la început în pântece, dar fermentaţia le răspândeşte în urmă în tot corpul. Orice schimbare de temperatură, orice întărâtare, orice supărare, orice lovitură poate să mute din loc şi să pună în fermentaţie materiile străine din corp. Însăşi viaţa noastră întreagă nu e decât o necontenită mişcare a tuturor materiilor. Dacă sunt îndestule materii străine în corp, acesta din urmă e încărcat cu desăvârşire. Această stare nu se sfârşeşte întotdeauna prin sforţări furioase de curăţire, sau prin boli acute, pe care le-am studiat în ultima mea conferinţă. Asta se întâmplă chiar foarte rar la cei în vârstă. Vă voi aminti numai faptul menţionat în a doua mea conferinţă, că tocmai ţările călduroase sunt mai mult leagănul frigurilor acute, pe câtă vreme bolile cronice domnesc mai mult în zona noastră mai răcoroasă. Pricina este în schimbarea mai mult sau mai puţin mare de temperatură. Observăm aproape acelaşi lucru la persoanele tinere şi la persoanele înaintate în vârstă, cei dintâi sunt mai mult supuşi frigurilor acute decât cei de-al doilea, fiindcă puterea de viaţă e mai energică la persoanele tinere, decât la persoanele în vârstă. Aceeaşi schimbare de temperatură, care ajungea, pentru a face să izbucnească la cei dintâi frigurile acute, nu mai poate să întărâte puterea de viaţă a celor de pe urmă, aşa ca să provoace o sforţare de curăţire a corpului. Când o schimbare grabnică de temperatură răcoreşte corpul, materiile străine încep să se retragă către punctul lor de plecare. Ştim că, căldura întinde corpul şi că frigul îl strânge. Această lege neschimbătoare a naturii se găseşte cu totul dovedită şi în corpul omului. În timpul căldurii frigurilor observăm foarte desluşit o întindere a pielii şi vice-versa, o contractare în timpul frigului, mai ales a pielii acoperite de încălţăminte şi de mănuşi. Contractarea membrelor apasă asupra materiilor străine, ce se găsesc depuse. Această presiune le pune în mişcare şi le face să dea îndărăt către punctul lor de plecare, către pântece. Atunci materiile străine se grămădesc la încheieturi, căci drumul nu e liber şi încheieturile se împotrivesc la circularea acestor materii. Apăsând asupra acestor piedici, materiile străine produc inflamaţii şi dureri violente. Mişcarea materiilor străine făcându-se atunci îndărăt, umflăturile şi durerile se produc totdeauna în faţa încheieturilor, adică deasupra genunchiului, deasupra încheieturii umerilor, etc. N-avem decât sa ne întoarcem la exemplul soldaţilor şi vom fi încredinţaţi, că pricina propriu zisă a bolii trebuia să se găsească în însuşi corpul omului, pe câtă vreme temperatura a dat numai prilejul unor sforţări de curăţire ale corpului, cu alte cuvinte a schimbat starea de boală ascunsă şi cronică într-o stare de boală acută. Fenomenele de boală nu se ivesc deci, decât în corpurile, sau în părţile corpului, care au o cantitate îndestulătoare de materii străine. Pentru a vindeca un bolnav atins de reumatism, ar fi o mare greşeală, de a supune părţile bolnave unui tratament numai şi numai local. Nu se poate da o baie locală de aburi, decât pentru a îndulci durerile, pentru a preface materiile în stare lichidă şi pentru a îmbunătăţi căile destinate la depărtarea materiilor străine. Toate aceste materii străine trebuiesc aduse puţin câte puţin în organele naturale, care trebuie să le scoată afară. Ştim acum destul de bine cum se produc reumatismele articulare. Tot aşa se întâmplă şi cu celelalte reumatisme. Oriunde s-ar ivi ele, la umeri, în spinare, în coaste, la gât, sau la încheieturi, totdeauna sunt produse de frecare; e o piedică, o împotrivire, ce întâlnesc materiile străine. Materiile în fermentaţie întâlnesc piedici în drumul lor, pentru că fermentaţia nu se poate face slobod ca în sticlă (vezi ilustraţia) şi pentru că e oprită de
felurite organe ca rinichii, stomacul, inima, plămânii şi încheieturile, aşa că pretutindeni e frecare. Această frecare produce durerile, mai ales când mişcarea materiilor e violentă. Dar de vreme ce 39