D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 0 9
CARTEA DE NOAPTE
R`zvan Petrescu
Nevoile lui Petrarca Marco Santagata, Copistul Editura Humanitas, 2008
Cu cronicu]a de-acum \mplinesc trei ani de c\nd ]in rubrica asta, g`rg`ri]ele mele. Am citit pentru voi un teanc de c`r]i cu clitoris, cu pistoale, cu farfurii zbur`toare, numai ca s` scriu apoi ceva nostim pentru a v` face s` r\de]i, c` prea s\nte]i \ntristate de c\nd v-a]i n`scut, mai ave]i [i copii, sp`la]i vase, v` da]i cu oj`, e groaznic. Ei bine, am obosit. N-ave]i idee ce greu e s` cite[ti romane-gunoi [i dup` aia s` le diseci nonconformist [i cu umor, mai ales c` la multe dintre ele \]i piere umorul ca la chirurg. Iar la pu]inele c`r]i bune pe care-am pus m\na de regul` nu am idee ce-ar trebui s` compun, pentru c` rubrica ar trebui s` con]in` doar c\teva cuvinte, citi]i cartea X, e excelent`, at\t. S` poveste[ti subiectul [i s` lauzi autorul, astea-s lucruri pe care le fac adev`ra]ii critici literari, au bagaj tehnic, r`bdare, pupila mare, or, eu nu s\nt dec\t un cititor dublat de scriitorul amenin]at de parazitarea cu termeni lubrici [i pozi]ii kamasutriene din care nu po]i sta la computer ca s`-]i construie[ti propriile texte, am \ncercat, [i am ob]inut admira]ia copilului, enervarea so]iei [i o stare de uluire din care nu mai ies. Copistul se situeaz` \n zona gri – despre care iar e dificil s` scrii, pentru c`, pe de o parte, nu ai ce s` ag`]i ca s` faci glume, iar pe de alta, nu-i nici o scriere care s` te impresioneze [i s` po]i scrie c` te-a impresionat. Personajul principal e Francesco Petrarca, umanistul care l-a influen]at, printre al]ii, [i pe Shakespeare – a[a
RECENZII spun oamenii cul]i. {i una dintre ideile de baz` ale autorului este s` ni-l prezinte pe marele poet \n dou` ipostaze, care de multe ori se suprapun: prima, b`tr\nul avariat de v\rst`, ros de mizerii fiziologice, a doua, felul cum g\nde[te, \[i aminte[te [i \ncearc` el s` scrie. Decorul este casa lui Petrarca, Santagata nu-l scoate din apartament nici o clip`, a[a c` nu vedem nimic live din ce se petrecea \n secolul al XIV-lea. În schimb, afl`m cum face pipi poetul, ce culoare are scaunul lui, c\t de lipsit de imbold \i este m`dularul etc. În contrapunct, apar c\teva considera]ii bine g`site despre posteritate sau despre cititori: „Oamenii formeaz` o turm` lipsit` de discern`m\nt, ce se ghideaz` dup` clopo]elul faimei [i al celor [tiute din auzite, o turm` care beh`ie admirativ \n fa]a valorilor consacrate“. {i Petrarca scrie. Descrierea minu]ioas` a procesului, mai ales \n cazul unui om de [aizeci de ani c`ruia entuziasmul i s-a stins odat` cu for]a de a lucra, mi s-a p`rut f`cut` foarte din interior (Santagata are tot [aizeci de ani). Un alt plan este cel al amintirilor pline de suferin]` despre cei doi copii din flori ai lui Petrarca. Unul fusese f`cut cu o ]iganc` [i, oric\t \ncercase literatul s`-l educe, nu izbutise deloc, ]iganul tot ]igan, \nc` de-acum [apte sute de ani. {i-l mai [i ur`[te pe poet, iar pe urm` moare de cium`. Al doilea copil, tot din flori, cu acela[i nume, Giovanni, fusese fabricat cu o aristocrat`, [i `sta e copistul care d` titlul c`r]ii [i la un moment dat pleac` brusc [i definitiv din casa lui Petrarca pentru c` aflase c` b`tr\nul \i era tat`. Nu [tiu dac` poetul a avut doi copii ilegitimi, cum nu [tiu dac` s-a dedat la ce ne zice Santagata, anume, [i-a f`cut nevoile pe fa]a unei prostituate. Detaliul `sta sc\rbos m-a urm`rit p\n` la sf\r[itul c`r]ii, nu am priceput de ce trebuia inventat, poate ca s` \n]elegem astfel mai bine poezia italianului, versuri precum: „În cr\ng, din piatr`, / ]\[nea izvorul / cu multe p\r\ia[e cristaline, / ce murmurau \nceti[or.“ Îns` mie mi-a st`ruit \n minte tot caca pe ochii fetei care n-avea bani de \ntre]inere, [i a[a s-a dus dracului p\r\ia[ul cristalin.
traducere de Doina Condrea Derer
45