Lacrimă de rug by INSEMNE CULTURALE

Gerra Orivera

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012

Coordonator: Ion Lazăr da Coza Corector: Vasilisia Lazăr Tehnoredactare: Gina Zaharia Copertă: Gina Zaharia

Gerra Orivera

La poarta inimii Tale bat la poarta inimii Tale şi degetele mele ca nişte gânduri prăfuite lasă urme de sare ca o rană dorul meu plânge în irisul timpului sub un paloş de umbră fiecare tăiş mărturisesc celui ce mă parcurge dungi de lumină obol a lăsat ofranda de sânge clipa a spart în mii de fărâme până să curgă-n pocal ambrozia vieţii a parcurs în smerenii toate morţile epuizând toate seminţele tăiş de lumină în genunchi mă parcurg şi tot la Tine ajung cu mine în sâmbure decodat de abis într-un târziu bat la poarta inimii Tale cu-o răstignire tăcută - primeşte-mă Doamne! acum sunt pregătită să fiu Tu

Gerra Orivera

Surzenie în mine prizonieră claviatura zilei arpegii solfegiază în humă înveşmântată şi cheie sol de aştri două lacrimi omeneşti de hiatus agăţate un curcubeu în ventricul aici şi dincolo dilată printre vise percepţia în falange cuprinde deportat univers mlădieri de cadână lascivă din auricul aurora ca pe bezele trimite plecăciuni de primadonă prin universuri ia o acută graţioasă cerul ascultă şi cade în scocul iubirii vrăjit începând să pulseze tu nu

Lacrimă de rug

Unde sunt în caruselul nebun al unor jocuri fantaste să ştiu unde sunt eu tainiţele ferecate ale cunoaşterii vor să-mi bată cărare de ruguri în talpă din furnicarul interogaţiilor irump săgeată sângerie cu zgomot sec desfoliindu-mă cartea vieţii îşi răsfiră evantaiele cad filele ca nişte ghilotine de lumină în urma mea caut semnul de carte dintre artere care-mi va spune: ăsta eşti tu printre gloduri şi jarişti prin sacrul duh aerate în smerenii parcurs pleoapa Ta se-nchide blândă peste zbaterea mea şi-un ultim gând înainte de naştere – adie blând: „eşti în tot ceea ce Sunt rămâne doar s-o afli!”

Gerra Orivera

Însetare din fântână fântâna vrând să beie curbează cerul în ospăţ de flăcări albe pe însetările mele stele zălude în piruete graţioase despletesc hore zbor frânt fărâmiţează florile nopţii în vise să boteze necuprinsul în sâmbur auriu am odihnit aripa din lut m-am smuls cu greu decorticând zenitul alunecări de pleoape în abis cad zdrenţuite ziduri din pupile din fotograma zilei blând m-adulmecă lumina îngenunchez în rugă ca o coroană trag cristelniţa deasupra

Lacrimă de rug

Torente iubirea lui Darie la parastasul iubirii soarele a fost înghiţit de sâmbăta viilor balaurul cosmic al crizei de identitate face ravagii dinţi de abis mestecă singurătăţi până îngheaţă parţial vibraţia luminii din oase în templele arterelor iniţiez incantaţii păgâne o ploaie de fulgere să curgă torente udă de flăcări voi aprinde lumea iubirea

Gerra Orivera

Geometrii aleatorii - butuc nou Tuturor rebelilor lumii rebel fără nume şi fără culoare omologată port în tălpi memoria cuvintelor meridianele sfâşie inocente bucăţi din mine patinându-le în sosuri morale de mult expirate revolte regionale colcăie la extreme între mine şi piele atâtea abisuri se calcă pe bătătură noile coduri ale memoriei se impun în forţă natura virusată scârţâie jalnic din balamale ruginite sub armătură de fiinţare geometrii aleatorii în mine polii formează alianţe secrete sub galaxii sfărâmate dintr-un amalgam de memorii uzate viţă de vie voi putea oare să cânt butuc nou botezat în lacrima crucii înţepând limba îngerilor voi curge apoteoze în memorie va înflori în mirare şi curcubeul butuc nou sparge în vână pământul iubirii amintirea datului rădăcina butuc nou viţa de vie din răscrucea inimii

Lacrimă de rug

Judecată pe ordinea de zi în tribunalul Creaţiei la judecata luminii sunt chemată cu toate victoriile şi înfrângerile usturătoare care au marcat precum zborurile şi târâişul reptilei de-atâtea ori tristeţea a bifat doar disperări în clipă a spărturi de sunet exilat au sunat atâtea vieţi transfuge şi doar absenţa mea le-a măsurat ecoul alteori bucuria a răscumpărat genuncherea din fiinţă la suprapreţ arabescuri aleatorii spiralele mi-au ţesut în existenţă sub lozincă unică: să-nvăţ alfabetul iubirii mi-am mistuit toate morţile până s-au disipat în cunoaştere veşnicia m-a adjudecat când am avut curajul să mi-o asum iubirea la fel Ave

Gerra Orivera

Colţurile lumii cerul ce mă-nveleşte vindecător ori de câte ori mă izbesc de colţurile lumii schimbându-şi frecvenţele pulsaţia trăirii jocul ce-mi trimite picioarele să absoarbă misterele toate potecile virgine şi luminişurile tot ce mi-a legat respiraţia de seninătatea privirii în mine sau poate de lumea întreagă care mă dansează toate sunt doar ca să spun simplu clar: iubesc lumea ce sunt chiar dacă niciodată poate n-am s-o cunosc până la capăt....

Lacrimă de rug

Popas am terminat azi frumuseţile le-am deşirat până la capătul meu lumea am ţesut-o din mine întreagă şi sudoarea am pus-o chiar şi umbrei care-mi calcă pământul ce mă descântă să-i dea strălucire oceanul se vălure dăruind iubire totul construieşte magie în zâmbet şăgalnic sau de jăratec în diagonala materiei azi mi-am săvârşit lucrarea de jertfă din pupa luminii toate gurile lumii m-au gustat un popas să măsoare ce-a mai rămas din mine caut cerul înveleşte talpa ostenită unde pot să cad?

Gerra Orivera

Foc mergând pe ape (Galaxia din noi) identitatea se refuză apă şi foc agaţă nou cer între arcade nici templu nici bordel stricător diagonala perfecţiunii divide materie şi spirit calcă pe bătătură Demiurgul refuză alinierea cuminte greutatea cercului pentru a recalibra în pelerinaje dionisiace trebuie să mă trimit bâlba muritoare se izbeşte de ziduri fărâmiţându-le dimensiunea mitică acoperă ca o hlamidă cenuşiul banalului întorc în mine un fulger mergând pe ape mai înalt să urce veşnicia în mine imposibilul când mă-nfăşoară în zale războiul îşi trece-n agendă încă o victorie asupra lui însuşi furându-l de-o esenţă curată când respir anarhia din mine apă şi foc recalibrează înţelepciunea să curg altfel universul pe-o nouă axă împletind meridianele fără centură de siguranţă închid ochii de sticlă ai planetei şi m-arunc vezi-mă Doamne cum m-am întors mai bogat c-un imperiu la cingătoare pe care ţi-l dăruiesc Ţie!

Lacrimă de rug

Chiar dacă râd nu mă trage de mânecă sunt un spaţiu costumul fiinţării mă strânge şi pe mine chiar dacă râd şi-mi arăt dinţii zilelor erupţii de supernove îmbracă omoplatul zborului îmi târşesc paşii prin existenţe poate nisipurile nu-mi lasă spaţiu de socluri ce-ţi pasă cum mă numără victoriile şi eşecurile cum ustură sub cicatrice când inflamează straiele pe care mi le-au mâncat cârtiţele mi-au adus nestemate pe care doar Tu Părinte le vezi în inima mea moartea bate talangă de matcă primară în fiinţă străluciri prea grele ca un acid pot să cureţe ţesătura de vise am să străbat timpurile cu pas comun spaţiul verde al unei creşteri continue de sindrom de ratare am să-l tratez cu obstinaţie eul îşi caută dimensiunile în toate arcadele materiei costumul fiinţării mă strânge în spate şi aripa ţipă! eu râd şi las zborul să mă cuprindă...

Gerra Orivera

Crochiu poemă m-ai hăruit Tu Doamne în crochiul clipei să mă ţintuiesc ca un păianjen magic să ţes ultramarinul poveştii tale de iubire în aripă de lavă-incandescentă să-i dau dimensiune de miracol corăbiile sufletului meu şi-al tău precum şi-al nostru prin trupu-Ţi sacru noi mărşăluim blânde fiorduri să acosteze cu ramuri de măslin desfăşurând acorduri de iubire polen de subpământuri izvoarelor din mine am scris răvaşul tainic cu apă vie să boteze tot ce simţirea atinge flux aprig al trăirii povestea brodează fir de flăcări prin Graţie să o susţină pe bolta palatină-a lumii în planşa universurilor când ne pictează cuvântul să vibreze îndumnezeire să-nvăţ cu voi să respirăm lumină pe cerurile voastre poemă sfântă eu pictez şi smerit mă iscălesc iubire

Lacrimă de rug

Somnul de-a mă naşte somnul de-a mă naşte crochiul din ochii tăi din care nu mai ies obolul ce mereu îmi mută polii negrul din odihnă mă ispiteşte dincolo de prima uşă somnul de-a mă naşte îmbrăţişarea materiei întinde spre mine un uter cald prizonieră în perna de vise sunt viu şi-atâtea umbre îmi desfăşoară curcubeie în sânge strâng palma şi vreau să le reţin dar ochii tăi adâncesc genune albă din care tot ce sunt mă-mbrăţişează somnul de-a mă naşte aminteşte de-o perfecţiune fără identitate palpabilă fără coborâre dar şi fără magia ce ne-ntinde pe cruce ’Nălţarea să scrie prin sânge în noi cu lumină mult mai bogată somnul ce naşte infinit

Gerra Orivera

Ferestre duble N-am să ţip că m-ai uitat închisă între ferestrele duble ale inimii tale în prăselele cerului mi-arunc sosia de lumină pe ţărmul tristeţii dublura de humă rămâne să împletească speranţe din gânduri incandescente privesc zâmbind cum duc bucăţi din tine cocori şi fete morgane pescăruşii trec prin urechile acului oaza ce-ai scufundat-o şi-un sunet de arginţi ridică talazuri licitează din barba timpului o iubire în care plug de abis ai înfipt în loc de aripă de înger zidit prin neclintirea absenţei din tine sângerezi nopţile tuturor plăsmuirilor zăbrelite în soare negru toate bântuirile n-am să ţip între ferestre când m-aprinde rugul aşteptarea trage cu fulgere-n mine din depărtarea ta oarbă prin cenuşa scrumirilor tatuaj de adio am să-ţi modelez pe-o bucată de lavă îngheţată din oglinda de dincolo să vezi cine te priveşte şi cine te ascultă

Lacrimă de rug

Ciutura de sub coaste M-am oprit în intersecţie cu-o fântână cioplită sub coaste nu se ştie cum de un cine imprevizibil mersul pe marginea mea taie bulevardul pe centru punctul e zero în mine şi nu vreau să mişc nici o moleculă de aer doar nimicul iese însetat când îmi număr dinţii albi şi muşcătura răneşte am nevoie doar să fiu fără a face nimic atât timpul să mă scoată din canibala poveste ciutura în zadar oglindeşte fantoma zilei de ieri mă strecor printre amprente în perimetrul în care lumea transfug mă primeşte ce apă sămânţa va hrăni timpul ce fuge cu lasoul strâns peste coaste ciutura încremeneşte răspântia doare ca o rană ce nu se mai vindecă pasărea dă târcoale dar se izbeşte de ceruri şi aripile-i cad sfărâmate înafara oglinzii nimicul din mine face implozie cu fluturi în ciutură timpul a început iarăşi să se hrănească din mine doar după ce m-a legat de-un fulger

Gerra Orivera

Telefonul absurd Sorinei Z. un telefon un cuţit ce desparte tăcerile dintre noi şi lume între straie refuzate suntem goi timpul ne bifează ca abur şi nu ne găseşte în axă un telefon spintecă ziua ca o talangă dar gura-i de peşte amorf înghite dicţionare şi doar abisul răspunde când frica de-a fi ne bate pe umăr un telefon un cuţit căzut în abis zarurile învârt meridianele planeta din noi distonează distanţele eurile se-ncaieră şase-şase e imposibil să deseneze în noi comunicare doar moartea filigranează viaţă în straie fantaste nu ne cunoaşte nu ne acceptă rotirea un cuţit ne desparte obstinat telefonul absurd sunându-mă zadarnic pe mine telefonul cuţit pe tăişul căruia mor în fiecare zi puţin câte puţin telefonul cuţit ce sună obsesiv spintecându-ne clipa şi când îl ridic la celălalt capăt e Dumnezeu sau eu?...

Lacrimă de rug

Scoica Materiei Cine eşti pelerine habar n-am cine eşti pelerine dar te primesc lângă mine să mesteci cărări ne aduce timpul musafir la cina de prezent continuu sosie pângărită de viaţă-n aceleaşi izvoare privesc în visele tale amintirea unui mine spânzurat de-un orologiu cu limbă de morţi diferite se suprapune uneori cu lumea sau doar absenţa rezonanţă cerne şi geme un haos magie aceeaşi naştere a desăvârşit spiralarea luminii în scoica materiei habar n-am cine eşti pelerine din mine poate-i nevoie privirea de fulger întoarsă spre începuturi paşii de boltă să ne străpungă lentila timpului pleoapa spaţiului se resoarbe deşiră ochiul al treilea ghemul Ariadnei punctul magic poate începe să-şi respire infinitul

Gerra Orivera

Mergeam către Socrate am fost trasă la sorţi să duc (bobii morţii mi-au muşcat tâmpla de vise) cupa de cucută lui Socrate Zeus a scăpat un trăznet între pupilele mele spaima a pulverizat fereastra inimii implacabil mergeam către el cu genunchii de sare tremurând sub sângele speranţelor ucise mergeam către el plină de moarte doar cupa-mi din mână era vie şi-ntindea limbi de balaur să-nghită mergeam către zâmbetul lui blajin cu moartea arzându-mi privirea când cupa sleită de viaţă a căzut la pământ din ochii lui Socrate au început să curgă sori alai princiar în infinit să-i fie în urmă-i boabele de năut zornăiau pe treptele agorei înţelepciuni criptate-n iubire brusc s-a făcut întuneric doar râsul lui duios mai înghesuie sub irişi dincolo de timpuri licurici ce zdrenţuie noaptea învăţând tinerii lumii aripă de curcubeie să întindă şi să cânte...

Lacrimă de rug

Nu-i loc de parcare nu-mi găsesc loc de parcare în vâna destinului permanent intru în vrie manşa avionului ce-mi poartă trăirile printre gardurile cerului apăsată frenetic aritmii îmi provoacă sinapsele din atriu sângerează cutremure devastatoare trădarea haşurează în gânduri plăgi adânci volutele pe care le desenează cerurile mele în spirit ar trebui să-şi suprapună centrele fără zăbavă şi îndoială nu-i timp de parcare s-adorm spaţiul din mine pentru încă o mie de ani erupţii solare pe suprafaţa ochiului meu nepereche schimbă dramatic veşnicia pe-o clipă lentila întoarsă a duhului sfânt îşi centrează arsura în mine erupţia iubirii poate începe să schimbe harta inimii în care lumea se ascunde discret

Gerra Orivera

Ochiul Demiurgului mă paşte o întrebare îmi paşte iarba gândurilor să resuscitez sau nu o planetă aflată aproape în moarte clinică în barometrul oceanului creşte furtuna îmi mişc permanent hotarele întocmesc rapoarte de specialitate contradictorii pe arcuş de cântare un greier câmpie sau pisc îmi străbate meridianele mărturie s-aducă o furnică un flutur despre şansă şi regenerare imperiul canibal mă gustă arătând că în adevăr nimic nu se moare aici sau acolo trandafirul vieţii revarsă savoare în epiderma lumii adâncurile şi-agaţă tablourile de-un colţ de lună ce nu şi-a uitat încă noaptea visării şi-o desenează cu sârg în măduvă pe artere şi piele voluptăţi agresive îmbracă năframe muşcate de mărul cunoaşterii în continuă finisare ca să mă aflu perlă ochiul Demiurgului desfrunzeşte din apele primordiale nemuriri pe tăiş de abis apă vie care scutură morţile din mine ca pe frunze uscate în fiecare îndoială sau moarte trandafirul miracolul şi-atinge perfecţiunea e vie în ciobitura destinului şi eu în ochiul Demiurgului răsfoind veşniciile

Lacrimă de rug

Aşez urechea aşez urechea pe pieptul tău şi aud foşnetul flăcărilor zborurile mele aşază cuminţi văzduhurile de-a lungul arterelor apostoli ai păcii de contopire limba iubirii când scormone în mine să nu verse lavă pretutindeni clocotul din adâncuri străbate meridianele spaimei şi le topeşte ca un uter înveleşte streaşina lumii zenituri înfloresc anotimpurile noastre împerecheate împletesc ţesătură de aştri din epiderma de flăcări care cuprinde matca întregului căile lactee ale mâinilor răsăritul înnoadă privighetori când expulzăm aerul ce desparte respiraţia pe-o singură notă albastră vom învârti roata minunii până îi vor cădea toate spiţele şi doar duhul rotund al tainei va rostogoli perfecţiunea în noi aşez urechea pe pieptul tău şi aud foşnetul flăcărilor ce ridică văpaie în mine...

Gerra Orivera

Aer zăbrelit să mai respir aer zăbrelit transpiraţia sulfuroasă a laşităţii am obosit m-a oprit răscrucea întinzând spre mine în loc de braţe posesive bisturie somând mâna chirurgului să despartă Marea Roşie conştiinţa excizează cangrenele tuturor victimelor din carambolurile vieţii salvez ce se mai poate apoi dau morţii jos de pe crucile putrezite îndeplinesc smerit ritualurile cuvenite mă rog şi aştept răscrucea să spargă alt mugur în mine de pe troiţe chipurile celor ce-şi înnodaseră tragic şansele parcurgerii cercetează de dincolo reprobator timpul meu trecut apoi mă iartă şi se transformă în îngeri e-atâta loc în mine pe care încă nu l-am ocupat

Lacrimă de rug

Rege al lumii trec printre oameni spaţii şi sentimente cu mâinile în buzunare ca să nu mă agaţe nimic nici umbra unor arginţi să nu înfioare sub piele alunec în măşti filiforme rotindu-mă în banalul cotidian vârtejuri mute sparg liniştea moartă din lucruri am vopsit în piatră prea multe respiraţii care mi-au încărunţit prea iute timpul belşugului ce nu a putut armura să spargă atâtea vieţi desfrunzite toate potenţele cutremură în mine teritorii ridate de timpi în drojdia vremilor mistuit de prea mult soare totul a devenit supramăsură în vederea din mine nimic nu încape întregul ce-şi defineşte în parte conturul misterul ce umflă vela din sâmbure costumul eului mă strânge mai tare expansiunea luminii nu mai poate fi obturată aripa îmi deznoadă orizontul sinelui şi rege al lumii mă trimite Acasă!

Gerra Orivera

Oedip şi muzeul cu ochi celor ce-şi asumă jerta ridic prin lume colbul din muzee numărat de ochi ce n-au ştiut să vadă rege orb cânt din veşminte imperii pierdute vis de materie galerii surpate în găvane totul e fagure în ce-am ronţăit şi mai am de clădit mă ţin sub lupă aici şi acolo să nu mă trădez pe mine însumi când universul mă copiază în tot ce a desfăşurat ratare reflexia din oglindă mă hăpăie cu tot cu piroane pe cruce răsturnată când afişează povestea de ce am risipit înţelepciunea stropită cu sânge doar orbirea îngreunată de humă mărturie poate să scrie pe carne pe lumea de vise ce forfoteşte sub piele balul se-apropie de-un final neprevăzut orice gamă am alege melodiei ce cântă colb ridic prin lume muzeul cu ochi să găsesc Oedip va vrea să privească prin ochiul din frunte destinul ce-nluminează sămânţa doar inima să-mi scot să aibă pe ce îl scrie

Lacrimă de rug

Trotuarele carnivore Trotuarele în care piciorul se-ngroapă până la glezna ratării cotidiene înfige colţi să sfâşie gângavele lucruri ce nu le-am putut duce până la capăt în portul alb al zilei ne semnează în irişi potenţele şoselele ce s-au oprit în mine parapet al canibalei pupe m-au îngropat până la mijloc catatonica speranţă a lumii de apoi injectat în stomacuri sub forma tainului zilnic de robie răsplată mereu amânată într-un cine ştie unde al unui timp ce nicicum nu măsoară nimic carambolul tuturor gesturilor rânjetelor acide sudalmelor veninos prelinse deschide abisul (năuc îmi umblă prin pântec) agaţă orice spaţiu macerează şoselele care ne umblă prin măruntaiele spaţiului interior deschide noapte bogată Părinte să hrănim şi balaurul care în foalele vremii sub barosul destinului modelează din dragoste şi ură platoşă călită de ruguri ne-arsă rodia Luminii să-nsâmburească-n privire fulgerul descătuşării magma cea fără de ochi să deschidă mugurul cerului îmi zâmbeşte translucid şi mi se oferă

Gerra Orivera

Muntele de flăcări dedicat tuturor învingătorilor lumii care precum da Coza rostogolesc infernurile în ei alchimizându-le în Lumină

L-am visat pe Prometeu cum ţinea sfat de taină cu vulturul îi terminase ficatul cu milenii în urmă ciocul de diamant continuă să scormone volute de ceruri aduse cu sine Prometeu le primeşte în smerenii adăugând darului său zborul infinitul înlănţuit de-un munte în flăcări continuă să viseze lumea atât de iubită Prometeu de sub coastele lui de lumină încep să ţâşnească prin ochi poliflori izvoarele la poale încet şovăitori oamenii încep să-şi adune însetările unul câte unul se-apleacă şi beau deasupra vulturul planează aripa maiestuoasă oglindeşte cer ocultat iubire şi ruguri

Lacrimă de rug

Sisif urcă Sisife cărarea ce muşcă aprig cătuşa efemeră sângerează sub piele remuşcarea de-a pulsa neterminat surparea arde cuvântul ce vrea să nască piatra urcată în creştet cu fântânile palmelor matcă eliberând stoluri – aripe

urcă Sisife cărarea spintecat de lumină să ţâşnească din tine luceferi bolovanul greu ne apasă taină de efemer în veşnicire nedescifrată

Gerra Orivera

Meditaţie cu Buddha în faţa zidului apun cu toate dorinţele zdrobite învăţ să rotunjesc mărul cu muşcătură smerită goală în rugul Tău iau lecţii de candoare de la păsări clipă de clipă mersul pe moarte exersez cu un fulger în gură în faţa zidului m-aşez cu destinul la sfat alt univers mult mai înalt torc din vieţile mele clepsidrele de apă prin mine zidul începe să curgă în şopot rugăciune domoală şi să poarte aripi

Lacrimă de rug

Ars poetica lumilor cine mă ştie cine mă cuprinde sub ce pecete s-aşterne lumea în mine? din muzeu ochiul de privit minuni erodează dureros ţărmurile cu fiecare miracol decojit de haina sacerdotală inima se scurge şi respiră clepsidre încenuşate mă iau de la capăt în cântări primitive savurez sălbăticia de-a cresta adevăr sângerat pe harta virgină în implozii arată de infinituri în clipă rugăciunea de-a fi sub straiul hermeneutic nota unică desfăşoară portative de flăcări vibraţii acide energii diafane vezi, totul hăruieşte locul său în lume chiar şi-o cârtiţă oarbă ca prima oară va-nmuguri ochiul minunii dospit în Vocală şi mă va mântui pe mine sau lumea ca o mirare sacră? cine mă ştie? cine mă cuprinde? sub ce tâlcuire? sunt puntea dintre cuvinte sau însuşi Cuvântul voi afla cândva, întors în sinele rotunjit de şmirghelul lumii şi voi râde

Gerra Orivera

Infinitul unui fluture ce rescrie lumea tuturor celor ce caută şi-ntreabă cine mă-ntreabă spre ce răsfrânge spaţiul o chemare cine se caută pe cine găseşte fluture spionând sincopa culorii infinit fulgerul bătaie de aripă transfugă mângâie sufletul îngropându-i uitarea copacul foşneşte din rădăcină fracturata-i lumină fără smerenie alungă bondarii şi-i pedepseşte în frunză anemică este tumba de înger în clepsidră întoarce destinul unde-i scânteia cine întreabă lumea ce fuge în mine absurdul blufează şi rugul şi linia dreaptă dosar al dizidenţei pe-o ferigă înscriu cine întreabă spre cine îndrept fulgerul ce muşcă identităţi de paradă cine mă cheamă acum când festin de polen astral mă deconspiră nu mai pot să ascund universul în crisalindă asta e simplu şi comun ca şi mâna ce respiră epiderma pictându-ne pe dinlăuntru galaxii asta şi sunt când îţi freamăt în palmă chiar de spaţiul se dilată până dispare cine mă-ntreabă de nu se găseşte va trebui adresa s-o scrie sub piele şi să mă cheme alo prezent în clipa diafană ce impregnează firea în cine ştie care spaţiu rătăcit sub limbă unde când spre ce transpiră efemerul învelit cu-o veşnicie unde... aici am fost întotdeauna chiar dacă lumea mă caută pe-afară! 34

Lacrimă de rug

Nimb – fântâna zilei pipăi arsura care despică hotărârea de-a păşi chiar şi despădurit pe marginea năucă a zilei mă las înghiţit pic cu pic de caldarâmul încins ritualul gesturilor mărunte limbi de şarpe înroşesc dual jumătatea mea părăsită şi cea bătătorită de scrumiri şi eresuri orbirea năpârleşte iluminări de-o clipă mă caută în ziua lucrătoare amintirea a ce-aş putea să scriu în templul exilat al fiinţei visătoare sunt în fântână nici sete pârjolită nici apă care doare cupa cea sacră am spart-o de incisivii lumii amfora fragilă a inimii rezonează acute lovită sub centură doar pleoape-nfiorate prin scocuri cad din soare şi distilează puţin câte puţin din privirea mea găsitoare! prelinse din arsura zilei lucrătoare cad nimburi în fântână în zi de sărbătoare

Gerra Orivera Limba destinului masa de lucru a zilei mele mâna nevăzută a destinului dă filele partinic pe capitole mai întâi amuşină pielea transpirând a noapte o licornă rătăcită pe marginea boţită a jurnalului meu zilnic dintre filele lui zdrobeşte liniştea clipelor tropăitul unor eşecuri spaţiul se umflă de-o foame cumplită mestecă sub arcuşul şi binecuvântarea unui greier capitolul următor galaxii supernove şi stele sunt garnitura prânzului copios la care mâncător şi mâncat sunt tot una sub limba destinului seara un cocteil uşor de ruguri filtrează turbioanele zilei decantează purificata armătură de arderi toate atingerile toate noaptea clepsidra întoarce curcubeul în noi şi...

Lacrimă de rug

Din cripte un mesaj vă ardă pe unghia mea dreaptă s-a furişat o urzică din sărutare strepezită să-nfioare pe cel ascuns de criptă chitit în talgere să suie pe cel ce a trudit în brazdă aşişderea pe cel ce fură nemeritată roadă răsplată cum nu gândim acuma şi unuia şi altuia să deie măsura gestului de-a fi în gând lumină dezbrăcat de umbră unghia ce-a scrijelit în criptă învineţeşte timpul pe-o gaură de cheie hoţeşte un miracol vrând să desfoaie în acid de zgure necugetată minte muşcată blasfemie de o ispită şuie şi perfidă să nu încenuşeze laborioasa trudă a minunii să spulbere zadarnic pielea scoicii adăpostind zidirea perlei în carne învelind un uter nisipul cel comun alchimizează-n perlă cifratele silabe din Cuvântul ce împrejmuieşte şi decide nota ce se cântă în orchestră m-a urzicat Divinitatea peste mână c-am vrut neîngăduită taină să decojesc în ochiul ce doreşte dar nu i-ar fi-n putere scrumire limitată în graniţă să scape din unghia mea dreaptă un sfat vă dau în gratis alfabete ascundeţi lupa sub care vreţi să puneţi taina ce din uşorul galaxiei vă ţine-n echilibru materia şi eterul ce vă dispută fiinţa şi e-n pericol în autocombustie să piară 37

Gerra Orivera de dincolo de criptă o rugă-n pielea mea vă scriu din ilegalitate: lăsaţi taina să vă răscumpere din tină miracolul îmbelşugată lume să vă nască!

Lacrimă de rug

Nacela magiilor Să nu mă-nghită interstiţiul dintre memorii a trebuit să iau o cină de realitate văzduhurile pot să strieze cu aripi vibraţia zilei legate cu sfori de iubire de inima mea nacela tuturor magiilor... Am să curbez şi astăzi un orizont să-i număr zeniturile după care am să mă-ntorc să le-nghesui între coastele tale! Până atunci lasă-mă să-mi amintesc doar infinitul şi să-l colorez cu vise!

Gerra Orivera

Și-a fost ziua întâi… Mi-am luat zi liberă de la acest zbor nu cer pereți capitonați pentru nimeni n-am să întunec tăcerea ce sângerează furtuni nu voi să zidesc a treia fereastră din frunte bolovanul ființării rostogolește lumină între palmele mele așezate în cruce stigmatele lumii limbi de jăratec eliberează sub pleoapă… Mai grea cu o eternitate priza de cer strigă în numele Tatălui să desprindă zgura de oase deasupra capcanei dintre cuvinte am să arcuiesc sfidător curcubeiele toate crampoane de comete o să-mi trezească zorile din venele ce nu mai suportă sincope de-ntuneric panglici de fulgere sfâșie bezna ispitelor aura vieții duhul cel sacru să rotunjească… Mi-am luat o zi liberă de la văzduhuri și-am întins aripa să respire infinitul!

Lacrimă de rug

Îngrăşând spaţiul Gabrielei Z. „fii mai scurtă” - ai şoptit - şi privirea aburea spaţiul dintre noi prizonieră căzută într-o hipnoză pasageră câinii de prerie îmi latră pe urme în centre concentrice „înghesuieşti prea multe cuvinte într-o cămaşă prea scurtă” „ în pâsla cuvintelor înfăşurată ideea geme şi se sufocă” - şopteşti compasivă mă uit la tine prinsă-n mirare şi vocala printre greieri îmi zbârnâie şi în umbră fuge să se ascundă „fii mai scurtă” - mi-ai spus - şi consoanele au plecat tiptil în buza cerului crăpată să-mpăturească fiorduri uşor m-au părăsit şi braţele neîndrăznind să-mbrăţişeze nerăbdarea ta îngheţată din depărtare şoapta crispată „fii mai scurtă” ajunge la mine exasperare duioasă brumărind epiderma iubirii şi-atunci împreună cu drumurile şi picioarele se strâng în mingea de foc care străbate în vrie universuri încercând din bucăţi magiei ce zace în sine să-i dea perimetre în clepsidra cu nisipuri violete propria lor lume să construiască din a destinului buză „fii mai scurtă” îmi spui când podesc spre tine cu pajişti tandreţi tivite în curcubeie... cât de scurtă să fiu când infinitul mă ciupeşte de umăr şi mă-nnec în tăcere ca-ntr-un abis ce nu mă încape decât cu o parte din mine „fii mai scurtă” tot spui dar eu simt cum lumea ce-mi creşte aripă în spate cât tot universul se-ntinde în iubire rotundă infiniturile să-mi cuprindă să mă dilate mai mult mai mult şi mai mult în mailungul scurtimii

Gerra Orivera „fii mai scurtă” aud tot mai slab sunetul curge spre mine într-un târziu mă găseşte şi râde îngrăşând spaţiul cu încă o eternitate sunt destul de scurtă acum când m-am topit în mine şi-am respirat timpul până la capăt?

Lacrimă de rug

Atac de cord ultimul meu gând înainte de-a adormi moartea din mine va fi către rana ta prea mare să-ţi poţi înghesui între coaste atât efemer vindecător prizonier al situaţiilor nerezolvabile ai vrut să răstorni ghiocul sorţii în brazda dintre atrii şi-ai ratat o punte fereastra de maci şi-a revărsat sângeriul să agaţe-n vibraţie malul franjurat al lumii până acum doar un abis a avut de traversat şi-o pulsiune înghiţită de fluturi în respiraţia duhului poluată saltul s-a frânt iar tu te-ai risipit într-o altă poveste

Gerra Orivera

Ora cârtiţei (pe marginea filmului iniţiatic „Ziua Cârtiţei”) ora cârtiţei exactă ca efemerul din cartilaje refuză să-mi prindă în colţi de zgură aripa ce în diamant ştanţează nemurirea viitoare ca o nălucă traversez prin zboruri spaţiul dintre mine şi cel ce mă ştie dar tace lăsând muşcătură de veşnicire la masa zeilor când mă aşez ora cârtiţei când bate ca un oracol înţelept dizlocă grohotişul din albia pupilei lăsând cascade să mă scalde taina de a fi în tot ce-ating şi vine să îmi dea bineţe doar sâmbure de lumină privirea fermecată pădureşte smerenie de viu pictez beatitudini în membrană şi strig candid: mă vezi ce strălucesc a Tine, Tată?

Lacrimă de rug

În propria viaţă – disident celor prinşi în turbioanele dintre lumi dizident în propria mea viaţă iar am întârziat la marea petrecere mi-a pus piedică un miros înţepător de legendă şi un greiere extrădat de furnică într-o flaşnetă ca să nu adorm pe cruce în zbârnâitul dintre spete mă-nţeapă o libelulă rotind o galaxie în coasta a treia de la soare se declanşează o revoluţie peste care cade ninsoare de ţintirime criza mea de identitate e o tablă a vieţii îmbâcsită de cretă murdară gura se cască să ţipe zadarnic doar ecou de tăcere goală îşi mistuie sfinţii din grindă şi-mi lasă casa pustie dizident în propria mea viaţă ca un refren divin am să revin semnându-mă pe fiecare cer ce-l închideţi sub pleoapă infinitul din iris abisul încă o dată fărâmiţează şi râde din epidermă când adormind merg să mai visez o lume din lumină virgină încă o dată am să vă nasc...

Gerra Orivera

Neasumare (Cum să mergi somnambulic pe tăişul zilei) din fereastră n-am să privesc spre genunea din tine nici fiare purtătoare de rubine în gheare n-am să dezgrop povestea să-ţi curgă ispita de daruri povara asumării nu se transformă în pulberi decât odată cu tine urmă de neuitare Golgota duce în piele de veşnicie doar dacă urci gârbovită de cruce şi cu ruguri forfotind în artere poate şi o stea sângerând în călcâie izvoarele fricilor ce săgetează va învăţa să îmblânzească frumosul arcaş să nu mai ucidă altfel.... ziua bună am trecut şi eu pe-aici şi-am lăsat sărut pe buză de efemer eu un nor uşure...

Lacrimă de rug

Nu pe afară te caut lui Darie cel ce nu se găseşte n-o să te caut pe dinafară chiar dacă răscrucea va frânge deşerturi pe arterele tale nu-ţi trimite toţi şerpii cu merele-n gură strălucitoare ispite să-mi tivească irişii ce-i ţin în bobul de rouă răstălmăciri de ploi zdrenţuind arşiţa limbii arcadele porţilor sprijină podeţe de flori spre grădina ce-am putea numi Paradis după polenul care cerne clipa doar pe dinlăuntru am să te respir răsturnând cofele tuturor umbrelor structura chimică a nonculorii îşi va brăzda valenţele în curcubeie şoptitoare de-a lungul viselor sub nicio piatră gândurile tale nu vor mai face umbră facerii ce va să vină sub bagheta ta de magie

Gerra Orivera

Logodnă (Crochiuri în bobul de rouă) cetăţean al universului să devin cu drepturi depline la masa negocierilor să contez în arhitectura luminii examen de excelenţă trebuie să dau la desenul iubirii crochiu cu stele pajiştea inimii îmbrăţişează sfioşenii de cadână purifică profilul magiei ce sunt recalibrează universul înzorind ochiul furtunii şi-i dă densitate minunii care începe să plouă arabescuri de aurore în tine poduri învoalte din pistiluri magice palme răsfrânte brodează edenuri sub pleoape când îşi îneacă destinul privindu-l numai mirele întârzie la logodnă oare de ce se teme?

Lacrimă de rug

Transfigurare respiră piatra visul se-ntrupează durere filigranată răscumpărare tandră din porţi încrâncenate eliberează din chingă o lume umbroasă strai nou să scoată din piatră întronată lumină mistuie văzduhuri de-oriunde priveşte iubirea dansează o lume îmblânzind orice materie în tot ce închipui că eşti şi-nfiripă sub daltă cu râset vis demiurgic mântuie lut spălând în zenit viziune de veşnicire în rotundul clipei din piatră curgătoare dezveleşte lumea un fluture şi aripa-i râde un soare

Gerra Orivera

Nu te mai caut Tată nu trebuie să intru în vitrina lumii ca să Te pot locui şi să-Ţi spun: sunt ACASĂ nu trebuie să traversez oceanul ca să găsesc perla nepreţuită prin care-şi respiră infinitul vidurile beatifice doar închid ochii şi mă scufund ca să vibrez din ea strălucirea de nepătruns a tainei de-a fi multiplicat doar Unul nu trebuie să fac niciun pas în direcţia Ta e de-ajuns să odihnesc lumea în mine şi să deschid privirea interioară pulsiune sacră de oriunde va trimite viaţa în mine şi ochii Tăi ciorchine de torţe vor jalona cu prezenţă taina fiinţării ce-mi arată că din mulţime tot chipul Tău reverberează veşnicia din mine nu trebuie decât să-ncrucişez a îmbrăţişare mâinile şi să cânt: suntem Unul în tot sunt

Lacrimă de rug

Revolte sub sărutul lui Iuda barda pleacă rebelă printre grile să sfarme cofragul pufos în care se toarnă minciuna nu voi să semnez cu numele meu saturat de umbră pentru încă-un mileniu răstignirile pe care le licitaţi sub crucea ce vă putrezeşte lumina din oase clepsidrele voastre-au vărsat nisipuri roşii printre vertebrele timpului şi-au strigat la voi cu toate veşniciile amanetate pentru garduri de sârmă ghimpată pe arginţii ce zăngăne-n pupilă n-am să dau semnătură şiroind de otravă universul îşi întoarce cămaşa pe dos răstignirea nu semnează în sânge pecete de nemurire prin procură nu arde stigmate nici trădarea doar pe morminte doar iubirea ce-o ţin în ramă de iris ca pe-o ofrandă mă poate mântui

Gerra Orivera

Ce ştii iubite iubitule când ai să vii am să te-ntreb cine sunt eu marele maestru învârte bagheta cu arsura cunoaşterii să ne umple sinapsele atingerea drumului în păstaia trecutului ne-atârnă lupii de oase degetul aurorii trasează flori de gheaţă pe cărbunii încinşi ai înţelesurilor abisul orgiilor trufaşe explodează cu neguri infinitul de taine dintre tâmple semnul cade ca un cutremur în paşi de vals tăcerea trece printre ziduri surpate templul să ridice în vertebrele noastre lumina pârjoleşte greu pleoapa de gratii ce ne despică pupila iubitule când ai să vii am să mă uit la tine şi am să văd arcadele zeniturilor cum ne curbează vibraţia sub o singură identitate din ochiul luminii din tine atunci privindu-mă am să ştiu cine sunt

Lacrimă de rug

O torţă inima hăţişuri în stânga smârcuri în dreapta surpare în spate în faţă genune în jurul meu omenirea inconştient pe tăiş de pumnal merge cu vaier în coastă şi orbire în talpă pământul geme saturat de durere mult ţipăt nu mai înghite prea multă e hrana încărcată de ură degeaba aprind licurici printre dinţii de spaţiu din lume urzeala de bezne-i prea deasă şi urechea cusută la taină ce să fac Doamne ca să văd când merg ţanţoş pod de orbire să traversez cu neantul tatuat pe oase ca o diplomă de fiinţare? inima omule se-aude de pretutindeni (reverberat ca mulţime sub aceeaşi amprentă a întregului) inima-i răspuns tainic a toate cu un gest hotărât inima din temniţa pieptului am smuls-o şi-am întins-o spre ceruri şi-atunci de-atâta iubire în torţă s-a transformat şi întunericul a căzut de pe gene

Gerra Orivera

Lecţia de viaţă (Alegorie din burta vocalei) carcasa vocalelor plezneşte c-a băut prea mult soare dintre pistilurile galbene ale paginii zilei organizează „revolte spontane” contra a toate ce-i picură-n limbă gust astringent de fiinţare burta lor boemă baleiază cu masa rotundă a tratativelor unghiurile dintre vocale din care reverberează ecou de arginţi şi săruturi sulfurice burta bonomă a vocalei dintre bulboane e gata să-şi aleagă armură virgină de-atâta zarvă deranjat din visu-i de veşnicire un fluture-şi întinde antenele mirat palpează sonoritatea spartă a zilei apoi decide hotărât cu soarele să fugă într-o aventură clandestină şi desuetă de iubire o bătaie de aripă energică şi-n urmă-i rămâne nor de polenuri multicolore aşezând cuminte peste rănile zilei pudra de talc a iubirii trezită din beţia de soare în smerenie pocăită burta vocalei înalţă pe creştet masa tăcerii pe ea un spic auriu coace-n măruntaie pâine hristică

Lacrimă de rug

N-am să fiu în clipa n-am să fiu în clipa care despică misterul în două voi săruta genunea din lacrimă şi-o voi umple după care depărtarea va flutura bezele de adio gingaşe cu toate visele am vibrat pereţii de văzduh ai inimii planete violete au palpat meridianele dragostei din trupuri sub degete parfumate năframele zorilor culeg misterul nopţilor în bobul de rouă respiră smerit prospeţimea i-a rămas intactă în seiful pupilei când îl închid atunci când va clipi înlăuntru ochiul meu va vedea beatitudinea cum presară polenuri magice deasupra trăirilor tuturora unii aşteaptă cu bisturiile mâinii alţii îngenunchează şi întind altora cupele inimii toţi beau în tăcerea care urcă golgotă-n fiecare

Gerra Orivera

Risipă de spaţiu nu fugi din cetate iubite glonţul iubirii te va ajunge şi-n coada cometei şi-n genune de vei ascunde ochiul inimii să nu se deschidă prezenţa ta în magie şovăielnici paşi de fiinţare înnoadă pe ruguri de apă fiorul ţi-a luat-o demult înainte doar ploaia de vară care plânge-n clepsidre la temelii te mai citeşte în slovă răbdătoare zidarul iubirii te-aşteaptă în cruce veşnicia s-o birui nu fugi din cetate iubite e atâta risipă de spaţiu în fulger

Lacrimă de rug

Licurici păşesc pe noapte talpa ridică un zâmbet în colţul gurii ghiduş când universuri străbate apoi se-ntoarce în piele prin hrube tuneluri şi fante în mine păşesc să-nluminez tuşa de-ntuneric spaima de bezne să spulber va trebui să învelesc odihna atât de puţină încât aproape lipseşte luminiţe jucăuşe vin să-ncânte şi tremură-n pleoape plimbarea noastră prin clipe desenează adieri de magie de prin stele adunate de buze atârnă ciorchine felinarele nopţii friabile păşesc pe noapte în ziua din mine c-un licurici în tâmplă….

Gerra Orivera

Amor fugar cine m-a atins ce trasee ascunse mi-a traversat marfar cu licurici şi greieri interstiţiul dintre alveole spaţiul pielii asudă trandafiri bob de rouă voluptate de zori amnezică proiecţia unei dorinţe travestite poartă gingaşă deschide să intru sau nu ?

Lacrimă de rug

Voluptăţi violete în violete striaţii frecvenţa nopţii voluptăţi a scurs între pliuri de suflet neuronii inimii îmbrăţişări înghesuie în tainice firide de ecouri răsună cupola-i de zenituri fără centură de siguranţă în genuni de iubire se-aruncă de aripi tatuat încolţeşte trupul lumii din sărutările noastre umbrele fug ruşinate să-şi scrie cv-uri sub praguri stinghere violete voluptăţi ale nopţii deschid cele şapte guri ale divinului în noi unul muzica sferelor începe să curgă lumea s-o urce în veşnicie prin flautul sacru sonorizând lumina în atriu înainte de-a rostogoli rugul sângele împleteşte ceruri opuse în artere îmbrăţişarea ne respiră pe o singură buză şi ne-ntoarce-n matcă!

Resetare 59

Gerra Orivera programul galactic resetează efemeridele apasă butonul roşu cicadele dansează pe ritmul morţii pulsiuni de soare marmorat întoarce pe dos membrana păcatului şarpele reclădeşte raiul din molecule virgine răsuflări de grindă a lumii dor urzicat mărul se deschide în mine spre gura Evei multiplicat programul a eşuat păcălesc viaţa cu încă o moarte bogată sub pragul casei îngurgitez spaţiul din sâmburi beţie de paradisuri zguduie axa luminii lentila universului se schimbă de-acum pot să eliberez veşnicia din mine

Lacrimă de rug

Dincolo de abis Pasărea de sub braţ nisipul scoate din clepsidra ce-mi numără vieţile înapoi într-o aripă frântă am pietrificat timpul bântuită de ulceraţii în fiecare verticală scârţâitoare a templului meu am parcurs coşmarul de-a accepta încarcerarea în limitata materie care geme în strânsura punctelor cardinale astringent mi-am rănit văzduhurile pe toate sinapsele a trebuit să modelez vertebrele căutărilor în strai sărman așișderea sub travestiuri nobiliare închisoarea finitului înroșește pereții fiecărei celule ce-mi recunoaște semnătura din oglinzile humei falangele dorului filtrau aerul unor verbe să nu pătrundă prea mult lumina până când amețind timpul pe toate meridianele am căzut în abisul din mine… Acum pot să-ntind aripa de flăcări, Părinte și să mă-nalț?

Gerra Orivera

Pâinea vieţii Încă neuscată de apariţia furişată a soarelui marginea genelor, răsfoită de-o adiere uşoară, flutură de vise ca nişte panglici multicolore. Atât de sus îngerii coborau serpentinele braţelor, că pământul a trebuit să-ntindă aripile şi să are prin ceruri. Ostenit după ce frământase sămânţa vieţii în aluat de curcubeie, pământul, îngrăşat de văzduhurile tuturor viselor, în formă divină de uter aripile reaşează cuminte. Cerurile au însăilat în centură hambarele. Obosit şi senin, apropie duios în mine orizontul. Ghiftuită, se-nchide poarta somnului. E timpul ca dimineaţa să se trezească în lume. Pământul din mine, din noi îmbracă strai de sărbătoare. Îngerii pot să-şi oculteze aripile sub straie comune. Pentru Cina cea Sfântă, pâinea e gata; mâna se-ntinde să-mpartă! Lumina din noi risipeşte noaptea, îmbrăţişând-o!

Lacrimă de rug

Şuvoaiele de lavă E timpul să sune goarnele apocalipsei ca dimineaţa să se trezească în lume. Să dăm dezlegare genunilor să ne-ntindă jăratec sub talpă când trăznetul cu bezne despică viersul ce ne este uter în clipă terestră! Pământul din mine, din noi, în cutremure se reaşează în boltă, apoi îmbracă strai de sărbătoare. Îngerii pot să-şi oculteze aripile sub straie comune şi să plece la promenadă prin mine. Pentru Cina cea Sfântă, pâinea e gata! Iuda stă la pândă în fiecare mirosind a arginţi dintre colţii materiei! Mâna se-ntinde să-mpartă! Cine va atinge Imaculatul cu falangă trădătoare sub anatema pustiului? De câte ori va trebui să mai spulberăm templul? Cât de alb ne vor străluci oasele dintre noile ziduri ce străpung aştrii? Numai Lumina din noi risipeşte noaptea, îmbrăţişând-o! Şi noi dezlănţuind şuvoaiele de lavă!...

Gerra Orivera

Minunea OM Apa sângerie ce curge din ceruri se-nlumează să nască minune cu nimb schimbător. Când de Arhanghel, când de înger ghiduş, când de zeu lacom de-mpărtăşire cu humă răzvrătită. Doar OM înnoată a timpului val în contrarii durute să bea tot infinitul sub retină văzută. Prizonier în prea puţină carne. Cernut în sită de flăcări şi duh! Apa sângerie curge cu ceruri în calapod de curcubeie. Aruncă-n cobiliţa vremii minunea cu chip de înger, Arhanghel, zeu însetat de lumire. Minunea OM – ce-ncoronează divinitatea în straie de humă

Lacrimă de rug

Năuc de iubire Astăzi un înger năuc de iubire a făcut de serviciu în mine. A măturat iute din culisele timpului tot trecutul cu rănile-i aferente (agăţate tampon ca umezeala de-ntuneric), a mutat nişte pietre din caldarâmul prezentului, m-a bătut pe umăr protector şi-a suflat praf magic sub limba-mi. Lumile au evadat din alfabete şi-au început să urce-n privire irizări de zenituri! Acum de serviciu în mine (permanenţă zglobie) îngerii bucuriei fac tumbe pe topoganele clipelor ce mă deşiră! Poţi să simţi Părinte după atingere care-i aripa mea din pulsiunea inimii Tale?

Gerra Orivera

Bun rămas, bun sosit lui Darie când n-am să mai fiu între pietrele de bazalt ale zilei acesteia să nu mă cauţi toate trunchiurile arborilor vor purta amintirea Arcei ce te-a furat Potopului din inima mea tu ai să priveşti blând în crepuscul apoi la Arcă şi-ai să recunoşti aşchia din cruce ce mi-a ţinut întotdeauna agăţată respiraţia de lumină din zâmbetul tău împăcat voi face cu mâna depărtărilor

Lacrimă de rug

Pâine sacră Durerea lumii se coace-n aluat de stele. Pe farfuria spaţiului minune sunt doar o pâine şi o cupă însetată. Platou de curcubeie tronează-n centrul mesei. Ospăţul zeilor ce umblă travestiţi prin mine se celebrează în duh şi-n carne. Durerea lumii în atriu se resoarbe. Macerează gând şi vise şi-apoi alchimizează şi lacrima ce-ngheaţă şi lacrima ce arde! Un rug lichid va curge în artere ca pâinea generoasă-a vieţii (crescută în cuptorul epidermei) să fie opulentă şi sărată! Din pivniţele firii durerea lumii miracol fermentează. Înainte de-a se frânge-n pâine sacră nevăzută lume sub ochiul care rumeneşte clipa împărtăşeşte lumină tainică la cina cea de taină adâncă dinlăuntrul meu. La cina zeilor din mine sunt pâine sacră şi-o cupă însetată!

Gerra Orivera

De ce să te privesc? lui Darie - celui ce încă nu se ştie nu am nevoie să te privesc doar mă scufund în lacrima arborilor şi rădăcinile tuturor timpurilor ce-au împletit magie de atingere sub epidermă dau drumul izvoarelor şopotul descântecelor vălureşte blândeţi diafane eu număr ghiduş petalele florilor care vin să-mpodobească clipele lepădărilor de umbră scocul inimii începe să celebreze fiecare respiraţie şi te ştiu chiar fără să am ochi mutându-mi urechea dincolo de vânt ascult focul învelind atâtea poveşti de iubire trecute şi viitoare încât inima aisbergului începe să vibreze timpul şi să mă respire prin tine nu am nevoie să te privesc mă uit doar la mine râzând şi dau bineţe soarelui… mai am nevoie să te privesc?

Lacrimă de rug

Magia din oglindă Ca o umbră te-ndreptai spre mine miroseai a dorinţă uitată între copertele unui cer demult scurs în pământ fântânile îţi licăreau în privire mesaje însetate şi tu înaintai ca o mare-n furtună te simţeam deşi în pupilă doar absenţa torcea aşteptare uscată nervii mei puteau să lege toate cometele păianjen cosmic ce ţine în gheare prada avar ca şi timpul ce numără numără numără minunile ca şi urâtul şi tu veneai în pas codat legănat decojeai atâtea mistere atârnate în plete ca pe-o ceapă piele după piele răzuia carnea mea de lumină fructele coapte cădeau în coşuri şi veneai veneai împodobită cu oglinzi mai aproape de mine cu înc-o eternitate şi eu aproape orbeam sorbindu-mi fântânile dintre stelele ascunse sub coastele tainei femeie picurată-n vertebra bărbatului

Gerra Orivera

Amintire cu miros de mere coapte (poala mamei) un sărut urma abur ridică miros de mere coapte amintiri împletite încă din pântec prelinge clipa multiplică fermentări subtile ghemul Ariadnei codifică labirinturi fir de argint nevăzut iţeşte veşniceşte modul de căutare miros de mere coapte fiu ostenit odihneşte poala mamei de dincolo cordon ombilical dalta asudă scară generaţii urcă cuptorul nemuririi miros de mere coapte în abur desenează poala mamei acelaşi fiu iar şi iar odihnind timpul

Lacrimă de rug

Matcă de piatră Nu voi să zdrobesc gingăşia din piatră doar ca s-arăt densitatea ei aerată arcuite poveri ale materiei idolatre ciocănesc mituri şi basme în pereţii străvezii ai inimii degetele de rebeliune a sângelui vremii (camera de rezonanţă a tăcerii) ţipă acoperindu-şi pupila parcurgeri prin hume şi prafuri stelare sanctuarele vieţii freamătă candela aprinde respirări răstignite în echivocul unei treceri grăbite cu mâinile de oglindă fragilă şi dură fiinţa umană îşi ciopleşte piatra de sacrificiu – făurar demiurgic – sub fiecare respiraţie a zilei încolăcit în timp ca într-o matcă pulsez şi ascult piatra cum creşte şi arde şi-nvăţ să nasc o lume curată!

Gerra Orivera

Iată-mă ca să urc scăriţa în urechea luminii am acceptat între fălcile dragonului de pământ să fiu mestecat rugurile deschise varieteu de scrumiri pe la toate răscrucile mele alchimizează frenetic diamantului să-i redea strălucirea dintâi îi şlefuieşte toate oglinzile sâmburele tainic să îmbrace pelerină imperială reflectat în oricare să crape sonic pupila de frumuseţe şi să lepăd întunericul din oase îmi rămâne să aprind un ultim rug şi asta fac acum: un cer împlântat în privire lăcrimează candoare îngropat smerit în iubire genunchiul cutremură taina sufletu-n cruce aprinde amnarul iată-mă Doamne!

Lacrimă de rug

Erupţii de dragoste Seducţiile neconsumate ale materiei bifează fărâme de înţelesuri sterile minuni în declin trecerea oarbă printre universuri existenţe ce mi-au explodat în palme declanşează orgasmele unor destine ce se cer asumate vibrant ca o cascadă dezlănţuită... Eşti gata să-ţi asumi trezirea la viaţă a unui vulcan gata să acopere lumea cu erupţii de dragoste?

Gerra Orivera

Migratoarele vise din cuptoarele zilei visele ies în tranşe unice unora li se văd maţele prin hublourile închise a vreme rea cuvintele se caţără pe mine s-ajungă pervazul cerului să culeagă din zboruri păsările speranţei cuibul inimii deschide genunea lacrimii să dospească altă cocă în runele spaţiului rozul din şoselele pupilelor mele demult a fost pângărit atâtea idealuri răpuse şi îngenuncheri rebele sau smerite mi-au prăfuit arterele zidită între braţe rotesc allegro cosmogonii pe care visele mele sunt prea răscoapte ca să le mai recunoască e prea albastru codul numeric al iubirii încărcat de azur ca să mai asorteze sângeriul gândului braţele mele se deschid ca niște ruine impudice albastre ca cerul ce dansează pe ele paşi de iele nebune cutremură somnolențele apoi se transformă în aripi şi deşiră-n penaj infinituri travestite-n văzduhuri în plasma cuptoarelor se scriu poveşti pe care doar miracolul le poate descifra visele ca nişte păsări călătoare colorează cu zboruri măiastre cerul inimii mele până începe să cânte se crapă în atriu cu zori de rodii celeste

Lacrimă de rug

Paşaport către... doar atât mi-ai dat de făcut Părinte când mi-ai dat paşaport de intrare în istoria unui basm ce-şi modifică neîncetat dimensiunile şi culorile: să-mi menţin echilibrul pe tăişul pumnalului fără să-mi pun sângele chezaş pe un pact expulzat de lumină a trebuit să răzuiesc o mulţime de morţi sterile din mine ce-au încercat să-mi sugrume ombilicul de aur cu cerul unui anotimp pe care n-am vrut să-l cunosc înmărmurită de tablourile în tuşe diafane sau energice prin care paşii mei efemeri şi-au clătinat identităţile frânte când de-ntuneric când de lumină a trebuit să-mi asum înfrângerile biruinţele precum şi remizele la şahul conştiinţelor pasate sau asumate sub cupola fiinţării chiar de mă văd sau nu în pupila făr’de pereche pe lamă de bisturiu îmi traversez demiurgica respiraţie a efemerului veşnic și-mi spun povestea cât de bine poate lumina din mine să desfăşoare imperiile... Şi să cânte!

Gerra Orivera

Oportunism din ce în ce mai greu învăţ să plec genunchiul la poruncile maimarilor zilei dialectul puterii începe să-şi despice agresiv rotunjimea vocalei de tâlcuirile luminii miracolul fuge îngrozit de respiraţia de pucioasă ce coboară ciclonuri piramida distrugerii fărâmiţaţi de întrebări sterile și neînţelesuri ce urzică epiderma cunoaşterii orbecăim prin lume apatici praf sub încălţările celor ce ne vămuiesc cu neruşinare mâncarea apa aerul și tot ce freamătă necesitate și bucurie-a trăirii dinafară sau dinlăuntru atingându-ne din oportunism de coloratura diamantului sau a leşiei învăţăm să-mpodobim tronul cel gol cu mulţumiri de jertfă tălâmbă doar-doar ne-o face loc la cina Nimicului dacă nu ne-am mutila singuri retina ar fi uşor de-nţeles arabescurile încifrate-ale lumii și am şti că fotoliul ce-l cumperi cu cât e mai lat cu-atât mai multe piroane de Iudă îl muşcă otrava când o bei îndulcită chiar dacă ochiul penumbrei încă îmi măsoară câteodată spaţiul nu voi petici ascultări de porunci mirosind a pucioasă doar pentru a prinde un loc mai în faţă 76

Lacrimă de rug la spectacolul lumii... aşa că... nu – mulţam frumos – dar nu prefer un loc mai în spate în care păianjen înţelept să ţes pânză de lumină din mine... prietene ce încă-ţi doreşti loja de vip-uri la spectacolul lumii chiar dacă-i plină de vipere ar trebui să ştii că genunchiul se poate frânge dar nu îndoaie lumina ci-i dă rezonanţă pe verticala-nălţării! tu cel doritor de un loc în faţă indiferent de plată te-ai întrebat vreodată cât ți se subţiază nemurirea când dai procură de stăpânire Întunericului?

Gerra Orivera

Arc peste scrumiri Arc amorsat într-un genunchi orb zăngănind din armură scrijelesc revolte pe fiecare bucăţică de piele ce-ar putea să bucure o inimă pocăită dar în temniţă n-o să puteţi să mă ţineţi şantajată de-un vis oligofrenic de pasăre beată am scuipat stânci din fiecare mădular prometeic vulturii au răstignit cranii pe diagonala umbroasă a-ngenuncherilor rebele aş fi putut evada doar smerindu-mă din hulpava gură a morţii... Sfidător din buză neîmpărtăşită fluier prelung și mă preling în cenușă…

Lacrimă de rug

Alegere Fântâna albă din palmă mudră cristică pe rouă desenată fântâna cea neagră din gaica lunii scăpată culegător de roade printre ursite cu răscruci la cingătoare licitate... Unde îţi vei apleca ciutura şi-ţi vei spăla însetările pribege?

Gerra Orivera

Câmp de maci dedicată Mihaelei Popa între nelinişti răstignită câmpul de maci apleacă în mine murmur de dor şi respiraţii suave de iubire jocul de-a fi sau nu coborâre pe fir de argint în matca ce geme în mine amnezii sau fulgerări de aduceri aminte în sinele meu curgător printre spaţii şi vremuri fără memorie jocul lumii face volute de brazde în câmpul inimii fermecat sângeriul macilor muşcă cu gură fierbinte pasiunea ce-mpărtăşeşte substanţa din lucruri cu un mine ce-aţipeşte molcom în cele din urmă într-un amurg binecuvântat abandonându-se mareelor iubirii cotropitoare câmpul de maci aripi de înger atinge cu apă vie îmi botează în cristelniţa cerurilor peste odihna din lumea-mi interioară răstignirile în apele translucide ale trezirii o altă transhumanţă mă îmbrăţişează amin

Lacrimă de rug

Timp încremenit a încremenit timpul obosit să mai meargă pe clipa mea boţind-o aerul e nemişcat ochiul sticleşte nimic nu clinteşte axa miracolului dacă dau foaia mai parcurg încă o existenţă timpul încă aşteaptă împietrit de la sursa dintâi nu vreau să-i decuplez alimentarea beatitudinea abisului care se creşte pe sine înluminându-se timpul după ce mai răsuflă un pic îmi va număra iarăşi ambrozia din limbă strălucirea în piele în jerbe va să mă parcurgă cândva cușca de piatră a orbirii mele timp născător de lumină va elibera

Gerra Orivera

Vibraţie lui Darie cel ce merge pe lama pumnalului în căutarea lumii şi a mea limbile încep să se-ncurce înţelesurile cad atrofiate din rădăcina cuvântului carnea se revoltă şi-ncepe din diguri să scuture cochilii confuză aş vrea să mă sprijn de-un măr de-un smochin să-mi mai zâmbească lumina încă odată precum începutul rotund ce-ar trebui să mă sfârşească în vis de perfecţiune perpetuuă eroare ambii au misiuni în derulare unul s-arate nodul nord al raiului altul puterea credinţei prin transformare nu-mi rămâne decât cerul din ochii tăi în care să-mi înbăiez infinitul ca să pot elibera strălucirile

Lacrimă de rug

Dezbrăcată de umbră mă mişc şi respir în ritmul planetei dar mă sprijin din ce în ce mai mult pe-o notă ce n-o încape portativul androginul din mine pleacă din ce în ce mai mult în misiuni de explorare pe partea întreagă a cuvântului dilema ce mă-nfăşoară ca un Boa organic e ca o limbă pornită în două direcţii: să salvez ce încă mai poartă amintirea vibraţiei de lumină să cârpesc zidirea peste armătură crăpată sau să las moartea să defrişeze terenul pentru un nou imperiu? prinsă în pâcle meditez la facere şi desfacere şi doar arar dau semn în ochiul furtunii că încă mai trăiesc apoi sprijinind cerul în tâmplă dau drumul fulgerelor să curgă botezat într-un potop de lumină timpul să se privească în lentilă curat şi să dezlege o altă facere nudă

Gerra Orivera

Imperiu de pâcle pâcla vrea să-mi cucerească imperiul prin acte false a obţinut un ordin de retrocedare portăreii îmi bat cu bezne în ziduri caii troieni sunt antrenaţi să-nfulece ceruri să pună balene la adăstat într-un acvariu să frigă pe bandă rulantă în cuptorul zilnic dinastii eşuate jalnic în visuri sulfuroase de mărire resturi menajere de istorie vor să-mi blocheze căile de acces în fanta cea mai curată a timpului conspiraţii secrete îşi trimit miriapodic ventuzele în misiuni kamikadze se face linişte în ziduri sunetul rămâne agăţat de-un univers în aşteptare va bate din palme sau nu apocalipsa o altă arhitectură va-nminuna planeta în expunere nudă să las tăciunele să ardă reţeaua cancerigenă ce vrea să-mi sufoce izvorul sau să privesc din acvariu cum pâcla ca un hârciog roade planeta pe la colţuri insinuându-se din nebăgare de seamă către miezul de foc – lumină celestă îmi explodează în pântece zorii unei alte lumi răscumpărată tenebrelor

când respir anarhia din mine apă şi foc recalibrează înţelepciunea să curg altfel universul pe-o nouă axă împletind meridianele fără centură de siguranţă închid ochii de sticlă ai planetei şi m-arunc (Foc mergând pe ape)