Mai sunt două ore... M-am foit întruna și nu știu de ce. Mai sunt două ore și trebuie să mă trezesc, să mă întorc în realitate, la ritmul meu zilnic, precis precum un ceas elvețian. Doar orarul mai osciliază ca pendulul obosit al unui ceas de perete vechi. Astăzi... nu aș merge la ore. Da, la ore, pentru că sunt încă elevă. Amuzant, mă simt totuși atât de trecută de timp și cu toate acestea sunt încă la școală. Mai exact în clasa a 12-a. A fost destul de greu, am fost transferată de la o școală la alta și am pierdut multe, niciodată nu mi-am găsit locul, ca și cum... ca și cum nu ar trebui să fiu aici sau pe unde am mai fost. Am noroc totuși. Singurul care m-a acceptat cu ciudățenile mele a fost Mike. Mike, colegul meu de bancă. Suntem prieteni de atâta timp... Singurul care nu a râs de mine sau nu și-a bătut joc pentru că sunt mai mare decât restul colegilor. Soarele îmbracă timid acoperișurile caselor din Valel. Asta înseamnă că trebuie să îmi îmbrac uniforma, să îmi pun caietele în geantă și să o iau la pas pe același drum bătătorit de sute de ori. Este mijlocul lui aprilie și totuși parcă e mult prea cald. Cămașa albă se lipește ușor de șira spinării, iar asta mă face să merg de două ori mai încet, oprindu-mă din loc în loc să o mai aranjez. Trebuie să mă grăbesc, Mike mă așteaptă la intrarea în școală. Așa face de când ne-am cunoscut.
Pe drumul spre școală trec mereu pe lângă o tarabă micuță a unei băbuțe. Are cea mai delicioasă mâncare. De data asta însă nu am timp. O zăresc din depărtare cum îmi zâmbește. Scuze, bunicuțo nu am timp astăzi! și trec pe lângă ea în grabă lăsând în urmă o față întristată. Stomacul îmi chiorăie atât de tare încât îl pot auzi printre zgomotul pantofilor, dar nu mă pot gândi acum la stomac. Trebuie să ajung la ore. Liceul de Arte ”Patru Sori” se înălța măreț, mărinduse din ce în ce mai mult cu cât înaintez. Sute de studenți se agită să intre la cursuri râzând, strigând, înghiontindu-se, iar sprijinindu-se de unul dintre stâlpii de la intrarea în școală era Mike. Mi-am fluturat mâna ca să mă zărească în timp ce am luat-o la fugă spre el. -
Hei! Mă aștepți de mult?
-
Hei! Nu, tocmai ce am sosit. De ce te grăbești așa?
-
Poveste lungă... Pe scurt m-am pierdut în gânduri... și nu credeam că va fi așa de cald azi! Am mai pierdut timp și aranjându-mi cămașa, nici n-am mai apucat să îmi cumpăr de mâncare. Nu am vrut să mă aștepți prea mult.
-
Am înțeles. Vrei să mergem să mâncăm ceva și revenim mai târziu? Sincer, nu am chef de ore azi,
mai ales că n-aș vrea să mai asist la încă o oră de matematică. Simt că voi înnebuni. -
Stai, stai. Nici să nu-ți treacă prin cap să te folosești de stomacul meu pentru a chiuli de la ore. Mergem la ore și gata. Avem timp de mâncare și în pauză.
-
Hai...! Credeam că scap și eu de ore. Fie ca tine... Ai planuri pentru azi după ore?
-
Nu prea cred... nu sunt în apele mele astăzi. Curtea școlii aproape că se golise. Mai eram noi și încă doi trei elevi. Probabil că întârziasem deja. Să mai și lipsim, ce idee...
-
Hai să intrăm... probabil ne așteaptă profa și ar fi mai bine să nu ne luăm absență. Și așa nu stau prea bine cu situația la mate. I-am răspuns cu jumătate de gură, nu prea încântat de răspunsul ei. Poat ar fi fost mai bine să ne începem dimineața cu o cafea și un mic dejun servit în oraș, decât cu o ecuație servită fără gust la nivel mental.
-
Da... Mike, eu...
-
Ce este? Spune...
Dar nu am mai apucat să spun nimic. Profesoara a deschis ușa și ne-a poftit autoritar înauntru. Desigur, colegii
noștrii nu puteau fi mai drăguți și au început să râdă de noi. Am preferat să pun capul în pământ. Mike se îndrepta spre bancă vizibil afectat de afirmațiile răutăcioase ale colegilor, dar nu a scos un cuvânt. Îl admir pentru stăpânirea de sine pe care o are. Eu nu sunt așa, sunt lașă, plec capul când se aruncă cu pietre. Poate că Gaia poate să tacă, dar eu nu o pot face când văd cât de lingăi sunt colegii noștri. Genul de persoane care îi pupă în fund pe dascăli pentru note mari. Tot felul de fițoși care nu-și văd de lungul nasului. O las pe Gaia să intre în bancă, pentru că ea stă la geam, iar eu la margine. M-am așezat în cele din urmă, lucru care a creat multă zarvă în jur. Nu m-am putut abține să nu dau cu mapa de bancă, să mă uit la clasă și să întreb cu voce tare. -
Care rasa voastră are vreo problemă?
În acel moment am văzut privirea Gaiei cum mă ceartă, iar profa a amuțit făcând ochii mari, ridicându-mă în picioare și țipând ca o descreierată, amenințând în stânga și în dreapta că voi ajunge la director. De parcă situația mea putea ajunge mai rău de atât... Încă o belea și iar marchez materia asta la secțiunea corigențe. Cu toate astea nu m-am putut abține. Nu am putut înghiți mizeriile colegilor. Bastarzi... -
Ai înnebunit? I-am șoptit trăgându-l de mânecă.
Nu i-am răspuns. M-am uitat la ea, iar mai apoi la profă. Cred că am făcut mai mult rău decât bine. Prefer să o ignor pe profă căci nu mai am ce face și mă așez și eu în cele din urmă în tăcere și plin de nervi. Nu pot să îl înțeleg câteodată. Se bagă mereu în belele. E mult prea nervos ca să îl mai pot întreba. Privirea mea s-a îndepărtat de el și a ajuns înafara geamului prăfuit. Cerul era albastru cristalin, nepătat de nori, iar păsările zburdau libere. Nu ca noi, captivi în rutină. Profa avea un talent înnăscut de a-mi omorâ cheful de viață cu ecuațiile ei. Mă simt precum o rață într-un țarc cu găini. Nu am ce căuta la ora asta. Mii de gânduri care se rezumă la starea mea de la ora de mate... Deși Gaia stă lângă mine, pare absentă. Nici ea nu prea pare atrasă de ora asta sau poate întâmplarea de mai devreme a afectat-o. Ce să mai spun? Probabil că ea s-a obișnuit deja ca ceilalți să facă tot felul de glume de prost gust pe seama ei, pe seama faptului că e cu 2 ani mai mare decât cei din clasă și pentru că e... diferită. Diferită în sensul bun al cuvântului. Plictisită își rotește mâna pe foaia din caiet și dă viață unui desen. Un personaj în stilul manga, îmbrăcat destul de sumbru. Gaia desenează și pictează ori când este prea fericită, ori când ceva nu este în regulă. Sunt sigur că nu este fericită, se vede pe chipul ei... Mmm... m-am strâmbat puțin în semn de protest, iar profa și-a și ațintit privirea asupra mea.
Comanda „In Tenebrele Valhalei�, volumele 1 si 2 printr-un email la adresa: contact_itv@yahoo.com Pret vol.1: 15 lei + taxa Postala Pret vol.2: 15 lei + taxa Postala Pret vol.1 + vol.2 = 30 lei + taxa Postala Pagina facebook: http://facebook.com/intenebrelevalhalei