Masini si Utilaje pentru Constructii - Noiembrie 2013

Page 26

DRIVE-TEST

ce-ţi facilitează abordarea unor curbe foarte strânse, unghiul de întoarcere fiind de doar 9 metri. Pentru a obţine maximum de performanţă, francezii au în ofertă o gamă variată de configuraţii de axe simple sau în tandem, cu reducţie simplă sau dublă.

Optitrack Tracţiunea noii game de camioane franceze m-a impresionat. Gama C, poate fi echipată opţional pe lângă tracţiunea convenţională şi cu tracţiune hidrostatică Optitrack. Un avantaj al sistemului hidrostatic îl reprezintă eliminarea transmisiei mecanice, ceea ce înseamnă o uşurare a structurii cu aproape 500 Kg, rezultând o masă utilă mai mare. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că pompa hidraulică a sistemului este cuplată la motor şi funcţionează în permanenţă chiar de la startul acestuia fără a avea nevoie de niciun sistem adiţional montat pe cutia de viteze. Acţionarea sistemului se face simplu, prin apasarea unui întrerupător de pe panoul de bord, acesta oprindu-se automat dacă s-a depăşit viteza de 30 km/h. Sistemul nu este disponibil pe gama K care include toate versiunile cu tracţiune convenţională.

SiStemul eacu Atât gama C cât şi gama K sunt dotate cu noul sistem electronic de management al

26

aerului, EACU (Electronic Air Control Unit). Acest lucru a fost dezvoltat pentru a asigura eficiența şi fiabilitatea optimă în condițiile cele mai extreme. Sistemul filtrează şi usucă aerul comprimat, reglează presiunea aerului şi controlează compresorul de aer. De asemenea, managementul aerului contribuie la reducerea consumului de combustibil. Atunci când există presiune de aer suficient, EACU deconectează compresorul de aer şi activează funcția de economisire a energiei. Similar, atunci când presiunea scade, EACU creşte presiunea aerului rămas prin comprimare. Pe de altă parte, în timpul fazelor în care motorul este foarte solicitat, sistemul anulează orice altă cerinţă şi dezactivează sistemul. În plus, EACU se comportă ca o frână de parcare electrică aplicată în mod automat atunci când motorul se opreşte. Eficienţa acestui sistem am testat-o pe modelul K520 Xtrem cu transmisie manuală cu 14 rapoarte şi încărcat cu 45 t.

mOtOr şi tracţiune Oferta de motoare pentru ambele game cuprinde un propulsor de 11 litri şi unul de 13 litri cu câte trei variante de putere fiecare acoperind o plajă de la 380 CP la 520 CP. Gama C poate fi echipată şi cu motorul de 8 litri cu puteri cuprinse între 250 şi 320 CP. Deşi francezii dau noile propulsoare

masinisiutilaje.ro Noiembrie 2013

ca cele mai silenţioase montate vreodată pe camioanele lor, nu pot garanta, dar cu siguranţă sunt peste ce există în oferta Renault Trucks, în trecut. Cert este că m-a impresionat în mod plăcut motorul de 13 litri de 520 CP montat pe gama K cuplat la o cutie manuală cu 14 rapoarte de la Volvo fiind încărcat cu 45 t. În condiţii de rampă cu unghi de 20 de grade şi o viteză de sub 10 km/h întregului lanţ cinematic s-a comportat foarte bine, fără să-mi dea senzaţia că este nevoie de mai mult gaz pentru a putea urca. Acelaşi propulsor de 13 litri montat de această dată pe un şasiu din gama C şi cuplat la o cutie automată cu 12 rapoarte Optidrive având o încărcătură de 35 t mi s-a părut că răspunde ceva mai lin pe acelaşi traseu. Chiar dacă este mai lentă, echiparea camionului cu o transmisie automată pe lângă confort şi siguranţă,

diminuează riscul deteriorării ambreajului şi a altor componente. Injecția de combustibil este controlată electronic şi este de tip common rail. La motorul DTI 13, aceasta se face prin pompe de injecție controlate electronic. Această tehnologie testată se mulează mai bine pentru aplicațiile grele. În ceea ce priveşte tehnologia de catalizare, Renault Trucks a ales să nu folosească sistemul EGR. Pentru a se conforma cu standardul Euro 6 şi pentru a creşte rapid temperatura motorului, chiar şi în timpul pornirii, producătorul a creat propriul său sistem care implică reciclarea gazelor de eşapament. Acestea sunt reinjectate, fierbinte, în sistemul de admisie. Aceasta asigură o ardere bună şi creşte eficiența sistemului post-tratament, care necesită temperaturi ridicate pentru a funcționa în condiții optime.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.