Universitas Craiovensis nr. 1

Universitas Craiovensis University Press News

First Independent Newspaper published by University of Craiova

ANUL I, NR. 1 http://universitascraiovensis.ucv.ro

MESAJUL DE SĂRBĂTORI AL RECTORULUI UNIVERSITĂȚII DIN CRAIOVA Stimați colegi, Dragi studenți, Sărbătorile de iarnă reprezintă pentru noi toți un moment de bucurie, lumină, împlinire sufletească, speranță și încredere în noul an. În calitatea mea de Rector al Universității din Craiova, instituție de tradiție a învățământului superior românesc, îmi revine deosebita plăcere și onoare să vă urez, Sărbători fericite, un „An Nou” cu multe împliniri personale și reușite profesionale.

Să ne bucurăm împreuna de magia sărbătorilor de iarnă ce deschid porțile speranței, bunei ințelegeri și încrederii.

Cu aleasă considerație, Rector, Prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănișor Universitatea din Craiova Dear Colleagues, Dear Students, The winter holidays bring along joy, season blessings, a sense of fulfillment, hope and confidence in the year ahead.

In my position of Rector of the University of Craiova, a top flight higher education institution in Romania, it is my pleasure and honour to wish you to fully enjoy this holy spirit and have a prosperous New Year, both personally and professionally.

May we fill our hearts with the magic of the winter holidays, opening up new horizons of vibrant hope, harmony and togetherness!

Yours faithfully, Professor Dan Claudiu Danisor, PhD Rector - University of Craiova

ISSN 2458-0627 ISSN–L 2458-0627

MIERCURI, 16 DECEMBRIE 2015

Gala Voluntariatului Doljean

PAGINA 3

„Agora Alumni”, nr. 2

Chers collègues, chers étudiants, Les fêtes d’hiver représentent pour nous un moment intense de joie, de lumière, de bonheur spirituel, d’espoir et de confiance dans la Nouvelle Année que nous attendons tous.

En tant que Recteur de l’Université de Craiova, institution de longue tradition de l’enseignement académique roumain, je vous prie de me permettre de vous souhaiter de belles et joyeuses fêtes de Noël et une Nouvelle Année pleine de joie, de bonheur, de belles réalisations personnelles et professionnelles! Que la magie des fêtes d’hiver nous ouvrent largement les portes de l’espoir et de la confiance dans un avenir meilleur !

Cordialement, Prof.univ.dr. Dan Claudiu DANISOR PAGINA 5

Academia de Științe Juridice din România și-a ales conducerea Marți, 15 decembrie 2015, Dl. Prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănișor, Rectorul Universității din Craiova, a fost ales Vicepreședinte al Academiei de Științe Juridice din România. Acest for național de consacrare științifică reunește personalități care s-au distins prin activitățile lor în domeniul juridic, fiind înființat prin legea nr.139/2015.

Printre atribuțiile instituției se află promovarea,

Agenda evenimentelor

dezvoltarea, sprijinirea şi protejarea ştiinţelor juridice şi a învăţământului superior juridic sub toate formele, acţiunile şi metodele directe şi indirecte; propunerea iniţierii, elaborării şi îmbunătăţirii unor proiecte de acte normative, evaluări, puncte de vedere şi opinii juridice; evaluarea asupra fenomenelor juridice şi realizarea unor studii de impact privind aplicarea actelor normative.

Flashmob de Poveste Facultatea de Științe Sociale împreună cu Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia, Asociația pentru Sprijin și Implicare Socială și Agenția pentru Protecția Mediului Dolj a celebrat Ziua Internațională a Voluntariatului în data de 5 decembrie 2015, în Centrul Vechi al Craiovei printr-un Flashmob de poveste. Acest demers a făcut

parte din acțiunile promovate de Facultatea de Științe Sociale care urmăresc schimbarea mentalităților, formarea valorilor sociale ale tinerilor și construirea culturii voluntariatului.

Totodată s-a dorit atragerea atenției asupra efectelor pozitive generate de implicarea în voluntariat a elevilor și studenților.

Diplomația europeană și Unirea din 1859 PAGINA 4

PAGINA 3

Craiova de Sărbători

Învăţământul românesc – câteva mituri PAGINA 6

PAGINA 8

2 Universitas Craiovensis

Evenimentele lunii noiembrie 2015

http://universitascraiovensis.ucv.ro Departamentul de Informatică al Facultății de Științe, a decernat marți, 17 noiembrie 2015, în cadrul unei festivități ce a avut loc la Sala Albastră titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova Domnului Prof. univ.dr. Ion Văduva, personalitate marcantă a informaticii şi matematicilor aplicate.

Expoziția „Parcuri Naționale din Polonia” a putut fi vizitată în perioada 13-26 noiembrie în Holul Central al Universității din Craiova. Aceasta este un proiect comun al Ministerului Mediului din Polonia şi al Parcurilor Naționale. Fiecare planşă reprezintă unul din cele 23 de parcuri şi arată cele mai frumoase şi cele mai prețioase locuri şi specii dintre parcurile naționale poloneze.

Pentru a sărbători 20 de ani de la înființarea secției de studii de actorie a Universității din Craiova, luni 30 noiembrie 2015 au avut loc manifestări artistice și întâlnirea cadrelor didactice cu absolvenții și studenții Departamentului de

Arte. Cu această ocazie au fost prezentate două spectacole ale studenților Departamentului de Arte, în regia doamnei Lect.univ.dr. Mirela Cioabă: „Familia Cehov” (promoția 2013-2016) și „Noaptea lupilor” - (studenți Master)

Facultatea de Ştiinţe Sociale a organizat vineri, 27 noiembrie 2015, la amfiteatrul 443 D, prelegerea: 1 Decembrie 1918 – ziua naţională a României, susţinută de istoricul Sorin Liviu Damean, Prof.univ. dr.habil.

Departamentul de Fizică din cadrul Facultății de Științe a organizat 2 importante evenimente în zilele de 27 noiembrie și 2 decembrie 2015.

Primul a fost seminarul cu tema „Metode de investigatie de

laborator şi informatiile furnizate de patologia oncologică” susţinut de dr. med. Lorena Ivona Ștefan, iar cel de-al doilea, seminarul cu tema „Fizica medicală în radioterapie” susţinut de Fiz. Med. Florin Costache.

Universitatea din Craiova a fost prezentă la cea de-a 51-a ediţie a Târgului internaţional al întreprinderilor simulate de la Karlsruhe, Germania printr-o întreprindere simulată cu profil de curierat – Highspeed Curier.

Cele trei studente de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Andronache Alexandra, Murtaza Flavia şi Petrescu Eleonora au creat un stand plin de culoare, căldură şi originalitate. Highspeed Curier din Craiova a ocupat locul al doilea la categoria „Mystery Shopping”. „Ziua pentru eliminarea violenței împotriva femeilor” a fost marcată pe 25 noiembrie 2015 de studentii, masteranzii și cadrele didactice ale Specializărilor Sociologie și Asistența Socială, de la Facultatea de Științe Sociale și membrii Asociației Acces Oltenia prin cafeneaua publică: „Tendințe actuale privind violența în familie”. Scopul acestei dezbateri a fost acela de a pune la aceeași masă specialiști diferiți care sunt chemați pentru a combate efectele violenței împotriva femeii, împreună cu sociologi și asistenți sociali (în devenire sau absolvenți), pentru ca împreună să găsească soluții concrete de întelegere și combatere a violenței. În urma lecturii critice a celor 68 de texte înscrise în concursul internațional Craiova Drama 2015 au fost selectate următoarele 10 texte: BOGDAN Martin - Câinele florarului, BUȘE Ionel - Bătrânul și eutanasierul, CĂLUIANU George - După melci, DUMITRESCU Ștefan - Granițele înroșite, ILOVAN Liuba - Mănăstirea fără nume, JALE Ismail Simularea MAJERI Andrei - Dingo Dogs, PETRESCU Sorin - Cămila americană, TRUȚĂ Gheorghe – Duplex, URSU Andrei - Nici măcar sfârșitul lumii. Un juriu extern format din specialiști în domeniul artelor teatrale va decide clasamentul final. Aceste 10 texte selectate urmează să fie publicate într-un volum colectiv la Editura Universitaria, Craiova, în limba română și în limba engleză, în aprilie 2016.

3 Universitas Craiovensis Joi, 10 decembrie 2015, la sala 443 D a avut loc CEPOS Workshop & Training Session intitulat CEPOS Webbing & Networking in Political Sciences. În cadrul evenimentului organizat de Specializarea Științe Politice (Facultatea de Științe Sociale) și Centrul de Studii Politice Post-Comuniste (CEPOS) au fost dezbătute aspecte legate de: 1. societatea românească și mediul politic în anul electoral 2016 - participare politică, alegători, lideri, alianțe, participarea diasporei; 2. modificari legislative în cadrul procesului electoral 2016- legea partidelor politice (modificări 2015) și legea votului prin corespondență (2015); 3. lansarea sondajului CEPOS QUIZ 1 Memorie colectivă, percepții și atitudini cetățenești în post-comunism; 4. lansarea proiectului CEPOS REMEMBRANCE 26 – Colecția de interviuri cu personalități ale vieții politice; 5. lansarea programului de voluntariat CEPOS Volunteering Program 4 (decembrie 2015-mai 2016).

La începutul lunii decembrie 2015 a fost publicată în condiții grafice excelente Agenda de evenimente a Facultății de Științe Sociale pentru anul universitar 2015-2016. În această ediție bilingvă (română-engleză) atât cadrele didactice, cât și studenții români și străini pot regăsi detalii despre evenimentele organizate (dată, titlu, descriere, locație, oră, acces, persoana de contact).

Un workshop cu tema „Rolul sociologului și al asistentului social în diagnoza si soluționarea problemelor sociale” a avut loc joi, 10 decembrie 2015. Au participat studenții din anul I de la Specializările Sociologie și Asistenta Socială ale Facultății de Științe Sociale, iar în cadrul acestui workshop rolurile au fost schimbate. Astfel, cursul festiv de la disciplina „Introducere în Sociologie” a fost predat de către studenții de la Sociologie și Asistență Socială.

http://universitascraiovensis.ucv.ro

Evenimentele lunii decembrie 2015

Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia și Asociația pentru Sprijin și Implicare Socială a organizat miercuri, 9 decembrie 2015, la Filarmonica Oltenia prima ediție a Galei Voluntarului Doljean, eveniment ce a recunoscut public meritele voluntarilor doljeni în anul 2015. Au fost premiați finaliștii următoarelor secțiuni: Voluntarul și Coordonatorul de voluntari al anului în domeniul: educație (Luciana Fugaru C.N. „Frații Buzești”, Popescu Livia - profesor);

artă și cultură (Grigorie Andrei, C.N. „Frații Buzești”, Dincă Monica - profesor, Liceul de Arte „Marin Sorescu”); social (Rada Mariana - C.N. „Elena Cuza”, Radu Casota - C.N. „Frații Buzești”, Crețan Octavia - studentă a Facultății de Medicină Dentară). Asistentul social al anului a fost desemnat Iana Elena de la Centrul de zi pentru copii „Sf. Nicolae”, Filiași.

Instrumentiștii și Corurile de copii ale Liceului de Artă „Marin Sorescu”, C.N. „Frații Buzești” și C.N. „Carol I” au întregit atmosfera de sărbătoare a serii.

4 Universitas Craiovensis

http://universitascraiovensis.ucv.ro

Diplomația europeană și Unirea din 1859

În cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, problema românească – a Unirii şi organizării moderne a Principatelor Moldova şi Muntenia (Valahia) – avea să devină o problemă internaţională, fiind inclusă, în mod oficial, pe agenda diplomaţiei europene.

Din punctul de vedere al statutului juridic internaţional, cele două Principate, aflate sub suzeranitate otomană, erau socotite ca fiind parte integrantă a Imperiului Otoman şi, în acelaşi timp, sub protectorat rusesc, acesta din urmă instituit în mod oficial prin Tratatul de la Adrianopol din 14 septembrie 1829.

Confruntările dintre Puteri în regiunea de sud-est a continentului nu au fost generate doar de interese pur orientale, ci, mai cu seamă, europene.

Triumful pangermanismului şi îndeosebi ascendenţa panslavismului erau privite de Franţa şi Anglia ca o punere în cauză a însăşi existenţei Europei moderne ca civilizaţie şi ca realitate istorică.

Piatra unghiulară a istoriei diplomaţiei moderne a constituit-o menţinerea fragilului echilibru european. Încercarea Rusiei de a modifica această situaţie în favoarea sa – prin declanşarea războiului Crimeii (18531856) –– a suferit un eşec lamentabil . În anul 1856 contextul european va fi favorabil acţiunii românilor pentru înfăptuirea unui pas important pe calea unităţii naţionale şi a modernizării. Un sprijin substanţial şi eficient a sosit din partea Franţei, Împăratul Napoleon al III-lea Bonaparte fiind susţinătorul principiului naţionalităţilor. Ar fi o naivitate să credem însă că acest suport a fost unul total dezinteresat.

Imperiul napoleonian viza în principal consolidarea prestigiului său internaţional, dobândirea unui statut menit să asigure predominanţa sa pe continentul european, precum şi interese economice în zona Dunării şi a Mării Negre.

Pe de altă parte, Prusia şi Sardinia – angrenate la rândul lor în procesul complex al realizării propriei unităţi naţionale – au secondat politica franceză în Orient .

Pentru a minimaliza consecinţele înfrângerii militare care a pus capăt războiului Crimeii şi încercând să evite izolarea, Rusia ţaristă – pretendentă la moştenirea „omului bolnav” (Imperiul Otoman) – nu va fi ostilă ideii Unirii Principatelor, cu atât mai mult cu cât Ţarul poza în postura de campion al apărării intereselor creştine din Balcani.

Fidelă apărătoare a integrităţii Imperiului Otoman şi, totodată, ostilă politicii expansioniste ruseşti, Anglia va adopta o poziţie ambiguă faţă de problema unirii Principatelor. O atitudine complet diferită de cea a celorlalte Puteri europene vor adopta Turcia şi Austria.

Imperiul Otoman – aflat deja pe panta inexorabilă a decadenţei – conştientiza faptul că Unirea celor două

provincii româneşti – Moldova şi Muntenia – ar aduce cu sine, mai devreme sau mai târziu, independenţa acestora. Se crea astfel un precedent periculos pentru popoarele creştine aflate încă sub dominaţie otomană. Nu mai puţin alarmată era Austria în ceea ce priveşte eventualitatea constituirii în viitor a unui stat român independent, care să cuprindă şi teritoriile româneşti aflate sub dominaţie habsburgică: Transilvania, Banatul şi Bucovina.

Interesele divergente ale Puterilor europene se vor dovedi greu de conciliat, fapt probat de dezbaterile Congresului de pace de la Paris (februarie-martie 1856). Cu acel prilej, contele Walewski, ministrul de Externe francez, avea să propună – aşa cum o făcuse anterior reprezentantul Franţei, baronul Bourqueney, la Conferinţa de la Viena din martie 1855 – unirea celor două Principate sub un Prinţ străin .

Ideea avea să fie susţinută de reprezentanţii Rusiei, Angliei, Sardiniei şi Prusiei, dar respinsă cu vehemenţă de diplomaţii turc şi austriac.

Aceştia din urmă invocau faptul că moldovenii şi muntenii nu ar fi dorit unirea într-un singur stat. După ample şi contradictorii dezbateri se va lua hotărârea convocării unor Adunări (Divanuri) ad-hoc, prin care românii să fie consultaţi în privinţa viitoarei lor organizări.

Tratatul de la Paris (30 martie 1856) consemna înlocuirea protectoratului rusesc asupra Principatelor Române cu un regim de garanţie colectivă a statelor semnatare, fiind menţinută însă şi suzeranitatea otomană. Potrivit uneia din clauze – de care românii vor şti să profite cu înţelepciune –, nici una din aceste Puteri nu avea dreptul să intervină cu forţa armată în Principate, fără acordul tuturor garanţilor.

Cauza românească avea să fie susţinută cu perseverenţă şi încurajată de reprezentantul francez la Constantinopol, Thouvenel. Aşa cum o dovedesc rapoartele sale diplomatice, firmanul de convocare a Divanurilor ad-hoc din Moldova şi Muntenia a fost smuls cu greutate Sublimei Porţi .

Eforturile benefice ale lui Thouvenel vor fi acompaniate de cele ale consulului francez la Iaşi, Victor Place.

El a informat permanent Ministerul de Externe francez despre starea de spirit a opiniei publice din Moldova, dezvăluind planurile murdare ale caimacamului (locţiitorul Domnului) Vogoride, de falsificare grosolană – în complicitate cu diplomaţia otomană şi austriacă – a alegerilor pentru Divanurile ad-hoc. Alegerile falsificate din Moldova – ce dădeau câştig de cauză anti-unioniştilor – aveau să stârnească noi divergenţe între Puterile europene. Turcia – sprijinită şi încurajată de Austria şi Anglia – refuza sistematic organizarea de noi alegeri, ceea ce a determinat Franţa, Prusia, Sardinia şi Rusia să rupă relaţiile diplomatice. Încercând să evite izbucnirea unui

nou conflict european, Împăratul Napoleon al III-lea s-a întâlnit cu Regina Victoria a Angliei la Osborne (6-10 august 1857).

Aici se va ajunge la o soluţie de compromis: diplomaţia britanică accepta anularea alegerilor falsificate din Moldova, iar Franţa se declara de acord cu ideea unei uniri parţiale . Perioada care va urma înţelegerii de la Osborne va demonstra încă odată că nu diplomaţia europeană va da românilor unirea, ci o vor impune ei înşişi. În urma reorganizării alegerilor, unioniştii moldoveni vor obţine o majoritate confortabilă. Drept consecinţă, Adunările ad-hoc de la Bucureşti şi Iaşi (deschise în septembrie 1857) – în care erau reprezentate toate categoriile sociale – au afirmat cu tărie dorinţele naţionale: autonomia, Unirea, Principe străin dintr-o familie domnitoare din Europa apuseană, guvernământ constituţional.

Comisia europeană – prezentă la Bucureşti – a înaintat raportul său şi cererile formulate de români reprezentanţilor Puterilor garante. După dezbateri lungi şi aprinse avea să fie elaborată Convenţia de la Paris (19 august 1858), care stabilea statutul internaţional al Principatelor Române şi principiile de organizare internă.

Convenţia – consecinţă a compromisului Puterilor garante – accepta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, cu doi domnitori autohtoni, două guverne şi Adunări diferite. S-au făcut concesii doar în ceea ce priveşte constituirea unei Comisii Centrale la Focşani pentru elaborarea legilor de interes comun.

De asemenea, se va înfiinţa o Curte de justiţie şi una de casaţie unice, iar armata va avea un singur comandant.

Convenţia a reprezentat o profundă dezamăgire pentru români şi a stârnit proteste la nivelul presei unioniste.

Interesant este faptul că „problema românească” a constituit pentru Napoleon al III-lea, în perioada premergătoare războiului cu Austria (războiul franco-sardo-austriac avea să izbucnească în aprilie 1859), o masă de manevră în politica sa faţă de Rusia şi Anglia.

Cu toate acestea, românii vor da dovadă de o deosebită maturitate politică, punând Puterile garante în faţa unui fait accompli. La 5 şi 24 ianuarie 1859 principiul Unirii s-a înfăptuit prin alegerea aceluiaşi Domnitor, Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi, apoi, în Muntenia. Nu atât evenimentul ca atare a surprins diplomaţii europeni, cât mai ales modalitatea executării sale.

Ideea alegerii aceluiaşi Domnitor în ambele Principate circula printre unionişti (de pildă, partizanii lui Nicolae Golescu) încă din timpul dezbaterilor şi elaborării Convenţiei de la Paris din august 1858 şi nu a fost abandonată nici după aceea, fără a se desemna însă şi persoana avută în vedere . În opinia „partidei naţionale”, dubla alegere a colonelului Al. I. Cuza nu reprezenta o simplă uniune per-

sonală, ci un regim tranzitoriu spre înfăptuirea unei reale unităţi, politico-administrative, iar în perspectivă spre independenţă şi unirea tuturor provinciilor româneşti. Conştient de misiunea încredinţată, însuşi Cuza declara că noua demnitate princiară era doar una provizorie, dorinţa sa şi a naţiunii fiind aceea de a ceda, la momentul oportun, tronul Principatelor Unite unui Prinţ străin, dorinţă ce fusese formulată clar în programul afişat în timpul dezbaterilor Adunărilor ad-hoc . Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a fost socotită de Puterile garante drept o încălcare gravă a Convenţiei din august 1858. De fapt, românii au încălcat acest act internaţional doar în spiritul, nu şi în litera sa, profitând de lacunele existente. Aşa cum am observat, nicăieri în Convenţie nu exista o interdicţie clară referitoarea la posibilitatea alegerii aceluiaşi Domnitor în ambele Principate.

Reacţia Puterilor garante, a diplomaţiei europene, a variat în funcţie de propriile interese în sud­estul Europei.

Cea care a susţinut cauza românească a fost şi de această dată Franţa, deşi cercurile diplomatice de la Paris erau mult mai rezervate, pentru a nu stârni suspiciunea celorlalte Puteri garante.

Oricum, opinia publică franceză, mai ales presa, a primit cu satisfacţie dubla alegere a lui A. I. Cuza .

Atitudinea binevoitoare a Franţei avea să fie împărtăşită şi de Rusia, al cărei obiectiv era acela de a submina autoritatea unui act, precum Tratatul de la Paris, ale cărui clauze erau „umilitoare” pentru cercurile diplomatice de la St. Petersburg. Cancelarul rus, Gorceakov, avea să­-i transmită ministrului de Externe francez că Rusia va susţine Franţa la viitoarea Conferinţă pentru recunoaşterea dublei alegeri, însă numai pe timpul vieţii lui Cuza .

Sardinia a privit cu multă simpatie actul înfăptuit de români, iar Prusia, dincolo de anumite ambiguităţi, se declara în cele din urmă favorabilă cursului evenimentelor din Principate. Cât priveşte cercurile diplomatice londoneze, atitudinea acestora a oscilat de la necesitatea exercitării de presiuni pentru a anula dubla alegere la compromis şi conciliere. Austria,

5 Universitas Craiovensis adversara ireconciliabilă a Unirii din considerente lesne de înţeles şi precizate de noi mai sus, solicita respectarea Convenţiei din august 1858, deci anularea dublei alegeri, poziţia sa înscriindu­-se pe linia politicii pe care o promova: păzirea sfântă a legitimismului monarhic şi repudierea principiului naţionalităţilor . Guvernul de la Viena ţinea să sublinieze că va refuza să adere la orice aranjament respins de Curtea suzerană. Cum era de prevăzut, Imperiul Otoman a respins cu vehemenţă dubla alegere şi a protestat pe cale diplomatică, insistând pentru o intervenţie armată menită a restabili „ordinea” în Principate şi convocarea unei Conferinţe în vederea obţinerii acordului Puterilor garante în această direcţie. Manifestând prudenţă, Al. I. Cuza nu a trecut la realizarea imediată a unirii depline printr­-un nou fait accompli, ci a preferat – şi ca urmare a sugestiilor venite din partea diplomaţiei de la Quay d’Orsay – să consolideze poziţia câştigată şi să aştepte recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante. De aceea, efor-

turile sale se vor concentra în această direcţie, fiind trimise, în lipsa agenţiilor diplomatice (atribut al statelor suverane), misiuni speciale în capitalele europene. La Constantinopol, Costache Negri va juca un rol deosebit de important, la fel de convingătoare dovedindu­-se misiunea lui Vasile Alecsandri la Paris, Londra şi Torino. În aceste circumstanţe avea să survină convocarea Conferinţei de la Paris, ale cărei lucrări au început la 7 aprilie 1859. În cea de a doua şedinţă, Franţa, Rusia, Anglia, Sardinia şi Prusia au solicitat, de comun acord, Turciei să recunoască dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca Domnitor al Principatelor Unite. În condiţiile izbucnirii războiului franco-­ sardo­ -austriac (26 aprilie 1859), Austria, prin forţa împrejurărilor – ameninţată de perspectiva mobilizării unei forţe armate consistente la graniţa transilvăneană – a devenit mult mai conciliantă, reluând legăturile cu autorităţile de la Bucureşti şi Iaşi.

Cert este faptul că la ameninţă-

http://universitascraiovensis.ucv.ro rile Porţii cu o intervenţie armată la nord de Dunăre, Domnitorul român a răspuns prin mobilizarea armatei Principatelor în tabăra de Floreşti (în apropiere de Ploieşti), mobilizare care a fost percepută la Viena ca un fel de presiune exercitată asupra trupelor imperiale. Într-­adevăr, au existat în această perioadă şi unele încercări de colaborare între Cuza şi liderii emigraţiei maghiare în vederea declanşării unei acţiuni comune în Transilvania. Astfel de tratative, deşi s-­au concretizat prin încheierea unor proiecte de convenţie, nu au mai fost finalizate şi puse în practică, pe de o parte, ca urmare a intransigenţelor liderului maghiar Lajos Kossuth în privinţa recunoaşterii naţionalităţii române în Transilvania, iar pe de altă parte, războiul franco­-sardo­-austriac s­-a încheiat destul de rapid.

Rămasă izolată, Poarta a fost la rândul său împinsă pe panta concesiilor, acceptând, în prima fază, să-­i acorde lui Al. I. Cuza două firmane de învestitură, formulând însă şi o serie

de condiţii socotite de cercurile conducătoare române drept inacceptabile. Enumerăm câteva din acestea: Principele domnitor trebuia să se prezinte imediat la Constantinopol pentru învestitură; situaţia creată în Principate era recunoscută numai pe timpul domniei lui Cuza, iar în cazul unor noi încălcări ale Convenţiei de la Paris, Poarta era îndreptăţită a recurge la intervenţia armată.

Opoziţia Domnitorului şi presiunile exercitate de Puterile garante au determinat Turcia ca, în final, să renunţe la cea mai mare parte a acestor clauze. În ultima şedinţă a Conferinţei de la Paris, Austria şi Turcia au recunoscut dubla alegere, fapt consemnat în protocolul din 6 septembrie 1859, iar firmanele de învestitură au fost remise la 15 şi 20 octombrie acelaşi an.

Această recunoaştere a unei situaţii de fapt existente în Principate a constituit o însemnată victorie, atenţia factorilor de conducere de la Bucureşti şi Iaşi concentrându­-se în direcţia realizarii unităţii politico-administrative.

Sorin Liviu Damean

„Agora Alumni”, nr. 2

La începutul lunii decembrie 2015 a apărut cel de-al doilea număr al revistei științifice a studenților și absolvenților Universității din Craiova, „Agora Alumni”.

Revista este dedicată studenților, masteranzilor, doctoranzilor și absolvenților Universității din Craiova, cuprinzând un spectru larg de domenii științifice precum juridic, social, umanist și domenii conexe acestora.

Agora Alumni este o revistă științifică interdisciplinară cu peer-review care vine în sprijinul studenților și absolvenților care doresc să își facă cunoscute rezultatele propriilor cercetări dându-le astfel posibilitatea de a-și îmbunatăți șansele în parcurgerea unei mai bune dezvoltări profesionale.

Colegiul editorial este format din profesori ai Universității din Craiova din domenii diferite, dar și din studenți și masteranzi. Cel de-al doilea număr al revistei a fost coordonat de Conf.univ.dr. Ionut Virgil Serban, Conf.univ.dr. Parmena Olimid, Lect. univ.dr. Mihai Ghițulescu și Asist.univ.dr Alexandra Porumbescu.

Licență Master Școală doctorală

Metodele de predare moderne şi interactive Practica în instituții de specialitate

Cursuri şi seminarii aplicative şi interactive Burse ERASMUS în străinătate

Implicare în proiecte și activități științifice

Voluntariat

Universitas Craiovensis

INDEPENDENT SINCE 2015 Director și Fondator Ionuț Virgil Șerban Redactor Șef

Editor Manager Alexandra Porumbescu

Denisa Dragomir ISSN 2458-0627 ISSN–L 2458-0627 DEPARTAMENTE Business: Pentru chestiuni legate de anunțuri sau publicitate contactați redacția între orele 8,00 și 16,00, de Luni până Vineri. Știri: Pentru idei de articole sau știri contactați redacția Dă un Telefon: 0351 403 140 Trimite un Email: universitascraiovensis@yahoo.com.

Vizitează Redacția: Sala 028, Universitatea din Craiova Str. A.I. Cuza, nr 13, Craiova Universitas Craiovensis Online www.universitascraiovensis.ucv.ro Informații: „Universitas Craiovensis” este publicat de Universitatea din Craiova lunar în timpul anului academic, având 2 numere speciale, iulie-august, septembrie-octombrie, totalizând 12 exemplare pe an.

6 Universitas Craiovensis

http://universitascraiovensis.ucv.ro

Învăţământul românesc – câteva mituri Nu cred că e vreun profesor român căruia neprofesorii să nu-i pună întrebări de genul: „Cum mai e cu copiii de azi?”, „Sunt mai buni sau mai slabi?”, „Mai învaţă ceva?” etc.

Mai toţi care întreabă au impresia că ştiu răspunsul. De fapt, ştiu ce gen de răspuns vor să audă: „Nu mai învaţă (nimic)!”, „Nu-i mai interesează decât să-şi ia o amărâtă de diplomă!”, „Nu mai citesc!” etc. Calamitatea anuală numită bacalaureat poate fi oricând invocată. Evident, „pe vremea noastră se făcea carte!”.

Oricare ar fi vremea aia. Până şi absolvenţi de doar câţiva ani încep să alunece uşor pe panta asta. Şi din rândul lor se aude, încă timid, câte un „parcă noi totuşi mai învăţam câte ceva...”. Dacă nu se opresc, ajung rapid la „pe vremea mea...”, în consonanţă cu „ăi bătrâni”.

Asta e una. Mai sunt şi discursurile alea despre învăţământul nostru care, oricât de slab ar fi (ajuns), tot e mai bun decât ăla al occidentalilor. Aici se poate subînţelege şi un plus de inteligenţă nativă al românilor. De regulă, există şi un exemplu concret (deci imbatabil!!!) cu un copilaş strămutat, săracu’, la şcoală în altă ţară. Surpriză!

El învăţase acasă mai mult decât făceau ăia acolo; i-a impresionat, l-au înscris într-o clasă mai mare şi tot le dădea lecţii. Multora le-a intrat adânc în cap credinţa superiorităţii. Zău că am întâlnit un românaş în toată firea (nu că ar conta, dar făcea politică de cabinet şi ţinea cu Steaua) care credea că franţuzoaicele nu îl înţeleg pentru că nu ştiu franceza lui „literară”. De olimpici ce să mai zicem?

Ei par celor mai mulţi dovada supremă că resursa umană românească e atât de tare încât poate răzbuna crâncen lipsa resursei umane. Oare de ce nu poate crea resursă materială? Peste toate gândurile astea ale noastre vine ca un vânt rece Monitorul Educaţiei şi Formării 2015, publicat de Comisia Europeană în noiembrie trecut. Una peste alta, documentul arată că România e, vorba profesorului Vintilă Mihăilescu, „o societate «în curs de educare» (spre subeducată...)”.

Copiii români (de 15 ani) se descurcă mai rău decât majoritatea europenilor şi la matematică, şi la citire. Bineînţeles că românii pot găsi diverse moduri de a o scălda, de a nega, de a acuza: „Suntem săraci!”, „Cum se măsoară underachievement-ul ăla?”, „Ce ştie Comisia asta despre noi?”, „A se scuti!”. Bine ar fi totuşi să nu se dulce-amărească şi să încerce să (se) accepte.

E învăţământul românesc din ce în ce mai slab?

Nu. Evident că nu, deşi e greu să le explici oamenilor de ce nu e evident că da. E greu să combaţi catastrofismul de plăcere. Am fost şi suntem în topul european al analfabetismului, dar procentul a scăzut continuu. Problema e că a scăzut şi al altora şi noi tot în top am rămas. Apoi, în ce-i priveşte pe cei alfabetizaţi, măcar parţi-

al, numai dacă nu vrei nu observi că ei ştiu tot mai multe. Măcar pentru faptul că viaţa lor a devenit din ce în ce mai complexă, că muncile pe care le fac cer tot mai multă cunoaştere. Trecutul e predispus la idealizare din câteva motive: lipsa, de multe ori, a unor informaţii precise, memoria subiectivă (amintirea tinereţii) şi persistenţa unei concepţii „conservatoare” asupra educaţiei, privită strict ca transmitere-însuşire de cunoştinţe din cărţi.

Merită să ne oprim puţin aici! S-au petrecut, fără îndoială, transformări.

Copiii de azi nu mai învaţă cum învăţam eu după manualele comuniste şi nici eu nu învăţam ca ăia care trebuiau să ştie pe dinafară texte greceşti sau latineşti. E rău că e aşa? Nu s-ar zice, dacă ne gândim că unul din marile reproşuri aduse învățământului nostru de azi e tocmai centrarea pe teorie (pe, se zice, „informaţia inutilă”), deci inadaptarea la realitatea din jur, la piaţa muncii etc. Cum ar veni, idealizăm în trecut cam ceea ce blamăm în prezent! Şi mai e ceva... meseriile. Aud că dispar meseriile, că nu se mai formează meseriaşi... Bine, bine, recunosc că nu ştiu niciun dăogar, niciun potcovar, niciun ceaprazar. Nu apelaţi la mine în caz de nevoie! Ştiu, în schimb, destule croitorese şi destui mecanici tineri. Şi mai observ că băieţii care pun termopane nu vin din altă epocă; cei mai mulţi reparatori de smartphone-uri au văzut doar pe net telefoane cu disc. C’est la vie…

Câte ceva şi despre învăţământul superior! Acum un secol erau puţini studenţi şi foarte puţini absolvenţi.

S-au mândrit destul românii cu cei care au învăţat să facă nodul cravatei la Paris; pe bună dreptate, căci ei au săltat România de la Mica la Marea Unire. Nu prea li s-a spus însă că bonjouriştii ăştia primeau de regulă de la francezi diplome „bon pour l’Orient”. Erau un fel de licenţiaţi de mâna doua. Pentru situaţia din ţară, ca să nu lungesc discuţia, îl citez pe Titulescu (1905): „cei mai buni studenţi licenţiaţi la noi, venind la Paris spre a face doctoratul, întâmpină dificultăţi enorme şi rar sunt admişi la examen de la prima dată”. În interbelic, numărul studenţilor a mai crescut, s-a vorbit chiar de inflaţie, mai ales la Drept, că de… tot românul se visa avocat sau funcţionar.

Cum visele sunt vise, a apărut fenomenul de „şomaj intelectual”. În comunism, numărul studenţilor şi al absolvenţilor a crescut continuu, dar România a rămas tot în urma celor mai multe ţări europene ţări. Se vede asta, constata acelaşi Vintilă Mihăilescu, din ponderea celor cu studii superioare din totalul populaţiei de vârsta a treia sau aproape de ea. S-au format atunci – de voie, de nevoie – armate de ingineri, medici, economişti. Încă suntem în stadiu de redecorare a ceea ce au construit ei, aşa că să nu-i vorbim cu păcat! Dar nici ei să nu se

împăuneze prea tare! Ţara ridicată de ei nu era nici atunci cea mai mândră din lume... Legat strict de pregătire, în paralel cu laudele aduse şcolii de altădată, îşi aduc şi ei aminte de facultăţile muncitoreşti, de fotbaliştii de la ştiinţe economice, de miliţienii de la agronomie.Şi au venit vremurile noastre! Numărul de studenţi şi absolvenţi a ajuns la cote nemaivăzute pe aici. Mulţi şi slabi, ne place să zicem, colorând însă discursul cu IT-iştii din România şi medicii care pleacă din România. Mă gândesc că nici inginerii din fabricile de automobile nu sunt importaţi din alt timp şi din alt spaţiu; nici fetele şi băieţii care învârtesc cifre pe la măsuţele din bănci. Există, sigur, la fel ca în interbelic, şi şomaj intelectual şi oameni care lucrează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit. Nu bag mâna în foc, dar cred că asta se întâmplă peste tot şi se întâmpla, camuflat, şi în comunism.

Ce ştim sigur e că avem mai mulţi studenţi şi absolvenţi decât oricând.

La fel de sigur – ne arată Monitorul – e că avem mai puţini studenţi decât oricine din UE, cu o excepţie (care, de data asta, nu e Bulgaria). Restul e discutabil. Oricum, dacă spunem că sunt mai slabi decât românii vechi, dar mai buni decât occidentalii, sunt multe lucruri care nu se leagă...

Nu se mai citeşte? În strânsă legătură cu „nu se mai face şcoală!” e şi „nu se mai citeşte”.

Toţi au impresia că pe vremuri se citea şi acum nu. Trecem peste faptul că scăderea analfabetismului creează automat noi cititori, că lumea actuală e mai legată de textul scris decât oricare din lumile apuse, că devine tot mai greu să supravieţuieşti fără să citeşti câte ceva. Accept prejudecata că cititul adevărat e cititul de cărţi. Catastrofiştii au dreptate când zic că pe vremuri erau tiraje gigantice, se stătea la coadă la unele cărţi etc., etc. Asta poate spune multe, dar nu neapărat despre obiceiul lecturii. Dacă oamenii ăia ar fi citit măcar cât au cumpărat, am fi fost azi o naţiune foarte cultă, ceea ce... Îmi vine greu să admit că România a fost o ţară de cititori de Joyce şi acum e una de cititori de etichete.

Mi se pare că, valabil pentru epocile, cei care nu citesc reprezintă majoritatea. Producţia de carte e azi mai mare şi mai diversă decât acum 30 de ani. Şi, de bine, de rău, s-a format o piaţă.

Asta nu dovedeşte că se citeşte mai mult, dar trebuie să îi pună în dubiu pe cei cărora le place că se citeşte mai puţin. De o vreme, mă tot gândesc dacă nu cumva declinismul, cum ar zice franţujii, e, de fapt, determinat chiar de progres. Adică dacă nu, pe măsură ce în ansamblu le e mai bine, oamenii încep să îşi dea seama sau să îşi închipuie că, pe alocuri, le e mai rău, şi să suprasolicite retoric presupusul rău. Zic! Gândul mi-a venit găsind într-o Gazetă Municipală din 1938 (an considerat vârf economic şi

cultural), sub titlul „Nu se mai citeşte!”, următorul text: „Desigur, diminuarea cititului îşi are cauze adânci şi nu iremediabile. Una ar fi nervozitatea generală provocată de împrejurări din afară. Se petrec atâtea evenimente de care atârnă soarta omului încât dispoziţia de lectură care cere oarecare liniştire, nu-şi mai găseşte rost...

Trăim numai în afară de noi. E cusurul nostru cel mare”. No comment!

Olimpicii Toată lumea aude de ei. Sunt mândrie naţională sau pansament naţional, ca Nadia Comăneci. După caz, sunt invocaţi pentru a se arăta că românii, în ciuda sărăciei lor, sunt foarte (câteodată, cei mai) buni sau măcar că nu sunt chiar aşa de răi, că au potenţial şi numai condiţiile dificile nu le permit să aibă rezultate pe măsura valorii. Chiar şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, dna Angela Filote, spunea, la prezentarea Monitorului: „copiii români care merg la olimpiade internaţionale se întorc cu medalii. Deci potenţialul există, trebuie să găsim împreună soluţia pentru a-l materializa”. Două precizări mi se par necesare. Mai întâi, performanţele astea nu spun despre sistem decât că există preocuparea pentru a identifica şi antrena câţiva tineri capabili.

Despre ansamblul tinerilor nu spun nimic. A crede că românii, în general, sunt buni sau au potenţial doar pentru că printre ei există câteva mari valori certe e ca şi când ai crede că ei ar putea fi boxeri decenţi, pentru că Doroftei şi Bute au fost campioni mondiali. Una e una şi alta e alta.

Apoi, performanțele la olimpiade sunt reprezentate cam ciudat în imaginarul concetățenilor. Și asta pentru că nu li se spune tot, iar singuri nu caută să afle, nu cumva să-și strice confortul mental. Li se pare că medaliile astea dau proba unei incontestabile superiorități. Discutabil! Iau ca exemplu matematica, domeniul pentru care se vorbește cel mai adesea de olimpici, și în care, în ansamblu, potrivit raportului, copiii români stau cel mai rău (la nivelul UE se urmărește reducerea performanțelor slabe la 15%, dar media e încă de peste 22%; în România, sare de 40%, având în urmă Cipru și Bulgaria).

7 Universitas Craiovensis Nu vreau, de nicio culoare, să minimalizez rezultatele concurenților și ale profesorilor lor.

Luate individual, ele sunt extraordinare. Nici luate grupat, sub pavilion românesc, nu sunt rele. România a participat la toate cele 56 de ediții și a obținut 328 de medalii, dintre care 75 de aur. De cinci ori s-a aflat pe locul I la echipe. E ea făt-frumosul matematicii care dă de pământ cu toți zmeii?

Nu! Trebuie observat mai întâi că, în privința asta, cam toate țările ex-comuniste (ele au și inițiat, în 1959, con-

cursul) stau mai bine decât stau ele de obicei. România e înaintea Bulgariei (56 de participări, 269 de medalii, 53 de aur, un loc I), dar în urma Ungariei (55 de participări, 335 de medalii, 78 de aur, șase locuri I).

Cu doar 23 de participări, Ucraina și Belarus au strâns 132 (33 de aur), respectiv 129 de medalii (14 de aur).

Republica Moldova are 96 de medalii, din care cinci de aur. Rusia, după căderea URSS, în 24 de ani, a strâns 144 de medalii (87 de aur). Franța și Marea Britanie sunt în pluton. Germania (o vreme, RDG și RFG) e ușor peste.

http://universitascraiovensis.ucv.ro SUA, din 41 de participări, are 258 de medalii (110 de aur), cinci locuri I. Și peste toate vine China populară: 30 de participări, 174 de medalii, 138 de aur, 19 locuri I (12 din cele 15 ale mileniului III). Se ridică și Coreea de Sud, Taiwan, Singapore. În ultimii 15 ani, în afară de SUA și Rusia, pe podiumul echipelor au urcat numai asiatici.

România nu e deci vârful lumii, în această privință, ci e, pur și simplu, în rândul ei. Pentru o țară învățată cu coada, e ceva, dar nu motiv de împăunare.. .

Și care e problema?

Marea problemă a școlii românești, ca și a altor domenii, e că, deși evoluează, nu reușește să recupereze decât prea puțin din decalaje. Ne învârtim, ne aruncăm, ne sucim și tot în urmă suntem. Soluția e una singură: efort susținut pentru apropierea de target-urile UE, urmând modelele occidentale. Atâta vreme însă cât ne vom lamenta și/sau autoamăgi, nu vom fi în stare decât, cel mult, să mimăm efortul. de Mihai Ghițulescu

Monumente reprezentative ale Craiovei: Biserica Sf. Ilie

Biserica Sf. Ilie este a doua biserică de zid din Craiova, construită în secolul al XVIII-lea. Ctitoria vornicului Ilie Otetelișanu datează de pe la anul 1720. Pisania veche nu se mai păstrează, iar inscripția așezată în 1890, arată că lăcașul a fost ridicat pe locul celui vechi zidit de „dvornicul Ilie Otetelișanu pe la 1751”. Acest an nu corespunde însă realității. Această afirmație se bazează pe actul în copie descoperit la manăstirea Hurez, care nu este altceva decât testamentul primului ctitor al bisericii, Ilie Otetelișanu, și care datează din 11 decembrie 173. În testament ctitorul vorbește despre „a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova”. Aceasta dovedește că Biserica Sfântul Ilie exista în Craiova înainte de 11 decembrie 1731, mai ales că testamentul Otetelișanului amintește despre reparații incomplete din moment ce bisericii „să i se termine tâmpla și să se acopere din nou cu șindrilă”. Biserica avea deci, un număr de ani de existență, simțindu-se nevoia la 1731 să i se schimbe acoperișul.

Petre Gârboviceanu îi fixează ca perioadă de construcție anii 1710-1725, ceea ce înseamnă că anul 1720 este foarte aproape de momentul ridicării acestui locaș.Ilie Otetelișanu a ridicat o bisericuță modestă, cu un singur turn, așa cum rezultă din catagrafia anului 1838 privind stricăciunile suferite de biserici în urma cutremurului.

El a ridicat-o în locul cel mai aglomerat al orașului, între târgul permanent al Craiovei și târgul de Afară. Înmulțindu-se populația negustorească a târgului propriu-zis, aceasta s-a împărțit pe mahalale conform parohiilor bisericești. În felul acesta au luat naștere

mahalalele Sf. Ilie, Maica Precista, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Arhangheli, Hagi Enuși și poate și Dorobănița.

Ilie Otetelișanu și-a înzestrat ctitoria cu averi, iar prin testamentul său „chiverniseala bisericii a lăsat-o în seama a doi cinstiți negustori care vor fi căpetenia târgului”. Frații Crăciun și Sava Ianovici, negustori de frunte în Craiova au administrat de altfel pe lângă averile bisericii Sf. Ilie și averile bisericii Maica Precista de la Dud și ale bisericii Sf. Apostoli din Craiova. Se pare că biserica ctitorită de Ilie Otetelișanu a durat până la cutremurul din 1838. La 1840-1841 i se fac reparații generale, schimbându-i-se cu totul înfățișarea. I se dărâmă turnul și i se face acoperișul în două părți, iar spre est și vest i se fac două frontoane tringhiulare în loc de acoperiș. I se desface pridvorul, iar deasupra ușii i se montează „o marchiză metalică” drept adăpost, acoperită cu tablă. Brâul și registrele ce împodobeau exteriorul, ca la toate construcțiile similare în stil brâncovenesc, au fost stricate. Se pare că singura care a scăpat nemodificată a fost clopotnița, dar și aceasta a fost dărâmată pe la 1889. La 1840 a fost și ea reparată așa cum se amintește în contractul cu data 3 martie 1840 încheiat între D. Serghiad care dă chezășie pentru tinichigii Marcu și Leibu ovreii „ce sunt legați prin contract a înveli cu tinichea turnul bisericii Sf. Ilie”.

Din contractele încheiate între epitropii bisericii și cei care se angajau să facă reparațiile necesare acesteia se cunosc o serie de nume de negustori renumiți în Craiova pe vremea aceea. Astfel amvonul a fost lucrat de Ioniță Tâmplarul și Gheorghe Ocruțchi

fierarul. Barbu și Petre, zugravi din Craiova, se rugau de epitropul bisericii Sf. Ilie să nu fie îndepărtați de la zugrăvitul din nou al acestei biserici, lăsând din preț chiar 100 de galbeni din cei 350 cât ceruseră la început.

Constantin Lecca este cel care a zugrăvit biserica Sf. Ilie la 1840-1841.

Biserica Sf. Ilie a fost reclădită în 1889-1896 și restaurată în 1939-1940. În 1892-93 a fost pictată de Ioanid, pictor din București, sub directa supraveghere a pictorului Gh. Tattarescu. Este ultima biserică pe care o mai pictează artistul. Cu veniturile acestei biserici s-a întreținut Școala de fete Lazaro Otetelișanu și s-a înființat din fondurile ei și prin grija lui Iordache Otetelișanu prima Școală Centrală de fete din Țara Românească. Din scrisorile inedite ale lui Petrache Poenaru, în care amintește o notiță de la 1853 a lui Grigore Otetelișanu, aflăm că înainte de 1835, fratele său Iordache a deschis în case cu chirie un pension de fete.La 1867, G. Otetelișanu vorbește în testamentul său de Școala de fete externe Lazaro-Otetelișanu, care să se întrețină din fondurile ei și ale bisericii Sf. Ilie. Fiind biserică particulară și nefiind mănăstire, averile ei au scăpat de secularizare, dar exproprierea a lipsit-o de moșii făcând cu greu față cheltuielilor de întreținere a Școlii Otetelișanu.

Foto: Ramona Dincă, RISE, I La 21 februarie 1921 Nicolae Cămărășescu Otetelișanu a lăsat prin testament bisericii Sf. Ilie o serie de venituri, iar pe vărul său primar Petre Otetelișanu îl investea cu drepturi ctitoricești și de executor testamentar, de a duce la îndeplinire toate cele hotărâte de el, „precum și cele arătate în testamentele fondatorilor Ilie, Iordache și Grigore Otetelișanu”.

Sursa: Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Helios, 1998, pp. 16-19

Etimologia cuvântului „Crăciun” Majoritatea celor care au căutat să explice structura personajului mitic și a caracterului divin al lui Crăciun au ajuns la etimologii care converg în semnificații temporal-creatoare.

După Ovid Densușianu, Alex. Graur și Alex. Rosetti apelativul Crăciun derivă din creatio, care în latină înseamnă naștere; nașterea naturii, transfigurată mai apoi în nașterea lui Crăciun, sau din incarnationis încarnare – deci renaștere: renașterea naturii prin încarnarea lui Crăciun. În orice caz, ipoteza denumirii latine a lui Crăciun nu justifică originea lui, care putea să fie anterioară și care, în limba dacă, putea să fi însemnat tot creatio sau ceva asemănător.

Petru Caraman, urmărind „răs-

pândirea geografică a cuvântului Crăciun în afara granițelor etnice românești, declară că nu se găsește decât la slavii din imediata vecinătate cu românii”. Combate teza lui Fr. Miklosich, care îi socotește „ein dunkles Wort”, de origine slavă, „iar de la slavi să-l fi împrumutat rmâmii”. Petru Caraman susține că numele Crăciun nu este nicidecum un termen general sllav.

La puținele popoare slave, unde se află atestat, apare cu totul sporadic, fiind un tremen regional. Nu poate fi nici cea mai mică îndoială că locul lui de baștină este domeniul etnic românesc – care îl cunoaste – ca termen comun pentru toate dialectele și singurul existent pentru a designa nașterea lui Christ. Afirmația aceasta

ne-o întărește și felul cum se prezintă răspândirea geografică a cuvântului.

Crăciun în afara granițelor etnice românești nu se găsește decât la slavii din imediata vecinătate cu românii; la o parte din bulgari Kračun (cu sensul românesc); la ucrainienii carpatici Kerečunj, atestat în expresia Kerećunj večery (ajunul Crăciunului); la cehi Kračun, dat de Miklosich (care nu știe de unde a fost cules, că la cehi nu există, desigur de prin părțile Slovaciei); la slovaci tot Kračun, rar și numai la cei din est, la unguri Karácson (forma cu n final palatalizat Karácsony), cu același sens ca și la români. (O. Asboth susține că e împrumutat de la slavi și îi pune în legătură cu vechiul Koročun.) Deci reiese că pretutindeni

cuvântul e împrumutat de la români.

La slavii toți, numele autohton al acestei sărbători face evident parte din terminologia creștină. Faptul că slavii nu au un nume comun la sărbătoarea Crăciunului, deși terminologia creștină este în general comună la ei, dă loc la presupunerea că, mai înainte de a-și fi creat fiecare popor slav un termen special, va fi existat un altul comun, însă fără răspândire generală în masele slave, pe care-l vor fi împrumutat de la un popor ce era creștin ce era creștin cu mult înainte, dar care cu vremea va fi căzut în uitare. Acest termen a putut fi chiar românul Crăciun.

Sursa: Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei, București, 1987, p. 330.

8 Universitas Craiovensis

http://universitascraiovensis.ucv.ro

Liceul Internaţional cu Predare în Limba Franceză „Voltaire” La Craiova funcţionează începând cu acest an şcolar Liceul Internaţional cu Predare în Limba Franceză „Voltaire”. Unitatea de învăţământ a fost înfiinţată de Universitatea din Craiova şi îşi propune să ofere un învăţământ de calitate, la standarde europene, care să răspundă exigenţelor actuale de performanţă educativă şi să diversifice ariile de interes legate de spaţiul şi cultura francofonă. Liceul func¬ționează în noul sediu al Facultății de Drept și pune la dispoziție patru clase cu predare în limba franceză, dintre care două pentru profilul real, Științele Naturii și Matematică-Informatică, și două pentru profilul umanist, Științe Sociale și Filologie. Admiterea s-a realizat pe baza testelor naționale și a unor teste de limbă franceză. De

asemenea, după finalizarea studiilor la acest liceu, elevii vor avea posibilitatea să facă studii universitare recunoscute în țările francofone. Liceul „Voltaire” este finanțat de stat, materiile de studiu fiind predate de profesori din mediul preuniversitar de la cele mai performante licee din oraș. „Universitatea din Craiova a vrut să facă acest liceu pentru că Universitatea crede într-un anumit tip de educație și pentru că a vrut să vă ofere dumneavoastră acel tip de educație.

Trebuie să dăm copiilor noștri capacitatea de a gândi singuri, de a avea curajul să gândească singuri și să fie liberi”, a declarat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănișor, Rectorul Universității din Craiova.

Verba docent, exempla trahunt (Vorbele predau, exemplele ghideaza)

Sportivul Anului la UCV

Colectivul redacțional al Ziarului „Universitas Craiovensis” dorește să transmită sincere felicitări studentei Elizabeta Samara, (Master, anul II, Specializarea „Performanță în sport”, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport) pentru contribuția avută la promovarea imaginii Universității din Craiova prin rezultatele obținute în competițiile internaționale din 2015. Elizabeta Samara a devenit în octombrie 2015 multiplă campioană europeană la tenis de masă (dublu feminin şi dublu mixt) câştigând în Rusia la Ekaterinburg primul ei titlu european la simplu Sursă foto: by courtesy of the ITTF World ranking http://www.ittf.com/ittf_ranking/world_ranking_per_name.asp?Siniors=1&Player_ID=108226

Pregătiri de Crăciun

• În așteptarea lui Moș Crăciun studenții specializărilor Facultății de Științe Sociale au realizat un colaj de felicitări hand-made expus în fața sălii 410.

• Centrul Vechi al Craiovei s-a împodobit de sărbătoare, pe 1 decembrie dându-se start Târgului de Crăciun. Milioane de beculețe vor lumina anul acesta orașul.

• Joi, 10 decembrie 2015, în Foaierul Aulei Magna a avut loc întâlnirea colegială a cadrelor didactice de la Facultatea de Drept dedicată Sărbătorilor de iarnă. Programul serii a cuprins colinde de Crăciun susţinute de elevii Seminarului Teologic Ortodox Sf. Grigorie Teologul, un moment artistic al actorilor de la Teatrul de copii si tineret Colibri Craiova. Au sosit și colindatori de renume, Fanfara Militară a Cercului Militar Craiova, cu costumații de sărbătoare (Spiriduși, Moș Crăciun şi o Craciuniță).

Cum ne îmbrăcăm de Revelion?

Pentru doamnele și domnișoarele care nu au găsit încă un răspuns la această întrebare, studentele Facultății de Științe Sociale propun câteva ținute care pot fi purtate în seara de Revelion. Alegerile care nu dau niciodată greș în cazul unei petreceri elegante sunt celebrele „black dress” sau rochii „A line”. Dacă sunteți adeptele unui stil mai nonconformist, puteți adopta un look boem, urban sau rock chic. O salopetă sau un deux-piece din bluză de dantelă cu mânecă lungă și pantaloni pot rezolva dilemele doamnelor și domnișoarelor care vor să combine confortul și eleganța. Și nu în ultimul rând, dacă veți participa la o petrecere tematică, nu lăsați pe ultima sută de metri achiziționarea unui costum.