Vasta redacţie a Adevărului putea oferi fiecărui redactor un birou separat unde în linişte puteau să-şi exprime ideile, puteau lucra, puteau alcătui fraze fără a fi deranjaţi de gălăgia caracteristică unei redacţii.
Pe prima pagină a ziarului a apărut un desen de Vermont ce înfaţişa faţada redacţiei, acum unificată. Palatul Adevărul adăpostea ziarele, revistele, publicaţiile care apăreau în editură.
Această fericită stare de lucruri a stârnit invidia redactorilor de la alte publicaţii care lucrau în redacţii unde domnea hărmălaia.
Prin extinderea redacţiei funcţionau cinci maşini rotative ce imprimau “Dimineaţa” şi „Adevărul”, birouri administrative, birouri pentru publicitate, pentru abonamente, secretariatele redacţionale, legătoria de cărţi şi depozitul de cărţi.
În timp, redacţia s-a dezvoltat; astfel din anul 1904 a început redactarea ziarului „Dimineaţa”. La preţul de 200.000 de lei (aur), proprietarul redacţiei, Constantin Mille, cumpăra localul fabricii de saci Saint-Freres, din apropierea redacţiei. Cele două clădiri se unifică şi ceea ce este foarte important, sunt instalate pentru prima oara în presa românească linotipurile. Îndrazneţele proiecte ale lui Constantin Mille sunt zădărnicite, deoarece izbucneşte războiul, iar clădirea este ocupată de comandamentul german, care redactează publicaţia “Bukarester Tagelelatt”
A fost o perioadă de glorie în istoria “Adevărului”. Palatul adăpostea redacţiile ziarelor “Adevărul“ şi ”Dimineaţa” şi alte şase publicaţii săptămânale. Povestea “Adevărului” are un sfârşit trist. Tristă şi îngândurată este şi clădirea pe care o puteţi vedea dacă paşii vă poartă pe fosta stradă “Sărindar”, astăzi Constantin Mille, după numele fostului director care mulţi ani a condus redacţia ziarului “Adevărul”.
După război, Constantin Mille vinde ziarele „Adevărul” şi “Dimineaţa” bancherului Aristide Blank, iar directorul redacţiei va hotărî să cumpere o clădire învecinată care servise odinioară drept tipografie. Vechea clădire este demolată şi se construieşte o alta din beton armat, ulterior unificându-se cele trei faţade.
Dacă iubiţi istoria acestui oraş, mergeţi pe străduţa mică, situată între Cercul Militar Naţional şi Hotelul “Capitol”. Imaginea dureroasă a acestei clădiri fastuoasă în trecut, poate vă va da putere cuvintelor şi veţi reuşi să înfieraţi neglijenţa celor care sunt preocupaţi de mărirea averilor personale şi uită că oraşul nostru conţine averi inestimabile ce respiră istorie.
Acest fericit eveniment, această fructuoasă realizare este consemnată în 1933 într-un număr festiv al ziarului “Dimineaţa”; se sărbătorea “inaugurarea lăcăşului, restaurat şi mărit”.
Palatul ”Adevărul” cu care se mândrea oraşul nostru odinioară a devenit o gaură neagră şi hidoasă, dărăpănată, fără geamuri, o clădire din care cade zi de zi tencuiala, o clădire care moare.
septembrie 2012 - “Bucureștiul meu drag” 85