În acest număr au scris următorii autori: Adrian Melicovici scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare)
Cristian Gabriel Groman poet, Londra, Marea Britanie
Natașa Valentina Roman profesor, Arad, România Laura Cătălina Dragomir poetă, Uldecona, Spania
Jurnalist, Italia, Milano
Iancu Samson Scriitor, Franța, Cannes
Mihaela Luiza Andrioaia profesor, Verona, Italia
Liliana Daniela Găvănășteanu poetă, Madrid, Spania Redacţia oficială: Pucioasa, Dâmboviţa, România, strada Republicii nr 33. Subredacţia: Treviso, Italia
ISSN 2360 – 607X
Lică Barbu povestitor, Brăila, România
Liudmila Carta
Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 3 – România Ta Diaspora
La mulți ani!
Echipa revistei noastre vă urează un An Nou 2017 fericit, plin de împliniri!
Crăciun Fericit tuturor românilor și
LA MULȚI ANI! ...Că acuși se face 2017! :P
Pagina 4 – România Ta Diaspora
Recomandări
Ceea ce vedeţi în imagine este coperta noii cărţi apărute în Italia, SECRETUL URIAŞULUI 160, varianta în limba română. O poveste clasică, inspirată dintr-un fapt real petrecut în Moreni, România, în perioada interbelică. Comandă pentru achiziţionarea cărţii online direct de la autor, cu autograful său, îl puteţi contacta în Italia pe adresa de Facebook, www.facebook.com/adi.melicovici Preţ volum: 10 euro
Pagina 5 – România Ta Diaspora
Români în lume
Georgiana Căldăraru, Miss România de la Milano Pe 3-4 decembrie a avut loc la Roma semifinala și finala concursului international de frumusețe Miss România în Italia. Sâmbăta trecută, 19 noiembrie în Discoteca românească Lipstick din Paderno Dugano, provincia Milano s-a desfășurat preselecția pentru Regiunea Lombardia. Evenimentul a fost intitulat ” Miss România Padana 2016″ și a avut un mare succes. Georgiana Căldăraru este câștigătoarea coroniței de Miss România Padana 2016, alături de alte patru concurente ce au primit câte un titlul de Miss, iar împreună se vor prezenta la sfârșitul săptămânii viitoare la Roma, unde vor concura pentru marele titlu: Miss Romania în Italia 2016. ( S-au prezentat deja că azi e 4 decembrie :P) Georgiana Căldăraru este o craioveancă de 20 de ani, stabilită la Milano împreună cu familia de aproape zece ani. Tânăra craioveancă a încântat juriul cu frumusețea ei tipic românească: bruneta, cu ochii verzi, 1.70 m (dimensiuni 86-60-90) și un zâmbet fascinant.
Liudmila Carta jurnalist, Milano
prezentat în fața juriului și spectatorilor cu un dans oriental. “Acesta a fost primu concurs la care am participat, nu ma așteptam să câștig, dar dacă juriul m-a ales însemnă ca le-am plăcut. A fost o experiență nouă pentru mine și m-am distra plăcut alături de celelalte concurente, în special mi-a plăcut ultima parte a spectacolului, înainte de premiere, unde am ieșit toate fetele pe scenă și am dansat”, a declarat Georgiana pentru millavintage.com Georgiana acum se pregătește și așteaptă cu mari emoții semifinala și finala de la Roma. Ea știe că acolo concurența va fi mult mai mare, fiind cele mai frumoase românce adunate din toate regiunile Italiei, cu toate acestea Georgiana este foarte optimistă și încrezătoare: ” Am emoții pentru semifinală, voi încerca sa fiu cât mai originală și sper să cuceresc juriul prin ceva ce alte fete nu vor avea. Mulțumesc juriului de la Milano pentru susținerea și votul acordat și sper să nu dezamăgesc pe nimeni nici când voi fi la Roma.” a mai spus Georgiana. Din punctul ei de vedere, câștigătoarea Miss România în Italia 2016 trebuie sa fie o tânără cu foarte multe calități nu doar frumusețea, dar trebuie să aibă și stil, să fie elegantă, rafinată, simpatică, inteligentă, talentată și foarte originală.
În prezent Georgiana muncește într-un restaurant din Milano, însă visul ei este să facă o cariera în modelling, fiind o pasiune pe care pe care o nutrește de pe când era copilă, alături de altă mare pasiune pe care a dobândit-o de la sora ei, și anume dansul. Miss Romania Padana 2016 este primul concurs de modă la care a participat Georgiana, pentru care s-a pregătit foarte bine, mai ales pentru proba de talent unde s-a
Alături de Georgiana la Roma vor pleca alte patru fete care au fost premiate de către juriu cu următoarele titluri: Miss Moda by Iris Collection 2016- Andrada Marina, Miss Eleganța 2016- Raluca Spiridonescu, Miss Talent 2016Daniela Burduja, Miss Spectacol 2016 și Miss ZâmbetCosmina Cloșca. Sursa: http://www.millavintage.com/ „Miss Romania Padana 2016 este primul concurs de modă la care a participat Georgiana”
Pagina 6 – România Ta Diaspora
Români în lume
Povestea unui vis reușit Este povestea de neuitat a unei perioade din viața mea și chiar dacă unii vor spune că mă laud insistând cu ea în fiecare toamnă, nu îmi pasă, câtă vreme Speranța Unui Vis, unica expediție interculturală românească de până în anul 2012, s-a transformat în proiect și duce mai departe oriunde în lume imaginea frumoasă a românilor din toată lumea ori din țară ca și a țării noastre, România. Ca indiciu vă voi propune și câteva linkuri. Ei bine, în toamna anului 2012, am început expediția interculturală Speranța Unui Vis, de promovare a Târgoviștei și tuturor românilor. Astfel, am mers pe jos 2200 de kilometri de la Vama Târgoviște și până la Columna lui Traian, din Roma. Am parcurs cu steagul nostru tricolor la vedere mare parte din România, Ungaria prin sus, Slovenia prin centru și apoi Italia intrând prin Trieste. Normal că nu a fost ușor. Dar visul s-a împlinit, chiar dacă m-a costat starea sănătății ulterior și chiar dacă gurile rele, deseori plătite ca să mă oprească, au rămas ori căscate ori n-au mai zis nimic. Mi-am văzut de drumul meu. Nu m-am lăsat, cu toate obstacolele care s-au ivit. Evident, am mersi pe străzile statale.
sunt prezentate clar și spre frumoasa mea amintire. Acesta este un prim link pe care vi-l indic, dacă nu e inserat preluați-l cu copy-paste: https://www.youtube.com/watch?v=JbwgjWbakPs La patru ani distanță, amintirile au rămas vii iar martorii, de asemenea, au devenit personaje ale cărților mele sau prietenii mei până azi. Există și un MUZEU VIRTUAL al Speranței unui Vis, pe care îl puteți viziona cu răbdare și când aveți timp, aici, la alt link ce vi-l propun, unde regăsiți mii de fotografii ale frumoasei și totuși obositoarei expediții Speranța Unui Vis: LINKUL MUZEULUI VIRTUAL AL SPERANȚEI UN UI VIS: https://www.youtube.com/watch?v=Nn65jCZmI_Y Și alte foto adunate...
Pe 12 decembrie se împlinesc fix 4 ani de când am poposit la Columna lui Traian, din Roma, normal, ghidat pe via Flaminia, o stradă statală istorică, de viitorul meu prieten Cristian Dan. Dar mai bine urmăriți acest link care vă va explica mai multe chiar dacă introducerea nu mai e actuală, faptele au rămas, cu întâmplări cu tot. Veți vedea fotografii originale atât în pagină aici cât și de la fața locului pe link ori relatări ale unor televiziuni, unde ambasadori, români, asociații, consuli sau alte situații vă
„...se împlinesc fix 4 ani de când am poposit la Columna lui Traian, din Roma...” ( continuarea în pagina următoare...)
Pagina 7 – România Ta Diaspora
Eveniment cultural
Despre lansarea din octombrie a romanului românesc Lanțuri, inspirat dintr-un fapt real După cum a scris și Incomod Media, romanul Lanțuri scris de Adrian Melicovici, a fost lansat la Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, într-un eveniment socio-cultural de excepție. Organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși în toate privințele, însuși scriitorul dar și invitații participanți fiind plăcut surprinși. Romanul Lanțuri și evenimentul în sine au stârnit emoție, lacrimi chiar. Cartea a fost inspirată din însemnările unui condamnat la moarte pentru triplă crimă, personajul
Scriitorul Adrian Melicovici, a ales la sugestia unuia dintre personajele cărții, Educatorul, pe numele său real Marin Mogoș, această locație inedită. Sala a fost plină, în chip neașteptat. Printre participanți, s-au numărat nu doar câteva zeci de participanți din afara instituției (aproximativ 30) dar și un număr de 26 bărbați aflați în detenție, atent selecționați de responsabilii penitenciarului. Bineînțeles că nu a lipsit presa scrisă, audio și video, printre care Jurnal de Dâmbovița, Incomod Media, televiziunea regională MDI Tv, postul de știri Digi 24, presadiasporei.com și altele. Emoția a fost maximă, evenimentul desfășurânduse cursiv, relaxat dar și pilduitor, deoarece toate acestea sau întâmplat pe data de 13 octombrie, adică de Ziua Educației în Penitenciarele din România. Astfel, comisarul șef adjunct al penitenciarului, doamna Camelia Herea, a deschis evenimentul, citind totodată și recenzia despre cartea Lanțuri realizată de scriitorul Ștefan Dumitrescu, cândva propus pentru premiul Nobel și deschizător în 1973 al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu. Atât Camelia Herea cât și purtătoarea de cuvânt a penitenciarului, Elena Oană, au întâmpinat oaspeții cu maximă deschidere și personalul instituției a marcat unul dintre cele mai reușite evenimente ale ultimilor ani, după cum a spus chiar și comisarul șef adjunct.
Virgiliu, adunate într-un fel de mic jurnal lăsat moștenire psihologului de atunci, poreclit Educatorul, dealtfel și el personaj în roman. Dealtfel, Educatorul, adică Marin Mogoș, a fost și el prezent în România, sosind special pentru acest eveniment tocmai din Spania, unde trăiește în acest moment.
Cereți romanul Lanțuri direct autorului sau Editurii Singur, la adresa www.facebook.com/adi.melicovici
Pagina 8 – România Ta Diaspora
Procultura
Despre scriitorul-poem Sorin Diaconescu, cel care întreabă ceva românii de pretutindeni
Adrian Melicovici
Acum peste două decenii era deputat, a renunțat fără regrete și astăzi face punte prin scris între toți românii iubitori de frumos și de adevăr. Între un Cocktail cu SD, de fapt cu el și Fețele Puterii, emisiuni unde își arată atât verticalitatea cât și sensibilitatea, Sorin Diaconescu se desprinde în tabloul niciodată pe de ajuns înrămat al scrierii românești ca un rebel al propriilor gânduri, niciodată doar pentru el.
(scriitor, Miane)
Și-a însușit pe deplin spusele neuitatului dramaturg Tudor Mușatescu, cel care spunea pilduitor: "Când ți-e dor de cineva să nu închizi ochii pentru că are să-ți fie și mai dor." Și Sorin nu i-a închis, dimpotrivă, și-a concentrat privirea către cele utile și frumoase și a început să scrie. Este din Pucioasa, județul Dâmbovița și realizează emisiuni foarte urmărite la postul regional de televiziune cu sediul în municipiul Târgoviște, MDI TV. Acum peste 20 de ani a cochetat cu politica, în impulsul său de a face ceva pentru ceilalți dar cu toate că a fost parlamentar în Camera Deputaților, a renunțat, alegând cuvinte șlefuite și așternute de măiestria talentului său, prin intermediul prozei și al poeziei. Aproape zilnic, își încântă prietenii cu unele creații ale sale, în viață sau pe rețelele de socializare.
de-acasă/ Şi toţi ai tăi, rămaşi puţini…?/ Simţi parcă mâna mamei cum apasă/ Pe fruntea ta, printre străini…" Eu l-am numit scriitorul-poem pentru că nu-i așa, tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte aduce dragoste și paradoxal, fericită "dezamăgire", mai ales când el ne scrie prin poezia "Nu mai e loc pentru noi doi" despre singurul loc unde s-ar putea fugi cu oglinda inimii-chemare, acel banal în aparență și totuși mereu fredonat clar de lună. Sorin Diaconescu surprinde plăcut și chiar concurează fără de voie în competiția frumuseții literare, aducând realismul cotidian în reflexiile românilor de pretutindeni, cărora le mai adresează câteva gânduri, cu amprentă de întrebări sensibile, ce poate că nici nu își mai așteaptă răspunsul: "Şi rareori când vii de peste mări/ În gările prea strâmte şi puţine/ Priveşti peste un val dembrătisari/ Dar nimeni nu e-acolo pentru tine." Toate clipele revărsate prin trăirile și scrierile sale, dintre care unele sunt fredonate pe acorduri de chitară, reprezintă câte un mic apogeu al împlinirii sale și de fapt, al tuturor iubitorilor de proză și poezie. Îți mulțumim, Sorin!
Sorin are o întrebare simplă și totuși inimaginabil de complexă prin substratul său: "Unde-i acasă...?" Este titlul unui poem răvășitor ca și sufletele românilor de pretutindeni plecați în toate colțurile acestei lumi. Face punte prin atitudinea și ceea ce compune între românii plecați în străinătate și cei rămași în țară. Este împăciuitorul sufletului românesc, oriunde s-ar afla el și la orizont se întrevede succesul binemeritat al unui scriitor nu doar talentat dar și deosebit ca om. Sorin Diaconescu așterne versuri cu rimă "încrucișată", tot mai rară astăzi, tulburând prin poezia sa trăirile oricărui român din #Diaspora: "Unde sunt serile
Sorin Diaconescu, scriitorul-poem
Pagina 9-România Ta Diaspora
Români în lume
Împotriva geloziei: ”O iubeam cu adevărat”
Povestea unui Puști “-Auzi...ție cum ți se pare că merge relația noastră ? Sunt zile când nici măcar nu ne trimitem un mesaj, sunt zile in care nu ne vedem și nici măcar nu ne ducem dorul unul altuia, abia dacă ne vedem de câteva ori într-o săptămână, nu ți se pare că relația noastră sa cam răcit ? Eu aș fi de părere să ne separăm un timp , să ne dăm acea libertate de a alege fiecare ceea ce este mai bun și mai corect pentru noi....la care ea fără să stea pe gânduri mi-a răspuns...” ....chiar dacă eram mai posesiv și mai impunător, iritat ca un vulcan, ea era tot ce aveam mai bun, mai de preț în viața mea, era pe primul loc și făceam tot ce îmi zicea... Într-o seară, un prieten din gașca noastră m-a tras deoparte și mi-a spus că are ceva important să îmi zică, era faptul că se îndrăgostise de iubita mea și că ei vorbeau în secret pe un chat și că de mult își făceau declarații de dragoste, că nu mai are rost să stau cu ea pentru că el nu era singurul cu care ea vorbea pe acest chat și că nu se merită să mai stau cu ea. Am hotărât să o pun pe ea la încercare și la următoarea întâlnire, m-am prezentat mai distant și mai rece, de fapt în ultimul timp ne întâlneam mai rar, ceva simțisem eu și nu vroiam să o sufoc așa cu întâlnirile, deși îmi era dor de ea....am intrebat-o dacă ea este mulțumită de cum merge acum relația noastră.... -Auzi...ție cum ți se pare că merge relația noastră? Sunt zile când nici măcar nu ne trimitem un mesaj, sunt zile in care nu ne vedem și nici măcar nu ne ducem dorul unul altuia, abia dacă ne vedem de câteva ori într-o săptămână, nu ți se pare că relația noastră s-a cam răcit ? Eu aș fi de părere să ne separăm un timp, să ne dăm acea libertate de a alege fiecare ceea ce este mai bun și mai corect pentru noi....la care ea fără să stea pe gânduri mi-a răspuns: - Și eu sunt de acord să ne despărțim, asta trebuia să o facem mai demult, relația asta nu mai merge, iar noi ne-am încăpățânat să rămânem împreună din cauza obișnuinței, între noi nu mai există sentimente și nici atracție, între noi a intrat monotonia, de multe ori ne întâlnim și nu avem ce să ne spunem. Sunt unele lucruri pe care eu aș fi dorit să ți le spun mai de mult, dar nu am avut curajul ca să nu te rănesc sau să nu te supăr și să te enervezi...eu am stat cu tine din
Liliana D. Găvăneșteanu poet, Madrid
obișnuință și din teama de a nu te supăra și a începe să mă ameninți sau să te superi pe mine... Atunci am prins curaj și am intrebat-o de amicul meu care îmi spusese că vorbea cu ea de ceva timp pe chat. ....Simțeam că mi se urcă sângele la cap, dar m-am stăpânit și cu foarte mare calm am încercat să fiu cât mai natural posibil, au fost zile când din cauza geloziei, i-am interzis să mai stea pe facebook, chiar să și-l închidă, avea momente când vorbea pe messenger cu anumiți prieteni, necunoscuți, în care ajungeau să își facă fel și fel de declarații, aveam parola ei de facebook și intram din când în când să o verific. Am prins câteva discuții mai aprinse și am început să o suspectez, ea le ștergea între timp ca să nu îmi dea mie timp să le citesc, de atunci am început să o suspectez și să o verific mai des, am început să fiu gelos și suspicios. O iubeam enorm și o uram în același timp pentru ceea ce îmi facea, bineînțeles că ea nega mereu că nu vorbește cu nimeni, că sunt simple discuții și așa mai departe, asta dupa ce ștergea conversațiile ...i-am impus saă își inchida facebook-ul și să stea pe al meu, să posteze ce vrea ea și să vorbeasca de aici cu cine dorește, era totuși iubita mea și îmi doream ca relația noastră să fie una sinceră, fără trădări , minciuni și suspiciuni... Devenisem mai impunător cu ea și mai impulsiv, mai intolerant, faptul că o prinsesem că vorbește cu alții pe la spatele meu, mă făcea să nu mai am încredere in ea, dar ce puteam să fac ? O iubeam si nu puteam să traiesc fără ea.... -Tu de când vorbești pe chat cu amicul meu și de când vă faceți declarații de dragoste ? (Va urma)
Pagina 10 – România Ta Diaspora
România în imagini
Pagina 11 – România Ta Diaspora
România în imagini
Pagina 12 – România Ta Diaspora
Procultura
„Vino, orfanule, să ne jucăm că vorbim”
Laura Cătălina Dragomir Uldecona
“De Crăciun fii mai bun...Fii adevărat...Îl avem aici, forțos și intrinsec motivațional, pregătit să ne deștepte nopțile, timpul acela oprit și închis la culoare când în teorie ar trebui să dormim, o dată și încă o dată, toate dățile ce vrea el.”
Din vremea când mă jucam pe blog... Cum saltă întâi auzului motivaționalul "De Crăciun fii mai bun"...cum începe, direct proporțional, să te roadă o bine definită tendința suicidară de a face balant vieții tale. Pe an în curs, pe persoane și per ansamblu, criteriu cumulativ. Eschivă practicată cu susținut efort și tocmai de aceea dureros inutilă, procesul autodistrugător nu poate fi evitat. Îți iese pur și simplu, în virtutea unui atuu invers al speciei. Și îți iese superlativ, noaptea. Da, noaptea, timpul acela oprit și închis la culoare, când în teorie ar trebui să dormi. Și nu direct avertizat cât să-ți pregătești o farfurieplatou cu de-ale gurii bulimice și să-ți asumi anticipată privare de somn. Nici vorba poveste. Te ia învăluit când perechea ta, jumate din întregul sfânt al actului matrimonial și nu numai, da declarație de intenție favorabil-frecvență pernei din sufragerie.
ale prietenei tale dându-și bucurie pe o plajă de băieți ciocolată și turcheza apa, menire nu au să ridice drapel peste simptomatologia depresivă. De Crăciun fii mai bun...Fii adevărat...Îl avem aici, forțos și intrinsec motivațional, pregătit să ne deștepte nopțile, timpul acela oprit și închis la culoare când în teorie ar trebui să dormim, o dată și încă o dată, toate dățile ce vrea el. "Vino, orfanule să ne jucăm că vorbim tată şi fiu ca-n finalurile bune unde nu se vad părţile în care toţi plâng şi-şi acoperă spatele cu jumătate de voce. să stăm pe pământ şi să-ţi spun ce mi-aş fi dorit pentru tine ceilalţi deja ştiu să doarmă şi singuri. nu e aşa cum se naşte distanţa? am nevoie de toată lumina şi pentru trei zile, trei nopţi, o femeie." vino, orfanule, să facă şi ochii mei frunze în primăvara asta.
Și legate sfoară încep gândurile. Că tu de mică erai Simona Paucă a copiilor lăsați vraiște pe afară și acum doar casieriță din Lidl scânteiază ochi satisfăcuți în față impecabilei tehnici de a pune cumpărături multe în pungi puține. Că nu mai erau țări hârtii câte destinații plănuiai sabaticului an de înaintea facultății și acum mergi regulat doar în Andorra și doar în scopul, recunoscut vamal, cumpărării de brânză fără TVA și tutun vrac. Că se lasă cu certitudine la lumina din pertinent rimate strofe de oracol că romantică cum ți se vedea uitătură scrisului nu te puteai îndrăgosti decât în cadrul legiferat al căsniciei de dublă verificare, civilă și creștin ortodoxă, și că prințul dătător de inel și nume urmă să-ți corespundă cu flacără încinsă până când moartea. Și aici ești : Cu o căsnicie ce ba vrea, ba nu se lasă și pături individuale cu noptieră între.
„Cu o căsnicie ce ba vrea, ba nu se lasă și pături individuale cu noptieră între...(...) și acum mergi regulat doar în Andorra și doar în scopul, recunoscut vamal, cumpărării de brânză fără TVA și tutun vrac”
Nici cele două kile de poze favorizant fotoshopate
............................................................................
Pagina 13 – România Ta Diaspora
Diverse
Zâmbiți, vă rog!
Despre simbolul Smiley „Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens...” — Constantin Noica, despre optimism. Poate însemna bucurie, ironie, condescendenţă, pozitivitate, politeţe, curaj; cert este că simbolul “Smiley” îl folosim foarte des în sms-urile, e-mail-urile şi mesajele noastre de pe Internet. V-a interesat vreodată originea acestui simbol?
În 1963 o companie de asigurări din Statele Unite ale Americii, a cerut unui grafician un logo pe care să-l pună într-o insignă, pentru a stimula buna dispoziţie în interiorul firmei. Graficianul Harvey Ball, a desenat pentru prima oară un cerc cu două puncte pe post de ochi şi un arc de cerc pe post de buze zâmbitoare - “Smiley”. Cât a costat factura logo-ului?! Doar 45 de dolari! Ball nu a făcut, ulterior, nici un profit pe seama acestei imagini şi nu a înregistrat-o ca marca, deşi ea, într-un mod sau altul, s-a răspândit cu repeziciune în toată lumea; spre exemplu, în timpul războiului din Vietnam, tinerii au făcut din imaginea “Smiley”, simbolul de opoziţie în ceea ce privea conflictul. În '71 Franklin Loufrani a început să utilizele “Smiley” pentru a contrasemna veştile bune în cotidianul France Soir. Loufrani, a încercat să-l găsească pe creator, dar nu a reuşit, descoperind astfel, că logo-ul nu era protejat ca marca. Ce-a făcut? A adăugat două linii la comisura gurii (zâmbetului) şi a înregistrat această imagine, deja celebră, ca marca personală, devenind proprietarul Smileyworld Ltd. Numele şi logo “Smiley”sunt în registrate şi utilizate în peste 100 de ţări pentru 25 de clase de produse şi servicii.Imaginea devine populara la inceputul anilor ’80, datorita fratilor, Murray si Bernard Spain, care au folosito pentru a vinde articole tip gadget – butoni pentru camasi, cesti de cafea, tricouri, etichete si multe alte obiecte decorate cu simbolul “Smiley”si cu fraza "Have a happy day"! Simbolul “Smiley”a devenit fundamental în cultura Internetului, prin formatul GIF şi alte reprezentări grafice, în care este inclus omniprezentul “:)” O altă curiozitate este că “Smiley”a fost utilizat pentru versiunera imprimabilă a caracterelor Unicode - unul alb şi altul negru - în setul caracterelor de default al celor de la IBM: ☺
Mihaela Luiza Andrioaia profesor, Verona
0x263a faţă albă surâzătoare ☻0x263b faţă neagră surâzătoare. Harvey Ball a murit în data de 12 iulie 2001şi este oricum o legendă. “Smiley”a fost simbolul vieţii lui; creat nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru a fi apreciat că atare. Harvey Ball era un om generos, neinteresat de drepturile de autor . Mulţi au spus despre el că era un om bun, alţii l-au criticat pentru incapacitatea lui de a face bani. Chiar dacă viața sa a fost intensă şi tumultoasă, mulţi au spus despre el că era un om bun cu suflet larg şi spera că prin “Smiley”să fi dăruit un zâmbet tuturor copiilor din lume. Morala acestui articol?! Nu-ți subevalua niciodată ideile, chiar dacă-ţi par la prima vedere stupide, ridicole sau prea simple – în simplitate stă geniul! „Atâta timp cât putem zâmbi, cauza nu e încă pierdută.” — William Shakespeare
Pagina 14 – România Ta Diaspora
Scriitori în diaspora
Câmpia de la Auschwitz (cap din romanul „Narcisa”)
Iancu Samson
„Nu mai sunt singur în lumina nopţii, învârtind lumea cu întâmplările ei tragice pe toate părţile, în timp ce mă lupt în visele mele cu toată armata germană. Şi-acum începe o altă noapte albă cu Narcisa strângându-mă în braţe.”
Scriitor, Cannes
Şi-ntr-a noua noapte luminată de stele M-am aşezat lângă florile albe Simple flori, lăsate-n câmp de Dumnezeu O mângâi pe Narcisa, floare renăscută pe câmpie M-am aplecat, cu inima bătând, şi-n gânduri O tot vedeam murind, de-o rup de la tulpină Dar când s-o rup, nici eu nu ştiu De ce şi cum?
Vântul care foşneşte printre flori. Nu mai sunt singur în lumina nopţii, învârtind lumea cu întâmplările ei tragice pe toate părţile, în timp ce mă lupt în visele mele cu toată armata germană. Şi-acum începe o altă noapte albă cu Narcisa strângândumă în braţe. Privindu-mă cu zâmbetul ei fermecător, prin ochii ei văd lumini intense, apoi întuneric şi dintr-o dată soarele revărsându-se din nou peste câmpie.
Doar mi-a venit în gând
Ai să dormi lângă mine!: îmi zise ea aşternându-mi un pat numai din flori şi iarbă uscată.
Să n-o ucid a doua oară
Şi crezi că am să pot dormi?
Şi-am mângâiat-o aşa un timp
Şi ea crescu aşa de mare Că -n braţele ei catifelate Mă cuprinse încet şi delicat Şi-mi spuse: Iancule să ştii că nu-i păcat Ca să iubeşti o floare...
La început întuneric Şi-apoi lumină Soarele revărsându-se Din toate ungherele corolei şi polen. Şi-odată cu lumina
Ai să dormi Iancule, sigur ai să dormi, dar or să te trezească visele. Am prins-o pe după umeri şi-am încercat să o protejez, erau ultimele zile ale războiului, dar cred eu că erau cele mai grele momente ale întregii omeniri. Câteva trasoare se împreunară în noaptea adâncă, ca nişte mărgele multicolore, încrucişându-se cu alte snopuri luminoase, plecate de undeva de la marginea pădurii de stejari. Poziţia armatei SS, era bine camuflată de un deal şi boscheţii de trandafiri sălbatici, aşteptând cu sufletul la gură ca prima iniţiativă să treacă de partea ruşilor. Dintr-o dată pământul se zgudui aşa de puternic de parcă ar fi vrut să ţâşnească spre înaltul cerului, moartea nu iartă pe nimeni, din contră la unii soldaţi SS frica de moarte le înnoadă intestinele. Ar putea să se predea, să pună o cârpă albă în vârful unei puşti mitralieră, dar ordinul e ordin.
Pagina 15 – România Ta Diaspora
Scriitori în diaspora
Nu ne batem ca să ne salvăm viaţa, ne batem pentru Hitler, pentru că teama de plutonul de execuţie, era cu mult mai mare decât moartea venită din mâinile cazacilor. S-a întâmplat acum câteva zile la Auchwitz, când un soldat de la pază, a aruncat puşca mitralieră şi a luat-o la fugă către armata rusă, dar aceştia nu l-au primit şi l-au trimis înapoi, să moară ca un adevărat soldat. A doua zi ofiţerul superior la trimis în faţa plutonului de execuţie « laşitate în faţa inamicului » aşa sună invariabil sentinţa; dar nu a fost împuşcat, ci a fost legat pe o scândură, după care un tanc la strivit între şenile.
deţinuţii prost îmbrăcaţi în zdrenţe, priveau parcă neîncrezători spre libertatea ce avea să vină , cu speranţa că vor fi liberi ,ca păsările care zboară spre înaltul cerului albastru.
Câţiva soldaţi SS, privind această execuţie, parcă scoşi din minţi au îndreptat mitralierele către marele ofiţer, ofiţerul încercă să scoată pistolul, dar era prea târziu şi cu ochii aproape să-i iasă din orbite îşi dădu duhul căzând peste rămăşiţele soldatului strivit de şenilele tancului.
Cum au reușit să devină cel mai bogat stat din Europa ?
Cerul se lumină de parcă nimic nu se întâmplase în aceea zi de septembrie, pâclele umede şi calde ale toamnei pluteau pe deasupra lagărului de exterminare.
Începu o ploaie măruntă, apoi o aversă care spală câmpul plin de singe şi curtea lagărului. Doar
MULTIMEDIA TOSCANA oferă doritorilor un serviciu fotografic de excepție. Ei își pot crea albume fotografice de înalt nivel, care să le rămână în tumultul amintirilor ca o clipă eternă frumoasă.
Toată viaţa m-au obsedat aceste scene de ură și de crime. Simt ură pentru acest popor care traieste în mijlocul Europei ca un popor civilizat, extrem de bogat și cu multa cultură. Mă tot gândesc și nu voi reuși niciodata sa apreciez, cum au reusit sa ucidă milioane de oameni în lagarele de exterminare?
În nenumarate cazuri, nemtii in uniforme curate si calcate impecabil , zâmbeau plini de bucurie, unii râzând cu poftă, ca niste nebuni, privind cum zeci și mii de oameni mor în chinuri, separați de copii și de familie, înfometati, schinjuiți, jefuiți de toate bunurile” 31 OCTOMBRIE 07:51 Iancu Samson, Cannes
Pagina 16 – România Ta Diaspora
Vă aşteptăm şi pe Facebook: www.facebook.com/romaniatadiaspora
România în Imagini
Pagina 17 – România Ta Diaspora
România în Imagini
Pagina 18 – România Ta Diaspora
Pro Talente
Ioan Emanuel Gruia, poetul simbolurilor
Nataşa V. Roman profesor, Arad
Se numeşte Ioan Emanuel Gruia, are 24 de ani, lucrează ca profesor logoped la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi la Cabinetul Individual de Psihologie „Gruia Ioan Emanuel” şi este unul dintre cei mai talentaţi poeţi arădeni. Ioan Emanuel Gruia a absolvit la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie şi Şiinţe ale Educaţiei, specializarea „Psihologie” (promoţia 2011/2014) şi Facultatea de Istorie şi Filosofie, specializarea „Filosofie” (promoţia 2012/2015).
A terminat masterul de „Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie” (în 2016) şi în prezent urmează un al doilea master, „Filosofie, cultură, comunicare”, la care este în anul II. Scrie din clasa a II-a, de când avea 8 ani. Îi admiră pe Octavian Goga, Nichita Danilov şi Ion Mureşan, însă el spune că „lumea sa se află sub aripa, semnul şi umbra lui Lucian Blaga, poetul – filosof care, după el, a realizat o turnură memorabilă la nivel estetic şi liric în istoria literaturii române”.
Ioan Emanuel Gruia a debutat literar la vârsta de 18 ani cu un volum de poezii intitulat „Poeme cu statui”, iar lansarea a avut loc în sala „Concordia” a Bibliotecii
Judeţene „A.D. Xenopol” Arad. A publicat în Revista „Agora literară”, nr. 26/mai 2015 (Cluj-Napoca), Revista „Semn”, nr. 9/decembrie 2015 (Cluj-Napoca), Revista „Bătrânul secolului XXI”, nr. 4/2014 (Timişoara), Revista „Lumina Inimii”, nr.6/2011 şi nr. 15/2015, Revista „Mozaicul” (Craiova, 2016), dar şi în antologii de poezie precum „Urzeala cuvintelor” (Arad, 2016) sau „Caietele Blaga” (Alba Iulia, 2016). Poezia sa profunda, plină de simboluri şi imagini inedite fascinează toate persoanele care o citesc, iar aprecierile nu se lasă aşteptate. În ultimii doi ani a obţinut mai multe premii la concursuri literare naţionale: Premiul „Teohar Mihadaş” la Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Vox Napocensis”, ediţia a XV-a, Cluj-Napoca – Păltiniş, 20-23 octombrie 2016; Trofeul „Virgil Carianopol” la Festivalul Naţional – concurs de poezie – „Virgil Carianopol”, ediţia a XXI-a, Caracal, jud. Olt, 26-27 mai 2016; Locul I la Festivalul Naţional de Creaţie Literară ,,Vox Napocensis”, ediţia a XIV-a, secţiunea Poezie, ClujNapoca, 21.11.2015; Locul II la Concursul Naţional de Poezie „Octavian Goga”, ediţia a XXI-a, Ciucea, jud. Cluj, 4 octombrie 2015; Menţiune la Concursul Naţional „Aripi de dor”, ediţia a X-a, secţiunea Poezie, Medgidia, jud. Constanţa, mai 2015; Premiul III la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXXV-a, secţiunea „Creaţie literară”, Sebeş- Lancrăm – Alba Iulia, 8-9 mai 2015; Premiul III la Concursul „Ars Poetica”, secţiunea Poezie, Călăraşi, februarie, 2015 şi alte premii. Inteligent, talentat, plin de sensibilitate, el mărturiseşte că, atunci când scrie, simte că fuge într-o lume în care semnele, nodurile şi simbolurile reunesc o realitate care poate fi atinsă doar prin spirit. „Simt în acelaşi timp că mă regăsesc pe mine ca multiplu şi că pot cunoaşte forme estetice, lumi şi identităţi care îmi stârnesc emoţii profunde, uneori abstracte, alteori de neînţeles. (Continuare în
„Scrie din clasa a II-a, de când avea 8 ani.” pagina următoare)
Pagina 19 – România Ta Diaspora ( Continuare din pagina precedentă) Cu toate acestea, ştiu că va exista mereu un rest pe care, cu tot efortul meu de a-l pune pe hârtie, va aparţine doar simţului estetic care, trezit într-un spirit, îl va face pe acesta să se cufunde în lumea (atât de frumoasă a) celor pe care Cronos nu i-a legat cu lanţuri de existenţa imediată”, măturiseşte tânărul poet arădean. În viziunea sa, opera de artă este valoroasă prin sine, iar poetul care scrie pentru un public scapă însăşi esenţa poeziei. „Eu scriu pentru a marca lumile prin care – cum ar spune un stoic – daimonul meu m-a dus. Asemenea evreilor, care, pentru a marca o victorie pe care Dumnezeul lor le-a dat-o sau a evidenţia un moment important din istoria lor, ridicau altare sau pietre de aducere aminte, eu doresc să evidenţiez prin poeme lumile prin care am călătorit odată, pentru ca şi eu şi cei care citesc ceea ce eu am scris să poată reveni în ele de fiecare dată când doresc”. În volumul de versuri „Poeme cu statui” (Arad, 2011) sunt reunite poezii care prezintă trăirile sale interioare din perioada adolescenţei şi tinereţii sale.
Pro Talente Poemele respective dispun de rimă, ritm, măsură şi astfel diferă de aspectul „tablourilor lirice” pe care le realizează în prezent. Cât despre literatura contemporană, poetul arădean afirmă că se scrie mult şi bine, iar unii autori tineri au un potenţial foarte mare. Timpul este cel care va da valoare doar acelor scriitori care trăiesc ceea ce publică. În prezent lucrează la un volum de versuri, care va apărea în toamna anului 2017 şi care se va intitula „Cămările negustorului”. „Consider că fiecare poezie este o poartă spre o nouă lume, iar poetul un scrib care își pierde de fiecare dată identitatea pentru a lăsa în urma lui multiple ego-uri. De aceea, doresc ca în fiecare poem pe care îl scriu să prezint tabloul unei lumi pe care mie mi-a fost dat doar harul să o văd pentru întâia oară. Scopul meu e să prezint, iar al cititorului să adâncească ceea ce Zeul a creat înaintea noastră”, încheie Ioan Emanuel Gruia.
„...fiecare poezie este o poartă spre o nouă lume”
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook:
pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
Pagina 20 – România Ta Diaspora
Români în lume
De la Londra la pas- în vizită în Amsterdam
CRISTIAN GABRIEL GROMAN
De când eram mic îmi plăcea să conduc autovehicule. Aveam doar vreo 4-5 anișori si mă așezam pe un scaun cu spătarul întors înspre față, îi luam drept pasageri pe mama și pe tata în spatele scaunului și spuneam, întorcând de un volan închipuit: ''Uite-așa o să conduc eu mașina când voi fi mare, vrum, vruuuum!'' Anii au trecut și gustul pentru mașini și condus nu s-a alterat, dimpotrivă!
poet, Londra De când pașii m-au purtat prin Anglia, am început să am un obicei. Acela ca în fiecare an să am, alături de soția mea, câte un concediu prelungit, de câte 5-6 săptămâni, cu tururi ale Europei cu mașina, diverse trasee. Anul trecut am început concediul cu o călătorie prin Belgia. Este reconfortant să stai câteva zile în micul orășel Brugge, iar noi chiar asta am făcut. Orașul este situat pe malul apei și clădirile lui au baza cufundată în apă, din acest motiv Brugge-ul câștigându-și renumele de Veneția Nordului. Am avut ocazia să mergem cu vaporașul pe canalele ce leagă străzile Brugge-ului și pot să vă confirm că este parcă mai frumos ca și Veneția. După acest început frumos, nu ne mai venea să plecăm din acest frumos orășel; următoarea destinație a fost Bruxelles-ul, cu al lui Parlament European, cu vestitul copilaș care urinează, Manneken Piss.
orice fel de atracție turistică!Numai că la noi, parcă nu se vrea! Am plecat cu un gust amar, pentru că mă gândeam că noi nu suntem în stare să ne promovăm turismul și punctele de atracție! Ne-am urmat traseul și am poposit în Haarlem, un mic sătuc situat în Olanda. Are o istorie foarte veche, fiind numit în documentele vremii încă din secolul zece. Un orășel foarte rustic, cu o catedrală interesantă. Cu o piață extraordinară, în care poți găsi sute de sortimente de brânză, cașcaval, sau alte bunuri de-ale gurii! Ne-ar fi plăcut să fi stat mai mult timp aici! Din păcate, a trebuit să ne continuăm drumul! Am ajuns și în Amsterdam! Wow, toată lumea știa că Amsterdam-ul este renumit pentru libertinismul lui. Cam așa și este. De când am intrat în Amsterdam, ne-au luat ochii numai muzee despre sex, sex-shop-uri, sex-cluburi, etc. Ok, mi-am zis, așa este pe la ei, hai să vedem ce va fi mai încolo. Cine nu a auzit până acum de Red Light District? Acolo este, după cum ar părea, cuibușorul nebuniilor, ale prostituatelor de orice gen, rasă sau nație. Acolo se pot dezlănțui, pentru un onorariu, fete frumoase ca fotomodelele sau urâte ca muma pădurii, sunt pe toate gusturile, pe toate mărimile și sunt în vitrine, da! Urât lucru, după părerea mea! Oricum, mergeam cu soția mea pe străduțele unui Red Light District foarte roșu și încercam să pozez străzile pentru un nou articol. Toate bune și frumoase până am ajuns la o cotitura; pozam străzile, ca de obicei! ( continuare la pagina 21)
Au, acolo, suveniruri peste suveniruri, că te doare mintea, deschizătoare de bere, magneți pentru frigider, tricouri, pălării, baloane, brichete ! Numai inteligent să fii, m-am gândit eu, că am putea avea și noi suveniruri pentru
“În fiecare an să am, alături de soția mea, câte un concediu prelungit, de câte 5-6 săptămâni, cu tururi ale Europei cu mașina, diverse trasee.”
Pagina 21– România Ta Diaspora ...Prin Amsterdam... (din pagina anterioară) La un moment dat, o voce pițigăiată a început să ne spargă timpanele, urlând într-o engleză stricată că: No pictures, no video here! I-am răspuns, politicos, că suntem pe teritoriul unei țări libere și independente și că filmarea pe o stradă a unui stat liber este liberă și ea!
Români în lume privindu-mă cu ură, pentru că pozam strada pe care, din nefericire, avea și ea shop, a început să mă înjure cu spor! Când i-am repetat, în engleză, că suntem într-o țară liberă și independentă, atât i-a trebuit!Să o fi văzut cum mă alerga cu papucii în mână, și mai arunca, din cand în cand cate un papuc înspre mine, de râdea toată lumea de acolo, inclusiv soția mea!
“Problema este ca ea alerga dupa mine și a mai pus mâna și pe o sticlă pe care a aruncat-o.”
A fost greșeala vieții mele! O prostituată (cred că era braziliancă) grasă a ieșit de după unele perdele și
Mi-a ratat la milimetru capul, dacă era să mă lovească, poate nu mai eram printre voi, ca să vă povestesc! Așadar, dacă mergeți prin Amsterdam, fiți cu mare băgare de seamă la filmare!
Nu ai citit romanul românesc LANȚURI? Dacă îl dorești, contactează autorul direct în mesaj privat la adresa www.facebook.com/adi.melicovici O poveste sensibilă și sfâșietoare inspirată dintr-un fapt real din anul 1978 la Ploiești. Cartea este distribuită priun comandă online și pe teritoriul României.
„Aveți grijă ce faceți cu libertatea voastră căci eu nu am știut” Adrian Melicovici, în romanul său, „Lanțuri”
Pagina 22 – România Ta Diaspora
Pro copiii
Copiii din România, mesaj pentru copiii din diaspora Vă redăm mai jos scrisoarea olografă cu rugămintea sau spusele copiilor din țară pentru semenii lor de aceeași vârstă din străinătate. Ca un sumar, după cum vedeți, ei încep cu introducere sensibilă de genul „Dragi copii din depărtare” unde se spune că în ochii celor plecați poate că „România nu e perfectă”. Ei nu îi judecă pe cei care trăiesc peste granițe ci dimpotrivă îi admiră. Și mai multe...Măriți din cursorul mouse-ului imaginea și citiți scrisoarea originală de mai jos.
Pagina 23 – România Ta Diaspora
Copii din România care au trimis scrisoarea de 1 decembrie copiilor din diaspora:
Pro copiii Copiii din România mai spun, printre altele că acțiunile copiilor diasporei sunt onorabile, pentru că ei demonstrează prin asta că păstrează spiritul tradiției, sufletul românesc, perpetuează cultura românească pe mai departe.
Pagina 24 – România Ta Diaspora
Recomandări
Cum să nu te doară burta de la mâncat atâtea bunătăți? Numai magazinul ăsta cu produse românești, Unirea, e de „vină.” Da, da, ăsta de lângă Paris. Vezi poza sub mine...ă...pardon...sub poza cu mine :D
Acum, moneda virtuală este la îndemâna oricui. De la Bitcoin ajungem la OneCoin, sistemul care îți permite să înmulțești proprii tăi bani într-o afacere legală, cotată internațional. Vrei să intri în afacere? ONECOIN este SOLUȚIA IDEALĂ. Într-un singur an, investiția ta poate crește de cel puțin câteva ori! Trimite e-mail la presadiasporei@gmail.com și te vom îndruma să urmezi primii pași în afacere! Sau mesaj privat pe rețeaua Facebook la adresa www.facebook.com/adi.melicovici
Pagina 25 – România Ta Diaspora
Recomandări
Pagina 26 – România Ta Diaspora
Procultura-Lumea Copiilor
De-a Lansare de Carte
LICĂ BARBU scriitor, povestitor, Brăila
Poveste întâmplător întâmplătoare, scrisă la o întâmplare, inspirată dintrun fapt real întâmplător de întâmplător. Orice asemănare cu personajele nu este deloc întâmplătoare.
Bună ziua, Oameni Mari! Am făcut-o şi p’asta! Nu pasta de pix, dragii mei. Şi nici pasta de morcovei fierţi care nu-mi place şi i-o dau lui Pufuleţ să-şi coloreze ochii. Ştiind de intenţia mea, miorlăie ca un scârţâit de cretă pe tablă. Până la urmă, mănânc eu pasta, ce să fac?... ca să opresc dezastrul ce va urma. Adică, se dărâmă casa pe noi. Deci, am făcut-o şi p’asta, cum spuneam. Asta ce? – veţi întreba. Cum ce? Vaaaai! Ştiu toţi prietenii mei din lumea mea că am scris o carte şi voi nu? Măi, Oameni Mari! Glumiţi? Staţi să vă povestesc!
Mi-am făcut cunoscută lumea mea în cărticica ,,Lumea lui Licuţă”. Cum? Simplu! Printr-un joc jucăuş de frumos pe care l-am numit, în fuga unui gând copilăresc dar şi în fuga unei steluţe rebele căzută întâmplător în mintea mea, De-a Lansare de Carte. Pam-pam! Dar, până la acest joc am trecut prin multe. Multeee.. să le spunem aventuri. E mai captivant. Mă tot bârâia la cap Zburlita şi Tatalai, că eu scriu
frumos, că le am cu chi-chiţul vieţii, că ştiu a povesti, că sunt scriitor acadea, mă rog, sadea, tot un fel de... şi să scriu o carte. Aiureli! Mă linguşeau. Pofteau la felia mea de pâine cu untură. Poftea şi Parfeu, dar el nu ştia ce-i aia chichiţ şi privea tâmp la noi. După ce mi-au păpat felia de pâine le-am explicat filosofic că eu nu scriu cărţi. Scriu eu ,,floricele” pe garduri, e drept, dar nu cărţi. Şi o carte ca să fie tipărită trebuie bani, iar cei de la tipografie nu tipăresc cărţi pe garduri. Le trebuie multă cretă. Dar ce? M-am înţeles cu ei!? M-au luat pe sus şi am plecat din poartă-n poartă să cerem ajutor la vecini pentru a-mi publica cartea. Tanti Raţa a spus că nu are decât mărunt. Păi ce? Noi suntem mari? Cap Spart a ţipat la noi spunând că atunci când se va lăsa de fumat să venim la el. Pfff! Fumuri! Iar Omul Elastic se învârtea pe după un pom să vadă cine îl caută, aşa era de ameţit. La tanti Maria nu am îndrăznit să intrăm. A fost profesoară de Limba Română şi chiar dacă vinde borş şi seminţe prăjite, tot săracă e. Numai că tanti Maria ne-a ieşit în cale, direct în poartă. - Măi, copii! Ce serioşi sunteţi! Ca Oamenii Mari... Cine va supărat? Şi i-am povestit. (Continuare la pagina 27 adică următoarea măi :D )
Pagina 27 – România Ta Diaspora ( Continuare din pagina precedentă, normal :P ) I-a oprit virgulele şi punctele mele ortografice, altfel deveneau extratereştri cu moţ cosmic. Dar, recunosc! Asta şi voiam. Am zburat, puţin spus, ne-am dat peste cap din nor în nor, cu cucuie cu tot, şi am aterizat ca nişte licurici în Grădiniţa Doamnei Vrăjitoare Bunuţa Rodicuţa. La grădiniţă era linişte. Prea multă linişte. Doamna ne-a spus că este liniştea unei alte lumi, acolo de unde vin copii autişti care nu ne văd, nu ne aud, nu vorbesc, doar visează. Visează Neantul, Universul, Lumea reală, Pământul şi Oamenii, printr-un fir subţire de Lumină pe care îl poartă în inimioarele lor. Acolo, în această lume, copii visători îşi ţin în taină gândurile la care, noi Oamenii Normali, nu putem ajunge decât prin bagheta magică Dor de Viaţă.
- Şi unde este bagheta Dor de viaţă? – întreb plin de curiozitate. - Aici! – răspunse Doamna Rodicuţa punând degetul în dreptul inimii. Un roi de furnici a trecut prin pielea noastră. Zburlita avea luminiţe în ochi şi privea la Doamna cum l-a luat pe Domnul Manuscris şi l-a mângâiat tandru. - Cartea voastră, dragii mei, este precum aceşti copii autişti. Are Lumea ei, are visul dragostei, visul Naturii, visul de a rămâne mereu copil. Are gânduri tainice pe care Oamenii Mari nu se mai obosesc să le caute. Mergeţi şi dăruiţi-o lumii! Copii autişti, când vor deveni spiriduşi, vă vor mulţumi pentru că au fost primii care au primit gândurile voastre. - Şi...şi... nu ne vrăjiţi cartea? – se bâlbâi un pic Tatalai. - Cartea are deja vraja ei. E magică. Bagheta Dor de Viaţă o va urmări tot timpul pentru că e acolo în carte....Hai! Mergeţi şi lansaţi cartea în lume! - Şi...şi...cum să facem asta? – mă bâlbâi şi eu ca Tatalai. Cred că de emoţie. Jucându-vă! Doar sunteţi copii. Şi...şi...asta a fost. Şi...şi...asta am făcut. Na! M-am molipsit.
Procultura- Lumea copiilor Şi...şi...am inventat jocul De-a Lansare de Carte. Şi unde credeţi că ne-am jucat? Nu, n-aţi ghicit! Nu în stradă. Nu fiţi naivi! Vă spun eu: la bibliotecăăă! Doar acolo sunt cărţi cu toate minunăţiile şi jocurile din lume. Jocul a început prin a invita lume, multă lume. Am invitat, dar au venit numai copii între cinci şi şaptezecişicinci de ani, hai optzeci. Bravooo! Aşa da, dragi copii! Toţi copii aveau ca ecuson un zâmbet, afişat pe chipul lor, nu pe cartonaş.
Apoi, pentru ca jocul să devină o poveste jucăuşă am invitat două personaje fantastice din basme. E deajuns să le visezi şi ele vin singure. Aşa le-am visat eu şi piiiing!...Au apărut la joc, din basmele minunate, Zâna Puşa Cerceluşa plutind pe o frunză de nufăr, nufăr din Balta Brăilei, normal şi Nea Fulg de Nea, călare pe un gând călător adunând doruri în zbor. Jocul l-au început oaspeţii de seamă. Au aruncat cu steluţe în toată lumea, mai ales în mine. Credeam că deja sunt în basme. Nimeni nu mişca pentru ca cei doi să nu greşească ţinta. Eu şi Zburlita ne feream, aşa de chi-chi, oricum steluţele nu ne evitau. Ce joc minunat! Au vorbit toţi copii despre carte, iar unii copii, mai speciali, au cântat prin vibraţia pianului şi a vocilor lor cristaline, cântece plutitoare spre dragoste. Două filmuleţe, în premieră, producţie ,,Lumea lui Licuţă”, au colorat zâmbetul tuturor într-un curcubeu nesfârşit de veacuri. Ce mai! A fost un joc de neuitat. Toţi copii au plecat acasă cu cărticica mea şi cu clipa minunat trăită. Dorul meu îi însoţea. Nu era frumos să-i las pe Zâna Puşa Cerceluşa şi pe Nea Fulg de Nea să dispară aşa repede în poveştile lor. Jocul nu se terminase. De fapt, nu se va termina niciodată, Aşa că iam invitat, prin timpuri brăilene, să le arăt locurile natale. M-am cam bâlbâit în călăuzia mea, dar Brăila m-a ajutat şi ne-a condus paşii la Dunăre. Am rămas şocaţi de măreţia ei. Mirosea a apă călătoare de poveşti. Ducea prin noi, pe făgaşul ei, istorie, povestea Lumii, iubiri, nemuritoare gânduri, viaţa, ca un nesfârşit şuvoi de profunde trăiri şi ne-a şoptit prin murmurul apelor: ,,Te iubesc, Licuţă!” Am zâmbit, iar un pescăruş jucăuş a trecut în zbor furându-ne zâmbetul. Şi...şi...gata!
„- Cartea voastră, dragii mei, este precum aceşti copii autişti. Are Lumea ei, are visul dragostei, visul Naturii, visul de a rămâne mereu copil. Are gânduri tainice pe care Oamenii Mari nu se mai obosesc să le caute. Mergeţi şi dăruiţi-o lumii!”
Pagina 28 – România Ta Diaspora
Eveniment
Ziua Națională a României, celebrată la San Donà di Piave în Italia într-un spectacol maraton de zile mari Spectacolul a fost organizat de Asociația Culturală Română Decebal-Traian din localitate în colaborare cu Institutul Euxodio Hurmuzachi, Parohia greco-catolică San Rocco, Consulatul General al României din Trieste, Institutul Cultural Român. Pe 3 decembrie a avut loc la San Donà di Piave un E spectacol de câteva ore în Teatro Metropolitano Astra, acolo unde sute de români s-au adunat cu mic şi mare pentru a participa la frumosul eveniment.
Ca în fiecare an, invitaţii oficiali din cadrul delegaţiilor româneşti ca şi primarul italian, mereu alături de comunitatea de români, au spus câteva cuvinte de la microfon apoi a venit rândul artiştilor să încânte audienţa.
Cu eforturi deloc uşoare, au evoluat pe scenă artişti cunoscuţi din România şi Basarabia, de la Chişinău adică: Viorica Macovei, cea care a impulsionat până la lacrimi de emoţie publicul, orchestra Lăutarii Nicolae Botgros de la Chişinău, Grupul folcloric Colindătorii al Asociaţiei Decebal-Traian, artiştii comici Valentina Fătu şi Vasile Muraru sau interpretul de muzică populară Petrică Mitu Stoian. Sala s-a ridicat de nenumărate ori în picioare şi chiar dacă după câteva ore s-a acumulat puţină oboseală toată lumea a rămas până la sfârşit. (Continuare în pag. 29)
Pagina 29 – România Ta Diaspora
Eveniment
( Continuare din pagina precedentă). Nu mai e nimic de spus în plus despre evenimentul de la San Donà di Piave pentru simplul fapt că imaginile spun totul.
Pagina 30 – România Ta Diaspora
Procultura
Luca Cipolla, un meteorit mereu în trecere prin frumusețea poemelor și creația sa Noi avem obiceiul să descoperim oameni frumoși oriunde în această lume iar Luca este unul dintre ei. Chiar el ne-a trimis câteva lucruri care-i descriu activitatea, motiv pentru care vom publica în serial tot ce avem de spus. Deocamdată, primul care are cuvântul nu înainte de a vă dezvălui ce s-a mai spus despre el, repetăm, numai puțin din preamultul pe care-l veți lectura în edițiile viitoare ale revistei noastre. Redacția Deși nu este lingvist de profesie, doar un împătimit al Poemului, Luca Cipolla trăiește cu o parte a spiritului său rarisim în și prin Limba Română. Cetățean, prin naștere și trăire, al cetății industriale din Milano, Italia, Luca Cipolla este prezent într-o pleiadă de reviste literare, electronice și clasice, care apar în România sau (și) în diaspora românească. Poet și traducător de poezie din română în italiană, și viceversa, Luca Cipolla și-a câștigat pe merit notorietatea în galaxia poeților din țara noastră. Colaborator permanent al revistei Boema din Galați, dar și publicând cu ritmicitate spectaculoasă în alte reviste. Este redactor al revistei “Sfera Eonică” din Craiova şi colaborator de bază la revista “Boema”, “Climate Literare” şi la revista internațională online “Starpress”. Numele lui apare și în alte reviste serioase din România, dintre care amintim: Oglinda Literară, Nord Literar, Luceafărul, Ecouri Literare, România Literară, Apostrof, Vatra Veche, Climate literare, Luceafărul etc. Cu abilități de comunicare moderne, el a reușit să atragă atenția asupra necesității dialogului culturală, a ,,trecerii,, operei scriitorilor din România, dincolo de fruntariile europei, în speță, în Italia. Un exemplu excelent în acest sens, este simbioza literară dintre Luca Cipolla pe post de traducător și micuța poetă Denisa Lepădatu, fenomen care a determinat ca poemele poetei din Galați să fie primească Medalia de argint la Premiul Internațional "Giovani e Poesia" de la Triuggio, ediția a XXII-a. Un alt premiu pentru poezia românească, și care se datorează și traducerii de calitate prestată de Luca Cipolla, este cel de semnalizare pentru poezie în limbă la XVII Edizione del Premio Internazionale "ARTE E CULTURA 2013" din Castel San Giorgio (SA) – Italia. Melania Cuc. ( Va urma)
ARACHNE ŞI EU ÎN AŞTEPTARE Păianjenul ţese pânza lui şi singura fiică nu mai eşti; tace sufletul meu în pernă şi arde tămâie până la o lentă agonie, fii prezentă dar în concediu, strălucitor şi salubru aerul nu vibrează şi mă emoţionezi, doar de piatră Sinai. Acum neruşinată hrăneşti razele unei pânze pe care o filezi din zori până-n seară şi în sarcină pretenţia să te numeşti viaţă. „Poetul și românistul lombard Luca Cipolla este un onirosurrealist fantast. Textele sale poetice par a avea un echilibru al modernității, dezmințit însă de narativitatea oximoronică între absurd amintind de Urmuz și Virgil Mazilescu și angelismul marilor orfici ai adorației fără frontiere. Formal, poeziile sale, rod al unei ingenioase ars combinatoria, învederează simultan tonalitățile contrastive generate de juxtapunerea unor versete și premeditate notații prozaice.” Geo Vasile (Continuare la pag.31)
Pagina 31 – România Ta Diaspora
Procultura anul nou, înghițituri de rachiu
Magie
răspândind urări în dreapta şi în stânga..
Să plouă o lacrimă
Arlecchino este cerul de culoare,
pe pavaj
astăzi
şi o magie
radioul anunță
să dezlege şireturile
“Europa a murit”
care ne înlănțuie de sol.
şi urlete naive ale copiilor,
Suntem dependenți,
mame, rochii din cârpe
licurici de foc
pe noroiul Idomeniului.
ce pătrund atmosfera şi intră, ies,
Luca Cipolla
se caută între ei şi pierd tăciunele care încet se consumă ca apoi să redea flacăra.
Europa a murit la Idomeni Zac foile avortate de către o minte obosită, albastrul creț al hortensiilor, trenuri în depărtare.. Mă vei însoți în mersul meu spre asfințit?.. Despică tenebre mâini din amintiri crăpate, bovindoul Plovdivului tremura deja la focuri.. 2007,
Reviste şi ziare în care a mai publicat Luca Cipolla, însă doar o parte: Oglinda Literară, Nord Literar, Luceafărul, Ecouri Literare, România Literară, Apostrof, Vatra, Basarabia Literară, Moldova Literară, Revista Literară Bucovina, Actualitatea Literară, Caiete Silvane, Revista Argeş, Cervantes, Vatra veche, Revista Armonii Culturale, Onyx din Dublin, Mozaicul, Lumina Lină/Gracious Light din New York, Lumea Românească, Revista A.V.A, Revista Zeit, Litere, Nomen Artis, Citadela, Destine Literare din Montréal, Dăruiri literare, Lohanul, ziarul "Ro-mania" din Cipru, Poeti e Poesia di Elio Pecora, revista internațională Levure littéraire, ProSaeculum, revista Pro Arme, Mişcarea Literară, revista Alternanţe din Hofheim-Germania, Apollon, Singur, cotidianul “Răsunetul”, Revista POEZIA, Revista Bogdania, Constelaţii diamantine, ziarul Naţiunea, Chronos, Urmuz, Scrisul Românesc, Negru pe Alb, Copiii Europei din Rep.Moldova, Contact international, Semne-Emia, Sintagme literare, Vorba din Ardeal, Revista Orizonturi Literare, Revista Feed Back, Memoria Slovelor, Litera13, Revista Plumb, Melidonium, Surâsul Bucovinei, Mărturii culturale şi Ardealul literar.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și vă mai așteptăm la anul în februarie. Sărbători Fericite și LA MULȚI ANI pentru 2017! Echipa Cereți romanul românesc LANȚURI direct de la autor pe adresa www.facebook.com/adi.melicovici
Un roman dramă, inspirat dintr-un fapt real petrecut în România anului 1078. De fapt, toți avem lanțuri, fie că suntem legați la propriu sau nu.