rarea lui, totul depinde de calitatea vinului, de dozaj... ºi de timp. Cunoscãtorii care i-au dat de gust îl aºazã pe prima linie a bãuturilor cu adevãrat aperitive (deschizãtoare de drumuri ºi perspective), pentru cã nu supãrã cu nimic susceptibilitatea vinurilor fine care, eventual, ar sosi dupã el la o masã (îºi respectã rudele bãtrâne). Ceva mai mult: deschide drumul ºi pune în valoare vinurile care îi urmeazã. E destul pentru a-1 impune respectului amatorilor.“ Acum iau din nou eu microfonul, povestindu-vã o altã tehnicã, de la Drãgãºani: Sã zicem: • 45-48 litri must dulce de Braghinã sau Crâmpoºie (la un butoi de 50 de litri) • un buchet de pelin uscat • Se pune mustul dulce, cu pelin cu tot, la fermentat • Se agitã zilnic, în prima sãptãmânã de fermentaþie, suflând aer cu un furtun în tot butoiul • Ca la 10 zile de la începutul fermentaþiei se scoate pelinul. Se completeazã cu tulburel pânã la cana ºi se lasã vinul sã fermenteze în legea lui • Când drojdiile s-au depus, vinul se trage de pe boascã într-un vas curat, care se agitã cam o orã pânã vinul nu mai „joacã“ (adicã nu rnai face bule) ºi s-a oxigenat • Se trece într-o damigeanã curatã, e decembrie, sã aºtepte primãvara • În mai i se adaugã un buchet de floare de peliniþã, sã se rotunjeascã încã o sãptãmânã, dupã care se poate bea, da la prieteni sau face cu el ce veþi vrea, dupã cum vã taie capul ºi vã lasã inima Pelinul (artemisia absinthium L.), e o plantã cu miros specific din familia Compositae consideratã a avea puteri miraculoase asupra Ielelor ºi relelor produse de acestea („lovituri de Iele“, „luatul din Rusalii“). La Rusalii era purtat la pãlãrie, la brâu, în sân sau se punea pe mese ºi în paturi pentru a alunga spiritele ºi duhurile rele. Pentru protectia magicã a cetei de cãluºari se lega pelin în vârful steagului ºi se mesteca în gurã în momentele cheie ale Cãluºului (Legatul Cãluºului, Doborârea Cãluºarilor). În zonele extracarpatice, la Armiden, se organizau petreceri câmpeneºti la care se mânca carne de miel fript ºi se bea vin Pelin pentru „subþierea ºi schimbarea sângelui“. În medicina popularã, pelinul era un leac apreciat pentru tratarea malariei, durerilor de stomac, umflãturifor, bolilor de ochi etc. (dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri “...)
302
ªERBET DE TOPORAªI (MICªUNELE) Parfumatã ºi finã, delicatesa moºiereselor din Muntenia s-a pãstrat ici ºi colo, mai ales în oraºele mici, cu promenadã ºi fanfarã, cu scandaluri mici ºi alte delicate macrameuri. • 1,200 kg frunze ºi flori toporaºi • 1,200 kg zahãr tos • 300 ml apã • 1 lãmâie • Se grijesc frunzele, se pun la fiert în apã clocotitã pânã se fac pastã moale • Se lasã sã se rãceascã • Se scurg bine, când s-au rãcit, ºi se storc • Zeama obþinutã se strecoarã printr-un tifon des, devenind rup • Zahãrul se pune într-o oalã ºi se toarnã rupul peste el • Se dã la foc mic, sã se topeascã zahãrul • Când zahãrul e tot o apã, se dã foc iute, sã se lege • Când s-a-ngroºat zeama ºi s-au încleiat clocotele, se stoarce zeama de lãmâie ºi se lasã sã mai bolboroseascã de câteva ori, apoi se pune la rãcit un pic • Dacã s-a rãcit cât poate suferi degetul, se ia la frãmântat pânã se face alifie ºi e bun
MÂNCARE „VERDE“ Aºa îi spun gorjenii la coptura asta de primãvarã. • 1 pachet unt • 3 ouã • 1 pahar lapte • sare, piper • 1 kg verdeþuri: mãcriº, hasmaþuchi („asmãþiu“), salatã verde, untiºor, podbal, lobodã • Ierburile se fierb un pic, cât sã se-nmoaie • Se toacã, cât sunt calde, se freacã cu unt, ouã ºi lapte, sare ºi piper • Se dau la cuptor, nu mult, pânã se leagã • Se oferã cu mãmãligã caldã ºi o oalã de vin alb de Rovinari, þãrãnesc, care sã nu fie chiar sec, dar nici demisec, ci abia abia sã nu-þi parã acru
ZEAMÃ DE COACÃZE O zeamã ce-i leagã pe gorjeni de haþegani, aºa cum îi leagã vodca pe ruºi de ucraineni ºi idealurile umaniste pe islamici de evrei. • 100 ml smântânã • zahãr (miere) dupã gust • sare • 150 ml lapte dulce • 1 creangã cimbru • 500 g tacâmuri ºi mãruntaie de pasãre • 1 kg coacãze pârguite (cireºe, zarzãre, fragi etc)
303