Picaturi din raul vietii by Tucă Cimpoeru

PICĂTURI DIN RÂUL VIETII Versuri

TUCĂ CIMPOERU 2012

A FI E inima O Romă a drumurilor toate Ce se adună-n ea Sunt ochii O boltă a lacteelor stele Unite-n imagini de zodii rebele E viaţa Pentru iubire tril Doar cunoscută-n inimi de copil E sufletul O megasimfonie a tot ce-i univers Cântată de inimi în ochi ce iubesc.

STRĂINUL Nu există, E doar un membru Al familiei Ce trebuie să-l cunoşti. Străinul nu există, E celălalt eu Ce te caută În marele neam Al celorlalţi VOI. El pare un altul Pentru că tu Eşti singur, Sau te crezi a fi, Şi fugi de ceilalţi NOI.

VINDECĂTORUL 3 Dă-mi un cuvânt Şi fac o viaţă Dă-mi două Şi un univers îţi fac Dă-mi boală Şi te vindec de noroc Te strâng din ale mării ape Pe unicul tău loc. & Dă-mi un cuvânt Şi fac o viaţă De nu te-aduni Îţi disipez cărări Dă-mi un cuvânt Şi fac o viaţă În stâncă de uitări . *

DOAR ZAREA E NIMICUL CARE-L ŞTIM De ce nu, de ce nu DA? Ne tot izbim Cu pieptul neputinţei În scutul stâncii Verbului divin. De ce nu, de ce nu DA? Doar zarea e nimicul care-l ştim.

TIMPUL Timpul îmi spune poveşti Despre trecut şi viitor. Prezentul, împleteşte din clipe Tristeţi şi vagi bucurii În plasa care mă zbat Pentru o gură de aer. Chem ajutoare Ne sosite încă În clipe şi clipe Ce nu sunt de ajuns. Timpul, ah timpul, Perfid cum se strecoară Prin neştiute spaţii. Pe noi, ne află-n mers Cu tălpile în cuie, Ori singuri, ruginite, Le batem în cărări Umblate-n sângerate întrebări. Dar el, spune, spune, Spune poveşti, Despre trecut şi viitor Călcând eternităţii Prezentul sub picior. Ah timpul, Timpul care doare, Timpul care uită, Timpul care moare ! Ce creează spaţii între noi De îndepărtează , iubito ? Prinde tu timpul Când eu întârzii a fi Şi voi face pasul între noi Atât de mic ! Ştiu, suntem diferiţi Doar în felul nostru. Împreună ,la fel vom fi. Prinde tu timpul, Eu voi fi cuvântul Tu sunetul lui. Voi fi viaţa, Tu, bucuria ei.

NU AM ŞTIUT Să trăiesc fără tine, Nu ai existat. Dacă vii, să nu-mi spui Că eşti. Dacă nu vii, Să nu-mi spui că exist. Nu vreau să mor, Doar încă a trăi nu pot, Nu vreau să plâng , Doar lacrima –mi nu ştie A râde în potop . Totul în lume Doar gustul vieţii are, Şi ura şi durerea Palma şi uitarea, Chiar moartea Este gustul Vieţii trecătoare. Dacă iubito Tot întârzii să fii , Unirii noastre îi voi dărui Cuvânt, din marele inel Cu piatră de mormânt.

DACĂ VÂNTUL POATE, POT ŞI EU Adie, Adie vântule, În braţele tale mă-nfăşor Dincolo de munţii timpului Din soare, când vreau să zbor. Dar mai întâi, Atom pe fundul mărilor voi sta Să ştiu a fi pentru a-nvăţa. Apoi mă voi târî încet Spre lumea de la ţărm, Unde voi bate aripi Când iar vei adia Să mă cuprind adânc În braţele ce desfăşoară timpul Întrezărind un om pe amintirea mea Şi să adun în sânge, Iubirea din iubire, Spre firea ce atinge cuvântul care vrea. Nu voi mai pune-n veci o talpă pe pământ, Nici un atom al meu Pe funduri de ocean, Voi sta doar aripei de vânt în căutarea ta. Adie, Adie vântule, În braţele tale mă-nfăşor Dincolo de munţii timpului Din soare, când am să mor. •

AH VIAŢĂ Am să prind aerul cu mâinile Să-i dau formele speranţei. Până am să o ajung, Lumina o voi urmări Să fac din ea portret întunericului. Gheaţa voi mângâia Dându-i viaţa apei Ce înlătură în drumurile ei Toate colţurile din stâncă Redând cercul Unor sâni veşnic rotunzi, La care doar tristeţea eternităţii Se poate alăpta. Din nori, oraşe albe am să fac, În care doar aripile Vor putea iubi. În mijloc a toate Am să înalţ, piatră cu piatră, Un munte de iubire Unde în vârful lui voi aşeza, Pe un piedestal Bătut în diamante de cuvinte, Ah ,VIAŢA.

CÂNTECUL MEU Să am cântecul meu, Doar al meu, O viaţă am dorit. Astăzi e lumea lor, Ieri şi mâine a mea va fi, N-am să mai fiu Claunul Cu ochii zâmbitori Pe alte melodii. E lumea lor, Eu, doar trăiesc în ea, Chiar dacă nu m-a întrebat Nimeni de ce este aşa . Şi ce ? Oricum sunt şi voi fi Dincolo, de orice indiferenţă. În buzunarul de la piept, Voi găsi doar o inimă Şi puţinii bani Ai celui sărac cu duhul. Astăzi e ziua lor, Ieri şi mâine, a mea va fi. Şi ce ? Se poate învăţa şi aşa A trăi.

LUME, LUME Lumea este la fel, Doar bucuriile mai puţine Sunt în ea. Şi eu acelaşi sunt Dar de ce Nu mă pot bucura ? A putea să râd Nu mai ştiu, Să zbor am uitat, Până la genunchi În pământ Sunt îngropat, În datoriile unei vieţi Ne trăite. Jos, la picioarele scării, Inima priveşte La dragostea ei Ce nu poate urca. De sus, privesc şi nu pot Coborî lângă ea. Lumea este la fel, Doar bucuriile mai puţine Sunt în ea.

Fără titlu Întotdeauna am luat-o Înaintea poveştii, Cine eram eu Să o spun ? Nu te cunoşteam Când iubirea mea te urca Dar te-au povestit alţii În lipsa mea. Acum când te am Nu mai ştiu iubi. Primăvara când îmi vine Dinainte ştiu, Rămân uitările de-aflat, Cum frica se naşte de tine Şi frământarea din păcat, Înainte ca liniştea Ploaie plăpândă, Să stea după umbra De lumină flămândă Din norul ce lacrimi Să ude nu are Pământul tânjind După taina razei de soare. Înaintea poveştii de dincolo Nimeni nu ştie lua, Înaintea poveştii de dincolo Toţi am dori să ştim a cânta.

DACĂ M-am născut pentru-a iubi, Acum iubesc în felul meu Pentru-a trăi. E prea multă, Prea multă mizerie pe pământ Ce stă ascunsă-n unghii de venin Să otrăvească cupele de vin Băute-n faptele de gând. E prea multă, Prea multă mizerie pe pământ. Chiar de-aş putea Să-nchin lumina-n strălucire, M-aş îndoi cum se apleacă gândul Rotind la nesfârşit pământul. M-am născut pentru-a iubi, Acum iubesc în felul meu Pentru-a trăi. Stupidităţi oceanice Străpung astral în picătura vieţii Şi cade peste noi perdeaua ceţei Când rupe, dintre iubiri Liantul unic, ce strânge-nsingurat, Clipa căzută-n timpul fără de păcat. Să spunem vorbe ce uşor ne este Când a trăi este poveste Şi-a povesti este eşec curat. Mă doare, nimeni nu mi-a spus Un te iubesc, Dar mişc piciorul, Înseamnă că trăiesc. Se uită necunoscutul Indiferent la mine Şi-mi cântă imnul Necunoaşterii de sine. Eu nu mă plâng, Lacrimi nu mai am, Mă sting în adormirea Proprii maici de neam. M-am născut pentru-a iubi , Acum iubesc în felul meu Pentru-a trăi.

ATEMPORALĂ E rupt catargul Nebuniei peste noi Tot mistuindu-se în dor. Cad precum frunze Navele plutind Avariate inimi Le ţin tot peste ape Ce vor mereu să-nghită Un trup care gândind Mai caută un ţărm, Unde nu este timp.

VOM FI Singuri pe valul Infinitului Ce de la noi abia începe Şi doar cu noi se va sfârşi. Ascultă muzica iubito A două universuri Ce se atrag în simfonia Colorilor din existenţă, Întunecimilor simţită Făcând a lor prezenţă. Spirale-ntrepătrunse De lumină În liniştea ce-absoarbe Orice vină, Când tu atingi cu floarea Buzei sărutată O viaţă pentru viaţă Şi-un suflet împlinit, Ce l-ai trecut de pragul Împiedicat din poartă, Oprindu-l rătăcit.

Iubito, tu să ştii, De nu am fost vreodată, Tot vom fi… Singuri pe valul Infinitului Ce de la noi abia începe Si doar cu noi se va sfârşi.

*** Să-ţi mângâi sufletul pe sân De e prea multă Suferinţă-n fericire, Să ard în gândul neştiut Doar nemurire Cortinei care cade peste tine În şoaptele ce-ngân. Scântei de aştri Cu privirea mă străpung Când prăbuşit mă-ntind Pe piedestalul primului cuvânt, Unde iubirea ta se face mică, A mea, din ce în ce mai mare. Adio, ne-ntâlnim în soare Unde vom arde orice gând.

PENTRU CĂ E TARE TRIST SĂ FII SINGUR Când nimic şi nimeni nu se bucură De ceea cea fost şi vor să mai fie, Pentru că totul a fost scris Ori urmează a se scrie. O mână cinică-a destinului Fiinţei de o zi, Loveşte-n carnea Nemernică de-a şti. Pentru că e tare trist să fii singur Să nu ai cu cine plângând, Când încerci să ascunzi O lacrimă căzând. Pentru că e tare trist să fii singur Albastrului pământ.

IMPERFECŢIUNE Prea dur Am fost cu mine însumi În pulberea De dintre lumi, De-am strâns în mine Reproşate O mie imperfecţiuni. Au fost speranţele zdrobite Şi visele în carnea lor De sânge ne născut, Pe-altarul florii ofilite În inimă crescut. Prea mult S-a vrut a fi păcatul Copleşitor în viaţă, Când unul doar Este-ntru-a fi, Acela de a-ndrăzni. Prea dur Am fost cu mine însumi În pulberea De dintre lumi, De-am aşteptat De la trei stele Buchetul de minuni… .

APOCALIPTO Apusu-n soare Rupe lumini din legea firii Când zăvorât e locul Din inima iubirii. De-atât frig şi durere Urând în jurul vostru, Şi lacrima e rece Plângând în ochiul nostru. Se-mbrăţişează aştri Zdrobindu-se scântei De vieţi lumină stinse În nori de dumnezei. Se-ncolăcesc spirale În adeneul cosmic, Rupându-se petale De galaxii fecunde Prafului atomic. Iar viul, Viul rătăceşte Tot căutând pe fundurile mării, O clipă de verdeaţă Pe mâna-ntinsă iară, Ce ţine-n palmă viaţă. Dar tună Şi fulgeră cu monştri Încolăciţi prin spaţiul Timpului trecut, Unde ce-a fost să fie Odată-a fost făcut. De-acum imensitatea Se umple cu tristeţea zeilor eterni Ce vor muri la rându-i Răpuşi în aspre ierni, Unde doar plictiseala de a fi Aminte va aduce de cei vii. Dar nu le pasă, Vor prăbuşi pe stele Carele de foc Şi vor preface-n străluciri Lumile din loc. Vor năvăli cu suliţe muiate-n moarte, Să-nveţe a iubi, lumile create. Că vezi tu, viule, Eşti plin doar…de păcate. Apusu-n soare Rupe lumini Din legea firii, Când zăvorât e locul Din inima iubirii. 15

De-atât frig şi durere Urând în jurul vostru, Şi lacrima e rece, Plângând în ochiul nostru.

homo scepticus Se spune despre noi Că nu prea am evoluat, Am fi goi, fără conţinut Rămaşi ca la început. Of omul, se crede omnipotent Dar se loveşte de un prag Inexistent, Când totul poate fi penetrat Şi orice uşă are un lacăt De descuiat. E de ajuns să dai cu pumnul minţii În torsătura celuilalt obraz Să afli în enigme De unde vine bucuria, De unde valul în necaz. Cineva tot spune Că valul mării este sărat Dar el nu crede Chiar dacă De multe ori l-a gustat. Eu, îi spun că verdele Nu mai e verde, Dar nu recunoaşte Ceea ce vede. Ascultându-l Îmi ating atomul primar, Să mă conving, Până dincolo să dispar, Pentru a vedea , Pentru că trebuie să înving. Sau să visez… Ce am avut Sau ceea ce voi avea. Cândva…undeva… Curând.

ÎMPĂCARE

Pacea este un vis Al războiului Săturat de el însuşi. Om înfrânt , Cine l-a înfrânt Pe om vreodată? Iertare cer, Nu am luat lumea Aşa cum este, Doar cum ar trebui să fie Am văzut-o. Se strecoară îndoiala În experienţa vieţii Când dezamăgirile Din marile speranţe vin. Lumea, lumea e crudă Nu lasă nimic Celui care nu luptă , De parcă viaţa ar fi Un război de el însuşi sătul Nu doar o călătorie Prin ceaţa dintre lumi . Dar nici să mulţumesc Pentru ce refuzat îmi este Nu pot. Nu am reproş Nici laudă n-aduc Chiar dacă pe cer scrie ,,Nu ai venit cu nimic’’ Cu nimic mă duc. Sunt vinovat, Am cerut fericit să fiu, Doar puţin! Dar mult am primit, Foarte multă… Foarte mult Mai am de dorit.

PĂMÂNT ŢĂRM AL INFINITULUI Scena e prea mare Pentru rolul meu în viaţă Ori prea mică Pentru încă-a mai trăi. Ah pământ, Ţărm al infinitului, Tu iubire, Început al timpului . O inimă de om, Catedrală a universului Unde iubirea este altar Când privirea din vârful crucii Măsoară orizontul infinit, Ferestrelor por Prin care pătrund săgeţi Ale frigului interior. Închid ochii, ascult, Inima lumii cum bate Prin venele vieţii, Şi aflu, şi ştiu, Nu am unde fugi, Doar să fiu, Când ziua e frântă Veşnic pe moarte, În noaptea ce tânără este mereu, Pretutindeni, adânc, Străpunsă-n scântei De soare flămând. Sunt un copac fără apă Şi aştept de umezire Lacrima ta Să-mi curme la pământ Aşteptarea, Într-un somn ce ochii nu-nchid Peste noapte nesăţioasă de vid. Ah pământ, Ţărm al infinitului, Tu iubire Început al timpului.

VIAŢA Ce rost are să o protejezi Când face-ţi ce face-ţi cu ea, Când astăzi de foame mor Şi mâine nu am din ce exista Acum ucideţi ca un parcă Nu ar exista Un câmp unde nu încolţeşte ceva Nimeni nu se opreşte ? Dar unde să se oprească Când limită nu este Unde să stea, când totul este poveste Şi-a povesti este rahat curat. Ne zbatem a afla Ne răsucim în tirbuşonul Alcoolului rebel Să scoatem micul adevăr Din el

SINGURĂTATE Să zbori de la mine Peste valuri de munţi Atinşi de cerul Pe care-l uităm iar şi iar. Du-te, dulceaţă a singurătăţii În schimbul unei amare iubiri , Fericirea ta Trimite-o tristei eternităţi Din sufletul închis doar unul În pieptul care Are loc mai mult. Părăseşte inima Ce bate pentru toţi . Nu-mi mai purta O, nava Pe valuri fără ţărm Lasă-mi braţele unei îmbrăţişări , Fie măcar şi de adio. Zboară de la mine Peste valuri de munţi Atinşi de cerul Pe care-l uităm iar şi iar .

FOCUL Arde focule, Arde- te-ar infinitul vieţii Când creşti în falduri de lumină Avid de aerul ce-l sorbi , Îmbrăţişat în dorul de căldură. Arzi în tulpina viguroasă Şi-n paiul de-i plăpând tu arzi A setei de iubire, Apoi, Pe umărul scânteilor iar cazi În nemurire. Arde focule Arde- te-ar infinitul Lumilor albastre Din leagănul a fi. Nu ştii să cânţi ? Învaţă, să pâlpâi portative De simfonii adânci , Precum a ta cenuşă Din care poţi revine În jarul marilor dureri,De cântec ne cântat De lacrimă ne înlăcrimată De cuvânt ne binecuvântat . În viaţa ce o dai arzând Loveşti în alte vieţi furând Chimia tainicei trăiri, Să ştii tu, să-nveţi tu, Că singur mai nimic nu ştii Ce-nseamnă viu, ori a iubi. Arde focule, Arde -te-ar infinitul vieţii Lumilor albastre.