Revista Postasul Octombrie 2019

Page 1


Actualitate

CNPR a expediat ultrarapid plicurile pentru votul prin corespondenţă Poşta Română a distribuit în timp record cele 35.917 plicuri destinate cetăţenilor români înscrişi pe site-ul autorităţii Electorale Permanente (aEP) pentru a vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. astfel, deşi data limită până la care buletinele de vot trebuiau să părăsească ţara era 17 octombrie, salariaţii poştali implicaţi în acest proiect au reuşit să-şi termine treaba până în 10 octombrie.

Trei structuri interne au fost implicate în prelucrarea şi expedierea trimiterilor destinate votanţilor de peste hotare: Fabrica de Timbre (FT), OP Bucureşti 83 şi Biroul de Schimb Internaţional (BSI). Întregul proces a început pe 30 septembrie, atunci când salariaţii FT au prelucrat primele plicuri, iar la acest proiect s-a muncit inclusiv în cursul primului weekend din octombrie. Concret, la sucursala CNPR din Strada Fabrica de Chibrituri, în plicul mare destinat fiecărui votant, colegii de la FT au introdus două plicuri exterioare mai mici, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două autocolante cu menţiunea „VOTAT", marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot; două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență din țară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară l-a aplicat pe plicul exterior.

Odată terminat acest proces, plicurile plecau sub pază militară asigurată de Jandarmerie spre OP Bucureşti 83, acolo unde erau verificate, ştampilate şi apoi predate către BSI. Pentru acest lucru, la sediul CNPR din Calea Giuleşti nr. 6-8 a fost amenajată o locaţie specială, păzită de Jandarmerie 24 de ore din 24, dotată cu scannere, calculatoare şi birouri noi. După o primă zi în care au avut nevoie de mici reglaje, lucrurile au mers ca unse la acest punct de lucru.

După acest pas, plicurile erau preluate de formaţiunea BSI din cadrul CRTz Bucureşti, care a format depeşele, le-a pus în saci şi le-a expediat, tot sub pază militară, către colegii de la BSI din cadrul Aeroportului Otopeni, de unde erau puse în avioane, în funcţie de destinaţia lor finală. În total, români din 112 ţări de pe glob s-au numărat printre destinatari. Tot acest proces de expediere a trimiterilor destinate votului prin corespondenţă s-a încheiat în cursul nopţii de 10 spre 11 octombrie, atunci când ultimele plicuri şi-au luat zborul de pe Aeroportul Otopeni. Din cele 35.917 persoane care s-au înscris pentru votul prin corespondenţă, AEP a declarat că aproximativ 27 de mii au optat pentru a trimite înapoi plicul prin serviciile poştale, în vreme ce peste 8 mii au precizat că vor trimite plicul cu buletinele de vot la ambasadele sau consulatele României de peste hotare. Ţinând cont de aceste opţiuni, AEP a decis să înfiinţeze trei birouri electorale pentru votul prin corespondenţă, care vor gestiona opţiunile disaporei.

Numărul zilnic de plicuri expediate de Poșta Romănâ

POªTAªUL490 ¦ 5


Actualitate

A demarat procedura de desemnare a furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale autoritatea de reglementare în comunicaţii, anCom, a publicat, la începutul lunii octombrie, pe pagina sa de internet, anunțul de intenție privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale pentru următorii 5 ani. Conform anunţului, orice furnizor de servicii poștale autorizat care dorește să obțină această calitate este invitat să depună, în următoarele 30 de zile, adică până pe 6 noiembrie, o cerere de desemnare împreună cu documentele conexe necesare.

Procedura de desemnare a furnizorului de serviciu universal Conform anunțului de intenție lansat de ANCOM, furnizorul de serviciu universal desemnat urmează să asigure furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024. Orice furnizor de servicii poştale autorizat să furnizeze serviciile din sfera serviciului universal poate trimite ANCOM o cerere de desemnare până cel târziu la data de 6 noiembrie 2019. Aceasta va fi însoțită de o serie de documente şi informații suplimentare precum situaţiile financiare pentru ultimii 3 ani, condițiile de calitate garantate de solicitant, amplasamentul punctelor fixe de acces şi de contact deservite de personal şi a celor de contact nedeservite de personal, şi estimarea costului net maxim aferent furnizării serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal pentru care se solicită desemnarea. Modelul cererii de desemnare, informaţiile privind capacitatea tehnică, economică 6 ¦ OCTOMBRIE 2019

şi financiară, precum şi condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii sunt disponibile pe site-ul Autorităţii. Documentația poate fi depusă personal sau de către un reprezentant al solicitantului, sub luare de semnătură, printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire sau ca înscris în formă electronică, cu semnătură electronică extinsă. Furnizorii interesați vor depune cerere de desemnare pentru toate categoriile de servicii poştale incluse în sfera serviciului universal, în vederea furnizării acestora pe întregul teritoriu al României. Aceştia pot consulta pe site-ul autorității proiectul de decizie privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, precum şi lista localităților situate în cazuri şi/sau condiții geografice excepționale în vigoare la data de 1 octombrie 2019, publicate de către ANCOM exclusiv cu scopul informării furnizorilor interesați cu privire la drepturile şi obligațiile ce vor putea fi impuse furnizorului de serviciu universal desemnat. Există trei categorii de trimiteri în cazul cărora reglementatorul a specificat în

anunţ că poate accepta oferte venite doar din partea Poştei Române: pachete mici, astfel cum acestea sunt prevăzute în Convenția Poştală Universală şi Regulamentul poştei de scrisori, cu excepția pachetelor mici în număr mare; serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poştale interne şi internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) şi trimiteri poştale interne şi internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv), în aceste ultime situaţii fiind vizate tot pachetele mici.

Serviciile incluse în sfera serviciului universal Dreptul de acces la serviciul universal reprezintă dreptul de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor. Serviciile poştale incluse în sfera serviciului universal sunt: colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimite-

rilor poştale interne şi internaționale având ca obiect trimiteri de corespondență, imprimate şi pachete mici, în greutate de până la două kg (inclusiv); colectarea, sortarea, transportul şi livrarea coletelor poştale interne şi internaționale, în greutate de până la 10 kg (inclusiv); distribuirea coletelor poştale cu limite de greutate între 10 kg şi la 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia; serviciul de trimitere recomandată; serviciul de trimitere cu valoare declarată; colectarea, sortarea, transportul şi livrarea cecogramelor interne şi internaționale şi serviciul de distribuire a taloanelor de plată a drepturilor de protecție socială şi a documentelor de informare întocmite de Casa Națională de Pensii Publice la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, indiferent de numărul de trimiteri poştale care fac obiectul acestui serviciu. Nu sunt incluse în sfera serviciului universal trimiterile poştale în număr mare (corespondență, imprimate, colete şi pachete mici).


aproape 50.000 de români au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent în titlurile de stat emise în cadrul programului tezaur, a anunţat ministerul Finanţelor Publice la începutul lunii octombrie. Conform datelor interne, pe parcursul acestui an, prin intermediul oficiilor poştale s-au vândut titluri de stat în valoare de fix 212.949.449.

subscrierii. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Acestea sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le

criere, precizează MFP. Potrivit Ministerului, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

Cum a mers vânzarea titlurilor la oficiile poştale

212.949.449

LEI

­„Programul­Tezaur­este­un­program­de succes­şi­o­dovadă­clară­care­certifică­acest lucru­sunt­cei­peste­50.000­de­români­care au­investit­mai­mult­de­2,6­miliarde­de­lei de­la­începutul­anului­până­în­prezent.­Prin emisiunile­de­titluri­de­stat­destinate­exclusiv­persoanelor­fizice,­MFP­oferă­o­alternativă­sigură­de­economisire,­cu­dobânzi­şi maturităţi­atractive,­pe­care­românii­o­pot accesa­şi­pe­viitor",­se precizează într-un comunicat al instituţiei. Cu acest prilej, Ministerul a anunţat şi datele emisiunii aferente lunii octombrie. Astfel, românii pot subscrie începând de luni, 7 octombrie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, şi 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Mai exact, titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 7 - 31 octombrie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 7 - 30 octombrie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale CNPR din mediul urban, iar în perioada 7-29 octombrie 2019 din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării

Titluri de stat la ghişeele poştale

Titluri de stat vândute prin Poşta Română, în primele 9 luni ale acestui an

atestă calitatea. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subs-

Conform datelor centralizate la nivelul Poştei Române, cele mai de succes emisiuni eu fost cele din luna februarie, care au adus 58.890.510 lei, urmate de trei luni apropiate ca sume atrase:  iulie – 31.980.229 lei,  mai – 30.570.587 şi  martie – 30.185.033. Pe ultimele locuri se clasează lunile  septembrie – 23.795.084 lei,  aprilie – 19.061.787 şi  iunie – 18.651.217. În lunile ianuarie şi august, MFP nu a scos pe piaţă emisiuni de titluri de stat.

Sumele de bani atrase de subunităţile poştale (milioane lei)

POªTAªUL490 ¦ 7


Ziua Mondialã a Poºtei

Ziua poştaşilor, marcată la Braşov şi Bacău Ziua mondială a Poştei a fost marcată şi în acest an, pe 9 octombrie, la nivelul mai multor oJP-uri din ţară. Scopul acestor evenimente a fost acela de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţii, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor, dar şi de a prezenta istoria şi tradiţia unei companii cu o vechime de peste 155 de ani, aşa cum este Poşta Română. SucuRSAlA BRAşOv a Companiei Naţionale Poşta Română şi Muzeul Casa Mureşenilor au organizat pe 9 octombrie, la Oficiul Poştal Braşov 1, de lângă Primăria Braşov, un eveniment special prin care a fost marcată Ziua Mondială a Poştei. Cu această ocazie, 34 de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 6, din Livada Poştei, au participat la un atelier în care le-a fost prezentat un scurt istoric al serviciilor poştale, iar partea practică a constat în scrierea şi trimiterea unei scrisori. De altfel, Poşta Braşov, împreună cu Casa Mureşenilor Braşov şi cu sprijinul Romfilatelia au anunţat că vor organiza în şcolile braşovene ateliere de „scris scrisori” pe tot parcursul anului şcolar 2019-2020. „Într-o societate informaţională, propunem o călătorie în timp în lumea serviciilor şi a mărcilor poştale. Atelierul se adresează elevilor din ciclul primar care vor descoperi începuturile serviciilor poştale în lume şi în România, iar apoi vor învăţa să scrie corect o scrisoare şi mai ales un plic, astfel încât acesta să ajungă la destinaţie”, a precizat directorul Sucursalei Braşov a Poştei Române, Nicu-Gabriel Dragomir.

Fotografia, un lucru extrem de preţios pe vremuri De asemenea, celor mici le-a fost prezentată şi expoziţia „Fotografia – între album de familie şi document istoric”, care poate fi vizitată în perioada 9 octombrie - 31 decembrie 2019 în sala principală a OP Braşov 1. Fotografiile care fac parte din această expoziţie aparţin Muzeului Casa Mureşenilor. „În patrimoniul Muzeului Casa Mureşenilor sunt peste 2.000 de fotografii de epocă. De asemenea, avem peste 267 de fotografii stereoscopice”, a declarat curatorul expoziţiei, Ovidiu Savu. Acesta le-a povestit copiilor că la începutul secolului trecut, realizarea unei poze nu era o treabă chiar simplă, iar pentru cei fotografiaţi nu era chiar comod. „Timpul de expunere era extrem de lung, de 5 sau chiar 7 minute. În tot acest timp, persoanele fotografiate trebuiau să stea nemişcate şi să nu clipească. Acest lucru nu se întâmpla întotdeauna, aşa că cei care făceau pozele trebuiau să le mai «retuşeze». Pe atunci, o poză era extrem de scumpă, costa cât o capră”, le-a spus Ovidiu Savu celor mici, în timp ce le prezenta expoziţia.

Tot în această perioadă, în salonul principal al Oficiului Poştal nr. 1 din Braşov poate fi văzută şi o colecţie impresionantă de cărţi poştale.

istoria poştei băcăuane Tot cu ocazia zilei de 9 octombrie, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău (coordonator proiect, Irina Băcăoanu) a organizat un simpozion şi două expoziţii, la care au fost invitaţi Sorin Şova, director al Sucursalei de Poştă Iaşi, prof. Vilică Munteanu, ing. Mihai Ceucă, prof. Costin Iordache, prof. Iulian Bucur, Nicuţă Marcu, fost director al OJP Vaslui. Colecţionarul Mihai Ceucă, un pasionat de istoria Bacăului, a expus copii ale unor vechi documente, care atestă existenţa serviciului poştal în Bacău încă de la începutul anilor 1800. Pe malul stâng al Negelului, pe locul cunoscut de băcăuani drept „Câmpul Poştei”, funcţiona un releu poştal dotat cu diligenţe, cu 2-4-6 cai, care asigurau transportul persoanelor şi bagajelor pe rute bine stabilite. Un drum Bucureşti-Iaşi, via Bacău dura 58 de ore. De asemenea, a prezentat interes şi istoria mărcilor poştale, printre care şi vestitul timbru „cap de bour”, cât şi o istorie a funcţionării poştei din Bacău, în diferite locuri, până s-a stabilit în actuala clădire din centrul oraşului. Profesorul Vilică Munteanu a prezentat o scurtă şi pitorească istorie a Poştei Române, a doua entitate, după CFR, care are în denumire numele ţării. Interesante au fost şi intervenţiile prof. Iulian Bucur, care a vorbit despre ilustrarea serviciului poştal în arta plastică, iar prof. Costin Iordache a prezentat reflectarea activităţii poştei, în ultimii 10 ani, în presa locală. De un interes aparte s-a bucurat şi expoziţia cu materiale şi obiecte (telefoane) de la începuturi şi până în prezent. De la această sărbătoare nu putea lipsi vestita „scrisoare pierdută” a lui Caragiale, adusă în scenă de actorii Anca Perjoiu şi Ştefan Alexiu. Sorin Şova a precizat că, în ultimii ani, Compania Naţională de Poştă s-a concentrat pe implementarea unor obiective de investiţii menite să o repoziţioneze şi să o alinieze la cerinţele de automatizare fireşti ale pieţei. POªTAªUL490 ¦ 15



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.