Cluj-Napoca, a accentuat ideea de mulþumire adusã lui Dumnezeu pentru darurile Sale. Pãrintele a adus pilda Sfinþilor Pãrinþi din pustiuri sau cetãþi, care se rugau astfel: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieºte-mã pe mine, pãcãtosul!”. În încheiere a luat cuvântul PS Florentin Crihãlmeanu, cel care, prin prezenþa sa în fiecare an la Seara Ecumenicã, demonstreazã ºi conºtientizeazã importanþa acestei manifestãri a frãþiei între oameni.

Mulþumind participanþilor, Preasfinþia Sa a meditat citatul care a fost stabilit ca temã a centenarului Octavei de Rugãciune pentru Unitatea Creºtinilor: „Noi, fiecare în parte, nu ne putem ruga neîncetat, dar, pentru a urma porunca rugãciunii neîncetate, este important sã-i rugãm pe ceilalþi sã se roage pentru noi, în acele momente în care noi nu ne rugãm – astfel, rugându-ne unii pentru ceilalþi, cu toþii împreunã putem sã ne rugãm neîncetat.” Preasfinþia Sa a invitat confesiunile creºtine la o colaborare mai strânsã, prin organizarea repetatã a unor astfel de întâlniri, pe rând, în fiecare Bisericã în parte, aºa cum se face anual în Capitalã.

PS Florentin a încheiat oficiul, dupã care s-a rostit rugãciunea pentru unitate pregãtitã de grupul ecumenic din SUA, iar la final a avut loc un ritual al pãcii.

DIN VIA[A EPARHIEI

ZIUA VIE[II CONSACRATE Începând cu anul 1996, ziua de 2 februarie – Praznicul “Întâmpinãrii Domnului, Dumnezeului ºi Mântuitorului nostru Isus Hristos”, sãrbãtoare care evocã intrarea Pruncului Isus în Templu în braþele Preasfintei Fecioare Maria –, a fost aleasã de Biserica Catolicã sã reprezinte ºi “Ziua Vieþii Consacrate”, aceastã zi fiind prilej de laudã plinã de recunoºtinþã adusã lui Dumnezeu, de cãtre persoanele consacrate, acele persoane care au fãcut totala dãruire de sine Domnului prin voturile sãrãciei, curãþiei ºi ascultãrii pentru Împãrãþia cerurilor. În Cluj-Napoca, centrul manifestãrilor a fost la Mãnãstirea Maicii Domnului. Au participat surori din Congregaþia Maicii Domnului, cu Superioara generalã Mc. Benedicta, surori ºi fraþi din Ordinul “Sfântului Vasile cel Mare”, cu Superiorii provinciali Mc. Valentina ºi Pr. Laurean, persoane consacrate din Ordinul “Sfântul Iosif al Apariþiei” ºi Ordinul “Societãþii lui Isus”. Începând cu ora 18.00, în capela mãnãstirii, în prezenþa Episcopului Eparhial, a Pr. Vicar Anton Criºan ºi a Pr. Cristian David, Capelan al mãnãstirii, s-a celebrat Slujba Vecerniei, dupã care, pe acorduri de cântec, în procesiune, fiecare cãlugãr ºi cãlugãriþã a depus la picioarele altarului o lumânare aprinsã, simbol al dãruirii totale ºi al jertfirii propriei vieþi în unire cu lumina vieþii ºi a Jertfei mântuitoare a lui Hristos.

Pr. Jurek Brzóska SJ, membru al Ordinului “Societatea lui Isus”, a rostit o meditaþie despre speranþa creºtinã, prezentând ultima Enciclicã a Sfântului Pãrinte Benedict al XVI-lea, “Spe Salvi”, în lumina Evangheliei cititã ºi meditatã la Sfânta Liturghie, la Sãrbãtoarea Întâmpinãrii Domnului. Pr. Jurek a spus, între altele: „Sfântul Pãrinte ne vorbeºte despre acea speranþã datoritã cãreia noi putem trãi, speranþã care nu este doar o idee, nici o ideologie, ci este viaþã. În speranþã am fost mântuiþi – spune Sfântul Pãrinte în primele cuvinte ale Enciclicii sale. Rãscumpãrarea ne este oferitã în sensul cã ne-a fost dãruitã speranþa, o speranþã vrednicã de încredere, în virtutea cãreia noi putem înfrunta prezentul.

Putem spune cã bãtrânul Simeon din textul Evangheliei este prefigurarea acestei speranþe despre care vorbeºte Sfântul Pãrinte, speranþa în care noi dorim sã trãim. Pare sã fie o speranþã micã, de a vedea o persoanã care, dupã cuvântul Scripturii, trebuie sã vinã. Dar, Simeon trãieºte o altfel de speranþã, care nu este legatã doar de viaþa lui particularã; el trãieºte speranþa care se referã la soarta întregului popor al lui Israel ºi, cu el, la soarta tuturor oamenilor. Este vorba de a fi martor al îndeplinirii fãgãduinþei pe care Dumnezeu ne-a dat-o, fãgãduinþa mântuirii. Speranþa noastrã se referã la aceastã realitate, a mântuirii, ºi nu doar a mântuirii personale, ci a mântuirii tuturor oamenilor.

Pentru aceasta a venit Isus - Dumnezeu, s-a întrupat, ca sã ne redea ceea ce am pierdut: mântuirea, viaþa veºnicã. În momentul în care i se prezintã Pruncul Isus, Simeon trãieºte o bucurie imensã. El spune cã nu mai are nevoie de viaþa aceasta, pentru cã a trecut deja la viaþa veºnicã. Ce este aceastã viaþã veºnicã? Uneori, gândindu-ne la viaþa veºnicã, poate cã avem tendinþa de a ne gândi la o trecere a zilelor în calendar, trecere care nu se va mai sfârºi niciodatã. Sfântul Pãrinte, vorbind despre viaþa veºnicã, ne spune cã este cu totul altceva. Nu ne putem imagina sigur în ce constã viaþa veºnicã, dar Sfântul Pãrinte ne vorbeºte despre trãirea plinãtãþii, trãirea bucuriei atât de intensã, o bucurie atât de puternicã încât pentru cel care o trãieºte nu mai existã trecut sau viitor. Este fericirea care devine veºnicie, e ceea ce a experimentat Simeon, având în mâinile sale pe Isus Hristos în chip de Prunc (...)”.

Preasfinþia Sa Florentin Crihãlmeanu, printr-un cuvânt de încheiere, I-a mulþumit lui Dumnezeu pentru Ordinele ºi Congregaþiile religioase, arãtând totodatã cã Ziua Vieþii Consacrate este „momentul în care întreaga Bisericã Catolicã îºi îndreaptã privirea asupra tuturor acelora care au dorit sã-ºi punã viaþa în slujirea ºi urmarea lui Hristos.”

Reluând subiectul meditaþiei precedente, Preasfinþia Sa a explicat rolul persoanelor consacrate în lumea de astãzi: „Sã fim martori ai speranþei. Sã redãm lumii acesteia, care îºi neagã rãdãcinile creºtine ºi identitatea creºtinã, motivul speranþei. În acelaºi

document, Spe Salvi, Sfântul Pãrinte spune: Criza actualã a religiozitãþii în lume nu este o crizã a credinþei, ci este o crizã a speranþei care sã motiveze aceastã credinþã. Lumea nu mai crede pentru cã nu mai are speranþã, nu mai ºtie în ce sã spere., Trebuie, deci, împreunã, sã oferim oamenilor motive pentru a spera. Pe aceastã speranþã, apoi, sã clãdeascã edificiul credinþei”.

Grupaj realizat de Viorica SABO Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

11

BILANÞ 2 0 0 7 ineri, 18 ianuarie a.c., Episcopul eparhial Florentin Crihãlmeanu, împreunã cu Mons.

Mihai Todea, Vicar general, au prezentat preoþilor ºi credincioºilor clujeni situaþia Eparhiei de Cluj-Gherla, roadele, dar ºi neîmplinirile din anul 2007.

Preasfinþia Sa Florentin a fãcut o trecere în revistã a celor mai importante evenimente din Planul pastoral al Eparhiei de Cluj-Gherla în anul 2007. Au fost punctate principalele realizãri ale anului care s-a încheiat: mai întâi evenimentul sfinþirii Capelei "Sfântul Iosif" din cadrul Catedralei în construcþie din Piaþa Cipariu, la 18 martie 2007. O altã realizare importantã a fost sfinþirea bisericii din parohia Mãnãºtur 1 Vest. De asemenea, cele 10 hirotoniri preoþeºti ºi cele 9 hirotoniri diaconale sunt o mare împlinire pentru Bisericã: "Seceriºul este mult ºi este loc ºi pentru alþi secerãtori".

S-a arãtat faptul cã organizaþia Caritas Eparhial a luat un avânt mare anul trecut: existã în derulare proiectul Centrului Social de pe str. Moþilor nr. 32, precum ºi proiectul caselor sociale din localitatea Chinteni, proiecte realizate în colaborare cu Consiliul Judeþean. În cadrul realizãrilor se numãrã ºi cele 28 de vizite pastorale care s-au fãcut în parohii ºi la mãnãstiri. PS Florentin a amintit ºi cele ºase procesiuni tradiþionale la hramuri sau sfinþiri de biserici. "La nivelul structurilor existã o mai bunã colaborare, mai cu seamã cã a avut loc ºi încã mai continuã mutarea structurilor în spaþii ce au fost reamenajate. Edificiul de la nr. 28 a fost retrocedat, fiind câºtigat în proces de cãtre familia Banfi, ca urmare a fost necesarã o restrângere a spaþiilor" – a subliniat PS Florentin. "În anul trecut, Asociaþia ’Kirche in not’ a prezentat patru DVD-uri despre Biserica noastrã, majoritatea filmate în Cluj-Napoca, între ele fiind ºi documentarul "Spre soare", care evocã aspecte emoþionante din viaþa Pãrintelui Tertulian Langa, fiind cuprinse ºi imagini de arhivã. Al doilea DVD se numeºte "40 de ani de Vinere Mare" ºi prezintã momentul Calvarului Bisericii noastre. Sunt imagini deosebite, preluate de la Arhivele Naþionale, cu momente de la 1 octombrie 1948 – aºa-zisa "trecere" a Bisericii Greco-Catolice la Biserica Ortodoxã. Un alt documentar, "Semnul Casei Tale", reflectã problema demontãrii, mutãrii, distrugerii unor lãcaºuri de cult ale Bisericii noastre. Existã ºi aici imagini impresionante, care reflectã momente istorice: de exemplu, demolarea bisericilor greco-catolice de la Vadu Izei sau de la Þaga. Al patrulea DVD este despre parohia Mãnãºtur 1 Vest".

S-au realizat ºi CD-uri cu muzicã bisericeascã, înregistrate de cãtre ordinele cãlugãreºti OSBM (Acatistul Maicii Domnului) ºi CMD (Cântece mariane). Au fost amintite, în continuare, Cursurile de Varã cu preoþii, care au continuat în timpul verii la Centrul "Manresa" al pãrinþilor "Societãþii lui Isus". De asemenea, în toamna lui 2007, pentru cã timpul canonic pentru structurile eparhiale a fost epuizat,

V

12

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

s-au fãcut noi alegeri de protopopi, respectiv consilieri. Un succes important este realizarea unei noi baze de date complexã, în procent de 82% finalizatã.

S-a fãcut, totodatã, o enumerare a neîmplinirilor anului care a trecut: mai întâi, faptul cã nu a fost încã gãsitã soluþia arhitecturalã pentru Catedrala din Piaþa Cipariu, edificiu ce va fi dedicat Martirilor Secolului al XX-lea, cum s-a stabilit în momentul sfinþirii Capelei "Sfântul Iosif".

O altã problemã care rãmâne gravã: atât pentru instituþiile de învãþãmânt teologic, cât ºi pentru Casa de Editurã "Viaþa Creºtinã" s-a cerut sprijinul Primãriei Municipiului Cluj-Napoca, dar audienþa la dl. primar, cerutã în scris, nu a fost acordatã. "Am solicitat mai puternic spaþiile care ne aparþin – spaþiile de la Liceul George Coºbuc, care ne-a fost retrocedat prin Comisia Centralã de la Bucureºti, dar pentru acel edificiu Primãria a deschis un proces care este în curs. Liceul nostru, în prezent, funcþioneazã într-o clãdire în care existã alte douã licee, în condiþii improprii pregãtirii viitorilor seminariºti."

Nu s-a gãsit soluþie pentru folosirea în continuare a vechii tipografii a Editurii „Viaþa Creºtinã”, iar locaþia pentru Editurã rãmâne o problemã. Activitatea Editurii "Viaþa Creºtinã" trebuie însã sã continue, nu se pune problema desfiinþãrii ei. De asemenea, este nevoie de un ªematism actualizat, care va putea sã fie realizat curând, datoritã actualizãrii bazei de date a Eparhiei.

Au fost amintite procesele pe rol – cel pentru mãnãstirea Nicula (proces îndelung tergiversat), pentru biserica de la Þaga, biserica de la Lupºa, Liceul "George Coºbuc" ºi Academia de Teologie.

Existã încã proprietãþi neretrocedate, cum ar fi ªcoala "Ioan Bob", precum ºi alte bunuri ale Bisericii situate în mai multe Protopopiate. În încheiere, PS Florentin a spus: "Contextul în care ne aflãm, al post-modernismului ºi al societãþii europene în schimbare foarte rapidã, nu favorizeazã viaþa Bisericii. Europa, actualmente, pare cã se îndepãrteazã progresiv de rãdãcinile creºtine. Noi, Biserica, trebuie sã încercãm sã aducem forþa contrarã, care sã îndrepte oamenii spre Dumnezeu, sã-ºi aducã aminte de rãdãcinile creºtine". Pentru aceasta, este nevoie de apropierea creºtinilor unii de alþii, ºi în acest sens a fost salutatã alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, om deschis dialogului, comunicãrii, ceea ce dã motive de speranþã la o progresivã deschidere ecumenicã.

Pr. Vicar general Mihai Todea a explicat, în continuare, o succesiune de imagini care au ilustrat activitatea Eparhiei de Cluj-Gherla în anul 2007, precum ºi modul de organizare ºi de funcþionare. În finalul întâlnirii s-au purtat discuþii pe marginea celor expuse, a existat un mare interes din partea celor prezenþi pentru realitãþile prezentate ºi dorinþa expresã de a contribui la rezolvarea diferitelor probleme ridicate ºi la bunul mers al vieþii Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla.

Biroul de presã

Un nou rector la Colegiul Pontifical Pio Romeno i de sãrbãtoare la Colegiul Pontifical "Pio Romeno" din Roma, singurul aºezãmânt românesc patronat de Sf. Scaun la Roma, destinat, potrivit dorinþei întemeietorului - Papa Pius al XI-lea formãrii viitorilor preoþi pentru Biserica Greco-Catolicã Românã. În prezenþa reprezentanþilor Sf. Scaun, ºi în mod special a Prefectului Congregaþiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, a avut loc sâmbãtã, 26 ianuarie 2008, ceremonia investirii oficiale ca rector al Colegiului "Pio Romeno" în persoana pãrintelui Claudiu Pop, fost rector al Misiunii Greco-Catolice de la Paris. Au participat PS Alexandru, Episcopul Lugojului, împreunã cu PS Mihai, Episcop Auxiliar de Alba-Iulia ºi Fãgãraº, cu sediul la Bucureºti, ºi care a asumat de-a lungul anilor funcþiile de vicerector ºi ulterior rector al Colegiului, pânã la alegerea sa întru arhierie. A fost prezent ºi ambasadorul României pe lângã Sf. Scaun, dl. Marius Lazurcã. Din partea Ambasadei pe lângã Statul Italian, a participat dl. George Bologan, purtãtor al mesajului noului ambasador al României în Italia, dl.

Rãzvan Rusu. Printre numeroºii oaspeþi prezenþi s-au remarcat rectorii Colegiilor Pontificale Orientale din Roma.

Z

upã celebrarea slujbei Acatistului Maicii Domnului în biserica Colegiului, cu hramul Buneivestiri, a urmat prânzul festiv, prilej cu care noul rector, pãrintele Claudiu Pop, a mulþumit Sinodului Bisericii Greco-Catolice din România, precum ºi Congregaþiei pentru Bisericile Orientale pentru încrederea acordatã în noua sa misiune.

Exprimându-ºi dorinþa ca mandatul sãu în sânul Colegiului românesc de la Roma sã fie unul de continuitate, înspre cãlãuzirea generaþiilor de seminariºti spre Taina Preoþiei, pãrintele Pop a elogiat meritele predecesorilor sãi, pãrintele Olivier Raquez, prezent la sãrbãtoare, ºi ale pãrintelui Mihai Frãþilã, acum Episcop, în edificarea moralã a generaþiilor de studenþi. Mesajul Preafericirii Sale Arhiepiscopul Major a fost citit de cãtre pr. William Bleiziffer, notarul Sinodului Episcopilor BRU. Adresându-se noului rector, PF Lucian i-a mulþumit pentru smerenia ºi dãruirea de a fi acceptat noua misiune, asigurându-l de preþuirea ºi sprijinul întregului Sinod al Episcopilor greco-catolici. Adresându-se apoi Preasfinþiei Sale Mihai, Arhiepiscopul Major i-a mulþumit pentru asidua activitate desfãºuratã de-a lungul anilor în formarea noilor generaþii de preoþi, exprimându-ºi convingerea cã prezenþa sa va rãmânea mereu întipãritã în inimile seminariºtilor, ºi reprezintã cel mai important semn al valorii slujirii sale în mijlocul comunitãþii credincioºilor.

De asemenea, Întâistãtãtorul Bisericii Greco-Catolice din România l-a rugat pe Cardinalul Leonardo Sandri sã-i transmitã Papei Benedict al XVI-lea expresia celor

D

mai vii sentimente de recunoºtinþã, de comuniune ºi fidelitate faþã de Scaunul Apostolic al Romei, pentru toatã grija pe care Sfântul Pãrinte ºi autoritãþile Congregaþiei pentru Bisericile Orientale o manifestã în viaþa ºi lucrarea Bisericii Greco-Catolice. refectul Congregaþiei pentru Bisericile Orientale ºi-a manifestat bucuria de a fi prezent cu aceastã fericitã ocazie, exprimându-ºi totodatã dorinþa de a vizita Biserica Greco-Catolicã acasã, în România, dar ºi toatã preþuirea ºi prietenia pentru Biserica Greco-Catolicã din þarã, precum ºi pentru comunitatea Colegiului Pontifical "Pio Romeno". Prezenþi la Roma, cei doi Ierarhi greco-catolici au celebrat Sf. Liturghie duminicã, 27 ianuarie 2008, PS Mihai la Radio Vatican, iar PS Alexandru în mijlocul credincioºilor de la parohia greco-catolicã "Preasfântul Mântuitor" alle Coppelle. Noul rector al Colegiului Pontifical "Pio Romeno", pãrintele Claudiu Pop, nãscut pe 22 iulie 1972, a fost hirotonit preot pentru Eparhia de Oradea în 23 iulie 1995. Dupã un an de studii la Facultatea de Chimie din Bucureºti intrã în Seminar, fiind trimis la Roma, în anul 1991, cu o bursã de studii la colegiul Pio Romeno, fiind ºi titular al Masterului în Teologie, în anul 1999. A obþinut Doctoratul în Teologie Spiritualã la Universitatea Pontificalã "Gregoriana", în martie 2007. Între anii 1995-1999 a fost asistentul rectorului bisericii româneºti Coppelle din Roma, iar în intervalul

P

1999-2001 vicar al parohiei greco-catolice "Sf. Gheorghe" din Paris, urmând ca între anii 2001 ºi 2007 sã îndeplineascã misiunea de rector al Misiunii Greco-Catolice române de la Paris.

Corespondenþã de Cristian CRIªAN pentru BRU.ro Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

13

C A R D I N A L U L d r. I U L I U H O S S U – Martir al Bisericii ºi erou naþional, Iuliu Hossu s-a nãscut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaº, azi în judeþul Bistriþa-Nãsãud, al treilea din cei ºase bãieþi ai preotului Ioan Hossu ºi ai soþiei sale, Victoria, nãscutã Mãriuþiu. Atât dupã tatã, cât ºi dupã mamã, provine din vechi familii cu tradiþie în viaþa Transilvaniei.

La 1 Decembrie 1918, tânãrul Episcop participã la Marea Adunare Naþionalã de la Alba Iulia, vorbeºte Adunãrii ºi citeºte Declaraþia Unirii, amintind de biruinþa dreptãþii. La 3 decembrie 1918, împreunã cu Miron Cristea, Episcopul ortodox al Caransebeºului, Alexandru Vaida-Voievod ºi Vasile Goldiº prezintã, la Bucureºti, Regelui Ferdinand I ºi Guvernului României, Hotãrârea de Unire a Transilvaniei cu România.

Studiile primare le-a urmat în localitatea natalã, între anii 1892-1896, primele trei clase gimnaziale la Reghin, cu limba de Între 14 iunie 1920 – 5 octompredare germanã, între anii Iuliu Hossu, “abieturient” al brie 1926 face vizitaþii canonice în 1896-1899, clasa a IV-a la Gimnaziului Superior 746 de comunitãþi ecleziastice, Gimnaziul romano-catolic maghiar Greco-Catolic din Blaj, parohii ºi filii, de unde ºi apelativul din Târgu-Mureº, iar ultimele clase promoþia 1903-1904. de Episcop al vizitaþiilor canonice. liceale, V-VIII (azi IX-XII), la Gimnaziul superior greco-catolic din În calitate de senator de drept, participã ºi ia Blaj. Aici a fost coleg de clasã cu viitorul profesor universitar, medicul dr. Iuliu Haþieganu, ambii elevi cuvântul în toate problemele care privesc Biserica, excepþionali. În 1904 a promovat examenul de ºcoala, relaþiile Bisericii cu Statul, Concordatul cu maturitate, a fost primit în clerul tânãr al Eparhiei Sfântul Scaun Apostolic etc.

Lugojului – de cãtre Episcopul Vasile Hossu – ºi a Episcop de Cluj-Gherla (1930-1970). La 5 iunie fost trimis la Roma, ca student la Institutul De Propaganda Fide, care-i pãstreazã numele în 1930, prin bula Papei Pius al XI-lea, Solemni calitate de EX PRIMO PREFETTO. În 1910 a fost Convertione, se prevede rearondarea Provinciei ºi înfiinþarea Episcopiei promovat doctor în Sfânta Teologie. În 27 martie Mitropolitane 1910, ultimul an de studii, a fost hirotonit preot, în Maramureºului, cu reºedinþa la Baia Mare.

Roma, de cãtre Episcopul Vasile Hossu. Revenit la Episcopia de Gherla suferã ºi ea o rearondare, o Lugoj este integrat în oficiul diecezan ca protocolist, parte dintre parohiile sale fiind transferate la arhivar ºi bibliotecar, apoi avansat vice-notar Eparhia Oradea ºi la nou-înfiinþata Eparhie a consistorial ºi secretar episcopal. În 1912 a fost Maramureºului, primind în schimb alte parohii de la promovat director de cancelarie de cãtre noul Arhieparhia de Alba Iulia ºi Fãgãraº, între care ºi Episcop al Lugojului, Valeriu Traian Frenþiu. În 1913 cele din Cluj, acest oraº devenind noua reºedinþã este numit profesor titular la catedra de Studii episcopalã, Eparhia luând numele de Cluj-Gherla, biblice la Academia de Teologie nou-înfiinþatã la cu catedrala eparhialã biserica minoriþilor Lugoj. În 1914 face o cãlãtorie de studii în Schimbarea la Faþã, ajunsã în proprietatea Bisericii Germania ºi Franþa ºi participã ca delegat la Române Unite prin donaþia pontificalã din 1924.

Congresul Euharistic Internaþional de la Lourdes. În Între ctitoriile Episcopului Iuliu Hossu, enumerând timpul cãlãtoriei îl surprinde izbucnirea Primului doar pe cele mai importante, nu pot rãmâne Rãzboi Mondial. Întors la Lugoj este mobilizat ºi neamintite: Casa Popenilor din Gherla, cumpãratã repartizat ca preot militar pentru pastoraþia rãniþilor, în anul 1930 pentru Academia Teologicã, pe care, cu deosebire români, din spitalele militare ale dupã numai un an, o lasã ªcolii Normale de Fete, Austriei, Boemiei ºi Moraviei. Tuturor rãniþilor le Academia mutându-se la Cluj, începând cu anul exprimã nãdejdea în biruinþã: Dreptatea va învinge! universitar 1931-1932; la Cluj a cumpãrat, pentru reºedinþa episcopalã, palatul din Calea Moþilor nr.

Episcop de Gherla (1917-1930). La 3 martie 26, de la familia Vesselenyi, apoi palatul 1917, prin decret imperial, este numit Episcop al Farmaciºtilor din Calea Moþilor nr. 24, în Gherlei, în scaunul eparhial rãmas vacant prin vecinãtatea nemijlocitã cu reºedinþa, în care a moartea Episcopului Vasile Hossu. În 21 aºezat internatul de bãieþi; a construit impunãtorul noiembrie/4 decembrie 1917 este hirotonit Episcop local al Academiei de Teologie din str. I. C. Brãtianu în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor nr. 15, în care, pe lângã Academia Teologicã, a Mitropolitului Victor Mihali de Apºa, asistat de aºezat, în 1945, ºi Liceul de Bãieþi Inochentie Micu Demetriu Radu, Episcopul Oradei, ºi Valeriu Traian Klain; a adaptat catedrala Schimbarea la Faþã ritului Frenþiu, Episcopul Lugojului. La 15 decembrie preia bizantin, prin dotarea cu un iconostas, adevãratã oficiul eparhial, iar la 16 decembrie 1917 are loc operã de artã. instalarea festivã în catedrala din Gherla.

14

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

un uria} predestinat pentru lucruri mari Între 1930-1940 a continuat, în acelaºi ritm susþinut, vizitaþiile canonice, îndeosebi în parohiile anexate Eparhiei prin rearondarea din 1930.

La 30 august 1940 devine conducãtorul spiritual al românilor din Transilvania de Nord, rãpiþi prin Dictatul de la Viena, singurul român în Casa Magnaþilor. A fost, adesea, victima ºovinismului horthyst, de douã ori atentându-se la viaþa lui. În timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial a vizitat rãniþii din spitalele militare ºi pe românii din lagãrele de muncã forþatã de pe întinsul Ungariei, fãcându-le slujbe religioase ºi împãrtãºindu-i atât cu ajutoare cât ºi cu mângâieri sufleteºti. I-a cercetat pe evreii din ghetouri ºi a participat la salvarea multora dintre ei de la deportare. În 29 august 1941 a fost numit Administrator Apostolic al Eparhiei de Oradea, în lipsa Episcopului titular, Valeriu Traian Frenþiu, neadmis de hortyºti sã revinã de la Beiuº la Oradea. Aici l-a avut ca auxiliar pe Episcopul Ioan Suciu.

Pe tot timpul activitãþii sale arhipãstoreºti, Episcopul Iuliu Hossu n-a scãpat din vedere principala sa misiune, viaþa spiritualã din Eparhie, pe care a îndrumat-o cu competenþã, purtând o deosebitã grijã atât clerului cât ºi credincioºilor. La fel, avea mereu la suflet formarea clerului tânãr, pe care-l supraveghea de-aproape, asistând la toate sesiunile de examene la studiile principale. Clerul de mir, inclusiv cel gremial, era convocat periodic, pe serii, vara, la exerciþii spirituale de câte o

C a r d i n a l u l “ i n p e c t o r e ” d r. I u l i u H o s s u , c u domiciliu obligatoriu la Cãldãruºani.

sãptãmânã, Episcopul fiind prezent la toate seriile.

Pentru credincioºi erau organizate misiunile sfinte, la care conducãtorul era întotdeauna unul dintre preoþii cei mai buni predicatori, fie din centrul eparhial fie din afara lui, aceºtia fiind organizaþi în Reuniunea diecezanã de misiuni sfinte. Vizitaþiile

canonice ale Episcopului, împreunate de multe ori cu sfinþiri de biserici sau cu hirotoniri de preoþi, care au cuprins toatã Eparhia de la un cap la altul, erau adevãrate pelerinaje de înãlþare sufleteascã, aºa cum erau ºi cele anuale de la Mãnãstirile Nicula, Strâmbu, Fizeº, Lupºa etc., la care pelerinii erau prezenþi cu zecile de mii.

Toate acestea au fost stopate în toamna anului 1948, prin suprimarea Bisericii Române Unite.

Memoriile episcopatului catolic din România n-au mai ajutat la nimic. Episcopul Iuliu Hossu a emis, la 1 octombrie 1948, decretul de excomunicare a celor 36 de preoþi care, sub presiunea organelor politice, au semnat hotãrârea de la Cluj, de „revenire” la ortodoxie. A fost arestat în noaptea de 27-28 octombrie 1948, în Bucureºti, la locuinþa fratelui sãu, dr. Traian Hossu, ºi dus la Dragoslavele, împreunã cu ceilalþi Ierarhi ºi membri ai clerului superior al Bisericii Române Unite. Aºa a început Calvarul. De acolo, între 27 februarie 1949 - 24 mai 1950 a fost închis în lagãrul de la Mãnãstirea Cãldãruºani, apoi la Penitenciarul din Sighetu-Marmaþiei, pânã în ianuarie 1955, când, împreunã cu ceilalþi doi Episcopi titulari supravieþuitori, Ioan Bãlan ºi Alexandru Rusu, au fost aºezaþi la Mãnãstirea Curtea de Argeº, iar de acolo la Ciorogârla, de unde, la 12 august 1956, dupã ce s-a sãvârºit liturghia din faþa bisericii Piariºtilor din Cluj, cei trei Episcopi au fost dispersaþi, Iuliu Hossu fiind fixat cu domiciliul obligatoriu la Mãnãstirea Cãldãruºani. În martie 1969, Giuseppe Cheli, trimisul special al Papei Paul VI, i-a adus vestea cã a fost promovat CARDINAL in pectore (numire pãstratã secretã în inima Papei) al Bisericii Catolice. Invitat sã plece la Roma, a refuzat, socotind cã autoritãþile române nu-i vor mai permite reîntoarcerea.

La 28 mai 1970 a încetat din viaþã în spitalul Colentina din Bucureºti, având la cãpãtâi pe viitorul Mitropolit ºi Cardinal al Bisericii Române Unite, Alexandru Todea. Avea 85 de ani. Înhumarea a fost fixatã de autoritãþi pentru a doua zi, 29 mai, pentru a nu se aduna prea multã lume. A fost aºezat provizoriu într-un mormânt al familiei Þurcanu, în cimitirul Belu-catolic. Slujba prohodului a fost sãvârºitã de un singur preot, pr. Zudor, de la Bãrãþie. La 5 martie 1973, Papa Paul VI a fãcut public numele Cardinalului in pectore, Episcopul român unit de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu. La 7 decembrie 1982, osemintele sale au fost exhumate ºi aºezate într-alt mormânt, în acelaºi cimitir. De atunci, lumea a început sã facã un adevãrat pelerinaj la mormântul lui, mãrturie fiind lumânãrile ºi florile ce acoperã mereu mormântul primului Cardinal român.

Alexandru PINTELEI

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

15

IERARHIZARE „Care rege, când porneºte Ia rãzboi împotriva altui rege, nu se aºeazã mai întâi ºi chibzuieºte, dacã e în stare sã þinã piept cu zece mii celui care cu douãzeci de mii îi vine împotrivã?”

(Luca14,28) Viaþa este a zbatere permanentã, o luptã continuã. ªi, ca în orice luptã, este necesarã o strategie, o ierarhizare. Nu toate problemele cu care ne confruntãm sunt de aceeaºi naturã ºi, mai ales, de aceeaºi gravitate. Marea lor majoritate sunt de naturã psihologicã; oricum, gravitatea acestora depinde esenþial de sensibilitatea noastrã. Ca atare, prima obligaþie a noastrã este sã ne cunoaºtem ºi recunoaºtem slãbiciunile.

O problemã „majorã" Ie eclipseazã pe toate celelalte „minore”. Astfel, dupã cum relateazã Gilberte Périer, sora Iui Blaise Pascal, acesta, suferind de o durere acutã de mãsele, s-a apucat de studiul cicloidei ºi... durerea a încetat.

Referindu-mã la sensibilitatea noastrã, am în vedere mai mulþi factori, printre care cei mai importanþi mi se par a fi: ereditatea, mediul familial, anturajul social ºi, peste toate, darul lui Dumnezeu.

Acesta din urmã se manifestã în toate cele precedente, dar fãrã efortul individual nu ne alegem cu nimic. Sã ne imaginãm una din legile lui Newton: F=m.a, adicã forþa este egalã cu masa ori acceleraþia – masa reprezentând talanþii (darul lui Dumnezeu), iar acceleraþia, efortul personal. Oricât de mare ar fi darul, dacã nu-i însoþit de efortul personal, forþa este nulã. Atenþie, deci: nu viteza, ci acceleraþia genereazã forþa!

Cu acestea, sã purcedem la creionarea unor criterii de ierarhizare: a. Dacã problema este preponderent de naturã psihologicã sau fizicã. b. Dacã problema în cauzã are sau nu are soluþie. c. Dacã soluþia problemei depinde (ºi) de noi.

16

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

d. Mãsura în care ne afecteazã pe noi sau/ºi pe aproapele. e. Durata afectãrii.

Iar acum, câteva comentarii la criteriile de mai sus: a). Indiferent de preponderenþã, îngrijorarea este mai mult de naturã psihologicã; aceasta este datoratã, în special, sensibilitãþii noastre. De aceea, ne vom întoarce asuprã-ne, estompându-ne pe cât posibil sensibilitatea. b). Dacã problema nu are soluþie, ne rãmâne un singur lucru: RUGÃCIUNEA. Cãci, totuºi, ce nu-i cu putinþã la oameni, este cu putinþã la Dumnezeu! (cf.

Mc.10,17). c). Dacã problema are soluþie ºi depinde (ºi) de noi, sã procedãm cu calm ºi luciditate în a ne achita de obligaþiile ce ne revin în consecinþã. d). În mãsura în care ne afecteazã (pe noi sau pe aproapele) îi vom acorda importanþã. Aici se cuvine a menþiona douã idei: (1). Relaþia noastrã cu Dumnezeu trebuie sã prevaleze.

(2). Ideal ar fi sã nu facem (prea mare) distincþie între noi ºi aproapele nostru. e). Aprecierea duratei este, ºi ea, foarte personalã; dar ºi aici se impun (cel puþin) douã observaþii: (1). Oricât de îndelungatã ar fi, odatã ºi odatã tot se va sfârºi.

(2). Pe cât posibil sã ne oferim cu totul lui Dumnezeu, sã ne lãsãm în Voia Lui! Evident, fãcând tot ceea ce a depins de noi.

Pr. Nicolae BOTH

„Crucea e lemnul sfinþit de pe Golgota, e program de viaþã, e examen de conºtiinþã, potir de dureri, persecuþie.

Prin ea s-a desfigurat Hristos, pentru ca noi sã ne facem frumoºi. Ea e deodatã altar, amvon ºi tribunal pentru noi.”

Sfântul AUGUSTIN

Nu frica, c i d r a g o s t e a !

Mulþi vestitori ai Domnului încearcã sã-i cheme pe oameni la mântuire înfricându-i cu pedepsele din lumea aceasta, sau cu cele de dincolo. Aceºtia-L zugrãvesc pe Bunul Dumnezeu ca pe un stãpân aspru, care nu face altceva decât sã pedepseascã, ºi de care, din fricã, servitorul nu îndrãzneºte sã se apropie. Nimic mai greºit decât o asemenea înfãþiºare a Tatãlui ceresc – o dovadã cã aceºtia nu L-au cunoscut ºi nu-L cunosc cu adevãrat, cãci El, mai presus de toate este dragoste (I In 4,16).

Când un copil îºi iubeºte pãrinþii ºi când ºi el ºtie cã, la rândul lor, ºi pãrinþii lui îl iubesc – în tot ceea ce face sau vorbeºte –, atunci se va feri sã nu-ºi mai supere pãrinþii. ªi nu frica de pedeapsã îl face sã nu-i supere, ci altceva, mult mai profund: teama sã nu-i mai întristeze, teama cã greºeala lui ar putea umbri dragostea sfântã care îl leagã pe el de pãrinþii lui.

Acelaºi lucru trebuie sã fie ºi între noi ºi Tatãl ceresc: Nu frica de pedeapsã sã ne facã sã nu greºim, ci tema de a nu jigni cu ceva dragostea cea mare pe care o are Tatãl ceresc pentru noi.

Nu fiorul morþii sã ne apropie de Dumnezeu, ci dorul de o viaþã curatã ºi sfântã, trãitã în voia Lui. Nu teama de osânda întunericului, ci setea dupã Þara veºnicã a Fericirii sã ne atragã spre El. Nu frica, ci dragostea sã ne apropie, sã ne atragã ºi sã ne þinã strânºi lângã Tatãl ceresc; dragostea cea sfântã de care El ne-a învrednicit, trimiþând în lume pe singurul Sãu Fiu, pentru ca prin moartea Lui, noi sã fim mântuiþi.

Iar El, Mântuitorul nostru cel Bun, care a primit jertfa Crucii, ne-a chemat ºi ne cheamã mereu lângã El, în dragostea Lui, spre a ne înãlþa împreunã cu El în Bucuria ºi Fericirea Tatãlui ceresc!

Nu, Tatãl ceresc nu e un stãpân aspru, e un tatã blând! Oricât de cãzuþi ºi decãzuþi, oricât de pãcãtoºi ºi pierduþi în plasa pãcatelor am fi, nu-i loc de deznãdejde, cãci Tatãl ceresc ne iartã, dacã ne întoarcem cu lacrimi sincere de cãinþã ºi pocãinþã!

Sã ne apropiem, aºadar, fãrã fricã de Domnul, cãci El este Mijlocitorul între noi ºi Tatãl nostru cel ceresc.

Sã ne apropiem alipindu-ne cu tot sufletul de El, încredinþându-ne Lui cu toatã încrederea – ºi vom gãsi numai bucurie, fericire ºi siguranþã în El. De-a lungul vremurilor, milioane de suflete care s-au alipit de El ºi au gustat din dulceaþa fericirii Lui, au fost în stare sã primeascã cea mai crudã moarte – dar nu s-au despãrþit de El. Numai aºa, mereu lângã El, din dragoste fierbinte de fii adevãraþi, noianul de bucurie ce ne va umple viaþa va fi nemãrginit, dupã cum nemãrginitã este împãrãþia Dragostei Lui cu care ne-am contopit.

Alexandru PINTELEI

Iertare…

Tatã, am pãcãtuit, Dar ca un fiu rãtãcit Regretãm cã am greºit.

Vina noastrã-i mare, Însã a Ta îndurare N-are asemãnare.

Prin Hristos ne iartã, ªterge orice patã, Milostive Tatã!

„Unde va merge toatã lumea…” „Unde va merge toatã lumea, o sã merg ºi eu… Ce s-o face cu lumea, s-o face ºi cu mine” – astfel vorbesc mulþi, în mod nesocotit, când e vorba de moarte ºi de veºnicie.

Dar aceºtia zic aºa numai când moartea ºi veºnicia Ii se par departe. Însã vorba aceasta nu aduce nimãnui nicio mângâiere în clipele din urmã. Ea nu este decât o tânguialã nesocotitã, cu care oamenii cautã sã scape de o hotãrâre serioasã. Ea nu dovedeºte decât întunericul în care se gãsesc ºi nepãsarea faþã de sufletul ºi de vecinicia lor.

Cele de aici, cum a zis cineva, pare cã sunt, dar nu sunt; iar cele de dincolo pare ca nu sunt, dar sunt. Depinde de noi sã nu fim printre cei nesocotiþi!

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

17

„Crezi cã Fiul Omului, venind, va gãsi credinþã pe pãmânt?”

(Luca 18,8)

„Fiul Omului” este un personaj eshatologic care va judeca lumea la sfârºitul timpurilor. Isus se identificã adeseori cu "Fiul Omului", de multe ori în context eshatologic, dar niciodatã excluzându-l. Isus a fãcut afirmaþia de Ia Lc.18,8 imediat dupã pilda judecãtorului nedrept, prin care îi încuraja pe ascultãtori sã fie statornici în rugãciunile lor, crezând profund în bunãtatea lui Dumnezeu. Referindu-se la bunãtatea lui Dumnezeu ºi la credinþa în El, Isus sare cu gândul la sfârºitul timpurilor ºi se întreabã profetic dacã, atunci când va reveni ca Fiu al Omului, va mai afla credinþã pe pãmânt? Întrebarea nu e pur retoricã, ci se încadreazã în viziunea globalã a lui Dumnezeu asupra istoriei. În aceeaºi viziune a istoriei se încadreazã ºi spusele Sfântului Pavel, care îi avertizeazã pe tesaloniceni sã nu se lase înºelaþi de zvonurile conform cãrora ar fi aproape „ziua lui Hristos”, adicã cea de-a doua venire a Lui: „Mai întâi va veni lepãdarea [de credinþã]" (2 Tes.2,3), încât oamenii se vor întreba dacã mai este cineva care crede în Dumnezeu.

Nu e voie sã facem afirmaþii cã au sosit vremurile din urmã, cãci „despre ziua aceea ºi despre ceasul acela nu ºtie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatãl" (Mt.24,36), dar existã semne care ne 18

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

dau de gândit: indiferentismul religios, lepãdarea de credinþã care se generalizeazã, toate ne avertizeazã. Cele mai îngrijorãtoare fenomene care încep sã pãtrundã în opinia publicã sunt hipertoleranþa ºi hiperrelativismul moral. Se vehiculeazã intens lupta împotriva intoleranþei faþã de homosexuali: dar una e sã nu fii intolerant, adicã sã-i accepþi aºa cum sunt, sã nu-i condamni, sã nu-i discriminezi, dar altceva este sã Ie dai aprobarea ca sã facã festivaluri ºi demonstraþii stradale. Militanþii împotriva abolirii intoleranþei faþã de "minoritãþile sexuale" vor sã ne convingã cã a fi homosexual este o stare de normalitate ºi trebuie tratatã ca atare. La fel ºi în cazul relativismului moral: plecând de la faptul cã ce e convenabil sau bun pentru unul, poate fi un inconvenient sau rãu pentru altul, duºmanii creºtinismului trag concluzia ºi vor sã ne convingã cã nu existã valori morale absolute: bine ºi rãu, adevãr ºi minciunã, ca totul este relativ în funcþie de punctul de vedere al cui îl judecã. De aici nu e decât un pas pânã la înlocuirea credinþei într-un Dumnezeu unic, personal ºi spiritual, cu un pachet de credinþe de origine orientalã: metempsihozã, astrologie, zodiac, magie albã, New Age, atrãgãtoare prin misticismul lor, dar cãrora Ie lipseºte elementul esenþial al creºtinismului: pactul moral cu Dumnezeu, în virtutea cãruia, prin respectarea lui, þi se asigurã o viaþã veºnicã fericitã.

Atacurile împotriva credinþei, mai ales cele împotriva divinitãþii lui Isus, au fost numeroase în toate timpurile, însã niciodatã nu au fost atât de virulente ca în zilele noastre. Ele vin din multe pãrþi, dar toate converg spre acelaºi scop: distrugerea creºtinismului. Un prim atac ne-a venit de la mult-râvnita Uniune Europeanã, deoarece, când a voit sã-ºi redacteze Constituþia, iar iniþiatorii ei au intenþionat sã înceapã cu definiþia bazelor creºtine ale Europei, a apãrut opoziþia Franþei, aºa cã pânã azi Constituþia nu a fost adoptatã, fiindcã atât cei care sunt pentru afirmarea bazelor creºtine ale Europei, cât ºi cei care sunt împotriva acestei afirmãri, nu au de gând sã cedeze. Face impresia nu numai cã Europa e pe cale de a-ºi uita rãdãcinile creºtine, dar cã ºi vrea sã le uite. În faþa acestui asalt fãrã precedent împotriva creºtinismului, care ne ameninþã tot mai insistent, nu putem fi indiferenþi.

Trebuie sã redescoperim rãdãcinile creºtine ale culturii ºi civilizaþiei noastre ºi sã ne dãm seama cã tot ce numim noi umanism european este, de fapt, rezultatul creºtinismului european bimilenar. În

Grecia Anticã, pe care o admirãm atât de mult pentru culmile de culturã pe care le-a atins, fetiþele nou-nãscute erau expuse la porþile cetãþii ca sã Ie mãnânce lupii, deoarece în viaþa politicã a oraºului erau utili numai bãrbaþii. Ce a fãcut sã disparã mentalitatea aceasta?

Creºtinismul. Tot în Grecia ºi în Roma Anticã, dacã unui bãrbat i se trezeau poftele trupeºti, o chema cu un semn al mâinii pe una dintre numeroasele sclave care miºunau prin casã, sau, dacã vroia sã aibã ºi emoþii artistice în timpul aventurii, se ducea la o "hetairã", care aveau saloane eroticoartistice pe toate strãzile Romei ºi ale Atenei, iar dacã dorea sã-ºi procreeze urmaºi legitimi, atunci avea relaþii cu soþia legitimã. Ce a scos femeia din starea aceasta de înjosire? Creºtinismul. Tot în antichitatea greco-romanã, tatãl familiei era stãpânul necontestat al vieþii tuturor celor din familie: putea sã-ºi omoare copilul ºi nu era tras la rãspundere de nimeni. Ce a schimbat starea aceasta în cea de acum, care ni se pare absolut normalã? Creºtinismul.

Aºadar, pentru noi, care suntem nãscuþi într-o societate care mai trãieºte din valorile aduse de creºtinism, ni se pare absolut normal ca societatea sã fie aºa cum e, ne este greu sã ne imaginãm cam cum ar fi lumea fãrã creºtinism. Este suficient sã ne gândim la civilizaþiile amerindienilor precolumbieni, sau la civilizaþiile produse de alte religii existente ºi azi, pentru ca sã ne dãm seama de valorile pe care le-a inoculat creºtinismul în lume, ca sã ne dãm seama ce a adus nou creºtinismul în lume. Iar acum, cei care vor sã transforme Europa într-o Europã necreºtinã, nu îºi dau seama cã urmãresc tãierea crengii de sub picioarele noastre. Nu creºtinismul are nevoie de afirmarea noastrã, ci noi avem nevoie de creºtinism, ca sã ne afirmãm existenta noastrã ºi sã supravieþuim. Avem nevoie stringentã de creºtinism, dar nu de orice fel de creºtinism, ci de un creºtinism viu ºi autentic.

Trebuie sã depunem eforturi pentru ca sã dinamizãm viaþa parohiilor noastre, ca ele sã constituie comunitãþi care sã ofere o preocupare pentru aspiraþiile noastre la o viaþã spiritualã, în afarã de viaþa liturgicã propriu-zisã.

Se cunoaºte cã omul începutului de mileniu III, spre deosebire de cel de acum 40-50 de ani, este urbanizat, instruit: ºi-a pierdut rãdãcinile tradiþionale ale vieþii sãteºti, a devenit capabil sã îºi aleagã singur sursele de informaþie, dar a devenit mai vulnerabil la diferitele influenþe ale unor surse de informaþie anticreºtine, dacã nu are suficientã formaþie de bazã ca sã ºtie sã ºi Ie aleagã. Rolul parohiei este de a-i oferi omului de la începutul

mileniului III un mediu în care sã-ºi desfãºoare viaþa spiritualã, ca sã nu devinã prada curentelor de pseudo-religie care îl pândesc la tot pasul. Trebuie organizate cercuri de studiu biblic, de istorie bisericeascã, de liturgicã, spre a rãspunde nevoilor ºi aspiraþiilor spirituale ale omului de azi. Trebuie organizatã ºi participarea la activitãþile social-caritative ale Bisericii, dacã nu în cadrul parohiei ºi eparhiei, atunci prin participarea la acþiunile unor organizaþii de nivel superior. Un preot adevãrat va gãsi întotdeauna metode suficiente pentru a asigura participarea parohienilor ºi la alte activitãþi religioase în afarã de participarea la Liturghia duminicalã ºi de sãrbãtori.

Aºadar, de noi depinde, de fiecare, cã dacã mâine va reveni Fiul Omului pe pãmânt, sã mai gãseascã credinþã, sau nu.

Pr. Ioan-Vasile BOTIZA

DOAMNE, EªTI AICI PREZENT Doamne, eºti aici prezent, Viu în Sfântul Sacrament! Îngeri mulþi Te înconjoarã, Þi se-nchinã, Te adorã, Într-o vrajã ce-nfioarã Inima spre Tine...

Maica Sfântã, Mama Ta, Cea mai scumpã Mamã-a mea, Te adorã fermecatã De iubirea-Þi împãcatã, Aºteptând, ca niciodatã, Inima mea toatã...

Stau uimitã ºi plângând, Tu sã mã aºtepþi, iubind Viaþa ºi fãptura mea!...

Mã iubeºti adânc ºi-ai vrea Sufletu-mi – aprinsã stea –, Sã Te-adore-n veci.

Victoria MAN-NICOLAE Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

19

VIZITA AMBASADORULUI AUSTRIEI LA EPISCOPIA DE CLUJ-GHERLA Excelenþa Sa, Martin Eichtinger, Ambasadorul Austriei în Romania, a vizitat Episcopia de Cluj-Gherla, fiind primit de Preasfinþa Sa Florentin Crihãlmeanu. Întâlnirea a avut loc în marþi, 15 ianuarie a.c., ºi s-a datorat bunei colaborãri dintre Bisericile din România ºi Austria, în mod special mijlocirii Cardinalului Christoph Schönborn, Arhiepiscop al Vienei. În cadrul întrevederii cu Pãstorul Eparhiei de Cluj-Gherla, Ambasadorul austriac s-a arãtat interesat de viaþa Bisericii Greco-Catolice de pe meleagurile clujene.

PS Florentin a prezentat distinsului oaspete realizãri, dar ºi probleme ale credincioºilor pe care îi pãstoreºte. Au fost discutate aspecte ale unor programe de investiþii comune româno-austriace, precum ºi posibilitatea colaborãrii viitoare în scopul realizãrii unor proiecte.

VIZITÃ PASTORALÃ ÎN PAROHIA CORDOª

ZIUA MONDIALÃ A BOLNAVULUI ªI A PERSONALULUI SANITAR

Parohia din Cordoº-Cluj a fost înfiinþatã în anul 1946 ºi redeschisã abia la 29 iulie 2007. Duminicã, 27 ianuarie a.c., a fost o zi plinã de emoþii ºi, în acelaºi timp, de bucurie pentru credincioºii acestei parohii, prin vizita pastoralã a PS Florentin Crihãlmeanu. Vizita Preasfinþiei Sale a fost prima dupã 1990; ultima vizitã canonicã în aceastã parohie a fost înregistratã în ºematismele Eparhiei de Cluj-Gherla la data de 16 mai 1943.

Sfânta Liturghie arhiereascã a început la ora 10.30.

Alãturi de PS Florentin Crihãlmeanu ºi pr. paroh Ioan Paºca, în jurul sfintei mese a altarului s-au aflat pr.

Cristian Sabãu, protopop de Cluj, ºi pr. Marius Cerghizan. Alãturi de preoþii concelebranþi a slujit diaconul Mihai Trif, iar rãspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de cãtre un grup de seminariºti. În cuvântul de învãþãturã, inspirat din Evanghelia zilei, vindecarea orbului din Ierihon (Luca 18, 35-43), Preasfinþia Sa a amintit ºi despre importanþa luminii Sacramentului Botezului – „Sacramentul renaºterii prin apã ºi cuvânt”. Evenimentul a continuat cu administrarea botezului de cãtre PS Florentin lui Abel Cristian, fiul pr. paroh Ioan Paºca.

La final, credincioºii, preoþii ºi Episcopul au participat la o agapã fraternã.

Asociaþia Medicilor Catolici din România (AMCR) - Filiala Cluj, în colaborare cu Episcopia greco-catolicã de Cluj-Gherla, a organizat celebrarea „Zilei Mondiale a Bolnavului ºi a Personalului Sanitar", zi sãrbãtoritã de întreaga Bisericã Catolicã, în fiecare an, la 11 februarie – sãrbãtoarea liturgicã a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes (dupã calendarul latin).

Cu acest prilej, duminicã, 10 februarie a.c., la Catedrala „Schimbarea la Faþã” s-a celebrat Sfânta Liturghie în cadrul cãreia PS Florentin a prezentat Mesajul Sf. Pãrinte Papa Benedict al XVI-lea pentru aceatã zi, tema aleasã fiind: „Euharistia, Lourdes ºi îngrijirea pastoralã a bolnavilor”. La ceremonial au participat personalitãþi ale lumii medicale, medici clujeni, între care ºi membri ai AMCR-Cluj, personalul sanitar de la Policlinica „Familia Sfântã”, surori baziliene (OSBM), surori ale Congregaþiei Maicii Domnului (CMD) ºi mulþi credincioºi. Dr. Eugen Lupu, preºedintele AMCR-Cluj, a vorbit despre sensul suferinþei. Au fost întâmpinaþi bolnavi neuromotori de la ªcoala Ajutãtoare din Baciu, persoane cu handicap neuropsihic de la Centrul de zi „Sfânta Maria” ºi din Comunitatea „Credinþã ºi Luminã”.

Pr. Ioan Mãtieº, Vicar cu laicii, a mulþumit celor care vin în întâmpinarea bolnavilor ºi a celor invalizi sau singuri. PS Florentin a amintit importanþa activitãþilor caritative întreprinse de persoanele consacrate din Ordinele CMD ºi OSBM. În aceeaºi zi, PS Florentin a vizitat Clinica Medicalã I, iar apoi Spitalul Municipal Clujana, unde a celebrat Slujba Vecerniei în capela greco-catolicã.

VIZITÃ PASTORALÃ ÎN GILÃU Duminicã, 20 ianuarie 2008, Preasfinþia Sa Florentin a vizitat parohia greco-catolicã Gilãu, unde a celebrat Sfânta Liturghie. Episcopul de Cluj-Gherla a administrat ºi Taina Botezului spre luminarea lui Filip, fiul cel mic al pr. paroh Daniel Tintelecan. În Capela cu hramul „Sf. Apostol Andrei” au fost prezenþi zece preoþi, diaconul dr.

Bogdan Blaga ºi un grup de seminariºti conduºi de subdiaconul Gabriel Marincaº. Dintre preoþii prezenþi amintim pe pr. Cristian Sabãu, protopop de Cluj, pr.

Mircea Sonea, directorul Liceului „Inocenþiu Micu”, pr.

Radu Tãlpãlariu, spiritual al Institutului Teologic, pr.

Alexandru Hruban, director executiv al Asociaþiei Caritas, pr. Petru Chirtoº, paroh al parohiei „Bunavestire” din Cluj-Napoca ºi pr. prof. Vasile Sabo. De asemenea, s-au unit în rugãciune cu membrii comunitãþii din Gilãu, pr.

Marius Ungureºan din Floreºti, împreunã cu corul de copii al parohiei, îndrumat de d-na Mihaela Ungureºan, care prin frumoasele cântãri au înãlþat suflete.

20

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

ASOCIAÞIA GENERALÃ A ROMÂNILOR UNIÞI

Iubirea, Speranþa, Credinþa la Lourdes Dintre toate sanctuarele mariane din lume, Lourdes are un fel de întâietate. Aniversarea celor 150 de ani de la apariþia, la Massabielle, în peºtera din Lourdes, a Sfintei Fecioare Maria, tinerei Bernadette Soubirous, mi-a adus, în ºirul neprevãzut al rememorãrilor, câteva momente de har, petrecute la acest faimos ºi îndrãgit loc al creºtinãtãþii.

A fost, astfel, binecuvântatul an 2000, cel al Marelui Jubileu, când Providenþa a hotãrât ca un grup de credincioºi (romano-catolici, greco-catolici ºi ortodocºi) sã plece în pelerinaj la Roma ºi Lourdes, prin serviciile agenþiei „Credo”, agenþie a inimosului profesor Ioan Fãgeþean, fiu al Blajului. Ziariºti greco-catolici, bãtãiosul Ion Zubaºcu, jurnaliºti de þinutã

rugãciunile însoþitoare, meditaþia ºi efortul, solul îngheþat, al lunii ianuarie ºi, în fine, bucuria împlinirii ascensiunii pe colina de-acolo, de la Lourdes…

Desigur, nucleul mistic, unde pelerinii români ºi-au murmurat jertfa ºi oferta, este Peºtera apariþiei Sfintei Fecioare. O peºterã cu pereþii jilavi, unde contactul cu piatra maronie are ºi el ceva reconfortant ºi minunat. Înaintezi, pas cu pas – pelerinii sunt numeroºi, din toatã lumea, mereu – spre statuia Mamei Universale, aºa cum a descris-o Bernadette ºi cum a modelat-o sculptorul cu pioºenie adevãratã. Cu o privire blândã, cu o þinutã demnã, este Ea, cu faldurile veºmântului drepte, cu vizionara copilã alãturi. Priveºti, te închini, aprinzi poate o lumânare, dintre cele mai mari, dar,

de la „Formula AS”, ca Roxana Constantinescu ºi Sanda Anghelescu, peroþi greco-catolici, sau romano-catolici, printre care pr. Vasile Sabo, de la Episcopia greco-catolicã de Cluj-Gherla, ºi, respectiv, pr. Francisc Ungureanu, de la Catedrala „Sf. Iosif”, din Bucureºti, subsemnatul, am stat câteva zile pline de daruri spirituale, la Lourdes. Impresiile noastre, ale mele converg, cred: se simte aici pulsaþia miraculoasã a ocrotirii Sfintei Fecioare. De la izvoarele muntelui cu apã vindecãtoare, din care bei cu o sete care devine rugãciune („setea e forma corporalã a rugãciunii”, spunea un scriitor român din exil, Matei Cãlinescu), la cãzile de piatrã, unde te scufunzi pentru a te tãmãdui fizic ºi spiritual, în apa de o puritate extraordinarã (spun oamenii de ºtiinþã), probabil radioactivã, totul e o alinare, o încurajare a drumului Crucii, pe care l-am fãcut ºi noi, pelerinii români. Drumul Crucii, neuitatele staþiuni, cu sculpturi uriaºe, urcuºul în grup,

mai ales, ai privilegiul sã participi la o Liturghie, chiar la altarul din faþa Peºterii apariþiei Fecioarei. Se concelebreazã, noi, laicii, unii membri ai AGRU-lui, subsemnatul, soþia mea, Angela, Ion Zubaºcu (AGRU - Bucureºti), dãm, cum ne pricepem, rãspunsurile. Toþi avem un surâs, obsesiv, pe feþe, în ochi: am avut parte (nemeritat) de o zi providenþialã, am primit Trupul ºi Sângele Domnului la Lourdes, unde Mama Mântuitorului ne-a cerut, cu un secol ºi jumãtate în urmã, ne cere ºi azi, sã ne convertim ºi sã ne rugãm mai mult.

Nu cred cã vreun pelerin care a fost la Lourdes va putea uita gustul miracolului simþit acolo. Noi, cei ajunºi în 2000, nu l-am uitat. Iubirea e speranþa, credinþa nu se uitã.

Adrian POPESCU, AGRU Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

21

ASOCIAÞIA GENERALÃ A ROMÂNILOR UNIÞI

LOCUL NOSTRU ÎN EUROPA

În febra cãutãrii/gãsirii noii noastre identitãþi de europeni, cineva afirma cã, de fapt, Transilvania este o mini-Europã globalizatã. Cum ºi-a rezolvat multiplele probleme interetnice, interconfesionale, economice, culturale, sociale, fãrã tratate explicite?

Spicuim câteva exemple rãzleþe, concluzia o va trage fiecare.

La 28 decembrie 1908, un cutremur de pãmânt a ras oraºele din sudul Italiei (provincia Calabria) ºi vestul Siciliei (oraºul Messina). Era, deci, în afarã de graniþele Transilvaniei; ºi totuºi, în inimile românilor a vibrat spiritul de solidaritate latent, la apelul Mitropolitului Victor Mihali al Blajului: cerea ca fiecare, dupã putinþã, sã-i ajute pe sinistraþi. S-au strâns mii de coroane (moneda de atunci), care s-au trimis Sfântului Pãrinte pentru ei. Ne simþeam solidari cu Europa! Între 1847-1862 era protopop al biserici „Bob”, preotul profesor IOAN FECHETE NEGRUÞIU. De reþinut cã biserica o ridicase Episcopul Ioan Bob, de piatrã ºi între zidurile oraºului, împotriva interdicþiei autoritãþilor. Dar fãrã manifestaþii de stradã. Tot fãrã ceremonii, în 1853 a deschis prima ºcoalã primarã româneascã din Cluj, iar apoi a redactat ºi manuale.

Dar, detectând animozitate în atmosferã, ce s-a gândit pãrintele Negruþiu? Ca sã putem convieþui, trebuie sã ne cunoaºtem! Formulã proclamatã azi, în Mileniul III. Prin urmare, a redactat un manual de limba românã pentru vorbitorii de limba maghiarã, ajuns la cinci ediþii. Am gãsit la anticariat un exemplar, purtând semnãturã de posesor maghiar.

Tot acest vrednic protopop a fost printre membrii fondatori ai ASTRA (Asociaþia Transilvanã pentru Literatura românã ºi Cultura poporului român). Dar s-a înscris ºi în Asociaþia Muzeului Ardelean! A fost ºi membru al Dietei de la Sibiu, dupã ce fusese bãtut la Cluj, în 1848, ºi-i asistase spiritual pe românii conduºi Ia spânzurãtoare. Deci, o prezenþã marcantã, dar fãrã publicitate, în dorinþa afirmãrii existenþei noastre naþionale ºi a inspirãrii respectului reciproc.

Eram receptivi Ia acþiunile cultural-educative din Europa. La 1 august 1907 s-a deschis prima tabãrã cercetãºeascã, în Anglia, de cãtre lordul Baden Poweºll (le spunea SCOUT). Cinci ani mai târziu, deja, Ia Blaj se organiza prima unitate cercetãºeascã.

Curând a fost încadrat ca ºef de grupã elevul VASILE AFTENIE, viitorul Episcop-martir. Am comunicat aceasta revistei AZlMUTH, suplimentul oficial al revistei SCOUT D’EUROPA CATTOLICI. Numãrul festiv a apãrut în decembrie 2007. Între contribuþiile comemorative: Salutul Sfântului Pãrinte Benedict al XVI-lea ºi comunicatul nostru, introdus prin cuvintele: „cu gratitudine publicãm acest text, care ne aminteºte o figurã nobilã ºi eroicã” – Episcopul-martir Vasile Aftenie, despre care nu ºtiau nimic. Cinste Martirilor!

22

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

Peste tot unde am mers dupã 1989, am fost primiþi cu bucurie, cu braþele deschise: eram aºteptaþi, locul nostru nu l-a ocupat nimeni!

Viorica LASCU

“Conºtiinþa unitãþii noastre în Hristos Domnul” Dorinþa testamentarã a lui ISUS, ca toþi sã fie una, precum EL ºi TATÃL, o repetãm an de an.

Dar, oare, cu intensitatea, cu sfâºierea LUI? Sau a intrat în rutinã? Doamne, ce vinovaþi suntem când repetãm acþiunile la vedere, fãrã aceastã dorinþã/poruncã pateticã! Sau alte acþiuni ecumenice.

Cu emoþie recitim cuvintele, ieºite din inimã, ale Înalt Preasfinþiei Sale NICOLAE CORNEANU, Mitropolitul Banatului, acum ºapte ani, când i s-a oferit o carte apãrutã în colecþia Biblioteca AGRU, “SEMNELE TIMPULUI citite de Viorica Lascu”, din care respirã aceastã sfântã dorinþã: “(…) Împreunã cu Dumneavoastrã rog pe Dumnezeu sã binecuvânteze strãdania tuturor celor care þin treazã conºtiinþa unitãþii noastre în Hristos Domnul”. Cuvinte întãrite prin trãirea vrednicului Ierarh.

ASOCIAÞIA GENERALà A ROMÂNILOR UNIÞI Reuniune a Comitetului Director Na]ional AGRU la Baia Mare În perioada 18-19 ianuarie 2008 s-a desfãºurat la Baia Mare prima reuniune din 2008 a Comitetului Director AGRU Naþional. Întâlnirea s-a desfãºurat la Mãnãstirea greco-catolicã "Sf. Maria" a surorilor

baziliene ºi au participat reprezentanþii din Comitetul Director al celor cinci Eparhii ºi al Vicariatului de Bucureºti. Au fost prezenþi la aceastã reuniune: prof. dr. Alin Tat (preºedinte AGRU), pr. Coriolan C. Mureºan (asistent spiritual naþional AGRU), pr. Florian Gui - protosincel (Eparhia de Oradea), Constantin Pantiº ºi Daniela Pãcalã (Eparhia de Oradea), pr.

Daniel Câmpean ºi Cecilia Frãþilã (Arhieparhia de Alba Iulia ºi Fãgãraº), Marius Boldor, Cornelia Friºan ºi pr.

Horaþiu Cipleu (Eparhia de Cluj-Gherla), Flavia Perian ºi Cristina Purice (Eparhia de Lugoj), pr. dr. Angel Zareczki, Lucian Miclãuº, Trandafir Pop, Marian Boian, Victor Gligor ºi Mihai Simon (Eparhia de Maramureº), Ioan Sânmihaian (Vicariatul de Bucureºti).

Meditaþia cu care a debutat întâlnirea a fost susþinutã de pr. Horaþiu Cipleu ºi a avut ca temã: "De la Hristos spre Misiune". Sâmbãtã dimineaþa, în biserica Mãnãstirii, pr. Simion Ilieº - protosincel al Eparhiei de Maramureº, a celebrat Sf. Liturghie, aducând salutul ºi binecuvântarea PS Ioan ªiºeºtean.

O primã parte a zilei de sâmbãtã a fost dedicatã unei reflecþii asupra rolului AGRU în parohii, pornind de la un material pregãtit de pr. prof. dr. Angel Zareczki. În cadrul reuniunii Comitetului Director s-au aprofundat obiectivele actualului an asociativ pentru AGRU, s-a pregãtit calendarul activitãþilor la nivel naþional în anul 2008 (universitatea de varã, seminarii, exerciþii spirituale, pelerinaje), participarea la acþiunile ACRO (Acþiunea Catolicã România), editarea unei broºuri despre AGRU, reorganizarea AGRU în parohiile din mediul urban ºi în parohiile mari, precum ºi susþinerea implicãrii familiilor tinere în AGRU, promovând în parohii acþiuni concrete pentru aceste familii. În dupã-amiaza zilei de sâmbãtã, Comitetul Director Naþional a avut o întâlnire cu preoþi ºi laici din Eparhia de Maramureº în vederea dinamizãrii activitãþii AGRU în zona de nord a þãrii. Au fost prezente ºi reprezentantele "Reuniunii mariane", sugerând o mai strânsã colaborare între AGRU ºi "Reuniunea Marianã". Noul Comitet provizoriu al AGRU pentru Eparhia de Maramureº este compus din: prof. Lucian Miclãuº (preºedinte), prof. Trandafir Pop, ing. Marian Boian ºi prof. Victor Gligor.

Urmãtoarea întâlnire a Comitetului Director Naþional a fost propus sã aibã loc la începutul lunii aprilie la Blaj.

Alin TAT, preºedinte AGRU Naþional, pr. Coriolan C. MUREªAN, asistent spiritual AGRU Naþional

“SÃ NU UITAÞI NIMIC! DAR SÃ PURIFICAÞI MEMORIA!” Sunt cuvintele iubitului IOAN PAUL II, pe care le amintim dupã celebrarea ZILEI MEMORIEI; mai explicit, a HOLOCAUSTULUI. Supravieþuitorii celor ºase milioane de evrei asasinaþi de Hitler & comp., ne-o spun ºi ei. Cumplita istorie nu e menitã sã sperie copiii, ori sã-i indispunã pe tineri (“dacã tot s-a consumat, de ce ne mai gândim?”). E necesar sã nu uitãm, ca nu cumva sã se repete! Sã nu uitãm nici atitudinea ºi acþiunile Episcopului nostru Iuliu Hossu pentru ajutorarea evreilor nord-ardeleni!

Dar, secolul XX, abia încheiat, ne propune ºi alte teme de reflectat.

“Tãierea” Transilvaniei la 30 august 1940 s-a fãcut cu vãrsare de sânge.

Cu ce i-aº fi de folos colegei ºi prietenei mele Marioara Bojor, ucisã cu toatã familia ei (tatã, mamã, sorã, frate ºi consãteni), dacã aº cere “vendetta”? Am plâns când am aflat, în refugiu, groaznica veste – ºi am ºi acuma lacrimi în ochi, dupã atâtea decenii; dar singura reacþie creºtinã trebuie sã fie încrederea în dreptatea divinã: “Dumnezeu va avea grijã sã judece toate cele întâmplate; eu trebuie sã trãiesc porunca iubirii, chiar ºi faþã de cei ce nu mã iubesc”.

(V.L.)

Edith Stein (1891-1942), Sf. Tereza Benedicta a Crucii

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

23

Episcopul Mihail Pavel ziditor de Biseric@ }i Neam Un rol de seamã în adâncirea conºtiinþei naþionale a þãranilor români din Eparhiile Gherla ºi Oradea, precum ºi în dezvoltarea culturalã ºi pregãtirea copiilor în ºcolile româneºti ale timpului, l-a avut Episcopul român unit Mihail Pavel de Peteritea. Familia Pavel îºi avea rãdãcinile în satul Peteritea, din Þara Chioarului, fiind de origine nobilã. Titlul nobiliar i-a fost acordat de Gheorghe Rákóczi, la 4 octombrie 1658, iar stema, în limba latinã, conþinea urmãtoarele: „Scutum coelestini coloris, in area eques armatus sago viridi amictus dextra mano schopetum teseni tenens sinistra equi dirigens” (Ioan Puºcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, Sibiu, 1895, vol. I, p.

79). Acest lucru face sã se poatã stabili o genealogie exactã, coborând pe linia strãmoºilor pânã la începutul secolului al XVII-lea. Noi ne referim doar la Gavrilã Pavel (1724-1768), cel care se stabileºte primul în satul Recea. Fiul sãu, Costan Pavel (1780-1844), se cãsãtoreºte cu Maria Ardeleanu. Au împreunã patru copii: Mihail, viitorul episcop, Dumitru, Ioan ºi Ileana (Alexandru Filipaºcu, Enciclopedia familiilor nobile maramureºene de origine românã, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 193).

Mihail Pavel s-a nãscut la 6 septembrie 1827, în comuna Recea, aproape de Baia Mare. Tatãl sãu, Constantin, a fost cântãreþ bisericesc ºi învãþãtor în satul Recea. Mama sa, Maria, se numea dupã tatã Ardeleanu. Calitãþile sale au fost moºtenite de cãtre viitorul Episcop: „Era o femeie bunã, blândã, evlavioasã, cruþãtoare, harnicã ºi darnicã”.

Studiazã în diferite locuri, dupã posibilitãþile ºi situaþia din vremea sa. Cinci clase gimnaziale le-a urmat la cãlugãrii minoriþi din Baia Mare (1838-1839 ºi 1843-1844), unde, între alþii, i-a avut profesori pe cãlugãrii franciscani (minoriþi) Rochus Marcovici, Eustache Sujanszky ºi Paulin Paulini. A fost un absolvent strãlucit în toate clasele gimnaziale.

Urmeazã douã clase de liceu în Satu Mare ºi Caºovia (azi Kosice, în Slovacia). Apoi este trimis de cãtre Episcopul Muncaciului – de care þinea atunci Recea – la Institutul „Sf. Barbara" din Viena, pe care, în 1848, din cauza revoluþiei, a trebuit sã-l 24

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

pãrãseascã înainte de terminarea studiilor. A absolvit teologia la Seminarul din Ungvar (azi Ujgorod), în 1851. Dupã absolvire, încã în acelaºi an, a vrut sã se cãsãtoreascã. S-a logodit cu fata preotului din Borºa Maramureºului, însã tânãra moare înainte de cununie, iar atunci se decide pentru celibat. Când a primit vestea cã i-a murit logodnica, supãratul ºi întristatul mire ºi-a zis: „Vãd cã n-am noroc la însurãtoare! Îmi voi cãuta o altã mireasã, care nu se îmbolnãveºte, nu se ofileºte ºi nu moare în veci: Sfânta Bisericã, veºnic tânãrã ºi frumoasa mireasã a lui Hristos!”.

La 21 martie 1852 a fost hirotonit preot pentru parohia Apºa de Jos, de cãtre Episcopul Baziliu Popovici al Muncaciului, apoi, acelaºi Episcop l-a numit notar consistorial la Episcopia Muncaciului ºi referent pentru credincioºii români din aceastã Eparhie. În anul 1852 a fost trimis paroh în parohia româneascã Apºa de Jos (azi în Ucraina), apoi este numit protopop ºi vicar al Maramureºului. Dupã înfiinþarea Eparhiei de Gherla, Mihail Pavel a fost chemat în 1856 de cãtre Episcopul Ioan Alexi, care avea mare nevoie de oameni tineri ºi pricepuþi în administraþia bisericeascã, iar acesta l-a numit notar consistorial (secretar). Aceastã slujbã a îndeplinit-o cu mare zel ºi multã destoinicie. În 1860 a fost numit paroh ºi protopop al Slatinei (azi în Ucraina). Apoi, în 1862, este numit vicar foraneu episcopal al Maramureºului. În 1870, cãlãtorind la Roma, a reuºit, cu ajutorul Mitropolitului Ioan Vancea, care era la Roma cu ocazia Conciliului Ecumenic Vatican I, sã obþinã dezmembrarea parohiei române unite Sighetu-Marmaþiei de la Eparhia ruteanã a Muncaciului ºi anexarea ei la Eparhia Gherlei.

Confirmarea trecerii parohiei de la Muncaci la Gherla s-a fãcut prin decretul Nunþiaturii Apostolice din Viena abia la 18 aprilie 1881. Acest fapt aratã cu câtã greutate s-a putut face transferul ºi ce luptã aprigã a trebuit dusã pentru autodeterminarea parohiilor româneºti.

La 1 septembrie 1872, Mihail Pavel este numit Episcop al Gherlei. A fost confirmat de cãtre Papa Pius IX la 23 decembrie 1872 ºi hirotonit în

catedrala din Blaj, la 29 ianuarie 1873, de cãtre Mitropolitul Ioan Vancea, iar la 23 februarie acelaºi an a fost instalat în scaunul episcopal. Ca Episcop al Gherlei s-a dovedit un bun organizator ºi, experimentat fiind în administraþia bisericeascã, a pus rânduialã în problemele cancelariei diecezane, impunând protopopilor ºi preoþilor sã înainteze, în mod regulat, statistici de informare, pentru a se cunoaºte în orice moment starea Eparhiei sub toate aspectele, inclusiv în privinþa învãþãmântului. Din cercetarea registrului de intrãri a actelor pe anul 1879, ultimul an de pãstorire la Gherla, constatãm numeroasele statistici înregistrate pentru varii aspecte ºi introducerea disciplinei în administraþia bisericeascã, prin care s-au adus importante îmbunãtãþiri în bunul mers al organizãrii parohiilor. A întocmit personal statute ºi regulamente pentru toate ramurile administraþiei bisericeºti.

La 29 ianuarie 1879 a fost numit Episcop la Oradea, transfer confirmat de Sfântul Scaun la 15 mai acelaºi an, fiind instalat la 8 iunie 1879.

Activitatea sa la Oradea e remarcatã cu deosebire în viaþa spiritualã, nu numai prin grai viu ºi îndemnuri, ci ºi prin exemplul sãu, cerându-le preoþilor sã fie ºi pildã vie pentru credincioºii lor.

Continuând, ca ºi la Gherla, grija pentru o bunã administraþie bisericeascã, a manifestat un interes deosebit pentru ºcolile româneºti, mai ales pentru renumitul Gimnaziu din Beiuº, cãruia i-a donat, în 1885, 24 de titluri, iar în anul 1887 oferã alte 14 volume în limbile maghiarã ºi germanã, care erau de folos procesului de învãþãmânt. A sprijinit numeroºi tineri lipsiþi de mijloace materiale. Aici, la Beiuº, a deschis în 1887 internatul de bãieþi, iar în 1896 a înfiinþat ºcoala civilã (sau medie) de fete împreunã cu internat. La Oradea a înfiinþat o ºcoalã de aplicaþie, a zidit cinci case pentru canonici, a creat Fundaþiunea subsidiarã Pavelianã, prin care sã fie completate fondurile de pensie ale profesorilor din Beiuº, ºi s-a preocupat de ajutorarea cu îmbrãcãminte a elevilor sãraci ºi îndeosebi a fetelor orfane, fiice de preot, din internatul ºcolii de fete din Beiuº.

La 1 iunie 1902 s-a stins subit din viaþã la bãile Slatina (azi în Ucraina). Acolo a fost aºezat în cripta bisericii parohiale, ziditã pe cheltuiala sa. Lespedea de pe mormânt are urmãtoarea inscripþiei: „Aici aºteaptã învierea morþilor Mihail Pavel de Peterite, episcop diecezan greco-catolic de Orade, conte roman, asistent al tronului papal, prelat domestic al Sfinþiei Sale Pontificelui Roman, consilier intim de Stat al Majestãþii Sale ces. ºi reg. apostolice, proprietar al strãlucitului ordin Francisc Iosif I, regeneratorul ºi al doilea fondator al tuturor fundaþiilor culturale din aceea diecezã, cel mai mare binefãcãtor al diecezei sale, adormit în Domnul la bãile saline din Slatina, la 1 iunie 1902, în anul 75 al etãþii, 51 al preoþiei, 30 al episcopiei ºi 23 al activitãþii sale apostolice în fruntea diecezei Orãzii. Dupã exemplul Mântuitorului lumii a trecut binefãcând la toþi. Dumnezeu sã-l aibã între aleºii sãi!”.

Centenarul naºterii marelui Episcop a fost sãrbãtorit cu mult fast la Recea, în 2 octombrie 1927. Aceastã sãrbãtoare a avut un larg ecou în presa catolicã, localã ºi centralã a vremii. Însemnatã sãrbãtoare ºi pioasã amintire pentru întreaga Bisericã Unitã, dar mai ales pentru oraºul Baia Mare ºi comuna Recea, locul natal al „Marelui Mecenate”, Episcopul Mihail Pavel de Peteritea. La aceastã solemnitate a participat P.S. dr. Iuliu Hossu, asistat la Sfântul Altar de 42 de preoþi ºi protopopi, o numeroasã delegaþie a ºcolilor ºi institutelor din Beiuº, condusã de profesorul dr. C. Pavel, generalul Traian Moºoiu, care venea sã aducã tributul armatei române, prefecþii judeþelor învecinate, un impresionant numãr de credincioºi din apropiere ºi din Maramureº. Atmosfera este bine descrisã în ziarul „Unirea” de la Blaj: „Asupra întregii asistenþe strânse în jurul locului care a legãnat copilãria Episcopului Pavel, plana marele spirit al acestui nemuritor Arhiereu, care prin jertfele ce ºi-a impus pentru realizarea mãreþelor sale gânduri, a scris o paginã din cele mai glorioase ale istoriei naþionale ºi culturale a neamului nostru din pãrþile apusene ale þãrii”.

De la tribunã, viitorul Cardinalul Iuliu Hossu rosteºte o cuvântare plinã de cãldurã, din care citãm: „Ne chemãm ºi suntem fii ai lui Dumnezeu, suntem fii prin dragostea care a sãdit-o în noi Creatorul, ºi pentru aceea, cere de la noi mai mult ca de la pãgâni”. Episcopul a sfinþit o placã comemorativã cu urmãtoarea inscripþie: „Întru veºnicã amintire a marelui Arhiereu Mihail Pavel, Episcopul Gherlei (1872-1879) ºi al Orãzii (1879-1902), nãscut la 6 septembrie 1827 în comuna Recea, cu pietate ºi vie recunoºtinþã au pus aceastã marmurã instituþiile ºi fundaþiunile întemeiate de dânsul în dieceza de Oradea Mare, cari pururea vor vesti eroica lui milostenie. 2 Octombrie MCMXXVII”. Cu durere trebuie sã consemnãm cã urmaºii acestui om plin de merite, care ºi-a închinat cu dragoste întreaga viaþã propãºirii lor ºi neamului românesc, au aruncat, ca pe o amintire ruºinoasã, aceastã placã, undeva în spatele bisericii, pentru a ascunde ºi a ºterge urmele unei vieþi demne de un apostol al românimii.

Dacã întâmplarea cã cei strãini l-au atacat ºi i-au vandalizat reºedinþa de la Oradea, rãmâne un act reprobabil ºi de care ne putem indigna, atunci faptul cã fraþii lui, pe care atâta i-a iubit ºi ajutat, îl aruncã la groapa de gunoi, este sfâºietor de dureros ºi poate avea consecinþe în viitor pentru cei ce îºi reneagã, mãsluiesc sau ascund trecutul.

Este necesar sã ne amintim din când în când despre cei ce au muncit pentru noi ºi au luptat pentru progresul ºi luminarea neamului nostru, lucrând necondiþionat ºi fãrã sã oboseascã, trudind ºi suferind ca niºte mucenici. Un astfel de OM a fost ºi cel pe care acum îl comemorãm, Mihail Pavel de Peteritea.

Prof. dr. Vasile RADU Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

25

P agina

familiei NU hotãrât eutanasiei!

Prin profesia sa, medicul luptã pentru viaþã ºi nu pentru moarte (jurãmântului hipocratic, între altele, spune: "Nu voi încredinþa nimãnui otrãvuri, dacã-mi va cere, ºi nici nu voi îndemna la aºa ceva"). Tot pentru viaþã pledeazã ºi frazele rugãciunii atribuite lui Maimonide: "Fã ca mintea mea sã rãmânã limpede la patul bolnavului, sã nu fiu distras de niciun gând strãin ºi sã mã pot astfel folosi de tot ceea ce experienþa ºi ºtiinþa m-a învãþat! Pentru cã mare ºi sublimã este cãutarea care îºi propune sã pãstreze sãnãtatea ºi viaþa tuturor creaturilor".

Aceste crezuri pentru viaþã au fost exprimate ºi întãrite de numeroase voci ºi declaraþii, cum ar fi ºi cea de la Helsinki, adoptatã în anul 1964 ºi revizuitã la Tokio, în 1975, care, la capitolul II, articolul 1, prevede: "În tratamentul unui bolnav, medicul trebuie sã fie liber sã utilizeze metode de diagnostic ºi tratament dacã dupã aprecierea sa acestea oferã cauze de salvare a vieþii, refacere a sãnãtãþii sau alinare a suferinþei." Încã din antichitate, Avicena susþinea cã "medicina este arta de a pãstra sãnãtatea ºi, eventual, de a vindeca boala", iar Paracelsius arãta cã "întreaga medicinã este iubire". ªi în þara noastrã, academicianul O. Fodor susþinea cã, "prin scopul sãu, medicina este umanistã, urmãrind prevenirea ºi combaterea suferinþelor omului".

Vorbind despre viaþã, conteazã cantitatea, dar mai ales calitatea ei. Moartea trebuie valorificatã 26

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

adecvat, conform semnificaþiei vieþii. Se spune cã suntem datori cu o moarte încã de la naºtere.

Datoria medicului de a îngriji ºi vindeca nu poate coexista niciodatã cu cea de a grãbi moartea. În orice condiþii, medicul trebuie sã stimuleze viaþa ca proces biologic ºi spiritual, în virtutea medicinii umane pe care o practicã. Medicul trebuie sã fie educat cu privire la comunicarea umanã în stãrile de limitã dintre viaþã ºi moarte, ºi, având în vedere personalitatea bolnavului, ca ºi convingerile ºi reticenþa acestuia faþã de moarte, el trebuie sã le respecte totdeauna.

Emile Zola, în romanul Dr. Pascal, susþine: "Dacã omul, pe mãsurã ce se ridicã pe treptele civilizaþiei, simte mai mult durerea, este un lucru foarte sigur cã prin asta devine ºi mai puternic, mai bine înarmat, mai rezistent."

Adevãrat, fiecare punct câºtigat în capacitatea noastrã de a întârzia moartea, sporeºte respectul pentru viaþã.

Medicul trebuie sã lupte împotriva eutanasiei prin cea mai bunã îngrijire ºi asistenþã, precum ºi sã respecte întotdeauna reticenþele umane. Pentru medic, ºtiinþa se doreºte a fi umanã numai atunci când apãrã viaþa, ºi chiar Hipocrate, pãrintele medicinii, spunea cã: "mâna ce vindecã, nu poate fi mâna ce omoarã".

Dificultatea stabilirii limitelor vieþii, ce ar permite etichetarea morþii drept eutanasicã, incriminarea eutanasiei sub aspect etic "ca un asasinat prin caritate", realitatea adevãrului absolut cã viaþa omului are o valoare prin ea însãºi, ºi nicidecum nu are valoare mai mare sau mai micã, dau suport etic luptei medicului cu moartea, în orice condiþii. În efortul sãu de evitare a dezumanizãrii prin excesul tehnicizãrii, el trebuie sã susþinã omul astfel încât moartea sã fie acceptatã cu demnitate, chiar ºi în suferinþã. Atitudinea sa moralã faþã de moarte nu trebuie sã conducã la anularea încrederii bolnavului sau familiei în medic, bolnavul incurabil trebuind sã fie ajutat "sã treacã cu bine moartea sa".

Scriitorul Albert Camus avea dreptate când spunea cã "respectul absolut al vieþii pune moartea în afara legii", de aici decurgând ºi misiunea medicului de a vindeca întotdeauna, nicidecum de a decide în problemele privind viaþa sau moartea. A accepta suprimarea vieþii, chiar ºi în condiþii de suferinþã incurabilã, ar însemna a "relativiza viaþa omului, ºi nimic nu dã medicului dreptul la aceasta". În prezent, în literatura deontologicã se insistã

tot mai mult asupra dreptului bolnavului de a fi informat complet asupra bolii, de a fi pregãtit psihologic pentru fenomenul morþii. Asistenþa medicalã a muribundului devine o obligaþie deontologicã indiferent de sensul ce-l dã fiecare om morþii (de injustiþie absurdã, de reintegrare a individului în univers, ca în concepþia lui Tagore, sau de concentrare masivã existenþialã, deci de îmbogãþire a universului, ca în concepþia lui Rilke).

Dupã cum spunea Cl. Bernard, “scopul medicinii este acþiunea, nu expectaþiunea”. Mai mult chiar, medicul se implicã de multe ori ºi psihic-afectiv.

Dupã cum sublinia ºi N. Bethume, “de câte ori îmi moare un bolnav, odatã cu el moare o pãrticicã din mine”, sau, exprimându-se mai retoric, J. Hamburger se întreabã: “Existã oare vreun medic care sã se fi sustras acestui fel de neliniºte ºi de surprindere care ia naºtere din sentimentul zilnic cã moartea se aflã atât de aproape de viaþã?”. De fapt, “toatã medicina e operã de iubire”, dupã cum sublinia ºi G. Dreyfus. Încã din antichitate, Hipocrate arãta cã “îndepãrtarea durerii este o operã divinã”. Doctorul V. Sahleanu spunea: “În morala medicalã, orice abdicare de la principiul universal în virtutea cãruia orice om e privit ca demn de respect ºi de ajutorare prin însãºi calitatea sa umanã, este un regres etic (…). În faþa unei situaþii dificile, puneþi-vã întrebarea eternã: Ce aº face dacã ar fi vorba de pãrintele sau copilul meu?, ºi veþi gãsi rãspunsul corect”.

Sã nu ne considerãm Dumnezeu. Are cineva dreptul de a alege între viaþa ºi moartea altcuiva?

Un vechi proverb indian spune: “Dacã nu poþi deveni rege, fã-te medic”. La rândul lui, Cl. Bernard subliniazã: “Credulitatea bolnavilor le ridicã medicilor un piedestal pe care ei îl iau în serios, uneori fãrã sã vrea”, iar anticul Plinius atrage atenþia cã: “Medicii sunt singurii care pot fãptui nepedepsiþi un omor”. Morala cere sã salvãm, ori de câte ori o putem face, pe cel care pare condamnat la moarte iminentã. A. Maurois aratã cã: “În mâna medicului s-au strâns tot mai multe ºi înfricoºãtoare responsabilitãþi”, iar Voltaire subliniazã cã: “Medicul este o fiinþã nenorocitã, cãreia i se pretinde sã sãvârºeascã minuni”.

Mereu luptãm pentru viaþã, pentru menþinerea ºi prelungirea ei. Cei pierduþi în zãpezi, pe munþi, sunt cãutaþi de echipe de salvare, cu disperare, zile în ºir; în incendii încercãm, chiar cu riscul propriei noastre vieþi, sã salvãm eventuali supravieþuitori; la fel în caz de explozii, prãbuºiri, inundaþii, etc.

Gestul medical este declanºat de aceleaºi resorturi morale, doar cã cel aflat în pericol vital este abordat cu alte tehnologii. Deºi viaþa ºi moartea se aflã faþã în faþã, frontiera dintre ele se deplaseazã în defavoarea morþii. Sistemele moderne actuale de suport ale vieþii pun în discuþie însãºi caracterul inefabil ºi sacru al acesteia, în timp ce moartea apare într-o nouã viziune atunci când în declanºarea ei sunt implicaþi tocmai cei

care luptaserã pentru viaþã. Acest lucru îi marcheazã puternic, iar poziþia ambivalentã este neliniºtitoare. Viitorul ne rezervã multe posibilitãþi de a prelungi viaþa, de a privi moartea ca boalã curabilã.

Iatã de ce eutanasia nici nu intrã în discuþie, în general, iar pentru medic, în special. Mai ales eutanasia nu distruge problemele pacientului, ci distruge pacientul care are problemele. Este necesar sã eliminãm suferinþele bolnavului, dar nu fiinþa care suferã. Deci, un NU hotãrât eutanasiei!

Dr. Doru DEAC, medic primar, Clinica Chirurgie V, Cluj-Napoca, Filiala A.M.C.R. – Cluj [Comunicare prezentatã în cadrul „Întâlnirii Filialelor Asociaþiei Medicilor Catolici din România” (A.M.C.R.), Cluj-Napoca, 7-9 octombrie 2005]

Bibliografie: Dumitraºcu, D., Conduita moralã ºi ºtiinþificã a actului medical, Forum, 9/1975, 10/1976.

Florez A., Field, C., The eutanasia No-Voluntaria – Pontifica Javerum Univ., 2005.

Fodor, O., Medicinã, eticã, umanitate, Era socialistã, 21, 1974.

Scripcaru, Gh., Ciornea T., Deontologie medicalã, Ed. Med., Bucureºti, 1979.

Tudose, F., Dreptul la moarte asistatã, Infomedica, 7/1996.

Watson, L., Moartea ca o linie a vieþii, Humanitas, 1994.

7. ***, Probleme ale eticii ºi deontologiei medicale, DSJC Cluj, 1978.

8. ***, Declaration on Euthanasia – Sacred Congregation for Doctrinal of the Faith, Vatican, mai 1980.

9. ***, Religion & Ethics, Human Cloning, BBC, nov. 2005.

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

27

MONSENIORUL GRIGORE ZÃGREAN – O E VO C A R E S E N T I M E N TA L Ã eºi am mai scris despre tatãl meu, mici secvenþe evocatoare, i-am dedicat chiar ºi o poezie, acum, la trei ani de zile de la plecarea lui spre Dumnezeu, am senzaþia cã am intrat într-un blocaj narativ. Amintirile mele legate de persoana lui, nu mi se ordoneazã, simt cã nu mã ascultã. De aceea, voi încerca în relatarea care urmeazã, sã mã încadrez cronologic unei perioade de timp pe care am trãit-o la cantonul CFR 41, din Chintelnic, canton situat la 2 kilometri de gara ªieu-Mãgheruº, pe partea stângã cum mergi spre Bistriþa.

D

Bineînþeles, actorul principal, protagonistul acestor amintiri, pe care mi Ie-am provocat printr-o privire retrospectivã sentimentalã ºi, uneori, dureroasã, va fi tatãl meu, preotul greco-catolic Grigore Zãgrean. În 1955, pãrinþii mei, împreunã cu cei opt copii ºi cu bunica dinspre mamã, s-au mutat din Cristur, de la „casa mucezitã”, unde am locuit la o rudenie, într-o singurã camerã, plinã de igrasie, unsprezece persoane, la cantonul menþionat mai sus. În acea perioadã, tatãl meu era muncitor la calea feratã, „la ºtrec”, cum spuneau colegii lui de muncã. Dãdea la târnãcop, schimba traversele de lemn, profila piatra de pe terasamentul cãii ferate.

S-a angajat la CFR, ca sã poatã asigura existenþa numeroasei sale familii. Nu cred cã era complexat de situaþia în care a ajuns, dupã ce fusese silit sã-ºi pãrãseascã parohia din ªopteriu ºi dupã ce a petrecut o jumãtate de an în închisoarea de la Gherla (29 aprilie - 27 octombrie 1949 – Sentinþa penalã nr.1768/1949 a Tribunalului Militar Cluj).

Tatãl meu îºi gãsise astfel un loc de muncã, o locuinþã pentru familia sa. Cel mai important fapt pentru el, era ºansa pe care o avea de a se putea ruga zilnic lui Dumnezeu, în acest canton situat într-un loc mai retras, la mijlocul distanþei dintre Podirei ºi satul Chintelnic. Acesta era nesperatul „privilegiu” pentru viaþa lui spiritualã. Într-adevãr, în aceastã perioadã, pe care o voi numi „cea de la canton”, tatãl meu oficia zilnic câte douã Liturghii, una dimineaþa devreme ºi una dupã-masa, spre searã, dupã ce se întorcea de la „ºtrec”.

28

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

Se trezea în fiecare dimineaþã pe la orele 4,30-5,00, oficia o Liturghie, mânca ceva ºi pleca la munca lui de ceferist. lama, când era frig, liturghisea în camera în care dormeam noi, copiii. Când eram gimnazist, apoi licean la Beclean, în unele dimineþi dãdeam rãspunsurile la Liturghie, eu sau alþi fraþi.

Sã dormi ºi, alãturi de tine, la lumina unei lãmpi (cantonul nu era racordat la curentul electric), un preot, tatãl tãu, sã sãvârºeascã marea taina euharisticã, ar fi fost pentru oricine extraordinare momente. Poate cã niciodatã somnul meu, al fraþilor ºi al surorilor mele nu a fost mai binecuvântat ca atunci.

Sã te rogi, apoi sã îmbraci salopeta sau pufoaica de muncitor, sã-þi îndeplineºti norma de lucru la calea feratã, sã asiguri traiul unei familii de unsprezece suflete ºi, cu toate acestea, sã nu renunþi la convingerile tale, sã nu te lepezi de credinþa ta, de Biserica ta desfiinþatã, iatã marile calitãþi ale celui care era pe atunci, ceferistul Grigore Zãgrean.

Oamenii din Chintelnic au aflat în curând povestea „popii de la canton”. Pentru ei nu exista ceferistul Grigore Zãgrean; pentru ei, acolo locuia un preot care-ºi purta crucea cu demnitate.

Copil mic fiind – când ne-am mutat la cantonul 41, aveam doar 5 ani –, nu prea înþelegeam multe aspecte legate de viaþa de zi cu zi a pãrintelui meu.

Nu pricepeam de ce duminica veneau la noi, la canton, la Liturghia oficiatã de tata, persoane strãine, din Chiraleº, Matei, Fântânele, Sâniacob, Bistriþa, Cristur, Beclean, Dej, uneori neamuri din Tãure, din Parva, Brãteni, Herina, ªieu-Mãgheruº, Visuia, ªopteriu, Delureni, câteodatã din Cluj sau Târgu-Mureº etc. Cei mai apropiaþi veneau pe jos, alþii mai de departe soseau cu trenul. Între trenul de sosire ºi cel de plecare, participau la Sfânta Liturghie, se mãrturiseau ºi se cuminecau.

Ceremonialul liturgic duminical presupunea ºi unele mãsuri de precauþie. Unii dintre noi, dintre copii, stãteam de pazã pe-afarã, ca sã anunþãm apropierea de canton a unei persoane suspecte.

Tatãl meu nu avea nicio reþinere. „Profita" de faptul cã avea audienþã mai numeroasã, se simþea ca altãdatã, ca într-o bisericã adevãratã, ºi cânta cu vocea lui minunatã toate pasajele Liturghiei, predica entuziast, convingãtor, ºtiind cã lângã „altarul” de la

canton erau adunaþi credincioºii care nu ºi-au pãrãsit credinþa, dornici de a primi pe lângã Trupul ºi Sângele Domnului, speranþa, multã speranþã, într-un timp al persecuþiei Bisericii lor, al coborârii ei în catacombe.

Fãrã exagerãri, aº putea spune, privind acum cu obiectivitatea ºi cu discernãmântul care þi-l dã timpul trecut, cã în toþi aceºti ani, 1955-1989 (exceptând doi ani, când tatãl meu a locuit la sora mea, Felicia, în comuna Rus, judeþul Sãlaj), în Chintelnic a mai existat o bisericã, cea a „popii de la canton”.

Interesant cum Dumnezeu a potrivit lucrurile! În satul Chintelnic, totdeauna ortodox, exista în catacombe ºi o „bisericuþã greco-catolicã”, o oazã de refacere ºi întãrire spiritualã a multor credincioºi rãmaºi fideli Bisericii Blajului. Aceºtia înfruntau cu mult curaj multe pericole, osteneau pentru a ajunge aici la întâlnirea cu Dumnezeu.

Ori de câte ori trec cu trenul sau cu maºina pe ºosea, vãd deasupra cantonului 41 ºi o cruce.

Pentru mine, aceastã clãdire a fost ºi va rãmâne o bisericã, deoarece acolo, timp de 35 de ani, s-au

oficiat aproape zilnic câte douã Liturghii; acolo, zeci ºi zeci de credincioºi s-au rugat cu ardoarea primilor creºtini, fiindcã bisericile lor Ie-au fost înstrãinate, iar Episcopii lor erau în închisori.

Activitatea pastoralã „ilegalã” a tatãlui meu a fost repede sesizatã de autoritãþile comuniste, Securitatea îi ameninþa pe preoþii greco-catolici care „n-au defecþionat”, cum spunea Episcopul Iuliu Hossu, care nu ºi-au trãdat credinþa ºi au rãmas fideli devizei Marelui Martir: „credinþa noastrã este viaþa noastrã”. Impresia, de scurtã duratã, cã Securitatea l-ar fi abandonat pe tatãl meu din vizorul sãu, a fost doar o amãgire, cum aveam sã constat

mai bine când am obþinut de la CNSAS dosarul lui, întocmit de Securitatea comunistã.

Au început sã vinã tot mai des pe la canton unele persoane strãine, care parcã tot cãutau ceva. Nu ºtiam ce doresc acei oameni, cine sunt ei. Mai târziu, când am mai crescut, mi-am dat seama cã erau securiºti, cã urmãreau sã-l prindã în flagrant pe tatãl meu oficiind Liturghii, cã îi supravegheau pe credincioºii care se adunau la canton. Memoria ºi retina mea reþine vie o întâmplare cu doi „tovarãºi” suspecþi, care au dat buzna la noi în casã.

Dumnezeu, însã, a aranjat bine lucrurile. Tata era în curte când au apãrut suspecþii, i-a þinut puþin de vorbã. Apoi aceºtia s-au îndreptat spre mãsuþa din camera mare, unde tata avea improvizat un mic altar. Scopul lor era sã-i gãseascã „lucrurile” necesare oficierii Liturghiilor. Surprizã! Pe mãsuþã au gãsit doar faþa de masã albã, obiectele pentru Liturghie dispãruserã ca prin minune. Miraþi, fiindcã veniserã la sigur, cei doi indivizi au plecat dezamãgiþi. Ce s-a întâmplat? Mama, observându-i pe cei doi, intuind rapid cine sunt, a alergat la altarul tatãlui meu, i-a luat crucifixul, antimisul, potirul, Evanghelia ºi alte obiecte liturgice ºi le-a ascuns la sân, ea fiind îmbrãcatã cu un capot gros. Tot timpul cât au stat cei doi în casã, ea a stat cu mâinile încruciºate, astfel cã aceºtia n-au sesizat nimic suspect.

Mai reþin, tot din acei primi ani de locuire la canton, ºi alte aspecte.

Tata mai pãstra din biblioteca lui încã o serie de cãrþi religioase „periculoase”, sau pur ºi simplu volume aparþinând unor scriitori interziºi sau cãzuþi în dizgraþie în acea epocã proletcultistã. Þinea mult la ele, nu Ie ascunsese – erau la vedere, cum s-ar spune. Înfricoºatã de desele percheziþii, în lipsa tatãlui meu plecat la muncã, mama mai bãga pe foc câte o carte „periculoasã”. Odatã, tata a surprins-o pe mama arzând o asemenea carte. Reacþia lui a fost neaºteptatã, s-a supãrat, a apostrofat-o pe mama, dar ea suporta cu stoicism observaþiile, îngrijoratã de soarta copiilor el.

N-am sã uit niciodatã imaginea flãcãrilor care cuprindeau treptat cãrþile. Parcã ardea un trup viu.

Mai târziu, am înþeles-o pe mama. Ea mai potolea atitudinea hotãrâtã, tranºantã a tatãlui meu, de a nu ceda autoritãþilor comuniste, de a rãmâne consecvent principiilor sale, expunându-ºi familia atâtor pericole neprevãzute.

- va urma prof. Ion Radu ZÃGREANU Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

29

Aspecte geodemografice privind confesiunea catolicã din Regiunea de Dezvoltare Centru a României Aºa cum am arãtat în materialul a„Elemente de geodemografie privind confesiunea catolicã din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a României”, regiunile de dezvoltare constituie suportul teritorial de implementare a politicilor de dezvoltare regionalã, fãrã a fi structuri administrativ-teritoriale cu personalitate juridicã. Ele au fost stabilite pe baza corespondenþei dintre nivelul administrativ ºi teritorial-statistic din þãrile Uniunii Europene, pentru a se crea un teritoriu regional unic pe întreg spaþiul statelor membre. În rândurile ce urmeazã ne-am propus sã prezentãm situaþia populaþiei catolice (greco-catolice ºi romano-catolice) din Regiunea de Dezvoltare Centru a României, care ocupã o suprafaþã de 34.100 km2 (circa 14,5% din cea a României) ºi numãra, în anul 2002, 2.521.745 persoane (11,6% din locuitorii þãrii). Ea se extinde în sudul ºi estul Transilvaniei, integrând judeþele Alba, Braºov, Covasna, Harghita, Mureº ºi Sibiu. În aceastã regiune, în anul 2002 religia catolicã numãra 426.067 credincioºi, ceea ce reprezenta circa 16,9% din totalul populaþiei (circa 35% dintre locuitorii catolici din România), dintre care 10% erau de confesiune greco-catolicã, iar 90% romano-catolicã. Credincioºii greco-catolici erau cuprinºi în cadrul Arhieparhiei de Alba Iulia ºi Fãgãraº, iar cei romano-catolici aparþineau Arhidiecezei de Alba Iulia.

Repartiþia credincioºilor catolici din Regiunea de Dezvoltare Centru a României se prezintã conform datelor din tabelul ºi harta de mai jos (sursa: Recensãmântul general al populaþiei din anul 2002):

Covasna, 50,1% în judeþul Harghita, 16,1% în judeþul Mureº ºi 3,8% în judeþul Sibiu. În ponderea structurii confesionale a judeþelor din compunerea Regiunii de Dezvoltare Centru, credincioºii catolici reprezentau: 4,9% în Alba, 4,8% în Braºov, 36,2% în Covasna, 65,4% în Harghita, 7,5% în Mureº ºi 3,8% în Sibiu. Prin aceste procente prezentate putem sublinia faptul cã locuitorii catolici se plasau pe locul I în structura pe religii a douã judeþe (Covasna ºi Harghita), pe locul II în trei judeþe (Alba, Braºov, Sibiu), dupã ortodocºi, ºi pe locul III într-un judeþ (Mureº), dupã ortodocºi ºi reformaþi (calvini).

Separat, în structura confesionalã a judeþelor, credincioºii greco-catolici ocupau locurile II în Sibiu (2,3%), locul III în Alba (3,6%), locul IV în Mureº (2,3%), locul VII în Braºov (0,9%), locul IX în Harghita (0,2%) ºi locul XI Covasna (0,1%), iar cei romano-catolici deþineau locul I în douã judeþe – Harghita (65,3%) ºi Covasna (36,1%) –, locul II în Braºov (4,0%), locul III în Mureº (9,5%), locul IV în Sibiu (1,5%) ºi locul V în Alba (1,3%). În cadrul structurii pe medii de habitat a populaþiei catolice din Regiunea de Dezvoltare Centru, cea urbanã reprezenta 50,5% (66,2% dintre credincioºii greco-catolici ºi 48,7% dintre cei romano-catolici) – fiind atât sub media populaþiei urbane a regiunii (58,3%), cât ºi a României (52%) – ºi avea urmãtoarea distribuþie teritorialã: 6,3% în Alba, 11,5% Braºov, 18,8% Covasna, 38,8% în Harghita, 19,0% în Mureº ºi 5,7% în Sibiu. Între judeþele regiunii, prin ponderea semnificativã a populaþiei catolice urbane locale se evidenþiau Braºovul (87,1%), Sibiul (74,9%) ºi Alba (71,4%) (vezi tabelele nr. 1 ºi nr. 2). La polul

Tabelul nr. 1: Repartiþia în cadrul judeþelor a populaþiei catolice din Regiunea de Dezvoltare Centru, în anul 2002.

Analizând informaþiile din tabelul nr. 1 ºi harta alãturatã, reiese faptul cã cei aproximativ 420.000 de credincioºi catolici din regiunea studiatã prezentau urmãtoarea repartiþie teritorialã: 4,4% în judeþul Alba, 6,7% în judeþul Braºov, 18,9% în judeþul 30

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

opus se gãsea Harghita, cu 39,1%, unde ponderea semnificativã o avea populaþia ruralã, situaþie explicabilã prin faptul cã judeþul prezintã caracteristicile demografice specifice regiunilor montane.

Populaþia catolicã din Regiunea de Dezvoltare Centru: A. Structura cultului catolic din regiune (grecocatolici ºi romano-catolici). B. Ponderea credincioºilor catolici în cadrul judeþelor regiunii: a. sub 5%; b. 510%; c. 35-40%; d. 65-70%. C. Numãrul credincioºilor catolici în judeþele regiunii: 1. sub 25.000; 2. 25.00050.000; 3. 50.000-75.000; 4. 75.000-100.000; 5. peste 100.000.

Tabelul nr. 2: Repartiþia în cadrul judeþelor a populaþiei catolice urbane din Regiunea de Dezvoltare Centru, în anul 2002.

Credincioºii greco-catolici din oraºe erau majoritari în toate judeþele regiunii – Alba (66,9%), Braºov (80,9%), Covasna (65,1%), Harghita (64,1%), Mureº (60,1%) ºi Sibiu (66,3%) –, iar cei romano-catolici în cinci din cele ºase judeþe ale spaþiului analizat: 83,8% în Alba, 88,4% în Braºov, 50,2% în Covasna, 59,2% în Mureº ºi 87,5% în Sibiu. Aºa cum am arãtat mai sus, Harghita era singurul judeþ în care populaþia ruralã romano-catolicã forma majoritatea (61,0%).

Din cele afirmate mai sus se deduce concluzia cã populaþia catolicã din Regiunea de Dezvoltare Centru a României ocupã locul II în cadrul structurii confesionale (16,9%), fiind majoritari credincioºii de religie romano-catolicã (383.067 persoane).

Prof. drd. Ioan MÃRCULEÞ Asist. cercet. drd. Cãtãlina MÃRCULEÞ

Bibliografie: Mãrculeþ I., Mãrculeþ Cãtãlina (2006), Aspecte geodemografice privind cultul greco-catolic din România în perioada 1930-2002, Terra XXXV (LV).

Mãrculeþ I., Mãrculeþ Cãtãlina, Etnii ºi confesiuni religioase în Regiunea de Dezvoltare Centru a României. Observaþii geodemografice, comunicare prezentatã în cadrul Sesiunii de Comunicãri ªtiinþifice dedicatã zilei de 1 Decembrie, 30 noiembrie 2006, Mediaº. Sãgeatã R. D. (2006), Deciziile politico-administrative ºi organizarea teritoriului – studiu geodemografic cu aplicare la teritoriul României, Edit. Top Form, Bucureºti. ***(2002), Rezultatele recensãmântului populaþiei ºi locuinþelor din 18 martie 2002, C.N.S., Bucureºti.

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

31

{TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI

PS MIHAI ÎN VIZITà LA PF DANIEL Luni, 14 ianuarie a.c., PS Mihai Frãþilã, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia ºi Fãgãraº, a fost primit la reºedinþa patriarhalã de cãtre PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dupã saluturile de rigoare a urmat prezentarea darului oferit Preafericirii Sale: monumentala Biblie a Episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron, traducere a Vulgatei, Ediþia Academiei Române, în cinci volume. Întâlnirea s-a desfãºurat în termeni foarte cordiali, evocându-se colaborarea pe tãrâm cultural ºi unificarea vocii Bisericilor pentru apãrarea valorilor creºtine în societatea româneascã ºi în cadrul european general. Vizita a avut loc în contextul inaugurãrii misiunii PS Mihai la Bucureºti, în cadrul Vicariatului General de Bucureºti al Arhieparhiei de Alba-Iulia ºi Fãgãraº. Din delegaþia Bisericii Unite au fãcut parte pr. Liviu Oþoiu, protopop al Bucureºtilor, pr.

Valer Median ºi dr. Vincenþiu Cernea. A participat ºi pr.

Constantin Stoica, purtãtor de cuvânt al Patriarhiei Române.

PR. ADOLFO NICOLAS, NOUL SUPERIOR GENERAL IEZUIT Sâmbãta, 19 ianuarie, pr. Adolfo Nicolas, de 71 de ani, a fost ales ca noul Superior General al Societãþii lui Isus. El îi urmeazã în aceastã funcþie preotului olandez Peter-Hans Kolvenbach, de 80 de ani, care ºi-a prezentat cererea de retragere dupã ce a condus timp de 25 de ani ordinul înfiinþat de Sfântul Ignaþiu de Loyola în anul 1540. Numirea sa a fost comunicatã imediat Papei Benedict al XVI-lea.

Cei 217 electori, reuniþi la Roma începând din 7 ianuarie a.c. în cadrul celei de-a XXXV-a Adunãri Generale, l-au ales pe succesorul pãrintelui Kolvenbach în cel de-al doilea tur de scrutin (fiind necesare cel puþin 109 voturi). În aceastã însãrcinare 32

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

pe viaþã, prelatul îi va conduce pe cei 19.564 de iezuiþi care trãiesc în 127 de þãri din lumea întreagã. Pr. Nicolas s-a nãscut la 29 aprilie 1936 în Villamuriel, Palencia, Spania. La 15 septembrie 1953 a intrat în noviciatul Societãþii lui Isus din Aranjuez, în provincia Toletana, Spania. ªi-a completat studiile de filosofie la Alcala, în apropiere de Madrid, înainte de a pleca în 1960 în Japonia pentru a aprofunda cultura ºi limba japonezã. Între 1968 ºi 1971 a studiat semiologia la Universitatea Pontificalã Gregoriana din Roma. Între 1971 ºi 2002 a fost profesor de teologie sistematicã la Universitatea Sophia din Tokio. Între 1978 ºi 1984 a fost director al Institutului Pastoral din Manila, Filipine, iar apoi rector al Casei pentru Tinerii Studenþi la Teologie proveniþi din Asia. A fost Provincial pentru Japonia între 1993 ºi 1999. A participat la a XXXIV-a Adunare Generalã a Societãþii lui Isus din 1995. Între 2004 ºi 2007 a fost moderator al Conferinþei iezuite din Asia Orientalã ºi Oceania, aducându-ºi contribuþia la creºterea prezenþei iezuite în Vietnam ºi în alte þãri.

Timp de trei ani s-a ocupat în mod special de o parohie sãracã de imigranþi aflatã la periferia capitalei japoneze. Vorbeºte limbile spaniolã, japonezã, englezã, francezã ºi italianã.

CATHOLICA.RO A ÎMPLINIT ªASE ANI La 24 ianuarie 2002, din fostul Greek-Catholic.ro se nãºtea Catholica.ro, un serviciu de ºtiri care îºi propunea sã continue efortul fãcut în anul 2000, când, cu ocazia Marelui Jubileu, a reflectat evenimentele de la Vatican ºi din lumea catolicã în general, adãugând însã o mai puternicã reflectare ºi a evenimentelor interne. Dupã ºase ani, chiar dacã existã nedorite dezechilibre în prezentarea realitãþii interne (anumite Dieceze ºi Eparhii fiind mai puþin interesate sã îºi prezinte - în timp util - activitatea), scopul a fost totuºi atins, Catholica.ro reuºind sã prezinte în acelaºi timp actualitatea externã ºi cea internã. În cei ºase ani, de la 10 vizitatori unici pe zi (în zilele de dupã lansare) s-a ajuns la aproape douã mii (dublu sau mai mult în zilele cu evenimente catolice majore). Iar numãrul paginilor încãrcate de vizitatori de la lansare, deci în ºase ani, a depãºit 5.000.000.

Catholica.ro - care funcþioneazã ca proiect naþional, sprijinit de câteva Dieceze ºi Eparhii, cu sediul fizic în Eparhia de Cluj-Gherla - continuã sã furnizeze o paletã largã de ºtiri: despre activitatea Papei, discursurile, predicile ºi cãlãtoriile sale; despre documente magisteriale; despre evenimente din lumea catolicã, dar ºi ortodoxã ºi anglicanã; din domeniul social ºi bioeticã; despre activitatea Bisericii Romano-Catolice ºi a celei Greco-Catolice de la noi din þarã, alãturi de celelalte Biserici.

Echipa care oferã serviciile Catholica.ro doreºte sã mulþumeascã tuturor cititorilor, precum ºi tuturor celor care sprijinã activitatea, informaþional, spiritual sau financiar. Amintim cã situl Catholica.ro este doar parþial finanþat de Bisericã, astfel cã donaþiile celor care îi apreciazã activitatea ºi doresc permanentizarea ei sunt oricând binevenite. Chiar

{TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI * {TIRI dacã nu s-a reuºit pe ziua aniversãrii celor ºase ani de existenþã, Catholica.ro are în pregãtire câteva noutãþi care suntem siguri cã vor fi bine primite.

COMEMORAREA LUI IULIU MANIU LA BLAJ Duminicã, 3 februarie, în Catedrala Arhiepiscopalã „Sfânta Treime" din Blaj, dupã celebrarea Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbã de pomenire la împlinirea a 55 de ani de la adormirea în Domnul a lui Iuliu Maniu, marele bãrbat al Neamului românesc ºi fiu al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã.

Rugãciunile pentru odihna sufletului celui ce a fost unul dintre principalii artizani ai unirii tuturor românilor au fost înãlþate cãtre Dumnezeu de Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian, Preasfinþia Sa Episcopul Vasile, împreunã cu preoþii din Blaj.

În cuvântul adresat credincioºilor cu aceastã ocazie, Întâistãtãtorul Bisericii Române Unite, amintind cã Iuliu Maniu, dupã terminarea studiilor de drept, a activat pentru ceva vreme ca avocat al Mitropoliei Blajului, spunea: "La data de 5 februarie se împlinesc 55 de ani de când, datoritã necompromisului cu orânduirea materialist-atee instauratã în þara noastrã, a trebuit sã înfrunte ani grei de închisoare, încheindu-ºi firul vieþii pãmântene în penitenciarul din Sighet, iar mormântul - groapa comunã din Cimitirul sãracilor de la marginea oraºului.

Aceastã rugãciune comemorativã a Bisericii trece dincolo de orice limitã sau interes de partid, dincolo de orice nuanþã propagandisticã, ea exprimând credinþa neclintitã cã Dumnezeul milei se îndurã de sufletul lui, aºezându-l acolo unde alþi oameni demni ºi prelaþi mãrturisitori odihnesc ºi se bucurã de strãlucirea feþei Sale. (...) Patriotismul sãu ºi tot binele imens pe care l-a fãcut neamului nostru i-a `meritat` condamnarea la închisoare pe viaþã: ºase ani de umiliri ºi suferinþe în închisorile comuniste. Fie ca jertfa vieþii lui, precum ºi

a altor vrednici eroi ºi martiri ai Bisericii ºi ai Neamului, sã rodeascã acum ºi în viitor, pentru cã lumea are nevoie de oameni vrednici, plini de credinþã ºi apostoli ai adevãrului ºi ai binelui. Sã se odihneascã în pace!".

CARDINALUL KASPER DESPRE REACÞIILE EVREILOR Modificarea rugãciunii pentru evrei din liturgia Vinerii Sfinte prevãzutã de Liturghierul roman din 1962, modificare doritã de Papa Benedict al XVI-lea ºi fãcutã public la 5 februarie, trezeºte numeroase reacþii. Unul din pasajele rugãciunii, primit în mod nefavorabil de cãtre partea ebraicã, priveºte dobândirea mântuirii de cãtre partea Israelului, o mântuire ce trece prin recunoaºterea lui Isus Cristos ca Mântuitor al tuturor oamenilor.

Spre clarificare, redacþia centralã a Radio Vatican s-a adresat Cardinalului Walter Kasper, preºedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitãþii Creºtinilor, precum ºi preºedinte al Comisiei speciale pentru raporturile religioase cu evreii în cadrul aceluiaºi Consiliu Pontifical. Acesta a declarat: "Istoria cu evreii este complexã ºi dificilã ºi de aceea existã întotdeauna sensibilitãþi particulare. Rugãciunea care exista în ritul extraordinar era puþin ofensatoare, deoarece vorbea despre orbire; Sfântul Pãrinte a dorit sã înlãture acest punct, dar a voit sã sublinieze totodatã deosebirea specificã ce existã între noi ºi ebraism. Avem mult în comun: Abraham, Pãrinþii, Patriarhii, Moise, ºi chiar Isus era un evreu, ºi Mama sa Maria, era o femeie evreicã... Avem multe în comun, dar existã o diferenþã specificã: ºi anume, cã Isus este Cristos, adicã Mesia, Fiul lui Dumnezeu ºi aceasta este o diferenþã ce nu se poate ascunde. ªi Sfântul Pãrinte a voit sã spunã da, Isus Cristos este Mântuitorul tuturor oamenilor, inclusiv al evreilor.

Aceasta spune rugãciunea sa. ªi Pactul, Legãmântul cu Poporul lui Israel este încã valabil, deoarece Isus Cristos l-a confirmat prin moartea Sa." "Dar dacã aceastã rugãciune vorbeºte acum despre convertirea evreilor, aceasta nu înseamnã cã noi avem intenþia de a face `misiune`: de fapt Papa citeazã din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul cãtre Romani, capitolul 11, unde Paul spune cã `noi sperãm cã, atunci când plinãtatea neamurilor va fi intrat în Bisericã, ºi întregul Israel se va converti`, ºi aceasta este o speranþã escatologicã. Nu înseamnã cã noi acum vom face misiune: noi trebuie sã dãm mãrturia credinþei noastre, acest lucru este clar." Întrebat despre posibilitatea blocãrii dialogului cu evreii datoritã acestei rugãciuni, Cardinalul Kasper a spus: "Un dialog presupune întotdeauna respectarea poziþiei ºi identitãþii celuilalt. Noi respectãm identitatea evreilor; ei trebuie sã o respecte pe a noastrã, pe care noi nu putem sã o ascundem. Dialogul are loc tocmai asupra acestei diferenþe, asupra a ceea ce avem în comun dar ºi asupra diferenþelor. Iar eu nu vãd aceasta ca un obstacol, ci mai degrabã ca o provocare pentru un adevãrat dialog reciproc." catholica.ro Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

33

Postul Mare, "un spaþiu de tãcere pentru noi înºine, fãrã imagini" Papa Benedict al XVI-lea a afirmat cã toþi creºtinii, ºi în particular preoþii, trebuie sã creeze "un spaþiu de tãcere pentru noi înºine, fãrã imagini", în perioada Postului Mare, pentru a asigura mai mult spaþiu pentru Dumnezeu. Sfântul Pãrinte s-a întâlnit joi, 7 februarie a.c., cu preoþi din Dieceza de Roma, ºi - urmând ceea ce a devenit de acum obiceiul lui în astfel de întâlniri - a rãspuns la mai multe întrebãri din partea grupului. Într-un rãspuns la o întrebare despre practici pentru Postul Mare, Papa a

APEL Fundaþia "Familia Sfântã" Asociaþia caritabilã "Familia Sfântã" Asociaþia caritabilã "Familia Sfântã", aflatã sub tutela Fundaþiei "Familia Sfântã", îºi propune, prin obiectivele sale, sã vinã în ajutorul nevoiaºilor ºi persoanelor defavorizate din Eparhia noastrã, ºi îndeosebi a familiilor numeroase ºi sãrace, orfanilor, bãtrânilor singuri, familiilor preoþilor cu greutãþi financiare.

Asociaþia, prin preºedintele dr. Ioan Boilã, face un apel la toþi credincioºii greco-catolici de a-i sprijini activitatea prin: - oferirea de informaþii, la sediul asociaþiei (str.

Moþilor 32, în incinta Policlinicii fãrã platã), despre familiile ºi persoanele ce ar avea cu prioritate nevoie de ajutor.

- informarea celor nevoiaºi sã facã apel la asociaþie, iar cei dornici sã participe la activitatea caritabilã sã se înscrie în asociaþie (str. Moþilor 32, tel.

0264-599345).

- apel pentru oferirea de donaþii, dupã posibilitãþi (financiare, alimente, îmbrãcãminte, alte bunuri), la sediul asociaþiei.

- rãspândirea apelurilor noastre, atât cele cu caracter general, cât ºi cele cu caracter ocazional (ca de exemplu, serbarea sãracilor, 19 martie).

- participarea activã la activitãþile asociaþiei.

Adresa asociaþiei: Calea Moþilor, nr. 32, cod 400001, Cluj-Napoca, Cod fiscal 8683871, tel: 0264-599345; fax: 0264430001; e-mail: policlinica@upcnet.ro Cont IBAN lei: Banca Românã de Dezvoltare Cluj, RO15BRDE130SV07856701300 Cont IBAN valutã: Banca Românã de Dezvoltare Cluj, RO42BRDE130SV06568001300 Cont lei: CEC filiala Cluj-Napoca, RO20CECECJ0137ROL0000208.

34

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

spus cã este util sã ne pãzim de "bombardamentul cu imagini" din societatea modernã, pãstrând în mod conºtient o tãcere meditativã. Într-un rãspuns amplu la o întrebare legatã de evanghelizare, Papa Benedict al XVI-lea a fãcut distincþie clarã între misiunea creºtinã de a proclama Evanghelia ºi un efort agresiv de a le impune celorlalþi propriile viziuni. Activitatea misionarã nu trebuie sã însemne niciodatã impunerea convingerilor, a spus Sfântul Pãrinte. Dimpotrivã, trebuie sã fie caracterizatã de dorinþa de a împãrtãºi darul credinþei. Papa a arãtat cã ar fi un eºec al caritãþii ºi o nedreptate faþã de alþii dacã creºtinii nu ar transmite mai departe vestea cea bunã a Evangheliei. Respectul pentru convingerile altor credinþe este important, a continuat Papa; dar acest respect nu trebuie sã-i facã pe creºtini sã pãstreze tãcerea cu privire la propriile lor convingeri.

Respectul reciproc formeazã baza pentru dialog; pe aceastã bazã, dialogul trebuie sã continue sã se construiascã astfel încât fiecare parte sã poatã dobândi o înþelegere deplinã ºi corectã a convingerilor celeilalte pãrþi.

Sfântul Pãrinte a mai vorbit despre lipsa conºtientizãrii pãcatului în lumea contemporanã. El le-a reamintit preoþilor cã în Enciclica sa, Spe Salvi, a scris despre Judecata de Apoi pentru a arãta cã osânda veºnicã este posibilã, ºi astfel cã mântuirea este necesarã. Cei care nu recunosc nevoia lor de rãscumpãrare, nu pot aprecia speranþa care vine din credinþa creºtinã, a spus Sfântul Pãrinte. Pontiful le-a spus preoþilor cã trebuie sã facã eforturi speciale pentru a le oferi tinerilor o mãrturie pozitivã, ajutându-i sã depãºeascã ispitele unui consumism secular. catholica.ro ÎN ATENÞIA MEMBRILOR REUNIUNII MARIANE În data de 15 martie a.c., vor avea loc alegerile pentru Reuniunea Marianã Eparhialã, respectiv preºedintele, vicepreºedintele ºi spiritualul Reuniunii Mariane. Sunt rugaþi sã participe responsabilii ºi preoþii spirituali ai grupurilor mariane existente în Eparhie.

Adunarea va avea loc în parohia Grigorescu, protopopiatul Cluj, în prezenþa Preasfinþiei Sale Florentin Crihãlmeanu. Pentru mai multe detalii vã rugãm sã vã adresaþi pr. Nicolae Jarda (tel.

0742796273), sau pr. Ioan Mãtieº, vicar cu laicii (tel. 0729884882).

STIMAÞI CITITORI AI REVISTEI „VIAÞA CREªTINÔ În ultima perioadã de timp, revista „Viaþa Creºtinã” a avut de înfruntat numeroase dificultãþi de ordin financiar. Acestea au provocat întârzieri nepermise în apariþia revistei, fapt pentru care ne cerem scuze. Odatã cu intrarea în noul an 2008, s-a hotãrât redemararea cu forþe ºi speranþe noi a activitãþii revistei „Viaþa Creºtinã”, pentru a rãspunde mai bine aºteptãrilor tuturor cititorilor noºtri.

Din cauza majorãrii generale a preþurilor, vã informãm cã începând cu data de 1 ianuarie 2008, preþul unei reviste este de 2,00 lei, iar al unui abonament pe anul 2008 de 24,00 lei (pentru Europa - 45 Euro, pentru America - 50 USD).

Abonamentele se pot efectua direct la redacþie, sau prin mandat poºtal achitat pe adresa: Episcopia Românã Unitã, Str. Moþilor, nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, jud. Cluj (CIF 4288365), în contul nr. RO93BACX0000003005881009, deschis la Banca Unicredit Þiriac Cluj. Pentru orice sesizare privind abonamentele, vã rugãm sã contactaþi redacþia, tel. 0264439018 int. 21, sau 0729884889, de luni pânã vineri, între orele 10.00-12.00.

Abonaþii restanþieri la plata abonamentului pe anul 2007, sunt rugaþi sã-ºi achite în cel mai scurt timp datoriile în contul nr. RO12BRDE130SV07847061300, deschis la Banca Românã de Dezvoltare Cluj, CF (CUI) 209300.

Pentru evitarea oricãror probleme de naturã financiarã, vã rugãm insistent ca, pânã la data de 10 martie a.c., persoanele care intenþioneazã sã renunþe la abonament sã contacteze telefonic sau în scris redacþia, pe adresa mai sus amintitã. Însufleþiþi de exemplul vrednicilor cãrturari ai Bisericii noastre Greco-Catolice, ne propunem ca în paginile revistei noastre sã ducem mai departe vocaþia sa culturalã, spre lauda lui Dumnezeu ºi în folosul Bisericii Sale.

Pr. Dc. Daniel AVRAM, Director

P o º t a re d a c þ i e i

Dragi cititori, prin intermediul acestei rubrici ne puteþi pune întrebãri din orice domeniu teologic, urmând ca noi sã vã rãspundem în urmãtoarele numere ale revistei. Întrebãrile, propunerile, criticile dumneavoastrã le aºteptãm pe adresa: Revista “Viaþa Creºtinã”, Str. Moþilor nr. 26, cod 400001, Cluj-Napoca, jud. Cluj , tel. 0264-439018 int 21, sau prin e-mail: viata.crestina@gmail.com

Via]a Cre}tin@ Publicaþie lunarã a Eparhiei Române Unite, Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Fondator: Pr. Vasile CHINDRIª Director: Pr. Dc. Daniel AVRAM Redactor: Alexandru PINTELEI Tehnoredactor: Ioachim GHERMAN Adresa revistei: Str. Moþilor nr. 26, cod 400001 Cluj-Napoca, jud. Cluj telefon: 0264-439018 int 21 e-mail:viata.crestina@gmail.com ISSN: 1223-4281 Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridicã pentru conþinutul articolului aparþine autorului. De asemenea, în cazul unor agenþii de presã ºi personalitãþi citate, responsabilitatea juridicã le aparþine.

Nici un material din aceastã revistã nu poate fi reprodus, difuzat sau folosit în orice alt mod decât cu aprobarea scrisã a editorului.

Manuscrisele ºi documentele nepublicate (fotografii, pliante, cãrþi), expediate pe adresa redacþiei din iniþiativa autorilor, nu se restituie.

ABONAMENTELE se pot efectua direct la redacþie, sau prin mandat poºtal achitat pe adresa: Episcopia Românã Unitã, Str. Moþilor nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, judeþul Cluj, (CIF 4288365), în contul nr.

RO93BACX0000003005881009, deschis la Banca Unicredit Þiriac Cluj. Pentru orice sesizare privind abonamentele, vã rugãm sã contactaþi redacþia, tel. 0264-439018 int. 21, sau 0729884889, de luni pânã vineri, între orele 10.00-12.00.

Preþul unui abonament pe anul 2008 este de 24,00 lei (pentru Europa - 45 euro, pentru America - 50 USD).

Via]a Cre}tin@ nr. 1-2/2008

35