În același timp, multipartidismul postcomunist a fost însoţit de celălalt efect tipic al scrutinului de tip RP, anume practica coaliţiilor guvernamentale. Să spunem, mai întâi, că în perioada iunie 1990-iunie 2011, România a avut 11 guverne legitime, după cum urmează: cabinetul Roman1 și cabinetul Stolojan, pe perioada primei legislaturi postcomuniste, cabinetul Văcăroiu, între 1992 și 1996, cabinetele Ciorbea, Vasile și Isărescu, în legislatura 2006-2000, cabinetul Năstase, între 2000 și 2004, cabinetele Tăriceanu I și Tăriceanu II, în legislatura 2004-2008, cabinetul Boc I, între 2008 și 2009, și cabinetul Boc II, validat pe 12 decembrie 2009. Cu excepţia primului, care a fost monocolor (monopartid) și (supra)majoritar, guvernele României postcomuniste au fost coaliţii fabricate postelectoral. Două dintre ele, respectiv guvernul Văcăroiu și guvernul Năstase, nu s-au suprapus peste coaliţiile parlamentare care le-au susţinut, fiind, în formă, guverne minoritare, dar, în fapt, majoritare2. Celelalte au fost coaliţii guvernamentale cu suport majoritar parlamentar declarat, componenţa lor variind între 2 și 5 formaţiuni politice3. Sintetic, situaţia guvernării este cea din tabelul de mai jos4. Guvernele României postbelice și suportul lor parlamentar (1990-2010) Legislatura 1990-1992 1992-1996
Premier
Partide componente
Partide susţinătoare în parlament
Suport parlamentar (Senat)
P. Roman.
FSN
FSN
76,47%
T. Stolojan
FSN, PNL, MER
FSN, PNL, MER
84,87%
N. Văcăroiu
FDSN
FDSN, PUNR, PRM, PSM, PDAR,
55,22%
V. Ciorbea 1996-2000
R. Vasile
CDR, USD, UDMR CDR, USD, UDMR
60,83%
M. Isărescu 2000-2004
A. Năstase
PDSR (PDSR, PSDR, PUR)
PDSR (PDSR, PSDR, PUR), PNL, UDMR
64,29%
C.P. Tăriceanu I
A.DA. (PNL, PD), UDMR, PUR
A.DA. (PNL, PD), UDMR, PUR
51,10%
C.P. Tăriceanu II
PNL, UDMR
PNL, UDMR, PSD+PUR
69,35%
E. Boc I
PD-L, PSD+PC
PD-L, PSD+PC
73%
E. Boc II
PD-L, UDMR, Indep. (UNPR)
PD-L, UDMR, Indep. (UNPR)
2004-2008
2008-2012
1 Un cabinet Roman, cu caracter provizoriu, a funcţionat în perioada 22 decembrie 1989-28 iunie 1990. 2 Acestea au fost „guverne majoritare mascate” (cf. K. Strøm, „Democracy, Accountability and Coalition Bargaining, European Journal of Political Research, 31, no. 1-2/Febr. (1997): 56), adică guverne care „beneficiază de un angajament ferm de susţinere din partea mai multor partide din legislativ, deși acestea au decis să nu ocupe portofolii în cabinet” (Lijphart, Modele, 109); spre exemplu, cabinetul Năstase a fost susţinut pe toată durata legislaturii de UDMR, deși Uniunea nu a avut reprezentanţi în prima linie a administraţiei. 3 Numărul acestora trece de 5 dacă avem în vedere strict partidele politice care au deţinut portofolii guvernamentale, cum este cazul guvernelor din perioada 1996-2000. 4 Precizăm că suportul parlamentar a fost calculat la momentul constituirii majorităţii respective; totuși, guvernul Stolojan a avut, în fapt, o susţinere parlamentară mai mică, ca urmare a schismei din FSN, dificil însă de cunatificat cu exactitate, dar oricum majoritară; adăugăm că, în general, suportul parlamentar al guvernelor s-a diminuat pe parcursul legislaturii, în special ca urmare a fenomenului migraţiei; Sfera Politicii nr. 8 (162) / 2011
9