Christian Paraschiv

Page 1

CHRISTIAN PARASCHIV

NU TE SUPĂRA FRATE

SORRY București, 2014

GALERIE OUDIN ART CONTEMPORAIN

3 RUE MARTEL 75010 PARIS/ FRANCE TEL (33) 01 42 71 83 65


1


1


2

ISBN 978-973-0-16971-3


3

CHRISTIAN PARASCHIV

NU TE SUPĂRA FRATE

SORRY


4

NU TE SUPĂRA FRATE OLIVIA NIȚIȘ

Nu te supăra, frate! este un joc care pornește de la premise de egalitate și fair play, dar care se bazeaza pe limitele hazardului prin aruncarea zarului pentru a-l submina pe partener. Șanse egale, competiție inegală. Varianta apologetică Sorry are mai degrabă rolul unei ironii care disculpă jucătorul care avansează devansând-ul pe celălalt. Progres prin regresul vecinătății. Ideologia jocului reflectă paradigma ideologică a capitalismului. Christian Paraschiv lansează invitația la un joc care nu ne este străin, un joc cultural poate specific nu doar unei generații, sau al unei societăți, însă dezbatearea în jurul practicilor naționale, al mecanismelor din interiorul comunității artistice înainte și după 1990, al fricțiunilor și dinamicilor socio-politice este deschisă. Și artistul și curatorul au intrat în joc. Dincolo de controlul și autoritatea pendulativă dintre cei doi rezultatul colaborării este cel care primează. Principiul lucrului în echipă este un ideal cultural, dar în egală măsură realitate posibilă în măsura asumării reciprocității și libertății creative.

De la momentul expozițional remarcabil din anul 2007 (MNAC/Artexpo, București) semnat Christian Paraschiv, curator Mihai Oroveanu, artistul revine cu un discurs în care amprenta personală întotdeauna gravă și asumat ironică, dublată de preocupările tehnologice și conceptuale este angajată într-o recontextualizare ușor relaxată. Experimentul autoreferențial se extinde languros către lumea din care artistul face parte, aici și acolo, între două geografii, între tempo-ul actualității și urma unei ritmicități care îl definește. Corpul personal este corpul social pe care îl poate observa cu detașarea jucătorului experimentat.


5

SORRY

Sorry! is a game that starts from the premise of equality and fair play, but which relies on the limits of a fluke by throwing the dice to undermine the partner. Equal opportunities, unequal competition. The apologetic version Sorry is rather an irony with exculpatory role for the player progressing ahead of the other. Progress through the decline of vicinity. The ideology of the game reflects the ideological paradigm of capitalism. Christian Paraschiv lures us into a game that is not foreign to us, a cultural game perhaps not only specific to a generation, or a society, yet challenging the practices around national mechanisms within the artistic community before and after 1990 and the socio-political friction and dynamic is open. Both the artist and curator came into play. Beyond the control and balancing authority between the two, the result of collaboration is the one that prevails. The principle of teamwork is a cultural ideal, but equally possible reality through the extent of reciprocity and creative freedom. Since the remarkable exhibition from 2007 ( MNAC/Artexpo, Bucharest) signed by Christian Paraschiv, curator Mihai Oroveanu, the artist returns with a discourse in which his personal touch, always deep and ironic, coupled with technological and conceptual concerns is engaged in a slightly relaxed recontextualization. The self-referential experiment extends languishingly towards the world the artist is part of, here and there, between two geographies, between the tempo of actuality and the line of a defining rhythm. The personal body is the social body he is able to observe with the detachment of an experienced player.


6


7

NU TE SUPĂRA FRATE / SORRY concept Olivia Nițiș & Christian Paraschiv documentare fotografică a unui performance photo documentation of a performance foto de / photo by Ciprian Ciuclea 2014


8

alcohol-based thermometers 30 piese / pieces, 20 x 30 cm fiecare / each 2013


9

NU TE SUPĂRA FRATE / SORRY video performance, 2’30’’ concept Christian Paraschiv & Olivia Nițiș editare video / video editing Ciprian Ciuclea 2014

NU TE SUPĂRA FRATE / SORRY (Paraschiv & Iordănescu) joc, obiect realizat manual / handmade game object 31x31 cm 1966


10


11

NU TE SUPĂRA FRATE / SORRY video performance, 2’30’’ concept Christian Paraschiv & Olivia Nițiș editare video / video editing Ciprian Ciuclea 2014


12


13

NU TE SUPĂRA FRATE - OU / SORRY - EGG concept Olivia Nițiș & Christian Paraschiv documentare fotografică a unui performance photo documentation of a performance foto de / photo by Ciprian Ciuclea 2014


14

ȚINTE / TARGETS 14 ținte utilizate / 14 used targets 14x14 cm fiecare / each 2007-2012


15

NU TE SUPĂRA FRATE / SORRY (Paraschiv & Iordănescu) joc, obiect realizat manual handmade game object 31x31 cm, 1966

EU CU PUȘCA / ME WITH RIFLE Fotografie cu intervenție de acuarelă Photography with watercolor intervention 8x5.5 cm 1966


16


17

OBIECT NECESAR / REQUIRED OBJECT robinete din aramă și tuburi de gaz brass taps and gas tubes dimensiuni variabile / variable size 1988


18

ȚINTE / TARGETS 14 ținte utilizate / 14 used targets 14x14 cm 2007-2012


19

EU CU PUȘCA / ME WITH RIFLE Fotografie cu intervenție de acuarelă Photography with watercolor intervention 8x5.5 cm 1966


20


21

SCAUNUL ARTISTULUI / CHAIR OF THE ARTIST obiect / object 82x43x42 cm 1987-2013


22


23

BRICEAGUL PEȘTE CARTIER ÎN BUCUREȘTI PRINS CENTURA DE CASTITATE ROMÂNIA COMUNISTĂ 5 ambrotipuri 13x18 cm fiecare 1977-2008

FISH KNIFE DISTRICT IN BUCHAREST CAPTIVE CHASTITY BELT COMMUNIST ROMANIA 5 ambrotips 13x18 cm each

NU TE SUPĂRA FRATE / SORRY video performance, 2’30’’ concept Christian Paraschiv & Olivia Nițiș editare video / video editing Ciprian Ciuclea 2014


24


25

ROMANIA burlane și nuiele / pipes and rods 215x48x48 cm 2009


26


27

ROMANIA piele de cultură cu ADN-ul artistului, obiect din sticlă și metal cultured skin with artist’s DNA, glass and metal object 15x10x2 cm 2008


28


29

PIONIERI / ARMATA ROȘIE / PUȘTI PIONEERS / THE RED ARMY / RIFLES creion colorat și grafit colored pencil and graphite 21x15 cm fiecare / each 1959

PUȘCA / THE RIFLE lemn, metal și mațe de porc wood, metal and pig guts 92x10x4.5 cm 2013


30


31

IMAGINE DIN EXPOZIȚIE EXHIBITION VIEW


32

CENTURA DE CASTITATE / CHASTITY BELT ambrotip 13x18 cm 1977-2008

GURĂ / MOUTH ulei pe pânză / oil on canvas 100x110 cm 1978

URS DUBLU / DOUBLE BEAR ipsos, ceară encaustică, foiță de argint pe soclu din lemn exotic și marmură plaster, encaustic wax, silver sheet on exotic wood and marble base 34x21 cm 2004


33


34


35

1967 film 9 mm transferat pe digital 9 mm film transferred to digital 2’29’’

NEGRUL ESTE CULOAREA LIMBAJULUI BLACK IS THE COLOR OF LANGUAGE performance filmat în Polonia performance filmed in Poland 12’ 1999

PREZENTAREA CÂRNATULUI THE SAUSAGE PRESENTATION clisee foto animate animated photo cliches 10’’ loop 1978


36

UN OM BUN Evident că te îngrijorezi când citești paragraful lui Michel Onfray, din Scurtul manifest hedonist, în care face referire la urmașii lui Marcel Duchamp, cei care devin reacționari influențând evoluția artei prin imitații ale căror funcționalități nu operează în vreun registru estetic, dacă luăm de bună reconversia obiectelor fabricate spre sugestii semantice ce pot măcar declanșa imaginația privitorului, inventată de genialul francez. Christian Paraschiv este un autor de manual, pe care nici un curs de istoria artei românești contemporane nu-l poate omite și bănuiesc că el însuși a trebuit, la un moment dat, să se poziționeze față de experimentele contemporane. Cinstit vorbind, deși nu i-am văzut expoziția retrospectivă, din 2007, de la MNAC, am avut oarece temeri – de ordin personal, așadar – că în actuala expoziție de la Victoria Art Center, va repeta lucruri știute. Și pe direcția amenințătorului paragraf deja citat. Aveam să mă înșel, bineînțeles, pentru că omul este/sa confruntat cu arta liberă de pe piața franceză, iar ideea intrării într-un parteneriat cu Olivia Nițiș, curatorul său din acest moment, naște un spectacol de o rară finețe. Oricum, Galeria, pe care o frecventez de la o vreme cu o curiozitate crescândă, lucrează și propune proiecte dintre cele mai interesante, iar probabilitatea de a fi dezamăgit este foarte mică. Ideea confruntării curator-artist nu este nouă la Olivia Nițiș, am mai scris în urmă cu ceva timp despre aceasta, când am regăsit-o în dialog cu Marilena Preda Sânc (un excelent artist și profesor la Universitatea de Arte din București, din aceeași generație cu Christian Paraschiv), dar de data asta tema pe care rulează este mult mai bine așezată. Tema pornește de la denumirea unui joc, de care, probabil, își pot aduce aminte cei trecuți de pragul celei de-a doua tinereți, și pe care l-au practicat cândva, „Nu te supăra frate!”, jucat pe un carton – un astfel de exemplar este expus în galerie – ce îi obligă pe jucători să câștige puncte sau să piardă, după cum cad zarurile pe care le aruncă pe rând. Evident că în partida artist-curator sau invers, cum vreți să-i spuneți, există o confruntare pe care mai degrabă o văd ca pe o negociere, ea însăși fiind supusă hazardului, pentru că intuiția artistică poate să fie, nu-i așa?, dinamitată de gustul public, precum și discursul curatorial poate cădea sub același verdict. Sigur că artistul, în această expoziție, ne avertizează că nu s-a despărțit cu totul de obsesia sa pentru întunecatele vremuri comuniste, din care a fugit pe la mijlocul deceniului nouă în Franța și ne anunță asta prin seria de ținte pe care a fost înscrisă steaua roșie și în care se mai văd urmele gloanțelor, din poligonul de tragere. Sunt apoi lucrările celelalte, care punctează traseul de până acum al lui Christian Paraschiv, „Melcul”, în care a fost înscrisă stema cu secera și ciocanul, dar și cele din domeniul preocupărilor sale pentru


37

trupul uman. Spuneam că o anume finețe dată de o gândire, nu atât corectă, cât mai ales șlefuită de reflecții îndelungate, probabil după studii aprofundate de impact, salvează obiectele experimentelor artistice de banalitate, cum este cazul „Dinților mei”, în definitiv o proteză dublu îmbrăcată în foiță de aur. Când mușcă din hrană, să zicem, cealaltă parte a protezei mușcă și din artist. E o frumoasă parabolă a consumului – i-aș spune sacrificial, dacă nu ar suna atât de pretențios – de sine, pe care-l face omul trăind. Apoi sunt „Alunele perechi” îmbrăcate și ele în foițe de aur și așezate în caserole metalice, puse acolo la păstrare ca sâmburi primordiali. În fine, poate că nu asta a vrut artistul să sugereze, însă am voie să glosez, deci, nu suspectez de ipocrizie gestul artistic. Urmează celelalte exerciții și mă opresc la două dintre ele, care merită, și numai ele, să rămână în memoria observatorului. Sunt două filme, făcute parcă în perioade diferite. Cel de acum îi are ca protagoniști, bineînțeles, pe autorul însuși și pe curatorul său Olivia Nițiș. La aceeași măsuță, la care vor juca împreună, într-un alt film, jocul „Nu te supăra frate!”/Sorry, artistul taie pe din două un ou fiert, mi s-a părut a fi un ou de Paște, dar poate că doar am trăit iluzia asta și nu-mi pot aminti altceva, deși am văzut filmul rulat pe ecran de mai multe ori. Pe albușul astfel împărțit al oului, fiecare va scrie, pe jumătatea lui, postura în care se află în acest ritual: artist și curator, urmând ca fiecare să consume partea celuilalt. Conotațiile, din care deja am sugerat una, se duc spre fondul cultural al privitorului, obiectul în sine fiind, cum zicea Ion Barbu, „Cavou de nuntă și palat”, dar hrană, totuși, aici, într-un exercițiu de desacralizare, de un firesc aparte, care exclude brutalitatea. Celălalt film trebuie să fie dintr-o perioadă mai veche. Artistul, încă foarte tânăr, se așază într-o alveolă de ciment, într-o poziție de crucificat, iar doi tineri îl vor acoperi, în secvența următoare, cu pământ și bucăți de asfalt, pentru ca în secvența finală autorul să îi spele pe mâini pe cei doi, după fapta lor. Fiorul creștin, sugestia, care se încheagă în parabolă, este firul, venind pe o logică aproape naturală, ce atribuie actului în sine o substanță religioasă. Spălarea pe mâini ar fi putut să încheie, bineînțeles, circuitul discursului de la Victoria Art Center, dar autorii plusează și montează pe ultimul perete o instalație de o simplitate fără echivoc: între doi robineți, pe care este amprentat numele lui Christian Paraschiv, este montat un tub translucid care, mie, cel puțin, mi-a transmis frisonul unei singurătăți, în care nu încape dialogul. Olivia Nițiș n-a avut pretenția ca pe unul dintre robineți să-i fie marcat numele! Până la urmă, artistul rămâne, totuși, singur după ce se sting ecourile valurilor prin care trece. Toată expoziția este metaforă, nu o puteți lua decât în memorie să o duceți acasă, nu e pentru piața de consum, iar în acest caz, cred sincer că Michel Onfray s-a înșelat.

PETRE TĂNĂSOAICA


38

A GOOD MAN If Marcel Duchamp’s reconversion of mass fabricated objects, with the potential of sparking the viewer’s imagination, is to be taken for granted, you evidently worry when reading Michel Onfray’s Short Manifest of Hedonism, in which he references the brilliant frenchmen’s successors, accusing them of becoming reactionaries and influencing the evolution of art through imitations whose functionalities do not lay under any aesthetic regime. Christian Paraschiv is an author that is featured in art manuals and whom no history of contemporary Romanian art course can possibly omit. If I am honest, although I had not managed to view his 2007 retrospective exhibition at NMCA, in Bucharest, I had the personal worry that the current exhibition at the Victoria Art Center will repeat wellknown formulas. I was deeply wrong, as I soon discovered, since the artist is a man who had been confronting the free art of the French market for decades and because the idea of partnering with curator Olivia Nițiș gave birth to a rare spectacle. The gallery, that I am frequenting for some time now with increasing curiosity, has been presenting very interesting projects as of late, and so the probability of disappointment was minimal. The idea of bringing the artist and the curator into a confrontation is not new in Olivia Nițiș’s work. I have written about it some time ago when I found her in adialogue with the excellent artist and professor at the National University of Arts, Marilena Preda Sânc. This time, however, the underlying theme is much better framed in the dialogue. It stems from a game, one which middle aged viewers will surely remember to have played, called “Don’t be upset, brother!”. It is played on a piece of cardboard, an example of which is exhibited in the gallery, that forces players to win or lose points as the dices are successively thrown. Of course, in the competition between the artist and curator (or vice-versa), there exists a confrontation that I would rather regard as a negotiation, itself subjected to the laws of hazard in the manner in which artistic intuition is subjected to public taste. Curatorial discourse most certainly falls under the same trial and receives the same verdict. In this exhibition, the artist warns his viewers that he has not yet departed from his obsession with the dark communist days of the middle 1980s, from the midst of which he fled to France. He issues this warning in the form of a series of targets on which the red star has been inscribed and the marks of bullets are still visible, from the shooting range. Then there are other works that plot the path of Christian Paraschiv’s artistic development, like The Snail, in which the ham-


39

mer and the sickle have been inscribed, as well as those that bring forth his preoccupation with the theme of the human body. I spoke of a certain finesse that prolonged polishing thought and reflection has given to his art objects. It is this attention, the result of detailed studies of impact, that saves his experimental works from banality, as is the case of My Teeth, essentially a dental prothesis covered by two layers of gilded foil. When it bites from its food, the other side of the piece, as it were, bites from the artist: a beautiful parable of self-consumption -which I would call sacrificial if it were not pretentious -, that man inevitably performs in order to survive. His Twin Peanuts, also clad in gold and placed in metallic casseroles, are kept as primordial seeds. Perhaps this interpretation may not be that intended by the artist but I could not help but gloss over it, although I do not suspect the artistic gesture of being hypocritical. There are numerous other notable exercises but I shall stop at two of them which deserve, even by themselves, to remain ingrained in the viewer’s memory: two videos, that absorb different periods of the artist’s creative life. The main protagonists of the most recent one are the artist and the curator, Olivia Nițiș. At the same small table, at which the couple shall face each other in another movie, a game of Don’t be upset, brother! is being played. The artist cuts a hard boiled egg in half. To me, it looked like an Easter egg but maybe I have been experiencing an illusion, even though I have seen the video projection multiple times. On the egg whites thus spread, each player writes his role in this ritual - artist and curator - so that they could eat each other’s half. The connotations, beyond any I might have suggested, are conditioned by the cultural background of the view. The object itself is what poet Ion Barbu might call “A wedding tomb and palace”, food, still, but geared in a desacralising exercise, of a particular obviousness, stripped of all brutality. The second film must originate from an earlier creative period. The artist, still very young in the projection, places himself in a cement socket in a crucifixion pose, so that two young men could cover him in the next sequence with dirt and chunks of asphalt. In the final sequence, the author cleans the hands of the two young men. The Christian thrill, the suggestion that sweeps through the parable, is the thread which attributes to the act itself a religious substance. The washing of the hands could have closed the circuit of the discourse at the Victoria Art Center but the authors dare to mount on the last wall an unequivocally simple installation. Between two faucets where the name of the artist is inscribed, a translucent tube has been mounted, which suggests, at least to me, a shiver of loneliness, unable to accommodate any kind dialogue. Olivia Nițiș did not claim to have her name inscribed on one of the faucets! Perhaps it must be so, as, in the end, the artist remains alone after the echoes of the waves through which he passes have silenced. The entire exhibition is thus a metaphor, you can transport it home only in your memory, it is not destined for the consumer market. In this particular case, I do sincerely believe that Michel Onfray was mistaken.


40

COMUNISM / COMMUNISM hologramă / hologram 27x36 cm, 2012 și obiect fosilă / fossil object, 2010


41

MAMĂ ȘI FIICĂ / MOTHER AND DAUGHTER obiect / object 16x26 cm 2007


42

NOMOS - DINȚII MEI / NOMOS - MY TEETH obiect / object, 7x6x3.8 cm 2012


43

OBIECT SONOR / SOUND OBJECT cutie din ardezie și plumb, baterii, fire electrice și balador slate and lead box, batteries, electrical wire and balador 30 x18 x22 cm 1988


44


45

IMAGINE DIN EXPOZIȚIE / EXHIBITION VIEW


46

Scurtă biografie Short biography Christian Paraschiv (născut în 1953) a devenit cunoscut în anii ‘80 ca un exponent al generației care a transformat radical arta experimentală românească, spre estetica postmodernismului internațional. Paraschiv a realizat lucrări radicale și inovatoare cu ajutorul corpului, folosind propriul ADN pentru a crea instalații, picturi, sculpturi, proiecte multimedia și cărți de artist. Practica sa a fost interzisă de către dictatura lui Ceaușescu, astfel că artistul a părăsit România în 1986 și s-a stabilit la Paris, unde este reprezentat de Galeria de Artă Contemporană Oudin. Expoziții personale (selecție): • Negrul este culoarea limbajului, Galeria de Artă Contemporană Oudin, Paris, 1986-2011 • Bio Art Skin & Body, Galeria de Artă Contemporană Oudin, Paris, 1990-2013 • Retrospectiva 1977-2007, MNAC, București • Pielea/Corpul, ICR Londra, 2012 • Nu te supăra frate, Victoria Art Center, București, 2014

Christian Paraschiv (born 1953) became known in the ‘80s as an exponent of the generation which radically transformed Romanian experimental art, leading the path towards international aesthetic postmodernism. Since then, Paraschiv has been making radical and innovative work on the body, using his own DNA to create installations, paintings, sculptures objects, multimedia projects and artist books. His practice was prohibited by Ceausescu’s dictatorship, consequently the artist left Romania in 1986 and moved to Paris, where he is represented by the Oudin Contemporary Art Gallery. Solo shows (selection): • Black is the colour of Language, Oudin Contemporary Art Gallery, Paris, 1986-2011 • Bio Art Skin & Body, Oudin Contemporary Art Gallery, Paris, 1990-2013 • Retrospective 1977-2007, MNAC, Bucharest • Skin/The Body, ICR London, 2012 • Sorry, Victoria Art Center, Bucharest, 2014


47

Editor / Publisher

www.experimentalproject.ro

Text curatorial / Curatorial text Olivia Nițiș

Text Petre Tănăsoaica Foto Ion Grigorescu, Victoria Art Center Ciprian Ciuclea Design Ciprian Ciuclea Partener / Partner Victoria Art Center www.artvictoria.ro

Tipărit / Printed in Romania Toate drepturile rezervate All rights reserved © 2014

Expoziție / Exhibition Acest catalog a fost realizat cu ocazia expoziției de la Victoria Art Center, București. This catalog was edited with the occasion of the exhibition at Victoria Art Center, Bucharest. 29.01 - 22.02, 2014 curatoare/curator: Olivia Nițiș


48


1


CHRISTIAN PARASCHIV

NU TE SUPĂRA FRATE

SORRY București, 2014

GALERIE OUDIN ART CONTEMPORAIN

3 RUE MARTEL 75010 PARIS/ FRANCE TEL (33) 01 42 71 83 65


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.