FIRMA DE EXERCITIU

Page 322

Prezentarea ghidului

11 Exemplele de bună practică oferă modele de la FE KULTUR BIO SRL ale fluxurilor informaționale privind achizițiile între firmele de exercițiu și banca ROCT, fluxurile informaționale privind achizițiile pentru personal, utilizarea registrelor pentru evidența tranzacțiilor, întocmirea ordinului de cumpărare valută şi a dispoziţiei de plată externă. Activităţile practice propun acţiuni necesare aprofundării noţiunilor din cadrul acestui capitol: întocmirea listei furnizorilor, întocmirea centralizatorului achizițiilor, întocmirea listei clienților și a centralizatorului vânzărilor, compararea a două oferte, fluxurile informaționale – achiziții pentru personal, organizarea documentelor în departamentul comercial pentru achiziţii şi vânzări şi întocmirea registrelor comerciale (Registrul-achiziţii şi Registrul-vânzări). Capitolul 7 (Departamentul resurse umane şi procesele aferente) tratează managementul de personal într-o manieră accesibilă şi interesantă. Sunt prezentate: atribuţiile departamentului resurse umane, salarizarea personalului, rotaţia posturilor în firma de exerciţiu (ca premisă a familiarizării elevilor cu diverse posturi din firmă), documentele utilizate în cadrul departamentului, circuitul şi arhivarea acestora. Exemplele de bună practică oferite în cest capitol sunt foarte utile pentru orele de firmă de exerciţiu: fişa postului Managerului Resurse Umane de la FE KULTUR BIO SRL; foaia colectivă de prezenţă, statul de plată; planul de rotaţie a posturilor; procesul-verbal de predare, fişa de pregătire a personalului pentru departamentul Resurse Umane. Activităţile practice (întocmirea fişelor de post pentru angajaţii FE KULTUR BIO SRL, realizarea procesului-verbal de rotaţie a posturilor). Capitolul 8 (Departamentul secretariat şi procesele aferente) punctează importanţa secretariatului în activitatea din firma de exerciţiu. După aceeaşi structură cu a celorlalte departamente, acest capitol are în vedere: atribuţiile departamentului, comunicarea în firma de exerciţiu, managementul informaţiei şi al comunicării, documentele specifice departamentului, circuitul şi arhivarea lor. Exemplele de bună practică oferă modele de formulare realizate de secretariatul FE KULTUR BIO SRL: agendă electronică, registru corespondenţă intrări/ieşiri, foaie personalizată a firmei de exerciţiu. De asemenea, unul dintre exemple vizează arhivarea în firma de exerciţiu, un proces important pentru managementul informaţiei. Activităţile practice urmăresc familiarizarea elevilor cu specificului departamentului secretariat: optimizarea activităţii de secretariat, elaborarea agendei electronice cu adrese ale firmelor de exerciţiu şi ale altor parteneri din mediul extern, arhivarea electronică a corespondenţei primite, realizarea tabelelor pentru organizarea păstrării documentelor în firma de exerciţiu pentru documente pe suport de hârtie şi documente electronice. Capitolul 9 (Departamentul contabilitate şi procesele aferente) subliniază importanţa măsurării, evaluării şi controlului activităţii economice şi a rezultatelor obţinute de către firma de exerciţiu. Angajaţii din departamentul contabilitate trebuie să îşi cunoască foarte clar atribuţiile, documentele utilizate în cadrul departamentului, circuitul şi arhivarea acestora. Este de dorit să se poată utiliza un soft de contabilitate de către firma de exerciţiu. Exemplele de bună practică oferă modele importante din cadrul departamentului contabilitate al firmei de exerciţiu KULTUR BIO SRL.: Regularizarea TVA-ului, descrierea softului contabil utilizat, registre contabile (Registrul jurnal, Fişa cartea mare şah, Cartea mare centralizatoare, Registrul inventar, Nota de contabilitate). Activităţile practice propun activităţi de aprofundare a noţiunilor din acest capitol: înregistrarea în evidenţa cronologică a operaţiilor privind salariile în valoare de 20 000 lei la finele lunii, configurarea firmei de exerciţiu, înregistrarea unei facturi de achiziţie de obiecte de inventar şi plata acesteia, înregistrarea salariilor pentru o lună de activitate, operaţii de închidere lună, înregistrarea în contabilitate a facturii fiscale.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.