Se bucura şi admira fiecare floare în parte. Găinile erau libere, aveau nume, iar el, bunicul, le vorbea şi ele parcă îi ofereau recunoştinţa pentru libertate şi nu stricau grădina. Iar seara la culcare, primeam un alt dar minunat...Credinţa. Transforma cuvintele bibliei în mici povestioare drăguţe ce mi le împărtăşea cu atât de multă culoare şi emoţie încât parcă trăiam acele întâmplări pline de înţelepciune. Chiar şi atunci când greşeam, mă mustra cu blândeţe, deoarece mintea era cea care trebuia să înveţe, nu sufletul să sufere. Astfel, acest om minunat, prin iubirea şi dăruirea lui, mi-a transformat copilăria într-o frumoasă poveste în care mica prinţesă trăia fericită în magicul ei palat. De unde avea acea putere? Cum reuşea? Acestea au fost mereu întrebările mele.
Mi-am pierdut bunicul când încă eram un copil şi nu am reuşit să pot afla răspunsul de la el. Dar acum ştiu. Ştiu că el a reuşit să descopere arta, secretul, magia, de a vedea pe Dumnezeu în tot. Ce este viaţa? Suflet în trup am putea spune? Dar ce este sufletul? De unde vine el? Specialişti de pretutindeni au încercat să îl definească, ba chiar au spus că ar cântări exact 7 grame. Eu ştiu că viaţa a avut altă culoare pentru mine, atunci când am realizat că sufletul este darul divin, steluţa din divinitate, că este cel mai preţios dar de care voi avea grijă şi că, în fiecare dintre noi străluceşte această steluţă divină.