RoGrup - Poezii

Page 1






reteaua românilor de pretutindeni

PREFAȚĂ Într-o lume în care se citește și se scrie din în ce mai puțin, iar poezia pierde teren în fața prozei, probabil că în mintea cititorului se va isca întrebarea legitimă, cu privire la utilitatea publicării unui volum colectiv de versuri. Și țin să destăinui că și eu gândeam același lucru până în momentul în care mi s-a oferit șansa să fac o selecție a textelor, să le corectez și mai presus de toate, să încerc să mă transpun în lumea poeților și să găsesc cheia potrivită, pentru a deschide ușa către universul lor. Deși inițial am fost sceptică în ceea ce privește volumul și mi-am spus în sinea mea că nu prea pot fi reunite versuri atât de diferite într-o singură carte, totuși încet, încet am adunat piesele acestui puzzle, iar imaginea finală începea să prindă contur cu fiecare poezie citită. Pe măsură ce înaintam cu studiul textelor descopeream în fiecare poet un alt temperament și o altă raportare la lumea exterioară: dacă unul te uimea prin vehemența cu care nega fericirea, imediat venea exuberanța altuia care te molipsea și pe tine; atunci când versurile unora făceau să îți danseze prin fața ochilor demoni seducători, ce te prindeau în mrejele lor și te purtau în zbor deasupra lumii oferindu-ți fel de fel de ispite, poezia religioasă a altora te readucea cu picioarele pe pământ și îți amintea de credința în Dumnezeu. RoGrup


07

În momentul acela am realizat că tocmai varietatea poeților și a versurilor constituie atuul acestui volum: cu fiecare filă întoarsă vei descoperi un alt poet, o altă personalitate și un alt eu liric ce încearcă să răzbată din slovele tipărite; varietatea temelor are darul de a scăpa cititorul de monotonia de a se consacra unui singur autor, iar universurile pe care le descoperă creează fie relații antagonice, fie similitudini uimitoare. Cârcotașii ar putea obiecta că unele versuri sunt stângace, că altele sunt prea comerciale, iar cele din urmă prea pasionale, însă tuturor le voi obiecta că mai înainte de toate poezia înseamnă simțire, trăire, sinceritate și subiectivitate: simțire pentru că numai o persoană înzestrată cu un simț al esteticului ieșit din comun este capabilă să creeze imagini poetice, trăire pentru că trebuie să ajungi la o anumită stare sufletească pentru a da frâu liber imaginației și subiectivitate pentru că este o lume văzută și percepută prin ochii și simțurile proprii. Altfel spus, este un volum inedit, care s-a născut din pasiunea pentru poezie și mai puțin din dorința poeților de a deveni cunoscuți; un volum unde sentimentele, pe care autorii le credeau personale, devin și gândurile și simțirile cititorilor.

Elena Ion www.rogrup.net


reteaua rom창nilor de pretutindeni

RoGrup


09

Petale de trandafir Mă uit la-mprăştiatele petale Ale trandafirului, cândva o floare, Care a fost în mâinile tale Privindu-le, continuă să mă-nfioare. Mă gândesc cu câtă fină gingăşie Le-ai sărutat, rupându-le uşor, Strecurându-le în hârtie Ca ele să-mi aducă al tău dor. Când plicul l-am deschis cu grijă M-a cucerit al rozelor miros, Se pare că a fost surpriză Şi le-am privit aşa sfios.

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Dă-mi voie iarăşi să mă-nfior La gândul că în suflet te doresc, Şi-n această strofă să strecor Sincer, eternul „Te iubesc”. 19 ianuarie 1966 Mihai Leonte

RoGrup


11

Totul pentru tine! Ce am în suflet îţi dăruiesc Sentimente mari , iubire, Succese-n viaţă îţi doresc Bucurii şi fericire. De-aş putea şi universul Cu tine să-l împart în două Dar nu. Căci nu ştiu mersul, Mi-e frică. Dar cu stele n-o să plouă. Sisteme solare, galaxii întregi Ţi-aş dărui de aş putea, Ţi-aş cere o clipă să mă înţelegi Dar ştiu precis că nu vei vrea.

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Tot aurul din lume, briliante, Împreună cu celebrul Koh-I-Noor Toate gândirile-nalte, Din trecut, prezent şi viitor. Dar, dă-mi în schimb noţiunea Că timpul poate să stea în loc, În sens invers să meargă lumea Şi inima să-mi scot din foc. Baia de Arieş 1964 Mihai Leonte

RoGrup


13

Simpla ipostaza

~

acrostih Cununi de raze, cât de cât aureolate, Rupte din nu ştiu ce generatoare de lumină Îţi sunt aduse proaspăt înmiresmate Simple culori de o creaţie divină. Talentul pictorului rămâne extaziat, În faţa originalului care eşti tu, Nu poate să transpună pe curat Aureola simplă a frumuseţii de acu'. Visaţi voi stele, flori, natură, soare Aruncaţi-vă privirile fără economie, Sunt încă mic în lumea asta mare Iradiază sufletul de o mare bucurie www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Liniştit mă întreb: Se poate oare? E posibil totuşi, căci totu-i poezie. Valea Călugărească iulie 1966 Mihai Leonte

,,Iubire la prima vedere” este opera desăvârşită a naturii. Honoré de Balzac

RoGrup


15

Vigoare Cu vârful spânzurat de nori Înfruntând nori de furtună Privind galeş nopţile cu lună Din inimă-i se nasc vâltori. În noapte tulnicul voios răsună Săpând în inimă adânci fiori În sat şi fete şi feciori Sunt cuprinşi de voie bună. Rămânând în mijlocul naturii Un enorm terestru uriaş Îl atacă valurile furtunii, Dar el nu se retrage laş

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Şi din adâncurile Genunii El o întâmpină trufaş. Baia de Arieş 1963 Mihai Leonte

RoGrup


17

Arta iubirii Arta iubirii e arta desăvârşirii căci dacă ştii să iubeşti îţi vei da seama cine eşti, adică iubire şi totul în jurul nostru e iubire, desăvârşire. Te naşti, trăieşti, mori din iubire, cultivi iubirea dar puţini înţeleg că a iubi înseamnă, de fapt, a te dărui pe tine. Halaş Elena Dorina

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Suflete de ingeri Suflete de îngeri nevinovaţi şi puri au luat asupra lor cu mult curaj şi dăruire o importantă misiune, de-a ne trezi din amorţeală la realitatea cenuşie cu sacrificiu, cu dăruire. Cu trupuri fragede, mistuite de flăcări au reuşit să zgâlţâie amorţirea din oameni. Pentru aceşti îngeri se varsă acum lacrimi amare, dar ei au venit pe pământ cu sarcini precise, RoGrup


19

să ne trezească din somnul de moarte prin sacrificiu suprem. Aş vrea să ne gândim , să mulţumim pentru a lor lucrare, iar noi s-avem iertare ar trebui să învăţăm să medităm să ne dezbărăm de nepăsare. Halaş Elena Dorina

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Lacrima albastra

~

.

~ M-ai întrebat ce sunt lacr,imile n-am ştiut şi n-am putut răspunde şi n-ai văzut cum mi-au umplut ochii, când am aflat că îngerul meu a plecat. De unde vin lacrimile? Poate din amarul pierderii unui suflet cald de înger şi-n mod sigur sunt urmele lui, pentru că lacrimile sunt pure şi fără îngeri n-aş fi aflat că plâng din regretul paradisului cu dor şi din adâncul sufletului. Azi toate lacrimile mele caută sufletul pierdut printre stele o altă treaptă de purificare şi-l cheamă cu suflet de mamă.

RoGrup


21

Un suspin de înger aţi auzit oare? Vreau să plâng prin lacrimi şi îngerul meu să fie aievea să curgă lacrima albastră a unui înger cu suflet alb şi uneori să plâng cântând sau să cânt plângând, ca un regret al căderii din paradis şi mă întreb de ce-am căzut cu ce-am greşit? Halaş Elena Dorina

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Ploaia Azi plouă şi picături cad repede ,sătule, de cer îndrăgostite de râuri. Mă îmbăt cu parfumul ploii şi prind rădăcini adânci lângă copac pentru a bea din stropii ce cad, grăbiţi printre stânci. Miresmă puternică de alge şi scoici mi-aduce o pală de vânt şi valuri albe se sparg lăsându-mă fără cuvânt, într-un joc vechi ca şi când totul e apă, nisip şi pământ. RoGrup


23

În răpăit de picături ce cad şi-n zgomot de valuri lovite de mal în foşnet de frunze, în briza din larg în tunet şi-n fulger lovind un catarg, e-o simfonie şi-un muget într-un acord amplu, total o armonie în fiece cuget o forţă a apei venită din nori, cu picuri ce-ajung să cadă în mări şi din mulţimea de picuri o forţă să nască, omul să stea uimit să privească. Halaş Elena Dorina

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Pasi, pe nisip Pentru mine iubirea miroase a flori de tei Când mână în mână te plimbi pe alei Sau a briză de mare când te plimbi seara, Când paşii iubirii pierd pe nisip cărarea. Apoi paşii sufletului umblă desculţi Pe nisipul umed din clepsidra vieţii Şi zboară precum vulturii cei neabătuţi Din bătaia vântului în orbecăiala ceţii. Încearcă să-şi ascundă rănile după cortina mată Se-mpiedecă de gânduri şi alunecă pe şoapte În nerostirea amintirilor şi-n răsuflarea oftată, Rătăceşte haotic şi se pierde departe în noapte. Halaş Elena Dorina RoGrup


25

Destin O, tu icoană Şi dulce amăgire... O, tu icoană, Veşnică iubire... O, tu icoană, A inimii simţire... O, tu al nostru Izvor de alinare... O, tu icoană, Fărâmă de putere...

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

De ce, acum, din Al meu suflet Imaginea ta piere? De ce mă laşi a nimănui? De ce nimic nu vrei să-mi spui? Cu ce-am greşit? Ce ţi-am făcut? De ce tu azi mă părăseşti? Ei bine, dragul meu, eu plec. Nu mi-ai greşit, nicicând, Nimic nu mi-ai făcut, Însă o vorbă am să-ţi spun:

RoGrup


27

Tot ce va-ncepe azi Poate sfârşi chiar mâine... Cum tot ce este grâu Peste un timp...e pâine. Bumbara Ştefania

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Nu-i cale de scapare ~

În faţa casei mele, În noaptea cea mai sumbră, Cu lună plină, nori Şi fără stele, Se-opreşte o caleaşcă Ce-i trasă-n întuneric De patru cai albaştri Mânaţi de-un vizitiu Cu chip de zeitate. Din ea coboară mândru, Ca regii din palate, Un drac cu chip de înger.

RoGrup


29

Se-opreşte o clipită Să-şi aranjeze gulerul cămăşii Şi plin de-o aparentă puritate, Se-aşează-n faţa uşii Şi-ncepe-uşor a bate. Eu mă ridic din pat, Buimac, pentru-ai răspunde... Mă-ndrept spre uşă. Îi deschid. Salut politicos Şi-ntreb ce s-a-ntâmplat. În clipa următoare-ngeraşul Se transformă-n drac, Începe-a râde diabolic Şi vesel îmi spune Că ceasul mi-a sunat... www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Da, ceasul îmi sunase, Dar cel adevărat. Întind o mână şi-l opresc. Răsuflu uşurat Că n-a fost decât un vis... În noaptea următoare, Pe când citeam o carte, Un zgomot se aude. Mă sperie de moarte! ..................... Un nu ştiu cine În uşă-ncepe-a bate (...) Bumbara Ştefania

RoGrup


31

Dumnezeu a decis De azi Cerul meu Va fi pătat cu sânge Şi pentru prima dată Toţi îngerii vor plânge. Pentru că azi Dumnezeu a decis, Împreună cu sfinţii Şi cu al Său Fiu Iisus, Că nu suntem vrednici De a lor iubire Şi că oricât am vrea Ca ceva să schimbăm, Ne-ndreptăm, cu paşi repezi Spre-aceiaşi pieire. www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Aşa că-i mai bine Să trimită potopul, Pentru a evita moartea lentă Ce ne-o oferă, rivalul său, Dracul. ........................... Nu voi înţelege De ce Tu azi, Doamne Moarte îmi dai, Dar ştiu că cei ucişi Vor ajunge în Rai. Bumbara Ştefania

RoGrup


33

Viata... ,

Scenariul perfect pentru a face un film Fără sfârşit şi fără înţeles. ............................................. Este ziua mea, A mai trecut un an. Nu ştiu de ce, dar nu mă bucur... Derulez "filmul" şi privesc, aleatoriu, Prin lungul şir de amintiri. Nu văd nimic care să-mi atragă atenţia. Derulez iar Şi privesc mai atent, Cu gândul că mi-a scăpat ceva, Dar din nou nimic www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Care să mă facă să "apăs pe pauză". Continui să privesc iar şi iar, Dar tot nimic... Este-n zadar. Într-un sfârşit, după nu ştiu câte căutări, Îmi dau seama de ce sunt tristă: Viaţa este o înşiruire de repetări Ale aceleiaşi întâmplări... Rutină, plictis, dispreţ, dezamăgire... Spre seară hotărăsc: Mai bine mor Şi plec spre veşnica Lumină a uitării, Decât să stau aici cu voi Şi să mă pierd oricum, Ca valurile mării Ce se lasă purtate de vânt Pierind în infinitul zării! . RoGrup

Bumbara Ştefania


35

Zalmoxis (poem)

Încărunţit sunt, Omenire, iată, De neputinţa ta, repudiat; Mansarda asta-n rocă dizolvată Sălbatec, pe vecie, m-a-îngropat! Ce-am fost cândva? Ce mai sunt eu? Profet, Tiran sau Semizeu… Urcând din linguşit în linguşit. Un huiduit! Săpându-mi Zeul, Cu trudă, cu talent şi cu zăbavă, I-am picurat din pana mea otravă Şi-am apărut în haina-I sclipitoare! www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Te iert, umila mea neştiutoare, Biată Omenire fără scut. Totuna-ţi e, privind din depărtare Un zeu ce după altul s-a născut… Ce mi-a rămas? Dacă-aş putea să mor… Atâtora li s-a-ntâmplat, la rândul lor, Să se ajungă Ucigând pe altul; Cum L-am ucis şi eu pe Mult-Prea-Înaltul. Aşa e, pare-mi-se, în miezul firii, Secretul devenirii Omenirii! A mai trecut un an de veşnicie (Anunţă stalactita mea cu picătură). Închin paharul plin de nemurire Şi-l duc cu sete, harnic, către gură… …Repudiat sunt. RoGrup


37

La ce-mi foloseşte Că tu, dincolo, naşti, trăieşti şi mori? Singur aici, ascuns de creste, Nu am iubire, soare, sărbători. Peretele din spate Este prea înalt. Haina de blană Nu-mi mai ţine cald. Şi barba mi se-ncurcă cu genunchii. De ieri, parcă,… Mă ard rărunchii?! Peretele pictat cu semne astrale, Bune pentru durere, Frică ş-alte boale, S-a ruinat de tot. Şi prin el, Vântul Îmi povesteşte tot mai des Cum e Pământul… www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

O, Cogainon, casă dragă, Mansarda mea de calciu şi iluzii, Tu eşti răsplata cea întreagă A strădaniilor mele pentru vii! La gura peşterii ieşind, Spre geţi, îşi aţinteşte faţa Şi vocea lui, adusă a colind, Înfiorează toată viaţa: Degeaba îmi trimiteţi, la cinci ani, Câte-un novice-n lăncii aruncat! Secretul Nemuririi-i prea e departe Ca să pot lor vreodată să-l împart… Îi văd, neşovăind la faptă, Numai dorinţă şi numai avânt; Prea crud le este trupul Ca să poată Atăt de iute Să se ducă în pământ… RoGrup


39

Dar voi primi! Hai, năvăleşte, Omenire, Peste mansarda mea Cu busturi calcinate! Încearcă-mi inima Şi vezi dacă mai bate Pentru dreptate şi pentru iubire… Pe stalagmitele îngemănate, Veniţi ca să-mi sădiţi vrejuri de flori! Vă dau un strop Din marea mea singurătate... Veniţi, veniţi, Vă fac Nemuritori! Căci Andreonul nu e cea mai bună cale (Cenaclul zeilor din fiecare joi) Să recrutezi şi creşti valenţe epocale… Ci marea mea nădejde E în voi www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Ce-aţi cunoscut şi vis şi nebunie Şi deznădejde, ură sau iubire, Şi tot ce omenescul vă îmbie În drumul vostru, vag, spre fericire. Pe voi vă regăsesc şi vă salut Din toată măreţia mea, bolnavă. Deşi ajunşi la mine doar pe scut, Vă vreau, cu toţii, oameni de ispravă! Pe stalactitele îngemănate, Veniţi ca să-mi sădiţi vrejuri de flori; Vă dau un strop din Marea Mea Singurătate... Veniţi, veniţi, vă fac Nemuritori! Îşi zise calm: Iar trecu timpul… E Sacra Zi. A patra zi de joi Când se cutremură chiar şi Olimpul De cele ce se fac aici la noi! RoGrup


41

…Iar focul mistuie seminţe De cânepă, de in spre desfătarea Acelora veniţi plini de dorinţe Sperând să îşi prezinte azi lucrarea. Cu pieptul plin, vor învăţa secretul Îmbălsămării geţilor cu Nemurire… Dar peste toţi, Mai tare-i tot Profetul, Artistul cu desăvârşire! Zamolxis se întreabă Şi tot el îşi răspunde: Sunt, Omenire, Întâiul între poeţi? Zalmoxis se întreabă Şi tot el îşi răspunde: Ai fost, Zamolxis, Doar Întâiul printre geţi!… Iar geţii, însetaţi de Nemurire, Mansarda-i invadează tot mai mult… www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Popor poet, popor de amăgire, Zamolxis e obiectul tău de cult! Dar Moartea, din frunze, Răstită şi neindulgentă, Veni să-l poftească La ultim ospăţ. (A zeilor coasă, atoate regentă; O cârpă cernită, întinsă pe băţ.) Mi-e verde coroana; Eu n-am murit încă! Mai lasă-mă, totuşi, Să mor într-un vers… Am dezlegare şi Sacră Poruncă Să-i tai Omenirii O roată din mers! Stăpână, mai lasă! Ce-nseamnă o clipă? Un fir de neştire, RoGrup


43

Cădere-n Neant? Mai pot; Mă mai lasă! O, tu, Omenire, Un templu zidească-mi! Profet şi Gigant… Mariana (Dima) Bendou

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Doua plante... ~

...răsucind cuvintele în aşteptarea ploilor două ramuri împletind alfabetul copacilor, la fiecare răsucire a pământului, în jurul axei vieţii... două fire de iarbă împletind frazele creşterii în aşteptarea piciorului dezgolit, RoGrup


45

a urmei pasului ce le calcă fibrele... dens sau uşor, în măsura anotimpului în care, trupul ce-l poartă, curge... ameţitor de tăcut... doi fulgi unduindu-şi existenţa, în aripa păsării de apă, când stropii alunecă pe stratul vâscos, dăruit trupurilor firave, de Creator...

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

două feline arcuind fuga timpului în trupul lor unică aşteptare căutări nespuse sau scrise, în filele albe pe care gândurile noastre aştern zăpezile albastre ale sufletelor... întâlnire în crucea timpului cu tâmplele argintate de treceri, întreceri, încercări... RoGrup


47

tăcere adâncă a spiritului în aşteptarea coşului plin de faguri, a sufletului... mierea cunoaşterii aşternută uimitor de curat, în geometria vieţii stupului... şi roua... blândelor dimineţi, foşnind în fiecare picătură a rodului zborului printre flori... www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

esenţă aproape neştiută, armăsarului nepotolit al umanului... Bejliu Anne Marie

RoGrup


49

De cate ramuri... -

are nevoie aerul, pentru a primi sunet de clopot între două trunchiuri de copaci? de câte cupe de flori are nevoie fluturele, pentru a primi picătura de zbor? somn al cuvântului, primeşte-mi sunetul inimii în palma ta www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

de litere zdrobeşte-o în sensuri şi, praful de rubin, trimite-i-l cerului... o pasăre de cristal îl va primi... Bejliu Anne Marie

RoGrup


51

Copilul striga

~

o stea ascuţită i-a sfâşiat uimirea, când cerul l-a îmbrăţişat în visul cornului lunii... jocul s-a întrerupt... unicorn de abur a pătruns în calea fiinţei lui răsturnând acoperişul de gânduri maturitate, înţelepciune, Iubire... ...buchetul florilor timpului, în miezul parfumului de răşină www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

într-un con de brad, secunda aşteaptă.. copilul tace. copilul e viu. copilul... ...a uitat jocul într-un colţ de pâine uscat doar miezul îi mângâie ochii. lacrima cerului se rostogoleşte pe obrazul vieţii, abia începută în patima zorilor, într-un bob de rouă... RoGrup

Bejliu Anne Marie


53

La loteria cuvantului, -

gardurile se prăbuşesc în faţa sensurilor multiple aruncări de litere construiesc uimirea sufletului când privirea i se stinge într-o virgulă apoi, un punct îi mestecă mesajele atent lumina umbrită de transformări repetate ajunge trup de cuvânt, un glas al clopotului lipsit de apărare un dangăt anunţă reîntâlnirea curajului, -simplul atribut pe care palma arzândă a sufletului www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

loveşte timpului blocajele plimbare pe aleile de flăcări şi o tăcere adâncă o prăbuşire în lacul adânc al trecerii clipelor prin existenţăcu credinţa... fundalul acceptă frica... se va închide singură, în clopotul aşteptărilor... cuptor al cuvântului, mintea surâde graţios scenei pline de fals umor al uciderii profunzimilor vieţii...

RoGrup


55

o plecăciune în faţa crucii uneşte genunchiul cu articulaţii neunse ale comunicării umane... se aşterne liniştea dinainte de furtuna valorilor schimbul intens de fulgere atinge copacul vieţii pe trunchiul numit fericire... a iubirea primeşte scânteile cu fruntea plecată tace...creşte... luminează, ocroteşte, apără visul din vis... aşterne pleoapelor copilului, ninsoarea... Bejliu Anne Marie www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Mi-e dor Mi-e dor de nopţile-nstelate Şi de a dimineţii rouă Să stau sub şubreda polata Ascunsă , când afară plouă Şi de ibricul cu cafea De a gutuilor aromă De preşul vechi de pe podea De pietrele de la fântînă Măcar o dat¨ă de-aş mai putea Să întorc timpul înapoi Cănd viaţa grea mi se părea Plină de griji şi de nevoi

RoGrup


57

Dar timpul nu se mai ĂŽntoarce Tot ce-a trecut, trecut ramane Din batran, tanar nu se face Mi-e dor de ieri si azi si maine... Elena Trandafir

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

De ziua ta De ziua ta, măicuţa mea Ţi-aş dărui de-aş mai putea Luna din cer, raza de soare Nisipul fin pierdut în mare Şi cu a mea trudiţă mână Ţi-aş împleti mândră cunună Din flori de adormiţi zefiri Şi purpură de trandafiri Iar chipul tău cel tineresc Abia de mi-l mai amintesc... Nici cântecul ce mi-l cântai În braţe când mă legănai

RoGrup


59

Şi atunci mă rog la Dumnezeu Să te aibă-n paza Lui mereu Şi-ţi dăruiesc de ziua ta O lacrimă, măicuţa mea ! Fecha de publicación 04 martie 2009 Elena Trandafir

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Ninge Ninge peste toate cele Ninge în visele mele Ninge-n zări îndepărtate Zăpada-i mult prea departe Ca să pot să o ating... Închid ochii încet şi plâng. Peste munti, peste câmpii Mii de fluturi argintii S-au prins într-un dans feeric, Eu m-afund în întuneric Inima de dor se strănge Iar afară ninge, ninge...

RoGrup


61

Totu-i alb, imaculat Suflet de copil, curat Când colindă-n sărbători La ferestre, dalbe flori Ale iernii flori de gheaţă Nins-a mult în astă viaţă! Fecha de publicación 16 decembrie 2009 Elena Trandafir

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Amintiri În astă lume cu de toate plină De aş schimba ceva, ar fi destinul Aş scoate din tenebre gânduri la lumină Din şterse amintiri aş retrăi trecutul. Visam ceva urât şi m-am speriat Eternă-mi pare noaptea până-n zori Însă a mea măicuţă m-a vegheat: -Nu e nimic, stai liniştită, dormi ! Mă ghemuiesc oftând la pieptul ei Nimic şi nimeni poate să m-atingă Mamele-n lume-s îngeri, nu femei Nicicând n-ar trebui să sufere, să plângă.

RoGrup


63

Miros de lapte fiert şi pâine coaptă Prin uşa-ntredeschisă a venit Merge pe vârfuri si vorbeşte-n şoaptă De toată lumea doarme, ea întâia s-a trezit. Şi ziua întreagă cât este de lungă Trebăluind, aleargă-n sus şi-n jos Căci vrea ca timpul pentru toate să-i ajungă Nu vrea să-l irosească fară rost. Mă năpădesc trecute amintiri Imagini se perindă ca într-o carte Neputincioasă încerc acele vechi trăiri Eu sunt aici, ea undeva, departe! Fecha de publicación 26 septembrie 2009 Elena Trandafir www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Comorile sufletului Dragostea a venit din prima clipă la braţ cu puritatea... Sinceritatea se păstrează în sufletul copilului la braţ cu inocenţa... Prin simţirea sufletească vom dobândi florile fericirii... Pentru ca de-a lungul vieţii să câştigăm pacea iubirii pe care unii deja o văd la fereastra sufletelor lor strălucind datorită comorilor ce le-au adunat în inimile lor zi de zi... Pentru a împlinii dragostea cu care au venit din prima clipă de lumină nepierdută RoGrup


65

în vâltoarea vieţii ce au păstrat-o neprihănită... Noi toţi împreună suntem divini ca heruvimii pentru că în inimi păstrăm lumini de serafimi. 10 mai 2010 ASiIi Vro Ştefănescu Romeo-Nicolae

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Copilul si gandul de lumina -

Copile al meu din lume te iubesc ca o lumină vie. Să stai mereu... în lumina Lui Dumnezeu. Să nu uiţi că eu... m-am rugat Domnului Iisus al meu... pentru sufletul frumos al tău. Să ai lumina veşniciei cu tine... zi de zi uşor să-ţi fie. Că-n această viaţă trecătoare doar iubirea mea cea mare... stă deasupra ta, mângâietoare. 25 aprilie 2010 AsiIi Vro Ştefănescu Romeo-Nicolae RoGrup

~


67

Lumina mea Anii se plimbă în corabia timpului, spre infinituri aurii. Zări vin şi curg şi pleacă înoite, cu luminile de miazăzi. Eu sunt o lumină nouă, ce parcurg tot universul cel pătruns cu mintea, cu inima şi cu iubirea mea. Acolo, e lumina mea mângâiată, sub a cerului divină poartă. Simt prezenţa Tatălui ceresc. Acolo undeva în mine luminile înmuguresc şi cresc. www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

În jurul meu se binecuvântează totul, energia necreată, dornică să răzbată, spaţiul, timpul, universul. Tot ce mai contează este că lumina se-nmulţeşte. Sclipirile devin sori. Emoţiile viori. Am ajuns un iubitor, al tuturor luminilor. Lumina mea a devenit, un răsărit fără sfârşit. E prezentă aici, acum, şi-n infinit. 14 martie 2010 AsiIi Vro Ştefănescu Romeo-Nicolae

RoGrup


Cuvintele fiinte , vii Zece peceţi are înţelepciunea între inimă şi minte stă în pace să se odihnească doar zece tăceri să ai de aur să nu le dai pe-o vorbă aruncată chiar de-ar fi şi-o simplă şoaptă abia atunci când mintea ta e cristalină şi coboară lângă inimă să rosteşti cuvinte purtătoare de lumină şi iubire vie atunci inima ta va deveni o perlă aurie străluciri în armonii divine daruri albe în urmă

69

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

vor lăsa cuvintele rostite peste toate inimile ce vor să fie mângâiate cu iubire cuvintele-ţi vor devenii fiinţe vii când sunt rostite între înţelepciune şi iubire aşa vei şti că ai primit pacea iubirii când vei vedea la orizont răsăritul unic al luminii inimii ce-ţi va fi calea spre sălaşul liniştit al nemuririi acolo cuvintele-ţi toate au devenit cuvinte fiinţe vii imaculate

RoGrup

19 ianuarie 2010 AsiIi Vro Ştefănescu Romeo-Nicolae


71

Zborul inimii O inimă bună, nu tresare, în orice palmă, că altfel, s-ar putea opri de tot, din zborul ei etern, în patru aripi, inima bate precum punctele, ce se arată cardinale, pe cerul vieţii, nu e cale de lapte sau de miere, viaţa se scurge oricum, lin minutele se duc şi vin, secundele clipesc, zborul lor nu-l desluşesc, urme albe de lumină, se preling, lăsând în urmă, ziua toată, ce a trecut ca gândul, www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

lăsând o inimă bătând ca vântul. 21 decembrie 2009 AsiIi Vro Ştefănescu Romeo-Nicolae

RoGrup


73

Vis te-am visat, mamă, trecând peste câmp înalt de zare, zbor de paseri călătoare, timpul tău amestecând. te-am strigat ca să mai stai să te văd si eu pe culme. spre ce început de lume tu ca îngerii plecai? erai plânsă şi aveai, aripi albe, dor de mamă, şi mi se făcuse teamă, te strigam şi n-auzeai.

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

zbor de paseri argintii, ce te duc în vis uşoare, îngropate-n veşnicii, triste si nepăsătoare. te-am visat, mamă, trecând şi în ochi aveai suspine, genele-ţi de lacrimi pline şi de mine întrebând… Ion Ionescu-Bucovu

RoGrup


75

Iar vine toamna iar vine toamna şi eu m-am rătăcit printre cuvinte, clipele au culoarea ruginei, ca şi frunzele, visele cad luate de vânturi… zilele capătă gustul melancoliei, foşnetul lor îmi trece prin sufletul bântuit de vise. unde sunt paşii perche care odinioară treceau pe sub umbra plopilor, conturând umbrele noastre? www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

de ce tristeţea toamnei ucide cu otrava singuratăţii toate patimile din noi? 26 august 2010 Ion Ionescu-Bucovu

RoGrup


77

Albatrosul ranit ~

aş vrea să zbor dar nu mai pot, mi s-a frânt aripa în două, aş da pe ea avutul tot, de mai mi-ar creşte alta nouă. pribeag pe un catarg străin, privesc azurul cum s-a-nchis şi cum din zborul meu senin n-a mai rămas decât un vis. dau iar să zbor, dar e-n zadar, mă doare aripa cea ruptă, zăresc în depărtări un far, cu o lumina ne-ntreruptă.

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

odată când puteam să zbor, eram aici un paznic bun, mă luau matrozii toţi la zor, făcându-ma că sunt nebun. acum se uită după mine si toţi îmi căinează soarta, gândesc cu toţi c-ar fi mai bine, dac-ar veni mai iute moartea. 2006 Ion Ionescu-Bucovu

RoGrup


79

Da-mi mana ta ~

-

Dă-mi mâna ta, lângă a mea s-o simt, Dă-mi glasul tău, glasul tău vestit, Ca pe mâna ta iubire să-ţi împletesc Iar glasul tău în cutie să îl păstrez. Şi de nu mai vrei vreodată să mă priveşti Eu deschid cutia, măcar să imi vorbeşti. Dă-mi îmbrăţişare, una caldă, Dă-mi iubirea ta, căci a mea rabdă, Cu îmbrăţişarea îmi voi petrece restul noptii, Iubirea ta va fi ca cea a morţii. Căci atunci când abis de iubire eu îmi voi dori, Tu îmi vei da un lac de lacrimi cenuşii.

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Dă-mi ce vrei să-mi dai Dar nu să mă şi doară, Căci darul tău va fi Un vis frumos de vară! lenus

RoGrup


81

Mi-e greu În viaţa mea ai apărut Cînd mie-mi era greu Mi-ai propus să mă ajuţi Da am zis şi eu Acum cînd am un ajutor Mă simt în siguranţă Chiar de mi-e greu şi-mi este dor Te am pe tine în faţă Nu aş vrea ca să te pierd Pe tine al meu bine Aş fi în stare ca să-te iert Şi-aş vrea mereu cu tine În viaţa mea nu eşti doar tu Mai am pe altcineva Dar ca şi tine aşa de scump Există, una mama www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

De multe ori eu mă gîndesc De ce anume tu? Mi-e frică ca să nu greşesc Şi nu-ţi pot spune nu Din cînd în cînd eu te refuz Dar cred că n-am dreptate De multe ori te văd confuz Şi inima se zbate... lenus

RoGrup


83

Cine esti? , Aş vrea să ştiu cine eşti ….cine sunt… Poate suntem vânare de vânt, Sau poate aflăm că suntem Acorduri de liră şi atunci nimic nu mai miră Sau suntem poate o aripă de zbor grăbit… care de cuib s-a rătăcit Ori poate suntem vis din vremurile vechi trecute, Au frunză-ntre frunze-aşternute, la care vântul a-ncercat să se transforme-n adiere să se oprească să le asculte Izvorul , firul de şoptire şi dorul de nemărginire www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Nici eu cine eşti astăzi nu ştiu nici tu nu mă ştii că-s cerul albastru-argintiu ce vine cu versul; ţipăt strident de cocor Când trăirile netrăite mă dor. O lumânare ce arde încă mocnit, Suflet ce-i dureros…obosit Căutând frumos, şi ,,curat”, o parte din visul spre care a zburat Spre lumea la care-am visat… lenus

RoGrup


85

Sfera magica... ~

Mă-nchin vouă cer si stele nori şi păsări - materie de sus. Tremurând rece infinitul ce-l voi atinge privind în jos gândind in sus mai sus, Spre orizontul negru cu atât mai departe ce eu sunt mai aproape tot mai aproape... www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Nu pot, nu vreau să-l ating, mi-e frică, mi-e ruşine de mine, de căutarea mea nebună. Mai sus, tot mai sus spre sfera magică din altă sferă din alt infinit. 26 martie 1987 (de planton) Viorel Cristian Pavelescu

RoGrup


87

As, fi vrut Aş fi vrut să fiu pasăre şi într-un zbor infinit să mă iscălesc pe Soare, pe un colţ de cer părăsit. O apă aş fi vrut să fiu nătâng să mă izbesc de mal, iar cântul ce pe plajă-l scriu etern să se piardă in val. Un copac într-o pădure să simt vântul cum adie s-aştept primăvara-n zare floarea din mine s-o învie. 5 aprilie 1987 (în poligonul de trageri) Viorel Cristian Pavelescu www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Ascult cum cade o frunza

~

Ascult cum cade-o frunză Îmi vine să plâng Şi o iubesc, încă, fluierând. Copacii au plâns cu mine Plini de lacrimi şi noroi, Şi noaptea care nu mai vine Gânduri înecate-n ploi. Cunună-te cu noi Copile, şi ce nătâng, Să ne-ngropăm în noroi Să ne iubim in gând.

RoGrup


89

Ascult cum cade-o frunză Îmi vine să plâng Şi o iubesc, încă, fluierând. 15 februarie 1987 (în Cazarmă - după ora stingerii) Viorel Cristian Pavelescu

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Privirea ta... Se potoleşte vântul, Flămânzi în ochii tăi Şi leii se alină Oricât ar fi de răi, Privirea ta aduce Mult mai devreme zorii, Din depărtări caduce Întoarce-n drum cocorii... Ca aurul, râvnitul, Cel printre stânci ascuns, De unde eşti, Lumină, Din care ne-răspuns?

RoGrup


91

Şi vântul se alină Flămând în ochii tăi, Se potolesc şi leii, Oricât ar fi de răi... 1 august 2010 Nicolae Nicoară-Horia

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Nu mai am timp... De mergi înainte ori înapoi Pulberea paşilor cine-o măsoară? Tot mai puţină e vremea din noi, Tot mai ciudată e cea din afară... Pâinea noastră, cea spre fiinţă, Dospeşte flămândă în sufletul meu, „Nu mai am Timp”, aceeaşi căinţă Ziua şi noaptea respiră mereu... „Nu mai am Timp”- jalnică scuză! Umbrele Lui sunt tot mai departe, Jarul din gânduri mocneşte sub spuză, „Nu mai am Timp”, ce cuvinte deşarte!... 24 septembrie 2010 Nicolae Nicoară-Horia RoGrup


93

Pleaca vara... ~

Pleacă vara- frunză arsă, Nu mai pot să o amân Şi de mine nici nu-i pasă Amărât dacă rămân... Rece şi amară-i huma Ca o umbră de cucută, Pleacă vara, cade bruma Peste amăgirea mută... Cât a stat cu noi la cină A fost tristă şi săracă Şi cu ce sunt eu de vinăPleacă vara şi ce-i dacă?... 1 septembrie 2010 Nicolae Nicoară-Horia www.rogrup.net


reteaua rom창nilor de pretutindeni

Nu pot Nu pot sa uit privirea ta Esti ca un inger pazitor Ce imi aduci iubirea- n zbor Te astept plin de speranta. Frumoasa esti ca o printesa Cu ochii verzi patrunzatori Apari ca luna printre nori Pe cerul vietii mi-esti mireasa. La tine ma gandesc adeseori Te vreau perechea sufletului meu Sa-mi fi alaturi cand mi-e greu As vrea sa te sarut de mii de ori. Nu pot sa astept la infinit Iubirea ce ti-o port e un parfum Ce- l poarta florile culese acum RoGrup


95

Vino te rog, mi-e sufletul sfarsit Sprincenatu Dan

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Iti, multumesc , Iti multumesc ca ai intrat in viata mea Intr-un noiembrie, preambul de iarna grea Era tarziu intr-un frumos sfarsit de seara Atunci tu ai venit si ne-am iubit intaia oara. Iti multumesc ca –n inima mi-ai reincoltit speranta Ca m-ai facut sa retraiesc o noua viata Tu m-ai facut sa simt din nou focul iubirii Sa retraiesc clipa sublima, dulce-a fericirii. Iti multumesc ca te gandesti la mine Si-n noptile cu luna ma chemi sa stau cu tine Esti ca un curcubeu ce-apare dupa ploaie Viata mi-o inseninezi, mi-o parfumezi cu iasomie. Iti multumesc, te voi iubi si -n alta viata RoGrup


97

Vei fi mereu printesa mult visata Mult adorata doamna a gandurilor mele Pe cerul meu tu stralucesti ca luna printre stele. Sprincenatu Dan

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Te iert Te iert că nu vrei să mă vezi Că nu înţelegi cât te iubesc Că nu mai eşti ca-n prima zi Sufăr enorm, la tine mă gândesc. Te iert că nu vrei să-mi răspunzi Când iţi trimit cuvinte de amor Inima speră să mă cauţi azi Vino! mi-e sufletul cuprins de dor. Te iert prinţesa mea cu zâmbetul divin Ce străluceşti ca luna printre stele În nopţile albastre sub bolta cerului senin Tânjesc să ne vedem şi să -ti sărut buzele tale. RoGrup


99

Te iert că uneori nu poţi să înţelegi Că viaţa mi-ai schimbat, i-ai dat alt sens Cu ochii minţii vreau pe mine să m-alegi Să ne -ntâlnim căt mai curând, să ne iubim intens. Te iert şi tu la rândul tău vreau să mă ierţi Că uneori te-am supărat fără motiv Voi fi mereu cu tine-n suflet, vreau să ştii Chiar dacă nu mai vii şi te-am pierdut definitiv ! Sprincenatu Dan

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Tot mai strig si, strig si, strig Tot mai strig şi strig şi strig că şi-n dragoste e frig tot alerg pe sub zăpadă rănile să nu mă vadă de când stau să te aştept mi-a crescut iarbă pe piept de când nu am mai dormit somnul mi-a încărunţit de când nu te-am mai văzut mi-s privirile de lut

RoGrup

carnea mi s-a risipit într-un hohot de cuţit


101

şi de când nu ţi-am vorbit vorbele mi-au putrezit de când nu m-ai căutat drumurile au secat şi lumina s-a uscat nu mai am nici somn nici pat locuiesc într-un oftat şi nici foame şi nici masă doar zăpada mi-e mireasă nici nu plec şi nici nu vin m-am pus slugă la pelin şi din zori şi până-n seară lacrimile-mi duc la moară Rodian Drăgoi www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

De la mine pan'la tine -

( baladă ) De la mine pân' la tine e-o pădure de albine şi un prinţ pe cal călare ce-a pornit la vânătoare te-aşteaptă la drumul mare cu tot drumul în spinare. Fată cu miros de fiară vii năprasnic pe sub seară şi-mi dărâmi casa cu sânii peste strigătul fântânii. Pe sub geana ta umbroasă trece dorul meu la coasă RoGrup


103

şi de nimenea nu-i pasă iar în urma lui pe jos vin şi eu - tâlhar frumos Rodian Drăgoi

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

Lumina de mireasa ~

Mă-ntorceam târziu acasă prin lumină de mireasă toată noaptea mă-ntorceam toată noaptea n-ajungeam când eram când nu eram prins în hamuri tot trăgeam carul greu de lacrimi plin ştii că vin şi când nu vin am ajuns n-aş fi ajuns patul podidit de plâns şi tu îngropată-n ieri mirosea a nicăieri

RoGrup

~


105

m-am culcat n-am adormit urla-n ceruri un cuナ」it. Rodian Drトトoi

www.rogrup.net


reteaua românilor de pretutindeni

cuprins Elena Ion - Prefaţă Mihai Leonte Halaş Elena Dorina Bumbara Ştefania Mariana (Dima) Bendou Bejliu Anne Marie Elena Trandafir Ştefănescu Romeo-Nicolae Ion Ionescu-Bucovu Lenus Viorel Cristian Pavelescu Nicolae Nicoară-Horia Sprincenatu Dan Rodian Drăgoi

RoGrup

… pag. 06 … pag. 09 … pag. 17 … pag. 25 … pag. 35 … pag. 44 … pag. 56 … pag. 64 … pag. 73 … pag. 79 … pag. 85 … pag. 90 … pag. 94 … pag.100


REDACTOR-ŞEF ART-DIRECTOR REDACTOR BRAND-MANAGER PR

Viorel Cristian Pavelescu Bumbara Ştefania Elena Ion Cătălin Trandafir Ioan Muntean

COPERŢI ÎNGRIJIRE TEXT

Viorel Cristian Pavelescu Ion Elena

EDITURA PAGINA WEB email

SUPORT IT DESIGN CONCEPT email

RoGrup www.rogrup.net catalin@barcelona.ro

Viorel Cristian Pavelescu vio © design creative view design © cvd vioartdesign@gmail.com

COPYRIGHT RoGrup este marcă înregistrată. Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau imaginilor din această revista Aspiraţii este posibilă numai cu acordul prealabil scris. Doar revista in formatul ei actual poate fi preluata si repostata fără acord prealabil.





Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.