A félreértés | Neînțelegerea - műsorfüzet | caiet de sală

IN MEMORIAM TORDAI TEKLA

„Egész életen át vártam, hogy felkap és elragad innen egy hullám, de most már tudom, hogy sose jön el. Mérhetetlen

távolságban vagyok attól, amit szeretek. Záródjanak be az ajtók mind körülöttem! Nem fogok könyörgő tekintettel az égre nézni. Hogy gyűlölöm ezt az Istenre korlátozott világot! Nem fogok térdet hajtani.”

Albert Camus: A félreértés, részlet

„Mi-am petrecut toată viaţa aşteptând valul care mă va duce departe, şi acum ştiu că n-o să mai vină! Sunt prea departe de ceea ce iubesc. Să se închidă toate uşile în jurul meu! N-am

să ridic ochii să mă rog cerului. Urăsc lumea asta unde nu ne putem întoarce decât către Dumnezeu. Nu voi îngenunchea.”

Neînțelegerea de Albert Camus, fragment

BODOLAI BALÁZS

Ahhoz, hogy az abszurd alkotásokat megérthessük (amennyire a megértésre módot adnak), meg kell határoznunk az abszurd fogalmát, meg kell találnunk történelmi, filózófiai gyökereit. Mert az elméleti gondolkodás már a problémavilágának tudatában levő abszurd irodalom megjelenése előtt fölvetette az abszurd kérdését. Az abszurd gondolata, mondhatni, megelőzte irodalmi ábrázolását. Egyébként ha van is abszurd életérzés, az abszurd valaminő megérzése, átélése, végső soron a világgal, az élettel, az emberi megismeréssel szemben kialakított elméleti magatartás az abszurd.

Az abszurd az, ami ellentmond a logika szabályainak. A logikus gondolkodásnak ellentmondó, összebékíthetetlen elemeket magában hordozó gondolat: abszurd. De a logikai értelemben vett abszurd nemcsak az olyan hamis és haszontalan állításokra vonatkozik, mint például a négyszögletes kör.

Nincsen abszurdizmus, abszurd irodalmi áramlat, s nincs abszurd filozófiai rendszer sem, és valószínű, hogy minden ilyen irányú (főleg Camus nevéhez fűződő) kísérlet ellenére nem is lesz.

Nicolae Balotă: Abszurd irodalom, Gondolat Kiadó, Budapest, 1979, 11-14. o.

IMRE ÉVA, BODOLAI BALÁZS

Pentru a înțelege operele care surprind absurdul (în măsura în care ele vor să se facă, să se lase înțelese), trebuie să determinăm conceputul de absurd, să-i găsim rădăcinile istorice, filosofice.

Într-adevăr, înainte ca să fi apărut o literatură a absurdului, conștientă de problematică ei, gândirea

teoretică și-a pus problema absurdului. Ideea absurdului se poate spune că a precedat reprezentarea sa literară. De altfel, chiar dacă există a trăire originară a absurdului, o intuiție, un sentiment al absurdului, în cele din urmă absurdul reprezintă o atitudine teoretică față de lume, de viață, față de cunoașterea umană. [...]

Absurdul e ceea ce contravine regulilor logicii. O idee care contrazice gândirea logică, cuprinzând

într-însa elemente incompatibile între ele, e o idee absurdă. Dar absurdul, pe plan logic, nu e doar de ordinul unor afirmații false și inutile ca cercul pătrat.

După cum nu există un absurdism, o școală literară a absurdului, tot astfel nu a apărut încă – și e puțin probabil să apară, cu toate încercările în acest sens, îndeosebi ale lui Albert Camus – o gândire filosofică sistematică absurdă.

Nicolae Balotă: Lupta cu absurdul, Editura Univers, București, 1971, p. 16-20.

BODOLAI BALÁZS, PETHŐ ANIKÓ

Az abszurd dráma költői látomásból fakad; magas hőfokon átélt emóciók mélyrétegéből tör fel, s a drámaköltő tudattalanjának valóságos megszállottságát, érvényes képeit tükrözi. Ez a dráma nem érvel az emberi lét abszurditásáról, hanem képekben mutatja be. Az abszurd színház színpadán. Az abszurd színház végső fokon nem a kétségbeesést tükrözi – írja Esslin -, nem jelent visszatérést sötét, irracionális erőkhöz, hanem a modern embernek azt a törekvését fejezi ki, hogy kiegyezzék azzal a világgal, amelyben él.

Honti Katalin: Az abszurd színháza – Abszurd dráma (részlet), Criticai Lapok online, 2015/07-08.

Drama absurdă se naște dintr-o viziune poetică, provine dintr-un nivel profund al unor emoții trăite intens

și reflectă adevărate obsesii, imagini valide ale inconștientului autorului. Această dramă nu argumentează absurditatea existenței umane, ci o prezintă în imagini. Pe scena teatrului absurd. Teatrul absurdului nu reflectă în ultimă instanță disperarea, scrie Esslin, și nici nu reprezintă o întoarcere la niște forțe întunecate, iraționale, ci exprimă aspirația omului modern de a se împăca cu lumea în care trăiește.

Katalin Honti: Teatrul absurdului – Drama absurdă (fragment), Criticai Lapok online, 07-08/2015

Camus egy olyan hang, ami a szorongásainkkal rezonál.

Mihai Măniuțiu rendezővel Vizi Abigél beszélgetett

Vizi Abigél: Rendezői karrierje során többször is színpadra vitte Camus darabjait. Még

egyetemista korában rendezte meg Az igazakat, majd újra a bukaresti Nemzeti Színházban, 2022-ben. A Caligulát szintén először a Bulandra

színházban 1996-ban, utána pedig a Kolozsvári Állami Magyar Színházban 2011-ben. Mi az, ami az ön számára kifejezetten vonzó Camus

drámáiban?

Mihai Măniuțiu: Az időszerűsége, nyilván. Ma

olyan kihívások és fenyegetések vesznek körül, amelyek komor, tragikus égboltot képeznek fölöttünk. Camus egy olyan hang, ami a szorongásainkkal rezonál.

V.

A.: Első olvasásra A félreértés bűnügyi regényként hat, ám egyértelmű, hogy Camus életműve sokkal összetettebb, hiszen elég csak például Jan figuráját nézni, akiben a tékozló fiú példabeszédét ismerhetjük fel. Ön hogyan értelmezi ezt a szöveget?

M. M.: Az én vágyam, hogy az előadás egyszerre legyen megható, ám egyben lehetőség is arra, hogy a közönség elgondolkodjon a jóvátehetetlenről, a végzetszerűségről (amely gyakran uralja az életünket), valamint arról, ahogyan a szerelem vagy a vágy eltorzulhat. A szerelem és a vágy is válhat mérgezővé, gonosz erővé. Ez az a paradoxon, amit Camus A félreértésben kidolgoz.

V. A.: Az előadásban Martha szerepét három színésznő játssza. Mi volt ennek a rendezői döntésnek a mozgatórugója?

a tér a darab szövegéhez az Adrian Damian díszlettervezővel való együttműködés tekintetében?

M. M.: Martha szerepét egyetlen színésznő, Imre Éva játssza. Az, hogy néhány rövidebb jelenetben három színésznő van jelen, ugyanazon figurát, Marthát sugallva, pusztán rendezői eszköz a mozgás dinamikájának megteremtésére, valamint a tériszony érzetének keltésére azoknál a szereplőknél, akikkel a három színésznő kapcsolatba kerül.

M. M.: A díszlet valóban egyfajta ridegséget sugároz. Reményeim szerint annál inkább látszanak majd a színpadon kiteljesedő szenvedélyek lángnyelvei.

V. A.: Az ön által létrehozott előadás célja, hogy a korunkat jellemző szeretethiánnyal foglalkozzon?

V. A.: A félreértés cselekménye egy fogadóban játszódik, a darab díszlete pedig monokróm betonközegként hat. Hogyan kapcsolódik ez

M. M.: Amikor egy előadáson dolgozom, én legfeljebb csak annyit teszek, hogy kérdezek.

Itt az a kérdés, hogy vajon milyen súllyal esik

latba életünkben az elkerülhetetlenség és a végzetszerűség? Ezt aztán minden néző a maga belátása szerint válaszolja meg.

V. A.: Camus Félreértése lényegében véve egy

tragédia. Az ókori tragédiákban a katarzis érzelmi felszabadulást feltételez, ám Camus meglehetősen távol áll az ókori görög hagyományoktól. Reménykedhetünk mégis egy optimista végkifejletben?

M. M.: Még a munkafolyamat feléig sem jutottunk el a színészekkel, és minden próbanap újabb és újabb meglepő felfedezéseket tartogat számomra.

Az ön kérdésére a választ az előadásból fogja megkapni, amikor az majd végleges formát ölt.

Camus e o voce care rezonează cu neliniștile noastre.

Abigél Vizi în dialog cu regizorul Mihai Măniuțiu

Abigél Vizi: În cariera dumneavoastră de regizor, ați pus în scenă de mai multe ori piesele lui Camus. Ați montat Cei drepţi la București, pe când erați student la facultate, și din nou la Teatrul Național din București în 2022. De asemenea, Caligula a fost montat la Teatrul

Bulandra în 1996 și la Teatrul Maghiar de Stat

Cluj în 2011. Ce vă atrage în mod special la dramaturgia lui Camus?

Mihai Măniuțiu: Mă atrage, evident, actualitatea lui. Suntem înconjurați, azi, de provocări și de amenințări care ne plasează sub un cer sumbru și tragic. Camus e o voce care rezonează cu neliniștile noastre.

A. V.: La o primă lectură, Neînțelegerea ar putea părea un roman polițist, însă opera lui Camus

este evident mai complexă, având în vedere, de exemplu, personajul lui Jan, în care putem recunoaște parabola fiului risipitor. Dvs. cum

interpretaţi acest text?

M. M.: Îmi doresc ca spectacolul să emoționeze

și să fie totodată un prilej pentru spectator de a

medita asupra ireparabilului, asupra fatalității (care ne domină adesea viața), și a malformărilor

pe care le poate suferi iubirea ori dorința. Iubirea și dorința pot deveni, și ele, toxice, și o forță a răului. Acesta e paradoxul dezvoltat de Camus în Neînțelegerea.

A. V.: În spectacol, rolul Marthei este interpretat de trei actrițe. Ce a motivat această decizie regizorală?

M. M.: Decorul pare a emana, într-adevăr, un soi de răceală. Cu atât mai vizibile vor fi, sper, limbile de foc ale pasiunilor care se dezvoltă pe scenă.

M. M.: Rolul Marthei este interpretat de o singură actriță – Éva Imre. Prezența, în câteva scurte scene, a trei actrițe, sugerând același personaj, Martha, e un simplu mijloc regizoral de a dinamiza mișcarea și de a crea senzația de vertij personajelor cu care cele trei vin în contact.

A. V.: Spectacolul pe care l-ați realizat își

propune să abordeze tema lipsei de iubire care caracterizează epoca noastră?

A. V.: Acţiunea piesei Neînțelegerea se desfăşoară la un han, iar scenografia spectacolului seamănă cu un mediu monocrom de beton. Cum se leagă acest spațiu de textul piesei, având în vedere colaborarea cu scenograful Adrian Damian?

M. M.: Când lucrez la un spectacol, eu nu fac altceva decât, cel mult, să pun niște întrebări. Întrebarea fiind aici – oare care e ponderea inevitabilului, a fatalității în viețile noastre? Fiecare spectator va răspunde după cum crede de cuviință.

A. V.: Neînțelegerea lui Camus este, în esenţă, o tragedie. În tragediile antice, catharsisul implică o eliberare emoțională, dar Camus este departe

de tradiția greacă antică. Putem spera totuși la un final optimist?

M. M.: Nu am ajuns încă nici la jumătatea perioadei de lucru cu actorii și fiecare zi de repetiție îmi

rezervă surpriza unei noi descoperiri. Răspunsul la întrebarea dumneavoastră va fi în spectacol, atunci când acesta va îmbrăca forma finală.

KALI ANDREA

A Camus hőseiből áradó, majd őket is elárasztó tragikus légkört egyetlen ellenerő tudja

szétfoszlatni: a szeretet, az emberi szolidaritás.

[...] Maria, a Jan felesége nagyon is jól tudja, hogy férjének szerető fiúként kellene otthon

jelentkeznie, annak kellene mutatkoznia, aki

valójában: én vagyok az – ezek az egyszerű és

őszinte szavak helyreállítanák a rendet, véget

érne a száműzetés. [...] A szív elsorvad, véli

az anya, s túl későn érti meg, hogy számára egyetlen bizonyosság létezik: az anyai szeretet.

Maria és Martha nagy jelenetében szembesül

egymással a kétféle etika, pontosabban a kétféle rend: a szereteté és a közönyös tisztánlátásé, az ordo amoris és egyfajta ordo intellectualis. A lány megölte a bátyját, a feleség számon kéri a férje halálát. A szerelmem nevében – kiáltja

Maria. Mit jelent ez a szó? – feleli Martha. Az abszurd ember nem ismeri a szív szenvedélyeit, és visszataszítónak találja megnyilvánulásukat.

Mi több, az abszurd hős tudatosan ellenzi a szeretetet. Martha nem halhat meg úgy,

hogy Mariát meghagyja hitében: a szeretet

nem hiábavaló. Meg akarja győzni róla, hogy szerelmes kiáltozása nevetséges (éppoly nevetséges, mint az ő vágyakozása a távoli, napsütötte tengerre). A homo absurdus – mint láttuk – közönyös, számára nincs érték, és egyformán üdvös a cselekvés meg az álom.

Nicolae Balotă: Abszurd irodalom, Gondolat Kiadó, Budapest, 1979, 286. o.

Acest suflu tragic al morții pe care-l răspândesc

eroii lui Camus, pentruca mai apoi să-i cuprindă

pe ei înșiși, poate fi risipit printr-o singură forță contrară: prin iubire, prin solidaritatea umană. [...] Maria, soția lui Jan știe prea bine

că soțul ei ar trebui să apară acasă la el ca fiu

iubitor, să se prezinte drept cel care este cu adevărat. Sunt eu – aceste simple și sincere cuvinte ar reface ordinea și exilul ar înceta. [...]

Inima se uzează, socoate chiar și Mama, care va înțelege, prea târziu, că dragostea unei mame

este pentru ea singura ei certitudine. Cele două etici, mai exact, cele două ordini, una a iubirii (ordo amoris) și alta a lucidității indiferente (un

fel de ordo intellectualis) sunt opuse în scena

mare a confruntării Marthei și Mariei. Sora și-a ucis fratele soția vine să-și reclame soțul iubit.

În numele iubirii mele – țipă Maria – Ce vrea să

spună acest cuvânt? – îi replică Martha. Omul absurdului nu cunoaște pasiunile inimii, și exprimarea acestora îi repugnă. Există chiar

la eroul absurd o tendință conștientă ostilă iubirii. Martha nu poate să moară lăsând-o pe

Maria în credința că are dreptate că dragostea

nu este deșartă, și vrea să o convingă că țipătul

ei de iubire (ca și țipătul propriei sale inimi spre marea însorită din departare) sunt derizorii.

Homo absurdus – este după cum am văzut –indiferent, efortul său nu cunoaște alegerea între velori, activitatea ca și somnul îi sunt identic salutare.

Nicolae Balotă: Lupta cu absurdul, Editura Univers, București, 1971, p. 312.

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ

VINDIS ANDREA

Elutazunk, és az lesz életünk nagy napja. Szedje össze magát, anyám. Még gyilkolnunk sem kell. Megissza a teáját, elalszik, és elevenen visszük le a zsiliphez.

Sokára fogják csak megtalálni a zsilipnél, a többiek

társaságában, akik nem voltak olyan szerencsések,

mint ő, s nyitott szemmel vetették magukat a vízbe.

Amikor egyszer láttuk, hogy tisztítják a zsilipet,

anyám meg is jegyezte egyszer, a mieink kevesebbet szenvednek, az élet kegyetlenebb, mint mi. Szedje össze magát, hamarosan meglesz a nyugalma, és

végre én is meglátom, amit még sosem láttam.

Albert Camus: A félreértés, első felvonás, első jelenet

IMRE ÉVA, BODOLAI BALÁZS

Vom pleca. Şi va fi o clipă mare! Curaj, mamă ! Ştii bine

că nici măcar nu e vorba de a ucide. Îşi va bea ceaiul, va dormi şi aşa, dormind, îl vom duce la râu. Şi îl vor

găsi după multă vreme lipit de un baraj, împreună

cu alţii care nu vor fi avut norocul lui şi care se vor fi

aruncat în apă cu ochii deschişi. În ziua când am asistat

la curățirea barajului, mi-ai spus, mamă, că ai noştri

au suferit cel mai puţin, că viaţa e mai crudă decât noi.

Curaj, ai să-ţi găseşti tihna şi vom fugi, în sfârşit, de aici.

Neînțelegerea de Albert Camus, actul întâi, scena I

PETHŐ ANIKÓ

VÁTA LÓRÁND

A felvilágosult évszázadokban el akarták törölni a halálbüntetést arra hivatkozva, hogy az ember alapvetően jó. Természetesen nem az (jobb vagy rosszabb). Dicső történelmünk húsz éve megtanított bennünket rá. De éppen azért, mert nem az, egyikünk sem tolhatja fel magát abszolút bírává, és nem mondhatja ki, még a legelvetemültebb bűnös eliminálását sem, mivel egyikünk sem állíthatja magáról, hogy tökéletesen ártatlan.

Albert Camus: Gondolatok a halálbüntetésről

KALI ANDREA, BODOLAI BALÁZS

După ultimii 20 de ani ai superbei noastre istorii, ştim acest lucru cât se poate de bine. Dar tocmai pentru că nu este aşa, nimeni dintre noi nu are dreptul să se erijeze în judecător absolut şi să pronunţe hotărârea de eliminare definitivă, fie

şi a celui mai vinovat dintre vinovaţi, întrucât nimeni dintre noi nu poate pretinde că este absolut nevinovat.

Albert Camus: Reflecţii asupra pedepsei cu moartea

A drámatörténetben a színdarabok gyakori dramaturgiai szervező elve az ismerősként megjelenő vendég vagy az (elvont alakként felbukkanó) idegen, akinek jötte vagy jelenléte teremti meg a drámai szituációt, tartja fenn és növeli a – gyakran robbanásig fokozódó –feszültséget. A vendég/idegen mindig egy másik világot hoz magával, ő „a” másik, aki eltérő

értékrendet, kultúrát, szokásokat, magatartást képvisel azzal a közeggel szemben, amelybe érkezik. Két világ ütközik össze, a befogadó / kitaszító honos és az ebbe belépő hon-talan világa. Van, amikor a vendég felforgatja a házigazdák életét, van, amikor a vendég bosszút állni érkezik és arra is akad példa, amikor a jövevény ártatlan szállóvendég, akit a pénzéért megölnek, mint Jannal teszi az Anya és Martha

(azaz saját anyja és nővére) Albert Camus Félreértés című darabjában.

[...] Noha a dráma címe Félreértés, ez a cím félrevezető, hiszen nincsen szó félreértésről.

A fogadót üzemeltető Anya és lánya, Martha minden (egyedül érkező) gazdag vendéggel ugyanazt teszi, mint most Jannal: megöli és kirabolja. Jan mint vendég ebbe a sorba illeszkedik. S még az sem biztos, hogy nem ölnék-e meg, ha tudnák, hogy a fiúkról, fivérükről van szó. A nyitójelenetben az Anya azt mondja „Könnyebb az olyat megölni, akit nem ismerünk”, de eszerint az ismerőst (a családtagot) is meg tudják ölni. Amikor kiderül, hogy Jant ölték meg, és az anya azt kérdezi a lányától, hogy felismerte-e a fivérét, Martha az feleli, „Nem! Nem ismertem fel, [...]

De azért nem teljesen alaptalan, amit kérdett. Ha felismertem volna, most már biztos, az sem változtat semmit.” (i.m., 113)

Ebben a képletben a vendéglátó a vendéget nem vendégnek tekinti, nem vendégként viszonyul hozzá, hiszen ha így tenne, akkor gyakorolná vele szemben a vendéglátás, vendégszeretet gesztusait. Camus vendéglátói (házigazdái)

megsemmisítik a vendéget és ezzel önmaguk vendéglátói mivoltát is megszüntetik. Az

Anya és Martha nincsenek otthon, nem érzik otthonuknak az általuk lakott helyet, máshová vágynak (történetesen épp oda, ahonnan Jan érkezik). Ennek az elvágyódásnak Martha ad a legvilágosabban és a legegyértelműbben hangot, amikor ezeket mondja az anyjának: „Ha

majd összegyűlt egy zsák pénzünk, ha majd itt hagyjuk ezt a hegyek közé zárt földdarabot, és magunk mögött tudjuk ezt a fogadót, meg ezt a várost, [...] amikor eljutunk a tengerhez végre, amelyről annyit álmodoztam, akkor majd

engem is mosolyogni lát. De a tengerparton élni, ahhoz sok pénz kell, hát nem szabad félnünk a szavaktól, És ezért kell jól megnézni azt, aki idejön. Ha elég gazdag, talán épp ő hozza nekem a szabadságot” (i.m., 80.)

P. Müller Péter: A vendég mint idegen, az idegen mint vendég, Imágó Budapest, 2011, 51-58.

KALI ANDREA, BODOLAI BALÁZS

VÁTA LÓRÁND, IMRE ÉVA

În dramaturgie, un principiu organizatoric

obișnuit al pieselor de teatru este familiarul

oaspete sau străinul (care apare ca o figură abstractă), a cărui venire sau prezență creează situația dramatică, întreține și amplifică

tensiunea, adesea până la apogeu. Invitatul/ străinul aduce întotdeauna cu el o altă lume, el este „celălalt”, care reprezintă un set de

valori, o cultură, niște obiceiuri, comportamente

diferite față de mediul în care ajunge. Două lumi se ciocnesc, lumea gazdei / localnicului

care expulzează și cea a celui fără adăpost care pătrunde în această lume. Există momente în care musafirul dă peste cap viața gazdelor, există momente în care musafirul vine să se răzbune și există și exemple în care noul venit este un oaspete nevinovat care este ucis pentru

banii săi, așa cum se întâmplă cu Jan care e ucis de către Mama și Martha (adică de propria

mamă și soră) în piesa de teatru Neînțelegerea de Albert Camus.

[...] Deși titlul piesei de teatru este Neînțelegerea, acest titlu este înșelător, deoarece nu există

nicio neînțelegere. Mama și fiica Martha, care conduc hanul, fac același lucru cu fiecare oaspete bogat (care sosește singur) ca și cu

Jan: îl ucid și îl jefuiesc. Jan, ca oaspete, se încadrează în acest tipar. Și nici măcar nu există certitudinea că nu l-ar ucide dacă ar ști că este vorba despre fiul , respectiv, fratele lor. În scena introductivă, Mama spune: „E mai

ușor să ucizi pe cineva pe care nu-l cunoști”, dar, conform acesteia, îl pot ucide și pe cel care le este cunoscut (un membrul familiei). Când

se dovedește că Jan a fost cel ucis și mama

își întreabă fiica dacă și-a recunoscut fratele,

Martha răspunde: „Nu! Nu l-am recunoscut, [...]

Dar nu greşeşti cu totul când îmi pui această întrebare. Căci dacă l-aş fi recunoscut, ştiu acum

că asta n-ar fi schimbat nimic.” (i.m., 113)

În această formulă, gazda nu-l consideră pe

oaspete ca fiind un oaspete, nu-l tratează ca pe

un oaspete, pentru că, dacă ar face-o, ar practica

gesturi de ospitalitate și de omenie față de el.

Gazdele lui Camus îl distrug pe oaspete și, în

acest fel, își elimină propria ospitalitate. Mama

și Marta nu se simt acasă, nu se simt acasă în

locul unde locuiesc, tânjesc să plece în altă parte

(care se întâmplă să fie locul de unde vine Jan).

Martha dă cea mai clară și mai limpede

voce acestei disperări atunci când îi spune

următoarele cuvinte mamei sale: „Când o să

strângem bani mulţi şi-o să putem părăsi

meleagurile astea fără orizont, când o să lăsăm

în urma noastră hanul ăsta, oraşul ăsta unde

plouă întruna, când o să uităm regiunile astea

întunecate, când o să fim, în sfârşit, în faţa mării

pe care am visat-o atât de mult, atunci, în ziua

aceea, mă vei vedea zâmbind. Dar ca să trăieşti

liber în faţa mării ai nevoie de bani, bani mulţi.

Iată de ce nu trebuie să-ţi fie teamă de cuvinte.

Iată de ce trebuie să vezi de cel care a spus că

se va întoarce. Dacă-i destul de bogat, libertatea

mea va începe, poate, cu el.” (ibidem, 80)

Péter P. Müller: Oaspetele drept străin, străinul drept

oaspete, Imágó Budapest, 2011, p. 51-58.

PETHŐ ANIKÓ, BODOLAI BALÁZS

VÁTA LÓRÁND

Albert Camus L´Étranger (Közöny, de ismert

Az idegen címen is), 1942-ben megjelent regényében szerepel a következő bekezdés: „A szalmazsák és az ágydeszka közt (...)

egy régi-régi újságfoszlányt találtam: sárga

volt, egészen átlátszó, szinte hozzáragadt a zsákszövethez. Egy napihírről volt benne

szó, az eleje hiányzott, de Csehszlovákiában történt. Egy ember egy cseh faluból egyszer elment világgá, hogy szerencsét próbáljon.

Huszonöt év múlva visszajött, vagyonosan, asszonnyal, gyerekkel. Anyjának és húgának fogadója volt a szülőfalujában. Meg akarta

lepni őket, s egyedül ment anyjához, aki nem ismert rá, mikor benyitott hozzá. Tréfából még szobát is kért. Mutatta, mennyi pénze van. Éjszaka anyja meg a húga kalapáccsal agyonütötte, kirabolta, s a holttestét a folyóba

vetette. Másnap reggel a feleség, mielőtt bármit megtudott volna, feltárta a valóságot. Az anya felkötötte magát. A lánya kútba ugrott. Ezt az egész históriát több ezerszer elolvastam. Egyfelől valószínűtlen volt. Másfelől egészen természetes. De mindenképpen úgy éreztem, az utas megérdemelte a sorsát, mert sosem kell játszani.”

Albert Camus: Közöny, részlet

În romanul din 1942 al lui Albert Camus, L´Étranger (Străinul), apare următorul paragraf:

„Între mindirul meu și scândura patului găsisem, într-adevăr, o bucată veche de ziar aproape

lipită de pânza, îngălbenită și subțiată. Povestea

unui fapt divers al cărui început lipsea, dar care

trebuie să fie petrecut în Cehoslovacia. Un om

plecase dintr-un sat ceh ca să facă avere. După

douăzeci și cinci de ani, bogat, se întorsese cu nevasta și copilul. Maica-sa ținea un han cu

sora lui în satul natal. Ca să le facă o surpriză, el lăsase nevasta și copilul la un alt han și se dusese la maica-sa care nu-l recunoscuse

când intrase. În gluma, a avut ideea să ia o cameră. La arătase că are bani. Noaptea, mama

și sora lui îl asasinaseră cu lovituri de ciocan

ca să-l jefuiască și îi aruncaseră trupul în râu.

Dimineața nevasta a venit și a dat în vileag

identitatea călătorului. Mama s-a spânzurat.

Sora s-a aruncat în fântână. Cred că am citit

această poveste de mii de ori. Pe de o parte, era neverosimilă. Pe de altă era firească. În orice

caz, eram de părere că drumețul o cam meritase

și că nu trebuie niciodată să te prefaci.”

Albert Camus: Străinul, fragment

ANYA: Már késő, Martha. Már nem tehetek érted semmit. Te sírsz, Martha? Nem, te nem tudsz sírni. Emlékszel még arra, amikor utoljára megcsókoltalak?

MARTHA: Nem, anyám.

ANYA: Elhiszem. Rég volt. De mindig is szerettelek. Igen. Szerettelek, csak mondani nem tudtam, mert néma volt a szívem. Most újra élek, kitárult a szívem, de meg kell halnom, mert nem élhetek tovább.

Albert Camus: A félreértés, harmadik felvonás, első jelenet

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ

MAMA: Prea târziu, Martha. Nu mai pot să fac nimic pentru tine. Plângi, Martha? Nu, tu nu ştii

să plângi. Ţi-aduci aminte de vremea când te sărutam?

MARTHA: Nu, mamă.

MAMA: Ai dreptate. E mult de-atunci… Dar n-am

încetat să te iubesc. Ştiu asta acum, pentru că

vorbesc cu inima. Am început din nou să trăiesc,

în clipa în care nu mai pot îndura viaţa.

Albert Camus: Neînțelegerea, actul treilea, scena I

VINDIS ANDREA

ADRIAN DAMIAN, LUIZA ENESCU, MIHAI MĂNIUȚIU

ZONGOR RÉKA, DARIANA PAU

MIHAI DOBRE

ADRIAN DAMIAN

ALBERT CAMUS

A FÉLREÉRTÉS | NEÎNȚELEGEREA

Színpadi adaptáció | Adaptare scenică: Mihai Măniuțiu

Magyarra fordította | Traducerea în limba maghiară: Horváth Andor

Románra fordította | Traducerea în limba română: Catinca Ralea

AZ ANYA | MAMA

KALI ANDREA

JAN BODOLAI BALÁZS

MARTHA IMRE ÉVA

MARTHA 2

MARTHA 3

MARIA

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ

VINDIS ANDREA

PETHŐ ANIKÓ

AZ ÖREG CSELÉD | BĂTRÂNUL SERVITOR VÁTA LÓRÁND

Bemutató időpontja | Data premierei: 2024. MÁJUS 8 MAI 2024

RO EN NAGYTEREMI STÚDIÓ | STUDIO PE SCENA MARE

RENDEZŐ | REGIA: MIHAI MĂNIUȚIU

Díszlettervező | Decorul: ADRIAN DAMIAN

Jelmeztervező | Costumele: LUIZA ENESCU

Zene | Muzica: MIHAI DOBRE

Rendezőasszisztens | Asistent de regie:

DÁVID HELGA

A díszlettervező asszisztense | Asistent decor:

DARIANA PAU

Előadásvezető | Regia tehnică: ZONGOR RÉKA

SZERKESZTŐK | REDACTORI: VIZI ABIGÉL, CSÉP ZOLTÁN, PÁSZKA GÁSPÁR, SZEPESSY KATALIN

FORDÍTÁSOK | TRADUCERI: KÖPECZI JULIANNA, KERESZTESI PÉTER

FOTÓK | FOTOGRAFII: BIRÓ ISTVÁN

DESIGN: BENEDEK LEVENTE