Uniți pentru performanță

Page 1

UNIȚI PENTRU PERFORMANȚĂ

ÎNCREDEREA NE UNEȘTE

“Credem că este mai uşor să îţi îndeplineşti visul atunci când ai în jurul tău oameni pe care te poţi baza, corecţi, cu principii morale de neclintit.

Oameni dedicați, care îţi înţeleg nevoile pentru că sunt profesioniști ca și tine și care te ajută mereu să găseşti soluţia cea mai potrivită.

Oameni care ştiu cât de important este să te simţi în siguranţă şi îţi oferă stabilitate.

Avem convingerea că stabilitatea se clădeşte prin încredere, de aceea, la baza a tot ce construim, punem încrederea în relaţia cu clienţii, angajaţii, partenerii şi cu societatea în care trăim.

Încrederea ne uneşte pe toţi, într-o echipă cu un scop comun, acela de a evolua continuu împreună şi a atinge performanta maximă."

CLAUDIO VACCARI FONDATOR & CEO

PRIVIM CU OPTIMISM CĂTRE VIITOR

Am pornit la drum cu dorinţa de a fi partenerul ideal pentru profesioniştii care operează cu utilaje grele în agricultură, construcţii și industrie, de a crea valoare prin soluţii dedicate, inovatoare, gândite pentru nevoi specifice, la cele mai înalte standarde.

Suntem mai încrezători ca oricând că putem transforma visul nostru în realitate şi punem în slujba lui, aceleaşi valori împărtăşite care ne-au adus până aici.

INTEGRITATEA

Prin deciziile și acțiunile noastre, promovăm corectitudinea și etica profesională.

INOVAȚIA

Suntem într-o continuă căutare de idei și soluții, pentru ca noi și clienții noștri să fim mereu cu un pas înainte.

ÎNCREDEREA

Prin încredere, transformăm orice relație într-un parteneriat pe termen lung.

SIGURANȚA

Prin tot ce facem, urmărim să creăm un mediu stabil, unde cei care se bazează pe noi să se simtă în siguranță.

EVOLUȚIA

Ne animă dorința de a ne dezvolta permanent, de a deveni mai buni.

UNITATEA

Noi și clienții noștri facem parte din aceeași echipă.

AVEM MOTIVE DE MÂNDRIE

În cele aproape trei decenii de activitate, am întâmpinat nenumărate provocări, unele ne-au făcut mai puternici, celelalte s-au transformat în reușitele de care azi suntem mândri.

clienți naționali și internaționali;

produse în portofoliu;

Timișoara, Târgu Mureș, București, Iași, Slobozia, Constanța;

livrare oriunde în țară;

dealer oficial pentru mărci renumite în lume - DONALDSON (filtre) și

PETRONAS (lubrifianți);

comercializăm exclusiv mărcile UNIFLUX (filtre), PETROMAX (lubrifianți) și NORTH POLE (antigel+AdBlue)

distribuim piese de origine ale producătorilor IVECO, JOHN DEERE, CNH, AGCO, KHUN, KVERNELAND, CATERPILLAR, JCB, KOMATSU;

gamă completă de piese de schimb de origine și aftermarket pentru utilaje agricole și de construcții;

infrastructură IT și digitală pentru comenzi online;

Sistem de Management al Calității SR EN ISO 9001:2015, sistem certificat de organismul de certificare TÜV AUSTRIA

SUNTEM ALĂTURI DE PROFESIONIȘTI

Antreprenorii şi profesioniştii din agricultură, construcţii şi industrie se confruntă cu un mediu de piaţă foarte competitiv, în care rezultatele vin adesea doar prin eforturi semnificative, printr-o bătălie continuă pentru a-şi optimiza resursele şi a-şi îmbunătăţi performanţele.

Ei caută soluţii adaptate specificului activităţii lor, care să le asigure fiabilitatea şi continuitatea în funcţionarea echipamentelor, vehiculelor şi utilajelor grele pe care le folosesc în exploatare.

Pentru a reuşi, au nevoie de un partener de încredere, pregătit oricând să le răspundă cu promptitudine solicitărilor şi să-i ajute să rezolve problemele pe care le întâmpină în munca lor.

Profesioniştii au nevoie de un partener care să le ofere siguranţa că fac cea mai bună alegere, creând condiţiile optime pentru ca afacerea lor să se dezvolte.

UNITED PARTS ESTE ACEST PARTENER!

SUSȚINEM PERFORMANȚA

Produsele noastre sunt adaptate nevoilor specifice ale antreprenorilor și profesioniștilor care folosesc vehicule grele sau industriale în activitatea lor. Astfel, le punem la dispoziție soluțiile optime pentru a-i ajuta, zi de zi, să obțină maximum de fiabilitate și randament în exploatare, pentru a-și atinge obiectivele.

PORTOFOLIUL NOSTRU DE PRODUSE INCLUDE O GAMĂ COMPLETĂ DE:

filtre lubrifianți

piese de schimb pentru utilaje folosite în agricultură și construcții

Totodată, ne străduim să fim un sprijin permanent pentru clienții noștri, asigurând servicii eficiente, pe care aceștia se pot baza:

asistență tehnică prin oameni specializați

deplasare la client pentru identificarea cerințelor tehnice

comandă online

livrare în toată țara în

maxim 24 de ore

ÎN AGRICULTURĂ

Printr-un portofoliul complet de componente, piese de schimb

și consumabile dedicate utilajelor agricole, răspundem tuturor nevoilor profesioniștilor din agricultură.

ÎN INDUSTRIE

Satisfacem exigențele privind funcționarea optimă a echipamentelor industriale printr-o varietate de produse și soluții adaptate acestora.

PARTENERII NOȘTRI SUNT ÎNCREDERIIGARANȚIA

Colaborăm cu cei mai importanți producători prezenți la nivel internațional și comercializăm mărci de top, care au câștigat încrederea clienților de pretutindeni.

Adresa: DN59, KM8+550, 307221, Chișoda, Timiș

Telefon: 0256 202000

Mobil: 0720 400192

E-mail: comenzi@unitedparts.ro

Website: www.unitedparts.ro

Adresa: DN59, KM8+550, 307221, Chișoda, Timiș

Telefon: 0256 202000

Mobil: 0720 400192

E-mail: comenzi@unitedparts.ro

Website: www.unitedparts.ro

UNIȚI PENTRU PERFORMANȚĂ

Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.