felie de drob E într-adevãr o mâncare de regi greci ºi traci, de satiri ºi sileni, e o moºtenire, un legat imperativ, aºa cum sunt toate miturile antice. Se poate face mult mai simplu, la cuptor: învelind carnea în staniol, se coace – fierbe, bine ºi etanº, în sucurile ei. Dar oaia la groapã numai aºa se face, de mii de ani. ªi se bea de cãtre podgoreni cu must asprit, Tulburel de Drãgãºani sau Vãratec de Jiu, acelaºi de pe vremea lui Deceneu dacul. Eu v-aº propune totuºi, la cea mai dramaticã ºi arhaicã gãtealã româneascã, – un spectacol ºi un ceremonial! – alte vinuri, majorele Munteniei: Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagrã, Merlot, Pinot Noir. Dealul Mare – adicã Urlaþi, Valea Cãlugãreascã, Tohani, Ceptura, Merei, Sãhãteni – Drãgãºani ºi Sâmbureºti (dar ºi Drâncea ºi Târgu-Jiu) sunt redutele performante ale celor mai bune vinuri roºii româneºti. Uluitoare, aceste sinteze de sânge de pãmânt ºi de soare se potrivesc dupã gustul ºi bucuria fiecãruia – cu sacrificiul antic al berbecului. Unii vor prefera forþa colosalã ºi pateticã a Cabernetului, alþii eleganþa princiarã ºi sentimentalã a Feteascãi, sau fineþurile, delicateþea ºi perversitatea Pinotului, alþii vor iubi sinceritatea tinereascã ºi generozitatea subtilã a Merlot-ului. Dar toþi vor avea privilegiul unei întâlniri excepþionale care se atinge, în felul ei, de cultura lumii. Sigur, e ridicol, dacã nu e derizoriu, e jenant, penibil, idiot, cum vreþi, sã aºezi istoria ºi arta ºi miturile nu numai unde acrobaþiile spiritului le aºazã de obicei, ci ºi (Doamne, unde am ajuns!) între sosurile sleite ale unei tocãniþe. Dar, doamnelor ºi domnilor, mâncãm o datã, de douã ori, de zece ori pe zi, toatã viaþa! ªi o facem de un milion de ani! Pictãm de numai zece mii de ani: Lascaux, Tassili, Altamira. Scriem de numai cinci mii de ani. În schimb, gãtim, la jarul focului, de sute de mii de ani! E o artã la fel de veche cât ºi omenirea. Dar sã nu uit începuturile oficiale: pãcatul originar se defineºte prin tentaþia unui mãr copt. Omenirea e vinovatã, în eternitate, de a fi vrut sã mãnânce un fruct mai gustos! Arminden: Sãrbãtoare dedicatã zeului vegetaþiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semãnate, viilor ºi livezilor numit Arminden în Transilvania, Banat, Bucovina ºi Moldova, Sângiorz în Muntenia ºi Oltenia ºi Rusalii în Lãpuº. Ceremonia are semnificaþie apotropaicã ºi fertilizatoare. Obiceiurile caracteristice sunt: împodobirea cu ramuri verzi a stâlpilor porþilor ºi caselor, a intrãrilor în adãposturile vitelor ºi în alte anexe gospodãreºti pentru protecþia oamenilor ºi animalelor de forþa distrugãtoare a spiritelor malefice; împlântarea în curte, în mijlocul satului, la stâna de oi, în þarinã, între hotare a unei prãjini înalte cu crengi verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg curãþat pânã spre vârf de crengi ºi împodobit în cununi de flori ºi spice de grâu numit Arminden, Maial, Maiaga, Pomul de Mai; organizarea petrecerilor câmpeneºti, la „iarbã verde“, la pãdure, la vii ºi livezi unde se mãnâncã miel fript ºi se bea vin roºu amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui ºi apãrarea oamenilor ºi vitelor de boli, în special de ciumã.
310
(dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“) Nici un mit, oricât de dramatic, nu-i e strãin ideii de gastronomie (ce spuneþi de bucatele rafinate ale Medeei?) nici o secundã a istoriei nu se poate izola de o artã care se desãvârºeºte de aproximativ o veºnicie. Mâncãm zilnic, o viaþã, gãtim, zilnic, aproape o sutã de ani. Deci sigur suntem, avem dreptul sã fim, mãcar o clipã, regii sãlbatici ºi rafinaþi ai Traciei, îngropând berbecii cu lâna de aur în viile incandescente ale Istrului! Sâmbra oilor marcheazã începutul sezonului pastoral la prima mulsoare a turmei, în ziua de Sângeorz sau altã sãrbãtoare de la sfârºitul lunii aprilie ºi începutul lunii mai. Dupã numeroase activitãþi practice (închiderea þarinelor, construirea sau repararea stânilor, inþãrcatul mieilor, tunsul oilor ºi berbecilor) ºi juridice (asocierea proprietarilor de oi pentru formarea stânei, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, plata pãºunatului etc.), se mãsoarã ºi se cresteazã pe rãbojul de lemn laptele de la oile fiecãrui sâmbraº, pe baza cãruia se calculeazã cantitatea de brânzã cuvenitã la spargerea stânei. Pentru a obþine o cantitate de lapte mai mare la „mãsuriºul“ oilor, proprietarii îºi pãºuneazã ºi pãzesc ei înºiºi oile în noaptea de 22 aprilie ºi apoi le mulg în ziua de 23 aprilie. Dupã împodobitul gãleþilor de muls cu flori de câmp ºi tulpini magice de leuºtean, se unge ugerul oilor cu Unsoare magicã preparatã anterior din unturã de porc ºi plante medicinale. Laptele se mulge prin gaura unui colac mare, Colacul de Sângiorz, aºezat pe gãleata de muls. Din primul lapte al stânei se preparã un caº care se împarte la proprietarii oilor. Activitãþile practice ºi juridice sunt însoþite de numeroase acte rituale menite sã apere stâna ºi ciobanii de forþele malefice: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor ºi oilor, alungarea prin strigãte ºi zgomote a vrãjitoarelor care furã sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau de a strica laptele prin practicã magicã, purificarea oilor ºi stãpânilor de oi prin stropirea lor cu apã sfinþitã, scãldatul ritual în apa curatã a râurilor sau spãlatul cu roua plantelor, preparea unor alimente rituale, sacrificarea mielului, pronunþarea formulelor magice etc. Sâmbra Oilor se încheie cu o frumoasã petrecere câmpeneascã unde se mãnâncã alimente specifice: balmoºul, bulzul, oaia friptã haiduceºte, colacii de Sângeorz, caºul de la prima mulsoare. Se cântã ºi se joacã dupã melodii pãstoreºti. (dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“)
PRÃJITURA DE ARMINDEN Aluat: • 1 kg fãinã • 1 ceaºcã lapte cãlduþ • 1 lingurã drojdie • 8 gãlbenuºuri • 200 g zahãr pudrã • zahãr vanilat • 1 lingurã coajã rasã de lãmâie • 1 jumãtate pachet unt + 1 sfert pachet pentru uns
311