Raport ipp 2016

Page 1

A patra ediție a Indicelui agregat al Activității Parlamentare: clasamentul grupurilor parlamentare și al parlamentarilor August 2016

Ana-Maria UNGHEANU1 Ana-Maria IATCU2 Ce este indicele activității parlamentare? Pentru monitorizarea activității parlamentare a fost creat un indice cu ajutorul căruia am clasificat activitatea deputaților și senatorilor în actualul mandat, dar și a grupurilor parlamentare. În această ediție, pentru prima dată, a fost introdus și clasamentul pe județe. Indicele activității parlamentare (în continuare IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României, și anume inițiative legislative, luări de cuvânt, declarații politice, interpelări și întrebări parlamentare, dar și moțiunile de cenzură semnate. În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară de la inaugurarea prezentei legislaturi la 22 decembrie 2012 până la 30 iunie 2016, deci în cele 7 sesiuni parlamentare, am stabilit valoarea indicelui atât la nivel individual pentru fiecare parlamentar, dar și la nivelul grupurilor parlamentare și la nivel județean. Analiza de față reprezintă a patra ediție a raportului asupra activității parlamentare; IAP a fost calculat pentru prima dată în decembrie 20133, la încheierea primelor două sesiuni parlamentare din actualul mandat. IAP este o completare la monitorizarea activității parlamentare pe care o face anual Institutul de Politici Publice (IPP) din anul 2005 până în prezent, în „Raportul de monitorizare: oglinda activității parlamentarilor”4. IAP atașează fotografiei statistice publicate de IPP și analiza activității grupurilor parlamentare și a parlamentarilor în mod individual.

Absolventă a Masteratului de Relații Internaționale, din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București , e-mail: ana.ungheanu@gmail.com 2 Absolventă a Masteratului de Economie Internațională și Afaceri Europene, din cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice, București, e-mail: anamaria_iatcu@yahoo.com 3 Publicat în Revista „Expert Electoral”, Autoritatea Electorală Permanentă, nr 3 (7), 2014. 4 Disponibil aici: http://www.ipp.ro/library/raport%201%20an_2013_final.pdf 1

1


Metodologie IAP reprezintă o medie ponderată a principalelor activități parlamentare, calculat după cum urmează: IAP = IL*30% + LC*25% + DP*20% + ITP*15% + M*10%, unde: IL – inițiative legislative LC – luări de cuvânt DP – declarații politice ITP – întrebări și interpelări M – moțiuni IAP la nivel individual este un indice cantitativ. Cea mai mare pondere în alcătuirea sa o au inițiativele legislative (în proporție de 30%), urmat de luările de cuvânt (25%), declarațiile politice (20%), întrebări și interpelări (15%) și moțiuni (10%). Ca limită metodologică, menționăm că nu am luat în calcul prezența parlamentarilor la ședințele de plen. În unele cazuri, valoarea foarte mare a IAP este rezultatul numărului mare de luări de cuvânt al liderilor de grup, președinților și vicepreședinților de Cameră sau Senat, prin natura funcției deținute. Datele utilizate sunt oficiale, prezentate public pe pagina fiecărui parlamentar, pe site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro) și al Senatului (www.senat.ro) la mijlocul lunii august 2016. 1. Indicele Activismului Senatului este mai mare decât la Camera Deputaților IAP pentru Camera Deputaților are o valoare medie de 44,21. În medie, fiecare reprezentat al Camerei Deputaților a avut până la 15 august 2016 câte 51 de inițiative legislative, 72 de luări de cuvânt, 27 de declarații politice, 32 de întrebări și interpelări și 6 moțiuni semnate. IAP mediu pentru Senat este de 54,39, ceea ce înseamnă că fiecare senator al României a avut în medie câte 54 de inițiative legislative, 114 de luări de cuvânt, 16 declarații politice, 43 întrebări și interpelări și 3 moțiuni semnate.

2. Rezultatele IAP la nivelul grupurilor parlamentare În cea de-a patra ediție, grupul neafiliaților s-a situat pe primul loc în topul grupurilor parlamentare, cu o valoare medie a IAP de 62,56. După ce în cea de-a treia ediție, PNL a condus clasamentul cu un indice al activității parlamentare de 41,03, iar în primele două ediții ale Indicelui Activității Parlamentare pe primul loc s-a aflat Partidul Democrat Liberal. Aceste schimbări au survenit pe fondul modificării grupurilor parlamentare. Spre deosebire de ediția anterioară, am luat în considerare grupul Liberal Conservator (ALDE) și grupul UNPR. Grupul minorităților, UNPR și UDMR sunt cele mai puțin active grupuri parlamentare, cu cele mai scăzute niveluri ale IAP, la finalul primelor 7 sesiuni parlamentare. (Tabel 1)

2


Tabel 1. Topul grupurilor parlamentare în funcție de valoarea IAP Topul grupurilor parlamentare, valoare IAP La încheierea La încheierea celor La încheierea primelor 3 5 sesiuni celor 7 sesiuni sesiuni parlamentare parlamentare Nr. Grup parlamentare (iulie 2015) (august 2016) crt. parlamentar (iulie 2014) 62,56 Parlamentari 1. 13,46 31,94 neafiliați 51,67 2. 22,16 41,03 PNL

Creștere,%

95,86% 25,93%

47,37

17,74%

-

41,25

-

-

-

29,04

-

19,02

22,35

28,64

28,14%

4.

PSD

25,71

40,23

5.

ALDE

-

6.

UNPR

7.

UDMR

26,4 Grupul 20,05% 13,25 21,99 minorităților *IAP al grupurilor parlamentare reprezintă media aritmetică dintre IAP ponderat pentru Camera Deputaților și IAP ponderat pentru Senat al grupurilor respective. ** Au fost luați în considerare atât deputații și senatorii activi, cât și cei care și-au dat demisia de-a lungul acestei legislaturi. Sursa: calcule ale autorilor, august 2016 8.

Cel mai harnic grup parlamentar din actuala legislatură este cel al parlamentarilor neafiliați, care are un indice al activității parlamentare de 62,56. Acesta a înregistrat și cea mai mare creștere cu peste 95%, față de ediția anterioară, indicele activității parlamentare al acestora aproape s-a dublat. Totodată, a reușit să depășească indicele grupului PNL, cel care s-a situat pe primul loc în primele trei ediții. Această creștere se datorează în mare parte schimbării grupului parlamentar al deputatului Valeriu Zgonea care are cel mai mare indice al activității parlamentare. În cazul PNL, IAP-ul a înregistrat o creștere cu 25,93% față de primele cinci sesiuni parlamentare comparativ cu creșterea de 85,15 de procente din primele 5 sesiuni parlamentare față de primele trei sesiuni parlamentare. Astfel, grupul liberalilor se situează pe locul 2 în clasament. PSD a înregistrat cea mai mică creștere cu 17,74% mai mult față de iulie 2015, în ciuda faptului că Partidul Social Democrat deține majoritatea parlamentară. UDMR a înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă de 28,14%, însă rămâne în continuare printre grupurile parlamentare cele mai inactive. Grupul minorităților a înregistrat și el o creștere a activității parlamentare (26,37%), cu toate că numărul deputaților a rămas constant, de 17 deputați. Grupul minorităților nu are reprezentanți în Senat.

3


Analizând fiecare dintre indicatorii luați în calcul la alcătuirea IAP observăm că grupul neafiliaților a devenit cel mai harnic grup parlamentar, în timp ce grupul majoritar PSD a devenit cel mai puțin activ în Parlament. (Tabel 2) Tabel 2. Topul grupurilor parlamentare pe categorii de indici la sfârșitul celor 3 sesiuni parlamentare Întrebări IAP Partide Inițiative Luări de Declarații Moțiuni și politice legislative cuvânt politice semnate interpelări 62,56 Neafiliați 51,03 146,6 20,77 40,23 4,09 51,67 PNL 57,82 88,71 24,2 40,89 11,69 47,37 PSD 52,82 83,34 27,69 33,79 0,91 41,25 ALDE 40,05 74,3 22,33 39,73 2,4 28,64 UDMR 44,07 49,34 3,93 14,96 0,56 29,04 UNPR 50 23,63 16,04 30 4,25 26,4 Minorități 30,39 49,89 11,78 16,39 0 40,99 Medie 46,59 73,69 18,1 30,86 3,41 *Valorile finale reprezintă media aritmetică dintre valorile medii ponderate ale fiecărui grup pentru ambele camere ale Parlamentului. **Cu verde sunt marcate valorile superioare, iar cu rosu valorile inferioare. Sursa: calcule ale autorilor, august 2016. 3. Principalele rezultate la nivelul parlamentarilor a). Topul parlamentarilor în funcție de gen Femeile din Parlamentul României s-au dovedit a fi cu peste 31,5% mai active decât bărbații, în prezenta legislatură. IAP-ul acestora este de 59,98, față de cel al colegilor bărbați, de doar 45,58. (Tabel 3) Cele 56 de deputate s-au dovedit a fi cu 18,76% mai active decât cei 360 de deputați, iar cele 13 senatoare sunt cu 99,03% mai active decât cei 166 de senatori. Calculele iau în considerare activitatea tuturor demnitarilor, inclusiv a celor care și-au dat demisia de-a lungul acestei legislaturi. Din totalul de 595 de demnitari, în prezent mai sunt 514 deputați și senatori. Dintre acești doar 1 din 7 parlamentari este femeie. Mai mult, numărul femeilor senator a scăzut la finalul acestei sesiuni parlamentare de la 13 senatoare la 10.5

Indicele agregat al Activității Parlamentare a fost calculat ținând cont și de parlamentarii care și-au încheiat activitatea în timpul sau la sfârșitul acestei legislaturi. 5

4


Tabel 3. Valoarea IAP în funcție de gen Luări Inițiative Gen de legislative cuvânt Camera Dep.

Decl. politice

Întrebări și Semnături interpelări pe moțiuni

IAP

Nr. total parl.

B

49.84

73.09

24.84

29.19

5.54

43.12

360

F

59.54

66.77

39.82

52.77

7.77

51.21

56

B

52.65

102.28

14.58

41.33

2.58

50.74

166

F

71.69

258.23

27.15

61.23

3.077

100.99

13

B

51.25

87.69

19.71

35.26

4.06

46.93

F

65.62

162.5

33.49

57

5.42

76.1

Senat

Medie Sursa: calcule ale autorilor, august 2016 Cele mai active deputate sunt Andreea Paul (PNL, IAP – 181,8), Claudia Boghicevici (PNL, IAP – 166,55) și Ana Birchall (PSD, IAP –152,75) (vezi Tabel 4). Anexa 1 prezintă topul celor mai active 15 femei din Camera Deputaților. Cele mai active senatoare sunt Cristiana Anghel (PC, IAP – 379,95), Doina Federovici (PSD, IAP – 201,45) și Doina Silistru (PSD, IAP – 128,55), conform tabelului 4. Anexa 2 prezintă topul celor mai active 15 femei din Senat. Tabel 4. Topul celor mai active deputate și senatoare Prenume/Nume Grup parlamentar Top 3 - cele mai active deputate Maria-Andreea PAUL PNL Claudia BOGHICEVICI PNL Ana BIRCHALL PSD Top 3 - cele mai active senatoare Cristiana-Irina ANGHEL PC Doina-Elena FEDEROVICI PSD Doina SILISTRU PSD Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

5

Indicele activității parlamentare 181,8 166,55 152,75 379,95 201,45 128,55


b) Topul celor mai activi parlamentari Pe baza IAP am calculat topul celor mai activi 15 parlamentari din ambele camere ale Parlamentului din acestă legislatură (2012-prezent). Tabel 5. Topul celor mai activi 15 parlamentari după valoarea IAP Nr. crt.

Prenume/ Nume

Grup parlamentar

Indicele activității parlamentare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

ZGONEA Valeriu Ştefan CIUHODARU Tudor OPREA Dumitru IORDACHE Florin ANGHEL Cristiana Irina HREBENCIUC Viorel OLTEAN Ioan PÂSLARU FlorinVLASE Costin Petru Gabriel GHEORGHE Florin FEDEROVICI Doina HAŞOTTI Puiu Elena IOVESCU Ioan PAUL Maria-Andreea BOGHICEVICI Claudia

neafiliat PSD PNL PSD LC PSD PNL PSD PSD PSD PSD PNL Fără apartenență PNL PNL

1015.15 673.3 499.2 492.6 379.95 236.3 225.9 217.05 212.6 209.9 201.45 195.1 189.95 181.8 166.55

Valoarea superioară a IAP în cazul ocupanților pozițiilor 1 și 4 este dată de numărul foarte ridicat de luări de cuvânt. Valeriu Zgonea a deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților, drept urmare are 4027 luări de cuvânt. În timp ce fostul Vicepreședintele și actualul Președinte interimar al Camerei Deputaților Florin Iordache are 1786 luări de cuvânt. Deși Valeriu Zgonea este cel mai activ parlamentar, trebuie menționat că acesta nu are nicio întrebare, interpelare sau moțiune semnată. În schimb, ocupantul locului al doilea, Tudor Ciuhodaru, a înregistrat 172 inițiative legislative, 1411 luări de cuvânt, 1188 declarații politice, 203 întrebări și interpelări și 9 moțiuni semnate. În Anexa 3 este prezentat topul celor mai activi 15 parlamentari din Camera Deputaților, iar Anexa 4 prezintă topul celor mai activi 15 parlamentari din Senat.

c) Topul celor mai inactivi parlamentari Deputatul Ghiță Sebastian-Aurelian continuă să fie singurul parlamentar activ „codaș”, cu o valoare a IAP mai mică de 1. În această ediție valoarea IAP a deputatului este de 0,85, în creștere față de ediția anterioară când valoarea indicelui agregat al activității sale parlamentare a fost de 0,5. Spre deosebire de cea de-a treia ediție, când deputatul a avut doar două luări de cuvânt, în perioada septembrie 2015 – iulie 2016 a avut o nouă luare de cuvânt, ajungând astfel la un total de 3, și a semnat o moțiune de cenzură. 6


În ceea ce privește legislatura actuală, deputatul Niculescu Mizil-Ștefănescu Oana a înregistrat un IAP mai scăzut decât al deputatului Ghiță Sebastian. În cei aproape 2 ani și jumătate cât a fost în funcție, doamna deputat nu a avut niciun fel de activitate. Singura declarație susținută este cea de depunerea a jurământului obligatoriu de la începutul mandatului. În anexa 5 este prezentat topul primilor 15 parlamentari cu cel mai scăzut IAP din actuala legislatură (2012 – prezent). Tabel 6. Topul parlamentarilor activi cu cel mai scăzut IAP Grup Nr. crt. Nume parlamentar Ghiţă Sebastian-Aurelian PSD 1 2 Chițoiu Daniel ALDE Simionescu Adrian 3 Constantin PSD Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

Indicele activității parlamentare 0,85 3,15 3,55

Tabel 7. Topul parlamentarilor cu cel mai scăzut IAP Nr. crt. 1

Nume Niculescu-Mizil Ştefănescu Oana Nechita Aurel

Grup parlamentar PSD PSD

Indicele activității parlamentare 0.25 0.4

Mandat încheiat 12.03.2015 4.06.2013

2 Becali George PNL 3 Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

0.75

25.03.2013

d) Topul celor mai active județe În această ediție, pentru prima dată, a fost realizat și topul celor mai active județe. Valorile finale reprezintă media aritmetică a valorii indicelui agregat al activității parlamentare al tuturor deputaților și senatorilor din județul respectiv, care a deținut un mandat în această legislatură. Cel mai activ județ, din punctul de vedere al valorii medii IAP obținut de senatorii și deputații trimiși în Parlamentul României, este județul Vaslui. Valoarea medie a deputaților și senatorilor vasluieni este de 101,13. În medie, parlamentarii vasluieni au avut 65 de inițiative legislative, 191 luări de cuvânt, 120 de declarații politice, 64 de interpelări și întrebări parlamentare și 4 moțiuni semnate. La polul opus se află județul Mehedinți, cu o valoare medie IAP de 19,66.

7


Tabel 8. Topul primelor 5 județelor cu cea mai mare valoare IAP Nr. Luări Întrebări Inițiative Decl. Moțiuni Crt Județ de și legislative politice semnate cuvânt interpelări

IAP

1.

Vaslui

64.62

191.38

119.77

63.77

3.85

101.13

2.

Dolj

35.8

318.05

8.65

9.5

5.65

93.97

3.

Iași

61.96

149.8

45.16

84.76

4.4

78.22

4.

BistrițaNăsăud

58.71

193

30.14

19

6.43

75.38

Olt

56.54

181.23

16.46

15

2.23

68.03

5.

Sursa: calcule ale autorilor, august 2016. Tabel 9. Topul primelor 5 județelor cu cea mai scăzută valoare IAP Nr. Luări Inițiative Declarații Întrebări și Crt Județ de legislative politice interpelări cuvânt

Moțiuni semnate

IAP

1.

Mehedinți

31.75

34

2.62

6

2.12

19.66

2.

Teleorman

35.75

23.92

8

9.58

3.5

20.09

3.

CarașSeverin

42.42

22.42

9.92

9.92

4.67

22.27

4.

Dâmbovița

39.47

30.4

10.73

15.06

4.2

24.27

5.

Harghita

36.14

55.71

1.7

6.57

1.57

26.26

Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

8


Concluzii IAP este un instrument util pentru a atrage atenția asupra activității depuse de aleșii poporului în Parlamentul României. De asemenea, face posibilă analiza comparativă a activității grupurilor parlamentare și la nivel individual, dar și în funcție de genul aleșilor noștri. Pe baza IAP, putem trage următoarele concluzii: 1. Din totalul de 595 de demnitari, în prezent sunt activi 357 de deputați și 157 de senatori. Cei mai mulți și-au dat demisia în anul 2016. În anul 2013, 10 demnitari s-au retras, în anul 2014 s-au retras 18, iar în anul 2015 s-au retras 20, în timp ce în ultimele două sesiuni parlamentare s-au retras 33 de deputați și senatori. Cei mai mulți s-au retras ca urmare a schimbării funcției, mai exact 34 de demnitari, alți 30 s-au retras din cauza unor probleme de natură penală, iar alți 17 s-au retras din alte cauze. 2. Femeile s-au dovedit a fi cu peste 31,5% mai active decât bărbații, în prezenta legislatură. IAP-ul acestora este de 59,98, față de cel al partenerilor bărbați, de doar 45,58. Cele 56 de deputate s-au dovedit a fi cu 18,76% mai active decât cei 360 de deputați, iar cele 13 senatoare sunt cu 99,03% mai active decât cei 166 de senatori. 3. Cei 179 de senatori au fost cu 23% mai harnici decât cei 416 deputați. IAP pentru Camera Deputaților are o valoare medie de 44,21, în timp ce IAP mediu pentru Senat este de 54,39. 4. Cel mai harnic grup parlamentar din actuala legislatură este cel al parlamentarilor neafiliați, care are un indice al activității parlamentare de 62,56. Acesta a înregistrat și cea mai mare creștere cu peste 95%, față de ediția anterioară, indicele activității parlamentare al acestora aproape s-a dublat. Totodată, a reușit să depășească indicele grupului PNL, cel care sa situat pe primul loc în primele trei ediții. Această creștere se datorează în mare parte reordonării grupurilor parlamentare, dar și schimbării grupului parlamentar de către Valeriu Zgonea care are cel mai mare indice al activității parlamentare.

9


Anexa 1. Topul celor mai active 15 femei parlamentar după valoarea IAP din Camera Deputaților Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Prenume/ Nume

Inițiative legislative

Paul Maria-Andreea 84 Boghicevici Claudia 99 Birchall Ana 89 Hărău Eleonora-Carmen 117 Negruţ Cornelia 68 Nassar Rodica 40 Turcan Raluca 71 Bogdănici CameliaMargareta 89 Nistor Marioara 72 Ciobanu Liliana 71 Ardeleanu Sanda-Maria 98 Cherecheş Florica 113 Intotero Natalia-Elena 81 Nichita Cristina 85 Zaharcu Neviser 55 Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

Luări de cuvânt

Declarații politice

Întrebări și interpelări

Moțiuni semnate

Grup parlamentar

324 274 275 154 124 363 140

176 201 111 111 116 22 99

252 171 234 188 274 0 122

26 25 0 13 2 1 26

PNL PNL PSD PNL ALDE PSD PNL

114 100 83 105 85 110 82 47

83 94 81 90 58 87 66 46

128 155 187 32 71 43 29 165

12 7 11 26 14 1 1 1

1

UNPR UNPR neafiliat PNL PNL PSD PSD PSD

Indicele activității parlamentare 181.8 166.55 152.75 125.3 115.9 107.25 97 92.2 89.35 87.4 81.05 78.8 75.75 63.65 62.3


Anexa 2. Topul celor mai active femei parlamentar după valoarea IAP din Senat Nr. crt.

Prenume/ Nume

Inițiative

Luări de

Declarații

Întrebări și

Moțiuni

Grup

legislative

cuvânt

politice

interpelări

semnate

parlamentar

Indicele activității parlamentare

1

ANGHEL Cristiana-Irina

57

1398

12

73

0

PC

379.95

2

FEDEROVICI Doina-Elena

165

492

63

109

0

PSD

201.45

3

SILISTRU Doina

106

274

70

95

0

PSD

128.55

4

FIREA Gabriela

125

157

80

104

0

PSD

108.35

5

ANDRONESCU Ecaterina

80

242

3

1

0

PSD

85.25

6

CREŢU Gabriela

56

215

30

38

0

PSD

82.25

7

BOAGIU Anca-Daniela

24

122

6

133

7

PNL

59.55

8

MIRON Vasilica-Steliana

79

81

5

87

9

PNL

58.9

9

BIRÓ Rozalia-Ibolya

41

63

54

95

0

UDMR

53.1

10

POPA Mihaela

80

96

9

14

9

PNL

52.8

11

CÂMPEANU Mariana

38

132

0

7

6

PNL

46.05

12

TUDOR Doina-Anca

66

25

21

40

9

PNL

37.15

13

JIPA Florina-Ruxandra

15

60

0

0

0

PSD

19.5

Topul celor mai active 13 femei parlamentare după valoarea IAP din Senat Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

2


Anexa 3.

Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Topul celor mai activi 15 bărbați parlamentar din Camera Deputaților Luări de Declarații Întrebări și Inițiative Prenume/ Nume politice interpelări legislative cuvân t Zgonea Valeriu Ştefan 28 Ciuhodaru Tudor 172 Iordache Florin 133 Hrebenciuc Viorel 6 Oltean Ioan 47 Pâslaru Florin-Costin 70 Vlase Petru Gabriel 40 Gheorghe Florin 109 Neacşu Marian 109 Iacoban Sorin-Avram 91 Gheorghe Tinel 83 Iane Ovidiu-Cristian 72 Mitrea Miron 7 Motreanu Dan-Ştefan 45 Cernea Remus-Florinel 87 Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

4027 1411 1786 938 735 232 802 261 477 309 447 195 0 453 361

0 1188 20 0 95 86 0 141 6 111 25 68 652 2 24

0 203 14 0 45 805 0 551 58 171 37 385 0 5 15

1

Moțiuni semnate

Grup parlamentar

Indicele activității parlamentare

0 9 1 0 23 1 1 11 1 1 26 1 0 14 1

neafiliat PSD PSD PSD PNL PSD PSD PSD PSD PSD PNL PSD PSD PNL neafiliat

1015.15 673.3 492.6 236.3 225.9 217.05 212.6 209.9 161.95 152.5 149.8 141.8 132.5 129.3 123.5


Anexa 4. Topul celor mai activi 15 bărbați parlamentar din Senat.

Nr. crt.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Prenume/ Nume

OPREA Dumitru HAŞOTTI Puiu IOVESCU Ioan POPA Nicolae Vlad VOCHIŢOIU Haralambie CORDOŞ Alexandru SÂRBU Ilie BUMBU Octavian-Liviu MOTOC Octavian BARBU Tudor TODIRAŞCU Valeriu AGRIGOROAEI Ionel PEREŞ Alexandru SAGHIAN Gheorghe TIŞE Alin-Păunel Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

Inițiative legislative

Luări de cuvânt

Declarații politice

Întrebări și interpelăr i

62 77 90 78 74 110 60 220 98 37 101 65 60 78 54

1707 669 633 544 368 228 489 240 374 470 310 266 284 256 162

104 14 7 7 50 33 0 21 17 6 39 33 29 72 81

215 7 22 20 176 296 3 17 36 5 101 257 232 166 324

2

Moțiuni semnate

Grup parlamen tar

8 9 0 7 0 0 0 0 8 9 7 0 8 0 8

PNL PNL Fara PNL apartenent Fara a PSD apartenent PSD a PSD PNL PNL PNL PSD PNL Fara PNL apartenent a

Indicele activității parlamen tare 499.2 195.1 189.95 164.5 150.6 141 140.7 132.75 132.5 131.45 131.45 131.15 130.4 126.7 122.3


Anexa 5. Topul primilor 15 parlamentari cu cel mai scăzut IAP Luări Inițiative de legislative Nr. crt. Nume cuvânt Niculescu-Mizil 0 Ştefănescu Oana 2 Nechita Aurel 0 3 Becali George 0 4 Nica Dan 1 5 Ghiţă Sebastian-Aurelian 0 6 SOLOMON Antonie 2 7 STOICA Ştefan 1 8 OLOSZ Gergely 3 9 Fenechiu Relu 4 10 7 Grosaru Mircea 11 Vasilescu Nicolae 5 12 Chiţoiu Daniel 4 13 Simionescu Adrian 7 14 Bleotu Vasile 10 Constantin 15 MIHAI Alfred-Laurentiu 10 Sursa: calcule ale autorilor, august 2016. 1

Indicele

Mandat

Grup

activității

încheiat

parlamentar

parlamentare

0

PSD

0.25

12.03.2015

0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 2 0 0 0

PSD PNL PSD PSD PPDD PSD UDMR PNL Minorități PSD ALDE PSD PSD Neafiliat

0.4 0.75 0.8 0.85 1.45 1.8 1.9 2.7 2.85 3.15 3.15 3.55 3.75 3.9

4.06.2013 25.03.2013 23.06.2014

Declarații

Întrebări și

Moțiuni

politice

interpelări

semnate

1

0

0

1 3 2 3 1 6 4 6 3 5 7 3 3 3

0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 0 2 0 0

1 0 0 0 4 0 0 0 0 0 0 2 0 1

Antonio

3

20.09.2013 4.02.2014 13.05.2013 30.01.2014 3.02.2014 10.12.2013 (decedat) 11.03.2014


Anexa 6. Clasamentul județelor în funcție de valoarea IAP Indicele activității Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22.

Județ

parlamentare 101.13

Vaslui Dolj Iași Bistrița-Năsăud Olt Ialomița Cluj Bacău Brăila Botoșani Alba Constanța Giurgiu Satu Mare Galați Vrancea Tulcea Suceava Timiș Bihor Maramureș Hunedoara

93.97 78.22 75.38 68.03 66.68 63.01 60.34 56.85 55.68 53.67 52.75 52.56 51.61 51.36 48.77 47.08 45.68 45.15 44.20 43.64 43.62 4


23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42.

Călărași Brașov Vâlcea Arad Mureș Ilfov Neamț Sibiu Prahova Gorj Sălaj București Argeș Covasna Buzău Harghita Dâmbovița Caraș-Severin Teleorman Mehedinți Sursa: calcule ale autorilor, august 2016.

43.15 43.02 42.09 41.89 41.77 41.57 41.56 41.52 39.74 36.82 35.32 29.88 29.59 29.37 28.41 26.26 24.27 22.27 20.09 19.66

5


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.