Casa Domnului – Vol.1
4. Kisehel le-a răspuns cu următoarele cuvinte: “Copii, nu ne întrebaţi deocamdată care este motivul pentru care suferim pentru prima oară, pe bună dreptate, ci priviţi către răsărit, unde glorioasa grotă a lui Adam străluceşte iarăşi, mai minunată ca oricând. Vă amintiţi cu toţii cât de mare a fost regretul nostru, al tuturor, când azi dimineaţă am observat cu toţii grămada de pietre în care fusese transformată ea. 5. Ce credeţi despre toate acestea? Meditaţi puţin în inimile voastre. 6. Vă spun, este Cineva la altar, alături de Enoh. Retrageţi-vă în interior, intraţi în comuniune cu Iehova Savaot, Dumnezeul nostru, şi căutaţi-L pe Tatăl preasfânt în iubirea din inimile voastre. După ce v-aţi pregătit astfel, mergeţi la altar, plini de respect, şi veţi găsi acolo răspunsul la întrebările voastre. 7. Acum, lăsaţi-ne singuri şi urmaţi sfatul nostru, căci veţi fi atât de fericiţi, da, fericiţi, fericiţi, incredibil de fericiţi!” 8. Auzind aceste cuvinte, toţi cei de faţă au rămas absolut uluiţi, fără să îndrăznească să privească la grota lui Adam, după care s-au aruncat cu faţa la pământ, lăudând şi glorificând Numele Domnului, şi mulţumindu-i pentru marea Sa bunătate. Iar inimile lor se umpleau cu o iubire din ce în ce mai mare pentru Iehova. 9. Kisehel s-a întors însă către fraţii săi şi le-a spus: “Fraţilor, ce simţiţi? 10. Iată, eu unul sunt copleşit de iubire, care mă atrage cu putere către altar. Adevăr vă spun, dacă nu aş fi căzut atât de profund în orgoliu, nici un foc nu m-ar putea ţine deoparte. Chiar dacă flăcările s-ar înălţa către cer, mi-aş croi drum printre ele până la El, o, la El, la El! 11. Dar vina mea, imensa mea vinovăţie în faţa Lui, a Celui Preasfânt, mi-a înmuiat picioarele. Sufletul meu tremură atât de tare încât pământul se cutremură sub mine, ceea ce mă împiedică să ajung la El, la El. 12. Cel pe care îl iubesc acum mai presus de orice este simultan şi Cel de care mă tem mai presus de orice. Nu mă tem însă de puterea Sa infinită care m-ar putea distruge instantaneu, nici de mâna Sa care m-ar putea anihila pentru totdeauna, nici de mânia Sa care m-ar putea blestema şi ucide de-a pururi, ci mă tem că nu îl iubesc îndeajuns. 13. O, de ce nu sunt eu format numai din iubire? De ce oasele mele nu sunt iubire? De ce nu este iubire întregul meu trup? 14. Da, fraţilor, focul din inima mea va trebui să îmi pătrundă în oase şi să îmi consume întregul corp în iubire înainte ca eu să pot să mă apropii de El; iar acest lucru este valabil şi pentru voi! Cel drept este curat, căci el nu păcătuieşte, alungând păcatul încă de pe când era la sânul mamei sale. Noi ne-am complăcut însă în păcat, până când am ajuns să credem că acesta este dreptul nostru în faţa lui Dumnezeu. 15. De aceea, păcatul ne-a împietrit, ceea ce ne face acum să fim incapabili să ne transformăm în totalitate în iubire; şi totuşi, trebuie să o facem, şi numai inima noastră reînnoită ne va putea ajuta în acest sens. 16. Flacăra iubirii din inimile noastre trebuie să devină atât de intensă încât să ardă trupul nostru păcătos, iar din cenuşa sa – să se nască un trup nou, pe deplin adaptat la iubire, şi numai în acest nou trup ne vom putea apropia din nou de El. 17. Da, fraţilor, înainte de o asemenea transformare, eu unul nu m-aş mai putea apropia de El; căci dintre toate păcatele mele, am ajuns să cred că cel mai mare este acela de a nu-L iubi suficient pe El, pe Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire, pe Dumnezeu cel etern şi infinit, şi de a te apropia de El cu o asemenea iubire imperfectă. 18. O, fraţilor, încercaţi să mă înţelegeţi, căci voi aţi experimentat deopotrivă cu mine ce înseamnă să te apropii de El fără să meriţi acest lucru. 19. Într-adevăr, nici chiar eternitatea nu va şterge acea senzaţie teribilă pe care am trăit-o atunci când am stat în faţa lui Dumnezeu ca un păcătos.
363