ARTA DE VINDECA FARA DOCTORII FARA OPERATII

Page 49

erau tot mai scurţi, pe când umerii de la haină rămâneau tot mai sus. El era nevoit mereu să-şi potrivească aceste haine la croitorul său, până ce corpul său ajunse aproape normal. Sper că în urma acestor lămuriri aţi înţeles unitatea bolilor, adică pricina uniformă a tuturor bolilor. Puteţi avea zilnic dovadă în practica mea întinsă. Dar înainte de a sfârşi, vă voi vorbi de noua mea diagnoză, ştiinţa expresiunei figurei, fiindcă e adeseori rău pricepută, cu toate că e tot aşa de simplă şi tot aşa de naturală ca toate celelalte descoperiri ale mele. Faptul că mulţi din bolnavii mei nu alerg la mine decât ca la cea din urmă ancoră de scăpare, după ce au încercat în zadar toate celelalte metode, mi-a dat prilejul să arunc asupra diagnozei, domnilor învăţaţi, o privire mai adâncă decât cum s-ar crede. Iată câteva exemple. În orele mele de consultare, veni la mine într-o zi un om mare şi voinic pe care toată lumea l-ar fi crezut foarte sănătos, şi mi se plânse că e cu desăvârşire incapabil de a munci. Toţi doctorii (şi erau mulţi, pe care-i consultase) îl cercetaseră cu de-amănuntul, îl pipăiseră şi-l ascultaseră cu atenţie şi toţi îi declaraseră la sfârşit ca e cu desăvârşire sănătos, că nu puteau găsi nici o boală în el, că e un bolnav închipuit. N-avea decât să facă o călătorie, ca să gonească gândurile acestea şi n-o să mai bage de seamă boala sa. Zis şi făcut. Dar mijlocul acesta nu-i slujise la nimic şi aşa veni la mine. O privire asupra gâtului şi asupra capului său, şi observaţia gâtului, când întorcea capul la dreapta şi la stângă, îmi arătară desluşit marea grămădire de materii străine în corpul său, care era cu desăvârşire pătruns pretutindeni. Ordonai tratamentul meu obişnuit şi după şase săptămâni dăduse afară atâtea materii străine, că-mi spuse cu bucurie, că putea deja să muncească toată ziua, fără să se oprească. Vedeţi, care diagnoză a fost mai dreaptă! În practica mea se ivesc aproape zilnic cazuri de acestea, în care bolnavii sunt priviţi de toată lumea, ca fiind sănătatea în picioare, cu toate că ei înşişi se simt greu bolnavi şi se hotărăsc cu greu de a consulta un doctor, de teamă să nu fie luaţi încă odată de bolnavi închipuiţi. Am avut adeseori prilejul, să cunosc defectele diagnozelor întrebuinţate până aci. Altă dată veni la mine o fată de optsprezece ani atinsă de cloroză43 (faţa palidă). Doctorii îi spuseră că avea puţină cloroză, dar că altminteri era cât se poate de sănătoasă şi n-avea decât să ia fier pentru a-i pieri indispoziţia. Ea luase fier, dar cloroza nu pierise. Prin ştiinţa expresiunei figurei stabilii, că nu putea fi vorba nicidecum de o sănătate desăvârşită, pe câtă vreme faţa era palidă, căci corpul acestei tinere fete era foarte încărcat de materii străine. Toate vasele sanguinare cele mai delicate, care trebuie să aducă sângele până la suprafaţa pielii, erau cu desăvârşire astupate de aceste materii, aşa că sângele nu putea circula până la piele, care era gălbinicioasă, palidă şi ofilită. Pricina acestei boli era o mistuire neîndestulătoare de mai mulţi ani, chiar după spusele bolnavei. Vă voi atrage luarea aminte, în trecere, că cei mai mulţi oameni n-au habar, de ce va să zică o mistuire normală şi că aproape nimeni nu ştie să preţuiască valoarea unei bune mistuiri. Fac zilnic această experienţă în practica mea. Prescrisei acestei domnişoare acelaşi tratament ca şi bolnavului de mai sus. După câteva luni boala era înlăturată şi faţa tinerei fete era cu totul alta. Vedeţi dar, că şi în acest caz diagnoza medicinei n-a fost destoinică de a recunoaşte adevărata stare de boală. Faţa palidă nu era decât un simptom extern al bolii, iar boala fusese produsă de materiile străine râmase în corp, în urma unei mistuiri neîndestulătoare. Printr-o singură privire a gâtului şi capului bolnavei am putut vedea toate câte scăpaseră isteţimei domnilor reprezentanţi ai medicinei. Iată un alt caz. O damă din New-York, care suferea de o grea nemistuire44, veni să-mi ceară sfatul. Nici un leac nu mai putea lucra şi doctorul îi spusese, că trebuie să se lase aşa, că multe persoane sănătoase suferă de încuierea stomacului45 şi că boala asta se vindecă de la sine. Constatai că dama aceasta era foarte încărcată de materii străine, care produceau, mai ales în pântece, o căldură violentă de friguri cronice, care usca toate secreţiunile mucoase din intestine şi care consuma excrementele, ce rămâneau uscate în maţ. Prescrisei tratamentul meu şi de la cele dintâi băi, căldura dinăuntru fu trasă către părţile din afară şi bolnava începu să aibă scaun. Vedeţi, dar, şi din acest caz, cât de neputincioasă e vechia diagnoză. Am curajul de a susţine, că nu e părere mai greşită şi mai răspândită decât aceea, că o persoană cu desăvârşire sănătoasă poate suferi de constipaţie (încuierea stomacului). Ce departe e de adevăr, această departe determinare a bolii, atât de departe, încât nu

Stare de slăbire a organismului provocată de schimbarea cantitativă sau calitativă a globulelor roşii din sânge; anemie Indispoziţie cauzată de tulburarea digestiei (şi manifestată mai ales prin dureri de cap, greaţă, vomă). 45 Constipaţie - stare patologică caracterizată prin dificultatea sau imposibilitatea de eliminare a materialelor fecale 43 44

49


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.