Nişte răspunsuri de Mihaela Radulescu

Unul dintre simturile pe care le pretuiesc cel mai mult este cel olfactiv am amintiri pe care le pot povesti dupa aroma lor. Am oameni la care ma gan-desc imediat ce simt un miros care le seamana. Stiu si pot retrai chiar si de la distanta mirosul de padure de toamna, de mare, de copilarie, de acasa, de Paris, de New York, de in brate la el, de parinti, de scoala....

Mi se face dor de mirodenii pe care le-am savurat numai intr-un anume loc sau de o ploaie care mi-a spalat fata... Simt gustul obrajilor copilului meu dupa ce-1 alaptam si pastrez de la acele clipe cel mai frumos parfum pe care l-am inspirat vreodata...

Ma gandesc la un barbat cu care diminetile aveau gust de scortisoara si piper si miere, ma copleseste mirosul de paine de casa nu doar pentru ca e irezis-tibil, ci pentru ca asa-mi tin minte strabunicile si bunicile care framantau aluatul... Prima ninsoare de care mi-a fost teama ca o sa ma prinda singura mi-a ramas, in minte, calda...

Atingem, gustam, auzim, vedem, mirosim, dar rareori savuram... prea putin veneram aceste simturi. Cand dispare unul dintre ele, caci se intampla, cele-lalte se intetesc, se straduiesc sa recupereze, am auzit asta de la orbi, am simtit asta de la cei care nu vorbesc sau nu aud. Deci se poate sa le ducem mai departe, dar numai in nenorocire. Ce pacat ca nu incercam sa le amplificam si sa le dam exact ce au nevoie cand sunt intregi, sanatoase, utile...

Aud de la prieteni barbati povesti despre femei de care abia au asteptat sa scape, desi s-au straduit sa-si joace pana la capat rolul pe care si l-au impus, ca niste psihanalisti voluntari, amatori, ce au actionat din ceva instinct si mult bun-simt. Sunt femeile care-si inventeaza drame personale, care-si exagereaza angoasele si fobiile, care-si simuleaza mereu sinucideri si depresii de dus in camasa de forta, peste care vin mereu pericole ca-n filme de actiune, care sunt mereu atacate, aproape violate, abuzate, care au mereu nevoie sa fie ascultate, nu judecate.

Compun aceste scenarii halucinante pentru a atrage atentia, pentru a cersi iubire. Ele sunt speÂŹriate de interiorul lor, nu-1 cunosc, nu au habar la ce foloseste senzualitatea pura...

N-am nicio vina daca se regaseste vreuna dintre voi in aceasta descriere.

Cum nici barbatii care parasesc astfel de femei n-au nicio vina. Cum nici femeile care au trecut cu adevarat prin astfel de cosmaruri n-au nicio vina ca altele mimeaza nenorociri reale pe care nici macar nu le inteleg. Dar ati intalnit vreo femeie cu adevarat trecuta prin cele mai traumatizante experiente? Mi-e teama ca n-o veti auzi smiorcaindu-se si cersind un soi de iubire care vine mai mereu imbracata in mila, in compasiune si prietenie, nicidecum in pasiune... Mi-e teama ca ar fi mai pregatita sa va dea sfaturi decat sa ceara atentie si tandrete, mi-e mult mai clar ca lectia pe care a invatat-o suferind a facut-o un om mult mai valoros si mai puternic. I s-a ascutit un alt simt, cel al realitatii...

Senzualitatea are un rol coplesitor in viata noastra. Aptitudinea de a gusta placerile simturilor ar putea fi unul din cele mai mari talente de care neam putea bucura intr-o viata. Graba cu care stabilim ca le stim pe toate, impolitetea cu care-i contrazicem pe toti cei care au pareri diferite de ale noastre, lipsa de interes pentru povestea altuia ne pot transÂŹforma cu usurinta din fiinte in avataruri ale unei alte oranduiri sociale. M-am mirat