E-buletin decembrie 2019

Page 1

Decembrie

CUPRINS  Editorial: Provocări și oportunități ale Pactului ecologic european (Daniel Constantin, voluntar CIED Bacău, masterand UVAB)  Evenimente de marcă la nivel european, naţional şi local (Daniel Constantin, voluntar CIED Bacău, masterand UVAB)  Reprezentație de teatru forum la Liceul Tehnologic „Grigore Antipa" Bacău (Prof. Cătălin Popa, masterand UVAB)  Lansare de carte:„Trăind şi ne-murind"  Câștigatori Concurs LIDER EUROPEAN, ediția 2019  Informaţii utile

membre

UE,

astfel

încât

procesul

de

incluziune să se poată desfăşura într-un mod

optim.

Documentul

este

parte

componentă a strategiilor de combatere a degradării

mediului

înconjurător

şi

reprezintă un pas major în cadrul procesului de asumare colectivă a utilizării resurselor şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră; de altfel, Uniunea Europeană a obţinut rezultate semnificative în această privinţă (comparativ cu 1990, anul 2018 a însemnat o reducere a emisiilor cu efect de seră de cca. 23%).

Provocări și oportunități ale

În

Pactului ecologic european

spaţiul

public

european,

opinia

cetăţenilor se orientează tot mai des spre importanţa protecţie

măsurilor şi

înconjurător.

legislative

conservare Conform

a

de

mediului sondajelor

Eurobarometru, cca. 77% dintre europeni sunt

convinşi

aceste

acţiuni

de

conservare a mediului şi climei pot constitui un factor pentru dezvoltarea economică. Această viziune este împărtăşită şi de către preşedinta Comisiei Europene Ursula von

Pe data de 11.12.2019, Comisia Europeană

der Leyen care a declarat: Pactul ecologic

a prezentat în mod oficial Pactul ecologic

european este noua noastră strategie de

european (European Green Deal) - un program

conceput

pentru

creştere, o creştere care oferă mai mult

asigurarea

decât consumă.

durabilităţii economice a Uniunii Europene, prin perceperea şi transformarea succesivă a tuturor provocărilor legate de schimbările climaterice dezvoltarea

în

oportunităţi

economică

şi/sau

privind politică.

Totodată, pactul include etapele de realizare a unei tranziţii echitabile faţă de statele 1


Acest pact arată cum să ne transformăm

iniţiative deoarece mai mult de 80% din

modul de viaţă şi de muncă, de producţie şi

totalul energetic polon este obţinut din

de consum, astfel încât să trăim mai

centralele bazate pe extracţia de cărbuni,

sănătos şi să dezvoltăm capacităţile de

iar acest proiect ar periclita grav producţia

inovare ale întreprinderilor noastre. Putem

de electricitate a statului.

să participăm cu toţii la tranziţie şi putem să

Guvernul

beneficiem cu toţii de oportunităţi.

temeri,

Deşi iniţiativa a reuşit să capteze atenţia

declarând tranşant faptul că: Ungaria este

statelor membre, întregul proiect se află

de acord şi sprijină această iniţiativă de

deja sub auspicii nefavorabile; la doar

protejare şi conservare a mediului, dar nu

câteva ore de la discursul preşedintei Ursula

va semna un document care nu poate oferi o

von

garanţie

der

Leyen,

realitatea

politică

a

ungar

împărtăşeşte

primul-ministru

imediată. va

adera

Viktor

Guvernul la

efortul

aceleaşi Orban

de

la

intervenit în discuţiile de la Bruxelles (liderii

Budapesta

comun

celor 27 de state membre au stabilit un

european doar dacă Uniunea se va asigura

summit de două zile, în cadrul căruia vor

că cei mai mari agenţi poluatori (fie că este

decide dacă aderă la obiectivul programului de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră sub pragul zero, până în anul 2050). De altfel, complicaţiile au apărut încă din luna iunie a acestui an când liderii europeni nu au putut ajunge la un acord, datorită opoziţiei statelor

din

Europa

Centrală

(Ungaria,

Polonia şi Cehia); acestea nu sunt dispuse să accepte prevederile pactului, până când nu vor primi asigurări că pierderile survenite în urma implementării programului/pactului vor fi compensate prin fonduri europene.

vorba despre companii, grupuri industriale

Andrzej Sebastian Duda (preşedinte al

şi/sau state) vor suporta costurile unor

Poloniei) s-a declarat împotriva acestei

astfel de măsuri legislative. O atitudine mult mai radicală a manifestat primul-ministru ceh Andrej Babiš, care a insistat pentru avantajele utilizării energiei nucleare şi chiar a intrat în polemici cu reprezentanţii politici ai forumului european, paralizând pentru câteva ore orice tentativă de

revenire

la

obiectivele

principale:

Energia nucleară este un tip de energie pură, fără emisii aferente. Nu ştiu de ce marea 2


majoritate a statelor membre UE văd în

legislativ

aceasta o problemă.

financiare

masive;

estimează

Atitudinea

refractară

adoptată

de

către

european

presupune spre

atingerea

unor

obiective

faţă de eventualele prejudicii economice,

climaterice vizând anul 2030 va necesită un

garanţiile financiare fiind poliţa de asigurare

efort economic suplimentar în valoare de

faţă de posibilul eşec al unui astfel de

260 de miliarde de euro (tradus prin prisma

program. În acest moment, blocul european

PIB-ului din anul

nu poate să dea curs cererii acestor state -în

investiţie de 1.5%).

condiţiile în care nici până la această dată nu

Uniunea

a fost finalizată adoptarea bugetului pentru

standardele şi obiectivele privind protecţia

următorii 7 ani. Poziţia României privind

biodiversităţii

adoptarea

acestor

cadrul viitoarelor convenţii ONU şi să îşi

protecţie

şi

conservare

legislative a

de

mediului

consolideze

2018,

continua

şi

se

actuale

va

energia

exemplu,

aceste state se explică prin vulnerabilitatea

măsuri

vizând

investiţii

ar totaliza să

mediului

schimbările

promoveze

înconjurător

eforturile

o

în

diplomatice

înconjurător a fost rezumată în declaraţia de

îndreptate spre convingerea altor parteneri

joi

Se

statali de a implementa măsuri menite a

propune spre discuţie un obiectiv foarte

combate efectele poluării. În acest scop,

ambiţios, neutralitatea climatică până în 2050

Uniunea Europeană va încheia parteneriate

– să reducem emisiile foarte, foarte mult.

şi tratative cu statele din regiunea balcanică

Pentru economiile din partea estică a

şi continentul african (pentru a le ajuta şi

Europei este un obiectiv foarte complicat,

oferi consiliere diplomatică adecvată -în

care poate fi obţinut însă numai cu o

cadrul proceselor de tranziţie aferente).

a

preşedintelui

Klaus

Iohannis:

cheltuială foarte mare. Întregul proiect

Sursă 1

3

Sursă 2

Sursă 3

Sursă 4

Sursă 5


Evenimente de marcă (la nivel global, european, naţional şi local)  Proiectul de lege privind Acordul de Retragere a Marii Britanii din cadrul UE a fost aprobat pe 20 decembrie 2019 de Camera Comunelor, urmând ca pe data de 31 ianuarie a anului viitor Regatul Unit să părăsească în mod oficial blocul Uniunii – informează The Guardian. Acesta a obţinut 358 de voturi pentru şi 234 de voturi împotrivă, fiind acceptat cu o majoritate de 124 de voturi. De altfel, ieşirea Marii Britanii din Uniune până la 31 ianuarie a constituit unul dintre obiectivele din agenda primului-ministru Boris Johnson – prezentate de regina Elisabeta a II-a în cadrul discursului care a deschis sesiunea parlamentară de joi. Totuşi, regina a

ţinut să precizeze faptul că ieşirea Regatului Unit din Uniune nu va însemna sistarea relaţiilor economice, politice, culturale etc. construite pe parcursul celor 47 de ani de colaborare: Miniştrii mei vor urmări să stabilească o viitoare relaţie cu Uniunea Europeană bazată pe un acord de liber schimb, de pe urma căruia să beneficieze întregul Regat Unit. De asemenea, vom începe negocierile comerciale cu alte economii mondiale fruntaşe. Dorinţa stipulată în cadrul discursului reginei este împărtăşită şi de către preşedintele Consiliului European, Charles Michel: Votul din Camera Comunelor este un pas important în procesul de ratificare a Articolului 50. Un teren de joc egal rămâne indispensabil pentru orice viitoare relaţie între Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Modificările propuse de noul proiect pot fi rezumate astfel: interzicerea modificării şi/sau 4

prelungirii perioadei alocate tranziţiei, oferirea permisiunii instanţelor britanice de a anula deciziile Curţii Europene de Justiţie, obligaţia miniştrilor de a raporta în mod periodic Parlamentului de la Londra posibilele litigii cu UE.

După acest succes al g uvernului conservator, proiectul privind Retragerea Regatului Unit din Uniune va intra în etapa următoarea (cea a Comisiei); având în vedere faptul că reprezintă un proiect de o importanţă constituţională crucială, parlamentarii au posibilitatea de a depune amendamentele care se impun. Dacă acestea vor aduce proiectului modificări majore, care vor fi interpretate drept o nerespectare a angajamentelor stipulate în Acordul de Retragere, atunci vor constitui un motiv de respingere a proiectului. Totuşi, parcursul dezbaterilor va urma un procedeu numit (în mod ilustrativ) ping-pong: în cazul în care Camera Comunelor amendează proiectul, lorzii –în calitate de protectori constituţionali – trebuie să decidă în unanimitate dacă acceptă/refuză decizia (la rândul lor, putând aduce amendamente suplimentare). Situaţia este identică şi pentru Camera Lorzilor: dacă membrii acesteia aleg să amendeze proiectul, atunci este retrimis Camerei Comunelor. Sursă 1 Sursă 2 Sursă 3


 Alegerile prezidenţiale desfăşurate pe teritoriul României între 10-24 noiembrie 2019 au constituit prilejul unor răsturnări de situaţii şi reorientări politice majore. În primul tur, Klaus W. Iohannis (candidat al PNL) a reuşit să se poziţioneze pe primul loc la finalul scrutinului, intrând în competiție pentru al doilea tur cu fostul prim-ministru şi lider PSD, Viorica Dăncilă.

unitatea şi integritatea teritorială a României! (a rostit Klaus Iohannis în plen). În cadrul ceremoniei de investire, au participat premierul Ludovic Orban, miniştrii, fostul preşedinte Emil Constantinescu, Custodele Coroanei Române, principesa Margareta şi reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la București. În discursul susţinut la tribuna Parlamentului după investire, Klaus Iohannis a precizat că unul dintre obiectivele sale principale este acela de a construi o ţară prosperă, sigură, un stat funcţional, cu instituţii democratice

Klaus Iohannis şi-a asigurat victoria finală în cel de al doilea tur, obţinând 66.09% din totalul de voturi . Potrivit declaraţiei p u r t ă t o r u l u i d e c u v â n t B E C , M ir c e a Preoţescu, numărul votanţilor care şi-au exprimat dreptul electoral a fost de 10.031.762 (reprezentând 54.86% din numărul total de votanţi înscrişi pe listele electorale permanente din ţară). Jurământul de învestire în funcţie pentru cel de al doilea mandat a fost depus de către Klaus Iohannis pe data de 21.12, în faţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Valer Dorneanu (preşedinte al Curţii Constituţionale) a prezentat Hotărârea care validează în mod oficial alegerea preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a depus -ulterior- jurământul de investire: Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa,

consolidate, în care legea este egală pentru toţi; totodată, şi-a reafirmat poziţia şi hotărârea de a sprijini fără rezerve lupta anticorupţie. De asemenea, preşedintele a reafirmat faptul că România educată este un proiect-pilon al construcţiei României normale, pe care sunt hotărât să îl văd pus în practică şi a cerut -în chestiunile privind dezvoltarea economică a statului- o legislaţie coerentă şi adecvată realităţii, uşor de înţeles şi aplicat, eliberată de orice formă nocivă de populism. Sursă 1 Sursă 2 Sursă 3

5


 Reprezentație de teatru forum la Liceul Tehnologic „Grigore Antipa" Bacău

După o prealabilă participare în cadrul campaniei STĂ ÎN PUTEREA TA SĂ SCHIMBI CEVA, organizată de Centrul Europe Direct Bacău, în cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a sosit şi clipa în care, reprezentanții centrului să fie prezenți şi în cadrul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” cu o propunere inedită: TEATRU FORUM. De la început, elevii prezenți, plini de curiozitatea celui ce doreşte să descopere noutatea, au sorbit toate informațiile, explicațiile şi propunerile doamnei lector univ. dr. Murăraşu Nadia, care s-a comportat ca un real mentor care-şi conduce discipolii pe drumul cunoaşterii, fiind un adevărat inițiator în magia/taina dramaturgiei de improvizație. Uimitoare s-a dovedit această nouă metodă de cunoaştere a lumii, iar elevii au îmbrățişat-o cu toată plăcerea, mai ales că şi-au putut manifesta liber creativitatea de multe ori limitată de rigiditatea orelor de curs. S-a stabilit problematica ce va trebui abordată, modul de lucru şi data reprezentației (13.12.2019). Piesa a vizat valori promovate la nivelul nu numai al comunității locale, ci şi la nivel european aşa că au fost promovate aspecte precum: cetățenie activă, incluziune socială, combaterea prejudecăților, eliminarea stereotipiilor şi egalitatea de şanse. Acestea fiind stabilite s-a purces, în zilele premergătoare reprezentației, la exersarea propriu-zisă a rolurilor. 13 decembrie, ora opt, repetiția finală: Cu emoții, temeri, nelinişte şi, pe alocuri, chiar nesiguranță tinerii noştri se dovedesc a fi capabili de o reprezentație reuşită, dar să vedem ce va spune publicul? Spectatorii au fost tot elevi din clasa a XI-a care, după ce li s-a explicat conceptul, au fost invitați să vizioneze capodopera, o dramă existențială, în toată puterea cuvântului, a unei eleve ce se confruntă cu experiențele postadolescenței. Jocul tinerilor actori este elocvent, profund şi asumat. Gesturile lor, inflexiunile vocii, mimica nu sunt la întâmplare. Folosite judicios ele transmit profunzime. Finalul este grav, dar aduce ropote de aplauze deşi fețele celor prezenți au o mină serioasă. A doua reprezentație îi pune pe invitați să se integreze în piesă, să participe nemijlocit furnizând soluții la problemele identificate. Interactivitatea acestui moment îi determină să se substituie momentelor realității, să trăiască, dar mai ales să treacă obstacolele vieții. La finalul activității feed-back-ul este unul pozitiv. Un succes ce ne determină să mergem mai departe! Prof. Cătălin Popa, masterand UVAB 6


7


Lansare de carte: „Trăind şi ne-murind" Pentru că despre luna decembrie se spune în spațiul public că este „luna cadourilor”, Centrul de Informare Europe Direct, Bacău cu structura-gazdă Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a făcut un cadou de suflet studenților și oamenilor de cultură din urbea lui Bacovia prin organizarea unei lansări de carte în Sala de lectură a Bibliotecii Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Evenimentul a avut loc luni, 16 decembrie 2019, de la ora 13, iar subiectul a fost volumul Știință și destin. Giorge Pascu, din Seria Recuperatio, apărut la Editura „Egal”, Bacău, avându-i ca autori pe conf.univ.dr. Ioan Dănilă și Corina Tîrnăveanu. La eveniment au participat studenții Facultății de Litere, dar și personalități ale lumii culturale moldave (Bacău, Piatra-Neamț). Moderarea intervențiilor a fost în sarcina conf.univ.dr. Luminița Drugă, iar prezentarea cărții a fost realizată de criticul și istoricul literar Constantin Călin și dna conf.univ.dr. Petronela Savin. Luările de cuvânt au reușit să contureze nu numai portretul științific al unui om cu multiple „identități intelectuale”, ci și pe „omul cetății” care, în prima jumătate a secolului XX a avut contribuții de seamă în domenii precum lingvistică, limbă literară românească, folclor, dialectologie, iar pentru fiecare din domeniile enumerate, Giorge Pascu a lăsat posterității lucrări care și astăzi sunt pietre de temelie la baza cercetării științifice românești. În același timp, a fost apreciată și munca de câțiva ani a autorilor, în special profesorul Ioan Dănilă care, cu acribie, devotament și o pasiune rară a avut răbdarea de a culege informații, de a le decanta, astfel încât rezultatul să fie pe măsura așteptărilor. Prin această carte s-a reușit a se readuce în memoria colectivă imaginea unui om care și-a pus întreaga viață în slujba lingvisticii românești și care, „trăind și ne-murind” este un exemplu pentru generațiile actuale prinse între avatarurile globalizării.

Galerie foto  8


Câştigători Concurs LIDER EUROPEAN, ediția 2019 Aflat la a noua ediție online, concursul Lider European iniţiat de Reprezentanța Comisiei Europene în Romania este o activitate bazată pe creativitate şi provocări, care se adresează elevilor de liceu și are rolul de a dezvolta abilitățile de lider ale acestora și de a le face utile în contextul activităților legate de valorile și temele europene. De asemenea, competiţia încurajează participanţii să fructifice spiritul de echpă – indispensabil pentru beneficiul comunităţii- şi să consolideze spiritul european, în contextul activităţilor legate de valorile şi temele Uniunii. 173 de echipe s-au înscris în cadrul acestei ediţii, iar favoriţii Fortunei (clasaţi pe primele trei locuri) au fost invitaţi pe 12 decembrie la București pentru a-și prezenta proiectul în fața juriului. În urma evaluarii, a rezultat următorul clasament:

Locul I: Echipa S.T.A.D. de la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu (Târgoviște) Locul II: Echipa IMPACT TEAM de la Colegiul Economic Virgil Madgearu (Ploiești) Locul III: Echipa ATHENA de la Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu (București)

Fiecare echipă finalistă a fost recompensată cu un premiu în bani – aceştia urmând a fi acordați în numerar, prin transfer bancar sau cec (conform schemei următoare):  700 de euro pentru locul I;  500 de euro pentru locul II;  300 de euro pentru locul III;  100 de euro pentru cele 5 mențiuni. Premiile vor fi utilizate numai pentru a susține implementarea proiectelor. *Pentru a consulta rezultatele competiţiei, accesaţi aici. *Pentru a vizona galeria foto completă, accesaţi aici.

9


Informaţii utile Pentru Reprezentanța Comisiei Europene în România, accesați: https://ec.europa.eu/romania/home_ro

Pentru platforma online Ce face Europa pentru mine https://what-europe-does-for-me.eu/ro/portal/2/0 Pentru platforma online #EUANDME https://europa.eu/euandme/frontpage_ro Pentru Programul Erasmus+, accesați: https://www.erasmusplus.ro/ Pentru stagii de formare la Comisia Europeană, accesați: https://ec.europa.eu/stages/home_en Pentru publicații UE, accesați: https://publications.europa.eu/en/web/general-publications/publications

10


Ce informații, aspecte, teme etc. privind Uniunea Europeană ați dori să conțină următorul număr al acestei publicații? Trimiteți răspunsurile pe adresa europedirectbacau@gmail.com Întrebări despre Uniunea Europeană? Telefonul verde UE: 00 800 6 7 8 9 10 11 - de oriunde din UE - 9.00-18.00 CET (în zilele lucrătoare) - în orice limbă oficială a UE -Europa - www.europa.eu Site-ul oficial al Uniunii Europene vă pune la dispoziţie: - informaţii de bază cu privire la activitatea UE - cele mai noi ştiri şi evenimente din UE - link-uri către informaţii despre UE pe site-urile instituţiilor şi agenţiilor UE.

Reţeaua Europe Direct Dacă doriţi să obțineți consiliere sau sprijin în zona în care locuiţi sau să găsiţi un forum local care promovează dialogul şi informaţiile corecte privind politicile UE, contactaţi cel mai apropiat centru local de informare. Centrul de Informare „EUROPE DIRECT” (CIED) Bacău

Structură-gazdă: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Parteneri: Județul Bacău Bacău

Municipiul

Sediul: Strada Spiru Haret, nr. 8 (Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău) Tel./fax: 0234 530 255 Email: europedirectbacau@gmail.com Website Facebook page Coordonator Newletter 12/2019: Nadia-Nicoleta Morărașu, director CIED Bacău Autori: Daniel Constantin, voluntar CIED Bacău și Cătălin Popa, masteranzi la programul Cultură și literatură română, Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (UVAB) 11


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.