Idoli de strajă by INSEMNE CULTURALE

ÎNSEMNE CULTURALE – 2013

Coordonator: Arhivare: Tehnoredactare: Colaboratori:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Gina Zaharia Sofia Sincă Corina Militaru Gabriela Grădinăriu Augusta Cristina Călin

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

Marcel Vişa

IDOLI DE STRAJĂ

Marcel Vişa Prima poezie

te citesc cu ochii închişi cu buzele cobor pe trupul gol şi îţi ating sânii Cred că o să iasă la spălat ce rimează perfect ca două versuri gemene silabisesc dulcele mister care învăluie sfârcurile în patul pline de meu dorul de-a atinge acerul murit cineva unei guri înfometate de dragoste îi simt zâmbetul plutind mă adaug coapselor tale mă întregesc prin cameră suntem un puzzle complet mi se lipeşte de buze ca un sărut şi-atunci mă cu cautvers în toate oglinzile te scriu vers pe cearşaful alb văd urme de fum ca fila de început sub candelabrul tăcerii a unei cărţi luminile se sting şi-n oameni se aşterne durerea uitarea eşti prima poezie o pătură volum caldă dintr-un pe trupul unui cal uitat păstrat doar pentru mineafară păşesc singuratic pe apele Styx-ului ca un Iisus rătăcit îl dobor pe Charon cu lovituri de vâslă îl ofer pradă rechinilor albi mi-aş dori să rămân dar totul se năruie pereţii de carne putrezesc în patul meu a murit cineva nu plânge mamă o singură dată se pătează cearşaful cu moarte cred că o să iasă la spălat… 5

Marcel Vişa Femeia dric

fac autostopul pe şoseaua ce duce spre nicăieri maşinile sunt ca femeile te iau la ocazie rablele cele sofisticate se ciocnesc cu stâlpii singurătăţii e tot mai frig şi ea tace tot mai mult conduce cu grijă ocoleşte gropile din asfaltul vieţii până la ultima pe care n-o poate evita cu zâmbetul pe buze mă cufund în cernoziomul rece adorm în cântec de motor ce toarce femeia e un dric dansează cu tine pe sunetul clopotelor care bat femeia e un dric personal plătit în rate...

Idoli de strajă Zâmbet de clown

eşti zâmbet de clown pictat pe obraji lacrima falsă ce curge în cupa cu vise te sorb ca pe-un venin sau drog ... te prefaci că dormi în braţele mele şi pătrunzi în trupul de hârtie ca o cerneală roşie îmi curgi prin vene în locul sângelui ţinându-mi inima captivă în cuibul de oase ce freamătă la fiecare bătaie te-aş dona unui muribund dacă n-ai fi o grupă sanguină a nebuniei incompatibilă cu viaţa te-aş lăsa să curgi în pământ de n-ar fi teama că ai otrăvi moartea sau de-aş putea trăi fără tine...

Marcel Vişa Umbrele negre

plouă într-o Londră imaginară pe străzi umbrele negre se deschid sub cerul invadat de corbi e ora la care poeţii în clepsidre de gheaţă fac dragoste cu muzele contratimp doar eu captiv în jocul vieţii îngheţ secundele ucid ziua de ieri să uit tăcerea din ochii tatălui ţipătul surd al cristalinului apăsat de pleoapa morţii undeva se deschide o umbrelă neagră ca o cangrenă nu plânge tată ţi-e bine acum... sub tine nu mai e nicio treaptă a durerii doar liniştea oarbă a pietrei ascultă cum răpăie ploaia în sufletele noastre codul morse al deznădejdii 8

Idoli de strajă între noi umbrele negre si flori de metal un imperiu al morţii într-o primăvară sublimă

Marcel Vişa Şoapta dumnezeului negru din turnul de control

alunecaţi în voie dragi pinguini în lagărul paradis ceaşca de cafea aburindă a universului vă frige buzele ca un vulcan ce erupe în creier umplându-vă tigva cu lava gândurilor folosiţi-vă aripile când lumea se întoarce pe dos când cerul crapă ca o calotă glaciară lovită de crosa lui Dumnezeu la ore târzii în noapte universul se umple de îngeri negri ca un câmp de maci cu aripi camuflaj fac cercuri largi în jurul lui Saturn bocancii zborului lor mi-au lăsat în timpane urmele unui vâjâit cadenţat ca tic tac-ul ceasului din hol sunt rasist vreau ca doliul să fie mai alb vreau ca jocul de şah să aibă doar piese albe vreau să ... vreau să scoată cineva în afara legii negrul de sub unghii sunt amuzant de nebun... în lagărul minţii mele gândurile stau spânzurate cu capul în jos ca nişte lilieci vampir dornici de sânge doar taci... şi ascultă şoapta dumnezeului negru din turnul de control 10

Idoli de strajă Coca life (hippoezie)

Ia-ţi tabloidul, cafeaua şi porneşte maneaua Ascultă ştirile să vezi cu cât a mai pierdut Steaua Nu citi niciodată o carte Eşti la fel de ignorant parc-ai trăi pe Marte Ai o viaţă perfectă în opinia ta Ai fi şocat să ştii ce cred eu despre ea Fiecare zi o începi la fel O termini la fel fără vreun ţel nici mic, nici înalt, nici mijlociu Tot ce contează-i să te păstrezi viu Ai prieteni bazaţi mai mult de-o grămadă Ei "ţine la tine" ar trebui să se vadă Când ieşiţi împreună în lume Sunteţi o ceată de babuini plini de spume Ţi-au luat ai tăi chiar şi pc Îl foloseşti să vorbeşti pe mess cu "pisy" Iubita ta roz bombon Cu buze umflate de silicon O adevărată capodoperă de artă 99 la sută plastic, deci moartă Te-aş putea numi necrofil Te iubeşti cu Frankenstein, măi copil Eşti o specie nouă de cocalar Parazitul perfect pentru mediu- LETAL

Marcel Vişa Somn lung fără vise

unii visează frumos după moarte acesta e raiul alţii trec prin iadul coşmarurilor a fi sau a nu fi somnambul aceasta-i dilema a fi sau a nu fi strigoiul din podul casei de nebuni târziu în noapte îmi cos tălpile de singurătatea criptei să nu mai pot păşi prin mintea ta suflă în lumânare doctore lasă-mi aripile în pace promit să nu mai cad în nostalgia vieţii ascultă-mi ţipătul mut din inimă dezleagă-mă de cer să pot zâmbi o clipă sincer

Idoli de strajă Toată lumea dansează pe acest poem

beat-urile unei piese de club îmi inundă timpanul la radio aud că un mix făcut de un d.j.necunoscut rescrie istoria poeziei Edgar Poe se răsuceşte-n mormânt plăci de vinil sar din pick-up ca steluţele ninja ricoşează-n pereţi retează capete cuvintele sar de pe foaie ca sângele soarelui prin raze în dimineţile brumate de toamnă ca pâinea prăjită din toaster când luam micul dejun împreună se tipăresc în mintea mea ca o carte azi scriu despre tine treci prin oameni ca o muză prin mintea poetului priveşti de sus sala de dans cu trupuri decapitate participi pasiv la scena morţii răsuceşti o ţigară şi te întorci în timp pe urma fumului colorezi în sepia balul modern al sufletelor imortalizezi pe hârtie poeme întregi dimineaţa capete zac pe podea ghilotinate de sunete sunt un d.j. nebun mixez poeme pe piese de club transform beat-urile în cuvinte muzele dansează lasciv pe bar se dezbracă numai pentru mine 13

Marcel Vişa când sunetele nasc cuvinte durerile facerii se transformă-n extaz când cuvintele nasc sunete lumea dansează

Idoli de strajă Cafenea

mă aşez pe tăcerea celor din jur un scaun înalt mă ridică dincolo de tavan în podul de unde răzbate un cântec vechi printre cufere pline de praf pick-up-ul din lemn îşi înfige nemilos acul în trecut maşină a timpului pentru vocea lui Janis Joplin la parter oameni goi de sine duc la gură ceşti de cuvinte nerostite aud inimi bătând în perete zidite cărămizi lipite perfect conturează un paravan între sentimente privesc ceasul e târziu mă afund în ceaşca de cafea făcându-mi pat pe zaţul rece în care o ţigancă bătrână îmi va ghici cândva trecutul

Marcel Vişa Ca un prieten bun

îmi amintesc ultima întâlnire pe uliţa strâmtă şi umilită de ploi purtai o rochie neagră simplă ce nu reuşea să-ţi acopere îndeajuns dezamăgirea ţi-am oferit un buchet de roze te jucai iar mâinile îţi tremurau de ură am simţit … cădeau petale în noroi şi odată cu ele speranţa fugea departe se micşora ca un balon scăpat spre cer de un copil în drum spre casă am lăsat deschise toate porţile să evadeze din mine durerea acel câine care-şi muşcă lanţul fuge pân' la colţ apoi revine la stăpân dă din coadă timid şi se ghemuieşte în sufletul lui ca un prieten bun

Idoli de strajă Prin târgul trist din alte anotimpuri

în târg plouă mărunt cad picuri reci dintr-un văzduh bolnav se cern prin site rare nostalgii în sufletul îndrăgostiţilor de humă porumbei zidiţi în beton învie sub umbrele negre purtate de oameni plictisiţi prin căruţe poposeşte o clipă amurgul se-nchide în ochii toamnei timpurii ca un papirus inscripţionat cu sânge uscat de soare buticuri încuiate emană miros de rânced în jur prin crâşme tăietorii de fum vânează lulele aprinse le extrag esenţa parcă ar fi hoţi de suflete cortina se rupe când miezul nopţii bate în turla bisericii un fulger a lovit un clopot scântei de sunete se nasc şi trec prin somnul celor care zac pentru eternitate sub cruci de lemn putrezite demult un beat s-a rătăcit sub luna oarbă 17

Marcel Vişa pe străzi înguste şi pustii în mahala doar umbra lui mai mişcă într-o doară ca-ntr-un târziu să poposească sub un pod e frig iar lampa şi-a mai potolit lumina în patul meu s-a aşezat motanul la geam adorm doar eu purtat de vise prin târgul trist din alte anotimpuri

Idoli de strajă Bunker-ul nopţii

noaptea ne şterge de pe faţa pământului ne acoperă cu plăpumi de beznă parcă ne-ar proteja de ceva… în bunker-ul întunericului stăm ascunşi de lumini false la capăt de lume pâlpâie becuri se ard pe rând ca 'ntr-un coşmar precum lumânările stinse de vânturi cosmice… privesc cerul trist văd corbul negru care ne ciuguleşte ochii din orbite la malul mării arde un far stingher în lumina lui slabă sinucigaşii se aruncă-n abis la răsărit marea roşie de sânge e despicată cu toiagul unui Moise zombie morţii păşesc spre maluri ca o armată de roboţi vin să ne îmbrăţişeze cu mâini reci de metal ne strivesc la pieptul lor să fugim în întuneric în burta corbului uriaş nişte Iona moderni să zburăm fără teamă peste Styx

Marcel Vişa Speranţa

îţi cer o frunză pom al vieţii să zbor dincolo de toamnă în primăvara împletită în frânghiile corăbiilor iernate în porturi pustii o frunză covor pentru gânduri ... voi poposi în visul motanilor adormiţi la gura sobelor de lut voi opri inimile de lapte discul vinil care roteşte universul steluţe sub tălpile mele cerul s-a oprit la culoarea albastră omătul de cerneală scârţâie un cântec pe repeat undeva un cor de îngeri negri joacă ruleta rusească a sunetelor (plutesc pe singura frunză care cade primăvara)

Idoli de strajă În lipsa ta cerul se sprijină pe cruci albe

ne plimbăm pe câmpul cu maci roşii până la cer cerul care începe să coboare pe tulpina lor ca un Jack vrăjit de vrejul norilor mâna ta îmi apasă pieptul îmi recapăt oxigenul pierdut de-a lungul morţilor mele îmi faci respiraţie gură la gură sufli crivăţul tăcerii zăpada îmi plombează dinţii de caria cuvintelor şi pleci ... în lipsa ta cerul se sprijină pe cruci albe te aştept asediat de murmurul ploilor sub tavanul ierbii pălăvrăgesc cu zânele surdomute şi-n clipa în care parazitat de uitare dansez un ultim vals cu amintirea ta mă topesc în macii roşii ce-ţi invadează orbitele a primăvară

Marcel Vişa Incizie

tai pântecul norilor să curgă ploaia ca un sânge al apusului peste copila secetei anestezie locală înfig ace în ochii de un albastru trist caut lacrima ce îi sărează gustul buzelor sângele ... ocna inimii pulsează apă de mare în toracele golit de îmbrăţișări mă caut în ţesuturile ei un trichinella spiralis inofensiv plutesc în derivă desprins de sine odată cu pielea braţelor trăiesc prima despărţire de viaţă parazitând moartea suntem inimi siameze hrănite cu sticla pisată a neoanelor ne lipseşte lumina din retinele matifiate de plâns ca tenul de fotomodel folosesc o altă cremă să-mi hidratez vorbele corzile vocale ţipă întruna după sărutul tău eul durerii mele anesteziază-mă cu lipsa ta

Idoli de strajă Centipede

legaţi în serie pâlpâim ca beculeţele de crăciun pe planeta cu ciuperci atomice depindem de siguranţa zilei de mâine arsă demult în tabloul periodic al elementelor scurtcircuit 2050 ciclon de praf cu nume de femeie mătură cerul de culoare un supercomputer scrie poeme despre iluzia umană cip cip cântă pasărea cipuită văd coduri de bare pe inima femeilor sânii lor izvoare de coca cola pruncii dorm în gropi comune cu degete roase de foame zdrenţe de carne şi metal topit ... fiecare cu îngerul lui al meu a rămas fără baterii legaţi în serie ne stingem ...

Marcel Vişa Crisalida

în duel cu timpul glonţul secundei îmi perforează branhiile de ceaţă înot în oxigenul trecutului îmi depun în formol iubirea inima disecată de tristeţe bate în pereţii pieptului ca un ciocan într-un gong tibetan sunete prelungi ţipete de pescăruşi se nasc sub zarea oarbă anesteziat de alcool operat de amintiri strâng în pumni nisipul clipei şi ascult muzica valurilor durerea e o clepsidră se goleşte se umple iar niciodată nu ...tace priveşte sunt lângă tine în ceaţă aripi îmi cresc din palmele udate de lacrimi evadez din visul tău ca un fluture la primul zbor

Idoli de strajă Suflete

trupul tău e ciorna pe care îmi scriu poemele trupul tău iubito o poezie citită de mine până la ultima literă dezbrăcaţi de secrete ne trezim pictaţi pe cearşafuri impregnate cu dragoste în noi arde ceva ca un suflet un ecou o bătaie de inimă dărâmă pereţii universului şi dacă plouă în trupul tău mă ascund să ard ca un suflet al sufletului

Marcel Vişa Poezie fără personaje

miroase a singurătate tot mai mult a cetină ce cade lin în noapte crengi de brad jerbe pe morminte scorojite luna plină înghite pupilele dilatate ale timpului universul geme de viaţă de moarte lumina se stinge în camera lui Dumnezeu copacii ard în ferestre drogaţi de flăcări toamnă ... lumina vieţii pâlpâie ca un neon defect se stinge într-o ploaie de scântei scurtcircuit universal un ultim big bang şi tăcerea rămâne muză într-o poezie fără personaje

Idoli de strajă Înot cu palmele găurite de iubire

ca-n palmă te văd strâng pumnii să-ţi storc zeama de lămâie a amintirilor eşti cui ruginit în linia vieţii m-ai răstignit de orizont şi acum apun într-o mare străină eşuez pe un ţărm bântuit de fantomele trecutului respir chipul tatuat în aer parfumul tău o toxină ce-mi invadează plămânii tremur sub resturi de epavă pradă adâncului hrănesc piranha cu trupul descompus de regrete mă ruinez ca un cavou năpădit de iederă împuns de oasele ieşite prin carne un naufragiat cu palmele găurite de iubire nu mai poate înota spre viaţă

Marcel Vişa Poezii de al' dată

oraş cu iz de ziar aprins în tine a nins cu cenuşa poeţilor dispăruţi nepublicaţi nevruţi boboci de toamnă târzie sub ferestre învie o mie căţeii pământului latră la porţi închise ruginite de vise plouă în oraşul de cenuşă în hol doar o tristă mătuşă la ceai ... pe stradă un singur tramvai dar vai s-a ascuns într-o scară iubirea de-o vară şi nu e nimeni s-o ceară afară la joacă căzu promoroacă în gene la Ene mi-e lene ... pe scânduri ude s-au dus două rude niciunde au plecat departe cocorii din carte orizontul arde de cer ne desparte în blocul cenuşiu s-a deschis un pc-u 28

Idoli de strajă parcă-i viu al tinereţii tale sicriu aş scrie un poem despre plumb şi lacustre dar tare mi-e teamă că nu-i cine să-l guste căci timpul trecu ca o ghindă căzută în tindă stejar crescut în oglindă să scriu poezii despre betoane despre cucoane cu silicoane bune de pus în tomberoane can can şi atât ... o toamnă de plastic chinezesc tablete smartfoane şi net fotbal si pariuri la Bet Caffe Arena Titanicul a eşuat pe Sena în filme cu Cena romantism la mâna o sută livrat în pungi de plastic sau saci de iută a murit bunicul de gută înjurându-l pe Ilici de "dracu să-l f*tă" bunica plecă şi ea îndată în tablouri de când era fată e poarta-ncuiată doar vântul o zgâlţâie câteodată şi-aduce un iz de ciocolată de casă perdeaua e trasă e rece măi tată iarba creşte-n pereţii de vată poezii de al' dată ...

Marcel Vişa E plin de greieri în ochii poeţilor

e plin de greieri în jur mari cât turnul eiffel scris cu literă mică orice turn devine banal e frig în mansarde fără focuri aprinse în inimi e toamnă şi e plin de greieri în ochii poeţilor e plin de turnuri care se năruie pe tabla de şah a vieţii cântece sinistre răsună în timpanele invadate de cer şah mat dumnezeu doarme acoperit de pătura groasă a păcatelor scris cu literă mică dumnezeu pare mai uman ... fumul ăsta se ridică de undeva probabil din suflete incinerate pe altarul iubirii în iarna ce vine mă-nfăşor în aripi de fluturi zbor printre fulgi de nea cu viteza luminii să ating uitarea cu degetul aşa cum ai încerca marea ... să nu mă cauţi prin fântâni pustiite de doruri iubito au secat lacrimile în ochii invadaţi de greieri mari cât un anotimp singur petrecut 30

Idoli de strajă Poem cu ochii închişi

când vreau să citesc poezii te deschid ca pe o carte picior după picior învăţ alfabetul braille ating suav locul unde începe orice poveste amorul meu coboară peste tine precum noaptea din candelabre îngheţate de stele te acopăr cu plăceri interzise te încing dincolo de trup sufletul scurmă în pereţii de carne caută evadarea te exorcizez citindu-te în braille iubito sufletul tău îmi aparţine până dincolo de trup zâmbeşti sau râzi în hohote nebuno să ai un final fericit te citesc cu ochii închişi te scriu cu ochii închişi în cartea femeilor ce mi-au trecut prin gând

Marcel Vişa Scrisoare

am legănat moartea în braţe până mi-a degerat sufletul şi acum îmi înţeapă carnea ca un iceberg sunt un titanic fără pasageri la bord sau mai degrabă o corabie fantomă pe mări străine călătoresc fără busolă, fără hărţi fără scop sunt singurul meu pasager atunci când lovit de gheţuri eşuez şi nicio barcă de salvare nu se vede la orizont ca un pisoi nou născut dau de două ori din mâini şi mă cufund în oceanul infinit de gânduri ies uneori la suprafaţă pe insule din hârtie să-ţi scriu îţi amintesc să nu îmi mori în braţe iubito am legănat prea mult moartea şi acum îmi înţeapă carnea ca un iceberg

Idoli de strajă Fotosinteză

clepsidra s-a spart mă acoperă cu nisip din picioare păşitul rămâne vizitatorilor cu paltoane lungi care nu acoperă suficient descompunerea paznic singurătăţii cuprind mirarea cu braţe lungi ca o vioară ce prinde rădăcini în oameni sunetul vântului printre crengi mă adoarme vântul care spulberă lumina şi o îndeasă în gura morţilor ca un burete în chiuveta murdară visez copaci cum cresc din carne frunzele se hrănesc cu sufletul fotosinteză readucere la viaţă

Marcel Vişa Un piroman în Eden

dacă citeşti asta sunt deja mort capul mi-a căzut în palmele sinucise de neatingeri părul a crescut prin retinele opace aidoma unor gene rimelate strident pleoapele îngreunate de fardul nopţii se zbat pe rând semn rău de nerevenire la viaţă virusul singurătăţii suferă mutaţii dincolo spasmele musculare se înteţesc aripile cad degerate de zborul spre nicăieri plutaşului îi arăt degetul mijlociu printre gratiile dubei cu îngeri vodka asta incoloră mă va pune pe picioare voi visa curcubeie alb-negru închis de viu printre fantome îmi pansez cu uitare existenţa dintre două lumi ajuns la destinaţie cerşesc o cheie de 14 să-mi reglez conturile cu timpul răsucesc acele ceasornicului pentru eternitate şi aştept să-mi ningă cu secunde călduţe în capul scobit de amintiri ca un măr muşcat de dinţii unei eve stricate sunt ca un piroman scăpat în Eden focul îl port în suflet aduceţi stingătoarele cu praf de stele iadul e un rai al pompierilor

Idoli de strajă Recepţie!

alpha către delta solicit ajutor în fiecare vis al meu cineva de pe front moare vreau o cască de aşezat peste gânduri şi un brancardier să mă poarte în suflet dincolo de linia luptelor în spitale de campanie mă tratez de hemoragia sunetelor asistentele îmi injectează în venă linişte un ser mai greu de găsit decât viaţa printre ruine mă sperie cei aliniaţi după ziduri precum maidanezii marchează teritorii care nu le aparţin ridică mâna şi strigă "hail" cartonaş roşu alpha către bravo "Dumnezeul meu Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit "

Marcel Vişa Apocalipsa iubirii într-un decor mut

îţi aminteşti fluturii negri care poposeau pe umărul zăpezii în doliu după zborul reginei ? se topesc pe culme absorbiţi de magnetul norilor depărtarea cu iz de putregai îmi dă fiori timpul captiv în ceas de lemn se zbate ca ochiul de mort al eclipsei totale de cer apus de oameni de îngeri de tot apocalipsa iubirii într-un decor mut şindrila caselor se acoperă de zgura tăcerii la porţi se opreşte un străin cu lanţuri ruginite la picioare cu chipul şters poţi fi tu un actor celebru în piesa numită "viaţa mea" vezi s-a aşezat în genunchi cerşeşte sărutul reginei ea doarme buzele se topesc în ţărână cerul s-a mai luminat dinspre Dumnezeu azi fluturii adună în aripi roua unei treceri rapide prin viaţă o zi ca o ceaţă densă într-o dimineaţă de joi când uiţi să îţi pese 36

Idoli de strajă o zi în care îţi usuci hainele pe tine ca un soldat adormit în tranşee în anotimpul cu cei mai trişti ochi îţi aminteşti fluturii negri care poposeau pe umărul zăpezii ? sunt peste deal de apocalipsă ...

Marcel Vişa Basorelief

şoareci peste tot şoareci rod unghiile basoreliefului din perete litere din necrolog nume după nume dispar zidurile respiră prin oameni polen din florile răului când facem dragoste cu muzele stamine ale diavolului ne cresc în trupuri tumori de smoală ne tratăm uneori în casa timpului terapie prin nemişcare amorţiţi dar readuşi la viaţă ne minţim din nou după ani de existenţă în trupuri străine sufletele se deformează devin neîncăpătoare pentru speranţă le aruncăm pe noi precum nişte blue jeanşi în care şoarecii îşi fac cuib rod unghiile basoreliefului tot ce-am rămas

Idoli de strajă Câţi megapixeli avea iubirea?

spargi parola minţii te instalezi ca un virus de care nu pot scăpa oricât îmi scanez trupul cu alte femei înfloreşti în braţele mele ca un mucigai nobil frumoasă şi destul de vie să-mi fii când te-am întâlnit îţi spălai sânii de gura pruncilor nenăscuţi în atelierul de tortură păsări negre îţi sculptau forma în aluatul nedospit al cărnii şi-acum mă întreb "câţi megapixeli avea iubirea în prima fotografie?" eram eu luna şi greierul acela ce nu mai tace-n iarbă tu nu crescuseşi nu-ţi frământasem îndeajuns trupul între degete eram eu şi greierul acela care muşcă din lună ... abia aştept să mă hrănesc cu tine am foamea unui saltimbanc suspendat în eter după o farsă a gravitaţiei pân' te vei coace de tot las aparatul pe trepied mai fac un salt în moarte 39

Marcel Vişa Oraşul dintre buzele tale

iubesc oraşul dintre buzele tale construit din cuvinte încrucişate cu săruturi joc şotron pe străzile lui iubirea ta e o eclipsă de soare la răsărit o noapte prelungită în zaţul norilor în patul meu te aşezi ca un hoţ fără trup mă înfăşori în tentacule ca-ntr-un fular călduros în cea mai viscolită zi din calendar mă faci să te iubesc pentru a mia oară când devii prea invizibilă să te pot uita iubesc oraşul acesta muşc cu dinţii din caldarâmul care păstrează urmele primului sărut

Idoli de strajă Fiecare cu idolii lui

oamenii îşi cioplesc chipul în stele în stânci în sufletul dumnezeilor ascunşi fiecare se-nchină la idolii lui oglinzi suspendate-n eter reflectă frumuseţea căderii în păcat comete gemene se-ngroapă de vii în cratere diferite acelaşi cimitir universal suntem plimbaţi în lesă de spiritele morţilor daţi dispăruţi din vieţile noastre în trecut în viitor nicicând în prezent uităm să existăm şi-atât fiecare cu idolii lui

Marcel Vişa Viermi de mătase

vrând nevrând zilele devin şine de cale ferată pe care se târăsc viermi de mătase proaspăt decupaţi din palmele tale îmbrăţişează prin gări pustii suflete prea strâmte să încapă în trupuri de metal şi mor odată cu atingerea cafeaua băută pe jumate îmi aminteşte de nopţile cu insomnii acute în care liniştea îmi înţepa inima ca-ntr-un ritual voodoo nu murea nimeni doar bătăile se opreau treptat cu degetele încleştate pe torţile ceştilor apar şi dispar arlechini muribunzi odată cu înserarea din coşuri amintirile aprinse fumegă în jurul lunii buzele-mi ard eclipsate de sărutul tăcerii îmi aşez capul în ghilotina lui şi aştept uitarea precum un evadat clipa întoarcerii la captivitate doare fiecare minut în care mătasea trupului tău nu mă preschimbă într-un cocon de iubire

Idoli de strajă Prea puțini îngeri în viață

prea puțini îngeri în viață unde să-i caut dacă nu în cerul palmelor tale? decupează-mi sufletul cu îmbrățișări tandre desprinde-mă de trup cu grija unui chirurg ce-și scoate mănușile după operație plimbă-mă pe cărările neumblate ale toamnei târzii între noi se aprind neoane de salon afumate de gânduri negre suntem pacienți pe singura bancă liberă din parcul vieții dacă nu am avea iubirea ne-am dona unul altuia tristețe săruturile s-ar desprinde de buze odată cu carnea cireșelor coapte de mai și poate îngerul din noi ar tresări la fiecare bătaie de aripi ce nu s-ar decupa din văzduh în singurul zbor ce contează spre lumină...

Marcel Vişa Valkyrie

am zborul mai sacadat decât un râs în hohote smulge-mi din carne aripile să tac ajută-mă să donez sinceritate oamenilor cu ochi în palme atinge-mă să vezi adevărul în fiecare pulsaţie din jurul inimii credeai că sufletul sălăşluieşte în carne e doar un sarcofag de lumină în care îmbălsămat de secunde te pietrifici perfect învaţă-mă să păstrez în mine cerul intim ca o renaştere să-mi respir căderea cu amândouă braţele cultiv aripi în ogorul neantului zborul peste cadavre mi-a infestat trupul cu o moarte mai sacadată decât un râs în hohote

Idoli de strajă poemul cianurii

la mesele din jur doar umbre duc la gură pahare pline cu cianură muşcă din ele cu nevinovăţie moartea zâmbeşte din prag dinţii de aur îi fac zâmbetul mai frumos? la mesele din jur tăcerea se aşterne sumbră ca un lac de decantare te scalzi în ea fără să vrei vâlva băilor votează NU la referendum

Marcel Vişa Shadow

Shadow are mâinile secate de îmbrăţişări ca un yoghin retras în sine când merge unghiile se-nfig în carnea cerului Shadow e un nor din clanul altor timpuri din el curg întruna oameni decapitaţi de zâmbete spânzuraţi de limbi în cercuri de fulgi albaştri Shadow se ascunde uneori în dulapul din camera mea şi vântul îl caută prin ferestre zăbrelite cu flori uscate şi marea îl cheamă pe țărm să-i umple cu nisip gura înfometată ca o clepsidră timpul moare odată cu Shadow la ora la care ploaia încetează să cadă fluviile să umble şi noaptea să doarmă în patul cu oameni decapitaţi de zâmbete Shadow e norul pe care îmi cultiv tristeţea cresc pe umerii lui florile răului

Idoli de strajă Cât de departe pot arunca noaptea din mine?

decorsetat de umbră într-un striptease grotesc prin temple decojesc gândurile zeităților fertilizez neantul cu imprudența de-a fi a fi sau a nu fi absorbit de rădăcinile terrei crescute în molozul universal? cât de departe de orizont să arunc bumerangul gândirii fără a-mi lovi cerul? mă aliniez planetelor îmi port lumina sub tălpi ca o centură fotonică de cărbuni aprinși sub trupul și sufletul din care cresc îngeri siamezi în lesă ori liberi de aripi încrustați în aleile cărnii sau alcool nu mai contează de arzi sau nu încătuşat ... în noi ruginește o ușă avem cheia dar ne lipsesc mâinile crescute prea dinafară să nu păcătuim cât de departe pot arunca noaptea din mine să nu o mai poarte bumerangul întoarcerii când doar o ușă mă desparte de lumină?

Marcel Vişa War

dansezi în avionul cu hublouri deschise pasagera rock n roll ai dreptul la o singură cădere şi stângul în dreptul inimii ca o carapace ţestoasa a învăţat mersul tiptil ... eşti în avionul militar cu steaguri în elice şi lunetişti în coadă tancuri tancuri trec prin subsolul tău paraşutate în infern cerul îşi acoperă răniţii din tranşee cu bandaje de zăpadă în răni germinează tăcerea prinsă în copci cresc din ea membrele zeiţei Durga dă-mi şi mie o ţigară aprinde-o pe-a ta şi haide să aruncăm golul din noi în prăpăstii

Idoli de strajă Locul faptei

se-ntorc în pântece copiii să-şi doarmă inocenţa îşi odihnesc oasele după război până creşte carnea la loc observ tăcut învierea morţilor prin cezariană planeta gravitează dureros în jurul propriei singurătăţi se aud ţipete dintr-un infern aflat la suprafaţă doi câte doi păşim în aceaşi clepsidră curgem în Styx valuri valuri la capăt deşert îmi port bisturiul gata să-mi operez vocile care-mi şoptesc tumori priveşte-mă cum strâng în mine săgeţile ceasornicului ţintă vie în calea timpului câinii latră caravana orbecăie pe căi neumblate busola s-a oprit la prima iubire şi acum caut raze de lumină printre nori urc scări în spirală doar ca să cad mai adânc în nelinişte după război copiii se întorc în pântece să-şi doarmă inocenţa eu mă întorc la locul faptei aidoma unui criminal

Marcel Vişa Exod de muze

a început exodul de muze oarbe mute se lovesc de pereţi cad pe scări de mână cu anotimpurile îmi aduc la pat ceştile de cafea îmi toarnă cerneală în palme să-mi spăl faţa cu poezia cerului dimineaţa are câteva rânduri serile sunt romane întregi ... muze oarbe mă leagănă în hamace de fum mi-alungă somnul în pereţii tencuiţi cu singurătate muze mute mă învaţă să respir din tuburi golite de sunete ascult doar lumina cum bate în gonguri oglinzi muze mute muze oarbe pe alei de mână cu ceaţa prin oraşul ce pare un monstru marin înecat în ceaşca de cafea a unei ghicitoare exod de muze şi nu e nimeni să despartă apele în două...

Idoli de strajă Tasmanian song

pe greierul alb călare străbatem saliva serii răcoarea atinge cu mugurii verzi-mucegai sânii de care sunt lipit ca un apus aprins de acetilena ochilor tăi mă-nfăşor în lumi străine viaţa-i un foc de paie noi sperietorile ... prin păduri stol de sunete frânt ca un ecou în gâtul viorii un cântec interpretat nazal de un băştinaş tasmanian e iubirea noastră monoton apus cerul are culoarea îngerului pierdut noi ne-am regăsit ce dacă ardem?

Marcel Vişa Până când foamea ne va despărţi

atât de multă supă într-un singur plic şoptea nibelungul rătăcit la uşa mea şi niciun câine nu-i lingea picioarele să-l încalţe cu foamea lui doar preşul se mula perfect pe frigul din oase ca o meduză albastră la cina cea de taină pisicile din cartier şi-au înmuiat cozile în bolul cu noapte deveniseră neclar de negre ca un ghinion de vineri 13 undeva o lună preaplină îşi vomita lumina difuză pe străzi mi-am pus ceasul să sune odată cu prăbuşirea lumii în cataclismul noii zile o supă lungă asezonată cu trădare ... eram cei mai buni prieteni şi ne-am jurat iubire până când foamea ne va despărţi atât de multă supă într-un singur plic şoptea nibelungul rătăcit la uşa mea ...

Idoli de strajă Te văd prin palme…

te văd prin palme închid ochii şi las celelalte simţuri să te înţeleagă pe deplin dacă ai fi o iluzie nu te-aş atinge dar eşti tu eşti chiar exişti în centrul meu nu e univers să gravitez în el ca-n tine am axa între cei doi poli viaţă şi moarte şi un singur soare îmi hrăneşte planetele cu timp tu haide să navigăm până la apus corăbii cu pânze din cearşafuri impregnate cu amor îmi îngrop în tine insulă pustie inima ca un pirat alungat de mare în zările umbrite de bătaia vântului nordic când te îmbrăţişez te aud mai aproape decât cel mai apropiat sunet în care aş eşua pun mâinile la ochi te văd cum curgi pe linia vieţii fluviu amazonian plin de mister te aduc în delta sufletului tău te îngrop în îmbrăţişări comoară de nisip ce-mi curgi printre degete 53

Marcel Vişa capeţi forme ademenitoare ca un vis despre perfecţiune te cern în clepsidra palmelor tu îmi dai timp să iubesc

Idoli de strajă Reciclare

hai să ne bem cafeaua cochilia unui melc de mare să fie vasul insomniilor noastre sărate şi limpezi ultima picătură o vom păstra în sânge legământ cu ziua ce vine zorii electrizează cu poezia trezirii la viaţă fiecare adună în universul lui speranţe ca un homeless cartoane duse la reciclat devin ambalaj pentru vise azi rătăcesc în cochilia mea tot mai strâmtă un sihastru îndrăgostit de linişte am paşii daţi în surdină să nu trezesc ecoul reciclat al iubirii de sine

Marcel Vişa A încurcat limbile şi acum pescuieşte suflete

construiesc un iglu babel înconjurat cu sârmă ghimpată încarcerez idolii care te sperie pun liniştea de strajă sau o plimb în sănii trase de câini până la poarta universului şef de atelaj Cerber respiră sacadat aerul poluat cu bosoni higgs un filtru de particule ne-ar salva big bang-ul de la inhalare în iglu e întuneric cineva a încurcat limbile şi acum pescuieşte suflete precum eschimosul la copcă în drumul spre casă îmi caut umbra mâinilor în buzunarul eclipsei de cer îndepărtez luna şi pescuiesc promisiuni pun degetul pe rană să simt frigul unui suflet de idol care mă sperie

Idoli de strajă Creaţie

mi s-a furat o coastă nu am reclamat nicăieri te-am întrebat doar de ce porţi o bijuterie furată şi mi-ai răspuns că dumnezeu a scos din mine un demon să-mpodobească infernul mă caut în buzunare lipseşte bricheta ce-o mai fi vrând să facă acum?

Marcel Vişa Love is in the blue

disec natura moartă-n ochii tăi precum Tonitza mă plimb din pleoapă în pleoapă şi la plecare las un bănuţ nicio altă urmă de anestezie pământul ne doare la fel pe fiecare aborigen din flori în rest suntem destul de anonimi şi fumăm al dracului de mult iubim culoarea verde daltoniştii şi melcii uneori ne iubim între noi între noi nimeni ... pictez natura moartă-n ochii tăi clipeşti cam des pensula îmi dă erori între anotimpuri o pânză a rămas goală peste frigul ce vine nu plânge după potop pietrele miros albastru şi noi iubim daltoniştii

Idoli de strajă Transfer de date

mi-adun pe stick aripile amintirile din eden pe eva scotocesc printre fluturi albi fluturi negri crisalide începutul vieţii îl înjur pe darwin maimuţele şi tot neamul lor mă trag mai aproape de dumnezeu când focul din grotă se stinge şi femeia atârnă de-o coastă ne conectam prin USB-ul rugăciunii transferăm date viruşi sentimente conexiunea se întrerupe la fiecare potop archaeopteryx bântuie în noapte începutul vieţii mă pândeşte feroce cu ochi de femelă curcubeu

Marcel Vişa Lumina din palmă

palmele bunicii miroseau a rugăciune a vanilie şi muşeţel camera se mula perfect pe singurătatea ei din când în când cobora Dumnezeu din grindă şi lumânarea de ceară pâlpâia blând stăteau de poveşti până târziu când unul din ei adormea într-o seară singurătatea nu a mai cuprins-o camera se strâmtase prea mult şi a decis să-i întoarcă vizita a lăsat lumânarea aprinsă în palmele mele şi mirosea a moarte peste tot

Idoli de strajă Pescuim adevărul la copcă

las urme de bocanci pe tavanul bisericii trag clopotele precum aş da un spânzurat jos mi-e groază să-mi trezesc dumnezeul palmele lui ca un iglu ascund o dragoste glacială gheţurile cască în somn prin copci credincioşii în viscol pescuiesc câte o iluzie rătăcită un banc de adevăr pluteşte-n adânc sonarul arată urme de iubire pe fund fundul femeii cu aripi numită înger dar tac vorbesc de funie în casa spânzuratului

Marcel Vişa Lemingi şi pietoni

la cearcănul mesei perechi insomniace se adună adoră luna ritual cu mâini în eclipsă şi ochi la ceafă nu ştii niciodată cum cineva îţi fură îmbrăţişarea te lasă dezvelit şi orb obişnuiţi cu giulgiul de la naştere descheiat puţin în scurta vară ne retragem în el ca-ntr-o placentă aşteptăm să treacă limuzina albă a iernii leming-pietonii universului au învăţat culorile semaforului îmbrăţişarea morţii deschide ochi

Idoli de strajă Copil din flori persecutat de inocenţă…

copil din flori persecutat de inocenţă zeppeline în flăcări prăjeau cerul fraged mirosea a război şi a stele coapte prin tranşee soldatul necunoscut înjura apocalipsa şi bricheta zippo ce nu se mai aprinde la orice ţigară aşa cum urechea nu se mai pleacă la orice vorbă când fuma tristeţea aciuată în braţele lui mă lovea ca un gong tibetan copil din flori persecutat de inocenţă pe unde-ţi vei trăi ecoul mă alina gândul că sufletul desperecheat de carne zboară liber precum glontele mire îndrăgostit de moarte în căutarea pieptului care să-l îmbrace şi ce mai nuntă nori pietrificaţi cădeau lăsau cratere în oameni şi ce mai flori de mucegai peste cadavre zăpada lor infesta plăcut nările cu mireasma putredului anestezia durerea până la confuzie

Marcel Vişa Coşmar cu zâmbet de pisică

stelele înfipte în cer ca nişte căpuşe parazitau întunericul lumina lor ca o infuzie de puroi plana deasupra arborilor de sequoia de crengi atârnau spoite cadavre de îngeri şi tu Alice înconjurai cu bandă reflectorizantă locul sinuciderii un sunet sacadat ca respiraţia unui muribund reverbera printre rădăcini uscate şi oase horcăitul s-a întrerupt la ora două când mi-am aprins ţigara pe balcon am ars toate căpuşele şi cerul a zâmbit ca o pisică de cheshire

Idoli de strajă Dumnezeu a plagiat

Dumnezeu a plagiat forma ochilor tăi când a creat lumina iubito m-am cutremurat până la ultima geană şi carnea mi s-a încrâncenat dezvelit de întuneric clipeam sub frigul atingerii tremuram blând în aşteptarea razei de cum am deschis ochii am înţeles Dumnezeu a plagiat lucrarea diavolului

Marcel Vişa Mahalaua îngerilor

prin fumul de ţigară luna difuză latră la noi ne înghite de vii tuşeşte amurgul desenat în grabă pe cerul de plumb (nituit pe alocuri) lasă pete de viaţă pe hainele celor doi îngeri pe tocuri ieşiţi la plimbare printre tomberoane gri şi mâţe moarte răcoarea şi liniştea se împletesc cu gemetele lor pe banca din parc nu mai are loc niciun orgasm stai lângă mine ... muză tristă-n bodegi de mahala mă îmbăt cu tăcerea tastelor tale

Idoli de strajă Cataractă

când suntem aşezaţi pe targă vedem tavanul până atunci ne sunt suficienţi patru pereţi şi totuşi am putea uneori să privim în sus tencuiala să ningă umplându-ne albul ochilor

Marcel Vişa Narayan

ca o sirenă digerată de piranha sau o lună înghiţită de lilieci a dispărut minunea din viaţa mea acum pot doar să-mi vopsesc aripile în doliu saltul în gol va lăsa o dâră pe cerul albicios ca un tavan de salon paturile goale îşi aşteaptă răniţii unui ritual al braţelor amputate de îmbrăţişări

Idoli de strajă Optimist

azi sunt optimist ca un soldat ce îşi păstrează o coajă de pâine pe mai târziu fără a gândi că poate tranşeele îl vor înghiţi de viu cu gurile lor veşnic flămânde obuze cad mereu printre oameni ca nişte căţei fătaţi prematur chelălăie şi muşcă din noi mângâierile azi sunt optimist arunc coaja de pâine morţii ea dă liniştită din coadă se gudură la picioarele mele şi-mi linge rănile azi sunt optimist iubirea nu ţine de foame ţine de viaţă

Marcel Vişa Devoratorul de gânduri

sunt oameni care se hrănesc cu linişte sau cerşetori surzi care mănâncă de pe jos cuvinte eu ciugulesc firimituri de gând pe un pervaz abandonat din vară fiecare gând are gustul specific anotimpului cu sau fără aripi zborul de la viaţă la moarte m-a obosit migrez an de an deşi nu mai ştiu unde e rău sau bine aceeaşi lapoviţă de-un rece dureros îmi biciuie obrajii pretutindeni iar resturile unui ospăţ de vorbe îmi potoleşte foamea temporar

Idoli de strajă Zorii au forma unei umbre virgine

cu tine la piept nu aș putea muri mi-ai împrumuta bătăile inimii și timpul ar curge albastru prin venele oxidate de liniște aș respira bătaia ta de aripi și zborul ne-ar apropia ca două buze însetate ecoul sărutului ar umple cerul de ploi trezește-mă din visare toarnă-mi cu palmele căuș gheață în suflet adună vijelii și strecoară-mi-le sub haine învață-mă că noaptea e prea lungă să o dormim pășește goală peste trupul meu să-ți simt tălpile cărbuni încinși topește-mă și soarbe-mi plecarea să nu însetezi în singurătatea seacă a dimineții zorii au forma unei umbre virgine călare pe un deget orb și nu vom ști câte raze o vor pătrunde până la asfințit

Marcel Vişa Măcar tu

mi-am construit în ochii tăi un pod când voi trece dincolo de lumină să nu mă înec când pleoapele mă vor îngropa de viu în albastrul sufletului să pot respira mireasma lemnului ud voi crede că suntem împreună pe aceeași corabie cu pânze în ultima zi păsările călătoare îmi ciugulesc din tălpi sosirile plecările popasurile prin catedrale zidite dumnezeilor falși respir fumul negru ce se ridică din mare și știu că dincolo de viață nu e nimic un naufragiu total în tăcere ... mi-am construit în ochii tăi un pod măcar tu să fii cu mine în ultima zi

Idoli de strajă Efectul fluture

doi fluturi albi camuflați în ninsoare cuceresc înălțimile doi hoți deghizați în îngeri evadați din adăpostul umbrelor să-și umple aripile de ecoul luminii al zborului tiptil spre soare doi fluturi albi suntem într-un ecosistem haotic aripile ne cad pradă înghețului deși în noi arde un foc tandru întețit de vântul care ne poartă și ne dezbracă de haina tăcerii savurăm țipătul goliciunii acolo unde atingerile sunt interzise cădem unde zeii își dorm veșnicia într-un crater clădim un templu al vieții și-atunci când pășim la suprafață ninsorile încetează să ne mai umple urmele cu uitare

Marcel Vişa Puzzle

când îmi sărut îngerul pe aripi se face întuneric în zborul stâng și zborul drept se amână când îmi sărut îngerul pe aripi se face primăvară într-un univers nins de comete albe tristețea se face ghem până devine corp ceresc luminând ca o torța de gheață nefirescul unui cer îngălbenit ca foaia unei vechi scrisori în lumina slabă descifrez mesajul unei iubiri uitate îmi încarcerez tăcerea țipătul meu purtat de ecou sparge zborul în două (unul mie unul ție) un sărut lipsește din puzzle

Idoli de strajă Insomnie

din ochi ne curg nopțile ca un rimel insomniile lasă cratere sub pleoape captează lichidul orelor pierdute orașul stă cu capul în jos se scutură în prăpăstii de oamenii care pășesc pe vârful urechilor să nu îi audă nimeni noaptea se hrănește din tomberoane cu suflete înghețate mestecă gumă să nu-i miroasă cerul gurii a moarte ceasul bate în turla bisericii mă-ntorc pe-o parte și-mi strâng în pumni sufletul mototolit de insomnie îmi amintesc că iubesc doar oraşul dintre buzele tale pe străzile lui cuvintele joacă şotron cu sărutul (deși) caldarâmul păstrează urmele primului zâmbet călcat în picioare

Marcel Vişa Ac de albină

ți-au crescut flori negre în plete nebuno flori de întuneric le întinzi peste trupul meu lângă tine mă simt precum o caracatiță paralizată o mie de brațe ar vrea să te mângâie la timp dar nu reușesc acum înainte să plec îți cer o cană de lumină să potolesc setea demonilor rămași exorcistul mi te-a scos din trup cu prețul suprem ai fost acul de albină

Idoli de strajă Somație

stai stai că trag și-am tras de timp de noi am tras până te-ai rupt de tot de mine și ne-am cusut rănile cu ața singurătății ne-am vindecat de tristețe odată cu ultimul cartuș de cerneală nu a mai fost nicio somație doar poezie

Marcel Vişa Poezia trezirii la realitate

secretul nemuririi stă în laboratorul minții tale conectează-te la timp prezent nu viitor nu trecut și adoră firele de iarbă nu le fuma nu le rupe misterul vieții creează dependență sevrajul se numește moarte atotcunoașterea te stinge pe propriul cer în întuneric mirosul e la fel de puternic doar atingerea are alt gust amintește-ți credeai că îngerii au aripi credeai cândva că zborul e pentru a călători între două puncte distincte ai uitat de virgulă și alte semne de CIRCULAȚIE pana ta folosește curent electric unde-i acel perpetuum mobile pe care-l visează orice călător interplanetar? am hibernat mi-am încetinit trăirile până la insensibilitate am bătut timpul la șah într-o stare de criptobiogeneză apoi am înțeles că nimic nu e mai plăcut decât poezia trezirii la realitate totul se rezumă la plăcere și durere

Idoli de strajă Dublă personalitate

sufăr de dublă personalitate și ambele persoane suferă de mine de tine de trecut și viitor de parcă nu ne mai ajunge timpul să cultivăm atingeri un EU nu-ţi ajunge până mâine m-ai împrumutat cu totul zilele se numără în zâmbete chiar dacă uneori mai purtăm măștile invers totu-i trecător dar trecătorul nu vede nu aude visează in mijlocul drumului cu ochii larg deschiși sunt un trecător suferind de tine de mine de noi la puterea a doua

Marcel Vişa Crescătorii de umbre

cresc ierburi din tine iubito ca într-o nibelungă primăvară când adoptăm pisici de mai le creștem cu umbre silențioase umbre adormite în sânul naturii le vânăm ca pe cerbi cu arcul și sulița noi doi goliți de soare într-un episod apocaliptic cum ne gâdilă iarba genunchii iubito de parcă nu ar ști că o să facem dragoste în ea de parcă nu ar ști ... cum cresc umbre iubito din tine din noi

Fiecare cu idolii lui oamenii îşi cioplesc chipul în stele în stânci în sufletul dumnezeilor ascunşi fiecare se-nchină la idolii lui oglinzi suspendate-n eter reflectă frumuseţea căderii în păcat comete gemene se-ngroapă de vii în cratere diferite acelaşi cimitir universal suntem plimbaţi în lesă de spiritele morţilor daţi dispăruţi din vieţile noastre în trecut în viitor nicicând în prezent uităm să existăm şi-atât fiecare cu idolii lui Marcel Vişa