Drumul nostru - 42 by Editor Ercis

DRUMUL DRUMUL NOSTRU NOSTRU

SPRE SPRE UNITATEA UNITATEA CREŞTINILOR CREŞTINILOR Comisia Comisiade deEcumenism Ecumenism DDEECCEEM MBBRRIIEE 2012 2012 –– N NRR.. 42 42 FEDERAŢIA FEDERAŢIACONFERINŢA CONFERINŢAROMÂNĂ ROMÂNĂAASUPERIOARELOR SUPERIOARELOR MAJORE MAJORE 400246-CLUJ 400246-CLUJNAPOCA, NAPOCA,str. str.Maramureşului Maramureşuluinr. nr.23, 23,Telefax: Telefax:0040-264-435096 0040-264-435096 secretariatCRSM@clicknet.ro, secretariatCRSM@clicknet.ro,www.fcrsm.ro www.fcrsm.ro

şi a fost teribil. Însă acum, sunt eliberat de setea de a avea dreptate: de a mă apăra discreditându-i pe ceilalţi. Nu mai sunt în starea de a suspecta şi de a mă apăra, agăţat cu gelozie de bogăţiile mele. Primesc şi împart. Nu ţin cu precădere la ideile mele, la proiectele mele; dacă mi se prezintă mai bune, sau doar bune, chiar dacă nu cât ale mele, le accept fără plângeri. Am renunţat să mă compar cu majoritatea. Ceea ce este bun, real, adevărat este mereu cel mai bun pentru mine. Iată de ce nu mă mai tem. Dacă ne dezarmăm, dacă ne eliberăm de noi înşine, Dacă Duhul ne dă harul ca să ne deschidem Dumnezeului-Om,care reînnoieşte totul, atunci El şterge trecutul urât, ne dă un timp cu totul nou, în care totul este cu adevărat posibil.

Din cuprins Războiul cel mai dur Spre o nouă spiritualitate ecumenică (partea a II-a)

Plenara CPUC Noua evanghelizare şi deplina unitate între creştini Ştiri Textele biblice pentru Octava de rugăciune 18-25 ian 2013

(Patriarhul Atenagora) Crăciun fericit! An nou 2013 sfânt şi binecuvântat tuturor cititorilor publicaţiei noastre.

Adevăratul obiectiv al ecumenismului trebuie să fie acela de a transforma pluralitatea de Biserici

Războiul cel mai dur

confesionale separate unele de altele, într-o pluralitate de Biserici locale, care, în varietatea

Trebuie să ducem războiul cel mai dur, Cel împotriva noastră înşine. Trebuie să ne dezarmăm. Am dus această luptă ani în şir

lor de forme, sunt realmente o unică Biserică". (Joseph Ratzinger)

încheierea vizitei în Vatican a patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe din România – suntem capabili să “depăşim cu mult curaj lenevirile noastre şi micimile noastre de inimă” şi deci dacă ne angajăm să “cultivăm spiritualitatea de comuniune” – o adevărată cultură ecumenică. [...] Este nevoie de un ecumenism al întregului popor, aşa cum îl prescria Conciliul Vatican II: “Preocuparea pentru unire priveşte întreaga Biserică, atât pe credincioşi cât şi pe păstori, şi îl solicită pe fiecare după puterile lui, în viaţa creştină de fiecare zi, precum şi în cercetările teologice şi istorice” (Unitatis redintegratio, 5). Şi nu numai atât: trebuie să recunoaştem că fără cruce ecumenismul ar fi o veleitate. “Comunitatea ecumenică nu se naşte dintr-o viziune umană, ci din cruce… Biserica care s-a născut ‘sub cruce’, se renaşte ‘sub cruce’” (J. Moltmann).

PAŞI SPRE O NOUĂ SPIRITUALITATE ECUMENICĂ «SPRE O ADEVĂRATĂ CULTURĂ ECUMENICĂ» „UT OMNES UNUM SINT!” (In 17,21) Partea a II-a (partea I–a a fost publicată în nr. 41)

Charta Oecumenica este un text, un proces, dar şi un vis: o contribuţie la redeschiderea cerului albastru deasupra Europei şi a Bisericilor sale. [...] Bisericile nu sunt credibile în vestirea lor şi în mărturisirea Evangheliei, dacă se prezintă neunite sau chiar în conflict între ele. [...] La începutul acestui nou mileniu este nevoie de o adevărată atmosferă ecumenică, de o spiritualitate care uneşte, care înflăcărează sufletele, care elimină obstacolele. Este nevoie de un climat nou, o spiritualitate aşa zis de comuniune.

Pentru Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică din România, ultimii ani, au fost ani de neaşteptate evenimente ecumenice: vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în mai 1999, [...] şi vizita Patriarhului României, Preafericitul Părinte Teoctist, la Vatican, în octombrie 2002. În declaraţia comună […] există un paragraf care are un pronunţat sens şi caracter simbolic: „Întâlnirea noastră trebuie să fie considerată ca un exemplu: fraţii trebuie să se regăsească pentru a se împăca, pentru a medita împreună, pentru a descoperi mijloacele prin care să ajungă la înţelegere, pentru a-şi expune şi explica argumentele unii altora.” (pag. 2).

Trebuie „scoase din vocabularul ecumenic cuvinte cum ar fi criză, întârzieri, încetineli, imobilism, compromisuri” şi trebuie asumate ca şi cuvinte cheie pentru acest timp nou cele cum sunt „încredere, răbdare, statornicie, dialog, speranţă”. Întrebarea pe care şi-o pun atâţia, chiar cu cele mai bune intenţii, este dacă este posibilă o asemenea atitudine în faţa dificultăţilor enorme pe care, după elanul iniţial, le întâmpină drumul ecumenic şi care adesea par de nedepăşit. Un răspuns pozitiv apare posibil numai dacă – aşa cum a spus Ioan Paul al II-lea la

Cardinalul K. Lehmann, în una din intervenţiile sale, spunea: „A trecut deja primăvara ecumenismului, a trecut; urmează timpul muncii din zilele de început de vară, care cere sudoare şi sacrificiu, şi aşteptăm timpul recoltei”. Cu alte cuvinte suntem la poalele unui munte: acum începe urcuşul.  Petru, Episcop de Iaşi 2

acum, locul gloriei cereşti, unde, cu siguranţă, cu toţii se află într-o perfectă şi deplină comuniune. Deci, martirii, aşa cum sublinia Fericitul Ioan-Paul al II-lea, sunt dovada cea mai semnificativă că orice element de diviziune, de separare, poate fi depăşit prin dăruirea totală de sine pentru cauza Evangheliei. […] Ecumenismul martirilor pune în lumină şi faptul că, pe de o parte, energiile umane trebuie să fie angajate în slujirea refacerii unităţii creştinilor, dar, pe de altă parte, unitatea nu este numai opera oamenilor, ci ea trebuie primită ca pe un dar pe care Dumnezeu ni-l face nouă. Rămâne, însă, datoria noastră să ne deschidem sufletele la acest dar al unităţii şi să ne rugăm cu aceeaşi încredere mare şi cu acelaşi curaj pe care l-a arătat Fericitul Ioan-Paul al II-lea, în anul jubiliar 2000, când, cu un gest profetic, a deschis poarta sfântă a bazilicii San Paolo fuori le Mura, împreună cu delegatul Patriarhatului ecumenic de Constantinopol şi cu Arhiepiscopul anglican de Canterbury, indicând prin acest gest profetic că el nu dorea să deschidă porţile noului mileniu doar cu mâinile lui, cu două mâini, ci cu şase mâini, spre a exprima astfel profunda speranţă ecumenică ca, după un prim mileniu al creştinismului, un timp al Bisericii nedespărţite şi după un al doilea mileniu, cu mari diviziuni în Biserică, atât în Orient cât şi în Occident, cel de-al treilea mileniu să poată împlini marea sarcină de refacere a unităţii pierdute între creştini.

Relatare cu privire la ultima sesiune a Plenarei Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor, de la Roma, 12-16 nov. 2012 Fragment La fiecare doi ani, Consiliul Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor are o sesiune plenară care se desfăşoară la Roma. În acest an, tema sesiunii plenare a fost "Importanţa ecumenismului pentru noua evanghelizare". [...] Eminenţa Sa (Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Cosiliului Pontifical, n.n.) a rostit un discurs introductiv despre importanţa ecumenismului pentru noua evanghelizare. Într-un prim punct a vorbit despre noua evanghelizare şi unitatea creştinilor, despre unitatea ecumenică în serviciul unei noi evanghelizări credibile, despre secularizare ca şi consecinţă a unor acte ale creştinilor, despre evanghelizare şi ecumenism în faţa unor noi ameninţări. [...] „Ecumenismul creştin îşi aminteşte cu recunoştinţă – spunea Eminenţa Sa – că cei mai credibili martori ai credinţei şi exegeţii cei mai convingători ai Evangheliei sunt martirii care şi-au oferit propria viaţă pentru credinţă. Ei ne pot furniza şi astăzi linii de orientare pentru noua evanghelizare". [...] Întrucât astăzi toate Bisericile şi Comunităţile ecleziale au martirii lor, este corect să se vorbească despre un ecumenism al martirilor. Aceasta va aduce cu sine, dincolo de momentele dificile, şi o frumoasă promisiune: noi, creştinii şi Bisericile care trăim pe acest pământ într-o comuniune imperfectă, privind la exemplul acestor martiri care şi-au dat viaţa pentru credinţă, ne gândim cu bucurie şi la locul în care ei se află

Dacă recunoaştem că această sarcină poate fi împlinită doar atunci când Bisericile şi Comunităţile ecleziale se vor orienta în mod reînnoit către Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, atunci e evident că vom putea privi noua evanghelizare numai prin prisma unirii forţelor noastre şi a trăirii responsabilităţii ecumenice” – sunt câteva idei din discursul introductiv al Cardinalului Curt Koch. [...] Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea ne-a oferit un cuvânt de învăţătură, de încurajare, arătând că există o legătură puternică între mişcarea ecumenică şi noua evanghelizare, încurajându-ne să continuăm pe acest drum şi, chiar dacă nu vom vedea rezultate imediate, să avem încredere că lucrarea la care colaborăm este de fapt o lucrare spirituală care depăşeşte

invitaţilor, precum şi translatorilor, care au contribuit la buna desfăşurare a acestei acţiuni şi a urat tuturor o bună întoarcere acasă.[...]

capacităţile pur umane, fiind un dar divin pe care trebuie să-l primim de la Domnul. [...] Pentru concluzii a luat cuvântul cardinalul Kurt Koch. [...] A vorbit apoi despre legătura dintre noua evanghelizare şi ecumenism ca mărturie a unităţii între creştini. În continuare, a abordat două puncte importante: valoarea unităţii, care poate nu mai are aceeaşi relevanţă şi aceeaşi claritate pe care o avea în trecut. Reluând cuvântul Sfântului Părinte, a vorbit despre importanţa unităţii dintre Tradiţie şi Scriptură, conform Efeseni IV, de asemenea, în al doilea punct, a vorbit despre societatea pluralistă a religiilor şi a confesiunilor şi a viziunilor despre Dumnezeu, care ne cere mai urgent o împăcare, o unitate de vederi în privinţa ecumenismului, care să nu fie doar nişte schimburi de idei, ci să devină întradevăr schimburi de daruri spirituale: a recunoaşte bogăţia lui Hristos în ceilalţi: Dumnezeu trebuie să fie admirat în operele sale, pe care le vedem prin ceilalţi. Să învăţăm să silabisim din nou cuvintele credinţei în lumea secularizată şi mai cu seamă pentru tineret. Să găsim un limbaj potrivit, cu precădere limbajul antropologic al noii evanghelizări, să-I cerem lui Dumnezeu să putem vesti ecumenismul cu credinţă, să putem vorbi despre Dumnezeu, să putem vorbi despre prezenţa Fiului şi ajutorul Spiritului Sfânt. Limbajul teologic va trebui să utilizeze mai mult limbajul liturgic şi să încerce un dialog cu celelalte tradiţii liturgice existente; limbajul personal şi existenţial să aprofundeze tradiţiile liturgice ale celorlalte confesiuni; mărturia comună a credinţei creştine se cere a fi relevantă pentru lume. Să se utilizeze un limbaj de bucurie - „cu bucurie să vestim frumuseţea credinţei noastre", să dăm un răspuns cu bucurie lumii actuale, o viziune pozitivă despre om şi despre lume. Decizia pentru ecumenism este o decizie irevocabilă şi noul directoriu va trebui să ofere anumite linii directoare pentru noua evanghelizare. [...] Ecumenismul este o cerinţă sacră, o sarcină a fiecărui preot şi episcop; este redescoperirea frăţietăţii creştine bazată pe comuniunea de botez, dialogul carităţii. Nu e doar o cordialitate ecumenică, ci o promovare a ecumenismului aşa cum este el formulat de către Biserică în Documentul Unitatis Redintegratio, cap. I. Eminenţa Sa a încheiat, mulţumind din nou tuturor colaboratorilor, consultorilor,

† Florentin, Episcop de Cluj Gherla

NOUA EVANGHELIZARE ŞI DEPLINA UNITATE ÎNTRE CREŞTINI1 Partea I

„Provocarea noii evanghelizări se impune în Biserica universală şi ne cere să continuăm cu râvnă căutarea deplinei unităţi între creştini.” Prin aceste cuvinte, pronunţate în timpul primelor vespere din solemnitatea sfinţilor Petru şi Pavel, din 28 iunie 2010, Papa Benedict al XVI-lea anunţa instituirea Consiliului Pontifical pentru promovarea noii evanghelizări. Astfel şi-a început discursul cardinalul Kurt Koch2 la deschiderea Adunării Plenare a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, pe data de 12 noiembrie 2012, la două săptămâni după încheierea lucrărilor Adunării Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor. 1

Cf. situl : http://kairosterzomillennio.blogspot.ru/2012/11/lanuova-evangelizzazione-e-lunita-dei.html 2

Cardinalul Kurt Koch este Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Arhiepiscop-Episcop eminent în Basel (Elveţia)

Domnului, nu este surprinzător faptul că, la Conciliul Vatican II, se vedea foarte clar voinţa lui Isus şi, prin urmare, legătura inseparabilă dintre evanghelizare şi căutarea unităţii între creştini. Diviziunile din Biserică sunt, de fapt, sfâşierea unui element care prin natura lui este indivizibil, adică unitatea în Trupul lui Cristos, şi distrug credibilitatea anunţării Evangheliei. Existenţa unei strânse legături între evanghelizare şi responsabilitatea ecumenică a fost recunoscută deja de către mişcarea ecumenică în secolul XX; ea a fost începută, într-un mod decisiv, la Edimburg, în anul 1910, odată cu prima Conferinţă Mondială despre Misiuni, pe fondul căreia se scoteau în evidenţă, pe atunci binecunoscutele „mişcări ecumenice de rugăciune”. Misionarilor reuniţi la Edimburg le era foarte clar scandalul provocat de faptul că diferitele Biserici şi Comunităţi ecleziale îşi făceau concurenţă în munca misionară şi, în modul acesta, ruinau credibilitatea anunţării Evangheliei lui Isus Cristos, mai ales în continentele cele mai îndepărtate, deoarece duseseră în alte culturi, odată cu Evanghelia lui Cristos, şi diviziunile Bisericii din Europa. Prin această viziune, care s-ar putea numi profetică, ce depistează în diviziunile dintre creştini cel mai mare obstacol în evanghelizarea lumii, nu numai că prima Conferinţă Mondială despre Misiuni a devenit un punct de plecare pentru mişcarea ecumenică modernă, dar responsabilitatea misionară a Bisericii a devenit, într-un mod şi mai clar, una din temele fundamentale în ecumenism. După conferinţa de la Edimburg, responsabilitatea ecumenică şi datoria misionară sunt văzute ca inseparabile: ecumenismul şi evanghelizarea demonstrează că sunt îngemănate, că se caută şi se susţin reciproc, după o naturală logică internă.

I) Evanghelizarea nu poate fi separată de unitatea între creştini: Biserica universală – a afirmat Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor – a fost pusă în faţa acestei perspective mai ales prin cea de-a VIII-a Adunare Ordinară a Sinodului Episcopilor, care a avut ca temă „Noua evanghelizare, pentru transmiterea credinţei creştine”. Necesitatea ca noua evanghelizare să aibă o dimensiune ecumenică ne-a fost amintită în timpul Sinodului Episcopilor, mai ales prin prezenţa şi contribuţiile a numeroase delegaţii fraterne, şi constituie tema principală a acestei Adunări Plenare a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Este de datoria noastră să reflectăm profund asupra relaţiei existente între misiunea noii evanghelizări şi căutarea unităţii de către toţi cei care cred în Cristos şi care sunt botezaţi în numele său. Raportul strâns dintre noua evanghelizare şi căutarea unităţii între creştini este, în fond, tot atât de vechi ca însuşi creştinismul şi este legat de cenacol unde Isus, în ajunul patimii şi morţii sale, s-a rugat pentru unitatea discipolilor săi „pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis”(In 17, 21 ). Prin această propoziţie finală din rugăciunea Domnului în testamentul Său, evanghelistul Ioan subliniază faptul că unitatea discipolilor lui Cristos nu este un scop în sine, ci se pune în serviciul anunţării credibile a Evangheliei lui Isus Cristos în lumea actuală şi reprezintă premisa indispensabilă pentru credibilitatea mesajului creştin. Obiectivul rugăciunii pentru unitate, cum evidenţiază Papa Benedict al XVI-lea în interpretarea sa asupra rugăciunii sacerdotale a lui Isus, constă în faptul că, prin intermediul unităţii discipolilor „adevărul misiunii sale se face vizibil pentru oameni” şi este „recunoscut Isus însuşi”, adică devine „evident că El este cu adevărat Fiul”. Unitatea în serviciul unei evanghelizări credibile În faţa importanţei profunde a testamentului 5

Evanghelizarea şi ecumenismul în faţa noilor provocări. În cursul ultimelor decenii, Europa a devenit din ce în ce mai mult, un pământ al misiunilor. În lumina acestei situaţii misionare, ce priveşte astăzi toate Bisericile şi Comunităţile creştine, alianţele şi colaborările ecumenice au ajuns din nou priorităţi urgente şi toţi creştinii trebuie să înfrunte această nouă provocare, unindu-şi forţele.

Căile credibile ale unei noi evanghelizări ecumenice Dinamica misionară se naşte din bucuria Evangheliei, iar creştinii trebuie să fie convinşi că au primit, odată cu Evanghelia lui Isus Cristos, un dar atât de mare încât nu se poate ţine cu gelozie pentru sine şi nici nu se poate impune altora, ci trebuie dăruit din nou, invitându-i pe ceilalţi să-l primească.

Ceea ce agravează situaţia este faptul că această nouă realitate misionară, astăzi are impact şi în interiorul Bisericilor. Acesta este un lucru evident dacă luăm în considerare faptul că fundamentele credinţei, care erau până acum o premisă comună în ecumenism, sunt repuse în discuţie şi se deschid noi breşe, mai ales în câmpul eticii, aşa încât divergenţele confesionale trec în mare parte din planul dogmatic în acela al stilului de viaţă şi al eticii, fiind vorba în special de noile controverse complexe referitoare la bioetică, tutela vieţii umane din momentul conceperii şi până la moartea naturală, importanţa fundamentală a cuplului şi a familiei şi modul responsabil de a trăi sexualitatea. În faţa acestor numeroase controverse etice trebuie să devenim conştienţi de profunda schimbare a situaţiei ecumenice. În timp ce, într-o fază precedentă a mişcării ecumenice, era în vigoare moto-ul: „Credinţa divide şi acţiunea uneşte”, astăzi acest moto sa răsturnat, în sensul că, mai ales etica este cea care divide, în timp ce credinţa uneşte. Dar, dacă Bisericile şi Comunităţile creştine nu vor reuşi să aibă aceeaşi poziţie în faţa marilor problematici etice ale timpului nostru, acest lucru va dăuna ecumenismului creştin şi credibilităţii noii evanghelizări, pentru care o mărturie comună a ecumenismului creştin este urgentă chiar şi în problemele etice. Tocmai în lumina legăturii indispensabile dintre noua evanghelizare şi ecumenism, putem spune că aceasta reprezintă, fără îndoială, o probă fundamentală în ceea ce priveşte credibilitatea creştinismului de astăzi.

Deci, noua evanghelizare poate avea succes doar atunci când inima creştinului, plină bucuria credinţei, atinge inimile celorlaţi oameni, iar raţiunea ei vorbeşte raţiunii lor. (va urma în nr. 43) pr. Pianezze Celeste, AA Traducere făcută din italiană de Surorile Carmelitane de Torino

Împreună în Cristos, în Anul credinţei

A 15-a întâlnire a episcopilor catolici de rit oriental: Zagreb-Križevci, Croaţia, 22-25 noiembrie 2012 Întâlnirea anuală a episcopilor catolici orientali din Europa a reunit în acest an la Zagreb-Križevci, Croaţia, la invitaţia

Un grup de călugăriţe dintr-o comunitate anglicană trece la Biserica Catolică

episcopului de Križevci, PS Nikola Kekić, circa 60 de participanţi, episcopi şi experţi, sub patronajul Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE).

Unsprezece călugăriţe aparţinând uneia dintre primele comunităţi de surori înfiinţate în Biserica Anglicană au decis să intre în Biserica Catolică, mai exact în Ordinariatul personal al Fecioarei din Walsingham. Grupul Comunităţii Sfintei Fecioare Maria (CSMV), din Wantage, Oxfordshire, urmează să fie primit oficial în ianuarie 2013. În grup se află şi superioara comunităţii, Maica Winsome, CSMV.

Ca subiect principal al lucrărilor, episcopii au aprofundat tema contribuţiei specifice a Bisericilor catolice de rit oriental la misiunea comună şi universală a Bisericii, în lumina Conciliului Vatican II, a Noii Evanghelizări şi a Anului Credinţei. În timpul lucrărilor episcopii au vrut să mulţumească Sfântului Părinte pentru sprijinul său continuu acordat cunoaşterii şi aprecierii tradiţiei liturgice, teologice şi culturale a Bisericilor orientale catolice, ca bogăţie spirituală a întregii Biserici.

Ordinariatul personal al Fecioarei din Walsingham este una dintre structurile apărute la iniţiativa Papei Benedict, pentru a permite anglicanilor care revin în grupuri să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică, păstrându-şi totuşi elemente din moştenirea liturgică, spirituală şi pastorală anglicană. (sursă Cattolica.ro)

Textul central pentru Octava de rugăciune pentru unirea creştinilor - 18-25 ianuarie 2013 - este luat din cartea profetului Miheia 6,6-8 “Ceea ce Dumnezeu cere de la noi” şi a fost pregătit de creştinii din India.

La Zagreb, episcopii catolici orientali au reflectat asupra aplicării indicaţiilor conciliare în respectivele Biserici şi asupra directivelor care reglementează raportul dintre Biserica de rit latin şi Bisericile catolice orientale.

Lecturile biblice pentru fiecare zi din Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2013

Întâlnirea din anul 2013, la invitaţia PS Milan Chautur, episcop de Košice, se va desfăşura în perioada 17-20 octombrie, în Slovacia, la Košice, oraş care, anul viitor va fi capitala europeană a culturii. În acelaşi timp, se împlinesc şi 1150 de ani de la misiunea Sfinţilor Chiril şi Metodiu în această ţară. (sursă Biroul de presă CCEE)

Ziua întâia: A păşi în dialog Geneza 11,1-9 Istoria Turnului Babel şi ereditatea diversităţii nostre. Psalmul 34 (33),12-19 “Veniţi... ascultaţimă”. Domnul ne invită la convertire. Faptele Apostolilor 2,1-12 Efuziunea Duhului Sfânt, darul înţelegerii.

Luca 24,13-35 Discuţia cu Isus Înviat în timpul călătoriei

Ioan 9,1-11 Isus vindecă. Ziua a V-a: A păşi ca şi prieteni ai lui Isus Cântarea Cântărilor1,5-8 Iubirea şi iubitul Psalmul 139 (138),1-6 Tu mă cercetezi şi mă cunoşti 3Ioan,2-8 Ospitalitatea Ioan: 15,12-17 Vă numesc prieteni

Ziua a II-a: A păşi ca Trup al lui Cristos Ezechiel 37,1-14 “Aceste oase pot să renască?” Psalmul 22 (21),2-9 Slujitorul Domnului dispreţuit şi insultat strigă către Dumnezeu. Evrei 13,12-16 Chemarea de a merge la Isus “în afara zidurilor” Luca 22,14-23 Isus frânge pâinea, se dăruieşte pe Sine înainte de pătimirea sa.

Ziua a VI-a: A păşi dincolo de bariere Rut 4,13-18 Descendenţii lui Booz şi Rut Psalmul 113 (112),1-9 Dumnezeu, ajutorul celor nevoiaşi Efeseni 2,13-16 Cristos a dărâmat zidul despărţirii Matei 15,21-28 Isus şi cananeanca

Ziua a III-a: A păşi spre libertate Exod 1,15-22 Femeile evreilor ascultă de Domnul şi nu de porunca faraonului. Psalmul 17 (16),1-6 Rugăciunea încrezătoare a celui care este deschis privirii lui Dumnezeu. 2 Corinteni 3,17-18 Libertatea fiilor lui Dumnezeu în glorie. Ioan 4,4-26 Dialogul dintre Isus şi samariteană conduce la o viaţă mai liberă.

Ziua a VII-a: A păşi în solidaritate Numeri 27,1-11 Fiice cu drept de moştenire Psalmul 15 (14),1-5 Doamne, cine poate locui în casa Ta? Faptele Apostololor 2,43-47 Discipolii puneau totul în comun Luca 10,25-37 Bunul Samaritean

Ziua a IV-a: A păşi ca fii ai pământului Levitic 25,8-19 Pământul este pentru binele comun nu pentru un câştig personal. Psalmul 65 (64),6b-14 Bogăţia harului revărsat asupra pământului. Romani 8,18-25 Dorinţa de răscumpărare a întregii creaţii.

Ziua aVIII-a: A păşi împreună în rugăciune Habacuc 3,17-19 A celebra într-un moment dificil Filipeni 4,4-9 Bucuraţi-vă mereu în Domnul Luca 1,46-55 Cântarea Mariei

Comisia de Ecumenism - C.R.S.M. Sr. Marie-Anne Mathieu, SDC; Sr. Monica Dogaru, SIR; Sr. Elisabeta Balint, OA; Sr. Fabiola Compostella, CTT; (Sr. Maria Bud PFSCG, Sr. Maria Goretti SMMP , Sr. Ildikó Homa, SSS)