"Cuvânt și viață", nr. 6

Revista Liceului Teologic „Fericitul Ier emia” Oneºti

Cuvânt si, viatã,

Anul VI nr. 6 mai 2014

„Fericit poporul al cãrui Dumnezeu este Domnul” (Ps 143,15)

„Cuvânt ºi viaþã” Revista anualã a Liceului Teologic „Fericitul Ieremia” Oneºti Nr. 6 / mai 2014 Adresa: Bd. Belvedere, 7, 601091-Oneºti, jud. Bacãu; tel./fax 0234/321630 e-mail: lic_frieremia@yahoo.com www.liceulteologicfericitulieremia.ro

ISSN 1844-4466 Pe copertã: Instantaneu din piesa de teatru „Omul cu faþa de bronz”, Oneºti, 28 aprilie 2014.

2

ai adevãrului total „Este natural ca omul să aspire la cunoașterea adevărului” (Sf. Toma de Aquino)

Colectivul de redacþie Director: pr. prof. Cristinel Ghiurca Redactor: prof. Monica Grosu Tehnoredactare ºi graficã: Ovidiu Biºog Colaboratori: Rãzvan Neculai, Gabriel Bârnat (IX A), Ana Voaº (X B), Ionuþ Chenciu (XI A)

Cuprins Cãutãtori ai adevãrului total . . . . . . . . . . . . . Încheierea proiectului „Sã-l facem cunoscut pe fericitul Ieremia” . . . . . . . . . . . . . . . .

Anton Durcovici – exemplu de trãire a credinþei . .

Omul cu faþa de bronz . . . . . . . . . . . . . . . . .

Interviu cu pr. diacon Robert Bondea . . . . . .

Potecile cunoaºterii . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Adolescenþa – perioada cãutãrilor . . . . . . . . .

Colaborarea familie-ºcoalã în educaþia copilului . . . . . . . . . . . . . . . .

Preocupãrile liceenilor de astãzi . . . . . . . . . .

Perseverenþa – cheia succesului . . . . . . . . . .

Alexandru Macedonski – de la urã la iubire . . .

Ridicã-þi privirea spre cel de lângã tine . . . . .

O sãptãmânã altfel, într-o ºcoalã altfel . . . . .

Anders Celsius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Rolul literaturii în prezentarea istoriei . . . . . .

Impresiile unui bobocel la intrarea în liceul teologic . . . . . . . . . .

Comportamentul în casa Domnului . . . . . . . .

Diavolul – „campionul libertãþii” în muzica rock . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Sfârºit de drum...!? . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Impresiile absolvenþilor 2014 . . . . . . . . . . . . Înveþi ºi câºtigi! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Admitere 2014 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Cãutãtori

2 4 8 9 14 16 17 18 20 21 22 23 24 26 26 28 29 29 31 32 34 35

Căutarea adevărului la care aspirăm cu toții, deși există puternica fascinație a complăcerii în eroare, este îndatorirea educatorilor și a elevilor: educatorii pot deveni oameni – predând, iar elevii – învățând, conștienți că „omul este el însuși prin adevăr și devine tot mai mult el însuși prin cunoașterea cât mai perfectă a adevărului” (Ioan Paul al II-lea). Educatorul trebuie să știe să transmită elevilor, dincolo de cunoștințele propriei materii, dragostea pentru adevăr, cunoașterea omului ca persoană și creatură a lui Dumnezeu, „chip al lui Dumnezeu”, a demnității sale, a responsabilității morale și civile, a legăturilor sale cu ceilalți, a destinului său spiritual. Adevărul ne obligă să ne analizăm, să ne cunoaștem bine, să vedem ce aparține lui Dumnezeu în noi și ce ne aparține nouă.

De multe ori ne întrebăm la ce folosesc materiile de studiu, de ce se predau și se învață?

Folosesc pentru a înțelege realitatea, pentru a reflecta în mod critic asupra a ceea ce se întâmplă în viața de fiecare zi, pentru a controla anumite aspecte ale realității, pentru a percepe corect problemele și a le rezolva prin metode potrivite, pentru a comunica printr-un limbaj clar și adecvat, pentru a da sens vieții. Omul nu poate trăi fără o raportare reală la un ceva care fundamentează existența oricărui lucru și în a cărui experiență el își află identitatea. În educație, un rol important îl are educatorul credincios, care, prin actul educațional, traduce în viață mandatul lui Isus de a fi „lumina lumii”, lumină pentru fiecare discipol Cuvânt ºi viaþã

nevoiaș de hrana culturală și spirituală pentru a se realiza în totalitate. A fi martor al adevărului privitor la persoana umană este fundamental și presupune cunoașterea de sine, a lumii exterioare, a reciprocității, a dialogului, a solidarității, a omenirii susținute de Cristos, Cuvântul întrupat, care a voit să se facă aproapele omului, al fiecărui om, și l-a răscumpărat prin sângele său. Pentru a crede în adevărul privitor la persoana umană, la lume și la Dumnezeu este necesară o coerență a vieții.

Educatorul credincios, prin vocația sa, este slujitorul autentic al umanității, pentru că este slujitor al lui Dumnezeu, imitator al lui Cristos. El este chemat să dăruiască. Prin educația pătrunsă de un puternic angajament etic, profesează adevărul total despre om, convins că totul trebuie să fie pentru om și nimic împotriva omului. Scoate în lumină ce e nobil în natura umană, dar și ceea ce înseamnă slăbiciune sau defect, căutând „căi de vindecare” prin credința în Dumnezeu, iubire pură, toleranță. El refuză orice viziune parțială privitoare la adevăr, la realitate, afirmă primatul dimensiunii spirituale a omului, puțin recunoscut astăzi. nr. 6 / 2014

Iată ce spune papa Francisc privitor la educator: „Aș vrea să mă limitez să amintesc trăsăturile figurii educatorului și ale misiunii sale specifice. A educa este un act de iubire, înseamnă a da viață. Și iubirea este exigentă, cere să se angajeze cele mai bune resurse, să se trezească pasiunea și să se pornească la drum cu răbdare împreună cu tinerii. Educatorul în școlile catolice trebuie să fie, înainte de toate, foarte competent, calificat și, în același timp, bogat în umanitate, capabil să stea în mijlocul tinerilor, cu stil pedagogic, pentru a promova creșterea lor umană și spirituală. Tinerii au nevoie de calitate a învățământului și în același timp de valori, nu numai enunțate, ci mărturisite. Coerența este un factor indispensabil în educația tinerilor. Coerență! Nu se poate crește, nu se poate educa fără coerență: coerență, mărturie”. (Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc adresat plenarei Congregației pentru Educația Catolică, joi, 13 februarie 2014).

Astfel se evidențiază învățământul ca viață, ca promovare și căutare a valorilor umane, ca viziune a realității, ca descoperire a adevărului, a frumosului, a binelui, a dreptății, a iubirii, ca aducere de mulțumire lui Dumnezeu Creatorul, ca împărtășire-comuniune, ca slujire, ca solidaritate, ca eliberare, ca drum de sfințenie, important pentru timpul nostru.

Fiecare educator și discipol are o nobilă și importantă misiune, de a forma persoana umană în vederea scopului său ultim.

Fie ca exemplul fericitului Ieremia, care, conștient de propria-i misiune, s-a dăruit în totalitate asimilării persoanei lui Cristos și a imitării sale, să trezească în fiecare membru al Liceului Teologic o dorință vie a asimilării adevăratelor valori.

A trăi în adevăr înseamnă a trăi cu adevărat!

Pr. Leon Budãu custodele Fraţilor Minori Capucini 3

ANUL IEREMIAN

Încheierea proiectului

„Sã-l facem cunoscut pe fericitul Ieremia” Anul Ieremian (5 martie – 30 octombrie 2013), declarat de Custodia Fraților Minori Capucini, cu binecuvântarea PS Petru Gherghel, episcop de Iași, prilejuit de aniversarea a 30 de ani de la beatificarea fericitului Ieremia și 5 ani de la strămutarea în patrie a rămășițelor sale pământești, a fost marcat de elevii liceului nostru printr-un proiect de teatru intitulat: „Să-l facem cunoscut pe fericitul Ieremia”.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Custodiei Fraților Minori Capucini și a Agenției Porticus din Germania, în colaborare cu Asociația Kolping Moldova și Teatrul din Clopotniță, Bacău, și s-a desfășurat în mai multe parohii din Dieceza de Iași.

Scopul proiectului a fost acela de a face cunoscută spiritualitatea și personalitatea

4

compatriotului nostru, fericitul Ieremia (Ion Costist), printre credincioșii parohiilor din Dieceza de Iași, prin punerea în scenă a momentelor semnificative din viața lui, dar și oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber al elevilor și de receptare a mesajului creștin prin jocul de rol, cunoașterea și imitarea modelelor de credință, dezvoltarea simțului de răspundere.

Personajul central, tânărul Ion (Ieremia), condus de o credință puternică și de teama de a nu ajunge în iad, dorind să urmeze calea mănăstirii, pleacă din Valahia spre Italia „unde sunt creștini buni și călugări sfinți și unde trăiește papa, vicarul lui Cristos”, așa cum îi spusese mama sa.

Tensiunea dramatică este susținută gradat de frământările și căutările sale înaintea deciziei

Cuvânt ºi viaþã

de a se face călugăr, despărțirea de familie și de satul natal, drumul dificil și plin de pericole, mediul diferit la care valahul trebuia să se adapteze, dezamăgirile trăite la impactul cu așa-zișii „creștini buni” din Italia, momentul intrării pe poarta mănăstirii capucinilor din Napoli, sentimentul de împlinire trăit la ceremonia îmbrăcării hainei religioase, dragostea față de

nr. 6 / 2014

săraci și bolnavi, evlavia deosebită față de „Măicuța noastră”, care i-a apărut cu Pruncul Isus în brațe.

Momentul artistic a avut un impact deosebit printre credincioșii din parohiile unde a fost prezentată piesa, multe persoane fiind mișcate, chiar până la lacrimi, de spiritul de umilință și jertfă ale fratelui Ieremia, de exemplul lui

5

de a sluji și de a nu fi niciodată slujit, ceea ce înseamnă că mesajul le-a pătruns la inimă.

S-a realizat și un film de scurtmetraj, care a surprins momente din viața fericitul Ieremia.

Mulțumesc elevilor „actori” pentru sacrificiile și eforturile lor, d-rei profesor Monica

Grosu, care semnează textul piesei, d-lui Corneliu Bulai, președintele Asociației Kolping Moldova, și d-lui Ion Coșa de la Teatrul din Clopotniță, care s-au ocupat de regie și scenografie, d-lui Francisc Enășel de la Ansamblul Folcloric „Doina Trotușului” pentru costume, fraților mei capucini, în special părintelui Cosmin-Daniel Constantin pentru montajul filmului artistic.

Fericitul Ieremia să mijlocească la Domnul toate harurile de care avem nevoie și să ne sprijine în toate inițiativele și acțiunile frumoase pe care le întreprindem spre slava lui Dumnezeu!

Pr. Cristinel Ghiurca directorul liceului

Mulțumiri părinților parohi și credincioșilor din parohiile: Roman „Isus, Bunul Păstor”, Roman „Fericitul Ieremia”, Sagna „Înălțarea Domnului”, Bacău „Fericitul Ieremia”, Frumoasa „Sfânta Maria Magdalena”, Pustiana „Sfântul Ștefan”, Pralea „Sfântul Nume al Mariei”, Săbăoani „Sfântul Mihail”, Ploscuțeni „Înălțarea Sfintei Cruci”, Oituz „Sfânta Treime” și filiala Ferăstrău „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, Săbăoani „Înălțarea Sfintei Cruci”, Barticești „Sfântul Iosif Muncitorul” , Berzunți „Inima Neprihănită a Mariei” , Nicolae Bălcescu „Preasfânta Inimă a lui Isus”, Bacău „Sfântul Nicolae”, Galbeni „Sfântul Iosif Muncitorul”, Roman „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, Tămășeni „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, dar și părinților directori de la Seminarul „Sfântul Iosif ” din Bacău și de la Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, pentru găzduire și sprijinul acordat în a-l face cunoscut pe fericitul Ieremia.

6

Cuvânt ºi viaþã

ÎNCERCĂRI LITERARE

Mireasma de primãvarã Natura revine la viaþã, Copacii sunt veseli, zâmbesc.

Te uitã cum mugurii cresc Sub soarele plin de dulceaþã.

Pãmântul îºi schimbã culoarea E verde, e crud, e plãpând ªi oameni cu plugul arând κi ºterg de pe feþe sudoarea.

Am înviat a doua oarã Când trupul istovit a fost sã moarã, Când sângele din rãni þi-a picurat Mi-a ºters pãcatul de odinioarã ªi întunericul s-a luminat.

Când din mormânt tu ai ieºit afarã Triumfãtor, cu trup glorificat, Am înviat ºi eu a doua oarã, Prin învierea ta m-am înãlþat.

Pe-altarul ridicat prin suferinþã Tu te jertfeºti ºi-acuma pentru mine... Îmi cer iertare pentru neputinþã, Cã nici acum nu sunt mereu cu tine. Înlãturã din mine nepãsarea ªi falsele iluzii pãmânteºti...

Ajutã-mã sã-mi regãsesc cãrarea ªi sã-nþeleg mai bine cine eºti.

Ghiocelul, timid, se iveºte S-anunþe cã iarna s-a dus, Cã nourii negri-au apus Pe cerul ce-acum strãluceºte.

Concertul de pãsãri porneºte, Iar susurul apei ne-ncântã ºi el.

Pe câmp vezi zburdând câte-un miel, Mireasma de flori se-nteþeºte. ªi câmp ºi pãdure se-aud aclamând Pe Domnul cel mare ºi viu. În jur nu mai este pustiu E primãvarã-n suflet ºi-n gând!

Rãzvan Neculai (clasa a IX-a A)

Ana Voaº (clasa a X-a B) nr. 6 / 2014

7

IN MEMORIAM DURCOVICI

Anton Durcovici – exemplu de trãire a credinþei Anton Durcovici, episcop de Iași, rector al Seminarului Catolic din București, preot cu o viață sfântă și mare teolog, s-a născut la 17 mai 1888 la Altenburg (Austria), într-o familie săracă, și a murit ca martir în cumplita închisoare din Sighetu Marmației pe 10 decembrie 1951, urmând să fie beatificat la Iași, în cadrul unei Liturghii solemne, la 17 mai 2014.

Episcopul martir Anton Durcovici a fost unul dintre acei oameni în a căror viață s-a făcut pe deplin simțită Providența divină. Încă din copilărie, înflăcărarea cu care trăia credința, dăruirea și evlavia de care dădea dovadă i-au impresionat pe toți cei care l-au cunoscut.

De-a lungul întregii vieți s-a distins printr-o fidelitate de neclintit față de credință și printr-o comuniune permanentă cu Roma, locul unde a fost sfințit preot și unde a fost profund marcat de spiritul Bisericii RomanoCatolice, spirit pe care l-a practicat ca preot toată viața sa, prin cuvânt și faptă, fiind conștiincios, corect în împlinirea prescrierilor Bisericii, dar înțelegător și binevoitor față de cei care gândeau altfel. În cursurile, predicile, articolele și conferințele sale nu a prezentat niciodată propria sa părere, ci ceea ce învață Biserica. Pentru ea și-a jertfit viața ca martir în închisoarea de la Sighet.

Centrul vieții sale și punctul culminant al fiecărei zile îl constituia Cristos din Sfânta Taină a Euharistiei, Anton Durcovici fiind cucerit la Liturghie de mysterium crucis, astfel încât, conform martorilor, părea total depărtat de cele lumești, nu mai vedea nimic în jurul său, 8

ci era total cufundat în taina sfintei Liturghii.

Cu siguranță, credința sa de nestrămutat în Cristos l-a făcut ca, în ciuda schingiuirilor, maltratărilor și a tratamentului inuman la care a fost supus în închisoarea de la Sighet, să se simtă fericit în mijlocul celorlalți episcopi închiși, frații săi de suferință.

Gândindu-ne la exemplul de trăire a credinței dat nouă de Dumnezeu în persoana episcopului martir Anton Durcovici și așteptând sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, noi, creștinii de astăzi, suntem invitați să ne pregătim sufletește pentru „ziua pe care a făcut-o Domnul”, având ca reper cuvintele celui a cărui beatificare o așteptăm cu emoție și bucurie: „Cu învierea Domnului a început ziua cea neștiutoare de întuneric, nu numai pentru apostolii fericiți, ci și pentru noi toți câți suntem ucenicii lui (...). Isus cel înviat strălucește de aceea în lumina dumnezeirii sale și va lumina neîncetat ziua sufletului nostru din Sfânta Euharistie, unde, ascuns sub chipul pâinii și al vinului, rămâne cu ai săi până la sfârșitul veacurilor. Sfârșindu-se atunci ziua pământească, El îi va introduce pe toți în acea cetate care nu are trebuință nici de soare, nici de lumină ca să lumineze în ea, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și luminătorul ei este Cristos, Mielul lui Dumnezeu (Ap 21,23). Va începe ziua pe deplin fericită a veșniciei fără sfârșit”. (Anton Durcovici - „Ziua pe care a făcut-o Domnul”, 1 aprilie 1934) Prof. Ana-Maria Blaga

Cuvânt ºi viaþã

Omul cu faþa de bronz Pentru a pătrunde și a înțelege mai bine viața episcopului martir Anton Durcovici, care în curând va fi beatificat, inițiativa părintelui Cristinel Ghiurca, directorul liceului nostru, de a invita Teatrul din Clopotniță să prezinte piesa „Omul cu fața de bronz”, în regia lui Ion Coșa și scenografia lui Laurențiu Budău, a fost salutară și binevenită. Reprezentarea a avut loc luni, 28 aprilie 2014, la Casa Tineretului din Onești, la care au participat toți elevii liceului nostru, frații capucini și alți preoți din Onești și din împrejurimi, precum și alte persoane dornice de a cunoaște trecutul răvășit de suferință al episcopului Anton Durcovici.

Teatrul este arta prin care putem cunoaște adevărul, este conștiința critică a unei epoci, este șansa de a învăța, de a ne întoarce în timp, de a ne purifica.

Fără pretenția de a ne erija în critici de teatru sau de a acoperi toată problematica piesei, îndrăznim, prin prisma spectatorului, să

nr. 6 / 2014

evidențiem modul în care ideea a fost concretizată în viziunea plastică.

Cu un decor clasic, sumbru, adecvat situației și epocii, cu subiect real, dureros, spectacolul a început cu prezicerile făcute de Fecioara Maria celor trei copii de la Fatima (Lucia, Francisc și Iacinta) despre persecuțiile asupra papei și despre grelele încercări care se vor abate asupra Bisericii. Tensiunea dramatică s-a declanșat odată cu apariția în scenă a protagonistului, episcopul Anton Durcovici, și s-a amplificat

9

de la o scenă la alta. Represiunile asupra clerului din anii ’50, făcute de forțele comuniste, care promovau ateismul și erau cuprinse de

furie împotriva lui Dumnezeu și a trimișilor Lui, sunt dovada profețiilor împlinite. Neliniștile și suferințele personajului, frământările interioare provocate de certitudinea arestării iminente, testamentul transmis credincioșilor – îndemnul de a-și păstra credința, de a-şi boteza singuri copiii, de a se aduna și a oficia Liturghiile și rugăciunile așa cum vor putea și pe unde vor putea – sunt de un dramatism tulburător. Pe acest tărâm al plângerii, cu singura apărare reală, rugăciunea, se produce urmărirea, anchetarea, arestarea, condamnarea și încarcerarea episcopului, „punându-i-se în 10

cârcă” acuzații inventate. Presiunile infernale morale și schingiuirile fizice exercitate de torționari, în scopul de a-i zgudui credința, rezistența și fermitatea de care a dat dovadă, ultima Liturghie celebrată în condițiile inumane din închisoare, sentimentul binelui făcut și al datoriei împlinite cu care episcopal a închis definitiv ochii au fost o lecție pentru spectatori, declanșând lacrimile emoției.

Ideea spectacolului, munca în echipă a acestor minunați profesioniști, limbajul regizoral, direct și accesibil, jocul bun al actorilor, intriga frumos țesută, costumele, muzica, luminile, toate au avut un impact deosebit, care ne-au predispus să reflectăm asupra propriei existențe.

La sfârșitul spectacolului, am stat de vorbă cu regizorul și scenaristul piesei și cu actorii din rolurile principale. Iată ce ne-au declarat:

Cuvânt ºi viaþã

• Ce a însemnat pentru dumneavoastră realizarea piesei de teatru „Omul cu fața de bronz?” „O muncă titanică. Documentare timp de trei luni. Este un spectacol document, o reconstituire istorică. Curajul de a spune adevărul, chiar dacă doare. Trecutul să nu se mai repete niciodată”. (Ion Coșa – regizor) „Adevărul”. (Laurențiu Budău – scenarist)

personajului și să transmit suferințele pe care le-a îndurat, a trebuit să mă identific cu el. Acest lucru a fost posibil numai cu ajutorul cărților care au prezentat viața lui și care sunt un izvor de documentare pentru noi. Pe parcursul repetițiilor, dar și pe parcursul spectacolelor, am simțit că cineva a fost alături de mine, de noi, și că ne-a ajutat să-l identificăm, să-l înțelegem și să-l transmitem mai departe. Am mai spus și am să spun mereu: dacă trăiam în acea perioadă și treceam prin ce a trecut el, mai mult ca sigur nu aveam tăria de a îndura tot ceea ce a îndurat el. Mulțumesc, omule cu fața de bronz!” (Dumitru Rusu – în rolul lui Anton Durcovici) „Nu este deloc un rol ușor, cu atât mai mult cu cât este primul rol negativ din cariera mea.

Considerând istoricul familiei mele de disidenți

• Ce ne puteți spune despre rolul pe care l-ați interpretat? V-a marcat în vreun fel? „Pentru mine, Anton Durcovici a reprezentat, în primul rând, o provocare. Fiind de religie ortodoxă, Anton Durcovici nu-mi era cunoscut.

Citindu-l, documentându-mă, am ajuns la concluzia că viața lui nu era cu nimic mai prejos de viețile sfinților ortodocși care au trecut prin aceleași suferințe. Pentru a reuși să intru în pielea nr. 6 / 2014

11

anticomuniști, strămutați din Bucovina ucrainizată, personajul Anchetatorului șef devine, astfel, pentru mine un contré-emploi. M-a ajutat însă în a înțelege și cealaltă parte a acestui extern conflict între putere și opresiune, și unele dintre motivațiile laice și instinctual-duplicitare ale unor personaje din istoria scrisă sau nescrisă”.

(Ciprian Cârstiuc – Anchetatorul șef ) „Am interpretat mai multe roluri: Maica Domnului, mama lui Anton Durcovici, țăranca și securista. Două dintre ele mi-au fost la îndemână, mai ales cel de mamă, având și eu doi copii. În schimb, rolul Maicii Domnului m-a marcat. Este un miracol și o mare răspundere pentru un om de rând. A trece apoi la rolul securistei reprezintă un consum uman foarte mare”. (Nina Ionescu) „Primul personaj pe care l-am interpretat a fost cel al Luciei din minunea de la Fatima.

12

Atunci când mi s-a oferit acest rol nu cunoșteam prea multe lucruri despre el. A fost greu să-mi imaginez cum ar reacționa o fetiță, sau cum aș reacționa eu dacă aș vedea-o pe Maica Domnului. Este cu adevărat copleșitor! Am încercat să înțeleg cât poate fi de cutremurător să-ți apară în fața ochilor toate ororile lumii, ca o Apocalipsă. M-am străduit să dau fiecărui personaj altă coloratură, altă voce, alt temperament, altă expresie, în funcție de experiența lui personală, de dorințe și de frici. În rolul Anei Pauker mă influențează faptul că, atunci când chemi răul, când aduni, ca actor, în sufletul tău multă ură, sentimente negative, nu le poți alunga prea ușor din viața personală”. (Adina Iftimie) • Ce le transmiteți generațiilor actuale, mai puțin interesate de cultură (teatru) și de valorile moral-creștine? Mai găsim astăzi oameni atât de fermi ca Anton Durcovici?

Cuvânt ºi viaþã

„Adevărul există în trecut. Trebuie doar ascultat!” (Laurențiu Budău) „Numai suferind te înalți”. (Ion Coșa) Impresiile spectatorilor despre piesa de teatru: „Piesa de teatru Omul cu fața de bronz ne-a arătat și nouă, generațiilor tinere, o altă față a comunismului, diferită de cea învățată la școală. Tăria în credință a episcopului Anton Durcovici m-a marcat. Fiecare om ar trebui să aibă «față de bronz» pentru a rămâne tare în credință. Suntem recunoscători că ne-a fost prezentată viața lui Anton Durcovici, pentru ca exemplul lui de tărie și credință să îl urmăm fiecare în momentele de cumpănă”. (Dorina Baciu – XII A) „M-a înfiorat chinul prin care a trecut și brutalitatea cu care era tratat de gardieni episcopul, doar, doar l-ar fi convins să renunțe la ideile sale «primejdioase». Nu era nimic primejdios în ideile sale. Ele aduceau lumină într-o societate cufundată în întunericul ignoranței și al supunerii de nevoie. Anton Durcovici a plătit cu viața curajul său de a se opune comunismului. De aceea Omul cu fața de bronz este un exemplu pentru mine și va rămâne mereu în memoria mea”. (Cosmina Brăila – X B)

nr. 6 / 2014

„Am trăit momente emoționante, care mi-au transmis un mesaj clar: ori de câte ori viața mă va pune la încercare, să nu îmi pierd speranța și credința în Dumnezeu. El îmi va călăuzi pașii și nu mă va părăsi niciodată”.

(Alexandra Brescanu – XII A) „Această piesă de teatru mi-a stârnit o mare emoție și înduioșare în suflet. Ce chinuri a trăit acest om, acest episcop, în închisoare și ce extraordinară putere de credință a avut el!”

(Alexandu Bordaș – IX A) „Pentru fiecare om moartea este un sfârșit de drum pe acest pământ. Din această piesă de teatru am înțeles însă că moartea pentru Cristos înseamnă mult mai mult: mărturie de credință vie și dăruire până la sacrificiul total”. (Otilia Alice Șimon – IX B) „Am aflat multe lucruri, neștiute până astăzi. Am fost surprinsă de greutățile prin care a trecut episcopul și, cu toate acestea, nu și-a pierdut credința! M-a copleșit!” (SilviaMarina Forcoș – XI B) „Creier, suflet, spirit – tot ceea ce a mișcat în acest mare om a fost credința!” (prof. Monica Scripcaru).

Au consemnat prof. Monica Grosu ºi elevul Eusebiu Jitaru (XII A)

13

Interviu cu pãrintele diacon Robert Bondea • Frate Robert, ați fost hirotonit diacon la 4 octombrie 2013, la Roman. Vă rog să ne spuneți ce este diaconatul?

Diaconatul reprezintă prima treaptă dintre cele trei trepte ale sacramentului sfintei Preoții. Celelalte două trepte sunt prezbiteratul și episcopatul. Rădăcina cuvântului „diacon” o găsim în limba greacă (diakonos) și are sensul de slujitor, iar funcția pe care o exercită el este diakonia, adică slujirea. Pentru hirotonirea la diaconat, numai episcopul impune mâinile, semnificând astfel că diaconul este în mod deosebit unit cu episcopul în îndatoririle „diaconiei” sale: să-l asiste pe episcop și pe preoți la celebrarea misterelor divine, mai ales a Euharistiei, să o distribuie, să asiste la căsătorie și să o binecuvânteze, să proclame Evanghelia și să predice, să celebreze ceremoniile funeraliilor și să se dăruiască diferitelor opere de caritate.

• Când ați simțit chemarea de a deveni frate în Ordinul Fraților Minori Capucini și ce v-a atras la acest ordin?

Chemarea de a-l urma pe Isus a avut loc prima oară în jurul vârstei de 9-10 ani, chemare ce a continuat până la vârsta de 21 de ani, când, hotărât, am decis să vin la Onești pentru o experiență vocațională. Această chemare a parcurs un lung proces de maturizare, de discernământ, de rugăciune, de întrebări. I-am cunoscut pe frații capucini cu ocazia unui hram al parohiei și mi-a plăcut la ei simplitatea și modul lor de a fi, însă nu sosise momentul de a decide ceea ce vreau să fac cu viața mea. Eu gândeam că nu pot fi frate, preot, seminarist, 14

pentru că eram prea „nătăfleț”. În mintea mea era o preconcepție despre aceștia, credeam că la seminar, în convent, vin doar cei sfinți, iar eu nu îndeplineam aceste condiții. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc mai mult asupra vieții mele a fost plecarea fratelui meu la seminar.

El mi-a vorbit despre sfântul Francisc, despre fericitul Ieremia și mi-a plăcut modul lor de a-l urma pe Cristos, cu simplitate. I-am cerut fratelui meu o carte despre viața sfântul Francisc, iar după citirea acesteia s-a născut dorința de a-l urma pe Isus asemenea lui, dar încă nu eram decis în totalitate. Îi cunoscusem pe frații capucini de la Onești, dar, între timp, vizitându-l pe fratele meu, seminarist la Roman, i-am cunoscut și pe frații minori conventuali, care trăiau regula sfântului Francisc. În fața mea erau atâtea drumuri deschise, iar eu nu știam pe care să-l urmez. Am continuat să mă rog pentru ca Domnul să îmi lumineze pașii și mintea pentru a lua o decizie bună. Între timp am început să lucrez și, influențat de mirajul străinătății, am plecat acolo „să fac bani”. Am lucrat câțiva ani, timp în care m-am rugat pentru a înțelege care este adevăratul drum al vieții mele. Simțeam în continuare chemarea, dar eram pus în cumpănă de cele două ramuri franciscane: frații capucini și frații conventuali. După ce am discutat și cu un preot, am simțit că Domnul mă cheamă să fiu frate franciscan capucin. Astfel, am venit Cuvânt ºi viaþã

la Onești și am decis să intru în postulandat, prima etapă în formarea fratelui capucin.

• Care sunt trăirile din timpul acestui lung drum al formării unui frate franciscan capucin?

Drumul este lung, dar și frumos. Trăirile interioare sunt multe, îndeosebi cele spirituale, și nu le pot exprima în cuvinte, fiindcă un suflet care face experiența iubirii lui Isus nu poate reda întru totul iubirea și bucuria pe care le simte din întâlnirea cu Domnul și Dumnezeul său. Simțim că suntem fii iubiți ai lui Dumnezeu, că viața nu ne mai aparține, ci îi aparține lui Dumnezeu și oamenilor pe care am ales să-i slujim.

• Ce ați simțit în momentul hirotonirii diaconale?

Ziua în care am fost hirotonit diacon mi-a umplut inima de o bucurie imensă, pentru că, prin da-ul rostit în fața episcopului, a fraților și a întregii Biserici, mi-am exprimat decizia, în mod liber, de a-l urma întru totul pe Dumnezeu și de a fi slujitor în Biserica lui Cristos până la sfârșitul vieții mele.

• Dacă ar trebui să vă opriți asupra unui text biblic care v-ar vorbi în mod special, pe care l-ați alege?

Textul biblic asupra căruia mă opresc deseori este din Evanghelia după Ioan 13,1-20, în care putem găsi răspunsul la chemarea pe care o adresează unor oameni de a-l urma, dar nu numai aceasta, ci ne pune în fața ochilor noștri și misiunea pe care noi, cei consacrați, o avem: „a spăla” picioarele fraților noștri, adică a-i sluji, după exemplul lui Cristos.

• Astăzi instabilitatea tinerilor este mare.

Care este secretul statorniciei, dar și al atingerii unui țel?

Nu este neapărat un secret, fiindcă statornicia este accesibilă tuturor. Din punctul meu de vedere statornicia este rodul încredințării totale în mâinile lui Isus, care își revarsă harurile nr. 6 / 2014

sale asupra noastră, fiindcă El, atunci când ne cere să facem ceva, ne oferă și harul necesar pentru a îndeplini. Foarte important este totuși răspunsul nostru și conformarea cu planul său.

Un alt element important este voința de nezdruncinat pentru a ajunge acolo unde Dumnezeu ne cheamă. Tânărul, când pornește pe drumul vieții, trebuie să fie „înarmat” cu armele spirituale precum: rugăciunea, speranța, credința și iubirea.

Pentru a rămâne statornic și a-ți atinge țelul este nevoie și de ajutorul celorlalți. Un cuvânt bun, o mustrare, făcută spre binele nostru de către cei mai mari, ne ajută să rămânem fideli planului lui Dumnezeu.

• Ce le spuneți tinerilor de astăzi, în special elevilor liceului nostru?

Tinerii sunt viitorul Bisericii. Ei sunt cei care, prin spiritul lor înfocat, răspândesc bucuria și frumusețea vieții. De aceea este importantă formarea pe care o primesc în cadrul familiei, a Bisericii, a școlii.

Dragi tineri, nu vă fie teamă să vă deschideți inimile lui Isus, să răspândiți bucuria, speranța, iubirea, energia, credința voastră.

Pregătiți-vă intens acum când este timpul, fiindcă Biserica este cu voi, are nevoie de voi și vă așteaptă să vă încredințeze ștafeta.

Pe seminariști îi îndemn să își urmeze cu generozitate chemarea de a fi slujitori ai lui Dumnezeu, după exemplul fericitului Ieremia.

Rugăciunea, viața spirituală, Euharistia și cuvântul Domnului să nu lipsească niciodată din viața lor.

• Vă mulțumesc pentru experiențele și gândurile frumoase pe care ni le-ați împărtășit. Domnul să vă ajute să urcați pe treapta prezbiteratului și să fiți mereu frate și preot bun, după „inima lui Dumnezeu”. Și eu vă mulțumesc! PACE și BINE! A consemnat prof. Monica Grosu 15

ESEURI ȘCOLARE

Potecile cunoaºterii „De nu îți găsești potecă spre al tău țel, fă-ți propriul drum și mergi pe el”, spune un vechi proverb arkadin.

Arkadia reprezintă o provincie a Greciei, situată undeva în Peloponez. Dacă acest proverb aparține cu adevărat oamenilor acestui ținut, nu pot să știu, însă cred că în plan concret se referă la o călătorie lungă și obositoare prin teritorii neexplorate de nimeni, complet necunoscute. În plan abstract se poate vorbi însă despre drumul pe care îl parcurgi în îndeplinirea unui vis mai vechi sau mai nou. Acest drum poate fi greu și obositor, dar niciodată nu trebuie ,,să te dai bătut”. Dacă aparent nu găsești nicio cale prin care să îți duci la îndeplinire visurile, nu dispera, nu renunța, construiește-ți propria cale, fii deschizător de drumuri și fii sigur că Dumnezeu îți va lumina calea spre a ajunge repede la destinație. Nu va fi ușor, dar nici imposibil, deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, imposibilul devine posibil.

Mulțumirea la capătul drumului va fi cu atât mai mare cu cât drumul până la realizarea visului tău a fost mai lung și mai anevoios.

Se spune că potecile bătătorite, cunoscute, nu duc nicăieri, tocmai de aceea un adevărat învingător nu parcurge drumurile lipsite de obstacole, ci încearcă lucruri noi, chiar cu riscul de a da greș în drumul lui. Nici greșelile nu sunt inutile, fiindcă „omul din greșeli învață”, capătă experiență, iar următoarea dată când va porni la „drum” singur, va ajunge la capătul lui, care poate să reprezinte o realizare profesională, personală, o schimbare în bine a comportamentului, sau chiar încercarea de a te descoperi, de a-ți depăși limitele.

16

Să fim în privința aceasta precum coloniștii care, explorând jungle și alte asemenea terenuri în care picior de om nu a călcat, își făceau drum tăind lianele și plantele ce le stăteau în cale, folosind diverse arme albe. Noi nu avem neapărată nevoie de o sabie sau o secure pentru a doborî greutățile din drumul nostru, ci de multă răbdare, voință și încredere, pentru că Dumnezeu ne ajută și ne ușurează drumul spre îndeplinirea visului nostru.

Există multe asemenea exemple, oameni înflăcărați de idealuri înălțătoare, oameni de știință care au făcut descoperiri ce au schimbat cursul omenirii. Semenii lor, din ignoranță, nu le-au recunoscut meritele pentru că de multe ori nu erau vizibile cu ochiul liber, ci ar fi trebuit simțite. Este mai greu să simți decât să vezi și de multe ori avem tendința să trecem nepăsători prin viață, să fim mulțumiți doar de existența materială, cea spirituală fiind trecută pe planul doi.

Propriul drum nu înseamnă nepăsare sau izolare, ci reprezintă o aspirație, un vis, dorința de mai bine, evoluție și nou. A te îndrepta spre nicăieri înseamnă moarte spirituală.

Cosmina Brãila (clasa a X-a B) Cuvânt ºi viaþã

Adolescenþa – perioada cãutãrilor Adolescența reprezintă cea mai complexă etapă de dezvoltare a tânărului în drumul său spre maturitate, care pare să ridice cele mai mari dificultăți din cauza perturbărilor fiziologice, a dezechilibrelor afective, a devierilor caracteriale și a tulburărilor de conduită. Noi, adolescenții, constatăm că suntem brutali, acționăm impulsiv, fără să fim conștienți de faptele pe care le facem, stângaci – distrugem totul doar cu o singură atingere, instabili, schimbători – pentru că suntem în perioada în care nu știm ce vrem, excesivi – nu știm când să ne oprim și ducem totul în extremă.

Dispozițiile afective sunt bizare, cu tendințe impulsive, cu momente de timiditate, cu stări de nervozitate subită. Ne irităm ușor, uneori plângem, alteori râdem, aparent fără motiv.

Adolescența este perioada în care ne căutăm pe noi înșine și, pentru a ne găsi echilibrul, suntem în căutare de modele de personalitate pe care să le imităm. Dar care sunt modelele pe care le căutăm de obicei?

Dansatoare, fotbaliști, cântăreți, asistente de emisiuni TV etc. Încercăm să le imităm, să avem o viață ca a lor, să ne facem cunoscuți prin orice mijloace, dar, cu toate acestea, nu ne simțim împliniți.

Căutăm prieteni, căutăm grupuri de care să depindem și, nu de puține ori, ne găsim singuri, trădați sau părăsiți.

De ce? Pentru că nu căutăm prietenia Aceluia care nu ne dezamăgește și nu ne părăsește niciodată, nu căutăm să-l imităm pe El, care este modelul desăvârșit. Ne este greu să stăm o oră în Biserică de vorbă cu El, cu Isus, adevăratul prieten, să-i încredințăm neliniștile și dezamăgirile noastre, să-i cerem nr. 6 / 2014

sprijinul, să ne încredem în El, dar nu ne este greu să pierdem ore întregi pe facebook cu necunoscuți, să ne încredem în persoane care ne atrag în diferite capcane din care uneori nu mai putem ieși.

Acordăm mult prea mare interes frumuseții fizice, dar nu ne preocupăm aproape deloc să fim frumoși și la suflet.

Iubim o persoană, petrecem mult timp cu ea, dar nu-l iubim pe Cel care este Iubire, pe Cel care ne-a chemat la existență.

Haideți să trăim o adolescență frumoasă împreună cu Isus, Calea, Adevărul și Viața, să-l contactăm pentru că El ne stă la dispoziție, este mereu online, și astfel, împreună cu El, vom reuși să ne integrăm armonios în viața adultă și să nu simțim niciodată singurătatea.

Ana Voaº (clasa a X-a B) 17

DE VORBĂ CU PĂRINȚII

Colaborarea familie-ºcoalã în educaþia copilului Relația dintre părinte și școală ar trebui să fie una productivă, dar pentru ca ea să aibă un efect pozitiv, părinții ar trebui să înceapă prin a-și corecta relația cu propriul copil.

Există situații în care în școală ajung elevi cărora le lipsește încrederea în ei, stima de sine, creativitatea, copii care vin fără cei ,,șapte ani de acasă”. Uneori părinții produc aceste efecte nedorite prin felul în care le vorbesc, prin modul în care încearcă să-i disciplineze și să le impună valorile.

Desigur, părinţii doresc binele copiilor, dar din cauza faptului că nu întotdeauna sunt informați sau că le lipsesc abilitățile de comunicare, intențiile lor eșuează, lucrurile scapă de sub control, iar copiii sunt adesea victime nevinovate.

De aceea, dragi părinți, haideți să respectăm câteva reguli simple, să ne ferim în a adresa copiilor noștri reproșuri de genul: ,,Este vina ta”, ,,Nu ești la fel de înțelept ca mine” și ,,Nu este momentul acum!”. Este nociv pentru copil să se confrunte cu indiferența părinților și cu opoziția permanentă. Ar fi bine să înlocuim aceste mesaje negative cu unele pozitive, prin care să-i încurajăm și să le recunoaștem meritele.

Atitudinea noastră, a părinților, influențează cel mai mult rezultatele școlare ale copiilor. Dacă știm să-i motivăm pentru învățare și să colaborăm în permanență cu școala, rezultatele nu vor întârzia să apară. Chiar dacă uneori nu avem suficient timp să ne dedicăm exclusiv și continuu educației copiilor noștri, trebuie să conștientizăm că ceea ce vom semăna, aceea 18

vom culege. Haideți să le asigurăm copiilor în familie condiții optime pentru o dezvoltare armonioasă a personalității, să ținem legătura cu școala, urmărindu-le prezența la ore, comportamentul, îndeplinirea la timp și în mod corect a sarcinilor școlare, să le verificăm respectarea ținutei decente, să fim interesați în permanență de situația la învățătură.

Nu trebuie să plecăm de la ideea că mergând la școală copiilor le este suficient, transferând toată responsabilitatea pe umerii dascălilor și uitând că învățarea continuă și acasă.

Familia și școala ar trebui să se sprijine reciproc, să facă ,,front comun”, părinții să le asigure un mediu de învățare stimulant, să fie mai preocupați de studiul individual al copiilor.

De cele mai multe ori problemele elevilor nu pot fi lăsate acasă, inevitabil vor fi aduse și la școală, interferând cu procesul de învățare, iar uneori făcându-l chiar imposibil. Atunci când copiii au emoții puternice sau suferă de stresul provocat în familie, când se simt neîmpliniți, neimportanți, neplăcuți, izolați, abilitatea lor de învățare este scăzută. Uneori, aceste temeri și frustrări trebuie tratate mai întâi de toate și apoi să se parcurgă curricula plănuită.

De aceea, ar fi bine de conștientizat că doar școala nu poate umple toate golurile din educație, nu reușește ca, în cele câteva ore pe care copilul le petrece acolo, pe lângă procesul instructiv educativ să îmbunătățească și relația părinte-copil.

Albert Einstein spunea: „Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat la școală” și poate că aceste cuvinte exprimă cel mai bine ceea ce face Liceul Teologic ,,Fericitul Ieremia”. Aici, elevilor, dincolo de teorii, regulamente și definiții, li se transmite ceva ce trece dincolo de simpla învățare. Aici se aduce o contribuție majoră la dezvoltarea Cuvânt ºi viaþã

personalității elevilor, la formarea capacității de a valoriza realitățile din jur, la consolidarea cunoașterii de sine, la afirmarea unei atitudini pozitive față de valorile fundamentale, instituții și societate. Este locul în care copiii noștri au dezvoltat o relație afectivă față de dascăli, și-au cultivat gradul de deschidere față de semeni, au învățat ce înseamnă dragostea de oameni și de Dumnezeu. Putem spune că ei se află sub acoperământul lui Dumnezeu, nu la un simplu liceu. Momentele de rugăciune și smerenie îi transformă în tineri deosebiți, care vin acasă încărcați de energii divine, de lumină și iubire.

Pace și bine tuturor, fiți binecuvântați pentru tot ceea ce faceți!

Mihaela Brãila (membră în Consiliul părinților clasei a X-a B) nr. 6 / 2014

Aprinde-mi, Doamne...

Aprinde-mi, Doamne, inima Sã ardã pentru tine, Iar tot ce-i rãu ºi patima Tu fã-mi-le strãine.

Aprinde-mi, Doamne, dorul meu Sã ardã pentru tine, Sã nu mai simt cã-mi este greu, Tu eºti supremul bine.

Aprinde-mi, Doamne, cugetul, Cunoaºterea, iubirea, Ca sã trãiesc cu sufletul, Cãci Tu eºti fericirea.

Andreea Mogheor (clasa a X-a B) 19

PARTENERIATE EDUCAȚIONALE

Preocupãrile liceenilor de astãzi Astăzi, adolescenții sunt preocupați de dezvoltarea personală, de relația pe care o au cu părinții și de asigurarea confortului financiar, și tind să-și dezvolte imaginea de sine în baza unor aptitudini sau abilități, prin comparație cu ceilalți sau cu o imagine idealizată despre ceea ce ei ar trebui să fie. Deși acordă importanță educației în formarea lor, adolescenții consideră că „experiența de viață” depășește școala. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar, și, în acest scop, acordă un interes deosebit materiilor școlare corelate cu viitoarea profesie .

Parteneriatele educaționale urmăresc transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului educațional, prin atingerea unor obiective de natură formală, informală, sociocomportamentală. Elevii devin capabili să înțeleagă lumea din jurul lor și să o transforme, să se cunoască pe sine, să-și formeze un model de viată, să recepteze și să transmită mesaje, exprimându-și trăirile și identitatea printr-un limbaj bogat și nuanțat. Orice activitate realizată în 20

acest sens înseamnă muncă în echipă, experiență variată și multiplă, un bagaj de cunoștințe mai bogat. Între Liceul Teologic „ Fericitul Ieremia” Onești și Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, s-a realizat anul acesta proiectului educativ numit Preocupările liceenilor de astăzi.

Valorile pe care intenționăm să le probăm sunt onestitatea, curajul, imparțialitatea, integrate într-un sistem coerent, stimulativ, care să permită manifestarea potențialității creatoare specifice elevilor. În spiritul acestor obiective, liceul nostru a implicat elevii într-o serie de activități, sub coordonarea consilierului educativ, prof. Monica Grosu, și a responsabilului de proiect, prof. Olivia Găbureanu, cu participarea profesorilor școlii, care au căutat să atingă obiectivele propuse în acest an școlar. Astfel că, în luna decembrie s-a organizat serbarea de Crăciun cu datini și obiceiuri românești, unde tinerii s-au întors cu interes la tradițiile populare specifice: colindul, jocul caprei, urătura.

La 15 ianuarie, aniversarea a 164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu a fost marcată de un spectacol de poezie prezentat de un grup de elevi talentați, coordonat de dl.

Corneliu Bulai, și, în aceeași zi, în spiritul momentului eminescian, la Biblioteca Cuvânt ºi viaþã

Municipală „Radu Rosetti” din Onești s-a desfășurat prima ediție a Concursului de recitat „Toate-s vechi și nouă toate”, organizat de Asociația de Tineret Onestin, în parteneriat cu Primăria Municipiului Onești și Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, unde eleva liceului nostru, Andreea Mogheor de la clasa a X-a B, a obținut mențiune.

De asemenea, Săptămâna „Școala altfel” a fost un prilej în care activitățile propuse de proiectul în desfășurare să se realizeze și să implice un număr cât mai generos de elevi.

Tema abordată a fost constituită de Tradiții și obiceiuri locale oglindite în activitățile școlare.

Elevii înscriși la această activitate au participat la o dezbatere pe tema miturilor fundamentale românești și modul în care acestea sunt reliefate în școală. Activitatea a continuat cu o prezentare a costumului popular, iar asigurarea feed-back-ului s-a realizat prin conceperea de desene, colaje, felicitări, care să reliefeze datele ilustrate.

Parteneriatele educative realizate între diferite școli sau instituții ajută elevii și cadrele didactice să intre în contact direct cu probleme noi ale societății sau comunității din care fac parte.

Prof. Olivia Gãbureanu

nr. 6 / 2014

Perseverenþa – cheia succesului Voința puternică și dorința de a realiza ceva cu adevărat, încrederea în sine, motivația, gândirea pozitivă, disciplina sunt factorii care stau la baza succesului, dar, pe lângă toate acestea, în primul rând trebuie să fim perseverenți. Un eșec, o nedreptate pot să ne taie elanul și să abandonăm lupta, dar nu trebuie să uităm: Câștigători nu sunt cei care nu au eșuat niciodată, ci aceia care nu au renunțat niciodată. În revista noastră din anul școlar trecut am scris despre „eșecul” meu de la un concurs național, eșec despre care cred în continuare că a fost rezultatul unei nedreptăți care mi s-a făcut și care, pentru moment, mi-a lăsat un gust amar, „mi-a tăiat aripile”, dar, în cele din urmă, am reușit să depășesc momentul, să-mi recapăt elanul, să iert, să uit și să continui să sper.

Isus a învins pentru că nu a renunțat niciodată la misiunea sa, nici în cele mai dificile momente.

Eu de ce să renunț? Convins de abilitățile și darurile cu care m-a înzestrat Dumnezeu, dar și de forța voinței mele, avându-l ca model pe Cristos, am învățat și am participat din nou la același concurs, la aceeași olimpiadă națională. După susținerea examenului, când au fost afișate rezultatele, am constatat că am învins. Perseverența este calitatea prin care se ajunge la reușită, indiferent de obstacolele întâlnite. Circumstanțele nefavorabile nu trebuie să ne descurajeze, ci să ne mobilizeze. Isus ne-a arătat că este necesar să cultivăm răbdarea, perseverența, care ne ajută să nu cedăm când ne confruntăm cu încercări și tentații: „Cel ce va răbda până sfârșit, se va mântui” (cf. Mt 24,13) Așadar, fiți perseverenți, rugați-vă, munciți, aveți încredere în Domnul și veți realiza ceea ce pare la început irealizabil. Nu uitați: Succesul se ascunde în ambiția de a nu renunța!

Ionuþ Chenciu (clasa a XI-a A) 21

POEZIA RELIGIOASĂ

Alexandru Macedonski – de la urã la iubire Alături de Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski este una dintre cele mai reprezentative figuri ale literaturii române din secolul al XIX-lea. Anul acesta s-au împlinit 160 de ani de la nașterea sa (1854-1920). A rămas în istoria noastră literară prin ciclul „Nopților” și al „Rondelurilor”, dar și prin poezia religioasă, reprezentată mai ales de Psalmii moderni din volumul „Excelsior”.

Adrian Marino, cel mai important exeget al vieții și operei lui Macedonski, spune că acesta ar fi putut deveni un mare poet mistic român, dar nu s-a realizat în această direcție din cauza oscilațiilor sale temperamentale. Și în poezia religioasă Macedonski se mișcă între extreme. Convingerea că este persecutat de către contemporani, invidioși pe talentul său, credința că în jurul său s-a urzit un complot care atentează la gloria sa literară, condamnarea la singurătate, suferința pricinuită de cei din jur îl determină să își urască atât de mult defăimătorii și să se răzbune pe ei, încât se ipostaziază ca personificare a urii:

22

„Dacă-aș fi trăsnet v-aș trăsni, V-aș îneca dacă-aș fi apă, Și v-aș săpa mormântu-adânc Dac-aș fi sapă.

Dacă-aș fi ștreang v-aș spânzura, Dacă-aș fi spadă v-aș străpunge, V-aș urmări dac-aș fi glonț, Și v-aș ajunge.

Dar eu, deși rămân ce sunt, O voce-adâncă îmi murmură Că sunt mai mult decât orice, Căci eu sunt ură.”

(Ură) În credință se mângâie apoi la gândul că „este o viață viitoare și este-n cer un Dumnezeu”, dar nici aici nu este pe deplin creștin pentru că, în ultima strofă, această convingere se transformă într-o amenințare la adresa dușmanilor pe care „deși-ntr-o viață viitoare, dar tot v-așteaptă Dumnezeu”.

Cei mai frumoși psalmi sunt cei în care poetul recunoaște, precum psalmistul biblic, că ocrotitorul său este Dumnezeu și cu un astfel de scut nu are a se teme de nimeni. De la această atitudine ajunge la convingerea că toate câte sunt reprezintă voința lui Dumnezeu, iar pentru îndurarea creștină a durerilor ne este dată virtutea răbdării, dar și mângâierea lacrimilor. De aceea poetul se lasă în mâna voinței divine: „Doamne, toate sunt prin tine:/Și averea și puterea,/Fericirea, mângâierea:/Ce ne trebuie știi bine/Dai cu dreaptă socotință/Mulțumiri și suferință:/Lui Isus iai dat o cruce/Căci știai c-o poate duce/Când dureri ne dai și nouă/Ne dai plânsul ca o rouă//…Ești puterea înțeleaptă/Și justiția cea dreaptă;/Fă oricând ce vrei cu min,/Doamne, Cuvânt ºi viaþã

toate sunt prin tine…”

(Doamne, toate).

Apogeul înălțării creștine a poetului îl reprezintă „Rondelul meu”, în care devine mărturisitor al iubirii și al iertării.

Poate fi considerat un Alexandru Macedonski autoportret moral al lui, datorită adjectivului posesiv din titlu, și este un ecou al elogiului iubirii creștine, căci iubirea, ca valoare teologică fundamentală, triumfă peste orice întâmplări ale vieții, mai mult sau mai puțin dramatice. Întreaga poezie este construită pe contrastul dintre ură și iubire.

Ura aparține trecutului din viața poetului, iar astăzi înseamnă iubire: „Când am fost ură am fost mare, Dar, astăzi, cu desăvârșire Sunt mare, căci mă simt iubire, Sunt mare, căci mă simt uitare.

Ești mare când n-ai îndurare, Dar te ridici mai sus de fire Când ți-este inima iubire, Când ți-este sufletul iertare. Știu: toate sunt o-ndurerare, Prin viață trecem în neștire, De-ar fi restriștea cât de mare, Și înălțarea e-n iertare.”

(Rondelul meu)

CARITATEA CREȘTINĂ

Ridicã-þi privirea spre cel de lângã tine Spre sfârșitul semestrului întâi al anului școlar în curs, mai exact în perioada sărbătorilor de Crăciun, Consiliul Școlar al Elevilor liceului nostru, sprijinit de câțiva dintre profesori, a inițiat o acțiune caritativă pentru a duce o rază de bucurie, speranță și căldură în sufletul copiilor nevoiași. În acest scop, pe holul liceului a fost amplasată o cutie pentru donații, iar membrii Consiliului Școlar al Elevilor, sub sloganul „Dăruind, vei dobândi”, și-au îndemnat colegii să renunțe la câțiva dintre bănuții alocați de părinții lor pentru pachețelul zilnic și să susțină această inițiativă.

Fiecare a contribuit după posibilități, astfel încât acțiunea a putut fi dusă la îndeplinire, redescoperind bucuria de a dărui. Pe lângă donațiile în bani, unii elevi au adus și pachețele făcute acasă, cu jucării și alimente. În preajma vacanței de iarnă, un reprezentant al elevilor, ajutat și însoțit de conducerea liceului, a dus toate aceste daruri unei familii cu mulți copii.

Asemenea inițiative trebuie să avem mereu.

Astăzi fiecare persoană este preocupată doar de binele propriu și prea puțin și de al celuilalt. Nu ne mai gândim că sunt oameni mult

Ura este sterilă, dar iubirea aduce mângâierea, iar iertarea aduce înălțarea sufletească.

Este și sensul rugăciunii domnești „Tatăl nostru” (...precum și noi iertăm greșiților noștri) și sensul îndemnului biblic de iertare îndelungată și răbdătoare.

Prof. Monica Grosu nr. 6 / 2014

23

SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!*

O sãptãmânã altfel, într-o ºcoalã altfel...

mai săraci decât noi, că în lume există foame, că mulți copii nu au nici ce mânca, nici cu ce se îmbrăca și își fac temele la lumina unei lumânări. Mulți dintre noi suntem înfometați, dar avem o „foame de bani”, ne gândim mereu cum să obținem mai mult, dar niciodată cum să oferim mai mult.

Un bun exemplu de dăruire totală săracilor este fericitul Ieremia, care oferea săracilor nu doar bunuri materiale, ci și din timpul lui, din dragostea lui, și toate acestea fără a aștepta să fie răsplătit. După cum știm, așa a și murit, îmbolnăvindu-se de pneumonie după ce s-a întors din vizită de la un bolnav.

Isus i-a iubit pe săraci, a fost mereu sensibil la nevoile lor, El însuși s-a făcut sărac pentru noi toți, pentru ca noi să fim bogați. Să fim deschiși spre faptele de milostenie trupească și sufletească! Dumnezeu a avut mereu grijă de cel sărman și o face și acum, dar noi trebuie să-l ajutăm, să ne implicăm în planul său de iubire și să nu refuzăm ocazia de a-i sprijini pe semenii noștri aflați în nevoi materiale sau spirituale.

Nu evita ocazia de a ajuta, iar dacă o faci, fă-o fără să aștepți ceva în schimb!

Rãzvan Neculai (clasa a IX-a A) 24

Programul „Școala altfel”, cu genericul ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!”, a continuat și în acest an școlar, între 7 şi 11 aprilie, fiind pentru noi, elevii, un prilej de recreere, de bună dispoziție, delectare, socializare, prin activități extrașcolare propuse de elevi, părinți și profesori, activități interesante și educative, din domenii diferite, din care am învățat multe lucruri frumoase pentru viață.

Activitățile stabilite au răspuns, în primul rând, intereselor noastre, punându-ne în valoare talentul, îndemânarea, creativitatea, spiritul civic și de echipă, abilitățile de viață în domenii de interes cât mai variate: cultură, sănătate, educație juridică, morală, civică, concursuri, ateliere practice (gastronomie, origami, tradiții și obiceiuri de Paște), importanța ființei umane, a alimentației sănătoase etc. Fiecare activitate a fost coordonată de câte un profesor, în colaborare cu parteneri externi, cu participarea elevilor de la fiecare clasă, în scopul socializării, a spiritului de echipă, a cunoașterii reciproce, a acceptării celuilalt și a aprecierii talentului fiecăruia, a comuniunii. Fiind la un liceu teologic, una dintre zilele din cadrul acestei săptămâni a fost rezervată activităților Cuvânt ºi viaþã

cu tradițiile românești, realizarea peisajelor de primăvară prin monotipie și dirijarea jetului de aer, soluțiile de prim ajutor în situații de urgență, atelierul fotografic, activitățile sportive au fost apreciate în aceeași măsură, pentru că ne-au ajutat la modelarea atitudinilor și la dezvoltarea abilităților. În același timp, am interacționat altfel cu profesorii noștri, am

spirituale, în care ne-am predispus sufletele pentru sărbătoarea Învierii Domnului, reconstituind drumul crucii lui Isus.

Răsfoind chestionarele care ne-au fost date la sfârșitul activităților din Săptămâna „Școala altfel”, am constatat că dezbaterea pe tema iubirii, organizată de surorile de caritate ale sfântului apostol Paul, a stârnit interesul elevilor pentru că i-a ajutat să înțeleagă fenomenul îndrăgostirii, iubirea adevărată, adică acea iubire care nu limitează, nu condiționează și nu pune bariere. Iubirea este dăruire, împărtășire.

O altă activitate care „a prins” a fost atelierul de gastronomie, în care elevii, supravegheați și coordonați de câțiva părinți, au pătruns și s-au instruit în arta culinară.

Teatrul social, concursurile de dicție și cultură generală, jocurile didactice, contactul

nr. 6 / 2014

desfășurat activități „de la egal la egal”, ne-am jucat împreună cu ei, nefiind cuprinși de teama notelor, a lucrărilor, a ascultării lecțiilor, cunoscându-i astfel și în alte situații decât cea de la catedră.

Consider că școala obișnuită are, într-adevăr, nevoie și de o altfel de școală, deoarece experimentăm multe lucruri noi, frumoase, interesante, distractive, relaxante.

Sandra Cristina Dorneanu (clasa a XI-a B)

25

DIN LUMEA ȘTIINȚEI

Anders Celsius Unitatea de măsură pentru temperatura corpurilor este kelvinul. Aceasta este unitatea aleasă în cadrul ,,Sistemului internațional de unități de măsură”, doar că noi folosim o altă unitate de măsură pentru temperatură, o unitate numită ,,gradul Celsius”.

Anders Celsius s-a născut la Ovanåker, în Suedia, la 27 noiembrie 1701. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 și 1744. Celsius s-a ocupat în egală măsură de geodezie și fizică. A studiat aurorele boreale și a explicat acest fenomen pentru prima dată prin magnetismul terestru. Și-a dobândit renumele științific prin măsurarea strălucirii relative a stelelor. A studiat sateliții lui Saturn, a cercetat schimbarea nivelului Mării Baltice.

Cel mai mare succes al lui Celsius a fost faptul că a reușit să-i convingă pe învățații acelor timpuri să utilizeze o scară de măsurat temperatura. În timpul experiențelor în care studia dependența punctului de topire al zăpezii și de fierbere al apei, de presiunea atmosferică, lui Celsius i-a venit ideea să împartă diferența dintre aceste două puncte în 100 de părți. În scara sa inițială punctul de topire al zăpezii era notat cu 100, iar cel de fierbere al apei cu 0.

Această scară gradată a fost răsturnată ulterior de discipolul lui Celsius, Martin Stromer, căpătând forma pe care o știm astăzi.

Moare de tuberculoză în 1744, la nici 43 de ani, în Upssala (Suedia).

Prof. Angelica Lãcãtuº 26

Rolul literaturii în prezentarea istoriei Activitatea didactică de până acum m-a ajutat să înțeleg un lucru, și anume, faptul că istoria poate fi prezentată elevilor într-un mod mult mai atractiv, mai interesant, și care să lase urme mai adânci în sufletul și conștiința lor, dacă se face apel la interdisciplinaritate și se valorifică acel tezaur nepieritor lăsat în urmă de marii noștri scriitori, care au surprins în operele lor trecutul istoric și faptele glorioase ce au asigurat perpetuarea și păstrarea ființei naționale și spirituale a poporului român.

A. D. Xenopol scria despre rolul literaturii în prezentarea istoriei: „Când era vorba de a fixa o dată sau de a determina succesiunea unor domni, stilul trebuia

să ia caracterul unei discuții științifice. Aiurea, unde simțeam pulsul cel mai mare al nației răsunând în inima mea, la priveliștea faptelor mărețe sau la trecutul de durere al poporului român, fără să fi vrut, mi se încălzea condeiul și povestirea lua un caracter mai literar. Eu sunt anume de părere că istoria trebuie să scruteze spre a afla adevărul; dar că acestuia nu-i va sta niciodată rău, când va fi învăluit într-o haină frumoasă. De aceea cred că, deși istoria tinde a deveni o știință, scrierea ei nu trebuie să înceteze Cuvânt ºi viaþã

a rămâne pe cât se va putea mai mult și o lucrare literară, și în îmbinarea acestor două caractere stă tocmai partea cea mai grea a formei în istorie”.

Cultura română a avut, din toate timpurile, o personalitate a ei. Specificul național nu este o etichetă sau podoabă exterioară a unei culturi.

El este o realitate organică, o chestiune de esență a oricărei literaturi, o problemă vitală pentru orice creator; este conștiința de sine a unui popor care s-a format într-un proces istoric îndelungat, în anumite condiții sociale, politice și economice, într-un anume mediu geografic. În prefața la broșura baladelor din 1852, Vasile Alecsandri, „Columbul poeziei populare” – cum l-a numit Hașdeu – scria: „Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită și cu o inimă simțitoare, el își revarsă tainele sufletului în melodii armonioase și în poezii improvizate. De-l muncește

nr. 6 / 2014

dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își cântă istoria, și astfel sufletul său e un izvor nesfârșit de frumoasă poezie”.

Așadar, este un îndemn venit din istorie, dar și o chemare a prezentului, iar tânăra generație de elevi trebuie să fie conștientizată să-și cinstească înaintașii, să le aducă un pios omagiu de respect și recunoștință celor care au realizat România modernă.

Operele literare cu temă istorică pot fi folosite și în cadrul activităților extracurriculare organizate cu prilejul sărbătoririi unor evenimente ale istoriei noastre naționale. Aceste activități au un rol important în cultivarea gustului pentru lectură, dezvoltarea personalității, a înclinațiilor și aptitudinilor elevilor, organizarea rațională și plăcută a timpului liber.

Prof. Mihaela Maria Blidaru

27

EXTEMPORAL LA DIRIGENȚIE

Impresiile unui bobocel la intrarea în liceul teologic Săptămâna de dinaintea începerii noului an școlar, pentru un elev care tocmai a terminat clasa a VIII-a și care urmează să înceapă cursurile unui liceu, este o săptămână de emoții și de nerăbdare. Pentru că am ales să urmez un liceu teologic, să primesc o educație în spirit religios, emoțiile așteptării de a pătrunde în atmosfera specifică acestui liceu au fost și mai mari.

Prima impresie, pe care mi-am făcut-o încă de la deschiderea noului an școlar, a fost aceea că în această școală te întâmpină ordinea și disciplina, buna relație dintre elevi și profesori, elevi și elevi, spiritul de toleranță, atmosfera colegială în general. Era altceva decât ceea ce văzusem pe la alte școli.

După câteva săptămâni de acomodare s-a organizat „Balul bobocilor”, eveniment care a marcat urarea de bun-venit a noastră, a elevilor de clasa a IX-a, în școală, dar „un altfel de

28

bal”, în care accentul a căzut nu pe rochiile scumpe, nici pe extravaganța mișcărilor de pe scenă, ci pe modestie, pe frumusețea sufletească, pe ținuta decentă, pe încurajarea reciprocă, pe talentul înnăscut al fiecăruia, pe umorul curat și nevinovat. În acest liceu învățăm să devenim tineri responsabili ai comunității. Profesorii acestui liceu, colocviile spirituale organizate de preoți ne ajută, pe fiecare în parte, să ne descoperim calitățile și să ne definim personalitatea.

Am observat apoi, în timp, că studierea și aprofundarea religiei nu rămân doar la nivel de teorie, ci se transformă într-un exercițiu spiritual. „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește în ea”.

Mă bucur pentru alegerea pe care am făcut-o venind la acest liceu vocațional. Avem datoria și responsabilitatea de a duce mai departe acest spirit al implicării, al cultivării valorilor moral-creștine, preluând ștafeta de la cei care vor pleca, de la elevii claselor a XII-a, ca să fim și noi exemplu pentru cei care ne vor urma.

Gabriela Gãlãþanu (clasa a IX-a B)

Cuvânt ºi viaþã

EXTEMPORAL LA DIRIGENȚIE

Comportamentul în casa Domnului De fiecare dată când suntem invitați în capela liceului sau în cripta sanctuarului „Fericitul Ieremia” pentru un moment de rugăciune sau o activitate cu caracter spiritual, specifică liceului nostru, mulți dintre noi, elevii, avem un comportament total neadecvat momentului și locului în care ne aflăm, nu ținem seama că este un loc în care trebuie să fim plini de evlavie și respect deosebit, un loc sfânt în care îl întâlnim pe Dumnezeu. Nu de puține ori ni se amintește faptul că biserica nu este piață, nici locul potrivit pentru a sta tolăniți, nici pentru a butona telefonul, ci este casa lui Dumnezeu în care și pentru care trebuie să avem cea mai mare considerație și stimă. În biserică ne adunăm pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu prin rugăciune și nu pentru a sta de vorbă cu prietenii, cu colegii, ignorându-l și tratându-l cu indiferență pe Cel care ne este gazdă. Bunul simț ne spune că în orice situație și față de orice persoană trebuie să ne comportăm cu respect, cu nr. 6 / 2014

atât mai mult față de Cristos, Cel care și-a dat viața pentru noi, Cel despre care spunem că îl iubim, dar iubirea include, în primul rând, respectul. Atunci când facem cuiva un bine, iar apoi acea persoană ne întoarce spatele, ne ignoră, ca și cum nu ne-ar fi cunoscut niciodată, suntem dezamăgiți, suntem triști pentru că a răspuns cu nerecunoștință la iubirea noastră.

Dar oare cât de dezamăgit trebuie să fie Cristos de noi, El care ne-a făcut cel mai mare bine?! În Vechiul Testament, Moise și-a scos încălțămintea din picioare, ca semn al reverenței și al venerației, al măreției și gloriei lui Dumnezeu, al locului sfânt pe care se afla.

Trebuie să ne întoarcem cu umilință la Isus, să ne cerem iertare pentru toată indiferența noastră și să spunem: Doamne, iartă-ne căci nu știm ce facem!

Claudiu Balaº (clasa a IX-a A)

Diavolul – „campionul libertãþii” în muzica rock Documentându-mă din mai multe surse, în acest articol vreau să prezint anumite aspecte mai puțin cunoscute ale muzicii și în special ale muzicii rock. Aceasta nu o fac de dragul senzaționalului, ci pentru a preveni și a ne feri de efectele negative, de ceea ce este dăunător și chiar periculos pentru noi. Arta rea este mijlocul cel mai sigur prin care cineva poate fi îndepărtat de Dumnezeu, iar arta bună este mijlocul cel mai sigur de a fi unit cu El și cu lumea Lui. Muzica – aceea care îl conduce pe om spre înălțare sufletească, aceea care îi copleșește personalitatea și îi cizelează caracterul – provine, bineînțeles, dintr-o lume spirituală superioară. Este un 29

EXTEMPORAL LA DIRIGENȚIE

produs al sufletului cultivat, al spiritualității.

Dar există și muzică adusă de acolo de unde nu există valori și de unde idealul lipsește. Aceasta vine din minciună, din mizerie și cântă cele mai josnice lucruri: desfrâul, drogurile, violența și pe diavolul însuși. Și de unde poate fi inspirată această muzică, dacă nu din lumea lui urâtă?

Rock-ul este un astfel de caz, atunci când intenția nu este îndreptată spre Dumnezeu, ci spre Satana.

Anul 1968 a fost un an hotărâtor în istoria rock’n’roll-ului. Formația „Beatles” a lansat albumul „Devil’s White”, care conținea două piese ce introduceau pentru prima dată în istoria discului mesaje subliminale, cu intenția de a transmite „evanghelia Satanei”. Un asemenea mesaj nu e perceput de urechi, de ochi, de simțurile externe; el pătrunde în subconștientul profund al ascultătorului, complet lipsit de apărare împotriva acestei forme de agresiune.

Mesajele sunt foarte subtile și imperceptibile, întrucât cuvintele sunt înregistrate de-a îndărătelea și sunt înțelese numai dacă sunt ascultate invers, de la sfârșit spre început.

Redarea inversă este o tehnică prin care mesajul înregistrat pe disc se poate asculta numai când discul se rotește în sens invers. Când discul se rotește normal, cu toate că mesajele nu se aud, au calitatea de a fi înscrise în subconștient.

Cercetările au arătat că acele cuvinte care se aud invers se înscriu în subconștient și se decodifică mai târziu. Astfel, auditoriul poate fi îndrumat în faptele, în activitățile care sunt exprimate în mesaj, fără să știe de ce activează așa.

Iată câteva exemple concrete de texte scoase din discuri cu muzică rock’n’roll: Primul exemplu e luat din cântecul foarte cunoscut „Stairway to Heaven” al formației Led Zepellin. Strofa a treia sună astfel: „Freamăt de emoție mă cuprinde/ când privesc spre apus/ Și sufletul meu se tânguie că trebuie 30

să plec/ În gândurile mele am văzut cercuri de fum printre copaci. Și (aud) glasurile celor care, în picioare, mă privesc.” Această strofă ascunde un mesaj care nu poate fi perceput decât făcând să se învârtă discul în sens invers.

Ascultându-l în felul acesta, se pot distinge clar cuvintele: „I’ve got to live for Satan” (Trebuie să trăiesc pentru Satana).

Un alt exemplu este luat din cântecul „When electricity came to Arkansas” al grupului „Black Oak Arkansas”, în care pot fi auzite cuvinte neînțelese și urlete ale membrilor grupului. Ascultând discul în sens invers, se aude clar: „Satan... Satan... he is god... he is god... he is god” (el este Dumnezeu). Mesajul se termină cu un râs demențial.

Coperțile formațiilor rock conțin simboluri satanice, cum sunt triunghiuri răsturnate (în opoziție cu triunghiul care simbolizează Sfânta Treime), piramide (sunt pentru ei modul ideal de contact cu lumea supranaturală a spiritelor), pentagrame (folosite în magie) și o mulțime de alte asemenea simboluri. În concluzie, pe lângă alte pericole din viața cotidiană, trebuie să avem în vedere și acest pericol, să ne alegem cu atenție modul prin care ne destindem, muzica pe care o ascultăm, și să ne asigurăm că nu ne sunt dăunătoare.

Gabriel Bârnat (clasa a IX-a A) Cuvânt ºi viaþã

PAGINA ABSOLVENŢILOR

Sfârºit de drum...!?

După patru ani petrecuți împreună cu elevii noștri, putem spune, fără a ezita, că acum, în prag de despărțire, experimentăm un sentiment aparte. Începutul l-am privit ca pe o provocare, iar această provocare continuă și astăzi.

Nu vrem să acceptăm ideea că ne aflăm la sfârșit de drum, ci abia la început în ceea ce ne-am propus. Avem convingerea că am reușit să punem câteva cărămizi la construirea personalității acestor tineri, iar edificiul trebuie să continue și în absența noastră. Fundamentul există și am vrea să credem că este unul solid. Luându-l ca model pe fericitul Ieremia, dar nelimitându-ne doar la el, am încercat să promovăm modestia, altruismul, bunul simț, respectul față de celălalt, considerând că acestea sunt forme sub care se manifestă înțelepciunea și bunătatea. Neam dorit să trecem dincolo de retorica goală, lipsită de conținut, care obține rezultate imediate, dar pe termen scurt, și să pătrundem în esența lucrurilor, străduindu-ne să transmitem ceea ce este cu adevărat relevant și profund.

Cu alte cuvinte, am preferat să construim pe stâncă, chiar dacă a construi pe nisip este mai comod.

nr. 6 / 2014

Raportând ceea ce am făcut la valorile creștine și la valorile culturii universale, îmbinând credința cu rațiunea, sperăm că am educat într-o manieră sănătoasă, păstrând identitatea fiecăruia și valorizând diferențele în mod pozitiv.

Ne-am lovit de multe ori de amprenta negativistă și greu de înlăturat pe care societatea o pune zi de zi în viața adolescenților și a tinerilor, dar acest lucru nu ne-a determinat să renunțăm. Cert este faptul că a educa, a fi profesor astăzi, poate părea un act iresponsabil, dar acest act ni-l asumăm în fiecare zi în mod conștient, având speranța că eforturile noastre, dublate poate cândva de cele ale societății, vor avea ecou în sufletele elevilor noștri. În încheierea acestor gânduri am vrea să mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au sprijinit în acești ani: preoți, profesori, părinți. Le mulțumim în același timp și elevilor noștri pentru momentele frumoase sau mai puțin frumoase pe care ni le-au oferit.

Dacă am reușit sau nu în demersul nostru, vom vedea în timp. Nu ne rămâne decât să așteptăm...

Prof. Ioan Paliºtan (diriginte, clasa a XII-a A) ºi prof. Monica Scripcaru (diriginte, clasa a XII-a B)

31

PAGINA ABSOLVENŢILOR

Impresiile absolvenþilor 2014: • „Liceul Teologic «Fericitul Ieremia» este un liceu al răbdării și al perseverenței! Pe măsura trecerii timpului acesta a demonstrat a fi cartea tinereții mele. Odată cu el am renăscut, am trăit fiecare emoție, am învățat să mă maturizez și, prin exemplul fericitului Ieremia, am învățat să iubesc simplitatea și să-i iubesc pe toți deopotrivă. Bucuria absolvirii este eclipsată de regretul despărțirii de liceu. Voi pleca, dar voi privi în urmă ca spre o casă și o familie dragă la care voi reveni ori de câte ori voi avea ocazia, pentru a-mi bucura sufletul”. (Dorina Baciu – XII A).

• „Pe parcursul acestor ani de liceu am dobândit informații care mă vor ajuta să înfrunt

viața cu toate problemele ei. Pentru toate acestea, în primul rând, vă mulțumesc dumneavoastră, domnilor profesori, și preoților capucini pentru că ne-ați îndrumat și luminat în toți acești ani. O mulțumire specială adresez diriginților claselor noastre pentru răbdarea și sacrificiul lor”. (Laura Gondoș – XII B) • „Cei patru ani de liceu au însemnat o fracțiune de secundă pentru noi.... au trecut atât de repede... O etapă frumoasă și plină de amintiri plăcute, pe care o să le purtăm în suflet tot restul vieții. Încă o dată s-a demonstrat teoria conform căreia cei patru ani de liceu sunt cei mai frumoși ani ai unui adolescent. Dacă mintea uită, inima nu o face...” (Anca Apostu și Andreea Cojocaru – XII B) • „Anii de liceu au fost cea mai frumoasă experiență din viața mea, petrecuți într-o instituție de învățământ mai altfel decât celelalte.

Ca elev, dar și ca seminarist, am avut parte de o formare bună, pe care nu aș fi găsit-o, cred, în alt liceu. Frații capucini și profesorii acestui Clasa a XII-a A

32

Cuvânt ºi viaþã

PAGINA ABSOLVENŢILOR

liceu au fost pentru mine un real sprijin.

Mulțumesc!” (Alexandru Călărașu – XII A) • „Liceul nu este doar locul, ci și perioada în care am învățat multe. Am descoperit esența vieții de adolescent, am învățat să fiu responsabilă, să fiu matură. Aici este locul unde mi-am desfăcut, încetul cu încetul, aripile, iar acum sunt pregătită să zbor tot mai sus pentru a mă realiza. În drumul meu, mă voi opri din când în când ca să-mi aduc aminte de unde am plecat”. (Mariana Toma – XII B) • „După ani și ani ne vom întoarce, după ani și ani sigur vom veni, după ani și ani vom fi împreună din nou, primul nostru gând ne va regăsi zâmbind, ne vom aminti cu drag de toate momentele plăcute trăite alături de colegi, de profesorii noștri și de preoții care, alături de doamna dirigintă, au depus eforturi pentru ca să ajungem la sfârșitul celor patru ani de liceu, oameni maturi, cu principii stabile în viață, fapt pentru care meritul este în totalitate recunoscut”. (Daniela Minuț – XII B)

• „Acești patru ani pe care i-am petrecut în acest liceu au fost și vor rămâne speciali. Le mulțumesc profesorilor și părintelui director pentru sprijin și îndrumare. Îmi voi aduce aminte cu drag de toate momentele frumoase petrecute alături de colegii mei. Vouă, generații viitoare, vă transmit să trăiți din plin aceste momente ale vieții de licean, pentru a nu regreta mai târziu.

Mult succes tuturor!” (Sibilia Bortoș – XII B) • „Liceul Teologic «Fericitul Ieremia» este liceul unde am descoperit și am trăit spiritul fratern, spiritul de comuniune, de sprijin reciproc.

Răbdarea, bunăvoința și iertarea sunt virtuțile pe care le-am întâlnit la formatorii noștri, preoți, frați și profesori. Ca seminariști, pe lângă cunoștințele pe care le-am acumulat, am avut mai mult timp pentru Dumnezeu, am avut posibilitatea să accentuăm și să dezvoltăm latura spirituală. Acest liceu merită respect, iar dacă ar fi să alegem din nou liceul la care să studiem, am alege tot Liceul Teologic «Fericitul Ieremia»!”

(Adrian Bălan și Iosif-Valentin David – XII A).

Clasa a XII-a B

nr. 6 / 2014

33

Înveþi ºi câºtigi! În perioada 9-11 aprilie 2014, s-a desfășurat Olimpiada Națională de Religie Catolică, la Oradea, jud. Bihor. Bucuria elevilor participanți ai liceului nostru a fost imensă anul acesta, pentru că toți au fost pe podium. Cei din clasele a IX-a și a X-a au susținut proba la Catehismul Bisericii Catolice, iar cei din clasele a XI-a și a XII- a, la Biblie. Astfel, elevul Iustin-Iulian Patrașcu din clasa a IX-a A a obținut locul I. Laurențiu Ghirculesei din clasa a X-a A – locul III, ambii elevi fiind pregătiți de prof. Monica Grosu. Ionuț Chenciu din clasa a XI-a A s-a situat pe locul III, iar Eusebiu Jitaru din clasa a XII-a A a obținut un onorabil loc II, aceștia fiind îndrumați de prof. Monica Scripcaru. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea.

34

Tot în aceeași perioadă s-a desfășurat și Olimpiada Națională de Limbi Romanice, la Târgu Mureș, la care eleva Mariana Toma din clasa a XII-a B, pregătită de prof. Ioana Vacaru, s-a situat pe locul VI la limba italiană, cu 86,25 de puncte.

La 26 aprilie 2014, la Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen” din Bacău s-a desfășurat Olimpiada de Tehnologie a Informației (OTI), faza județeană, la care elevul Florentin Rotaru din clasa a XII-a B, coordonat de prof. Nelu Mașala, a obținut mențiune.

Felicitări tuturor!

Impresiile olimpicilor noștri: • „Sunt în clasa a IX-a și a fost prima mea participare la olimpiadă. Cu ajutorul Domnului, a profesorului care m-a pregătit și cu voința și munca mea, am debutat bine. «Am sperat împotriva oricărei speranțe» și am reușit. Bucuria pe care am trăit-o la afișarea rezultatelor

Cuvânt ºi viaþã

a fost de nedescris. Acum am înțeles că, prin muncă și încredere în Domnul, se poate ajunge departe”. (Iustin Patrașcu).

• „Mă bucur că, odată cu această olimpiadă, am avut ocazia ca prin cercetarea Bibliei să-l pot cunoaște mai îndeaproape pe Cristos și să văd care este planul Său în propria mea viață. Țin să mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și îi îndemn pe colegii mei, mai mari sau mai mici, să se implice într-o astfel de experiență, care, cu siguranță, le va fi de folos” (Ionuț Chenciu).

• „«Puterea lui Dumnezeu Tatăl, Înțelepciunea lui Dumnezeu Fiul, Tăria Spiritului Sfânt, Isus, Maria, Francisc» m-au ajutat să ajung până aici și astfel să mă îmbogățesc spiritual. Olimpiada de religie fost o experiență frumoasă pe care vreau să o mai repet” (Laurențiu Ghirculesei).

• „Am reușit să mă pregătesc și să aprofundez Cuvântul Domnului, descoperind noi și noi sensuri. Participările mele la Olimpiada Națională de Religie Catolică au fost un câștig, atât pe plan spiritual cât și cultural.. Am trăit experiențe unice” (Eusebiu Jitaru).

• „Sunt încântată că am putut participa în fiecare an la Olimpiada Națională de Limbi Romanice. Nu a fost ușor. Au fost mereu prezenți acolo „cei mai buni dintre cei mai buni” elevi cunoscători ai limbilor romanice. A fost o experiență din care am învățat multe și care m-a propulsat în aprofundarea limbii italiene. Mă bucur că am putut reprezenta cu cinste liceul nostru în fiecare an. Mulțumesc celor care m-au ajutat și susținut” (Mariana Toma).

• „A fost foarte mult de lucru, într-un timp scurt. Mă bucur că am obținut această mențiune la faza județeană a Olimpiadei de Tehnologie a Informației. Mulțumesc domnului profesor pentru orele suplimentare desfășurate pentru pregătirea mea și pentru răbdare!” (Florentin Rotaru). nr. 6 / 2014

ADMITERE 2014 Oferta educațională pentru anul școlar 2014-2015 cuprinde două clase a IX-a: 1 clasă a IX-a – 28 de elevi, cu profil teologic, specializare teologie romano-catolică; 1 clasă a IX-a – 28 elevi, cu profil teologic, specializare teologie-engleză intensiv. În clasa cu specializare teologie romanocatolică sunt și elevi seminariști, care sunt formați pentru viața consacrată ca preoți și frați călugări ai Ordinului Fraților Minori Capucini.

Probele de aptitudini pentru admiterea în clasa a IX-a sunt: disciplina religie romano-catolică – pentru toți candidații; disciplina limba engleză – doar pentru cei care solicită înscrierea pentru clasa cu specializarea teologie-engleză intensiv.

Calendarul desfășurării probelor de aptitudini 2014: 22-23 mai – eliberarea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probele de aptitudini; 26-27 mai – înscrierea pentru probele de aptitudini; 28-30 mai – desfășurarea probelor de aptitudini; 2 iunie – afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și depunerea contestațiilor; 3 iunie – afișarea rezultatelor finale în urma contestațiilor; 20 iunie – actualizarea listelor candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaților corigenți, repetenți, amânați sau exmatriculați; 4 iulie – validarea de către comisia de admitere județeană a listei candidaților admiși la liceele la care s-au susținut probe de aptitudini și afișarea listei în unitatea de învățământ; 7 iulie – ridicarea fișelor de înscriere, de către candidații care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini pentru a participa la repartizarea computerizată.

Relații suplimentare se pot obține de la secretariatul liceului, la tel. 0234/321630, sau de la părintele Cristinel Ghiurca, directorul liceului, tel. 0754/419306.

35

Deschiderea anului ºcolar 2013-2014

Alegerea Consiliului ªcolar al Elevilor

Balul bobocilor

Încheierea Anului Ieremian

Concurs de presepii

Concert la Biblioteca „Radu Rosetti”

Serbare de Crãciun

Pelerinajul absolvenților la Cacica