vede aceea ce şi un copil poate vedea, adică simptomele externe, al căror înţeles nu-l cunoaşte! Cât pentru mine, susţin că turburările mistuirei sunt pricina tuturor bolilor. Un doctor serios îmi spuse într-o zi că adeseori îşi bătuse capul la examenul anatomic al cadavrelor, pentru a înţelege cum putuse răposatul să moară de cutare sau cutare boală. Toate părţile şi toate organele corpului erau în cea mai bună regulă, fără nici o schimbare înăuntru şi nu se vedea nici urmă de boală. Îi respunsei, că deosebirea între diagnoza sa şi a mea era tocmai în faptul, că doctorii se silesc a studia boala prin disecţia cadavrelor, pe când ştiinţa mea nu se ocupă decât de fapte, ce se petrec în corpul vieţuitor, ale cărui turburări şi pricini le studiază; toate observaţiile făcute asupra cadavrelor sunt pentru mine fără temei. Pentru a-l face să înţeleagă şi mai bine aceasta îi dedei următorul exemplu. Cineva se duce să cumpere o maşină de cusut. Persoana aceasta vede foarte multe maşini frumoase şi alege din ele, una. Nu vede la ea nici un defect. Totul e lucrat de minune până în cele mai mici amănunte. Dar un prieten îi atrage atenţia, că oricât de frumoasă ar fi maşina când stă, totuşi cel mai mic defect se va da pe faţă, când va fi pusă în mişcare. Atunci într-adevăr, un defect ce nu putea fi văzut înainte, ajunge pentru a face maşina cu desăvârşire nefolositoare şi fără preţ, de aceea e mai bine să se încerce maşina, punând-o în mişcare. Tot aşa e şi cu cunoştinţa de ceea ce se petrece în corpul omului. Dacă corpul e nemişcat, sau în cazul de faţă mort, nu se pot vedea câtuşi de puţin defectele ce le are. Dar orice neregularitate se simte numaidecât în corpul vieţuitor. Deci, pentru a studia aceste neregularităţi (boala, sub toate formele ei şi diagnoza), nu trebuie să disecăm cadavre, ci să facem studii asupra corpului vieţuitor. Ştiinţa expresiunii figurii se întemeiază pe acest studiu. Acum când socotesc, că v-am dovedit unitatea formelor de boală, se înţelege de la sine, că diagnoza numirilor de boli, aşa cum o face medicina modernă, este cu desăvârşire de prisos şi fără nici un folos pentru vindecare şi că ea poate duce uşor la greşeli. Chestiunea este de a stabili, dacă un corp e sănătos sau bolnav, adică dacă e liber sau încărcat cu materii străine, cam s-au strâns aceste materii şi de cât timp s-au strâns, pentru a putea stabili cu aproximaţie timpul trebuincios pentru vindecare. Întradevăr, îndată ce ştim că corpul e bolnav, ştim şi ce e de făcut pentru a-l însănătoşi: aşa că orice greşeală în tratamentul unui bolnav e cu desăvârşire înlăturată, încă de la început.
═════════
50