Casa Domnului – Vol.1
câmpurile pământului pentru un scurt moment, după care pedepseşte imediat ochiul observatorului, care reintră în bezna cea groasă şi absolut impenetrabilă. Şi adevăr vă spun, dragii mei copii, eu nu am profitat cu adevărat de nici unul din aceste discursuri. Le înţelegeam numai atunci când erau rostite, dar de îndată ce începeam să meditez asupra lor, slaba strălucire a luminii lunii nu îmi mai era suficientă, iar copacul situat la distanţă îmi apărea a fi orice doream să facă din el imaginaţia mea, dar niciodată un adevăr permanent. Iar lumina mea nocturnă nu creştea deloc în intensitate. Uneori mi se părea că trebuie să prind acel obiect cu mâna, dar înainte de a reuşi să mă concentrez urmând scurta străfulgerare de lumină, deveneam din nou conştient că nu numai obiectul, dar şi mâna mea care dorea să-l apuce în viziunea mea, dispăruseră în noaptea cea mai impenetrabilă cu putinţă. 5. Adevăr vă spun, chiar şi apariţia neaşteptată şi plină de graţie de ieri a Domnului – deşi însoţită de lumina orbitoare a luminii şi graţiei – nu a reprezentat pentru mine cu mult mai mult decât un fulger de lumină, de o intensitate ce-i drept uluitoare, în bezna nopţii. 6. În timp ce Domnul se afla printre noi, am crezut că înţeleg despre ce este vorba. Dar de îndată ce forma Lui vizibilă ne-a părăsit, am fost din nou nevoit să-i cer lui Enoh să interpreteze cuvintele de o profunzime impenetrabilă ale lui Iehova. 7. Enoh a făcut acest lucru, inspirat de Domnul Însuşi, dar pentru noaptea mea interioară, această micuţă scânteie s-a dovedit prea slabă, şi – pentru a spune adevărul până la capăt – nici nu am înţeles nimic, cu excepţia cuvintelor din care era format acest discurs minunat şi splendid. 8. O, copii, Ascultaţi şi bucuraţi-vă împreună cu mine, căci această îndelungată noapte a mea s-a încheiat în sfârşit! 9. În mine nu mai străluceşte acum lumina lunii, şi nici a vreunui fulger, ci însuşi soarele lui Iehova, ziua perpetuă a vieţii eterne, care a răsărit acum în mine! 10. Asmahael, Asmahael! Acela care rosteşte cuvinte aşa cum o faci Tu, cuvinte vii precum Dumnezeu Însuşi, adevăr îţi spun, Acela nu poate fi un străin, ci este la El acasă în inima oricărui om. 11. Asmahael, iartă-mă pe mine, cel slab, că îndrăznesc să las vocea mea să sune în faţa Ta! 12. Cuvintele Tale nu sunt simple cuvinte inspirate, ci însuşi Cuvântul Tău. Acum am înţeles în sfârşit de ce copiii mei au trebuit să păstreze tăcerea în faţa mea. 13. O, Doamne, Dumnezeul meu! Voi păstra în continuare şi eu tăcerea, pentru ca Tu să nu ne părăseşti! Facă-se voia Ta preasfântă! Amin!”
Capitolul 98 TĂCEREA IUBIRII 1. După această confesiune a lui Adam, Seth s-a ridicat şi a dorit să vorbească, dar Asmahael i-a făcut semn să păstreze tăcerea şi a adăugat: 2. “Seth, nu ştii tu oare că iubirea adevărată este tăcută, iar înţelepciunea ia cuvântul numai atunci când este invitată să procedeze astfel, spre folosul celorlalţi? 3. Dacă iubeşti cu adevărat, lasă-ţi gura să păstreze tăcerea şi vorbeşte numai cu inima; iar dacă dispui de înţelepciune, lasă-l mai întâi pe celălalt să întrebe, şi vorbeşte numai după aceea, dar în cuvinte puţine, şi numai cele care sunt spre folosul inimii celui care a pus întrebarea, şi nu al intelectului acestuia. 4. Totuşi, este incomparabil mai bine să păstrezi tăcerea şi să-ţi astupi ochii şi urechile, decât să continui să sporovăieşti şi să scoţi zgomote continue, precum o cascadă, să-
237