negarea accesului respectivului partid la resursele statului și la o parte din funcţiile publice. În cele mai multe cazuri nici accesul la mass-media de stat, nici cuantumul subvenţiilor nu sunt afectate de părăsirea guvernării. Astfel asistăm la apariţia cartelului de partide, caracterizat de întrepătrunderea dintre partide și stat și de cooperarea între toate, sau aproape toate, partidele semnificative. Cartelizarea, sugerează Katz și Mair, apare mai ales în ţările unde susţinerea oferită de către stat partidelor politice este mai pronunţată și în acele ţări unde există o tradiţie a cooperării și acomodării între actorii politici1. Cartelizarea sistemelor de partide și democarţia
Fiecare model de partid a corespuns unei concepţii particulare asupra democraţiei. În același sens modelul partidului cartel aduce cu sine o nouă concepţie asupra democraţiei, fundamental diferită. În cazul viziunilor anterioare, una dintre ideile de baza era alternanţa la guvernare, unele partide fiind clar la guvernare în timp ce altele erau în afara ei. Teama excluderii din funcţiile publice determina partidele politice să fie deosebit de atente la cerinţele electoratului. Odată cu emergenţa partidului-cartel nici unul dintre partidele majore nu este în mod definitiv în afara guvernării. În timp ce programele politice devin din ce în ce mai asemănătoare iar campaniile electorale sunt orientate spre scopuri de comun acord, gradul în care rezultatele electorale pot determina acţiunea guvernului scade. În plus, deoarece separarea partidelor aflate la guvernare de cele aflate în opoziţie devine neclară, măsura în care votanţii sunt capabili să pedepsească partidele de guvernământ pentru performanţe obţinute, scade. În acest sens, alegerile încetează a mai fi un mod prin care societatea civilă controlează și limitează statul, devenind un serviciu oferit de către stat populaţiei. Conducerea statului trebuie reînoită iar alegerile sunt mijlocul prin care acest scop este atins. De asemenea, partidele au nevoie de răspunsul populaţiei în vedere asigurării unei guvernări acceptabile, iar alegerile asigură răspunsul electoratului faţă de politicile implementate și faţă de rezultate. Din acest motiv statul asigură alegeri concurenţiale, iar întrucât alegerile democratice necesită partide politice, statul asigură existenţa partidelor. Cum partidele aflate la putere sunt cele ce constituie statul ele asigură alegerile concurenţiale, asigurându-și în același timp propria supravieţuire. În plus, politicienii simt nevoia de a scădea costurile unei înfrângeri în alegeri, astfel încât strategia aleasă este de a oferi subvenţii și susţinere tuturor partidelor relevante și de construi coaliţii la diferite niveluri. Rezultatul este scăderea competiţiei, stabilitatea devenind mai importantă decât victoria2. Cartelizarea sistemului de partide din România
Analiza emergenţei cartelului de partide în România începe cu anul organizării primelor alegeri democratice (1990) și se încheie în anul 2008 (anul în care s-au organizat ultimele alegeri parlamentare). De asemenea, analiza vizează numai Camera Deputaţilor. Principalii indicatori ce pot fi utilizaţi pentru analizarea procesului de cartelizare sunt: a) înăsprirea legislaţiei electorale și b) regulile privind acordarea subvenţiilor de stat care favorizează partidele majore. Cele mai importante aspecte ale sistemului electoral utilizat în perioada 19902008 sunt formula electorală și pragul electoral. În România s-a utilizat scrutinul 1 Katz, Mair. „Changing Models”, 17. 2 Katz, Mair. „Changing Models”, 21-23
14
Sfera Politicii nr. 8 (162) / 2011