D I L E M AT E C A ● I U N I E 2 0 0 9
L I T E R AT U R ~
Farmecul discret al reveriei Fernando Pessoa Cartea nelini[tirii Editura Humanitas Fiction, 2009
C\nd deschizi Cartea nelini[tirii, primele \ntreb`ri care-]i r`sar \n minte s\nt „De fapt, cui apar]in aceste pagini?“ [i „Ce voce are autorul solipsist care-[i descrie la nesf\r[it senza]iile [i visele?“. A citi volumul ca pe un jurnal e ca [i cum ai crede c` un miraj poate fi atins cu m\na, iar a te apropia de autorul lui, Bernardo Soares, ca de un personaj de fic]iune \nseamn` s`-l \n]elegi doar pe jum`tate. Pessoa \nsu[i l-a numit pe acest func]ionar singuratic de pe Rua dos Douradores un „semi-heteronim“, adic` o versiune a sinelui s`u mai pu]in fidel` dec\t Alberto Caeiro, Ricardo Reis sau Álvaro de Campos. Richard Zenith a g`sit \n Soares un „Pessoa mutilat“, iar \n straniile \nsemn`ri a v`zut „tocmai subversiunea [i negarea“ reprezent`rilor noastre obi[nuite privitoare la c`r]i. Negativul unui portret de artist, o lung` c`l`torie spre hotarele imagina]iei deghizat` \n confesiune, poteca de smarald care leag` visul de literatur`, dragostea pentru expresivitatea poetic`, dar pentru nimic altceva – iat` cum s-ar putea descrie Cartea nelini[tirii. Bernardo Soares este un singuratic. „M` simt at\t de izolat \nc\t percep [i spa]iul dintre mine [i costumul meu“ – sus]ine el, \n vreme ce se las` purtat de reverii, tot mai departe. Acest b`rbat nu pare s` aib` un corp, cel pu]in nu unul vizibil pentru cei din jur, \ns` e capabil s`-[i inventeze suflete noi, distincte. Soares nu iube[te pe nimeni, nu c`l`tore[te nic`ieri, nu prime[te musafiri, nu are prieteni, [i nici op]iuni politice. Visele, senza]iile, somnul, literatura [i compania proprie-i persoane multiplicate s\nt motiva]ii suficiente pentru a tr`i. Decorul nu se
RECENZII schimb` niciodat`. Feerica Lisabona cu miresmele sale [i lumina magic` a fiec`rei ore, zgomotul tr`surilor pe pavajul ud, spinarea \ndep`rtat` a fluviului Tejo, rochiile multicolore ale femeilor, zumzetul cafenelelor, str`zile animate de o muzic` tainic`, spectrul cromatic al cl`dirilor [i al cerului fac redundant` [i chiar vulgar` \ns`[i ideea de a pleca \n str`in`tate. Pedantele exerci]ii de gramatic` ornate poetic, convingerea c` metaforele au mai mult` realitate dec\t oamenii, acedia cultivat` cu voluptate, celebrarea zilnic` a fanteziei [i a „erudi]iei sensibilit`]ii“, dispre]ul fa]` de ceilal]i, mig`loasa [lefuire a propriului crez estetic, studierea solitar` a „emo]iilor descriptive“ ritmeaz` o via]` mai degrab` demonic` dec\t uman`. Soares, dependent de scris ca de un drog, consider` c` „adev`ratul om de ac]iune e vis`torul“, caracterizeaz` King Lear drept o oper` cu „defecte monstruoase“, \l prefer` pe Heine lui Shakespeare, dar a \nv`]at foarte bine lec]ia lui Hamlet, potrivit c`reia ac]iunea ucide imagina]ia. A[adar, orice gest \nspre lumea exterioar` amenin]` s` anuleze efectele impresiilor efemere. Solipsismul acesta – fascinant [i, totodat`, \nsp`im\nt`tor, senzual, dar [i foarte crud – \[i dovede[te poten]ialul artistic mai cu seam` \n scurtele episoade alese din via]a de zi cu zi. Precum culorile lui Van Gogh, imaginile [i senza]iile invocate \n Cartea nelini[tirii prin mijloacele expresivit`]ii literare nu se compar` cu nimic [i, de \ndat` ce ]i-au fost transmise, nu le mai po]i uita. Bananele \n[irate pe Rua da Prata, al c`ror galben d` impresia c` \n coaja lor „s-ar afla \ntreg soarele zilei, ca fasciculul unui proiector inexistent“, mirosul fiec`rei str`zi, al fiec`rui geam deschis, al fiec`rei dughene cu fructe, mirosuri ce poart` cu ele c\te o aminire preschimbat` \n poveste, nervii deveni]i incandescen]i c\nd din]ii se cufund` \ntr-un \nveli[ de ciocolat`, cerul gurii con[tient de sine doar la contactul cu rotocoalele de fum ale unei ]ig`ri mentolate, toate s\nt puncte miraculoase de afluen]` unde Soares se revars` \n Pessoa [i Pessoa \n Soares. ■ Alexandru Budac
27
49 lei traducere din limba portughez`, prefa]` [i note de Dinu Fl`mând