Primăvara poeţilor câmpineni

Page 1

>

Primavara >

poet , ilor campineni 2012 o a n t o l o g i e d i n t o a t e t i m p u r i le


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DOCHIA, FLORIN Primăvara poeţilor câmpineni / Florin Dochia. - Ploieş8 : Premier, 2012 ISBN 978 821.135.1-1

Selecţie, tehnoredactare şi prezentare grafică: © Florin Dochia


Primăvara poeţilor câmpineni 1838 B. P. Hasdeu 1901 Al. Tudor-Miu 1904 Constan8n Stelian 1905 Simion Stolnicu 1906 Mihai Lupascu 1908 Geo Bogza 1911 Eugen Jebeleanu 1915 Petruş Luncaşu 1935 Serghie Bucur 1938 Gherasim Rusu Togan 1939 Constanţa Coman Mezdrea 1942 Vasile Ilinca 1943 Corneliu Sân8oan Cubleşan 1944 Emanoil Toma 1946 George Văleanu 1950 Florin Dochia 1950 Ştefan Al Saşa 1957 Dorin Boroianu 1957 Viorel Cernica 1958 Georgeta Groşescu 1959 Gabriel Alexe 1962 Mircea Teculescu 1964 Cris8an Oprescu 1967 Maria Dobrescu 1968 Diana Trandafir 1970 Victor Nichifor 1974 Emil Sud 1979 Maria Nicolai 1980 Liliana Ene 1988 Ioana Ursu 1989 Marius Cernica 1994 Cătălina Grigore 3



1838 B. P. Has, deu Viersul Homer cânta mânia divinului Achile Şi Dante Tartarul cânta: Poetul, când se naşte în amărâte zile, Amar şi el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa bacchanală nu-l poate îmbăta! Şi eu câte o dată smulg harpa din tăcere, Când sparge muza pieptul meu, Căci inima zdrobită răsună prin cădere Şi saltă disperată în spasmuri de durere, Scoţând din agonie un sunet scurt şi greu; O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mişcată de teroare şi palpitând de ură, Ca vocea răguşită pe patul de tortură, Când o silabă spune un chin nemărginit! Ar fi o ironie să cânt cu flori şi stele În veacul nostru pe pământ, Când ele sunt o larvă, grimată cu văpsele, Iar adevărul geme tempeste şi resbele, Blăstem, urgie, neguri, pucioasă şi mormânt! Lăsaţi pedestrei proze minciuna curtezană! Al cântului entuziasm Respinge veselia spoită şi vicleană Când totul împrejuru-I printr’o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm! Homer cânta mânia divinului Achile Şi Dante Tartarul cânta: Poetul, când se naşte în amărâte zile, Amar şi el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa bacchanală nu-l poate îmbăta!

5


1901 Al. Tudor-Miu

Jazz-Band de lăutari ţigani Melodie cleioasă ca mierea din stupuri cădelniţă vrajă în cruci peste trupuri; pe ceară şi humă arde tămâie mirosind busuioc şi aducând a lămâie. Peste cei strânşi în salon de zgură, pe preţ de fluturi cu origine pură, păianjenul dansului îşi ţese pânză, suflet cu suflet să i se vânză. Pierzându-şi privirea maramă pe vânt, înalt înclinatul violonist prea sfânt aleanu-şi suspină la prima vioară şi gândul de rob spre noi coboară. Şuier de doină din sat ruinat, valuri de vervă ţambale bat. Aprig în ziduri de aer vopsit Flautul geme – şi-un bas oropsit. Aur albastru, cu soare pe coastă, sporeşte afară petrecerea proastă, inima seacă în toiul mai bun, steaua coboară schimbată din prun.

6


1904 Constantin Stelian

Seară Amurg în mov şi sânge spălăcit. Din fabrici schele, sonde, ateliere, cu răguşite fluiere-n zenit şi cu topiri de fumura8ci sfere, în pâlcuri muncitorii au pornit. De munca de zi cu zi sunt slabi şi negri, zoioşi şi rupţi, sunt diavoli sau stafii, refugiaţi din morţi printre cei vii.

7


1905 Simion Stolnicu

Purgatoriu Ul8mul meu cântec va fi Pentru Phoebus, să-ţi ierte, iubito, În abatoarele de peste ceruri Fardul ca macii păcatului Să te apăr Voi invoca eroarea astrelor Frauda eclipselor în clipele noastre Incesturi între sori Şi ul8ma ta baie-n inocenţa visului Lângă ivărele Purgatoriului Năclăite-n roşu vaier. …Şi soarele – casap cu şorţ boit Se va apropia dând pe tocila lumii Cuţitul marii penitenţe… Lăuta-mi săruta-va paşii soarelui Voi spune că-i dau, pe bu8c, în locu-ţi, Sângele meu pentru toate amurgurile.

8


1906 Mihai Lupas , cu

Golful Am în suflet golful cu vapoare Pline cu-amin8ri ce vor să plece, O parâmă astăzi mă cam doare, Apa-n golf începe să cam sece. Vântul bate aspru în parâme, Apa-nfige dinţii-n rădăcină, Malu-ncepe-ncet să se dărâme, Farul pierde-o parte de lumină. Paznicul nu poate să mă simtă, Geamandura se ascunde-n zare Şi intrarea-n golf e tot mai strâmtă: Pasărea mi-e gata de plecare. Sunt copacul jefuit Sunt copacul jefuit de flori, Mi-au fugit miresele în seară, Sufletul îmi pare uneori Că-l împinge cineva afară. Mă includ în trupul unui orb, Vine noaptea să-mi deschidă groapa, Noaptea-mbracă haina unui corb, Un cristal mi-nţepeneşte pleoapa. Pe-o planetă nouă mă retrag, Piatra strânge-n trup melancolie, Calu-şi leapădă potcoava-n prag, Nervul de durere se sfâşie.

9


1908 Geo Bogza

Noaptea tragică E ora când Romeo se despărţea de Julieta «Privighetoarea fu, nu ciocârlia...» Dar noi nu auzim privighetori, nici ciocârlii, Ci paşii celor ce-ţi vor împuşca fratele în zorii zilei Iar soarele se pregăteşte să răsară: Atroce răsărit, înfricoşătoare dimineaţă; Nu auzim privighetoarea, nici ciocârlia, Ci numai tropot de cizme pe caldarâm. Ce mare e groaza din ochii tăi! Ce mută deznădejdea din privirile mele! «O, de ce nu sunt eu băiat, de ce nu sunt eu băiat...» Te tângui Desple8ndu-ţi părul şi lipindu-ţi de mine sânii de fată. Iar gurile noastre îşi trec una în alta un ocean de amărăciune. Ce noapte de dragoste, când şi aripile îngerilor sau prefăcut În cenuşă! Nu auzim privighetori, nici ciocârlii, Ci paşii absurdului şi ai monstruozităţii. Murim! Odată cu cei puşi la zid murim!

10


1911 Eugen Jebeleanu

Când Când nu voi mai avea nimic de la 8ne nici un nasture orb, nici o cămaşă de lună zdrenţuită nici un flacon aburit în care a mai rămas o lacrimă suspendată când nu voi mai avea nici o oglindă nici o pupilă de apă în care să mă recunosc... Ce va fi atunci, nu ş8u... Dar cum aş mai putea fi eu? Voi fi un cărăbuş orb, mă voi lovi de câteva mobile de praf vio întreba în stânga şi în dreapta dacă mai este un drum şi unde duce-şi cum mă cheamă şi ce au fost toate astea. O să fiu atât de obosit încât n-o să mai pot domi nici o secundă şi o să mă uit de jur împrejur şi n-o să vad nimic şi o să spun: „ei şi?” şi o să mă strâng în braţe şi o să mă legăn ca un copil şi o să vreau să adorm într-o nesfârşită văgăună umedă şi o să fiu aproape singur că numai aşa se va face lumină o, draga, draga, draga mea, atunci fără de chip, şi fără amin8re...

11


1915 Petrus ,u , Luncas

Sonet

Luând pământ cu mâinile-amândouă Creat-ai după chipul tău, păpuşă… Un fel de patrupedă jucăuşă Să ai cui spune, biblic, „pace vouă”. I-ai prins, apoi, picioarele-n cătuşă Şi ţi-ai scuipat cu duh fiinţa nouă… Mai şubredă ca firul tors din rouă E închegarea de cenuşă…

El, Omul, s-a crezut atât de tare, Cu-nfumurarea lui de fluştura8c, Că s-a-ndoit la prima ta-ncercare…

Şi-atunci i-ai dat un cod de legi barbare Şi l-ai sor8t să joace rol drama8c În caraghioasa vieţii înscenare… Sonet

De greul bătrâneţelor scăpat, Bătui în poarta veşniciei vieţii, Smerit, aşa precum băteau drumeţii La porţile străine, pe-nserat.

Şi s-a deschis altarul frumuseţii Şi-n prag, uimit, în reverie-am stat. Dar mă simţeam atât de ne’nsemnat Că mi-am ascuns în praf sluţirea feţii…

Cu gândul pământean mi-am revăzut Viaţa-n oglinda amin8rii Şi m-am simţit, atunci, pe veci pierdut…

Cum? Dincolo în ţara mântuirii, Voiu mai păstra în cioburile frânte Vreo amin8re ce-o să mă’nspăimânte?…

12


Sonet

Un demon prins în carnea mea s-agită, Ca rob etern al formei-efemere Şi răzvră8t se smulge din durere Pe aripa de gând nestăvilită Şi-o clipă rătăceşte-n alte sfere, Apoi, cu răsuflarea obosită, Cu zborul frânt de pasăre rănită Se prăvăleşte-n balta cu himere… Atât de des clădit-am la palate Pe temelia gândului ateu Ca, slobod, să devin eternitate…

El, demonul, puteri are depline Dar corpul de pământ mă trage greu Spre groapa care stăruie sub mine… Bătrânii

Ei îşi clădeau biserica minunii Din pietre de seninuri şi de soare Şi-şi aminteau, pe-atunci, de-o sărbătoare Şi de un crez ce le-au lăsat străbunii…

Cu turma sub poleiurile lunii Aveau covor de stele-nvelitoare… Cu bâta-n mâini, statui printre mioare, Îşi prosternau tot gândul rugăciunii…

Azi, stau pe ruina lumii-nspăimântat: Spre ce pierzări sminteala ne va duce? Cu ce-om înlocui ce-am profanat? Că templul care poartă astăzi cruce E un mormânt în care noi, ateii Ne-am îngropat credinţele şi zeii…

13


1935 Serghie Bucur Aspru Se întunecă domol se întunecă perfid somnul ca un tainic hol uşile când se închid – Se întunecă divin, se întunecă suav somnul ac un aspru vin mă împresură bolnav – Se întunecă într-una, se întunecă mereu, somnul ţese mătrăguna pe sub cripta mea de zeu… Desprindere În viaţa poetului ziua lui de naştere este un munte cu un gând mai sus, o apă cu un val mai 8midă, o frunză crescută în umăr drept aripă / pescăruşul de aer al 8mpului colindă prudent peste cuvintele de moarte / Pe o terezie fruntea, pe cealaltă cuvântul şi în capătul mesei, într-o sărbătoare tăcută poetul cu clipa în care s-a născut, în palme, aude şi acum desprinderea de ţărm…/

14


Poem cu gra5i

Câtă îndârjire în căldura asta întârziată să explice toate bule8nele despre starea vremii; Câtă grandoare în corola florilor aliniate ca un pluton de soldaţi la sosirea trenului întomnat; Câtă frenezie în mişcarea cerului când ţin o peşteră pe genunchi; O, câtă şi câtă nevralgie pentru a nu fi dispus să priveş8 prin gra8ile acestui poem… Rugul

Cum laşi cuvintele în pat, topite de istovuri sfinte şi fiecare cum mă minte pe câte-o pernă aruncat /

Cum s8ngi lumina în obraz, nebună apa ce te spală, cu nervi de muzică bengală, pe coridoare de topaz /

Cum vii pe voalul prihănirii stângace mâna să mi-o iei şi, împreună, către zei, s-aprindem rugul mistuirii… // Targa

Sunt trist ca un zid vechi, nu pot fi luat de braţ, nu mă priveşte strada, oglinda nu se mai uită la mine – mă pregătesc pentru o uriaşă întrebare, prieteni, eu suspectatul de clepsidromanie / S-au îngropat pe jumătate copacii şi oracolele se tulbură la vestea că voi muri pe targa ascunsă în cuvinte //

15


1938 Gherasim Rusu Togan Întruchipare Îmi trec prin suflet câteodată blând iar câteodată-a semne de-ntrebare şi stare-mi eş8 de doruri fremătând, ba mi te chem, ba mi te-alung uitare. Îmi treci prin sânge chemătoare, pură şi amforă mi-e sufletul cu 8ne, nimic nu mi-e dincolo pe măsură şi, totuşi, Doamne, nu mi-s toate-n bine. Să fim din nou, să fim, în ce şi cum, izvoarele să-mi gălgâie de viaţă, mai fi-va iar o altă dimineaţă, mai fi-va iar un început de drum? Zidesc un zid şi noaptea se prăvale, din nou în zori pe schelă mă ridic, dar ne-mplinit mă pierd pe-un drum de jale, îngenuncheat ne-ncăpător abdic! Ecou

Când te mai strigă sângele din mine, se ard păcate vechi pe crugul lumii, boldesc nădejdi pe vechile ruine, şi uit că mi-au zburat de mult lăstunii. În piatră urma ţi-a rămas cioplită şi tot mai cred în cele ce s-au dus, prin ani ce trec mi-e inima silită să-şi ardă torţa multelor ce nu-s.

Revii prin vremi şi-aşterni zădărnicie, necumpănit mă laşi pe-un drum pus8u, iluziile se-nscriu a veşnicie, revii mereu dar cum să mă mai ş8u?

16


Ritual II

Bătrânii din satul meu, când le vine sorocul, ies în taină la porţi, în picioarele goale, grijulii să nu tulbure noaptea. Cu bocancii în mână pornesc pe drumul morţilor din Coastă, străfulgeraţi de un gând: să nu-şi trezească di veghe părinţii. Bătrânii din satul meu se poartă ritualic şi 8mpul le atârnă cărunt, căci demult curcubeul le-a îngheţat într-o lacrimă. Crepuscul

Umbre rătăcesc pe drumuri desfundate paseri de noapte se iau după urmele lor, cumpăna fântânii se-nfige în cerul de plumb, casele se apleacă într-o rână. Apoi, pe la vremea primului cântat al cocoşilor, poate-nchipuirile din poveş8le de demult se răzbună, trec zmei pe cai înaripaţi, babe cloanţe îşi scârţâie oasele, o stafidită Ileană Cosânzeană aleargă spre hotare, feţi-frumoşi, şchiopătând, o-nsoţesc, fântâna satului dă apă ruginie, cocoşii agonizează loviţi de surzenie, clopotul cerului, cu dangătul lui ruginit, le sleieşte clocotul sângelui. Pe vatră, s-a depus funinginea, Fata moşneagului e plecată în lume, Latră a pus8u umbrele câinilor morţi, Scârţâie porţi deschise de umbrele duşurilor, Satul îşi deşiră vremea răbdării!

17


1939 Constant , a Coman Mezdrea

Frânturi (1) Ca să trăiesc m-ajută ce n-am scris Ros8rile aevea nepetrecute încă Nedăruite daruri – închipuiri de vis Ce-ndeamnă la-mplinire Şi-s poruncă! Copilă de ţară nu ş8am Că pietrele dor Dealurile obosesc Văile despart… Tot pe cămp desculţă Nea8ngând pământul Ajungeam, ajungeam… Frânturi (2) Amurgul vălurind Adormirile Şi trezirea! Încă aştept să mă nasc Nădejdea aceasta mă apără. Întrevăd rotunjimea cuvintelor Prelinse Pe plaja ce înnoptează În lacrimă… Atâtor neînţelegeri şim restriş8 Voi stărui cu o viaţă nimai.

18


Frânturi (4) Nu e târziu ca să domolim iarna Săă aprindem un foc cât o piramidă1 Fireş8 paşii printre meridiane Nefirească po8cnirea aceasta… Vreme de toamnă Ano8mpul mă biruie încet… Eram o cascadă cu lacrima de-a valma Din înălţimea cerulu nu dădeam nume Căderilor, Îmbrăţişării, Vuieturlui necontenit… Cât vom fi stat alături împreună: Când tu erai sămânţă, eu tărână?… Resemnare Întoarsă sau rămasă, eu nu mai ş8u cum sunt E-o toamnă prea frumoasă… o îndur cu resemnare Lumina e lumină. Pământul e pământ Doar lumea este toată în veşnică schimbare! Iau toamna drept răs8mpul în înţeles de rod Al vîrstelor de peste… Răsplată în regăsire Pentru încântarea firii, prin versul cel slobod Poeţii lumii noastre deschid nemărginire!

19


1942 Vasile ilinca Cântec În sfânta horă de lumină De mic-copil culeg avânt Cu adieri de brad vă cânt Am starea veghe de albină. Din omul simplu care sunt Sădeşte pacea în grădină, Culege versuri şi alină Uitarea celor din mormânt. Monstrul atomic asmute Pământeni la grad de zmeu Aiurea (slugă) să mă mute. Teamă n-am în s8lul meu. Dumnezeu să mă ajute Cu scântei de curcubeu! Psalm Pe dinăuntru Lacrima dere8că Spaţiul de difuzare. Mai naşte, mamă, Un soldat, La masa primăverii, Popas are. Cât despre Şi pierderea pentru Între doi paşi aud Împărţeala ta, Doamne. De ce mă pitesc Sub detaliu? Respect saltul Până la a8ngerea Cu mine, trecătorul.

20


Comunicare Cine să-ţi spună cum de-o săptămână dimineaţa pe cuiburi veselă pădurea înrourată răsună ori lumina de lună prin gol de covrig cu abur de fântână mă trage de mână să cobor sub humă cu puf de ţipirig pe mama s-o şterg de frig căci o doare impozitul plă8t de mine pentru raţia de soare. Album de familie Mi-e imposibil să vorbesc Scriu cu ochiul muncit La mormânt sărac. Caut glonţul Sădit de neamţ În tata. Împlineşte mama Ani de lacrimi. Vouă vă urez Memoria întâiului crăpat De ziuă Şi cântece de relansare. Zicere Dacă stau în cap să văd lumea de jos în sus o fac să-mi dau seama cum Dumnezeu l-a olărit pe Adam să judece cu picioarele legate snop.

21


1943 Corneliu Sântioan CubleS, an Albastru de banchiză 1. Cu spatele înainte Aici marea e albă o mare de halate cearceafuri pereţi şi cerul e alb ca la un evenimente ritualic. Nesiguranţa ţărmului lasciv mă ţine treaz – cu tot cu şandramaua poţi aluneca în adânc pe aici oamenii merg cu spatele înainte încovoiaţi merg spre poziţia de fetus. Albul mării mi-a ajuns la genunchi deja Valuri călduţe mirosind a alge mă trag încet spre somn. Aici doar pescăruşii sunt negri şi aduc veş8 din neant – ul8mele veş8. 2. Po$a de cafea Deşi sunt singur în rezervă şi-mi tot umezesc buzele cu o ba8stă înmuiată în apă sălcie să mă ţină treaz nu ş8u de unde mirosul de cafea. Simt cum în jurul meu s-au adunat îngeri şi îmi citesc poemele de pe nop8eră. Aud ca prin vis: N-o fi el Poe nici Sutaşul dar poezia lui are anumite calităţi l-am putea lua în lumea noastră uneori e chiar amuzant şi stârneşte po%a de cafea.

22


Albastru de banchiză E ca într-un vis simt cum privirea-i se clădeşte pe fiinţa mea încet ca o banchiză albastră te cuprinde şi te absoarbe ca pe un lujer pleoapele lenevesc şi se închid trupul se-nmoaie şi se lasă încet cu aorte cu tot, ca şi cum ar fi lovit de mirosul a mii de crini ca într-o piesă filmată cu înce8nitorul. Nici bisturiul unui cuvânt, nici flacăra unei rugăciuni nu te poate desface din acea putere adormi între petale albastre precum insecta în graţioasa plantă carnivoră înălţată apoi spre cer. Porţile O lupilor e o iarnă fără de sfârşit afară pe tavane în mine dar urletul vostru nu mă mai sperie la 30 de grade e plăcut fascinant şi singur sunteţi de fapt asemenea copiilor ce vestesc în cor cântând mecanic naşterea cuiva sau un alt eveniment bucuroşi că au scăpat de cursuri. E o iarnă fără de scăpare urlaţi în voie lupilor – sunteţi în mine acum nu vă mai aude nimeni fi-ţi voi înşivă înmulţiţi-vă în sângele meu aici iarna nu mai are sfârşit uite îl văd de acum pe bunul Dumnezeu cu barba-i albă cum deschide porţile obcinei – îmi sania dăruită de tata luaţi-mă duceţi-mă cu toată viteza v-am legat cu arterele mele. Cu toată viteza spre El.

23


1944 Emanoil Toma Ul5mul refren Între casa şi fântâna italiană pianul combină bemoli cu diezi… Vocile murmură cu necesitate curgând în a8ngeri ghemuite-n căldură. Mâinile noastre parcă-s de-o seamă, trupul tău mic poposeşte în gesturi despărţind verbul nostru între Trecut şi Prezent. Împreunate sub bolta de aer gurile noastre şoptesc săruturi inventând numerale şi verbe deodată. Lumina-i descântec, cerul simţire persistă în tâmplă ideea că astăzi e ul8mul refren. Parabola spectacolului Caron aşteaptă interpreţii să-i treacă cu barca la serbarea din Templu. Şi-a rânduit lucrurile încât umărul lui Sisif lângă stâncă, să fie victorie în cinstea vieţii. Apostolii porţii stau de veghe, palatul a nu fi pângărit de Erinii. Pilat va sosi şi nu-şi va mai spăla mâinile. Înconjurate de îngeri-majorete împărătesele se aşază, când peste glasurile spectatorilor răsună trâmbiţele. Pilat anunţă cî azi Mântuitorul nu va mai fi supus crucificării aşa că, fiecare îşi va spăla singur păcatele.

24


Muşcătura dimineţii De eş8 flacără, arde mugurii copilăriţi în mine cu tot zborul fluturilor din părul tău. De eş8 răbufnire, prăbuşeşte Peste cuvânt Vibraţia aerului din dangătul De clopot al verbelor Neros8te. De eş8 întâmplare, arată-mi ochii tăi înfloriţi cu nerăbdare şi toate năzbâ8ile, jus8ficând muşcătura dureroasă din conul de umbră al dimineţii. Gol Ş8u gol cuvântul denumire pentru absenţa noastră. Ochii ameţiţi de căldură nu pleca înainte de a spune Nu mie şi ţie, la amândoi.

25


c

1946 George HAnibal VAleanu Iubito, toamna asta… Iubito, toamna asta nu mai vine. E-un nu ş8u ce în aerul bolnav; Căldura-şi lasă solzii peste mine, Sângele ionatan mă-mbată grav. Halucinează păsări migratoare, Scriu aerul şi rana e deschisă, Prin ea se scurg puroaiele solare, Iar ploaia-i o pădure interzisă. Copacii sânt minţiţi la colţ de stradă, Dau flori şi se dezlănţuie în fructe, Stă împrejuru-n haine de paradă, Viţa cloceşte-n bolte viaducte. Pe la periferii se-ntâmplă drame, Mor norii înainte de-a se naşte, Traheile se pardosesc de scame, Din vânt au mai rămas doar sfinte moaşte. Doar noi, iubito, mai avem o şansă, Credinţa ca, neaplecarea-n brumă A ierbilor, verzi în transă, Va prelungi culcata noastră urmă. Răsărit Orizontul este partea nevăzută a ochiului. Când debarc din interior, Aerul este superior albastru, Ca un alcool Traversat de pelicani. Spre margine jungla de ferigi putrezeşte Cu o agonie a cililor care

26


Îmi amintesc dezbrăcarea lentoasă a iubitei Când o acopăr cu hiera8ce crizanteme. Cu fiecare vers mă târăsc Spre partea văzătoare Dar ceva, ca o raniţă Sau ca o cocoaşă de cuvinte Mă ţine legat de gravitaţia Acelei părţi nevăzute Care este orizontul După care, la o oră diferită a secolului Răsare poetul. Domn în noapte Să stai în apa caldă pân’ la gât, Să te ciupească de călcâie peş8i Să ş8i că ţi-a rămas numai atât; Lucirea bălţii şi răsfăţul ceş8i În care-noată sorii pa8naţi Pe sângele-nchegat de vara-n struguri; Să-ncaleci caii lor înaripaţi Şi ameţit să te-nfăşori în ruguri. De foi mâncate-cozi şi roase-n poale De 8mp bezme8c curs şi fără sat Şi să te laşi în grija milei, Domnul de noapte însoţit de zaţ. Şi, as7el treaz şi beat deopotrivă, Să-nalţi în lună umbrele de mori. Cu lăncieri cu trupul în derivă, Şi-un Sancho Panza ce-i urmează-n zori. Ei bine, as7el duşi de curs de 8mp, Să ne-ntâlnim la margine e oră, Tu să-mi refuzi intrarea în Olimp, Eu să îţi muşc din carnea incoloră.

27


1950 FLORiN DOCHiA Elegiile căderii - curs prac5c Elegia 37 Mă voi întoarce în lumina din spatele obscurităţii cum se-ntoarce muntele întotdeauna în grăuntele de nisip, cum se-nchide el acolo şi doarme cu toate animalele şi insectele, cu toate câmpiile şi pădurile, cu toate repezi torentele şi pâraiele leneşe, cu alpiniş8i lipiţi de stâncile antropomorfe, ca nişte desene rupestre pe care numai eu le mai văd uneori, când sânul iubitei se dezbracă de plajă şi se cufundă în valuri. Elegia 38 Se întâmplă să pierzi zi de zi la loteria unui Zeu nepăsător, les jeux sont faits, rien ne va plus! scrie pe fruntea Sa luminoasă şi tu nici n-ai apucat să alegi un număr sau un cuvânt, tu încă n-ai iubit şi n-ai urât, n-ai gustat din nuriturile terestre, n-ai ascultat cântarea cântărilor, nu te-ai privit în oglindă, n-ai ci8t psalmii lui david şi nici reclamele la pasta de dinţi şi la conservele de peşte, les jeux sont faits, rien ne va plus! eş8 anunţat, adică programul cu publicul s-a-ncheiat, mâine este lunga zi liberă, se vor ridica rugăciuni către cer,

28


se va sacrifica mielul cel blând, pentru ca şansa să-i ajute pe cei norocoşi. Elegia 39 Te-ai debranşat de la încălzirea globală, ţi-ai mobilat creierul cu amin8ri de-mprumut, ai furat iubirea annei karenina pentru trenuri şi-ai transplantat-o în locul ficatului obosit, ai scăpat as7el de acizi graşi, de paznici, de celulele T, otrăvurile pot circula nes8ngherite prin arterele dezoxigenate, eş8 liber la eutanasie, ai bonul numărul unu, totul e să se deschidă cabinetul, să vină asistenta bulfucită de somn şi doctorul să urce treptele sprinten, cu sexul încă erect ascuns sub halatul scrobit – ah, cea mai frumoasă dintre lumile posibile tocmai se naşte din călcâiul însângerat al lui ahile! Elegia 40 Iubeşte-ţi imaginea din oglindă şi ascunde-te în ea, acolo nu te va găsi mireasa furată la orele dimineţii de pe terasa restaurantului, acolo nu te va găsi surâsul pisicii de cheshire şi nici pălărierul nebun ca să-ţi spună că oricine poate călători pe un cal sau cu trenul, dar cu siguranţă cel mai bun mod de a călători este pe pălărie. Acolo vei afla la ce oră năvălesc vulpile şi ocupă gările pus8i, exact când tu deschizi un exemplar cu pagini albe din mersul trenurilor. Acolo nu te vei găsi la clipa verde a sinuciderii, adormit pe o bancă.

29


1950 S, TEFAN AL.-SAS ,A

Panhard 35 CV 1927

Doar tu, în habitaclul Unui autoturism fabricat Prin 1927, undeva unde n-ai să te duci niciodată, în câţi mistreţi, te gândeş8, să tragi cu gloanţele de grafit din arma ta prea cuminte. În câte animale rare Demne de aspicuri sofis8cate N-ai vrea să-ţi înfigi Halebarda regăsită, Câte înălţimi să dobori Pentru sosurile primite Peste tot entuziasmul Necontrolat al gurmanzilor Profesioniş8. Prea mic e cercul şi prea vicios, vânătorile Prea înnodate de hazard, Funda lor aurită ascunde Atâtea sângerări, contractul Cu durerea nu expiră niciodată, Doar tu în habitaclul Unui PANHARD 35 CV, fabricat Undeva unde n-ai să te duci Niciodată, înfăşurat în negura Pădurii, numeri gloanţele De grafit pentru arma ta Prea cuminte. Eu sunt din generaţia care

Eu sunt din generaţia care, Dansând pe ochiul de năvod A pus în cântec cu mirare Al păsărilor lung exod.

Eu sunt din generaţia care, Fără moşii, fără de rege, A colectat din abatoare Sângele vitelor betege.

30


Eu sunt ca un semnal emis Din depărtări de ani lumină, Acolo unde-n paradis Umbrele morţilor se-nchină.

Nu mai am forţa să îndoi Gra8a cuş8i ce mă-mbracă, Să mă retrag dintr-un convoi Mărşăluind spre zarea seacă,

Nu mai am forţa să zâmbesc Spoindu-mă cu circumstanţă, În ringu-acesta nebunesc Pirogravat pe-o alianţă.

Eu sunt din generaţia care S-a s8ns-nainte de-a se naşte, O sărbătoare-n calendare Pe care nimeni n-o cunoaşte. Execuţia

Printre două şiruri de soldaţi Trece condamnatul către ştreang. Ceasurile cu obraji fardaţi Ticăie după puteri şi rang.

Scândura de brad aşteaptă rece Trupul spovedit ul8ma oară. Publicul nu vrea să se aplece Urmărind iluzia impară.

Frânghia se joacă larg în vânt, Lacrima e gata să erupă, Lângă eşafod mă mai frământ Ca un pesimist copil de trupă.

Clipa, scufundată într-un test, Nu acordă nici o graţiere Tristului şerpaş pe Everest Crucea îngheţată n-ai cum cere. Cade o cor8nă de metal. Ul8ma zvâcnire s-a topit. Haide, I-al de mână pe Tantal Cu obrazul său dumnezeit.

31


1957 Viorel Cernica Diver5sment lume plină de nebunii sterile beţii anemice orgii ratate în faşă îndumnezeiri de duzină în gura târgului şi spovedanii decorate în 8nda sacrului eu strepezit armatele simţurilor îngălbenite în uterul ne-simţirii cătând cărările întortocheate ale beţiei înjumătăţite o! deschide încăperile însorite ale pierderii de sine cântecul zeului apus se-nfioară de rămânerea vremii în locul desfrâului făptura albă a începutului bântuie prin gândurile trecătorului orb tăcerea ivită în spuza necuminţeniei zoreşte aburinda chemare spre înviere adulmec grăbit miresmele ceţoase ale a-min8rii alba făptură a luat chip de om cu carnea exfoliată răvăşind începuturile prielnice ale firii alba făptură închisă în odăile bucuriei rămasă-ntre feţele ei mul8color chemătoare citeşte în semnele beţiilor de altădată în care se ascundeau plecările bune din lume sunt vălurile trase peste chipul lumii pentru toţi cei din juru-mi furnicar potenţat cu orgii intempeste

32


sunt singur acum în apusul lumii apuse sunt tot mai grăbit să-mi consum înfiorarea trădată a ochilor şi presimţirea amiezii deprinsă în lungile călătorii printre semenii mei muritorii tolăniţi incomod pentru voia de-a fi într-un început netrădat voiţi să gustaţi din arsura senină a lumii celeste ridicaţi-vă soli ai muririi eterne şi-mi sfârtecaţi ţeasta albastră a gândului treceţi dincolo de voi înspre soarele nopţii închis înlăuntru-vă

de aţi fi auzit chemarea fi-va-ţi deja în conul de umbră al dimineţii începânde forfo8nd în an8camera veşniciei dar rosturile voastre încleştate în carnea nevoiei sunt încă vii ca somnul cenuşiu al supravieţuirii

adio trup îndoit sub povara purtării de sine adie nespus adevărul făpturii închisă în zgomotul neterminat al zidirii de-aici adio zgomot zidit în moliciunea simţirii de sine în vis de-nceput mă încap singurat şi perfid pentru scânteierile goale de vis ale inteligenţei voastre măsuraţi-mi căldura voinţei de a vă trece prin faţă adevărul apropiaţi-vă şi gustaţi vinul fără gust pentru voi al întâmplării mele aşteptarea mea încărunţită coaptă de veşnicie e între voi şi amurgul vostru găsiţi-mă căutându-vă!

33


1957 Dorin Boroianu Cui înfipt în stea Braţele tale subţiri cum silabele de poveş8 sărutările din Steinwey furate clape, cu inventarul ceresc în mână şi inima-pasăre-glonţ de safir în genunchi gândurile mele te roagă: lacrimă iubită! şopteşte-le ochilor mei fără 8ne orb cum stau pe turlă frântul soarelui, fiu? Finalul jocului Număr zilele ş8u când vor cădea oasele scad nopţile auzit-am trecutul devora cerul mă căuta infinitul inspirat la revedere, Doamne m-am zidit într-o coloană de fum amin8rea să o sui lângă dorul Sfinxului.

34


** De aici din gondola de raze privesc soarele fix sânul său straniu mi-a dăruit o dată nemărginirea emo8vă * Acum în această dulce seară ou de Dumnezeu el se va retrage; nu am nu am o cruce pe măsura 8mpului să ar norul vecin din bazarul cerului să arunc seminţe din senin… ** Sărutul oglinzilor aprins aleargă umbra-mi evadat din stea citesc poveş8le frigului Natură, facem un copil? în universul catedral, de dorul genezei, şi dragul învinsului? ploaie sculptată inima din nori în sărbători bucuria mea! Carmina burana mea!

35


1958 Georgeta (Dragomir) Gros , escu

Confesiune

Viaţa mea din când în când o haină pe8cită Nu ş8u dacă starea mea de toate zilele are altă privelişte De multa ori mă prinde dimineaţa cu cărţile deschise pe mese în cer sau cu poeziile căzute-n lacrimi Atunci sufletu-mi se aşează în genunchi mâinile mele rostesc rugăciuni După ploaie…

Nu-i nici o mirare Vântul fluturându-şi cămaşa prin ierburi şi vara desculţă umblând… Ca o pasăre răcoarea îşi desface aripile Câmpia râde prop8tă cu coatele pe mireasma fânului, dealul din umerii satului Se-nvăluie cu cicoare… După ploaie căprioara luminii aleargă prin ponorul de soare, toate drumurile devin mai uşoare… Mai înaintez o cale Mai trec o vamă… Prin ierburi roiesc fluturii, florile se deschid.

36


ş5u o cărare ş8u o cărare pe care se merge cu picioarele goale, Cu o duminică mai fericită mă întorc de la biserică pe liniştea ei. Cu lumina Soarelui pe frunte Îmbrăcată ca o vestală numai are nimeni habar de mine. O muzică divină Venită dinspre îngerii verii mă odihneşte de alergătura unei săptămâni grele de păcate. Zdrobitor de albă cărarea pe care merg – Stau pâlcuiţi pe-o muchie de cer Salcâmii-n floare, Plutesc pe deasupra ierburilor Satul urcă pe dealuri Cu veşnicia egală cu a mea. Cruce plângând Nu ş8u ce voi scrie în ziua asta Care stă grea pe umerii mei. Mi-e dor şi nu definesc de cine mi-e dor. În sfâşierea mea Adevărul abia se aude; N-au înflorit (încă) trandafirii, N-au venit îngerii, Pun capul pe rugăciune şi plâng Sufletul meu – Cruce plângând. Pe altarul poeziei N-am zidit nimic, Mi-am tot amânat lucrătorii Cu iluzia nefericită a ispitelor De multe feluri.

37


1959 Gabriel Alexe

Te-aş săruta Te-aş săruta din creştet până-n talpă şi m-aş topi în sunet lin de apă, frumoasa mea venită ca din stele pe când ghicisem zodia-mi în ele. Te-aş săruta pe buze şi pe pleoape, să taci şi să nu vezi potop de ape. te-aş săruta pe umeri şi pe coapse, s-auzi cum mi se frâng, în trup, sinapse. Te-aş săruta, sub sânul stâng, o viaţă, ne leagă strâns un veşnic fir de aţă; te lasă mâine-n braţe-mi adormită, dormind vom fi o clipă nesfârşită. Metamorfoze Te-aş muşca uşor, de spate, cu un colţ de Lună-n noapte; m-aş preface-n liliac să îţi prind în păr un ac. Într-un lup eu m-aş preface să-ţi simt inima cum tace, aş ciupi din carnea moale două sfârcuri de migdale. şi pe când te-i deştepta, m-oi preface într-o stea; şi-am să-ţi prind la subsioară raza mea rece, hoinară.

38


Romanţă târzie Pulpa ta, dis8nsă doamnă, cu privirea am s-o sfârtec; va fi trist, târziu şi toamnă n-am să pot să te înduplec. Inima, pe piept icoană, de sub stâng ţi-oi smulge; dintr-o venă diafană, tainele încet vor curge. Nici în gând n-o să-ţi mai vie clipa-ntoarsă şi muşcată; printre gene n-or să-nvie zori buni de altădată. Adormită, pe o frunză, Luna-n umbră se arată; doar pe gâtul tău o roză va rămâne-nsângerată. As4el As7el te-am iubit: aruncând, peste umăr, potcoave de cai morţi. As7el te-am iubit: negustor de var dormind pe sânii tăi de calcar. As7el te-am iubit: Eu, un dalb crin de mirositor, tu, o neagră lalea de rară, a doua mască a lui Tutankamon, dragostea noastră bizară.

39


1962 Mircea Teculescu luna de gheaţă din ce în ce mai aproape haita de lupi * un colţ de oraş de Crăciun nu mai e frig * urmărind lanul tot mai picură spre el ciocârliile * mama bolnavă umbra uliului mişcând fire de pelin * Autoportret Sunt tot mai mult desenul făcut de un prieten: rotocoale, linii şi puncte, prin albul hâr8ei; nimeni nu intră, nimeni nu iese, lumina aşează cuvintele cuminte.

40


Con5nuare Şi se aştern ninsorile pe suflet, dispare 8mpul sub colinde, în creştet mă aşez pe munte, când gol mi-e trupul şi nu mai vineri îngerul să îmi cuvânte. Trebuie

Treceţi totul prin filtrul personalităţii voastre, spunea profesorul de literatură, atunci, iar eu evitam vecinătatea colegilor care fumau ţigări ie%ine. Acum privesc instrucţiunile flacoanelor de medicamente pentru astmă, seamănă uluitor cu revoluţia ’89 şi caută vindecarea în seminţele zăpezilor cereş8, când vine Crăciunul.

Fals vernisaj MTV

Văd tablourile mişcătoare cum se cufundă în mine; nu vor mai pleca niciodată. Mereu apare ceva şi fulgeră un cântec. Stau singur, cutreierat de imagini până departe, unde îngerii pictează tablourile mişcătoare.

41


1964 Cristian Oprescu Butaforie Florile atâtea paralizându-mi privirea pumnul de cireşe amare într-un castron din odăiţă tristeţea, maidaneză credincioasă umple ca un lichid serpen8nele transparente ale profilului al tău, al tău desigur! Cât decor, Doamne, pentru o singurătate… Tatălui nostru Cărţile care spun totul despre 8ne chiar înainte de a fi scrise semenii care vorbesc despre noi chiar înainte de a ne naşte Există un dumnezeu de budoar dar există Mai există un Dumnezeu, desculţ, care chiar umblă printre noi, Îl vezi dacă vrei, îl speri, dacă poţi îl numeri şi îţi vezi mai departe de sorţi. Binele nu se împarte, ajunge la toţi Pentru această floare de cireş ne batem de mii de ani, de ieri să o mirosim, vrem deodată Nu are voie cel care dă greş...

42


Portret Norii mi-o desenează din când în când pe un ecran exfoliat de vânt trupul ei străluceşte o clipă atunci pe sânii ei exploataţi metafizic de munci dorm orele ploioase şi reci e cineva împotriva acestei femei, se abţine cineva? Se adjudecă, deci! La lună Mă simt un leş zvârlit la câini la lună o coasă lucioasă îmi treieră stârvul Sunt un cadavru lătratul lor mă răzbună… Pierdut, calul meu în furtună cu şaua-ntr-o parte departe atârnă, ca o mână sunt un cadavru zvârlit cu faţa spre lună acelaşi cadavru sor8t cântecului care mă răzbună.

43


1967 Maria Dobrescu o colivie îşi caută pasărea se izbea de pereţi nicio breşă prin care să elibereze cuvintele nu bănuiai că pasărea aceea statornică era chiar ea păsările tale căutau mereu alte orizonturi poveş8 oarbe în care nimeni nu va ş8 să te strige pe limba ta să păstrezi străzile libere pentru mine mi-a rămas doar mersul înapoi îmi ard oasele nu cred că vrei să ş8i cum e să speli toate păcatele la încheieturi aşez tăceri care pocnesc mă simt ca un câine închis în casă aşteptându-şi stăpânul nu cunoaşte ceasul din când în când ridică ochii spre uşă sperând că se va deschide

44


puntea lupilor în iarnă îmi răs8gnesc singurătatea pe urme de lupi copacii cuiburi mă privesc muţi doar caii aşteptându-se unii pe alţii frământă între copite teama de moarte suntem fotografii alb/negru suntem prizonieri cuvintelor ne mai vorbesc doar fotografiile amăgindu-ne alb-negru coincidenţele ne pândesc dintr-un univers singura8c din când în când ne pălmuim cu propriile palme e ca atunci când aluneci pe gheaţă în văzul tuturor toamna asta prescriu poeme am rămas atârnată în toamnă ca un sinucigaş o să cer dezlegare într-o altă viaţă cu mâinile încătuşate în iubire voi ispăşi amin8rea unei îmbrăţişări în alb

45


1968 Diana Trandafir Ars poe5ca Să descompunem poemul e ca o femeie uşoară care îşi înfige tocurile ascuţite în trotuarul încins şi caută mereu ceva în buzunarul din dreptul inimii Ea ş8e c-o să vă ia înainte valetul care păzeşte uşa din spate Detaşamente cu căş8 mărşăluiesc prin casă căutând un geam spart sau carnea albă spânzurată pe frânghii Nu fiţi aşa siguri pe ap8tudinile voastre pentru muzică Ceas de taină Aveai dreptate sâmbătă voi fi la fel cu mâinile pline până la cot şi cu inima smerită în degradeuri sângerii Cum vine noaptea şi-ţi face cu ochiul dispari după perdea inventează câte un nou cuvânt caută îngerul verde cel care ţine felinarul în mână apoi te pulverizezi în oglindă Ş8am eu prea bine că nu exiş8 măcar am aflat de ce te prefaci

46


Unelte şi inorogi Imperioasa copilărie năvăleşte cu toate hoardele ei porţi tronuri şi roţi rostogolite pe strada domnească priveliş8 aprinse cai în plină glorie săltând printre cârduri de îngeri Se văd umbrele 8mpului la lumina veiozei Copacii s-au golit de fructele mici etaj cu etaj În atelierul de potcovit inorogi viscolul se topeşte cu pleoapele strânse şi genunchii la gură Menuet Buştenii trosnesc mocnit în şemineu semn că gerul e aprig actriţa cu părul roşcat a venit cu pisica mare în braţe vrea să se încălzească lângă cărămizile vechi Pisica îi sare din braţe şi dansează în ritmul limbilor de foc înclinându-se în spaţiul curb dintre noi

47


1970 Victor Nichifor Mai presus de mine Aş fi tentat să adaug: cel mai mult îmi place ochiul, ochiul meu – prin el trec toate secundele tale. Alături de ochi preţuiesc şi degetele mersului. Prietenia e în trei trio de jazz e dar şi alungarea metrului dintre noi. Gura m-a-nvăţat să te sărut iar părul genunchiul Dar numai 8mpanul, dintre toţi, e cel ce-mi cântă glasul tău: sunet mag ne8c nord-sud blues. 3.Pasul pe mână Fiecare ochi mănâncă dintr-un alt ochi cu goană alimentată de pâine! de pâine! contururile dispărute se încarcă de salopete chei şi cazmale afaceri rotunde o ţară a poeţilor ciungi, într-un cuvânt mă enumăr: cap, bust, mâini, picioare mâini, bust, picioare, cap bust, picioare, cap, mâini picioare, cap, mâini, bust cap mâini, bust, picioare.

48


4.Sfâşierea: un cântec Un pahar, un pahar în cu8e aceeaşi cu8e paharul e altul (cu toate acestea la fel), voi schimba cu8a: un pahar în cu8e, un pahar în cu8e cu8a în pahar (O! nu: un pahar în cu8e) cât de repede la amiază paharul e pus în cu8e aşa: un pahar un pahar în cu8e în plus nu înseamnă nimic, salariul e fix şeful se plimbă. Până la 3 mai sunt 4 minute, la 5 se termină: un pahar în cu8e, un pahar în cu8e în ul8ma cu8e ul8mul pahar – pe mâine. Te iubesc în clocot de clopot Te iubesc în clocot de clopot te iubesc fără haine de mire „te iubesc” pe-un colţ de hâr8e, alcătuiesc cine8c urma ta dispare-n oglindă umbra electronică: amin8re a 18 ani împliniţi eş8 subiect pentru îndrăgos8t de provincie „o să fim fericiţi” într-o orbită de electron internoi universul se desfăşoară aigess „într-o iubire unul iubeşte – al doilea se lasă iubit în somn nu există iubire – doar prelungirile ei” cine8c umbra ta dispare în oglindă – te iubesc: universul şontâcăie pe un colţ de hâr8e.

49


1974 Emil Sud Briza cu fantome Deasupra ţărmului Strivit de valuri muribunde Iubirile an8ce în pescăruş Zboară Din ţipete solare Împodobesc Malul ce răneşte Călcâiul nevăzătorului În care pânzele Se odihnesc Zâmbet floral Din alb în roşu Să fac sonetul Zâmbetului tău Să leg viaţa coşarului La mărţişorul de s8clă Cu o geană de visuri, Pe orizontală îţi scufund Şoaptele din ochi În extazul mineral Poeţilor inimă Dăruieş8 Floarea-morgană Dându-se Înglăstrării. Schimbare de Moarte Încet Lăsaţi-mă să mor În patul meu De târf Cu picioarele de album Probate

50


La pantofii de lac Când mor Când mor Scârţâind nisipul Desculţ Voi reveni Din luminile Unui teatru Chiar dacă am să mor În patul meu De târf. Homo ero5cus Lumina ascunsă Sub ochiul de s8clă Clipa a dat Roman8smul În surdină Dezleg corăbiile Priponite Fug În pletele Fără izvor Mâinilor Vânt bun De la pupa. Zâmbetul letal Pe strada tăcerii Fanfara-i neacordată, Vocea ploii în cremene Ne trece convoiul, Am deshumat Noaptea Să înhumăm Lumina.

51


1979 Maria Nicolai Peron Aşteptam cu mâinile zgribulite ploile Lucind peste şotronul fericirii mele Într-un moment crucial Chiar şi pentru cei care s-au vindecat de iertare. Aşteptam paşii tăi de ţărână Să calce peste cristalele sparte. Aşteptam ecoul ierbii tale Să înmugurească urechile doldora De promisiunile crude. „S8maţi călători, trenul în direcţia… S-a retras”. Babel Cuvintele mi s-au încâlcit, Orbiţi de vremile târzii, În urma noastră numai statui Cei care şi-au întors privirea Spre cetatea arsă de primul Cuvânt. Răstălmăcim renaşterea din Biete fărămituri Ce nu se mai termină În lauda celor flămânzi. Metodă Îmi cuibăresc fiinţa În ungherele tot mai neîncăpătoare Ale uitării. Îmi îngrămădesc visele În catedrale somptuoase Ale soarelui. Definesc apoi procedeul întrebuinţat.

52


La vedere Pereţii mă privesc indiferent Tablourile au început să plângă Chiar acum când anii Ne sorb cu nesaţ. Cuvintele s-au strepezit Pe buzele clipelor tencuite Eş8 parcă singur într-un mugur Somnolent Neapărat ne vom privi în adâncuri Când vom fi ştrangulaţi de la suprafaţă. Inox Mă doare tortura nopţilor de inox Printr-o încăierare a cărnii Mi se elimină ploaia prin pori De floare carnivoră. Mă judecă străinii cu de-amănuntul Printr-o defectoscopie ruşinoasă a detaliilor Mă zbengui prin viaţă cu stângul Dreptul e doar 8ja metalică Săpând prin tranşee după rădăcini. Caznă Canoanele vieţii m-au convins deseori Să-mi iau sufletul la purtare; Să-mi vând ochii tocmai atunci când Oglinda avea mai mare nevoie de ei. Mi-am acoperit trupul cu ziduri şi ziduri Ce se vor surpa în pragul inimii… Iar pleoapele se vor înălţa La cheremul pumnului de pământ Aruncat în irişi.

53


1980 Liliana Ene Acasă la mine Gândacul verzui în liniștea de abur se scurge strivit * Cuburi hrănesc gura pură de copil viaţa e un puzzle * Cartofi de piatră în bucătăria roz de plas8c vesel * Mănânc zâmbete cu lopata galbenă un joc de copil * Văd pe bulevard felinarele arzând galben de iarnă * Câinele galben soarbe florile roşii în ochii lui gri * Duminica rup mâinile 8mpului sec copilul râde * Suflet de spumă aruncă în stele vii minciuni de metal * Calc rapid vise cu fier din veș8 putrede miroase a ars *

54


Chibrit de gheaţă arde casa păpușii eu sunt pompier * Ţes omătul cald cu fir blond îndrăgos8t pe alei surde * Urc în fântână zidul curge cu mine spre cer de fiere * Lași flori pe parbriz mă speli cu șampanie doctor de inimi * Vreau un baiat blond unul m-a otrăvit doi ochi de azur * Ţin post uneori cu cafea dulce turcoaz și fis8c crud * Den8stul a scos două inimi de gheaţă din gură de leu * Șirag de zile lasă ancora de dor să fiarbă foc mut * Torc fum în iglu plâng ploaie de cenușă strig vis de amor * Sorb decor nomad cu turn brodat în stele vis parizian * Căluţi de mare în manej de praf cosmic des8n blestemat

55


1988 Ioana Ursu Pietrele într-o frunză, să nu le ia vântul viu, de prin frunziş. nu se tocească, ci în colţul lor (am învăţat) rotunjimea tăcerii. să le trec mai departe, dar s-au rostogolit ca fructe anonime în marsupiul (celulei). am măcinat cu sămânţa ce înăbuş fără voie. mai departe fără umerii de sub ele, numai zâmbetul răsucit al sprâncenei. *** Pune genunchiul jos lângă copacul strâmb Pe care-l retezi încet dinăuntru! Capul mi-atârnă tălâmb De trunchiul ce nu-l lasă să cadă. Închide ochii lângă fântâna seacă Din care-mi sorb nesătulă gândul Cu seringa dezinfectată Pe care-o-nfig periodic în vene! Calcă desculţ pe cărarea plină de noroi In care mi-ascund trupul nevoind să cadă! Ne-ascundem în acelaşi pântec amândoi, Aşteptând să ne naştem ca să murim. Acoperă-ţi cu grijă ochii de pământ Să nu vadă singura moştenire: Trupul sec atârnând de vânt Pe care ţi-l las în loc de adio!

56


*** Nefiinţa jumătate, soarelui privirea i-oi întoarce, să o lepăd. Şi oglinda lunii, falsa amin8re de rană fiinţeze, sparge-se tăcerea, preface-o-voi în carne tremuroasă, falangele zdrobindu-i. Vii încă, morţilor se leagă de umăr piatra cu un fir de ocru să nu cuteze cele negrăite să tălmăcească. În mănuşa sa de aer, jocul şi nu mingea, Galilee, se-nvârteşte, de piatră umărul ţi-l legi, de fiinţă nefiinţarea ca şi moartea.

57


1991 Marius CERNiCA EROU CU-N PUNCT SLAB

mă trag din prediluvian din hominizi de viţă nobilă şi mă pălesc cu orice ocazie din interior spre aparenţă

şi-am involuat cam increat în patru ciori şi-un vierme rece-n coadă orori strigau ginecologii şi cu moaşa văzându-mi stresul şi angoasa cum supurau din ombilic

mereu am strănutat la vederea mamuţilor călări pe tancuri şi bâtelor vârâte-n dric

iubirea atomică mi-a determinat limanul (Hiroşima) baltagul şi cosorul tatuate-mi sunt pe ceafă le am de la botezul egiptean (arme de ieri) amin8ri din copilărie îmi sunt febra muşchiului cardiac şi entorsa de la călcâiul lui Ahile (şi implicit al meu – noi eroii cu câte un punct slab) în ce oraş meschin mi s-au născut cam terci să stau gânduri întregi fără de bancă fără o halcă de ea prin preajmă şi fără gard imunitar cu ţepi şi câţi plimbaţi (făcând parte din ei)

58


nici lesa ori far’ de orizont târăsc în urma câte-o cuşcă ce plina e de canibali şi stârvuri muri-vom sterpi şi răsfăţaţi apoteo8c stând mână lângă gât rujaţi nechimic cu tămâie

plângă-ne mamele şi câinii spargă-ne apele printre sfârcuri şi moară noi – eroii cu câte-un punct slab

VÂNT ÎN CENTRUL PĂMÂNTULUI

peste glasul Marelui Absent îţi zic ţie odorule solar la păr să-mi dai un bobârnac peste plaga de sub aripa dreaptă poate-mi iau planarea din omfalos ***

sunt vânt şi-aş vrea s-aţâţ cu mine focul din soba ta cu lemne aromate prin horn sau prin fereastra cea deschisă necurate gânduri să treacă-n nefiinţă să fâlfâi a frig toropindu-te căci eu sunt oboseala ce te încearcănă când nu ai somn şi fâlfâitul de molie demnă de hainele tale numai mă simţi în toiul inimii şi-n gât şi scai mă ţin de părul tău de ceţuri să n-ai parte mereu am grijă eu - cimi8r de alizee călâi ce n-au ţintă nicicând deşi trăiesc cam veşnic iată şuier prin horn la respiraţia ta căci lipseşte-un alintat de buze între obrajii ăş8a incolori…

59


1994 Catalina Grigore Aşteptare Cine mă va elibera de trupul acestei vieţi?! cu surle şi săbii pe drumul apocaliptic închinat absurdului mă va purta oare cineva între oase de sânge, cu maledicţii pe buza superioară, pulsate peste peştii muribunzi ai sanatoriului în care ne coclim? şi... cine mă va descătuşa din ghimpii acestei morţi (care pândeşte în chip de sărut pe obrazul neştiutorului de toate zilele) mă va călăuzi şi pe drum de piatră arsă? în laşitatea eului, mă va ruga să-mi curăţ rănile de infecţia mâlului? Din bine în mai rău mi-am strâns toată recunoştinţa într-un mănunchi legat la mijloc cu-n şiret alb, apoi am prinso de călcâiul drept, cu pumnii închişi ermetic s-a scufundat săraca în cutia cu vopsea vişinie, mai întâi până la mustăţi, apoi a îndrăznit să privească mai bine culoarea în ochi până ce nuanţa a început să sângereze de ruşine, i s-au îmbujorat pomeţii iar călcâiul sentimentului care rămăsese pe buza recipientului s-a spart de emoţie într-o mare de cioburi… ai luat cu emfază coroana ce plutea îmbibată, apoi ţi-ai aşezat-o în jurul frunţii; cu ghimpi de gelozie a început recunoştinţa să-ţi roadă osul mort ai capului,

60


şiroaie de păcură ţi-au botezat încheietura stângă… ştiai şi tu prea-bine că dragostea e contagioasă, că trebuia să te speli mai des pe mâini. Haos toată recuzita ploii e în mine, aşează-te pe o coastă şi bălăceşte-ţi picioarele în fluviul plin de gheaţă, rosteşte o rugăciune pentru amânarea zilei de apoi, fă ca apa să curgă să-mi spele ruşinea sufletului, cu o undiţă agaţă-mi meduzele din gândire şi dă-le o bucată de pâine cu aspirină, oricum ele nu pot să aiureze mai mult decât o făceau viperele crescute anapoda pe parapetul prăpastiei... Îndemn către pustiu închide-mă într-un balon al denaturării şi dă-mi drumul să plutesc într-o mare de şerpi, în groapa cerului, alungă-mă cu o idee care să mă muşte de ochi ca o picătură de ploaie descusută la un capăt… voi toţi sunteţi nişte canguri ai oceanelor, mereu săltând către mai sus dar, afundaţi în frică, vă furaţi singuri sentimentele şi le vindeţi la suprapreţ pentru o strofă de raţiune pură, implantată sub limbă. voi toţi, niciunul nu ştiţi să rostiţi «frumos» fără a vă păta gura cu sânge ftizic şi fără a jigni cuvântul până în măduva inimii. şi, la fel de bine, nu vreţi să iubiţi fără ca tonul sentimental să n-aibă el însuşi un iz odios, prostesc, lubric.

61


2


scrie aici poemul tトブ: ............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................

............................................................ 1


2


1


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.