Mesterii din aceste centre importante pastreaza traditia acestora si inoveaza, adaptand formele si decorul specific in produsele solicitate pe piata interana si externa.
ARTELE FOCULUI FIERARII
Mestesugul prelucrarii fierului e unul din cele mai vechi, o intreaga perioada din istoria omenirii fiind denumita “Epoca fierului”. Inca de la sfarsitul mileniului al II-lea i.Hr. se semnaleaza folosirea metalelor in spatiul carpato-danubiano-pontic. In perioada Hallstatt asistam la o inflorire a prelucrarii fierului, iar in perioada civilizatiei geto-dace se dezvolta metalurgia, din acea perioada datand cuptoarele de la Doboseni(Covasna) Urme privind extreagerea fierului si prelucrarea lui s-au gasit in multe zone din Transilvania – Apuseni, Poiana Rusca), la Berzovia(Caras Secerin) s-au descoperit cuptoare de redus minereul de fier si ateliere de prelucrare a metalului. In perioada de simbioza daco-romana din exploatarile minerale se extragea fier, cupru, aur si argint in special la Baita (Bihor), la Rosia Montana. Marturii asupra continuitatii exploatarii fierului sunt numeroase si provin din secolele IV, V, VI, IX de pe teritoriul Transilvaniei. In sec. X si XIV exreactia fierului nu era separata de prelucrare, si, ca urmare, metalurgia fierului nu era separata de prelucrare ,deci, metalurgia se practica adesea in apropierea zacamintelor. In perioada feudala fieraria a fost un mestesug satesc foarte important, fiind mentionta inca din 1169; cererea mare de produse a favorizat formarea unor sate specializate, care produceau petru o piata de desfacere mai mare – Remetea(Harghita), Ghelar(Hunedoara), Vascau(Bihor). Spre sfarsitul epocii feudale are loc separarea dintre extragerea si prelucrarea fierului. O data cu dezvoltarea mestesugului apar, in sec. XVXVI mai multe branse specializate: lacatusi, potcovari, cutitari, fierari.