revistă trimestrială de cultură urbană
numărul zero
spații urbane / artiști contemporani / expoziții foto / ulița lipscanilor / lorgean theatre / interviu silent strike / nașterea unui artist / spații atemporale / tramvaiul 41 / blog reper
DECODIFICĂ SPAȚIUL URBAN
rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr
continuarea în pagina 28 ➲
materiale: cristina manolache foto: samira sarah natour
reper ›› Graniţe spaţii nonconformiste
4/5
TOP TRE I URBAN
Terasa cu DJ-i și platane pentru dans outdoor
Dacă vrei să dansezi, dar ideea de indoor vara ţi-e insuportabilă, terasa [Propaganda] de pe Șerban Vodă este soluţia. Spaţiul nu e foarte generos, dar include un ring de dans și mese cât să păstreze intimitatea. DJ-i recunoscuţi vin să facă antren. Pregătește-te să dansezi pe electro pop, breakbeat sau drum ‘n’ base.
Relaxare pentru sufletul urban încins de soare
Graffiti-uri și instalaţii diverse, un spaţiu de joacă pentru copii, o bucătărie cu dichis și atmosferă urbană, toate la [Fabrica]. Iubitorii de animale sunt primiţi alături de prietenii patrupezi. Umbrare albe brăzdează cerul, iar instalaţia de vapori reci se asigură că îţi e bine. Chill este cuvântul de ordine și la capitolul muzică.
Terasa lui dolce far niente ascunsă privirii
În centru, dar dibuită doar de cunoscători, [Pe Baricade] este o terasă de mare cu vedere la București. Împrejmuită de un gard de stuf, cu mese de lemn ce s-au colorat în roșu și verde, cu pietriș sub tălpi și bere să sature orice Setilă, terasa te întâmpină cu indie rock și umbră de la umbreluţe sau un vișin mândru.
CELE MAI TARI LOCALURI de metropotam.ro
TERASA VERONA
DUPĂ CĂRŢI, LA STÂNGA, PE ARTHUR VERONA Cum vii dinspre bulevard, în spatele Librăriei Cărturești și intim legate una de cealaltă, găsești Terasa Verona, cel mai bun loc să pierzi, deși unii ar spune că e un câștig, multe seri fierbinţi de vară. Întinderea terasei este mai mare decât te-ar putea lăsa să speri așezarea în centru, iar locul este mai verde decât ai ghici de la stradă. Spaţiul dintre mese este generos, seara se aprind lampadare și lumini difuze și calde, așa că intimitatea îţi e garantată. Pietrișul de sub picioare, ca și împletitura de răchită care împrejmuiește locul, te pot face să crezi că ai șters-o din oraș pentru un loc mai răcoros și mai lipsit de fasoane. Iar faptul că nimic din traficul infernal de la nici câţiva metri nu răzbate în inima verde a terasei te convinge. Muzica în surdină face loc conversaţiilor, iar sortimentele de bere rece dezleagă limbile. Dacă nu ești un mare băutor de alcool, atunci setea îţi va fi cu prisosinţă ostoită de limonada Verona, care te va cuceri cu gustul său în care se amestecă și menta.
GRĂDINA OAR Adresă: Arthur Verona 19; telefon: 021.650.20.20, 0743.027.981, 0766.741.791; email: cafenea@gradinaoar.ro
OPEN PUB Adresă: Tunari 65; telefon: 0746.484.765; program: 16.00 – ultimul client
THE DECK Adresă: Horei 34; telefon: 0755.333.377, 021.252.20.06 LA 100 DE BERI Adresă: Covaci 8; program: 10.00 – 02.00
LONDOPHONE Adresă: Ioan Zalomit 2 (demisol ex-magazin Steaua); telefon: 0744.629.499
NIMIC NU BUCURĂ MAI TARE PE BUCUREȘTENI DECÂT IEȘIREA LA
terasă în fiecare seară
DE VARĂ. NU E DELOC UN MIJLOC DE A SCĂPA DE ZĂDUF, CI UNA DINTRE CELE MAI PLĂCUTE PREOCUPĂRI ALE SECOLULUI. ESTE ASEZONATĂ CU ȘPRIŢ RECE DE VARĂ,
BERE BUNĂ SAU LIMONADĂ!
SARLO CAFE Adresă: Piaţa Romană 8; telefon: 0760.603.431
BEER O'CLOCK Adresă: Pasaj Villacrosse – Strada Bijuteria (lângă Poliţia Capitalei). Se poate intra în pasaj din lateralul Băncii Naţionale sau din Calea Victoriei. metropotam.ro este site-ul potrivit atunci când nu știi unde să ieși. Are cele mai bune review-uri și sfaturi!
ALEXANDRU RĂDVAN este un artist român al cărui univers artistic răspunde la întrebări incomode, despre lumi posibile, despre capricii, despre realitate și despre adevăruri discutabile. Din când în când, și despre creștinism ca religie oficială. Din [seria „Christ“].
6/7
reper ›› Graniţe artiști contemporani
materiale: samira sarah natour foto: bloguri artiști / arhive personale
„KITSCHURILE“ LUI GABRIEL BODNARIU Elemente stilistice ale suprarealismului, pop-art și hiperrealism, toate la un loc fuzionează, dând naștere unei viziuni artistice. Lucrare din [seria „Trecere“].
FELIX DEAC este de părere că arta contemporană trebuie să stârnească o reacţie, să atragă. Expoziţia „Life“ prezintă sculpturi hiperrealiste, ce stârnesc adevărate reacţii. [Eidetic 1].
CRISTIAN RĂDUŢĂ aduce în discuţie puterea magică a [rinocerului], în opoziţie cu simbolica perisabilităţii și fragilităţii umane.
ADELA EDU abordează autoportretizări, toate lucrările ei izvorând din preocupări lăuntrice. [Autoportret], 2009
EXPOZANŢII DIN ACEST NUMĂR // CE TREBUIE SĂ ȘTIŢI DESPRE EI gabriel bodnariu a studiat Arte la Timișoara și consideră că în arta contemporană kitschul este omniprezent. Mai multe lucrări pe blogul personal: gabrielbodnariu. blogspot.com.
felix deac este doctorand la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca. Ultima expoziție personală s-a numit „Life“ și a avut loc în Galeria Laika din Cluj-Napoca. Mai multe pe: www.deacfelix.tk.
cristian răduță este absolvent al Universității de Arte din București și este unul dintre cei mai buni sculptori ce se impun în arta contemporană românească. Vizitați și blogul: cristianraduta.blogspot.com.
adela edu se pregătește pentru un doctorat în Arte Vizuale, după ce a parcurs atât facultatea, cât și masterul în Pictură la UNARTE. Intrați pe: wickedthree.blogspot. com/2011/05/lucrari.html.
ILEANA SURDUCAN a avut ideea de a crea o „Fanzină Glorioasă“ dedicată benzilor desenate în spaţiul cultural clujean. Revista și-a mărit numărul de colaboratori și este o iniţiativă proaspătă susţinută de Centrul Cultural Francez. Lucrare din seria [„Circul“].
ALICE ILIESCU folosește linogravura ca modalitate de a interpreta arta, încercând mereu să o recontextualizeze. Sparge tiparele bidimensionalului și invadează spaţii 3D. [Alice doesn’t live here anymore], linogravură color.
FLORIN SIDĂU descompune anatomia și decosmetizează fiinţa umană la modul cel mai franc, fără ascunzișuri sau înfrumuseţări. [Sclav în tranziţie], 2010.
Prin desen și instalaţie, artista LEA RASOVSZKY relevă contrastul dintre materialele sterile și cele organice, dintre artificial și natural, într-o dihotomie care ne dă peste cap existenţa. [Expoziţia Sorrow, Heartache, Recovery & Shit].
alexandru rădvan este asistent la secţia Pictură a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Are o amplă carieră expozițională și un demers artistic clar. Mai multe, pe blogul personal: radvanpainting. blogspot.com.
lea rasovszky are 24 de ani, a participat la nenumărate proiecte de grup, dar și personale. Este un artist vizual foarte expresiv, care iubește Bucureștiul. Intrați în lumea ei: whatwouldleardo.blogspot.com.
alice iliescu este coordonator de relaţii publice în cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. Îi puteți vedea lucrările pe blogul personal: aliceiliescu.blogspot.com.
florin sidău sculptează în Timișoara și îl găsiți aici: florinsidau.blogspot.com. ileana surducan este activă pe scena artistică din Cluj. Mai multe despre ea și despre „Fanzina Glorioasă“ pe: ileanasurducan.blogspot.com.
8/9
reper ›› Direcţii expoziŢie–foto
material: samira sarah natour foto: marius filipoiu
artist vizual: marius filipoiu
camera: kiev 60, format mediu
lentile: volna-3 80mm/f 2.8
nu vorbesc despre mine, despre sentimentele mele, despre fericirea ori durere a mea
le arăt celor ce vor să vadă
portofoliu: www.defelipe.ro/ http://mariusfilipoiu.500px.com
preferă: Kiev pe format mediu și Mamiya C33
Cine sunt eu? Nu mi se pare atât de important. Importantă este fotografia, nu fotograful. Nu contează ce mănânc la micul dejul, contează ce reușesc să
captez cu ajutorul filmului. Și nu dau nume fotografiilor mele. Las totul la latitudinea privitorului. El este cel care înţelege ce vrea din trăirile mele.
FOTOGRAFIA, BUCATĂ RUPTĂ DIN TRUP ȘI DIN SUFLET Marius Filipoiu nu vorbește despre el. Nu își expune cu ușurinţă sentimentele, durerea sau bucuria. Iar când îl întrebi despre omul din spatele aparatului, este destul de reticent. Și asta, pentru că fotografia lui vorbește singură celor ce vor să audă. Pentru Marius, fotografia înseamnă 100% pasiune. 100% film. 100% format mediu. Nu câștigă bani din pasiunea lui, nu își dorește nici măcar expoziţii. Este de ajuns să găsești fotografiile lui pe site-uri. Asta este important pentru el, până la urmă, faptul că sunt preluate și că există acolo o mare parte din sufletul lui.
A descoperit fotografia în vara lui 2006, când și-a cumpărat primul aparat digital. Acum, că a experimentat cu filmul, nu s-ar mai întoarce niciodată la digital. Tehnica a învăţat-o ușor de pe internet, iar restul... simţ estetic. Preferă fotografia brută, fără intervenţii sau cosmetizări. Asta înseamnă să tragi pe film. Aparatele preferate sunt Kiev-urile pe format mediu. Timp de 4 ani, a folosit un Kiev 60. Acum două luni, și-a achiziţionat un Kiev 88 cm. Mai trage pe Mamiya C33, iar din iarnă a
început să-și developeze singur filmele alb-negru. Când te uiţi la o imagine captată de artist, îţi transmite multă senzualitate. Dinamica relaţiei de cuplu și trupul femeiesc sunt interpretate la modul cel mai senzual-erotic posibil. Nu-i plac seriile fotografice. Fiecare imagine trebuie să aibă propriul său caracter. Așa că majoritatea fotografiilor sunt regizate ca și cum ai face un film dintr-un singur cadru, iar personajele lui îi cunosc fotografia, așa că se lasă purtate de artist fără menajamente.
material: george barbu ilustraţie: samira sarah natour
reper ›› Puncte strategice proiect de arhitectură
10/11
’ mă ,
Cine ești, arhitectule?
CE ESTE UN ARHITECT? HMMM... O FI UN MANAGER BUN? DAR UN INGINER? POATE DOAR UN BUN DESENATOR. SAU, AȘA CUM VISEAZĂ ORICE TÂNĂR CARE VREA SĂ ÎMBRĂȚIȘEZE ACEASTĂ MESERIE, UN ADEVĂRAT ARTIST!
Când mi s-a propus să scriu un articol legat de arhitectură în această revistă, mi-au trecut prin cap o sumedenie de teme posibile de discutat. De la spaţiul urban contemporan și influenţa arhitecturii asupra lui, până la „cultura” înfloritoare a kitschului în România postdecembristă. Experienţa ultimilor ani, în schimb, m-a făcut să deschid ochii și să văd una dintre marile probleme pe care le avem noi, ca arhitecţi: foarte multă lume nu știe exact ce este un arhitect și cu ce se ocupă el.
XXX
Chiar așa… ce este un arhitect? ❒ un inginer; ❒ un manager; ❒ un desenator bun; ❒ un artist.
Dacă nu aţi răspuns cu toate cele patru variante, vă invit la o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă un arhitect și munca lui. Din punct de vedere etimologic, termenul de arhitect derivă din cuvântul grec arkhitekton (arkhi = șef + tekton = constructor). El este cel care coordonează toate specialităţile aferente proiectării de arhitectură (rezistenţă, instalaţii, climatizare etc.), cel care trebuie să aibă un limbaj comun cu acestea și, poate cel mai important, el este interfaţa dintre beneficiar, constructor și restul proiectanţilor. El trebuie să cunoască tot ce e legat de proiectarea de rezistenţă a clădirilor, de proiectarea de instalaţii sanitare, electrice, termice și de climatizare, pentru o comunicare cât mai bună, atât în faza de proiectare, cât și în faza de execuţie. Este produsul unei facultăţi de minimum
5 ani și un bun cunoscător al legilor de construcţie în vigoare, pe care trebuie să le aplice și la care trebuie să se conformeze.
XXX
De asemenea, arhitectul are competenţa de a interveni și de a cere experţilor tehnici ridicări topografice și studii geotehnice ale terenului acolo unde este nevoie, precum și de a realiza un studiu de fezabilitate sau o evaluare economică pentru investiţia dorită de beneficiar. Arhitectul este cel care îl poate ajuta pe beneficiar, în primă fază, să își definitiveze tema de proiectare (ce dorește să construiască, ce funcţiuni sunt necesare, dotări etc.), îl poate ajuta să își aleagă un teren corespunzător nevoilor sale și îi poate furniza, prin intermediul unor schiţe / desene, o soluţie funcţională, o idee,
un concept. Pe tot parcursul proiectării, el prezintă beneficiarului studii, schiţe de idei, perspective, simulări pe calculator, toate necesitând o abilitate în a desena, fie de mână, fie pe calculator. Din păcate, în ultimul timp, calculatorul a devenit cel mai folosit instrument al meseriei noastre, în detrimentul sfântului și artisticului desen cu creionul pe hârtie.
XXX
Partea artistică a proiectării este una dintre preferatele noastre. Este, de asemenea, cea care ocupă un loc important în concepţie. Instrumentele prin care relaţionăm cu ea sunt limbajul arhitectural ales, regulile de compoziţie, materialele folosite la finisajele interioare și exterioare, comunicarea dintre acestea.
Revenind la întrebarea de la începutul articolului, putem concluziona că arhitectul complet este cel care își însușește toate cele patru variante date și care, în procesul de creaţie, concepţie și proiectare face cât mai puţine compromisuri. Proiectul ideal din punctul meu de vedere ar trebui să conţină: un beneficiar cultivat, hotărât și bănos, comunicativ și deschis la nou, o echipă de constructori serioși pentru care termenul de deadline nu este o înjurătură de mamă (de preferat nemţi sau japonezi), și, nu în ultimul rând, un arhitect care să fie un bun manager. O persoană competentă și încăpăţânată în sensul bun, care să reușească să ţină în frâu atât faza de proiectare, cât și faza de execuţie, care să comunice eficient informaţii între bene-
ficiar, furnizori de materiale, specialiști din domenii anexe și constructori. Dacă toate acestea există, produsul final are șanse mari să fie unul de calitate, arhitectul să fie mulţumit, iar beneficiarul satisfăcut. rpr
George Barbu are 33 de ani și este absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Marile lui pasiuni, pe lângă arhitectură și amenajări interioare, sunt muzica și, deopotrivă, sporturile cu mingi rotunde. Motto personal: fiecare șut în fund e un pas înainte!
12/13 reper ›› Direcţii expoziŢie de stradă material: samira sarah natour foto: saddo / www.flickr.com/people/saddo
street-artist: saddo materiale preferate: lemn, pereţi, pânză, hârtie, serigrafie
inițial, faci street-art dezinteresat, din pasiune
după aceea, îți dai seama că oamenilor le place și devine hip și trendy
SADDO, ÎNTRE ARTĂ, STREET–ART ȘI ILUSTRAȚIE Saddo este un street-artist și ilustrator român care s-a întors recent în București după un an și jumătate în Berlin. A învăţat bazele desenului la Universitatea de Arte din Cluj-Napoca, însă consideră că primul pas decisiv înspre artistul în care s-a transformat îl constituie
momentul în care a descoperit arta de stradă. Desenele lui pun în scenă personaje fantastice, de cele mai multe ori bizare, sărind de la lucrări pline de culoare și psihedelice, la lucrări întunecate și monocrome. Unul din cele mai importante proiecte derulate de artist este „The
Playground“, o colecţie de street-art menită să vină în ajutorul acestei mișcări în România. Senzaţia pe care o ai atunci când privești o lucrare de-a lui Saddo este aceea pe care ai avea-o dacă, printr-o minune, un vis ar putea fi printat pe o bucată de hârtie.
14/15 reper ›› Puncte strategice arhitectură & stil bucureștean material: crina asandei foto: samira sarah natour
„Uliţa Lipscanilor“, inima Bucureștiului CENTRUL VECHI AL BUCUREȘTIULUI CUNOAȘTE ÎN ULTIMII ANI O BINE MERITATĂ REVENIRE ÎN PRIM-PLAN.
c
Cele câteva străduţe care au reușit să scape de vicisitudinile timpurilor sunt amprenta cel mai bine păstrată a Bucureștiului din toate timpurile. În centrul său, strada Lipscani coagulează istoria locului. Strada Lipscani pare să fie menţionată pentru prima dată în anul 1589 sub denumirea de „Uliţa cea Mare“, atunci când domnitorul Mihnea al II-lea Turcitul îi dăruiește unui anume Jipa „un loc în orașul domniei-mele, în București, pe Uliţa cea Mare, lângă curtea domniei-mele“. Pe această uliţă s-a dezvoltat în peste 100 de ani comerţul cu produse aduse mai ales din afara hotarelor ţării. Odată cu trecerea timpului, numele principalei străzi comerciale a orașului s-a transformat în Lipscani, denumire ce vine de la negustorii care vindeau aici mărfuri aduse de la Lipsca (Leipzig). Un document datând de la 1728 face cunoscut numele unui negustor, Istrate „Lipţeanul“. Mici
comercianţi care s-au stabilit aici au contribuit foarte mult la dezvoltarea și modernizarea întregului teritoriu al ţării. I-au determinat pe bucureștenii momentului să schimbe veșmintele orientale cu cele europene, au adus piese de mobilier occidental, i-au învăţat limbi străine precum germană, italiană sau franceză și i-au trimis de tineri la studii în vestul Europei, pe propria lor cheltuială. La fel ca și strada Lipscani, și celelalte uliţe ale cartierului poartă denumirile breslelor de meșteșugari și negustori care le-au populat sau a unor meserii astăzi dispărute. Spre exemplu, Uliţa Șelarilor amintește de vechiul obicei al boierilor de a umbla călare și de a-și împodobi caii cu șei superbe, brodate cu aur și argint, în genul șeilor orientale, iar Strada Tăbăcarilor spune în continuare povestea ţăranilor români care purtau un fel de sandale-opinci din piele tăbăcită, legate în jurul gleznei cu nojiţe. După „Marele foc“ din 1847, cel mai devastator incendiu petrecut în Capitală,
material: crina asandei foto: samira sarah natour
reper ›› Puncte strategice arhitectură & stil bucureștean
16/17
CARTEDEIDENTITATE
CRINA ASANDEI Sunt un om care adună mereu povești, stări și sensuri „furate“ din lume. Iubesc trecutul, clădirile vechi și oamenii care, fără să-i cunoști măcar, te împing parcă să-i descoperi inventându-i. Din toate aceste motive, Bucureștiul rămâne pentru mine orașul cu nenumărate dedesubturi, neobișnuit și surprinzător, în special prin imperfecţiunile sale.
care a mistuit aproape întreaga mahala, strada Lipscani a fost reconstruită în doar câţiva ani. Porţiunea dintre Calea Victoriei și strada Smârdan, loc în care se aflau vechile hanuri, a fost transformată într-o zonă elegantă cu profil bancar, iar restul „uliţei“ s-a împânzit din nou cu prăvălii și ateliere de toate soiurile, păstrându-și farmecul de arteră comercială. În anul 1855, căpitanul austriac Ștefan Dietrich (Bucureștiul era ocupat pe atunci de trupe austriece) spunea despre Lipscani: „Cea mai frumoasă și veselă stradă din București este Lipscaniul, magazinele se pot măsura cu cele ale Vienei…“. Ultimele două secole au transformat strada Lipscani într-un adevărat muzeu de arhitectură și au lăsat în urma lor o bogăţie de stiluri și forme. Prăvăliile minuscule se înșiră una după alta, fiecare cu o faţadă diferită, cu vitrină și cu latura lungă întinzându-se în adâncime, pentru a valorifica cât mai mult puţinul spaţiu disponibil. Diversitatea stilurilor arhitecturale, de la cel de inspiraţie renascentistă sau barocă, la cel Art Nouveau, se datorează mai ales numeroșilor comercianţi proveniţi din diverse culturi – greacă, armeană, evreiască sau sârbă – care și-au pus amprenta
asupra locului. Deși acum o bună parte din arhitectura boemă a clădirilor a atins un grad destul de ridicat de degradare, strada Lipscani continuă să-și spună mai departe povestea și să îndemne trecătorii să simtă atmosfera de „stradă mare“ de secol XIX. Teatrul de Revistă Constantin Tănase, numeroasele cafenele, restaurante și patiserii și mozaicul de magazine care se găsește acum pe Lipscani, de la cele cu materiale și ţesături sau pălării, la cele cu antichităţi sau sticlărie, redau, alături de vechile clădiri, farmecul tipic al zonei. Micile străduţe ale Centrului Vechi rămân o reală întrepătrundere între trecut și prezent, între vechi și nou. Pe Strada Șelari, celebră prin Curtea Sticlarilor de altădată, se găsește acum Curtea Berarilor. În locul cârciumii Vulpea Roșie, în care s-au cunoscut celebrii amorezi din perioada interbelică Cristian Vasile și Zaraza, se găsesc în prezent Crama Domnească și Restaurantul Voievodal, un local cu un trecut aparte și o atmosferă veche boierească în care prezentarea și servirea bucatelor se face într-un mod cu totul special: platouri de lemn, săbii, ţepușe, străchini de lut. Merită o privire și Gara Lipscani, unul dintre cele mai vechi restaurante din zonă, amenajat precum compartimentele unui tren.
XXX
De asemenea, aici se găsesc și numeroase magazine de sticlărie, care amintesc de vechii meșteri sticlari, creatori ai unor adevărate opere de artă. Zona cea mai renumită pentru cafenelele și terasele care se află aici este Strada Smârdan, una dintre cele mai aglomerate străzi din Centrul Vechi al capitalei. Localuri cu o largă arie în domeniul culinar, de la bucătăria
mediteraneană, la cea japoneză sau italiană, un mic hotel, situat într-o clădire din 1925, magazine cu decoraţiuni interioare și buticuri cu ceaiuri, iată ceea ce vechea „Uliţă Nemţească“ ne oferă în prezent. Un alt loc deosebit al zonei Lipscani îl reprezintă Teatrul de Comedie și cafeneaua ce aparţine de acesta, La Comedie, cu o terasă simplă și discretă, care dă senzaţia atmosferei retro a Bucureștiului interbelic, aflate pe strada Sfântul Dumitru. Remarcabilul „Hanul cu Tei“ păstrează și el ambianţa plină de poezie a vremurilor trecute. Altă dată, în acest loc se găseau prăvălii deschise pe ambele părţi, unde se vindeau „lipscănii“: blănuri siberiene, ţesături, încălţăminte și obiecte de uz casnic. În prezent, Hanul cu Tei găzduiește galerii de artă și antichităţi, consignaţii și magazine cu materiale de pictură și restaurare, iar printre acestea s-au deschis de curând câteva terase cochete. Tot pe Lipscani se află și Palatul Societăţii de Asigurări Dacia, pe faţada căruia se află un medalion cu chipul lui Mihai Eminescu și o placă de marmură ce amintește că poetul a lucrat aici timp de doi ani, ca redactor la ziarul Timpul. Marea clădire a Băncii Naţionale a României atrage imediat orice privire. A fost construită, în urmă cu mai bine de 200 de ani, pe locul în care se găsea altă dată unul dintre cele mai vestite hanuri ale Bucureștiului, hanul Șerban Vodă, ridicat de Șerban Cantacuzino între 1683-1685. Acum, de sub pavajul străzii Lipscani, au fost scoase la iveală rămășiţele din zona de sud a hanului, precum și alte ruine îngropate de secole. Au fost descoperite Hanul și Biserica Greci, peste care, în 1880 a fost ridicată clădirea din faţa Băncii Naţionale a României. Odată cu acestea, s-au găsit și pivniţe cu vase de ceramică, sticlă și porţelan, străzi vechi podite cu lemn și aproape 40 de morminte.
XXX
LA COMEDIE, TERASĂ SIMPLĂ ȘI DISCRETĂ, CARE DĂ SENZAŢIA ATMOS FEREI RETRO A BUCUREȘTIULUI INTERBELIC, SE AFLĂ PE STRADA SFÂNTUL DUMITRU.
O lume în sine, lipscaniul s-a încărcat de-a lungul vremii cu pași, oameni și amintiri, până când simpla rostire a numelui său a ajuns să fie sinonimă cu istoria. O stradă care la fiecare pas spune o poveste și îndeamnă la depășirea graniţelor timpului, o mică și rară bijuterie a stilurilor arhitecturale, un adevărat muzeu în aer liber ridicat pe propria sa istorie stratificată – iată cum este de fapt „Uliţa Lipscanilor“. rpr
RESTAURANTUL VULPEA ROȘIE ȘI LEGENDELE POVEȘTILOR DE AMOR INTERBELIC Între cele două războaie mondiale, Micul Paris era faimos pentru restaurantele și localurile pline de spectatori dornici să petreacă seri minunate alături de mari artiști din acea perioadă. Grădinile de vară – Rașca, Bordeiul sau Cărăbuș – erau la fel de pline. Că era teatru, operă sau cafenea, lumea se îmbrăca elegant și se îndrepta spre locurile știute cu trăsura sau în mașinile de epocă ce urmau drumul străzilor pietruite. În acele vremuri, restaurantul Vulpea Roșie era unul dintre
cele mai faimoase localuri de pe Lipscani. Aici, muzicianul Cristian Vasile a cunoscut-o pe celebra Zaraza și între ei s-a legat o frumoasă poveste de amor. Legenda spune că idila s-a sfârșit tragic, din cauza rivalității și a invidiei, cu uciderea Zarazei de către Zavaidoc, un celebru lăutar din perioada interbelică. Se întâmpla în anii 1940. Acum, în locul restaurantului Vulpea Roșie se găsește Crama Domnească și Restaurantul Voievodal, unde ești întâmpinat de o atmosferă boierească, cu bucate alese și rețete păstrate de demult.
18/19 reper ›› Puncte strategice cronică de artă material: ina ţăranu-hofnăr foto: cristina epure
Premieră în România:
lorgean theatre, TEATRUL DE APARTAMENT AL LUI JEAN-LORIN STERIAN, SE JOACĂ CU CASA ÎNCHISĂ
Cam o dată pe lună, în jurul orei 8 seara, în faţa blocului cu numărul 4 de pe strada Șipotul Fântânilor din București, se strânge un grup de oameni care pare că așteaptă ceva. De la fete de 20 și un pic de ani, cu fuste și bluze hippie, la băieţi cu teniși All Stars, ochelari Ray Ban și aparate de fotografiat profesioniste și la domni trecuţi de 40 de ani, cu cravată și costum, membrii grupului sunt cât se poate de diferiţi între ei. Locatarii imobilului nu sunt, însă, alarmaţi de bizara adunare. Majoritatea știu că, de aproape 3 ani, o garsonieră de la ultimul etaj al blocului se transformă în sală de teatru.
XXX
„Poate vei fi invitat!”, așa sună sloganul misteriosului teatru de apartament creat de scriitorul Jean-Lorin Sterian în decembrie 2008. Sute de oameni – aleși prin diferite modalităţi de Lorin – au trecut de atunci pragul garsonierei sale din Șipotul Fântânilor (loc predestinat unei activităţi de gen dacă ne gândim că a aparţinut regizorului Cristian Mungiu) și au asistat la diverse performance-uri. Cel mai recent spectacol lorgean theatre, „În Oglindă”, reunește două piese, una scrisă de un dramaturg britanic și alta scrisă de Lorin, despre interacţiuni dintre englezi și români, și a fost realizat în colaborare cu British Council. Spectacolul a avut doar trei reprezentaţii, cu un total de 50 de spectatori.
în prima seară, cei mai entuziasmaţi dintre invitaţi vin în jurul orei 19:15, cu jumătate de oră mai devreme decât au fost chemaţi. Își petrec timpul fumând și plimbându-se în susul și în josul străduţei care șerpuiește spre Cișmigiu, evitând contactul cu ceilalţi.
XXX
La 8 fără 10, din bloc iese o fată blondă, plăpândă, îmbrăcată cu o rochie maro, până în pământ, purtând o tolbă de plastic gri. Zâmbește grupului și întreabă „Aţi venit pentru teatru, nu?” După ce primește un cor de „Da!”-uri, roagă fiecare invitat să lase obiectul adus în tolbă, oferindu-i, în schimb, un bilet de acces (n.red. la fiecare reprezentaţie, spectatorii trebuie să aducă un obiect reprezentativ pentru subiectul piesei în loc de bani pentru bilet; de data aceasta, tema este „englez/ Anglia”). „Luaţi liftul până la etajul 8, apoi
material: ina ţăranu-hofnăr foto: cristina epure
reper ›› Puncte strategice cronică de artă
20/21
urcaţi scările la ultimul etaj și e prima ușă pe dreapta. Are un cap de leu pe ea, nu aveţi cum s-o rataţi!”, explică ea zâmbind fiecărui spectator. Odată ajunși în faţa ușii, oamenii bat timid. Cum nu li se răspunde, cineva ia iniţiativa și intră direct. Ușa este descuiată, iar în sufragerie, pe jos, îi așteaptă perne de diferite dimensiuni. În cameră e semiîntuneric – pe geamuri este lipită hârtie creponată neagră, menită să oprească razele soarelui. Între living și dormitor sunt două uși cu vitralii albastre și galbene. În spatele lor se vede mișcare.
XXX
Când toţi cei 18 invitaţi au sosit, Lorin vine din dormitor și anunţă că vom asculta o înregistrare audio cu spectacolul „Cerul în timpul nopţii”, al britanicei Susan Hodgetts, despre un român și patru englezi în închisoare. Le urează celor prezenţi „Audiţie plăcută!”, apasă butonul „play” al unui iPod așezat într-o boxă și se retrage în spatele ușilor cu vitralii. Spectatorii rămân în semi-întuneric și ascultă concentraţi înregistrarea, mutându-și din când în când privirea curioasă peste biblioteca plină cu cărţi, singura piesă de mobilier din încăpere.
XXX
După aproximativ 30 de minute, piesa se încheie, iar Lorin revine, închide iPod-ul și se așază pe un scăunel albastru. Urmează lectura piesei scrise de el, „Pe
culmile revărsării”, în care ponderea etnică din piesa anterioară este răsturnată – sunt patru români și un englez. Din dormitor vin doi actori care se așază unul pe un aparat de TV din anii ’70, altul pe un amplificator de bas. Începe spectacolul-lectură. După câteva minute de acomodare cu prezenţa actorilor, spectatorii încep să intre în atmosferă. Se zâmbește mult și unii, mai relaxaţi, întrerup replicile actorilor cu câte un hohot de râs. La un moment dat, din dormitor își face apariţia și o fată, care se alătură celor doi, apoi un al treilea bărbat. Deși cu toţii au experienţa scenei, la doar doi metri de public par mai puţin relaxaţi decât în timpul unui spectacol într-un spaţiu clasic.
XXX
La finalul piesei, în aplauzele îndelungi ale spectatorilor, după ce fac scurte reverenţe, actorii dispar cu toţii înapoi în dormitor. Doar Lorin rămâne să răspundă întrebărilor publicului. Oamenii au curiozităţi diverse, de la inspiraţia pentru piesă, până la veridicitatea întâmplărilor. Par că vor să tragă de timp, înainte de a părăsi apartamentul-teatru și de a ieși din starea de vrăjire. În urma lor, actorii ies pe rând din adăpostul dormitorului și, stând turcește pe podea, fac roată în jurul genţii cu obiecte. Este rândul lor să se bucure de performance-ul oferit de imaginaţia spectatorilor. rpr
CARTEDEIDENTITATE
INA HOFNĂR Ina Ţăranu-Hofnăr e un jurnalist pasionat de poveștile oamenilor creativi, autentici, care pun lumea în mișcare și o fac mai frumoasă. Crede în lucruri bine făcute, în cuvinte potrivite și, uneori, în șase lucruri imposibile înainte de micul-dejun.
Cum poți ajunge aici în 3 pași: 1 Urmărește blogul lorgean theatre, http://lorgeantheatre.wordpress.com/, pentru datele spectacolelor. 2 Scrie-i lui Lorin la lorgeantheatre@gmail.com. 3 Poate vei fi invitat. :)
22/23
reper ›› Direcţii muzicieni în mișcare
materiale: samira sarah natour foto: deftones
trupă: deftones
muzicieni: chino moreno (vocal și chitară), stephen carpenter (chitară), chi cheng
ALBUMREPER diamond Eyes este al 6-lea album, scos pe piaţa internaţională încă din 4 mai 2010, de Warner Bros. și Reprise Records. Albumul a fost un succes, urcând repede în topurile europene. Diamond Eyes nu a fost prima alegere pentru cel de-al 6-lea album al trupei. Eros, albumul care era programat să apară după cel din 2006, Saturday Night Wrist, a fost amânat din cauza accidentului de mașină al basistului trupei, Chi Cheng, care a intrat în comă la sfârșitul lui noiembrie, 2008. Fostul basist Quicksand, Sergio Vega, îi va ţine locul lui Chi Cheng.
piesele de pe album 1. Background 2. Release 3. Lyrics and themes 4. Reception 5. Track listing 6. Charts 7. Personnel 8. References 9. External links
DEFTONES ÎN ROMÂNIA Trupa americană Deftones revine în România, pe 13 august, într-un concert la Arenele Romane din București, în cadrul Alternative Summer Day. Deși anul trecut România nu a fost pe lista ţărilor europene pentru turul de promovare a ultimului lor album „Diamond Eyes“, Deftones a răspuns cererii și concertează de data aceasta și în România. Concertul face parte din turneul european al trupei. Fanii vor avea ocazia să asculte piesele de pe noul album al formaţiei, „Diamond Eyes“, dar și cele de pe albumele mai vechi, „Around the Fur“, „Adrenaline“ și „White Pony“. Originari din Sacramento, cei cinci membri ai formaţiei Deftones au cucerit scena hardcore încă de la începutul carierei muzicale, evoluând în mai multe turnee alături de trupe precum Korn,
Quicksand, L7, Bad Brains și alte formaţii de referinţă în industria muzicii rock. Începând din 1995, Deftones s-a consacrat în lumea muzicii alternative/ hardcore, reușind să vândă peste patru milioane de bilete la concerte și peste cinci milioane de albume. În 2001, formaţia a câștigat premiul Grammy pentru Best Metal Performance. În 2006, membrii trupei Deftones au concertat și în România, la Arenele Romane, în cadrul Hardcore Summer Fest. În deschiderea concertului vor cânta White Walls și Implant pentru refuz. Implant pentru Refuz este cea mai cunoscută formaţie de hardcore din România. A fost fondată în 1995 la Timișoara, fiind iniţiatoare a genului hardcore crossover în România. Încă de la început, IPR a ales să spună lucrurilor pe nume, textele pe teme social-politice
(bas), frank delgado (clape), abe cunningham (tobe și percuŢie)
gen muzical: alternative metal, rock experimental
MELODIILE MOMENTULUI
OM UNIT „The Timps“ (The Timps)
Jim Coles este un producător și DJ de muzică electronică din Londra. Cu un sound distinctiv, Om Unit a captat deja atenţia pasionaţilor de electro cu munca lui de până acum.
Alternative Music Experience aduce Deftones în România, în cadrul Alternative Summer Day, la Arenele Romane
AUSTRA „Feel it break“ (Feet it break)
având un puternic caracter protestatar. O prezenţă constantă în cadrul festivalurilor rock, IPR a evoluat pe scenele TopT, Posada, Rock la Mureș, Salvaţi Vama Veche, Peninsula, Fan-Fest etc. De asemenea, formaţia și-a adus contribuţia la numeroase campanii și evenimente umanitare și sociale, fiind invitată să cânte alături de nume sonore ale rock-ului: Megadeth, Soulfly, Clawfinger, Deftones, 25 ta life, Sick of it all. Formaţia de progressive metal White Walls, din Constanţa, deși a împlinit un an de la primul concert, se laudă deja cu o serie de succese naţionale și internaţionale: locul 1 la The Battle Of Rocksin (aprilie 2010), locul 1 la Stufstock Newcomers (august 2010), locul 3 la Maximum Rock – Suport Pentru Underground (octombrie 2010), locul 1 la finala naţională Global Battle Of The Bands (noiembrie 2010), locul 1 la Best Metal Newcomer
pe Metalhead.ro (februarie 2011), locul 5 la finala mondială Global Battle Of The Bands, organizată în Kuala Lumpur – Malaezia (februarie 2011). Albumul lor de debut, „Mad Man Circus”, apărut în octombrie 2010, a fost primit excelent de critici și de publicul larg. Acest lucru a dus la confirmarea White Walls drept prima trupă din România ce va cânta la festivalul ProgPower Europe în octombrie 2011. Evenimentul e produs de Alternative Music Experience, o colaborare dintre Bring The Noise și King Size Production. Biletele pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărturești) și online, de pe www.eventim.ro. Alternative Summer Day este un eveniment ce are ca scop să aducă în România trupe cu tradiţie ale genului alternative și nu numai.
Trupa formată din Katie Stelmanis, Maya Postespki și Dorian Wolf din Toronto cântă synth și operă într-o manieră în care mulţi nu ar îndrăzni.
CLOUD CONTROL Gold Canary (Bliss Release)
Un sunet australian, situat undeva între Fleetwood Mac și Oxford Comma.
24/25 reper ›› Cartiere interviu material: samira sarah natour foto: codrin antonovici
Felul în care desenează o piesă îi inspiră pe cei ce-i ascultă muzica ¶ Dar mai presus decât inspiraţie, este starea la care reușește să te aducă și să te miște cu un simplu beat. Te-ai apucat serios de muzică în 1997. De atunci, ai colaborat cu Maria Radu, Ada Milea, Sukie Smith, CTC, DJ Vasile și mulţi alţii. Cum e să faci muzică din plăcere și apoi să găsești artiști pasionaţi de muzica ta și pasiunea să se transforme într-un job? Nu e chiar ca un job normal, în mare parte nu sunt implicaţi bani când e vorba de colaborări. Ar fi ideal ca faptul de a avea serviciu să nu fie o necesitate și să trăiești doar făcând ceea ce îţi place. Asta încerc să fac de câţiva ani și sper să rămână așa. Ai urcat pe scena multor festivaluri românești și internaţionale, de la FanFest Roșia Montană și Stufstock Vama Veche la Destruktief, în Maastricht. Care este diferenţa la nivel de percepţie și de public între România și străinătate? Având trei albume lansate doar în România, oamenii îmi cunosc mai bine piesele și cu siguranţă sunt mult mai conectaţi și în timpul concertelor. Cei din afară descoperă pe loc piesele, dar până acum am avut mult feedback pozitiv, peste tot. Ai avut câteva proiecte în domeniul filmului și al publicităţii. Ai semnat soundtrack-ul spotului de prezentare „Sibiu – Capitala Culturală Europeană 2007“ și coloana sonoră a filmului „Trip“. Care este diferenţa dintre acest domeniu și colaborarea cu artiștii autohtoni în cadrul festivalurilor? Îţi dorești pe viitor astfel de proiecte / colaborezi la astfel de proiecte în prezent? Da, îmi doresc să merg și înspre muzică de film, ca dovadă și mini-cd-ul inclus în albumul „alb“ 2009. Momentan, mi-am făcut câteva contacte noi și în domeniul filmului și probabil vor apărea colaborări în curând.
material: samira sarah natour foto: cristi pirjol
BIOREPER Silent Strike, adică Ioan Titu, s-a născut în electronică.
00:00 / 04:12
A scos trei albume („Silent Strike” – 2005, „3AM” – 2008 și „alb” – 2009) la labelul LaStrada Music, a compus
Words Kill People
muzică pentru un film de lungmetraj („Trip” – 2009, regizat de Florina Titz) și a colaborat cu foarte mulți
Floating Sadness
muzicieni și producători din România, dar și din Statele Unite, Norvegia sau Marea
reper ›› Cartiere interviu
Playlist Silent Strike
Bacău și compune muzică
The Eye (London Eye Remix)
Britanie (Alexandrina, Ada Milea, Maria Radu, Alex Harding, Mat Maneri, Lucian Ban, Sorin Romanescu, Gun-
Dolphins
hill, Sukie Smith, C.T.C., Kazi & Specii, Bean, Vlaicu Golcea, Electric Brother, DJ Vasile,
Detașare
Matze, brazda lui novac, Yvat, Alienpimp și alții). Pe lângă concertele live
Astenie feat. Ada Milea
susținute în majoritatea
26/27
orașelor din România, Silent Strike a avut performance-uri în Anglia, Franța,
Levels
Olanda, Germania, Slovenia și a deschis concertele de la București ale lui Faithless,
No Rules Left feat. Madam
Amon Tobin, Bonobo, Jazzanova, Recoil și Dj Food. Două piese Silent Stri-
All kids have squirrels
ke („Words Kill People“ și „Flowers“) au ilustrat videoclipurile oficiale de
Solitude
promovare din campania „Sibiu – Capitala Culturală Europeană 2007“. Piesa „No Rules Left“, în colaborare cu
Without Warning feat. Ban&Harding
Sukie Smith (aka Madam), apare pe soundtrack-ul filmului american „The Truth
Noiembrie
About Angels“ (2009).
Elephunk feat. Alex Harding Noi Doi feat. Alexandrina
Ai colaborat cu Alexandrina Hristov pentru piesa „Noi doi“. Mulţi spun că e artă curată. Cum a fost să cânţi alături de Alexandrina? Am colaborat și la remixul „Printre Flori“ și concertăm împreună când avem ocazia. Urmează să lucrăm împreună următorul ei album. Și nu ne vom opri aici. Ai scos o melodie cu Ada Milea, „Astenie“, pe versurile lui Emil Brumaru. Este foarte mediatizată în ultima vreme. Care sunt planurile tale pentru viitor? Așteptăm în curând un album nou de la tine? Melodia „Astenie“ a fost compusă în 2005, lansată abia în 2009 și mediatizată în 2011. Lucrurile merg destul de greu la noi. Am în plan un EP pentru septembrie la labelul german Digital Sanctuary, va fi lansat doar digital, apoi albumul „Deliric1&Silent Strike“, la iarnă. Următorul album Silent Strike va fi lansat în primăvara lui 2012 și mi-am propus să conţină colaborări din UK, USA, Germania, România și, de ce nu, și alte ţări. Să vedem dacă așa o să și iasă, nu vreau să promit până nu-l văd lansat. Cum ţi-ai caracteriza publicul? Crezi că publicul tău vine dinspre anumite domenii, are o anumită educaţie și vârstă? În mare parte, sunt oameni care caută muzică, nu așteaptă să primească de la TV sau de la radio. Deseori, am auzit de la oameni că Silent Strike îi inspiră. Așadar, sunt și ei din domenii creative, dar nu numai, și oricum n-ar trebui să fie un lucru exclusivist. Care este conexiunea ta cu spaţiul urban. Ce înseamnă acesta pentru tine? Nu cred că mă influenţează starea dată de locul în care mă aflu atunci când desenez o piesă, ci stări mult mai importante, date de oameni, relaţii, gânduri, dorinţe sau vise...
WWW.MYSPACE.COM/STSTRIKE WWW.FACEBOOK.COM/ SILENTSTRIKEMUSIC WWW.LAST.FM/MUSIC/SILENT+STRIKE WWW.DISCOGS.COM/ ARTIST/SILENT+STRIKE WWW.REVERBNATION.COM/ SILENTSTRIKE MUSIC.
ilustrator bandă desenată: ileana surducan
numele lucrării: lecţie de viaţă
continuarea în pagina 74 ➲
nașterea
unui
La 26 de ani, mulţi tineri își mai caută, încă, drumul în viaţă ¶ Pentru Vera Vancea, lucrurile au fost mult mai simple ¶ Ea a știut de la 10 ani că vrea să studieze artele plastice și nu s-a temut să-și modeleze, de-a lungul anilor, personalitatea artistică.
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
reper ›› Cartiere feature
32/33
V
era este un artist plastic la început de drum. Locuiește în Baia Mare, este tânără și optimistă. Are la dispoziţie o mulţime de idei despre ce înseamnă, în opinia ei, obiectul de artă. Drumul pe care a ales să meargă este străbătut de prea puţini artiști, iar un oraș la 600 km depărtare de agitaţia capitalei nu face decât să contribuie la procesul solitar de formare a unui artist tânăr. Dar poate în asta constă frumuseţea poveștii. Pentru că, din momentul în care intri în universul ei artistic, descoperi o lume modelată după căutări lăuntrice, fără reguli, bazată doar pe instincte primare. Și ai ocazia să surprinzi primele clipe din „nașterea“ unui artist și a obiectului său de artă. O forţă creatoare cu expresie proprie, ce își trage seva din formă și cromatică. Vera modelează lutul de 11 ani. Pe parcursul acestor ani, a experimentat cu majoritatea materialelor ceramice – lut roșu, bogat în oxid de fier, pentru lucrări mai brute, lut alb (preparat de propriile-i mâini din praf, micronizat), lut alb în amestec cu samota, paperclay (a încorporat hârtie în masa de lut, pentru un efect plastic deosebit și pentru rezistenţă), faianţă, semiporţelan (vitrus), porţelan. „Când am știut că voi face ceramică? Am visat într-o noapte că asta am să fac!“, izbucnește Vera într-un râs colorat. „Serios acum, am visat, și când m-am trezit mi-am spus: dacă așa am visat, înseamnă că asta trebuie să fac!“. Deși domeniul ceramicii nu este un drum bătătorit, poate și din cauză că e greu de abordat fizic, Vera și-a propus să-l exploreze, ca să descopere pe parcurs o apropiere de trup și de suflet: „Suntem născuţi din pământ. Chiar dacă are și alţi compuși în compoziţie, ceramica
e tot pământ. E o întoarcere la origini, e ciclicitate. Iar contactul cu lutul te poate trata“. Îmi povestește cu entuziasm cum o să înceapă un voluntariat cu un grup de copii autiști, cu care o să facă terapie prin artă: „Doar faptul de a modela ne stimulează simţul tactil, ne pune să simţim cu mâinile. În multe dintre lucrările mele mi-am lăsat amprentele, urma degetelor mele; ele sunt parte din mine. E mult mai personal decât pânza, prin simplul fapt că lucrările mizează pe tridimensionalitate. Sunt mult mai fizice, aproape umane. Să creezi ceva de la început până la sfârșit, iar după ardere să devină solid, de o duritate apropiată de cea a pietrei, asta este, pentru mine, ceva magic, ceva ce mă face să vibrez, ceva ce mă
CÂND AM ȘTIUT CĂ VOI FACE CERAMICĂ? AM VISAU ÎNTR-O NOAPTE CĂ ASTA AM SĂ FAC. împlinește și mă aduce la sfârșit de căutări. Însă doar pentru o perioadă. Apoi, fiindcă totul este ciclic, dorinţa revine.“
XXX
Vera modelează lutul. Ridică cu încredere o găleată plină cu apă și o toarnă nerăbdătoare peste praful care se va transforma curând în pastă. Știe că trebu-
34/35 reper ›› Cartiere feature material: samira sarah natour foto: arhivă personală
ie să aștepte o zi, poate chiar două, pentru a se pătrunde. Dar se consolează singură, spunându-și că are nevoie de o mică pauză înainte de procesul de amestecare manuală, care presupune muncă fizică serioasă. Din nou, compoziţia se omogenizează sub mâinile ei mici, frământă, apăsând cu toată greutatea corpului, împrumută pastei amprentele proprii; o așază pe plăci de ipsos, pentru a se usca și pentru a absorbi umiditatea. Apoi, bătucește energic bucată cu bucată lutul, pentru a scoate bulele de aer din compoziţie, care, dacă există, îmi mărturisește ea, cauzează în timpul arderii explozia lucrării. Apoi așteaptă. Așteaptă ca pasta să capete consistenţă. Nu prea mare, pentru că Vera crede în fluiditatea ei. Îi place să observe forma creându-se aproape singură. Își plimbă mâna deasupra plăcii, iar pasta curge de la sine, se așază fără vreun control aparent din partea artistei, fără prea mari eforturi. Semiporţelanul părea să capete viaţă, simbiotic cu cel ce își trece mâna deasupra lui, și astfel, ia naștere forma. O modelează încet, până ajunge la expresia care o convinge. Nimic studiat, totul izvorât din propria fiinţă. Ultimul și cel mai important stadiu este cel al arderii. Arderea desăvârșește; modul în care pigmenţii ceramici se comportă înainte și după ardere este, poate, cel mai interesant proces. Oxidul de fier e negru, texturat, puternic, însă după ardere se transformă în vișiniu. În acest proces, își pierde și din expresivitate. Oxidul de cupru, în amestec cu barbotina, este gri, dar, după ardere, iese negru intens. Unii pigmenţi se intensifică, alţii pălesc; totul e experimental. Fără vreo reţetă bine definită, totul în continuă transformare, ia culoare și formă pe parcurs. În cele din urmă, arta
este ludic, este o joacă permanentă, trebuie doar să intri în starea de a face.
XXX
Cel mai recent proiect al verei este și cel mai îndrăzneţ. A folosit ceramica pentru a interpreta etnografia la nivel de artă contemporană, într-o manieră ludică. Obiectul a căpătat formă și expresivitate pornind de la o idee străveche, ceva ce putea să facă trecerea de la universul tradiţional la cel contemporan. Iniţial, a
ARTA ESTE LUDIC, ESTE O JOACĂ PERMANENTĂ, TREBUIE DOAR SĂ INTRI ÎN STAREA DE A FACE explorat arta popoarelor. A împrumutat de la fiecare, a scotocit prin bagajul vast de obiecte populare, de uz. „Ţăranul, indiferent de unde e el, a creat. A creat din necesitate. Modelându-și oala, construindu-și sapa, a pus în fiecare câte puţin din el“, a explicat Vera, atrasă de o lume de demult. După o lungă documentare și o scurtă deplasare la Sîngeorz Băi, la Muzeul de Artă Comparată, Vera și-a edificat în mare parte propria viziune asupra proiectului, ceea ce a determinat alegerea „obiectului“ – doar unul dintre multele obiecte ale universului tradiţional pe care
BIOREPER Vera Vancea s-a năs-
Cluj–Napoca și are o diplomă de masterat în arte
cut în Baia Mare, pe 13
vizuale, ceramică. www.veravancea.blogspot.com.
ianuarie 1985. A studiat în cadrul Facultăţii de
Conexiunea cu spaţiul urban: spaţiul urban înseamnă
Arte Decorative și Design,
idei, creaţie. Totul poate servi ca sursă de inspiraţie.
secţia ceramică-sticlă, din
Totul merge mână în mână cu creativitatea.
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
reper ›› Cartiere feature
36/37
le-a întâlnit de-a lungul căutărilor sale. „Am căutat un obiect cu care să rezonez, pe care să-l «citesc» și să-l «traduc». M-am frământat, pentru că nu știam ce să aleg; mi-am dat seama că această zonă îmi permite să aleg teme pe care să le dezvolt ani întregi. În final, firesc parcă, am ales pieptenele. Pentru că are ritm, are repetitivitate și totuși nu e monoton. Și pentru că e un obiect ce ţine și poartă energie“. Și-a dat seama repede că firescul venea din necesitatea de a dezvolta atracţia pentru spiritul ludic și, în același timp, să menţină conexiunea cu etnografia și
DEȘI O LUCRARE EXPERIMENTALĂ, PIEPTENII AU IEȘIT COLORAŢI ȘI NEAȘTEPTAT DE BINE începuturile lucrurilor. „Cred că vreau să compensez acum pentru perioada copilăriei, când poate aș fi vrut să mă joc mai mult“, adaugă Vera râzând. Însă motivele ei sunt mult mai profunde. A fost mai degrabă dorinţa artistului de a se întoarce la originar, la simplitate, la expresivitate frustă. Deși o lucrare experimentală, „Pieptenii“ au ieșit coloraţi și neașteptat de bine: „Nici profesorii nu erau foarte convinși de rezultat. Am lăsat proiectul să curgă de la sine, am abordat etnografia în stil propriu, nu am vrut nimic studiat. La sfârșit, când am așezat pieptenii unul
lângă altul, profesorul mi-a zis: „Vancea, chiar ţi-a ieșit bine!“ Oricum, eu știam că voi reuși!“.
XXX
Instalaţie pe temă de ritual. „Soldaţii“ reprezintă un alt proiect al artistei, care a pornit de la ideea de simplu și clar, interpretând un element care să exprime verticalitate și dorinţă de creștere. A lucrat la această instalaţie 2 luni, printre alte lucrări, și așa, a ajuns la 400 de soldăţei. I-a modelat pe toţi bătând fâșii de lut între palme, ca și cum ai aplauda. După care îi tăia și îi modela, lipind câte două fâșii împreună, îndoindu-le. Suprafaţa unora dezvăluie linii din palme sau amprente. Seamănă cu niște frunze cu nervuri, cu aspect foarte natural: „am vrut să arăt ce puternic și ce monumental poate fi un element care e multiplicat, oricât este el de mic. Ca noi, oamenii. Putem fi oricând o armată, dacă suntem împreună în crezuri“, explică Vera, despachetând delicat câţiva dintre „soldăţeii“ care așteptau cuminţi înfășuraţi în bucăţi de ziar.
XXX
Între aceste două lucrări, vera a lucrat la „Seria suspendatelor“, un proiect gândit tot ca o instalaţie. Numele lucrării, „5 secunde sau mai mult“, i-a permis să se joace cu semnificaţiile. Înaltă de 2 metri, lucrarea era compusă dintr-un cadru metalic, cu concavităţi în părţile laterale, pentru a accentua impresia de formă generaţională, de matrice. Aceste părţi erau obturate vederii din exterior cu ajutorul unui material textil, astfel, privitorul era nevoit să pătrundă în interiorul ei. Trimite cu gândul către tunel – ca o cale de comunicaţie care duce prin întuneric dintr-o zonă de lumină într-alta. Tunelul poate fi și simbol al angoasei, al unei așteptări neliniștite, al fricii în faţa greutăţilor, al nerăbdării de a satisface o dorinţă. Trecătorul prin „tunel“ acordă o anumită atenţie, parcurge scurtul traseu cu grijă
38/39 reper ›› Cartiere feature material: samira sarah natour foto: arhivă personală
PREFERINŢELE CERAMISTEI Prefer modelajul liber, deoarece
și mai apoi expresiv-plastică.
îmi oferă libertate de expresie.
În semiporțelan am încorporat pigmenţi ceramici, uneori doar câte
(atât pentru el cât și pentru elementele atârnate), nu trece indiferent, pentru că s-ar putea lovi. Liniile cadrului se apropie pe măsură ce trecătorul pășește spre centrul spaţiului interior, iar perspectiva se îngustează, devenind strâmtorat, la propriu. Către ieșire, spaţiul se deschide iar. Nu e ca și cum ai traversa cu ușurinţă un hol ce leagă o cameră de alta. Interiorul este tensionat tocmai din cauza liniilor curbe care parcă ar vrea să se întâlnească, însă mărește interesul privitorului pentru simplul fapt că nu e un spaţiu descris de o banală formă paralelipipedică. „Tunelul“ adăpostește 30 de elemente din material ceramic, suspendate de partea superioară a cadrului metalic, care, în ansamblul lor, pot fi percepute ca atare doar din interio-
IDEEA DE SPAŢIU CREAT ÎNTR-UN ALT SPAŢIU MĂ URMĂREȘTE DE MULT TIMP, INDUCE O ANUMITĂ STARE. rul acestui spaţiu creat. Povestea acestor forme simple cunoaște multe schimbări – eliminări dar și adăugări. Forma iniţială era inspirată de tuburile de orgă și de clopoţeii de vânt. O formă simplă care trimite la muzicalitate, la intervale, la ritm, la
Însă și realizarea de pozitive, după
unul, alteori în amestec, în proporţii
care să torn negative în care să
diferite, după reguli pe care nici eu
presez, are avantajele ei. Forma se
nu le știam. Apoi, turnam compozi-
multiplică mai ușor, iar eu pot inter-
ţia obţinută pe plăci de ipsos, până
veni ulterior scoaterii din negativ
ajungea la consistenţa la care mi-o
(un exemplu e „Seria Suspenda-
doream. Mi-am preparat pastele
telor“). Experienţa „pieptenilor“ a
colorate foarte moi, probabil sunt
fost întâi de toate experimentală
unică în asta.
aerul în mișcare. Ulterior, ele s-au dezvoltat și și-au conturat o expresie proprie, apropiindu-se de ceva mai organic, mai vibrat, dar rămânând în continuare simplă și proaspătă. Și astfel, și-au găsit, rând pe rând, asemănări cu instrumente de suflat, forme zoomorfe, pipe, pâlnii, măciuci, periscoape cu „vizorul“ în jos, difuzoare, megafoane, toiege și alte simboluri mitologice sau magice (cornul inorogului, cornul abundenţei). Elementul – forma ceramică este asociată multor simboluri, iar titlul marchează disponibilitatea, interesul trecătorului pentru lucrare: „5 secunde“, adică timpul minim petrecut în interiorul ei, „mai mult“, adică „trecător“ poate să devină sinonim cu „privitor“. „Am pornit cu intenţia de a realiza o lucrare care să fie văzută dintr-o altă perspectivă decât cea cu care suntem obișnuiţi (cât de des privim și percepem o lucrare de artă de jos în sus?), un ansamblu de elemente care să pretindă mișcare din partea celui care îl privește. Ideea de spaţiu creat întrun alt spaţiu mă urmărește de foarte mult timp, în primul rând pentru că atrage curiozitatea, pentru că induce o anumită stare (pentru unii de inedit, pentru alţii de intimitate, pentru alţii de sufocare; sugerează introspecţie sau privire dinăuntru în afară). Și este evident că limitează câmpul vizual, deci nu mai percepi la fel spaţiul din jur“, mi-a explicat ea. Mulţi artiști abordează ceramica la un nivel de suprafaţă, mult mai delicat, însă Vera este de părere că cromatica îmbogăţește forma. Felul cum o captezi, e o cu totul altă poveste. „Ideile veneau una după alta. M-am jucat mult, m-am transpus cu totul, uitând de
ce e nesemnificativ și stresant. Proiectul prindea culoare pe parcurs, amestecam pigmenţii ceramici unul câte unul sau în proporţii diferite, după reguli pe care nici măcar eu nu le știam. În sfârșit, pasta prindea viaţă“, mi-a mărturisit Vera, în timp ce își amintea acea ultimă perioadă de la Cluj, când avea atelierul facultăţii la dispoziţie. „Îmi lipsește perioada aceea. Însă mereu apar lucruri noi. Așa că am decis să las lucrurile să vină la mine, să las totul să curgă de la sine. Acum îmi doresc să am un atelier, cât de mic, unde să îmi pot organiza și fabrica materiale cât mai variate, unelte necesare, tot ce înseamnă ceramică. Unde să pot sta nopţi și zile să creez, fără să-mi pese de nimic. Indispensabil – cuptorul. În care să se concretizeze, cu defecte și efecte, actul meu creativ. Șiapoi, să urmeze expoziţiile!“. rpr
editorial: samira sarah natour ilustraţie: samira sarah natour
reper ›› Ghid de citire editorial – filozofie
40/41
REVISTA REPER EXPLOREAZĂ ORAȘUL ¶ MAI MULT DECÂT ATÂT, ESTE UN ORAȘ ÎNTR-O REVISTĂ ¶ UN PROIECT AMBIŢIOS, NĂSCUT DATORITĂ UNOR OAMENI CU VIZIUNE, CARE ȘI-AU PUS ÎNTREBAREA: SE POATE TRANSFORMA O REVISTĂ ÎNTR-UN ORAȘ? UN SPAŢIU STABILIT PE BAZA UNUI NUCLEU TRANSPUS ÎNTR-UN SPAŢIU LINIAR? am propus mai multor artiști și jurnaliști conceptul. Le-a plăcut. Apoi, am continuat cu ilustratorii. Au fost câţiva care s-au arătat, într-adevăr, entuziasmaţi. Nu am crezut că un astfel de proiect ar reuși să convingă atâţia oameni. Însă a reușit. Și uite-așa, micul proiect s-a transformat într-o revistă-oraș, alimentat de dorinţa mea de a crea un spaţiu pe care tinerii urbani să-l decodifice și să-l interpreteze în voie. la baza conceptului revistei stă la loc de cinste filozofia lui Walter Benjamin, care a împrumutat, la rândul lui, termenul „flâneur“, menţionat pentru prima oară de Charles Baudelaire, pentru a desemna „o persoană care ia la pas orașul pentru a-l decodifica și a-l explora“. Acest observator urban este, practic, dezvoltat și interpretat pe tot parcursul revistei, deoarece face legătura între cititorul-vizitator – cel care parcurge revista precum un spaţiu urban și decodifică informaţia dată, și revistă – spaţiul urban explorat. Observatorii urbani sunt variaţi, tocmai pentru că fiecare individ percepe spaţiul din jurul lui diferit. Spaţiul în care indivizii se mișcă, pe de altă parte, poate fi gândit ca fiind elementul care susţine toate ideile acestora la un loc. Reper își propune chiar acest lucru: să redescopere spaţiul urban, să adune
părerile tinerilor urbani la un loc și să îl interpreteze în jurul a patru categorii – artă vizuală, muzică, povești urbane și spaţiu urban. De ce m-am oprit la aceste categorii? Pentru că tânărul urban se exprimă prin artă vizuală și muzică. Apoi, orașul este construit din clădiri – adică spaţiu urban, și suflet – adică acele povești care dau farmec clădirilor și locurilor. Așadar, revista Reper se axează pe două coordonate care vizează cititorul și felul lui de a fi și două coordonate care vizează orașul. Prin această modalitate, spaţiul urban în care trăim zi de zi este transpus în paginile ei, iar tu, cel care citești aceste rânduri, te poţi identifica cu orașul și, implicit, cu revista. pentru că funcţionează ca un oraș, Reper a împrumutat din structura propusă de Kevin A. Lynch, prin anii ’60, în cartea sa „The Image of the City“, care pune problema structurării mentale a orașului de către observatorul urban. Autorul spune că indivizii tind să simplifice și să creeze categorii pentru a construi procese coerente de gândire. Așa că Reper este construită pe secţiuni, care se parcurg încet-încet, pornind din mijlocul ei – unde se află biroul de informaţie, adică secţiunea Ghid de Citire cu Sumarul-navigator și Editorialul său – până ce ajungi la periferie. Cea mai importantă secţiune a revistei este Cartiere, care conţine reportaje ample, – Interviu, Feature, Poveste de Oraș –
adevărate introspecţii în universul intim al personajelor. Puncte strategice este secţiunea cu materiale specializate sau cronici de club și de artă, relatări scrise de arhitecţi sau jurnaliști. Direcţiile, a patra secţiune a revistei, tratează materiale ce îţi servesc ca viitoare documentare. Arta de stradă, Expoziţia foto, BlogReper sau Muzicieni în mișcare te informează și te îmbie la explorare. București în imagini funcţionează, de asemenea, ca un reportaj foto–direcţie, un reper de identificare a observatorului urban cu spaţiile prezentate. A cincea secţiune, cea de început și de sfârșit, Graniţe, adună la un loc noutăţi și evenimente urbane, spaţii nonconformiste, muzică underground și artiști contemporani, toate prezentate pe scurt. Aceste cinci secţiuni sunt mixate pe tot parcursul revistei, așa că poţi explora revista-oraș pornind de la nucleu și să-ţi construiești apoi căi de acces spre începutul sau sfârșitul revistei, după preferinţă. Pentru a-ţi servi la orientare, revista propune câte o culoare pentru fiecare secţiune și repere pe margini. Astfel, vei știi întotdeauna în ce secţiune te afli. De aici, și numele revistei. așa că haide să explorăm împreună spaţiul urban, să râdem cu poftă de poveștile haioase de dragoste din
Control și să deschidem ușile tramvaiului 41, pentru a-i cunoaște pe ramuri pe toţi cerșetorii care urcă sau coboară la fiecare staţie. Dacă ne-am plictisit de atâta umblat, haide să mergem până pe Șipotul Fântânilor, poate, poate ne invită Lorin Sterian la o piesă de teatru. Sau mai bine să fim prezenţi la nașterea unui artist și să înţelegem cum se prepară lutul. Mai știi ce proiecte pregătește Silent Strike? Hai să vedem! După aceea, vom merge la expoziţii foto și de stradă, sunt foarte interesante. Spre seară, ne vom așeza în faţa computerului, să citim blogul Ninei. Ne vom amuza teribil de păţaniile ei și de cum pune problema societăţii actuale. Asta e o zi plină în București. E un melanj aiuritor al lumii în care trăim. O lume în care blocurile în nuanţe de gri s-au transformat în portocaliu, verde, vișiniu, albastru sau, pe alocuri, chiar roz. rpr
sumar | navigator 3
bandă desenată Urmărește poveștile vizuale ale Ilenei Surducan, un talentat ilustrator care interpretează orașul.
4
spaţii nonconformiste Vino cu mine într-un tur al pub-urilor, cafenelelor și teraselor din București!
6
artiști contemporani Hiperrealism, pop-art, linogravură color, instalaţie, sculptură sau ilustraţie.
8 10
expoziţie foto Marius Filipoiu: Fotografia, bucată ruptă din trup și din suflet.
proiect de arhitectură Cine ești, mă’, arhitectule?
legendă ghid de citire cartiere puncte strategice direcţii graniţe
12
expoziţie de stradă Saddo, între artă, street-art și ilustraţie.
14
arhitectură și stil bucureștean „Uliţa Lipscanilor“, inima Bucureștiului. cronică de artă Premieră în România: lorgean theatre se joacă cu casa închisă.
22
muzicieni în mișcare Deftones concertează în România pe 13 august.
24
interviu Silent Strike: muzica lui e stare și apoi sunet.
28
bandă desenată Ai ajuns la continuarea poveștii ilustrate „Lecţie de viaţă“ din pagina 3.
30
feature Vera Vancea: nașterea unui artist.
40
editorial Află de aici tot ce trebuie să știi despre conceptul revistei și cum o poţi parcurge.
42 navigator
44 58 62
București în imagini Spaţii atemporale: casa studenţească de pe Arghezi 12.
cronică de club Mic univers de origine controlată.
poveste de oraș În zgomotul roţilor de tramvai.
66
evenimente urbane Notează-ţi evenimentele viitoare și haide în Poiana Lupului la voie bună și jazz!
68
blog reper Nina Șovre: Metamorfoză în stil postmodernist.
70
spaţii nonconformiste Popa Nan 82, Atelierul de Producţie, The Ark sau Atelierul Mecanic.
72
muzică underground Noutăţi în materie de muzică urbană autohtonă, cu Robin and the Backstabbers.
74
bandă desenată Sfârșitul revistei v-a pregătit încă o poveste vizuală despre oraș, „La semafor“, pe lângă finalul primei benzi.
75
mulțumiri Află cine a participat la acest proiect.
reportaj foto: 13 iunie / 2011
S I T O L
spaţiu: universitate, în spatele teatrului naţional
P A I E M R E
Ț A P A
Pe Tudor Arghezi, la numărul 12, timpul stă în loc. Dacă ai curajul să treci de porţile impunătoare de fier, descoperi un spaţiu cu farmec propriu, în mijlocul Bucureștiului, care poartă cu sine multe povești.
bucurești în imagini
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
spații nealterate de timp, ci de oamenii care le-au trecut pragul
44/45
reper ›› Direcţii
în mijlocul Bucureștiului încă mai există spații care poartă istorii
reportaj foto: 13 iunie / 2011
spaţiu: universitate, în spatele teatrului naţional
bucurești în imagini
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
încăperi vesele și luminoase
46/47
reper ›› Direcţii
curte interioară, holuri intime, pereți care râd și îți șoptesc încet povestea
reportaj foto: 13 iunie / 2011
spaţiu: universitate, în spatele teatrului naţional
o lume construită din povești adunate de peste tot Coridoarele casei sunt pline de poveștile tinerilor care s-au perindat de-a lungul timpului. În prezent are două studiouri foto și câţiva chiriași. În vremurile ei de glorie era o casă boierească. Acum, aduce mai degrabă a casă studenţească. Tineri artiști underground și studenţi la Arte i-au călcat pragul. Majoritatea desenelor de pe pereţi sunt făcute de Irlo, un street artist talentat. El și-a lăsat amprenta asupra locului care i-a fost refugiu acum câţiva ani. Ca el au fost și alţii. Bamse, muzicianul, a poposit pe aici. Încăperile casei sunt mereu bucuroase să primească oaspeţi noi, chiar dacă ei nu plănuiesc să zăbovească foarte mult. Casa e plină de artiști tot timpul, forfota nu contenește o clipă.
bucurești în imagini
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
de asta s-a ocupat, printre alți artiști urbani care s-au perindat pe aici, street artistul Irlo
50/51
reper ›› Direcţii
pereții sunt plini de graffiti-uri
reportaj foto: 13 iunie / 2011
spaţiu: universitate, în spatele teatrului naţional
împrejmuită de cultură Casa studențească de pe Tudor Arghezi este înconjurată de case superbe, toate îngrijite și bine puse la punct. Chiar lipită de ea se ridică mândră casa faimosului regizor Liviu Ciulei. Parcul aproape, locație centrală, casa rămâne undeva, în timp. Deși păstrează încă aerul anilor ’40, ’50, îţi oferă o trecere bruscă în contemporan, de cum îi treci pragul.
52/53
bucurești în imagini
reper ›› Direcţii
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
reportaj foto: 13 iunie / 2011
spaţiu: universitate, în spatele teatrului naţional
pe ici–colo auzi parcă poveștile fotografiilor și ale afișelor care atârnă pe pereții albi
56/57
reper ›› Direcţii
bucurești în imagini
material: samira sarah natour foto: samira sarah natour
frânturi dintr-un spațiu cu stare proprie
preferat de studenți Spaţiul îţi este la îndemână dacă vrei să te exprimi liber. Lasă loc imaginaţiei și dă drumul fanteziilor. Este parte din tine și tu ești parte din el.
XXX
Musca de pe peretele controlului Am coborât prima dată în subteranul Control la doar câteva luni după deschidere, încercând să scap de un frig năpraznic de decembrie. Prima impresie: „e cald, ce bine! Mmmm, ciocolată caldă!“. A doua impresie: „arată ca o peșteră mânjită pe pereţi! Berea e bună, totuși...“. Ultima impresie, la finalul serii: „Ce oameni prietenoși! Ce idei bune! Trebuie să mai trec pe-aici!“. Și am mai trecut. De multe ori, până m-am încadrat în peisaj atât de profund încât am putut să observ din afară cum,
dincolo de concerte și evenimente culturale underground, se nasc legende și se conturează povești desfășurate exclusiv în clubul de sub pasajul Victoria. Poate cea mai simpatică imagine surprinsă se leagă de bărbatul cu aspect de motociclist intelectual a cărui încruntare naturală fusese ștearsă de berile numeroase care îi trecuseră prin faţă. Mai mult decât atât, încruntarea îi fusese înlocuită de un zâmbet larg și cald și de o dezinvoltură care l-a mânat să pornească în pași de vals prin club, smulgând câteva mișcări de la necunoscuţii din stânga, câteva de la cei din dreapta într-un episod desprins parcă din musicalurile hollywoodiene. Desigur, momentul fermecător, dacă nu erai implicat direct în el, s-a sfârșit abrupt, când protagonistul s-a lovit de un colţ de masă care l-a dezechilibrat, i-a stricat coregrafia și l-a calmat subit. Un personaj frecvent al micului univers al Controlului este și bulldogul placid, care așteaptă fără entuziasm ca stăpânii săi să își termine băuturile. Asta până când în boxe răsună întâmplător acordurile unei piese ale britanicilor Editors, care parcă apasă un resort nevăzut din șezutul turtit al celui mai bun prieten al omului. Câinele e aruncat brusc în picioare și începe să cânte prelung. Să îi spunem patrupedul Editors sau Nu-e-obligatoriusă-ai-două-picioare-ca-să-fii fan-adevărat, propun.
58/59
În anii ’90, sitcomul american „Cheers” stârnise o adevărată pasiune printre români. Probabil că vi-l amintiţi: un bar din Boston reunea în fiecare seară o mână de localnici gata să bea, să se relaxeze, poate chiar să danseze, totul sub sloganul „Where Everybody Knows Your Name“ („Unde toată lumea îţi știe numele“). În Bucureștiul anului 2008, în vreme ce tinerii continuau procesul de împrumutare avidă a culturii pop occidentale, de la vestimentaţie la muzică la stil de viaţă, în pasajul Victoria de lângă Universitate a apărut un club subteran pregătit să împrumute sloganul „Cheers“. Club Control a devenit rapid unul dintre punctele fierbinţi ale capitalei pentru cei dornici să dea nas în nas cu cele mai proaspete trenduri muzicale și culturale de la noi sau din străinătate. Astfel, Controlul cu ale lui concerte, expoziţii, proiecţii de filme sau lansări de revistă, a atras seară de seară un grup compact de feţe cu interese indie și underground creând un mic univers de origine controlată.
material: diana bogdan foto: bucharest-guide.ro
NU E DE-AJUNS SĂ VORBEȘTI DESPRE CONCERTE CA SĂ DESCRII UN CLUB. OAMENII CARE ÎL FRECVENTEAZĂ SUNT O CARACTERIZARE MAI FIDELĂ.
reper ›› Puncte strategice cronică de club
Mic univers de origine controlată
CARTEDEIDENTITATE
Dragostea, în variate, dar la fel de fermecătoare forme, este și ea un element esenţial al poveștii. Atât de mult încât știu nu una, ci chiar două relaţii pornite din Control. Una dintre ele a început de la poate cea mai plină de străduinţă replică de agăţat: „Mă uit de două ore la tine și mă gândeam să te întreb… nu ai cumva piciorul prea mic?“. Cealaltă, o relaţie furtunoasă cu o mulţime de despărţiri și împăcări s-a dovedit a fi cumva ciclică. Asta pentru că a început de la un dans prea entuziast care a dus la vărsarea unei beri pe tânăra de pe ringul de dans și s-a încheiat cu o altă bere vărsată pătimaș în capul tânărului entuziast de odinioară. Ciclic, deci…
XXX
DIANA BOGDAN Când nu stă într-un colț observând și ascultând povești, Dianei îi place să le scrie pentru revistele companiei Tarom. Crede că lumea este mai amuzantă, dar mai ales mai frumoasă decât se remarcă la prima vedere și că oamenii au nevoie de emoții mai mult decât orice. E de-ajuns să te oprești și să vezi.
Ba mai mult decât atât, știu chiar o relaţie care a luat naștere datorită vieţii tumultuoase a clubului. Mai precis, totul a început cu o serie îndelungată de mailuri care evocau și dezbăteau într-o notă lirică personajele și poveștile Controlului, beţiile și sentimentele contradictorii pe care le trezeau: El: „Stăteam într-o zi cu o bere în colţul barului și priveam ușor tâmp spre vânzoleala din faţa mea când, deodată, mă bate pe umăr un băiat pe care îl văzusem adeseori prin club și îmi zice: «cred că ar trebui să te duci acasă. Pari prea trist pentru locul ăsta și ne absorbi energia». Acum, mereu când mă gândesc să merg în
CONTROL (STR. ACADEMIEI 19) ESTE CEL MAI MARE CLUB INDIE DIN BUCUREȘTI ¶ PRINTRE CEI CARE AU URCAT PE SCENA DE AICI SE NUMĂRĂ HANDSOME FURS, WE HAVE BAND ȘI THE LEGENDARY PINK DOTS.
Control, stau și îmi cântăreasc bine starea de spirit ca să nu mai funcţionez ca un burete energetic.“ Ea: „(...) Cât despre povestea ta absorbantă, nu pot să zic decât hmmm... și eu căreia mi se părea ciudat că o noapte întreagă am fost abordată de un domn care uita că m-a mai interpelat și îmi tot zicea să mergem acasă la el ca să ne ţinem în braţe și că are el o pijama care o să-mi vină ca turnată“. Ca urmare a acestui gen de relaţii, Controlul s-a transformat pentru câţiva în acel loc special în care nu mai poţi să intri de mână cu altcineva dacă nu vrei să stârnești o furtună și să murdărești frumuseţea poveștii proaspăt trecute. Inevitabil, în locurile unde alcoolul și dansul sunt regi, prieteniile se leagă strâns și brusc. Poate uneori, un pic prea brusc. Ca atunci când unul dintre cunoscuţii perpetuu prezenţi în Control a fost abordat de un băiat cu mult mai tânăr decât el cu „Bună! Te-am văzut de câteva ori în 268. Acum, că ne-am văzut și aici, putem să ne salutăm și să mai vorbim în autobuz!“.
XXX
Un rol esenţial în gestionarea poveștilor Controlului, fie ele de dragoste sau nu, îl are domnul cu barbă albă și păr lung de metalist hârșit care în fiecare vineri și sâmbătă seara stă la intrarea în club, ștampilează încheieturi, îi îndepărtează pe cei care nu concordă cu profilul
La bar, în pijama. Pentru toţi acești oameni (plus un patruped) și câţiva în plus, Controlul a devenit peste noapte un loc aproape la fel de confortabil și de familiar ca acasă. Știţi, locul ăla în care poţi să stai îmbrăcat oricum vrei, să bei oricât vrei, să dansezi pe oriunde vrei și în care toată lumea îţi știe numele. Așa că nu e de mirare să vezi adesea oameni dormind răsturnaţi pe canapelele din dreapta scenei sau oameni care vin îmbrăcaţi mai sumar sau mai... neconvenţional, să zicem, decât te-ai aștepta în mod obișnuit într-un loc public (am auzit de câteva ori oameni spunând că în Control se simt atât de comod și liberi încât nu ar fi surprinși dacă s-ar trezi îmbrăcaţi aici în pijamale. Îndrăznesc să adaug aici însă, pentru veridicitate, că ar fi vorba cu
material: diana bogdan foto: bucharest-guide.ro
se simtă bine într-un fel sau altul“. Nu degeaba, dacă dai o căutare a Controlului pe internet, o să găsești în mai multe rezultate sloganul „clubul celor care nu ar ieși nicăieri altundeva“. Ce până nu demult era un simplu gang obscur, cu un restaurant cu șlagăre de vacanţă optzecistă, s-a transformat întrun loc în care serile devin tumultuoase și muzica e tare și venită direct din boxele occidentale. Controlul este un brand în sine în rândul tinerilor cu oareșice interese artistice și indie, o adevărată modă. Sigur că există riscul ca, din cauza asta, clubul să se prefacă în timp într-un loc în care să nu mai poţi intra din cauza aglomeraţiei sufocante date de dorinţa de a fi în rândul lumii. Dar deocamdată, așa cum am auzit pe cineva exclamând serile trecute despre o cunoștinţă: „Marcel e un fel de Control, sigur și drăguţ, cu ciudăţenii pe care le iubim și le înţelegem“. rpr
60/61
XXX
siguranţă de niște pijamale mai glamourous decât cele cu care dorm de obicei). Prezenţi în fiecare seară și mereu atenţi la ce se întâmplă în jur, cei câţiva barmani sunt cu siguranţă personajele cele mai în măsură să vorbească despre micul univers al Controlului. Având asta în minte, m-am hotărât să văd dacă presupunerea mea că locul s-a transformat în acasă este verificată și de barmani. „Am mai lucrat în două dintre cluburile mari din București până acum, dar aici, de aproape doi ani de când lucrez, e singurul loc în care îmi zic seara, când încep tura, că oamenii ar veni aici și dacă nu am mai avea băutură de vânzare. De multe ori, în locuri de genul ăsta, te gândești, și pe bună dreptate, că băutura este lucrul esenţial. Cum să te distrezi așa cum trebuie dacă nu ai măcar câteva beri la activ pe seară? Cum să se adune atâţia oameni în fiecare seară, că e luni sau e sâmbătă, dacă băutura nu e la loc de cinste? Controlul parcă s-a transformat într-un fel de alcool în sine. De multe ori oamenii parcă nu mai au nevoie să guste și din altceva decât din atmosfera asta ca să
reper ›› Puncte strategice cronică de club
clubului și uneori, când este într-adevăr bine dispus, atinge ca din întâmplare câte-un fund mai estetic decât media. Despre el am auzit o serie de legende, unele mai plauzibile decât altele, de la „el este proprietarul clubului“ la „este tatăl libertin al unuia dintre barmani“ și la „îi plac fundurile și este plătit pentru asta“. Dincolo de aceste episoade, o descriere a micului univers de Control nu ar fi completă și fidelă realităţii dacă nu i-ar include și pe cei doi tineri domni de o eleganţă care ar pune în umbră orice fashionistă declarată, cu ale lor papioane, jabouri, pandante și cămăși de mătase desprinse din altă lume, și cu gustul uluitor de a îmbina femininul și masculinul vestimentar într-o armonie de necontestat.
XXX
Dis de dimineaţă, urcă în tramvai un tip îmbrăcat cam subţire pentru iarna de afară, are doar un tricou pe el și o pereche de pantaloni, fără o haină mai groasă. Ţine în mână ziarul „Click“. Se proptește într-o bară de susţinere din tramvai, trece rapid prin paginile ziarului, îl pune pe-un scaun liber, își scoate tricoul, îl agaţă de-o bară și pornește prin tramvai. Este cerșetor și cere bani pentru o operaţie estetică. Pielea seamănă cu o bucată de cauciuc arsă, iar povestea lui zice că s-a electrocutat când era mic, vinovat fiind un cablu de câteva mii de volţi. Reacţiile pleacă de la întorsul capului până la „pune, bă, ceva pe tine, nu vezi cum arăţi?“. După ce dă o tură de tramvai, vine în locul în care și-a lăsat tricoul, îl îmbracă, coboară și în staţie caută următorul tramvai. El este unul dintre cerșetorii pe care îi văd zilnic în tramvaiul 41, ce leagă Ghencea de Piaţa Presei. Sunt 14 staţii și le parcurg pe toate ca să ajung la serviciu. Am punctele mele fixe în care aștept în staţie. Teoretic, tramvaiul ar trebui să se oprească astfel încât eu să fiu prima în faţa unei uși, e musai să prind un scaun liber, pentru că altfel aș ajunge conservă. Un coleg știe că merg de la
un capăt la altul și mi-a sugerat să-mi fac un tricou pe care să scrie „merg până la capăt“. S-a gândit mai bine și a zis că-i interpretabil. Din grupul cerșetorilor mai face parte și-un alt tip care are un text simplu, „mi-e foame, mi-e foame, mi-e foame“. Cred că se bazeză pe faptul că lumea îi va da ceva numai să tacă. Într-o zi o doamnă a înţeles mesajul, a scos o pâine din sacoșă și i-a întins-o. Băiatul a refuzat-o dând energic
URCĂ ÎN TRAMVAI, SE AȘAZĂ BINE ȘI ÎNCEPE SĂ BĂLMĂJEASCĂ CEVA APROAPE DE FRANCEZĂ, FINALUL E MEREU LUNG ȘI APĂSAT, SĂ FIE SIGUR CĂ-L AUDE CINEVA. din cap și a coborât rapid din tramvai. Era să arunce cu pâinea după el doamna aia, iar în urma lui s-a iscat o adevărată dezbatere despre cerșetori. Concluzia: „păcatul lui“. Tot la capitolul ăsta intră și-un tip care cântă, zice el, în franceză. Eu îi zic francezul, are de multe ori pe cap o bască
62/63
Sunt 14 staţii pe care am norocul să le străbat zilnic de acasă până la serviciu. Vă poftesc în lumea mea mică și neobișnuită! Cui nu îi place să coboare la prima!
material: elena tudor ilustraţie: maria surducan
O lume mică poate să încapă și într-un vagon de tramvai ¶ E lumea de la capăt de ghencea, care încape dimineaţa într-un vagon din tramvaiul 41 ¶ Îi provoc pe cei care nu mă cred să facă o probă ¶ Nimic nu egalează farmecul celor 14 staţii ce leagă Ghencea de Piaţa Presei Libere.
reper ›› Cartiere poveste de oraș
În zgomotul roţilor de tramvai
CARTEDEIDENTITATE
ELENA TUDOR Sunt jurnalist de radio, pe la începuturile carierei. Vorbesc puțin, ascult și observ mult. Cu Bucureștiul mă tot împrietenesc de vreo 10 ani încoace. Vin din Galați și spațiile largi din Capitală m-au vrăjit din primul an în care am pus piciorul aici. A fost anul în care am picat examenul
ce-l face să aducă cu un străinez cu accent. Urcă în tramvai, se așază bine și începe să bălmăjească ceva aproape de franceză, finalul e mereu lung și apăsat, să fie sigur că-l aude cineva. Trece apoi rapid printre călători, nu-i dă nimeni nimic niciodată, probabil și din cauza vitezei. Cred că ar fi mirat dacă i-ar întinde cineva un ban. New entry pe segmentul cerșetori sunt cei care vin, îţi pun în braţe o icoană mică, trasă în plastic și un bileţel pe care scrie că cel care ţi-a pus pleașca în braţe nu poate vorbi și nu aude, dar că ar fi recunoscător dacă i-ai cumpăra icoana cu 2 lei. Icoana e sfinţită, să fim înţeleși. N-ai cum să ripostezi, într-o fracţiune de secundă te trezești cu icoana în braţe. E o veche metodă folosită până acum în trenuri, numai că acolo oferta era mai variată: puteai să cumperi pixuri dacă icoana nu-ţi era pe plac, tot era ceva. În tramvai pesemne că lumea e mai evlavioasă. Domnul plasator se duce până în fundul tramvaiului, aruncă icoanele pe unde poate, apoi se întoarce pentru a culege roadele. Nu prea culege, că lumea e puţin cam deranjată de metodă. Nu cred că o să ţină.
de admitere la Jurnalism. După ce-am aflat rezultatele, am mers în Piața Unirii și ochii au dat de-un afiș imens legat de-o clădire, „Impossible is nothing”, fix de ce aveam nevoie. Am revenit în anul următor și am rămas. Bucureștiul îl simt prin oamenii pe care îi întalnesc. Mai am multe de aflat, de văzut, de ascultat.
XXX
„Ace, șurubelniţe, ochelari de sudură … avem!“ Pe ramura de retail mai sunt și vânzătorii de orice, cu un echilibru fantastic, nu se ţin niciodată de bare. Au o cutie mică în mână, unde au expuse produsele, un fel de vitrină pentru ei. În spate cară o sacoșă mare, din rafie, depozitul de unde servesc clienţii. Oferta e variată, șerveţele parfumate, umede, plasturi, pixuri, brichete mici cu lanternă, brichete mari tot cu lanternă, ace, șurubelniţe, evantaie, plasturi pentru dureri de spate. Cel mai bine se vând șerveţelele parfumate, 3 la un leu. Însă, new entry pe segmentul retail sunt măștile și ochelarii de sudură. Domnul care îi vinde se apropie discret de câte un bărbat din tramvai și îi arată, oarecum complice, ochelarii și măștile. De multe ori domnii nu se prind ce vrea omul să le vândă, așa că sunt necesare explicaţii „sunt de sudură, foarte buni“. N-am văzut pe nimeni să cumpere, a cam trecut vremea sudurii. Vânzătorii au mereu grijă să-și lase clienţii să-și facă crucile când trec pe lângă o biserică. Așteaptă răbdători să se încheie ritualul, încaseză banii și pornesc mai departe. Sunt patru biserici pe traseu. De multe ori dacă citesc ceva, recunosc punctul în care sunt
după crucile făcute în jurul meu. Le prind cu coada ochiului. Odată, un domn m-a păcălit, și-a făcut cruce înainte să ajungem în dreptul unei biserici. M-am oprit din citit, am studiat atent locul, poate descopăr ceva nou pe traseu, dar nimic. Crucile mari, corecte, sunt făcute când trecem pe lângă biserica mamut din Drumul Taberei și pe lângă Cașin. Atunci mulţi chiar se opresc din sporovăială și trag o cruce. Mai sunt cele mici, două la număr, una e ascunsă, nu mulţi o știu. Crucile în dreptul lor sunt făcute în grabă, iar discuţiile nu se opresc. Cel mai mult îmi plac cei care cu o mână ţin telefonul la ureche și cu cealaltă își fac cruce. E un moment riscant atunci, pentru că tramvaiul ar putea oricând să se oprească brusc, iar rezultatul mi-ar încununa ziua. Dar n-a fost să fie așa până acum, încă mai aștept o cădere generală în 41. Tot în 41 îmi place să trag cu urechea
CRUCILE MARI, CORECTE, SUNT FĂCUTE CÂND TRECEM PE LÂNGĂ BISERICA MAMUT DIN DRUMUL TABEREI. la conversaţiile altora. Stăteam odată pe scaun, în faţa mea era un tip care avea o „Libertatea“ în mână, plin de fete despuiate. În spate era o femeie cu copilul ei în braţe. Și o aud pe fetiţă: „mami, ziarele sunt numai pentru bărbaţi?“ Am îngheţat, femeia nu cred că văzuse ce citea tipul din faţă „nu, mami, de ce zici asta?“ Fetiţa n-a mai răspuns.
XXX
Ghencea, un capăt de linie cât un campionat de fotbal. Tramvaiul 41 ajunge în final în Ghencea, capăt de linie. De multe ori zona asta ajunge câmp de luptă când sunt meciuri pe stadion. Odată, artileria bătăușilor a constat în pietrele dintre liniile tramvaiului. Dacă aș fi în locul jandarmilor, aș păzi pietrele alea ca
64/65
cei care au un fel de armură pe ei, plus un fes haios pe cap. Cred însă că fesul ăla se transformă în cagulă când se nasolește treaba și încep să-i căpăcească pe suporterii nărăvași. Câţiva dintre jandarmi stau
material: elena tudor ilustraţie: maria surducan
AM ÎNCLINAT PUŢIN CAPUL CĂTRE PUBLIC, AM ZÂMBIT, AM LUAT CUŢITUL ȘI MI-AM TĂIAT O FELIE!
mereu în faţa blocului meu, e o adevărată onoare, aș putea chiar să strig și „Hai Dinamo!“ înainte să intru în bloc, siguranţa nu mi-ar fi pusă în pericol. Ce mă scoate din sărite atunci când sunt meciuri în Ghencea sunt restricţiile din magazine. Cu câteva ore înainte apare un afiș care spune că nu mai pot fi cumpărate băuturi alcoolice. Înţeleg demersul, dar pentru mine e nedrept, mai ales când nu știu din timp că va fi meci și mă trezesc incapabilă în faţa rafturilor cu vin sau bere. Sunt câteva magazine mai mici prin preajmă, iar vânzătoarele de acolo îmi vând alcool câteodată, crezându-mă pe cuvânt că nu mă duc pe stadion să fac scandal. Însă, partea frumoasă a meciurilor este atmosfera. Aud uralele și mai ales înjurăturile chiar stând în casă pe jos. Cel mai mult îmi place atunci când gătesc ceva în bucătărie. Să faci o tocăniţă în uralele suporterilor, e de nepreţuit. De fiecare dată îmi imaginez un comentariu în cap: „acum punem ceapa, eeeee, publicul e în delir, lacrimile curg șiroaie… urmează morcovul, care ezită puţin, dar în final ajunge în oală, eeeeee, totul arată minunaaaaat!“. Într-o seară am reușit performanţa să scot din cuptor o tavă cu plăcintă fix când a dat Steaua gol. Galeria a sărit, eu mai aveam puţin și scăpam tava, m-am echilibrat însă și am așezat-o pe aragaz, cu cel mai mare zâmbet posibil pe figură. Mi-am aruncat ochii pe geam și am văzut tabela și scorul schimbându-se. 1-0, îmi venea să mă înclin, dar bucătăria e așa de mică, nu-mi permit gesturi din astea. În schimb, m-am uitat mândră la plăcinta mea, galbenă și rumenă pe alocuri, era cu două feluri de brânză, una sărată și una nesărată, am înclinat puţin capul către public, am zâmbit, am luat cuţitul și mi-am tăiat o felie. Ăsta-i farmecul zonei Ghencea: freamătul de dinaintea unui meci, chiar dacă echipa e la pământ, lumea tot vine la stadion, să se descarce mai mult, înjurăturile curg mai bine de două ore, cei care au copii probabil se gândesc la termopane mai bune… și mai e tramvaiul 41. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă ar fi trebuit să merg cu metroul până la muncă. În 41 aud tot felul de povești, bârfe de birou, jumătăţi de conversaţii la telefon, certuri între îndrăgostiţi, certuri între călători, între călători și controlorii de bilete... Chiar dacă sunt 14 staţii, nu prea le simt. N-aș da Ghencea pe niciun cartier, chiar dacă la noi n-ajunge metroul! rpr
reper ›› Cartiere poveste de oraș
pe ochii din cap, una aruncată cu putere ar cam umple un pat dintr-un spital. Spectacolul din afara meciului îl pot vedea fără probleme, am locurile cele mai bune. Stau la etajul 8, iar din balcon pot vedea jumătate din stadion cu tabela de marcaj inclusă. E o plăcere să mă uit cum se strâng și cum pleacă suporterii de la stadion. N-au nicio noimă când trec strada, bulevardul de lângă stadion devine trotuar pentru ei. Se bazează pe poliţiștii de la Rutieră, care suflă non stop în fluiere, încercând să oprească și mașini și suporteri și tot. O muncă dificilă, recunosc. Pe lângă cei de la Rutieră mai sunt cei de la Jandarmerie, mai ales
Couirey Eckmayer
TOP TRE I URBAN
Peninsula Félsziget: numărătoare inversă
Pregătiţi-vă pentru cea de-a IX-a ediţie a celui mai așteptat festival de muzică al verii, [Tuborg Green Fest Peninsula]. Tot pe malul Mureșului, lângă Complexul de Agrement Weekend, cu peste 70 de concerte și petreceri. Printre invitaţii de seamă se numără Kasabian și Within Temptation, dar să nu lipsim nici de la party-urile nebune cu Nick Warren, Tiga și Borgore. (Peninsula, Târgu Mureș, 25 – 28 august)
Domeniul Știrbey, pe acorduri indie
Unul dintre cele mai frumoase locuri din jurul Bucureștiului, Domeniul Știrbey găzduiește anul acesta festivalul de muzică [Summer Well]. Pe lângă Interpol, vedeta festivalului, vor mai concerta Plan B, Noisettes, Mystery Jets, Graffiti6, Chew Lips, The Raveonettes, The Wombats, Chapel Club și Alex Clare. Organizatorii v-au pregătit și alte surprize: filme documentare în premieră, expoziţii, zone de relaxare și alte happeningsuri interesante. (Domeniul Știrbey, Buftea, 13 – 14 august)
Muzică într-un colţ de rai coborât pe pământ
Nimic nu egalează atmosfera din Poiana Lupului în penultimul weekend al lunii iulie de 15 ani încoace. De ce? Pentru că aici are loc un inedit [festival de Jazz], care aduce nume consacrate să cânte printre brazi și în aerul curat din munţii Caraș. (Gărâna Jazz Festival, Poiana Lupului, 21 – 24 iulie)
Arta se mută în stradă
Ultimii ani au adus în Capitală încercări împrumutate din Occident de a reda orașul oamenilor.
e
venimentul street delivery își propune tocmai asta: de cinci ani încoace, vreme de trei zile, în fiecare vară, oprește accesul mașinilor pe strada Arthur Verona, pe care o dau înapoi pietonilor. Desigur, asta nu e tot: o mulţime de mici reprezentaţii de artă urbană sunt împrăștiate de-a lungul străzii gata-gata să te atragă spre ele. Pe lângă ele își fac loc expoziţii, evenimente de arhitectură, ateliere, concerte, performance-uri, proiecţii și schimburi de cărţi, dar și dezbateri despre social sau educaţie. Anul acesta, Street Delivery a avut loc între 10 și 12 iunie și a adunat tineri urbani interesaţi de artă și socializare. Peste 300 de proiecte au atras privirile trecătorilor. Ca de obicei, muzica bună și vizualurile proiectate pe clădiri nu au lipsit de la întâlnire.
PISI LOVE Poftiţi la afterhours! The Morning After // Guest House Roxana Munteanu și Francisca Vass se ocupă de prin 2009 cu organizarea de petreceri. De câteva luni, organizează afterhours-uri după marile evenimente din capitală. Împreună, sunt Pisi Love și au început cu petreceri restrânse, în fiecare seară de joi, cu tematici diverse. Pe parcurs, tinerii au reacţionat într-atât de bine, încât s-au hotărât să se apuce serios de treabă. Printre primele petreceri, care au avut un succes neașteptat, s-au numărat cele de la Traian 42, Universul, The Ark, Embryo și Guest House (fostul Traian 42). Cea mai mare petrecere organizată de fete a avut loc la Universul (unde funcţiona înainte o tipografie) și a găzduit 600 de persoane. S-a numit „Chiloţii jos“ și a fost nebunie curată. Petrecerea Glitterati de la Embryo este încă una dintre
cele mai reușite petreceri de până acum. Toţi cei care se mișcă prin cercurile artistice știu despre acţiunile lor, dar mai ales expaţii și hipsterii. Când au de pregătit un eveniment, sunt trup și suflet. Totul trebuie să fie în ordine: echipamentul tehnic să sune bine, dj-ul să fie prezent, băieţii de la intrare să fie pregătiţi, barmanii să aibă de toate, iar bodyguard-ul: pe poziţii! Spre dimineaţă, însă, când lucrurile încep să se așeze, fetele răsuflă ușurate și beau liniștite o vodcă cu mere. Pe unde sunt ele prezente, e mare distracţie. Așa că, dacă vreţi să petreceţi o noapte wild în compania lor, încercaţi afterhours-urile The Morning After de la Guest House. Pe viitor, eliberaţi-vă duminicile, pentru că fetele de la Pisi Love vă pregătesc o surpriză de zile chill.
zat o serie incendiară de petreceri la Guest House. Vor urma și altele. Deocamdată, ne încărcăm bateriile și așteptăm cu sufletul la gură evenimentul Transylvania Calling. Între 8 și 15 august vom fi foarte ocupate, mai ales că festivalul se ţine la Sibiu. Dj seturile vor fi asigurate de: Akira Indika, Alanita, Alexsoph, Ankur, Barbaleku, Dj Oval, Ego-T, FOG & PHOBOS, Iguana DJ, Kaempfer und Dietze, Loopus In Fabula, Nolan Shmolan, Ocelot și mulţi alţii, așa că suntem nerăbdătoare! Și nu uitaţi de festivalul Stufstock Rockarte, între 21 – 29 august în Vamă. O săptămână de rock, film, teatru și fotografie. Eu am să fiu cu siguranţă acolo. Fiţi alerţi, în august vom da party-uri după party-uri! francisca vass organizează petreceri afterhours în cadrul grupului Pisi Love.
66/67
☛ Tocmai am organi-
evenimente urbane
materiale: cristina manolache foto: jurja marius, andi gheorghe (pisi love) de Francisca Vass
reper ›› Graniţe
EVENIMENT DE NOTAT
bloger: nina șovre
interese: filme europene, pamfletiști
teme: politică, monden, viaţă
blogosfera este o componentă mobilă a spaţiului urban, deși nu este palpabilă
blogosfera completează vorbele nerostite
Avem impresia că, dacă facem ce se cere și dacă îndeplinim cu sârguinciozitate paleta de oferte a mediului ambiant, vom reuși necondiţionat să devenim foarte asemănători unii cu alţii printr-o șlefuire a personalităţii, sfârșind prin a fi comuni prin dorinţe și așteptări, acceptând generalul ca pe un dat firesc. Și aici se aplică filosofia lui „trebuie“. Indiscutabil nu avem opţiuni pentru a ne reprograma genetic derularea filmului vieţii noastre. Suntem ce vor alţii să fim și trebuie să acceptăm cu cea mai incomodă strângere de inimă, dacă vrem să fim compatibili cu ceea ce ni se oferă. Pe de altă parte, ne-am menţine condiţia noastră de mici genii, de personalitate individuală și nu colectivă, de păreri personale și nu comune prin afirmări și lansări individuale, asigurându-ne sursele noastre de venit din propriile noastre zbateri de a reuși. Astfel, am reuși să fim noi într-un procentaj mult mai mare, dar niciodată 100%, datorită tentaculelor societăţii care nu-ţi permit să faci individual totul pe de-a-ntregul și care te cuprind fără să-ţi dea drumul niciodată. Ca și o falsă reproducere după cel mai impozant tablou din istoria artei, oamenii se compun mecanizat și sistematizat, după ofertele care li se fac din speranţa de a fi acceptaţi. Clasicii (cu tot ce ţine de ei – de la atitudine până la felul lor de a fi), care încă mai trăiesc printre noi – și care, surprinzător, mai există – nu se pot metamorfoza sau transpune în era postmodernistă, fiind incompatibili cu abundenţa de kitsch-uri și clișee sociale care le-a inundat existenţa. E admirabil cum nu se mulează după acest „stil“ care nu poate fi corect definit sau încadrat undeva, datorită amalgamului de stiluri care nu se omogenizează. Pe alocuri, mai îndeplinesc din cerinţele de azi (cu silă asimilând consumul inedit) din frica de a nu fi respinși în totalitate de cei perfect postmoderniști. Există totuși o metamorfoză, dar cu devieri „radicale“ de comportament sau cu involuntare mutaţii genetice! Copiii de ieri au devenit adulţii de azi și devin bătrânii de mâine printr-o spălăcire permanentă de personalitate și o remodelare de caracter. Femeile erei acesteia vor da naștere unor androgini și hibrizi mereu modelaţi de un sistem cameleon care preia de toate și de peste tot și aplică pe societatea noastră indiferent dacă se află sau nu în contextul potrivit. Urmează era roboţilor și a mutanţilor cu o perfectă chirurgie estetică. Ambalaje impresionante active într-un stereotip dinamic!
vocea blogerilor
Secolul xxi ne deschide o nouă perspectivă a oamenilor–cameleon care se adaptează în funcţie de societate după cerinţele pieţei. Indiferent dacă ne place sau dacă asta ne dorim să facem cu adevărat în viaţa care continuă să se deruleze într-un ritm alert, luăm culoarea schimbătoare a mediului cotidian și ne mulăm după dorinţele sistemului, doar din grija de a supravieţui și de a fi în pas cu restul. Indiferent dacă avem sau nu un mentor – după care să ne ghidăm sau de la care să învăţăm tot ce e mai bun și ne place – sau un idol pe care să-l admirăm pentru ceea ce reușește să reprezinte pentru noi, suntem rezultatul unui mulaj perfect asupra societăţii în speranţa unui trai mai bun.
68/69
METAMORFOZĂ ÎN STIL POSTMODERNIST
Cine este? Bună întrebare. Nici ea nu știe răspunsul. E tânără, asta-i sigur și fără modestie. Și consideră că are ani în faţă care îi vor aduce descoperiri, oameni și locuri noi. Este o persoană ca oricare alta, cu visele și idealurile ei. Mai ales idealuri. Pentru că, defapt, este o idealistă incurabilă. Ce face? Se luptă cu sistemul, cu taxele și cu ideile din capul ei. În acest moment, se ocupă de proiecte europene. În timpul liber, creează lucrușoare speciale, mai ales cercei și broșe, pentru că îi transmit mereu câte ceva și o relaxează. Cum a ajuns să scrie pe blog? La iniţiativa tatălui ei. El a îndrumat-o. El i-a mărturisit că scrisul te eliberează. Și a avut dreptate! Pentru Nina, spaţiul urban înseamnă tot ceea ce o înconjoară din perspectiva acţiunilor locale. Înseamnă evenimente, rafturi de biblioteci, piese de teatru, pub-uri și cafenele de weekend. Tot ce mișcă, orice vociferare, zumzet mediatic sau trafic înseamnă spaţiu urban în care noi existăm.
reper ›› Direcţii
Nina Șovre are 26 de ani ca și materie primă, însă 20 de ani fizici, după spusele prietenilor.
material: nina șovre ilustraţie: elena nedelcu
BIOREPER
TOP TRE I URBAN
Studio foto, bazar, scenă și loc de pierdut vremea
Petrecerile tematice și underground din București s-au mutat de câteva luni pe Popa Nan 82. În zilele obișnuite studio foto și spaţiu pentru diverse proiecte foto, [Popa Nan 82] este gazda celor mai hip petreceri, dar și a bazarurilor nonconformiste, a concertelor sau a workshopurilor de toate felurile.
Călătorie printre epoci și printre gusturi
În Centrul Vechi, pe o străduţă încă neprimenită, stă ascuns unul dintre barurile cu personalitate ale Bucureștiului, [Atelierul Mecanic]. Atmosfera te poartă în timp până în atelierele în care lucrau părinţii tăi, iar sortimentele extrem de variate de bere nu te mai lasă parcă să pleci.
De la artă la party e doar un pas
Ce se întâmplă când o galerie neconvenţională și un atelier își dau mâna cu un spaţiu dedicat evenimentelor? Apare [Atelierul de producţie], unul dintre cel mai noi și mai active locuri de întâlnire pentru cei tineri, urbani, dornici să danseze, dar și să facă schimb de idei creative.
EXPOZIŢII UNDERGROUND. CULTURA DE APARTAMENT ESTE MAI HIP DECÂT CLUBURILE CUNOSCUTE. TREBUIE DOAR SĂ FII INVITAT ȘI VEI LUA PARTE LA ÎNTÂLNIRI CU OAMENI INTERESANŢI, ÎNTR-O CASĂ APARENT LINIȘTITĂ,
DE PE O STRADĂ ÎNTUNECOASĂ!
MNAC Adresă: Izvor 2 – 4 (Palatul Parlamentului); telefon: 021.318.91.37 / 313.91.15; www.mnac.ro
BERLIN Adresă: Constantin Mille 4 GUESTHOUSE Adresă: Traian 42
THE ARK
O LUME A TUTUROR SIMŢURILOR Mai mult decât un spaţiu de socializare, The Ark este primul „entertainment concept” din București. Vizavi de Piaţa de Flori, în zona Uranus, care are o culoare locală inedită, clubul adună sub același acoperiș mai multe spaţii deschise. La etaj, un restaurant, o cafenea și un lounge satisfac orice nevoie gustativă. Alături, un spaţiu dedicat iubitorilor de pelicule aduce în capitală conceptul de silent film – tehnologie de ultimă oră ce permite urmărirea producţiilor printrun sistem special de căști wireless. Tot la etaj găsești concept store-ul Carlei Szabo, din care nu poţi să ieși fără măcar o pereche de cercei sau o broșă. La subsol au loc petreceri tematice și concerte. Curtea se umple sâmbăta și duminica, imediat ce se face cald, de precupeţi din diverse zone ale ţării care aduc gemuri preparate în casă, deserturi făcute de gospodine pricepute, afumături și specialităţi din carne care nu au văzut conservanţi, murături și alte bunătăţuri bio.
TERASA BARAKA Adresă: Parcul Herăstrău, lângă Skate Park, intrarea Charles de Gaulle; telefon: 0729.167.627
STUDIO MARTIN Adresă: Iancu de Hunedoara 61; telefon: 0722.399.228
SHIFT Adresă: Eremia Grigorescu 17; telefon: 021.211.22.72
THE ARK Adresă: Rahovei 196 A; telefon: 0752.218.555 contact@theark.ro
PROPAGANDA Adresă: Șerban Vodă 86; telefon: 021.335.88.34; 0788.349.424 zilnic: 14.00 – 02.00 francisca vass organizează petreceri afterhours în cadrul grupului Pisi Love.
70/71
un daiquiri și să admirăm
materiale: cristina manolache foto: ionuţ panaitescu
VĂ INVITĂM INDOOR, SĂ SERVIM
de Francisca Vass
reper ›› Graniţe spaţii nonconformiste
PLOUĂ? ȘI MAI BINE!
CELE MAI TARI LOCALURI
CE I MAI CE I MUZICI E NI
[Toulouse Lautrec] de Bucharest. Pentru cei mulţi, acesta este numai un nume de pictor, în timp ce altora le inspiră cam o sută de kilometri de șosea, între două localităţi franceze. Din 2009 însă, românii îl pot asocia și cu o formaţie omonimă de rock alternativ. Recomandări: Te spun, Porno și Yesman.
Dub, jazz și clasic. Electric Brother a studiat chitara clasică, a cântat cu diferite trupe de acid jazz / house din România, iar în 1999 a început să lucreze la proiectul său solo intitulat [Electric Brother] – triphop, downtempo, chill-out. Influenţele muzicale variază de la muzica tradiţională la dub, de la jazz și rock-ul anilor ’70 la muzica clasică contemporană.
Indie rock cu Traum. Mihai Andrei (voce și bas), Gigi Catrina (chitară), Bogdan Alexandrescu (tobe) și Dedi Grigoroiu (instrumente felurite) au ieșit pe scenă în 2006 cu numele [Traum]. Cei patru își produc singuri piesele, ceea ce-i plasează printre puţinele formaţii românești de indie rock.
NIȘTE BĂIEȚI LA CLOVERFEST Niște băieţi au început cu cluburile underground din București. Apoi, au continuat să organizeze concerte unde acordurile de punkrock se îmbină armonios cu voia bună. Mihăiţeanu Albert (voce), Niculae Barbu (bas), Georgescu Gabi (chitară) și Modrea Andrei Dan X-u (tobe) transpun piesele din anii copilăriei în ritmuri actuale, pentru a le transforma în ceva mai pe gustul generaţiilor tinere. Niște băieţi vor concerta în cadrul festivalului cLoverFest, pe 20 august, în Muscel, Dâmboviţa. cLoverFest este singurul festival de cover-uri din România, desfășurat în spaţii neconvenţionale, aflat la a doua ediţie.
5 ALBUME ROMÂNEȘTI DE TOP PE CARE TREBUIE SĂ LE ASCULŢI VARA ASTA INDIE
ELECTRO
BRAZDA LUI NOVAC (Brazda lui Novac)
SILENT STRIKE (alb)
DRUM&BASS / TRIP HOP
THE AMSTERDAMS (Electromagnetica)
LES ELEPHANTS BIZARRES (Hello)
ARIA URBANĂ (Urbanofonica)
Subcarpaţi: folclor pe ritmuri dub & hip hop Bean, membru al colectivului Blanoz și actual vocalist al trupei Șuie Paparude, încearcă, prin noul lui proiect Subcarpaţi, să integreze fragmente din folclorul românesc în muzica urbană. Și se pare că face o treabă minunată, de vreme ce muzica lui te reîntoarce la copilărie pe beat-uri dub & hip hop. Te poartă spre un tărâm demult uitat, al trecutului plin de farmec, ajungând înapoi în spaţiul urban gata maturizat. Bean și-a găsit sursa noii energii și ne spune și nouă secretul pe „Doina Spiritului“, una dintre cele mai bune melodii de pe albumul „Subcarpaţi“. Ascultaţi și „Salvez lumea“, „Hora fericirii“ și „Am crescut pe la Romană“. Încercaţi și noul album „Culese din Cartier“ lansat în cadrul Street Delivery, pe 12 iunie.
72/73
abrevierea RATB, numele formaţiei se leagă totuși de cel al lui Robin Proca, chitarist și frontman al acesteia. Robin îi are alături pe instrumen tiștii Vladimir Proca, Florin Vasile și Vlad Feneșan, în roluri de backstabbers. Printre cele mai bune pisele ale lor se numără Soare cu dinţi, Iguana făcătoare de minuni și Vânătoarea regală. RATB cîntă un pop melodramatic, așa zic membrii ei, iar cititorii care nu au avut încă ocazia să-i asculte o pot face accesându-le profilul online pe MySpace – myspace.com/robinandthebackstabbers/music.
materiale: ionuţ cepraga foto: arhive artiști, fotografii promovări
u
nii îi apreciază pe Robin and the Backstabbers pentru versurile lor în limba română, în măsură să recompenseze inteligenţa ascultătorului, acolo unde este loc. Pentru și mai mulţi, însă, punctul forte al acestei formaţii stă în naturaleţea cu care sunt suprapuse tonurile peste ritmuri și pentru senzaţia de ceva nou oferită. Cîntecele pe care le-au dezvăluit până acum descriu un profil de public educat în ale muzicii alternative, cu o medie de vârstă undeva la treizeci de ani. Ales parcă anume pentru
reper ›› Graniţe muzică underground
Robin and the Backstabbers
ilustrator bandă desenată: ileana surducan
numele lucrării: lecţie de viaţă
MULȚUMIRI la acest proiect au participat mulți oameni. Unii ilustrând materiale, alții scriind texte, alții cu fotografii și alții, foarte speciali, cu idei și ajutor necondiționat. Prin acești oameni deosebiți, spațiul urban vibrează. În spațiul urban, aceștia se exprimă. Și astfel, ies lucruri minunate. Ca acest proiect. O revistă care nu ar fi existat fără ajutorul unor tineri cu viziune și inițiativă. Așa că aș vrea să le mulțumesc. În primul rând, lui Raymond Bobar, pentru tot ce m-a învățat și pentru ideea de acum 2 ani. Apoi, lui Solene Cesbron, care m-a sprijinit pe tot parcursul proiectului și mi-a oferit direcții neprețuite. Cristinei Mano-
lache, pentru că a crezut în revistă și a făcut tot posibilul să mă ajute. Lui Dinu Dumbrăvicean, pentru că mi-a dat peste mână când a trebuit. Dianei Bogdan, pentru răbdarea pe care a avut-o să parcurgă încă o dată revista, în căutare de greșeli sau nepotriviri gramaticale. Materiale scrise de tineri cu o adevărată pasiune pentru scris: Cristina Manolache, Ionuț Cepraga (http://lupinguri.blogspot.com), Diana Bogdan, Ina Țăranu–Hofnăr (http://inozza. blogspot.com), Elena Tudor, Crina Asandei, Nina Șovre și George Barbu. Ilustratori minunați, artiști desăvârșiți: Elena Nedelcu (http:// www.portfolios.ro/elenaen), Maria Surducan (http://mariasurducan. blogspot.com/) și Ileana Surducan
(http://ileanasurducan.blogspot. com/), vă mulțumesc! Mulțumesc pentru colaborare tuturor artiștilor vizuali care apar în revistă, lui Ioan Titu (Silent Strike) pentru promptitudine, Verei Vancea pentru că s-a deschis și m-a lăsat să pătrund în universul ei artistic și fotografilor care mi-au oferit imaginile cu ajutorul cărora am ilustrat materialele. Pe tot parcursul ultimelor luni în care am pregătit apariția revistei am învățat că încă există oameni care te ajută cu tot ce le stă în putință și sunt receptivi la proiectele care țin de spațiul urban și nu numai. Așa că le mulțumesc tuturor pentru că miau dovedit că acest spațiu are atât de multe de oferit.
ECHIPA REPER autori: Cristina Manolache, Elena Tudor, Diana Bogdan, Ina Ţăranu–Hofnăr, George Barbu, Crina Asandei, Nina Șovre, Ionuţ Cepraga, Samira Sarah Natour artiști vizuali: Vera Vancea, Saddo, Marius Filipoiu, Gabriel Bodnariu, Felix Deac, Cristian Răduţă, Adela Edu, Alexandru Rădvan, Lea Rasovszky, Alice Iliescu, Florin Sidău concept editorial, art director & designer Samira Sarah Natour prelucrare foto & dtp Samira Sarah Natour ilustraţie copertă & supracopertă Imagini și execuţie de Samira Sarah Natour
ilustratori: Elena Nedelcu, Maria Surducan, Ileana Surducan, Samira Sarah Natour fotografi: Ionuţ Panaitescu, Marius Jurja, Marius Filipou, Andi Gheorghe, Cristina Epure, Codrin Antonovici, Samira Sarah Natour editori coordonatori Diana Bogdan, Cristina Manolache tipar EBlue Media (tipar digital) logo revistă desenat după caracterul de literă Louisianne
Revista va ieși într-un tiraj de mini-colecție. Dacă v-a plăcut conceptul, reper își propune să crească. Însă pentru aceasta, are nevoie de oameni care cred în ea. Dacă aveți sugestii, păreri sau pur și simplu v-a plăcut revista, scrieți-mi un mail de încurajare: samira.natour / la /gmail / punct / com. Intrați și aici: http://cargocollective.com/samiranatour, să aflați mai multe despre mine.
ilustrator bandă desenată: ileana surducan
numele lucrării: la semafor
ilustrator bandă desenată: ileana surducan
numele lucrării: la semafor
r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr rpr r