Daruri Cereşti - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Daruri Cereşti

Daruri Cereşti Jakob Lorber Cuprins 1. Chemarea...................................................................................................................2 2. Cheia scrierii.............................................................................................................2 3. Despre puterea legilor lumeşti..................................................................................3 4. Un salut din înaltul cerurilor.....................................................................................4 5. Dreapta iubire părintească.........................................................................................4 6. Crucea, coroana şi iubirea.........................................................................................5 7. Ave Maria..................................................................................................................6 8. Trei întrebări..............................................................................................................6 9. Către prietenii Mei....................................................................................................8 10. Spiritul bisericii şi spiritul iubirii..............................................................................8 11. Grijile fără rost..........................................................................................................9 12. Cum să-i citim pe profeţi, ca să-i înţelegem corect?...............................................10 13. Cuvânt de mulţumire din partea robului.................................................................10 14. Despre legăminte şi jurăminte.................................................................................11 15. Legile pământeşti şi cereşti.....................................................................................11 16. Răbdarea până la vremea potrivită..........................................................................12 17. Portretul Domnului..................................................................................................12 18. Cea dintâi poruncă...................................................................................................14 19. Cele şapte rele.........................................................................................................15 20. Despre educaţia copiilor..........................................................................................16 21. Tatăl în concilii, în biserici şi în faţa copiilor.........................................................18 22. Sfat pentru căsnicie.................................................................................................18 23. Adevărata binefacere şi falsa binefacere.................................................................20 24. Despre baluri şi locuri de distracţie.........................................................................21 25. Sfat important pentru educaţie................................................................................21 26. Despre vederea şi perceperea spirituală..................................................................22 27. Un cuvânt despre rugăciunea pentru alţii................................................................23 28. Evanghelia izvorului...............................................................................................24 29. Fiecăruia ce este al său............................................................................................25 30. Despre viaţa copacului............................................................................................26 31. „Iubire vreau!”.........................................................................................................28 32. Fiţi fără grijă!..........................................................................................................29 33. Stridia cu perlă şi etapele originare ale lumii animale............................................30 34. Poziţia faţă de biserică.............................................................................................33 35. Despre scopul Noii Revelaţii...................................................................................35 36. Grija frăţească.........................................................................................................37 37. Măreţia Creaţiei şi a iubirii lui Dumnezeu..............................................................37 38. Despre sarea de foc a iubirii....................................................................................38 39. Prudenţa faţă de plăcerile trupeşti...........................................................................39 40. O invitaţie părintească.............................................................................................39 41. Fata morgana...........................................................................................................40 42. Fluxul şi refluxul.....................................................................................................44 43. Iluminare spirituală cu privire la flux şi reflux.......................................................46 44. Rugăciunea pentru cei adormiţi...............................................................................47 1

Daruri Cereşti

45. Călătorie pe muntele Kleinalpe...............................................................................49 46. Iluminarea spirituală în urma vizitei în Kleinalpe...,……………………………..49 47. Despre robul Lorber şi despre un nou ucenic. Lauda blândeţii...............................52 48. Învăţătură prin analogie. Lumea exterioară ca şcoală pentru spirit........................54 49. Către un om foarte slab...........................................................................................58 50. O minciună?............................................................................................................62 51. Despre viaţă, moarte şi iubire..................................................................................65 52. O mică rugăciune de dimineaţă...............................................................................68 53. Un salut al păcii, la ziua de naştere.........................................................................69 54. Adevărata iubire de aproape....................................................................................70 55. Despre respiraţia lumii naturale..............................................................................70 56. Despre respiraţia plantelor......................................................................................72 1. Chemarea Jakob Lorber intrase deja în cel de-al patruzecilea an al vieţii sale, fără să fi ajuns la o situaţie stabilă, cu toată instruirea sa în domeniul pedagogic şi muzical. În acea vreme, el a primit pe neaşteptate, de la Trieste, invitaţia de a ocupa, în condiţii foarte bune, un post de capelmaistru.

El a acceptat această ofertă şi s-a pregătit pentru călătorie. Numai că viaţa sa avea să ia brusc un alt curs.

Pe 15 martie 1840, în jurul orelor 6.00, după cum le-a relatat ulterior prietenilor săi, când tocmai îşi spusese rugăciunea de dimineaţă şi era pe punctul de a se ridica din pat, a auzit limpede în pieptul său, în zona inimii, o voce care i-a strigat: „Ridică-te, ia-ţi condeiul şi scrie!”. El a dat imediat ascultare acestei voci tainice şi a aşternut pe hârtie tot ce i-a spus aceasta, cuvânt cu cuvânt.

Aşa a început lucrarea „Casa Domnului”. Iar primele propoziţii au fost acestea: „Cine doreşte a vorbi cu Mine, să vină la Mine, şi Eu îi voi pune răspunsul chiar în inima sa; cu toate acestea, doar cei curaţi, ale căror inimi sunt pline de smerenie, vor auzi glasul Meu. Iar cu cel care Mă pune înaintea întregii lumi şi care Mă iubeşte, voi merge braţ la braţ. Oricând el Mă va vedea, precum îl vede un frate pe celălalt frate, şi aşa cum Eu îl privesc deja de o veşnicie, dinainte chiar ca el să fi existat.”

După această întâmplare, Lorber a refuzat fără întârziere postul oferit, şi a slujit acestei voci, din acel ceas, timp de 24 de ani, până la moartea sa.1 Jakob Lorber a lucrat zelos la opera sa în trei volume „Casa Domnului2”, până la încheierea acesteia, pe 7 septembrie 1844. În această lucrare este reprezentată istoria creaţiei, ca şi istoria omenirii, de la Adam până la Potop, iar în acest cadru al unei profunde iluminări spirituale universale, ea dezvoltă religia eternă a iubirii pentru Dumnezeu şi pentru aproape, pe care a vestit-o oamenilor Însuşi Tatăl Ceresc, în persoana lui Iisus Hristos, în vremea cea mare a vremurilor.

Pe lângă aceste lucrări fundamentale, prin intermediul lui Jakob Lorber, au ajuns la prietenii lui şi la el însuşi, următoarele cuvinte în aceeaşi perioadă.

2. Cheia scrierii 1

Mai multe despre persoana, viaţa şi opera marelui mistic şi trimis divin, se relatează în scrierea „Jakob Lorber”, o biografe descrisă după legături personale de ani de zile, de către K.G.L. von Leitner.

2 Casa Domnului: http://www.scribd.com/doc/26768518 , http://www.docstoc.com/docs/25281493 , http://en.calameo.com/books/00002798094fe31246630 , http://issuu.com/billydea/docs/casa__gospod_ria__domnului , etc, n.red.

2

Daruri Cereşti

Luni, 13 aprilie 1840 1. De aceea, unde Eu par a spune cel mai puţin, acolo Eu spun cel mai mult. Dar unde par a spune cel mai mult, acolo Eu spun doar atât cât sunteţi voi în stare să duceţi.

2. Aceasta să vă fie cheia pentru scrierea Mea!

3. Despre puterea legilor lumeşti Sâmbătă, 18 aprilie 1840 1. Aici s-ar găsi câteva cuvinte îndreptate către Andreas Hiittenbrenner3, care deţine o funcţie lumească, şi anume, că legile sunt create pentru bunăstarea mai-marilor acestei lumi, bunăstare născută din oprimarea celor mărunţi; aceştia din urmă nu au putere în lume, şi trebuie să-i hrănească pe cei mari, doar din pricina unei legi care aşează toate poverile pe umerii lor slabi.

2. În afară de iubirea Mea din voi şi de înţelepciunea izvorâtă din aceasta - cele două lucruri care alcătuiesc orânduirea veşnică din care a fost creat tot ceea ce există, de la cele mai mari până la cele mai mici lucruri, fiecare în număr infinit -, nu există nicăieri o dreptate atât de simplă cum este această iubire a Mea, care dă cu drag tot ceea ce are, care nu-şi însuşeşte nimic pentru a avea ceva, ci doar pentru a putea da cu atât mai mult; care nu distruge nimic, ci vrea doar să păstreze totul, pentru ca nimic să nu se distrugă; care este mereu gata să poarte totul pentru altul, pentru ca fiecăruia să-i meargă mai bine, uşurat de povara sa; şi de aceea răbdătoare, blândă, plină de modestie şi devotament, împotriva oricărei pretenţii a înţelepciunii singure; ea este în stare ca, pentru binele altuia, să rabde toate nedreptăţile cu o linişte netulburată. Gândeşte-te dacă în afara ei mai există ceva ce s-ar putea numi „dreptate”!

3. Dacă te mai gândeşti şi la faptul că iubirii Mele îi iese în cale dreptatea adevărată şi liberă, care este singura legiuitoare dreaptă, care orânduieşte cel mai bine totul, luminează totul şi prevede totul deci dacă iubirea Mea este undeva la temei, acolo se află şi dreptatea cea adevărată.

Dar acolo unde aceasta nu se află, nu există nici dreptate, ci doar contrariul. O asemenea „dreptate” se întemeiază apoi pe iubirea de sine şi, prin adevărata sa natură, nu este altceva decât un drept al pumnului, cu faţă umană. Iar dacă orbilor le apare adesea ca iubire adevărată, ea nu este totuşi decât iubire de sine, de esenţă infernală.

4. Atunci, iubirea de sine vă învaţă să recunoaşteţi, treptat şi cu greu, nevoile voastre şi avantajul acţiunilor voastre, şi, de asemenea, să recunoaşteţi mijloacele de a vă favoriza situaţia încât să-i lăsaţi aproapelui, cu chiu, cu vai, doar atâta spaţiu de acţiune cât are o pasăre în colivie sau un peşte în acvariu. Din aceste puncte de vedere ale stăpânitorului său, mai mult, ale exploatatorului, se dau apoi numeroase legi, după numărul nevoilor de bunăstare, care creşte mereu, din iubire de sine. Pentru ca legile acestea să fie cu stricteţe respectate, se dau pedepse cu închisoarea şi cu moartea. Uneori, iubirea de sine dă şi legi pentru sclavi, pentru ca ei să nu se distrugă unii pe alţii, în lunga noapte a disperării lor, iar prin aceasta, aşa-numita mulţime crede că există şi ceva aparent de câştigat, iar ea suportă liniştită situaţia, întrucât îi este încă permis să se bucure de puţinul ce nu mai este necesar la masa celor puternici.

5. Acum iată, prin aceasta, oamenii sunt adesea siliţi să abandoneze iubirea Mea şi să se dedice iubirii de sine şi să acţioneze rău în mic, aşa cum mai-marii acţionează în mare, când mint, fură, jefuiesc şi ucid, iar în acest fel îndrăznesc cu obrăznicie să tragă legile Mele în jos, în mizeria lor, pentru ca astfel să-i dea acesteia o aşa-numită „aparenţă” morală, dar afurisită de Mine! Vai de ei, într-o zi! Prin aceasta, orbii sunt orbiţi, dar Eu ghicesc tertipurile lor şi le vestesc copiilor Mei, care au început să Mă caute.

3

Andreas Hiittenbrenner, primarul oraşului Graz.

3

Daruri Cereşti

4. Un salut din înaltul cerurilor În Duminica Pastelul, 19 aprilie 1840 1. Acest cuvânt, adresat lui Anselm Hiittenbrenner4, este pentru el o dovadă că Mă bucură lucrarea lui! Dacă el continuă să înfăptuiască zelos iubirea pentru Mine, cum deja a început să o facă, trebuie să ştie că Eu sunt gata pentru a revărsa deodată asupra capului său un torent de lumină binecuvântată. Iar binecuvântarea Mea nu trebuie să se mai abată niciodată de la el, de la copiii şi de la nepoţii săi. Iar el nu va mai trebui să se îngrijoreze pentru trupul acestora, ci (doar) pentru spiritul lor.

2. Oare nu este mai greu să ai grijă de trup decât să ai grijă de spirit? - De aceea, lăsaţi ce este greu în seama Mea, şi păstraţi pentru voi ceea ce este uşor, ca să puteţi rămâne liberi în toate acţiunile voastre, iar copiii voştri să poată recunoaşte iubirea cea mare a Tatălui Sfânt din Cer, care a fost, este şi veşnic va fi singurul dăruitor al tuturor darurilor bune. Acesta este un sfat bun pentru el (A.H.)! Asta îi spun Eu, Tatăl iubit, ca să poată crede în Mine pe deplin.

Pentru că Eu sunt corect în toate promisiunile Mele.

3. Şi Eu îi mai spun că oricărui om care contribuie la răspândirea luminii de la Mine, la cunoaşterea binelui din iubirea Mea şi a adevărului din înţelepciunea Mea pentru marea slavă viitoare a numelui Meu, îi voi dărui Noua Naştere, şi în aceasta şi Renaşterea, curând deplină, cu un nou nume, şi voi face din el copilul răsfăţat al iubirii Mele, întocmai ca pe mult-iubitul Meu Ioan, scribul tainic al Cuvântului Meu. 4. Acesta ar fi pentru el (A.H.) un bun salut, prima oară în cuvintele de la Mine, în ziua împământenirii sale! - Aceasta o spun Eu, Tatăl veşnic, bun, iubit şi Sfânt! Amin!

5. Dreapta iubire părintească Joi, 23 aprilie 1840 1. Spuneţi-i soţiei lui Ans. H, următoarele cuvinte, pentru că Eu i-am recunoscut dorul şi îi voi dărui, de aceea, o mică alinare, pentru ea şi pentru copiii ei.

2. Eu Mă bucur pentru cel care se bucură pentru Mine. Şi am multă apă de dat celor însetaţi. Iar îndurarea Mea este mare şi nicăieri nu-i poţi găsi lipsă.

3. De aceea, tu, mamă din această lume, împarte-ţi iubirea pentru copiii tăi, aşa cum Eu îmi împart îndurarea pentru copiii Mei, pentru ca niciunul dintre copiii tăi să nu fie privit pieziş de fratele sau de sora care-l invidiază în taină! Să ai o măsură deplină şi egală a iubirii pentru fiecare dintre copiii tăi, ca să pot şi Eu să le ofer o măsură deplină şi egală de îndurare!

Altfel, cei care sunt mai iubiţi vor primi mai puţină îndurare, iar cei care sunt mai puţin iubiţi vor primi mai multă îndurare de la Mine.

4. Pentru că Eu sunt un Tată al celor nedreptăţiţi, un mângâietor al celor întristaţi, dar şi un judecător aspru al copiilor pe care îi iubiţi prea mult. Pentru că prisosul iubirii voastre îi distruge pe copiii voştri şi îi face incapabili de a primi îndurarea Mea. De aceea, pe viitor lasă ca toţi să aibă parte la fel de ceea ce le trebuie, şi stăpâneşte-ţi inima, iar îndurarea Mea te va copleşi.

5. Şi să crezi că Eu sunt Cel care îţi spune aceasta, ca un Tată bun. Acolo unde tu vezi ca prin ceaţă. Eu văd ca prin sticlă. Dar ceea ce tu priveşti cu toată agerimea, Eu privesc cu degetele. Ceea ce lumea judecă, Eu primesc; dar ceea ce lumea slăveşte, nu va ajunge nicioda4

Anselm Huttenbrenner, care a notat „Completările” într-un jurnal şi a completat lucrarea principală, scrisă în acelaşi timp, „Casa Domnului”, cu texte din Vechiul şi din Noul Testament.

4

Daruri Cereşti

tă în faţa Mea. Iată adultera, judecată de lume! Eu am scris vina ei în nisip, pentru ca vântul să o poată spulbera. Aşa trebuie să faceţi voi toţi, dacă vreţi să fiţi copiii Mei buni, pe care Eu îi iubesc mai mult decât voi aţi putea înţelege.

6. Aşa cum soarele străluceşte şi ploaia cade pe toată iarba, tot aşa să fie iubirea voastră pentru copiii voştri! Dar faţă de cei străini, fiţi ca un incendiu şi ca o rupere de nori, încât în voi şi în copiii voştri să nu fie iubire de sine - şi astfel, credinţa voastră devine mai puternică, iar Eu voi putea să vă ajut mereu, acolo unde sunteţi mai slabi.

7. Aceasta să-ţi fie o mică alinare! - Acolo unde Eu vreau să intru, mai întâi fac curăţenie! - Aceasta v-o spune Tatăl vostru bun şi sfânt. Amin!

6. Crucea, coroana şi iubirea Vineri, 24 aprilie 1840 1. Celei care se bucură pentru făptura Mea trupească (şi aceasta înseamnă binecuvântarea Mea) şi ţine la mare cinste lemnul crucii şi fierul cuielor, respectă la fel şi mâinile care au fost străpunse, şi respectă crucea ca pe Cel răstignit - şi care a suferit deja destul din cauza iubirii sale duble, aceleia să i se spună ceea ce vreau Eu să i se spună, de dragul sănătăţii şi mântuirii sale.

2. Ea nu trebuie să iubească crucea mai mult decât pe Mine, şi nici cuiele mai mult decât iubeşte capul încoronat! Pentru că aceia care fac astfel, trebuie să sufere mult din cauza acestei iubiri anapoda (pervertite). Cel care însă Mă iubeşte atâta, datorită crucii, cuielor şi cununii, acela iubeşte „făptura” Mea, deoarece aceasta este acoperită de picături de sânge, vânătăi şi răni, şi prin aceasta seamănă acelor copii care încep să-şi iubească părinţii abia când aceştia, apăsaţi de multe suferinţe, plâng la uşa lor.

3. Dar cel care Mă iubeşte cu adevărat să respecte poruncile Mele, şi să Mă iubească din iubirea Mea, pe care Eu am dat-o fiecăruia, fără cruce, piroane şi cunună (de spini), curată, aşa cum sunt şi Eu. Vă spun: Cel care Mă iubeşte, Mă iubeşte şi fără cruce, piroane şi cunună. Dar celui a cărui iubire este îndoielnică, Eu îi voi trimite crucea, piroanele sau cununa astfel, iubirea lui pentru Mine se întăreşte, pentru că el va vedea că a suferi este mai greu decât a iubi, şi că Eu nu Mă bucur de suferinţele copiilor Mei, ci doar am inima întristată.

4. Pentru că jugul Meu este blând, iar povara Mea este uşoară. Dar copiii lumii trebuie să ia Împărăţia Mea prin străduinţă, dacă vor să pună mâna pe ea. Aşadar, copiii Mei nu trebuie să se arunce pe câmpul de luptă pentru Mine, şi să fie răniţi de duşmanii Mei - pentru ei voi lupta chiar Eu. Pentru că iubirea este mai presus de orice luptă.

5. Dar cel care vrea să lupte, şi se bucură pe câmpul de luptă, acela trebuie să se aştepte la orice fel de răni şi să ia seama să nu fie învins în luptă. Dar învingătorul nu se află deasupra iubirii curate, ci dedesubtul acesteia, atâta vreme cât el nu aruncă cununa de lauri în focul iubirii.

6. De aceea. Eu voi lupta şi voi învinge pentru cei care Mă iubesc, iar iubirea lor îmi va fi cea mai frumoasă cunună de lauri. Dar pe cei care vor să lupte, îi voi distribui la posturile lor. Iar ei vor fi nevoiţi să lupte cu puterea lor în mare furie şi înfocare, iar războiul va fi pentru ei adesea amar, şi cândva ei vor fi nevoiţi să-l plătească scump.

7. Ceva trebuie adăugat5, şi anume: Dacă un om cumpără o casă, el nu trebuie să se mulţumească cu contemplarea aspectului frumos, care îi ia ochii, ci să meargă la cel care vinde şi să spună; „Vreau să cercetez temeliile, zidăria, podelele şi acoperişul”. Şi dacă el a găsit că acea casă este solidă, să o cumpere, oricare ar fi preţul, pentru că este o casă bună. Dar dacă nu este aşa, atunci să lase lucrurile aşa cum sunt şi să nu mai trateze cu vicleanul negustor, chiar dacă acesta ar spune că acea casă are cutare sau cutare vechime - dacă va veni un cutre5

Ca parabolă spirituală pentru starea credinţei.

5

Daruri Cereşti

mur, ea se va prăbuşi. Dar dacă cineva locuieşte într-o casă veche, acela să fie mereu gata de plecare, în pragul uşii, iar când vede casa clătinându-se, e momentul când trebuie să se îndepărteze în grabă.

8. Asta spune Bunul Păstor, mieilor blânzi, pe pajiştea aspră a robilor. Amin. Eu, Iisus.

Amin!

7. Ave Maria Duminică, 26 aprilie 1840, a.m.

La o întrebare 1. Toată datoria voastră este, a fost şi veşnic va fi iubirea, adică iubirea voastră curată, divină pentru Mine şi, la fel, pentru toţi fraţii voştri şi pentru toate surorile voastre.

2. După măsura iubirii pe care o aveţi pentru Mine, vi se va şi da de la Mine, Cel care sunt Iubirea în sine, cu toată fiinţa Mea. Voi toţi sunteţi, dacă Mă iubiţi cu toată puterea voastră, copiii iubiţi ai iubirii Mele - care a ales-o pe Maria, mama fiinţei Mele pământeşti. Dar această fiinţă pământească6 este un frate adevărat pentru voi toţi, ca să vă poarte cu toată răbdarea şi blândeţea pe toţi, ca pe fraţi şi surori, la maturitate. Iar cel care vrea să ajungă la Tatăl, acela să Mi se adreseze ca şi cum ar fi un favorit al Tatălui, care este singurul frate adevărat al vostru, plin de cea mai mare iubire şi înţelepciune. Iar aşa, nu este nevoie ca voi să vă adresaţi altcuiva, ci numai Mie, cu toate rugăminţile şi necazurile voastre.

3. Salutul pentru Maria a venit (la acea Bună Vestire) din înălţimea sfinţeniei lui Dumnezeu, în toată puterea Duhului Său, pentru ca iubirea Tatălui să creeze pentru voi un adevărat frate. - Acum, întrebaţi-vă pe voi, ce mai vreţi acum cu acest salut - Maria nu are nevoie de el. Ea ştie cel mai bine, între toţi, că auzul Meu este mai ascuţit decât al vostru, iar văzul Meu este mai bun decât al vostru; şi că iubirea, smerenia şi blândeţea Mea sunt mai presus decât iubirea, smerenia şi blândeţea tuturor spiritelor mântuite ale cerului.

4. Într-adevăr, neştiinţa voastră şi marea voastră rătăcire i-ar aduce ei (Măriei - nota edit.) numai tristeţe, dacă Eu n-aş lua mereu asupra Mea, din prea marea Mea iubire pentru voi, ceea ce este îndreptat asupra voastră sau asupra altui frate mântuit al vostru. De aceea Eu le iau auzul şi văzul celor mântuiţi (împotriva unor astfel de adoraţii nepotrivite), pentru ca mântuirea lor să nu fie tulburată de marea voastră nechibzuinţă.

5. Pentru cel care Mă caută, se va bucura Maria şi toţi cei mântuiţi. Iar ei vor fi mereu bucuroşi să-l slujească după iubirea Mea din ei, din care li se vesteşte unde şi din ce le lipseşte. De aceea este şi inutil să vrea cineva să ajungă la îndurare altfel decât doar prin Mine. Pentru că Eu singur sunt Poarta către Tatăl, în care se află toată îndurarea. Cel care nu trece prin Mine, acela nu ajunge acolo.

6. Voi puteţi să vă amintiţi cu tot respectul şi cu toată iubirea de tot ce are legătură cu întruchiparea Mea ca om, iar astfel să vă arătaţi toată supunerea faţă de marea Mea iubire pentru voi. Iar acest fapt îmi va fi plăcut Mie. - Dar dacă voi vreţi să plămădiţi din acestea rugăciuni flecare, atunci v-aţi smintit, sau marea orbire a conducătorilor orbilor nerozi v-a smintit, şi sunteţi înşelaţi de înşelătorii înşelaţi.

7. Eu acum v-am arătat cum stau lucrurile, iar voi trebuie să faceţi asemenea, dacă vreţi să fiţi copiii adevăraţi ai unuia şi aceluiaşi Tată bun, şi fraţii adevăraţi ai Fiului Mariei, care vă iubeşte aşa cum voi Mă iubiţi pe Mine. - Amin!

8. Trei întrebări

6

Adică Iisus ca Fiu al Omului.

6

Daruri Cereşti

Duminică, 3 mai 1840, a.m.

1. „Oare biserica romano-catolică nu greşeşte, prin faptul că le-a luat mirenilor potirul, dacă se spune totuşi la Matei 26,27: Beţi dintru aceasta toţi?”

2. „Oare ostia poate fi adorată?”

3. „Oare ar trebui să credem pe deplin ce spun cărţile lui Emanuel Swedenborg? 7” 1. Pentru cele trei întrebări care-ţi sunt adresate ţie pentru a răspunde, vreau să dau Eu trei răspunsuri aspre celor care au întrebat, pentru că ei întreabă înainte de vremea potrivită, iar astfel ei vor să vă îmbogăţească ştiinţa, mai curând decât iubirea pentru Mine, care se află mai sus decât orice ştiinţă. Ei nu se gândesc de ce anume este nevoie mai întâi. Darul înţelepciunii vine fiecăruia după măsura iubirii sale pentru Mine, care este adevărata „pâine” şi adevăratul „potir”, sau „Trupul Meu” şi „Sângele Meu”, despre care mărturisesc profeţii, de la Moise până la Ioan, şi de la Ioan până la Emanuel Swedenborg, şi toţi înţelepţii ce cunosc iubirea Mea. 2. Voi vedeţi soarele în boabele de rouă, şi spuneţi: Aceasta este imaginea fidelă a soarelui, îi lipseşte doar căldura. Dar Eu spun: Este mai uşor să încălzeşti rouă, decât să aşezi în ea imaginea fidelă a unui soare atât de mare. - Deoarece Eu fac acest lucru din urmă, de ce oare nu faceţi voi lucrul dintâi, mai uşor, şi întrebaţi atât de prosteşte, dacă ar trebui să se adore ostia, sau nu? Oare nu v-am spus şi nu v-am arătat deja destul în ce constă adevărata adoraţie şi în ce raport suntem Eu şi materia?

3. (La prima întrebare) Ce vrea oare indiscreţia voastră inoportună? Acum ştiţi ce vreţi să ştiţi şi ţineţi bine minte aceasta, învioraţi-vă inima şi uitaţi-vă spre Emmaus! Când Eu am frânt pâinea (acolo), apostolii M-au recunoscut şi fără potir, şi s-au înflăcărat în iubirea lor pentru Mine! - Să faceţi şi voi asemenea! Gustaţi pâinea, în iubirea cea curată şi adevărată pentru Mine, şi nu vă opriţi la forma care nu are nimic în sine, ci să năzuiţi doar la iubire şi la credinţa care se naşte din aceasta! Şi Eu însumi vă voi întinde potirul plin de spirit sfânt, care este sângele Meu. 4. Vinul este o băutură în care se află desfrânarea şi necinstea. Iar voi nu trebuie să fiţi însetaţi de acesta, ci trebuie să-i lăsaţi doar pe robi să-l bea, pentru că ei sunt o groapă de necurăţenii şi astfel ei umezesc pământul lor neroditor din cauza iubirii lor greşite, pentru ca orice fruct care creşte acolo, să devină liber şi să înflorească asemenea florii-soarelui.

5. Doar că potirul pe care vreau să vi-l dau este potirul cel adevărat, în care sălăşluiesc toate spiritele adevărului şi ale vieţii! De acestea trebuie să fiţi însetaţi!

6. (La a doua întrebare). În privinţa ostiei de la comuniune - care este o pâine coaptă din făină, ca şi pâinea din Emmaus, şi de asemenea doar materie pură - aceasta nu are viaţă şi nu poate da viaţă, ci este un lucru mort şi dă moarte.

7. Dar cel care o frânge, o binecuvântează şi o dăruieşte are viaţă, şi poate să dea viaţă tuturor celor care gustă din ea, în semn al adevăratei vieţi, în credinţa vie. Dar acolo unde este darul, nu este departe nici dătătorul, singurul căruia i se cuvine toată adorarea.

8. Dacă voi căutaţi mai întâi iubirea din Mine prin respectarea de bunăvoie a poruncilor, darul vă va lumina şi veţi recunoaşte Dătătorul în dar, vă veţi înflăcăra în iubirea pentru El şi veţi adora marea Sa sfinţenie.

9. De aceea, mai întâi să iubiţi, apoi darul va fi drept, spre luminarea voastră, viu în pâine. Şi abia atunci în dar se va afla binecuvântarea Dătătorului. Iar voi veţi adora atunci în spirit şi în adevăr sfinţenia acestuia.

10. În privinţa lui Emanuel Swedenborg, ei (cei care întreabă) ar trebui să încerce să vadă dacă şi ei pot spune aşa ceva fără înţelepciunea Mea! 7

O parte din cărţile lui Emanuel Swedenborg le găsiţi la: http://www.scribd.com/billydea , http://www.docstoc.com/profile/billydean , http://en.calameo.com/accounts/27980 , http://issuu.com/billydea , etc., n.red.

7

Daruri Cereşti

11. El a fost deşteptat de Mine şi a fost condus de îngerii Mei în toată înţelepciunea lor primită de la Mine, fiecare după măsura iubirii lor. Iar ceea ce spune el, este bun şi adevărat.

12. Învăţăturile Mele şi Cuvântul Meu viu care vine la voi din gura Mea, prin iubirea din voi, se află mai sus de toţi profeţii şi de toată înţelepciunea îngerilor! - Pentru că iubirea este Cea Dintâi şi Cea mai Presus, iar abia după ea vine înţelepciunea.

13. De aceea, celui care are iubirea adevărată pentru Mine i se va da şi înţelepciunea deplină. Dar cel care caută adevărul fără a fi căutat mai întâi iubirea, acela nu va găsi decât amăgire, iar la urmă nu va şti care este de fapt adevărul.

14. De aceea, dacă mai întâi iubiţi şi lăsaţi la o parte curiozitatea, atunci soarele din voi va răsări. - Amin! Amin! Amin!

15. Acestea ar fi pentru voi trei răspunsuri aspre, din înălţimi, de la Mine, Dumnezeu Tatăl. Amin!

9. Către prietenii Mei Sâmbătă, 9 mai 1840, p.m.

1. La dovezile voastre de iubire reciprocă, permiteţi-Mi şi Mie să vă adresez un mic salut. Pentru că Eu Mă invit singur când zăresc un lucru bun! Dar Eu ştiam că astăzi voi nu veţi fi neprietenoşi faţă de Mine, dacă Eu îmi iau libertatea de a Mă afla în mijlocul vostru ca oaspete nechemat.

2. La cei pe care Eu îi iubesc, şi care au început să Mă caute şi să Mă iubească, şi au recunoscut glasul Meu prin robul Meu sărman şi slab, Eu vin cu drag, la un moment poate mai nepotrivit. Dar ce poate face Tatăl, ca să aibă mai multă iubire pentru copiii Săi, decât au copiii pentru El?! De aceea, trebuie ca voi să ţineţi seama de marea Mea iubire pentru voi, pentru ca Eu să vin mai des la voi. - O, copii ai Mei, cum vă iubesc totuşi pe toţi! De aceea să Mă iubiţi şi voi pe Mine, Tatăl vostru bun, şi să priviţi mereu în sus spre Mine! - O, Eu însumi voi fi odată răsplata voastră!

3. Ascultaţi, cei care Mă văd acum cu drag în mijlocul vostru, pe ei îi voi lua odată în mijlocul iubirii Mele, iar ei vor mânca la masa cea mare a Tatălui lor! - Astfel Eu voi fi astăzi pentru prima oară pe deplin printre voi. Voi nu Mă veţi vedea cu ochii trupului. Dar Eu voi atinge inimile voastre, când robul Meu sărman şi slab vă va aduce aceste cuvinte. Iar atunci să ştiţi că Eu am venit în mijlocul vostru!

4. Dar nu trebuie să vă ruşinaţi de voioşia voastră, ci să fiţi senini şi îndrăzneţi. Să vă gândiţi că atunci când Eu sunt cu voi, şi voi sunteţi cu Mine, Tatăl vostru bun! Iar astfel, voi sunteţi acasă, şi acolo nu vă ruşinaţi.

5. Iar dacă Eu sunt pe deplin cu voi, atunci voi toţi, dragii Mei copii, primiţi salutul Meu părintesc şi plin de iubire, aşa cum vă este dat tuturor! Şi, deoarece Eu sunt Tatăl adevărat pentru voi toţi, acest salut adevărat al Meu să vă fie şi o binecuvântare adevărată, dacă voi o primiţi la fel de bucuroşi, aşa cum Eu vă dau mereu, cu drag. Dar salutul sună astfel: 6. Pacea fie cu voi! Iubirea Mea să fie singura voastră bogăţie! Iar îndurarea Mea să lumineze în faţa voastră întunericul lumii şi să vă arate blând calea vieţii veşnice.

10. Spiritul bisericii şi spiritul iubirii Joi, 14 mai 1840, p.m.

1. Celui care se teme de Mine (mai mult din cauza Bisericii decât din cauza Mea) şi ar dori un cuvânt de mângâiere, deoarece crede că Eu am ceva împotriva lui, din cauza slăbiciunii credinţei sale - pentru că Eu nu i-am făcut lui ce le-am făcut celor care au dus dorul luminii Mele ani de zile, deoarece el încă trăia în pace în biserica în aer liber şi credea că vântul şuierător este spiritul Meu, şi că tunetul este glasul vieţii din Fiu - aceluia să-i spui că: 8

Daruri Cereşti

2. M-am uitat în inima lui şi am găsit un sâmbure bun, care trebuie să fie bine udat cu apa vieţii de la Mine, pe care el o va găsi din belşug în scrierile Vechiului şi Noului Testament. Apoi, acest grăunte de muştar va creşte plin de viaţă, şi vor veni multe spirite cereşti săşi facă sălaş sub ramurile plantei de la Mine (în el), apoi voi veni şi Eu şi voi trezi curând pe deplin spiritul său şi îmi voi face sălaş veşnic în el.

3. El nu trebuie să fie temător, dacă Mă iubeşte şi nu trebuie să creadă că biserica clădită din piatră este veşnică, ea fiind la fel de bună ca orice casă făcută de mâna omului! Să nu creadă că mântuirea i-o va aduce slujbele, care vă sunt nefolositoare dacă nu vă schimbaţi cu totul în inimile voastre, nici sacramentele, care sunt un adevărat dar sufletesc, dacă nu sunteţi aduşi la viaţă de adevărata iubire pentru Mine, în inimile voastre purificate.

4. El trebuie să ştie: pentru cel viu, totul este viu, iar pentru cel mort, totul este mort.

Cel care are iubire pentru Mine (adică iubirea curată, cerească pentru Dumnezeu şi pentru aproape), acela Mă are în sine pe Mine, Viaţa vieţilor. Dar cel care nu are iubirea Mea, acela este asemenea materiei, care este moartă prin mânia lui Dumnezeu; el însuşi este mort, iar viaţa trece mută pe lângă el, aşa cum este el însuşi mut pentru viaţă.

5. De aceea, să cauţi tu, Samuda (un prieten al lui Lorber), doar marea iubire pentru Mine, şi să o cauţi peste tot! Iar acolo unde o vei găsi, acolo, crede-Mă, este şi viaţă. Şi de aceea, să nu te legi de nimic, decât de iubirea pentru Mine, şi vei trăi, chiar dacă ai muri de o mie de ori!

6. Nu căuta lumina care este moartă, ci iubirea. Astfel, lumina ta va primi viaţă de la Mine, Care sunt Iubirea şi Viaţa, din veşnicie în veşnicie. Amin! - Eu, Iisus. Amin!

11. Grijile fără rost Duminică, 20 mai 1840, a.m. Întrebare: O, Tată din ceruri, oare nu putem să Te rugăm cu filială smerenie, să înceteze recrutarea prin care soţul este smuls de la soţia lui, tatăl de la copii, fiul de la părinţi, orăşeanul de la meseria lui şi ţăranul de la agricultură, şi este silit adesea la o stare ce are prea puţin a face cu creştinismul? - Cât timp trebuie să mai dureze acest blestem după voinţa Ta? Oare să-Ţi fie plăcut să ne ceri o jertfă, pentru ca jugul cel aspru, a cărui vedere ne umple de tristeţe amară, să fie luat de la fraţii noştri? - Totuşi, facă-se nu voia noastră, ci voia Ta sfântă, în veşnicie!

1. Eu, Tatăl vostru bun şi sfânt, Mă bucur mereu dacă vă întoarceţi spre Mine cu orice dorinţă. Dar nu trebuie să cereţi vreo dovadă nebunească. Eu nu vă voi răspunde, pentru că ar fi o nesăbuinţă să vă întăresc într-o nebunie sau superstiţie.

2. Dar astfel de întrebări sunt cele despre cronologia după an, zi şi oră! - Pentru că Eu nu hotărăsc un moment pentru ceva, ci mereu ţin seama de faptele oamenilor, ca un tată faţă de copii şi ca Dumnezeu faţă de oameni (ai lumii). Oare n-ar fi o cruzime să spun: „La anul voi trimite Judecata Mea asupra voastră”- şi aţi deveni oare mai buni în esenţa voastră!?

Acum, judecaţi chiar voi! - Iar dacă Eu n-aş face asta, oare n-aş fi un mincinos!? Şi cum oare s-ar împăca aceasta cu iubirea şi cu sfinţenia Mea? 3. Din această cauză reală, Eu îi las pe toţi profeţii-cronologi să fie atacaţi şi desfiinţaţi. Deci nu Eu, ci oamenii, prin faptele lor, să stabilească inconştient timpul. Iar Eu voi veni apoi când se gândesc ei cel mai puţin.

4. A doua întrebare este: Prin ce fel de jertfă aş putea fi convins de ceva? - Iată, întrebarea aceasta din partea copiilor Mei Mă răneşte, pentru că Eu înţeleg că ei Mă consideră un fel de idol, în loc de Tatăl lor sfânt şi bun, în tot adevărul şi în toată iubirea pentru ei. Tatăl care nu vrea altceva de la voi decât iubirea filială. Iubirea voastră filială este singura jertfă de care se bucură Tatăl vostru şi este cea mai mare mulţumire a Dumnezeului vostru!

9

Daruri Cereşti

5. Dar în ce priveşte recrutarea, aceasta nu este cel mai mare rău al lumii, ci doar o consecinţă a iubirii de lume, încât ea trebuie să fie privită mai mult ca o urmare, decât ca răul însuşi. La fel este şi milităria, care va dura tot atât cât şi lumeasca iubire de sine a oamenilor.

De aceea, n-ar trebui ca voi să faceţi atâta zarvă din cauza recruţilor. Aşadar, să fiţi pe deplin siguri că niciodată copiii Mei nu vor purta arme, pentru că Eu sunt arma lor împotriva oricărui rău. Iar dacă ei ar face aşa cum au făcut copiii lumii, ceea ce se întâmplă doar rareori, atunci credeţi-Mă, Eu voi fi şi acolo Tatăl vostru, şi un Dumnezeu puternic, arma voastră ascuţită şi de neînvins.

6. Puţin contează ceea ce sunteţi voi pe lume, ţărani sau burghezi, prinţi, regi sau împăraţi. Ci depinde de împrejurări, cum aţi fi voi - din amor propriu sau din iubirea pentru aproape, sau din iubirea Mea ce se află în voi (adică din iubirea voastră pentru Mine), faţă de aproapele vostru. După aceasta va fi şi viaţa voastră în veşnicie.

7. Ştiu bine că în militărie se găseşte prea puţină religie şi că desfrâul este vădit mai rău decât în burghezie. Dar şi pedeapsa este mai aspră decât pentru burghezi. Şi astfel, se evită multe din cele ce sunt adesea permise burghezilor.

8. De altfel, pentru Mine, religia este aşa cum este în general şi pentru voi, la fel de bună ca şi cum n-ar fi. Pentru că unde nu este nimic, se mai poate întemeia ceva ce poate fi bun. Dar unde se află ceva rău, lucrurile bune nu prea mai au loc. Tot ceea ce este lumesc este în acelaşi timp infernal, şi de aceea cuprinde tot felul de grozăvii, a căror răsplată va veni, mai devreme sau mai târziu, la burghezi, ca şi la soldaţi.

9. Însă copiii Mei nu trebuie să-şi facă griji! Pentru că Eu am multe de dat celor săraci şi asupriţi, dacă ei vor să vină la Mine. Iar dacă ei au pierdut ceva pe lumea asta pentru Mine, vor regăsi mai mult decât au pierdut la Tatăl lor bun şi sfânt. Amin!

12. Cum să-i citim pe profeţi, ca să-i înţelegem corect?

26 mai 1840, de la 3°° până la 5°°, p.m.

1. Puteţi să-Mi adresaţi astfel de întrebări întotdeauna când doriţi cu adevărat să vedeţi luminate căile Mele. Iar Eu nu vă voi da un răspuns precis, dar o rază de la Mine va trece prin toate cerurile îngereşti şi va lumina inima voastră, iar mintea voastră va vedea toate lucrurile mari şi minunate ale vieţii noi primite de la Mine, aşa cum tot ce se află pe corpurile terestre este un efect al soarelui, prin îndurarea Mea. 2. Dacă voi găsiţi la profeţi o picătură de apă din marea nemărginită a îndurării Mele, trebuie să priviţi această picătură prin smerenia voastră, la lumina şi căldura credinţei voastre vii. Iar în ea veţi descoperi nenumărate minuni!

3. Atunci veţi avea o mare bucurie curată. Dar încă nu o veţi înţelege (minunea îndurării). Şi abia când vă veţi întoarce la Mine, cu toată iubirea smerită, şi Mă veţi ruga, şi veţi dori aprig lumina harului Meu din toate cerurile, abia atunci voi trimite o rază ca o săgeată, care poate vă va răni puţin, dar vă va deştepta spiritul din somnul morţii. Iar spiritul va înţelege atunci toate minunile din picătura aceasta, în lumina Mea vie.

4. Iar voi, cu spiritul adus la viaţă, veţi vedea veşnic minunile prin cea mai mare dintre minuni, adică prin libertatea voastră vie, prin iubirea Tatălui vostru sfânt din toate cerurile!

Amin. Eu, Iisus, Iubirea veşnică şi Viaţa veşnică.

13. Cuvânt de mulţumire din partea robului 26 mai 1840 1. Primeşte, aşadar, mulţumirea noastră, pentru că Tu, coborându-Te, ne dezvălui nouă, bieţi păcătoşi, taine mari şi profunde, de care nu suntem vrednici. O,Tată bun şi sfânt, pri10

Daruri Cereşti

veşte în inima noastră cuprinsă de remuşcări, pentru că ne ruşinăm chiar a mulţumi cu vorbele noastre omeneşti după ce am primit cuvintele Tale pline de viaţă.

2. Mare mulţumire, mare cinste, mare slavă, veşnic pentru Tine, precum în ceruri, aşa şi în inimile noastre! Amin! J.L.

14. Despre legăminte şi jurăminte Pe 28 mai 1840,a.m.

1. Dacă întreabă cineva despre dreptatea şi valoarea de adevăr a legămintelor şi jurămintelor, aceasta este o întrebare de înţeles.

2. Dacă Eu Mă aflu în inima unui om anume, atunci el are adevărul în sine. El face, gândeşte şi vorbeşte din adevăr, iar această triplă acţiune (în acest caz) este adevărată şi nu mai are nevoie de Da sau de Nu. Tot ce trece de aceasta este păcat, pentru că atât cel care cere jurământul, cât şi cel care depune acest jurământ umbresc prin neîncrederea lor condamnabilă sfinţenia Mea intangibilă, care este izvorul primordial al înţelepciunii şi adevărului ce sunt veşnice în Mine.

3. Dar dacă un om nu Mă are în inima lui cu credinţă, tot ce face, gândeşte şi spune este fals şi înşelător. Oare cum puteţi cere (în acest caz) un semn adevărat de la cel care nu are adevăr, şi să puneţi apoi sigiliul minciunii pe sfinţenia Mea, pentru ca un tribunal înşelător, lumesc să recunoască legalitatea unei afirmaţii oarecare, interesate, a unui egoist!?

4. Vă dau un sfat din iubirea Mea, pentru ca voi să cruţaţi sfinţenia Mea! Iată, dacă un jurământ este pentru voi un semn sigur, oare nu poate fi la fel de bun un „Da” sau un „Nu”?

Dacă voi pedepsiţi jurămintele false, la fel puteţi face şi pentru „Da” sau „Nu”!

5. Vă sfătuiesc, dacă un om a minţit în mărturia sa afirmativă sau negativă, numele său să fie dezonorat în faţa tuturor, până când el se va smeri şi va recunoaşte public vina minciunii sale, ceea ce va fi primul adevăr ieşit din gura lui.

6. Atunci, după caz, voi puteţi şi trebuie să luaţi fie o treime sau o jumătate, sau chiar toată averea sa, ca despăgubire legală pentru adevărul maltratat de mincinos, spre folosul propriu. Atunci, el ar trebui să nu mai aibă pâine şi nici adăpost, deoarece el a urât adevărul!

7. Iar voi puteţi fi siguri că nici cel mai mare păcătos nu vă va minţi. Mai curând, el va tăcea, ca şi spiritele iadului, care nu pot rosti numele Meu. 8. Pe cel care este drept în inima lui, să-l credeţi pe cuvânt, fără jurăminte, şi puteţi fi siguri că el spune adevărul, şi îl semnează chiar cu sângele său.

9. Însă cel ce are o inimă necredincioasă şi egoistă, aceluia Dumnezeu îi este departe, iar iadul îi este aproape. De la acela puteţi cere jurământ după jurământ - dar întrebaţi-vă, la ce folos?

10. De aceea, voi să spuneţi „Da, da” sau „Nu, nu”! Orice este mai mult de atât e un păcat în spiritul sfinţeniei Mele intangibile.

11. Aceasta este legea Mea, fără alte adăugiri! Pentru că poruncile Mele sunt stabilite şi nu suferă schimbări, asemenea legilor voastre păgâne! Amin. Eu, Dumnezeu - Înţelepciunea şi Dreptatea veşniciei. Amin!

15. Legile pământeşti şi cereşti Joi, 28 mai 1840, p.m.

1. Eu vă dau (în cele ce urmează) o picătură de înţelepciune - suportabilă pentru voi, creaturile trecătoare, prin iubirea Mea veşnică, deoarece, ca Dumnezeu, nu am alţi copii decât unicul şi veşnicul Cuvânt din Mine, care este singurul Fiu, întru care am binevoit (de la care am mulţumire). Dar în Fiu sunt şi Eu, Tatăl vostru, şi am mulţumire pentru voi, dacă L-aţi primit în voi pe Fiul Meu iubit, iar odată cu Acesta, şi sfinţenia Mea! 11

Daruri Cereşti

2. Dar această picătură de înţelepciune cade pe nisipul fierbinte al pământului pustiu, iar voi puteţi să vă îmbogăţiţi ştiinţa cu aceasta, dar nu sunteţi în stare să înfăptuiţi ca atare, ceea ce este lucrul cel mai important - deoarece doar fapta aduce viaţa veşnică, şi nu (singură) ştiinţa.

3. Tot „dreptul” vostru politic constă în răul şi falsul iubirii de sine, care a marcat pământul cu pietre de hotar, pe care stă scris al meu, şi niciodată al tău - şi din a cărui greşeală de neîndreptat se trag cel mai adesea delictele voastre, şi din care a trebuit să se găsească legi complet injuste, ce trebuie să asigure proprietatea fiecăruia, prin forţa unor pedepse nemaiauzite, chiar şi prin pedeapsa cu moartea - în timp ce Eu am creat pământul aerul, apa, ploaia şi razele soarelui, pentru folosul tuturor, şi nu Mi-am acordat vreun privilegiu.

4. Dar acum, pământul este măsurat ca şi iadul, deoarece fiecare îşi are locul său hotărât, care nu poate fi părăsit. Astfel se poate aplica doar o justiţie corespunzătoare, iar potrivit acesteia, doar pedepse analoge, ca graniţe ale răului. Astfel, când pedepsele sunt pe măsura răului, nu pot fi decât „legale” - privite din iad, deoarece totul, vă spun, este luat literal de acolo: aşa pietrele de hotar, aşa legile şi la fel şi pedepsele.

5. În asemenea condiţii este greu să dai sfaturi din cer, unde unul are pentru toţi şi toţi au pentru unul din iubire, aşa cum vă învaţă Evanghelia, că omul trebuie să dea şi haina pe lângă mantia cerută, pentru a evita toate certurile. Dacă cineva ar face o pildă, ca în ceruri, atunci n-ar mai fi necesare alte legi din iad, deoarece nimeni nu ar deţine ceva şi ar rămâne astfel liber de orice furt sau jaf.

6. V-am arătat pe scurt cum stau lucrurile. Din aceste motive trebuie să nu-L obligaţi pe Tatăl vostru (ceresc) la procesul iadului, ofensând astfel marea Lui răbdare la vederea grozăviilor şi fărădelegilor, şi cu atât mai mult cu cât Eu deja stau înarmat la poartă, pentru a lovi cu trăsnetul ultima hotărâre legală de pe faţa pământului, pentru ca toate vechiturile iadului să fie răsturnate acolo unde creatorul lor şi-a ridicat deja locuinţa permanentă.

7. Ţineţi seama de cuvintele Mele şi făptuiţi după iubirea voastră, şi odată se va arăta cât aur se va găsi în gunoaiele iadului! Amin!

16. Răbdarea până la vremea potrivită Sâmbătă, 30 mai 1840 Către Jakob Lorber, din cauza pictorului W: l. Momentul potrivit când Eu voi trimite un cuvânt cuiva nu poate fi ştiut, aşa cum îţi doreşti, ci îmi este cunoscut numai Mie. 2. Dar momentul când Eu (la dorinţa ta) voi trimite cuvântul Meu nu a ajuns la înflorire deplină. De aceea, mai trebuie puţin timp şi multă apă a vieţii din fântâna bogată a lui Iacov! Apoi, fiţi mici şi vedeţi mare, auziţi bine şi fiţi muţi! Să nu număraţi doar sorii, ci mai bine modestele fire de iarbă. Şi nu umblaţi doar pe munţii lunii, ci mai bine prin văile pământului!

3. Eu vorbesc copilăreşte cu copiii; ca un om, cu oamenii în toată firea; ca un Dumnezeu, cu prinţii; ca un Atotputernic, cu cei puternici; iar cu păcătoşii, ca păstor şi judecător. Şi aşa vorbesc cu fiecare (dintre cei pomeniţi), după felul său, ca un Dumnezeu inaccesibil. Dar cu cel care Mă iubeşte cu toată smerenia vorbesc ca un Tată, coborându-Mă din înălţimi la el ca un frate.

4. De aceea, încă puţin timp până ce fierul se va transforma în aur, prin infuzia activă de apa vie!

5. Eu, Dreptul, singurul Emanuel adevărat! Amin!

17. Portretul Domnului 12

Daruri Cereşti

1 iunie 1840, p.m.

1. În ce priveşte dorinţa pioasă pe care o nutreşte de multă vreme pictorul W, mai mult în mintea decât în inima sa, Eu spun că Mie nu-Mi este plăcută nicio reprezentare, fie ea din vopsele, din lemn, metal sau piatră, 2. Pentru că iată, toate acestea nu sunt decât materie, deci un lucru mort. Deci dacă voi Mă reprezentaţi în materie, voi Mă reprezentaţi în moarte, ca făptură pământeană - ceea ce adesea L-a scos pe Cel Viu din inimile voastre şi a aşezat în loc o imagine moartă a făpturii Mele (pământene).

3. De aceea, ar trebui să năzuiţi mai mult înspre imaginea vie a iubirii şi îndurării Mele în inimile voastre, decât înspre copia făpturii Mele pământene! Pentru că tot aşa cum viaţa voastră nu se află în carnea voastră, ci în inimă, la fel viaţa nu vine la voi din carnea Mea, ci din profunzimea Mea - aşa cum în natură, toată lumina şi toată căldura soarelui vine din miezul acestuia, unde se află o scânteie din îndurarea şi iubirea Mea. Iată, acesta este adevărul!

4. Şi dacă totuşi, voi vreţi o imagine a făpturii Mele pământene, Eu vă voi dărui-o, ca pe un rege, poporului lui Israel! Dar vai de aceia care ar îndrăzni să o adore! Sufletul lor ar obosi, iar spiritul lor cu greu va mai găsi viaţa Mea în sine.

5. Dar aceasta este înfăţişarea făpturii Mele, anume capul, ochii, nasul, gura, urechile, bărbia şi gâtul: 6. Capul să aibă înălţimea de 10 ţoii şi lăţimea de 7 ţoii, fără a socoti şi părul. Fruntea să ocupe 2/5 din lungimea feţei, iar nasul 1 ½ cincimi, şi astfel, de la nas până la bărbie să fie tot l ½ cincimi.

7. Fruntea să fie arcuită, fără cute, deschisă la culoare, plină de măreţie divină, iar părul să fie de culoare aurie, blond-deschis.

8. Ochii să fie foarte mari, cu irisul albastru; pupila neagră şi bine delimitată de albastru, pleoapele limpezi şi sprâncenele energice, de culoare închisă.

9. Nasul să fie drept şi nobil, nici prea lat, nici prea îngust.

10. Gura cu o linie demnă şi delicată, întredeschisă, ca pentru cuvinte pline de iubire, cu buzele nici prea subţiri, nici prea pline, potrivite între ele.

11. O bărbie puţin ieşită înainte, nici prea lată, nici prea îngustă, împodobită cu o barbă ceva mai închisă la culoare decât părul, despărţită în mijlocul bărbiei. Barba să descrească puţin în părţi şi să nu ocupe mai mult de 1/5 din obraz. Şi partea de deasupra gurii să fie potrivită aşa încât gura să nu fie umbrită.

12. Dar urechea să fie potrivită cu nasul şi să nu fie acoperită de şuviţele de păr, care trebuie să cadă uşor ondulate, cam o lăţime de mână, peste gât, în spatele urechii.

13. Iar gâtul să fie potrivit de lung şi plin, ca al unei fecioare.

14. Expresia feţei să fie cea a unui mire plin de iubire, dar şi de tristeţe pentru mireasa lui necredincioasă, asemenea unui rămas-bun din inima înlăcrimată, plină de iubire curată.

15. Vestmântul trebuie să fie unul israelit, de culoarea cerului, cu falduri largi şi cu borduri albe, de lăţimea degetului. Silueta trebuie să fie reprezentată stând în picioare, fără încălţăminte, întinzând mâna dreaptă către voi, păcătoşii, spunând în acelaşi timp: „Veniţi toţi la Mine, cei ce sunteţi trişti şi împovăraţi! Eu vă voi înviora!”, iar cu mâna stângă aşezată pe inimă, prin aceasta spunând: „Copii, aceasta este calea vieţii, aceasta este poarta către Tatăl!

Cel care nu trece prin această poartă, nu ajunge la Tatăl!”

16. Portretul descris aici ar trebui să stea ca pe o culme, în spatele căreia răsare un mare nimb. La dreapta şi la stânga Mea să fie două coloane, decorate cu doi heruvimi de foc. De la aceste coloane, pleacă spre stânga şi spre dreapta un zid puternic.

17. Sub culme, pe câmpii, să se reprezinte pâlcuri de oameni, dintre care puţini se uită spre Mine, iar cei mai mulţi, care îşi întorc faţa de la Mine, stau pe bucăţi sparte din tablele cu

13

Daruri Cereşti

porunci. În colţul din stânga se găseşte o ceată de oameni care pun scări pe ziduri, vrând să le ia cu asalt, dar scările sunt prea scurte şi nerezistente, şi le lipsesc mai multe trepte.

18. În spatele capului meu, se vor arăta, nedesluşit - ca şi cum ar fi înconjurate de ceţuri - părţi din noul oraş al sfinţeniei lui Dumnezeu, oraş spre care voi tocmai aţi început să urcaţi.

19. Aceasta este imaginea completă, aşa cum v-am oferit-o. Dar va fi greu să o realizaţi fără harul Meu. Dar dacă pictorul W., cel neînduplecat, ar dori să-l realizeze din iubirea curată pentru Mine, atunci harul Meu nu va întârzia să apară, iar portretul îi va uimi pe toţi cei care-l vor privi, chiar şi numai din curiozitate, şi va sfărâma inimile de piatră, deoarece nu va fi un simplu portret, ci o semnificativă literă iniţială a noului Ierusalim! Amin.

20. Eu, Iisus, adevăratul Hristos plin de iubire şi de înţelepciune! Amin!

18. Cea dintâi poruncă 2 iunie 1840, p.m.

Răspuns la o întrebare despre Marcu 12:30: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.

1. O, voi, dragii mei copii! Nu înţelegeţi lucruri atât de mărunte, ce totuşi sunt şi trebuie să fie pâinea voastră cea de toate zilele?! Spuneţi, cum veţi înţelege atunci lucrurile mari.

Evanghelia ierbii, a plantelor şi a copacilor, ca şi a pietrelor, pământului, apei, aerului, focului şi tuturor aştrilor, ca şi a tuturor animalelor, care au fost toate create de Mine!? Şi cât de puţin veţi înţelege ceea ce este necuprins, spiritual şi divin?! Cum să vă ospătaţi la masa mare a lui Avraam, dacă dinţii voştri au fost stricaţi de dulciuri, adică înţelepciunea şi credinţa voastră au fost stricate de cele lumeşti, şi nu mai puteţi mânca pâinea voastră cea de toate zilele, pe care Mi-o cereţi în fiecare zi în rugăciunile voastre (din păcate cei mai mulţi se roagă pentru pâinea viermilor)?

2. Iată cauza: Pentru că voi preţuiţi mai mult înţelepciunea decât iubirea însăşi, şi de aceea aveţi prea puţin din înţelegerea adevărată pe care o aduce iubirea.

3. Dar dacă mai întâi Mă iubiţi aşa cum copiii îşi iubesc părinţii înainte să poată vorbi, sau aşa cum mireasa îşi iubeşte mirele înainte de cunoaşterea mai apropiată, atunci veţi fi inundaţi de lumină!

4. De aceea, trebuie mai întâi să iubiţi! Atunci, credinţa voastră va primi viaţă. Altfel, mintea voastră se va umple de amestecături, ca stomacul unei vaci, iar inima voastră va rămâne goală. Faţă de copiii voştri să vă îndreptaţi greşeala, iar apoi să deveniţi asemenea lor.

5. Iată însă înţelesul „pâinii cea de toate zilele”: 6. „Din toată inima ta” - aici prin inimă se înţelege spiritul vital, adică iubirea voastră pentru Mine. Apoi, „Din tot sufletul tău” - sufletul este aici corpul eteric al spiritului, care trebuie să fie pătruns de iubirea originară ca să poată fi viu pe deplin. „Din toată puterea ta” aici puterile sunt pornirile voastre naturale, care trebuie să fie ţinute în frâu de iubirea voastră pentru Mine pentru ca sufletul, ca înveliş al spiritului, să se stabilească pe deplin şi să primească picioare ca să meargă, mâini ca să apuce, ochi ca să vadă, urechi ca să audă, nas ca să simtă mirosul şi o gură pentru ospeţe şi pentru vorbele vieţii de la Mine. Iar toate acestea sunt „toate puterile”, care trebuie să fie şi pline de iubire!

7. Acesta este înţelesul simplu al acestui mic text din cuvintele mult-iubitului Meu Marcu, şi al celor care spun la fel. Dar să înţelegeţi bine, nu pentru mintea ci pentru inima voastră vi l-am dat pentru ca voi să începeţi să Mă iubiţi doar datorită faptului că sunt mereu gata să vă primesc.

14

Daruri Cereşti

8. De aceea, voi să aduceţi iubirea în inima voastră încă goală, pentru ca ea să se sature cu pâinea cerurilor. Aceasta o doresc înainte de toate Eu, Dumnezeul vostru sfânt şi bun, ca Tată în Fiul Iisus. Amin. Amin. Amin!

19. Cele şapte rele Pe 4 iunie 1840, p.m.

Cu privire la Luca 11:24-26: Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.

Si, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia, mai rele decât cele dintâi.

1. Spune-i lui A. şi familiei sale, adică soţiei şi fiicei: „Caută şi vei găsi; bate şi ţi se va deschide; orice veţi cere în Numele Meu, veţi primi pentru ca bucuria voastră să fie deplină”.

2. Dacă un bărbat are soţie, iar soţia îşi iubeşte soţul în tăcere, pentru ca lumea să nu observe, deoarece ea crede că lumea va gândi rău despre ea (dacă ar vedea că toată inima ei este dăruită soţului ei), iar din acest motiv ea se arată rece şi sfioasă, deşi nutreşte o iubire arzătoare, încât soţul zadarnic îşi dă osteneala de a o face să se simtă în largul ei, deoarece ea rămâne retrasă şi timidă, parte din cauza feminităţii sale, parte din cauza lumii, dar şi din cauza neroziei sale - ce va face soţul?

3. Eu cred că el îşi va lăsa soţia neroadă şi mofturoasă, pentru totdeauna, şi nu o va atinge nici chiar cu un deget, ci se va duce la alte femei şi va gândi: „Dacă aici nu pot avea vreo recoltă, voi semăna în alte părţi şi voi obţine o recoltă bogată.”

4. Acest bărbat a făcut ce trebuia, ca pedeapsă pentru soţia lui, deoarece el a făcut asta din iubire. Şi vă spun acum că Eu sunt asemenea acestui soţ, iar voi sunteţi asemenea soţiei neroade!

5. De atâtea ori am vrut să vă strâng lângă inima Mea, dar voi vă smulgeţi de la Mine din ruşine faţă de lume şi din alte motive prosteşti. Voi ţineţi închisă în inima voastră iubirea pentru Mine şi credeţi că va veni vremea când Eu voi veni şi voi aprinde inima voastră ca să Mă iubiţi nemăsurat. Sau credeţi că Eu voi vedea cumva această iubire din voi. Doar că vă înşelaţi. Dacă voi veţi face tot aşa, cu mofturile voastre, voi face şi eu ca soţul acela, şi vă voi părăsi.

6. De aceea fiţi deschişi cum sunt şi Eu! Şi vorbiţi-mi cu încredere şi iubire liberă şi deschisă! Iar cartea Mea cea veche va avea litere din care va ieşi o lumină înşeptită. Iar în inimile voastre, veţi citi taina marii lumi a spiritelor, dezvăluită cu litere mari.

7. Acesta este înţelesul celor trei versete (ale lui Luca)!

8. Dacă un om trăieşte moral după legi (cele exterioare), şi face aceasta din propria lui pornire şi din sentimentul dreptăţii, şi învinge mereu orice ispită, prin voinţa lui subordonată minţii - atunci, ispititorul vede că nu poate face nimic în această casă. Şi atunci, el pleacă furios; apoi, străbate toate acele locuri sterpe din întreaga lume şi vede că în astfel de locuri nici seminţele bune, nici seminţele rele nu pot prinde rădăcini, iar atunci îşi zice: „Acolo unde nu este umezeală, este deşert, deci pentru mine nu e de rămas. Ce să fac acum? Mă voi întoarce să văd cum arată prima mea proprietate!”

9. El se întoarce repede acolo. Găseşte locul curat şi împodobit de virtute şi cununa de lauri, îi place acolo, dar se simte prea slab pentru a lua din nou în posesie acel loc, deoarece el nu este decât un spirit al cărnii.

10. Atunci, el se întoarce în iad şi ia cu sine şapte spirite, mai rele decât el însuşi, pentru că acestea sunt: un mare linguşitor, un mare ipocrit, un încăpăţânat, un trufaş, un dispreţuitor, un defăimător şi la urmă încă un maestru de ceremonii şi un lacom (doritor de bun şi de 15

Daruri Cereşti

mult), în mijlocul cărora se află chiar el. Iar ceata aceasta rea vine, intră cu uşurinţă şi pune stăpânire pe acel loc.

11. Şi oricât de rea a fost prima stare, prin ispitirea cărnii, cea de-a doua stare este mult mai rea, deoarece omul, prins în faptele sale, s-a dedat la toate relele, deoarece tot ce a făcut moral nu a fost din iubire pentru Mine, ci din iubirea de sine, iar astfel sufletul lui s-a uscat şi a devenit sterp.

12. Pentru că doar Eu sunt viaţa din voi - prin ascultarea poruncilor şi în faptă, şi în vorbire, şi în gândire, din iubire pentru Mine.

13. Iar dacă voi veţi fi harnici ca albinele şi ca furnicile - dar nu din iubire pentru Mine, iubire care vă dă putere şi viaţă, pentru a vă împotrivi iadului şi ispitelor venite din iad -, atunci nu veţi găsi liniştea niciodată, nici aici, nici dincolo. Vă va merge ca şi vietăţilor amintite, de la care se iau mierea şi prăsila, în ciuda acelora cu care se apără, pentru că ele sunt doar nişte creaturi simple şi sunt conduse de instinct, la fel ca un om care şi-a supus voinţa unei raţiuni reci şi a lăsat deoparte iubirea, împreună cu libertatea şi cu adevărata viaţă dată de iubire.

14. Acesta este înţelesul celor trei versete! De aceea, feriţi-vă de raţiune, dacă aceasta nu-şi are originea în iubirea pentru Mine! Supuneţi-vă raţiunea iubirii voastre veşnice, aşa cum Divinitatea îmi este Mie supusă; altfel, veţi fi asemenea unei case măturate şi împodobite, ca în pilda din cele trei versete. Amin!

Iubirea şi înţelepciunea Fragment din lucrarea principală a lui Jakob Lorber de până acum: Casa Domnului: Cel care are iubirea curată pentru Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor şi Creatorul tuturor lucrurilor, iar din iubirea aceasta el dă tuturor fraţilor săi şi surorilor sale, acela are totul; are viaţa veşnică şi toată înţelepciunea limpede şi sfântă, nu cunoaşterea întunecată a lumii care nu serveşte decât la a duce treptat omul viu la moarte.

20. Despre educaţia copiilor Lunea Rusaliilor, 8 iunie 1840, seara 7°°-10°° Doamne, cum ar trebui să educăm copiii, ca să se poată numi cândva copiii Tăi?

1. Scrie, deci! Aceasta este o întrebare cât se poate de potrivită, iar Eu voi da un răspuns precis.

Dar luaţi seama, pentru că Eu vă dau aici o lumină, ca voi să deveniţi păstori drepţi pentru mica voastră turmă, ce v-a fost dată ca s-o conduceţi la smerenie, în lumina iubirii înflăcărate pentru Mine. Dar vă va trebui multă osteneală, iar pentru această osteneală va ispăşi plăcerea voastră trupească, pe care v-au împărtăşit-o şi femeile voastre, şi prin care au fost date copiilor voştri haina desfrânatei şi monumentul din Ierusalimul distrus, şi un mormânt adânc sub ruinele Babilonului.

2. Pentru că dacă v-aţi fi renăscut din spiritul iubirii pentru Mine, atunci voi aţi fi putut să vă purificaţi mai întâi femeia, cu apă vie din fiinţa voastră. Şi astfel, nunta voastră ar fi fost una cerească, iar copiii voştri, concepuţi în bucuria îngerilor (adică unirea iubirii cu înţelepciunea), ar fi fost atunci copii ai cerului şi ar fi fost pe jumătate renăscuţi şi ei, pentru că sămânţa spiritului ar fi rodit curând în pământul nou al grădinii din noul Ierusalim. Iar creşterea lor ar fi fost marea voastră bucurie în faţa Tatălui vostru sfânt.

3. Dar pentru că nunta voastră s-a petrecut în bezna acestei lumi, pentru a îndeplini lucrarea morţii, şi pentru a aduce roade ale iadului, adică răsfăţaţii, îndrăgiţii voştri copii atunci, este greu să se ia veninul de la puiul de şarpe. Şi aceasta nu se poate întâmpla decât 16

Daruri Cereşti

prin moartea trupului şi prin întemniţarea voinţei, pentru că încăpăţânarea acestor copii este drăcească şi nu are în ea nici măcar o scânteie cerească.

4. Însă de credeţi că spun prea multe aici, Eu vă răspund: cercetaţi-vă progenitura şi nu veţi găsi decât egoism, invidie, mânie, lene şi o silă ascunsă faţă de ce este divin, de aceea ei pot fi convinşi doar prin pedepse sau prin recompense lumeşti ca să înveţe nişte propoziţii din aridul catehism.

5. Şi dacă aţi găsit toate aceste lucruri la copiii voştri, atunci recunoaşteţi deschis că vă spun doar din iubirea Mea nemăsurată, pentru mântuirea copiilor voştri şi a voastră, că ei sunt adevăraţi copii ai iadului!

6. Dacă vreţi să faceţi din progenitura voastră copii ai iubirii, trebuie să fiţi orbi la chipurile lor drăgălaşe şi înşelătoare şi să fiţi surzi la dorinţele lor (absurde) şi trebuie să stingeţi la vreme orice scânteie a încăpăţânării lor rele, ca să lăsaţi loc iubirii pentru Mine.

7. Tot ceea ce copiii cer (cu încăpăţânare), voi trebuie să le refuzaţi, chiar dacă sunt lucruri bune, pentru ca nu voinţa lor, ci voinţa voastră să găsească inimile lor supuse.

8. Mereu să pedepsiţi încăpăţânarea, revolta, lenea, dar mai ales lipsa de respect faţă de cele sfinte, cum este Numele Meu. 9. Nu-i lăudaţi şi mai ales nu-i răsplătiţi pe copii chiar când fac bine! Spuneţi-le cu bunătate că au îndeplinit o lucrare de care Tatăl din ceruri se bucură. Iar dacă un copil a făcut în timpul liber, pentru plăcerea sa, ceva ce pare a fi bun, atunci întrebaţi-l amănunţit ce l-a îndemnat să facă asta. Şi dacă aţi aflat că a făcut asta din egoism sau din datorie, sau din iubirea pentru voi sau din iubire pentru Mine, atunci îndreptaţi mereu către Mine nemulţumirea sau mulţumirea voastră.

10. Dar fiţi cumpătaţi cu alintările, aşa cum este cumpătată iarna cu zilele calde, pentru ca rămurelele ce înmuguresc să nu fie distruse de ispite, aşa cum florile primăverii sunt distruse de un îngheţ târziu. Lăsaţi vântul rece să bată pentru ca aerul otrăvit din jurul inimilor tinere să fie curăţat pentru binele spiritului.

11. Pe băieţi să-i învăţaţi să fie ascultători şi să le arătaţi cum să-Mi înţeleagă poruncile, iubindu-Mă. Să le pedepsiţi curiozitatea şi dorinţa prea mare de joacă şi să-i îndrumaţi spre linişte.

12. Dar pe fete să le ţineţi acasă şi să nu lăsaţi să se deştepte în ele curiozitatea (necuviincioasă), orice ar fi. Şi niciodată să nu le faceţi pe plac în vreo dorinţă, oricât de măruntă, înainte să vă fie limpede ce stă la originea acestei dorinţe.

13. Feriţi-i cu cea mai mare grijă de întâlnirile cu alţi copii care se bucură de o creştere lumească, altfel adunaţi singuri nori grei de grindină. Şi nu va fi cruţat niciun spic de grâu.

14. Cu vârsta, dreapta voastră asprime să facă un pas înşeptit.

15. E mai bine să-i auziţi pe copiii voştri plângând, din cauza vanităţii lor înfrânte, decât jubilând de bucuria lor lumească, pentru că astfel sunteţi asemenea îngerilor din cer, care se bucură de lacrimile de căinţă din lumea aceasta.

16. O fată ce s-a lăsat pradă mâniei trebuie să postească de şapte ori perioada mâniei, ca să devină blândă ca o porumbiţă.

17. Să vă ascundeţi iubirea pentru ei, aşa cum sunt şi Eu ascuns privirii voastre, pentru ca roadele cele noi şi gingaşe să nu fie pârjolite de căldura timpurie. Şi aşa cum se arată rodul care răsare din sămânţa cerească şi devine tot mai viguros, şi aşa cum în inima voastră iubirea pentru Mine se vede tot mai limpede, iar din ea apare credinţa activă, tot aşa să vă deschideţi voi inima cu iubire înţelegătoare faţă de copiii nou-născuţi (spiritual).

18. Aceasta este calea vieţii pentru copiii voştri! Şi este singura cale, aşa cum Eu sunt singurul Dumnezeu. Cel care vrea să meargă pe această cale va găsi harul şi va vedea că este de la Mine. Dar cine va face cum zice cartea lumii, acela îşi va găsi răsplata la prinţii acestei lumi, în mlaştina veşniciei. Amin. Eu, Dumnezeu, Cel prea-sfânt şi Iisus, ca Tată. Amin!

17

Daruri Cereşti

21. Tatăl în concilii, în biserici şi în faţa copiilor 29 iunie 1840 1. Acolo unde v-aţi adunat doi sau trei, sau chiar mai mulţi în numele Meu şi în iubirea pentru Mine, acolo sunt şi Eu printre voi - dar nu ca în concilii, unde nu am fost niciodată.

Pentru că în conciliile în care oamenii se adunaseră cu intenţie, ca sfatul iudeu în faţa marelui preot Caiafa, se sfătuiau sub pretinsa Mea inspiraţie cu privire la privilegiile şi sfinţenia arhiereilor şi la infailibilitatea acestora şi socoteau marea pierdere pentru veniturile temporare ale Scaunului; ei se interesau prea puţin de Mine şi Mi-au lăsat cu chiu, cu vai tot atât de puţin spaţiu cât las Eu unei căpuşe în Univers. Numele Meu exterior, (la fel) ca şi al altei personalităţi istorice, câteva pasaje din Cuvântul Meu, o iubire oarbă şi păgână şi o adoraţie sistematică a idolilor, cât şi un cult al ceremoniilor lipsite de sens, rezultat din acestea, sunt singurele care Mi-au fost lăsate.

2. Astfel, Eu am devenit asemenea acelor stăpânitori care sunt aşezaţi pe tron de către slujitorii lor, ca mantie peste toate ticăloşiile lor, şi care trebuie să permită multe pentru ca aceştia din urmă, aproape mereu neştiuţi de ei, să folosească numele lor de domnitori ca sigiliu oficial al puterii pentru ca decretele şi ordonanţele lor să obţină puterea legală cea mai înaltă.

3. Tocmai aşa mi se întâmplă în cele mai multe dintre bisericile Mele. Pretutindeni, ei caută să fiu sustras privirii copiilor Mei şi le astupă urechile cu vorbe goale ca să nu mai poată auzi vocea Mea părintească. Le pun în faţa ochilor chrişti din lemn ca ei să nu-l poată vedea pe Cel Viu, iar cu zgomotele clopotelor lor le asurzesc urechile pentru vocea Mea şi nu-i lasă să audă în inima lor Cuvântul Meu cel viu.

4. De aceea Eu vin în mijlocul vostru ca Totul pentru voi şi vă previn cu privire la plămada fariseilor egoişti, ca să puteţi vedea mereu chipul Tatălui vostru sfânt şi să puteţi auzi Cuvântul Său cel viu: Să deveniţi mici precum sunt copiii, pentru ca împărăţia Mea să devină a voastră! Pentru că acolo se află cea mai mare înţelepciune - aşa cum în iubire se află fericirea cea mai mare!

5. Însă ţie, iubit zelos al cuvântului, ca şi femeii tale, care-mi este de asemenea dragă, îţi voi da alinarea că ţi-am înscris copiii în Cartea Mea. Spune-le că i-am primit ca şi copii, ca şi cum ar fi venit din binecuvântarea Mea, şi că vreau să fiu pentru ei un Tată sfânt şi iubitor!

6. Şi astfel le voi arăta astăzi o mică dorinţă, şi anume, ca ei să renunţe la voinţa lor în toate cele pe care eu am poruncit şi vestit şi voi mai vesti prin robul Meu - şi că ei trebuie să dea supuşi ascultare părinţilor lor ce au fost instruiţi în aceasta! Atunci ei vor începe curând să recunoască şi să perceapă ce înseamnă să Mă aibă ca Tată, Cel care are comori şi bogăţii nemăsurate de dăruit copiilor care Mă iubesc.

7. Dar voi, iubiţii şi încă prea puţinii Mei prieteni, să fiţi veseli şi senini în inimile voastre! Pentru că Eu sunt cu voi şi Mă bucur cu voi, dacă şi voi vă bucuraţi pentru Mine. Iar această bucurie va fi pentru voi o stea luminoasă, dacă veţi părăsi lumea. Ea vă va călăuzi credincioasă în călătoria voastră din Cerul Meu cel mare şi vă va îndruma şi acolo, ca şi aici, în parte, în marele Meu oraş! Amin. Amin. Amin.

8. Deci acum - să fiţi veseli! Iar cel care vrea să vorbească cu Mine despre voi, acela să vorbească! Iar Eu voi dezlega gura şi limba în ora sărmanului Meu rob. Dar să fie departe de voi curiozitatea, şi cu atât mai aproape iubirea inimii voastre! Amin. Eu, Tatăl vostru cel iubitor, în Fiul Meu Iisus! Amin. Amin. Amin!

22. Sfat pentru căsnicie 6 iulie 1840 18

Daruri Cereşti

1. Scrie fratelui ce este administratorul-şef al unui oraş sfâşiat, în care se află multă desfrânare trupească şi spirituală, că i-am ascultat cu mulţumire rugăciunea şi îi dau o învăţătură din iubirea Mea. 2. Dar el trebuie să creadă că Eu îl pot ajuta, iar credinţa sa trebuie să fie vie, în puterea voinţei şi a iubirii celei mai înalte. Iar el nu trebuie să se teamă de soţia lui din cauza banilor, şi să nu-i facă vreo concesie, nici chiar fără voie (ceea ce sigur nu ar face, dacă ar avea o soţie săracă). El trebuie doar să se gândească la tânărul cel bogat din Evanghelie, iar de aici să-i fie limpede cât de greu este pentru un bogat să intre în împărăţia Mea. Da, ceea ce adesea pare imposibil omului, pentru Mine este posibil. Iată orbita pământului în jurul soarelui, cum am împărţit-o Eu în zile şi nopţi, pentru a încheia un cerc al anului! Iar Eu spun că până acum niciun socotitor nu a putut descoperi „Cvadratura cercului” pe care am aşezat-o la temelia tuturor cercurilor planetare şi solare!

3. Dar oamenii nu văd pădurea din cauza copacilor! De aceea ei nu văd pădurea nici într-o sămânţă. Şi tot astfel, fiul Meu iubit nu vede răul cel mare şi crede că acesta se află în lucrurile mărunte, îl sfătuiesc să meargă drept la ţintă, în felul Meu, fără sfială şi fără teamă.

Deoarece acela care din iubire înfăptuieşte de dragul numelui Meu, acela nu trebuie să se teamă niciodată. Iar cel ce caută să Mă slăvească în inima fratelui său şi în inima surorii sale, şi încă mai mult în inima soţiei şi a copiilor săi - cu adevărat spun că nu va fi niciodată distrus.

4. Dar iată sfatul, pe scurt: Pentru tot ce-ţi voi arăta, să te sprijini pe mărturia Scripturii şi să-i arăţi soţiei tale, cu vorba şi cu fapta, că tu eşti capul familiei, iar ea este doar trupul, că trebuie să-ţi dea ascultare după voinţa Mea, aşa cum Sara a dat ascultare lui Avraam, iar Maria iubitului ei Iosif - fapt pentru care Eu i-am poruncit lui Iosif, niciodată Mariei, care M-a purtat în pântec, pentru ca orânduirea Mea, din care au fost create toate lucrurile, să nu fie răsturnată întru nimic.

5. Iar dacă ai făcut aceasta, arată-i soţiei tale că adevărata fericire în căsnicie este doar în legătura dintre bărbat şi femeie, ca şi între Dumnezeu şi om, sau între spirit şi suflet, sau între adevărata biserică şi un stat existent.

6. Mai departe, arată-i soţiei tale că femeile care în inima lor se văd mai presus de bărbaţii lor, sunt asemeni ateilor sau apostaţilor, pentru care noaptea devine o masă de tortură, mai ales când îşi pierd bunurile vremelnice, pentru ca la urmă, când ei nu s-au scufundat de tot, reîntoarcerea să fie încă posibilă.

7. Bărbatul învaţă să Mă recunoască prin iubirea pentru Mine, iar femeia prin iubirea bărbatului. Dar cum poate o femeie să spună: „îmi iubesc soţul” când cuvintele şi dorinţa lui nu sunt sfinte pentru ea? De aceea, în căsnicie cel mai important lucru pentru bărbat este să vadă în ce relaţii se află femeia cu el, ca femeia să se îndrepte după el.

8. Dar dacă bărbatul, în orbirea lui, este slab în credinţă şi face concesii femeii, fie şi într-un singur punct în ceva incorect, atunci el a plantat singur un cancer în căsnicia lui.

9. De aceea, bărbatul nu trebuie să se căsătorească înainte de a se fi cercetat complet pe sine!

10. Banii îţi sunt de prisos, dacă tu ai îndurarea Mea! Dar tu să nu fii de prisos femeii tale, pentru că ea încă nu are îndurarea Mea! La ce-i folosesc ei banii şi averea fără îndurarea Mea!? Iar dacă are îndurarea Mea prin inima pioasă a bărbatului, atunci ea se va uita la bani cu ochii legaţi.

11. O, fiul Meu iubit, iată. Eu cunosc femeia ta mult mai bine decât ai putea tu vreodată să o cunoşti. De aceea, crede-Mă, femeia ta are trei mândrii: este mândră de banii ei; este mândră de a fi femeia ta, datorită slujbei tale, din care vine înclinarea ei spre tine; pentru că dacă ai fi fost calificat ca simplu copist, ea nu te-ar fi luat niciodată de bărbat! Dar pentru că ea se închipuie pe sine doar foarte bogată şi este totuşi destul de castă, atunci ea este mândră

19

Daruri Cereşti

faţă de tine, care nu bagi de seamă aşa de mult, din obişnuinţă. Dar dacă o atingi doar o dată în punctul sensibil, vei înţelege cuvântul Meu. 12. Arată-i mai întâi că tu eşti capul şi Eu sunt Domnul! Apoi, arată-i că banii îţi sunt de prisos şi că ea îţi datorează mari mulţumiri, şi îmi datorează şi Mie prin tine, pentru administrarea gratuită a averii ei. Iar mulţumirea aceasta o va aduce prin iubire şi prin recunoaşterea smerită a drepturilor tale de bărbat. Iar în al treilea rând, arată-i Evanghelia despre risipitorul cel bogat şi despre tânărul cel bogat; mai întâi, cere-i cu blândeţe lămuririle, dar apoi dă-i tu această lămurire cu ajutorul Meu. 13. Apoi arată-i cuvântul Meu cel nou, despre moartea veşnică şi despre viaţa veşnică, despre renaştere şi cât este aceasta de necesară pentru a obţine viaţa veşnică, pentru că fără renaştere moartea trupului este urmată esenţial şi de cea a spiritului.

14. Să faci totdeauna întocmai toate acestea, iar Eu te voi ajuta. Iar într-un an şi o zi femeia ta va fi alta. Şi va dura încă mai puţin dacă nu vei avea legături trupeşti cu ea şi te vei ruga în inima ta.

15. După o vreme, să i-l faci cunoscut pe scribul Meu J.L., pentru că el are tunetul în pieptul său!

16. Să faci astfel, iar îndurarea Mea nu va întârzia! Amin! Eu, Iisus, sfătuitorul cel mai bun. Amin. Amin. Amin!

23. Adevărata binefacere şi falsa binefacere Marţi, 7 iulie 1840, p. m.

1. Orice nevoiaş este fratele Meu, aşa cum orice avar este fratele Satanei.

2. Dacă Eu îi trimit pe fraţii Mei nevoiaşi la uşa voastră, a celor bogaţi, voi să ştiţi că încă nu am retras de la voi iubirea Mea. 3. Dar dacă aţi făcut în aşa fel - vorbesc în general - încât săracii să nu mai îndrăznească să vină la voi, atunci să ştiţi că iubirea Mea a plecat pentru totdeauna de la voi. Un asemenea bogătaş va rămâne sub influenţa iadului. Dar în aşa-zisul lui noroc nu se va afla nici măcar o scânteie din iubirea şi îndurarea Mea. 4. La fel şi pentru bogaţii care dau mult sau puţin de pomană, doar de ochii lumii. Şi îmi este silă de contribuţiile meschine care provin din distracţiile şi petrecerile pe care le detest cel mai mult, date doar de formă şi pentru a câştiga mai mult loc pentru desfrâul public!

Ruşine veşnică celor ce-Mi ridică un altar de jertfă în capelele Satanei!

5. De aceea, dragii Mei, nu trebuie să faceţi asemenea copiilor iadului, ci darul vostru să nu-l vedeţi decât voi, împreună cu săracii şi cu Mine, Şi fiecare să dea din belşug, după starea averii sale.

6. Deoarece cu adevărat vă spun: Veţi primi un pământ pentru un bănuţ şi un soare pentru o înghiţitură de apă vie, şi veţi deveni prinţi! Dar dacă veţi face aceasta din iubire pentru Mine, atunci, prieteni, nu vă spun decât: în primul rând, niciunul nu va gusta din moarte în timpul vieţii sale trupeşti; deoarece dulcea sa moarte va fi trezirea în braţele Tatălui său sfânt.

Iar în al doilea rând, ceea ce se va numi „a fi veşnic prieten cu Dumnezeu” - nici nu puteţi cuprinde cu mintea ce înseamnă aceasta!

7. Dar dacă robul Meu vă va arăta un om sărac - sărac trupeşte şi sufleteşte -, ajutaţi-i şi trupul, dar şi sufletul. Cel ce va fi primul va avea multă bucurie. Faceţi asta şi nu întrebaţi „Pentru cine?”- ci ajutaţi-l pe cel ce vă este prezentat! El este fratele vostru şi asta e tot ce trebuie să gândiţi, dacă vreţi să fiţi cu adevărat copii ai Tatălui din ceruri, al cărui soare străluceşte asupra binelui şi răului şi care hrăneşte chiar şi fiarele ce sfâşie. - Amin! Eu, Dumnezeu, Tatăl vostru! Amin. Amin. Amin!

24. Despre baluri şi locuri de distracţie 20

Daruri Cereşti

17 iulie 1840, a.m.

1. Îţi spun, robul Meu leneş, ca să-ţi arăt cauza dezgustului ce te cuprinde dacă auzi de dans, „balul mascat”, „reuniunea”, „balul”, „cazinoul” şi, mai ales, despre reaua fundaţie a aşa-numitei „Resurse8” burgheze.

2. Dezgustul este drept, deoarece îşi are originea în spirit. Pentru că petrecerile cu dans sunt doar nişte morminte deschise, pline de necurăţenii. Cazinoul este un morman de leşuri de amfibii mari. Iar o astfel de „Resursă” este o prăpastie, în care Satana a pus un vas ornat cu flori, pentru ca omul să nu simtă mirosul urât al necurăţeniilor.

3. Dacă înţelepciunii îi este suficient chiar şi puţin, atunci am spus totul cu aceste cuvinte. Dar şi prietenii tăi trebuie să primească un semn despre aceasta. Iar pentru ei mai este nevoie de câteva cuvinte: 4. Satana a văzut cu supărare că (în acest oraş) multe familii bune n-au cedat ispitelor sale de a petrece, din cauza mirosului greu. De aceea, a găsit mijlocul potrivit, anume a aşezat jos de tot un vas mare şi bine închis, l-a acoperit cu scânduri lustruite şi a împodobit ieşirea cu flori bine mirositoare, încât nimeni să nu bănuiască ceva rău!

5. Apoi şi-a spus: „Aici îmi voi pregăti un ospăţ din carnea fragedă a copiilor, nu tot din carnea tare a desfrânatelor istovite; pe acestea le vor devora îngerii mei din iad. Voi sta ascuns după florile frumoase şi plăcut mirositoare. Iar când copiii vor veni unul după altul, pentru flori, îi voi prinde, îi voi devora. Iar părinţii lor vor vedea că eu, Satana, sunt cel mai puternic! Le va fi mai uşor să smulgă o stea din cer, decât să salveze doar un fir de pe capul fiicei sau fiului lor!”

6. Iată planul Satanei! Cum credeţi că mi-ar place o asemenea instituţie?!

7. V-am arătat părinteşte marele pericol, în tot adevărul. În adâncul răutăţii sale, Satana stă descoperit în faţa voastră, puţinii Mei copii. De aceea, să ţineţi seama de iubirea Mea şi îndurarea Tatălui vostru sfânt, şi fiţi în gardă. Pentru că acela care-l vede pe duşman, poate să fugă de el. Însă vai celor orbi şi celor surzi, şi acelora care nu vor urma sfatul Meu! Mai curând voi trimite îngerii Mei în iad, ca să-i îndrepte pe rătăciţi şi să lumineze bezna de acolo, decât să Mă uit înspre acest vas! Amin!

25. Sfat important pentru educaţie Vineri, 17 iulie 1840, la amiază La întrebarea lui A.H., dacă poate încredinţa educarea copiilor săi unui tânăr care s-a prezentat.

1. Spune-i lui A.H.: M-am uitat în inima lui şi am găsit bună-credinţă. Îi voi da un sfat de care să ţină seama şi pe care să-l urmeze!

2. Nimeni nu poate da ceea ce nu are! Dar pentru educaţie nu ajunge doar o inimă bună, ci mai trebuie şi smerenia faţă de Mine. Pentru că acela care nu a crescut întru Mine şi nu ştie cine şi unde sunt Eu, cum să crească el copiii?

3. De aceea, să-l vezi pe acest tânăr ca pe un om de două ori sărac! Poţi să-ţi laşi copiii în seama lui, ca să-i înveţe citirea, scrierea şi socotelile, şi alte ştiinţe oarbe; dar nu în privinţa Mea. De aceea, în privinţa bisericii, copiii tăi trebuie să fie instruiţi de un capelan inteligent; dar inima lor să fie plină de învăţăturile Mele.

4. În cel priveşte pe acest tânăr, el se află în iubirea Mea, ca orice om, şi poate primi când doreşte îndurarea Mea şi viaţa ce se trage din ea.

8

Societatea închisă pentru distracţii, cu alte cuvinte, sursa de distracţie.

21

Daruri Cereşti

5. De aceea, trimite-l la robul Meu pentru ca acesta să-i arate calea. Iar dacă el va dori s-o urmeze, îi va fi de mare folos, acum şi în veşnicie.

6. Dar el nu trebuie să fie obligat în niciun fel; ci trebuie să ia seama la sfatul robului Meu, ca să-l pot ajuta în toate, şi va avea tot ce-i trebuie.

7. Dar tu să-l veghezi mereu, cu înţelegere. Iar dacă ai ceva împotriva lui, trebuie să-i spui asta doar între patru ochi.

8. El trebuie să urmeze sfaturile robului Meu, şi să te asculte în toate. Iar ascultare în toate trebuie să dea şi copiii. Şi în toate să fie voinţa Mea! 9. Iar dacă-Mi dai ascultare, aceasta o vor vedea şi oamenii şi copiii. Şi curând veţi fi turma Mea, a păstorului bun. Amin! Eu, singurul Păstor bun! Amin!

26. Despre vederea şi perceperea spirituală 24 iulie 1840 1. Iată, sunt atât de multe taine în puterea, iubirea şi îndurarea Mea, de care nu aţi avut niciodată habar, şi de aceea aţi putea spune: „Nu-mi lipseşte, nu-mi foloseşte”. Da, este adevărat, iar această observaţie ar putea fi folosită în pornirile lumeşti, dar nu în marea Mea îndurare, în care se găseşte nemărginirea în veşnicie, pentru binele vostru.

2. O, prieteni, credeţi-mă că Eu vă spun toate acestea! Şi credeţi - pentru că o veşnicie trece într-alta - că voi totuşi trebuie să spuneţi : „Oare nu alcătuim un număr cât de mic şi noi, care-L recunoaştem pe Dumnezeu?” Şi vă va răspunde un glas din inima voastră: „Nu există un asemenea număr! Pentru veşnicie, voi nu sunteţi nimic, cu toată înţelepciunea voastră! Dar Eu sunt totul! Iar voi puteţi să fiţi totul în şi prin Mine - dar nimic prin voi înşivă”.

3. Am încă multe de spus, din ceea ce nu le-am spus apostolilor, pentru că ei n-ar fi putut purta acestea, fiind doar roade timpurii, coapte de prezenţa mea vizibilă şi obligatorie.

Doar dacă voi iubiţi şi credeţi în Mine fără să Mă vedeţi, sunteţi capabili de a purta ceva mare. Şi astfel, veţi afla ceva ce va uimi spiritul vostru. De aceea să primiţi în inimile voastre ceea ce vă voi spune pe scurt aici!

4. Tot ce-aţi visat şi veţi visa vreodată, nu se va pierde. Aşa cum s-a întâmplat în voi, îl veţi recunoaşte ca al vostru şi vă veţi bucura sau vă veţi întrista. A fost nevoie să atingeţi ca să apropiaţi viitorul de înţelegerea voastră. Deoarece acela care nu ştie şi nu vede că în el trăieşte şi se mişcă întreaga creaţie, nu poate înţelege nici temeiurile gândurilor şi faptelor sale.

5. În spiritul vostru se află ascunsă nemărginirea; de aceea puteţi să cuprindeţi cu gândul nenumărate planete şi fiinţe cum sunt oamenii, animalele şi plantele. Deoarece dacă n-ar fi aşa, aţi ajunge la limită cu gândirea voastră. Iar aceasta se întâmplă în felul următor: 6. Dacă aţi pune faţă în faţă două oglinzi foarte limpezi, una s-ar reflecta complet în cealaltă. Această imagine s-ar reflecta din nou în prima, iar imaginea s-ar reflecta iar în cea de-a doua, şi tot aşa, A în B şi B în A. Tot aşa şi cu voi! Sufletul vostru este o oglindă a lumii exterioare, iar spiritul vostru este oglinda pentru lumea interioară. De aceea, toate se află în voi, iar spiritul este prezenţa rapidă a celor gândite.

7. Ştiţi bine că, pe cât de şlefuită este oglinda, pe atât de curată este reflectarea. Iar dacă sufletul vostru se şlefuieşte prin smerenie, veţi vedea în voi lucruri minunate, şi anume: prin suflet, formele exterioare, iar prin spiritul de la Mine, tot conţinutul fiecărui lucru.

8. Un exemplu: Dacă voi v-aţi gândi la o piatră, un copac sau un animal, mai întâi veţi vedea forma sa exterioară. Apoi, la lumina spiritului, această imagine se va lumina de la un capăt la altul, iar voi veţi putea privi acest lucru de la un capăt la altul. Când oglinda sufletului va străluci, raţiunea voastră va vedea la fel de bine ca şi ochii trupului. Iar dacă vreţi să vorbiţi cu acest lucru, spiritul Meu din voi va intra în acel lucru şi va vorbi despre toate lucrurile, mari şi mici.

22

Daruri Cereşti

9. În faţa ochilor şi inimilor voastre, totul este dezvăluit: felul cum odată Adam şi Abel, şi mulţi alţii, au putut vorbi cu toate creaturile, şi în ce fel vă puteţi pune în legătură cu lumea spiritului, dacă vă doriţi aceasta cu tărie.

10. De aceea, trebuie să vă „lustruiţi” mai întâi sufletul, ca să puteţi face aceasta! Pentru că mai sunt multe care dau mărturie despre Mine. Dar voi sunteţi prea necugetaţi ca să vedeţi în creaţie Numele Meu. De aceea trebuie să vă lustruiţi cu zel sufletul, ca să vedeţi lumea cu alţi ochi şi ca să cuprindeţi minunile Mele nesfârşite!

11. Dar un bun scriitor să dea robului Meu într-una din zilele astea, la vremea potrivită, o stâncă (sau orice lucru din natură), iar Eu o voi face să vorbească robului Meu. Iar scriitorul să noteze lucrul vestit şi să-l limpezească, aşa ca pe o mărturie a cuvântului Meu! 12. Pentru că nu contează cum este un lucru în spaţiu şi în timp; ci contează cum este viaţa voastră în afara ambelor dimensiuni (spaţiu şi timp, adică în existenţa veşnică). Dar abia la intrarea spiritului Meu, lucrurile pot primi viaţa şi darul vorbirii, de la un capăt la altul. Cu ochii trupului, luaţi drept adevărate lucrurile din afara voastră, iar cu ochii sufletului din voi, cu ochii spiritului, vedeţi din centrul fiinţei voastre. Abia prin spiritul Meu, toate lucrurile devin vii şi vorbitoare, de la un capăt la altul.

13. Iată, Eu, Tatăl vostru sfânt, vă arăt atât de multe! De aceea să fiţi zeloşi în iubirea voastră, pentru ca îndurarea Mea să nu întârzie! Amin!

27. Un cuvânt despre rugăciunea pentru alţii 28 iulie 1840, ta amiază O, Doamne, îţi mulţumesc cu smerenie pentru Spania. Pot să mă mai rog pentru aceasta? Şi oare am făcut bine că m-am rugat?

1. Tu spui că dacă arta (în căutarea meschină de câştig) se face pentru pâine, ea este de prea puţin folos; iar dacă arta nu şi-a câştigat pâinea, ea s-a găsit oare în adevărul său?

2. Dar cum crezi că este slujba Mea, dacă robii luptă pentru lucruri lumeşti; cum sunt pâinea, aurul şi puterea asupra lumii?

3. Nu există o ţară asemenea celei pe care ai numit-o, care să fi ars pe rug mai mulţi copii nevinovaţi ai Mei, în toate timpurile. Dacă ai putea să vezi cum văd Eu - câte fetiţe nevinovate au fost batjocorite de hoardele de călugări falşi şi apoi au fost îngropate de vii şi zidite! Câţi băieţi au fost jertfiţi desfrâului sodomiei! În câte mii de infamii, înşelătorii şi grozăvii nemaiauzite şi-au găsit un refugiu josnic oamenii, mai ales din partea preoţimii, şi pentru un mărunt scop vremelnic! Cum s-a denigrat vădit cuvântul Meu scris, pentru că acesta nu permitea înfăptuirea de grozăvii! - Atunci, ai fi văzut foarte clar pentru ce au luptat cei ce ar fi trebuit să fie în slujba Mea. 4. Şi dacă fiecare lucrător îşi merită plata, Eu am dat şi acestor lucrători plata binemeritată, ca exemplu înfricoşător, din cauza arhiereului deja temporar, şi Mi-am păstrat veşnicia pentru lumea cealaltă!

5. Dar faptul că te-ai rugat din când în când a fost corect. Să faci la fel, dar continuu!

Pentru că folosul va fi de partea ta, dacă te deprinzi în iubirea pentru Mine. Dar gândeşte-te mereu că toate judecăţile Mele sunt corecte şi sunt doar pentru cei care au slujit de multă vreme.

6. Dacă Hus ar fi fost înţelept şi ar fi urmat sfatul Meu, în loc să fie încăpăţânat, asemenea lui Nicolaus Kopernikus, care a fost un înţelept socotitor al creaţiei Mele - el nu ar fi fost ars pe rug. Pentru că îţi spun: Trebuie să-l păcăliţi mereu pe Satana, cu înţelepciunea blândeţii. Amin. Eu, Judecătorul cel drept. Amin!

28. Evanghelia izvorului 23

Daruri Cereşti

30 iulie 1840, pe la 5 ¾ p.m.

Mărturii despre originea izvorului Andritz, de la nord de Graz, în apropiere de St. Veit: Lorber rosteşte ce-i spune izvorul, adică Domnul prin intermediul izvorului. Au scris: K.G.L., Andr. H., Ans. H. 1. Înainte să vă arăt eu (izvorul) esenţa mea, trebuie să ştiţi cum şi de unde am apărut.

2. La mai mult de 4.000 de stânjeni spre răsărit, se află o deschizătură mare, apărută la formarea munţilor din focul divin. La această deschizătură se adună toate apele care sunt aspirate de munţi, din aerul umed. Din pricină că această deschizătură mare aproape întotdeauna se umple în acest fel, iar greutatea munţilor ce se ridică deasupra acestei deschizături, ca şi aerul greu, concentrat de la adâncime presează asupra apei, această apă subterană nu iese la lumina zilei numai prin acest loc, ci şi din multe alte locuri, prin deschizături mai mari şi mai mici, şi prin filoanele goale ale munţilor. În acest fel apar eu la suprafaţa pământului locuit de voi, şi nu sub pământ, cum cred mulţi, pentru că temelia locului meu subpământean - ceea ce voi numiţi matcă - este o piatră solidă în care eu mă odihnesc ca într-un bazin.

3. În această căldare se află trei filoane groase cât un braţ de om, care se unesc în direcţia nordului, la mai mult de trei mile adâncime sub muntele pe care voi îl numiţi „Schockel”, iar acolo se mai găseşte un bazin mult mai mare şi un rezervor de apă care a apărut odată cu acel munte, cu ajutorul focului divin, adică iubirea Tatălui!

4. La început, în aceste deschizături a sălăşluit sute de ani focul, arzând mereu la interior. Iar când apa a intrat masiv în despicături în timpul clocotului, pe drum eu eram deja aproape evaporat şi nimicit din cauza prăpăstiilor fierbinţi. Iar forţa mea liniştită a fost înviorată de foc şi a trebuit să ajute masele subpământene să iasă la lumina zilei. Dar aceste prăpăstii s-au mărit treptat din cauza ruperii părţilor, şi am putut ieşi cu ape din ce în ce mai multe, ca să domolesc marele neastâmpăr al focului care, deşi îşi avea originea în iubirea Tatălui, avea în sine focul furiei divine. Atunci s-a stins încetul cu încetul în părţile de jos ale bazinului şi a ars doar din când în când în zonele mai înalte ale maselor ridicate, încă două secole după aceea.

5. Dar când la urmă, după voinţa Creatorului, s-au format munţii, iubirea divină a trimis un mic înger şi a stins focul.

6. Doar nu crede nimeni că un spirit stăpânitor al muntelui ar fi un basm! Întrucât puterii pline de dragoste a Eternului îi sunt subordonate din iubire nenumărate oşti de spirite care găsesc cea mai mare bucurie şi fericire în slujirea Lui, atunci când iubirea Domnului le oferă ceva de înfăptuit -, Domnul însuşi oferă cu plăcere ceea ce, pline de iubire, aceste spirite doresc.

7. După cum vedeţi, eu răzbat doar prin mici filoane, până la o sută de stânjeni, la suprafaţă. Şi dacă n-aş fi primit şi eu un spirit păzitor, care să-mi spele căile, acestea ar fi fost astupate din neîndemânarea mea, sau chiar distruse. Dar acest spirit păzitor a ţinut de peste un secol căile mele curate şi liniştite, pentru ca oamenii să se bucure de apa mea proaspătă şi limpede, şi să-şi amintească (dacă sunt curaţi la suflet) că numai Dumnezeu poate da curăţenia oricărei fiinţe.

8.Odată, în acest ţinut înconjurător locuiau mai mulţi oameni pioşi, pentru care Dumnezeu era doar iubire. Aceşti oameni veneau la locul acesta aproape zilnic, cu inima simplă şi voioasă. Iar după ce aduceau Domnului contemplarea, rugăciunea, chemarea şi jertfa muncii zilei, de la izvor, pe partea stângă a monumentului nevrednic ce a fost construit de puţină vreme, venea acest spirit bun, şi vorbea oamenilor despre supunere şi smerenie, şi despre tainele minunate ale naturii.

9. Şi oamenii vorbeau cu acest spirit ore întregi, iar acesta pleca numai când îl chema vreo faptă necesară. Dacă aţi fi fost de faţă şi v-aţi fi uitat în oglinda mea, aţi fi văzut că 24

Daruri Cereşti

Dumnezeu dă toată bucuria şi este receptiv la bucurie. Vă spun doar că eu săream ca o dansatoare voioasă în micul meu bazin, iar pietrele râdeau şi mă aplaudau.

10. Dar oamenii de acum, care au devenit mai materialişti decât aceste pietre din jurul meu, tocite de vreme, n-ar putea să se bucure vreodată de un astfel de spectacol vesel al naturii. Deoarece pentru cel care nu şi-a adus la viaţă spiritul, prin supunere şi smerenie, sub influenţa spiritelor cereşti, viaţa este doar una materială şi influenţată de spiritele materiei, care vin în el prin mâncare şi băutură. Un asemenea om, când devine din nou materie, nu va putea vedea, auzi şi simţi cu simţurile sale materiale decât materia din care este plămădit în carne şi oase.

11. Cu totul altfel stau lucrurile cu omul supus şi smerit în spirit. Acesta nu vede doar materia, ci şi fiinţa spirituală originară, înrudită cu el, stăpânind viu şi înţelept, aflând de la acel spirit cele mai profunde lămuriri despre materia de orice fel, ici-colo întreagă, ici-colo distrusă, sau adesea complet dizolvată, aparent mai grosolană. Dar el nu va comunica doar cu un spirit, ci pentru fiecare împărţire există mai multe spirite ale naturii vizibile: cea vie, cea aparent vie şi cea aparent moartă, spirite cu care el poate lega o discuţie plină de învăţăminte.

12. Dacă vă uitaţi în oglinda mea, veţi vedea mai multe mişcări la suprafaţă: una circulară, ordonată, regulată, de la interiorul meu - şi o alta, dezordonată, neregulată, informă, provocată de împrejurările exterioare, tulburându-mi oglinda.

13. Dacă aveţi un spirit viu, prima mişcare n-ar fi doar de origine materială, grosolană, ci veţi descoperi o scriere minunată, limpede prin puterea lui Dumnezeu. Dar dacă nu sunteţi în starea aceasta, vă voi arăta în încheiere câte ceva din acest abecedar spiritual.

14. Această mişcare circulară apare dintr-un balonaş material ce se ridică de la interiorul meu, prin care (să nu vă miraţi de ceea ce vă voi spune) din materia moartă este eliberată o fiinţă spirituală îmblânzită. Din aceasta, puteţi învăţa că şi spiritul9 vostru a fost dezlegat de materie într-un mod asemănător, şi că el, în voi, unde se află încă legat de materie, trebuie să parcurgă acelaşi drum de la interiorul fiinţei voastre până la suprafaţa voastră în acelaşi fel, circular şi divin, pentru ca fiinţa voastră întreagă, spirituală şi materială, să se deplaseze cu o mişcare ordonată, ca şi suprafaţa oglinzii mele. Dar slujba Mea vă arată şi că spiritul vostru se înalţă pe măsură ce v-aţi retras din lumea rea ce năvăleşte dinafară.

15. Aceste puţine lucruri pe care le-aţi înţeles aici sunt tot ce vă pot împărtăşi acum.

Dar dacă voi veţi percepe la suprafaţa voastră mişcări vitale asemănătoare cu cele pe care le vedeţi pe suprafaţa mea netedă ca oglinda, atunci să reveniţi pe malul meu şi să învăţaţi să recunoaşteţi lucrurile minunate ale iubirii şi puterii divine. Amin!

29. Fiecăruia ce este al său Pe 2 august 1840, p.m.

1. Printre voi se află unii care, din cauza neroziei lor, la revelaţiile Mele prin lucrurile 10 naturii se lasă pradă scrupulelor şi nefericirii, pentru că ei nu pot vedea şi auzi atât de mult ca robul Meu. 2. Îi întreb pe aceştia, spre marea lor mângâiere: de ce nu s-au întristat atunci când au văzut că în salcie nu cresc struguri?! Totuşi, salcia nu este cu nimic mai puţin o lucrare a sfinţeniei Mele atotputernice decât dulcea şi spirituala viţă de vie! Oare de ce apostolii nu au plâns şi nu s-au întristat pentru că nu M-am arătat fiecăruia aşa cum M-am arătat lui Ioan?

3. De aceea să fiţi senini şi veseli în inimile voastre! Pentru că Eu, Tatăl vostru, văd de ce are fiecare nevoie deocamdată şi dau fiecăruia atâta cât poate duce.

9

Adică sufletul De ex. izvorul Andritz.

10

25

Daruri Cereşti

4. Robul Meu este un om simplu, cu inimă blândă şi a avut pentru Mine iubire şi smerenie mulţi ani de zile. Atunci când i-am dat doar o scânteie din harul Meu, el a crezut în adevărul acesteia!

5. Pentru că lucrul pentru care cineva se roagă în numele Meu, i se va da cu adevărat, ce-i drept, nu peste noapte, ci doar încetul cu încetul, după puterea lui.

6. Să Mă iubiţi şi să nu vă îndoiţi de ceea ce vă vestesc prin robul Meu cel simplu. Dacă pe voi vă uimeşte o piatră, ce veţi spune dacă vă voi dezvălui un soare material şi spiritual!

Dar un înger?!

7. De aceea, să fiţi senini şi veseli în inimile voastre! Pentru că Eu, Tatăl vostru, văd de ce are fiecare nevoie deocamdată. Amin!

30. Despre viaţa copacului Pe 6 august 1840, de Ia 4 ½ până la 6 ½ p.m., în pădurea Freiberg de lângă St. Leonhardt, Graz În această pădure se află pini, molizi şi brazi - Vorbeşte J.L., adică Domnul vorbeşte prin gura lui J.L. - K.G.L., Andr. H. şi Ans. H. scriu.

1. Aici, pădurea în care vă aflaţi acum, şi unde vreţi să pătrundeţi cât mai adânc, este o pădure pentru a zecea oară cu acelaşi fel de copaci, în armonie cu natura solului, întrucât un alt fel de copac cu greu ar putea progresa aici.

2. Pentru că fiecare copac se află pe locul său şi îşi răspândeşte rădăcinile sale mari, precum şi ramificaţiile mici ale acestora, aşa-numitele rădăcini capilare în pământul moale, unde se află. Dar fiecărui copac i s-a dat un suflet vegetal, sau ca să înţelegeţi mai bine, în fiecare copac sălăşluieşte un spirit mut.

3. Acest spirit posedă o inteligenţă foarte simplă prin intermediul căreia el recunoaşte în pământ elementele hrănitoare necesare lui, iar prin voinţa Mea, din rădăcinile unde el locuieşte cu precădere se întind multe mii de braţe care-l ajută să-şi extragă din pământ seva ce o conduce şi o transportă apoi până în vârf şi prin toate ramurile copacului, prin anumite canale formate de către acest spirit.

4. Totuşi, sevele, aşa cum le recunoaşte el sub pământ ca fiind folositoare structurii lui, el le separă abia în ramurile diverselor părţi. Sevele mai grosiere sunt separate în trunchi, iar din ele, cele impure sunt revărsate în sfera trunchiului şi alcătuiesc scoarţa sau pielea copacului.

5. Seva mai fină este folosită la alcătuirea crengilor. Pentru că oriunde creşte o creangă din tulpina copacului, puteţi vedea cum creanga pătrunde până aproape de centrul trunchiului, ca o masă compactă şi mult mai fină. Aceasta se petrece datorită inteligenţei simple a spiritului ce sălăşluieşte în copac, care face ca ramurile mari şi mici să fie mai delicate în structură decât trunchiul principal. Prin aceste organe mai fine pot trece şi seve mult mai fine, dar mult mai substanţiale.

6. Veţi vedea că din crengi ies numeroase crenguţe, iar cursul sevei este acelaşi, doar că seva din crenguţe este mult mai fină şi mai concentrată.

7. În crengi îşi au originea numeroase canale minuscule; prin acestea, prin rafinare „chimică” înzecită, se produce o nouă sevă. Din aceasta, spiritul creează, prin inteligenţa sa simplă, frunzele sau acele potrivite acelui copac. Iar când frunza sau acul a ajuns la deplinătate, canalele se închid, şi din mii de canale minuscule nu rămâne deschis decât unul, prin care se hrăneşte frunza.

8. Dar la urmă şi acest canal se închide. Iar când frunza nu mai primeşte hrană, ea cade uscată din copac.

26

Daruri Cereşti

9. Însă în vlăstarele exterioare ale crenguţelor, mai există în diametrul unui ac de cusut un milion de organe cât se poate de fine prevăzute cu viaţă animală. Când seva ajunge acolo, are loc un război sau o luptă, deoarece spiritul, în impuritatea lui, vrea să se elibereze din copac, şi să lase baltă, ca să spunem aşa, toată fiinţa naturală a copacului. Numai că după o asemenea acţiune, aceste organe se îngustează într-atât, încât trecerea se închide.

10. Întrucât în inteligenţa sa simplă, el este conştient de captivitatea sa, treptat el abandonează încercările infructuoase şi se refugiază în umilinţă, iar prin aceasta, întreaga sa fiinţă începe să se transforme în iubire.

11. Organele îngustate se înmoaie şi se lărgesc, datorită căldurii iubirii sale, iar el însuşi capătă o viaţă eterică, prin iubirea sa.

12. Când aceasta s-a realizat, el îşi aminteşte, în inteligenţa sa sporită, de bunătatea iubirii şi se aşează pe mlădiţele acestor organe, ca fruct al copacului. Iar după ce a apărut astfel, din iubire, abia vizibil pentru ochii voştri, atunci Eu îi insuflu o scânteie minusculă din iubirea Mea îndurătoare prin căldura binecuvântării Mele.

13. Apoi, el apucă lacom această scânteie prin sutele de ramuri şi rămurele, şi o închide cu grijă într-un mic înveliş. Ca urmare a acestei cununii spirituale, apare floarea ca organ de reproducere şi la urmă fructul copacului, iar acesta se coace, la căldura ce se răspândeşte din scânteie.

14. Se întâmplă adesea ca, din delăsarea spiritului, să fie neglijate mai multe rămurele, apoi după puţin timp, această scânteie zboară înapoi la originea ei. Atunci, vasele din ramuri se sufocă şi nu mai hrănesc porţiunea de inserţie a fructului. Ca urmare, fructul cade curând, ofilit şi mort, din copac.

15. Dar în fructul care a ajuns la maturitate, această scânteie vitală este păstrată cu grijă într-un mic înveliş în mijlocul seminţei. Şi deoarece aceasta este o scânteie vitală din iubirea Mea îndurătoare, ea păstrează la nesfârşit infinitul speciei sale, ca şi originea sa, care sunt chiar Eu. Astfel, dintr-o singură sămânţă pot apărea în mii de ani, tot atâtea milioane de copaci, şi tot aşa, la infinit. Pentru că Eu sunt veşnic şi nesfârşit, în lucrurile mici, ca şi în lucrurile cele mai mari.

16. Iată, un copac, sau câţi doriţi, în toată existenţa lui - acum trebuie să vă arăt şi începutul vieţii sale, ca şi sfârşitul acesteia.

17. Apariţia unui astfel de copac este de fapt foarte simplă. Anume, o sămânţă cade pe pământ sau este cultivată. Când se află în pământ, ea cheamă la sine un spirit izgonit în materie. Astfel, spiritul primeşte primul impuls vital şi cea mai simplă inteligenţă a fiinţei sale.

Deoarece el este în fond rău, el vrea să pună stăpânire imediat, ucigător, pe acea scânteie vitală (insuflată seminţei de iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu), numai că această scânteie vitală scapă mereu străduinţei sale. De aceea, acest spirit caută mereu părţi sau spirite asemănătoare lui în pământ, iar astfel se măreşte şi sporeşte vizibil, aşa cum vă puteţi convinge văzând cum a crescut un copac. Pentru că această creştere a copacului se petrece datorită unei strădanii ucigaşe a acestui spirit eliberat - sau, dacă vreţi, a unei întregi legiuni de spirite asemănătoare cu acesta.

18. Dar scânteia vitală zboară tot mai sus, departe de această încercare malefică, în înverşunarea lor, mai multe milioane de astfel de spirite (atrase de scânteia vitală) se întăresc din nou ca materie mută şi moartă, ceea ce puteţi observa în lemnul şi scoarţa unui copac. Prin astfel de încercări care durează adesea mulţi ani, aceste spirite sunt (la urmă) din nou umilite şi ajung atunci la libertatea folositoare şi devin una cu scânteia vitală.

19. Un astfel de spirit, care s-a unit în acest fel, plin de iubire, cu scânteia vitală, în punctele de inserţie cu fructele, devine liber în eter, după maturizarea fructului, şi trece într-o fiinţă mai inteligentă, superioară, pe măsura orânduirii Mele veşnice, şi tot aşa, până ce ajunge om.

27

Daruri Cereşti

20. Dacă printr-un astfel de copac, ca instituţie a mântuirii, s-a eliberat un număr suficient de spirite (naturale), şi dacă aceste spirite s-au reunit cu iubire în libertatea lor eterică din variata lume vegetală, încât ele reprezintă un spirit într-o inteligenţă superioară, atunci aceste spirite sunt trecute în lumea animală şi astfel sunt conduse pe treapta a doua.

21. Dacă din nou toate spiritele lumii animale se reunesc cu iubire într-un spirit, atunci acest spirit este capabil să ajungă la treapta superioară şi să ajungă în om ca spirit simplu (adică „suflet”), de unde, după maturizare, poate ieşi pentru contemplarea izvorului său primar veşnic iubitor. Un astfel de spirit nu va avea niciodată ceva de făcut cu materia. Doar spiritele devenite din nou rele în om, unde niciun mijloc al iubirii nu foloseşte la ceva într-un mod înţelept, apucă din nou pe un îndelungat drum asemănător.

22. Un copac11 astfel reformat moare, se usucă şi putrezeşte sau, ceea ce este mai bine pentru el, este doborât şi ars.

23. Acum vedeţi care este taina plantelor, arbuştilor şi arborilor, de la apariţia până la sfârşitul lor!

24. Totuşi, deoarece Eu am observat la început că aici se află deja a zecea oară o pădure, voi mai adăuga ceva, pe scurt: Iată, la fel de des acest pământ, aburind de focul mâniei infernale, provenit din răutatea Satanei, este inundat la fiecare peste o sută de ani. De aceea, dacă aţi săpa în multe locuri doar la câţiva stânjeni adâncime, aţi ajunge imediat la acei copaci carbonizaţi din preistorie, unde aţi găsi în multe locuri insecte bine păstrate în răşină, din acel timp. Iar aceasta o veţi găsi în straturi la zece, douăzeci, cincizeci, o sută, cinci sute, o mie şi mai bine de stânjeni adâncime.

25. Iată ce fac din cauza unui singur înger arogant12! Vă spun, nu s-ar fi creat niciodată niciun pământ, niciun soare, nimic material, dacă acest unic înger ar fi rămas smerit! Numai din iubire, Eu, iubirea veşnică, am umplut infinitul cu sori şi lumi, pentru a putea salva şi cea mai mică parte a celui căzut.

26. De aceea să vă gândiţi şi voi la ce am făcut Eu pentru voi, ce fac şi voi face veşnic.

Amin! Eu, Iubirea veşnică. Amin. Amin. Amin!

31. „Iubire vreau!”

Pe 8 august 1840, p.m.

Ceva către toţi, şi mai întâi către A. H. 1. Dacă Eu vă dezvălui acum lumea materială, nu vreau să vă oblig la nimic, doar vreau să vă arăt clar inutilitatea lumii, sau mai curând pe cea a iubirii de sine şi a iubirii trupeşti - din aceasta, veţi recunoaşte şi veţi înţelege treptat, odată şi odată, că nu trebuie să puneţi niciun preţ pe lumea materială, ci doar pe Mine, pe iubirea Mea şi pe îndurarea izvorâtă din aceasta.

2. De altfel, oare nu vă puteţi întreba cu drept cuvânt: „De ce trebuie să nu iubim lumea asta cu frumuseţile şi comorile ei, cum să nu încercăm din toate puterile să intrăm în posesia acestora? Dacă lumea este şi ea creată tot de Dumnezeu, atunci cum rămâne cu porunca potrivnică?!”

3. Însă dacă Eu dezvălui esenţa lumii şi a materiei acesteia, gândiţi-vă că Eu, din marea Mea iubire, vreau să vă predau astfel unei mari lupte pentru renaşterea voastră deplină. Cu cât veţi recunoaşte materia, din ce în ce mai profund, cu atât şi valoarea jalnică a acesteia vă va sări în ochi. Şi veţi vedea că nu este bine să te afli în braţele morţii. Amin! Eu, Iisus care vă iubeşte! Amin. Amin. Amin!

11

Adică un copac ce a cedat elementele sale vitale spirituale în modul descris, în trepte superioare de evo-

12

Se presupune că este vorba despre Lucifer.

luţie.

28

Daruri Cereşti

32. Fiţi fără grijă!

Pe 13 august 1840, p.m. În ziua numită mai sus, prietenul lui J. Lorber, Andreas Hüttenbrenner, primar al oraşului Graz, a primit o scrisoare de la un necunoscut, cu următoarea formulare: „Onorabile domn! Şi scrierile care sunt trimise spre tipărire din statele noastre în ţări străine sunt supuse legilor cenzura cezaro-crăieşti. Deoarece lumea de aici a fost atenţionată de către un funcţionar cu privire la intenţia dvs. 13, vă reamintesc cu prietenie, dvs. şi adepţilor dvs., că nu trebuie să încălcaţi aceste legi, ca să nu vă expuneţi la anumite neplăceri.”

Atunci, Jakob Lorber şi prietenii săi au îndreptat următoarea rugăminte către Tatăl Ceresc: „Doamne! Te rugăm cu toată smerenia, pe deplin conştienţi de marea noastră slăbiciune, din cauza căreia noi nu suntem în stare de nimic fără Tine, Tată bun, dar putem face totul prin voinţa Ta sfântă, cu şi în marea Ta iubire şi îndurare. Tu ştii că lumea nu ne mai poate atrage la sine, cu atât mai puţin condiţiile politice mereu formate; că noi căutăm doar Cuvântul Tău cel viu, pentru ca prin el, o, Tată bun, să putem duce o viaţă plăcută Ţie, liniştită, altminteri nevătămătoare pentru lume şi pentru condiţiile acesteia. Spune-ne nouă, cu îngăduinţă, ce se ascunde în spatele scrisorii fratelui A.? O, Tată bun, Tu, viaţa veşnică întru Iisus Hristos, ascultă ruga noastră! Facă-se voia Ta! Amin.” A venit următorul răspuns: l. Scrie astfel! - Eu îţi spun ţie, nu se află nimic în spatele scrisorii! - dar când o lumină atât de mare coboară din înălţimea cerurilor pe pământ, cum să nu fie o furtună?! Vedeţi razele blânde ale unui soare nespus de îndepărtat, cum să fie posibil ca lumina cea mai înaltă să ajungă pe pământ neobservată?!

2. Dar să fiţi fără grijă, totul se întâmplă doar din voinţa Mea cea bună! La niciunul din voi nu se va clinti un fir de păr. De aceea, să fiţi bucuroşi şi plini de voie bună. Pentru că Eu sunt mereu cu voi.

3. Iubiţi-Mă doar pe Mine şi priviţi-Mă mereu! Şi credinţa voastră să fie mai tare ca diamantele. Pentru că acela care construieşte pe temeiul Meu, acela construieşte sigur. Iar veşniciile nu vor toci o singură piatră din încăperile unei case, care a fost construită pe temeiul Meu, din adevărata iubire pentru Mine.

4. Cu adevărat, cu adevărat, cu adevărat vă spun: pământul acesta se va risipi ca pleava cu toate splendorile sale, da, în întreaga nemărginire va fi distrus fiecare soare, pe vecie - dar ascultaţi, ceea ce am spus va dăinui prin sine atâta vreme cât voi rămâne Eu, Dumnezeu, Cel nesfârşit şi veşnic!

5. Dar vai de cei care vor îndrăzni să schimbe cu rea-voinţă chiar numai o părticică, pentru acela ar fi fost mai bine să nu se fi născut niciodată. Pentru că veşnic să fie blestemat acela care se va împotrivi spiritului marii Mele îndurări!

6. Eu nu pun piedici în calea lumii, şi o las să umble pe căile sale noroioase, dar asta spun Eu: pe oamenii batjocoritori, îi voi arunca în mormintele întunericului, pe cei dispreţuitori îi voi pedepsi cu moartea fulgerătoare, cel care va voi să oprească paşii Mei, acela va fi strivit ca un vierme, iar cel care va privi din interes temporar cu ochi distrugători căile Mele, pe acela privirea Mea îl va nimici. Un diavol orb va găsi mai curând îndurare decât un astfel de frate al Satanei!

7. Odinioară, am venit pe pământ ca un cerşetor, sărac şi slab, şi am fost crucificat.

Acum vin ca un puternic erou, şi cu judecata Mea! Cel care Mă va primi cu iubire, acela va

13

Probabil tipărirea scrierilor lui Lorber.

29

Daruri Cereşti

trăi veşnic. Dar cel care va ridica un singur deget împotriva Mea, acela va fi crucificat în focul mâniei Mele!

8. Aceasta să vă fie o dovadă sigură din gura Mea, că nu trebuie să vă îngrijoraţi de nimic. Pentru că acum Eu primesc pe oricine Mă primeşte când vin. Cel care va auzi vocea Mea, acela va trăi; dar cel surd va fi nimicit.

9. Asta spun Eu, Adevărul veşnic, din miezul puterii Mele nesfârşite! Amin. Amin.

Amin!

33. Stridia cu perlă şi etapele originare ale lumii animale Pe 15 august 1840, de la 9 a.m. până la 1½ p.m.

Au scris: K.G.L, S., Andr. şi Ans. H - Tema „stridia cu perlă” a fost aleasă abia azi, când noi ne-am aşezat la masa de scris. Domnul Nostru a vorbit prin gura robului Său J.L.: 1. Înainte ca Eu să spun ceva despre acest lucru (Stridia cu perlă), pentru înţelegerea voastră este necesar să privim puţin înapoi, deoarece o etapă evoluată nu poate fi înţeleasă înainte ca etapa precedentă să fi ajuns la o anumită claritate în sufletul vostru.

2. Printre toţi învăţaţii şi naturaliştii, nimeni nu ştie unde începe în creaţie o clasă de fiinţe şi unde se opreşte ea, pentru a trece apoi la o altă clasă de fiinţe. Astfel, nimeni nu ştie unde începe clasa minerală şi unde încetează ea, şi la fel nu ştie nimeni unde începe şi unde se sfârşeşte lumea vegetală. Dar cel mai puţin se ştie unde începe şi unde se sfârşeşte lumea animală. Pentru că în ochii cercetătorului, totul apare contopit, în timp ce la Mine apar diferenţele cele mai subtile. Dar vă spun că în toată creaţia nu există două lucruri care să facă excepţie de la aceasta.

3. Ce-i drept, pentru ochii slabi ai unui cercetător, parcă noaptea şi ziua trec imperceptibil una într-alta. Dar iată, această observaţie a acestui cercetător îşi află originea în slăbiciunea extraordinară a vederii sale interioare.

4. Pentru ca voi să puteţi înţelege mai uşor aceasta, vă voi da câteva diferenţe foarte evidente.

5. Pentru cel orb, ziua şi noaptea se contopesc, el va găsi o diferenţă abia perceptibilă între noapte şi licărul slab al zilei. Dar dacă voi priviţi la un munte îndepărtat, mai ales când aerul este încă destul de opac, veţi vedea muntele doar ca pe un zid neted, cu toate că este mai mult decât atât, fapt de care voi v-aţi convins adesea. La fel este şi dacă priviţi o suprafaţă complet netedă, de pildă cea a unui diamant bine şlefuit. Dacă priviţi această suprafaţă printrun microscop care măreşte liniile de zece milioane de ori, aţi descoperi fisuri pe suprafaţa aceasta netedă, iar astfel veţi înţelege uşor, în sens material, cât de mult se înşeală naturaliştii orbi pe jumătate, şi chiar pe deplin, în privinţa naturii, când ei cred că lucrurile se contopesc.

6. A fost necesar să vă spun mai întâi aceasta, pentru că altfel nu aţi putea înţelege cele ce urmează. Este mai bine să nu aveţi nicio concepţie despre lucruri şi raporturile dintre ele, decât o concepţie greşită. Pentru că cel care se află pe o treaptă putrezită, acela nu va ridica piciorul pe cea de-a doua, înainte ca prima să se prăbuşească în prăpastie împreună cu el.

7. Acum observaţi unde începe lumea animală! Voi presupuneţi că apa este mama animalelor. Dar nu este aşa, pentru că acolo unde, cu ajutorul unui microscop, descoperiţi întro picătură de apă forme de viaţă animală, lumea animalelor se află deja pe a o mia treaptă a evoluţiei.

8. Prima treaptă a lumii animale o reprezintă nesfârşiţii mici locuitori ai eterului. Ei sunt cam ceea ce numiţi voi atomi, şi sunt foarte mici, astfel că pe un singur punct, pe care-l puteţi observa prin mărire, îşi găsesc locul mai multe trilioane de fiinţe. Acestea se formează prin întâlnirea razelor solare în spaţiul nesfârşit al creaţiei.

30

Daruri Cereşti

9. Dacă vreţi să descoperiţi cu ochii voştri astfel de mici fiinţe, trebuie să măriţi un asemenea punct de trilioane de ori, ceea ce n-aţi reuşi niciodată în viaţa voastră pământească, deoarece niciodată ochii fizici nu vor putea privi lucrurile în adevărul lor, ci doar ochii spiritului.

10. Veţi întreba de unde vin aceste fiinţe şi cum apar ele: aceste fiinţe apar din curgerea razelor solare, care se află pretutindeni în spaţiul nesfârşit al creaţiei. De aceea vă va deveni clar la ce este folosită atât de multă lumină, pe care o revarsă soarele de la Mine, desigur în mod înţelept, în spaţiile largi şi aparent goale.

11. Forma acestor fiinţe este cea a unei sfere cu suprafaţa foarte netedă. Hrana ei este esenţa luminii. Iar durata vieţii sale este a trilioana parte dintr-o secundă; după moarte, unindu-se cu alte trilioane, începe să formeze o a doua clasă (de fiinţe), care nu se deosebesc prea mult de predecesorii lor, în privinţa mărimii; doar că viaţa lor este mai concentrată, încât ele simt deja nevoia de hrană; de aceea, ele sunt prevăzute şi cu un organ şi sunt cunoscute sub numele de „monade”.

12. Această specie animală îşi are spaţiul vital în sfera în care planetele se rotesc în jurul soarelui. Durata ei de viaţă este a mia-bilioana parte dintr-o secundă. Iată cât de mare este şi diferenţa dintre durata vieţii unui atom şi a unei monade, dar pentru voi este imperceptibilă, deoarece, cu simţurile voastre, n-aţi putea niciodată deosebi partea a trilioana şi mia bilioană. Şi totuşi, calculul vă va arăta o diferenţă enormă. Acum, în acelaşi fel, aproape sub aceeaşi formă, se formează o clasă după alta, cu o viaţă mereu potenţată, până când viaţa unei asemenea fiinţe ajunge la o asemenea consistenţă încât, în cele din urmă, începe să se stabilească în straturile superioare ale atmosferei, ca o ceaţă luminoasă, albăstruie.

13. Durata vieţii acestor fiinţe a crescut atunci treptat, până la a mia-milioana parte dintr-o secundă. Apoi mai des, prin acest impuls interior, mai multe trilioane şi trilioane de asemenea creaturi minuscule luminos-albăstrui se prind între ele şi se împerechează, evoluând într-o clasă superioară.

14. Un asemenea proces este perceptibil pentru ochii voştri sub forma unei aşa-numite stele căzătoare. Viaţa mai multor minuscule creaturi părăseşte larvele lor uşoare şi se reuneşte apoi sub forma unei singure vieţi, însă, după aceea, larvele cad pe pământ, ca urmare a compresiei, forţei lor vitale, sub forma unor aşa-numiţi „meteoriţi” strălucitori, adesea moi, dar adesea şi pietroşi, şi sporesc pământul cu fiinţa lor moartă.

15. Apoi, sufletele eliberate ale minusculelor creaturi se adună în mase mari pe suprafaţa netedă ca oglinda a atmosferei, şi devin vizibile pentru voi sub forma norilor cirus. La aceste creaturi, care sunt prea mici pentru ochii voştri, are loc o reproducere a speciei lor, dar care nu este totuşi permanentă, ci periodică. Pentru că atunci când ele au sporit până la o anumită masă şi la un număr mare, atunci micile învelişuri eliberate, golite de viaţă, devin tot mai grele şi se scufundă sub suprafaţa atmosferei. Astfel, are loc un fel de cununie a maselor de fiinţe amintite cu lumina plină de căldură concentrată în aer, cunoscută sub numele de „materie electrică” (electricitatea atmosferică).

16. Astfel se formează imediat o clasă de fiinţe mai dezvoltată şi însufleţită, iar aceasta umple apoi atmosfera sub forma unor nori denşi.

17. Apoi, când aceşti nori, în virtutea puterii lor intensificate de reproducere, au crescut, devenind o mare mulţime - ceea ce, fireşte, se petrece doar periodic, datorită variaţiei intensităţii luminii solare ce provine din diferite procese, încă necunoscute vouă, de pe corpul solar -, are loc o nouă schimbare de clasă. Viaţa se eliberează din larvele sferice, care sunt acum atât de mari, încât pot fi deja văzute printr-un microscop puternic şi apoi pleacă brusc spre pământ, cu o mare viteză şi cu mare vuiet, sub forma fulgerului vizibil, şi adesea revine în părţile umede ale aerului şi se răspândeşte în mare viteză, împărţindu-se între materie, vegetaţie şi mai ales clasa animală ce se află în apropierea sa, în sfera sa vitală,

31

Daruri Cereşti

18. Dar în larvele golite, imediat după ieşirea vieţii, intră imediat şi umezeala aerului, umezeală care este de fapt substanţa binecuvântată a iubirii Mele îndurătoare, iar apoi după unirea mai multor astfel de larve binecuvântate, ceea ce rezultă cade pe pământ sub formă de ploaie.

19. Abia acum în spaţiile acestor teci umplute cu apă începe o viaţă animală pământească, iar aceasta îşi absoarbe hrana din iubirea Mea îndurătoare.

20. Atunci, când spiritele mântuite şi eliberate din acest regat al plantelor devin conştiente de aceasta, prin rânduiala Mea, ele ies imediat cu milioanele din tecile lor, devin una cu această viaţă animală electrică, şi formează infuzorii deja cunoscuţi; de aceasta puteţi să vă convingeţi dacă luaţi o plantă, o puneţi în apă şi o lăsaţi ceva vreme acolo. Dacă puneţi o picătură mare sub un microscop bun, veţi descoperi într-un punct doar cât grăuntele de nisip numeroase fiinţe formate, libere şi mobile. Aceasta este prima specie animală care iese la iveală în materia vizibilă, pentru observatorul atent.

21. Totuşi, după trecerea unui timp mai îndelungat, veţi descoperi în această picătură nu numai una, ci o mie de feluri de specii animale, care se deosebesc esenţial ca formă şi comportament.

22. Dacă aţi avea instrumente foarte bune, care nici până acum n-au apărut în desăvârşirea dorită, aţi descoperi în structura unei clase superioare nenumărate forme ale unei clase anterioare. Pentru că acolo are loc un mod dublu de reproducere, şi anume, cea în curs şi cea a unei clase superioare, ceea se petrece în felul următor: 23. O clasă animală superioară devorează nenumărate fiinţe din clasa inferioară. Astfel specia în curs se reproduce din substratul material şi din structura individuală a clasei anterioare. Dar, în ce priveşte numeroasele puteri spirituale eliberate astfel, acestea formează - unindu-se din nou - o clasă mereu superioară, act care nu poate fi niciodată vizibil pentru ochii trupeşti, deoarece este un act spiritual.

24. Şi tot aşa se urcă treaptă după treaptă, până când s-a parcurs un nou circuit. Apoi aici are loc din nou un grandios proces vizibil, care se anunţă prin furtuni sau prin mari mişcări ale apei, când aceste spirite devin puternice şi lasă să se simtă prezenţa lor în vânt. Atunci are loc o separare. Unele se unesc cu viermii pământului, iar altele cu viermii apei. Iar această reproducere are loc prin mişcarea unor învelişuri vizibile, adică nişte ouă minuscule, din care din nou se reproduce o anumită specie, la preluarea unei clase mai joase, variate.

25. După aceşti viermi vin speciile mai mici de moluşte, mai întâi melcii, apoi scoicile, ale căror sexe apar aproape în acelaşi timp - doar cu deosebirea că partea mai puternică, masculină, devine melc, iar cea mai slabă, feminină, devine scoică.

26. În această specie de melci şi scoici are loc apoi, din nou, o evoluţie înmiită, până la broasca ţestoasă. Totuşi, nu vom merge mai departe, ci vom rămâne la aşa-numita scoică cu perlă.

27. Scoica cu perlă se află pe treapta a nouăzeci şi noua a evoluţiei şi a apărut din unirea scoicii perliere cu melcul perlier, bine-cunoscute vouă. Aici sunt unite două vieţi, una feminină şi una masculină.

28. Forma feminină de viaţă se închide într-un înveliş dublu, aspru pe dinafară, dar frumos şi sclipitor ca metalul pe dinăuntru, şi vegetează foarte bine în acesta. Ea se hrăneşte cu viermi, plini de conţinut, de la care ea absoarbe conţinutul, şi foloseşte larva golită pentru a-şi construi casa.

29. Când scoica şi-a luat hrana prin numeroasele sale tentacule mici, ea păstrează substanţialul ca hrană, iar cu aceste mici tentacule lipeşte şi fixează învelişurile goale şi înmuiate pe cochilia sa cu ajutorul apei sărate, iar ele devin astfel aspre, strânse şi compacte.

30. Când un melc devine conştient de prezenţa unei scoici, se lipeşte de cochilia aspră şi face găuri în partea mai subţire. Când scoica devine conştientă de prezenţa melcului, începe să depună părţile nedigerabile ale hranei sale, adică larvele de care s-a amintit, în locurile prin 32

Daruri Cereşti

care a pătruns melcul, pentru a astupa cumva găurile. Dar melcul o împiedică pe cât poate.

Apoi, el depune în aceste locuri găurite necurăţeniile sale, şi astfel formează acolo fireşte un fel de sferă, care apoi se formează atât din excrementele scoicii, cât şi ale melcului, şi la care se văd urme de luptă.

31. În acest fel, lupta continuă timp de mulţi ani. Iar când a trecut o anumită perioadă a vieţii, melcul îşi părăseşte locui, se fixează pe aşa-numita gură a scoicii şi străpunge carnea scoicii cu ghimpele lui. Prin aceasta, el deschide uşa pentru viaţa scoicii, prin care el părăseşte propria casă, se uneşte cu această viaţă şi apoi apare într-o specie superioară de melc, aşanumitul melc Nautilus, unde este plin de fericire, îşi construieşte o casă frumoasă, o pictează pe dinafară şi pe dinăuntru cu ornamente frumoase şi scoate repede un steag ceremonios, în semn de victorie, mai ales pe furtună, dorind să-şi arate cumva evoluţia.

32. Aceasta este întreaga istorie naturală a formării stridiei cu perlă, şi vă poate servi ca imagine plină de semnificaţii despre cum, prin răbdare şi perseverenţă în bine, iese la iveală o formă de viaţă mai frumoasă şi mai grandioasă, prin unirea binelui şi adevărului de la Mine, şi care foloseşte cu putere şi curaj chiar şi furtunile vremurilor, spre bucuria ei. Deoarece, pentru învingător, semnul puterii este o coroană şi aceasta îi dă o fericire paşnică în faţa stăruinţei sale. Doar pentru cel învins vederea trofeului biruinţei este un chin.

33. De aceea trebuie ca şi voi să străpungeţi sufletul vostru cu acul umilinţei voastre, pentru ca astfel să deschideţi uşa vieţii pentru spiritul din voi. Şi aşa cum perlele preţioase rămân în urma nobilei strădanii în scoica moartă, la fel şi faptele voastre, dacă-şi au originea în iubirea Mea şi în adâncul Meu, rămân posterităţii pentru multă vreme. Şi niciuna nu va fi atât de mică încât să nu poată fi înşirată, ca o perlă de preţ, pe marele şirag al vieţii omului roditor şi mântuitor.

34. Vedeţi, aceasta este încă o mică Evanghelie pe care v-o predică o stridie cu perlă. Şi astfel, ca şi în voi, în fiecare lucru material se ascunde o mare urmă ce corespunde veşnicei Mele iubiri şi înţelepciuni.

35. De aceea să fiţi harnici, pentru că s-a făcut ziuă la voi, şi adunaţi mult ulei din măslinul Meu viu, pentru ca atunci când după zi vine încă o noapte, voi să puteţi aprinde o lampă la vremea nopţii şi să Mă aşteptaţi pe Mine, Mirele vieţii voastre. Pentru că dacă Eu vin la cineva, niciodată nu vin ziua, ci întotdeauna noaptea, dar poposesc doar într-o casă în care văd că arde lumina blândă a iubirii Mele.

36. Pentru că iubirea este adevăratul ulei al vieţii. Dacă voi turnaţi acest ulei în lampa inimii voastre. Eu îl voi aprinde cu harul Meu. Şi abia când noaptea sufletului vostru sa luminat, voi veni ca Mire adevărat al vieţii şi-Mi voi găsi sălaş în inimile voastre.

37. De aceea să fiţi harnici şi sârguincioşi! Amin! V-o spun Eu, veşnica iubire şi înţelepciune! Amin!

34. Poziţia faţă de biserică Pe 20 august 1840 1. Un mic epitet pentru cei care cred că în scrierea Calea către renaştere nu aud glasul Meu14, ci pe cel al Satanei, sau cel puţin privesc acea scriere ca pe o vană cârpăceală a scribului Meu. Către ei sunt îndreptate aceste rânduri!

2. Ei se îndoiesc de autenticitatea harului Meu. Dar dacă şi Eu aş fi capabil de îndoială, aş putea şi Eu să Mă îndoiesc de iubirea lor! Pentru că ei au credinţa raţiunii, dar sunt încă departe de a avea credinţa inimii, în loc să-şi facă inima sensibilă şi receptivă, ei se conduc mereu, tot mai mult, după raţiune. Aceasta a crescut ca o sferă plină din cauza lecturii. Această sferă atârnă de inimă, legată cu şnurul voinţei. Inima s-ar lărgi spre a absorbi în sine harul 14

La explicaţiile despre legătura dintre Tată şi biserici, în special biserica romană.

33

Daruri Cereşti

Meu pe deplin, mai ales dacă Eu dau ceva ce se adresează smereniei, lucru care, prin forma sa, nu poate pătrunde în raţiune şi, ca atare, coboară şi ajunge la inimă.

3. Numai că balonul raţiunii, umplut cu gaz aerian, trage de şnurul voinţei, ca urmare a uşurinţei sale specifice, ca un balon cu aer atât de tare, încât gurile de vărsare în camerele spirituale ale inimii sunt astfel sugrumate, iar darurile nu mai pot intra nici acolo. Dar ce urmează? Nimic altceva decât îndoiala, pentru că darul viu care alunecă la vale şi la deal între ambele capete ale şnurului voinţei nu găseşte intrarea nici într-una (raţiunea), nici în cealaltă (inima). Atunci trebuie să Mă apropii Eu şi să aerisesc cumva raţiunea, pentru ca ea să mai coboare şi şnurul să se destindă, iar inima sugrumată să primească din nou aer.

4. Dar buna rânduială trebuie să fie următoarea: prin coborârea smerită a raţiunii, inima se deschide tot mai mult şi o primeşte pe aceasta la sine. Apoi raţiunea însăşi este încălzită de iubire şi creşte înăuntrul inimii. Prin aceasta, iubirea devine tot mai intensă, se aprinde la urmă în căldura ei binecuvântată, iar flacăra ei blândă luminează lin raţiunea. Atunci, comorile cerului scânteiază în raţiune, devin tot mai mari, tot mai desfăcute şi mai descompuse (ca sub microscop), iar din aceasta vine frumoasa raţiune a inimii ce aparţine iubirii, ca şi cea care aparţine credinţei adevărate şi vii, iar grăuntele de muştar se transformă în copac şi cheamă păsările cerului, iar la urmă şi pe Mine însumi (spre a locui în ramurile sale).

5. Cele spuse aici să servească la liniştirea ta, în cazul unor reproşuri asemănătoare ce vor urma, cum că tu (Jakob Lorber) ai sluji la doi stăpâni, sau cum că Eu aş dori să Mă folosesc şi de o unealtă a Satanei pentru harul Meu. Dar puţinele ce urmează să servească pentru aerisirea raţiunii.

6. Este oare o faptă lăudabilă, când copiii îşi părăsesc mama suferindă şi îi doresc bolnavei moartea din cauza multelor sale boli? Eu spun că biserica romană este o desfrânată; dar voi v-aţi născut în ea şi aţi supt la pieptul ei. Ea v-a învăţat mai întâi numele Meu, v-a hrănit ca o mamă blândă şi v-a interzis doar să mâncaţi pe furiş ospeţele care v-ar fi stricat stomacul.

Astfel ea a trezit în voi pofta pentru ospeţe mai îmbelşugate ale sufletului şi ale spiritului, pe care voi, după voinţa Mea (de la Mine) niciodată nu le-aţi fi suportat dacă le-aţi fi putut savura după pofta inimii. Şi astăzi voi încă savuraţi cum nu va face curând cineva - în sânul ei!

7. Atunci, cum se face că voi strigaţi odată cu Iacov şi Ioan: „Doamne, aruncă fulgerul şi pucioasa asupra capului ei bolnav!”? Ascultaţi, aici se vede din afară prea puţină iubire adevărată! Oare voi credeţi că nimicirea este calea către îmbunătăţire? O, nu, vă înşelaţi amarnic, iar urmările au fost: vrajba între fraţi, războiul, omorul şi toate celelalte grozăvii!

Oare o astfel de îmbunătăţire a fost binecuvântată? Sau poate o sectă spune: „Învăţătura Mea nu este sigilată cu sângele fraţilor!”?

8. Biserica romană este ca adultera care ar fi trebuit să fie ucisă cu pietre. Dar Eu spun şi aici: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”. Şi este femeia cananeeancă şi are mare credinţă şi multă iubire. Şi este femeia care a suferit doisprezece ani de scurgere de sânge şi care a furat vindecarea din veştmântul Meu şi s-a bucurat, întrucât ea a avut multă credinţă şi iubire. Şi este asemenea marii desfrânate şi păcătoase Magdalena, care Mi-a uns picioarele. Printre toate aceste figuri se află şi biserica romană.

9. Dimpotrivă, sunt alţi „discipoli” plini de mânie când aud de „carnea Mea şi sângele Meu”. Aceştia cred ceea ce vor, se însufleţesc cu fărâmiturile care cad de la masa Domnului lor (cuvântul Meu fărâmiţat) şi vor să dovedească, în delirul lor obraznic, că Eu nu exist; şi dacă totuşi rămâne ceva de la Mine, Eu pot exista abia când ei s-ar coborî la a Mă primi în „Ideea” lor. Cu adevărat, Eu spun: dacă vreo sectă în deplina posesie a cuvântului Meu nu poate ajunge la o reprezentare mai bună a Mea decât la una care sfârşeşte cu nimicirea Mea, atunci îi prefer chiar şi pe turci, în orbirea lor cinstită şi rigidă, deoarece totuşi ei Mă consideră mai sus decât idolul lor Mahomed; şi îmi sunt incomparabil mai dragi romanii, care măcar îmi oferă mereu o jertfă vizibilă, exterioară, ce pentru mulţi este un monument viu al mântuirii Mele.

34

Daruri Cereşti

10. Aşa stau lucrurile cu Roma! Nu am nicio mulţumire de la Vatican şi nici de la Biserica Sfântului Petru! Şi acestora le-aş prefera un azil de săraci. Roma este un oraş care s-a desfrânat cu regii acestei lumi. Roma este o desfrânată şi se poartă ca atare. Ea îşi împodobeşte chipul slut şi îşi îmbracă trupul aproape descompus cu haine frumoase ca să arate ca o fecioară. Iată, toate acestea şi încă de o mie de ori pe atât îmi sunt binecunoscute. Dar nu spuneţi voi înşivă că adesea o desfrânată îşi creşte copiii mai bine decât o mamă mândră, deoarece aceasta din urmă crede că a mâncat cu lingura toată înţelepciunea Mea?! Aşa vă spun şi Eu: Această desfrânată a crescut deja mai mulţi copii buni şi astfel Mi-a uns Mie picioarele. De aceea Eu o voi privi şi o voi ajuta să se pocăiască, pentru că ea a păcătuit mult, dar a şi iubit mult!

11. Dar vouă vă spun că v-aţi născut şi botezat în ea; de aceea nici voi nu trebuie să-i doriţi nimicirea, ci vindecarea. Eu vă dau balsamul şi vindec în voi răul moştenit. Dacă voi trăiţi după regulile ce vi s-au dat, biserica vă va respecta.

Iar dacă ea va auzi despre voi lucruri minunate, ea însăşi va cere balsamul şi va vindeca în linişte multe dintre rănile voastre. Dar dacă voi vreţi să vă renegaţi, prea puţină binecuvântare va ajunge la fraţii voştri!

12. Să trăiţi aşa cum v-am arătat iar atunci voi niciodată nu veţi fi cercetaţi din cauza Mea! Pentru că Eu vă voi proteja, iar lucrarea Mea va ieşi nestânjenită la lumina zilei ca un mare magnet care va atrage totul la sine. Dar voi nu trebuie să o slăbiţi prin neascultarea voastră şi prin astfel de îndoieli.

13. Dacă voi spuneţi: Cum poate fi în aceasta o binecuvântare de nouăzeci şi nouă de ori? Atunci, Eu vă spun: în cer îngerii se vor bucura de nouăzeci şi nouă de ori de un păcătos care se căieşte, decât de tot atâţia drepţi care cred că sunt îndreptăţiţi prin cuvântul Meu deplin. Pentru că asta vă spun cu adevărat: Luther, Calvin, Melanchton şi alţii nu cântăresc mai mult decât un Ioan al Crucii, un Ioan al Domnului, un Francisc, un Tomas de Kempis, un Tauler, o Tereza şi mii de alţii asemenea lor15.

14. Protestanţii cei mai renumiţi ar fi putut învăţa mai mult de acolo (de la anumiţi sfinţi ai bisericii catolice)! Însuşi Emanuel Swedenborg a aflat abia la Roma multe lucruri care l-au ajutat să deschidă larg uşa spre viaţa interioară; pentru că el era un om care ştia să obţină chintesenţa din toate şi trăgea realmente foloasele din aceasta.

15. Tot aşa înţeleptul intră în debaraua de vechituri şi adesea descoperă sub praf mari comori. El şterge praful şi aşează aurul curat în tezaurul său. La fel să faceţi şi voi! Pentru că stă scris: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nu vor ajunge curând în împărăţia Mea cei care nu vor fi asemeni acelora care nu cugetă prea mult, ci în simplitatea lor ascultă cuvântul părinţilor, iar când prin îndurarea Mea au crescut mai mult decât părinţii, tot le mai respectă cuvântul chiar şi când nu au nevoie de el.

16. Noe a greşit prin faptul că s-a ameţit, dar el şi-a blestemat fiul pentru că a râs. Iar pe cei care, din iubire pentru el, i-au acoperit goliciunea, el i-a binecuvântat. Tot aşa să faceţi şi voi, dacă vreţi să fiţi binecuvântaţi de 99 de ori! Asta spun Eu, veşnica Iubire şi înţelepciune. Amin. Amin. Amin!

35. Despre scopul Noii Revelaţii Pe 21 august 1840 1. Cât despre scopul tuturor acestor revelaţii, acesta se află în faptul că mai întâi se arată savantei voastre raţiuni lumeşti cât de nebunească este strădania sa când doreşte să cer15

Pentru că în credinţa lor virtutea predomină asupra unirii cu Dumnezeu, şi iubirii marilor mistici, cât şi a eroilor iubirii divine. Comparaţi de ex. controversa lui Luther cu Zwingli cu privire la Cina cea de Taină, la Marburg, poziţia sa faţă de Epistola lui Iacov, relaţia dintre doctrina dogmatică şi iubire, în catehismul său!

35

Daruri Cereşti

ceteze lucrurile şi să le atragă în limitarea de nedescris a situaţiei sale, lucruri care rămân îndepărtate veşnic deasupra sferei sale, din cauza profunzimii, măreţiei şi sfinţeniei lor, deoarece ele sunt date doar omului simplu cu inima smerită, ca semn spre ruşinea filosofiei, sau copiilor din leagăn aşa cum pot Eu să le dau chiar şi pietrelor.

2. În al doilea rând (acest scop) este şi acela să vă arăt vouă şi întregii lumi adevăratele căi pe care iubirea Mea îndurătoare le urmează pentru a întemeia veşnica mântuire a tuturor fiinţelor şi cum, când şi de ce aceasta este şi se petrece astfel - pentru ca în acest fel să se pună capăt tuturor scepticilor acestei lumi şi pentru ca lucrurile să poată fi privite în starea lor cea adevărată. Pentru că aşa cum un bun constructor ştie cel mai bine de ce un lucru sau altul este necesar pentru o lucrare mare, tot aşa numai Eu pot şti de ce acesta, de ce cealaltă şi cum, când şi prin ce se manifestă un anumit aspect.

3. Cine caută fără mila Mea, acela va da greş. Însă cine vine la Mine şi învaţă totul de la Mine în inima sa, acela va avea cunoaşterea lui Dumnezeu în deplinătatea adevărului, din care în veci nicio părticică nu se va schimba.

4. În al treilea rând, trebuie să se vadă clar răutăţile de tot felul ale oamenilor din toate clasele şi stările sociale - şi să fie bine înţeles cum aceşti oameni, din cauza răutăţii lor oarbe, trag în jos cu încăpăţânare ceea ce este sfânt şi curat, în noroiul lumesc al simţurilor, şi îl desfigurează groaznic, pentru scopurile lor egoiste şi condamnabile.

5. Într-un cuvânt, totul trebuie să se deschidă în faţa lumii, pentru ca fiecare să ştie cum stau lucrurile în privinţa lui. Într-adevăr, centrul pământului ar trebui să fie tot atât de deschis în faţa ochilor întregii lumi ca un ospăţ în faţa mesenilor. Şi niciun soare să nu fie atât de îndepărtat încât să nu poată fi analizat în detaliu sub microscopul gândirii vii a simplităţii, chiar şi dacă volumul său ar fi mai mare decât al gândirii voastre celei mai mari pe care v-o puteţi imagina vreodată. Şi nu se va găsi nicăieri un firişor cât de subţire care să nu ajungă în lumina puternică a soarelui harului Meu! Eu vreau să alcătuiesc corpuri cereşti transparente, din puncte, şi să descompun sorii centrali în puncte descoperite, pentru ca lumea să vadă că, la urmă, Eu sunt totul în toate.

6. Când lumea va ajunge să înţeleagă că în afara Mea nu se află mântuire, atunci pacea va săruta pământul şi fiecăruia îi va fi asigurat rangul vremelnic şi veşnic în toată iubirea pentru Mine! Abia atunci împăratul va fi cu adevărat împărat, desemnat prin ungerea Mea, regele va fi rege, ducele va fi duce şi prinţul va fi prinţ, fără vreo constituţie condamnabilă, ci doar prin constituţia iubirii de la Mine şi a harului ce se revarsă peste toate. Iar atunci lupul va deveni păzitorul mielului!

7. Eu voi netezi totul, ca să nu mai apară „căderi de apă şi alunecări de munte”, ci numai marea iubirii Mele şi torentele harului Meu. Toate celelalte trebuie să devină „pământ neted”.

8. Şi iată, toate acestea trebuie să se petreacă, pentru ca adevărata biserică să fie purificată în oameni, iar biruinţa ei să strălucească mai mult decât lumina tuturor sorilor, uniţi întrunul singur - iar prin aceasta vor deveni „un păstor şi o turmă”, iar oile vor auzi mereu glasul Meu, până la sfârşitul tuturor timpurilor, când toată materia va fi nimicită în focul iubirii divine sau, după cuvintele Mele de avertizare, vor putrezi nerodnice în noroiul lumii curând, în focul mâniei Mele îndreptăţite!

9. Iată, a venit „vremea cea mică16”! Cel care o respectă va avea parte de mari lucruri în veşnicie. Dar celui ce se va mânia pe aceasta şi va avea îndoieli cu privire la sinceritatea Mea, curând „mica vreme” va trece, iar „cea mare”, a mâniei veşnice, îl va apuca! De aceea, să fie ori într-un fel, ori într-altul! - Cum vrea cineva, aşa să facă! Dar noi ne vom întâlni mereu. Amin. Asta spun Eu, veşnica Iubire şi înţelepciune. Amin. Amin. Amin!

16

În antiteză cu „marea vreme a vremurilor” când Domnul S-a făcut om.

36

Daruri Cereşti

36. Grija frăţească Pe 24 august 1840 Dintr-o scrisoare a lui Jakob Lorber către fratele său Michel, epitrop în oraşul Greifenburg, din Carinthia de Sus. 1. Să fii sigur, iubite frate, că te binecuvântez mereu şi mă rog pentru tine la Dumnezeul meu şi al tău, care a devenit cel mai bun, cel mai mare şi cel mai iubitor prieten al meu, şi care-ţi spune prin intermediul meu: 2. Să fii statornic în iubirea ta şi în dreptatea ta. Şi din iubire pentru El, să te reţii pe cât posibil de la concubinajul care are ca scop doar plăcerea simţurilor. Atunci, tu vei dobândi curând un spirit atât de treaz, încât în faţa lui centrul pământului se va dezvălui ca o picătură de apă sub microscop.

3. Pentru că astfel vorbeşte Domnul: „Spune-i lui că Eu sunt Dumnezeul cel adevărat al tuturor celor care Mă iubesc şi îmi ascultă poruncile! Cel care se purifică în iubirea Mea niciodată nu va vedea moartea, chiar dacă trupul lui ar muri de o mie de ori. Pentru că, întradevăr, nu se află viaţă nicăieri în afară de Mine. Iar acum s-a apropiat marea vreme a vremurilor! Dar la cel care Mă iubeşte Eu voi veni şi îi voi da să guste din forţa iubirii Mele şi din puterea mare a îndurării Mele nesfârşite.”

4. O, iubite frate, să nu crezi că aceste cuvinte ar fi născocirea mea. Ele vin din înălţimea cerurilor. De aceea, tu să le păstrezi în inima ta. O, frate, în spatele lor se află ascunsă nemărginirea.

Jakob Lorber - scribul lui Dumnezeu.

37. Măreţia Creaţiei şi a iubirii lui Dumnezeu Pe 5 septembrie 1840 1. Dacă priviţi cu ochii spiritului la măreţia pământului şi a soarelui ce-l luminează, puteţi dobândi o concepţie bună despre câte lucruri trebuie să Mă îngrijesc şi să veghez mereu, din iubire. Pentru că păstrarea înţeleaptă a celor mici, ca şi a celor mari, depinde pretutindeni de orânduirea puternică (divină), iar păstrarea întregului depinde de păstrarea unui singur atom! Dacă cineva ar fi în stare să nimicească o singură monadă, atunci toată creaţia vizibilă ar fi curând distrusă.

2. Totuşi, aceasta ar putea să o facă doar Dumnezeu - dacă el n-ar avea iubire. Dar în posesia deplină a acestei iubiri. Eu nici nu vreau şi nici nu pot să acţionez împotriva propriei Mele orânduiri divine, fără de care şi în afara căreia niciodată nu s-ar fi creat ceva, şi n-ar fi putut dura nici a trilioana parte dintr-o secundă.

3. Într-o metagalaxie sunt conţinuţi un miliard de sori, într-adevăr. Şi acum gândiţi-vă puţin la marele areal al morţii! Dar gândiţi-vă şi la faptul că mai întâi de la un glob la altul ar avea loc un miliard de globuri şi gândiţi-vă mai departe că un miliard de miliarde de astfel de globuri alcătuiesc unul (adică un întreg al creaţiei) şi că mai departe numărul creaţiilor mele creşte neîncetat, că în mâna Mea se află toate aceste mulţimi, asemeni unei boabe de rouă, şi că sunt nenumărate astfel de boabe - aşa, voi veţi înţelege cât de mare trebuie să fiu Eu, cât de mare grija Mea şi cât de mare este mai întâi iubirea Mea, dacă le poate cuprinde pe toate acestea ca pe un punct şi să sufle viaţă asupra tuturor, după nevoia fiinţei fiecăruia!

4. Eu sunt deci un mare Tată, care are foarte multe de dat! Iar cei care Mă iubesc, să ştie că sunt multe încăperi în casa Mea. Amin. Aceasta o spun Eu, Tatăl cel sfânt şi mare.

38. Despre sarea de foc a iubirii 37

Daruri Cereşti

Pe 12 septembrie 1840 La întrebarea despre Marcu 9:49-50: Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.

1. Să scrii mai întâi următoarea chemare: „Doamne! Noi laolaltă nu ştim nimic; şi inima noastră este mai neînţeleaptă decât o piatră, pentru că noi am înăsprit-o prin nebunia noastră fără margini, prin răutatea de tot felul şi niciodată n-am putea să o înmuiem fără îndurarea Ta. De aceea, fii Tu, iubite Doamne Iisuse, singurul nostru refugiu în toate lucrurile şi înmoaie inima noastră de piatră cu sarea de foc a iubirii Tale nesfârşite, ca să Te putem iubi tot mai mult pe Tine, veşnica bunătate! Amin.

2. Iar acum, scrie lămurirea!

3. O, cât de slabă este încă iubirea voastră, încât voi nu înţelegeţi ce este sarea, şi încă mai puţin ce este sarea de foc!

4. Cine crede că este vorba despre sarea înţelepciunii, se înşeală amarnic! Voi spuneţi altora că oxigenul este elementul vital din atmosferă. Iar dacă acesta nu există, voi ştiţi că flacăra făcliei se stinge şi focul nu rezistă în aerul viciat. Şi mai spuneţi că atunci când lemnul nu este uscat şi de aceea nu a absorbit mult oxigen, nu va arde bine şi va da prea puţin foc. De asemenea, ştiţi că în oxigenul pur, chiar şi fierul arde cu scântei. Voi mai ştiţi că fosforul este o substanţă corozivă şi că are o lumină verzui-albicioasă. Iată, asta ştiţi toţi! Dar cum se face că nu ştiţi ce este sarea de foc a vieţii?!

5. O, surzilor şi orbilor, ascultaţi şi priviţi! Sarea de foc nu este altceva decât adevărata iubire pentru Mine, cu care voi trebuie să vă săraţi până la măduvă dacă vreţi să intraţi în împărăţia Mea. 6. Pentru că aşa cum sarea este singura mirodenie aducătoare de viaţă pentru toate creaturile, iar totodată, prin puterea sa astringentă, este păstrătoarea tuturor lucrurilor - tot aşa şi iubirea curată a spiritului pentru Mine este asemenea sării de foc a vieţii, puterea activă de păstrare a vieţii veşnice!

7. Însă deoarece numai oxigenul este comburant şi produce flăcări luminoase şi luminează cu ajutorul acestora chiar şi cele mai întunecoase încăperi - tot aşa numai adevărata iubire este în stare să dea flăcări, şi prin urmare lumină, care este adevărata lumină, deoarece ea este perechea luminii din înţelepciunea Mea veşnică şi adevărată.

8. Şi la fel cum sarea searbădă nu este de niciun folos şi nu serveşte flăcării, ci dă doar o văpaie falsă, deoarece tăria ei a devenit impură, tot aşa este şi iubirea călduţă care nu poate servi la aţâţarea flăcării. Ea este doar jăratic fals de cărbune care consumă toată sarea şi aduce moartea într-o încăpere închisă, iar celor care încearcă să se încălzească la ea le pregăteşte moartea.

9. Oare nu-i spuneţi servitoarei care vă afumă încăperile cu mirodenii: „Aruncă mai întâi sare pe cărbuni!”? Iată, la fel să faceţi şi să aruncaţi sarea de foc a iubirii Mele peste jăraticul vostru de cărbune, fals şi aducător de moarte, pentru ca flacăra iubirii să lovească asupra voastră, să distrugă în voi viermele morţii şi să vă lumineze şi să vă încălzească pentru viaţa veşnică.

10. Pentru că „viermele” este Satana, iar furia lui este jăratecul fals; dar jăratecul acesta nu are flacără, deci nici iubire, lumină sau viaţă. De aceea, fiecare trebuie să fie sărat cu focul iubirii Mele, pentru ca orice jertfă adusă Mie să-Mi fie bineplăcută.

11. Trebuie să deveniţi sarea de foc dacă vreţi să deveniţi copiii Mei iubiţi! Iată, aşa cum sarea este o mirodenie pentru ospăţ, tot aşa voi trebuie să deveniţi o mirodenie a vieţii Mele veşnice. Amin. Aceasta o spun Eu, Iisus, viaţa veşnică!

39. Prudenţa faţă de plăcerile trupeşti 38

Daruri Cereşti

Pe 13 octombrie 1840, p.m. de la 3 ½ până la 5 ½ 1. Aşa să scrii aici tu, rob leneş şi necugetat, care Mă priveşti doar cu un ochi şi asculţi vocea Mea doar cu o ureche, iar cu celălalt ochi şi cu cealaltă ureche urmăreşti lumea aceasta!

2. Să aduci totul la Mine pentru ca tu să poţi recunoaşte în lumina zilei Mele veşnice valoarea nesfârşită a celor pe care Eu ţi le dau ţie, nevrednicule în aşa belşug, că nici chiar îngerii din cer nu pot cuprinde asemenea belşug al harului Meu, iar din respect prea mare nu îndrăznesc să se apropie de locul unde lumina sfântă se revarsă din iubirea Mea pentru voi, bieţi păcătoşi!

3. Să te gândeşti bine la ceea ce primeşti şi de la Cine primeşti! Şi pe viitor nu te pune în slujba cupei, pentru că în vin se află spiritul cărnii şi desfrânarea. Iar dacă vei face aceasta mai departe. Eu te voi lăsa să cazi pradă tuturor desfrânărilor - aşa cum cad toţi cei ce fac asemeni ţie! Iar atunci îţi va trebui din nou multă vreme până ce ai găsi calea către harul Meu. 4. Iar acum, scrie către N.N. şi spune-i din partea Mea! 5. Orice plăcere a stomacului, dacă apare de prisos, nu slujeşte împărăţiei Mele. Deoarece sucul de prisos înnegreşte carnea pieptului şi întunecă viitoarea Mea locuinţă, unde spiritul nu se poate deştepta într-o întreită noapte, adică în noaptea iubirii, în noaptea voinţei şi prin aceasta în noaptea păcatului.

6. Eu nu vă dau o lege, ca să nu deveniţi din nou sclavii păcatului; ci, ca să deveniţi liberi în iubirea Mea, Eu vă dau (doar) să recunoaşteţi calea iubirii Mele.

7. Lăsaţi carnea voastră să se odihnească în moarte şi nu o deşteptaţi prin noi stimulente - pentru ca spiritul vostru să devină viu în iubirea Mea printr-o speranţă sigură, din rădăcina unei credinţe vii şi adevărate, care este acolo o lumină adevărată, izvorând de la necuprinsul Meu soare al harului, al cărui centru este locul cald de odihnă al iubirii Mele veşnice.

8. Priviţi în jur şi veţi vedea curând acest soare al Meu, aflat deja la răsărit, şi veţi simţi căldura sa blândă. Dar nu trebuie să vreţi a redeştepta carnea voastră la păcat; altfel, Eu voi face ca soarele Meu să apună pentru voi. Pământul vostru ar deveni un desert fierbinte. Şi în locul pâinii celei adevărate a cerului şi a apei Mele vii, voi v-aţi sătura de Fata Morgana17 a lumii.

9. Nota bene: mult-iubite N.N. Iată, Eu te iubesc şi te ajut în mare grabă. De aceea să laşi carnea să se odihnească în moarte pentru ca Eu să pot trezi iubirea ta şi să poţi gusta curând viaţa veşnică din tine, de la Mine!

10. Înfrânează-ţi, stăpâneşte-ţi copiii pe cât se poate şi nu-i lăsa să se repeadă în lume; închide bine ferestrele casei tale, pentru ca prin ele simţurile lor să nu fie tulburate! Lumii îi sunt deschise toate porţile şi toate obloanele caselor voastre. Numai că nu aşa va fi la cei pe care aş dori să-i primesc ca pe copiii Mei. 11. Amin. Aceasta o spun Eu, Tatăl vostru, al tuturor!

40. O invitaţie părintească Pe 14 octombrie 1840 1. Aşa poate fi - las libertate voinţei voastre libere şi Eu nu voi cerceta, acuzându-vă, dacă voi aţi făcut aceasta sau aţi uitat; ci, deoarece aţi devenit copiii şi prietenii Mei, puteţi face aceasta şi în acest an, dacă puteţi şi vreţi. Dar dacă o faceţi, voi toţi cinci trebuie să fiţi împreună cu robul Meu cel slab. Totuşi, Eu vă voi alătura un foarte destoinic ucenic, al şaselea, şi ceva mai târziu încă un ucenic, al şaptelea, care ne vor face foarte multă bucurie, şi Mie, şi vouă.

17

Imagine înşelătoare; nota editorului.

39

Daruri Cereşti

2. Copii şi prieteni, acum veţi gândi: Dar ce ar vrea acum Tatăl cel bun? Desigur, reiese din nou că ceva extraordinar de mare aş dori să vă arăt, dar fără această mică jertfă nu vă pot arăta, deoarece pentru acest scop vă lipseşte impresia naturală. Aceasta pentru că în anumite lucruri, deoarece voi încă nu sunteţi pe deplin renăscuţi în spirit, o contemplare naturală vă este extrem de necesară, dacă voi din nou trebuie să fiţi iniţiaţi într-un strop mai mare al iubirii Mele îndurătoare. Şi tocmai acesta este cazul! Eu vă voi ridica pe încă o treaptă, şi am acest plan cu voi, dacă voi vreţi. Şi puteţi lesne aceasta, dar nimeni nu trebuie să neglijeze ceva dintr-ale sale! Aşadar, ascultaţi ce vreau să vă spun!

3. Nu este voinţa Mea, ci doar dorinţa iubirii Mele, ca într-o duminică, pe care Eu cu plăcere v-o stabilesc, voi să vă îndreptaţi spre poalele muntelui Kleinalpe, dar nu în sus spre culmea acestuia, ci doar până la poalele sale, care ajung până nu departe de Ubelbach.

4. Dacă veţi ajunge acolo, voi trebuie să îndreptaţi o privire atentă asupra tuturor, şi anume, mai întâi asupra munţilor care se află în faţa voastră, asupra înălţimilor şi coborâşurilor, cum şi cu ce fel de pomi sunt ele acoperite, cu ce fel de tufişuri, plante şi ierburi sunt învestmântate poalele lor, şi cum arată pământul acolo, ce fel de pietre se găsesc acolo, dacă în măruntaiele acestor munţi se găsesc minerale şi ce fel. Voi trebuie să priviţi acestea îndeaproape cât de mult posibil, sau cel puţin să vă interesaţi cu multă grijă de ele.

5. În principal, voi trebuie să aveţi înainte de toate cea mai mare atenţie asupra sentimentelor voastre, deoarece acesta este de fapt motivul principal pentru care Eu intenţionez acest lucru pentru voi. Iar voi veţi avea, printr-o permisiune specială de la Mine, sentimente încă niciodată bănuite de voi, şi încă mai puţin avute, care vă vor spune mai mult decât ar putea să cuprindă toate cărţile din lume!

6. De ce Eu Mă refer tocmai la acest ţinut, aceasta vi se va explica amănunţit, în discuţia ulterioară.

7. Dacă vreun stăpânitor al acestei lumi v-ar fi ordonat o astfel de treabă, voi aţi fi părăsit totul pentru a o îndeplini. Fireşte, voi aţi primi apoi „recompense”. Dar şi Eu vă voi înzestra cu recompensele împărăţiei Mele. Şi astfel nu va fi paguba voastră, vremelnic şi veşnic.

8. De aceea, voi ar trebui să-Mi slujiţi puţin în lume, ca ucenicie pentru viaţa veşnică.

Deoarece dacă voi veţi rămâne neclintiţi în credinţa faţă de Mine, apoi vă veţi aştepta, în împărăţia Mea, la lucruri foarte mari, despre care acum nu aveţi habar.

9. Odată Eu am spus robilor şi ucenicilor Mei: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. (Marcu 16:15) ... Şi să o pecetluiţi cu sângele vostru şi cu viaţa voastră! ... Cel ce îşi iubeşte sufletul, îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică (Ioan 12:25) ... Chiar de ar muri de o mie de ori ... Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul sa le piardă în gheenă. (Matei 10:28) 10. Nu vă spun vouă toate acestea, deoarece vă cunosc bine slăbiciunea; ci vă spun: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? (Matei 20:6) ... Oare nu v-a tocmit nimeni? ... Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua. (Matei 20:7) - Aceste lucruri vi le spun vouă tuturor prin cuvintele acestea! De aceea, dacă vreţi şi puteţi, mergeţi şi faceţi ale voastre (partea voastră). Iar Eu voi veni curând şi voi face ale Mele (partea Mea)!

11. De aceea, încă o dată: „Dacă se poate!”. Amin. Aceasta v-o spun Eu, Tatăl vostru iubitor. Amin. Amin. Amin!

41. Fata morgana Duminică 18 octombrie 1840, de la 11 ¾ a.m. până la 2½ p.m.

Au scris: K.G.L., Andr. şi Ans. H. - Domnul ne-a dat această bucată de pâine, prin robul Său, J.L.

40

Daruri Cereşti

1. Luaţi seama! Printre numeroasele fenomene despre originea cărora nici nu a visat încă vreun savant (şi chiar de-ar fi visat, ar fi fost doar nişte prostii curate), se numără şi cele pe care savanţii le numesc, impropriu, miraje.

2. Deoarece nu numai aceste miraje, ci nenumărate alte fenomene naturale sunt, prin apariţia lor, de aşa fel încât toţi învăţaţii lumii, chiar de nu s-ar mai ocupa de altceva timp de o mie de ani în şir decât de aceste fenomene, la urmă ar şti tot atât ca şi la începutul cercetărilor lor nebuneşti.

3. Ce i-aţi spune unui om care-şi caută ochelarii în timp ce-i poartă pe nas? Dacă i-aţi spune: „Prietene, ce cauţi?”, iar el ar răspunde „Ochelarii!”- atunci, voi sigur aţi arăta, râzând, că ochelarii sunt pe nasul lui. Dar dacă el s-ar supăra pentru părerea voastră, presupusă a fi rea, „sub orice critică”, cu privire la locul ochelarilor săi, ce nume i s-ar putea da acestui om ciudat? Desigur, la scurtă vreme l-aţi considera numai bun de internat la ospiciu.

4. Ce aţi crede dacă Eu v-aş spune că nebunul acesta ar putea fi un foarte bun profesor pentru acei mari savanţi şi naturalişti care strigă că acum tot universul s-a dezvăluit în faţa lor, că au „lovit ţânţarul” pentru că au calculat calea unui soare central până la un minimum, iar cu chiu cu vai au rezolvat prin experienţe de mulţi ani, o eclipsă de lună sau de soare? A venit vremea când aceşti mari naturalişti, în loc să treacă în goană prin universităţi, cu nasul pe sus, trebuie să se îndrepte spre leagănul modest al unui prunc, pentru a recunoaşte chiar acolo volumul prostiei lor! Cu adevărat vă spun că un copil care cere părinţilor săi, cu lacrimi în ochi, o bucată de pâine, trădează în această rugăminte înlăcrimată mai multă înţelepciune decât toţi filosofii de la Platon, Aristotel şi Pitagora încoace.

5. Acum, că am privit mai îndeaproape acest lucru, iar voi aţi putut vedea insuficienţa filosofici, Eu voi urmări să vă arăt că Mie îmi stau întotdeauna la dispoziţie nu unul, ci mai multe temeiuri pentru explicaţia cea mai completă a fenomenului numit „Fata morgana”.

6. Există trei tipuri de fenomene de acest fel, care se deosebesc ca de la cer la pământ în motivele apariţiei lor, deşi ele prezintă, în aparenţa lor, aproape una şi aceeaşi formă.

7. Primul şi cel mai comun tip de fenomen este acela care reprezintă răsturnate obiectele aflate sub el, şi la care imaginea apare uneori clară, alteori tulbure şi schimbată, uneori mărită, alteori micşorată. Aceasta se petrece într-un mod natural, totuşi mereu la o presiune barometrică foarte scăzută, când o linişte totală a ajuns în aer, deoarece aerul formează o suprafaţă de reflexie foarte netedă, pe care se odihneşte eterul, aşa cum se odihneşte aerul pe oglinda liniştită a apei.

8. Când aerul a luat o asemenea poziţie, lucrurile de dedesubt se reflectă ca şi când voi aţi îndrepta o oglindă mare, paralel cu suprafaţa pământului la câteva sute de stânjeni în aer.

Dacă aerul este foarte liniştit, atunci imaginea va fi şi ea foarte clară, dacă suprafaţa ei are mici văluriri, imaginea ei va fi neclară, ca cea a unui lac neliniştit. Dar dacă se întâmplă ca aerul să facă un fel de convexitate faţă de pământ, imaginea va fi micşorată, iar dacă mirajul este ridicat împotriva acesteia, atunci el creează o cavitate faţă de pământ şi reprezintă în acest fel o oglindă concavă, prin care obiectele de sub ea apar mărite, mai mult sau mai puţin, după gradul de concavitate.

9. Mai poate avea loc un fenomen de acest tip, şi anume, când unul şi acelaşi obiect este văzut multiplicat, iar imaginile pot apărea doar micşorate, nu şi mărite. Atunci când mirajul dobândeşte mai multe convexităţi faţă de pământ, fiecare convexitate constituie o oglindă separată, în care se reprezintă fiecare obiect ca şi când voi aţi avea în faţa voastră mai multe globuri de sticlă, iar pe convexitatea fiecărui glob aţi observa chipul vostru şi, după cum s-a observat deja, în proporţii micşorate, mereu după gradul de convexitate.

10. Acesta este motivul apariţiei acestui tip de fenomen.

11. În sens spiritual, acest repaus (al aerului) provine dintr-o anumită aşteptare liniştită a spiritelor, care simt că la o ridicare crescândă (înceată, dar continuă) a suprafeţei pământului se petrec lucruri mari în interiorul pământului, şi de aceea sunt la fel de imobile şi aşteaptă cu 41

Daruri Cereşti

nerăbdare până când ele, la un semn dat de Mine, prin intermediul unui înger, trebuie să se năpustească cu o violenţă aprigă, pentru restabilirea ordinii tulburate, în spatiile interioare ale pământului. Aceasta este tot ce oferă, din punct de vedere material şi spiritual, primul tip din aceste fenomene.

12. Dar faptul că lucrurile apar mereu inversate, înseamnă că spiritele văd lucrurile naturii în echivalenţe şi devin conştiente de acestea. Astfel, o imagine în picioare este sensul literei, iar cea răsturnată este sensul spiritual interior.

13. Acest fenomen este al doilea, pe deplin egal cu primul fenomen, prin care obiecte altfel foarte îndepărtate, cum ar fi munţii, oraşele, fluviile şi lacurile, sunt reprezentate foarte aproape. Diferenţa constă doar în faptul că ele apar în picioare. Oare cum se petrece acest lucru?

14. Un exemplu ar trebui să lămurească suficient această situaţie. Dacă asupra unui loc îndepărtat, cum ar fi de pildă oraşul Marburg, ar avea loc un miraj de primul tip, iar totodată, dar la câţiva stânjeni mai sus, se va fi format şi la Ehrenhausen o suprafaţă asemănătoare, iar la câteva ore de aici, o a treia, foarte joasă, dar în aşa fel încât linia dreaptă a unghiului n-ar putea fi întreruptă de vreun obiect material, ce s-ar petrece? Marburgul reflectat este primit de al doilea miraj, dar imaginea primită este din nou continuată după înclinarea mirajului în acelaşi unghi până la cea de-a treia suprafaţă de reflexie, în care voi trebuie să zăriţi această imagine în picioare, în acest fel, adesea obiectele aflate la distanţă de o zi pot apărea atât de aproape, ca şi cum ar fi doar la câteva ceasuri. Lunetele voastre nu sunt altceva decât o oglindă aeriană în miniatură, prin care voi credeţi că vedeţi obiectul real, în timp ce se zăreşte doar imaginea de pe suprafaţa de reflexie a sticlei.

15. Uneori, printr-un asemenea miraj, obiectele foarte îndepărtate vă pot apărea răsturnate. Aceasta s-ar petrece numai dacă un strat de aer mai înalt s-ar stabili şi el. Atunci, voi aţi observa la orizont - cum ar fi, de exemplu, dinspre Africa - insulele îndepărtate, se înţelege că numai sub un anumit unghi, înăuntrul sau în afara căruia nu aţi mai vedea nimic. Acest fenomen are loc în felul următor: 16. De exemplu, dacă deasupra vârfului Choralpe, la o înălţime de mai multe sute de stânjeni, aerul ar deveni foarte liniştit, voi aţi descoperi în această oglindă aeriană de pildă oraşul Klagenfurt în sens inversat, ceea ce prin urmare este acelaşi lucru ca şi atunci când voi vă uitaţi lateral într-o oglindă şi nu zăriţi acolo obiectele care se află exact în faţa acesteia, ci doar pe acelea care, ca şi voi, sunt întoarse în sens opus, oblic faţă de suprafaţa oglinzii.

17. În ce priveşte sfera spirituală, acest al doilea fenomen are acelaşi temei ca şi fenomenul de primul tip. Dar el se găseşte la mari înălţimi; atunci atenţia spiritelor este îndreptată asupra unei neorânduieli locale, care nu se află la mari adâncimi, fie în interiorul munţilor, fie pe insulele individuale (care, şi ele, nu sunt decât munţi în mări).

18. În ce priveşte aceste două fenomene, mulţi naturalişti modeşti au avut presupuneri asemănătoare. Dar iată şi al treilea tip de miraje, prin care se produc pentru ochii trecătorului obiecte care nu se găsesc pe suprafaţa întregului pământ.

19. La aceasta, naturaliştii modeşti, şi cu atât mai puţin cei pretenţioşi, n-au putut găsi o soluţie şi au crezut că pot desface acest nod gordian ca şi Alexandru, cu o lovitură, care nu ia costat prea mult efort, deoarece ei neagă scurt fenomenele extraordinare, sau cel mult le lasă să treacă drept iluzii ale unui călător obosit. Fireşte, acesta este cel mai simplu mod de a explica ceva ce nu poate fi înţeles.

20. Dar cum ar putea fi explicat un lucru care nu există? Totuşi, Eu vă spun că marii naturalişti nu s-au apropiat cu nimic de adevăr prin explicaţiile lor, decât chiar prin aceasta.

Cel puţin, au mărturisit astfel că nu ştiu nimic, în timp ce celelalte explicaţii ale lor au la bază faptul că ei ştiu mai puţin de nimic. Cel care nu vorbeşte când nu ştie nimic, nu minte. Dar cel care vorbeşte când nu ştie nimic şi nu vede nimic, acela se face vinovat de minciună şi devine, cu cât a vorbit mai mult, un mai mare datornic al adevărului.

42

Daruri Cereşti

21. Dar fenomenele din cea de-a treia categorie durează şi se petrec cel mai des în ţinuturile sudice, după apusul soarelui.

22. Veţi face ochii mari de uimire dacă Eu voi dezlega această taină altfel decât naturaliştii! Oamenii au fabricat lunete cât se poate de mari şi vor să înghită cu ajutorul acestora, dintr-odată, întregul cer înstelat; dar Eu am fost mereu atât de liber şi le-am zădărnicit planurile; prin aceasta, ei trebuie să înţeleagă că ceea ce clădesc Eu este mai măreţ decât instrumentele lor, că Eu, cu cel mai mic efort, am dat la o parte planetele, atât de departe, încât niciodată ei nu vor reuşi, chiar şi cu lunete de o mie de ori mai mari, să le apropie de nasul lor pretenţios. Dar ceea ce Eu tăinuiesc adesea şi mereu celor învăţaţi, Eu le dau cu o (mai) mare claritate călătorilor şi păstorilor nevârstnici.

23. Aşa este şi cu acest fenomen din a treia categorie. Când în aceste ţinuturi sudice, din cauzele deja amintite, s-a ajuns la cea mai înaltă linişte din punct de vedere spiritual şi fizic, deasupra marilor câmpii nisipoase, unde nu există vreun munte şi nici vreun obiect proeminent, se petrece adesea ca oglinda aerului să se formeze atât de jos deasupra pământului, încât el să ajungă abia peste jumătatea corpului călătorului, iar acesta, în loc de aerul atmosferic, trebuie să se mulţumească cu inhalarea eterului, care îl obligă la o respiraţie foarte rapidă, iar după scurt timp îl obligă să se aşeze ameţit pe pământ.

24. Astfel se petrece ca un călător să zărească în această oglindă de aer, desfăşurată în faţa lui, lucruri nebănuite. Dar ce sunt aceste lucruri? Ele nu sunt altceva decât reflectările fidele ale ţinuturilor şi localităţilor de pe alte planete şi corpuri terestre.

25. La aceasta, învăţaţii îşi vor frământa creierii şi vor spune: „Cum este posibil ca noi să nu putem percepe nimic asemănător măcar prin lunetele noastre cele mai bune?” Dar Eu vă pot răspunde doar că sunt un mai bun optician decât ei.

26. Totodată, aş dori să vă prezint o problemă. Ei ar dori să arate formula matematică prin care Eu am construit, cu cea mai mare uşurinţă, ochiul unui vultur, care este mai bun decât toate instrumentele optice descoperite până acum, deoarece el vede, de la cea mai mare înălţime şi cu cea mai mare uşurinţă şi agerime, căpuşele care se târăsc pe un leş din vreun mormânt. Şi nu ar fi în stare să descopere formula prin care un ochi este la fel de capabil să zărească lucrurile îndepărtate, ca şi pe cele apropiate, cu aceeaşi agerime, încât pe de altă parte Eu mai trebuie să afirm că îmi este la fel de uşor să construiesc o astfel de oglindă de reflexie pe pământ, din aer, care poate reda fidel un ţinut al unei planete îndepărtate, la un anumit grad de luminozitate.

27. Vă voi arăta limpede imediat că acest lucru este posibil! Luaţi orice casă care s-ar afla pe o suprafaţă mare! Dacă vă îndepărtaţi din ce în ce mai mult de aceasta, imaginea ei va cădea într-un unghi întotdeauna ascuţit, după mărimea ochiului vostru. Faptul că acum clădirea devine tot mai mică, se află chiar în ochii voştri, cu care voi puteţi primi, cu cât vă îndepărtaţi mai mult de obiect, o cantitate tot mai mică din razele emise.

28. Dar acum să luăm cazul când ochiul vostru n-ar fi convex (convexitate care îi dă doar capacitatea de a percepe o suprafaţă foarte mică a unui obiect, în timp ce suprafeţele orientate altfel sunt deja gata pentru alte perceperi, pentru ca voi să cuprindeţi cu privirea mai multe dintr-o dată), deci dacă ochiul vostru ar avea o extindere mare şi n-ar fi convex, ci plat, voi aţi putea să vă îndepărtaţi la mii sau milioane de mile de aceste clădiri, şi le-aţi zări totuşi la fel de mari, deoarece de la fiecare obiect, în acelaşi timp, sunt emise raze care se contopesc şi se împrăştie în toate direcţiile, dar şi raze paralele, datorită cărora imaginea unui obiect trebuie să rămână fidelă acestuia chiar şi la cea mai mare distanţa.

29. Aşa se petrece aici! Această mare oglindă aeriană este un instrument optic, astfel că primeşte razele paralele datorită suprafeţei sale totale extraordinar de limpezi. Când ochiul călătorului priveşte întinderea corectă în eter, atunci el zăreşte aceste obiecte ca pe nişte copii fidele ale ţinuturilor de pe alte planete, cum ar fi oraşe de basm, palate splendide, munţi, păduri, râuri şi lacuri, uneori fiinţe vii şi multe altele ce se găsesc pe o planetă îndepărtată.

43

Daruri Cereşti

30. Iată totul despre Fata morgana! Deoarece şi la această a treia categorie motivul spiritual este acelaşi ca şi la primele două, nu vă mai spun decât că şi voi trebuie să vă aduceţi la această linişte aerul dorinţelor şi lăcomiilor voastre, cât mai curând. Atunci, voi veţi mai apuca să vedeţi şi alte fenomene de tip Fata morgana, ca obosiţii călători în deşertul încins; deoarece tot ce se vede sunt radiaţiile şi contra-radiaţiile atmosferei.

31. De aceea, pregătiţi-vă şi voi să primiţi razele soarelui Meu, pentru a putea vedea astfel Fata morgana a vieţii veşnice din voi! Amin.

32. Aceasta o spun Eu, Marele Maestru al tuturor lucrurilor, care se numeşte Dumnezeu. Amin!

42. Fluxul şi refluxul Sâmbătă 24 octombrie 1840, seara de la 6 ¾ până la 9 Au scris: K.G.L., L., D., Andr. şi Ans. H - Domnul ne-a transmis prin robul Său J.L. următoarele, din vistieria Sa: 1. Există numeroase păreri cu privire la ciclul de ridicare şi de coborâre a mării. Dar, ca şi în privinţa celorlalte aspecte, la fel şi cu fenomenul coborârii: toate părerile cunoscute până acum şi „ipotezele” pentru explicarea acestui fenomen se află faţă de adevăr ca un arcaş orb faţă de ţinta pe care şi-a propus-o, şi care în noaptea sa merge pe câmp, unde este fixată vreo ţintă. El umblă şi umblă pe câmpie şi caută ţinta pentru săgeţile lui. Şi când a ajuns la ţintă, el se întoarce cu spatele la ea şi îşi aruncă săgeţile în vânt.

2. Iar dacă alt arcaş, orb şi el, ar fi făcut şi el o întoarcere la fel de norocoasă, încât, cum se spune, să fi aruncat întâmplător o săgeată în centrul ţintei, aceasta nu i-ar folosi la nimic, deoarece este orb şi nu poate şti încotro a zburat săgeata; şi chiar de-ar şti, la ce i-ar folosi, de vreme ce nu poate vedea centrul, mai ales dacă ţinta este înfiptă atât de sus, încât el nu o poate ajunge cu mâinile, ca să simtă dacă săgeata se află în mijloc.

3. Iar dacă el predică despre aceasta unei mulţimi de orbi, cu toată elocvenţa, despre cât de bine a nimerit ţinta, câţiva care ar fi mai orbi decât el vor începe să se minuneze şi vor spune aprobator că el a nimerit ţinta cu precizie, spunând: „Aceasta ne-a fost cu neputinţă nouă, tuturor muritorilor, pentru că toţi suntem orbi”. Dar el ar repeta, umflându-se în pene: „Dar, eu am reuşit!”.

4. Însă unii orbi vor începe treptat să murmure între ei: „Oare arcaşul nu este şi el orb?

Cum de a tras atât de precis? N-ar fi putut nimeri la fel de bine şi un copac din apropiere?”

5. Presupunând că, în această situaţie, ar fi de faţă şi un văzător, care ar spune: „Ascultaţi, prieteni! Ochii mei sunt sănătoşi, pot vedea în depărtare ca şi în apropiere.” - orbii i-ar răspunde: „Ce ne interesează pe noi că tu vezi, dacă noi suntem orbi? Aşa, putem să te credem la fel de puţin ca pe alt orb, pentru că nu ne poţi convinge că tu vezi.” Dacă însă văzătorul ar spune: „Chiar dacă voi nu vedeţi, eu pot să vă fac a înţelege că eu văd, în felul următor: unul dintre voi să facă o mişcare cu mâna, cu piciorul sau cu capul, iar dacă eu vă spun cum s-a mişcat, atunci să mă credeţi că văd” -, atunci orbii i-ar răspunde: „Dacă poţi face asta, noi vom crede că tu vezi şi că ne poţi spune unde a zburat săgeata arcaşului nostru orb.” Şi dacă atunci văzătorul chiar ar face acest lucru, apoi ar spune: „Iată, ţintaşul îşi sprijinea spatele, nu de un copac, ci chiar de ţintă, când a tras săgeata, iar din această cauză săgeata nu a putut ajunge la ţintă.” - ce ar ieşi din asta?

6. Oare orbii l-ar crede? Eu spun că l-ar crede, dacă ar fi ceva palpabil, însă deoarece arcaşul s-ar revolta pentru onoarea sa, unii dintre cei orbi ar adera la elocvenţa arcaşului, iar ceilalţi ar fi la fel de nesiguri în credinţa lor, veşnic într-un flux şi reflux, şi ar spune: „Da, este adevărat, el ne-a spus corect despre mişcările noastre, dar cine garantează că el spune corect şi celălalt lucru, despre care noi nu ne putem convinge dacă este aşa cum ne spune?”

44

Daruri Cereşti

7. Din această mică parabolă veţi înţelege cât de greu este să predici lumii oarbe şi, invers, cât de greu îi este şi lumii oarbe să înţeleagă adevărul predicat, 8. Şi voi toţi sunteţi încă nişte credincioşi orbi, iar numai Eu sunt cel văzător! Când Eu deschid lucrurile în faţa voastră şi vă arăt loviturile greşite ale arcaşilor lumii, voi să credeţi că Eu vă spun mereu adevărul curat şi pun în fiecare dintre revelaţiile Mele, puţin balsam care vă va reda lumina ochilor, cu condiţia ca voi să-l folosiţi cu pricepere şi să mergeţi mai mult după reflux decât după flux.

9. Pentru că fluxul este un simbol al trufiei, iar refluxul, al smereniei! Cu alte cuvinte, dacă fluxul este un simbol al abundenţei, al bogăţiei şi al neliniştii ce urmează acestora, refluxul simbolizează retragerea, sărăcia şi liniştea.

10. Pentru navigator, fluxul este adesea mai folositor decât refluxul, dacă vijelia l-a aruncat pe un banc de nisip. Dar acest folos nu este un folos real, pentru că vasul va fi ridicat de flux şi apoi va fi împins mai departe. Dar oare nu se află, după cum bine se ştie, şi colţuri de stâncă, înainte sau după bancurile de nisip? Dacă vasul n-ar fi fost adus la repaus de reflux, pe bancul moale de nisip, furtuna ar fi aruncat vasul pe un colţ de stâncă, iar astfel totul ar fi fost distrus. De aceea şi voi trebuie să alegeţi ca oglindă a vieţii voastre refluxul în locul fluxului.

11. După această mică dar dreaptă judecată preliminară, Eu, ca singur arcaş văzător, voi lua arcul şi voi trimite săgeata în flux şi reflux; şi vom vedea dacă am nimerit şi Eu copacul în locului panoului de ţintă.

12. Dacă aţi întreba un ceasornicar: „Spune-mi, de ce se află acest cui aici, în mecanismul ceasului tău?” - oare el n-ar şti imediat de ce un cui este prins aici sau acolo? Da, el desigur va şti, altfel nu ar mai fi meşter, iar lucrul acela n-ar fi făcut cu munca mâinilor lui.

Dar dacă Eu sunt marele maestru în toate lucrurile, veşnic şi nesfârşit, să credeţi că Mie îmi sunt binecunoscute fluxul şi refluxul.

13. Acum, voi veţi vrea să ştiţi totuşi ce este fluxul şi ce este refluxul. Vă spun: încă puţină răbdare, şi va veni şi asta! Să faceţi la fel cu copiii voştri, când aveţi de gând să le daţi ceva, chiar şi dacă darul este neînsemnat. Dar dacă Eu vă dau ceva însemnat, cum să nu vă fac mai întâi să vi-l doriţi?

14. Tot ceea ce are viaţă este înzestrat cu respiraţie proprie. Dacă aceasta încetează, spiritele vieţii îşi iau zborul din materie. Aceasta se cufundă iar în starea de inerţie, se descompune şi moare. Observaţi că orice animal trebuie să respire, deoarece dacă această acţiune încetează, experienţa zilnică vă învaţă deja că moartea a intrat atunci în această formă (de viaţă). Când cineva şi-a dat ultima suflare, voi spuneţi că a murit, şi aveţi dreptate, deoarece viaţa (omului) îşi găseşte sfârşitul odată cu ultima suflare. Dacă încetează respiraţia, centrul menţinerii vieţii fizice, şi viaţa vegetativă din toate organele corpului ia sfârşit.

15. Aşadar, ce este respiraţia şi la ce serveşte ea? În fiecare fiinţă predomină fie polaritatea pozitivă, fie cea negativă. Aşa cum niciun pol pozitiv sau negativ nu poate subzista prin el însuşi, ci unul face posibilă existenţa celuilalt, la fel se petrece cu întreaga viaţă în natură care se compune dintr-un pol negativ, adică materia, care preia polul pozitiv, adică spiritul.

16. Dar cum se poate realiza acest lucru? Prin faptul că polul negativ este mereu stimulat prin respiraţie, iar prin această stimulare se împlineşte mereu o necesitate relativă la primirea celui pozitiv.

17. De exemplu, o maşină electrostatică poate să stea ani de zile într-un loc şi nu veţi sesiza alt fenomen decât chiar forma sa. Dar dacă discul maşinii electrostatice este răsturnat, electricitatea negativă este stimulată şi astfel consumată în ea însăşi.

18. Dar ea începe să dezvolte o nouă nevoie de saturare, tocmai prin această consumare în ea însăşi. Ce se va petrece acum? Deşi vă este deja evident, Eu vă voi spune, de dragul ordinii, ce se întâmplă acolo. Deoarece foamea nu se poate domoli singură, nici polul consumat nu se poate satura din nou prin sine însuşi - aşa cum dacă stomacul vostru se goleşte, voi 45

Daruri Cereşti

nu vă puteţi sătura cu golul altui stomac, ci veţi spune: „Doamne, hrana aceasta negativă nu ne este de niciun folos, avem nevoie de o hrană pozitivă!”

19. Aşa se petrece şi aici! Iar electricitatea pozitivă este o saturare a celei negative.

Dacă această saturare a avut loc, pe conductor va apărea curând, vital activă, saturarea reuşită.

20. La fel şi respiraţia este cea care pune în mişcare „maşina electrostatică a vieţii” ce stimulează polaritatea negativă, fiind în acelaşi timp dornică de complementarea pozitivă, deoarece la fiecare respiraţie se produce un fenomen de frecare în toate părţile corpului. Prin această frecare se stimulează viaţa vegetativă şi foamea începe să se facă simţită. Iar această nevoie este potolită odată cu fiecare inspiraţie, timp în care azotul, ca pol negativ, preia cu aviditate oxigenul. Odată ce a avut loc ultima inspiraţie, polaritatea negativă începe să se consume de la sine, ceea ce duce imediat la moartea corpului fizic.

21. Gândiţi-vă că fiecare fiinţă este o „lume” sau un „pământ” în miniatură. Dar cum fiecare fiinţă are o viaţă centrală şi păstrează prin aceasta o viaţă vegetativă, atâta vreme cât respiră, lucrurile stau la fel, nu numai cu pământul, ci şi cu fiecare planetă 18! Nu trebuie să vă gândiţi că pământul ar fi, din acest motiv, asemenea unui animal, deoarece şi el respiră periodic; structura lui interioară este organizată din punct de vedere organic în aşa fel încât este şi el capabil să respire.

22. Prin urmare, fluxul şi refluxul sunt un efect natural al inspiraţiei şi expiraţiei corpului pământesc.

43. Iluminare spirituală cu privire la flux şi reflux Pe 24 octombrie 1840 (continuare) 1. Dar prin ce sunt determinate expiraţia şi inspiraţia (pământului)? Ca şi la animale, adică prin nevoia permanentă de hrană proaspătă, când precedenta s-a consumat şi a redevenit astfel negativă.

2. În timpul digestiei, organele telurice se apropie unele de altele, până la punctul în care încep să se frece între ele, producând senzaţia de foame. Apoi are loc o nouă saturare, timp în care aceste organe se extind din nou. Astfel, apare fenomenul în chestiune: prin nevoia de hrană pozitivă, apare refluxul, iar prin saturare, apare fluxul.

3. Veţi spune că dacă aşa stau lucrurile, trebuie să sesizaţi acest fenomen şi pe uscat şi pe munte; dar nu este aşa. Oare când respiraţi, vă întindeţi capul mâinile şi picioarele? Nu, toate acestea rămân pe loc. Astfel şi rocile dure ale pământului pot rămâne pe loc.

4. Pentru ca voi să puteţi înţelege cât mai limpede acest fenomen, intraţi în cada de baie şi observaţi apa care vă înconjoară. Veţi vedea că apa, la fiecare inspiraţie a voastră, va urca puţin, iar la fiecare expiraţie, va coborî. Dacă reflectaţi la aceasta, veţi observa că Eu înţeleg bine cum „să arunc săgeata în centrul ţintei”.

5. Dar dacă cineva spune că luna ar fi cauza fluxului şi refluxului, întrebaţi-l cum se face că luna, când se găseşte chiar în partea opusă, ar putea provoca un flux, ca urmare a atracţiei sale faţă de emisfera opusă ei?

6. Cel care ar putea afirma acest lucru ar fi înaintea arcaşului care s-a întors cu spatele la ţintă şi a nimerit întâmplător un copac în direcţia opusă ţintei. Sau cui i-ar putea trece prin minte, stând în cada de baie, să susţină că apa urcă şi coboară deoarece la mai mulţi stânjeni deasupra lui, atârnă un măr legat de un şnur, pe care un băiat neastâmpărat l-a pus în mişcare.

Dacă acesta nu s-ar uita mai degrabă la burta lui, unde apoi, ca să mă servesc de o expresie erudită, ar trebui să-i fie „empiric” de clar că nu mărul, ci burta lui provoacă ridicarea şi coborârea apei.

18

Vezi şi „Pământul”, de Jakob Lorber, n.r.

46

Daruri Cereşti

7. Acum, dacă am lămurit suficient acest fenomen, totuşi, după cum s-a spus deja, acesta este doar o aparenţă exterioară, care, privită cu ochii spiritului, nu arată aşa cum se vede cu ochii fizici. Ci polul pozitiv este spiritual, iar cel negativ ţine de natură. Polul pozitiv este substanţă, iar cel negativ este vasul de preluare. Pozitiv înseamnă interior, negativ înseamnă exterior. Iubirea şi înţelepciunea ţin de polul pozitiv, mila şi harul Creatorului ţin de polul negativ.

8. Dacă negativul nu ar exista, iubirea şi înţelepciunea nu ar putea să se manifeste prin nimic altceva decât în ele însele. De aceea, îndurarea Mea dă naştere fiinţelor, iar fiinţele sunt însăşi îndurarea Mea şi îndurarea este vasul de preluare pentru harul Meu. 9. Dacă iubirea nu ar exista, nu ar exista nici îndurare. Dar pentru că este iubire, este şi îndurare. Şi aşa, totul trăieşte, se mişcă şi dăinuie, ca îndurare din iubirea Mea! 10. Dacă vreţi să ştiţi ce este polaritatea pozitivă, hrănitoare, Eu vă spun că nu este altceva decât iubirea Mea. 11. Îndurarea provenită din iubirea Mea a dat însă naştere unor fiinţe care au ştiut să recepteze iubirea de la Mine. Iar iubirea hrăneşte fiinţele mai departe şi naşte prin ordinea ei eternă o fiinţă după altă fiinţă, o fiinţă pentru altă fiinţă, o fiinţă din altă fiinţă, pregătind astfel o desăvârşire în trepte a vieţii, pentru ca iubirea să se manifeste mereu în îndurarea ei nesfârşită, tot mai mult, să se contemple tot mai mult în nesfârşirea ei şi să poată deveni tot mai vie.

12. De aceea, totul este aranjat în aşa fel prin Orânduirea Mea pentru ca moartea să fie distrusă odată şi-odată, iar infinitul să fie plin de viaţa de la Mine.

13. Să păstraţi în inimile voastre tot ce v-am spus acum! Pentru că, dacă şi până acum v-am revelat multe lucruri mari, totuşi niciodată nu v-am lăsat să priviţi atât de mult în profunzimea iubirii şi înţelepciunii Mele veşnice, ca acum.

14. De aceea, vă spun din nou să păstraţi în inimă ce vi s-a spus aici! De la început am vrut să vă fac curioşi! Dacă Eu aş fi ţinut în sacul Meu doar o pară, ascunsă de ochii voştri, Eu nu v-aş fi lăsat să vă frământaţi atâta vreme. Dar de data aceasta, Eu am ascuns o comoară, şi de aceea Mă opresc puţin, pentru a face astfel o bucurie cu atât mai mare; dar totodată ca să simţiţi mai bine că doar Eu sunt Tatăl vostru sfânt, iubitor şi adevărat. Amin. Aceasta o spun Eu, Tatăl vostru sfânt şi iubitor. Amin!

44. Rugăciunea pentru cei adormiţi Pe 28 octombrie 1840 1. Să-i scrii celei însetate de numele Meu şi să-i spui celei flămânde de îndurarea Mea că Eu o îndrăgesc, iar ea trebuie doar să se întrebe mai des în timpul zilei dacă Eu sunt alături de ea.

2. Să spună: „O, Tu, mult-iubite Iisus, Tu, iubirea mea cea mai dulce, Tu, viaţa mea, Tu, care eşti Totul, Totul, Totul pentru mine, te afli Tu oare alături de mine? Nu m-ai părăsit?

O, mult-iubite Iisus, priveşte îndurător în inima bietei Tale supuse, care suspină de dorul Tău şi tânjeşte doar după Tine în iubirea sa, o, dulce Iisus!”

3. Iar Eu voi aşeza în inima ei un dulce răspuns care va suna astfel: „Priveşte-Mă doar în iubirea ta. Eu sunt cu tine şi niciodată nu M-am dat la o parte de lângă tine, iar inima Mea va rămâne veşnic întoarsă către tine. Dar să rămâi şi tu credincioasă mult-iubitului tău Iisus, care te-a iubit deja cu toată puterea divinităţii Sale, chiar dinainte ca lumea să fie creată!”

4. Iar dacă ea va simţi astfel, să fie sigură că Eu îi sunt aproape şi, odată cu Mine, viaţa veşnică.

5. Şi să-i mai spui că iubirea adevărată trebuie să fie puţin certată - de aceea şi Eu trebuie să o cert puţin. Dar aceasta este mustrarea Mea, că ea îşi aduce fiica prea puţin la Mine şi îi spune zilnic multe lucruri lumeşti, dar prea puţine despre Mine.

47

Daruri Cereşti

6. Apoi să-i spui că Eu sunt foarte gelos şi văd cu multă neplăcere că se vorbeşte despre alte lucruri decât despre Mine.

7. Eu Mă asemăn unui îndrăgostit pătimaş, care trage cu urechea la uşa iubitei sale şi din prea mare bucurie ajunge la cea mai mare încântare, încât nu aude de la iubita lui decât că visează la el, dar se întristează imediat ce ea aduce vorba despre lucruri ce nu au legătură cu iubitul ei, iar atunci tristul îndrăgostit începe să gândească şi să-şi spună: 8. „O, iubita mea, dacă mă iubeşti şi tu aşa cum te iubesc eu, cum poţi să te gândeşti la altceva, atâta vreme cât eu mă gândesc mereu la tine şi aştept la uşa ta, temător, implorând să fiu primit cât mai curând?”

9. Iată, robul Meu, aceasta spune totul, dacă vrei să fii mesagerul iubirii Mele. Pentru că aceasta este mai mult decât întrebarea: „Cum să ne rugăm pentru cei adormiţi (morţi fizic)?”

10. Dar, odată ce întrebarea a apărut, şi încă din partea unui suflet iubit, Eu vă voi spune cum trebuie să vă rugaţi pentru cei adormiţi.

11. Cel care vrea să se roage pentru cei adormiţi trebuie să ştie mai întâi cine sunt de fapt „cei adormiţi”, dar şi cum şi de ce trebuie ca el să se roage.

12. „Cei adormiţi” nu înseamnă cei separaţi de lume, ci mai curând cei care trăiesc în lume, dar sunt morţi în inima lor, care nu au credinţă şi iubire, şi de aceea sunt cu adevărat morţi.

13. Pentru aceştia trebuie să vă rugaţi cu vorba şi cu fapta, luminând ca soarele asupra călătorului obosit, prin desertul de nisip, şi înviorându-i ca rouă căzută din belşug pe muşchiul veşted de pe pietrele aspre, ca ei să se poată regăsi în voi ca pietre de hotar ale îndurării Mele şi să se poată reface din muşchiul îndurării Mele, ce acoperă din belşug pietrele Mele de hotar.”

14. Acum ştiţi pentru cine, cum şi de ce trebuie să vă rugaţi! Iubirea voastră pentru Mine şi pentru semenii voştri trebuie să fie mereu porunca cea dintâi. Cum şi de ce? Aceasta trebuie să vă arate clar un mic exemplu: 15. „Un mare stăpânitor avea în temniţa sa mai mulţi prizonieri de care-i era milă, deoarece ei erau doar bieţi înşelaţi. Dar în dreptatea lui, el nu a putut să revoce legea odată creată şi să-i elibereze de pedeapsă, care le fusese dată prin lege. Însă întrucât ei tânjiseră destulă vreme în închisoare după o stare mai bună şi împliniseră astfel cerinţele sfinte ale legii, regele a hotărât să-i elibereze. Numai că el se gândea: „Am o iubită! Pentru ca bucuria mea să fie deplină, vreau să afle şi ea că în temniţa mea atâţia nenorociţi au tânjit. Ea mă iubeşte neţărmurit şi are toată încrederea în mine; sigur ea va veni în grabă şi mă va implora cu inima bătând puternic, spre graţie şi îndurare pentru cei întemniţaţi” - şi cum a gândit regele, aşa s-a şi petrecut.

16. Ce credeţi că a făcut regele? El se bucurase că i-a putut arăta iubitei sale cât de mult erau în stare să facă iubirea şi încrederea ei şi că totodată el i-a putut da şi iubitei lui ocazia să vadă roadele încrederii şi iubirii adevărate. Dar întemniţaţii îl vor lăuda pe rege când vor vedea că el este accesibil doar prin iubire, apoi vor deveni prietenii şi copiii celor doi.

17. Iată, aşa trebuie să vă rugaţi şi să nu credeţi că Mă veţi mişca spre îndurare doar prin rugăciunea moderată, ci să vă întăriţi în iubirea voastră pentru Mine, iar astfel rugămintea voastră îmi va fi bineplăcută. Nu doar de dragul întemniţaţilor, ci chiar pentru voi înşivă trebuie să vă rugaţi pentru ei.

18. Dar în ce-i priveşte pe defuncţi, lucrurile stau ca şi cu „cei adormiţi în lume”. Voi nu ştiţi în ce stare se află defuncţii pe lumea cealaltă, însă aceasta nu contează, ci contează să ştiţi că Eu sunt un mare prieten al iubirii şi că aşa voi fi veşnic, şi că iubirea face bine fiecăruia.

19. Vă bucuraţi când copiii voştri vă fac daruri, deşi voi ştiţi bine că ei le-au cumpărat din banii voştri! Şi Mă voi bucura mai mult când voi veţi face precum copiii voştri. Iar de48

Daruri Cereşti

funcţii voştri mântuiţi nu se vor bucura mai puţin când vor afla că cei rămaşi în urma lor se gândesc la ei cu adevărată iubire.

20. Aşa stau lucrurile şi aşa trebuie să faceţi, dacă vreţi cu adevărat să fiţi copiii Mei iubiţi.

21. Dar tu, suflet iubit, să te rogi cu încredere, iar Eu, Iisus al tău cel mult-iubit, nu te voi lăsa să pieri. Amin. Aceasta o spun Eu, mult-iubitul tău Iisus!

45. Călătorie pe muntele Kleinalpe Pe 25 octombrie 1840 J.L., K.G.L., S. Andr. şi Ans. H. au călătorit spre Ubelbach pe vreme ploioasă, şi s-au dus la amiază, pe viscol şi vânt îngheţat dinspre apus la poalele muntelui Kleinalpe.

La punctul unde a apărut muntele, pe cerul ceţos, soarele se vedea ca o lună palidă şi a devenit tot mai luminos. Ici şi colo cerul devenea albastru şi ninsoarea a încetat. Vântul şi frigul s-au potolit şi ele.

Un sentiment de bucurie a pus stăpânire pe călători.

46. Iluminarea spirituală în urma vizitei în Kleinalpe Joi, 29 octombrie 1840, de la 3 ¾ până la 6 ½ p.m.

Au scris: K.G.L., Andr. şi Ans. H. - Tatăl cel sfânt şi iubitor ne-a dat astăzi următoarele, ca „Diete”, prin robul Său: 1. După ce misiunea (călătoria pe muntele Kleinalpe) a fost îndeplinită, vă voi răsplăti cu o bună compensaţie în cele ce urmează.

2. Chiar la dus, veţi fi observat ceţurile persistente, când de obicei aceste ceţuri îşi au originea în mijlocul unui munte şi rareori trec peste culmea acestora.

3. În al doilea rând, mai ales când aţi părăsit Murboden şi v-aţi îndreptat spre târgul Ubelbach, trebuie să vă fi atras atenţia faptul că această vale este înconjurată şi din stânga şi din dreapta de dealuri asemănătoare ca formă şi înălţime, şi care sunt acoperite cu tot felul de arbori şi plante, de la poale până la vârf, şi că apar goale doar locurile pe care le-a despuiat zelul omului.

4. Mai trebuie să fi descoperit că valea are diferite curburi, ca şi alte văi. Iar dacă aţi privit în treacăt pietrele de ici şi de colo, aţi putut vedea la ele aceeaşi formaţiune de plăci ca şi pe Choralpe; doar ici şi colo o structură cu întreruperi mai mari decât cele de pe Choralpe.

5. Dacă aţi observat şi versanţii abrupţi, trebuie să fi văzut şi o anumită armonie, mai ales la forma piramidală a dealurilor.

6. Iar când aţi ajuns pe înălţimi, pe vreme de furtună, pentru a vedea vârful muntelui Kleinalpe, vântul proaspăt v-a suflat în faţă câţiva fulgi uşori de nea, iar curând s-a arătat, neaşteptat, soarele, după ieşirea căruia au fost alungate toate ceţurile din mijlocul muntelui, pentru ca voi să puteţi cuprinde cu privirea tot ce era necesar să vedeţi.

7. Ceea ce aţi observat a fost doar aspectul material. Dar Eu vă prevăzusem cu privire la anumite simţăminte necunoscute până acum. Oare aţi perceput ceva de acest fel? Eu când promit ceva, îmi ţin cuvântul. Şi vă spun că aţi fi simţit mai mult dacă aţi fi rămas în simţurile voastre.

8. Dar trebuie să vă fac atenţi cu privire la o greşeală pe care oamenii o comit adesea, şi prin care oamenii se privează de o mare binecuvântare. Iar această greşeală constă în faptul că dacă oamenii se aşteaptă la ceva extraordinar, ei îşi ridică aşteptările adesea atât de mult deasupra lor înşişi că în acest fel, prin aşteptare, tot ce este măreţ şi sublim ce se petrece în ei 49

Daruri Cereşti

trece neobservat, în timp ce văzul, auzul şi toate celelalte simţuri ar percepe chiar şi infinitul, dacă s-ar putea.

9. Aceasta a fost şi o mică greşeală a voastră. V-aţi aţintit privirea asupra semnelor exterioare neobişnuite şi v-aţi fi aşteptat, desigur, ca simţământul acesta să zboare în voi ca o pasăre nevăzută şi să creeze în voi efecte magice.

10. De aceea, iată o mică parabolă: 11. „Odată, un mare rege călătorea spre un oraş străin. Tot poporul din oraş i-a ieşit în întâmpinare pentru a vedea intrarea triumfală, însă marelui rege nu-i plăcea fastul. Când încă se afla departe de oraş, a coborât din trăsura sa aurită şi a închiriat o căruţă sărăcăcioasă, a poruncit alaiului curtenesc să meargă mai încet, iar el a mers în grabă cu căruţa, neobservat de oamenii din calea sa, spre oraşul mare, ce era aproape golit din cauza lui.

12. Odată ajuns acolo, el a vrut să ia o gustare; a mers de la un han la altul, însă n-a găsit pe nimeni, până când a ajuns la un mic birt, unde un servitor plângăreţ i-a ieşit în întâmpinare şi l-a întrebat supărat ce doreşte.

13. Regele l-a întrebat mai întâi de ce este atât de supărat. Iar servitorul a răspuns că nu a putut ieşi, să-l vadă şi el pe marele rege. Acesta i-a spus că dacă numai acesta este motivul, ar trebui să fie vesel, deoarece el va fi primul din oraş care-l va vedea pe rege. Dar bietul servitor n-a vrut să creadă, iar regele i-a spus: „Dacă tu eşti primul care-l va vedea pe rege, ar trebui să ai parte de o mare răsplată; dar pentru necredinţa ta, ar trebui să suferi şi o pedeapsă la fel de mare.”

14. Şi cum erau ei prinşi în discuţia despre a-l vedea sau a nu-l vedea pe rege, oamenii au început să revină în oraş, iar la urmă a venit şi procesiunea triumfală regală, dar fără rege.

15. Servitorul a întrebat: „Unde este regele, ca să alerg într-acolo şi să fiu primul care-l vede?”. Dar regele i-a spus: „Dacă vrei să-l cauţi pe rege în mulţime, departe, nu vei scăpa de pedeapsă, pentru că atunci tot poporul ce s-a grăbit să-l întâmpine, l-ar fi văzut cu mult înaintea ta! Dar de când stăm noi aici, în tindă, nimeni nu ne-a învrednicit cu o privire, pentru că toţi şi-au aţintit privirea asupra strălucirii alaiului regal şi îl caută pe rege! Acum, iată-mă!”

16. Servitorul a făcut după cum i-a poruncit regele, dar nu ştia ce va însemna aceasta.

Când el a început să-l privească pe acel om, a observat că procesiunea triumfală s-a oprit în faţa căsuţei şi l-a salutat pe marele rege. Abia atunci servitorul a înţeles că omul din faţa lui era chiar regele, dar totodată a regretat timpul pierdut, în care îl aşteptase pe rege, cu gândul, în afara oraşului, când acesta era de fapt în faţa lui şi îi cerea să-l servească.”

17. Aşa este şi cazul vostru! În timp ce voi l-aţi aşteptat pe rege în afara oraşului, în îmbulzeală, el v-a zădărnicit planul şi, în timp ce voi aţi aşteptat foşnetul păsării nevăzute, aceasta s-a furişat în inima voastră, şi a vorbit cu spiritul vostru, fără să ştiţi. Dar Eu v-am lăsat să simţiţi prezenţa Mea printr-un uşor presentiment.

18. Prin aceasta, partea principală a acestei probleme a fost rezolvată, deoarece v-am arătat că M-am ţinut de cuvânt, cu toate că voi nu aţi reuşit să îndepliniţi condiţiile prezicerii lucru care n-ar fi fost uşor, în primul rând deoarece sunteţi oameni, iar prin urmare nedesăvârsiţi în toate, în al doilea rând pentru că voi sunteţi încă foarte slabi şi de aceea nu puteţi face nimic sau doar foarte puţin fără ajutorul Meu constant, iar în al treilea rând deoarece voi sunteţi copiii Mei. De aceea. Eu trebuie să Mă mulţumesc şi cu voinţa, cât şi cu fapta, şi este mai uşor să-Mi slujiţi, cu cât Eu vă dau plata pe o zi întreagă chiar şi pentru munca de un ceas, iar copiilor le dau haine şi pâine de pomană.

19. Acum, că am încheiat partea spirituală ce ne interesa, să aruncăm o privire asupra ţinutului!

20. Formarea munţilor înconjurători a fost descrisă la prezentarea lanţului Choralpe.

Dar ca să înţelegeţi apariţia acestei văi, nu trebuie decât să luaţi o coajă de pâine uscată şi să o rupeţi încet, de jos în sus, încât ruptura să fie orientată în sus. Astfel este clar cum a apărut o

50

Daruri Cereşti

asemenea vale. Anume, porţile focului subteran, cunoscute vouă deja, au ridicat crusta groasă de piatră. Aceasta s-a rupt în mai multe bucăţi, iar ruptura a continuat de-a lungul văii.

21. Dar întrucât în acelaşi timp s-a produs o ruptură în sus, au avut loc şi două rupturi laterale, spre interior, la ambele părţi ale plăcilor rupte, iar părţile laterale au alunecat mai adânc înăuntru, dar ici şi colo, s-au sprijinit într-un fel boltit, după cum a apărut ruptura interioară, mai mult perpendicular sau mai mult înclinat.

22. Acum, trebuie să vă fie destul de clar că în timp, parte prin spălarea pietrişului mai moale, parte printr-o revărsare cu aspect de noroi şi de lavă prin fisuri, parte prin depunerea de la diverse izvoare minerale, aceste abrupte cariere de piatră au fost umplute şi apoi rotunjite de apele care le-au acoperit multă vreme, cum sunt acoperite şi cu toate tipurile de sol.

23. Dar voi n-aţi ştiut că formarea acestui ţinut muntos este cu aproape o mie de ani mai veche decât formarea lanţului Choralpe şi a altor munţi importanţi din partea inferioară a ţării voastre.

24. Veţi întreba cum puteţi recunoaşte aceasta. Răspunsul este simplu şi limpede! Deoarece cu cât mai gros este stratul de piatră al unui munte, şi cu cât mai crăpat şi îmbinat din nou cu calcar este el, cu atât mai veche este o asemenea formaţiune, deoarece ea ascunde urme şi semne clare ale unor scene de distrugere mai mari, străvechi, iar formaţiunea munţilor ca lanţul Choralpe şi mulţi alţii de acest fel este mai fină şi mai nisipoasă. Şi deoarece aceasta nu a prezentat locuri îmbinate cu calcar, ci fiecare ruptură pare a fi nouă şi este reală, atunci formaţiunea este mult mai recentă şi nu poate fi numită străveche, ci doar veche.

25. Piatra din Schlossberg este mai veche decât pe Choralpe şi pe Kleinalpe, şi la fel piatra dealurilor mai mici din apropierea voastră, deşi formarea acestor dealuri este mult mai recentă decât cea a tuturor munţilor Alpi. Dar avantajul formării acestor mici dealuri, asupra formării munţilor, este că piatra acestora a fost ridicată cu forţă de la adâncimi mai mari ale pământului, decât piatra din Alpi.

26. Aceasta ar fi formarea naturală a acestor munţi, dintre care câteva dealuri în formă piramidală au aceeaşi origine despre care v-am spus limpede la „Strassengel”. Iar astfel de munţi se găsesc pretutindeni. Mai ales acolo unde se găseşte huilă pe aceste dealuri, puteţi fi siguri că acel munte s-a format mai ales unde se găseşte lignit. Acest fapt este atestat de lemnul nevătămat ici şi colo, la care doar pe scoarţă sunt vizibile carbonizările provenite din tornadele de foc ce au cuprins pădurile. Dar în ce priveşte antracitul, acesta provine parţial încă de la potopul lui Noe, parţial din erupţiile vulcanice ulterioare, parţial din alunecări de munte şi mari avalanşe de noroi, care au avut loc timpuriu, cu atât mai des cu cât fluxul ajungea mai sus în munţi şi devasta vegetaţia.

27. Cauza acestor fenomene deja v-a fost lămurită în parte, şi va fi analizată în întregime la dezvăluirea completă a pământului, şi în special a centrului acestuia.

28. În ce priveşte ceaţa ce v-a însoţit. Eu am vrut doar să vă arăt astfel ceva măreţ - şi am scris deasupra munţilor, cu mari caractere gotice - cum stau lucrurile cu voi.

29. După cum desigur aţi observat, la poalele munţilor aerul este limpede, de asemenea şi pe cele mai multe culmi ninse ale acestora. Dar n-am avut nimic de făcut pentru picioarele şi pentru capetele voastre, de aceea am lăsat să apară ceaţa imediat, în locul vostru ceţos, adică în piept.

30. Întrucât aţi mers mai departe după voinţa Mea (altfel, nu aţi fi ajuns în acest ţinut), veţi fi observat că ceaţa s-a ridicat treptat, iar coastele munţilor s-au eliberat şi au scos la iveală o bogată vegetaţie. Pe măsură ce aţi înaintat, aţi văzut o coastă verde a muntelui, ceea ce va arătat că, pe măsură ce voinţa Mea este ascultată, şi speranţa reînvie.

31. Iar dacă prin furtună şi viscol aţi ajuns la o anumită înălţime, şi aproape aţi abandonat speranţa de a vedea şi de a afla ceva după voinţa Mea, atunci Eu, de dragul perseverenţei voastre, am lăsat soarele Meu să treacă prin pătura de nori şi să lumineze ţinutul în calea voastră. Astfel, am vrut să vă arăt că Eu vin chiar atunci când nu mai credeţi că este posibil.

51

Daruri Cereşti

32. Prin faptul că soarele nu vi s-a arătat chiar limpede, ci numai prin viscol, am vrut să spun cum se vede iubirea voastră. Când aceasta devine tot mai caldă, şi soarele spiritului se va limpezi, iar în razele lui vă puteţi vedea cu uşurinţă umbra. Dar nu vă spun ce înseamnă umbra, deoarece oricum trebuie să ştiţi aceasta.

33. La urmă veţi fi observat, când aţi plecat spre casă pe noapte ceţoasă, că a fulgerat de câteva ori, iar cerul s-a luminat curând. Prin aceasta. Eu am vrut să vă spun ce se vede în pieptul vostru - şi vă puteţi bucura - că noaptea vieţii voastre s-a luminat ca şi noaptea călătoriei voastre de întoarcere, când şi din spatele munţilor recunoaşterii voastre a început să fulgere prin ceaţă.

34. De aceea, cugetaţi la această călătorie prin care Eu am proiectat imaginea voastră în mijlocul naturii.

35. Acestea sunt promisele „recompense”, mai valoroase decât un soare plin de aur.

Pentru că sunt mulţi cei care privesc natura, dar puţini cei care se regăsesc în ea. Amin.

Aceasta o spun Eu, marele Dătător de recompense! Amin.

Despre existenţa în aparenţă Această aparenţă a vieţii pământeşti, o, frate, nu este a ta; dar în aparenţă se află o mare existenţă! De aceea să nu crezi în aparenţă, ci să foloseşti slaba licărire a acestei facle pământeşti ca să găseşti în tine adevărata existentă.

47. Despre robul Lorber şi despre un nou ucenic. Lauda blândeţii Pe 30 octombrie 1840 1. Pentru duminica viitoare, vreau ca voi să vă adunaţi pe la orele 8 dimineaţa, ocazie cu care vă voi explica detaliat toate cele observate în această călătorie, ca următoare „recompense de călătorie”, iar ştirea de ieri se va considera doar ca simplu index.

2. Cu toate acestea, un limbaj atât de simplu ca acela pe care l-am folosit la index Eu nu voi mai folosi aici, deoarece ieri unul sau altul putea crede că aşa ceva ar putea să spună şi robul Meu, care este totuşi doar un biet cerşetor19, deoarece el nu ştie nimic în afară de ce prinde de la Mine.

3. El ştie aceasta şi nu spune nimic de la sine, şi nu poate nimic de la sine, deoarece el are mult mai puţine cunoştinţe despre orice, decât oricare din voi. De aceea, el este pentru Mine doar un instrument destul de potrivit, deoarece în capul său nu se află mai nimic, dar, temporar, se află cu atât mai mult în inima sa, pe care numai Eu o pot folosi, deoarece nu are o memorie proprie, ci doar amintirea iubirii pentru Mine, iar în această amintire se află intuirea a ceea ce Eu vreau şi spun. Această stare a omului este cea dreaptă. Dar starea „capului raţional” este una anapoda şi adesea nu este decât himera cea mai vană a unui creier bolnav, folosit împotriva naturii.

4. Deci nu voi lua cuvântul atât de uşor. Iar raţiunea voastră va fi sufocată, dar inima voastră se va bucura cu atât mai mult.

5. Dar când această comunicare se va încheia, K.G.L. ar putea să încerce între patru ochi cu acest om (nou), fără să spună mai mult, decât că cineva, ca urmare a văzului interior şi a percepţiei literale, fără vreo pregătire sau formare ştiinţifică, este în stare să facă la cerere înştiinţări adevărate, despre fiecare obiect, în scriere sau în vorbire.

6. Acest om este cel la care toţi v-aţi gândit deja, şi care, dacă va fi impresionat aşa cum trebuie, poate deveni un lucrător destoinic în via Mea. Dar voinţa sa liberă nu trebuie

19

Expresia ştiriană: unul care n-are nici de unele, un biet nerod, [nota editorului]

52

Daruri Cereşti

constrânsă oricât de puţin, astfel el trebuie să guste câte puţin din pâinea vieţii, şi curând va începe să flămânzească.

7. Nici nu trebuie să facă imediat cunoştinţă cu robul Meu, ci abia când foamea sa a devenit tot mai mare. Iar dacă survine şi setea de apă vie, atunci trebuie să i se deschidă „poarta” marii Mele „Case”20, şi tot aşa şi cuvintele Mele adăugate. Astfel, va deveni un om drept şi Mă va regăsi acolo unde credea cel mai puţin.

8. Dar dacă el va spune că multe lucruri din mesajele Mele sunt ciudate, că nu există o rânduială şi un sistem în ele, atunci el trebuie să observe că rânduială Mea şi sistemul Meu sunt cu totul altele decât cele ale oamenilor, care numără unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece; însă ei nu se gândesc că fiecare din aceste numere este doar un semn de hotar al unei nemărginiri. Dar la ceea ce se află între unu şi doi, şi între doi şi trei şi aşa mai departe, voi nu vă gândiţi! Însă Eu deţin şi cunosc dreapta rânduială, de aceea nu spun unu, doi ş.a.m.d.; ci înainte ca prăpastia nemărginită dintre unu şi doi să fie umplută, nu se poate trece mai departe la trei.

9. Dar cine cunoaşte începutul, mijlocul şi sfârşitul tuturor lucrurilor? Eu sunt Alfa şi Omega şi centrul etern al tuturor lucrurilor. Rânduială Mea este cea dreaptă, pentru că Eu sunt chiar veşnica rânduială. Iar dacă omul nou Mă va regăsi, el va înţelege rânduială Mea şi sistemul Meu. 10. Însă dacă cineva nu ar putea vedea aceasta, acela ar trebui doar să privească pământul şi vegetaţia! Astfel, totul i-ar apărea în dezordine. Iar dacă el şi-ar ridica privirea spre cer, oare nu va vedea stelele, ca şi când ele ar fi fost doar împrăştiate la întâmplare de cineva, cu un penel înmuiat în fosfor? Eu spun că pretutindeni stăpâneşte cea mai mare rânduială! În acelaşi loc cresc şi plante otrăvitoare şi plante de leac - aşa cum cresc şi scaieţi prin grâu şi totuşi, pretutindeni, este cea mai mare rânduială!

11. Şi zidarul aruncă mortar nisipos între pietrele pe care le-a aşezat şi nu se sinchiseşte de locul fiecărui grăuncior de nisip. Dar în locul grăuncioarelor de nisip este mai multă rânduială decât în toată clădirea. Învăţaţii vor spune că o asemenea afirmaţie e aproape nebunie, dacă nu chiar nebunie în toată regula.

12. Pentru cel care va privi chiar numai puţin, lucrurile se vor rezolva treptat. Dar pentru asta e nevoie de înţelepciune, iubire şi blândeţe, mai cu seamă multă blândeţe. Înţelegere şi toleranţă În fiecare plantă se află o sămânţă nouă, iar pe pomii de o mie de feluri se coc tot atâtea feluri diferite de fructe. Oare cunoşti tu foloasele tuturor acestora? Sigur că nu! Aceasta seamănă cu viaţa spiritului în oamenii cu bunăvoinţă. Felurile diferite între ele nu sunt diferite şi în faţa Mea. Se pune doar întrebarea cât de utile sunt toate. De aceea, nu trebuie să condamnaţi pe nimeni, ci să cunoaşteţi căile Mele diferite!

48. învăţătură prin analogie. Lumea exterioară ca şcoală pentru spirit În Duminica Tuturor Sfinţilor, 1 noiembrie 1840, de la 9 ½ a.m. până la 1 ½ p.m.

Au scris: K.G.L., Andr. şi Ans. H. 1. Înainte să trecem la examinarea celor amintite mai înainte este necesar să vă fac atenţi asupra unei greşeli în care cad atâţia oameni şi care îi privează adesea de o bună parte a mântuirii lor sufleteşti şi a celei viitoare.

20

Prima lucrare principală aşternută pe hârtie de Jakob Lorber, din Noua Revelaţie: „Casa Domnului”, 3 volume. (http://www.scribd.com/doc/26768518 , http://www.scribd.com/doc/31678237 , http://www.scribd.com/doc/33059750 , etc., n.r.)

53

Daruri Cereşti

2. Greşeala este acea că oamenii, când li s-a dat foarte mult, consideră că au totul; alţii consideră că încă n-au primit nimic, şi de aceea se aseamănă unui butoi găurit, în care degeaba mai torni.

3. Dacă cineva ar crede că are totul, când Eu i-am dat lucruri nesfârşite, cum i-aş mai putea da mai mult? Oamenilor, aceasta le-ar suna cam ciudat, iar pe drept cuvânt un om ar spune: Dacă nesfârşirea mi-a fost dăruită, ce-aş mai putea primi mai mult de atât? După aparenţe, aşa stau lucrurile, dar nu şi prin adevărul Meu, deoarece Eu nu sunt doar Domnul nemărginirii, ci chiar nemărginirea nemărginirilor - ceea ce vrea să spună că tot ce este de la Mine ascunde în sine nemărginirea, prin aceea că Eu sunt nemărginit în toate şi cauza fundamentală a tuturor lucrurilor.

4. Dacă vreun om ar fi înfăptuit o operă atât de mare, aceasta ar fi mărginită, deoarece creatorul său este unul mărginit. Dar dacă Eu chem la existenţă cea mai mică lucrare, iar aceasta, după proporţiile sale, este limitată din toate părţile, ea este totuşi nemărginită în fiinţa sa interioară, deoarece ea ascunde în sine nemărginirea cea mai delicată. De aceea greşesc oamenii când primesc foarte mult, adică nemărginit de la Mine, apoi consideră că au totul deoarece nemărginirea de acest fel nu este totul.

5. Dimpotrivă se exprimă nerecunoştinţa celor care au primit foarte mult, adică nemărginit de la Mine, dar consideră că nu au nimic. Aceşti oameni nu au cea mai vagă idee despre valoarea interioară a lucrurilor. Ei o socotesc doar după volumul exterior şi nu le pasă de fiinţa interioară a lucrurilor, fără să se gândească la faptul că o coajă de nucă nu este comestibilă, ci doar fructul uleios dinăuntru. Aceşti oameni economisesc şi adună tot ce este posibil, dar cu toată avuţia lor, ei flămânzesc asemenea unui avar prăpădit, care, cu butoaiele pline de aur, roade o coajă uscată de pâine, şi căruia îi pare rău chiar şi de această coajă de pâine, deoarece el ar fi putut să o dea unui om care, lihnit de foame, i-ar fi dat un bănuţ pentru coaja de pâine.

6. Acum, că am cunoscut aici două extreme, se pune întrebarea: cum arată sau cum trebuie să arate calea cea dreaptă?

7. Calea cea dreaptă ar trebui să fie cea a copilului, deoarece ea nu se îndreaptă după măsura darului, ci după nevoile acestuia, şi primeşte mereu, cu recunoştinţă, ce-i dă tatăl său.

Un copil bun este fericit, recunoscător şi mulţumit de fiecare dar din mâinile bunului său tată şi ştie că acesta este bogat şi îi va da mereu lucrurile de care are nevoie. Iar acest copil va fi mulţumit de darul primit, deoarece el mereu este sătul. Dar cum tatăl este înţelept, el dă copilului doar cât îi trebuie.

8. Aşa arată „calea cea dreaptă”. Iar voi trebuie să o urmaţi şi să nu credeţi că aţi primit totul, nici că aţi primit prea puţin sau deloc, adică în comparaţie cu ceea ce mai puteţi primi de la Mine, încât să rămâneţi recunoscători pe calea de mijloc. Ci voi trebuie să fiţi mereu fericiţi şi mulţumiţi, ca şi copilul pomenit mai înainte. Dacă în inima voastră voi mă recunoaşteţi ca tată bun, fiţi cu toţii copiii unuia şi aceluiaşi Tată sfânt, întrucât Eu sunt printre voi şi vă arăt aceasta prin gura robului Meu. 9. Acestei consideraţii preliminare necesare ar trebui să-i urmeze o alta, la fel de necesară şi de importantă ca şi analiza ulterioară.

10. Am spus în aprecierea preliminară că voi trebuie să mai urcaţi o treaptă. Iar această treaptă va fi arătată pe deplin în cea de-a doua contemplare.

11. Seara, milioane de oameni se aşează în pat, iar dimineaţa se deşteaptă cu trupul odihnit, unii pentru munca obişnuită a zilei, alţii pentru lenea obişnuită. Astfel se deşteaptă o mie de oameni, şi fiecare are altceva de gând. Dar dintre ei toţi nu este niciunul care să se fi trezit aşa cum ar fi trebuit. Deoarece fiecare a lăsat neobservate fenomenele dimineţii, ca şi pe cele ale zilei următoare - doar dacă vreo furtună puternică l-ar fi indispus, încurcându-i treburile, sau dacă un fulger apropiat lovind un copac i-ar fi şoptit în ureche prin tunetul care se rostogoleşte după el: „Ascultă, om slab şi mereu ocupat! Dacă eu, fulgerul luminos, m-aş fi 54

Daruri Cereşti

apropiat de slăbiciunea ta doar la treizeci de coţi, tot planul tău lumesc ar fi fost zădărnicit dintr-o dată.”

12. Omul este ca o pasăre care se leagănă pe ramura de salcie; dacă împuşcătura nu o nimereşte, ea zboară ciripind speriată, ca şi cum ar spune: „Cât pe-aci să mă omoare! Nu mai vin pe aici! Iar vânătorul nu trebuie să mai găsească vreodată cu flinta sa ramura îndepărtată pe care eu mă voi ascunde.” Dar nu peste mult timp, vrabia va reveni pe ramura pe care a auzit glasul morţii.

13. Tot aşa sunt şi oamenii! Pericolul le rămâne învăţător doar atâta vreme cât durează ca atare. Dacă a trecut pericolul, a trecut totul! Omul revine în viaţa de fiecare zi şi rămâne acelaşi orb ca şi înainte, şi seamănă cu un surd-orb care merge la teatru fără să vadă sau să audă ceva.

14. Lumea este un uriaş teatru în care în fiecare secundă se petrec nenumărate scene, iar fiecare dintre ele are o valoare nesfârşită. Cel ce nu este surd şi orb va găsi desigur acolo o vană plăcere. Dar cel surd şi orb este asemenea unui polip care s-a fixat într-o mlaştină întunecoasă a mării şi nu mai simte altă nevoie decât aceea de a se hrăni cu o mie de guri.

15. Când vă treziţi dimineaţa, contemplaţi lucrurile din jurul vostru cu inima deschisă, fiţi atenţi la dispoziţia voastră, care pare a se schimba şi când doar un norişor de pe cer îşi schimbă forma, şi care se schimbă iar când vă aruncaţi privirea în altă parte a lumii. Altfel vă simţiţi dimineaţa, altfel seara.

16. Când adie un vânticel prietenos, nu-i aşa că simţirea voastră este mişcată într-un mod vesel şi plin de iubire? Când adie un vânt cald din sud, care împinge norii pe cerul albastru, şi vedeţi păsările cerului cum se întrec în valul impetuos - oare nu chiar simţirea voastră devine trează şi eroică, încât adesea braţele voastre se întind asemenea unor aripi, ca să vă ridicaţi la fel ca păsările, în aerul cald şi vălurit, şi să luptaţi curajos împotriva acestuia aşa cum luptă păsările cu ajutorul aripilor împotriva curenţilor puternici ai aerului din sud? Dar când începe să bată un vânt umed din est sau un vânt puternic din nord, voi vă temeţi şi vă trageţi înapoi din calea vântului violent şi duşmănos. Când suflă vântul de vest, voi vă uitaţi în sus, iar ochii voştri se vor desfăta cu norii cirus, asemănători mieluşeilor; imaginile şi sentimentele voastre vor spori sub bolta largă a cerului întreţesut cu albastru şi alb. Şi oare sentimentele voastre nu se vor schimba iar sub adierea dimineţii voioase din norişorul roşu al răsăritului?

17. Iar acolo unde călătoriţi, chiar fiind ocupaţi cu ceva, fiţi atenţi şi la fenomenele mărunte, şi veţi conştientiza întotdeauna o modificare atât de puternică a simţirii, încât atunci când reveniţi în camera voastră vi se va părea ca şi cum aţi intra acolo pentru prima oară, sau vă simţiţi puţin ciudat în acel loc.

18. Acela care nu va fi simţit aşa, pentru că niciodată nu a fost atent la aceasta, să-şi dea odată osteneala să meargă de aici, două ore distanţă spre sud, de exemplu spre aşanumitul „Feldkirchen” sau „Strassgang” sau „Fernitz”, apoi să revină şi să-şi noteze sentimentele care au pus stăpânire pe el când a intrat din nou în camera lui. Dar în ziua următoare să călătorească în sens opus, să se întoarcă şi să facă aceleaşi lucruri în camera sa, şi desigur va conştientiza o mare deosebire în sentimentele lui.

19. Dar de ce se petrece acest lucru? Răspunsul la această întrebare duce spre o treaptă superioară. Ca în orice instrucţie, după cum aţi fost formaţi (deoarece materialul a fost unul tehnic, geologic, matematic sau religios) mereu veţi gândi şi simţi astfel, cu atât mai mult este cazul când voi intraţi în marea Mea sferă de educare, deoarece acolo Eu vorbesc mereu spiritelor voastre prin toate fenomenele numite, şi încă o mie altele.

20. După cum ştiţi, este greu să predici surzilor şi orbilor; pentru că ei simt cel mult mirosul ospăţului, dar nu pot să-l vadă; iar când li se spune despre cum este ospăţul, ei nu pot auzi. Toate aceste fenomene sunt tot atâtea ospeţe pregătite pentru spirit! Prin aceste modifi-

55

Daruri Cereşti

cări ale simţurilor, voi percepeţi doar mirosul acestor ospeţe, dar nu le puteţi vedea, deoarece sunteţi şi orbi. Şi nici nu puteţi auzi ce vi se spune despre ele din cauza surzeniei.

21. Dar aceasta este treapta superioară, la care Eu vă dau un fel de balsam pentru ochi ca să puteţi vedea puţin pentru a vă gândi apoi la aceste fenomene, în inima voastră, căci astfel de lucruri nu sunt întâmplătoare, la fel cum un profesor vine la catedră pentru elevii săi, nu pentru sine.

22. Fiecare fenomen de acest fel nu este decât o oglindă clară, pregătită artificial, astfel încât fiecare om care este treaz cât de cât şi care nu doarme prea mult în timpul „zilei” îşi poate vedea fiinţa lăuntrică modificată de la o clipă la alta, ca şi imaginea de ansamblu a tuturor oamenilor şi a fiecărui individ în raport cu ansamblul. El poate vedea acolo întregul iad, lumea spiritelor mântuite şi nemântuite, iar în profunzimea oglinzii, cerul şi tot ce este cerul.

El poate vedea toate acestea în infinite posibilităţi, deoarece Eu însumi sunt maestrul acestora.

23. Dacă pe viitor veţi ieşi din când în când, să nu credeţi că vreun fenomen este atât de mărunt, încât să nu fie vrednic de atenţia voastră şi să credeţi că Eu nu spun prea mult, când vă fac atenţi la cele mai mărunte întoarceri ale unui firicel de praf strălucind în soare şi la paşii mărunţi ai vreunei gâze. Aceasta nu are importanţă dacă nimeni nu este atent (deoarece gâza este activă doar după felul dat de Mine), dar nu este la fel când ochii voştri întâlnesc vreun obiect. Deoarece un firicel de praf strălucind în soare, sau o căpuşă, sau fumul gros ieşind din vreun horn, sunt toate binecuvântate de Mine ca apostoli pentru privitori şi ajung la ochii voştri într-o clipă, în numele Meu, ca învăţători luminaţi.

24. Aceasta este „treapta superioară” pe care v-am promis-o! De aceea am spus deja la ultima înştiinţare: „Sunt mulţi care vor privi fenomenele naturii ca viţelul la poarta nouă, dar foarte puţini se vor regăsi în fenomenele naturii.”

25. Noaptea trecută, când după voinţa Mea voi aţi mers pe Kleinalpe, în munţi a plouat şi a nins mult. Pentru voi aceasta a fost un fenomen natural, firesc. Niciunuia dintre voi nu i-a trecut prin minte că aceasta s-a petrecut doar din cauza voastră, a întregii omeniri, a întregii creaţii, a întregului iad şi a întregii lumi a spiritelor mântuite şi nemântuite; şi nu doar din cauza acestora, ci din cauza întregului rai, dar şi din cauza Mea şi a voastră.

26. Voi şi cei care vor primi această „binecuvântare” veţi spune: „Să înţeleagă cine vrea şi cine poate, noi nu înţelegem! Pentru că dacă unu este unu şi totuşi nu este unu, aceasta să o potrivească cine poate şi cine vrea. Pentru că cel ce are un măr, nu poate avea mai mult de un măr!”

27. Este adevărat, dar la fel de adevărat este şi că orbul nu vede nimic, iar surdul nu aude, şi de aceea nu poate înţelege cum unul poate fi mai multe lucruri în acelaşi timp, şi cum imaginea poate fi perfect asemănătoare omului, dar în acelaşi timp poate servi ca imagine a tuturor oamenilor. Şi încă mai puţin poate el înţelege că ceea ce nu este şi nu pare a fi, totuşi este şi poate fi totul şi că, dimpotrivă, tot ce este şi tot ce pare a fi, în esenţă nu este nimic, sau cel puţin devine nimic.

28. Aceasta ar fi o provocare a minţii, unde aceasta găseşte destul material greu de înghiţit. Dar inima se va bucura când va înţelege că materia vizibilă, care pare a fi totul, de fapt nu este nimic, dar spiritul din materie, imperceptibil celui orb şi surd, este la urmă totul! Şi inima se va bucura când va înţelege la urmă că doar Eu sunt Totul în toate!

29. Astfel, această ploaie a fost un fenomen important, se înţelege de la sine, doar pentru fiinţa interioară a omului - deoarece vi s-a arătat o ploaie la fel de mare a harului din cerul Meu spiritual în inima spiritului vostru. Dar această ploaie trebuie să valoreze odată, nu numai pentru voi, ci pentru toţi, şi pentru păstrarea pământului şi a întregii creaţii, care, după cum ştiţi deja, depinde de primul strop al acestei ploi, de când şi unde cade aceasta, ca pământul şi toată creaţia să dăinuie.

30. Dar, nu numai pentru acest pământ şi pentru menţinerea întregii creaţii a venit această ploaie, ci din motive binecunoscute, şi în sens spiritual, pentru chemarea la ordine a 56

Daruri Cereşti

iadului rebel; pentru că nimic nu se petrece în lumea spirituală fără să fie reprezentat în acelaşi timp şi în plan natural. De asemenea, nimic nu se petrece în natură fără un temei spiritual21. Şi de aceea, dacă vedeţi aşa ceva, puteţi şti în viitor cum şi de ce s-a petrecut aşa ceva.

31. Dar nu doar pentru tot iadul, ci şi pentru toată lumea spiritelor mântuite şi nemântuite; pentru cele mântuite, ca dar spiritual al harului pentru creşterea în iubirea Mea, iar pentru cele nemântuite, ca mijloc de mântuire din materia astfel îmblânzită; aceasta deoarece fiecare picătură este o cheie de aur care deschide o temniţă veche de milioane de ani; şi pentru tot raiul, pentru ca acesta să se elibereze şi să se uşureze de preaplinul harului său; şi pentru Mine, pentru ca iubirea Mea să găsească din nou un mai mare spaţiu în curenţii tot mai puternici, iar curenţii inimii Mele paterne să izvorască; iar pentru voi, ca să conştientizaţi tot mai mult cât de bun este Tatăl vostru sfânt.

32. Ca şi această ploaie, nici fenomenul următor nu are o mai mică importanţă, deoarece fiecare a fost calculat în aşa fel încât nicio fâşie de ceaţă nu pluteşte deasupra pantei vreunei stânci abrupte fără să vă fi spus: 33. „Iată marea iubire a Tatălui atotputernic, cum mă poartă ea fără primejdie peste panta abruptă, mortală a acestei stânci înalte şi cum iubirea plină de grijă a marelui Tată mă trage treptat din noaptea temniţei mele veşnice, înspre marea Sa inimă paternă, plină de lumină şi de viaţă, şi cum mă ridic acum ca o ceaţă informă deasupra acestei pante abrupte şi nu ştiu încă de unde vine această mare îndurare, dar vă spun vouă, oameni care umblaţi şi cercetaţi sub trista mea fiinţă ceţoasă: 34. «A fost o vreme când vouă vă mergea cum îmi merge mie acum. Gândiţi-vă la aceasta! Şi la faptul că iubirea Tatălui sfânt mă va face să fiu ceea ce sunteţi voi acum, spre lauda Tatălui sfânt, care a înfăptuit lucruri mari asupra creaturilor sale nevrednice, care în libertatea lor n-au vrut să recunoască marea iubire şi necuprinsa blândeţe şi bunăvoinţă a Tatălui mare şi sfânt!»”

35. Iată evanghelia ceţii22, pe care voi, dacă vă daţi osteneala, o puteţi urma în cercurile acum cunoscute vouă, şi puteţi urca până la inima Mea, din care voi toţi odată aţi plecat, şi vă puteţi reîntoarce la voi înşivă, plini de iubire, în faţa Tatălui vostru sfânt.

36. Succesiunea fenomenelor în călătoria voastră o puteţi considera în această ordine ca drum de împlinire şi dezvoltare spirituală. Iar cercul călătoriei voastre a fost chiar unul pe care tocmai vi l-am vestit. Deoarece în acest punct, când voi aţi privit soarele, aţi fost ca şi în inima mea, aşa cum v-aţi întors de acolo, iluminaţi, plini de iubirea Mea tainică, prin care s-a lămurit totul în jurul vostru, iar soarele harului Meu v-a arătat umbra din afara voastră, vă voi spune: Aşa cum sub razele soarelui umbra omului cade pe pământ, tot astfel şi umbra sau răul sufletesc, adică păcatele voastre, cad de la voi sub razele calde ale iubirii Mele, deoarece sunteţi acum plini de iubirea Mea şi de lumina veşnică a îndurării Mele.

37. Aceasta este marea „recompensă în plus” promisă, despre care n-aţi avut habar, şi din care ar trebui să înţelegeţi că, dacă Eu făgăduiesc ceva, Mă ţin întotdeauna de cuvânt, până în cel mai mic punct.

38. Dar să nu credeţi că v-am dat tot ce vă puteam da. Trebuie doar să stăruiţi în iubirea Mea şi să înfăptuiţi ca atare Cuvântul Meu faţă de fraţi şi de surori, iar anul acesta Eu vă voi îndruma spre „recompense” mai mari, unde voi veţi fi ridicaţi pe o treaptă solidă şi veţi înţelege de ce pământul a devenit un loc al îmbunătăţirii şi al marilor îndurări ale Tatălui Mare şi Sfânt.

39. Eu am păstrat încă multe bucăţele de pâine în marele buzunar al iubirii Mele pentru voi. Mâncaţi pe săturate şi nu vă faceţi griji pentru pâinea cea de toate zilele! Pentru că am atâta pâine, încât niciodată nu o veţi putea mistui pe toată.

21 22

Vezi şi „Mărturii despre natură” de Jakob Lorber, n.r.

Vezi şi „O Evanghelie a munţilor” de Jakob Lorber, n.r.

57

Daruri Cereşti

40. Iar pâinea Mea are şi însuşirea că acela care a mâncat chiar şi numai puţin din ea, va fi sătul. În acelaşi timp, pâinea aceasta sporeşte pofta într-atât că omul vrea să mănânce tot mai multă. Şi cu cât mai mult mănâncă omul, pâinea devine tot mai dulce şi mai gustoasă. De aceea, să mâncaţi cu sârg din pâinea Mea! Şi nu vă faceţi griji pentru vin, pentru că vinul şi pâinea sunt atât pentru foame, cât şi pentru sete. Veţi fi din ce în ce mai conştienţi de aceste lucruri şi veţi ajunge la cea mai mare claritate a acestui adevăr.

41. Dacă drumul este ici şi colo cu hopuri, chiar de nu veţi putea merge pe jos, din punct de vedere spiritual şi material, puteţi înhăma la trăsura voastră un căluţ îndrăzneţ. Iar când, pentru a vă atinge ţelul, trebuie să vă puneţi în mişcare picioarele, să vă gândiţi că niciunul dintre voi nu se va alege cu picioarele strâmbe din această cauză.

42. Să ţineţi minte aceasta! Să trăiţi şi să înfăptuiţi după voinţa Mea, şi curând adevăratul soare interior va rupe vălul de nori al vieţii voastre şi vă va lumina, dându-vă viaţă.

Amin. Aceasta o spun Eu, Tatăl bun şi sfânt. Amin.

49. Către un om foarte slab Pe 4 noiembrie 1840 1. Un om foarte linguşitor, care iubeşte mai mult ceea ce este mare decât ceea ce este mic (mai mult pentru plăcere decât pentru folos) şi face multe vizite celor suspuşi, pentru cinstea sa, ca să poată spune că a fost la cutare sau la cutare domn şi că domnul cutare sau cutare i-a reproşat că nu l-a mai vizitat de multă vreme, dar face aceasta mai mult din cauza prestigiului mai mic decât din adevărată prietenie, şi care are de-a face cu lumea femeilor şi face pretutindeni curte frumoaselor fiice ale Evei, acela ţine mult şi la vechea prietenie, când este vorba despre oamenii agreabili, cu toate că, de dragul bunului său renume, nu-i dispreţuieşte nici pe cei sărmani, dar căruia îi sunt totuşi mai plăcute cunoştinţele noi şi de vază, mai ales cele feminine, decât cele masculine, de acelaşi rang.

2. Tot aşa, el este un prieten al savanţilor şi are mare încredere în artiştii de renume dar, din nou, mai mult de dragul său decât de dragul savanţilor şi al artiştilor (pentru a trece drept om cu judecată printre înţelepţi!).

3. Astfel, bietul om aleargă cât îl ţin picioarele, doar din vanitate, pentru a dobândi vreun alt mărunt folos, care nu interesase prea mult pe nimeni - şi este mai mult prieten cu sine decât cu cei cu care se împrieteneşte.

4. Acest om, deoarece, cu toate aceste defecte umane obişnuite, are o inimă bună - şi în ascuns are o mulţumire curată faţă de îndurarea Mea, şi un dor tainic de împărăţia Mea şi începe să respecte tot mai mult binele şi adevărul acesteia, şi să le preţuiască în inima sa, ceea ce M-a determinat şi pe Mine să-l privesc serios în iubirea Mea şi, dacă el vrea, să-l ajut să iasă din labirintul său -, deci acestui om îi spun: 5. El să-şi oprească vizitele dese şi nefolositoare pe cât de mult posibil, şi mai curând să înceapă a-Mi face vizite Mie, Tatălui său! Aceasta îi va folosi mai mult, acum şi veşnic, decât o mie de vizite pe care el le-a făcut pentru o nimica-toată.

6. Deoarece din vizitele sale, nici pentru el, vizitatorul adesea plicticos, nici pentru gazdele adesea lipsite de valoare, nu a apărut niciodată vreun avantaj - cu excepţia faptului că ei vor fi râs şi s-au strâmbat în spatele lui de multe ori, în timp ce în faţă, îl lăudau. El n-a văzut asta - dar Eu văd şi aud totul!

7. Dar pentru ca el să ştie că este încă destul de nerod, opinia acelor oameni, care sunt dintre cei mai buni, ar trebui să fie cunoscută ca o răsplată a eforturilor sale de mulţi ani. Oare ce spun aceştia? Doar că el este un ins de treabă, dar nerod, asemenea unui cunoscut şi blând animal care pentru o hrană mizerabilă mereu se lasă împovărat.

8. La fel, acest om este atât de harnic pentru o astfel de răsplată şi aleargă din casă în casă, pentru a-şi încărca spinarea de lovituri spiritual-materiale! O, tu, om slab!

58

Daruri Cereşti

9. Nu voi menţiona aici toate neajunsurile de care are parte din cauza acestei nerozii.

Cele spuse trebuie doar să-i arate că el n-ar fi păţit asemenea lucruri, nici pe departe, dacă ar fi urmat măcar sfatul bun al puţinilor săi prieteni adevăraţi, care sunt şi prietenii Mei, şi dacă sar fi aşezat la izvorul lui Iacov ca să bea apa vieţii, şi dacă M-ar fi vizitat în linişte, aşa cum se cuvine, pe Mine, Tatăl său veşnic, sfânt şi bun.

10. Aceasta l-ar face să fie melancolic, însă cum se face că el nu devine melancolic atunci când aleargă de la o femeie la alta, pentru a-şi risipi iubirea fizică? Sau la urmă pentru a înăbuşi în mlaştina ucigaşă această nebunie?!

11. El ar trebui să-Mi răspundă la întrebarea: „De ce încă nu te-ai căsătorit cu vreo fată?” - pentru că ai făcut curte la o mie de fete şi le-ai minţit pe mai multe că te vei însura cu ele. Şi astfel ai sedus nişte copile! Ce răspuns de justificare Mi-ai putea da, ca să te purifici în ochii Mei şi pentru ca sfinţenia Mea să nu te condamne?!

12. Ar fi mai bine să nu răspunzi deloc, pentru că orice răspuns te-ar condamna! Iar dacă tu îmi spui: „N-am găsit-o pe cea potrivită, adică fără cusur!”, atunci Eu îţi spun: O, tu judecător prefăcut! De ce ai căutat cu tot dinadinsul aşchia din ochii fetelor şi n-ai văzut bârna din ochiul tău?! Te-ai temut să nu fii înşelat de ele. Dar de ce nu te-ai temut că mai curând ele vor fi înşelate de tine şi nefericite din cauza ta?! De aceea, să lipseşti din faţa Mea, egoistule!

Pentru că toate fetele au apărut din iubirea Mea, ca şi tine! De ce n-au fost bune pentru tine?

Pentru că ele, în slăbiciunea lor, ar fi fost mai bune decât tine!

13. De aceea să nu răspunzi, ci să taci cu smerenie plină de căinţă, pentru ca răspunsul tău să nu te condamne! Iar dacă ai spune „Venitul meu era prea mic ca să-mi pot lua şi întreţine o soţie”, ţi-aş răspunde: „Ascultă! De vreme ce ţi-ai socotit venitul şi l-ai considerat prea mic, atunci de ce nu ţi-ai socotit şi măruntele tale posibilităţi şi marile tale pretenţii, şi de ce nu ţi-ai cântărit prisosul poftelor tale trupeşti, deoarece tu ai privit cu ochi plini de dorinţă fericirea celor mari şi bogaţi ai acestei lumi şi ai vrea să fii asemenea celor care au ceea ce tu îţi doreşti, dar n-ar merge mai bine fără soţie şi cu o viaţă de desfrâu?

14. Dacă se află fete sărace şi cuminţi în mulţimea din care cunoşti mai multe, atunci de ce nu te căsătoreşti? Tu ai spune: „Pentru că ambele părţi au mijloace insuficiente!”- Dar dacă ai fi bogat! Atunci ai privi cu dispreţ şi o prinţesă, cu tot atâta milă şi senzualitate totodată, cum priveşti acum o fată săracă, dar care este fiica mea, de asemenea.

15. Dar ca să recunoşti că aşa stau lucrurile, Eu te fac atent la visele tale tainice, în care tu te transportai prin tot felul de vise romantice şi măreţe, în cele mai diverse condiţii strălucite ale vieţii pământeşti; iar când ajungeai pe o culme, asemenea unui sultan, întindeai mâna după cele mai frumoase şi mai ispititoare fete din jur! Adesea tu ai ascuns înălţimea visată şi te-ai strecurat „incognito” la vreo fată care te refuzase cu asprime cândva, şi i-ai cerut mâna. Dar întrucât, în visele tale, tu ai dezvăluit în faţa răcelii ei rangul tău împărătesc, fantastic şi sultanic, şi ai dispreţuit frumuseţea umilită prin această dezvăluire, te-ai bucurat când ai văzut-o plângând şi frângându-şi mâinile faţă de tine, acum un mare împărat.

16. Aceste gânduri sunt o oglindă fidelă şi arată omului foarte clar direcţia lăcomiilor sale şi tendinţa iubirii sale, care nu are ca temei decât setea de putere, adică temeiul oricărei osânde. De aceea să nu răspunzi, ca să nu te osândeşti singur chiar cu scuza ta neroadă!

17. Sau de vei spune: „Nu pot să mă însor cu o femeiuşcă oarecare, deoarece eu sunt un bărbat cult instruit şi un funcţionar cezaro-crăiesc şi cunosc oameni de bine! Ce ar spune aceştia din urmă la aşa ceva? Dar Eu spun că nu există în oraş o femeiuşcă prea oarecare pentru tine. Dacă este o oarecare desfrânată, poate a devenit astfel (doar) din nevoie trupească, din cauza cererii stomacului ca şi pentru potolirea instinctului natural, la a cărui dezvoltare timpurie şi cerere lipsită de scrupule, biata, părăsita, acum dispreţuita desfrânată, a ajuns doar din cauza unor curtezani ca tine. În slăbiciunea ei, ea a crezut cu uşurinţă în cuvintele dulci, care veneau din pieptul de hienă al unui curtezan ca tine, care, lipsit de scrupule, a înfipt în pieptul sensibil al unei fete vioaie de doisprezece ani o curtoazie satanică după alta, ca un 59

Daruri Cereşti

pumnal otrăvit, pentru a privi cu ochi lacomi şi a pândi asemenea unui tigru următoarea ocazie de a pricinui prima împunsătură a morţii nefericitei fete, şi pentru a-şi da importanţă mai apoi spunând: „Ei, asta va fi odată ceva, dacă deja acum lasă să i se facă orice!”.

18. Iată, deoarece tu ai ascuns natura ta pentru o asemenea infamie - tu, hienă, tu, tigru! - cum îndrăzneşti să spui în faţa Mea: „Nu mi-ar conveni o asemenea vulgaritate feminină!”?

19. De aceea, mai bine să nu răspunzi, pentru ca scuza ta să nu se transforme într-o piatră de moară legată la gâtul tău cu care ai putea să te îneci în mare!

20. Dacă vei spune: „Nu mi-ar ajuta o fată săracă!”- ţi-aş spune: Nu eşti vrednic de o fată săracă, pentru că fetele sărace sunt fiicele Mele. Vai de cei care le seduc şi le dispreţuiesc! Inimile lor trebuie să devină tocite ca piatra, ca să nu fie vreodată atinse de privirea blândă a unei fete sărace, iar asemenea păcătos să rămână fără soţie şi copii până la sfârşit, iar numele său ticălos să fie îngropat odată cu el!

21. Dar cel care se căsătoreşte cu o fată săracă din iubire, acela Mă are ca socru şi se bucură de binecuvântarea Mea! Şi este mai bine când se căsătoresc cei săraci, decât cei bogaţi.

Pentru că săracii, în nevoia lor, cred în Mine, Tatăl lor, şi caută mereu la Mine ajutor atunci când le merge rău; în timp ce majoritatea celor bogaţi abia mai ştiu de numele Meu şi, când le merge rău, disperă şi nu rareori îşi pun capăt zilelor. De aceea să nu răspunzi, ca să nu fii condamnat din cauza scuzelor tale necugetate!

22. Iar dacă vei spune: „Experienţele rele m-au speriat. Ceea ce am văzut, altfel m-a dezamăgit faţă de căsătorie!” - Eu îţi spun: Afurisit să fie cel ce se scuză astfel! Deoarece acela se arată a fi un om care dispreţuieşte spiţa slabă a femeilor. Iar conştiinţa îi strigă: „Pentru că ştii bine ce puţină valoare ai tu însuţi şi cât de necinstit în toată sfera ta vitală te-ai purtat dintotdeauna, de aceea libertatea ţi-e mai dragă decât o căsătorie săracă, dar binecuvântată, singura care ar putea să te aducă la rânduiala spirituală!

23. Dacă tu ai gândi aşa cum ar trebui să gândească în inima lui un creştin cinstit, ai spune: „O, Doamne! Îţi sunt un mare datornic! Ai milă de mine, care sunt un egoist rău peste orice măsură! Pentru că în neştiinţa mea am păcătuit grosolan faţă de toţi copiii Tăi cei slabi, iar acum am devenit mai slab decât toţi cei pe care eu i-am socotit slabi mai înainte - iar aceasta, din cauza nechibzuinţei mele încăpăţânate şi fără margini!

24. Prin urmare. Te rog stăruitor să mă priveşti din nou, milostiv, în nesfârşita-Ţi iubire şi să-mi dai o fire cinstită, ca să pot zări iar adevărata valoare umană a fiicelor Tale şi nu (să rămân orb) ca până acum, când eu, asemenea lumii rele, am căutat valoarea doar în bogăţie şi în frumuseţea tinerească şi într-o incredibilă afecţiune (deoarece, din egoismul meu, am fost un măgar prost şi gelos!).

25. O, Doamne, deoarece îmi recunosc marea eroare, fii milostiv şi faţă de mine, bietul păcătos, şi ajută-mă să regăsesc ceea ce am dispreţuit adesea în inima mea cea rea şi cusurgie.

Deoarece eu nu sunt unul care s-ar fi lăsat atras de spirit, ci mereu de carne, deci ştiu că (până acum) am fost doar al cărnii şi nu al spiritului. De aceea, o, Doamne, ajută-mă să regăsesc un trup drept (bineplăcut Ţie), ca să mă îndrept în aceasta, şi să mă nasc cândva după voinţa Ta sfântă, din aceasta în spirit! Amin.”

26. Vezi, această scuză este mai bună decât celelalte, şi numai în ea, în locul morţii, domneşte viaţa!

27. Cu toate acestea. Eu nu vreau să-ţi impun obligaţia de a te căsători. Dacă ai motive mai bune de a rămâne celibatar, adică dacă eşti capabil de aceasta şi poţi să te retragi din lumea pe care ai vizitat-o mult, atunci Eu te voi fi îndemnat la adevărata pocăinţă, ca să vezi în sfârşit cât de mult ai greşit mereu, deoarece te-ai străduit atâta să arunci toată vina asupra altora. Acum gândeşte-te bine dacă Eu aş putea vreodată încuviinţa aşa ceva!

28. De aceea. Eu ţi-am arătat doar ce este necesar, prin bietul Meu rob, care nu poate şti nimic de la sine, despre ce este drept şi ce este rău (întrucât el însuşi nu este nici drept, nici 60

Daruri Cereşti

rău23) şi care, ceea ce ştie numai de la Mine ştie, printr-o mare îndurare, deosebită şi nemeritată, pentru ceilalţi, nu pentru sine, pentru ca ceilalţi să fie judecaţi în inima lor prin el, şi abia în cele din urmă el prin ei -, şi astfel (şi) tu să fii judecat în trupul tău, pentru ca astfel să scapi de judecata veşnică a spiritului.

29. Deoarece acela care vrea să fie primit în împărăţia Mea trebuie să fie mai înainte judecat24, ca să se spele pe deplin de tot noroiul vechi al nebuniilor sale obişnuite! Dar tu eşti încă pe deplin nerod şi încurcat. Prin urmare, la tine a fost şi mult de judecat şi va mai fi pe deasupra mult de judecat înainte ca numele tău să fie pe deplin înscris în marea carte a vieţii.

Prin urmare, să ţii seama de acest cuvânt îndreptat către tine! Este un nou cuvânt al vieţii, plin de lumină, de adevăr şi de iubire!

30. Dacă vrei să trăieşti - să te căsătoreşti cu vreo fată, în bună rânduială, şi te voi binecuvânta cu pacea Mea. Iar tu să aduci astfel prin tine o mică jertfă pentru numeroasele jertfe ale devotamentului femeiesc, de care tu te-ai bucurat până la saţietate! Şi să nu te temi că vei fi înşelat; mai curând să te temi că vei înşela pe cineva prin tine însuţi! Şi să nu ai în faţa ochilor folosul tău, ci mai curând folosul celor pe care tu ai vrea să-i faci să te creadă! Apoi, o vei duce bine, mai întâi vremelnic, iar apoi veşnic.

31. Oare poţi să crezi că vei mai trăi încă cincizeci de ani? Sau nu trebuie să crezi mai întâi că fiecare secundă a vieţii tale pământeşti se află în mâna Mea şi că Eu pot prelungi sau scurta viaţa fiecăruia, după purtarea şi ascultarea sa? Deoarece numai Eu văd când este copt fructul - fie aşa, fie aşa!

32. Aşadar, să te gândeşti mult ce este mai bine: ori aşa, ori, dacă vrei, să te întorci spre Mine şi să renunţi la tot, din iubire curată pentru Mine?! Şi asta poţi să faci! Dar apoi să te gândeşti bine că Mie niciodată nu-mi este de folos o jumătate de măsură, dacă tu ai crede că astfel îţi salvezi libertatea.

33. În pretinsa ta libertate, tu eşti un sclav al trupului tău, al lăcomiilor tale şi al liberei tale plăceri lumeşti printre oamenii cu care tu flecăreşti cu plăcere câte-n lună şi-n stele, şi în spatele cărora tu râzi de propriile tale nerozii.

34. Ci carnea ta, lăcomiile tale, trebuie să ţi se supună ca nişte sclavi netrebnici şi trebuie ca tu să-ţi concediezi dintr-o dată obiceiurile nebuneşti şi să te întorci apoi imediat spre Mine, în toate! Ascultă! Eu spun imediat! Pentru că din această clipă, orice ezitare a ta va fi pusă la socoteală în înaltul cerului.

35. Acum, judecă singur, în slăbiciunea ta, ce ar fi mai uşor şi mai sănătos! Nu-ţi voi mai da alt sfat pentru ce trebuie să faci, ci îţi spun doar că răsplata supunerii tale va fi aceeaşi.

36. Aşadar, să faci aşa cum vrei! Mie îmi este totuna. Dar nu te sfătuiesc să rămâi aşa cum eşti acum!

37. Iată, şi tu ai stat degeaba toată ziua. Acum, să mergi în via Mea şi să lucrezi în ultima oră cum vei putea! Iar Eu îţi voi da cândva ceea ce va fi drept. Amin. Eu, veşnica iubire şi veşnicul adevăr! Amin.

Post-scriptum: 38. Această completare, împreună cu celelalte, ar trebui să fie citită cu voce tare, într-o adunare stabilită anume, celui nenumit - de aceasta el nu ar trebui să se ruşineze, ci să se bucure, dacă el vrea să devină un al şaptelea ucenic, ceea ce el va afla atunci când îi voi spune numele.

23

Se observă aici, ca şi în celelalte locuri, Jakob Lorber prin vocea spiritului, ce vorbeşte în inima sa, primeşte din nou un „perdaf umilitor, aşa cum Pavel a trebuit să simtă adesea un „ghimpe în trup” pentru ca el să nu se trufească prin marile revelaţii. (II Corinteni 12:7: Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc). La falşii profeţi, în acest punct, se va observa mereu contrariul, „înştiinţările” lor abundă de preamărire de sine, vană sau bine judecată, a uneltei „mult-iubite” şi „alese”. Redarea „perdafului” dat lui Jakob Lorber o putem aprecia astfel, ca un semn al adevăratei smerenii şi a autenticei chemări a acestui sol al Iui Dumnezeu, [nota editorului] 24 Adică potrivit.

61

Daruri Cereşti

39. Dar dacă el va dori, ca de obicei, să se justifice, atunci el va afla cât de departe este el încă de împărăţia Mea şi cât de nepotrivit ca ucenic!

40. Celui căruia Eu îi spun mult, vreau să-i dau mult şi, dacă el va face după voia Mea, i-am şi dat deja multe prin cele spuse. Deoarece dacă un zidar aşează temelii largi, el desigur nu are de gând să construiască o cochilie de melc, ci o clădire. Dar dacă un zidar se poartă atât de înţelept, cu atât mai mult voi face Eu, care sunt cel mai puternic şi mai înţelept zidar al nemărginirii!

41. De aceea, cel nenumit n-ar trebui să se ruşineze, ci să se bucure! Pentru că Eu nu-i dau degeaba aceste daruri! Dar fiecare om care va fi cândva slăvit de Mine, trebuie mai întâi să se reveleze în faţa lumii şi să slăvească numele Meu veşnic.

42. Este puţin ce vă cer Eu; dar este nesfârşită răsplata!

De aceea bucuraţi-vă toţi că vă cer aceasta; pentru că împărăţia Mea va fi veşnic nesfârşită. Amin. Aceasta v-o spun Eu, Tatăl şi Domnul vostru! Amin.

Rugăciune de mulţumire, din partea robului 43. Iar eu, robul păcătos şi neînsemnat, îndrăznesc să adaug în marea mea umilinţă: 44. Onoarea, gloria şi recunoştinţa să-Ţi fie prezentate Ţie, Tată bun şi sfânt, de inimile noastre slabe şi impure! O, purifică-ne pe toţi cu puterea sfântă a iubirii şi îndurării Tale nesfârşite! Pentru ca noi să putem cândva, o, Tu, Tată bun şi sfânt, să-Ţi mulţumim şi să Te slăvim mai bine decât se putea până acum în marea noapte a păcatelor noastre!

45. O, Tată bun şi sfânt, îţi mulţumim şi pentru darul minunat al acestui frate nou, ce ni s-a dat în numele Tău sfânt! O, numele Tău sfânt fie lăudat! Slavă Ţie Tată şi Fiului şi Sfântului Duh din Tine şi de la Tine, pe vecie! Amin.

50. O minciună?

Duminică, 8 noiembrie 1840, de la orele 10 ¾ a.m. până la ora 1 p.m.

Au scris: K.G.L., Andreas şi Anselm H. 1. Astăzi, Tatăl nostru iubitor, prin robul Său, Jakob Lorber, ne-a dat următoarea învăţătură, în inscripţia menţionată.

2. Vi se va părea ciudat, dacă vă veţi gândi puţin, ca urmare a acestei inscripţii, că Eu aş fi în stare să vă mint. Dar fireşte că nu este aşa; ci lucrurile stau cu totul altfel. Şi nu este minciună tot ce pare a fi ca atare - aşa cum nu este adevărat tot ce pare a fi adevărat. Dar faptul că lucrurile aşa stau, îl veţi învăţa curând, dintr-o mică povestire.

3. Un om a povestit prietenului său că a văzut în acest ţinut un balaur groaznic, şi chiar l-a descris amănunţit. Astfel a făcut atât de verosimil acest lucru pentru prietenul său, încât acesta s-a găsit în curând convins să plece chiar el în acel loc unde povestitorul (pretindea că) ar fi văzut balaurul.

4.Când prietenul a ajuns în ţinutul ce-i fusese descris, el n-a găsit nici cea mai mică asemănare cu ceea ce descrisese povestitorul său, chiar şi numele ţinutului era fals; iar când a întrebat, i s-a spus că în acea ţară nu fusese niciodată vreun ţinut cu acest nume şi acest aspect.

5. Atunci, prietenul s-a întors şi i-a vorbit celuilalt, în cuvinte aprinse: „Prieten rău şi fals, ce ţi-am făcut eu ca să mă minţi astfel şi să mă laşi pradă râsului celor nerozi?!” Dar povestitorul a afirmat că nu a fost o minciună. „Deoarece”, a spus el, „eu am văzut doar odată monstrul, aşa cum ţi-am descris, iar când ne-am interesat la oamenii de acolo, cum se numeşte acest ţinut, ei mi-au spus numele pe care ţi l-am spus şi ţie.”

62

Daruri Cereşti

6. Apoi, povestitorul a fost invitat de către prietenul său sa meargă în locul cu pricina.

Povestitorul a acceptat şi şi-a condus prietenul într-un loc care avea şi o oarecare asemănare cu cel descris mai înainte. Numai că atunci când el, cel minţit, întrebase oamenii de acolo despre numele acestui ţinut, acesta nu avea nici cea mai mică asemănare cu cel descris de povestitor. Iar despre balaur nu ştia nimeni nimic.

7. Acum, ce credeţi voi, după ce aţi auzit povestirea - oare povestitorul şi-a minţit prietenul? Eu spun că l-a minţit în întregime - şi totuşi el a spus adevărul gol-goluţ.

8. Se pune întrebarea, cum se poate ca un lucru să fie în acelaşi timp minciună şi adevăr? Raţiunea umană, fireşte, rezolvă această problemă tot atât de puţin convingător ca şi cum negrul ar fi alb, iar albul ar fi negru. Totuşi, nu aşa este la Mine! Deoarece un lucru, privit cu ochii spiritului, poate fi la fel de bine şi negru şi alb în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Astfel se va arăta cum acest povestitor mincinos, pomenit mai înainte, a spus totuşi adevărul.

9. Într-o zi, când a adormit la umbra răcoroasă a unui copac, acest om a avut un vis însufleţit în care a văzut în culori atât de vii cele povestite, astfel că nu a putut să creadă altceva decât că totul fusese real.

10. Deşi el s-a trezit sub acel copac unde se aşezase pentru a se odihni cu câteva ceasuri în urmă, visul său a fost de aşa natură, că lui i s-a părut că se trezise curând sub copac, plecase şi, după o plimbare mai îndelungată, ajunsese în ţinutul descris mai înainte. Iar când (în visul său) el a văzut şi a aflat cele amintite mai devreme, s-a întors sub acelaşi copac şi a adormit din nou, pentru scurt timp, apoi s-a trezit, sub acelaşi copac la a cărui umbră se culcase cu câteva ore mai devreme (în realitate).

11. În simplitate, aceasta (cele povestite de visător) este o minciună, deoarece în toată ţara nu se află un ţinut de acest fel sau vreun balaur. Dar dacă un lucru nu se găseşte în natură, nu înseamnă neapărat că nu se găseşte nici din punct de vedere spiritual.

12. De fapt, aşa stau lucrurile cu orice contemplare spirituală! Luaţi doar un orb şi povestiţi-i despre cutare şi cutare obiect pe care voi îl vedeţi şi care există! Oare pentru orb povestirea este o minciună, deoarece nu poate vedea el însuşi obiectul povestirii voastre? Tot aşa, multe lucruri pot fi reale, chiar şi când nu pot fi găsite nicăieri - pentru că pe lângă lumea materială, şi chiar în aceasta, există şi o lume spirituală mult mai mare. Cine ar putea de pildă să afirme că iadul este o minciună, deoarece el constă doar în minciună? Sau cine ar putea afirma că nu există rai, pentru că acesta nu este vizibil pentru cercetători?

13. Aşadar, Fiinţa, Nefiinţa şi Totuşi-Fiinţa nu sunt minciună! Deoarece o Fiinţă materială nu este o Fiinţă spirituală, aşa cum cea spirituală nu este materială. Şi totuşi, cea materială depinde de cea spirituală, aşa cum, invers, cea spirituală depinde de cea materială.

14. Un exemplu vă va lămuri suficient! Priviţi un măr, care încă atârnă în pom; veţi spune cu siguranţă că mărul a crescut în acest pom! Şi va mai trebui să spuneţi că pomul a crescut dintr-un măr cum este acesta. Astfel, veţi vedea cum se iveşte un măr dintr-un pom şi un pom dintr-un măr.

15. Acum, întrebaţi-vă care este de fapt rodul şi care este originea acestuia? Dacă spuneţi că mărul este rodul. Eu vă spun: „Aşadar, ce este pomul, dacă se iveşte dintr-un măr?”.

Iar dacă spuneţi: „Totuşi, pomul este rodul!”. Eu vă spun: „Aşadar, ce este mărul, dacă el apare din pom?”

16. La fel, aici fiecare afirmaţie poate fi minciună şi adevăr în acelaşi timp, deoarece mărul este un rod la fel de bine ca şi pomul, şi o sursă la fel de bine ca şi pomul.

17. Totuşi, când se spune: „Doar o variantă poate fi cea adevărată”, atunci Eu spun: „E drept că adevărul este doar unul!”. Dar este necugetat din partea oamenilor ca, în mărginirea judecăţii lor, să susţină că acesta sau acela ar fi „primul”, în timp ce, din acest exemplu, se înţelege cu uşurinţă că unul poate fi „primul” la fel de bine ca şi celălalt.

18. Dacă, de pildă, vreun savant ar susţine că Dumnezeu a creat mai întâi pomul, un al doilea ar adăuga: „Dacă Dumnezeu a creat mai întâi pomul, de ce a dat mărului capacitatea 63

Daruri Cereşti

ca, dacă este plantat în pământ, să dea la iveală un pom, din care să rodească mere asemenea celui din care a răsărit? Astfel, este limpede că Dumnezeu nu pomul, ci mărul l-a creat mai întâi!” Şi tot aşa, cei doi savanţi s-ar învârti în cerc, fără a ajunge la ţel. Iar dacă un om care ar avea în faţa lui două rotiţe de ceas angrenate între ele, ar afirma: „Dinţii acestei rotiţe se prind în dinţii celeilalte rotiţe!”, iar celălalt i-ar răspunde: „Dar, prietene, oare eşti orb, de nu vezi că dinţii celeilalte rotiţe se prind in dinţii acestei rotiţe?!”, care dintre cei doi credeţi că ar avea dreptate?

19. Eu spun că fiecare are dreptate şi spune adevărul, şi că fiecare minte la fel de mult ca şi celălalt. Proporţia minciunii constă aici pur şi simplu în unilateralitatea afirmaţiei, prin care un adevăr se ridică împotriva celuilalt. Iar în gradul în care el contestă celălalt adevăr, el este o minciună. De fapt, el este la fel de adevărat ca şi cel pe care-l contestă.

20. Un adevăr însă este acesta: unul apare din celălalt şi dăinuie în acesta, iar unul există pentru celălalt, însă Eu sunt cauza fundamentală şi totul este stabilit în aşa fel, încât materialul apare din spiritual şi dăinuie în acesta, şi la fel, în circuitul constant şi neschimbător, se petrece cu spiritualul care apare din material.

21. Din aceasta, puteţi înţelege cum lumea spiritelor se proiectează constant în material, iar materialul, la rândul său, în spiritual. Deoarece când vreun spirit se eliberează, atunci el iubeşte, gândeşte şi acţionează în sfera în care a fost trimis. Această acţiune a unui spirit, odată ce s-a petrecut, nu mai poate trece fără urmă, ca şi când nu ar fi avut loc nicio acţiune. Se pune aşadar întrebarea, cum este totuşi vizibilă acţiunea spiritului liber?

22. Priviţi lucrurile aşa cum sunt, cum apar şi cum durează, şi va trebui să spuneţi că fiecare fenomen trebuie să aibă vreun motiv suficient al apariţiei - dar care este acest motiv?

Desigur, nu în materie, ci în activitatea spirituală, care este una interioară.

23. Dar când vreun zidar construieşte o casă, el nu o va fi făcut ca să se afle în treabă, ci prin această clădire îşi va fi urmat un scop care să corespundă în întregime intenţiei sale. Întrucât zidarul face acest lucru şi vrea să obţină, ca muritor, o durată eternă pentru lucrarea sa, cu atât mai mult un spirit liber şi veşnic va pregăti acţiunile sale în aşa fel încât să corespundă iubirii şi fiinţei sale!

24. Şi din nou e limpede ca lumina zilei că materia însăşi este doar un mijloc prin care un scop spiritual trebuie să apară în intenţia creatorului spiritual.

25. Iar când voi priviţi aceasta îndeaproape, trebuie să vă fie clar că una există pentru cealaltă şi că mereu una se întreţese cu cealaltă. Şi veţi mai înţelege care este minciuna şi care este adevărul, şi veţi recunoaşte cum pentru cel curat (şi cu vederea spirituală) totul este curat şi adevărat, dar pentru cel orb (spiritual) adevărul este minciună. În acest fel, nici în Mine, cauza fundamentală şi eternă a tuturor lucrurilor, nu poate avea loc minciuna; chiar existenţa ei este imposibilă în faţa Mea. 26. Pentru cel orb, aşadar existenţa unui lucru, ca şi structura acestuia, este un fapt incredibil, deoarece el însuşi nu se poate convinge de realitatea lui. Dar dacă el crede că aşa este lucrul, el deţine adevărul. Iar dacă nu crede, atunci necredinţa sa statornică este chiar minciuna în care orbirea lui îl ţine prizonier.

27. Prin urmare, credinţa este ca un balsam pentru orbi. Dacă ei vor să-l folosească în simplitatea inimii lor, vor dobândi curând lumina ochilor şi vor privi lucrurile aşa cum sunt ele. Iar dacă ei le vor găsi altfel decât li se descrisese, totuşi ceea ce li s-a spus este (chiar şi pentru ei) adevărat, deoarece ei cred că este aşa.

28. De aceea, fiecare va găsi totul în spirit, mai devreme sau mai târziu, aşa cum s-a gândit! Deoarece aşa cum este lumina, este şi culoarea obiectelor luminate. Dar credinţa este lumina spiritului; de aceea, şi omul va vedea după cum este alcătuită lumina sa (de credinţă).

29. Dar din pom nu se va ivi niciun alt fruct în afară de acela care se află în pom; aşa cum nici din măr nu se va ivi alt pom în afară de acela care se află în germenele său. La fel,

64

Daruri Cereşti

fiecare om este fructul propriei sale credinţe, iar credinţa însăşi este rodul iubirii omului. Şi de aceea (pe scurt): Aşa cum crede un om, la fel el va vedea, şi aşa cum iubeşte, la fel va trăi.

30. Dar cine crede cuvintele Mele, acela M-a primit la sine, în măsura în care el crede că Eu sunt Cel care i le-a trimis. Şi întrucât fiecare om este, în temeiul fiinţei sale, propria sa iubire, atunci, dacă el Mă primeşte prin credinţă în iubirea sa, Eu voi fi iubirea sa, aşa cum el va fi iubirea Mea. Deoarece aşa cum el M-a primit pe Mine, tot aşa l-am primit şi Eu pe el.

Astfel, noi vom fi una, aşa cum pomul şi mărul sunt în fond una, şi ne vom prinde ca rotiţele de ceas, iar din aceasta va ieşi adevărul.

31. Fiindcă cel care prin credinţă M-a primit în iubirea sa, acela a primit la sine adevărul etern şi devine el însuşi adevăr etern, deoarece Eu sunt chiar Iubirea eternă; atunci Eu sunt cu adevărat averea omului care a creat din Mine iubirea sa.

32. Şi atunci omul va fi asemenea unui pom altoit, care a primit la sine soiul mai bun ca să şi-l însuşească şi va purta pe deasupra numeroase roade nobile şi preţioase, în care totuşi niciodată nu va fi distrus liberul arbitru. Deoarece aşa cum dintr-o sămânţă de pom altoit voi puteţi redobândi esenţa primară (deoarece ea dăinuie mereu, în ciuda altoiului), tot aşa şi omul înnobilat de Mine, în ciuda primirii Mele şi a înnobilării rezultate din aceasta îşi va păstra liberul arbitru în eternitate.

33. Această învăţătură este foarte importantă, iar fără ea nu puteţi ajunge cu uşurinţă la statornicia credinţei voastre, iar iubirea voastră ar rămâne statornică într-un curs care revine la sine. Dar dacă voi ştiţi că primiţi unirea cu iubirea Mea în cercul nesfârşit al lucrării Mele eterne, atunci puteţi conchide cu toată siguranţa că, pe lângă nemărginirea acţiunii Mele, va rămâne puţin spaţiu unde s-ar putea ascunde o minciună. Pentru că cel care se desparte de lumină, va fi luminat doar pe o parte, iar pe partea opusă va descoperi o umbră, care este o himeră întunecată a independenţei proprii, ce se găseşte însă în mijlocul flăcării luminoase a iubirii Mele. Întrebaţi-vă pe voi dacă şi acolo mai este posibilă vreo umbră?

34. De aceea, prin credinţa voastră, lăsaţi lumina să vă cuprindă şi deveniţi chiar voi lumină. Aceasta o spun Eu, eterna iubire şi eternul adevăr. Amin.

51. Despre viaţă, moarte şi iubire.

Mai multe de la Izvorul Andritz Duminică 15 noiembrie 1840, de la orele 10 ½ a.m. până la ora 1 ¼ p.m.

Pe 13 noiembrie 1840, p.m., J.L., Andr. şiAns. H. au mers la „Izvorul Andritz” şi au rămas acolo timp de o jumătate de oră, bucurându-se de liniştea şi de limpezimea izvorului.

1. Ceea ce ţi-a spus ţie, ca rob al Meu, fecioara (izvorului) pe care doar tu o vezi, atunci când tu ai întrebat-o pe punte dacă îţi va spune ceva cu privire la izvor, aceasta să slujească aici ca o bună introducere. Anume: „Este doar Unul, şi doar acest Unul poate să vorbească. Iar când acest Unul vorbeşte, toată natura tace, plină de respect; deoarece ea nu înţelege cuvintele niciunei fiinţe, decât pe cele ale acestui Unic.”

2. Aceasta este o introducere bună şi potrivită, deoarece nimic neînsufleţit nu poate să vorbească în vreun fel şi să se justifice cumva; ci numai Eu, care sunt Viaţa însăşi, şi care astfel pot aduce la viaţă pe deplin ceea ce vreau şi ceea ce privesc, şi pot da chiar şi pietrei ochi şi urechi şi o gură în stare de a vorbi limba pe care o înţeleg Eu, ca şi cel căruia Eu vreau să-i dau înţelegerea.

3. Dar deoarece, aşa cum s-a observat deja, pentru cel viu nu se află nimic mort, nici pentru Mine, cel mai Viu, nu poate exista nimic mort sau nearticulat. Deoarece în faţa Mea chiar şi cenuşa unui corp ars trebuie să învie şi să răspundă la fiecare din întrebările Mele.

Pentru că este oare ceva în toată nemărginirea care să nu fie de la Mine?

65

Daruri Cereşti

4. Dar, după cum s-a spus deja, Eu am fost de o veşnicie încoace însăşi Viaţa, şi voi fi în veşnicie. Dar cum oare din viaţă s-ar putea ivi ceva mort?! Chiar dacă un lucru este neînsufleţit în ochii voştri, nu este tot aşa şi în ochii Mei! Iar dacă voi sunteţi de fapt morţi din cauza păcatului, tot nu sunteţi morţi în faţa Mea. Primul lucru este posibil, dar cel de-al doilea este complet imposibil.

5. Dar pentru ca acest lucru să se înţeleagă bine, ca premiză pentru următoarea dezbatere, atunci este necesar ca voi să primiţi o lămurire mai amănunţită cu privire la moarte şi la viaţa însăşi.

6. Tot ce a provenit de la Mine, a provenit viu. Dar deoarece viaţa Mea este în sine iubirea şi înţelepciunea în cea mai mare rânduială, totul trebuie să dăinuie în această rânduială, din care totul a fost chemat la viaţă de Mine. Pentru că ceea ce nu a fost nu putea să apară arbitrar, ci a trebuit să fie mai întâi creat de Mine şi apoi, ca fiinţă creată, să iasă de la Mine, după voinţa Mea, prin puterea rânduielii Mele.

7. Dar când fiinţele au ieşit, ele trebuie să fie dotate cu capacitatea de a se mişca liber după rânduială Mea, la fel cum copilul primeşte o mişcare liberă cu membrele sale, curând după ce a ieşit din pântecele mamei sale.

8. Atâta vreme cât copilul este încă mic şi lipsit de puteri, el este dus în braţe. Dar odată ce a prins puteri, voi îl lăsaţi să alerge liber. Iar atunci când el a devenit tot mai puternic, atunci prin educaţia care se exprimă prin tot felul de legi confirmate, voi îi daţi o orientare ce corespunde în cea mai mare parte propriei voastre rânduieli.

9. Dar să presupunem că un copil ar fi atât de rău, încât nu vrea să se supună rânduielii voastre şi este constant împotriva acesteia - ce veţi face atunci cu el? Îl veţi pedepsi în aceeaşi măsură în care el se opune rânduielii voastre. Iar dacă cu toate pedepsele voastre copilul devine tot mai rău, în loc să fie mai bun în libertatea sa, iar la urmă, devine chiar periculos pentru rânduială voastră, spuneţi ce veţi face atunci cu el? Oare nu veţi spune: „Dacă alung copilul de acasă, cu timpul se va întoarce, şi noaptea, ca să se răzbune, în răutatea lui îmi va aprinde casa. Astfel, toată povestea şi rânduială casei mele s-ar putea sfârşi rău. De aceea, nu voi alunga copilul de acasă, ci îl voi lega de mâini şi de picioare, îl voi păzi într-o cameră închisă, cu hrană puţină şi voi aştepta cu răbdare timpul când el se va întoarce la rânduială mea.

10. Ceea ce aţi fi făcut voi cu copiii voştri, am făcut şi Eu cu ceea ce a provenit de la Mine. Oare v-aţi ucis copilul, dacă doar pe bună dreptate i-aţi restrâns libertatea rău folosită?

Sigur că nu! Şi cum voi n-aţi ucis copilul, cu toate că de fapt sunteţi cât se poate de supăraţi, cu atât mai puţin Eu, Însuşi Binele cel unic şi etern, voi ucide ceva ce a provenit de la Mine!

Deoarece Eu sunt viu, nimic mort nu poate proveni de la Mine; şi deoarece Eu sunt bun şi iubitor, nimic nu poate fi ucis.

11. Veţi întreba ce oare înseamnă atunci „mort” şi ce înseamnă „moartea”? Eu spun: De fapt, mort este doar cel care s-a lipsit deliberat de însuşirea de a se mişca liber în acord cu rânduială Mea, stăruind în rânduială sa cea rea. Iar moartea însăşi, prin urmare, nu este decât statornicia în tot ce este împotriva rânduielii Mele. Urmarea acestei statornicii este apoi judecata prin care creaturii fără rânduială îi sunt legate mâinile şi picioarele; se pregăteşte o încăpere în care este închisă creatura nedisciplinată, până când, căindu-se, se întoarce de bună voie la rânduială Mea. 12. Dar ceea ce este apoi viaţa, nu mai este nevoie să vă spun: deoarece dacă voi ştiţi ce este de fapt moartea, atunci viaţa vine de la sine.

13. Acum, că aţi înţeles aceasta şi puteţi vedea astfel de ce numai Eu pot vorbi şi doar pe Mine Mă înţelege întreaga natură, puteţi înţelege apoi ceea ce i-a spus robului Meu, nevăzută, fecioara de la izvor.

14. Dar dacă aţi avea un copil închis în felul pe care l-am amintit mai înainte, vă întreb, cine poate vorbi oare mereu cu copilul bine păzit? Iar voi veţi spune: „Noi nu permitem altcuiva să vorbească cu el, mai întâi pentru ca răul copil să nu devină mai rău decât este deja, 66

Daruri Cereşti

din cauza vreunei guri ipocrite, de o milă prematură, iar în al doilea rând pentru ca din cauza gurii rele a copilului să nu fie condusă la nerânduială şi inima ce nu se află chiar în deplină rânduială.”

15. Dar dacă un om cinstit va veni la voi şi va spune: „Tată, lasă-mă să-ţi văd copilul nesupus, am găsit un cuvânt bun, în numele tău, în inima mea pentru copilul tău. De aceea, du-mă la el, ca să-l văd şi să-i vorbesc.” Atunci, tatăl i-ar spune prietenului: „Să aud mai întâi cuvântul şi apoi te voi conduce la copilul meu şi îţi voi deschide camera lui întunecată.” Iată, acest Tată sunt şi Eu! Cel care vine la Mine în numele Meu, atunci Eu îl voi recunoaşte curând că el a venit la Mine de dragul numelui Meu, pentru a slăvi numele Meu în sine şi în toate creaturile Mele. Aceluia, Eu îi voi spune: „Vino la Mine, iar Eu te voi conduce în toate încăperile prizonierilor Mei, îţi voi arăta celulele lor şi voi dezvălui inimii tale răutatea lor, pentru ca ea să se ciocnească de credinţa inimii tale, pe care Mi-ai închinat-o, şi să vadă ce este mai bine, să fie un prieten sau un duşman al rânduielii Mele.”

16. Iată, prin aceasta Eu nu vreau să vă spun altceva, decât că aceluia care este pe deplin cinstit în iubirea sa şi în slăvirea numelui Meu curând i se vor deschide treptat toate încăperile creaţiei Mele nesfârşite. Şi nici măcar un singur punct nu-i va rămâne mort şi străin, ci i se vor deschide încăperile văzduhului şi cele ale regatului pământesc. Iar el va privi la lumea spiritelor şi, în acelaşi timp, la lumea corpurilor, pentru ca el să poată observa cum una provine dintr-alta şi cum una există pentru cealaltă.

17. Totuşi, un om nu poate să aibă parte de aceasta, chiar de s-ar ruga zi şi noapte, înainte să fie pe deplin cinstit în iubirea sa pentru Mine. Deoarece împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi o vor dobândi doar cei care au o putere de fier, care nu este decât puterea iubirii.

Deoarece iubirea poate totul!

18. Dar dacă vreunul dintre voi ar spune: „Da, aş face totul şi m-aş lepăda de mine însumi până la ultima picătură de sânge, dacă aş putea percepe ceva numai odată, ca să pot şti dacă este ceva adevărat în tot! Eu spun la o asemenea afirmaţie: Mai întâi, oare chiar n-ai înţeles încă nimic? Cine ţi-a dat lumina ochilor, cine ţi-a dat auzul? Şi (cine ţi-a dat) toate celelalte simţuri? Cine ţi-a dat inimă ca să iubeşti şi raţiune ca să gândeşti? Dacă tu n-ai primit aceasta de la tine însuţi, când o aveai deja, cum poţi să spui că n-ai văzut şi n-ai auzit încă nimic?

19. Oare nu eşti tu însuţi, de fapt în întreaga ta fiinţă, un cuvânt viu de la Mine? Dar dacă tu citeşti o carte şi omiţi primul cuvânt important şi în jurul căruia gravitează toate cuvintele din carte, cum vrei să înţelegi ce mai rămâne din cartea vieţii? Voi înşivă sunteţi primul cuvânt din cartea vieţii! Dacă vreţi să citiţi această carte şi să o înţelegeţi, trebuie să pronunţaţi complet mai întâi acest prim cuvânt, care sunteţi chiar voi, şi abia apoi restul de cuvinte care stau scrise în cartea cea mare, aducând lămurirea primului cuvânt de temelie.

20. Dar care este acest cuvânt? Iubirea!

21. Ceea ce a cuprins iubirea voastră, va cuprinde viaţa voastră! Dacă iubirea voastră s-a cuprins pe sine şi, prin aceasta, viaţa voastră, atunci aţi devenit voi înşivă sclavi. Iar dacă viaţa voastră nu este altceva decât iubire, atunci iubirea voastră şi-a pus cătuşe la mâini şi la picioare şi s-a ascuns în încăperea întunecată a înfumurării voastre.

22. Dar dacă iubirea voastră M-a cuprins pe Mine, care sunt Viaţa cea mai liberă, atunci ea a cuprins astfel cea mai înaltă libertate a vieţii Mele veşnice şi adevărate, şi devine liberă aşa cum este liberă viaţa pe care a cuprins-o.

23. Această judecată preliminară este necesară pentru a înţelege cele ce urmează. Voi aţi mers de curând la un izvor pe care voi îl numiţi „Izvorul Andritz”. Acum se pune întrebarea, ce aţi văzut acolo? Aţi văzut ţâşnind din pământ apă curată. Şi când aţi observat găuri nu prea mari în pământ, prin care ieşea la suprafaţă apa din interiorul pământului, a trebuit să vă gândiţi măcar că aceasta se strecoară foarte uşor prin nisip şi prin pietre sfărâmate. Mai încolo, aţi văzut cum creşte adesea sub apă o mică plantă verde aparte. Aţi mai văzut pietre şi 67

Daruri Cereşti

peşti, ca şi tot felul de alte lucruri pe care le cunoaşteţi. Dar le putem lăsa pe toate acestea deoparte pentru moment, în primul rând deoarece voi aţi înţeles esenţa materială a acestui izvor, prin permisiunea Mea, chiar de la izvor, iar în al doilea rând pentru că este spusă oricum amănunţit la faţa locului (potrivit) de apă, ca şi de alte lucruri din natură.

24. Dar ce este cu deosebire folositor la acest izvor? Eu vă vestesc că, dacă acest izvor ar fi transformat într-o respectabilă staţiune balneară, el ar avea aproape însuşirea pe care o avea odată lacul de la Ierusalim şi s-ar vindeca acolo numeroşi infirmi şi artritici. Sunt multe izvoare, dar nu toate au primit un înger protector. Dar acest izvor a primit un asemenea spirit, după cum ştiţi. De aceea în el sălăşluieşte şi o putere vindecătoare! Acesta este folosul material al izvorului!

25. Însă folosul spiritual este acela că fiecare trebuie să iasă din sine liniştit prin mici deschideri, încât să nu tulbure viaţa din sine printr-o absurdă impetuozitate şi harul îl va putea lumina până în miezul fiinţei sale, iar întreaga sa viaţă va fi plină de speranţă vie, aşa cum bazinul acestui izvor s-a acoperit cu mici plante frumoase de un verde deschis. Tot aşa, cunoştinţele sale modeste se vor mişca liber în toate direcţiile în apa limpede a vieţii sale, ca peştişorii vioi din acest izvor. Trestia gingaşă va apărea doar în afara sa, dar adâncul vieţii sale va fi liber să primească mereu razele harului.

26. Dar şi întregul curs (ulterior) al acestui izvor trebuie să vă arate că atunci când omul îşi foloseşte peste măsură puterile pentru pâinea sa zilnică, atunci şi apa vieţii sale este tot mai tulbure. Astfel, veţi fi observat şi că aceeaşi apă cât se poate de limpede nu mai este nici pe departe atât de curată, după ce ea a pus în mişcare mai multe mori, în timp de jumătate de oră. Veţi spune: „Oare nu este corect ca omul să-şi folosească bine puterile sale? Sau nu este drept că pe acest pârâu sunt construite mai multe mori?” O, nu am nimic de obiectat până la cele câteva mori la care este produsă făina, nu albă, ci neagră, a diavolului.

27. Deoarece aşa cum izvorului îi este acordată utilitatea chiar în sine, tot aşa este acordată şi fiecărui om, numai el să vrea să o recunoască şi să acţioneze conform acesteia. Dar să se folosească puterile împrumutate pentru lucrurile inutile şi chiar rele, aceasta este ceea ce la urmă tulbură apa vieţii.

28. De aceea, dacă nu clădiţi prea multe „mori” pe pârâiaşul vieţii voastre, şi cel mai puţin „mori de pulbere”, acesta va rămâne mereu la fel de limpede cum a fost de la izvor. Şi atunci el, limpede şi curat ca torentul vieţii veşnice, se va uni cu acesta şi se va revărsa în marea harului Meu. Amin. Aceasta v-o spun Eu, Tatăl vostru, spre mica voastră învăţătura bineorânduită. Amin.

52. O mică rugăciune de dimineaţă Pe 15 noiembrie 1840 1. O, Tată sfânt! Uite-Te milostiv la mine, bietul păcătos, cum mă aflu într-o mare sărăcie a inimii. Credinţa mea şovăie, speranţa mea se scufundă, iar iubirea mea slăbeşte, dacă Tu îţi întorci faţa de la mine doar pentru o clipă!

2. O, Tată bun şi sfânt! Să nu-Ţi întorci privirea Ta sfântă de la mine, bietul păcătos, şi păstrează-mă mereu în iubirea şi îndurarea Ta mântuitoare! Amin.

53. Un salut al păcii, la ziua de naştere Pe 19 noiembrie 1840 1. Atâta vreme cât pentru a-i primi cum se cuvine pe cei ce felicită, sunt spălate toate podelele din casele acestei lumi, mai curând decât podeaua simplă a inimii la primirea Mea, Eu nu pot apărea în faţa celor pentru care a fost mai întâi spălată podeaua casei. Deoarece Eu sunt întotdeauna smerit din toată inima şi mai blând decât un porumbel, şi aştept adesea cu 68

Daruri Cereşti

nerăbdare şi teamă, asemenea unui copil plăpând în faţa uşii, şi privesc cum lumea mândră intră şi iese şi nu îndrăznesc să intru în cameră, în sărăcia Mea, în faţa atâtor oameni iubitori de lux şi cu aspectul unei majestăţi lumeşti.

2. Atunci, Eu aştept nerăbdător şi trist până când trece o astfel de forfotă şi podelele lumii au fost puţin murdărite, şi abia după aceea pot îndrăzni să intru, pentru a prezenta urarea Mea îndurătoare unui suflet care să Mă iubească puţin în tăcere.

3. Dragă copile, ascultă! Dacă vrei ca Eu să fiu primul care te felicită, mai întâi să speli podelele şi să mături camera unde aş vrea să intru, iar abia la urmă să te uiţi la podeaua acestei case pentru primirea cum se cuvine a lumii. Deoarece, pe drept cuvânt, Tatăl ar trebui să fie primul căruia copiii să-i acorde consideraţie, şi pe El ar trebui să-L aştepte cu iubire adevărată, credinţă vie şi încredere deplină.

4. Dacă o fată frumoasă, între patru ochi, îi spune pretendentului îndrăgostit: „Te iubesc nespus de mult!”, dar atunci când dă cu ochii de el în înalta societate, ea face o mină furioasă şi nu-i convine că el din mare iubire a urmat-o chiar şi acolo - astfel, îndrăgostitul observând că iubita sa, într-o asemenea societate, abia îl învredniceşte cu o privire indiferentă -, ce crezi, cum va fi o astfel de ocazie pentru inima fierbinte a sincerului îndrăgostit? Îţi spun că el se va întrista peste măsură şi chiar se va mânia. Iar fata nu-l va recâştiga cu uşurinţă. Şi dacă ea va face astfel de mai multe ori, s-ar putea să nu-l mai poată recâştiga.

5. Dar dacă ar face astfel un îndrăgostit al acestei lumi, ce este mai mult mort decât viu, atunci poţi gândi că Eu, care sunt îndrăgostitul cel mai credincios, şi care sunt însăşi Viaţa veşnică, pot să iau seama la tine, nu chiar fără a fi ofensat de fenomene asemănătoare, dacă tu conversezi din când în când cu lumea, nepăsător faţă de Mine, şi fără să bagi în seamă calea îngustă către inima Mea. 6. Tu ţi-ai dori doar ca Eu să vin constant la tine. Dar Eu îţi spun că este una şi aceeaşi cale de la Mine la tine. De aceea, după o mie de vizite ale Mele, la tine, ai putea odată să-mi faci şi Mie, Tatăl tău, una sau două vizite, sincer, în inima ta!

7. Pe Mine M-a mâhnit faptul că de data aceasta ai strigat atât de târziu spre Mine!

Pretendentul lumesc nu poate vedea în inima iubitei sale. Însă Eu văd în inima ta şi întrucât ea a rămas credincioasă, Eu vin din nou la tine. Primeşte-Mă, ca să te pot primi apoi şi Eu, în marea Mea îndurare!

8. Aceasta este marea dorinţă a Tatălui sfânt, care sunt Eu, mult-iubitul tău Iisus, şi în aceasta, renaşterea şi viaţa veşnică. Amin.

Singurul bun şi adevărat Să nu-l cauţi pe cel care ar fi „mai rău” sau „mai bun” pe calea slab luminată a vieţii haotice; ci să gândeşti că unul este bun şi adevărat, iar acesta sunt Eu şi iubirea Mea! Orice altceva este van, rău şi greşit.

54. Adevărata iubire de aproape Pe 20 noiembrie 1840, seara Către Anselm H.: 1. Iubirea de aproape nu constă în privire, nici în tonul vocii sau în ceva mulţumitor în aparenţă, ci adevărata iubire de aproape constă doar în (adevărata) binefacere, mai ales faţă de cei de la care nu te aştepţi la un contraserviciu.

2. Acolo unde iubirea are şi un alt temei, ea încetează a mai fi o adevărată iubire de aproape, curată, şi este asemenea unui vin îndoit cu apă în care nu se mai află nicio putere, niciun „eter al vieţii”, ci o marfă a unui hangiu necinstit! Să înţelegi bine asta!

69

Daruri Cereşti

3. Însă cine poate sluji la doi stăpâni?! Eu şi lumea suntem separaţi. De aceea, e mai bine (să fiţi şi să slujiţi) la Mine, Unul - deoarece Eu nu tolerez rivalii!

4. A face bine este deci drept, dar numai în rânduiala Mea! Amin.

55. Despre respiraţia lumii naturale Pe 22 noiembrie 1840, de la orele 9 ¾ a.m. până la 1 ¾ p.m.

Au scris: K.G.L., S., Andr. şi Ans. H. La întrebarea „Oare plantele respiră şi ele? Cum?”, Domnul a dezvăluit următoarele prin intermediul robului Său, J. L.: 1. Nu numai plantele, ci şi pietrele respiră - fiecare în felul său!

2. Dacă veţi lua la rând animalele, veţi constata că toate respiră. Dar respiraţia este specifică fiecărui animal, aşa cum specia din care face parte îi condiţionează independenţa.

Calul, berbecul, câinele sau pisica, toate animalele patrupede respiră diferit. Deoarece, deşi este comun procesul în sine de inspirare şi de expirare a aerului (prin care sunt absorbite substanţele necesare supravieţuirii unei specii, iar substanţele care nu sunt bune sunt eliminate), este diferită modalitatea de inspirare a aerului, de descompunere a sa şi felul în care se separă din el substanţa nefolositoare.

3. Astfel, amfibiile, viermii, insectele respiră la fel, dar respiraţia acestor specii de animale cu sânge rece, respectiv fără sânge, este diferită! Insectele, de pildă, nu au sânge, ci un fluid care corespunde structurii lor, pentru că ele se află tot timpul în mişcare, dezvoltânduse astfel în vasele sanguine electricitatea necesară vieţii acestor animale. Este total diferită respiraţia animalelor care trăiesc în ape. Şi deoarece acestea sunt foarte multe, după specii, trebuie să vă gândiţi că respiraţia este la fel de diferită ca şi aceste vieţuitoare.

4. Aceste întrebări merită un răspuns. Dar a rămas o întrebare esenţială, fără al cărei răspuns nu s-ar putea niciodată răspunde complet la aceste două întrebări, pentru cercetarea temeinică a oamenilor. Iar această întrebare esenţială este următoarea: 5. De ce respiră animalele, plantele, pietrele şi toate planetele? Dacă nu se înţelege că respiraţia este necesară pentru existenţa tuturor lucrurilor, şi de ce, atunci nu foloseşte la nimic să se ştie dacă lucrurile respiră şi de ce, dacă această acţiune nu este vizibilă cu ochiul liber. Dar dacă se ştie de ce este necesară respiraţia, atunci e deja pregătit şi răspunsul la dacă şi cum. Pentru că necesitatea respiraţiei este mai greu de înţeles decât dacă şi cum.

6. Pentru a înţelege acest lucru, ne vom îndrepta mai întâi, nu spre animale şi plante, ci spre o piatră şi vom vedea dacă aceasta are nevoie de respiraţie. Şi dacă vom descoperi că aşa este, vom descoperi desigur şi faptul că respiră. Iar felul cum respiră, aceasta se va arăta în însăşi necesitatea respiraţiei.

7. Voi spuneţi că materia nu este altceva decât expresia a două forţe opuse: forţa centripetă, respectiv forţa centrifugă25.

8. Existenţa materiei îşi are temeiul în aceea că forţa centrifugă se opune în acelaşi grad forţei centripete, în strădania constantă de a se extinde în toate direcţiile posibile, condiţii în care forţa centripetă manifestă din nou strădania opusă şi se adună constant într-un punct.

9. Dacă atracţia dintre forţa centripetă şi forţa similară care o înconjoară nu s-ar realiza, aceste forţe ar trebui să fie rapid învinse de forţa centrifugă, iar materia ar ieşi din sfera vieţii. În consecinţă, şi o piatră de orice fel trebuie să absoarbă continuu aerul de care este înconjurată şi care îi este destinat; ea păstrează în acelaşi timp acele părţi ale aerului care îi sunt necesare şi înlocuieşte astfel părţile care au fost folosite în lupta celor două forţe; ceea ce 25

Forţa centrifugă - forţă care acţionează asupra unui corp aflat în mişcare de rotaţie, tinzând să-l depărteze de axa de rotaţie.

Forţa centripetă - forţă egală şi opusă celei centrifuge, care menţine un corp rotitor pe traiectoria circulară.

70

Daruri Cereşti

nu îi este necesar este eliminat cu ajutorul forţei centrifuge, pentru ca apoi piatra să rămână în starea ei normală. Uneori, chiar şi piatra se poate îmbolnăvi atunci când s-au absorbit prea des particule străine - împreună cu particulele necesare - şi n-au putut fi eliminate prin forţa centrifugă, încât piatra dezvoltă în ea formaţiuni străine. De pildă, într-o piatră sau alta se găsesc alte minerale, sau într-o piatră nepreţioasă se găsesc pietre preţioase; sau, ceea ce se observă mai des, cristalele transparente sau chiar diamantele prezintă uneori anumite particule cu aspect de muşchi, care desigur nu provin din ele.

10. Dar cum respiră de fapt pietrele? Această întrebare îşi are jumătate de răspuns în necesitatea respiraţiei. Şi piatra respiră în acelaşi mod cum respiră animalele, adică prin „inhalaţie” şi „expiraţie26”; cu ajutorul formaţiunii sale organice şi caracteristicilor sale, piatra atrage constant acele particule dizolvate în aer care îi sunt necesare. În timp ce la animale descompunerea chimică a aerului are loc mai întâi în corp, în piatră aceasta are loc la suprafaţă; aceasta este acoperită constant de o crustă subţire, de altă culoare, care în cantităţi mai mari formează adeseori o altă piatră sau se prelungeşte cu un fel de plantă având diverse forme.

11. Aceasta nu s-ar putea petrece dacă piatra n-ar inspira şi n-ar expira. Dar acest fenomen ar trebui să fie evident fiecărui cercetător preocupat. Pentru că el îi spune clar: la piatra dură, care nu conţine nici umezeală, nici ceva ce poate ajuta la creşterea vegetaţiei - cum este de pildă pietrişul neted de munte - cum poate să se afle în jurul său o formaţiune străină, adesea groasă de un ţol, care nu se află pe alte corpuri, dacă prin inspirarea părţilor favorabile ea n-ar lăsa în urmă chiar în regiunea de aer dimprejur ceea ce este apoi folositor la alcătuirea formelor străine ce înconjoară piatra prin alt proces?

12. Aici se petrece acelaşi lucru ca atunci când ţineţi un corp în apă minerală, pentru o perioadă de timp. Acest corp ar lua curând la sine tot ce este favorabil lui, iar ce nu-i este favorabil şi îl înconjoară s-ar aşeza pe suprafaţa sa sub forma unei cruste sărate.

13. De aceea, straniul fenomen vă poate furniza o mostră vizibilă, dacă luaţi o baghetă de zinc şi o scufundaţi într-un pahar plin cu plumb topit. Ce s-ar întâmpla? Bagheta de zinc ar începe să inspire lacom. Dar plumbul care a fost dizolvat de acest fluid, redevine compact în jurul baghetei de zinc, după ce s-a depus pe aceasta în tot felul de forme, s-ar zice, întâmplătoare. Ceea ce se petrece vizibil în faţa voastră, prin acest experiment, este şi cazul tuturor mineralelor!

14. Acum am văzut cum are loc această respiraţie. Dar pe lângă această respiraţie, prin inspirare şi expirare, mai există şi o a doua şi o a treia respiraţie.

15. Deoarece voi sunteţi avizi de noutăţi, vă voi arăta ceva nou. Nu va mai fi necesar să se mai analizeze primul tip de respiraţie, dacă pietrele respiră, după ce aţi văzut, în primul rând, că trebuie să respire, iar în al doilea rând, cum respiră. Dacă se cunosc bine aceste două condiţii fundamentale, atunci voi aţi observa că „dacă” are căile sale arătate. Aşadar, să trecem la „noutatea” noastră!

16. Următorul tip de respiraţie este respiraţia electrică. Aceasta nu este altceva decât preluarea fluidului magnetic în interior, fapt prin care ambele forţe contrarii se stabilizează, aceasta fiind expresia polarităţii contrarii în materie - materia, în aparenţa sa, nefiind altceva decât polarizarea forţelor opuse.

17. Această polarizare este viaţa materiei, care continuă să existe atât timp cât acea polarizare se ghidează după „legea perseverenţei forţelor opuse”.

18. Dacă datorită conjuncturilor exterioare una din cele două polarităţi este dezechilibrată, atunci materia se descompune şi se transformă în cele din urmă în praf; aceasta trăieşte mai departe atâta timp cât în particulele sale mai există încă „polaritate”, dar materia trece imediat într-o altă stare, dacă este necesar ca polaritatea electrică să ia o altă direcţie.

26

Inspirare şi expirare.

71

Daruri Cereşti

19. În ce priveşte al treilea tip de respiraţie, despre aceasta se va spune mai mult cu altă ocazie. Deocamdată, vă spun atât: întrucât voi oricum ştiţi (din alt punct de vedere decât din cel al savantului) ce este de fapt materia, trebuie să vă gândiţi şi la faptul că dacă materia din care este construită o casă trebuie să respire, pentru a rămâne aşa cum este, prin cel de-al doilea tip de respiraţie, şi se poate exprima prin perseverenţa polarităţii necesară pentru existenţa materiei, atunci sigur că locuitorii acestei case vor respira şi ei.

20. Oare veţi înţelege care sunt aceşti locuitori?27 Cum însă tocmai am auzit pietrele „sforăind”, va fi mult mai uşor să observaţi lumea plantelor mult mai organică, în inspirarea şi expirarea ei.

56. Despre respiraţia plantelor Pe 22 noiembrie 1840 (continuare) 1. Planta, de la copac până la firul de iarbă, are mai întâi o parte inferioară, adică rădăcina, care se află sub pământ şi care este un fel de picior pe care stă planta. Dar acest picior ramificat e şi asemenea unui polip care absoarbe hrana prin mii de tentacule.

2. Această rădăcină se continuă la suprafaţa pământului cu o tulpină ce corespunde corpului animal şi în care se află „stomacul principal”, ce mistuie hrana primită, iar lângă acest stomac principal se găsesc, ca şi în corpul animal, mii de mici „stomacuri secundare”, fiecare dintre acestea transformând hrana primită de la stomacul principal. Nu este locul să enumerăm toate aceste „stomacuri secundare”, în ordinea funcţiilor lor, ci aceasta vi se va lăsa vouă, ca să vă ascuţiţi între timp puterea gândirii, prin iubirea pentru Mine.

3. Iată ce mai iese la iveală despre „corpul” plantei, anume: coroana, în care tulpina se desparte în nenumărate rămurele.

4. Iată tabloul organic al plantei!

5. Majoritatea plantelor sunt prevăzute cu un spaţiu gol (fie în trunchi, fie în tijele frunzelor şi crengilor) care nu este plin cu niciun fluid, ci doar cu aer. Totuşi, acest aer nu este la fel cu cel din atmosfera care înconjoară planta, ci este diferit în funcţie de specia plantei respective. Nu vă puteţi îndoi că în peţiolul unei plante de dovleac veţi găsi aer. Dar oare cum a ajuns aerul acolo?

6. Planta are capacitatea de a aspira aerul - altfel, în ea nu ar putea să existe acest aer care îi este necesar şi care îşi face simţită prezenţa printr-un miros specific.

7. Că în plantă se găseşte acest aer este dovedit şi de faptul că, dacă rupeţi planta vie şi îi daţi foc, la arderea ei aţi auzi un fel de şuierat. Dacă nu ar exista aer în interiorul plantei, ea nu ar şuiera şi trosni atunci când este arsă, asemenea unui fir înmuiat în ulei.

8. Desigur, naturalistul ar spune: „Aerul poate pătrunde şi prin pori!” - Da, şi Eu spun că aşa trebuie să fie. Pentru că dacă planta ar fi complet închisă, încât să nu mai aibă nici cel mai mic por, prin ce ar mai intra aerul, chiar şi dacă planta ar respira în mod vizibil, asemenea animalelor?!

9. Dacă cineva v-ar astupa gura şi nasul, pe unde ar pătrunde aerul în plămânii voştri?!

De vreme ce voi nu puteţi respira decât prin nas şi prin gură, desigur că o plantă are şi ea deschizăturile ei prin care aerul poate pătrunde. Iar voi veţi invidia cu atât mai puţin planta, deoarece ea respiră prin pori într-un mod foarte economic.

10. În timp ce voi inspiraţi şi expiraţi permanent, respiraţia plantei are loc numai de două ori în douăzeci şi patru de ore, procesul de inspiraţie având loc ziua, iar cel de expiraţie, noaptea. În timpul zilei aerul atmosferic este inspirat după nevoia plantei, lent şi constant prin 27

Este vorba despre spiritele naturii, condamnate şi închise în materie, spirite în care constă întreaga materie, în temeiul ei, şi care, ca toate fiinţele spirituale, pentru conservarea vieţii, au nevoie de un suflu natural din spiritul sfânt şi hrănitor de la Dumnezeu, [nota editorului]

72

Daruri Cereşti

pori, prin canalele special create pentru aceasta, însă în timpul nopţii, când procesul chimic prin care fiecare plantă absoarbe ceea ce îi corespunde s-a încheiat, aerul care nu îi mai e de folos28 este din nou eliminat, iar procesul de evacuare durează din nou la fel de mult cât durează inspiraţia din timpul zilei.

11. Acum ştiţi cum are loc respiraţia plantei. Motivul pentru care ea respiră a fost deja spus în cazul pietrei, şi este unul şi acelaşi.

12. Dar modul cum respiră planta este cu totul altceva.

Cu toate că planta are acelaşi motiv de a respira, această respiraţie se produce prin alte mijloace în organismul plantei decât la restul materiei organice mai greoaie.

13. Mai întâi, trebuie să ştiţi că respiraţia nu este un proces simplu, aşa cum poate părea, ci este urmarea unei alte respiraţii anterioare.

14. De exemplu, dacă veţi strânge cu mâna un burduf dublu, aerul din burduful de jos va fi împins în burduful de sus. Iar când partea de jos este eliberată, ea va primi din nou aer.

Iar dacă o strângeţi din nou, aerul intrat va fi împins în partea de sus. Dar oare burduful ar fi putut face aceasta, dacă nu l-ar fi obligat o forţă motrice? Chiar şi raţiunea oarbă va spune: „Nu, nu se poate!”

15. Ce forţă motrice determină planta să îşi dilate şi să-şi comprime organele determinând astfel absorbirea aerului, asemenea unui burduf? Veţi spune „Aici e problema!”. Veţi rezolva problema dacă veţi observa multiplele vârfuri mici şi mari, adeseori aspre care acoperă atât trunchiul, cât şi partea de dedesubt a frunzelor!

16. Aceste vârfuri servesc la absorbţia energiei; ele preiau acest fluid cu aviditate pe parcursul întregii zile, mai ales partea polar pozitivă. Prin această absorbţie a energiei de polaritate pozitivă, care corespunde forţei centrifuge, organele plantei se dilată, spaţiile devin tot mai mari şi aerul poate pătrunde prin pori.

17. În timpul nopţii polaritatea electrică se schimbă scurgându-se înapoi din vârfuri (sau descărcându-se), iar organele revin la forma lor iniţială, eliminând prin polaritatea electrică dioxidul de carbon şi azotul care nu-i sunt de folos şi care corespund polarităţii negative.

18. Iată deci problema rezolvată! Veţi zice: „Asta-i!”. Dar Eu vă spun: „Încă lipseşte un lucru esenţial, şi anume, plantele care subzistă în timpul iernii, ca arbuştii şi arborii, au o respiraţie periodică ce se produce de două ori pe parcursul unui an întreg: o inspiraţie şi o expiraţie. Principala respiraţie are loc în timpul verii în felul următor: 19. Odată cu fiecare suflu de aer se produce în organismul copacului un fenomen care face ca, în afara cantităţii de aer folosite, o parte din el să rămână încă în organism, iar acest rest serveşte la creşterea copacului în perioada verii. Dar când vara a trecut, importantul rest nefolosit este eliminat, ceea ce se vede în parte pe scoarţa grosolană, parte pe muşchiul apărut din belşug pe scoarţă.

20. Deoarece în timpul iernii acest rest este eliminat prin pori, la presarea tuturor organelor, puteţi înţelege cu uşurinţă că acest aer nu rămâne curat în totalitate de-a lungul existenţei copacului. Înainte de a ieşi în atmosferă, el aşează părţile improprii lui, printr-un proces chimic specific, fie pe scoarţă, fie pe trunchi, ceea ce explică şi apariţia muşchiului pe scoarţa copacului.

21. Aceasta este respiraţia periodică a plantelor! Pentru faptul că aceasta trebuie să aibă loc, vorbeşte chiar existenţa plantei. Iar fenomenele discutate garantează adevărul acestei revelaţii.

22. Dar faptul că un copac are o a treia respiraţie - aşa cum animalele au o a cincea şi o a şasea, iar omul are nenumărate respiraţii - nu este locul să-l dezbatem, la fel cum ar fi şi prea devreme pentru slaba voastră înţelegere. Dar la vremea potrivită, totul se va lămuri. Cele ce s28

Adică dioxidul de carbon de prisos, o îmbinare dintre carbon şi oxigen. Acest proces de respiraţie nu trebuie să fie confundat cu procesul de asimilaţie - ce are loc sub influenţa luminii solare, în părţile verzi ale plantei - prin care se separă oxigenul.

73

Daruri Cereşti

au spus aici sunt doar un firicel de praf strălucind în soare, pe lângă lucrurile nesfârşite care ar mai fi de spus chiar şi numai despre un firicel de praf strălucind în soare.

23. Deşi în Mine şi pentru Mine nu se află nimic nesfârşit şi nimic veşnic, întrucât Eu însumi sunt nesfârşit şi veşnic, totul conţine nesfârşitul (creat), deoarece Mă conţine pe Mine.

De altfel, unde ar fi lucrul care s-ar afla în afara Mea şi nu M-ar purta în sine?! Dar ceea ce Mă poartă în sine, poartă în sine şi nemărginirea, şi de aceea nu poate fi discutat niciodată pentru fiinţa muritoare.

24. De aceea, fiţi siguri că pentru cei care Mă iubesc, Eu am tăinuit nesfârşirea şi veşnicia, iar cei care îmi urmează învăţătura nu-şi vor termina învăţătura în veşnicie.

25. Cu cât mai mult va înţelege aceasta cineva, cu atât mai mult îi va rămâne mereu de cunoscut. De aceea, în Împărăţia Mea nu vor fi „învăţaţi”. Şi niciodată nu va putea cineva să facă din „Examenul de doctorat24” demnitatea de doctor. Pentru că va însemna mereu: 26. Rămânem veşnic învăţăcei, iar toată ştiinţa noastră nu este decât o vană lucrare neterminată, faţă de atotştiinţa Tatălui nostru!

27. De aceea, să fiţi plini de voie bună! Chiar de nu ştiţi totul, voi ştiţi că vi se va da tot ce veţi cere Tatălui vostru sfânt. Amin. Aceasta v-o spun Eu, Tatăl vostru înţelept!

74