FotoClass 3

Page 1

Alternative optice

Grupe de produse, date tehnice, alegere şi utilizare

Teleobiectivele catadioptrice soluţii comode şi abordabile

NR. 1 / 2010

10LEI

GHID

Trepiede foto/video

CAMERA REVIEW

REVISTĂ DE CULTURĂ FOTOGRAFICĂ / WWW.FOTOCLASS.RO

Canon 7D Nikon D3s Sony A850 Panasonic GF1/GH1

MACRO

Soluţii optice pentru toate monturile DSLR şi Micro4/3

Cosmin Gogu MAKING OF

FOTO FILM

ZEISS

Cum fotografiem în DOSARUL EDIŢIEI

OBIECTIVE

Canon G11/S90

SEZONUL ALB

recomandări pentru peisaje idei pentru sporturi de iarnă soluţii pentru portrete



Foto copertă: ©iStockphoto.com/ Justin Horrocks

Primul număr FotoClass din 2010 vă oferă prezentări ale celor mai interesante DSLR-uri apărute în ultimele luni: Canon 7D, Nikon D3s, Sony A850, alături de noul reprezentant al formatului micro 4/3 Panasonic GF-1 și aparatele compact Canon G11 și S90. Dintre obiective ne-am oprit asupra soluțiilor pentru macrofotografie, prezentând 10 variante compatibile cu principalele monturi DSLR, și asupra teleobiectivelor catadioptrice, recomandate doritorilor de focale mari la prețuri atractive. Tot în zona tehnicii se încadrează și materialul despre alegerea și utilizarea trepiedelor, unde sunt prezentate 37 de modele din toate categoriile. Dosarul ediţiei cuprinde pregătirile specifice pentru fotografia de iarnă și precauțiile necesare pentru o experiență fotografică de succes la temperaturi negative, cu materiale separate pentru fotografia hibernală de peisaj, sporturi de iarnă și portrete. Pentru pasionaţii fotografiei cu aparate rangefinder prezentăm aparatul Zeiss Ikon și seria de obiective Zeiss ZM, în timp ce utilizatorii DSLR-urilor își pot alege obiective din seriile Zeiss ZF, ZE, ZK, ZS. În rubrica “Making of” îl veți putea vedea pe Cosmin Gogu fotografiind portrete în studio, iar Notele de călătorie îi aparțin lui Brad Florescu, cu imagini din Indonezia.

La realizarea acestei ediţii au colaborat:

Florin Andreescu, Iulian Cozma, Costas Dumitrescu, Brad Florescu, Rafi Gheorghiță, Cosmin Gogu, Andy Huidan, Doru Panaitescu, Bogdan Zop Coordonator:

Radu Grozescu

Revista Foto Class este un proiect media realizat de F64Studio ©2010 - Toate drepturile rezervate.

Lumina... Fără ea nu există imagine. În fotografia profesională este esenţial să măsurăm cu acurateţe lumina pentru a calcula efectul acesteia asupra imaginii. Compania japoneză Kenko vine în sprijinul acestui demers oferind fotografilor o gamă de trei instrumente: două cu funcţiuni de exponometru/flashmetru (KFM-1100, KFM-2100) şi un colorimetru (KCM-3100). Toate încorporează cele mai noi tehnologii, iar designul inspirat şi structura logică a comenzilor asigură o ergonomie deosebită. Sunt instrumente de clasă profesională, proiectate pentru a satisface cerinţele de vârf privind precizia şi fiabilitatea.

în România prin www.f64studio.ro


REVISTĂ DE CULTURĂ FOTOGRAFICĂ WWW.FOTOCLASS.RO

NR. 1/2010

18 24 36

Foto: ©iStockphoto.com/ Mihai Călin

12

AGENDA 6 Noutăţi/ Evenimente

DSLR CAMERA 12 Canon 7D

satisface exigenţe profesionale în majoritatea aplicaţiilor

18 Nikon D3s

camera ideală pentru fotografia de sport şi reportaj rapid

24 Sony A850

42

24MP pentru fotografia de studio, pentru peisaje sau arhitectură

MFT CAMERA 30 Panasonic GF-1 / Panasonic GH-1

Nivel DSLR la calitatea imaginii, cu avantajele portabilităţii M4/3

COMPACT CAMERA 36 Canon G11 / Canon S90

Clasa „pour les connaisseurs”

OBIECTIVE 42 Macro

Modele pentru DSLR şi M4/3


DOSARUL

EDIŢIEI

Cum fotografiem în

SEZONUL ALB 54 Idei pentru SPORTURI DE IARNĂ 56 Soluţii pentru PORTRET

Foto: ©iStockphoto.com/ Wojciech Gajda

52 Recomandări pentru PEISAJE

52

SUMAR

56

GHID 58 Trepiede foto /video Alegere şi utilizare

68 Teleobiective catadioptrice

FOTO - FILM 70 Sistemul ZEISS

Aparate, gamele de obiective pentru monturi reflex şi rangefinder

MAKING OF 76 Cosmin Gogu

Portret feminin: La frontiera fantastic/mistic

NOTE DE CĂLĂTORIE 84 Indonezia

84

58 76


AGENDA

Canon EOS-1D Mark IV noul campion Anunţat în octombrie, ultima variantă a aparatului Canon de top destinat fotografilor de sport şi reportaj oferă o serie de îmbunătăţiri spectaculoase în ceea ce priveşte rezoluţia, sistemul AF, sensibilitatea şi posibilităţile de filmare. Captorul format APS-H, cu factor de crop 1.3x, are o rezoluţie de 16MP, suficientă pentru tipărirea unei pagini duble de revistă la calitate maximă. Semnalul este preluat prin 8 canale pentru a putea asigura cadenţa maximă de 10 fps la rezoluţia maximă şi este dirijat spre două procesoare Digic 4 care pot realiza conversia analog digitală în 14bit. Sistemul AF este complet nou, bazat pe noul algoritm AI Servo II pentru urmărirea subiectelor în mişcare şi dirijat de propriul microprocesor. Dispune de 45 de puncte, dintre care 39 în cruce cu sensibilitate sporită pentru obiectivele cu luminozitatea de 2.8 şi posibilitatea de grupare pentru personalizarea sistemului, senzorul central fiind sensibil până la F:8 pentru a se putea folosi teleconvertoare 2x pe teleobiective cu luminozitatea F:4. Există şi opţiunea Spot AF pentru o focalizare precisă pe detalii mici. Plaja de sensibilitate disponibilă este 100-12.800 ISO, cu posibilitate de extindere între 50-102.400 ISO, iar procesoarele Digic 4 realizează o reducere performantă a zgomotului cu accent pe păstrarea detaliilor, oferind la 6.400 ISO o calitate similară cu ce se obţinea la 1.600 ISO cu procesor Digic 3. Aparatul este compatibil cu noile carduri UDMA 6 în format CF şi dispune de slot suplimentar pentru carduri SD/SDHC. Ecranul LCD este de 3”, 920.000 pixeli şi beneficiază de tehnologia Clear View II care îmbunătăţeşte contrastul prin eliminarea stratului de aer dintre LCD şi ecranul de protecţie, care acum este din sticlă ranforsată.

Sistemul de măsurare are 63 de zone şi suportă moduri multiple, inclusiv spot pe senzorul de focalizare şi multispot, beneficiind de un senzor dedicat legat cu sistemul AF. Opţiunile pentru filmare sunt cele mai complete pe un DSLR, în formatul 1080p fiind selectabile frecvenţele de 30, 25 şi 24fps iar în 720p se poate filma cu 50 şi 60fps. Aparatul oferă inclusiv posibilitatea de filmare în mod manual, accesând independent sensibilitatea, timpul de expunere şi diafragma pentru un control total asupra efectelor dorite. Toate aceste îmbunătăţiri, dar în special sistemul AF şi sensibilitatea, îl fac o opţiune mai mult decât interesantă pentru toţi utilizatorii modelului anterior.

Olympus E-P2 La mai puţin de 6 luni de la apariţia modelului E-P1, Olympus lansează E-P2, care, pe lângă finisarea în culoarea neagră, are ca noutate principală un port electronic pentru accesorii, poziţionat pe partea din spate a aparatului, sub patina de flash. E-P2 va fi livrat împreună cu vizorul electronic VF-2, care are o rezoluţie de 1.44 megapixeli, reglaj de dioptrii şi posibilitatea de înclinare cu 90° pentru fotografierea comodă de la înălţimi mici. Adaptorul pentru microfon EMA-1 permite folosirea microfoanelor externe pentru o calitate superioară a sunetului şi pentru evitarea înregistrării zgomotelor produse de zoom şi focalizare în timpul filmării. E-P2 dispune în plus de reglaje complet manuale pentru filmare, de funcţia AF Tracking şi de două filtre Art noi, Diorama şi Cross Process. În prima jumătate a anului sunt aşteptate şi două noi obiective dedicate formatului micro 4/3, un zoom superangular 9-18mm F4.0-5.6 şi superzoom-ul 14-150mm F4.0-5.6.

6

FOTOCLASS


AGENDA

Evoluţii în categoria elită Leica M9 / Leica X1 Leica M9, cel mai mic şi mai uşor aparat full frame cu obiective interschimbabile, a început deja să se livreze pe plan internaţional, însă într-un ritm care este departe de a satisface cererile cumpărătorilor. M9 foloseşte un captor full frame de 18 MP, produs de Kodak, optimizat pentru utilizarea cu obiectivele cu focale scurte la distanţă mică de captor, care altfel ar produce vignetare datorită unghiului cu care lumina ajunge în colţurile imaginii. Senzorul este protejat cu un filtru UV/IR cut care elimină problemele avute de modelele anterioare, nemaifiind necesară utilizarea filtrelor pe obiective. Lipsa filtrului AA duce la o claritate superioară a imaginilor, comparabilă cu a DSLR-urilor full frame cu rezoluţii peste 21MP, calităţile legendare ale obiectivelor Leica fiind puse complet în valoare. Prin dispariţia factorului de crop, obiectivele îşi reiau rolurile binecunoscute din fotografia pe film şi astfel Leica M9 îi convinge pe mulţi fotografi tradiţionalişti să facă pasul către digital. Construcţia corpului este la obişnuitele standarde Leica, un monobloc de magneziu cu capacele superior şi inferior din bronz iar aparatul se livrează în finisare neagră sau argintie. Vizorul dispune de cadre pentru 6 distanţe focale, în 3 grupe: 35 / 135 mm, 28 / 90 mm, 50 / 75 mm. Fişierele RAW, în format DNG, conţin acum 14 biti de informaţie utilă şi pot fi salvate cu sau fără compresie. Prin faptul că este un aparat de tip rangefinder, cu vizare optică şi focalizare manuală cu telemetru, complet deosebit de DSLR-urile actuale, M9 se adresează unui segment redus de piaţă, îngustat şi mai mult datorită preţului aparatului şi obiectivelor, însă utilizatorii percep aceste deosebiri ca avantaje şi sunt dispuşi să sacrifice automatismele pentru stilul şi obiectivele Leica. În următoarele luni aşteptăm şi intrarea pe piaţă a modelului Leica X1, care dispune de un senzor CMOS format APS-C (16x24mm) de 12 MP într-un corp de dimensiuni extrem de reduse, comparabil cu aparatele compacte de top.

Design-ul păstrează linia Leica M, cu părţile laterale rotunjite şi panoul superior clasic, cuprinzând declanşatorul, patina de flash, reglajele pentru timpul de expunere şi diafragmă. Flash-ul integrat este “ascuns” într-un buton circular în partea stângă. Aparatul are un obiectiv fix, Leica Elmarit 24/2.8, echivalent cu 36mm, focala cea mai folosită în fotografia de stradă şi o calitate optică excelentă. Captorul are plaja de sensibilitate între 100-3200 ISO şi oferă performanţe similare cu ale DSLR-urilor de format redus. Vizarea se face fie pe LCD-ul de 2.7” şi 230.000 pixeli, fie folosind un vizor optic extern opţional. Pe lângă sistemul AF, aparatul dispune şi de focalizare manuală, folosind o rotiţă dedicată amplasată ergonomic. Chiar dacă sistemul AF va fi cam lent şi preţul corespunzător pentru un Leica, aparatul rămâne atractiv pentru calitatea excelentă a imaginii şi dimensiunile sale extrem de reduse.

FOTOCLASS

7


AGENDA

Astfel, cu noile obiective disponibile se poate atinge viteza record de sincronizare de 1/1600s, imposibil de obţinut cu alte sisteme fără a apela la artificii tip sincronizare de mare viteză care micşorează semnificativ puterea efectivă utilizată a flash-ului, fără a mai pomeni că nu funcţionează decât cu flash-uri dedicate, de putere relativ mică, nu şi cu flash-uri de studio. Viteza mare de sincronizare este esenţială când se lucrează în exterior şi se doreşte utilizarea de diafragme deschise în plină lumină solară dar şi folosirea simultană de flash-uri pentru completarea luminii naturale. Astfel, în condiţii de lumină solară directă expunerea este în jur de 1/250s cu F:11, iar cu noile obiective se poate lucra la diafragma 4.5, mult mai favorabilă pentru obţinerea separării subiectului de fundal pe format mediu. Obiectivele capabile de aceste viteze de sincronizare au fost dezvoltate în parteneriat de Phase One, Mamiya şi Schneider Kreuznach, primele lansate fiind 55mm, 80mm şi 110mm F/2.8, care sunt cele mai folosite focale pe captorii disponibili în back-urile compatibile de format mediu.

Ofensiva Mamiya/Phase One Alianţa strategică dintre Phase One şi Mamiya începe să-şi arate rezultatele, în primul rând sub forma noului aparat 645DF, proiectat în comun şi distribuit sub ambele mărci. Prin acest aparat, Phase One şi Mamiya îşi continuă intenţia de a consolida o platformă deschisă pentru formatul mediu digital, în cadrul căreia aparatele, obiectivele şi back-urile digitale să fie interschimbabile între fabricanţii care produc echipamente compatibile. O dezvoltare optimizată intensiv pentru digital a modelului Mamiya AF 645AFD III, noul aparat propune o serie de îmbunătăţiri interesante atât faţă de modelele anterioare cât şi de alte aparate de format mediu. Sistemul AF este mai rapid cu 30% iar cadenţa de fotografiere a fost îmbunătăţită pentru a satisface cerinţele fotografilor de modă care doresc să captureze un mare număr de cadre în cel mai scurt timp posibil. Aparatul dispune de posibilitatea de personalizare prin funcţii Custom, iar acum se poate face apel şi la moduri Custom predefinite care permit trecerea rapidă între diferite scenarii fotografice. Aparatul 645DF prezintă în exclusivitate posibilitatea de a selecta în mod direct obturatorul dorit, în cazul folosirii obiectivelor care dispun de un obturator central încorporat.

8

FOTOCLASS

Mamiya a lansat seria DM de back-uri digitale, cu rezoluţiile 22, 28, 33 şi 56MP, cu dimensiunile captorului de 33x44mm (DM 28), 36x48mm (DM 22 şi DM 33) şi 36x56mm (DM 56). Gama de sensibilitate este 25-400 ISO la DM 22 şi 50-800 ISO la DM 28, DM 33 şi DM 56. Imaginile se pot salva pe carduri CF sau prin Firewire 800 când se fotografiază cu back-ul cuplat la computer în condiţii de studio. Seria DM are un design inovator, bazat pe un ecran touchscreen de 6x7cm, realizează conversia analog digital în 16bit şi oferă o gamă dinamică de 12 EV, valori semnificativ superioare DSLR-urilor actuale. Fişierele sunt salvate în formatul Leaf Mosaic HDR-type, compatibil cu softurile Capture One, Leaf Capture, Adobe Lightroom şi Photoshop. Ele pot fi montate pe o multitudine de aparate: Mamiya 645AFD, 645AFDII, 645AFDIII, şi 645DF, iar cu adaptoare opţionale pe Mamiya RZ67, Mamiya RB67 şi pe camere de format mare 4”x5”.


AGENDA

Noi obiective DSLR Nikon

70-200 + 300/2.8 + TC-20E III 2x Noul zoom Nikon AF-S Nikkor 70-200mm F/2.8G ED VR II este deja pe piaţă. Cu un design optic complet nou, cuprinzând nu mai puţin de 7 lentile ED şi tratament Nano Crystal, zoom-ul oferă o performanţă optică superioară până în colţurile cadrului formatului FX. Sistemul de stabilizare optică este VR II, care promite un avantaj de până la 4 trepte de expunere la fotografierea din mână, iar noul mod de focalizare A/M oferă prioritate sistemului AF după intervenţiile manuale asupra focalizării. În comparaţie cu varianta anterioară, zoom-ul este mai scurt dar puţin mai greu şi are o distanţă minimă de focalizare mai mică, iar butoanele de blocare AF au fost eliminate. Sistemul VR II, modul A/M şi tratamentul Nano Crystal sunt prezente şi pe noul AF-S Nikkor 300mm f/2.8 ED VR II, lansat recent împreună cu teleconverterul AF-S TC-20E III. TC-20E III este primul teleconverter care foloseşte un element asferic pentru obţinerea unei performanţe optice semnificativ mai bune decât teleconverterele 2x clasice şi beneficiază de mecanisme de blocare îmbunătăţite.

Nikon D3s în spațiu

NASA a achiziționat 11 aparate Nikon D3s și 7 obiective AF-S NIKKOR 14-24mm f/2.8G ED care urmează a fi utilizate pentru documentare fotografică pe Stația Spațială Internațională. Nici o modificare specială nu a fost adusă acestor produse, fiind aceleași cu cele disponibile utilizatorilor din lumea întreagă, certificând durabilitatea și fiabilitatea aparaturii profesionale Nikon în cele mai severe condiții de utilizare. Noile echipamente vor fi utilizate alături de aparatele Nikon D2xs care sunt deja la bordul Stației Spațiale Internaționale, alături de 15 tipuri de obiective Nikkor (peste 35 de obiective în total) și flash-uri dedicate, care sunt utilizate pentru fotografii intravehiculare și extravehiculare, oferind suport pentru activitățile întreprinse de NASA. Din 1971, când aparatul Nikon Photomic FTN, cu specificații speciale, a fost utilizat pe Apollo 15, NASA a realizat mai mult de 700.000 fotografii în spațiu utilizând echipament Nikon. Achiziționarea atât de rapidă după lansarea modelului Nikon D3s confirmă aprecierea generală de către lumea fotografică a calităților seriei D3, dar mai ales a noilor specificații de sensibilitate și reducere a zgomotului, D3s oferind performanțe incredibile la fotografierea în lumină slabă. În paginile 18-23 ale revistei veți găsi o prezentare detaliată a aparatului Nikon D3s. Zoom-ul 14-24/2.8 este unanim apreciat ca cel mai performant zoom super-wide luminos existent pentru DSLR-uri, oferind un unghi maxim de fotografiere de 114° și o calitate a imaginii care o depășește pe cea a majorității obiectivelor fixe în această plajă de focale, recunoscută și prin premiile TIPA și EISA primite imediat după lansare.

FOTOCLASS

9


AGENDA

Canon EOS

OFF ROAD EXPERIENCE Canon România împreună cu F64Studio au organizat într-o manieră inedită lansarea aparatului Canon 7D, printr-un eveniment off-road de două zile, la care au invitat jurnalişti şi fotografi profesionişti din toate domeniile fotografice.

Din partea Canon România au participat Malvina Matei, OPP Business Product Manager pentru Canon CEE G.m.b.H şi Nicu Stăncescu, Photo-Video Business Product Development pentru Canon CEE G.m.b.H, Marketing Manager Canon Consumer Imaging la Canon România. Deplasarea a fost organizată cu o caravană de 13 maşini de teren de la Clubul Off-Road Adventure Romania, pe traseul Bucureşti - Vălenii de Munte - Tabla Buţii - Vama Buzăului Băile Tuşnad. Vremea a ţinut cu fotografii, cu soare puternic şi temperaturi plăcute chiar şi pe traseele montane, astfel încât cardurile s-au umplut rapid cu fotografii şi clipuri video. Între Vălenii de Munte şi Vama Buzăului cei 30 de participanţi au avut parte de o adevărată aventură off-road, presărată cu opriri în puncte alese cu grijă pentru potenţialul fotografic, având astfel posibilitatea să testeze în teren întreaga gamă de aparate, obiective şi accesorii profesionale Canon:

10

FOTOCLASS


AGENDA

Canon 7D, un aparat de test Canon 1D Mark IV a cărui prezenţă a surprins pe toată lumea, noul aparat compact Canon G11, seria de aparate Canon profesionale 1D III, 1Ds III şi o colecţie de teleobiective albe Canon, de la 200/1.8 la 600/4. Domnul Nicu Stăncescu a realizat prezentarea pe larg a aparaturii şi în special a noului Canon 7D, răspunzând foarte documentat tuturor întrebărilor despre aparatura profesională Canon. Seara şi noaptea au fost petrecute în Băile Tuşnad, unde au continuat discuţiile atât la masă cât şi în jurul focului de tabără, unde s-a putut testa pe îndelete capacitatea noilor aparate Canon de a fotografia la nivele foarte scăzute de iluminare. Noi subiecte de de fotografiat s-au ivit a doua zi dimineaţă, cu ceaţă şi chiciură, iar o seamă de fotografi matinali s-au grăbit la teste cu aparatele şi obiectivele puse la dispoziţie. Întoarcerea s-a făcut pe şosea, prin Braşov, cu opririle de rigoare pentru fotografiat, mai ales că vremea s-a îndreptat pe parcurs. A fost un eveniment excelent organizat, pe o idee foarte inspirată şi cu o durată optimă, toată lumea a avut prilejul să vadă şi să testeze în condiţii reale o mare varietate de aparatură profesională Canon.

FOTOCLASS

11


DSLR CAMERA Canon 7D

Canon 7D

Text: Rafi Gheorghiţă

Un aparat care satisface exigenţe profesionale în majoritatea aplicaţiilor, de la fotografia de sport şi reportaj la arhitectură şi peisaj

12

FOTOCLASS

P

rin caracteristicile sale, modelul 7D este aparatul cu care Canon doreşte să se instaleze în topul DSLR-urilor cu valenţe pro, adresându-se fotografilor care doresc un aparat performant cu dimensiuni şi greutate mult reduse faţă de modelele din seriile 1D, 1Ds, şi care se mulţumesc cu un senzor 1,6x. Astfel, Canon 7D are un senzor nou de 18MP, vizor cu acoperire de 100%, un sistem AF nou şi performant, procesor dual Digic 4, un obturator capabil de 8 cadre pe secundă, funcţie de comander pe flash-ul încorporat şi capabilităţi video extinse, totul într-un corp solid de aliaj de magneziu protejat la praf şi umezeală. Captorul de 18MP are cea mai mare rezoluţie între aparatele de format redus şi cea mai mare densitate de pixeli dintre DSLR-urile actuale, oferind o redare excepţională a detaliilor în special la fotografierea cu obiective performante la sensibilităţi mici. Captorul beneficiază de cele mai recente inovaţii, eliminând spaţiile dintre microlentile, iar distanţa dintre acestea şi fotodiode a fost redusă pentru a asigura o focalizare mai eficientă a luminii. Noul captor foloseşte o arhitectură nouă de gestionare a luminii şi o plajă de sensibilitate între 100 şi 6400 ISO, oferind


DSLR CAMERA

Canon 7D satisface exigenţe profesionale în majoritatea aplicaţiilor, de la fotografia de sport şi reportaj la arhitectură şi peisaj : 70mm, 1/160s, F 10, ISO 100; Foto: Bogdan Zop.

imagini dinamice, cu un contrast bine definit, nivelul de zgomot se înscrie în limite acceptabile până la 3200 ISO, având performanţe superioare modelului 50D. Sensibilitatea extinsă atinge 12.800 ISO, dar este utilizabilă doar în situaţii limită. Conversia analog/digital în 14 biţi asigură gradaţii line de tonuri şi culori, iar nivelul reducerii zgomotului este selectabil de către utilizator în 4 trepte, de la Off la Strong, cea mai potrivită pentru majoritatea situaţiilor fiind Standard, deoarece oferă compromisul optim între reducerea zgomotului şi redarea detaliilor fine. Gama dinamică este de peste 8 trepte de expunere, şi se menţine constantă până la 1600 ISO, apoi se îngustează uşor, iar funcţia Highlight Tone Priority este menită să o extindă prin protejarea zonelor luminoase, fiind aplicabilă între valorile 200 şi 6400 ISO. Redarea culorilor este similară cu a DSLR-urilor Canon moderne, făcând foarte uşoară acomodarea cu noul aparat sau utilizarea simultană a mai multor modele de aparate Canon. Pentru optimizarea imaginilor după dorinţa utilizatorului şi scena fotografiată există Picture Styles, care la rândul lor pot fi modificate pentru claritate, contrast, saturaţie, tonuri, în trepte foarte fine.

Formatul RAW permite utilizarea a 3 rezoluţii şi oferă performanţe superioare jpeg-urilor atât în redarea detaliilor fine cât şi în gama dinamică, oferind posibilitatea recuperării unei trepte de expunere în zonele luminoase ale imaginii. Fotografierea în RAW sau RAW + jpeg este recomandată şi pentru posibilităţile extinse de corecţie ale expunerii şi mai ales a balansului de alb care nu este prea performant în lumină artificială. Captorul este protejat împotriva prafului de un dispozitiv ultrasonic şi de o acoperire specială a filtrului care nu permite aderarea particulelor la acesta. În timpul procesării pe computer se poate folosi o imagine de referinţă pentru eliminarea prafului care totuşi a rezistat metodelor de curăţare la nivelul captorului. Construcţia aparatului este la nivel profesional, din aliaj de magneziu, dispunând de o protecţie la praf şi umezeală similară cu a modelului de top EOS-1N. Butoanele sunt mai mari pentru a putea fi utilizate şi cu mănuşi, dar foarte comode în utilizarea obişnuită. În binecunoscuta tradiţie Canon, butonul On-Off s-a mutat din nou faţă de modelul 50D, într-un loc mai sigur şi la îndemână în partea stângă. Există un selector nou pentru Live-View şi filmare care înconjoară butonul dedicat pentru înregistrarea clipurilor video.

FOTOCLASS

13


24mm, 1/800s, F 11, ISO 1600

Cu toate că dimensiunile sunt relativ reduse, în special faţă de seria 1D, construcţia profesională şi multitudinea de sisteme încorporate fac aparatul destul de greu, la 820g fără card şi baterie fiind chiar puţin mai greu decât modelul 5D Mark II. Prima impresie pozitivă este dată de o stabilitate foarte bună şi o priză de mână convingătoare. Fiecare buton este aşezat la locul lui, cu o apăsare sigură şi precisă; nimic nu joacă în carcasă. Odată deschis aparatul, meniul foarte bine structurat, disponibil inclusiv în limba română, prezintă o multitudine de setări. Parcurgerea meniului se face foarte uşor prin joystick şi rotiţa de selecţie spate. Apartenenţa la gama (semi)profesională este evidentă prin eliminarea modurilor presetate de fotografiere. Pe rotiţa de selecţie, există încă Full auto şi Creative auto, apoi program, modurile de lucru standard de prioritate diafragmă sau timp de expunere şi modul complet manual, plus un mod dedicat pentru Bulb (expunere pe timp îndelungat, mai mult de 30 secunde de obicei), dar şi 3 moduri personalizabile în Custom Function. Ecranul LCD monocrom din partea de sus oferă o privire de ansamblu asupra setărilor fotografice ale aparatului şi este înconjurat de nu mai puţin de 7 butoane pentru modificarea parametrilor sau activarea funcţiilor cele mai des accesate. Accesul rapid la setările curente se poate face folosind Q-menu care transformă ecranul LCD într-un panou interactiv pentru modificarea parametrilor aparatului. În plus, opţiunea My menu permite compunerea unui meniu personalizat.

14

FOTOCLASS

100mm, 1/800s, F 6.3, ISO 320

Ecranul LCD este de cea mai bună calitate, iar specificaţiile sunt generoase, 3” şi 920.000 pixeli, permiţând o utilizare confortabilă inclusiv afară în lumină puternică şi posibilitatea de a aprecia rapid claritatea şi culorile imaginilor realizate. Aparatul beneficiază de o “bulă de nivel” electronică, care afişează în mod grafic pe LCD sau în vizor înclinaţia faţă/spate şi stânga/dreapta, ceea ce în practică ajută foarte mult. Canon 7D este primul aparat din seria EOS al cărui vizor are acoperire 100% cu factor de mărire 1x. Imediat ce am pus camera la ochi am fost uimit de cât de mult se vede prin noul vizor; se vede tot, ca şi la o cameră cu senzor full frame. Vizibilitatea în vizor este foarte bună, încadrarea făcându-se precis şi extrem de ergonomic., iar datorită unui nou panou LCD transparent, cele 19 puncte de AF pot fi selectate din meniu să apară sau nu tot timpul în vizor, păstrând vizibil doar punctul de AF activ şi pot fi afişate liniile ajutătoare pentru compoziţie. Ecranul de focus este unul standard, neputând fi schimbat ca la 50D sau 5D mark II. Ocularul este comod, iar stabilitatea şi comoditatea aparatului sunt excelente. Sistemul AF este complet nou, cu 19 senzori în cruce, cu o sensibilitate suficientă pentru obiective cu luminozitatea 5.6, şi acoperă o mare parte din suprafaţa cadrului, iar punctul central oferă o precizie sporită, cu citirea detaliilor pe diagonale pentru obiectivele cu luminozitatea 2.8 sau mai mare. Sistemul permite reglarea fină pentru eventualele erori de front sau back focus, atât la nivelul aparatului cât şi pentru calibrarea obiectivelor individuale.

Foto: Bogdan Zop

DSLR CAMERA Canon 7D


DSLR CAMERA Autofocusul este foarte rapid şi precis, inclusiv în lumină slabă, mult îmbunătăţit faţă de modelele anterioare, chiar în absenţa unei lămpi de asistenţă. Sistemul AF este foarte flexibil şi oferă nenumărate posibilităţi de setare după preferinţele fotografului, inclusiv în funcţie de orientarea verticală sau orizontală a aparatului. Personalizarea punctelor de AF prin alegerea unui grup de puncte ajută acum la o focalizare mai uşoară şi mai sigură a unui subiect în mişcare. Pentru Live-view şi filmare se foloseşte sistemul AF cu detecţie de contrast direct pe captor, care este extrem de precis dar încă mult mai lent decât cel cu detecţie de fază folosit la fotografiere. Există şi opţiunea de a folosi sistemul AF cu detecţie de fază în Live-view, dar aceasta presupune coborârea oglinzii pentru focalizare, deci întreruperea vizualizării. Măsurarea expunerii a fost modernizată, integrând pentru prima dată la un aparat DSLR Canon informaţia de culoare alături de luminozitate, prin folosirea unui senzor dublu strat cu 63 de zone, ceea ce duce la o precizie şi constanţă superioare. Pe lângă măsurarea evaluativă, se pot folosi cea parţială şi spot, aceasta din urmă fiind legată de sistemul AF.

200mm, 1/800s, F 4, ISO 400

200mm, 1/1600s, F 5.6, ISO 320

Canon 7D dispune de un procesor dual Digic 4 prin care gestionează extrem de rapid imaginile, permiţând atât atingerea cadenţei de 8 cadre /s la rezoluţia de 18MP cu procesare în 14 biţi, cât şi filmarea în format HD, 1920x1080 pixeli la frecvenţele de 24, 25 şi 30 cadre /s. Procesorul dual duce şi la reacţiile foarte rapide ale aparatului în orice condiţii de utilizare, ajungând foarte aproape de performanţele DSLR-urilor din seria 1D. Bufferul poate cuprinde până la 126 imagini în format jpeg sau 15 în RAW, dar folosirea unui card performant compatibil UDMA creşte în mod semnificativ aceste valori, până la 24 imagini în RAW.

200mm, 1/320s, F 6.3, ISO 200

Obturatorul a fost modificat pentru a face faţă cadenţei de 8 cadre pe secundă şi oferă gama de timpi 1/8000s - 30s, cu funcţie Bulb şi sincron flash la 1/250s. Pentru sincronizarea la viteze mai mari se pot folosi flash-urile dedicate.

Bateria standard a aparatului este LP-E6, aceeaşi cu cea de pe EOS 5D Mark II, care furnizează 1800mAh. În plus, aceasta oferă aparatului date complete şi precise despre capacitatea rămasă. Conform standardului CIPA se pot realiza între 750800 imagini cu o singură baterie, depinzând de temperatura ambiantă, dar dacă flash-ul integrat nu este folosit, şi mai ales la fotografierea în rafală, numărul de imagini posibile este mult mai mare. Gripul opţional BG-E7 poate găzdui două baterii LP-E6 sau 6 baterii/acumulatori format AA, şi dispune de rotiţa de control şi butoanele necesare pentru încadrarea pe verticală. Transmiţătorul wireless WFT-E5 are de asemenea forma unui grip şi dispune de propria baterie BP-511 pentru alimentarea funcţiilor proprii. Permite funcţionarea în regim FTP (802.11b/g), PTP şi HTTP. Portul USB poate comunica cu dispozitive externe de stocare sau asigura legătura cu GPS-uri compatibile USB.

130mm, 1/400s, F 6.3, ISO 200

FOTOCLASS

Fotografii: Bogdan Zop

Flash-ul integrat acoperă acum unghiul corespunzător unui obiectiv de 15mm având un număr ghid de 12 la 100 ISO. O caracteristică nouă în gama DSLR-urilor Canon este dirijarea flash-urilor externe din seria Canon EX direct cu flash-ul integrat; până la 3 grupe a câte 4 flash-uri fiecare, excelent aş spune, având în vedere că funcţia de control a expunerii E-TTL II este activă, iar modificarea setărilor pe fiecare flash se poate face direct din aparat.

15


DSLR CAMERA Canon 7D

Tandemul care asigură performanţele de excepţie ale Canon EOS 7D: noul captor cu rezoluţia de 18MP şi procesorul DIGIC 4 Dual

Funcţia de filmare capătă din ce în ce mai multă importanţă pe DSLR-uri, iar Canon 7D o duce la un nou nivel, atât din punct de vedere a comodităţii de acces cât şi a specificaţiilor de top. Dispune de un comutator dedicat între Live-view şi modul de filmare, care înconjoară butonul de pornire/oprire al filmării plasat într-un loc foarte uşor accesibil. Focalizarea automată se cuplează la apăsarea declanşatorului până la jumătatea cursei, sau prin folosirea butonului AF-On. Filmarea este posibilă în următoarele formate: Full HD 1080p pixeli la frecvenţele 30p (NTSC), 25p (PAL) şi 24p, HD 720p la 60p (NTSC) şi 50p (PAL), SD 640x480 pixeli la 60p şi 50p. Filmarea Full HD la 24 cadre pe secundă este foarte apreciată de cei care doresc un aspect apropiat de al filmării pe peliculă. Clipurile sunt înregistrate în format MOV. Există acces la modul Manual, deci utilizatorul poate controla sensibilitatea, timpul de expunere şi diafragma pentru a putea obţine efectele dorite. Toate reglajele balansului de alb sunt de asemenea disponibile şi pentru filmare. Calitatea imaginii video este excelentă, mai ales datorită captorului format APS-C care, pe lângă o comportare bună la sensibilităţi mari, permite obţinerea unei profunzimi mici de câmp şi utilizarea unui mare număr de obiective compatibile, de la superangulare la obiective macro, super-luminoase şi teleobiective puternice. Utilizarea sensibilităţilor extreme duce la apariţia zgomotului, dar datorită rezoluţiei mult mai mici a clipurilor faţă de a imaginilor fotografice, efectul vizual este parţial atenuat. Efectul de înclinare a verticalelor la mişcarea rapidă a aparatului pe orizontală, caracteristic captoarelor CMOS, este prezent, dar datorită vitezei procesorului dual Digic 4 este mult mai puţin vizibil decât în cazul altor aparate. Pentru sunet, aparatul are un microfon mono încorporat şi o mufă de 3,5mm pentru adăugarea unui microfon stereo extern. Aparatul dispune de posibilitatea de a tăia din începutul sau sfârşitul clipurilor, în paşi de o secundă.

16

FOTOCLASS


DSLR CAMERA Canon 7D se dovedeşte a fi un aparat care poate fi folosit profesional în majoritatea aplicaţiilor, de la fotografia de sport şi reportaj unde cadenţa mare, sistemul AF performant, comportarea bună la sensibilităţi mari şi exploatarea teleobiectivelor îl fac aproape comparabil cu seria 1D, la arhitectură şi peisaj unde excelează prin rezoluţie şi este ajutat de nivela pe două axe. Pentru a pune cu adevărat în valoare rezoluţia captorului, este strict necesar să se utilizeze obiective cu performaţe de top, iar tehnica fotografică să fie fără reproş, altfel cea mai mică eroare va duce la pierderi de claritate vizibile în imaginile finale. Ca parte a sistemului Canon EOS, beneficiază de acces la una dintre cele mai vaste colecţii de obiective, care cuprinde de la zoom-uri performante la obiective foarte luminoase şi teleobiective impresionante, fără a uita de obiectivele speciale cu corecţie de perspectivă şi de seria de obiective macro disponibile. Multe dintre cele mai interesante obiective dispun de sistemul de stabilizare optică IS pentru a putea fotografia din mână la timpi mai lungi. Flash-urile Canon din seria EX sunt extrem de performante, iar sistemul de dirijare wireless, fie cu flash-ul încorporat în modelul 7D, fie cu transmiterul ST-E2 sau folosind un flash 580 EX II deschide posibilităţi practic nelimitate în domeniul iluminării creative, de la fotografia de portret, la fashion şi arhitectură/interioare.

CONCLUZIE Pentru cei în căutarea unui aparat serios, rapid, simplu de folosit, cu un nivel de sharpness corect şi ISO curat la valori până la 1600-3200 (ceea ce acum 3-4 ani era încă un vis), cu un sistem AF precis şi personalizabil, Canon EOS 7D este excelent. Acest aparat reprezintă un excelent mix între calitatea imaginii, a vitezei de răspuns a autofocusului şi a declanşatorului, a siguranţei carcasei, a autonomiei acumulatorului şi a performanţelor video.

Canon 7D DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

CMOS 22,3x14,9 mm 18MP, 5184 x 3456 pixeli Piezoelectric + antistatic Aliaj de magneziu RAW, jpeg, RAW + jpeg, MOV 1080p, 720p, 480p, multiple frecvenţe CMOS, 19 senzori în cruce 30 - 1/8000s, flash 1/250s 8 cadre pe secundă N.G. 12/100 SIO, funcţie comander 100-6400 ISO, plus H (12800) 100%, mărire 1.0x, ajustare dioptrii LCD 3”, 920.000 pixeli Da, AF cu detecţia contrastului În obiective Carduri CF, suportă UDMA Li-Ion LP-E6, CR1616 148 x 111 x 74mm 820 g www.F64.ro

AVANTAJE - rezoluţia maximă la un DSLR 1.6x - valori extreme de sensibilitate - comportare bună la sensibilităţi mari - rapid în utilizare - ergonomie superioară - construcţie la nivel profesional - cadenţa de fotografiere excepţională - vizor mare şi luminos - autofocus de top - dirijare flash-uri externe - nivelă electronică pe două axe - specificaţii video excelente

DEZAVANTAJE - balansul de alb în lumină artificială - Auto ISO nu este personalizabil - nu are lampă de asistenţă AF - solicită obiective de top

FOTOCLASS

17


DSLR CAMERA Nikon D3s

Nikon D3s

Text & foto: Costas Dumitrescu

Comportarea excepţională la sensibilităţi mari şi viteza de reacţie recomandă D3s drept camera ideală pentru fotografia de sport şi reportaj rapid

18

FOTOCLASS

C

a utilizator al modelelor D3 şi D3x, am fost foarte interesat de îmbunătăţirile oferite de noul Nikon D3s, mai ales datorită pasiunii mele pentru fotografia de wildlife şi în special de păsări, care cere aparatură performantă atât din punctul de vedere al calităţii imaginii în condiţii de iluminare precare, cât mai ales al vitezei de reacţie. Astfel, foarte încântat de posibilitatea de a testa extensiv noul aparat, mi-am făcut urgent bagajele şi am plecat pe câmpul de probe, adică la fotografiat păsări în Delta Dunării, acolo unde viteza aparatului joacă un rol determinant în obţinerea de fotografii reuşite. Nu am fost să caut peisaje deosebite cu răsărituri de soare din lacurile Deltei, sau apusuri exotice în spatele cortinei de stuf, ci am fost să văd cum reacţionează aparatul în condiţii extreme, atunci când ai la dispoziţie doar câteva secunde să surprinzi o pasăre ascunsă undeva între crengile unei salcii şi care nu are de gând să-ţi pozeze cuminte, ci îşi ia zborul imediat ce te simte în apropiere. În aceste condiţii, pe lângă vigilenţa fotografului şi îndemânarea sa, esenţiale sunt performanţele camerei. Ai doar câteva secunde pentru compoziţie şi declanşare, orice ezitare şi nu mai poţi obţine decât o fotografie cu o pasăre îndepărtându-se de tine şi tratându-te cu spatele…


DSLR CAMERA

1 2

3

Comportarea excepţională la sensibilităţi mari şi viteza de reacţie recomandă D3s drept camera ideală pentru fotografia de sport şi reportaj rapid foto1: 650mm, 1/1600s, F6.3, ISO 2000; foto2: 650mm, 1/1250s, F6.3, ISO 1400; foto3: 650mm, 1/1600s, F6.3, ISO 1600;

Aici intervine rafala lui Nikon D3s, care are o cadenţă de 9 cadre pe secundă în format FX şi 10 cadre pe secundă în noul format 1,2 crop. Putem folosi întreaga capacitate a rafalei pentru că timpul de expunere trebuie să fie sub 1/1000s dacă vrem să avem o pasăre perfect clară în fotografie. Corpul aparatului, similar cu D3x, este un bloc metalic rigid, îmbrăcat în cauciuc, care dă o senzaţie de soliditate şi fiabilitate extremă. Design-ul exterior este semnat Giugiaro iar ergonomia, de la butoanele mari care pot fi acţionate şi cu mănuşi, la poziţionarea elementelor de control în locurile cele mai potrivite, este cea mai reuşită dintre toate DSLR-urile prezente pe piaţă. Conceput pentru utilizare în cele mai dificile condiţii, D3s este protejat extensiv nu doar la praf, umezeală şi şocuri dar şi la interferenţele electomagnetice, pentru a asigura funcţionarea ireproşabilă şi neîntreruptă indiferent de provocările mediului ambiant. Vizorul este mare, luminos, cu acoperire de 100%, şi dispune de o mare densitate de informaţii mereu la îndemâna fotografului. Ecranul de focalizare este foarte luminos, dar permite totuşi aprecierea clarităţii imaginii. Informaţiile privind aparatul sunt prezentate pe un LCD monocrom în partea superioară, iar sensibilitatea, balansul de alb şi formatul de

fişiere ales sunt pe un mic LCD adiţional aflat sub panoul principal, deci uşor vizibil cu aparatul pe trepied sau monopod. Monitorul LCD principal este cunoscutul model de mare rezoluţie cu diagonala de 3” şi 921.000 pixeli, foarte comod pentru vizualizarea imaginilor, Live view şi acum şi pentru filmare. LCD-ul este acoperit cu sticlă rezistentă la zgâriere şi este calibrat din fabrică pentru redarea corectă a culorilor şi contrastului. Butonul central al multiselectorului poate fi programat ca la vizualizare să ofere o mărire a zonei din jurul punctului de focalizare, astfel se poate aprecia rapid claritatea fotografiilor realizate. Obturatorul construit din kevlar şi fibră de carbon este testat la 300.000 declanşări, iar împreună cu mecanismul oglinzii dispune de o amortizare excelentă pentru a nu induce vibraţii în timpul fotografierii. Timpul de răspuns la declanşare de 40ms este cel mai scurt dintre modelele existente, iar mişcarea mecanismelor este optimizată pentru a oferi cel mai lung timp posibil cu oglinda jos la funcţionarea în rafală, atât pentru confortul vizării, cât şi pentru o mai bună funcţionare a sistemului AF. Modul Quiet de declanşare este şi el prezent pe D3s, foarte practic atât pentru fotografia de wildlife cât şi pentru cea de evenimente şi spectacole.

FOTOCLASS

19


DSLR CAMERA Nikon D3s

650mm, 1/1600s, F 6.3, ISO 640

650mm, 1/1600s, F 5.6, ISO 900

Modul Live view dispune de un buton dedicat, ceea ce face trecerea dintre fotografierea normală la Live view sau filmare extrem de rapidă şi comodă. Modul Tripod este de folos pentru o focalizare extrem de precisă direct pe captor, iar modul Hand-held este dedicat fotografierii din unghiuri dificile. Nivela electronică poate fi afişată atât pe LCD cât şi în vizor, funcţionând şi în timpul filmării. D3s păstrează rezoluţia de 12 MP a lui D3, dar senzorul a fost serios modificat pentru a permite performanţe încă şi mai uimitoare în domeniul sensibilităţilor mari, cu 12.800 ISO în gama calibrată şi extindere până la H3, echivalent cu 102.400 ISO, o premieră în fotografia digitală. La testarea aparatului în Deltă am beneficiat din plin de aceste performanţe deoarece norii m-au sâcâit cam toată ziua şi pe cât sunt de interesanţi în peisaj, pe atât sunt de nesuferiţi la acest tip de fotografie. Lumina soarelui filtrată de nori devine plată şi desaturează culorile penajelor, ca să nu mai spun de necesitatea măririi sensibilităţii pentru a păstra o viteză rezonabilă a obturatorului. Dar iată surpriza plăcută pe care o aduce noul model de cameră… Cumulând sensibilitatea crescută a senzorului de 12MP, transmiterea pe 12 canale şi transformarea din analog în digital pe 14 biţi devine o plăcere fotografierea la sensibilităţi peste 3200ISO, chiar 6400ISO. Mă opresc la 6400ISO, nu pentru că rezultatele la 12800 sau 25600 ar fi slabe, dar 6400ISO a fost suficient pentru condiţiile din teren.

20

FOTOCLASS

650mm, 1/1600s, F 6.3, ISO 400

Un alt aspect de reţinut este acela că la aceeaşi sensibilitate fotografiile făcute cu D3s arată vizibil mai curat decât cele făcute cu D3 sau D700, existând un avantaj de cel puţin o treaptă, o treaptă şi jumătate de expunere, imaginile păstrându-şi saturaţia culorilor şi gama dinamică la sensibilităţi care până nu de mult erau pur teoretice. Procesorul EXPEED realizează conversia analog/digitală în 14 biţi, iar prelucrarea imaginilor în 16 biţi pentru a elimina rotunjirile în calcul, oferind o mare gamă dinamică şi tonuri continue pe o paletă de culori extinsă, înclusiv în zonele foarte luminoase ale imaginii. Combinaţiile dificile de culori nu mai sunt o problemă, ele sunt redate cu o mare naturaleţe pe tot cuprinsul gamei dinamice acoperite. Imaginile sunt corectate automat pentru aberaţia cromatică laterală, indiferent de tipul obiectivului utilizat. Active D-Lighting este extrem de eficientă în gestionarea gamei dinamice a senzorului şi are acum şase setări: Auto, Extra High, High, Normal, Low şi Off. Există şi posibilitatea de bracket pe Active D-Lighting cu până la cinci cadre cu reglaje diferite.


DSLR CAMERA Balansul de alb a fost îmbunătăţit pentru a permite o mai mare elasticitate în special la fotografierea cu multiple surse de lumină. Devin astfel uşor de obţinut culori foarte plăcute chiar în condiţii dificile. Pentru cazurile cu adevărat complicate balansul de alb poate fi reglat fin pe două axe în toate presetarile disponibile şi există nu mai puţin de 5 memorii pentru balansul de alb manual.

105mm, 1/400s, F 3.5, ISO 3200

Recunoaşterea scenei fotografiate se bazează pe un modul de 1005 pixeli RGB care pe lângă luminozitatea subiectului ia în calcul şi culorile, şi este folosit atât pentru creşterea preciziei măsurării expunerii în lumină ambiantă şi cu flash şi pentru balansul de alb cât şi pentru îmbunătăţirea performanţelor focalizării, permiţând urmărirea subiectului în cadru. Măsurarea expunerii este de tip 3D color matrix metering II, cu citire pe cei 1005 pixeli RGB, dispunând de o bază de date de 30.000 de situaţii de fotografiere. Sistemul de AF, bazat pe modului Multi-CAM3500 FX, dispune de 51 de puncte de focalizare dintre care 15 sunt în cruce, optimizate pentru obiective cu luminozitatea mai bună sau egală cu 5.6, cu multiple opţiuni incluzând Dynamic-area AF şi 3D-tracking, bazate pe datele furnizate de modulul de recunoaştere a scenei. Sistemul poate urmări cu mare acurateţe mişcările neregulate ale subiectului în cadru, de mare folos la fotografia sportivă sau wildlife. Focalizarea cu detecţie de fază pe captor pentru Live view şi filmare a fost de asemenea îmbunătăţită pentru o utilizare mai confortabilă în practică, dar încă nu poate concura nici pe departe cu sistemul principal de AF folosit la fotografiere.

Pe lângă posibilităţile de crop la fotografiere cunoscute de pe D3, anume 5:4 şi DX, D3s adaugă şi un crop 1,2x care oferă un compromis excelent între reducerea mărimii fişierelor şi o mai mare putere a teleobiectivelor. Procesarea fişierelor RAW în aparat a fost îmbunătăţită pentru a micşora dependenţa de computer atunci când unele imagini trebuie livrate foarte rapid de către fotograful aflat în teren. Am fost foarte încântat de apariţia pe D3s a dispozitivului piezoelectric de îndepărtare a prafului, care reduce una din problemele curente pentru fotografii de teren care schimbă des obiectivele fără a-şi putea proteja prea mult aparatul. Poate fi programat să intre automat în funcţiune atât la pornirea cât şi la oprirea aparatului, sau manual.

42mm, 1/250s, F 2.8, ISO 3200

Pentru alimentare se folosesc baterii inteligente Li-Ion EN-EL4a care prin capacitatea mare şi sistemul de management al consumului rezistă la mii de cadre pe încărcare. Aparatul se livrează standard cu un încărcător pentru două baterii.

Fotografii: Radu Grozescu

Nikon D3s este în primul rând conceput pentru rapiditate de reacţie maximă în orice situaţie, cu un timp de pornire de 0,12s şi o întârziere la declanşare de doar 0,04s. Bufferul a fost dublat faţă de modelul D3, permiţănd rafale mai lungi la cadenţa maximă, chiar la folosirea formatelor RAW şi RAW + jpeg, iar compatibilitatea cu cele mai rapide carduri disponibile duce la timpi incredibil de scurţi pentru transfer şi eliberarea buffer-ului. Există două sloturi de carduri CF, compatibile UDMA, care se pot utiliza în diferite moduri, de la back-up, cu scriere simultană pe ambele, la trecerea automată de pe un card pe altul, sau scrierea de fişiere RAW pe un card şi jpeg pe celălalt. Se poate copia între carduri, iar dacă se folosesc carduri de viteze diferite se poate selecta cel mai rapid pentru salvarea fişierelor video.

FOTOCLASS

21


DSLR CAMERA Nikon D3s Cealaltă noutate a modelului D3s este funcţia de filmare. Aceasta devine o necesitate a camerelor de ultima generaţie, chiar dacă mulţi purişti nu agreează poli-funcţionalitatea aparatului de fotografiat. Marketingul îi obligă probabil pe toţi competitorii să se alinieze la noul standard, iar utilizatorii, beneficiind de aceste noi capabilităţi, încep să descopere metode de integrare a clipurilor video cu fotografia. Captorul a fost serios modificat pentru a permite performanţe uimitoare în domeniul sensibilităţilor mari, cu 12.800 ISO în gama calibrată şi extindere până la H3, (echiv. cu 102.400 ISO).

Obturatorul construit din kevlar şi fibră de carbon este testat la 300.000 declanşări.

Nu am folosit în mod extins filmarea, dar am observat că rata de refresh de 60fps al ecranului LCD face mult mai puţin deranjant flickerul cu care nu vreau să mă obişnuiesc al majorităţii aparatelor de fotografiat care filmează. Clipurile video sunt format HD 720p, deci 1280 x 720 pixeli la 24 cadre pe secundă. Avantajele majore ale filmării cu un DSLR full frame sunt posibilitatea de a controla profunzimea, de a utiliza sensibilităţi mari (zgomotul este mult diminuat pe un senzor mare) şi posibilitatea utilizării unei vaste game de obiective. Controlul profunzimii este foarte facil la D3s deoarece acesta permite accesul la diafragmă, de fapt filmarea poate fi făcută inclusiv în modul manual pentru un control total al parametrilor. Posibilitatea de a filma la sensibilitatea de 102.400 înseamnă practic înregistrarea unor scene prea întunecoase pentru a fi văzute clar cu ochiul liber. Combinate cu accesul la întreaga gamă de obiective Nikkor, aceste facilităţi duc la obţinerea de clipuri video cu un aspect unic. Aparatul are un microfon mono dar există posibilitatea de a monta microfoane stereo externe pentru un sunet de calitate profesională. Clipurile pot fi tăiate direct în aparat, prin specificarea momentelor de început şi sfârşit dorite.

O capabilitate interesantă este posibilitatea de a salva cadre individuale în format jpeg la rezoluţia de 1280 x 720 pixeli, având astfel siguranţa alegerii momentelor cheie dintr-o secvenţă rapidă. Ca parte a sistemului Nikon, D3s are acces la întreaga gamă de obiective, incluzându-le pe cele DX, cu care oferă crop automat şi imagini de 5MP. Bineînţeles, utilizatorii de D3s vor opta invariabil pentru obiectivele de top, cele mai cunoscute fiind zoom-urile profesionale 14-24/2.8, 24-70/2.8, 70-200/2.8 VR II, 200-400/4 VR, dar fotografii de sport şi wildlife vor fi interesaţi de gama de teleobiective luminoase stabilizate.

22

FOTOCLASS


DSLR CAMERA O menţiune specială pentru noua variantă a obiectivului 70-200/2.8 VR II, care este optimizat pentru captura digitală pe format FX, oferind o calitate a imaginii excelentă până în colţurile cadrului începând de la diafragma maximă, şi o comportare foarte bună cu teleconverterele dedicate. Beneficiind de acoperire Nano coating, acesta oferă imagini cu un contrast ridicat în cele mai dificile condiţii de iluminare, caracteristice fotografiilor în lumină ambiantă sau la fotografia de sport în sală. Nikon D3s poate memora până la 20 de valori de reglaj fin a focalizării pentru obiective, în afară de setarea generală a aparatului, pentru a putea exploata complet calitatea optică furnizată de obiectivele Nikkor. Fotografia cu flash este una dintre cele mai performante disponibile pe piaţă, cel mai potrivit flash pentru D3s fiind evident SB-900 care oferă cele mai avansate caracteristici, inclusiv zoom intern până la 200mm pentru o utilizare eficientă la distanţă mare cu teleobiective. Pentru utilizarea sistemului de flash-uri Nikon CLS se poate folosi fie un transmitter SU-800, fie un flash SB-900 pe post de commander, astfel se pot dirija până la 3 grupe de flash-uri care pot avea setări diferite. Pentru transmiterea la distanţă aproape în timp real a imaginilor se poate folosi sistemul wireless Nikon WT-4 care funcţionează în standardele 802.11 b/g, iar în studio poate fi conectat la computer printr-un cablu USB, folosind softul Nikon Camera Control Pro.

CONCLUZIE Prin caracteristicile sale, în special comportarea excepţională la sensibilităţi mari şi viteza de reacţie, D3s satisface în special pretenţiile fotografilor de sport şi reportaj rapid, dar poate fi folosit cu succes în orice domeniu al fotografiei în care cei 12 megapixeli sunt suficienţi. Pentru rezoluţii mai mari există D3x care într-un corp cu caracteristici similare oferă 24 megapixeli şi o fineţe în redarea detaliilor şi culorilor la o calitate apropiată de a aparatelor de format mediu, la o cadenţă de fotografiere ceva mai redusă, de 5 cadre pe secundă, fără sistemul de eliminare a prafului şi fără posibilitatea de filmare.

Nikon D3s DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

CMOS 36 x 23,9mm 12MP, 4256 x 2832pixeli Piezoelectric Aliaj de magneziu RAW, jpeg, RAW + jpeg, Tiff, AVI 720p/24fps, sunet stereo 51 puncte, 3d tracking 30s - 1/8000s, flash 1/250s 9fps, 11fps în format DX opţional extern, CLS 200-12800 ISO, extins 100-102400 100%, 18mm eyepoint LCD 3”, 921.000 pixeli 2 moduri, handheld, tripod În obiective 2 carduri CF, compatibil UDMA EN-EL4a, alimentator EH-6 160 x 157 x 88mm 1240g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE - sensibilitate excepţională - viteză maximă de reacţie - cadenţă mare de fotografiere - sistem AF performant - exponometru şi balans de alb de top - fiabilitate foarte bună - calitate excelentă a imaginii - personalizare completă - reducerea aberaţiei cromatice - două sloturi de carduri CF - durata de viaţă a bateriei - reglaj fin AF pe obiective

DEZAVANTAJE

D3s este protejat extensiv nu doar la praf, umezeală şi şocuri, dar şi la interferenţele electomagnetice

- rezoluţie mai mică decât a competitorului - punctele de focalizare concentrate în centrul cadrului - multiselectorul greu accesibil la fotografierea pe verticală - caracterele prea mici pe LCD-ul monocrom din spate

FOTOCLASS

23


DSLR CAMERA Sony A850

SONY

A850

Text & foto: Florin Andreescu

Construit la standarde profesionale cu un captor Full-Frame de 24MP, SonyA850 este recomandat pentru fotografia de studio, pentru peisaje sau arhitectură 24

FOTOCLASS

D

upă modelul de vârf A900, apreciat pentru calităţile sale şi mai ales pentru preţul atrăgător, fiind primul DSLR full frame de mare rezoluţie sub 3000 Euro, Sony atacă în forţă, oferind noua cameră A850 cu performanţe apropiate, la un preţ imbatabil. Sony Alpha 850 foloseşte acelaşi senzor de 24,6MP dezvoltat in-house, stabilizarea în aparat, LCD-ul de 3” şi 921.000 pixeli şi procesorul Dual Bionz pentru procesarea imaginii. Singurele diferenţe vizibile faţă de A900 sunt acoperirea vizorului de doar 98% faţă de 100% şi cadenţa de 3 cadre pe secundă faţă de cele 5 oferite de modelul de top. Un corp cu astfel de performanţe la un preţ în jur de 2000 de Euro nu poate decât să pună pe gânduri competitorii. Corpul beneficiază de aceeaşi construcţie metalică extrem de solidă, cu un şasiu de aluminiu şi exterior de aliaj de magneziu care îl face potrivit pentru exploatarea în condiţii grele, vizorul, sloturile de card şi butoanele de control fiind protejate împotriva prafului şi umezelii, similar cu aparatele profesionale ale concurenţei. Senzorul este montat pe un mecanism de stabilizare şi este protejat împotriva prafului de un sistem dual, piezoelectric şi antistatic care reduce semnificativ nevoia de curăţare a acestuia.


DSLR CAMERA

SONY A850 , 35mm, 1/60s, F 4, ISO 4000. Având în vedere că s-au folosit setările AUTO pentru expunere şi balans de alb este remarcabilă redarea culorilor în condiţiile dificile ale amestecului de lumini

Pentru mine important este felul în care simt camera la lucru şi ceea ce pot obţine cu ea. Ani de zile am lucrat cu Minolta, aşa că ceva din touch-ul acestui brand am simţit de prima dată când am scos aparatul din cutie. Probabil că foştii ingineri şi designeri de la Minolta au făcut echipă cu foştii proiectanţi de magnetofoane şi casetofoane Sony.

Vizorul optic este însă foarte mare şi luminos datorită pentaprismei care domină design-ul aparatului, iar cu cei 20mm high eyepoint permite vizarea fără probleme şi cu ochelari de vedere. E adevărat că acoperă doar 98% faţă de 100% la modelului A900, dar e totuşi mai mult decât cei 95% oferiţi de multe DSLR-uri abordabile.

Butoanele de control sunt suficient de mari şi uşor de accesat, iar aparatul are încă un mic LCD monocrom în partea de sus care arată setările fotografice fără a fi nevoie de utilizarea meniului. Funcţiile cele mai importante pot fi modificate folosind modul Quick Navi, care, la apăsarea butonului Fn transformă LCD-ul într-un panou de control ale cărui setări pot fi accesate cu o singură mână, folosind joystick-ul.

Imaginea afişată pe display-ul „Xtra Fine” de 3” este de bună calitate, iar cei 921.000 pixeli permit aprecierea rapidă a clarităţii şi culorii imaginilor chiar şi la fotografierea în plină lumină. Întotdeauna la aparatele profesionale de la Canon acest aspect a fost neglijat, display-urile nefiind de top. S-a pornit de la premiza că un profesionist rar se uită pe display preferând să se concentreze pe acţiunea fotografică.

Pentru că sunt cârcotaş n-am să înţeleg de ce butonul de pornit/oprit este situat pe partea stângă a corpului şi nu poate fi acţionat decât cu mâna stângă. Dacă mă plimb cu aparatul închis şi văd un subiect n-am să pot să deschid aparatul şi să declanşez doar cu el ţinut în mâna dreaptă. Întâi trebuie să-l deschid cu mâna stângă. Nu e vorba de pierdere de timp, ci doar de faptul că fotograful vrea să fie discret pentru a surprinde subiectul. Un mic amănunt, dar sunt observaţiile unui practician.

Aparatul nu are Live View, acesta fiind înlocuit cu “Intelligent Preview” care afişează în timp real pe o imagine de probă efectele modificărilor de expunere, balans de alb sau ale optimizării gamei dinamice. Este foarte practic în special în cazul scenelor dificile, cu surse multiple de lumină care dau temperaturi de culoare diferite, permiţând testarea rapidă a reglajelor celor mai potrivite. Din păcate, imaginea de probă nu poate fi salvată, ea fiind un RAW la rezoluţie foarte mică special pentru prelucrarea

FOTOCLASS

25


DSLR CAMERA Sony A850

35mm, 1/200s, F 4, ISO 6400

35mm, 1/85s, F 2,8, ISO 6400

35mm, 1/60s, F 4, ISO 4000

rapidă în aparat, deci după efectuarea reglajelor va trebui făcută o nouă imagine. Conectorul HDMI al aparatului oferă posibilitatea afişării pe ecrane HD, iar dacă aveţi un televizor din gama Sony BRAVIA puteţi folosi telecomanda acestuia pentru dirijarea aparatului la playback. Captorul full frame de 24,6MP are rezoluţia cea mai mare de pe piaţa DSLR-urilor actuale, imaginile finale având 6048 x 4032 pixeli, cu o redare absolut impresionantă a detaliilor, mai ales când se fotografiază îngrijit, folosind obiective de calitate bună. La fotografierea din mână este de mare ajutor sistemul de stabilizare la nivelul captorului. Gama ISO se întinde între 200 şi 3200 ISO, cu posibilitate de extindere la 100-6400 ISO, iar reducerea zgomotului are loc în două etape, prima în timpul conversiei analog/digital care are loc la nivelul senzorului, cea de a doua la prelucrarea imaginii digitale de către cele două procesoare BIONZ. Rezultatele cele mai bune din punct de vedere al redării detaliilor şi al zgomotului se obţin totuşi la sensibilităţile mici, Sony A850 fiind în primul rând un aparat destinat obţinerii de imagini de mare rezoluţie şi mai puţin pentru reportaj în condiţii grele de lumină.

26

FOTOCLASS

Cu toate acestea, rezultatele la sensibilităţi mai mari sunt utilizabile cu uşurinţă, mai ales că pentru printuri de dimensiuni obişnuite imaginile trebuie micşorate semnificativ mai mult, oferind o contrabalansare a performanţelor ce le obţin la sensibilităţi mari aparatele cu rezoluţii mai mici. Nu mă pasionează sutele de pagini din manualul de operare, aşa că am trecut direct la butonarea şi setarea aparatului. Programarea este destul de simplă şi intuitivă. Am setat balansul de culoare pe automat, spaţiul de culoare pe Adobe RGB şi restul parametrilor pe 0. Aşa lucrez de obicei cu toate aparatele mele. Nu-mi place să setez moduri de culoare pentru că nu mă satisfac rezultatele. De exemplu, orice setare de peisaj este foarte saturată la toţi producătorii. De ce oare? Odată setată camera, am trecut la lucru. Aşa că mi-am ales cele mai dificile subiecte: lumină slabă şi multă contra-lumină. De la primele declanşări am observat precizia expunerii. Cu toate că acest aspect pare oarecum de neglijat în ziua de azi când formatul RAW suportă deviaţii mari de expunere, calitatea imaginilor finale este încă mult influenţată de o expunere precisă la fotografiere. Sunt de părere că, folosind formatul RAW, un aparat de bună calitate trebuie să se descurce bine în orice situaţie doar cu aceste setări minimale. Evident cu o expunere corectă. La setarea formatului RAW obişnuiesc să adaug şi un jpeg – foarte folositor atunci când cauţi imagini. Din păcate modul RAW+jpeg n-are setare şi pentru compresia jpeg-ului.


DSLR CAMERA La Canon întotdeauna jpeg-ul de pe lângă RAW îl setez la dimensiuni foarte mici. La Sony un RAW necompresat are 35 MB şi jpeg-ul 5 MB, iar la Canon lucrez cu RAW-uri de 22-25 MB şi jpeg-uri de maximum 1 MB. Restul parametrilor folosiţi la fotografiere sunt cei întâlniţi la majoritatea DSLR-urilor. Aşa că am trecut cu mare nerăbdare la evaluarea imaginilor. Dat fiind faptul că în materie de Photoshop am rămas la CS3 şi pentru Aperture încă nu s-a integrat încă acest RAW, am apelat la softul Sony livrat odată cu aparatul. Nu înţeleg de ce producătorii de aparate fotografice nu adoptă unanim DNG-ul ? Poate că vor să recunoaştem mai uşor ce aparat am folosit uitându-ne la extensia RAW-ului. Softul – Image Data Converter SR – are o interfaţă prietenoasă şi un look copilăresc. Nici urmă de sobrietate profi. Dar important este faptul că se poate folosi uşor şi ceea ce contează este imaginea finală. Odată ajuns la examinarea imaginii finale am constatat că Sony mi-a oferit o mare surpriză. Adică o imagine de foarte bună calitate, comparabilă cu ceea ce obţin eu folosind Canon. Poate chiar o imagine mai bună. Şi la un preţ de 3 ori mai mic pentru body. Rezoluţia imaginilor este excelentă şi oferă o redare a detaliilor greu de imaginat de către posesorii de aparate de 1012 megapixeli, astfel încât se vad în fotografii amănunte care nu au fost remarcate la fotografiere. Culorile sunt foarte plăcute direct din aparat, tonurile au tranziţii line, balansul de alb a funcţionat foarte bine chiar în cazul amestecului de culori datorat surselor de lumină artificiale, iar procesarea foarte elastică a fişierelor RAW nu face decât să amplifice aceste calităţi. Nu am avut probleme cu zgomotul în imagini, chiar când am forţat aparatul la sensibilităţi mai mari. Despre sistemul anti-praf pot spune doar că şi-a făcut datoria într-un mod exemplar în perioada de teste cu A850.

35mm, 1/45s, F 2,8, ISO 3200

În cadrul testului cu A850 am beneficiat de faptul că mai posed două obiective de top de la Minolta. Un superb 35/1.4 – foarte compact şi de dimensiuni reduse comparativ cu acelaşi obiectiv de la Canon – şi un 300/4, iarăşi un obiectiv de mare precizie. La vremea respectivă Minolta făcea nişte obiective deosebite şi se străduia să recupereze handicapul unui AF lent şi zgomotos. Din păcate n-am avut şi obiective Sony de ultima generaţie. Aş fi curios să văd dacă aceste probleme au fost ameliorate. Autofocusul a reacţionat mulţumitor, aşa că mi-am amintit de anii când lucram cu high-end-ul Minolta Dynax 9. Adevărul este că după nişte ani petrecuţi cu obiectivele serie L de la Canon este greu să fii mulţumit de autofocusul altor obiective. Pentru a fi imparţial trebuie să recunosc că n-am avut ocazia să lucrez cu aparate Nikon. Cele nouă puncte de focalizare sunt dispuse într-o zonă din centrul vizorului, caracteristic aparatelor full frame şi sunt asistate în detecţia subiectului de alte zece puncte care le măresc suprafaţa activă. Senzorul central are o structură complexă şi este optimizat pentru obiective cu luminozitatea mai mare sau egală cu 2.8. Neavând obiective Sony de ultimă generaţie, îmi este greu să mă pronunţ asupra autofocusului, dar cred că nu s-a ajuns la performanţele lui Canon. Nu consider însă viteza de AF un handicap mare pentru acest aparat, fiind pe deplin adecvată majorităţii situaţiilor, poate mai puţin urmăririi subiectelor aflate în mişcare rapidă.

35mm, 1/85s, F 4, ISO 6400

FOTOCLASS

27


DSLR CAMERA Sony A850 Zgomotul obturatorului e destul de “zdrăngănit”, se pare că nu s-a apelat la un obturator ca la sus-menţionatul Dynax 9 din motive de preţ, iar o parte a zgomotului este probabil generată de mecanismul complex de ridicare a oglinzii de dimensiuni mari. Dar cei 1/8000 sec. şi sincronul la 1/250 sec. spun că este vorba despre un obturator îndeajuns de performant pentru a face faţă unei exploatări intensive, iar declanşarea este foarte promtă.

Gripul opţional VG-C90AM găzduieşte două baterii şi dispune de duplicarea comenzilor necesare pentru păstrarea ergonomiei aparatului şi în poziţie verticală.

Comenzile de setare a parametrilor de imagine sunt foarte egonomic plasate exact lângă declanşator.

28

FOTOCLASS

Sistemul de stabilizare în cameră este de mare ajutor în foarte multe situaţii, oferind un avantaj de până la patru trepte de expunere cu toate obiectivele compatibile cu aparatul, menţinând claritatea imaginilor la fotografierea din mână. Numai cine a lucrat pe peliculă poate înţelege importanţa acestuia. Imaginaţi-vă că aveţi în buzunar câteva filme de 100 sau 200 ISO şi trebuie să fotografiaţi în condiţii de lumină slabă. Astăzi, în era digitală, cu o răsucire a butonului de sensibilitate te poţi aventura cu multă uşurinţă în cele mai obscure situaţii. Dar nu cu mult timp în urmă, acest fapt era un subiect de film SF. Aşa că e bine să vă conservaţi energia şi să folosiţi stabilizarea oferită de Sony. Mai ales la obiectivele cu focală lungă. Un singur amendament: nu uitaţi să decuplaţi stabilizarea la folosirea camerei pe trepied. Cu toate că de multe ori m-am întrebat ce fac cu stabilizarea când folosesc un obiectiv de peste 1000 mm, chiar şi cu aparatul pus pe un trepied foarte stabil. Pentru acest caz părerile sunt împărţite, dar eu cred că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Posibilitatea obţinerii unei imagini mai “nemişcate” cred că este mai mare dacă activaţi stabilizarea din cameră. Bateria este suficient de puternică pentru până la 880 imagini şi oferă informaţii precise, în procente, asupra nivelului de încărcare. Pentru o capacitate mai mare se poate folosi gripul opţional VG-C90AM care găzduieşte două baterii.


DSLR CAMERA Gripul este construit din aliaj de magneziu la aceleaşi standarde ca şi aparatul şi dispune de duplicarea comenzilor necesare pentru păstrarea ergonomiei aparatului şi în poziţie verticală. Similar gripurilor Minolta, butonul de declanşare verticală este mult mai jos, poziţia declanşatorului faţă de ocularul aparatului fiind aceeaşi şi pe verticală şi pe orizontală, ceea ce duce la o comoditate sporită la fotografiere. În mod surprinzător, firma Sony, binecunoscută pentru camerele video performante pe care le produce, nu a introdus posibilitatea de filmare nici pe A850, care a apărut în momentul în care multe DSLR-uri dispun deja de filmare HD, unele dintre ele cu opţiuni din ce în ce mai avansate. A850 poate folosi o gamă extinsă de obiective, fiind compatibil atât cu vechile Minolta AF cât şi cu obiectivele Sony lansate recent. Similar cu Nikon, transmisia pentru sistemul AF este mecanică la obiectivele mai vechi şi cu motor integrat în obiectiv la cele mai recente. Motoarele integrate în obiectivele pretenţioase sunt de tipul SSM (Super Sonic wave Motor) pentru focalizare rapidă şi silenţioasă. Există două serii interesante de obiective, Sony G, care conţine obiectivele de top din punct de vedere al performanţei şi caracteristicilor şi seria superbă realizată în colaborare cu Zeiss, care oferă maximum de performanţă fără o preocupare pentru preţuri. Odată cu A850 a fost introdus un obiectiv interesant, 28-75mm F2.8 SAM, mai compact, uşor şi mult mai abordabil decât profesionalul Zeiss 24-70mm F2.8, pentru a pune şi mai bine în valoare performanţele posibile cu Sony la preţuri mai mici decât ale concurenţei. Cu toate că aparatul este construit la standarde profesionale, şi din punct de vedere al solidităţii poate face faţă condiţiilor grele de utilizare, caracteristicile captorului îl fac mult mai interesant pentru fotografia de studio, în special pentru imagini care vor fi mărite mult şi pentru peisaje sau arhitectură, unde rezoluţia mare va oferi avantaje vizibile faţă de aparatele mai rapide, dar cu mai puţini megapixeli. De asemenea, fotografia de eveniment nu se numără printre punctele tari ale acestui aparat, aici rezoluţia mare fiind chiar un impediment, deoarece imaginile nu vor fi niciodată printate la dimensiunile făcute posibile de cei 24MP, iar fişierele mari vor începe să pună probleme de stocare, transfer şi prelucrare în cazul miilor de imagini caracteristice acestui gen fotografic. În zilele noastre aparatul de fotografiat nu mai reprezintă o investiţie pentru o viaţă. Aşa că salvaţi-vă banii din buzunar şi fiţi convinşi că fotografiile bune sunt făcute de către fotografi, nu de către aparatele foarte scumpe. Dacă Sony ne serveşte o lecţie de preţ şi calitate, aştept cu nerăbdare răspunsul competitorilor.

CONCLUZIE Sony A850 este în mod clar destinat fotografilor interesaţi de o cât mai mare rezoluţie care se poate obţine folosind un DSLR şi mai puţin de cadenţa mare de fotografiere şi de zgomotul redus la sensibilităţi foarte mari, necesare la fotografia de sport şi reportaj. Dacă nu faceţi parte din categoria celor care uită degetul apăsat pe declanşator, în dorinţa de a “filma” subiectele, şi vă doriţi cât mai mulţi pixeli (succes la numărarea lor !), pentru a fi la concurenţă cu formatul mediu, cred că soluţia Sony A850 este o bună alegere şi la un preţ corect.

SONY A850 DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

CMOS, 35,9 x 24mm 24MP, 6048 x 4032 pixeli Piezoelectric + antistatic Aliaj de magneziu RAW, jpeg, RAW + jpeg 9 puncte + 10 adiţionale 30s - 1/8000s, flash 1/250s 3 cadre pe secundă opţional extern 200-3200 ISO, extins 100-6400 98%, 20mm eyepoint 3”, 921.600 pixeli Steady shot INSIDE CF compatibil UDMA, Memory Stick NP-FM500H Li-Ion 1650 mAh 156 x 117 x 82mm 850g www.F64.ro

AVANTAJE - rezoluţia maximă disponibilă pe DSLR-uri - construcţia de nivel profesional - sistem de stabilizare performant - gama dinamică foarte bună - măsurare a expunerii performantă - redare bună a tonurilor şi culorilor - jpeg-uri excelente - raport calitate preţ excepţional - vizor optic mare şi luminos - ecran LCD de bună calitate

DEZAVANTAJE - cadenţa redusă de fotografiere - patina de flash nestandard - nu are Live view - zgomot la sensibilităţile mari

FOTOCLASS

29


MFT CAMERA

Panasonic GF1/GH1

Panasonic GF-1/ GH-1 Text: Radu Grozescu

Standarde DSLR pentru calitatea imaginii, cu toate avantajele dimensionale şi de greutate caracteristice formatului Micro 4/3 30

FOTOCLASS

A

parţinând formatului micro 4/3, Panasonic GF-1 şi Panasonic GH-1 promit o calitate a imaginii apropiată de a DSLR-urilor, prin construcţie ele reuşind să ofere toate avantajele accesului la obiective interschimbabile, în condiţiile unor corpuri compacte, extrem de ergonomice. Panasonic GF-1 se adresează atât posesorilor de aparate compacte care doresc o mai bună calitate a imaginii, în special la sensibilităţi mari şi opţiuni pentru diverse obiective, cât şi posesorilor de DSLR-uri care doresc o calitate similară într-un aparat mult mai mic. Calitatea construcţiei este excelentă, exteriorul aparatului fiind realizat din metal, iar design-ul şi finisările sunt de cea mai bună calitate. Dimensiunile reprezintă compromisul optim între portabilitate şi o manipulare comodă în timpul utilizării, iar greutatea este redusă la minimum fără însă a afecta soliditatea construcţiei. Astfel, aparatul, împreună cu obiectivul de kit de 20mm, este doar puţin mai mare decât aparatele compact gen Panasonic LX3 sau Canon G11. Vizarea se face folosind monitorul LCD de 3” cu o rezoluţie de 460.000 pixeli, mai mult decât suficientă pentru a putea aprecia claritatea imaginii, atât în timpul focalizării manuale cât şi după fotografiere.


MFT CAMERA

Panasonic DMC GF-1 + Obiectiv Panasonic Lumix 20mm F 1.7 (echivalent 40mm), 20mm, 1/250s, F 1.7, ISO 100;

O caracteristică importantă a monitorului este posibilitatea de ajustare nu doar a luminozităţii dar şi a saturaţiei şi balansului de culoare, ceea ce ne-am dori să avem pe mai multe aparate. GF-1 dispune de un conector pentru ataşarea unui vizor electronic extern în patina de flash, foarte util la fotografierea în exterior în condiţii de lumină puternică şi apreciat de utilizatorii care preferă să vizeze cu aparatul la ochi, nu pe monitorul LCD. Vizorul extern are o rezoluţie de aprox. 200.000 pixeli, care poate părea modestă dar este suficientă pentru vizare, poate fi rotit cu 90 grade pentru vizarea de sus, dispune de corecţie de dioptrii şi de un buton dedicat pentru comutarea între utilizarea monitorului şi a vizorului. Dirijarea aparatului este foarte comodă datorită rotiţei de comandă care, prin apăsare, comută între funcţii, putând îndeplini astfel rolul celor două rotiţe prezente pe aparatele profesionale. Setările curente ale aparatului pot fi modificate rapid accesând butonul Quick menu. GF-1 dispune de un captor Live MOS format 4/3 cu 12 milioane de pixeli activi, oferind o rezoluţie maximă de 4000x3000 pixeli. Pe lângă formatul 4:3 se pot folosi formatele 3:2, 16:9 şi 1:1 dar acestea se obţin prin decuparea imaginii în

aparat, latura mare a imaginii rămânând la maxim 4000 pixeli. Intervalul de sensibilitate este 100-3200 ISO, cu opţiunile Auto şi Inteligent ISO care ia în calcul pe lângă lumina disponibilă şi deplasarea elementelor din cadru pentru a oferi imagini clare ale subiectelor în mişcare. Calitatea imaginii este foarte bună în primul rând din punct de vedere al rezoluţiei efective, redarea detaliilor este excelentă pentru un captor de 12 megapixeli. La sensibilităţi mari, comportamentul este superior aparatelor compact de top, dar încă nu atinge calitatea posibilă cu cele mai bune aparate DSLR de format APS-C, cu atât mai puţin ce se poate obţine cu un aparat full frame. Majoritatea utilizatorilor vor fi mulţumiţi de rezultatele obţinute la 800 ISO, iar pentru alb negru, chiar la 1600 ISO. Pentru modificarea aspectului imaginilor la fotografiere există un set de opţiuni personalizabile, astfel încât majoritatea utilizatorilor pot obţine rezultatele dorite. Pentru calitatea maximă se recomandă totuşi fotografierea în format RAW, rezultatele posibile fiind net superioare jpeg-urilor, inclusiv în redarea culorilor şi posibilitatea de a controla claritatea şi zgomotul la sensibilităţi mai mari. Foarte interesantă opţiunea Dynamic b&w, care duce la obţinerea unor impresionante imagini alb negru direct în aparat.

FOTOCLASS

31


MFT CAMERA

Panasonic GF1/GH1

GF-1, 20mm, 1/500s, F 4, ISO 100

GF-1, 20mm, 1/30s, F 1.7, ISO 500

Captorul este protejat de un dispozitiv foarte eficient de eliminare a prafului prin vibraţii la frecvenţe ultrasonice, foarte necesar deoarece nu este acoperit de obturator în timpul schimbării obiectivelor. Panasonic a optat pentru stabilizarea imaginii în obiective şi nu la nivelul captorului, poate şi datorită orientării clare către partea de video, iar în acest moment, din cele 6 obiective disponibile deja, 4 sunt stabilizate. Măsurarea expunerii se poate face prin evaluarea a 144 zone din cadru sau în modurile clasice, integral ponderat şi spot. Măsurarea evaluativă oferă rezultate excelente în majoritatea situaţiilor, inclusiv în cele tradiţional dificile cum ar fi subiectele în contralumină iar corecţiile în modurile automate de expunere se accesează foarte rapid prin folosirea rotiţei de comandă. Focalizarea automată se face la nivelul captorului, prin detecţia contrastului, şi datorită acestui fapt este extrem de precisă, nefiind supusă riscului de front/back focus, însă majoritatea aparatelor care o folosesc, inclusiv DSLR-urile aflate în mod Live view, focalizează lent. Surpriza extrem de plăcută oferită de Panasonic este performanţa excelentă a focalizării, care se apropie sensibil ca viteză de cea a DSLR-urilor de nivel mediu. Există numeroase opţiuni, dintre care detecţia feţei, şi, foarte important, posibilitatea de a micşora dimensiunea punctului de focus pentru o focalizare precisă pe zone mici ale subiectului. Obturatorul este focal, cu timpi între 60s şi 1/4000s şi sincron flash la 1/160s. Datorită faptului că poziţia normală a obturatorului este deschisă pentru a permite vizarea în regim Live view, apare o uşoară întârziere la declanşare, similară oarecum DSLR-urilor foarte abordabile. Zgomotul obturatorului este destul de pregnant datorită ciclului dublu de închidere deschidere, iar dimensiunile mici ale aparatului nu contribuie la estomparea lui, astfel că nu este semnificativ mai silenţios decât un DSLR mediu. Cadenţa maximă este de 3 cadre pe secundă, inclusiv în formatul RAW + jpeg, iar bufferul şi viteza de scriere pe card sunt suficiente pentru a nu pune probleme, mai ales că GF-1 nu este un aparat destinat fotografiei sportive. GF-1 dispune de un flash integrat cu număr ghid 6 la 100 ISO, suficient pentru fotografiere sau iluminarea umbrelor la distanţe mici. Flash-ul funcţionează doar în regim TTL, deci nu poate fi folosit pentru declanşarea prin sincronizare optică a unor flash-uri externe şi nici nu este compatibil cu sistemul Olympus wireless aplicat pe DSLR-urile format 4/3.

32

FOTOCLASS


MFT CAMERA Bateria DMW-BLB13 este aceeaşi cu cea folosită pe modelele G1 şi GH-1 şi include un circuit care face cel puţin dificilă folosirea bateriilor “compatibile” produse de alţi fabricanţi. Bateria rezistă la 350 cadre conform standardului CIPA, dar în absenţa folosirii flash-ului durata de viaţă creşte corespunzător. GF-1 filmează HD la 720p cu 30 cadre pe secundă, sunet mono. Dimensiunea captorului şi obiectivele disponibile, dintre care unele sunt stabilizate, permit o calitate bună a imaginii, chiar dacă nu dispune de controlul extensiv asupra filmării de pe modelul GH-1. Este interesantă opţiunea de salvare în format AVCHD care măreşte durata maximă a clipurilor. Una dintre atracţiile principale ale formatului micro 4/3 este posibilitatea de a folosi pe lângă obiectivele dedicate o gamă enormă de obiective cu condiţia de a dispune de adaptorul potrivit. Aceasta este posibil datorită distanţei foarte mici dintre montură şi captor, obţinută prin suprimarea oglinzii. Gama de obiective micro 4/3 începe să se extindă, în special prin seria Panasonic lansată în ultimul an, cuprinzând deja o serie de obiective performante, cu caracteristici interesante, dintre care amintim 7-14/4, 20/1.7, 45/2.8 macro. Atât Panasonic cât şi Olympus au anunţat deja noi obiective pentru formatul micro 4/3 pentru următorii doi ani. Aparatul este disponibil în două kit-uri, fie cu zoom-ul standard 14-45/3.5-5.6, echivalent cu 28-90mm sau cu un obiectiv fix foarte luminos 20/1.7, echivalent 40mm. Obiectivul de 20mm este de tip pancake, având o lungime de doar 25mm, ceea ce duce la dimensiuni totale foarte reduse. Zoom-ul dispune de stabilizare internă performantă, funcţională la fotografiere şi filmare inclusiv pe aparatele Olympus micro 4/3, calitatea construcţiei şi imaginii fiind cel puţin la nivelul ofertelor celorlalte mărci, şi surprinde prin dimensiunile reduse posibile datorită formatului micro 4/3. Chiar mai interesant este obiectivul de 20mm F 1.7 care oferă o luminozitate mare la o focală apropiată de cea normală şi dimensiuni diminutive. Focala este potrivită pentru utilizare generală şi este foarte apreciată pentru fotografiile de stradă, iar calitatea optică este excelentă începând de la diafragma maximă. Datorită luminozităţii mari, permite folosirea profunzimii selective pentru separarea subiectului de fundal, cu toate că focala este destul de scurtă. Printre obiectivele care pot fi folosite cu adaptoare dedicate, merită menţionate cele în montură Leica M, inclusiv Zeiss şi Voigtlander, care sunt mici, luminoase, cu o calitate optică excelentă şi foarte bine construite. Există şi adaptoare care permit utilizarea pe GF-1 a obiectivelor Canon (inclusiv montura FD), Nikon, Olympus, Leica R.

CONCLUZIE Alături de Olympus cu modelele E-P1, E-P2, Panasonic GF-1 oferă o mare parte din calitatea şi flexibilitatea unui DSLR într-un sistem de dimensiuni foarte reduse, fiind foarte atractiv atât pentru fotografii amatori dornici de o calitate mai bună a imaginii, cât şi pentru profesioniştii care doresc un aparat mic dar nu vor să facă rabat la calitatea imaginii. Datorită sistemului AF surprinzător de performant, flashului încorporat şi posibilităţii de a monta un EVF, GF-1 se distinge prin posibilităţi extinse într-o carcasă cu dimensiuni apropiate de ale aparatelor compact de top.

Panasonic GF-1 DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

Live MOS 13 x 17,3mm 12MP, 4000 x 3000 pixeli Piezoelectric + antistatic exterior metalic RAW, jpeg, RAW + jpeg AVCHD lite, Motion jpeg, 720p detecţie contrast, 23 zone 60s - 1/4000s, flash 1/160s 3 cadre pe secundă N.G. 6 / 100 ISO 100 - 3200 ISO EVF opţional 3”, 460.000 pixeli, 60fps Da, AF cu detecţia contrastului în obiective carduri SD, SDHC Li- Ion 1250 mAh 119 x 71 x 36,3mm 285g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE - rezoluţie şi redare bună a detaliilor - comportare bună la sensibilităţi mari. - calitate excelentă a imaginilor în RAW - dimensiuni mici, ergonomie bună - cel mai performat AF în Live view - filmare HD 720p - obiective mici, de calitate bună

DEZAVANTAJE - gama dinamică relativ redusă - calitate perfectibilă în formatul jpeg - redarea culorilor discutabilă - vizorul EVF blochează patina de flash - întârziere la declanşare - obturator zgomotos

FOTOCLASS

33


MFT CAMERA

Panasonic GF1/GH1

P GH-1, 140mm, 1/250s, F 7.1, ISO 100

entru pasionaţii de video, Panasonic GH-1 oferă cea mai bună integrare existentă a posibilităţilor de filmare într-un aparat foto cu obiective interschimbabile. Din punct de vedere al caracteristicilor fotografice nu este foarte diferit de GF-1 aşa că vom insista asupra deosebirilor şi în special asupra posibilităţilor video.

GH-1, 140mm, 1/160s, F 5.8, ISO 800

Bazat pe modelul G-1, acesta dispune de un captor nou multi-format şi de impresionante posibilităţi de filmare HD. Corpul aparatului este construit din plastic şi are forma caracteristică a unui DSLR dar cu dimensiuni mult mai mici, facilitate de standardul micro 4/3. Datorită unui grip bine conturat permite o priză foarte sigură iar “prisma” oferă loc suficient pentru vizorul electronic, flash-ul încorporat şi microfonul stereo. Vizorul electronic este cel mai performant de pe piaţă, cu o rezoluţie de 1,44 MP, corecţie de dioptrii şi posibilitate de reglaj a luminozităţii, contrastului şi saturaţiei. LCD-ul de 3” are rezoluţia de 460.000 pixeli şi este rabatabil, extrem de comod atât pentru fotografiere cât şi pentru filmare. Comutarea între vizor şi LCD se poate face automat, aparatul detectând când ochiul se apropie de vizor. Ambele funcţionează la frecvenţa de 60Hz, oferind o vizare confortabilă şi o întârziere minimă. Trecerea de la fotografiere la filmare se poate face rapid, folosind butonul dedicat pentru înregistrare video, indiferent în ce mod este setat aparatul. Pentru acces la setările video avansate se trece în Creative Motion Picture unde există o secţiune dedicată a meniului. Captorul multi-format permite obţinerea de imagini fotografice în formatele 4:3, 3:2 sau 16:9 la o rezoluţie constantă de 12 MP, nu prin decupare ca în cazul altor aparate. Noul Venus Engine HD dispune de două procesoare iar transferul datelor se face pe 4 canale pentru a asigura viteza necesară înregistrării video full HD. Datorită atât captorului cât şi procesării avansate, calitatea imaginii foto este foarte apropiată de a DSLR-urilor format APS-C, inclusiv la sensibilităţi mai mari, abia la 1600 ISO apărând un zgomot vizibil şi fenomenul de “banding” în special în umbre. La video, captorul de dimensiuni mult mai mari decât al camerelor obişnuite oferă performanţe net superioare în lumină slabă şi permite obţinerea unei profunzimi de câmp mici, respectiv a imaginilor cu claritate selectivă. Pentru stabilizare trebuie apelat la obiectivele specializate, stabilizarea internă a unui captor de asemenea dimensiuni în timpul filmării fiind aproape imposibilă. Captorul este protejat împotriva prafului printr-un dispozitiv similar cu cel de la modelul GF-1. Sistemul AF este incredibil de performant, în special în comparaţie cu ofertele celorlalte mărci în materie de AF cu detecţie de contrast pe captor, fiind comparabil cu focalizarea cu detecţie de fază la DSLR-urile de nivel mediu.

34

FOTOCLASS


MFT CAMERA Foarte important, acesta permite focalizarea continuă în timpul filmării, facilitate prezentă pe toate camerele video, dar care nu este încă oferită de nici un DSLR actual. Pe lângă detecţia feţei pentru optimizarea focalizării, expunerii şi balansului de alb, aparatul dispune şi de recunoaşterea feţelor care au fost înregistrate în prealabil oferind prioritate acestora în cazul fotografiilor de grup. Filmarea se poate face la rezoluţia de 1920 x 1080 pixeli la 24 cadre pe secundă sau 1280 x 720 pixeli la 60 de cadre pe secundă în format AVCHD, iar în format Motion Jpeg la maximum 1280 x 720, 30 cadre pe secundă. Posibilitatea de a filma HD la 60 cadre pe secundă este foarte interesantă pentru a obţine efecte reuşite de „slow motion”. În funcţie de setările aparatului, gradul de automatizare şi nivelul de acces la diverşi parametri ai imaginii este variabil, de la Inteligent Auto unde aparatul face toate reglajele, trecând prin modurile scenă şi până la modul Creative Motion Picture unde există inclusiv acces manual la timpul de expunere, diafragmă şi sensibilitate, pentru a putea obţine orice efect dorit. Înregistrarea sunetului se face stereo, cu microfonul încorporat, dar există şi mufă pentru microfon extern opţional, în ideea unei calităţi sporite a înregistrărilor audio. GH-1 se livrează împreună cu un obiectiv de kit extrem de interesant, LUMIX G VARIO HD 14-140mm, F 4.0-5.8, stabilizat, optimizat pentru video. Cu o plajă de focale echivalentă cu 28-280mm, acest superzoom se distinge prin dimensiuni foarte reduse, doar 70 x 84mm, filet de filtre de 62mm şi o greutate de 460g. Construcţia este excepţional de îngrijită, zoom-ul manifestând o rigiditate remarcabilă chiar extins la focala maximă, iar calitatea optică fiind cel puţin egală cu a superzoom-urile celorlalţi fabricanţi, susţinută şi de o schemă optică din 17 elemente în 13 grupe, cu 2 lentile ED şi nu mai puţin de 4 suprafeţe asferice. Optimizarea pentru video, subliniată de marcajul HD, constă în posibilitatea de modificare continuă a diafragmei pentru eliminarea salturilor de luminozitate în timpul filmării şi prin mecanisme de focalizare şi zoom silenţioase. Datorită faptului că se pot folosi practic orice obiective prin intermediul adaptoarelor potrivite, cu GH-1 se pot face unele dintre cele mai exotice alegeri, atât pentru fotografiere cât mai ales pentru filmări cu adevărat spectaculoase.

CONCLUZIE Panasonic GH-1 este o combinaţie foarte reuşită între un aparat foto capabil, cu toate avantajele dimensionale şi de greutate caracteristice formatului micro 4/3 şi o cameră video cu posibilităţi interesante. Focalizarea continuă în timpul filmării, vizorul electronic performant, LCD-ul orientabil şi posibilitatea de ataşare a unui microfon extern reprezintă încă un set de caracteristici unice printre aparatele digitale cu obiective interschimbabile. În combinaţie cu obiectivul 14-140 poate acoperi majoritatea situaţiilor fotografice şi video. Ca parte a sistemului micro 4/3, GH-1 are acces la obiectivele, flash-urile şi accesoriile dedicate pentru o versatilitate sporită.

Panasonic GH-1 DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

Live MOS format 4/3 12MP multiformat Piezoelectric + antistatic exterior plastic RAW, jpeg, RAW + jpeg 1080p, 720p, AVCHD, Motion jpeg detecție de contrast, 23 zone 60s - 1/4000s, flash 1/160s 3 cadre pe secundă N.G. 10,5 / 100 ISO 100 - 3200 ISO EVF 1.440.000 pixeli 3”, 460.000 pixeli pe LCD sau în vizor în obiective carduri SD, SDHC Li-Ion 1250 mAh 124 x 90 x 45mm 385g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE - calitate foarte bună foto şi video - senzor multi-format - vizor electronic performant - LCD rabatabil, cu comutare automată - ergonomie excelentă - AF continuu la video - reglaje manuale pentru video

DEZAVANTAJE - utilizare dificilă a vizorului în lumină slabă - redarea culorilor perfectibilă - formatul RAW necesar pentru calitate maximă - obturator relativ zgomotos - obiectivul de kit cu luminozitate mică - capacitatea modestă a bateriei

FOTOCLASS

35


COMPACT

Canon G11/S90

Clasa „pour les connaisseurs”:

Canon G11/S 90

Text & foto: Radu Grozescu

L

ansând modelele G11 şi S90 Canon a reuşit să surprindă prin reducerea rezoluţiei faţă de aparatele anterioare, concentrându-se asupra creşterii calităţii imaginii la sensibilităţi mai mari, un punct critic pentru aparatele din clasa compact. Astfel, faţă de G10 care avea 14,7MP pe un captor de 1/1.7”, G11 are doar 10MP pe un captor de dimensiuni similare, oferind însă performanţe vizibil superioare altor aparate compacte la sensibilităţi de peste 200 ISO.

G11, 35mm, 1/125s, F 4, ISO 100

O altă surpriză plăcută oferită de G11 este ecranul LCD rabatabil care permite vizarea din cele mai diverse unghiuri, foarte comodă la fotografierea de la înălţimi neconvenţionale şi care permite în plus fotografierea discretă, fără a atrage atenţia subiecţilor.

36

FOTOCLASS

Construcţia aparatului, cu un design bazat în mare măsură pe modelul G10, este la cele mai înalte standarde existente la aparatele din clasa compact, partea anterioară fiind din metal şi având multe reglaje pe rotiţe şi butoane aflate la îndemână, ceea ce permite o utilizare foarte rapidă. Dimensiunile şi greutatea sunt destul de mari pentru un aparat compact, făcând dificilă purtarea lui în buzunar, dar prezintă avantajele unei prize foarte bune în mână şi manevrabilităţii excelente.


COMPACT

ISO 80

ISO 100

ISO 200

ISO 400

ISO 800

ISO 1600

ISO 3200

Canon G11 - serie de cadre luate în condiţii de lumină existentă : de remarcat modul excelent în care noul captor controlează zgomotul, chiar la 1600 -3200 ISO.

Ecranul LCD de 2,8” are cea mai mare rezoluţie prezentă pe aparatele compact, de 461.000 pixeli, dar datorită mecanismului rabatabil a pierdut 5mm pe diagonală faţă de G10. Pe lângă avantajele certe în privinţa încadrării, atât la fotografiere cât mai ales la filmare, ecranul rabatabil permite protecţia foarte eficientă a LCD-ului în timpul transportului. G11 este unul dintre foarte puţinele aparate compact care dispune de un vizor optic ca alternativă la vizarea pe LCD. Chiar dacă acoperirea este de doar 77%, acesta se poate dovedi de folos la fotografierea în condiţii de lumină puternică, iar prezenţa lui contribuie din plin la aspectul retro al aparatului. Captorul este unul dintre cele mai mari prezente pe aparate compact şi este optimizat pentru sensibităţi mari, iar rezoluţia de 10MP este suficientă pentru marea majoritate a situaţiilor în care este folosit un astfel de aparat. Redarea culorilor este la standardul de excelenţă cu care ne-a obişnuit Canon în ultimii ani, oferind rezultate foarte bune direct în modul standard. Folosind opţiunea My Colors se pot modifica fie în mod direct saturaţia, contrastul, claritatea, fie se poate apela la modurile presetate, de la Vivid la Monocrom. Caracteristica cea mai importantă a lui G11 este însă comportarea la creşterea sensibilităţii.

Într-un test între G10 şi G11 am observat un avantaj de cel puţin o treaptă de sensibilitate la folosirea peste ISO 200, G11 beneficiind de o foarte bună reducere a zgomotului care se suprapune peste performanţe superioare ale noului captor. În plus, saturaţia culorilor se menţine mult mai bine la sensibilităţi ridicate, imaginile rămânând în culori vii, neafectate vizibil de reducerea zgomotului pe canalele de culoare. Astfel, cu condiţia unei expuneri şi a unui balans de alb corespunzătoare scenei fotografiate se pot obţine imagini bune la sensibilităţi până nu de mult complet inaccesibile aparatelor din această clasă, cu o pierdere minimă a redării detaliilor şi un zgomot foarte bine corectat. La sensibilităţi mici, G10 îşi păstrează însă avantajul unei rezoluţii superioare. Aparatul dispune de formatul RAW pentru utilizatorii cu adevărat pretenţioşi, dar dacă se fotografiază îngrijit, în special cu un balans de alb corect, rezultatele în jpeg sunt de o calitate foarte bună, minimizând necesitatea conversiilor din RAW. A dispărut modul jpeg Superfine care asigura compresia minimă posibilă a imaginilor, fiind înlocuit de jpeg Fine. La fotografierea în format RAW se pot înregistra simultan şi jpeg-uri, dar nu mai există acces la funcţiile My Colors, imaginile fiind salvate cu setările standard.

FOTOCLASS

37


COMPACT

Canon G11/S90 Aparatul se livrează cu softul DPP pentru conversiile RAW, care permite inclusiv accesul la intensitatea reducerii zgomotului, deci obţinerea balanţei potrivite între acesta şi redarea detaliilor.

G11, 40mm, 1/250s, F 4, ISO 80

G11, 40mm, 1/500s, F 4, ISO 80

Zoom-ul 5x, echivalent 28-140mm, cu luminozitatea 2.8-4.5 se comportă cel puţin la fel de bine ca pe G10, beneficiind de o densitate mai redusă a pixelilor, oferind imagini foarte clare, fiind ajutat din plin şi de sistemul performant de stabilizare optică inclus. Datorită atât calităţii obiectivului cât şi densităţii de pixeli a captorului, claritatea maximă se obţine de la diafragme foarte deschise, ceea ce ajută la folosirea sensibilităţilor relativ mici în majoritatea situaţiilor. Măsurarea expunerii este foarte performantă, dând rezultate bune în cele mai multe cazuri, iar în situaţiile dificile histograma în timp real care poate fi afişată pe ecranul LCD chiar înainte de fotografiere ne poate ajuta să obţinem o expunere corectă. Reglajul de corecţie de expunere este pe un buton extern şi foarte uşor accesibil, iar efectele se văd cu acurateţe pe ecran. Balansul de alb permite ajustarea suplimentară a valorilor presetate pe două axe, cald-rece şi verde-magenta, iar balansul de alb manual dispune de posibilitatea de a memora două setări pentru condiţii de lumină diferite. Pentru extinderea gamei dinamice a imaginilor există funcţia i-Contrast, care protejează luminile dar deschide tonurile în zonele umbrite, cu rezultate foarte bune în situaţiile de iluminare contrastă. Canon G11 dispune şi de o serie de moduri scenă, care se adresează utilizatorilor de aparate compact care doresc rezultate bune şi rapide în cele mai diverse condiţii, cu toate ca în general publicul acestuia este mult mai interesat de posibilităţile extinse de reglaje manuale şi personalizări pe care le permite. Pentru aceştia sunt prevăzute şi două moduri Custom pentru salvarea şi reapelarea rapidă a setarilor cele mai folosite. Sistemul AF poate fi personalizat după dorinţă, de la recunoaşterea feţei la focus punctual, şi dispune de o lampă de asistenţă pentru fotografierea în condiţii grele de lumină. Lampa poate fi decuplată pentru obţinerea de fotografii fără a atrage atenţia, sistemul AF funcţionând mulţumitor, chiar dacă ceva mai lent, chiar la iluminări foarte scăzute. Flash-ul integrat funcţionează în mod TTL cu posibilitatea de corecţie a expunerii de flash separată de cea generală în toate modurile automate. În modul de expunere manual, flash-ul operează de asemenea manual, cu trepte de putere.

38

FOTOCLASS


COMPACT Datorită faptului că în manual nu emite preflash-uri, poate fi folosit pentru declanşarea altor flash-uri externe prin sincronizare optică. El poate fi folosit până la un timp de expunere de 1/2000s, fiind campionul absolut al vitezei de sincron. G11 poate folosi flash-uri compatibile Canon cu toate facilităţile E-TTL II, la viteze de sincronizare de până la 1/250, inclusiv cu posibilitatea de comandă wireless, fiind compatibil cu ST-E2. Timpul de sincronizare de 1/2000s poate fi folosit şi cu flash-uri externe cu condiţia ca acestea să nu fie dedicate, deci să preia de la aparat doar semnalul de sincronizare. Astfel se poate concura lumina solară cu flash-uri de putere relativ redusă pentru obţinerea de efecte interesante la fotografierea în exterior. Patina de flash poate fi folosită şi pentru module de comandă radio sau IR cu care se pot comanda inclusiv flash-uri de studio, iar datorită prezenţei modului de expunere şi balansului de alb manual, G11 poate fi utilizat chiar şi în fotografia de studio, confirmându-şi statutul de aparat de back-up pentru profesionişti. Bateria este de mari dimensiuni, oferă 1050 mAh la 7,4V, iar conform standardului CIPA rezistă la 390 cadre, performanţă similară cu a DSLR-urilor mici, făcând mai puţin necesară prezenţa unei baterii de rezervă în cazul utilizării normale. În mod surprinzător, într-un moment când aparate compact mult mai modeste oferă filmare HD cel puţin în formatul 720p, G11 oferă doar filmare la rezoluţia standard de 640x480 pixeli, 30 cadre pe secundă. Calitatea este excelentă, iar pentru filmare se pot folosi reglajele de balans de alb, inclusiv manual, setările My Colors şi compensarea de expunere. Există şi un filtru neutru pentru reducerea iluminării la filmarea în lumină puternică, iar expunerea poate fi blocată pentru evitarea variaţiilor de iluminare în timpul clipurilor. Clipurile sunt salvate în standardul H.264, mai eficient ca dimensiuni decât formatul Motion Jpeg. Cu toate acestea, clipurile în formatul standard nu oferă rezoluţia necesară pentru vizionarea pe televizoarele moderne format 16:9 sau pe monitoarele de computer de ultimă generaţie, singura posibilă explicaţie pentru această lipsă fiind dificultăţile tehnice în extragerea semnalului HD de pe captorul utilizat, în condiţiile în care modelul mult mai abordabil Canon SX200 oferă HD 720p. O altă omisiune faţă de G10 este posibilitatea de a utiliza aparatul ca reportofon, care se dovedea foarte utilă pentru jurnalişti. Pentru vizionarea comodă şi rapidă a imaginilor şi clipurilor video pe ecranele TV moderne există o mufă HDMI care permite conectarea directă la acestea.

CONCLUZIE Prin design-ul şi caracteristicile sale, Canon G11 se adresează mai mult fotografilor pretenţioşi, în general posesori de DSLR-uri, care doresc un aparat capabil dar de dimensiuni mici, pentru situaţiile în care nu doresc să transporte întreaga trusă, sau în care doresc să nu atragă atenţia. Avantajul său major este posibilitatea de a fotografia chiar în condiţii de iluminare precare, performanţa captorului fiind sprijinită de obiectivul de bună calitate şi de stabilizarea optică. Flash-ul încorporat cu mod de lucru manual, sincronizarea la viteze mari şi compatibilitatea cu flash-uri externe îl fac util şi pentru fotografii care preferă schemele mai elaborate de iluminare.

Canon G11 DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. OBIECTIV STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

CCD 1/1,7”, 7,6 x 5,7mm 10 MP, 3648 x 2736 pixeli exterior metalic RAW, jpeg, RAW + jpeg, MOV 640 x 480 pixeli, 30 fps detecţie de contrast 15 - 1/4000s 1,1 cadre pe secundă Auto, manual, sincron 1/2000 80-3200 ISO + Auto optic, zoom, acoperire 77% orientabil, 2.8”, 461.000 pixeli Da, AF cu detecţia contrastului în obiectiv 5x, eq. 28-140mm F 2.8-4.5 carduri SD, SDHC Li-Ion, NB-7L 112 x 76 x 48mm 355g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE - calitate foarte bună a imaginii - acces la sensibilităţi mari - compatibilitate cu flash-uri externe - obiectiv de foarte bună calitate - construcţie şi ergonomie excelente - ecran LCD rabatabil - baterie de mare capacitate - vizor optic încorporat - sincron flash la viteze mari

DEZAVANTAJE - lipsă filmare HD - omiterea compresiei Super Fine - întârziere la declanşare - prezenţa aberaţiei cromatice - cadenţa relativ redusă - eliminarea reportofonului

FOTOCLASS

39


COMPACT

Canon G11/S90

L

ansat simultan cu G11, Canon S90 a reuşit să atragă mai mult atenţia fotografilor datorită multitudinii de funcţii şi reglaje prezente într-un aparat de dimensiuni foarte compacte. Corpul este integral metalic, realizat din aluminiu, şi oferă o senzaţie de lux, soliditate şi confort în utilizare, în ciuda dimensiunilor foarte mici. Noutatea cea mai interesantă este prezenţa unui inel de control în jurul obiectivului, care poate avea diferite roluri în funcţie de modul în care este aparatul, roluri care pot fi modificate cu uşurintă folosind un buton dedicat aflat pe partea superioară a aparatului. Funcţiile accesibile cu inelul de control sunt: sensibilitatea, corecţia de expunere, timpul de expunere, diafragma, focalizarea manuală şi zoom-ul, oferind posibilitatea de reglare a acestuia în treptele tradiţionale de 28, 35, 50, 85 şi 105mm. El funcţionează şi pentru defilarea între opţiunile din meniul aparatului cât şi în modul de vizualizare a fotografiilor. Aparatul dispune şi de un inel de control în jurul multiselectorului de pe spate, fiind astfel unul dintre puţinele aparate de dimensiuni mici care pot fi dirijate cu două inele, caracteristică prezentă în general pe DSLR-uri. Meniul a fost îmbunătăţit, oferind “Hints & Tips” pentru majoritatea setărilor. Vizarea se face folosind ecranul LCD de 3“ Pure Color II, care are o rezoluţie de 461.000 pixeli, o redare excelentă a culorilor şi un unghi de vizibilitate foarte bun.

S90, 50mm, 1/500s, F 4,5, ISO 80

40

FOTOCLASS

Captorul este acelaşi de pe modelul G11, 1/1,7”, 10MP, cu caracteristici excelente la sensibilităţi mari, sprijinit esenţial de procesorul Digic 4 în realizarea reducerii duale a zgomotului în imagini. Astfel, aparatul oferă sensibilităţi între 80-3.200 ISO la rezoluţia nominală, iar în modul Low Light poate fotografia până la 12.800 ISO la rezoluţia de 2,5 MP şi cadenţa de 2,4 cadre pe secundă, dar din păcate în acest mod sensibilitatea nu poate fi selectată de către utilizator. Calitatea imaginii este excelentă la sensibilităţi mici şi foarte bună pentru un aparat compact până la 800-1.600 ISO, procesarea imaginii favorizând eliminarea zgomotului în detrimentul redării detaliilor fine. Utilizarea formatului RAW oferă, pe lângă avantajele binecunoscute de corecţie a expunerii şi balansului de alb şi un control total asupra reducerii zgomotului, putându-se obţine imagini mai clare dar cu zgomot mai vizibil care sunt mult mai potrivite pentru obţinerea de fotografii pe hârtie.


COMPACT Modul Auto este capabil de recunoaşterea scenei care urmează a fi fotografiată şi face în mod independent reglajele cele mai potrivite pentru obţinerea de fotografii bune în majoritatea situaţiilor. Aparatul dispune şi de modurile scenă, iar fotografii cu experienţă beneficiază de prezenţa modurilor avansate: program flexibil, prioritate de diafragmă, de timp de expunere şi manual. Pe selectorul principal există şi o setare Custom pentru salvarea, respectiv accesarea rapidă a setărilor preferate de către utilizator. Zoom-ul 3,8x, echivalent 28-105mm, are în zona de superangular luminozitatea 2.0, oferind un avantaj de o treaptă asupra majorităţii aparatelor din clasa compact. Calitatea optică este bună, în special pentru un zoom atât de compact care se retrage complet în corpul aparatului. Distorsiunea geometrică prezentă în zona de superangular este corectată automat pentru jpeg-uri, dar poate fi observată la convertirea fişierelor RAW cu programe care nu recunosc setările de corecţie Canon. Aberaţia cromatică este prezentă în zonele de contrast maxim, dar nu afecteză esenţial calitatea imaginii. Stabilizarea optică se face direct în obiectiv şi este foarte performantă, aşa după cum am fost obişnuiţi în aparatele compact de top de la Canon, oferind un avantaj de până la 3-4 trepte de expunere. Sistemul AF este foarte rapid pentru un aparat compact, iar dimensiunea zonei de focalizare poate fi modificată de către utilizator pentru a permite centrarea precisă pe subiecte mici, lipsind însă opţiunea Flexi-Zone de modificare a poziţiei punctului de focalizare în cadru. Flash-ul integrat este mascat în corpul aparatului şi se ridică folosind un mecanism motorizat. Plasarea lui în locul de prindere a aparatului cu mâna stângă poate duce însă la surprize atunci când flash-ul este dirijat automat de către aparat. Alimentarea este asigurată de o baterie NB-6L care oferă 220 imagini conform standardului CIPA, şi aprox. 5 ore în modul de vizualizare a imaginilor, caracteristici similare cu ale aparatelor ultracompacte care nu pot folosi baterii de dimensiuni mari. Similar cu G11, Canon S90 filmează doar în format VGA, 640 x 480 pixeli la 30 cadre pe secundă, lipsa formatului HD reprezentând un motiv de insatisfacţie pentru mulţi utilizatori potenţiali. Aparatul dispune totuşi de o ieşire HD pentru vizualizarea fotografiilor şi filmelor pe ecrane de mare rezoluţie.

CONCLUZIE Prin caracteristicile sale, Canon S90 este foarte potrivit atât pentru fotografierea rapidă într-unul dintre modurile automate, cu un aport minim din partea utilizatorului, cât mai ales pentru fotografii pretenţioşi care doresc acces la funcţiile fotografice şi de prelucrare avansate. Performanţele foarte bune ale captorului şi procesorului Digic 4, împreună cu luminozitatea mare a obiectivului, permit fotografierea în cele mai diferite condiţii de lumină, iar dimensiunile foarte reduse, funcţiile avansate şi posibilitatea de a fotografia în formatul RAW îl fac foarte atractiv inclusiv pentru profesioniştii care doresc să fotografieze cât mai discret, în situaţii în care un DSLR ar atrage prea mult atenţia.

Canon S90 DATE TEHNICE CAPTOR REZOLUŢIE BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. OBIECTIV STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

1/1,7” CCD, 7,6 x 5,7mm 10 MP, 3648 x 2736 pixeli exterior metalic jpeg, RAW, MOV 640 x 480 pixeli, 30 fps detecţie de contrast 15 - 1/1600s max. 0,9 cadre pe secundă Auto, manual, sincron 1/500 80-3200 ISO + Auto optic, zoom, acoperire 77% 3” LCD II, 461.000 pixeli Da, AF cu detecţia contrastului în obiectiv 3,8x, eq. 28-105mm F 2.0-4.9 carduri SD, SDHC Li-Ion, NB-6L 100 x 58 x 31mm 175g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE - dimensiuni şi greutate reduse - calitate excelentă a imaginii în RAW şi jpeg - obiectiv foarte luminos la wide - balans de alb ajustabil - ergonomie excelentă cu două inele - moduri manuale de expunere şi focalizare - LCD de 3” performant

DEZAVANTAJE - luminozitate mică la teleobiectiv - Auto ISO nu funcţionează în manual - focalizarea manuală perfectibilă - nu poate fi declanşat de la distanţă - nu are patină de flash

FOTOCLASS

41


OBIECTIVE

Macro

Obiective

O

biectivele macro sunt destinate în primul rând obţinerii de imagini la scări mari de reproducere, majoritatea lor atingând raportul de 1:1, deci imaginea subiectului pe captor va avea aceeaşi dimensiune cu subiectul, iar câmpul încadrat va avea aceeaşi dimensiune cu captorul aparatului.

MACRO

Calitatea optică a obiectivelor macro moderne este excelentă la toate modelele, în special la diafragmele ceva mai închise folosite în macrofotografie, făcând dificilă ierarhizarea lor în funcţie de claritatea pe care o oferă. Astfel, alegerea unui obiectiv macro se face în funcţie de celelalte caracteristici, nu în ultimul rând în funcţie de bugetul disponibil.

Nikon D300, 100mm, 1/100s, F 16, ISO 200

Text & foto: Radu Grozescu

42

FOTOCLASS

Primul criteriu în alegerea unui obiectiv macro este distanţa focală. Aceasta influenţează atât distanţa de lucru, deci distanţa între obiectiv şi subiect la o anumită scară de reproducere, cât şi redarea perspectivei. Ca exemplu, la scara 1:1, un obiectiv macro de 60mm va avea o distanţă de lucru de aproximativ 90mm, unul de 100mm de aprox. 15cm, iar unul de 180mm va fi la aproximativ 25cm de subiect. O distanţă de lucru mai mare este importantă deoarece permite iluminarea mai uşoară a subiectului, iar în cazul fotografierii de insecte sau alte subiecte vii, acestea se vor lăsa mai uşor fotografiate. Astfel, cele mai practice obiective macro sunt considerate cele cu o distanţă focală echivalentă cu 90-100mm, care reprezintă compromisul optim între o distanţă de lucru confortabilă, posibilitatea de a fotografia din mână, dimensiuni, greutate şi preţ.


OBIECTIVE

Nikon D200, 105mm, 1/100s, F 9, ISO 200

Luminozitatea acestor obiective este în jur de F:2.8, dar există câteva obiective interesante cu luminozitatea F:2.0, tocmai în ideea de a oferi o mai bună diferenţiere a subiectului faţă de fundal la portrete. Un fenomen observat de majoritatea utilizatorilor este scăderea luminozităţii obiectivelor macro cu distanţa de punere la punct, acestea oferind luminozitatea nominală doar la distanţe mai mari. Nu este vorba de un defect al obiectivului ci de prioritatea care se acordă necesităţii de a obţine scări de reproducere mari. Practic aceasta se realizează fie prin îndepărtarea obiectivului de captor în timpul punerii la punct, (în acest caz pierderea de luminozitate fiind de două trepte la scara 1:1), fie prin micşorarea distanţei focale a obiectivului, (caz în care scăderea luminozităţii este mai puţin accentuată), fie printr-o combinaţie a celor două soluţii tehnice.

Fuji S5Pro, 60mm, 1/100s, F 11, ISO 200

În afară de macrofotografie, acestea sunt foarte practice şi în fotografia generală, distanţa focală şi luminozitatea făcându-le foarte practice şi pentru fotografia de portret sau ca teleobiective scurte de uz general. Un asemenea obiectiv macro completează în mod fericit un zoom de kit sau chiar un zoom standard mai performant, oferind o focală mai mare la o luminozitate bună, potrivite pentru portrete şi fotografia de eveniment, la dimensiuni mai rezonabile decât un zoom teleobiectiv care în general are şi o luminozitate mai redusă. Pentru realizarea unor portrete reuşite este însă necesară modificarea setării de „sharpness” în aparat, deoarece obiectivele macro tind să aibă o claritate care devine supărătoare la portrete, chiar şi la diafragmele mai deschise.

FOTOCLASS

43 37


OBIECTIVE

Macro Dacă doriţi să aflaţi distanţa focală reală a unui obiectiv macro focalizat la scara 1:1 este suficient să împărţiţi la 4 distanţa de punere la punct marcată pe obiectiv când acesta atinge scara 1:1, de asemenea marcată pe majoritatea obiectivelor. Veţi obţine rezultate în jur de 75mm la multe obiective macro moderne cu focale în jur de 100mm.

NikonD300, 90mm, 1/200s, F 6.3, ISO 200

Nikon D300, 90mm, 1/125s, F 22, ISO 200

Din punct de vedere constructiv, multe obiective macro se extind vizibil în timpul punerii la punct, în special către scările mai mari de reproducere, dar în ultimul timp au aparut o serie de obiective macro cu focalizare complet internă care îşi menţin lungimea indiferent de distanţa de focalizare, oferind o mai mare comoditate de lucru Obiectivele cu focalizare complet internă au însă lentila frontală foarte aproape de marginea obiectivului, foarte expusă atât luminii parazite cât şi ameninţărilor mecanice, deci folosirea parasolarului este imperativă pe aceste obiective. Parasolarul însă micşorează semnificativ distanţa de lucru a obiectivului, ceea ce în anumite condiţii poate creea probleme de iluminare a subiectului. În acest caz, o posibilă soluţie este achiziţionarea unui al doilea parasolar care este scurtat pentru a oferi cel mai bun compromis între protecţia obiectivului şi distanţa de lucru. O caracteristică importantă a multor obiective macro este prezenţa unui limitator de focalizare care permite excluderea zonei macro atunci când obiectivul este folosit la fotografie generală, oferind o focalizare mai rapidă. Unele limitatoare permit şi păstrarea focalizării strict în zona macrofotografiei, nu numai a distanţelor mari. În general, limita dintre plajele de focalizare este la 50cm. În funcţie de model, obiectivele macro pot dispune de motoare de focalizare performante, rapide, silenţioase, dintre care unele permit modificarea manuală a focalizării, fără a fi nevoie de manevre suplimentare. Cu toate că în mod clasic fotografia macro se face de pe trepied folosind focalizarea manuală, tentaţia de a fotografia din mână folosind eventual şi focalizarea automată este foarte mare, iar pentru unele subiecte, de genul insectelor pe flori, este chiar foarte practică, chiar dacă datorită profunzimii foarte mici rata de reuşită este uneori destul de modestă. În cazul fotografierii din mână, cea mai comodă soluţie pentru corectarea fină a focalizării este modificarea distanţei dintre aparat şi subiect, nu folosirea inelului de punere la funct. Sistemele de stabilizare a imaginii îşi fac apariţia şi pe obiectivele macro, şi chiar dacă eficacitatea lor este mai redusă la scări mari de reproducere în comparaţie cu fotografia generală, ele oferă un plus de calitate în condiţiile potrivite şi un mai mare confort în utilizare deoarece imaginea în vizor este stabilizată, facilitând atât încadrarea cât şi aprecierea succesului focalizării. În continuare vă prezentăm o serie de obiective macro destinate DSLR-urilor, majoritatea având o distanţă focală echivalentă cu 90-100mm, cea mai practică în cazul macrofotografiei şi a fotografiei de produse, fiind şi cea mai folosită pentru realizarea de portrete.

44

FOTOCLASS


OBIECTIVE

SPECIFICAŢII

Adresându-se aparatelor Canon cu factor de crop 1.6x obiectivul este echivalent cu 96mm pe full frame. Raportul maxim de reproducere este de 1:1, la o distanţă de punere la punct de 20cm., cu o distanţă de lucru de 9cm. Pentru o utilizare mai uşoară, scara de redare este inscripţionată pe scala de punere la punct. Obiectivul dispune de focalizare complet internă, deci nu îşi modifică dimensiunile în timpul punerii la punct, iar sistemul de lentile flotante asigură o calitate optimă a imaginii de la infinit la distanţa minimă. Motorul USM permite ajustarea în mod manual a focalizării. Tipic pentru obiectivele macro, focalizarea este mai lentă în comparaţie cu obiectivele obişnuite, iar din păcate, obiectivul nu dispune de limitator de cursă. Diafragma are 7 lamele şi o deschidere circulară pentru o redare plăcută a zonelor neclare, important atât pentru macrofotografie cât şi pentru portrete. Obiectivul oferă o calitate excelentă a imaginii încă de la diafragma maximă şi este corectat pentru curbura de câmp, permiţând reproducerea la calitate maximă a subiectelor plane. Lentilele sunt tratate Super Spectra pentru menţinerea contrastului în condiţii dificile de iluminare. Datorită focalei şi uşurinţei în utilizare, acest obiectiv este potrivit şi pentru fotografia de portret, luminozitatea şi calitatea optică fiind superioară zoom-urilor abordabile. Canon 60/2.8 este o alegere excelentă, la un preţ interesant, pentru utilizatorii DSLR-urilor Canon care preferă aparatele cu factor de crop 1,6x.

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

60mm, echiv. 96mm max. 2,8 / min. 32 Canon EF-S 12 elemente / 8 grupe 20cm 1:1 7 lamele 52mm 73 x 69,8mm 335g capace parasolar ET-67B

Canon EF 100mm f/2.8 L IS USM

Construcţia este excelentă, cu un corp din plastic de cea mai bună calitate, montură metalică şi protecţia împotriva prafului şi umezelii caracteristice seriei L de obiective, iar pentru montarea directă pe trepied se poate folosi un adaptor opţional tip D. Noutatea este sistemul hibrid de stabilizare a imaginii care compensează atât pentru mişcarea unghiulară cât şi pentru mişcările laterale ale aparatului, caracteristice fotografiei macro. Astfel, stabilizarea atinge până la 4 trepte la distanţă mare, 3 trepte la scara de 1:2 şi 2 trepte la 1:1. Motorul USM de focalizare este silenţios, precis şi mai rapid decât la varianta anterioară, iar limitatorul de focus dispune de 3 poziţii. Inelul de focalizare manuală are un unghi de rotaţie de 150 grade, având o foarte bună precizie la macro, dar o cursă destul de scurtă în zona 1-3m, folosită în fotografia de portret. Din punct de vedere optic este unul dintre cele mai performante obiective macro existente, atât pe aparate full frame cât şi de format redus, cu o claritate excepţională încă de la deschiderea maximă a diafragmei, unde se pot totuşi observa unele efecte ale aberaţiei cromatice şi ale vignetării. Distanţa de lucru la scara 1:1 este de aprox. 13cm, dar montarea parasolarului dedicat ET-73 o reduce la doar 5cm. Cu o calitate optică superbă şi un sistem de stabilizare eficient în zona macrofotografiei, este o alegere excelentă pentru cei care doresc cea mai bună calitate a imaginii indiferent de costul obiectivului.

SPECIFICAŢII

Canon EF-S 60mm f/2.8 Macro USM

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

100mm max. 2,8 / min. 32 Canon EF 15 elemente / 12 grupe 30cm 1:1 9 lamele rotunjite 67mm 78 x 123mm 625g capace, parasolar, husă adaptor pentru trepied

FOTOCLASS

45


OBIECTIVE

AF-S VR Micro-NIKKOR 105mm f/2.8G IF-ED

Destinat exclusiv DSLR-urilor format DX, noul obiectiv macro Nikon oferă utilizatorilor ultimele tehnologii înglobate într-un obiectiv macro mai mic, uşor şi abordabil decât varianta profesională full frame 105/2.8. Motorul SWM rapid şi silenţios permite intervenţia manuală fără decuplarea AF iar stabilizarea optică VR II promite posibilitatea de a fotografia din mână la timpi de expunere cu până la 4 trepte mai lungi. Cu o focală echivalentă cu 127mm pe full frame, obiectivul oferă un raport maxim de reproducere de 1:1 la o distanţă minimă de punere la punct de 28,6cm, distanţa de lucru fiind de 14cm, fără parasolar. Din punct de vedere optic, prezenţa unei lentile ED asigură corecţia aberaţiei cromatice, oferind o claritate foarte bună, iar tratamentul antireflex SIC menţine contrastul şi evită apariţia imaginilor parazite. Obiectivul dispune de focalizare complet internă, păstrându-şi dimensiunea în timpul focalizării, ceea ce ajută în cazul folosirii filtrelor de polarizare sau a flash-urilor macro care se prind de montura de filtre. Diafragma circulară din 9 lamele oferă un aspect plăcut zonelor neclare, dar datorită luminozităţii mai reduse separarea subiectului de fundal în cazul portretelor este mai puţin accentuată. Un obiectiv recomandat pentru utilizatorii Nikon DX, care oferă dotări şi performanţe excelente la un preţ apropiat de obiectivele fabricanţilor independenţi, caracteristicile sale făcându-l foarte potrivit pentru completarea unui zoom standard.

Construcţia de nivel profesional, cu exterior metalic, motorul SWM performant, focalizarea complet internă şi stabilizarea optică fac din acest obiectiv unul dintre cele mai voluminoase şi grele din clasa sa. Calitatea imaginii este excelentă atât la distanţe obişnuite cât şi în zona de macro, planeitatea câmpului este remarcabilă iar distorsiunea insesizabilă. La scara de reproducere de 1:1 distanţa de lucru este de 14,5cm fără parasolar, corespunzând unei distanţe de punere la punct de 31,4cm. Obiectivul este compatibil cu teleconverterele Nikon seria TC- E, care pot fi folosite pentru mărirea distanţei de lucru sau pentru obţinerea unor rapoarte mai mari de reproducere. Sistemul VR menţine claritatea imaginii la timpi de expunere mult mai lungi decât cei utilizabili cu obiective obişnuite, făcându-l foarte potrivit pentru fotografii în lumina existentă. Inelul de punere la punct este generos dimensionat, iar transmisia mişcării la elementele interne se face printr-un sistem de demultiplicare care dublează precizia de focalizare manuală. Pe aparatele Nikon FX cei 105mm şi diafragma din 9 lamele rotunjite îl fac o alternativă excelentă pentru portrete, mai ales că dispune de limitator de focalizare la 0,5m, iar pe format DX, cu o focală echivalentă de 157mm, poate fi folosit ca teleobiectiv mediu. Este cel mai performant obiectiv macro pentru utilizatorii de DSLR-uri Nikon, atât format FX cât şi DX, având avantajul unei comportări exemplare şi în fotografia generală.

FOTOCLASS

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

85mm, echiv. 127,5mm max. 3,5 / min. 32 Nikon AF 14 elem./10 grupe, 1 lentilă ED 28,6cm 1:1 9 lamele rotunjite 52mm 73 x 98,5mm 335g capace, parasolar HB-37 şi husă -

SPECIFICAŢII

AF-S DX Micro NIKKOR 85mm f/3.5G ED VR

SPECIFICAŢII 46

Macro

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

105mm max. 2,8 / min. 32 Nikon AF 14elem/12grupe, 1 ED, 1 NC coat 31,4cm 1:1 9 lamele rotunjite 62mm 83 x 116mm 750g capace, parasolar HB-38 şi husă -


OBIECTIVE

SPECIFICAŢII

Foarte luminos pentru un obiectiv macro, este dedicat aparatelor format 4/3 cu factor de crop de 2x, deci focala echivalentă este 100mm. Scara maximă de reproducere de 1:2 poate părea modestă, dar însemnă încadrarea unui câmp de 33,3 x 25mm, similar cu un obiectiv macro 1:1 pe un aparat full frame, la o distanţă de lucru de 10cm. Obiectivul este foarte compact dar prin focalizarea la distanţa minimă lungimea sa creşte cu aproximativ 50%. Motorul de focalizare este folosit şi la punerea la punct manuală, făcând necesară focalizarea pe infinit înainte de demontarea obiectivului. Focalizarea este relativ lentă pentru a asigura precizia necesară în macrofotografie iar scala de distanţe nu arată rapoartele de reproducere. Absenţa limitatorului de cursă îl face mai dificil de utilizat pentru portrete, pentru care îl recomandă totuşi combinaţia între distanţă focală şi luminozitatea foarte bună care permite separarea de fundal. Calitatea imaginilor este excelentă încă de la deschiderea maximă, devenind excepţională la diafragme medii. Parasolarul standard LH-55 este foarte util pentru protecţia împotriva efectelor surselor de lumină aflate în vecinătatea cadrului, la care obiectivul este cam sensibil. Obiectivul este compatibil cu sistemele Olympus de flash-uri macro RF11şi TF22, cu converterul EC-14 şi tubul de extensie EX-25. Un obiectiv macro compact şi performant, a cărui luminozitate îl recomandă din plin şi pentru portrete.

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

50mm, echiv. 100mm max. 2,0 / min. 22 Olympus ZD 11elem./10grupe/ 1lentilă ED 24cm 1:2 7 lamele 52mm 71 x 61.5mm 300g capace -

Sigma 70mm f/2.8 EX DG

Compatibil cu aparatele full frame şi optimizat pentru captura digitală, oferă pe aparatele de format redus o distanţă focală echivalentă cu 105mm, clasică atât pentru macrofotografie cât mai ales pentru portretistică. Obiectivul se extinde în timpul focalizării iar datorită distanţei focale reduse distanţa de lucru este de doar 6,5cm la scara de 1:1. Distanţa focală mai mică îl face mai puţin potrivit ca teleobiectiv însă pe aparatele full frame poate fi folosit cu succes la reproduceri, nefiind necesară îndepărtarea prea mare de subiect. Construcţia este excelentă, caracteristică seriei EX, dar motorul de focalizare nu este performantul HSM de pe obiectivele pretenţioase Sigma, având totuşi un limitator de cursă pentru îmbunătăţirea vitezei AF la distanţele normale. Parasolarul dedicat este cilindric şi se fixează prin înfiletare, facând foarte comodă folosirea filtrelor de polarizare, iar în partea anterioară prezintă un filet de 77mm pe care se poate ataşa un capac de obiectiv. Calitatea optică este de top, în formula optică fiind două lentile SLD pentru minimizarea aberaţiilor iar tratamentul multistrat este de ultima generaţie. Sistemul de lentile flotante asigură menţinerea calităţii imaginii pe toată plaja de focalizare. Acest obiectiv se adresează în special utilizatorilor de aparate de format redus care preferă o focală echivalentă de 105mm, în special pentru portrete, şi nu sunt deranjaţi de distanţa de lucru semnificativ mai mică la scara de reproducere de 1:1.

SPECIFICAŢII

Olympus Zuiko Digital ED 50mm 1:2.0 Macro

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

70mm max. 2,8 / min. 22 Canon, Nikon, Pentax, Sigma, Sony 10 elemente / 9 grupe 25,7cm 1:1 9 lamele 62mm 76 x 95mm 525g capace, parasolar, husă -

FOTOCLASS

47


Macro

Sigma APO MACRO 150mm f/2.8 EX DG HSM

SPECIFICAŢII

Lungimea focală îl face favoritul pasionaţilor de macrofotografie care doresc o distanţă de lucru semnificativ mai mare, dar îl face foarte interesant şi ca teleobiectiv luminos de utilizare generală, dar puţin cam lung pentru portrete. Construcţia obiectivului este excelentă iar motorul HSM asigură o focalizare rapidă, silenţioasă şi precisă, dispunând şi de un limitator de cursă. Focalizarea este complet internă, cu două grupuri de lentile flotante, deci nu îşi modifică lungimea în timpul punerii la punct. Distanţa de lucru la scara 1:1 este de aproape 20cm, ceea ce asigură posibilitatea de fotografiere de la o distanţă discretă a insectelor sperioase şi a altor vietăţi. Datorită greutăţii şi lungimii mai mari decât a obiectivelor macro obişnuite şi focalei mai mari, este mult mai dificil de utilizat din mână la macrofotografie şi este prevăzut cu un colier de fixare pe trepied. Calitatea optică este excelentă, iar cele două lentile SLD reuşesc o corecţie atât de bună a aberaţiei cromatice încât poarta sigla APO. Este compatibil cu teleconverterele Sigma 1.4x EX şi 2x EX APO devenind un 210/4 sau 300/5.6 macro. Utilizat pe DSLR-uri de format redus are o focală echivalentă cu 225mm care îl face foarte potrivit ca teleobiectiv, mai ales că luminozitatea sa este net superioară zoom-urilor gen 70-300. Este un teleobiectiv macro excelent, cu câteva caracteristici unice, dar datorită dimensiunilor şi preţului este un obiectiv mult mai specializat decât un macro de 100mm.

48

FOTOCLASS

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

150mm max. 2,8 / min. 22 Canon, Nikon, Sigma, Four Thirds 16 elemente/12 grupe 38cm 1:1 9 lamele 72mm 79,6 x 137mm 895g capace husă, parasolar

Tamron SP AF60mm f/2.0 Di II LD 1:1 Macro

În premieră pentru obiectivele macro dedicate DSLRurilor de format redus, Tamron oferă un obiectiv cu focalizare internă, raport de reproducere de 1:1 şi luminozitatea 2.0, în monturile Canon, Nikon, Sony. Cu o distanţă focală echivalentă cu 90mm şi luminozitatea 2.0, acesta pare în primul rând un obiectiv pentru portrete şi utilizare în lumină existentă, fiind echivalentul pentru formatul redus al cunoscutelor 85/1.8 pentru aparatele full frame. Ca noutate pentru obiectivele Tamron, dispune de posibilitatea de intervenţie manuală fără a decupla sistemul AF, iar focalizarea complet internă face ca dimensiunile sale să rămână constante. Datorită focalizării suficient de rapide, absenţa limitatorului de focus poate fi trecută cu vederea. Calitatea imaginii este foarte bună de la diafragma 2.0, şi se îmbunătăţeşte la diafragmele mai închise, cu o redare foarte plăcută a zonelor neclare datorită celor 7 lamele rotunjite. Distanţa de lucru la scara 1:1 este de 100mm, surprinzător de mare pentru focala obiectivului şi foarte comodă pentru fotografierea insectelor sau a subiectelor mai dificil de iluminat. Caracteristic tuturor obiectivelor macro, luminozitatea scade cu punerea la punct, dar rămâne în jur de 2.2 la distanţele obişnuite pentru portrete. Un adevărat obiectiv polivalent, cu aplicabilitate de la portrete în lumină existentă la macrofotografie, foarte interesant pentru toţi posesorii de DSLR-uri de format redus, mai ales datorită raportului preţ/caracteristici.

SPECIFICAŢII

OBIECTIVE

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

60mm, echivalent 90mm max. 2,0 / min. 22 Canon, Nikon, Sony 14elemente / 10grupe 23cm 1:1 7 lamele 55mm 73 x 80mm 400g capace, parasolar dedicat -


OBIECTIVE

SPECIFICAŢII

Cel mai cunoscut dintre obiectivele macro oferite de fabricanţii independenţi este acum optimizat pentru aparatele digitale, atât full frame cât şi de format redus. Disponibil în monturile Canon, Nikon, Pentax, Sony, oferă un raport maxim de reproducere de 1:1 la o distanţă de lucru de aproape 10cm. Calitatea optică este excelentă în zona macro, dar acest obiectiv este mai cu seamă apreciat pentru posibilităţile pe care le oferă în fotografia de portret, printr-o redare foarte plăcută a zonelor neclare şi o foarte bună separare a subiectului de fundal. Obiectivul se extinde cu aproape 50% în timpul focalizării iar debranşarea sistemului AF se face prin glisarea inelului de punere la punct. Limitatorul de cursă face ca focalizarea la distanţe obişnuite să fie suficient de rapidă pentru utilizare generală ca teleobiectiv. Spre deosebire de obiectivele cu focalizare complet internă, lentila frontală este retrasă în interior deci poate fi folosit şi fără parasolarul dedicat atunci când acesta tinde să blocheze iluminarea subiectului. Pe DSLR-urile format redus distanţa focală echivalentă devine 135mm, deci teleobiectivul clasic, foarte potrivit pentru completarea unui zoom de kit sau chiar a unui zoom standard mai pretenţios. Datorită calităţilor sale cât şi faptului că este cel mai abordabil obiectiv macro în această plajă de focale este recomandat ca o alternativă excelentă pentru toţi posesorii de DSLR-uri care doresc atât un obiectiv macro cât şi unul pentru portrete.

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

90mm max. 2,8 / min. 32 Canon, Nikon, Pentax, Sony 10 elemente / 9 grupe 29cm 1:1 9 lamele 55mm 71,5 x 97mm 405g capace, parasolar şi husă -

Tokina 100 mm f/2.8 AT-X PRO D

Disponibil în monturile Canon şi Nikon, compatibil cu aparatele full frame, inclusiv cu cele pe film, oferă o calitate excelentă a construcţiei, caracteristică tuturor obiectivelor Tokina, la un preţ foarte interesant. Raportul maxim de reproducere este 1:1, la o distanţă de lucru de 11,5cm, la care poate fi folosit şi fără parasolar datorită lentilei frontale retrase cu 3cm în interiorul obiectivului. Parasolarul dedicat are 5cm lungime, dar permite totuşi ajustarea unui filtru de polarizare fără a fi necesară demontarea. Calitatea optică este foarte bună, în special la diafragmele uzuale în macrofotografie unde se compară favorabil cu obiectivele macro “originale”, mult mai scumpe, dar la diafragmele deschise apar urme de aberaţie cromatică în zonele de contrast maxim. Focalizarea este rapidă pentru un obiectiv macro, dar un pic zgomotoasă, iar limitatorul de cursă îl face foarte folosibil ca teleobiectiv de utilizare generală. Focalizat la distanţe normale este foarte compact, dar lungimea creşte cu aproape 50% la scara 1:1. Diafragma cu 9 lamele oferă un aspect plăcut zonelor neclare. Focalizarea manuală este mecanică şi se cuplează prin glisarea inelului de punere la punct, extrem de comodă în utilizare, iar cursa este suficient de lungă pentru a oferi precizia necesară. Datorită calităţilor optice şi constructive la un preţ atractiv, este recomandat posesorilor de DSLR-uri de format redus sau full frame, atât pentru macro, cât şi ca teleobiectiv scurt sau pentru portrete.

SPECIFICAŢII

Tamron SP 90mm f/2.8 Di Macro

DISTANŢA FOCALĂ DIAFRAGME MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE OPŢIONALE

100mm max. 2,8 / min. 32 Canon, Nikon 9 elemente / 8 grupe 30cm 1:1 9 lamele 55mm 73 x 95,1mm 490g capace, parasolar -

FOTOCLASS

49


DOSAR

Foto hibernal

Nikon D200, 95mm, 1/1000s, F 8, ISO 200

Cum fotografiem în

SEZONUL ALB

Foto: Iulian Cozma;

recomandări / idei / soluţii

O

biectivele macro sunt destinate în primul rând obţinerii de imagini la scări mari de reproducere, majoritatea lor atingând raportul de 1:1, deci imaginea subiectului pe captor va avea aceeaşi dimensiune cu subiectul, iar câmpul încadrat va avea aceeaşi dimensiune cu captorul aparatului.

Nikon D300, 100mm, 1/100s, F 16, ISO 200

Calitatea optică a obiectivelor macro moderne este excelentă la toate modelele, în special la diafragmele ceva mai închise folosite în macrofotografie, făcând dificilă ierarhizarea lor în funcţie de claritatea pe care o oferă. Astfel, alegerea unui obiectiv macro se face în funcţie de celelalte caracteristici, nu în ultimul rând în funcţie de bugetul disponibil.

50

FOTOCLASS

Primul criteriu în alegerea unui obiectiv macro este distanţa focală. Aceasta influenţează atât distanţa de lucru, deci distanţa între obiectiv şi subiect la o anumită scară de reproducere, cât şi redarea perspectivei. Ca exemplu, la scara 1:1, un obiectiv macro de 60mm va avea o distanţă de lucru de aproximativ 90mm, unul de 100mm de aprox. 15cm, iar unul de 180mm va fi la aproximativ 25cm de subiect. O distanţă de lucru mai mare este importantă deoarece permite iluminarea mai uşoară a subiectului, iar în cazul fotografierii de insecte sau alte subiecte vii, acestea se vor lăsa mai uşor fotografiate. Astfel, cele mai practice obiective macro sunt considerate cele cu o distanţă focală echivalentă cu 90-100mm, care reprezintă compromisul optim între o distanţă de lucru confortabilă, posibilitatea de a fotografia din mână, dimensiuni, greutate şi preţ.


DOSAR

Foto: Iulian Cozma; Canon PowerShot G9 50mm, 1/500s, F 4, ISO 80

F

otografia de iarnă oferă multe posibilităţi din punct de vedere estetic, în special pentru peisaje şi fotografii de sporturi de iarnă, dar pune o serie de probleme specifice atât fotografului cât şi aparaturii. Confortul fotografului este hotărâtor pentru obţinerea de imagini reuşite, dacă sunteţi uzi şi îngheţaţi nici nu o să vă mai gândiţi la fotografiat, deci echipaţi-vă corespunzător sezonului, dând cea mai mare atenţie protecţiei extremităţilor care sunt cele mai expuse la frig. Transportaţi doar echipamentul esenţial. Chiar dacă fotografiaţi în staţiune, mersul prin zăpadă cu un rucsac plin de echipament foto vă va răpi o mare parte din plăcerea fotografiatului, iar faptul ca aveţi toate obiectivele şi accesoriile cu voi nu însemnă că le veţi şi folosi. Aparatul şi obiectivele rezistă destul de bine la frig, dar la expuneri îndelungate la temperaturi foarte scăzute pot apărea efecte de înţepenire a inelelor de zoom şi focalizare. Cea mai bună soluţie pentru transportarea aparatului este într-o geantă foto care îi va asigura o oarecare protecţie împotriva frigului. Este tentantă ideea de a transporta aparatele mici în buzunarele interioare pentru a sta la căldură, dar există riscul de condensare a umezelii din haine după ce a fost expus la frig pe o perioadă mai mare. Bateriile suferă cel mai tare din cauza expunerii la frig, micşorându-şi semnificativ capacitatea. Este bine să aveţi baterii de rezervă pe care să le ţineţi la căldură, în buzunarele interioare ale echipamentului de iarnă. Astfel, puteţi să rulaţi în mod repetat bateriile reci cu cele calde, obţinând o autonomie suficientă pentru o zi de fotografiat.

Condensarea are loc doar la introducerea aparaturii reci întrun spaţiu încălzit, unde şi umiditatea este mai mare, deci apare în general când vă întoarceţi de la fotografiat. Pentru a proteja aparatura, este bine să o lăsaţi în geantă, eventual învelită încă de afară în pungi ermetice de plastic, până revine la temperatura camerei. Daca doriţi să descărcaţi imaginile într-un laptop, nu uitaţi să extrageţi cardul înainte de a intra la căldură. Condensarea pe aparat poate avea loc şi afară în frig, dacă suflaţi pe obiectiv sau pe vizor, iar umezeala condensată va îngheţa rapid, fiind extrem de dificil de îndepărtat fără încălzirea aparaturii. Evitaţi deci să îndepărtaţi eventualii fulgi de zăpadă de pe obiectiv prin suflare, iar pentru protejarea vizorului acoperiţi-vă gura şi nasul cu un fular. Ninsoarea poate afecta aparatele neprotejate la umezeală, dar mai ales obiectivele. Dacă insistaţi să fotografiaţi când ninge, folosiţi de fiecare dată parasolarul şi protejaţi aparatul cu o pungă de plastic, sau, mai bine, cu o husă subacvatică. Expunerea poate fi afectată de albul zăpezii, fiind necesare corecţii între +0.7 şi +2.0 trepte de expunere, în funcţie de direcţia şi calitatea luminii şi de subiectele aflate în cadru. Pentru subiectele statice cel mai sigur este să faceţi mai multe imagini cu expuneri diferite pentru a o putea alege pe cea mai bună. Nu vă încredeţi foarte tare în LCD-ul aparatului în condiţiile de lumină puternică des întâlnite la fotografia de iarnă. Formatul RAW este cel mai sigur datorită posibilităţii de a face corecţii extensive de expunere şi balans de alb la conversie. Oferă şi o gamă dinamică superioară imaginilor în format jpeg, care se va dovedi foarte importantă în condiţiile de lumină contrastă, când zăpada reflectă din plin radiaţia solară.

FOTOCLASS

51


DOSAR

Foto hibernal

Recomandări pentru

PEISAJE Foto & text: Iulian Cozma, www.mountainguide.ro

Canon PowerShot G9 50 mm, 1/1250s, F 5, ISO 80

Canon PowerShot G9 50 mm, 1/640s, F 5, ISO 80

Canon PowerShot S60, 44 mm, 1/1000s, F 7, ISO 80

P

eisajele de iarnă pot lua forme extrem de diverse, de la fotografiile clasice cu cer albastru, zăpadă albă şi umbre negre bine profilate pentru a sublinia compoziţia, până la imaginile cu lumină caldă de apus, sau chiar nocturne. Deoarece fotografia de peisaj iarna, în special pe munte, nu se face doar lângă hotel sau cabană, este bine să vă luaţi o serie de precauţii pentru cazul în care plecaţi într-o tură montană.

Verificaţi starea vremii şi a traseului, lăsaţi vorbă unde aţi plecat şi când urmează să vă întoarceti. Plecaţi pe munte doar cu echipamentul adecvat şi niciodată singuri, de preferat este cu cineva care cunoaşte bine traseul. Aparatura pentru peisaj este mai puţin pretenţioasă, aparatele compact de calitate fiind foarte potrivite deoarece sunt mici, uşoare şi mereu la îndemână. Calitatea imaginii pe care o oferă la sensibilitatea de bază este de obicei excelentă. DSLR-urile sunt mai dificil de transportat, mai ales că fotografii pasionaţi cară de obicei prea multe obiective, în ideea să fie pregătiţi pentru orice. La fotografia de peisaj DSLR-urile oferă o gamă dinamică mult mai mare. Lumina este ingredientul principal al fotografiilor de peisaj, astfel că alegerea momentului optim este esenţială. Pentru detalii în zăpadă este de preferat lumina laterală, iar spre norocul nostru, iarna soarele nu se înalţă prea mult deasupra orizontului nici chiar la prânz. Nu evitaţi contralumina. Pentru culori interesante, fotografiaţi la răsărit sau la apus, zăpada va avea culori calde în zonele luminate, iar dacă este senin va fi albastră în umbre.

28 52

FOTOCLASS


DOSAR

Filtrul de polarizare se dovedeşte util în diminuarea reflexiilor pe zăpadă sau în accentuarea culorii cerului. Este bine să vă feriţi de excese deoarece de obicei cerul este suficient de albastru în raport cu peisajul acoperit de zăpadă. Încercaţi compoziţii îndrăzneţe, căutaţi pantele pentru diagonale, folosiţi oameni în cadru ca element de comparaţie pentru vastitatea peisajului fotografiat. Includeţi în măsura posibilităţilor elemente colorate pentru a balansa albul zăpezii. Fotografia de peisaj în nocturnă este mult uşurată iarna datorită reflexiilor pe zăpadă, aşa că nu ezitaţi să fotografiaţi la lumina lunii, mai ales dacă aveţi un trepied sau alt suport corespunzător la îndemână. Căutaţi prim-planuri interesante, zăpada căzută pe copaci sau alte elemente de decor ia de multe ori forme interesante. Fotografiaţi de aproape micile detalii, nu uitaţi de ţurţurii în contralumină şi de ferestrele îngheţate dimineaţa. Evitați fotografierea cu superangularul a peisajelor îndepărtate în lipsa unui prim plan bine ales, deoarece toate elementele vor fi foarte mici în cadru rezultând imagini neinteresante. Folosiți teleobiectivul pentru izolarea elementelor de interes și compresia perspectivei. Nu închideți diafragma la valori peste F:11 în ideea de a câştiga profunzime deoarece claritatea generală va avea de suferit din cauza difracției.

Canon PowerShot G9 90mm, 1/1250s, F 5, ISO 80

Vremea defavorabilă, ceaţa şi ninsoarea vă pot oferi imagini interesante, mai ales cu condiţia alegerii unor prim-planuri inspirate. Pentru închiderea tonalităţii cerului puteţi folosi filtre degrade, neutre sau colorate.

Canon PowerShot G9 100mm, 1/1250s, F 5, ISO 80

Canon PowerShot G9 70mm, 1/1000s, F 4.8, ISO 80

FOTOCLASS

53


Foto hibernal

Nikon D300, 80 mm, 1/640s, F 13, ISO 200

Nikon D300, 80 mm, 1/500s, F 11, ISO 200

DOSAR

Nikon D300, 105mm, 1/640s, F 13, ISO 200

Idei pentru

SPORTURI DE IARNĂ

Nikon D300, 24mm, 1/640s, F 11, ISO 200

Foto & text: Andy Huidan

28 54

FOTOCLASS


DOSAR

Nikon D70, 90mm, 1/1250s, F 8, ISO 200

S

porturile de iarnă sunt parte integrantă a vacanţelor hibernale petrecute la munte, şi totodată un excelent subiect pentru fotografii reuşite. De la săniuş la schi şi snowboard, ni se oferă toate ingredientele necesare unor imagini memorabile: culoare, acţiune, veselie şi spirit de competiţie. Iată cateva idei în sprijinul reuşitei: Folosiţi un DSLR deoarece promtitudinea la declanşare, posibilitatea de fotografiere în rafală şi sistemul AF performant le fac net superiore aparatelor compact pentru fotografia de sport care presupune mişcare în viteză. Folosiţi teleobiective pentru a obţine subiectul suficient de mare în cadru de la distanţe sigure. Teleobiectivele comprimă perspectiva, iar pe DSLR-uri se poate obţine separarea subiectului de fundal printr-o zonă de claritate redusă. Folosiţi şi focale scurte pentru imagini dinamice atunci când vă puteţi apropia de locul acţiunii. În acest caz aveţi grijă să vă feriţi de impactul cu participanţii. În cazul folosirii obiectivelor superangulare evitați înclinarea în jos a aparatului pentru a nu deforma personajele. Fotografiaţi în rafală pentru surprinderea momentului cel mai potrivit. Astfel se pot obţine şi serii spectaculoase de imagini. Folosiţi carduri rapide şi nu va îngrijoraţi de consumul de baterie deoarece este mult mai mic la fotografierea în rafală pentru că doar imaginea finală se va afişa pe LCD. Alegeţi un plasament astfel încât să aveţi unghiul cel mai potrivit din punct de vedere al luminii care cade pe subiect. Cea mai bună lumină este cea uşor laterală din spatele fotografului deoarece pune în evidenţă detaliile şi dă relief.

Expuneţi pentru subiect, nu pentru zăpadă, la fotografia de sport sunt importante feţele şi costumele participanţilor. Puteţi folosi modul manual pentru a avea toate imaginile expuse la fel, indiferent de dimensiunea subiectului în cadru. Alegeţi punctul optim de staţie pentru fundaluri potrivite, pe care acţiunea să se profileze clar. Evitaţi fundalurile aglomerate care deturnează atenţia de la subiect. Încadraţi pe diagonale pentru sublinierea dinamismului, lăsaţi suficient spaţiu în direcţia mişcării, folosiţi cerul drept fundal pentru sublinierea înălţimii la care are loc acţiunea. Redarea mişcării se poate face prin urmărirea subiectului la timpi relativ lungi de expunere, astfel încât fundalul să devină neclar pe direcţia mişcării. O altă soluţie este surprinderea săriturilor în punctul culminant, cu subiectul profilat pe cer, sau fotografierea schiorilor în curbe. Folosiţi timpi scurţi de expunere pentru îngheţarea mişcării, cu excepţia cazului în care urmăriţi subiectul. Subiectul principal trebuie să fie clar, cu excepţia tentativelor de a obţine fotografii artistice cu impresii de mişcare. Folosiţi pre-focalizarea în cazul subiectelor care urmează un traseu predeterminat şi fotografiaţi în momentul în care trec prin punctul ales pentru focalizare. Folosiţi flash-ul în cazul scenelor fotografiate de aproape, în care faţa personajelor ocupă un loc semnificativ în cadru. Astfel puteţi fie deschide umbrele, fie să neutralizaţi contralumina. De multe ori flash-ul integrat este suficient dar un flash extern este mai sigur, în special la distanţe medii. FOTOCLASS

55


DOSAR

Foto hibernal

Soluţii pentru

PORTRET Canon EOS 5D, 70 mm, 1/160s, F 7, ISO 200

©iStockphoto.com/ Dmitriy Shironosov

Canon EOS 400D, 50 mm, 1/250s, F 6.3, ISO 100

©iStockphoto.com/ Anatoliy Samara

F

otografia de portret pare o denumire pretenţioasă pentru fotografiile pe care le facem familiei şi prietenilor în timpul ieşirilor hibernale, dar nu trebuie să uităm că ei aşteaptă imagini excelente din partea unor fotografi pasionaţi ca noi. Cu puţină atenţie la detalii vom putea realiza fotografii foarte reuşite, fie prin “aranjarea” personajelor, fie prin surprinderea momentelor potrivite. Aparatura nu este critică pentru obţinerea de fotografii de calitate, chiar şi un aparat compact poate fi folosit cu succes. Posesorii de DSLR-uri beneficiază de o selecţie mai largă de obiective şi de posibilitatea de a folosi profunzimea selectivă pentru scoaterea în evidenţă a subiectului.

Canon EOS 5D MarkII, 70 mm, 1/125s, F 8, ISO 200

©iStockphoto.com/ Devon Stephens

Calitatea luminii este foarte importantă pentru portrete. În exterior, cea mai favorabilă este lumina difuză, învăluitoare. Dacă este soare, evitaţi lumina directă pe faţa personajelor deoarece umbrele dure sunt complet inestetice, în plus nimeni nu se simte bine cu soarele bătând direct în ochi. Expunerea se face pentru tonurile pielii, deci dacă încadraţi strâns vă puteţi încrede în exponometrul aparatului. Dacă în cadru apar porţiuni mari de zăpadă va fi necesar să faceţi corecţii de expunere, uneori destul de mari. Dacă intenţionaţi să faceţi o serie de fotografii cu încadrări diferite, folosiţi fie blocarea de expunere, fie modul manual. Folosiţi flash-ul atât pentru reducerea umbrelor pe feţe cât şi la fotografierea în contralumină. Dacă e soare puternic, cea mai sigură şi rapidă metodă pentru un portret reuşit este întoarcerea subiectului în contralumină şi iluminarea cu ajutorul flash-ului.

28 56

FOTOCLASS


DOSAR

Nikon D300, 100 mm, 1/125s, F 3, ISO 200

©iStockphoto.com/ Wojciech Gajda

Fotografierea spontană duce la unele dintre cele mai reuşite fotografii de portret. Urmăriţi cu răbdare atât subiectul cât şi lumina şi fotografiaţi în momentul cel mai potrivit. Încercaţi surprinderea momentelor interesante, gesturi, mişcare, expresii, priviri, în momentele în care subiectul nu ştie că e fotografiat. Urmăriţi interacţiunea dintre personaje când fotografiaţi mai mult de o persoană, imaginile vor fi mult mai interesante decât cele “pozate”. În cazul portretelor de grup trageţi cât mai multe cadre pentru a evita cazurile în care unul dintre personaje nu are o expresie potrivită sau clipeşte. Portrete interesante se pot face şi în interior, dar nu uitaţi să includeţi în cadru elemente caracteristice iernii, haine de sezon, brazi de Crăciun, decoraţiuni, pentru a păstra atmosfera hibernală. Cea mai simplă metodă de iluminare este prin reflectarea luminii flash-ului în tavan sau pereţi.

Canon EOS 5D MarkII, 45 mm, 1/200s, F 4.5, ISO 250

Compoziţia poate fi realizată în diverse moduri, de la portretele strânse făcute cu teleobiectivul în care se pune accent pe expresia feţei, până la cadrele foarte largi, în care personajul se echilibrează cu fundalul. Nu uitaţi să lăsaţi spaţiu în direcţia privirii, iar în cazul cadrelor mai largi fiţi atenţi unde faceţi tăieturile.

©iStockphoto.com/ Devon Stephens

Fundalul este foarte important în fotografia de portret, în general se preferă fundalurile cât mai liniştite sau neclare pentru a pune în valoare faţa subiectului. O altă abordare este integrarea portretului cu peisajul sau ambianţa pentru a obţine o localizare a imaginii. Evitaţi să fotografiaţi prea de departe oameni în peisaj deoarece nu vor mai fi uşor de recunoscut.

FOTOCLASS

57


GHID

Trepiede

20mm, 1/4s, F 7.1, ISO 200

TREPIEDE Alegere şi utilizare Text & foto: Radu Grozescu

C

ândva nelipsite din arsenalul fotografilor pasionaţi, trepiedele şi-au pierdut oarecum din popularitate odată cu micşorarea dimensiunii aparatelor şi cu posibilitatea de a folosi în mod curent sensibilităţi mari, obiective stabilizate sau foarte luminoase. Cu toate acestea, fotografii exigenţi înţeleg foarte bine avantajele pe care le oferă un trepied bine ales într-o multitudine de genuri fotografice şi le exploatează pentru obţinerea de imagini altfel greu de realizat: Claritate maximă prin eliminarea vibraţiilor: dacă doriţi să exploataţi complet calitatea optică a obiectivului şi posibilitatea de redare a detaliilor caracteristică senzorului aparatului, folosiţi trepiedul chiar la timpi de expunere care par abordabili şi pentru fotografierea din mână. Efectul este cu atât mai vizibil la teleobiective, care sunt în mod deosebit sensibile la orice vibraţie. În acest caz trepiedul se dovedeşte mult superior oricărui sistem de stabilizare optică. Declanşarea se va face cu cablu sau telecomandă pentru a evita atingerea aparatului. Posibilitatea de a utiliza timpi lungi de expunere este importantă atât în cazul în care lumina este prea puţină pentru a utiliza timpi de expunere suficient de scurţi, în cazul fotografiei nocturne sau în interioare, cât şi pentru obţinerea de efecte de mişcare în cadru, un caz extrem de sugestiv fiind fotografierea căderilor de apă la peisaj. Accesul la diafragme închise este de dorit pentru obţinerea unei profunzimi maxime, la peisaje, fotografia de arhitectură, macrofotografie, unde este de dorit şi folosirea sensibilităţilor

58

FOTOCLASS


GHID

20mm, 1/3s, F 8.0, ISO 200

mici pentru o calitate maximă a imaginilor. În acest caz trebuie urmărit cu atenţie compomisul optim între profunzimea obţinută şi deteriorarea clarităţii generale datorită difracţiei.

Selectarea celui mai potrivit trepied se face luând în calcul caracteristicile, construcţia, marca şi preţul, toate acestea având în vedere echipamentul foto pe care îl veţi monta pe acesta.

Încadrările precise necesare la fotografierea subiectelor statice sunt mult mai uşor de făcut de pe trepied, deoarece acesta încetineşte procesul de fotografiere şi permite analiza atentă a compoziţiei la peisaje, natură statică, macrofotografie. De asemenea, trepiedul este de neînlocuit pentru realizarea îngrijită a imaginilor panoramice, în special a celor compuse din rânduri multiple.

Dimensiunile trepiedului trebuie apreciate din mai multe puncte de vedere deoarece influenţează atât uşurinţa transportului cât şi utilizarea în diverse situaţii. În descrierile trepiedelor veţi observa dimensiunile principale, strâns şi extins la maximum. Dacă achizitionaţi un trepied fără cap de susţinere pentru cameră, este bine să vă gândiţi că înălţimea acestuia se va adăuga la cea a trepiedului. În unele fişe tehnice, înalţimea maximă a trepiedului este dată cu coloana centrală extinsă la maximum, dar extinderea coloanei poate prezenta probleme de stabilitate.

Comoditatea la utilizare în cazul fotografierii subiectelor statice, în special în cazul şedinţelor foto îndelungate, este un alt avantaj al trepiedului, care elimină oboseala şi lipsa de precizie inerente după câteva ore în care se fotografiază din mână cu un aparat mai greu. Comunicarea cu subiectul la fotografia de portret în studio se realizează mai uşor când aparatul este pe trepied, deoarece fotograful nu mai este ascuns în spatele aparatului, scăzând “factorul de intimidare”. În plus, aparatul poate fi declanşat prin surprindere cu o telecomandă pentru obţinerea celor mai favorabile expresii. Pentru înregistrări video de calitate, trepiedul este strict necesar, indiferent de performanţa sistemului de stabilizare al camerei. În plus, mişcările camerei devin mult mai naturale şi uşor de realizat, iar confortul spectatorilor clipurilor este net superior în lipsa mişcărilor aleatorii ale camerei.

O altă caracteristică importantă a trepiedului este apropierea maximă de sol, unele modele având articulaţii în trepte, eventual şi colana centrală demontabilă pentru a permite fotografierea de la doar câţiva centimetri înălţime. Nu uitaţi că la aceasta se va adauga şi înălţimea capului folosit. Materialul din care sunt construite picioarele trepiedului determină greutatea dar şi preţul acestuia. Cel mai răspândit material este aluminiul, care oferă cel mai bun raport rigiditate /greutate /preţ. Pentru utilizatorii pretenţioşi care doresc rezistenţă maximă şi greutate minimă, există modelele din fibră de carbon, excepţional de uşoare, dar preţul unui trepied de marcă de carbon este de câteva ori mai mare decât al unuia din aluminiu, justificându-se doar în cazul în care posesorul are de parcurs distanţe mari pe jos.

FOTOCLASS

59


GHID

Trepiede Sistemul pentru blocarea picioarelor este foarte important deoarece determină atât rigiditatea şi fiabilitatea trepiedului, cât şi timpul necesar pentru a-l pune în staţie. Este important şi numărul de segmente din care sunt construite picioarele deoarece la un trepied din 3 segmente vor fi necesare 6 manevre de desfacere / blocare pe când la unul cu 4 segmente vor fi 9 manevre. Blocarea prin răsucirea unor manşoane este rigidă şi fiabilă dar lentă, fiind mai puţin recomandată pentru cazurile în care trepiedul trebuie întins şi strâns în mod repetat. Mult mai rapidă şi comodă este blocarea cu cleme care se manevrează dintr-o singură mişcare.

16mm, 1.6s, F 8.0, ISO 200

Greutatea suportată de un trepied este determinată de dimensiunile, construcţia şi în mod esenţial de marca lui. Este foarte importantă în cazul folosirii de aparate grele sau teleobiective mari, sensibile la vibraţii. Din greutatea declarată de producător trebuie scăzută greutatea capului folosit, iar în cazul folosirii unei greutăţi de stabilizare, şi a acesteia. Pe lângă greutatea suportată este foarte importantă rigiditatea şi rezistenţa la vibraţii, în special la utilizarea în exterior unde vântul poate pune probleme serioase unui trepied mai puţin performant.

125mm, 1/125s, F 13, ISO 200

Coloana centrală este prezentă pe majoritatea trepiedelor medii şi mari, şi pare tentantă atât pentru sporirea înălţimii trepiedelor mai scunde cât şi pentru modificarea rapidă şi comodă a înălţimii aparatului în cazul încadrării de precizie a subiectelor aflate la distanţe mici. Regula de bază este că înălţarea coloanei duce la o scădere importantă a stabilităţii trepiedului, deci este bine să fie evitată pe cât posibil, în special în cazul trepiedelor uşoare, construite mai mult pentru portabilitate decât pentru rezistenţă. Mult mai interesante sunt posibilităţile oferite de trepiedele care permit inversarea sau montarea coloanei la 90° sau înclinată sub diverse unghiuri. Inversarea coloanei se foloseşte pentru a fotografia subiecte aflate aproape de sol, dar este foarte practică şi în cazul realizării de reproduceri de documente care trebuie aşezate orizontal. Trepiedele mai mari, destinate în general aparatelor grele, dispun de coloană centrală cu cremalieră care uşurează ridicarea şi coborârea cu precizie a aparatului. În schimb, coloanele cu cremalieră nu pot fi înclinate sau montate invers.

60mm, 1/160s, F 16, ISO 200

Foarte importantă este şi soluţia de sprijin a trepiedului pe sol. Majoritatea au picioarele terminate cu dopuri de cauciuc pentru a avea o bună aderenţă. Pentru utilizarea în natură se preferă trepiedele cu vârfuri ascuţite care se pot înfige în sol. Acestea sunt de obicei acoperite cu elemente de cauciuc care culisează prin înfiletare, permiţând folosirea trepiedului şi pe suprafeţe sensibile. Unele trepiede dispun de terminaţii interschimbabile pentru a le putea adapta mai bine situaţiei în care sunt folosite. Pentru transportul trepiedului se folosesc curele sau huse de protecţie. Husele sunt foarte practice pentru a putea depozita trepiedul în maşină, gata oricând de folosire, oferind protecţie la praf şi şocuri, atât trepiedului cât mai ales capului care este mult mai sensibil. Preţul trepidelor este determinat de marca şi caracteristicile acestora, în special de materialul din care sunt fabricate şi de facilităţile pe care le oferă. Fiind o învestiţie pe termen lung, cu o durată de viaţă mult mai mare decât a aparatelor şi obiectivelor, este bine să vă orientaţi din start asupra unui trepied de calitate.

60

FOTOCLASS


GHID

5

2 4 3 1

6

DATE TEHNICE

Minitrepiede CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier SM 815 0,12 m 0,06 m 0,03 kg 0,25 kg NU 19 Lei

2) Fancier WT 0241 0,21 m 0,15 m 0,1 kg 0,8 kg NU 12,50 Lei

Minitrepiedele sunt destinate în primul rând aparatelor din clasa compact care sunt mici şi mult mai uşoare în comparaţie cu DSLR-urile. Avantajul principal al minitrepiedelor este portabilitatea extremă, ele încăpând în buzunar sau în gentuţele foto destinate aparatelor compact şi bridge. Datorită înălţimii reduse, în general între 10 şi 30cm, acestea nu se folosesc pe sol, ci se sprijină pe alte obiecte aflate la înălţimi corespunzătoare, atât pentru a putea obţine încadrările dorite cât şi pentru comoditatea fotografierii. Pentru evitarea mişcării în timpul expunerii, se recomandă folosirea funcţiei de întârziere a declanşării. Astfel, lipsa oglinzii şi obturatoarele centrale folosite în aparatele compact devin importante avantaje care conduc la o absenţă aproape totală a

3) Giottos WT 040A 0,07m 0,15 m 0,15 kg 0,9 kg NU 8 Lei

4) Fancier WT 0300 0,17 m 0,11 m 0,12 kg 0,8 kg NU 14,90 Lei

5) SLIK WT 070 0,30 m 0,15 m 0,15 kg 0,5 kg NU 25 Lei

6) Fancier WT 0191 0,15 0,16 m 0,1 kg 0,7 kg NU 13 Lei

vibraţiilor care dăunează calităţii imaginii. Minitrepiedele includ şi un cap miniatural, care datorită dimensiunilor reduse face parte integrantă din structura de rezistenţă şi care permite orientarea aparatului pentru încadrare. Cu toate că permit şi poziţionarea verticală a aparatelor, aceasta nu este recomandată deoarece datorită dimensiunilor reduse ansamblul va fi prea puţin stabil. Pe lângă utilizarea cu aparate compact, minitrepidele sunt interesante şi pentru posesorii de DSLR-uri datorită faptului ca pot fi folosite ca sprijin orientabil pe suprafeţele cele mai diverse, de la mese, la balustrade, stâlpi şi copaci. Chiar dacă nu se pot folosi timpi de expunere foarte lungi, această soluţie de fotografiere este practică în suficiente cazuri pentru ca minitrepiedul să obţină un loc permanent în trusa fotografică.

FOTOCLASS

61


GHID

Trepiede

5

3 4 1

2

6

7

DATE TEHNICE

Trepiede ultra-uşoare CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier WF 3642 1,4 m 0,5 m 1 kg 2 kg DA 128 Lei

2) Fancier WT 3512 1,3 m 0,5 m 0,75 kg 1,5 kg DA 54 Lei

3) Fancier WT 3710 1,38 m 0,57 m 0,82 kg 2 kg DA 58 Lei

Cu o greutate proprie în jur de 1kg, acestea sunt foarte potrivite pentru utilizarea cu aparate compact şi bridge, dar pot fi folosite şi cu DSLR-uri uşoare, în special cu obiectivele de kit, mai puţin voluminoase. Construite în primul rând pentru portabilitate, ele au lungimea între 50-60cm şi se înalţă în jur de 1,5m, suficient pentru majoritatea situaţiilor în care este necesar un trepied. Trepiedele din această categorie se livrează în general cu capete panoramice incluse şi dispun de coloană centrală, unele chiar cu cremalieră. Pentru obţinerea unei greutăţi cât mai mici, mecanismele de blocare şi capetele sunt executate din plastic, dar sunt suficient de solide pentru utilizarea ocazională la care sunt supuse de

62

FOTOCLASS

4) SLIK 3Way 1,65 m 0,48 m 1,1 kg 2 kg DA 294 Lei

5) Giottos RT 8220 1,03 m 0,28 m 0,5 kg 0,8 kg DA 68 Lei

6) Giottos VT 806 1,52 m 0,6 m 1,1 kg 3 kg DA 118 Lei

7) Fancier WT 040 0,13 m 0,12 m 0,96 kg 1,5 kg NU 14,90 Lei

fotografii amatori. Capetele cu plăcuţe de prindere amovibile sunt foarte practice deoarece plăcuţa poate fi lăsată montată pe aparat, iar montarea şi demontarea devin foarte rapide şi comode. Foarte practice pentru fotografii nocturne sau de interior, aceste trepiede sunt totuşi sensibile la vibraţiile datorate vântului la fotografiile de exterior, în special datorită greutăţii foarte reduse, iar sarcina modestă suportată, de max. 2-3kg, nu permite stabilizarea lor prin agăţarea genţii de trepied. Avantajul major al acestor trepiede este uşurinţa la transport, care le face să fie prezente în călătorii în care un trepied mai greu ar fi lăsat acasă. În această categorie am inclus şi un minitrepied robust (7), mai potrivit pentru aparate bridge şi DSLR şi un minitrepied telescopic (5) care se poate înălţa la 1m fiind extrem de portabil cu cei 28cm lungime şi 500g greutate.


GHID

4

3

5

6

2

1

DATE TEHNICE

Trepiede uşoare CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier WT 3530 1,46 m 0,58 m 1,2 kg 3 kg DA 78 Lei

2) Fancier WT 3760 1,64 m 0,64 m 1,6 kg 4 kg DA 94 Lei

3) Giottos VT 809 1,68 m 0,69 m 1,68 kg 4 kg DA 165 Lei

4) Fancier FT 3716 1,6 m 0,65 m 1,9 kg 2,5 kg DA 158 Lei

5) SLIK F 630 1,47 m 0,56 m 1,3 kg 3 kg DA 142 Lei

6) Fancier FT 6160 1,5 m 0,55 m 1,2 kg 3 kg DA 239 Lei

Recomandate în special pentru aparatele DSLR “entry level”, dar de interes şi pentru utilizatorii de aparate bridge cu zoom-uri cu focală mare, trepiedele din această categorie au între 1,2-2kg iar structura este suficient de solidă pentru a putea susţine o sarcină maximă de 2,5-4kg.

Capetele sunt panoramice 3D, deci permit poziţionarea aparatului şi pentru fotografierea pe verticală, toate dispunând de mecanismul cu plăcuţe amovibile pentru montare rapidă. Deoarece capetele şi plăcuţele sunt din plastic, este bine să fie evitată deplasarea trepiedului cu aparatul montat.

Construcţia este în continuare proiectată pentru o greutate mică a trepiedului, iar mare parte din mecanisme sunt din plastic, dar execuţia este mai îngrijită şi performanţele lor sunt superioare trepiedelor ultra-uşoare.

Sistemul de stabilizare a picioarelor permite o mai bună rigiditate în condiţiile unei greutăţi totale destul de reduse. Acest sistem, împreună cu coloana centrală cu cremalieră, duce însă la lipsa posibilităţii de a fotografia din apropierea solului, înălţimea minimă utilizabilă fiind foarte aproape de lungimea trepiedului când este strâns. Aceste trepiede satisfac în mare măsură cerinţele fotografilor amatori cu truse de greutate medie, care doresc un sprijin sigur pentru aparat, dar care să fie în acelaşi timp uşor de transportat.

Înalţimea maximă este în jur de 1,5-1,7m, mult mai comodă pentru fotografiere, iar coloana centrală este prezentă fără excepţie, unele dispunând de cremalieră cu blocare pentru o glisare mai lină a aparatului pe verticală.

FOTOCLASS

63


GHID

Trepiede

5

3 2 4 1

6

DATE TEHNICE

Trepiede medii CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier WF 5317 1,6 m 0,7 m 1,68 kg 4 kg DA 348 Lei

2) Fancier FT 6105 1,5 m 0,6 m 2,48 kg 5 kg DA 230 Lei

Pentru posesorii de truse DSLR mai complexe, incluzînd o serie de obiective mai voluminoase sau cu focale mai mari, sunt recomandate trepiedele medii. Acestea sunt mai grele şi ceva mai lungi, dar construcţia este mult mai solidă, cu mecanisme cel puţin parţial metalice, mult mai sigure şi mai fiabile decât cele din plastic, capabile să reziste la o utilizare frecventă în condiţii dificile. Picioarele trepiedelor sunt realizate din profile mai groase, ceea ce asigură atât o rezistenţă sporită la vibraţii cât şi posibilitatea de a suporta sarcini mai mari, între 3-5kg, suficient pentru majoritatea echipamentului aflat în uzul fotografilor amatori. La aceste trepiede apare posibilitatea de înclinare în trepte a picioarelor, pentru obţinerea unei înălţimi de lucru mai mici a trepiedului.

64

FOTOCLASS

3) Fancier FT 6102 1,4 m 0,56m 2,41 kg 4 kg DA 226 Lei

4) Giottos MT 9251 1,6 m 0,6 m 1,65 kg 5 kg DA 348 Lei

5) SLIK 300 DX 1,6 m 0,8 m 3,25 kg 3 kg NU 392 Lei

6) SLIK 330 DX 1,6 m 0,6 m 1,57 kg 4 kg NU 348 Lei

În această clasă de trepiede apar capetele interschimbabile, cu toate că unele se livrează cu un cap 3D, de această dată cu preponderenţă metalic. Posibilitatea de a înlocui capul trepiedului este foarte importantă pentru fotografii pretenţioşi, deoarece anumite situaţii fotografice se rezolvă mai bine cu un anumit model de cap de trepied. La acest nivel, trepiedul poate fi considerat o investiţie, aceste modele având şanse mari să satisfacă necesităţile fotografului pe o perioadă mai lungă, chiar după ce aparatul actual este înlocuit cu un model superior. Aceste trepiede reprezintă compromisul optim între posibilităţile de utilizare, siguranţa în exploatare, comoditatea la transport şi preţ, singura lor limitare este greutatea maximă suportată, nefiind recomandate pentru aparate grele şi teleobiective mari.


GHID

3

1

2

4

DATE TEHNICE

Trepiede profesionale CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier WF 5602 1,72 m 0,78 m 2,5 kg 8 kg DA 499 Lei

Pentru utilizare constantă cu echipament fotografic voluminos şi greu, se recomandă trepiedele din seriile profesionale. Deoarece soliditatea şi fiabilitatea sunt cerinţele cele mai importante ale acestor trepiede, ele sunt semnificativ mai grele, masa fiind proporţională cu a echipamentului care trebuie susţinut. Un avantaj al greutăţii sporite şi al stabilităţii mai mari este rezistenţa la loviri accidentale în timp ce aparatul este montat pe trepied, riscul de răsturnare fiind mult redus. Ele ajung la înălţimi semnificativ mai mari, 1,6-1,8m, foarte practice pentru obţinerea unor perspective favorabile în cazul fotografiei de interioare. Mecanismele de blocare ale picioarelor şi cele care asigură înclinarea în trepte sunt foarte îngrijit lucrate pentru o funcţionare sigură şi o stabilitate sporită.

2) Giottos MT 9370 1,73 m 0,62 m 2,9 kg 10 kg DA 672 Lei

3) Giottos MTL 9271 1,61 m 0,72 m 2,26 kg 10 kg NU 478 Lei

4) Fancier FT 6702 1,79 m 0,85 m 3,8 kg 4 kg DA 398 Lei

Foarte interesante sunt modelele care permit înclinarea cu unghi variabil a coloanei centrale deoarece aparatul poate fi aşezat în poziţii imposibil de atins cu trepiede obişnuite, pentru încadrări precise ale subiectelor dificile. Majoritatea trepiedelor profesionale se livrează fără cap, pentru a da prilejul fotografului să-l aleagă pe cel mai potrivit pentru aplicaţiile dorite, fiind disponibile într-o mare varietate de modele, de la cele cu bilă, 3D, micrometrice până la dispozitivele speciale de panoramare. Utilizabile atât în studio cât şi în teren, trepiedele profesionale sunt capabile de la a susţine fără probleme aparate DSLR grele şi teleobiective performante la obţinerea de compoziţii elaborate în macrofotografie, sau la utilizarea obiectivelor cu corecţie de perspectivă.

FOTOCLASS

65


GHID

Trepiede

3

1

2 4

DATE TEHNICE

Trepiede de studio CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier FT 6905 1,62 m 0,75 m 3,85 kg 6 kg DA 493 Lei

Pentru susţinerea aparaturii grele în condiţii de stabilitate maximă şi eliminarea cât mai completă a vibraţiilor, nimic nu poate înlocui un trepied mai greu. Dacă pentru deplasări, şi în special pentru cele care presupun transportarea pe jos a echipamentului, acestea sunt complet inadecvate, la utilizarea în studio trepiedele grele sunt cele mai potrivite. Caracteristicile unui bun trepied de studio sunt stabilitatea extremă, uşurinţa în manipulare şi fiabilitatea cât mai bună, iar soluţiile constructive pentru îndeplinirea acestora duc în general la o greutate mai mare decât a trepiedelor de teren. Majoritatea fotografilor profesionişti au de obicei cel puţin două trepiede, unul mai uşor transportabil rezervat pentru deplasări, celălalt mai masiv pentru studio, unde dimensiunile

66

FOTOCLASS

2) SLIK 700 DX 1,90 m 0,76 m 3,2 kg 6,8 kg DA 584 Lei

3) Fancier FT 6307 1,55 m 0,75 m 3,44 kg 5 kg DA 298 Lei

4) SLIK 780 DX 1,95 m 0,83 m 3,15 kg 6,8 kg DA 887 Lei

şi greutatea sunt mai degrabă avantaje, limitând riscurile de deteriorare a aparaturii în cazul lovirii accidentale a trepiedului. Capetele 3D sunt ideale pentru echipamentul greu, inclusiv pentru aparatele de format mediu, având avantajul că permit orientarea independentă pe cele trei axe deci o mai mare precizie de poziţionare. Prin slăbirea manetei care blochează mişcarea orizontală şi controlul celei verticale, aceste capete devin suficient de rapide pentru fotografia de portret, chiar dacă subiectul îşi modifică poziţia în mod continuu. Pentru fotografia de produse, o coloană centrală cu cremalieră solidă este foarte comodă, evitându-se necesitatea de a regla înalţimea trepiedului prin modificarea lungimii picioarelor, destul de laborioasă chiar dacă blocarea se face cu cleme cu acţiune rapidă.


GHID

3 4 2 1

DATE TEHNICE

Trepiede video CRT./PRODUCĂTOR MODEL ÎNALŢIME LUNGIME STRÂNS MASA PROPRIE MASA SUSŢINUTĂ HUSĂ PREŢ

1) Fancier WF 717A 1,66 m 0,73 m 2,9 kg 5 kg DA 698 Lei

Indiferent de camera video folosită, de la cea mai uşoară la camerele profesionale de studio, utilizarea trepiedului este strict necesară pentru o filmare de calitate, cel mai sigur semn de amatorism fiind tremurul imaginii din cauza nestabilizării corespunzătoare a camerei la filmarea din mână. Cu toate că prin montarea unui cap video pe un trepied foto se pot obţine rezultate mulţumitoare, trepiedele video dedicate dispun în general de soluţii constructive deosebite pentru a satisface cerinţele specifice filmării. Astfel, trepiedele video au nevoie de o mai mare rigiditate la torsiune pentru a putea permite panoramarea lină, fără apariţia vibraţiilor în cazul răsucirii camerei. Aceasta se realizează atât prin construcţia specială a picioarelor cât şi cu ajutorul mecanismelor de rigidizare folosite.

2) Fancier FT 6717 1,37 m 0,68 m 2,9 kg 5 kg DA 793 Lei

3) Fancier FT 9902 1,75 m 0,91 m 9,3 kg 10 kg DA 1128 Lei

4) Fancier FT 9903 1,70 m 0,86 m 8 kg 10 kg DA 1789 Lei

Stabilitatea este amplificată şi de o greutate mai mare decât media trepiedelor foto. Calitatea imaginii fiind mult mai importantă decât comoditatea la transport, trepiedul video este o piesă esenţială a echipamentului. Mecanismele de blocare ale picioarelor sunt cu acţiune rapidă, pentru a putea modifica uşor înălţimea de la care se filmează. Pentru asigurarea rotirii precise a camerei într-un plan strict orizontal, trepiedele dedicate dispun de o calotă sferică care permite asigurarea comodă şi precisă a orizontalităţii capului. Spre deosebire de capetele de trepied destinate fotografierii, cele video se rotesc doar pe două axe, dar asigură o mişcare fluidă pentru a nu transmite vibraţii în cameră. Fluiditatea şi constanţa mişcării sunt ajutate şi de mânerele mult mai lungi decât cele ale capetelor foto.

FOTOCLASS

67


GHID

Alternative optice

Teleobiective catadioptrice Text & foto: Doru Panaitescu

P

entru pasionaţii de fotografie de natură sau sport, teleobiectivele nu au niciodată o focală şi luminozitate suficientă dar obiectivele care i-ar mulţumi cu adevărat se disting printr-un volum şi greutate mari şi printr-un preţ prohibitiv. Pentru cei care folosesc teleobiective lungi doar ocazional, investiţia într-un teleobiectiv sau zoom cu focala peste 300mm nu se justifică nici prin preţ, nici prin greutatea adăugată trusei fotografice.

Teleobiectivele cu oglindă au distanţa minimă de focalizare semnificativ mai mică decât a obiectivelor clasice, permiţând obţinerea unor scări mari de reproducere de la distanţe apreciabile. Astfel, se pot folosi la fotografierea vietăţilor timide sau periculoase de la distanţe sigure.

Obiectivele catadioptrice, cunoscute şi ca teleobiective cu oglindă, au fost create pentru a oferi valori focale mari într-un obiectiv de o lungime mult mai mică decât ar fi necesar folosind construcţiile clasice cu lentile. Ele sunt bazate pe diverse variante de design inspirat din telescoapele Cassegrain, care utilizează două oglinzi pentru a asigura un parcurs lung al razelor de lumină într-un sistem optic cu o lungime totală redusă. Avantajele acestui tip de schemă optică sunt:

Diafragma este fixă, la valoarea luminozităţii, deci nu se poate controla profunzimea, nici cantitatea de lumină care intră în obiectiv în scopul optimizării expunerii. În plus, focalizarea se face la diafragma de lucru, eventualele imperfecţiuni de focalizare nefiind acoperite de fotografierea la o diafragmă mai închisă decât cea la care s-a realizat punerea la punct. Luminozitatea acestor obiective este mică, tipic F:8, dar există şi variante ceva mai luminoase, F:6.3 sau chiar F:5.6, acestea fiind însă mai grele şi mai voluminoase. Datorită luminozităţii mici, în condiţii suboptimale de lumină este necesară creşterea sensibilităţii la care se fotografiază pentru a obţine timpi de expunere utilizabili. Distanţa focală mare combinată cu luminozitatea relativ mică duc la necesitatea de a fotografia de pe trepied în majoritatea situaţiilor, doar în lumină foarte bună se pot obţine timpi suficient de scurţi pentru fotografierea din mână. DSLRurile cu stabilizarea imaginii la nivelul captorului sunt clar avantajate la utilizarea acestor obiective. Majoritatea acestor obiective au doar focalizare manuală, atât datorită dificultăţilor constructive, cât mai ales luminozităţii reduse, mai mici decât pragul de sensibilitate al sistemelor de

Distanţă focală mare la o lungime şi greutate relativ reduse a obiectivului. Obiectivele catadioptrice tipice au o distanţă focală de 500mm cu diafragma 8 la o lungime în jur de 100mm, comparabilă cu a unui zoom standard Greutate redusă datorită unui număr mai mic de elemente optice necesar. Oglinzile sunt mai uşoare decât lentilele de mare diametru care ar fi necesare pentru un obiectiv clasic cu caracteristici similare, iar datorită faptului că acestea nu suferă de aberaţii cromatice, schema optică generală este mai simplă. Construcţia compactă şi numărul redus de elemente optice duce şi la preţuri foarte abordabile ale acestor obiective, un aspect important pentru fotografii care le utilizează ocazional.

68

FOTOCLASS

Aceleaşi caracteristici constructive care fac posibile avantajele menţionate duc şi la o serie de dezavantaje:


GHID focalizare automată. Singura excepţie este obiectivul Minolta, acum Sony AF 500/8 care dispune de focalizare automată. Redarea punctelor luminoase aflate în afara zonei de profunzime este foarte caracteristică acestor obiective, având o formă de inel, datorată oglinzii secundare care este montată în centrul elementului optic de intrare. Această caracteristică duce de multe ori la redarea dublă a detaliilor suficient de contraste aflate în spatele zonei de punere la punct. Contrastul şi puterea de separare sunt inferioare obiectivelor clasice, în special teleobiectivelor performante, dar nu trebuie să uităm diferenţa mare de preţ faţă de acestea. Cu toate că lista de dezavantaje pare lungă, obiectivele catadioptrice reprezintă o soluţie interesantă pentru acces la focale mari în obiective abordabile şi uşor de transportat. Cea mai interesantă aplicaţie a acestor obiective este fotografia de păsări şi animale mici, pentru care teleobiectivele curente cu focale în jur de 300mm sunt insuficiente. La folosirea unui obiectiv catadioptric de 500mm pe un DSLR de format redus se obţine o focală echivalentă cu 750mm care permite obţinerea de fotografii reuşite de la distanţe suficient de mari. Aparatele moderne oferă performanţe foarte bune la sensibilităţi mari, astfel că se poate fotografia curent la 800 ISO în condiţii mai modeste de lumină, chiar la diafragma 8 caracteristică majorităţii acestor obiective.

Timpii scurţi de expunere sunt necesari atât datorită riscului de mişcare a aparatului amplificată de distanţa focală foarte mare cât şi pentru a putea opri mişcarea subiectului. Cu puţin noroc putem surprinde subiectele în momente de repaus, iar cu un suport adecvat pentru aparat vom putea obţine imagini satisfăcătoare la 1/250s. Dacă am reuşit să ne apropiem suficient, vom beneficia de o bună separare a subiectului de fundal, dar este necesară o atenţie sporită la caracteristicile acestuia, pentru a evita efectul de dublare a detaliilor, sau de inele luminoase în zonele neclare. Acestea nu apar dacă fundalul este suficient de departe în spatele subiectului şi mai ales dacă reuşim să evităm punctele luminoase, caracteristice în general reflexiilor pe suprafeţele de apă agitate de vânt. Recent au apărut pe piaţă trei obiective catadioptrice foarte interesante de la Samyang, 500/8, 500/6.3 şi 800/8 dintre care se poate face o alegere corespunzătoare scopurilor fiecăruia, de la un obiectiv surpinzător de mic şi uşor, la unul mai luminos sau o focală impresionantă de 800mm. Toate beneficiază de montura universală de tip T, pe care se montează adaptoare care le fac compatibile cu majoritatea DSLR-urilor. Mai jos găsiţi un tabel care prezintă principalele caracteristici tehnice ale acestor obiective.

SAMYANG 500/8

SAMYANG 500/6,3

DISTANŢA FOCALĂ

500mm

500mm

800mm

DIAFRAGMA

F 8 fixă

F 6,3 fixă

F 8 fixă

UNGHI DE CUPRINDERE MONTURA CONSTRUCŢIE

SAMYANG 800/8

universală, tip T

universală, tip T

universală, tip T

7 elemente în 6 grupe

7 elemente în 6 grupe

8 elemente în 8 grupe

DISTANTA MINIMĂ DE PUNERE LA PUNCT

1,7m macro 1:2,7

2,0m

3,5m

DIAMETRUL FILETULUI PENTRU FILTRE

30,5mm intern

34mm intern 95mm frontal

30,5mm intern 105mm frontal

77 x 87,7mm

98 x 119,5mm

111 x 144,5mm

320g

705g

946g

DIMENSIUNI GREUTATE

FOTOCLASS

69 37


FOTO FILM

Zeiss

Sistemul ZEISS IKON Text: Radu Grozescu

Z

eiss Ikon este un aparat clasic pe film, cu vizare optică şi focalizare cu telemetru, poziţionat ca realizare şi preţ între modelele de vârf Leica M şi aparatele Voigtlander, mult mai abordabile. Prin caracteristicile sale, atât utilizarea filmului într-o epocă aproape complet digitală, cât şi sistemul de vizare şi focalizare, el se adresează unui segment redus de fotografi, dar care sunt atraşi de acest tip de aparat tocmai prin posibilităţile speciale pe care le pune la dispoziţie, oferind o experienţă fotografică complet diferită faţă de aparatele DSLR. Corpul aparatului este din aluminiu masiv, pentru a permite o rigiditate ridicată, în special păstrarea alinierii monturii cu planul filmului în orice condiţii de exploatare, şi este acoperit cu panouri metalice. Aparatul se livrează în două variante de finisare, cromat şi negru, varianta cromată având un aspect retro, în special când se folosesc şi obiective în finisare argintie. Montura Zeiss ZM este complet compatibilă cu Leica M, inclusiv cu posibilitatea de afişare automată în vizor a liniilor de încadrare corespunzătoare obiectivelor utilizate. Zeiss Ikon afişează cadrele pentru obiectivele 28, 35, 50, 85mm, pentru obiectivele cu unghi mai mare fiind disponibile vizoare separate care se montează în patina de flash. Vizorul este mare şi mult mai luminos decât în cazul aparatelor reflex, datorită schemei optice realizată doar din lentile, şi oferă un confort maxim de vizare chiar şi cu ochelari, cu toate că sunt disponibile şi adaptoare cu dioptrii. Telemetrul are cea mai mare bază existentă la aparate de tip rangefinder contemporane, chiar cu factorul de mărire de 0,74x rămânând cu o bază efectivă uşor superioară oricărui model Leica.

70

FOTOCLASS


FOTO FILM Baza mare creşte precizia de focalizare a tuturor obiectivelor, fiind foarte necesară mai ales în cazul obiectivelor cu focală mai mare sau foarte luminoase, a căror profunzime redusă nu poate masca eventualele erori de punere la punct. Această construcţie a telemetrului a fost posibilă datorită mutării la baza aparatului a dispozitivului de rebobinare a filmului, partea superioară a aparatului fiind astfel mult mai degajată în comparaţie cu aparatele clasice. Obturatorul focal este cu defilare verticală şi perdele metalice, permiţând un timp de sincron de 1/125s şi un timp minim de 1/2000s. Zgomotul la declanşare este mai pregnant decât al modelelor Leica cu obturator textil, dar mult redus faţă de al aparatelor reflex datorită absenţei basculării oglinzii. Deoarece obturatorul este dirijat electromagnetic a fost posibilă implementarea expunerii automate cu prioritate de diafragmă, pe lângă modul de expunere manual. Astfel, exponometrul poate dirija obturatorul cu o precizie de 1/12 trepte de expunere, iar utilizatorul are la dispoziţie corecţii de expunere în 1/3 trepte în limita a +/- 2 EV. Timpii de expunere sunt afişaţi în vizor, cu LED-uri, pentru a permite un control rapid din partea fotografului. În modul de expunere manual, timpii se modifică în trepte întregi, iar timpul de sincron de 1/125s este marcat cu roşu. Butonul de blocare a expunerii se află pe spatele aparatului, sub patina de flash. Declanşatorul este înconjurat de pârghia sistemului de blocare şi dispune de filet pentru declanşatoare flexibile mecanice sau pneumatice. Acţiunea sa este foarte lină, în două trepte, prima pentru stabilirea expunerii, a doua pentru declanşarea propriu zisă. Alimentarea este asigurată de două baterii de 1,5V tip LR44 sau SR44, iar datorită faptului că obturatorul este electromagnetic, aparatul nu funţionează în absenţa lor, spre deosebire de modelele mecanice Leica sau Voigtlander. Sensibilitatea filmului folosit se introduce manual, într-o ferestruică aflată în tamburul timpilor de expunere, iar sensibilităţile cele mai folosite, de 100 ISO şi 400 ISO sunt marcate cu roşu, celelalte, de la 25 la 3.200 ISO, cu negru. Patina de flash este simplă, oferind doar semnalul de sincronizare, fiind astfel compatibilă cu orice model de flash, doar că pentru automatizarea expunerii se va folosi modul Auto al flash-ului, nefiind posibilă funţionarea în regim TTL. Se poate folosi şi modul manual al flash-ului, diafragma de lucru urmând a fi calculată pe baza numărului ghid al acestuia. Pentru utilizarea cu obiective superangulare, între 15 şi 25mm, care oricum necesită montarea de vizoare separate şi oferă o profunzime foarte mare datorită focalei reduse, Zeiss produce modelul SW la care sistemul de vizare şi telemetrul au fost eliminate, rezultând un aparat mult mai abordabil. Aceasta se datorează faptului că ansamblul vizor - telemetru este partea cea mai scumpă într-un aparat rangefinder, constând într-o serie de elemente optice şi mecanice realizate şi asamblate cu toleranţe foarte mici, pentru a putea asigura precizia încadrării şi măsurării distanţei. Zeiss Ikon SW este prevăzut cu două patine, una destinată vizoarelor externe dedicate obiectivelor folosite, cealaltă pentru flash sau alte accesorii. Punerea la punct se realizează prin apreciere, iar profunzimea este suficientă pentru a oferi rezultate foarte bune cu obiectivele respective.

Preţul este mult mai favorabil decât al aparatelor Leica comparabile, iar diferenţa faţă de modelele Voigtlander este cu prisosinţă acoperită prin design, vizor, baza mai mare a telemetrului şi calitatea construcţiei, fără a mai pomeni de prestigiul numelui. Astfel, Zeiss Ikon este o soluţie interesantă pentru utilizatorii de aparate rangefinder pe film care preferă să investească în obiective de calitate diferenţa de preţ faţă de un Leica M7, fără a pierde din caracteristicile funcţionale. DATE TEHNICE MODEL ZEISS IKON BODY FORMAT MONTURA VIZOR CADRE TELEMETRU EXPONOMETRU MĂSURARE SENSIBILITATE EXPUNERE COMPENSARE OBTURATOR. SINCRON FLASH TRANSPORT FILM ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO

integral metalic 24x36mm, film 35mm Zeiss ZM, compatibilă Leica M optic cu telemetru, mărire 0,74x 28/85 mm, 35 mm, 50 mm baza 75mm, efectiv 55,9mm TTL integral ponderat EV 0 to EV 19, la ISO100 F/2.0 25–3200 ISO în 1/3 treaptă manual şi prioritate diafragmă +/- 2 F-stops În 1/3 treaptă focal, metalic, 8s - 1/2000s 1/125s manual, cu pârghie 2 baterii LR44 sau SR44 138 x 78 x 32 mm 500 grame www.F64.ro

Vizorul este mare şi mult mai luminos decât în cazul aparatelor reflex, datorită schemei optice realizată doar din lentile, şi oferă un confort maxim de vizare chiar şi cu ochelari.

În concluzie, Zeiss Ikon este un aparat de tip rangefinder care prezintă printre cele mai evoluate caracteristici în clasa lui, iar calitatea construcţiei nu lasă nimic de dorit.

FOTOCLASS

71


FOTO FILM

Zeiss

Construcţia: 13 lentile / 11 grupe Distanţa minimă de focus: 0,3 m Filetul de filtre: M 82 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 87 mm x 84 mm Greutate: 470g (ZF, ZK); 510g (ZE) Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK

REFLEX

Distagon T* 3,5/18

Construcţia: 16 lentile / 13 grupe Distanţa minimă de focus: 0,22 m Filetul de filtre: M 82 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 87 mm x 109 mm Greutate: 600 g Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK

REFLEX

Distagon T* 2,8/21

Construcţia: 10 lentile / 8 grupe Distanţa minimă de focus: 0,17 m Filetul de filtre: M 58 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 64 mm x 90 mm Greutate: 480 g Monturi: ZF, ZK, ZS

Obiectivele ZEISS Text: Radu Grozescu

Î

ntr-un peisaj dominat de zoom-uri cu motoare AF şi sisteme de stabilizare încorporate, dar cu o construcţie în care abundă policarbonatul pentru a oferi o greutate mică şi preţuri extrem de abordabile, Zeiss propune o serie de obiective manuale destinate aparatelor reflex, pe film sau digitale. Caracteristicile principale sunt focalizarea exclusiv manuală, construcţia metalică de o calitate excelentă şi o preocupare pentru calitatea optică fără nici un fel de compromisuri. Din aspectul acestor obiective este evidentă prioritatea acordată atât fiabilităţii mecanice, gândită pentru a oferi o durabilitate extremă în cele mai severe condiţii de utilizare cât şi calităţii imaginii, prin folosirea unor scheme optice complexe şi a tratamentelor avansate a lentilelor de tip T* (T star) caracteristice obiectivelor Zeiss. Obiectivele pentru aparatele reflex sunt disponibile în cele mai răspândite monturi: ZF pentru Nikon, iar acum ZF.2 care conţin microprocesorul şi contactele necesare pentru o compatibilitate completă cu aparatele moderne, ZE pentru Canon EF care conţin motoarele de acţionare a diafragmei, ZK pentru Pentax şi ZS pe filet de 42mm. Distagon T* 3,5/18 - unul dintre cele mai performante superangulare, cu o calitate excelentă a imaginii pe toată suprafaţa cadrului, foarte bine corectat pentru aberaţiile cromatice. Utilizarea lentilelor flotante menţine claritatea fotografiilor indiferent de distanţa de punere la punct, este extrem de interesant pentru posesorii de aparate full frame.

72

FOTOCLASS

REFLEX

Distagon T* 2,8/25


Construcţia: 6 lentile / 5 grupe Distanţa minimă de focus: 1 m Filetul de filtre: M 72 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 77 mm x 85 mm Greutate: 600 g (ZF, ZK); 700 g (ZE) Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK

Makro-Planar T* 2/50

Construcţia: 9 lentile / 7 grupe Distanţa minimă de focus: 0,3 m Filetul de filtre: M 58 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 64 mm x 97 mm Greutate: 530 g Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK, ZS

Construcţia: 13 lentile / 11 grupe Distanţa minimă de focus: 0,24 m Filetul de filtre: M 67 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 72 mm x 88 mm Greutate: 530 g Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK

REFLEX

Distagon T* 2/35

Makro-Planar T* 2/100

Construcţia: 7 lentile / 6 grupe Distanţa minimă de focus: 0,45 m Filetul de filtre: M 58 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 66 mm x 69 mm Greutate: 350 g Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK, ZS

Construcţia: 9 lentile / 8 grupe Distanţa minimă de focus: 0,44 m Filetul de filtre: M 67 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 76 mm x 113 mm Greutate: 680 g Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK

REFLEX

Planar T* 1,4/50

REFLEX

Construcţia: 10 lentile / 8 grupe Distanţa minimă de focus: 0,24 m Filetul de filtre: M 58 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 64 mm x 93 mm Greutate: 520 g Monturi: ZF, ZF.2, ZE, ZK

REFLEX

Planar T* 1,4/85 REFLEX

Distagon T* 2/28

REFLEX

FOTO FILM

Distagon T* 2,8/21 - o focală clasică de superangular, combinată cu o rezistenţă extremă la lumina parazită care îl face utilizabil şi pentru subiectele aflate în contralumină. Capabil de focalizare la doar 22cm, este excelent pentru obţinerea de perspective neobişnuite în fotografierea de aproape. Lipsa aberaţiilor cromatice îl face foarte potrivit pentru peisaje, arhitectură, fotografii de interior.

Planar T* 1,4/50 - optimizat pentru distanţe medii şi mari, oferă o calitate excelentă încă de la deschiderea maximă a diafragmei. Unghiul mare de rotaţie pentru focalizare permite o punere la punct extrem de precisă. Este rezistent la lumina parazită, oferind un contrast foarte bun al imaginilor. Luminozitatea superioară zoom-urilor profesionale îl face interesant pentru fotografia fără flash.

Distagon T* 2,8/25 - cu o focală apropiată de a clasicului 24mm, preferat de majoritatea fotografilor pentru formatul de 35mm, poate focaliza la 17cm, deci pe un aparat full frame va încadra un câmp de 55 x 83mm, oferind o perspectivă interesantă la fotografia de obiecte. Pe aparatele de format redus echivalează o focală de 38mm, foarte practică pentru fotografia generală.

Planar T* 1,4/85 - un obiectiv clasic de portret, se distinge printr-o separare foarte bună a subiectelor de fundal şi prin redarea plăcută a zonelor neclare datorită schemei optice atent studiate şi diafragmei circulare. Optimizat pentru distanţe medii şi mari, oferă o redare foarte plăcută pentru portrete, în special la diafragmele mai deschise.

Distagon T* 2/28 - un superangular mediu, cu luminozitate mare, excelent pentru fotografia din mână în lumina existentă, dar la fel de potrivit pentru peisaje şi fotografia generală. Dispune de o lentilă flotantă pentru menţinerea calităţii optice la orice distanţă de focalizare. Cuplat cu obiectivul de 85mm F:1.4 poate acoperi cele mai vitrege condiţii de iluminare. Distagon T* 2/35 - cu focala ideală pentru reportaj, fotografia de stradă, este foarte utilizat şi în fotografia comercială. Focala moderată îl recomandă pentru fotografia de grupuri deoarece nu manifestă deformările geometrice spre colţuri caracteristice superangularelor mai largi. Scala scurtă de focalizare îl face foarte rapid la fotografierea subiectelor în mişcare.

Makro-Planar T* 2/50 - un obiectiv macro luminos, cu o focală corespunzătoare obiectivelor normale pentru aparatele full frame. Datorită atât luminozităţii cât şi folosirii lentilelor flotante care asigură o calitate constantă a imaginii este utilizat şi ca obiectiv normal în fotografia generală. Lipsa distorsiunii îl recomandă şi pentru reproduceri. Makro-Planar T* 2/100 - un teleobiectiv macro foarte luminos care foloseşte lentile flotante pentru o calitate maximă a imaginii. Pe lângă utilizarea în fotografia macro unde oferă performanţe deosebite în redarea detaliilor, luminozitatea şi redarea extrem de plăcută a zonelor neclare îl fac un excelent obiectiv pentru portrete. Este recomandat şi ca teleobiectiv de utilizare generală sau pentru fotografii în lumină existentă.

FOTOCLASS

73


Construcţia: 11 lentile / 9 grupe Distanţa minimă de focus: 0,3 m Cadrul minim: 43 cm x 65 cm Filetul de filtre: M 72 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 78 x 92 mm Greutatea: 550 g

Construcţia: 8 lentile / 6 grupe Distanţa minimă de focus: 0,5 m Cadrul minim: 48 cm x 72 cm Filetul de filtre: M 46 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 53 x 56 mm Greutatea: 210 g

Biogon T* 2,8/25 ZM

Construcţia: 10 lentile / 8 grupe Distanţa minimă de focus: 0,5 m Cadrul minim: 56 cm x 84 cm Filetul de filtre: M 58 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 65 x 71 mm Greutatea: 350 g

Construcţia: 9 lentile / 7 grupe Distanţa minimă de focus: 0,5 m Cadrul minim: 43 cm x 65 cm Filetul de filtre: M 46 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 53 x 71 mm Greutatea: 260 g

RANGEFINDER

Distagon T* 4/18 ZM

Biogon T* 2,8/28 ZM

Construcţia: 9 lentile / 7 grupe Distanţa minimă de focus: 0,5 m Cadrul minim: 47 cm x 71 cm Filetul de filtre: M 46 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 53 x 75 mm Greutatea: 280 g

Construcţia: 8 lentile / 6 grupe Distanţa minimă de focus: 0,5 m Cadrul minim: 37 cm x 55 cm Filetul de filtre: M 46 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 53 x 62 mm Greutatea: 230 g

RANGEFINDER

Biogon T* 2,8/21 ZM

L

ansată odată cu aparatul Zeiss Ikon, linia de obiective destinată aparatelor de tip rangefinder oferă un set complet de obiective pentru utilizatorii acestor aparate. Datorită absenţei oglinzii caracteristice aparatelor reflex, aceste obiective pot fi construite cu mai puţine restricţii privind distanţa până la film sau captorul digital, deci se pot realiza obiective superangulare fără distorsiune, iar majoritatea obiectivelor prezintă o mai mare uniformitate a performanţelor optice pe suprafaţa cadrului. Obiectivele Zeiss ZM sunt complet compatibile cu montura Leica M, putând fi folosite pe toate aparatele pe film sau digitale care utilizează această baionetă. Ele sunt construite la cele mai înalte standarde optice şi mecanice, iar dintre caracteristicile importante sunt absenţa distorsiunii, rezistenţa foarte bună la lumina parazită, diafragma cu 10 lamele reglabilă în 1/3 trepte pentru o precizie mai mare a expunerii şi un mecanism extrem de precis pentru cuplarea la telemetru. Pentru menţinerea unor preţuri mai abordabile, aparatele Zeiss Ikon şi obiectivele Zeiss din ambele serii menţionate aici, cu excepţia a două dintre ele, sunt fabricate în Japonia, la Cosina, sub controlul de calitate Zeiss. Distagon T* 2,8/15 ZM - un obiectiv superwide luminos, cu performanţe excepţionale, reflectate în dimensiunile sale impresionante pentru un obiectiv ZM. Schema optică este foarte complexă încorporând lentile din sticle speciale, suprafeţe asferice şi lentile flotante. Este singurul obiectiv din gamă

74

FOTOCLASS

RANGEFINDER

C Biogon T* 4,5/21 ZM RANGEFINDER

Distagon T* 2,8/15 ZM

RANGEFINDER

Zeiss

RANGEFINDER

FOTO FILM

care nu este cuplat la telemetru, fiind necesară focalizarea prin aprecierea distanţei. Obiectivul este fabricat integral în Germania (ceea ce explică preţul ridicat), dar nu are echivalent în nici o altă linie de obiective pentru aparatele cu telemetru. Distagon T* 4/18 ZM - un superangular compact, în special datorită luminozităţii mai reduse, care permite compoziţii dinamice în fotografia de arhitectură şi interioare, oferind o foarte bună corecţie a distorsiunii şi performanţe bune pe toată suprafaţa cadrului. Folosit pe un Leica M8, cu factor de crop de 1.3, este echivalent cu un obiectiv de 23mm. Biogon T* 2,8/21 ZM - un superangular luminos, care permite experimentarea cu redarea volumelor şi perspectivelor. Foarte compact şi extrem de bine corectat pentru distorsiune, oferă imagini foarte bune chiar la diafragmele cele mai deschise. Este utilizat pentru fotografii de reportaj, peisaj, arhitectură. C Biogon T* 4,5/21 ZM - este varianta compactă de superangular, pentru cei interesaţi în primul rând de portabilitate şi calitatea optică şi mai puţin de luminozitate. Calitatea imaginii este impecabilă, iar obiectivul are doar 210g la 56mm lungime, excelent pentru fotografierea discretă, montat pe aparat pare un modest obiectiv normal, nu un superwide. Biogon T* 2,8/25 ZM - distanţa focală optimă pentru imagini cu caracter de superangular dar cu o exagerare minimă a perspectivei, este mult mai uşor de folosit pentru fotografie generală decât un obiectiv de 21mm.


Construcţia: 6 lentile / 4 grupe Distanţa minimă de focus: 0,7 m Cadrul minim: 29 cm x 43 cm Filetul de filtre: M 43 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 52 x 68 mm Greutatea: 230 g

Sonnar T* 2/85 ZM

Construcţia: 7 lentile / 5 grupe Distanţa minimă de focus: 0,7 m Cadrul minim: 41 cm x 62 cm Filetul de filtre: M 43 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 52 x 55 mm Greutatea: 200 g

Construcţia: 6 lentile / 6 grupe Distanţa minimă de focus: 1 m Cadrul minim: 23 cm x 35 cm Filetul de filtre: M 58 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 70 x 100 mm Greutatea: 500 g

RANGEFINDER

C Biogon T* 2,8/35 ZM

Tele-Tessar T* 4/85 ZM

Construcţia: 6 lentile / 4 grupe Distanţa minimă de focus: 0,9 m Cadrul minim: 37 cm x 55 cm Filetul de filtre: M 46 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 56 x 63 mm Greutatea: 250 g

Construcţia: 5 lentile / 3 grupe Distanţa minimă de focus: 0,9 m Cadrul minim: 21 cm x 32 cm Filetul de filtre: M 43 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 54 x 95 mm Greutatea: 310 g

RANGEFINDER

C Sonnar T* 1,5/50 ZM

Oferă imagini de mare contrast şi lipsite de distorsiune încă de la diafragma cea mai deschisă, iar la diafragmele medii redarea detaliilor este excepţională. Biogon T* 2,8/28 ZM - este cea mai scurtă focală care montată pe un aparat Zeiss Ikon nu mai are nevoie de vizor suplimentar. Aplicaţiile sunt nenumărate, de la fotografia de călătorie şi peisaj, la fotografiile de grup şi interioare. Este extrem de rezistent la fotografierea în contralumină. Biogon T* 2/35 ZM - o focală clasică pentru fotografia de reportaj, şi în special pentru cea de stradă pentru care aparatele cu telemetru sunt renumite. O mare parte dintre fotografiile cele mai cunoscute ale secolului trecut au fost făcute cu obiective de 35mm. Este cel mai luminos obiectiv wide din gama Zeiss, permiţând fotografierea fără probleme în lumină existentă. C Biogon T* 2,8/35 ZM - varianta compactă pentru focala de 35mm, pierde o treaptă la luminozitate dar este cu aproape 20% mai uşor şi cu 13mm mai scurt. Excelent pentru fotografia generală, foarte preţuit pentru fotografia de călătorie datorită dimensiunilor şi greutăţii reduse, reflectate într-un preţ mai abordabil în condiţiile în care calitatea optică ramâne la cote înalte. Pe un Leica M8 este echivalent cu un obiectiv normal. C Sonnar T* 1,5/50 ZM - o reeditare modernă a design-ului clasic din 1930, este un obiectiv optimizat în primul rând pentru portrete, deoarece permite obţinerea la diafragme deschise a unei atmosfere unice prin suprapunerea unei imagini clare peste

RANGEFINDER

Construcţia: 9 lentile / 6 grupe Distanţa minimă de focus: 0,7 m Cadrul minim: 43 cm x 65 cm Filetul de filtre: M 43 mm x 0,75 Dimensiuni: ø 52 x 68 mm Greutatea: 240 g

RANGEFINDER

Planar T* 2/50 ZM RANGEFINDER

Biogon T* 2/35 ZM

RANGEFINDER

FOTO FILM

una uşor difuză. Redarea zonelor neclare este impresionantă, fiind unul dintre atuurile acestui obiectiv. La diafragme medii poate fi folosit ca un obiectiv normal obişnuit, oferind o redare excepţional de clară a detaliilor fine. Luminozitatea îl face foarte potrivit pentru fotografii în lumina existentă. Planar T* 2/50 ZM - un obiectiv normal clasic, care oferă performanţe foarte ridicate de la diafragma cea mai deschisă, foarte potrivit pentru utilizare generală, în special când se doreşte o redare precisă a tuturor detaliilor. Foarte folosit în fotografia documentară, este excelent şi pentru obţinerea de fotografii cu profunzime minimă, dar cu o claritate ridicată în zona de focalizare. Sonnar T* 2/85 ZM - din nou o schemă optică deosebită, cu lentile flotante, într-un obiectiv fabricat în Germania. Luminozitatea mare permite fotografierea în lumină existentă şi obţinerea unei profunzimi foarte reduse. Partea mecanică este optimizată pentru o punere la punct foarte precisă, necesară datorită profunzimii foarte mici disponibile. Volumul şi greutatea obiectivului sunt contrabalansate de calitatea optică excelentă. Tele-Tessar T* 4/85 ZM - un teleobiectiv compact, mult mai uşor decât Sonnar-ul, pentru cei care nu au nevoie de luminozitate extremă. Folosit cu precădere în fotografia de călătorie, oferă o calitate foarte bună a imaginilor, fiind foarte bine corectat pentru distorsiune şi curbură de câmp. Cea mai importantă caracteristică este portabilitatea şi comoditatea în utilizare, asta dacă nu ne gândim şi la preţul foarte favorabil.

FOTOCLASS

75


MAKING OF

Portretistică feminină:

La frontiera fantastic /mistic 76

FOTOCLASS

Text & foto: Radu Grozescu

Cosmin Gogu


M

ajoritatea consumatorilor de fotografie cunosc imaginile lui Cosmin Gogu cel puţin din revistele cu care a colaborat în ultimii ani, dacă nu şi din campaniile publicitare la care a participat. Cosmin Gogu este unul dintre fotografii care nu se mulţumesc să surprindă realitatea şi să o transpună în imagini ci un creator complet, care dă viaţă unor concepte pe care le definitivează încă înainte de a începe fotografierea. Atunci când mi s-a ivit ocazia să asist la o şedinţă foto în studioul său am fost extrem de interesat de a vedea un adevărat artist la lucru. Pregătirea pentru shooting a constat în finalizarea accesoriilor chiar de către fotograf, în timp ce modelele erau la şedinţa de make-up. Am avut prilejul să văd cum din materiale comune, dar cu muncă şi pricepere, au luat naştere accesorii şi elemente de decor care arată excepţional în imaginile finale.

Machiajul a realizat o transformare completă, cele două artiste obţinând o integrare completă a modelelor în viziunea artistică a fotografului. Şedinţa foto propriu zisă a fost o lecţie despre simplitate şi eficienţă, am văzut pe viu cum prin folosirea creativă a spaţiului şi luminilor, cu minimum de accesorii şi aparatură se pot realiza imagini impresionante. Pentru prima imagine a fost folosit un fundal gri închis, luminat cu un flash pe care a fost aplicat un gel roşu. Elementul de decor a fost aşezat între model şi flash-ul de fundal, la o distanţă potrivită pentru a nu prinde lumina de la sursele care urmau să ilumineze modelul şi pentru a ieşi oarecum din zona de claritate. În timpul shooting-ului au fost încercate câteva variante de iluminare pentru punerea în valoare a gulerului auriu şi obţinerea atmosferei necesare.

FOTOCLASS

77


MAKING OF

În varianta finală modelul a fost iluminat cu trei softbox-uri poziţionate în spate şi lateral, iar lumina principală a fost dată de un flash cu un sistem de lentile Fresnel pentru concentrarea luminii. Pentru a evita ca lumina softbox-urilor laterale să cadă pe obiectiv au fost folosite panouri opace. Utilizarea luminii principale de tip spot a necesitat o serie de reglaje atente pentru obţinerea celei mai bune poziţionări şi a raportului de lumină atât cu softbox-urile laterale cât şi cu lumina de fundal. Aparatura folosită la fotografiere a constat într-un DSLR Canon 1Ds III pe care a fost montat un obiectiv Canon 85mm F 1.2, deci cel mai bun obiectiv de portrete pe aparatul de top pentru studio de la Canon. Parametrii imaginii finale au fost timpul de expunere 1/160s, diafragma 7.1, sensibilitatea 50 ISO, iar declanşarea flash-urilor s-a făcut prin sincronizare radio către unul dintre ele, celelalte fiind sincronizate optic.

78

FOTOCLASS

Timpul de expunere de 1/160s a fost ales pentru a stopa orice mişcare a modelului care ar fi putut fi vizibilă în luminile de control ale flash-urilor, dar puţin mai jos de viteza de sincronizare a aparatului, de 1/250s, pentru a evita micile întârzieri ale transmisiei radio care ar putea duce la o folosire incompletă a puterii flash-urilor. Diafragma 7.1 a oferit profunzimea necesară redării clare a gulerului pe o adâncime mai mare decât în cazul portretelor clasice, dar a fost şi suficient de deschisă pentru a permite o uşoară neclaritate pe elementul de decor din spatele modelului. Sensibilitatea de 50 ISO este cea mai mică disponibilă pe Canon 1Ds III şi oferă calitatea maximă posibilă cu acest aparat de mare rezoluţie. Deoarece s-a lucrat cu flash-uri de studio care dispun de un control precis al puterii, s-a putut alege combinaţia ideală de sensibilitate şi diafragmă.


flash + filtru roĹ&#x;u

flash + Sistem lentile Fresnel

ecran opac

3 x flash + softbox

fundal gri

element decor

Schema de iluminare pentru foto 1

ecran opac

camera

FOTOCLASS

79


MAKING OF

În timp ce se pregătea setup-ul pentru imaginea următoare am adresat gazdei câteva întrebări: - Cum a apărut ideea acestei şedinţe foto şi care sunt obiectivele urmărite ? Aceste două imagini sunt începutul unei serii de 6 portrete prin care vreau să transpun un fel de portretistică feminină, care să se afle la limita dintre fantastic şi misticul tradiţional. În sprijinul acestei idei am simţit nevoia să colaborez cu Kristina Dragomir, un designer extrem de creativ care a experimentat mult în această zonă a accesoriilor. Ideea acestui shooting a pornit de la crearea unor personaje care să se completeze, să formeze o unitate cu elementele decorative. Ca sursă de inspiraţie, am pornit de la coifurile decorative din costumele tradiţionale indiene şi thailandeze.

80

FOTOCLASS

Cu cine aţi colaborat la make-up şi styling, care au fost cerinţele, cum aţi ales modelele ? Pentru make-up am lucrat cu Kristina Dragomir şi Dora Codiţă, iar cerinţele au fost ca machiajul să unească cele două elemente, modelul şi decorativul, într-un personaj unitar. Am ales modelele astfel încât morfologia facială să ne ajute la conturarea personajelor. Aţi imaginat şi construit singur props-urile, construiţi şi seturi pentru şedinţele foto, am dori câteva amănunte despre această activitate. Fiind o lucrare colectivă, am participat şi eu la producerea a două dintre aceste elemente (gulerul auriu şi coroana din frunze stilizată). Ca artist fotograf, munca mea creativă trebuie să treacă de la conceptul creativ şi schiţă, la producţia de elemente decorative pentru personaj şi a celor scenografice pentru decor.


Găsesc ca fiind foarte important să-mi schiţez, să controlez, şi pe cât posibil, să realizez majoritatea elementelor din lucrările mele fotografice. Ce ne puteţi spune despre lumini şi mijloacele fotografice care sunt folosite? Dupa conturarea fizică a personajului şi a decorului, urmează plasarea acestora într-o lume aparte prin intermediul mijloacelor fotografice. După cum ştim, lumina face ca o imagine să prindă viaţă, astfel că acord întotdeauna o deosebită atenţie eclerajului. Lumina va integra elementele în compoziţie şi va reda starea, aducând în final lucarea cât mai aproape de viziunea artistică iniţială. După terminarea şedinţei foto, imaginile finale vor trece printr-un proces de retuşare, fără a se cola alte elemente în Photoshop. În aproximativ o lună veţi putea viziona proiectul final pe site-ul www.cosmingogu.com.

A doua imagine a beneficiat de o schemă de iluminare originală şi extrem de îndrăzneaţă. Softbox-urile au fost scoase şi s-au folosit reflectoarele normale ale flash-urilor, care au fost poziţionate în spatele modelului atât pentru a-l ilumina cât şi pentru a face parte integrantă din imaginea finală. Lumina principală a fost acelaşi flash cu lentile Fresnel, care realizează un spot reglabil, atât ca unghi, cât şi ca intensitate pe suprafeţe mici, în cazul nostru iluminând selectiv faţa modelului. În mod obişnuit, fotografierea cu surse de lumină de o asemenea intensitate în cadru duce la imagini dezastruoase din punct de vedere tehnic, dar experienţa lui Cosmin Gogu a permis transformarea unei potenţiale probleme într-o imagine de mare impact, prin folosirea creativă a voalului dat de cele trei flash-uri în contralumină pentru a obţine o atmosferă unică. Pentru intensificarea efectelor voalului, a fost folosit un filtru UV

FOTOCLASS

81


MAKING OF

Şedinţa foto s-a încheiat prin analizarea imaginilor pe computer, întreaga echipă fiind de acord că intenţiile iniţiale ale shooting-ului au fost redate foarte bine în fotografiile realizate, iar multe dintre ele chiar depăşesc aşteptările corespunzătoare conceptului original.

82

FOTOCLASS

flash + Sistem lentile Fresnel

camera 3 x flash+reflector

Schema de iluminare pentru foto 2

fundal

pe obiectiv deoarece acesta rezista surprinzător de bine la cele trei flash-uri care băteau direct în lentila frontală. Imaginea finală a fost realizată cu timpul de expunere de 1/160s, diafragma 10, sensibilitatea 50 ISO, deci singurul element modificat faţă de imaginea anterioară a fost diafragma. Modificarea ei a fost necesară pentru obţinerea expunerii corecte la sensibilitatea de 50 ISO şi la puterea minimă a flash-urilor aflate în contralumină. Deoarece aparatul este full frame, efectele difracţiei nu se fac simţite până spre diafragma 16, aşa ca diafragma 10 nu a pus nici un fel de probleme din acest punct de vedere.


Imaginile finale ale shooting-ului: foto 1: Canon 1Ds Mark III, 85mm, 1/160s, F 7.1, ISO 50 foto 2: Canon 1Ds Mark III, 85mm, 1/160s, F 10, ISO 50 Fotografii reproduse cu aprobarea autorului © 2010 - Cosmin Gogu Toate drepturile rezervate

Cosmin Gogu este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, în prezent, fotograf profesionist. Lucrează de mai bine de 10 ani pe piaţa de fashion, lifestyle şi advertising din Romania. A colaborat cu majoritatea revistelor de pe piaţă şi are în portofoliul său numeroase campanii publicitare. A participat la numeroase expoziţii de grup şi personale şi în prezent lucrează la o nouă expoziţie foto la Artmark, în cadrul proiectului Contact Lenses.

FOTOCLASS

83


NOTE DE CĂLĂTORIE

INDONEZIA

Nikon D80, 195mm, 1/500s, F 5.6, ISO 200

O poveste despre două înmormântări și despre bucuria de a fi om în Sulawesi și Papua

84

FOTOCLASS


Text & foto

BRAD FLORESCU

D

upă cum veți sesiza și din imagini, nu sunt un maestru al fotografiei. Dar, ca orice român, am o teorie despre ea. Și teoria asta îmi interzice să văd urâtul și sordidul din lume. Mă împiedică să visez măcar la premii Pulitzer și mi-l face antipatic pe James Nachtwey, faimosul fotoreporter în jurul căruia s-a facut și un film acum câțiva ani.

Nikon D80, 255mm, 1/2000s, F 5.6, ISO 200

Nikon D80, 180mm, 1/100s, F 5.6, ISO 125

NIŞTE ŢĂRANI Spre deosebire de domnul Nachtwey, n-am oprit la ghetto-urile de la marginea Jakartei, deși le vedeam de-a stânga și de-a dreapta autostrăzii care duce de la aeroportul Soekarno spre centru. N-am intrat nici în ghetto-urile din Bombay, Caracas, Manila sau Kuala Lumpur, deși subiecte fotografice erau, slavă Domnului, la fiecare pas. Sărăcie monstruoasă, boală, disperare, mizerie indescriptibilă, violență, foamete, durere, degradare... un vis. În prostia mea infinită, am dat cu piciorul acestor pepite de aur și m-am îndreptat spre alte locuri, unde oamenii nu și-au vândut nici destinele, nici sensul și nici frumusețea pentru o iluzorie bunăstare urbană. Și, chiar dacă am întâlnit oameni în suferință, suferința lor era sublimă, cladită pe rădăcinile tradiției și poleită cu demnitate în cea mai pură formă.

FOTOCLASS

85


84 86

FOTOCLASS

Nikon D80, 97mm, 1/500s, F 5.6, ISO 200

Nikon D80, 90mm, 1/1600s, F 8, ISO 200

Nikon D80, 140mm, 1/250s, F 5.3, ISO 200

Nikon D80, 27mm, 1/800s, F 9, ISO 250

NOTE DE CĂLĂTORIE

Nikon D80, 27mm, 1/500s, F 11, ISO 250

Nikon D80, 142mm, 1/1600s, F 10, ISO 250

Nikon D80, 57mm, 1/250s, F 8, ISO 160


Ca să fim bine înțeleși: vacanța mea în Indonezia a însemnat participarea la două înmormântări. Una – fastuoasă - în Tana Toraja, ținut cunoscut pentru adorația arătată celor dispăruți. Aici murise un mare proprietar de pământuri, de bătrânețe. A doua – modestă, dar sfâșietoare – în sătucul Kilisse din Papua. Aici murise un copilaș de 4 ani, răpus de boală și de lipsa asistenţei medicale.

Nikon D80, 57mm, 1/800s, F 7.1, ISO 320

Nikon D80, 123mm, 1/320s, F 5.3, ISO 400 Nikon D80, 97mm, 1/200s, F 5.6, ISO 320

Nikon D80, 85mm, 1/500s, F 7.1, ISO 320

Nikon D80, 135mm, 1/160s, F 5.3, ISO 400

Nikon D80, 120mm, 1/250s, F 9, ISO 200

Oamenii cu adevărat liberi sunt cei care nu au renunțat la rădăcini. Cei care sunt branșaţi la pământul lor, la meșteșugul strămoșilor, la legea naturii, la credința în care s-au născut. Noi, ceilalți, dezrădăcinații, avem sau nu avem noroc, ocupăm centrul sulemenit sau sordida periferie. De ce ne-am fotografia între noi? Doar ca să arătăm cele două efecte ale goanei după iluzie? Mulțumesc, nu. Cu riscul de a rămâne toată viața un ilustru amator, aleg să fotografiez oameni care, într-un sens profund și adevărat, sunt mult mai bogați ca mine.

FOTOCLASS

87


Nikon D80, 36mm, 1/80s, F 14, ISO 100

Nikon D80, 120mm, 1/500s, F 5.3, ISO 200

Nikon D80, 78mm, 1/250s, F 8, ISO 200

84 88

FOTOCLASS Nikon D80, 57mm, 1/60s, F 4.5, ISO 320

Nikon D80, 112mm, 1/1000s, F 5.3, ISO 100

NOTE DE CĂLĂTORIE


FOTOCLASS

89

Nikon D80, 93mm, 1/400s, F 5, ISO 250

Nikon D80, 27mm, 1/250s, F 8, ISO 200

Nikon D80, 52mm, 1/800s, F 3.5, ISO 250


KNOW HOW

Cursuri, Seminarii, Workshop-uri organizate de F64 Studio Vă prezentăm câteva dintre activităţile care sunt programate pentru următoarele luni. Detalii şi înscrieri la adresa www.f64.ro

Seminarii de utilizare aparate foto DSLR Canon şi Nikon “F64 a declarat război modului “AUTO”. Învaţă alături de un profesionist să-ţi foloseşti aparatul într-un mod creativ !” este titlul sub care sunt organizate cu regularitate seminarii de utilizare a aparatelor DSLR. Dedicate utilizatorilor Canon şi Nikon, seminariile sunt grupate după gama de aparate de care sunt interesaţi participanţii, ”entry-level”, respectiv “mid şi high level” pentru a le permite să aprofundeze noţiunile necesare exploatării DSLR-ului ales. Seminariile se adresează atât începătorilor în fotografie cât şi amatorilor pretenţioşi care doresc să controleze în cât mai mare măsură felul în care se va înregistra imaginea dorită pe senzorul aparatului, şi care doresc să ştie cât mai mult din potenţialul aparatului DSLR pe care îl deţin. Dintre problemele abordate: măsurarea expunerii, moduri de expunere, reglajul avansat al balansului de alb, modalităţi de declanşare, exploatarea sistemului AF, posibilităţile oferite de LiveView, verificarea rapidă a imaginilor realizate, personalizarea funcţiilor, comanda wireless a flash-urilor dedicate, utilizarea Auto ISO. Participanţii sunt încurajati să-şi aducă aparatura proprie pentru a testa noţiunile abordate.

Fotografia comercială de produs cu Mircea Savu

Seminariile Canon sunt susţinute de către dl. George Nicolae www.GeorgeNicolae.ro - fotograf profesionist, în studioul propriu.

Seminarul „Fotografia comercială de produs” face parte dintr-o serie de 3 seminarii susţinute de dl. Mircea Savu, fotograf cu o vastă experienţă în domeniu, ce deţine un bogat portofoliu de clienţi. Acest prim seminar din seria Fotografiei de Produs va aborda principiile iluminării pentru fotografia “tabletop”, instrumente de iluminat şi accesorii utilizate în studio, iluminarea în lumină naturală şi artificială, moduri şi scheme de iluminat utilizate la produse de lemn, plastic, metal, piele şi ţesături. În cadrul seminarului se vor realiza pas cu pas două imagini extrem de complexe din punct de vedere al setup-ului şi iluminării care îşi propun să familiarizeze cursanţii cu crearea unei atmosfere prin iluminare şi cu controlul asupra reflexiilor.

Seminar de fotografie de nuntă de Radu Grozescu

Seminariile Nikon sunt susţinute de către dl. Adrian Năsturică www.newagephotography.ro, fotograf profesionist cu o considerabilă experienţă de predare pe teme fotografice.

90

FOTOCLASS

Seminarul se adresează atât fotografilor care au cunoştinţe medii şi avansate de fotografie, posesori ai unui aparat DSLR, care doresc să abordeze cu succes acest gen de fotografie, cât şi celor care deja fotografiază nunţi şi doresc să-şi îmbunătăţească stilul şi calitatea imaginilor. Se vor prezenta: aparatura uzuală, iluminarea, tehnica fotografierii, momentele nunţii cu studii de caz pe fotografii, elemente de „business” fotografic. După urmărirea prezentării, participanţii vor putea realiza fotografii de nuntă de calitate profesională care se vor deosebi vizibil de ce fac fotografii amatori şi „profesioniştii abordabili”.


Adventure 7

Adventure 6

Adventure 9

For all the latest digital gear, Tamrac offers the ultimate carrying solutions with most products equipped with digital features. This year, Tamrac has introduced 20 new products specifically designed to meet the needs of the digital photographer - from the novice to the pro! Because Tamrac has the strongest product line and most

Adventure 74

consistently advertised brand, customers will be asking for a Tamrac Carrying System.

Adventure 4 Velocity 8 Adventure 3

Explorer 10

Explorer 2

Neo's 7

T20

S.A.S.™ Phone Case

Neo's 5 Neo's 3

T4

T8

Neo's Phone Case

No Matter What You Carry...No One Carries It Off Better. Tamrac, Inc., 9240 Jordan Avenue, Chatsworth, CA 91311

www.tamrac.com

© 2006 Tamrac, Inc.

Tamrac Carrying Systems - în România prin F64Studio. Pentru oferta completă şi detalii tehnice accesaţi: www.f64.ro


Leica - în România prin F64Studio. Pentru oferta completă şi detalii tehnice accesaţi: www.f64studio.ro


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.