Recreatia 3 by liceu.ichb

RECREAȚIA ANUL II • Nr. 3

2015

Revista liceenilor din ICHB

REPORTAJ Noaptea cercetătorilor Special: Un nou sediu, un nou început

Interviu: Andrei Pleșu - despre educație

Caleidoscop: Joaca de-a ONU RECREAȚIA

CUPRINS: 3 REPORTAJ Wellcome Picnic Noaptea cercetătorilor 6 SPECIAL Un nou început 9 ABSOLVENT Robotică la Jacobs 10 ICHBrains Arhitectă în devenire 12 INTERVIU Andrei Pleșu Despre educație 16 OPINIE Și totuși, ne asemănăm #COLECTIV 18 CALEIDOSCOP Jocul de-a ONU Cartea lunii

REDACȚIA

Redactori: Ana-Maria Tudorache (10A) (redac-

tor-șef ), Miruna Ojoga (10A), Mihai Cimpuieru (12E), Andrei Negulescu (10D), Rareș Comănescu (10D), Ilinka Stanciu (10F), Eliza Checiu (10F), Andrei Constantinescu (11F), Iris Gheorghiu (9C) Tehnoredactori: Alexandru Paul Copil (12A), Mihai Popescu (12A), Ion Mihai Bruckner (11A) Foto: Ana-Maria Tudorache (10A), Alexandru Mihalcu (11G) Au contribuit profesorii: Camelia Jurca, Elena David, Alina Scarlat, Elena Neag Pe copertă: David Neagu (9H), Alexia Ștefan (9H), Vlad Mihai (9D), Christine Stancu(9B)

ISSN–L 2457- 9025 2

RECREAȚIA

EDITORIAL

entru că în jur încă se vorbeşte - şi se va mai vorbi - despre oameni speciali, despre pierdere, despre pasiuni, despre cei care iubeau ceea ce făceau - viaţa şi muzica rock - vrem să amintim şi despre înţelegere, schimbare şi empatie, despre diferențele dintre generaţii, despre noi începuturi şi toate lucrurile frumoase. “O monedă are două fețe: una dintre ele are un număr, o sumă; cealaltă, un desen. Nu mai e vorba de numere, de statistici câţi au rămas şi câţi au plecat - e vorba de povestea asta pusă într-o ramă, despre ce s-a întâmplat cu noi toţi; despre tot colectivul ăsta, colectiv care s-a format după.” Cam aşa gândesc oamenii care au trăit acele clipe. E vorba despre România oamenilor şi despre unitate, despre modele şi tineri cu iniţiativă. “Trebuie să se vorbească despre generaţia aceasta, care a schimbat totul.” “Schimbare” - se aude peste tot în ultimul timp, în toate formele. Iar dacă vrem progres, acesta trebuie să pornească de la noi, fiecare în miniuniversul lui. Şi când nu reușești să te dai drept exemplu, ai nevoie de alţii să-ţi fie modele. De la Andrei Pleşu, la Ana, viitoarea arhitectă, de la expozanţii de la “Noaptea cercetătorilor”, la Andrei, student la Universitatea Jacobs şi până la elevii care au organizat singuri o conferinţă după modelul celor de la NATO.

Ana-Maria Tudorache, 10A

recreatia@ichb.ro

reportaj

Welcome picnic

O excursie în campusul Lumina de la Potigrafu este o idee foarte bună. Mai ales când sunt implicaţi toţi elevii din clasele a noua

oată clasa a opta am fost obsedaţi de Evaluarea Naţională. Părinţii, profesorii, chiar şi prietenii din clasele mai mari nu făceau altceva decât să ne repete: „Învaţă, pune mâna pe-nvăţat”! Cu banchetul de la sfârşit de an ce ne-am mai relaxat şi noi. Aşa că la începutul clasei a noua, când am fost invitaţi de către conducerea ICHB la Wellcome Picnic, în campusul Lumina de la Potigrafu, ne-am zis: „Ce bine, în sfârşit ceva simpatic. Cu ocazia asta o să ne şi cunoaştem mai bine”...

Text : Iris Gheorghiu / Foto : PR

Trei pisici şi un căţel Ieșirea a avut loc pe 19 septembrie, începând cu ora 10. Atracțiile principale au fost animalele de companie: un câine mare și frumos cu blană groasă, o pisică de un alb imaculat și încă două pisicuțe negre cu care toată lumea s-a jucat. În interiorul taberei Potigrafu se află un turn în care sunt depozitate tot felul de obiecte, precum steaguri și meșe, printre care se aflau și o țintă din paie, un arc și o săgeată

cu o pană lipsă. Evident că am vrut să tragem cu arcul, cu toate că n-am prea nimerit ţinta, din cauza săgeții care avea doar două pene.

Ping pong cu palma Clasele s-au întrecut în diferite jocuri, cum ar fi trasul de sfoară sau cursa cu sacii. Înaintea organizării acestor jocuri au fost ținute meciuri amicale de baschet, fotbal și tenis de masă între elevi. Ce dacă exista o singură paletă de ping pong, copiii au fost inventivi și au jucat cu palma! Împreună cu câțiva colegi de clasă, am mers în recunoașterea zonei și am descoperit o veche sală de cursuri și căbănuțele în care stau cazați cei care vin în tabere la Potigrafu sau doar pentru a petrece câteva nopți acolo.

Mai vrem o dată! Au fost două autocare (unul mare și unul mic) și un bus, în care ne-am așezat după preferințe. Fiecare „bisericuţă” s-a distrat. Eu și colegii mei, spre exemplu, am pus muzică și am făcut glume tot drumul. Nici n-am simţit când a trecut timpul! RECREAȚIA

reportaj

Noaptea

cercetătorilor

e 25 septembrie a avut loc în Bucureşti Noaptea Cercetătorilor, eveniment creat pentru a reuni amatorii şi profesioniştii cu un pretext comun – ştiinţa. Manifestarea a fot concepută în două părţi: #researchers4humanity şi #doyou speakscience, la care am şi avut prilejul de a participa. Aflat deja la a zecea ediţie, evenimentul propune an de an educarea minţilor tinere prin proiecte care stârnesc emoţii şi trezesc pasiunea pentru materii „grele”, precum fizica şi chimia. Aceste proiecte au fost realizate atât de către prietenii noştri, liceeni experimentaţi, cât şi de instituții consacrate, precum Universitatea Politehnică Bucureşti, Astroclubul Bu4

RECREAȚIA

cureşti și Institutul de Fizică Atomică Român. Va amintiţi de meteoritul care a explodat anul trecut, înainte de a atinge Pământul, dar a spart nişte geamuri şi a rănit câțiva oameni la Chelyabinsk? Ei bine, un fragment din acest bolid, venit de la milioane de kilometri depărtare pe Pământ, se află sub microscopul unuia dintre cercetători, Marian Naiman de la Astroclubul Bucureşti. Acesta a văzut şi quasari de 9,2 miliarde de ani lumină (mai bătrâni decât soarele nostru). Pentru cine nu ştie, quasarii sunt surse cvasi-punctiforme de radiaţie electromagnetică, asemănătoare stelelor.

Astronomia, o poveste din trecut

Marian Naiman şi colegii săi studiază spaţiul de pe laptopul din sufragerie, izolaţi în turnul lor de

Text și foto: Ilinka Stanciu, Andrei Constantinescu

Știați că putem găsi radioactivitate în banane şi că poţi vedea sateliţii lui Jupiter dintr-o garsonieră în Berceni?

fildeş, într-o lume greu de înţeles pentru oamenii de rând, satisfacţia lor supremă fiind „spargerea barierelor cunoaşterii şi trecerea măcar cu un milimetru dincolo faţă de ce se ştia până în clipa aceea”.

Electronica pe înțelesul tuturor

Nici elevii liceului nostru nu s-au lăsat mai prejos - Vlad Smarandache, Georgia Predilă, Andrei Constantinescu şi Sichlinde Zota - au surprins plăcut prin două experimente menite să prezinte principiile electronicii pubicului larg, folosindu-se de analogii cu procese palpabile. Menirea lor? Să-şi împartă pasiunea cu publicul. Ce au avut de câştigat? Satisfacţia de a vedea oamenii cu adevărat preocupaţi, măcar pentru puţin, de ceea ce îi împinge pe ei să exceleze. Cei mai încântaţi au fost micii savanţi, pentru aceştia fiind pregătite tombole şi concursuri, precum cel de proiectat avioane din hârtie. Micuţii au putut participa la activităţi hands-on (precum jocuri cu lasere şi oglinzi), asistaţi de profesionişti şi voluntari entuziaşti, înarmaţi doar cu voinţă de fier şi preseverență în a-şi împărtăşi cât mai multe din cunoștințe.

Spectacol științific de excepție Odată cu lăsarea întunericului, vizitatorii mai mari (majoritatea fiind elevi şi studenţi) au asistat la producerea plasmei, au observat la microscop o bucată din meteoritul metalic căzut la Chelyabinsk anul trecut şi au privit cerul înstelat prin telescoape profesionale. Desigur că nu au lipsit discursurile ambigue, dar fascinante, despre formarea galaxiilor, găuri negre şi quasari, aducând în atenţia publicului scopul tuturor proiectelor şi experimentelor, al ştiinţei în definitv: evoluţia noastră ca specie. Această ediţie ne-a lăsat cu aşteptări mari pentru anul viitor, eveniment pe care îl aşteptăm bucuroşi încă de pe acum şi la care vă recomandăm cu multă căldură să participaţi, măcar pentru acea fărâmă de experienţă şi înţelepciune împărtăşită.

Ne jucăm și învățăm Anca Drăgulescu, alături de Miruna Vlad le explică vizitatorilor standului regulile unui joc menit să-i familiarizeze cu principiile opticii.

Proiecte pentru viitor Domnul profesor de fizică Nuri Korganci supervizează activitatea celor două proiecte pe care le coordonează, în timp ce Vlad Smarandache conduce demonstraţia circuitului hidraulic.

Electricitatea e mai ușor de înțeles acum Vlad Smarandache prezintă publicului proiectele echipei sale, concepute pentru a familiariza spectatorii cu privire la prinicipiile electricităţii.

RECREAȚIA

special

Planeta ICHB Un nou început

Când te muți în casă nouă ai sentimentul că poți s-o iei de la capăt. Să rezolvi toate vechile probleme, să fii mai bun

Text: Miruna Ojoga / Foto: Ana-Maria Tudorache, PR

etroul a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Acum, dacă îmi petrec dimineţile cu el, îmi dau seama cum am ajuns să ne înţelegem aşa de bine. Cutreierăm Bucureştiul împreună până la liceu şi înapoi, cunoaştem oameni noi în fiecare dimineaţă, câteodată chiar mă adoarme. Se schimbă aşa repede timpul - când plec, de obicei e întuneric; iar când ies la Saligny, mă aşteaptă un frumos răsărit de soare. Trec pe lângă benzinăria Mol (un McDonalds mai micuţ), îmi fac loc printre copiii înghesuiţi pe cărarea bătătorită care taie colţul străzii (câştigăm cam jumătate de minut, dar ajută când întârzii la ore) şi apoi o ţin drept pe lângă porţile fabricilor de pe lângă noi, până fac stânga pe străduţa special făcută pentru noi. Mă strecor printre părinţii care îşi duc copiii la şcoală şi intru. Scrie mare LUMINA pe şcoală și, dacă mai adaugi şi răsăritul de soare pe lângă care 6

RECREAȚIA

am trecut pe drum, e un început de zi destul de plăcut. Îl salut pe domnul George care mă întreabă de uniformă (normal că o am!) şi apoi îmi spun că începe o nouă zi. Încărcată, de cele mai multe ori.

O lume într-o școală

O să fac puţin (mai mult) sport - cele patru etaje pe care mă plimb opt ore pe zi chiar ajută când vrei să slăbeşti - şi o să încerc să nu mă lovesc de nimeni de holurile aglomerate. Au trecut cinci ore - în unele zile trec atât de repede că nici nu-mi dau seama - apoi urmează provocarea supremă: CANTINA. De când au apărut despărţitoarele e mai bine, înainte era un adevărat război dacă voiai să-ţi iei mâncare şi să mai faci şi altceva în pauza respectivă. Cei mai norocoşi mai au o oră şi, dacă au karma bună, e la parter sau la etajul unu. Eu, care sunt pesimistă din fire, sigur trebuie să urc până la trei şi să mai stau vreo două ore la şcoală. Dar asta e frumuseţea la 16 ani, că doar

am energie şi trebuie să mi-o consum cumva. Când plec, mă strecor din nou printre părinţii nerăbdători să-şi ia copiii şi să stea vreo oră în traficul din Bucureşti (eu în locul lor aş pleca la Constanţa, cred că ar face mai puţin...) Un puhoi de uniforme grena se îndreaptă spre metrou, în sens opus de data aceasta. Bodyguarzii de la metrou deja s-au obişnuit cu suprapopularea staţiei la anumite ore ale zilei şi nu

se mai uită cu ochii măriţi de vreo zece ori la noi. Stau liniştiţi în colţul lor şi vorbesc despre meciul de aseară sau de vreo altă mondenitate.

Dincolo de nostalgie

Metroul e grena când pleacă de la capăt, se mai colorează pe măsură ce trec staţiile. Când anunţă doamna drăguţă de la microfon că am ajuns la Dristor, mă năpădesc multe amintiri. Mi-am petrecut ultimii trei ani acolo,

În prima zi de școală, forfota e mult mai mare decât de obicei. Noul sediu este pregătit! Parcă nici nu ne vine să credem că, în urmă cu câteva luni, locul ăsta însemna pentru noi doar drumul către mare. Acum, parcă n-a fost niciodată altfel. Clădirea devine din ce în ce mai “a noastră”, o personalizăm și o umplem cu amintirile și munca noastră, ca și cum am mai construi-o încă o dată, pe dinăuntru.

După primele momente de emoție, liceul a devenit a doua noastră casă. Adevărul e că îți vine mult mai ușor cheful de treabă atunci când ai toate condițiile. Mai țineți minte cum ne înghesuiam în sediul vechi? Nu-i așa că e muuult mai bine acum?

RECREAȚIA

văd lumea cum coboară şi, câteodată, am impulsul să cobor și eu, să mă mai plimb odată prin parcurile dintre blocuri sau să mai pierd vremea la Mc. Dar mă înfrânez de fiecare dată, mai am puţin şi ajung acasă. Urmează aglomeraţia din autobuz care mă însoţeşte ca o umbră tăcută în fiecare zi şi, după toate aventurile cu benzinăriile, şcoala, metrourile şi oamenii cu care îmi petrec cea mai mare parte din timp, ajung acasă. Chiar dacă zic uneori că nu mai vreau la liceu niciodată, nu aş putea să stau fără răsăturile de la “capătul lumii” şi fără colegii şi profesorii care îmi fac zilele animate şi interesante.

Cabinetele prietenoase, sala de sport în care încăpem - în sfârșit! - laboratoarele de informatică, de chimie, de fizică - toate dotate cu cele mai noi echipamente. Ne plac și locurile unde ne putem relaxa în pauze, biblioteca și cafeteria. Vi se pare ciudat că vrem să petrecem cât mai multe ore în liceu? :) 8

RECREAȚIA

absolvent

Robotică la

Jacobs

Andrei Nicolae studiază robotica la Jacobs, în Germania. Vrea să se întoarcă în ţară când va simţi că e pregătit să schimbe ceva

Text: Eliza Checiu / Foto: Arhivă personală

etează-ţi un ideal, atinge-l, apoi pune-ţi unul şi mai mare!” – este deviza lui Andrei, care a terminat liceul nostru în 2014. Se pare că a dat roade, dat fiind că a fost admis la Jacobs University din Bremen, Germania, cu bursă de merit. Studiază EECS (Electrical Engineering and Computer Science), cu alte cuvinte fizică şi robotică. Andrei este din Drăgăşani, judeţul Vâlcea şi a fost olimpic internaţional la matematică, fizică şi robotică. Asta nu l-a împiedicat să aibă şi alte preocupări, cum ar fi să joace fotbal, handbal, dar şi să ajungă primul din lotul României la Europenele de şah. Şi să fie pasionat de teatru.

Viaţa de facultate este „genială”

„Plecatul de acasă m-a ajutat să mă descopăr mai bine, să mă maturizez un pic şi să mă dezvolt personal (aici mă refer strict la studii)” – povesteşte Andrei. „În campus e un mix cultural, deci nu trebuie să te adaptezi doar la o ţară, ci la un

climat cultural. Însă cultura și simţul umorului te integrează imediat în această societate. Lumea este foarte prietenoasă şi dornică să te ajute, așa că nu mi-a fost greu să mă acomodez.”

Cotidianul românesc e mediocru

„În România cei care primesc atenţie şi credit sunt nişte pseudointelectuali avuţi. Cred că e nevoie de o schimbare de mentalitate care nu se va produce uşor. Însă trăiesc cu speranţa că generaţia noastră va face ceva. Avem nevoie doar să ne unim sub acelaşi ţel şi atunci vom putea elimina incompetenţa de pe scena politică actuală. Cred că trebuie promovată cultura, nu asistentele tv. Cred că avem nevoie de emisiuni economice, nu de wowbizuri. Cred că avem nevoie să ne cunoaştem istoria, nu vedetele. Va invit să vă alăturaţi proiectului meu România Salvează România, un proiect iniţiat împreună cu câţiva prieteni, unde spunem lucrurilor pe nume şi unde chiar ne gândim la viitorul României.” RECREAȚIA

ICHBrains

Arhitectă

în devenire

Indiferent de ipostaza în care se află - fiică, elevă, viitor arhitect Ana Baltac îşi cunoaşte valoarea şi are aşteptări bine definite

Visează să trăiască în Australia

E liniştită şi, chiar şi atunci când e grăbită sau obosită după eseurile, schiţele şi integralele pe care a stat să le facă toată noaptea, emană un calm de nedescris. E ambiţioasă şi încăpăţânată şi ştie foarte bine ce vrea să facă în viitor: „Peste zece ani sper deja să fiu stabilită în ţara în care îmi doresc să trăiesc - Australia, total pe cont propriu”. Nu vrea să se întoarcă în România după facultate, ci îşi doreşte să-i mute şi pe ai ei cu ea. 10

RECREAȚIA

20 de persoane pe loc

Desenează aproape în fiecare zi şi petrece între cinci şi opt ore la meditaţii. De ce? Pentru a-şi atinge idealul - admiterea la UCL Barlett School of Arhitecture. „E o facultate extrem de pretenţioasă şi am multă competiţie. UCL este clar ţelul meu suprem, dar sunt foarte realistă în legătură cu şansele mele, vorbim de o admitere care presupune 20 de persoane pe loc”. Aţi putea spune că ţine totul numai de talent, dar „e doar un mare bonus, în principiu munca face diferenţa”, iar cu munca pe care Ana o depune momentan pentru această admitere, ar putea foarte uşor să între la orice altă facultate de arhitectură din top, UCL Barlett fiind numărul doi la nivel mondial. „Deşi Londra în sine este foarte scumpă şi vremea este oribiliă, la Barlett Summer School - un preview pentru ce mă aşteaptă în următorii cinci ani - am învăţat să fiu mai flexibilă, să lucrez în echipă, să accept feedback-uri şi, cel mai important: m-am indrăgostit şi mai tare de facultate.”

Text si foto: Ana-Maria Tudorache

ste elevă în clasa a XII-a şi are 17 ani, aleargă tot timpul, pentru că e mereu pe fugă. Și cum să nu fii, când ai în faţă visul unei cariere de architect? De mică a ştiut că va alege ceva în domeniul artelor şi a încercat câte puţin din fiecare - de la fotografie la artă pură sau design vestimentar, dar s-a oprit asupra arhitecturii. „Este singura căreia am reuşit să mă dedic cât era nevoie, să îmi facă plăcere în fiecare secundă şi pentru care să fiu dispusă să sacrific aproape orice”.

Vizune și curaj

Are principii bine definite, dorinţa ei de a pleca din ţară nefiind dominată de clișeicul „în afară e mai bine”, ci e conştientă că aici „arhitecţii nu mai sunt respectaţi. Nu mi se pare că am ce să fac în oraşul ăsta dominat de kitsch-uri, de la case mov, la mastodonţi din sticlă şi clădiri superbe lăsate în paragină. Oricât aş încerca să-l regenerez, ororile arhitecturale sunt la tot pastul aici. Nu are rost să încerc să fac o schimbare într-o ţară în care munca mea nu va fi niciodată pusă în valoare şi respectată.” Un arhitect desăvârşit are nevoie de „viziune şi curaj. Cred că trebuie să fie o îmbinare între respectarea regulilor şi spargerea tiparelor.

Sunt anumite reguli de la care nu te poți abate, dar în acelaşi timp dacă le urmezi pe toate nu o să te remarci niciodată.” Ana deja s-a familiarizat cu atmosfera de la Bartlett astă vară, când a fost primită pentru un curs.

Vești despre absolvenții de anul trecut

RECREAȚIA

interviu

Am ales să discutăm cu un om excepţional despre singurul lucru care poate forma alţi oameni excepţionali: educaţia

Andrei Pleşu R

areori ai ocazia să stai faţă în faţă cu o minte atât de luminată ca cea a Domnului Pleşu. Eu am avut această ocazie şi îi mulţumesc din tot sufletul acestei personalităţi minunate, care a ales să-şi împărtăşească ideile cu mine. Consider că în viaţă bunul material este consumabil, oricând îți poţi pierde banii, casa, maşina, familia, prietenii, iar când eşti în situaţia de a nu mai avea nimic, rămâi în realitate cu un singur lucru: cunoaşterea. Rămâi cu tine însuţi, cu ce ai tu în cap, cu cine eşti, ce eşti şi ce ştii. Tocmai de aceea cred cu tărie că Andrei Pleşu mi-a făcut cel mai de preţ cadou.

Ce este educația?

Educaţia este ceva foarte important, pentru că suntem produsul parcursului pe care l-am făcut până am devenit oameni întregi. În alte limbi sensul este poate mai expresiv, mai limpede. În nemţeşte se spune “bildung”, ce s-ar traduce prin formare, deci educaţia este un fel de-a traversa un proces care ne modelează, care ne dă o formă. Prin urmare, nu e vorba de a aduna un inventar strict de informaţii şi 12

RECREAȚIA

de cunoștințe, ci e vorba ca în exerciţiul de a înţelege, de a învaţa, de a şti, să aduci şi un efort de automodelare. Nu se poate funcţiona nici măcar la niveluri medii sau comune fără un prealabil exerciţiu de formare: trebuie să-ţi dai un contur, trebuie să arăţi într-un fel, să se ştie şi să se vadă cine eşti (nu într-un fel arogant sau ofensiv). Trebuie aşadar să porţi pe chip urma efortului tău de a te modela. Maestrul Noica spunea că „de la un moment eşti responsabil de felul cum arăţi”. În greaca antică, cuvântul care era folosit pentru educaţie înseamnă „a da ritm”. Totul este ritmic, ziua şi noaptea, ciclurile vieţii, ei bine, de aceea trebuie să avem şi noi un ritm. Educaţia înseamnă a pune pe cel educat în ritm, într-o măsură aproape muzicală. Nu ştiu în ce măsură se mai ocupă şcoala de asta, se desprinde de stricta livrare de informaţie şi contribuie la alcătuirea unei conștiințe morale, a unui bun gust, a unei orientări.

Cum putem găsi echilibrul dintre ritmul pe care îl primim și cel pe care îl jucăm singuri?

Text și foto: Andrei Negulescu, prof. Elena David, Rareș Comănescu

despre educaţie

În primul rând, trebuie să ştii puţin cine eşti şi cum eşti alcătuit. E foarte bună orice reflecţie asupra talentelor proprii, a lucrurilor pe care le faci cu plăcere, acelea te definesc. E bine însă să reflectăm şi asupra limitelor proprii: un om evoluează bine când ştie perfect care-i sunt limitele şi care e posibilul lui. Aşadar, e foarte important să ai conştiinţa realităţii tale. „Cine eşti?” este o întrebare care ne însoţeşte toată viaţa, poţi să dai răspunsuri greşite, dar până nu ştii exact ce-i cu tine, până nu te preocupă măcar orice raportare la un ritm care vine de afară, riscă să fie ineficientă sau chiar derapantă, prin urmare este foarte important să începi cu o bună cunoaştere de sine. Toţi suntem, într-o anumită măsură - şi trebuie să fim - şi autodidacţi, indiferent de şcolile pe care le facem. Nu poţi să aştepţi totul de la şcoală, contează şi ce faci tu pe întrebările tale, pe curiozităţile tale, pe interesele tale, prin urmare trebuie să dublezi prezenţa şcolii şi a acţiunilor ei asupra ta cu o autoformare care se face pe opţiuni libere. Vezi ce cărţi îţi place să citeşti, vezi dacă îţi place să citeşti, vezi încotro vrei să mergi ș.a.m.d. Nu trebuie făcut din şcoală singurul responsabil al educaţiei. Mai contează enorm familia, părinţii, mediul în care creştem. Astfel, contează mediul, contează propria ta înzestrare, contează modul prin care tu te ocupi de tine şi mai apoi contează şcoala.

în nări mirosul ambianţei naturale în care m-am jucat până la nouă-zece ani. Contactul cu ceea ce este esenţial în natură este un element de educaţie foarte important care, mă tem că, din cauza evoluţiilor tehnologice, sociale, astăzi e diminuat. Nu mai există neapărat un contact viu cu ceea ce nu e construit de mâna omului. E bine la ţară, majoritatea imaginilor pe care le capeţi nu sunt făcute de mâna omului. Am avut deci profesori excelenţi în liceu şi mă socotesc produsul lor, dar am făcut şi un liceu de care sunt foarte mândru: Spiru Haret. Acolo au studiat şi Noica şi Mircea Eliade şi Alexandru Paleologu şi Octavian Paler şi... Ion Iliescu. Apoi am făcut o universitate unde iar am avut noroc de câţiva profesori remarcabili, am făcut Istoria artei şi acolo trăiau încă oameni de primă mână, de la care am avut enorm de învăţat, mă consider produsul lor. Aş adăuga că, dincolo de şcoală, facultate, instituțiile educaţiei, am avut o pasiune personală pentru identificarea unor măiestrii: voiam să cunosc oameni care să mă ajute, îi căutam cu lumânarea, aproape obsesiv. Noica râdea de mine, îmi spunea că parcă fac colecţie de insecte. Astfel, am întâlnit nişte oameni al căror rol în viaţa mea a fost decisiv, fără să-mi fie profesori. […] Eu am căutat cu lumânarea modele. Şi când le-am găsit, am făcut tot ce am putut să mă apropii de ele. Acum, e un fel de tendinţă inversă, se caută nişte repere ca să-ţi iei distanţă. Noua generaţie nu mai are acest apetit de măiestrii, are mai degrabă un apetit de demolare: „Dom’ne, noi suntem altfel!”. Până să fii altfel, trebuie să fii la fel ca cineva, trebuie să te formezi privind în sus la cineva. Cine nu e capabil să admire, nu se poate forma normal. Admiraţia înseamnă privirea aţintită pe model.

«Trebuie să porți pe chip urma efortului tău de a te modela.»

Ce impact a avut școala asupra dumneavoastră?

Eu am avut noroc pentru că am făcut şcoala pe vremea când profesorii de liceu aparţineau încă vechiului sistem, aveau un nivel universitar, erau nişte specialişti, nişte academici de la care am învăţat enorm. Eu mi-am început şcoala la ţară, a contat asta pentru mine. Un fost ministru spunea că „ar trebui ca toate şcolile primare să fie la ţară”, ca să înveţe copilul în primii ani cum miroase iarba, ce diferenţă e între oaie şi capră, între gâscă şi bibilică, cum arată fânul - e foarte important! Eu am şi acum

Ce ne puteți spune despre educația de astăzi din România?

Sentimentul meu este că familia de astăzi nu mai are ritmurile şi coerența familiei tradiţioRECREAȚIA

interviu

nale, e inevitabil să fie aşa, dar asta are consecinţe. Întâi, în general părinţii sunt extrem de ocupaţi, muncesc de diminteața până seara, prin urmare timpul petrecut cu copiii s-a redus. Când vin acasă seara sunt obosiţi, eventual se uită la televizor. E foarte important să ai momente de viaţă familială, momente de singurătate, dar protejate cumva de ambianţa familială. Dacă tot timpul eşti într-un fel de flaşnetă, într-un fel de morişcă unde lucrurile se repetă în fiecare zi, ăsta nu este un mediu prielnic pentru creşterea sufletească a cuiva. Avem nevoie de mai mult timp. E o expresie foarte folosită: „sunt foarte ocupat”. Eu însumi o folosesc şi cred că am dreptate. Pe de altă parte, să vedem puţin ce înseamnă să fii ocupat. Înseamnă că eşti sub ocupaţie, că eşti dominat de cineva, au venit nişte inşi şi s-au aşezat peste tine. Un teritoriu ocupat e un teritoriu care nu mai e liber, un om ocupat e un om care nu mai e liber, ori fără libertate nu poţi creşte un copil şi nu poţi intra în comunicare cu lumea. Aşadar, câtă libertate, cât timp, câte răgazuri mai are astăzi viaţa de familie? Prin urmare e foarte important să ai un ritm de viaţă în care nu totul să fie precipitat, unde să ai timp să faci o relaţie cu rudele tale, cu părinţii tăi, să stai de vorbă. Statul de vorbă este o foarte importantă dimensiune a formaţiei cuiva, conversaţia. Am văzut scene care m-au şocat, tineri, cupluri simpatice, un băiat şi o fată foarte frumoşi stau unul lângă altul şi îşi dau SMS-uri. Mi se pare ceva extrem de grav, dispare privirea, dispare mimica, dispare tonul glasului, dispare tot ce face substanţa comunicării. Am văzut că există un limbaj acum, cu literele scurtate, nu mai spunem „vorbim mâine”, spunem „vb mn”. Asta nu poate decât încet, încet să te imbecilizeze, faptul că nu mai simţi nevo-

ia să te uiţi în ochii prietenelei tale, faptul că nevoia de comunicare a devenit un lucru care se petrece numai prin intermediar te sperie!

Cum credeți că ar trebui să evolueze sistemul nostru educațional?

Trebuie ca miniştrii educaţiei să fie oameni de performanţă, care să înţeleagă despre ce este vorba. Am avut în douăzeci şi cinci de ani douăzeci şi doi de miniştri ai educaţiei. E mult. Ar trebui să fim în top! Dintre ei, vreo trei au avut probleme cu plagiatul, altul, ministrul cercetării, nu avea nici doctorat. Ne trebuie competenţă, ne trebuie preocupare pentru mereu citatul, dar nerespectatul interes naţional. […] Acum a apărut ideea că trebuie neapărat să ai o diplomă de facultate, chiar dacă tu eşti într-o fază de „uşoară postalfabetizare”, scrii la bacalaureat, „poetul Ştefan Augustin Doi Naşi”. Ideea fixă că trebuie toată lumea să fie cu diplome creează un fals public, avem intelectuali care nu sunt intelectuali şi avem o dispariţie galopantă a îndemânărilor, a dexterităţilor, a meseriilor din care trăieşte o întreagă comunitate. Mie mi se pare o problemă foarte gravă asta! [...] Nu sunt foarte optimist, ba din contră, sunt foarte îngrijorat de ceea ce văd zi de zi, vorbim de limba română. Primul semn de educaţie şi de vitalitate a unui popor este croiala limbii pe care o vorbeşte. Un popor care nu are o limbă nu există ca popor. Trebuie văzut cum este manevrată această limbă. Uitaţi-vă la televizor... sau, mai bine, nu vă uitaţi! Se vorbeşte stricat româneşte, nu de străini, de români. Românii nu ştiu româneşte. Parlamentarii noştri nu ştiu bine româna. Oamenii care dezbat la televiziune diverse lucruri nu ştiu bine româneşte. Păi ce modele să-ţi alegi? Nu ştiu bine româneşte, nu au exerciţiul sintaxei, al accentelor... O limbă prost vorbită reflectă şi o gândire dezarticulată. Când un conducător de şedinţă la Camera Deputaţilor primeşte o replică

« Eu am căutat cu lumânarea modele. Şi când le-am găsit, am făcut tot ce am putut să mă apropii de ele.»

RECREAȚIA

de la cineva din sală, iar el spune „îmi pare rău, n-aţi fost atent la ceea ce urmează să spun”, te întrebi ce minte are omul, ce sinapse se fac acolo, ce secvenţă a timpurilor e în mintea lui. Bietul Hagi, care are atâtea talente, amestecă mai multe niveluri, zice: „la pomul lăudat nici mere nu faci”. Ăsta este sosul în care respirăm noi lingvistic, o să ne stricăm la cap. Un elev care scrie la Bac la întrebarea „Care sunt prietenii lui Harap-Alb?”: „Prietenii lui Harap-Alb sunt: Flămânzilă, Setilă, Gorilă și... Mircea Vintilă!”. Nu mai separăm basmul de realitate, credem că orice se termină cu „-ilă” e prietenul lui Harap-Alb. Astea sunt lucruri care ne sărăcesc, ne schimonosesc în interior, ne fac vulnerabili.

În volumul „Comedii la porțile Orientului” aveți un articol numit „Zoologie”, în care vorbiți despre o „criză de animale nobile” în societate. Cum credeți că educația ne poate readuce acest tip de oameni?

Nobleţea mai ţine şi de alte lucruri decât de educaţia propriu-zisă. Eu cunosc foarte mulţi oameni foarte cultivaţi care sunt de o vulgaritate inadmisibilă, e plin de „lepre fine, cultivate” şi e plin de oameni fără cultură care se comportă nobil. Ţăranul român adevărat, care nu mai există, avea o nobleţe. Dacă vezi poze dinaintea Primului Război Mondial, sunt nişte domni. Am scris de curând un text despre asta, nu mai sunt domni şi doamne. Oameni care ştiu să susţină o conversaţie, care ştiu să se poarte, care ştiu să asculte. Dacă vă uitaţi la televizor la dezbateri, veţi vedea că nimeni nu ascultă pe nimeni. Toţi vorbesc în acelaşi timp şi, din când în când, îi ceartă moderatorul, care vorbeşte şi el peste toţi. A şti să asculţi, a şti să intri în dialog cu o opinie diferită, a şti să te porţi, să te îmbraci, e şi chestie de bun gust, e şi chestie de educaţie adevărată. Nu poţi trata un copil ca pe un receptacul în care torni efectiv calităţi. Mai contează şi „făina” lui şi moştenirea lui şi alcătuirea lui. Sunt lucruri care nu depind de noi, trebuie să ştim asta. Destinul nostru nu e în mâinile noastre integral şi noi

înşine nu suntem integral în mâinile noastre, prin urmare nobleţea e în bună măsură şi o calitate înnăscută, dar în orice caz, ea se poate consolida dacă trăieşti într-un mediu unde este apreciată. Dumneavoastră nu vedeţi că la noi există un curent de opinie tot mai larg că elitele sunt ceva rău? „Elitiştii ăştia, autointitulaţii...” Păi elită este, prin definiţie, ceva bun. „Elită” vine din latină, care înseamnă „alegere”. Un om de elită este un om ales. Noi ce facem când vrem să bem un vin, nu luăm în vin ales? Nu avem prieteni aleşi? Dacă vrem să ne operăm, nu căutăm cel mai bun medic? Asta înseamnă elită, cei mai buni dintr-o anumită meserie. Există şi o elită muncitorească, una ţărănească. Eu nu vorbesc de categorie, nu numai profesorii sunt elită. Trebuie să fii bun, să ştii ceva. Eu l-aş întreba pe fiecare parlamentar al nostru şi om politic: Ce ştii să faci? Dincolo de tacla, ce ştii să faci? Ştii vreo meserie? Dacă nu ştii să faci ceva, nu poţi să-i judeci pe ăia care fac o meserie, deoarece nu ştii cum e.

Cum ar trebui să fie elevii după ce își termină parcursul educațional? Buni. Să fie bine pregătiţi, să fie binecrescuţi, să-şi ştie limitele şi să ştie ce vor de la ei înşişi. Pare simplu.

Andrei Pleșu împreună cu doamna profesoară Elena David, după o discuție de neuitat.

RECREAȚIA

opinie Să fii adolescent într-o lume plină de tentaţii - o provocare pe care nu toţi reuşesc să o depăşească. Într-o eră a schimbării, încercăm să micșorăm distanța între generații. Oare o să reușim? Text și foto: Miruna Ojoga

Şi totuşi, ne asemănăm

u toţii am avut această problemă când eram mici: „Mamă, ştiu ce fac!”, „Tată, lasă-mă în pace!”. Cred că ne aducem bine aminte când ne enervam pe ai noştri şi ne întrebam de ce nu ne înţeleg. Sigur, asta gândeau şi ei când erau adolescenţi şi aveau aceeaşi problemă cu părinţii lor. Mereu mi s-a părut că această distanţare între generaţii este normală. Până la urmă, noi creştem într-o societate complet schimbată faţă de părinţii noștri, unde avem atât de multe resurse de care putem să ne folosim şi atâtea activităţi pe care vrem să le facem, să nu mai vorbim despre internet care a ajuns să ocupe o mare parte din viaţa unui adolescent.

Timpuri diferite Părinţii noştri nu aveau atâtea conflicte cu părinţii lor, deoarece ai noştri au trebuit să îşi schimbe întreg modul de viaţă şi să devină „moderni” atunci când tehnologia a eplodat. Un subiect despre care ei aveau puţine informaţii, pe când acum şi dacă întrebi un 16

RECREAȚIA

copil mic poate să îţi ofere o multitudine de detalii despre ultimele noutăţi în lumea jocurilor. Majoritatea adulţilor par că nu-și amintesc partea aceasta a adolescenţei pe care o trăim noi acum: petreceri, ieşiri, excursii, probabil că din cauza asta îşi şi fac atâtea griji şi încearcă să ne protejeze. Dar au realizat că trebuie să îşi modeleze comportamentul faţă de noi, procesând lucrurile schimbate în grupul social.

O problemă de constanță Dacă ar fi să ne uităm la o relaţie şi mai îndepărtată, putem să ne gândim cât de dificil le este bunicilor să se acomodeze cu aceste schimbări, lumea în care au copilărit şi au crescut ei fiind total opusă faţă de ce numim noi astăzi „normal”. Pentru ei, nu existau ieşiri seara în oraş sau plecatul doar cu prietenii toate acestea sunt lucruri cu care ei nu au fost niciodată obişnuiţi şi tocmai din această cauză li se par subiecte „tabu”. Probabil că şi noi, la rândul nostru, o să avem astfel de obstacole în înţelegerea cu copiii sau nepoţii noştri, dar

cred că această diferenţa de hobby-uri şi pasiuni o să fie mai mică pentru că şi noi am fost crescuţi într-o eră a schimbărilor şi poate o să ne fie mai uşor să ne acomodăm cu obiceiurile de peste 10-20 de ani. Chiar dacă mereu o

să existe această „neînţelegere” între părinţi şi copii, trebuie să reuşim cumva să ne întâlnim la mijloc, fiecare înţelegând punctul de vedere al celuilalt şi să reuşim să avem o relaţie frumoasă cu familia noastră.

#COLECTIV

bune sau voi, care luptaţi eroic pe paturi de spital. Şi pentru ce v-aţi dus? E o linişte apăsătoare şi miroase a ars. Oameni sunt mulţi şi toţi tac - o ţară-ntreagă tace. Tăcerea asta colectivă spune mai mult decât ar putea vreodată cuvintele să o facă. Nu v-am cunoscut pe niciunul dinte voi, 200, dar am plâns mult de vineri noapte şi până acum. Am urmărit nebuneşte fiecare ştire, fiecare cuvânt, cât de mic, care a apărut. Am regretat, noi toţi am pierdut la #colectiv atâția oameni minunaţi. Jandarmii iau lumânările şi le aşează în rânduri roşii de lumină tristă, pun florile rânduri-rânduri, ca să vegheze tot cortegiul ăsta de lumânări ce ard pentru voi. Spun „mulţumesc” şi le iau, se uită în pământ şi spun „mulţumesc”. De ce ne mulţumiţi? Pentru că suntem oameni?

Text: Ana-Maria Tudorache

m fost acolo, în faţă cutiei din „neneorocire d-aia ieftină, aia care a ars” - cum îi spune lumea, locul în care v-aţi stins voi, oameni frumoşi. Am stat acolo, unde aţi luptat şi voi şi medicii cu forţe supra-naturale să rămâneţi sau să vă ţină în viaţă. Acolo unde doi eroi s-au întors în flăcări, să îi salveze şi pe alţii. Acolo unde, mai presus de toate, s-a arătat ce înseamnă să fii om. Era nevoie de sacrificiul ăsta că să ne trezim? Era nevoie să plângă acum zeci de familii? Era nevoie să plecaţi dintre noi, oameni frumoşi? Sunt sute de lumânări, zeci de oameni. Copii, tineri, adulţi, bătrâni - părinţi, rude, prieteni sau necunoscuţi - aşa că mine - care-au venit să va plângă pe voi, voi toţi 200, victime ale ignoranţei. Voi care v-aţi dus în lumi mai

RECREAȚIA

caleidoscop

Joaca de-a ONU

O simulare a şedinţelor de tip ONU organizate de liceeni? Vrem! Așa că am participat cu entuziasm la IBMUN, unde am dezbătut pe bune cele mai arzătoare probleme de pe mapamond

Text: Mihai Cumpuieru Foto: Alexandru Mihalcu

a Universitatea Lumina, în perioada 2225 Octombrie, s-a desfăşurat a treia ediţie a International Bucharest Model United Nations-IBMUN. IBMUN este o simulare a şedinţelor de tip ONU în care fiecare participant reprezintă câte un stat membru al Naţiunilor Unite şi prezintă poziţia ţării sale în raport cu subiectul dezbătut. În cadrul acestei conferinţe au existat două comitete: Security Council (SC) şi Social, Humanitarian and Cultural Committee (SOCHUM). În SC au fost discutate două subiecte: Situaţia din Iraq şi Siria legată de ISIS şi situaţia din Ucraina. În SOCHUM, cele două subiecte dezbătute au fost drepturile LGBTQ şi criză refugiaţilor din Europa. 49 de elevi din 7 licee au participat la

RECREAȚIA

conferinţa IBMUN, iar cei ce s-au evidenţiat prin argumente solide, prin abilităţi impresionante de public speaking, dar şi prin implicare activă în dezbatere au primit diplome de recunoaştere. Astfel, eleva care a primit diploma de „Best delegate” a fost Andreea Bianca Morecut, de la noi din liceu (9G).

Problemele lumii ne interesează

În calitate de Secretar General al conferinţei, pot spune că IBMUN a fost un succes total. Este impresionant faptul că un grup foarte mare de elevi este interesat şi doreşte să găsească soluţii problemelor globale actuale. Cu toate că mulţi dintre participanţi nu mai fuseseră până în acel moment la vreo conferinţă MUN, am ascultat nişte idei cu adevărat interesante. Mi-

aş dori ca, pe viitor, rezoluţiile pe care elevii le scriu la MUN-uri să fie considerate şi de organizaţiile internaţionale decizionale. Sunt sigur că, în momentul de faţă, societatea noastră are nevoie de idei proaspete, venite de la tinerii care vor lua decizii în viitorul apropiat.

Vă așteptăm cu drag și la anul!

De aceea, îi încurajez pe participanţii de la IBMUN să meargă şi la alte conferinţe de acest tip pentru că astfel îşi pot dezvolta modul în care

gândesc critic asupra unor teme de importanță globală. Din punct de vedere organizaţional, IBMUN nu s-ar fi putut realiza fără ajutorul reprezentanţilor de la Universitatea Lumina, care ne-au sprijinit pe parcursul celor patru zile de conferinţă, al secretariatului, al responsabililor de comitete, cât şi al membrilor staffului. Sper că la anul vor veni cel puţin la fel de mulţi elevi care să participe şi să se bucure de conferinţa International Bucharest Model United Nations!

Review de Rareş Comănescu

Cartea lunii O carte autobiografică diferită. O carte despre evoluţie. Nu vorbesc despre evoluţia ideală, constantă şi rapidă, ci despre o evoluţie cu suişuri si coborâşuri, cu problemele clasice ale unei anumite vârste. Ȋn acest roman Mircea Eliade ne arată modul în care a descoperit lumea. O multitudine de momente impresionante stârnesc curozitatea cititorului de a afla mai multe despre forma de tranziţie numită „adolescență”, prin care a trecut unul dintre „titanii” literaturii române. Fie prin impactul emoţional, fie prin prezentarea unor idei interioare, „Romanul adolescentului miop” este o carte care m-a captivat din plin. RECREAȚIA

Proiecte la: Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Română, Engleză, Istorie, Geografie, Matematică - în tot timpul anului școlar! PRIMA NOTĂ

*Alegeți un proiect și deschideți un cont gmail (până pe 1 octombrie) 20 puncte; *Explicați-vă teoria și prezentați proiectul scris (până pe 1 noiembrie) 80 puncte. 20

RECREAȚIA

A DOUA NOTĂ

*Realizați un site Google - 40 puncte; *Realizați o prezentare video de cel mult 4 minute despre proiect 40 puncte; *Prezentați proiectul în scris - 20 puncte.

A TREIA NOTĂ

*Participați la Targul de Știință firSTep - 100 puncte; *Scopul acestui concurs este de a motiva elevii pentru a veni cu idei ce pot rezolva problemele umanității.