proporţional cu liste prestabilite (închise), ordinea candidaţilor pe listă fiind stabilită de partid, până în anul 2004. La alegerile din anul 2008 s-a utilizat un sistem electoral ce combină elemente majoritare și elemente proporţionale1. Pragul electoral a fost de 0% la alegerile din 1990, crescând la 3% pentru alegerile din 1992 și 1996, apoi la 5% în cazul alegerilor din anul 2000, pentru partide, respectiv 8-10%, în funcţie de numărul partidelor asociate, pentru coaliţii2. Vulnerabilitatea partidelor politice din România
Sistemul de partide din România a fost caracterizat de un grad ridicat de instabilitate, cu precădere în perioada 1990-2000. Lipsa legăturii partidelor politice cu anumite segmente sociale poate fi cel mai bine ilustrată cu ajutorul indicelului volatilităţii electorale. Astfel, volatilitatea electorală a fost de 30,2% în anul 1992, de 14,3% în anul 1996, de 29,1% în anul 2000, de 14,94% în anul 2004 și de 17,48% în anul 20083. Efectul volatilităţii asupra performanţelor electorale ale partidelor din România poate fi demonstrat cu ajutorul unor exemple. Dacă privim evoluţia PNŢCD, din perspectiva numărului de mandate pentru Camera Deputaţilor obţinut, vom observa că acesta a obţinut 12 mandate la alegerile din 1990, 41 de mandate la alegerile din 1992, 82 de mandate la alegerile din 1996, 0 mandate la alegerile din 2000 și 0 mandate la alegerile din 2004. Astfel, după eșecul înregistrat la alegerile din anul 1990, câștigate în mod clar de FSN, partidul a reușit să obţină 41 de mandate în anul 1992, devenind principalul partid de guvernare în perioada 1996-2000, pentru ca ulterior să rateze intrarea în parlament la două alegeri consecutive. Prin contrast, UDMR, partid care beneficiază de suportul electoral constant al comunităţii maghiare, a obţinut 29 de mandate în 1990, 27 de mandate în 1992, 25 în 1996, 27 în anul 2000, 22 în anul 2004 și 22 în anul 2008. În afara UDMR, niciunul dintre partide nu a beneficiat, în perioada 1990-2000, de o baza electorală constantă, clar definită, fapt ce poate explica volatilitatea electorală ridicată a sistemului de partide din România, cât și numărul mare de scindări, fuziuni sau alinaţe. Poate că cel mai important aspect al evoluţiei volatilităţii electorale in România îl reprezintă faptul că cea mai mare partea a acesteia este compusă din volatilitate clasică, rezultată în urma transferurilor de voturi între partidele majore, cu câteva excepţii, când o proporţie importantă a volatilităţii electorale rezultă din ieșirea unor partide din corpul legislativ. Volatilitate electorală cauzată de apariţia unor noi partide este infimă (3,89%, procentul obţinut de PRM la alegerile din 1992). În ceea ce privește procentul membrilor de partid acesta era de 3,3% din cetăţenii cu drept de vot în anul 19934. În concluzie, pot afirma că la începutul perioadei de tranziţie partidele politice se confruntau cu un grad ridicat de incertitudine în ceea ce privește rezultatele 1 Pentru o descriere completă a sistemului electoral utilizat la alegerile din anul 2008 cititorii interesaţi pot consulta Albescu, Mateescu, Roescu. 2008. Alegerile pentru Parlamentul României, București: SNSPA, http://mjm.snspa.ro/uploads/mjm/Cercetare/Raport%20noiembrie%202008. pdf, 4-9 2 Cristian Preda, „Sistemul de partide si familiile politice din Romania postcomunista” în JeanMichel de Waele (coordinator), Partide politice si democratie in Europa Centrala si de Est, (Bucuresti: Humanitas, 2003), 274 3 Sikk, Allan. „How Unstable? Volatility and Genuinely New Parties in Eastern Europe”, European Jouranl of Political Research, 44 (2005): 1, 391-412 pentru anii 1992, 1996, 2000 și calcule proprii pentru anii 2004 și 2008. 4 Natalia Letki. „Socialization for Participation? Trust, Membership and Democratization in East-Central Europe”, Political Research Quarterly, 57 (2004): 4, 676 Sfera Politicii nr. 8 (162) / 2011
15