Casa (Gospodăria) Domnului (Vol.1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Page 58

Casa Domnului – Vol.1

jurul lui, ne-ar ataca, iar în final ne-ar nimici pe toţi. (N.B. De bună seamă că asemenea temeri se potrivesc de minune unui domn atotputernic!) 2. În afară de aceasta, nu am avea nici destui servitori pe care să-i trimitem să strângă dările şi să le aducă aici. Servitorii ar putea să ne înşele, permiţându-şi să mănânce ei înşişi din bogăţia pe care pământul întreg, în supunerea lui, o produce exclusiv pentru tine”. (N.B. Astfel că marele zeu s-a simţit cuprins de chinurile fricii de-a muri de foame!) 3. Enoh s-a neliniștit foarte tare, şi pentru că nici nu știa cât de mult se înmulţise poporul său, habar nu avea ce să facă. În final, s-a ridicat şi a grăit cu o voce plină de teamă, tremurătoare: “Ce ar fi să îi ucidem treptat, dacă tot sunt prea mulţi, şi astfel să aducem populaţia la numărul iniţial, pe vremea când oamenii erau slabi şi dependenţi? Ce credeţi despre aceasta voi, cei mai credincioşi slujitori ai mei? “(N.B. Iată un plan perfect de aplicare a justiției divine!) 4. Cei zece legiuitori au spus: “O, tu, cel mai drept dintre zei, cugetă la ce este cu putinţă şi la ce este cu neputinţă! (N.B. Astfel că celui mai înţelept, mai puternic şi mai drept dintre zei trebuie să-i spună servitorii lui ce este posibil şi ce nu este posibil!) Căci iată, dacă ai ucide fie şi numai unul dintre ei, s-ar ridica în număr mare asupra ta şi asupra noastră şi near nimici pe toţi. Şi apoi, aminteşte-ţi de vasul de deasupra stelelor de care ne-a povestit Cain de multe ori, şi gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am comite asemenea atrocităţi”. (N.B. Adică marele, puternicul zeu se teme încă de Dumnezeul cel bătrân!) 5. Enoh le-a spus atunci: “Ascultaţi atunci care este voinţa mea fermă: fiecare dintre voi, cei zece slujitori credincioşi ai mei, să meargă în câte una dintre cele zece cetăţi, să o guverneze în numele meu şi să-i dea legi după înţelepciunea lui proprie, urmărind aplicarea lor cu stricteţe. Dacă vreunul dintre voi lasă să-i slăbească stăruinţa în a se supune acestei porunci, voi pune mai mare peste el pe acela care se va dovedi cel mai zelos. Şi voi vedea aceasta după mulţimea fructelor pe care mi le aduce. Acela care va fi cel dintâi în a aduce daruri ca tribut al majestăţii mele sacre, va fi cel dintâi în străduința sa de a-mi lăuda justeţea hotărârilor, iar eu voi lua cu atât mai puţin de la el cu cât tributul lui va fi mai mare. Cei din urmă însă trebuie să îmi aducă mai mult, iar eu voi lua tributul lor ca şi când ar fi puţin, pentru a-i face în felul acesta conştienţi de lenea lor. Pentru faptele lor, ei vor fi fie lăudați, fie certaţi. Iar ultimul dintre toţi va fi dat celui dintâi pentru ca acesta să-l facă să fie mai zelos şi mai riguros în aplicarea tuturor legilor. Căci justiția cea mai severă este singura care stă la baza regatului nostru. 6. Aceasta este voia mea aspră, dar dreaptă, şi v-am comunicat-o acum în calitate de unic Dumnezeu şi domn al vostru, iar voi împreună cu toţi slujitorii, nu puteţi - şi nici nu trebuie - să aveți un altul. A existat mai demult un Dumnezeu străvechi, care era foarte puternic, căci era drept, dar se spune că Acela şi-a abandonat dreptatea şi a arătat compasiune atât răufăcătorilor cât şi celor drepţi, tratându-i pe toţi cu egală iubire, adică cu ceva asemănător cu ceea ce simţiţi voi pentru femeile frumoase. Aceasta L-a distrus complet, astfel încât El nu mai există acum. 7. Aşa că eu i-am luat locul, de aceea mă vedeţi acum în această poziţie privilegiată. Rezultă logic că orice rugăciune adresată acestui bătrân Dumnezeu este cum nu se poate mai nefolositoare, de vreme ce El nu mai există nicăieri şi în nimic. Voi trebuie să vă raportaţi la mine ca la instanţa supremă, căci în mine sălăşuieşte în prezent întreaga putere şi tărie! Amin!” 8. (N.B. Asemenea declaraţii, ba chiar şi mai rele, aud astăzi din gurile mai multor sute de mii de rătăciţi, care ridică absurditatea şi întunecimea minţii lor raţionale la rangul dumnezeirii, adorându-se în felul acesta. Ei nu-şi mai spun “dumnezei “- căci numele acesta le sună prea comun şi stupid - ci “filosofi”, “învăţaţi”, sau chiar “oameni de știinţă” şi “doctori”. Acești oameni, de cea mai joasă speţă, cei mai puţin luminaţi dintre toţi, ar vrea 58


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.