TIMPUL - FEMEIA

Page 1

Femeia

TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul

28 martie 2011, NR. 11 (20)

Argument

Ea cu ochii trişti La o margine de primăvară încă nesigură, acolo de unde pornesc spre noi armatele de ghiocei, brebenei şi viorele, privea stăruitor în zare o fată cu ochii trişti. În linii generale, toate bune Arcadie şi frumoase - un anotimp Gherasim superb făcea să renască în suflet supleţea sentimentelor; prietenele sunt permanent alături - inteligente, haioase şi devotate, astfel că întâlnirile cu ele sunt adevărate revelaţii sufleteşti; afecţiunea celor din familie şi grija pe care i-o arată în orice oră de zi sau de noapte este atât de protectoare încât, uneori, pentru a-i mulţumi pe cei dragi, chiar îi face plăcere să mai cedeze din independenţa la care ţine foarte mult; are un serviciu bun; starea materială este una excelentă; starea fizică este şi mai şi - pentru că Dumnezeu a avut grijă a aşeze un suflet frumos într-un corp frumos. În linii generale toate erau bune şi frumoase şi nu ar mai exista niciun motiv plauzibil pentru acea tristeţe incomensurabilă din privirea fetei de la marginea primăverii... ...Şi totuşi, exista un motiv. Această minunată la chip şi plauzibil fericită domnişoară urma să decidă într-o problemă foarte şi foarte sentimentală, o problemă care era, pentru ea, una foarte şi foarte nouă, şi pentru prima dată pe ordinea de zi. Dar nu putea afla soluţia şi nici nu avea de cine să întrebe, pentru că cea mai dragă, cea mai intimă, cea mai de nădejde fiinţă - mama ei - era plecată demult-demult de acasă, ca să muncească departe-departe peste hotare. „Ce să fac, mamă, la această răscruce de anotimpuri, la această margine de primăvară unde înfloresc florile dragostei”, întreabă, privind în zare fata cu ochii trişti. 2011 d.H.

Culinar.md

Pagina 8

Larisa Zubcu:

„Orga este perla Chişinăului”

Pagina 7

Avon sărbătoreşte anotimpul feminităţii!

Slip Into - senzualitatea care te învăluie... Special pentru primăvară, Avon ţi-a pregătit o surpriză deosebită - noua aromă Slip Into… Apa de toaletă Slip Into... îţi aduce o aromă feminină şi senzuală, care pune cel mai bine în valoare latura sexy şi sofisticată a personalităţii tale. Slip Into... te transformă în cea mai elegantă prezenţă. E atât de frumos şi minunat să fii femeie! TALON DE PARTICIPARE Numele_______________________________________________________________________________________________________________________________________ Adresa_________________________________________________________ Telefonul______________________________________________________________________

Câştigătorul ediţiei din 21 martie este Sergiu Galben din oraşul Ialoveni

Tocană de legume Dosarele minții

Pagina 6

Sănătatea mentală este în grija ta


6

LUNI, 28 MARTIE 2011

www.timpul.md

FEMEIA

DOSARELE MINTII Liber prin mintea femeilor

Adevăr şi oroare

Teste Petru Stratulat petru@umbluliber.com www.umbluliber.com

Înainte de a întemeia o familie, cu toţii căutăm în persoana iubită un om de nădejde, pe care să ne putem baza în viaţă şi ar fi capabil să aibă grijă de copiii noştri. De aceea, îl supunem la încercare, chiar şi inconştient, pentru a-i testa capacitatea de a susţine o familie - nu neapărat financiar, cât afectiv. Am întâlnit o femeie superbă, care s-a îndrăgostit de mine şi de care m-am îndrăgostit şi eu, dar am trecut-o fără să-mi dau seama prin câteva teste pe care le-a picat magistral şi care au făcut-o să sufere, ea realizând că sunt tentat să mă îndepărtez din cauza asta. Vorba e că nu am văzut în ea dorinţa de a se apropia în timp de idealul pe care-l am în minte. Faptul că preferă să muncească în mină, decât să se atingă de ceapă şi carne crudă, a reprezentat pentru mine un motiv destul de întemeiat să caut ceva mai bun. La cei 27 de ani, plănuiesc o familie într-un viitor nu foarte îndepărtat şi, inevitabil, caut femeia potrivită pentru a-mi purta copiii, iar aceştia au nevoie şi de mâncare. Şi este posibil să nu avem bani de bucătari şi nici eu - întotdeauna timp de gătit... După ce am trecut-o, inconştient, prin Iad, am realizat că este dispusă, totuşi, să facă sacrificii. Acum taie ceapa şi e dornică să înveţe să gătească... Am fost un nemernic.

Iubirea pură nu există

Femeile au talentul de a-i determina pe bărbaţi să facă lucruri nesăbuite. La prima vedere, te-ai întreba ce au atât de special, încât pentru ele să pornească războaie ori să facă lucruri neobişnuite, pe care este foarte posibil ca cele „vizate” nici să nu le merite. Am putea crede că pornirile noastre sexuale sunt cele care ne conduc aceste fapte atipice. Exemplul cel mai elocvent din istoria presupusă, însă departe de a fi dovedită prin documente şi artefacte, este Elena din Troia. Imaginează-ţi cât de „căpoşi” au fost cei doi bărbaţi, Paris şi Menalau, să se lupte zece ani pentru o femeie. Superbă, ce-i drept... Aceeaşi logică se aplică şi în viaţa de zi cu zi, în afara mitologiei, chiar dacă, poate, la un nivel cu mult mai mic. Rupem flori şi le oferim femeilor ca ofrandă - în speranţa că vor fi impresionate de gestul nostru: le arătăm că le punem înaintea tuturor dorinţelor noastre prin

faptul că le deschidem uşa maşinii; le lăsăm pe ele să treacă şi apoi le urmăm; ne asigurăm că nu le este frig atunci când suflă vântul şi ţinem umbrela mai mult spre ele, decât spre noi. Unii, încă neevoluaţi din Neanderthal, sar şi la bătaie pentru femela curtată. În unele cazuri, aceasta chiar se bucură de atenţia astfel acordată. Chiar şi cererea în căsătorie trebuie să se bazeze foarte mult pe

elementul-surpriză, deşi, de ce ai lua-o prin surprindere în cazul unei decizii atât de importante? Poate, pentru ca ea să decidă în favoarea ta fără a avea timp să se gândeasca prea bine? Ori, de ce să o iei prin surprindere, dacă ea se tot aşteaptă să-i pui întrebarea? Poate, pentru că vrem să o vedem zâmbind? Nu demult, am avut asemenea gânduri şi am

bombardat-o cu surprize capabile să complexeze orice organizator de evenimente. Zeci de detalii, elemente şi piese în mişcare sincronizate pentru a duce către un rezultat vânat de doi bărbaţi, dar bazat, în cazul unuia, pe o poveste frumoasă şi lipsită de evenimente neplăcute, care a durat ani de zile... Acţionăm uneori iraţional nu pentru că le-am iubi, ci pentru că suntem guvernaţi de orgoliul masculin şi de ataşamentul pe care-l resimţim atunci când suntem pe cale să le pierdem. Mult prea rar facem, ceea ce facem, din iubire pură. Aceasta nu există de fapt. O facem pentru a nu pierde obişnuinţa de a ne afla în acea etapă a vieţii alături de femeia pe care o cunoaştem atât de bine şi, mai ales, pentru a nu ajunge să o vedem plimbându-se pe stradă la braţul altui bărbat. Femeile ne joacă pe degete? Petru Stratulat

Sănătatea mentală este în grija ta Aşteptarea… În oglindă

D

e fiecare dată când ne urăm sau ne dorim sănătate, ne referim, înainte de toate, la corpul nostru, uitând de cel mai important instrument - mintea. Dar sănătatea mentală contează, poate, mult mai mult decât cea a organismului.

Psihicul ne afectează mai mult decât un accident. Viaţa stresantă, schimbările zilnice de la locul de muncă, „bombardamentul” informaţional - toate acestea ne epuizează. Iată câteva idei care te vor ajuta să-ţi protejezi sănătatea mentală. Fii bună cu tine însăţi! Dacă tu nu te preţuieşti, nici alţii nu o vor face. Re-

zervă-ţi puţin timp în fiecare zi pentru tine, chiar dacă e vorba doar de câteva minute pentru a mirosi o floare sau a privi cerul. Preţuieşte-ţi nevoile! Este important să recunoşti că ai nevoi, dar trebuie şi să le spui altora, pentru a te simţi satisfăcută în viaţă. Altfel, păstrezi în tine nevoile tale şi speri ca alţii să ghicească intuitiv care sunt acestea. Recunoaşte-ţi sentimentele! Să-ţi asculţi sentimentele şi să crezi în ele este o cale importantă de a te înţelege. Mai întâi, trebuie să înveţi să identifici ceea ce simţi. Sentimentele sunt complexe - supărarea, bunăoară, este un complex de frustrare, ură, tristeţe, neajutorare, lipsă de putere.

Exprimarea acestora este pasul următor, fiind o deprindere de comunicare importantă. Nu-ţi fie teamă să plângi, dacă eşti tristă. Lacrimile reprezintă modul natural al organismului de a se manifesta fizic şi emoţional şi de a promova un sentiment de uşurare. Menţine speranţa vie! Speranţa este cărămida ta de construcţie pentru viitor. Preţuindu-ţi visurile, îţi menţii speranţa vie. Dacă nu ai vise, nu poţi ajunge la ele. Bucură-te de activităţile de distracţie! Jocul nu este doar pierdere de timp, este relaxare şi experimentarea bucuriei pe care viaţa o oferă. Fii creativă! Gândirea creativă ne permite să ne gândim la o varietate de soluţii şi rezolvări ale problemelor; este plăcerea muzicii; este abilitatea de a aprecia poezia; este plăcerea desenului şi culorii; este crearea unei grădini şi decorarea casei tale. Dăruire altora! Să te gândeşti la nevoile altora este un mod de a-ţi îmbogăţi viaţa şi de a te simţi mândră de tine. Relaţionând şi ajutându-i pe alţii, sufletul tău se va simţi împlinit. Păstrează-ţi umorul treaz! Râsul este vindecător şi eliberator. Caută să râzi mai mult şi găseşte umor în situaţii dificile, căci te poate ajuta să menţii o perspectivă. Caută sprijin! Este important să recurgi la alţii pentru sprijin - familie, prieteni, colegi sau profesionişti. Fiecare are nevoie să se simtă ascultat şi înţeles cu respect şi compasiune. (S. U.)

Suntem într-o continuă aşteptare. Aşteptăm nouă luni să ne naştem, câteva săptămâni să ne iasă toţi dinţii de lapte, câteva luni până să facem primul pas ori să spunem primul cuvânt, ani întregi până Silvia Ursu spunem cel mai sincer psihologie@timpul.md „Te iubesc”... Mereu aşteptăm câte ceva - de la viaţă, de la partenerii noştri, de la copii, de la guverne, de la şoferii de maxi-taxiuri, de la măturătorii de stradă sau de la şefi. Unii aşteaptă un miracol, alţii aşteaptă soarele, ploaia, zăpada sau curcubeul. Unii aşteaptă să fie observaţi, alţii aşteaptă o cerere în căsătorie sau o hotărâre de divorţ. La fel cum ne aşteptăm viaţa, sunt oameni care, pur şi simplu, îşi aşteaptă moartea. Aşteptarea este ca un verdict al judecătorului - când te naşti, când devii sănătos, când te căsătoreşti, când vine primăvara, când... Suntem învăţaţi de mici să aşteptăm, să ne vină rândul, să stăm la coadă, pentru că „va veni şi timpul nostru”. Suntem ţinuţi în cutii transparente, aşteptând să vină cineva să ne scoată de acolo sau măcar să ne spună cum să ieşim. Aştept un miracol, care să-mi arate că viaţa, dorinţa de a trăi, puterea de a lupta, zâmbetul sincer pot învinge întunericul, necunoaşterea, iresponsabilitatea, moartea. Însă, e foarte dureros să aştepţi.


FEMEIA

LUNI, 28 MARTIE 2011

www.timpul.md

7

femeia

Larisa Zubcu:

„Orga este perla Chişinăului” Î

n limbaj modern, profesia ei poate suna ciudat - manager artistic. În viaţa de zi cu zi, o cunoaştem ca directoare a Sălii cu Orgă din Chişinău - postură în care se află de aproape zece ani. Traseul spre Sala cu Orgă nu a fost unul rectiliniu pentru Larisa Zubcu - a făcut Filologie la USM, a fost redactor �������������������� la ����������������� Departamentul Muzică al Radio Moldova, şefă a Secţiei literar-muzicală la Opera Naţională, consilieră a ministrului Culturii, a studiat la Academia de Administrare Publica pe lângă preşedintele RM - Relaţii Internaţionale. Înainte de toate acestea, însă, au fost 12 ani de vioară - la şcoala de muzică, apoi la Colegiul „Ştefan Neaga”. Şi probabil că vioara i-a marcat destinul. Sorina Ştefârţă

- Dragă Larisa, trebuie să recunosc că m-a mirat căldura din Sala cu Orgă. Este o legitate sau o întâmplare? - Păi, este primăvară, totuşi. Dar şi iarna ne străduim să menţinem căldura - o facem, înainte de toate, pentru Orgă, care e un instrument foarte sensibil. Potrivit actelor tehnice, indiferent de anotimp, Orga noastră are nevoie de temperatură constantă, de 21 de grade. Deşi, după ce „Termocom” a majorat preţurile pentru gigacalorie, mai închidem robinetul - facem economii... - Apropo de economii, în ultimii douăzeci de ani, banii sunt cea mai mare problemă pentru instituţiile de cultură. Cum vă descurcaţi? - Nu vreau să mă plâng, „descurcatul” face parte din viaţa noastră. Statul ne subvenţionează în proporţie de 55%, restul câştigăm din vânzări de bilete şi, foarte rar, din închirierea sălii. Spun „rar”, deoarece noi nu suntem o sală polivalentă, aici nu se dansează. De aceea, ne limităm la unele recepţii şi, din când în când, la înregistrarea civilă a căsătoriilor, pentru cei care vor să-şi unească destinele pe fundalul muzicii interpretate la Orgă. O facem, însă, preponderent pentru artişti, nu am transformat asta într-un business curent. - Sunt, cumva, doar catolicii cei care solicită Orga pentru căsătorii? - Nu, vin şi ortodocşii. S-au modernizat şi moldovenii şi chiar mă bucur când, la unele nunţi, ni se solicita un quartet care să cânte la început. E un fel de „mers în popor” al muzicii clasice şi mă bucură acest fenomen, pentru că nu poţi şi nu e bine

să închizi muzica academică în doar patru pereţi... - Ce mai vrea, în afară de temperatură constantă şi linişte, Orga? - Orga este un organism viu. Regretatul Nicolae Romaşco - care, apropo, era meşter „cu acte în regulă”, fiind trimis de Ministerul Culturii, cu bani de la SOROS, să studieze la fabrica din Krnov din Cehia, unde se fabrică orgile -, spunea că acest instrumentul simte persoana care îngrijeşte de el. Ca să fii acceptat de orgă, trebuie să fii curat la suflet şi să o iubeşti - poate că această sensibilitate vine din faptul că e un instrument care a coborât din Biserică. Oricât de modernă ar fi Europa de astăzi, nu vei găsi o biserică catolică fără orgă. Pentru Chişinău, însă, Orga este o perlă şi mereu mă gândesc cu respect la oamenii care,

în anii ’70, au avut ideea de a instala aici o orgă. - Totuşi, se ştie că Sala cu Orgă a fost un capriciu al fiicei lui Ivan Bodiul, prim secretar al CC al Partidului Comunist al Moldovei de atunci... - Eu vreau să cred că a fost o coincidenţă fericită. Şi-apoi, sunt capricii care vizează doar de dragul propriei persoane şi capricii care lasă capodopere pentru posteritate. Sala cu Orgă din Chişinău este din a doua categorie. - Când am intrat în Sala cu Orgă, am trecut printre schele, chiar şi leii sunt ascunşi de ochii lumii. Cum merge activitatea ta de constructor? - Păi, merge în paralel cu activitatea mea artistico-managerială . De câţiva ani, am devenit şefă de şantier, dar mi-a prins bine - când am făcut reparaţie acasă, ştiam deja de câte categorii este cimentul... E adevărat că reparaţia Sălii durează; ideal ar fi să ne închidem pe vreo jumătate de an, să lucreze o echipă în interior şi una în exterior şi să punem punct. Dar, banii fiind puţini, suntem nevoiţi să lucrăm pe porţiuni şi, uneori, să o luăm de la capăt. - În pofida acestei situaţii, afişele se schimbă în permanenţă în faţa Sălii cu Orgă. Acum, sunteţi în plin Festival Internaţional „J. S. Bach”...

- Ideea ne-a venit împreună cu maestrul Cristian Florea, prim-dirijor al Orchestrei Naţionale de Cameră, după unul dintre concertele dedicate lui Bach - de mai mulţi ani, organizăm concerte dedicate unui compozitor anume - şi mă bucur că, în sfârşit, iniţiativa noastră s-a materializat. Altminteri, aş fi rămas geloasă pe Leipzig, care în fiecare an organizează un „maraton Bach” de 24 de ore, timp în care, pe o piaţa, mai mute colective artistice îi interpretează, pe rând, muzica. M-a impresionat ideea, dar mai ales lumea, care asculta de la mic la mare. Acolo l-am şi descoperit pe Bach improvizat la... saxofon şi am ţinut să aduc aşa ceva şi la noi în festival. - Unde trebuie să înveţi pentru a ajunge director la Sala cu Orgă, să ştii cum se organizează festivaluri?.. - Eu astăzi îi sunt foarte recunoscătoare mamei mele pentru că a insistat să studiez muzica, mai exact - vioara. Eram copil şi nu înţelegeam importanţa acestui fapt, deşi nu-mi displăcea. Dar mama cânta - şi mai cântă - în corul de la Operă şi mă vedea vioristă în orchestra de acolo. Mie, care am crescut la teatru şi vedeam tot procesul de creaţie, îmi părea normal să lucrez acolo, dar... exista o problemă. Pe atunci, spectacolele în Chişinău începeau la ora 19.30 şi, dacă era o operă cu trei-patru acte, mama venea acasă după miezul nopţii. Iar eu nu mă culcam până nu o vedeam pe mama acasă. Şi aşteptatul ăsta mi-a creat un fel de rezistenţă.

Mi-am zis că nu vreau ca şi copiii mei să treacă prin aceeaşi aşteptare şi... m-am dus la Filologie, la Universitate... - Iar azi şi tu, ca mama ta pe timpuri, te duci târziu acasă şi fiica ta, Constanţa, te aşteaptă... - Fiica mea e mare deja. Este studentă în anul III, la Universitatea RomânoAmericană din Bucureşti. Face Economia Turismului Internaţional, este de sine stătătoare şi s-a dus departe de domeniile de activitate al mamei sau al bunicii. N-a dorit să studieze muzica, dar a absolvit Şcoala de Pictură. A făcut-o mai mult la insistenţa mea, dar se vede că aşa sunt copiii - trebuie să-i îndrumi pe o anumită cale, iar uneori chiar să insişti... Acuma şi ea îmi mulţumeşte pentru că, zice, „altfel privesc picturile, dar şi lumea din jur”. - Ce faci ca, având fată mare, să arăţi ca o domnişoară? - Nimic special, alerg şi muncesc. Mă dedic totalmente serviciului, ziua mea aici începe şi tot aici se termină. Indiferent dacă e o zi mai specială, când se deschide stagiunea - şi atunci îmi caut o rochie de gală în dulap - sau dacă e o zi mai obişnuită, când caut să asortez sacoul cu o pereche de blugi... - Chiar aş fi curioasă să te vedem în blugi, pentru că imaginea ta publică e mai mult decât clasică... - O să vă anunţ când îmi pun blugii ! Recunosc însă că, în cazul meu, cântarul înclină spre clasic... Când intru într-un magazin, merg

imediat spre aceste modele probabil că ele mă reprezintă, în definitiv - şi le cumpăr imediat, nu meditez prea mult. La fel se întâmplă cu bijuteria. - Apropo, multe dintre bijuteriile pe care le porţi îmi amintesc de celebra pictoriţă mexicană Frida Cahlo, care era pasionată de inelele masive... - Bijuteria vorbeşte despre caracterul nostru şi poate să spună multe despre o femeie. Eu, decât să port o bijuterie ordinară, mai bine nu port deloc. Îmi plac lucrările de autor şi nu e neapărat să fie din metale preţioase sau pietre scumpe. Poţi să găseşti la un preţ rezonabil lucruri bune şi originale. Dar, să nu credeţi că bijuteriile sunt singura mea pasiune! Într-un timp, am început să brodez în cruciuliţă. Îmi place şi să gătesc, atunci când am timp şi, pentru că nu obişnuiesc să repet meniurile, garnisesc totul cu multă creativitate. - Care este cea mai mare realizare a ta? - Dacă o exclud pe fiicămea din „top”, atunci găsesc mai multe realizări. După Festivalul Bach, ne vom pregăti pentru a merge, în premieră, la Festivalul „George Enescu” - cu orchestra Naţională de cameră, cu Cristian Florea şi cu Ilian Gârneţ. Este un festival foarte prestigios şi a fost foarte greu de ajuns acolo,. Dar am reuşit şi, pe 4 septembrie, vom susţine un concert la Ateneul Român. Pentru cariera mea de manager, este o victorie. - Noi îţi dorim ca victoriile să nu se oprească aici!


8

LUNI, 28 MARTIE 2011

www.timpul.md

FEMEIA

Culinar.md Argument

Astenia de primăvară Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md Nici nu ne-am obişnuit bine cu ideea că martie a bătut la uşa noastră şi uite că, în săptămâna aceasta, intrăm deja în aprilie - o nouă lună din calendar, peste care va trebui să trecem cu bine. Pentru că suntem într-un anotimp special, care ne predispune atât la o stare de

bucurie, cât şi la „astenia de primăvară” - o stare neplăcută şi apăsătoare asupra organismului nostru. Pe parcursul sezonului rece, aportul de vitamine şi minerale scade din cauza dietelor sau a alimentaţiei nesănătoase şi, astfel, efortul depus în acest sezon conduce la epuizarea celulelor care, odată cu începerea sezonului cald, a primăverii, tind să consume mai multă energie decât

produc. Acest lucru poate provoca un dezechilibru în organism şi astfel apare astenia de primăvară. Pentru tratarea asteniei de primăvară trebuie să consumaţi foarte multe fructe şi legume, care asigură un aport important de vitamine şi minerale organismului, dar şi să vă odihniţi mai mult ca de obicei, deoarece în timpul somnului corpul se reface.

Tocană de legume De ce este bine Între „virtute” şi „păcat”

să-ţi începi ziua cu o cafea?

V

irtuţile şi păcatele cafelei au fost adesea întoarse pe toate feţele. Până la urmă, a bea sau a nu bea cafea rămâne o chestiune de gust. Dacă eşti cafegiu, n-ai ce-i face. Decât, eventual, să mai reduci din cantitate. Şi să recapitulezi în minte de ce-i aşa de bună - ca să nu te mai simţi vinovat. Totodată, e musai să reţii că anume cafeaua te apără de cancerul de piele, te ţine departe de Alzheimer şi diabet, îţi măreşte puterea de concentrare şi dă avânt metabolismului. Toate, având numai cinci calorii!. Asta dacă nu o amesteci cu frişcă sau lapte gras şi nici nu torni zahăr cu nemiluita. Espresso nu e cea mai bună alegere

Toate aceste proprietăţi benefice ale cafelei pot fi chiar maximizate. Secretul e să ştii ce bei şi când să bei. Cel mai bine e să alegi cafeaua normală, în detrimentul celei de tip espresso, care are mai puţină cafeină şi poate ridica nivelul colesterolului. Motivul - espresso nu este filtrat, ceea ce înseamnă că lipidele vinovate de creşterea colesterolului rău se află în băutură.

Ingrediente - doi cartofi mari - doi morcovi - o ţelină - un pătrunjel - doi ardei graşi sau gogoşari - două-trei roşii sau suc de roşii - 1/4 varză - două cepe - şase linguri de ulei - verdeaţă, sare, piper, boia dulce - opţional: 1/3 conopidă, o vânătă - o mână păstăi de fasole verde

Mod de preparare Se curăţă şi se spală toate legumele şi zarzavaturile. Morcovii, cartofii, pătrunjelul şi ţelina se curăţă şi se taie în felii subţiri. Ardeii se taie mărunt, iar varza - fideluţă. Se ia o cratiţă suficient de mare pentru tocana de legume. Mai întâi se rumenesc cepele tocate, în ulei sau untură fierbinte - tocana de legume iese deosebit de gustoasă dacă folosiţi mai multă grăsime. Se presară o lingură de boia dulce, apoi se adaugă zarzavatul. Se lasă să se călească cinci minute. Dacă punem la

tocana de legume şi câteva bucheţele de conopidă (sau vânătă), este bine ca aceasta să se prăjească separat în puţin ulei, înainte de a fi adăugată la mâncare. Se completează tocana cu roşiile tăiate în felii sau 100 ml suc de roşii, sare, apă cât să aibă în ce fierbe legumele. Se acoperă şi se lasă tocana de legume să fiarbă acoperită, la foc mic sau în cuptor.

Notă Suntem obligaţi să ne obişnuim cu ideea că a venit primăvara şi vremea se îmbunătăţeşte. Măreaţa tocană, orice fel de tocană, nu poate fi decât gustoasă şi ar fi bine să profitaţi de faptul că în piaţă au început să se găsească legume proaspete…

Mic dejun de post

Alege cu atenţie ora de cafea Înainte de a lua prima înghiţitură, ţine minte că licoarea energizantă îşi face efectul în 30 până la 45 de minute. Abia atunci cafeina te loveşte cu maximă intensitate. După cinci ore, începe să-şi piardă din putere, aşa că fă-ţi planul şi în funcţie de acţiunea ascendentă sau descendentă a cafeinei. Şi dacă tot vorbim despre cafea, trebuie să mai ştiţi că studii recente au evidenţiat acţiunea psiho-stimulatoare a cafelei. Se pare că aceasta îmbunătăţeşte timpul de reacţie şi vigilenţă şi poate crea bună dispoziţie. Cafeaua stimulează secreţia de salivă şi de suc gastric, precum şi tranzitul intestinal, favorizând digestia; de aceea, nu este recomandată celor cu afecţiuni precum gastrita, ulcerul gastric sau cel duodenal. Există, totuşi, o diferenţă semnificativă între obișnuinţă şi dependenţă, deşi adesea se face confuzie între cele două. Simptomele dependenţei fizice includ pofta şi nevoia de a creşte cantităţile de substanţă pentru a satisface această poftă. În cantităţi moderate, cafeina nu acţionează asupra zonelor din creier legate de dependenţă. Aceasta este cafeaua de la începutul zilei. Mai târziu, la birou, urmează aşa-zisul „coffe break” pe care îl aşteptăm cu toţii, nu? O zi frumoasă să aveţi! (M. T.)

Ce mănânci dimineaţa, atunci când ţii post? De unde îţi iei energia pentru întreaga zi? Acestea sunt întrebări pe care cred că şi le pune toată lumea care ţine post.

- lapte de soia făcut în casă… pe care îl combini cu ce ai chef - cereale, miere, biscuiţi, banane; - salată de crudităţi.

Eu pot doar să vă spun că un mic dejun poate să conţină: - cereale de orz cu nuci şi miere sau pâine prăjită cu măsline; - pateu vegetal şi pâine prăjită; - salată de fructe;

Toate aceste bunătăţi pot fi alături de un suc de fructe proaspete şi, gata, veţi fi în formă toată ziua. Sunt doar câteva sugestii pe care le puteţi urma dacă aţi hotărât să ţineţi post şi nu numai. Dacă veţi mânca sănătos în fiecare dimineaţă, nu veţi reuşi decât să fiţi permanent într-o formă bună şi organismul vostru se va simţi bine.


FEMEIA

LUNI, 28 MARTIE 2011

www.timpul.md

9

Culinar.md

Riscurile şi beneficiile unei diete vegetariene Consultaţi un medic, faceţi analize, încercaţi să vă asiguraţi că organismului îi va prinde bine o astfel de schimbare

P

entru a ne lămuri de la început, trebuie să ştiţi că dieta strict vegetariană exclude toate alimentele de origine animală: carnea de pui, vită, porc; peştele, lactatele, ouăle şi brânza. Mierea este de asemenea condamnată, la fel şi ceara de albine.

Studiile au demonstrat că incidenţa hipertensiunii arteriale, a obezităţii, infarctului miocardic,

diabetului şi a problemelor cardiovasculare este mai scăzută la adepţii regimului vegetarian. Cauza

acestor efecte benefice se explică prin faptul că dieta vegetariană furnizează puţine grăsimi saturate, iar nivelul de colesterol din sânge e scăzut. De asemenea, ea poate diminua riscul unor tipuri de cancer (de colon, spre exemplu). În general, vegetarienii acordă mai multă atenţie alimentaţiei lor, nu fumează şi fac sport. Pe scurt, au un mod de viaţă mai sănătos. Dieta vegetariană poate fi echilibrată dacă se asigură toţi nutrienţii necesari şi dacă nu sunt excluse prea multe alimente. În schimb, atunci când alimentele excluse sunt în număr mare - cum este cazul regimului strict vegetarian -, respectarea dietei se face uneori cu dificultate. Conform unor studii de specialitate care au verificat starea de nutriţie a vegetarienilor, aportul alimentar de vitamine (vitamina D şi B12) şi minerale (fier, calciu, zinc) este mai mic decât cel recomandat, cu repercusiuni asupra sănătăţii pe termen lung. Astfel, din motive de sănătate, e bine să vă gândiţi de două ori atunci când luaţi decizii de a schimba ceva semnificativ în alimentaţia voastră. Consultaţi un medic, faceţi analize, încercaţi să vă asiguraţi că organismului îi va prinde bine o astfel de schimbare.

Secrete despre miere, fructe şi florile din vază Pentru a uşura amestecarea ingredientelor în recipientele special destinate acestei operaţiuni este întotdeauna recomandat să plasăm un prosop împăturit sau o bucată moale de bumbac împăturită sub bolul pentru mixat, pentru o aderenţă mai mare şi un grad de curăţenie crescut. Mierea de albine se va curăţa mai uşor de pe ustensile, dacă le ungem în prealabil cu puţin ulei de măsline - astfel, la curăţarea recipientelor nici măcar nu este necesar detergentul de vase, ci doar apa fierbinte.

Gospodinelor, cărora le place să îşi înfrumuseţeze bucătăria cu flori naturale aşezate estetic într-o vază cu apă, le va fi de folos să afle că acestea rămân mai multă vreme proaspete, dacă dizolvăm în apa din vază un drajeu pe zi din gama de vitamine complex B. În paralel, şi florile trebuie tăiate câte puţin la bază, în fiecare zi.

Cu ce poţi înlocui carnea atunci când ţii post

C

arnea este un aliment ce conţine multe proteine, fier, vitamine şi minerale esenţiale organismului. Totuşi, dacă te-ai decis să ţii post, respectiv să renunţi la carne pe durata celor 40 de zile, ar trebui să ştii care sunt alimentele ce înlocuiesc carnea, aducând organismului resursele necesare. Astăzi, îţi prezentăm o parte dintre ele...

Fasolea

Conţine proteine, fibre şi are un nivel ridicat de carbohidraţi cu eliberare lentă, ceea ce înseamnă că poate înlocui cu uşurinţă carnea în alimentaţie. Fasolea este un aliment care furnizează energie pentru muşchi şi creier, motiv din care este recomandată şi în dietele de slăbit. O sută de grame de fasole nu conţin mai mult de 120 de calorii, ceea ce înseamnă că este un aliment săţios şi poate fi mâncat în cantităţi mai mari.

Ciupercile

Sunt o sursă bogată de proteine vegetale de cea mai bună calitate. În plus, ciupercile conţin seleniu, cupru şi fier, ceea ce le face înlocuitori perfecţi pentru carne. Ele pot fi adăugate în mâncăruri pe post de carne (la mâncărica de cartofi sau cea de fasole) ori servite simple, coapte pe grătar sau trase în tigaie cu multe condimente.

Soia

Este un aliment ce conţine aceeaşi cantitate de proteine ca şi carnea, la care se adaugă fierul şi complexul de vitamina B. De asemenea, soia este bogată în fibre, reduce nivelul colesterolului rău, reduce hipertensiunea, împiedică dezvoltarea celulelor canceroase şi întăreşte sistemul imunitar. Partea bună e că soia este un produs cu un gust bun şi, mai mult decât atât, se găseşte sub formă de pateu, lapte, brânză etc.

Oleaginoasele

Utile în bucătărie

Dacă apelăm uneori la lumânări sau candele pentru luminat, este întotdeauna recomandat să le plasăm într-un recipient mai înalt umplut pe jumătate cu apă atât din motive de siguranţă, cât şi pentru a îndepărta mai simplu ceara rezultată din ardere.

40 de zile de smerenie culinară

Grăsimile pe care, în mod normal, le iei din carne, acum pot fi asimilate din fructe oleaginoase cum ar fi alunele, migdalele, nucile, arahidele. Acestea conţin proteine şi o cantitate importantă de vitamina E, care menţin pielea frumoasă şi sănătoasă. Iată ce mai conţine carnea şi care sunt alimentele din care îţi poţi lua ingredientele respective: Proteine - struguri, stafide, mazăre verde boabe, ciuperci, conopidă, praz, urzici, usturoi, fasole boabe, măsline negre, măsline verzi, nuci, făină de grâu, griş, orez, pâine graham. Fier - alune, arahide prăjite, caise uscate, drojdie, germeni de grâu, linte, mazăre, migdale, spanac, ovăz. Grăsimi - ulei de soia, ulei de arahide, ulei de măsline, margarină, fructe oleaginoase, unt de cacao. Vitamina B - ovăz, cereale, drojdie, portocale, cartofi copţi, mazăre. Nu îţi supune, totuşi, organismul la prea multe „traume” dintrodată - ia-o uşor şi fii sigur că poţi face faţă şi că merită. (M. T.)

Supa concentrată din carne de pasăre sau carne de alt tip ori din legume poate fi păstrată pe mai târziu prin răcire la temperatura camerei şi apoi congelare în cubuleţe ceva mai mari decât cele folosite pentru congelarea apei. Astfel se pot prepara mese delicioase mai târziu fără a mai fi nevoiţi să avem de furcă cu grăsimile animale sau vegetale rămase de la prepararea cărnii sau a supei concentrate de legume. Roşiile, caisele sau alte alimente ce trebuie curăţate de coajă pentru gătit se aranjează mai rapid, mai curat şi mai bine dacă le plasăm timp de patru-cinci minute în apă fierbinte. Şi gustul lor va fi potenţat prin acest procedeu, care produce mai mult suc. (M. T.)

Găteşti şi câştigi!

un cacrderdie redu

Câştigătoarea concursului din ultimele două săptămâni a unui voucher în valoare de 300 de lei este ALA DEMCIUC . Ce mănânci atunci când ţii post? Trimite-ne răspunsul la adresa: mirabela.tanase@timpul.md şi vei participa la concursul acestei săptămâni pentru a câştiga un card de reduceri oferit de către Restaurantul La Roma. Gătim împreună şi avem doar de câştigat.


10

LUNI, 28 MARTIE 2011

www.timpul.md

FEMEIA

timpul practic Cum să devenim frumoase acasă (VII)

O lady la masă

Cina este servită

D

acă o lady ia parte la câteva prânzuri ori cine festive, aceasta va constata că mâncarea îi poate fi servită în diverse moduri. Toate tipurile de serviciu au însă la bază una dintre următoarele trei modalităţi tradiţionale...

Serviciul englezesc. Acest tip este numit şi „servire familială”, fiind unul dintre cele mai populare. Platourile cu mâncare sunt aduse la masă de gazdă şi trecute de la un invitat la altul. Amfitrionul nu trebuie să se ridice de la masă decât pentru a umple carafa cu apă sau coşul cu pâine, ori pentru a aduce o porţie suplimentară la felul principal sau la garnituri, atunci când platourile au rămas goale pe măsuţa de servire ori au fost duse la bucătărie. Serviciul rusesc. Cunoscut şi drept „serviciu de gală”, este considerat mai formal decât cel englezesc. Aici, chelnerii aşază mâncarea pe farfurii, pe care le pun pe masă în faţa invitaţilor, sau trec cu platourile de la un oaspete la altul, pentru ca fiecare să se poată servi singur. Acest tip de serviciu sau o variaţie a lui va fi întâlnit la aproape toate restaurantele şi la toate dineurile oficiale, fie că sunt acţiuni de binefacere sau repetiţii pentru nuntă. Serviciul mixt. În cadrul acestuia, felul principal şi garniturile pot fi prezentate de gazdă pe platouri aşezate pe masă, astfel încât invitaţii să se servească singuri sau să fie serviţi de către gazdă. Supa, salata şi desertul, aranjate pe farfurii individuale, pot fi aduse direct din bucătărie. În orice caz, nu este responsabilitatea unei lady să stabilească modul în care i se serveşte mâncarea. Ea trebuie doar să mănânce ceea ce i se pune în faţă, aşa cum îi este prezentat. Însă, atunci când o doamnă este gazda unei mese în propria sa casă, ea va decide cum va fi servită mâncarea şi va planifica totul în consecinţă. Trebuie să ia în considerare în acest sens factori precum gradul de formalism al reuniunii, dimensiunile mesei (pe o masă mică nu vor încăpea multe platouri) şi posibilitatea de a angaja un chelner. Indiferent ce decizii a luat din acest punct de vedere, doamna va proceda astfel: ● Gazda anunţă că masa e gata şi îi roagă pe invitaţi să se aşeze, indicându-le locurile. ● Dacă serveşte salată, amplasează farfuriile de salată direct pe cele de serviciu (care vor fi puse pe masă dinainte). ● Când oaspeţii şi-au terminat salatele, gazda ia farfuriile de salată. Dacă intenţionează să aşeze mâncarea pe farfurii la bucătărie, le va lua şi pe cele de serviciu în acelaşi timp. Ia şi furculiţele de salată odată cu farfuriile. ● Gazda fie pune mâncarea pe farfuriile de serviciu la bucătărie, fie aduce felul principal şi garniturile la masă, iar invitaţii se servesc singuri. ● Gazda poate umple paharele de vin ale invitaţilor prima oară. După aceea însă, mai ales la o cină între prieteni, va încuraja oaspeţii să se servească singuri, dând sticla din mână în mână. ● Când oaspeţii au terminat felul principal, cu porţii suplimentare cu tot, dacă le-au fost oferite, gazda ia farfuriile şi tacâmurile folosite. ● Salata poate fi servită după felul principal, dacă amfitrionul preferă aşa. ● La final, este servit desertul. Dacă nu a pus furculiţa sau linguriţa de desert pe masă dinainte, gazda le poate aduce odată cu desertul. Dacă are cafea, o serveşte tot acum. (Din cartea „O lady la masă. Mic tratat de eleganţă” de Sheryl Shade, John Bridges şi Brian Curtis)

Trucuri naturiste pentru un păr frumos

U

n păr sănătos, plin de strălucire şi volum atrage mereu admiraţia. Dar, pentru a te putea mândri cu un astfel de păr, trebuie să înveţi să ai grijă de el. Întreţinerea podoabei capilare nu înseamnă doar un păr curat şi atât. Părul are nevoie de multă atenţie, dragoste şi îngrijire - toate la superlativ.

PARUL GRAS

Ou şi bere: O mască ce se prepară foarte repede şi fără bătăi de cap este cea din gălbenuş de ou şi bere. Ai nevoie doar de gălbenuşurile a două ouă proaspete şi 50 ml de bere. Se întinde masca pe păr, se masează, după care se acoperă capul cu un prosop. După 30 de minute se poate spăla părul.

Oana Carasâz oana.carasaz.timpul@gmial.com Vopseaua pentru păr, ondulatorul, foehnul, placa pe care o folosim pentru a îndrepta părul ondulat sunt doar câteva dintre modalităţile prin care femeia zilelor noastre îşi construieşte imaginea. Dar, pentru a nu fi nevoită să apelezi la tratamente de la care vei avea pretenţia să remedieze în câteva zile ceea ce ai stricat în câteva luni sau ani, e bine să fii foarte atentă la toate produsele pe care le foloseşti pentru a avea o imagine de invidiat. Astfel, evită folosirea periilor de păr confecţionate din plastic, deoarece acestea rup şi agaţă părul. Foloseşte o perie cu dinţi din lemn. Părul se spală numai atunci când începe să devină gras, nu zilnic. Foloseşte o mască adaptată tipului tău de păr la fiecare două săptămâni pentru ca acesta să fie strălucitor şi plin de viaţă. Pentru regenerarea părului, vârfurile se taie la două luni. Iar pentru a şti ce tratamente trebuie să foloseşti, trebuie să afli ce tip de păr ai. PĂRUL NORMAL

Este strălucitor, nu e gras şi e cel mai uşor de întreţinut. Deşi poate să-şi mai facă de cap şi nu se lasă foarte uşor aranjat, arată bine. Pentru el e suficient un şampon, balsamul şi măştile de păr adecvate. E binevenit tratamentul cu: Coajă de lămâie: Pentru revitalizarea, strălucirea şi supleţea părului se poate utiliza o infuzie preparată din coajă de lămâie şi apă clocotită. Se taie foarte mărunt cojile de la 500 g lămâi, se pun într-un vas, apoi se toarnă peste ele 1,5 l apă clocotită. Vasul se acoperă şi se lasă aşa timp de trei ore. După acest interval tratamentul este folosit la clătirea părului.

nă. Se aplică pe păr o lingură de maioneză preparată acasă. Se masează uşor părul. După ce ai aplicat masca, e indicat să-ţi înveleşti părul într-un prosop. Stai aşa 20 de minute, apoi speli părul. Părul va fi strălucitor şi hidratat.

Este un păr destul de greu de îngrijit. Trebuie spălat des, pentru că arată bine doar două zile după spălare, apoi îşi pierde strălucirea şi vitalitatea. Şuviţele au prostul obicei de a se uni, iar aspectul părului devine uleios destul de repede. Şi pentru ca totul să fie complet, adesea e afectat şi de mătreaţă. Părul gras are nevoie de produse speciale, dar şi şampoane care combat mătreaţa. Pentru a masca acest tip de podoabă capilară se poate face un permanent uşor. Astfel părul va fi ceva mai uscat, va căpăta volum, iar tu vei spune ADIO! spălărilor dese. Tratamentul recomandat în acest caz e cel cu: Oţet de mere: Conţinând acizi naturali foarte puternici, oţetul de mere stopează îngrăşarea părului şi te ajută să scapi de mătreaţă. Amestecă ½ pahar cu oţet cu 1/4 pahar cu apă călduţă şi clăteşte-ţi părul după şamponare. Otetul nu afectează părul. Tratamentul nu necesită clătire suplimentară. PĂRUL USCAT

Acest tip de păr arată tern şi are vârfurile uşor despicate. Este un păr dificil, care se aşază greu după spălare şi este mai aranjat la câteva zile de la spălare decât imediat după. În general, pielea capului e uscată şi apare frecvent o senzaţie de mâncărime. Firul uscat se rupe destul de repede. Are nevoie de şampon recomandat acestui tip, balsam hrănitor şi mască. Părul uscat nu se piaptănă decât cu o perie din lemn. Pentru el se recomandă tratamentul cu: Maioneză: Este eficientă, în cazul în care nu ai ulei de cocos la îndemâ-

Ulei de măsline şi zeamă de lămâie: Pentru acest tratament sunt necesare doar trei linguriţe de ulei de măsline şi două linguri de zeamă de lămâie. Se încălzeşte uleiul, se adaugă zeama de lămâie, se pune amestecul într-o sticluţă, apoi se agită foarte bine. Soluţia se aplică pe părul proaspăt spălat, apoi părul se va înfăşura într-un prosop. După 30 de minute, se spală. PĂRUL MIXT Tip u l acesta de păr este o comb i naţie între părul uscat şi cel gras. A r e aspect sănătos doar după spălare, iar vârfurile sunt greu de aranjat. La rădăcină părul e gras, iar vârfurile sunt uscate. Vârfurile, de obicei, sunt mai deschise la culoare decât restul părului, dar sunt şi despicate. De aceea e recomandat ca vârfurile să fie tunse cât mai des. Pentru el sunt necesare tratamente cu: Lămâie şi mirodenii: Ai nevoie de patru linguriţe de plante uscate (urzică, rozmarin, coada-calului şi cimbru). Peste aceste plante se adaugă 150 ml apă clocotită şi se face o infuzie. Când este gata, se strecoară, apoi se adaugă o lingură de oţet de mere sau suc de lămâie. După spălare, masaţi bine pielea capului cu această soluţie şi lăsaţi părul să se usuce natural. Nu se clăteşte. Aloe vera: Gelul de aloe vera are foarte multe calităţi , una dintre care e cea de a combate mătreaţa. Aplicat pe păr şi lăsat să acţioneze zece minute, te scapă de mătreaţa atât de deranjantă şi inestetică. Masca se spală cu şampon.


FEMEIA

LUNI, 28 MARTIE 2011

11

www.timpul.md

frumusete

Activitate vs. Calorii

Perfecţiunea feminină

Tabieturile, un stil de viaţă

1 2

S

cuzele pe care le folosim pentru a nu face mişcare sunt destul de multe - unele clare şi perfect justificate, altele mai mult inventate de noi... Cert e că dorinţa de a face mişcare trebuie să ne aparţină. Sigur, ea poate fi insuflată de către o persoană din anturajul nostru, dar, oricât de mari ar fi eforturile acelei persoane, dacă lipseşte dorinţa proprie, nu vom realiza mare lucru.

P

Oana Carasâz

oana.carasaz. timpul@gmail.com

entru a fi mereu în formă, trebuie să ai câteva tabieturi. Deşi termenul poate suna cam dur sau ţi se pare puţin „învechit”, trebuie să înveţi cum să ai grijă de tine. Organismul are nevoie de anumite deprinderi pentru a funcţiona impecabil. Iar pentru aceasta nu e nevoie decât de puţină ambiţie din partea ta. Un mod de viaţă sănătos nu înseamnă doar restricţii dietetice.

Primăvara e ocazia perfectă de a te menţine în formă. Dar, o dietă te poate ajuta să slăbeşti doar dacă eşti dispusă să-ţi schimbi şi obiceiurile alimentare. Încearcă să mănânci multe fructe şi legume, să bei sucuri naturale sau ceaiuri neîndulcite. Legumele proaspete sunt potrivite pentru supe sau ciorbe.

Sezonul este perfect pentru alergări, dar poţi face exerciţii fizice şi acasă

3

Somnul te ajută să slăbeşti! Dacă nu ai ştiut, află acum: somnul arde calorii şi te menţine frumoasă. Dar acest lucru este posibil dacă dormi opt ore pe zi. Somnul este ingredientul perfect pentru o stare de sănătate bună. Pentru ca somnul să facă minuni, trebuie să dormi deja de la ora 22.00. E greu de realizat? Dacă răspunsul este „DA!”, ar trebui să încerci ca să fii în pat măcar la ora 23.00. În fiecare seară! După miezul nopţii ficatul îşi începe procesul de detoxifiere şi e de dorit ca acest proces să aibă loc în timpul somnului. După ora 2.00, are loc şi detoxifierea plămânilor, iar spre dimineaţă, în jurul orei 5.00 - detoxifierea colonului.

4

Toţi ştim că exerciţiile sunt sănătoase. Dar, pentru a te convinge că teoria are o bază destul de solidă, Femeia te invită să faci măcar puţină mişcare. Sezonul alergărilor este perfect, dar dacă eşti mai comodă poţi face exerciţii fizice acasă. Începe cu o încălzire uşoară de zece minute, apoi ia-ţi inima în dinţi pentru o oră de mişcare. Lasă-ţi imaginaţia să combine exerciţiile propuse în numerele anterioare, apoi pregăteşte-te pentru altele noi. Abdomene Acest exerciţiu ajută la dezvoltarea muşchilor spinali, a omoplaţilor şi la o mobilitate mai bună a coloanei vertebra-

Micul dejun Şi micul dejun este important pentru persoanele care vor să slăbească. Se poate spune că este cea mai importantă masă a zilei. Între orele 7.00 şi 9.00 dimineaţa se realizează absorbţia substanţelor nutritive în intestinul subţire. Aceasta este perioada potrivită în care ar trebui să serveşti micul dejun. Mănâncă încet Este foarte important să respecţi programul de servire a mesei. Mănâncă încet şi încearcă să mesteci cât mai mult mâncarea, pentru a putea fi atentă la senzaţiile pe care ţi le transmite corpul tău. De îndată ce simţi că eşti sătulă, trebuie să te ridici de la masă şi, bineînţeles, să nu mai mănânci. Poftele Simţi uneori nevoia să mănânci mezeluri, pizza, dulciuri sau snacks-uri? Dacă acest lucru se întâmplă foarte rar, e permis. Dar, pentru ca ciocolata visată să devină realitate, trebuie să faci sacrificii. Poţi să îţi delectezi papilele gustative cu ciocolată sau cu pizza numai în cazul în care eşti dispusă ca la masa următoare să nu pui niciun strop de grăsime în farfurie. Sucurile Ţi-e sete? Bea apă. Apa hidratează mult mai bine decât orice suc, care conţine mult zahăr. Hrana sănătoasă Începe ziua cu un fruct - măr sau portocală - şi un ceai cald neîndulcit, de preferat verde. Mic dejun: grâu integral cu lapte, un ou fiert tare, un bol mic cu nuci şi stafide. Prânz: supă-cremă de porumb/un bol de orez fiert cu porumb. Cină: legume înăbuşite în unt - fasole, morcovi, conopidă, broccoli; poţi mânca şi o felie de pâine cu seminţe. Desert: fructe cu frişcă sau smântână degresată. Gustări: un cartof copt, fructe, iaurt, batoane de cereale. ATENŢIE! În cazul în care ai decis să ţii un regim, trebuie să consulţi medicul tău şi, eventual, să-ţi faci un set de analize pentru a vedea care e starea sănătăţii tale. Nu este recomandat să ţii dietă dacă organismul are anumite carenţe.

le. Întinde-te cu faţa pe podea, iar braţele aşază-le pe lângă corp. Foloseşte-ţi muşchii abdominali de bază prin extensia trunchiului. Ridică uşor pieptul, mâinile şi picioarele pentru o execuţie cât mai corectă (foto 1). Fă o pauză de două secunde, după care revii la poziţia iniţială. Repetă de 15-20 de ori. Braţe Şi braţele merită atenţie, cu atât mai mult, cu cât vom începe să purtăm bluziţe cu mâneci scurte sau maieuri şi rochiţe cu bretele. Flotările au un rol important în conturarea braţelor, dar dacă nu le puteţi realiza, încercaţi exerciţii mult mai uşoare. Folosiţi gantere sau sticle umplute cu apă sau nisip. Staţi drept, dar flexaţi genunchii. Duceţi braţele în spate, dar coatele ţineţi-le lipite de corp, apoi reveniţi (foto 2, 3). Nu se mişcă decât antebraţul. Veţi simţi cum lucrează bicepşii, tricepşii şi muşchii spatelui. Picioare Picioarele se vor contura, dar pentru asta trebuie să depuneţi eforturi repetate. Fixaţi greutăţile pentru picioare, apoi începeţi exerciţiul. Staţi cu spatele cât mai drept. Flexaţi un picior, iar pe celălalt ridicaţi-l deasupra solului cam 30 de cm. Acum ridicaţi şi coborâţi uşor piciorul, dar nu-l lăsaţi jos (foto 4). Repetaţi de 25 de ori şi încercaţi să lucraţi trei serii de exerciţii.

Spor la treabă!

(O.C.)

Studii şi concluzii

Fumăm şi... riscăm să facem cancer la sân Vâ r s t a şi factorii genetici s u nt c u noscuţi ca principalii „vinovaţi” pentru apariţia cancerului de sân. „Acestora li se adaugă însă şi fumatul - atât cel activ, cât şi cel pasiv, femeile cele mai afectate fiind cele aflate în perioada menopauzei”, a declarat dr. Karen Margolis, conducătoarea unui studiu ce a vizat relaţia dintre fumat şi acest tip de cancer, de la „HealthPartners Research Foundation” din Minneapolis. În cadrul studiului au fost urmărite 79.990 de femei cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani. După zece ani de supraveghere, 3250 din ele au dezvoltat cancer la sân. Cercetătorii au stabilit că fumătoarele au un risc mai mare cu 16% să dezvolte această boală, iar cele care au renunţat - doar 9%. Cele mai expuse erau femeile care au fumat cel puţin 50 de ani, dar şi cele care s-au apucat de fumat în adolescenţă. Chiar şi cele care au renunţat mai sunt în grupa de risc timp de 20 de ani. Şi nefumătoarele expuse fumatului pasiv mai mult de zece ani (în special, în timpul copilăriei) aveau un risc de a dezvolta boala cu 32% mai mare.

Primul născut, primul alergic Primul copil născut în familie este mai sensibil şi predispus către alergii, conform Academiei Americane de Alergie, Astm şi Imunologie. Riscul alergiilor scade cu cât numărul fraţilor născuţi anterior e mai mare. Concluzia aparţine cercetătorului Takasahi Kusunoki, autorul unui studiu privind alergiile, care a urmărit incidenţa alergiilor în cazul a 13.000 de copii de 7-15 ani şi au comparat datele cu ordinea naşterii în familie. Din eşantion au făcut parte bolnavi de astm, dermatită atopică, rinită alergică, conjunctivită alergică şi alergici la mâncare. Conform rezultatelor, ordinea naşterii nu contează în cazul celor cu astm sau dermatită atopică, însă diferenţele sunt notabile în cazul celor cu rinite, conjunctivite şi alergii alimentare. Rezultatele cercetătorilor indică faptul că aceste alergii ar putea avea origini prenatale, însă este nevoie de cercetări suplimentare pentru a se stabili cu exactitate cum influenţează perioada prenatală şi cea postnatală. Rubrică de Andreea Ştefan


12

LUNI, 28 MARTIE 2011

www.timpul.md

FEMEIA

TENDINTE

Miracolul pietrelor: ne fac frumoase şi sănătoase

D

incolo de estetică şi fascinaţie, efectele benefice ale pietrelor asupra omului au fost explicate încă din Antichitate: cristaloterapia poate remedia orice afecţiune.

Cristaloterapia, cea mai veche medicină alternativă

Cu mii de ani înaintea epocii aspirinei şi a medicinii computerizate, vracii au descoperit puterile tămăduitoare ale pietrelor. Mai mult, şamanii credeau că pietrele sunt entităţi însufleţite, care creează un câmp energetic puternic, capabil să potenţeze abilităţile ascunse ale oamenilor, să redea liniştea şi echilibrul şi, mai ales, să vindece boli, al căror remediu nu putea fi găsit în leacuri obişnuite. Astăzi, efectele cristaloterapiei sunt recunoscute de specialişti. Transparente sau mate, preţioase sau semipreţioase, pietrele pot vindeca orice afecţiune. „Inelul acesta îmi poartă ghinion”

atrag energii negative pe care nu le poţi sesiza, dar pe care subconştientul tău le simte. Rubinul şi coralul îşi pierd din culoare atunci când persoana care le poartă e anemică. Turcoazul îşi schimbă culoarea dacă posesoarea lui nu se simte bine psihic sau fizic. Reversul medaliei: topazul, smaraldul şi diamantul transmit încărcătură energetică pozitivă purtătoarei. Alte pietre, precum ametistul sau safirul violet, au anumite frecvenţe vibraţionale care dau inspiraţie şi o stare psihică bună. O mare de culori, un ocean tămăduitor

Culoarea şi forma dau unicitatea fiecărei pietre. Aceste două elemente determină bagajul informaţional şi potenţialul curativ al pietrei. Cele trei culori esenţiale - roşu, albastru, galben şi nuanţele lor sunt criterii după care pietrele se întrebuinţează în tratarea diferitelor afecţiuni. Pietrele roşii: coralul, rubinul, jaspul roşu, piatra sângelui

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să dai vina pe o bijuterie pentru că ai avut o zi mai grea? Sau, dimpotrivă, să te simţi norocoasă când o porţi? „Cu cât pietrele sunt mai valoroase, cu atât sunt mai încărcate cu forţe cosmice, care radiază în jurul tău”, spun specialiştii. Uneori, pietrele declanşează afecţiuni sau stări neplăcute. Alteori,

Roşul este simbolul vieţii, al puterii, al vitalităţii şi al naturii fizice. De aceea, pietrele de culoare roşie sunt folosite în tratarea anemiilor şi a tuturor afecţiunilor care implică deficienţe de circulaţie ale sângelui.

Acestea sunt utilizate eficient şi atunci când pielea feţei sau a mâinilor capătă o culoare vineţie din pricina frigului, în cazuri de insuficienţă nutriţională, depresii sau simple letargii. Pietrele verzi: smaraldul, turmalina verde, malahitul, jaspul, crisoprazul, aventurinul, agata

Simbol al armoniei, creativităţii şi abundenţei, verdele este imaginea unei sănătăţi viguroase. Pietrele verzi sunt folosite de terapeuţi ca remediu în cazul unor disfuncţii ale sistemului nervos, pentru că transmit vibraţii care nu irită şi nu inflamează, acţionând ca un calmant. Iată de ce, de fiecare dată când simţi că te „încearcă” stresul sau ai nevoie de ceva mai multă energie, este bine să porţi o bijuterie cu piatră verde. Aceleaşi pietre sunt folosite cu succes în tratarea şi vindecarea bolilor de inimă sau dereglări ale presiunii sângelui. Pietrele albastre: safirul, lapis lazuli, turcoazul, aqua-marinul, topazul albastru

sau

ce prostii citesc femeile Refleţiile unui bărbat tipic în timp ce răsfoieşte o revistă pentru femei

Inspiraţie, devotament, aspiraţii spirituale. Albastrul pietrelor produce radiaţii ce calmează şi echilibrează, inducând armonie spirituală. Razele albastre emise de pietre au calităţi curative asupra oricăror defecţiuni sau blocaje ale gâtului. Fiind o culoare rece, albastrul este folosit în situaţiile în care apar inflamaţii şi sângerări interne. Pietrele albastre sunt astringente, sedative şi calmante. Pietrele galbene: topazul, citrinul, chihlimbarul

Aceste pietre transmit vibraţii magnetice, care un efect tonifiant asupra sistemului nervos. De aceea, galbenul este un catalizator extraordinar în cazuri de nervozitate sau iritare. Uneori, pietrele galbene sunt folosite pentru a neutraliza efectul obositor pe care îl poate avea expunerea prelungită şi repetată la culoarea roşie. (E. S.)

Din cauza că aveam prea mult timp liber şi mă plictiseam, am decis să răsfoiesc o revistă pentru femei. Am ales din colecţia prietenei mele un

râs. Informaţii şi sfaturi despre fleacuri precum cerceii, inelele, machiatul sprîncenelor, genelor, asortarea culorilor şi multe alte

număr al revistei Health&Beauty şi mi-a părut rău că am făcut-o. Revista începe cu Secretele sănătăţii

lucruri pe care noi, bărbaţii, nu le observăm, provocând supărarea cumplită a femeilor.

şi frumuseţii. Vă închipuiţi, domnilor, femeile chiar cred că aceste secrete există! Ele cred că dacă vor şti caracterisitcile fructelor uscate vor deveni mai sănătoase. Un alt capitol vorbeşte despre îngri-

Desigur, sunt şi subiecte pe care Health&Beauty nu le putea evita: un penis mai mare sau un test pentru a afla ce fel de femeie eşti, şi încă multe alte lucruri la fel de comice şi inutile.

jirea părului pe timp de iarnă. Că pe timp de iarnă părul se murdăreşte mai repede şi trebuie spălat mai des cu şampoane uşoare. Că din

După ce am citit toate acestea şi prietena mea ieşise de sub duş, am întrebat-o de ce citeşte această revistă din moment ce nu conţine

cauza frigului părul devine aspru, uscat, deteriorat şi că ar fi bine să purtăm pe timpul iernii o pălărie. Şi încă multe sfaturi fără de care, nu ştiu din ce motiv şi prin ce miracol, noi, bărbaţii, trăim foarte bine şi, de regulă, avem şi păr pe cap, şi

nimic interesant şi am primit răspunsul: “Faptul că o revistă nu le place bărbaţilor este cel mai tare argument al ideii că revista este foarte bună pentru femei.” După care mi-a smuls revista din mâini şi s-a dus la oglindă. Să-şi

minte în interiorul acestuia. Ajungând cu lectura la o altă

machieze sprâncenele. Cum scrie la carte. Adică, cum scrie în revista

rubrică, era cât pe aci să mor de

Health&Beauty…

c m y k


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.